RANDUIALA POSTULUI si MARELE SINOD. Mancam sau nu mancam inainte de IMPARTASIREA cu Sfintele Taine?

Iata un comentari al fratelui Felix Stancu:

Una din temele «Sinodului Panortodox» din luna iunie 2016, care va fi «dezbătută» și figurează în agenda de lucru este rânduiala postului.

Părintele Sofronie Saharov amintea în acest sens al cinstirii și recunoștinței față de Părinții duhovnicești:

„Vai celor ce resping vechile predanii ce cuprind experiențele pozitive ale Părinților și ale Maicilor privind aflarea Sfântului Duh! Tot ceea ce a fost vreodată prin lucrarea harului ține de veșnicia lui Dumnezeu și nu se împuținează cu vremea. Lepădând cuprinsul duhovnicesc al Tradiției noi încălcăm porunca: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» (Matei 15, 4). Celui mândru nimeni nu-i poate fi Părinte duhovnicesc. Cel mândru, care dispreţuieşte pe Bătrâni, acela bineînţeles că nu va afla un Stareţ, un Părinte duhovnicesc. Şi oricât i-ar citi pe Cuv. Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama – tot nu va cunoaşte ceea ce se dă prin ascultare… Bineînţeles, citiţi cărţile, primiţi învăţătură! Dar cea mai mare lucrare în creştinism este a se da voii lui Dumnezeu prin ascultare. Atunci Domnul vă va da ceea ce nu cunoaşte nici o academie – rugăciunea curată. R. zicea că «mai bine este să fii prost decât să ai dureri de cap». Eu nu sunt de acord cu el. Nu este durere mai mare decât să fii prost, cu toate că nici un prost nu recunoaște acest lucru. Ce este și mai rău este că majoritatea oamenilor sunt nemulțumiți de soarta lor, dar este extraordinar de greu să găsești un om care să fie nemulțumit de mintea sa. Toți vorbesc cu încredere în adevărul lor! Cel mai des răspuns este «nu» la gândul, la interpelarea altuia. Astfel cel ascultător, deschis se îmbogățește cu experiență, se înalță treptat din putere în putere, se învață din toate să dobândească folos. Iscoditorul însă, cel înclinat a se sminti, cel neîncrezător, mai cu seamă cel mândru, nici de la proroc nu se va folosi, și la făcătorul de minuni nimic nu va întrezări, și va rămâne defăimat până în sfârșit”.

Sfântul Paisie Aghioritul aflase în anul 1992 despre modificarea rânduielii postului ce se intenționa la o conferință pre-sinodală (care preceda sinodul «Pan-Ortodox»):

„Ceea ce am înţeles este că toate acestea, pe care le avem astăzi, fie cărţi patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mică însemnătate, adică asemenea unor rămăşiţe ce rămân după culesul strugurilor. De aceea trebuie să luăm aminte ca să se păstreze puţin aluat. Avem mare datorie şi nu avem dreptul să lăsăm o tradiţie rea.

Cu câţiva ani mai înainte (1992) s-au adunat la Geneva, profesori universitari, etc, şi au făcut «pre-Sinodul». Au spus să desfiinţeze postul Naşterii Domnului si al Sfinţilor Apostoli şi din Postul Mare să taie vreo două săptămâni deoarece «şi aşa lumea nu posteşte». Au mers profesori şi de aici din Grecia. Atât de mult m-am supărat atunci când au venit şi mi-au spus acestea, încât am strigat la ei:

«Vă daţi seama ce faceţi? Dacă unul e bolnav, este îndreptăţit să mănânce; nu este sub canon. Dacă unul nu e bolnav, dar a mâncat din slăbiciune, să spună: „Dumnezeule, iartă-mă!”, să se smerească, să spună: „am greşit”. Nu-l va spânzura Hristos. Dar dacă nu e bolnav, atunci să țină postul. Cel indiferent mănâncă orice şi nu-l interesează. Aşadar lucrul merge normal. Dacă cei mai mulţi nu ţin posturile, şi mai ales fără un motiv serios, şi mergem să-i odihnim pe aceştia şi desfiinţăm posturile, de unde vom şti cum va fi generaţia următoare? Oare poate să fie mai bună şi va putea ţine o astfel de scumpătate. Cu ce drept să le desfiinţăm pe toate acestea, dacă lucrul e simplu?» Apusenii au o oră de post înainte de Sfânta Împărtăşanie. Vom merge şi noi cu duhul acesta? Să ne binecuvântăm slăbiciunile şi căderile noastre? Nu avem dreptul ca din pricina slăbiciunilor noastre să facem un Creştinism după slăbiciunea noastră. Şi puţini de ar fi cei ce pot să postească, trebuie ca pentru ei să se țină rânduiala. Bolnavul, dacă se află într-un mediu străin, să mănânce fără să-l vadă ceilalţi ca să nu smintească. Să-şi ia, de pildă, iaurtul său şi să-l mănânce acasă. Cineva mi-a spus: «Asta e făţărnicie». «De ce nu te duci în piaţă să păcătuieşti, îi spun, ca să fii mai sincer?» Cum li le mai înfăţişează diavolul! Facem o Ortodoxie a noastră şi explicăm în felul acesta pe Sfinţii Părinţi şi Evanghelia”[1].

După cum se știe, la acest «sinod panortodox» se va scoate din obligativitate postul înainte de Sfânta Împărtașanie. Adică vom avea legiferat un canon care nu va mai condiționa împărtășirea cu Sfintele Taine de efortul nostru personal de a posti! Vom avea liber la Împărtașanie fără să ne mai chinuim măcar cu o zi de post mai înainte! Într-un cuvânt va fi exclus postul euharistic.

Să vedem în continuare dacă avem vreun temei pentru această rânduială de a ține post atunci când ne pregătim să primim Sfânta Împărtașanie!

O chestiune de logică! Nota bene – Ieromonahul Petru Pruteanu afirmă că în perioada apostolică se mânca înainte de împărtăşire. „Dacă un părinte nu are prea multă experienţă, dar are dragoste foarte mare şi adâncă smerenie, el îi poate ajuta pe fiii săi duhovniceşti cerând îndrumare de la Bătrânii mai încercaţi şi cu harul lui Dumnezeu, pe care îl primeşte neîncetat datorită marii sale smerenii. Cu toate acestea, preotul tânăr care adună în jurul lui persoane tinere ca ucenici îşi arată înălţimea mândriei, de care este pătruns până în măduva oaselor. El este asemenea unui prunc născut cu barbă – un monstru, iar cei care îl urmează dovedesc că au mintea sau inima bolnavă!”^[2].

„Tradiţia patristică identifică această încălcare a legilor duhovniciei, această constrângere a ucenicilor de a-l asculta pe părintele lor spiritual în condiţiile în care ascultarea devine o satisfacere a ambiţiilor personale ale acestuia, cu păcatul desfrânării. Sfântul Marcu Ascetul (Filocalia vol. I, cap. 124, Despre legea duhovnicească în 200 de capete) afirmă acest lucru fără niciun echivoc: «Cel care amestecă în ascuns în poruncă voia sa e un desfrânat». Dincolo de faptul că întrebuinţarea improprie a autorităţii duhovniceşti e o formă de desfrânare spirituală, ea este şi o formă de autism spiritual — oamenii şi lucrurile ajungând să fie percepute în funcţie de utilitatea pe care o au pentru aşa-zisul mentor”^[3].

Sfântul Ioan Hrisostom spune: „alimentele nu se transformă mai întâi în sânge, ci înainte ele se transformă în alt «lucru» (care rezultă în urma procesului digerării). Dar acest Sânge (Euharistia) se răspândeşte în suflet (sânge) imediat ce este băut, El îl adapă şi îl hrăneşte”[4]. Înseamnă că Apostolii ar fi premeditat (sic!) amestecarea Sângelui cu alimentele dacă ar fi mâncat înainte de Euharistie, ca să-L introducă în alt „lucru” – o logică ce frizează sacrilegiul!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredințează că Apostolii nu mâncau înainte de împărtășirea cu Sfintele Taine ci după ce primeau Împărtășania:

„… cei bogaţi puneau la picioarele Apostolilor toate averile lor, iar în zilele cele hotărâte făceau mese de obşte, după cum se cuvenea, când după împărtăşirea cu Sfintele Taine, toţi se strângeau la un loc şi mâncau de obşte…”[5]

Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată cum să ne pregătim și prin postire pentru a primi Euharistia, iar după împărtășire ne îndeamnă să fim ponderați:

„Mai înainte de împărtăşire cu Sfintele Taine, posteşti, ca să te arăţi oarecum vrednic de împărtăşire – dar după ce te împărtăşeşti… tu toate le dezlegi. … în adevăr iubiţilor, că trebuie a fi cineva cu întreagă-înţelepciune în amândouă – dar mai vârtos după ce a primit pe Mire – mai înainte de împărtăşire, pentru ca să fii vrednic de a-L primi, iar după împărtăşire, pentru ca să nu se arate nevrednic de Sfintele Taine cu care s-a împărtăşit”[6]

De unde avem noi oare ideea că trebuie legat postul de Împărtășanie, adică ce fundament avem pentru postul euharistic?

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune clar: : „[…] pentru Sfintele Taine sunt și postirile. Căci așa cum la întrecerile sportive luptele au drept scop cununa, scopul postului este împărtășirea curată!”[7]

Deci Sfânta Împărtășanie este și premiu după cum ne încredințează Sfântul Nicolae Cabasila: „în Euharistie, Hristos nu este numai Curăţitor şi nouă ajutător în luptă, ci şi premiu (răsplată), pe care trebuie să-L primească cel ce se luptă”^[8].

Nu este vorba aici de vreun merit al celui care se pregătește pentru împărtășirea cu Sfintele Taine ci de intensitatea pocăinței personale care s-ar putea micșora atunci când acceptăm ideea că Sfânta Împărtășanie nu este nicidecum premiu ci doar un medicament – Inochentie de la Balta (sic!): „omul trebuie să păcătuiască, pentru ca să aibă, apoi, de ce să se pocăiască şi pentru ca Dumnezeu să aibă de ce să-l ierte”. Părintele Dumitru Stăniloae ne explică: „Dumnezeu vrea ca omul să crească duhovniceşte, iar această creştere nu se înfăptuieşte fără efortul lui de a menţine harul şi de a dobândi o deprindere tot mai fermă într-un bine tot mai mare. Dar acest efort nu-l fac cei ce socotesc că pot cădea continuu, cu ideea că pot obţine mereu harul iertării. Se afirmă aici principiul sinergiei şi, odată cu el, sensul unei mântuiri care înseamnă şi o creştere duhovnicească a omului, nu al mântuirii, care e o simplă iertare a omului din partea lui Dumnezeu, fără nici un efect asupra lui, un act faţă de care omul rămâne un obiect pasiv. Aceasta ar însemna o depreciere a mişcării omului spre ţinta finală şi veşnică, ca legată de puterea lui. Aceasta ar însemna considerarea mişcării omului ca un rău, în sens origenist”^[9].

Părintele Sofronie^[10] i-a dat acest indiciu, al sporirii tensiunii pocăinței și nu al micșorării, folositor celor care se apropie de Sfintele Taine, arhimandritului Zaharia Zaharou pe care l-a mustrat când a aflat că și-a menajat nejustificat («cocoloșit») un fiu duhovnicesc!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne atrage atenția: „Dar ce fel de pedepse nu merităm noi cei care ne apropiem de Sfintele Taine cu atâta nepăsare şi ne pregătim atât de puţin pentru a primi această hrană cerească, iar după ce am primit-o suntem atât de copleşiţi de negrijanie (akedie). Dacă suntem nepăsători după împărtăşirea cu Sfintele Taine, înseamnă că mai înainte de a le primi noi n-am vegheat asupra noastră. De aceea, pot fi văzuţi mulţi cum se întorc imediat după împărtăşire la greşelile lor cele dintâi. (…) nimic nu stârneşte mai mult mânia supremului Judecător decât această nepăsare vinovată ce ne împiedică să primim darul fericitei vindecări”[11].

Sfântul Isaac Sirul ne arată limpede: „Şi de nu poate gusta sufletul din patimile lui Hristos întru cunoştinţă, nu poate avea părtăşie (comuniune) cu El”[12] Iar Părintele Dumitru Stăniloae vede în acest cuvânt al Sfântului Isaac Sirul un temei patristic pentru postul ținut înainte de Sfânta Împărtășanie: „Avem aici rostul postului (euharistic) şi al înfrânărilor înainte de Sfânta Împărtăşanie”[13]

În definitiv dacă nu dorim să postim înainte de Euharistie, deşi ne stă în putinţă (nu suntem bolnavi) intrăm sub incidenţa cuvântului apostolic: „Cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat îi este lui” (Iacov 4, 17). În acest sens amintesc aici de felul cum a procedat Părintele Arsenie Papacioc cu un credincios care ignora să postească înainte de împărtășirea cu Sfintele Taine: „Te opresc de la împărtășire, nu pentru că nu ai postit ci pentru că ai făcut un obicei, un sistem din asta. Nu-i doar un accident temporar!” Și apoi respectivul și-a schimbat atitudinea și nu mai ignora postul euharistic! Iată și observația Părintelui Arsenie Papacioc: „Canoanele rămân valabile, tu, judecătorule, tu, duhovnicule, dispui dacă-l împărtăşeşti sau nu. Însă un duhovnic n-are voie să dezlege anticipat nici ca să se mănânce de dulce, măcar că în Canonul 69 Apostolic, în jurul căruia se învârt toate rigorile postului, se spune până la urmă aşa: «… afară de caz de boală». Dar eu nu dezleg dinainte: «Mănâncă de dulce». Nu am voie, ca duhovnic, să dezleg dinainte ceea ce, de fapt, e legat de Biserică. Eu dezleg după ce ai făcut păcatul, dar nu anticipez. Putem să acceptăm oare acest sistem de compromisuri şi chiar să facem lege din sistemul şi metodele noastre? Nu se poate! Gravitatea păcatului rămâne!”

Mai amintim câteva răstălmăciri în privința postului. Se pare că Ieromonahul Petru Pruteanu a afirmat că nu se cade să postim sâmbetele și Duminicile. „Acest obicei de a folosi izolat și în afara duhului de nevoință citatele din Sfinții Părinți pentru a susține gândirea noastră căzută și egoistă, este cea mai mare erezie. Scoțându-i pe Sfinții Părinți în afara duhului de nevoință, îi dezbinăm. Și fiecare dezbinare este o schimbare în rău. Toți ereticii au făcut acest lucru. Au folosit citate fără să le înțeleagă, fără să fie în stare a le tâlcui drept”^[14].

În acest sens semnalăm aici poticnirea din pricina canonului 64 Apostolic, care ni s-a tâlcuit aşa în Pidalion, trad. Mitropolit Veniamin Costache, 1844, p. 85: „alt lucru este postul, altul dezlegarea postului. Postul este desăvârşita nemâncare (postul negru) sau a mânca cineva o dată în zi”. Deci în canonul acesta atenționează Sfinţii Apostoli pe orice cleric care s-ar afla postind duminica sau sâmbăta post negru (deplină nemâncare).

Canonul 64 Apostoloic sancționează pe cel care ține post negru sâmbata și Duminca. Deci un post obişnuit se poate ţine sâmbăta şi Duminica fără nicio teamă! Iar în Pidalion, trad. Arhim. Zosima Târâlă, 1933, p. 170 la tâlcuirea aceluiaşi canon 64 Apostolic ni se spune: „nu trebuie postit sâmbăta și Duminica când e vorba de post sec (total) care înseamnă a nu mânca nimic”.

Sursa citată de Ieromonahul Petru Pruteanu este colecţia canoanelor alcătuită de prof. Dr. Arhid. Ioan N. Floca, unde la tâlcuirea can. 66 Apostolic ni se spune (sic!): „… după vechea rânduială nu ar trebui să se postească nici în duminicile şi sâmbetele celor patru posturi de peste an… cu toate acestea practica a impus rânduiala existentă astăzi…”, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1992, p. 41.

Un preoțaș care polarizează în jurul său atenția câtorva tineri credincioși, fiind în situația delicată de a fi cumva refuzat de un copil, pe când dorea să-l împărtășească și acel copil opunea rezistență, a afirmat: „Bea măi copile, că-i Coca-Cola – și așa l-am «convins»!” Deci a speculat printr-un spot publicitar ieftin rău de tot și vorba lui Caragiale: „Nu putem, pentru ca să știm… fandacsia e gata!”

Ucenica Părintelui Sofronie, monahia Magdalena scria: „Nu este greșit să participăm la Sfânta Liturghie fără a ne împărtăși de fiecare dată; e cu siguranță mai puțin dăunător decât să o facem fără pregătire (cel puțin de cu seară), fără pocăință, fără a o dori din tot sufletul, fără frică de Dumnezeu, fără a ne face timp după aceea să mulțumim Domnului și fără a avea convingerea că primim un dar de o negrăită sfințenie. Măsura harului primit prin Sfânta Împărtașanie depinde foarte mult de pregătirea noastră, ca și de darul lui Dumnezeu care nu ni se dă în mod «automat». Tradiția Bisericii noastre e aceea, că atât pregătirea, cât și starea lăuntrică sunt mai importante decât frecvența cu care ne împărtășim. Este primejdios din punct de vedere duhovnicesc și o blasfemie să-i forțăm și să-i amăgim pe copii (chiar și pe prunci) să se împărtășească împotriva voii lor”^[15]s.

În concluzie apelăm la ucenicul Părintelui Sofronie Saharov, Părintele Simeon Brüschweiler care ne elucidează enigma succesului celor care vin cu astfel de mesaje ieftine privind rânduiala postului: „Mulţi oameni sunt atraşi de «mutaţia» omului către o spiritualitate la care se ajunge fără eforturi prea mari or sfinţenia creştină trece prin pocăinţă şi cruce. Însă omul, astăzi, nu vrea nici să sufere, nici să se pocăiască. New Age vine şi spune: «Iată, vă veţi dezvolta spiritual fără a fi nevoie să suferiţi sau să vă pocăiţi». În puţine cuvinte, aceasta este ispita pe care a suferit-o Adam prin şarpe în rai. Dacă vrem să dobândim mântuirea şi să devenim asemenea Lui, trebuie să urmăm exemplul şi cuvântul lui Hristos. New Age indică o altă cale: «Iată, veţi fi dumnezei fără să fie nevoie să treceţi prin cruce». Folosind un astfel de limbaj, aceştia găsesc în om un ecou favorabil pentru propovăduirea lor, pentru că, pe de o parte, este adevărat că noi trebuie să devenim asemenea lui Dumnezeu, dar omul decăzut în păcat nu mai are puterea şi nu mai simte nevoia să accepte suferinţa. În acest sens, cred despre New Age, că acest fenomen reprezintă în epoca noastră cel mai mare pericol pentru viaţa noastră creştină”.

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Schitu Lacu, 2000, pp. 332-333.

[2] Apud Vase de cinste ale Duhului Sfânt, Vieţi şi cuvinte de învăţătură ale Bătrânilor contemporani din Grecia, Editura Sophia, 2005, p. 129.

[3] Cf. John Chryssavgis, Reîntregirea sufletului, Arta îndrumării duhovniceşti, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, Editura Pelerinul român, Oradea, 1997, p. 222.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a I-a către Corinteni, Omilia XXVII, trad. Arhim. Teodosie Athanasiu, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 281.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a I-a către Corinteni, Omilia XXVII, trad. Arhim. Teodosie Athanasiu, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 289.

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Ozia, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 250.

[8] Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, cartea IV. P. G., t. CL, col. 608 B; Cf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Cartea IV, Cerințele unei bune Împărtășanii, IBMBOR, București, 1997, p. 131.

[9] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 118, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 446.

[10] Arhim. Zaharia Zaharou, Lărgiţi şi voi inimile voastre, Alba Iulia, 2009, p. 211.

[11] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Faptele Apostolilor, I, 6. Teză de licenţă, trad. Ioan Goje, ms., Sibiu, 1986.

[12] Filocalia, vol. X, Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, IBMBOR, București, 1981, notă de subsol – nr. 43, p. 49.

[13] Filocalia, vol. X, Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, IBMBOR, București, 1981, p. 49.

[14] O noapte în pustia Sfântului Munte, Editura Predania, 2011, p. 89.

[15] Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi,Editura Desis, 2006, pp. 80-81.