Saccsiv – Weblog

Biroul de Presa al Patriarhiei Romane: CASATORIA MIXTA este POSIBILA

Posted in Uncategorized by saccsiv on Februarie 18, 2016

Iata ce putem citi la Casatoria religioasa mixta este posibila in Biserica Ortodoxa de pe Crestin Ortodox:

Cu dispensă (aprobare specială), căsătoria religioasă mixtă este posibilă în Biserica Ortodoxă

În urma discuțiilor din presă referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române privind căsătoriile religioase mixte, facem următoarele precizări:

Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiția canonică strictă a Bisericii Ortodoxe a formulat explicit interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creștină. Totuși, prin iconomie sau pogorământ, din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale, Biserica Ortodoxă îngăduie căsătoria credincioşilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creştină, după obţinerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, care are cea mai înaltă responsabilitate pastorală în eparhie.

În acest sens, la cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei, menţionând însă condiția ca pruncii care se nasc dintr-o căsătorie mixtă să fie botezați în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării iconomiei dupăcaz și din rațiuni pastorale particulare.

Conform prevederilor art. 88, alin. 1, lit. w din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, numai episcopul conducător al eparhiei(chiriarhul) poate acorda dispensă bisericească pentru căsătorii mixte.

În concluzie, în lumina celor menționate mai sus, episcopul locului (chiriarhul) poate să acorde(ca excepţie de la regulă) dispensă pentru căsătoria religioasă a unei persoanecreştin-ortodoxecu o persoană de altă confesiune creştină.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

CASATORIA MIXTA – o insotire nelegiuita

CASATORIA MIXTA – INTERZISA. BOTEZUL LA CATOLICI SI PROTESTANTI – NU E VALID

 

51 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. dante said, on Februarie 18, 2016 at 7:51 pm

    Urmeaza „casatoria” homosexuala.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Orthodox said, on Februarie 18, 2016 at 9:18 pm

    Apreciază

  3. cosminmatiu said, on Februarie 18, 2016 at 9:20 pm

    Cum sa nu fie bine in viitoarea religie antihristica acest tip de casatorie

    Apreciază

  4. marinela said, on Februarie 18, 2016 at 9:35 pm

    Deci, e posibila fara probleme si casatoria intre un musulman/a si ortodox/a,nu?Pai e alta confesiune si islamul,nu(?) atunci e posibila unirea asta mixta,dar ce facem cu pruncii,care vor fi zamisliti din aceasta nelegiuita uniune, stiind bine, ca un musulman , nu-si va boteza niciodata odrasla ortodox/a,cum ramine atunci cu regula patriarhiei,ca trebuie botezati ortodocsi copiii?Si uite asa canoanele lor ticluite cu de la sine putere duc la zapacirea turmei si la pierderea ei in apostazie.Sint atit de furioasa pe acesti ierarhi de mucava,care nu fac altceva decit sa se tine de tronul lor cu dintii,fara a misca un deget spre mentinerea canoanelor sfinte,nu… asta e prea mult pt ei.De aia am stat eu in intuneric cu sotul meu atitia ani (7),ca m-a asigurat cu cartea in mina, preotul de atunci ca e canonica cununia mixta intre un catolic si o ortodoxa.Pe parcurs am aflat ,mergind la par.Antim la Sihastria,la par Iustin la P.Voda , spunindu-mi franc in fata,ca traiesc in iad si nu are nici o legimitate canonica cununia noastra de doi lei.Ei si da-i pe plins ,deznadejde si tot ce-a mai urmat dupa,rugaciuni intense ca sa-l conving pe sotul meu sa vina la ortodoxie si apoi din nou la cununie.Multumesc lui Dumnezeu ,ca s-a intimplat minunea acum 3 ani si am gasit un preot de mir deosebit,care ne-a facut totul cum scrie la moliftelnicul ala vechi,nu ala contrafacut de acesti farsori si sintem acum in rinduiala cu biserica.E strigator la cer raul pe care-l fac acesti clerici fara discernamint duhovnicesc,trimit la iad cu gramada nestiutori in ale ortodoxiei cum am fost si eu.Acum suflu si-n iaurt,nu ma mai las dusa de nas de orice popa-n sutana,ca asta sint cei care isi bat joc de Cele Sfinte.Dumnezeu sa-i ierte si sa-i lumineze pe toti, pe pastorii cazuti ,dar si pe oile pierdute din cauza lor.Doamne ajuta si mintuire!

    Apreciat de 1 persoană

  5. valentindortodox said, on Februarie 18, 2016 at 9:38 pm

    nu are ascultare de sfinții părinți și nici de sfinții apostoli cel care dă ascultare sinodului apostat eretic care deja s-a îmbrățișat în ascuns cu papa – declarat de părintele elpidie ca fiind antemergătorul antihristului, despre care a zis tot părintele elpidie că e după proorocii și după apocalipsă, proorocul mincinos dinaintea lui antihrist, care după interpretarea lui e la sfârșitul perioadei celor nu știu câți regi – care domnesc peste vatican – împărăția lui antihrist, de la formarea statului lui antihrist- vatican – 1923 parcă la aceeași dată cu introducerea prin bătaie și moarte a calendarului nou și a stilului nou în țările ortodoxe.

    țăranii de la pungești care s-au luptat acum cu chevron mi-au povestit că atunci s-au luptat cu stilul nou – care era mâna papismului !

    asta e istoria poporului român și se știe că și la pungești s-au luptat cu fiara antihristică !

    și părintele mina dobzeu a luptat cu fiara antihristică în județul vaslui.

    Apreciază

  6. el said, on Februarie 18, 2016 at 9:40 pm

    APOSTAZIE generalizata ! ….si …VECHE in BOR …. acum trebuie sa-i insoare doar si pe refugiatii vanjosi musulmani cu curvistinele „evlavioase” romance cu „dorinte” gen Elena J….

    si mai viseaza naivii in ajutorul si „luminarea” de la Biserica oficiala care-i „cununa” cu ERETICII !

    mergeti si va imparatsiti din potirele unora ca astia mai departe, asculati la EREZIILE lor si primiti astfel de „Taine” de la ei., cipurile, si „pogoramintele” si „dezlegarile” lor …. ca GATA s-a TERMINATcu mantuirea !
    ce mai sunteti „mantuiti” …. (ca „fratii” lor protestanti…)

    Apreciat de 2 persoane

    • valentindortodox said, on Februarie 18, 2016 at 11:03 pm

      așa este , din potirul preotului pe care tu știi că l-ai vădit de erezie să nu te împărtășești – de asta și părintele Adrian FĂGEȚEANU nu se împărtășea de la patriarhul Daniel, i-a zis că e eretic, știa că e eretic, a pătimit aproape de moarte după ce ereticul patriarh Daniel l-a lovit cu metalul în cap să-l omoare, e fără minte, fără Dumnezeu și trădător de neam și de ortodoxie.
      nu trebuie să ne împărtășim de la ei, sunt eretici. nu lucrează harul în sinagoga ereticilor – acolo s-a făcut o casă de adunare pt. toate ereziile, nu mai biseircă binecuvântată de Dumnezeu!

      e anatematizat patriarhul Daniel. de asta l-a și numit părintele Adrian prea-îndrăcit și este înregistrarea cu părintele Adrian Făgețeanu cum își pune problema dacă să plece în Rusia dar nu avea de ce pt. că și acolo un ierarh anti-ecumenist era caterisit la vremea aceea, destul de aproape în timp de noi…

      deci erezia asta nu e ortodoxie și dacă se face ortodoxie la patriarhie și în orice loc nu mai mergem acolo ptr. că nu e credința noastră

      oamenii ăia nu sunt ai lui Hristos
      ereticii nu cred în Hristos

      !!!!
      merge semnul exclamării din nou !!!

      semnul acesta arată deci că e o stare de alarmă ! feriți-vă de erezie! pericol!

      preoții au trădat în masă ortodoxia (colectivul asociat acestei instituții birocratice nu e format din preoți care cred în Hristos ci e format din cei care stăteau pe lângă Hristos ca luda pt. bani !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! pt. fiecare semn al exclamării să le ajungă banii furați și erezia spusă pe acești bani )

      pt. că nu vreau să acuz preoți de banii furați ca să arunc cu noroi în Biserică!

      vreau să arăt școala jidanilor cu acest gen de momeală – vă lăsăm să primiți bani de la statul care i-a păcălit pe oamenii ăștia că le face spitale și biserici, dar cu condiția să vă alINIAȚI LA STANDARDELE INTERNAȚIONALE – ADICĂ TREBUIE SĂ NE INTEGRĂM ÎN UE, ÎN SATANA – UNION – CU LGBT, CU ERETICI, CU CIP-URI CU PECETEA LUI ANTIHRIST!

      IAR PREOȚII SUNT PLĂTIȚI SĂ IMPLEMENTEZE ACEST SISTEM PORNIND DE LA PARTEA SPIRITUALĂ PT. CĂ OMUL DE BUN SIMȚ ÎL CREDE PE PREOT , TRĂDÂND ORTODOXIA ȘI OMUL, PORNIND DE LA NIȘTE CHICHIȚE DE ĂSTEA … C Ă E SCRIS IN ZIARUL ALA DE SCANDAL CA ‘DOMLE VEZI CA POPIMEA HABOTNICA E DE RAU CU ORTODOCSII CA NU ARE MINTE DESCHISA CA E ANALFABETI CA NU PERMITE CASATORII MEXTE’ ZEXE, VEXE SI RAHAT…. MA DOARE PE MINE DE ZIARU CU CURVE CONTROLAT DE MASONI…
      PE UNDEVA SE INCHIDEA CITATUL… IN PARAGRAFUL ASTA DE MAI SUS.

      INSA SINODUL IERARHILOR APOSTATI SE INTRUNESTE SA IA MASURA DE A ABDICA DE LA CANOANELE SFINTILOR PARINTI DIN CAUZA CA UN ZIAR CARE PUTE A CACAT DA STIREA AIA SCRISA DE NISTE IMBECILI CU 4 CLASE.

      Apreciază

      • el said, on Februarie 19, 2016 at 12:25 pm

        ” că și acolo un ierarh anti-ecumenist era caterisit la vremea aceea, destul de aproape în timp de noi…”____

        e vorba de Episcopul Diomid caterisit de Patriarhul Alexei, despre Diomid Par Adrian Fageteanu a spus ca era SINGURUL episcop drept si curat ca Ortdoxie atunci din Rusia, ba chiar s-a expeimat si mai dur intreband retorci daca in Rusia mai exsita vreun episcop drept si asteptad cu mana la ureche cu gestul lui binecunoacut raspunsul intrebarii sale retorice : mmmmm? .apoi a adaugat : au avut unul DIOMID dar l-au cattreisit,!!!”

        Pentru cei care nu stiu : Episcopul Diomid este cel ce a binecuvantat aparatitia filmelor din ciclul „sarea pamantului ” desre Staretii actuali rusi care s-au impotrivit actelor cu numarul lui anticrist(voucere, acte noi, cnp, pasaportul cu cip,etc) si a APOSTAZIEI generalizate. Filmele Episcopului Diomid sunt MARTURISTOARE sunt in CONTRAST cu filmele politic correcte neutre si care TAC ELEGANT despre pericolele actuale GRAVE ale mantuirii( ecumenismul si apostazia) ale filmagiului oficial al Patriarhiei Ruse Arhim Tihon Sevkunov smecherasul cel cu studii de cinematografie.

        Apreciat de 1 persoană

    • Spaceman said, on Februarie 19, 2016 at 12:51 pm

      @el
      Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe au hotărât ca Marele Sinod să aibă loc la Academia din Creta în perioada 16 – 27 iunie 2016.
      În Duminica Rusaliilor (19 iunie 2016), Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe vor coliturghisi la Biserica Sfântul Mina din Iraklion, capitala insulei Creta, pentru a oferi lumii o mărturie a unității și fraternității Ortodoxiei universale.

      http://basilica.ro/academia-din-creta-va-gazdui-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-111652.html

      După această coliturgisire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, pentru a oferi lumii o mărturie a unității și fraternității Ortodoxiei universale, preoții ortodocși vor mai avea HAR?
      Frate el mă interesează foarte mult părerea ta în acest sens, dacă după „al optulea sinod” preoții ortodocși vor mai avea HAR, deoarece eu cred că această coliturgisire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, pentru a oferi lumii o mărturie a unității și fraternității Ortodoxiei universale, este defapt ceremonia de ÎNCHIDERE a Ortodoxiei Tradiționale.

      Apreciază

      • el said, on Februarie 19, 2016 at 2:40 pm

        Spaceman

        pai la Sinodu´talharesc zis de ei „ecumenic” vor participa DOAR episcopi ortodocsi si desigur ca pot co-liturghisi impreuna ca doar sunt in comuniune.

        problema e CE VOR DECIDE si daca acele decizii sunt IMPOTRIVA Canoanelor si a Ortodoxiei Sf parinti atunci ei vor fi APOSTATI si hara har si decizille lor penibile sunt NULE la Hristos.
        Ei sunt pusi de Hristos sa ina si sa transmita Ortdoxia NU SA O MODIFICE dupa bunul lor plac cum ii invata diavolul tatal neasculatrii : „mergand INAVATATI toate enamurile , botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si invatandu-le sa PAZAEASCA TOATE cate v-am poruncit voua !” DOAR DACA fac asa cum le-a cerut Hristos va implini si cuvantul ” si iata Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului !”____DOAR DACA invata NESCHIMBAT cele lasate de Hristos fara rastalmaciri, modificari sai falsuri nimite de ei „pogoraminte” sau „iconomie”:
        Pogoramant sau iconomie NU ESTE INCALCAREA Dogmei si Cananoanelor ci aplicarea lor INTOCMAI !

        ei NU AU PUTEREA sa SCHIMBE NIMIC din cele lasate de Hristos si de Sfintii Parinti, si chiar daca li se pare ca vor schimba „schimbarile” lor sunt lovite de NULITATE, sunt NIMIC inaintea Lui Hristos, sunt NULE !!!
        caci este doar neasculatrea si „invatatura” dupa mintea omeneasca !

        Doamne ajuta !

        Apreciat de 2 persoane

      • Spaceman said, on Februarie 19, 2016 at 8:47 pm

        @el
        Nu de coliturghisire am întrebat eu. După „al optulea sinod”, indiferent ce decizii s-ar lua la acest sinod, preoții ortodocși vor mai avea HAR? BOTEZUL, CUNUNIA, vor mai fi VALIDE? Sau se va boteza și cununa în numele lui Antihrist – lumina universală a ortodoxiei catolice?

        Apreciază

      • el said, on Februarie 20, 2016 at 11:33 am

        Spaceman

        vor mai avea har DOAR DACA deciziile luate acolo si respectate de cei carora se adreseaza(restul de preoti, episcopi) RESPECTA INTOCMAI Dogma si Hotararile Sf Parinti.
        Daca CONTRAZIC Invatatura Sf Parinti ele sunt lovite de NULITATE, sunt INVALIDE INDIFERENT ce vor pretinde ei caci nu pot oamenii sa schimbe ce a lasat/invatat Dumnezeu Duhul Sfant, iar ei s efac NEASCULTATORI de DUmnezeu si CALCATORI de Dogma si PORUNCI, adica ERETICI, APOSTATI si se taie singuri pe ei din Trupul Lui Hristos care este Biserica prin NEASCULTAREA si EREZIA lor !
        Deci in acest caz NU vor mai avea har !

        S-a mai intamplat in Istoria Bisericii ca MAJORITATEA sa CADA IN EREZIE ( vezi pe vremea Sf Maxim Marturisitorul) si NU ERETICII erau atunci Biserica/in Biserica, ci cei PUTINI si PRIGONITI care au invatat/pastrat Dogma adevarata. Sf Maxim Marturisitorul a fost anatematizat de ERETICII din Biserica oficiala din vreme alui si NU PRIMEA NIMIC , nici Impartasanie de la ei zicand in in Potriul lor este MOARTE !
        De aceea VOR MAI AVEA HAR DOAR aceea care pastreaza NESCHIMBATA Invataura de Credinta si Dogmele.
        Sa stii ca DOGMA este Botezul ( si ei o INCALCA DEJA cand pretind ca ar avea Botez valid si ERETICII papistasi sau protestanti) si in general Tainele Bisericii care sunt lucrate de INSUSI Hristos, ei fiind simple instrumente si administratori vazuti, harul din Sf Liturghie si Sf Taine NU COBOARA asa hocus-pocus pentru ca zic ei „formula magica” ( Rugaciunile randuite fiecareiea) ca NU POTI SA CONSTRANGI pe Dumnezeu sa faca ce vrei tu cu vorbe, ci DOAR DACA preotul/clercul este ORTODOX , daca acesta e eretic slujbele lui si Tainele /Liturghia sunt NULE , Duhul Sfant NU COBOARA sa sfinteasca acolo unde este EREZIE !

        Apreciat de 1 persoană

      • Spaceman said, on Februarie 20, 2016 at 6:55 pm

        @el
        Ecumenicitatea
        O teorie eclesiologică populară încă din vremea în care a fost definită de filosoful slavofil Alexei Homiakov afirmă că ecumenicitatea unui Sinod – ideea că un sinod anume are o semnificație universală, infailibilă pentru Biserică – este dată de acceptarea ei de către întreaga Biserică. Aceasta ar însemna că un Sinod care e declarat ecumenic ar putea fi considerat mai târziu de către Biserică drept un Sinod tâlhăresc, adică unul care nu a stabilit adevărul, ci mai degrabă a propovăduit o erezie.

        http://ro.orthodoxwiki.org/Sinoade_Ecumenice

        Dar ei defapt vor mărturisi ortodoxia universală! Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe vor coliturghisi în „al optulea sinod”, pentru mărturisirea ortodoxiei universale. Ortodoxia universală adică ortodoxia catolică a luminii universale – ecumenismul! Iar „lumina universală” este Lucifer – Antihristul.

        New age – Noua ortodoxie – ortodoxia catolica a luminii universale!

        Frate el mulțumesc mult pentru răspunsuri!
        @saccsiv și cititorilor acestui blog, mulțumesc frumos!
        🙂

        Apreciază

      • el said, on Februarie 20, 2016 at 8:37 pm

        Spaceman

        cu placere frate !

        ce zice unul si altul nu conteaza, ce au spus Sfintii de la Duhul Sfant are valoare VESNICA, restul e blablabla si discutie cu dracii arhiconi, sa ne tinem de Sfinti si de Ortodoxia patritstica nu cea a INDRACITILOR contemporani (iata oficialii Bisericii din pacate !!!) cu tot felul de INNOIRI dupa mintea lor , „dezlegari” si pretexte iubriste la erezie. Ori cu Hristos ori cu diavolul , asa se pune acum problema si VAI de cei vicleni sau lasi !
        Doamne ajuta !

        Apreciat de 1 persoană

    • Ioana said, on Februarie 21, 2016 at 4:44 am

      https://www.youtube.com/watch?v=weHuEZGZWzw – În Sarea Pamantului 3, Spune așa Părintele Nikolai Gurianov, cu privire la opinia pierzatoare a lui Ioan Krestiankin ajunsă la televiziune:

      ”Vanea, Vanea, ce-ai făcut ? Cu adevărat, ce-am făcut? Am ajuns să purtăm discuții cu puterea cea fără Dumnezeu, primind din parta acesteia, fără să mai gândim, totul. Aceasta nu reprezinta un acord cu statul, precum serghianstvo, ci cu politica lui antihrist.” Cu privire la codurile numerice parintele era categoric. Iar pentru teama că dacă nu vom primi CNP in Biserica vor fi dezbinari spunea apăsat:

      ”Dezbinări în Biserică nu vor fi (Răspuns pentru arhimandritul Tihon Șevkunov – 22 ianuarie 2001) Nu vor fi dezbinări, nu vor fi. Ortodoxia nu a avut niciodată dezbinări. Dreaptă șo slăvită este Biserica Ortodoxă. Dreaptă și Slăvită.”

      În Ortodoxie nu au avut loc niciodată dezbinări. Adică refuzul numerelor și a tuturor documentelor care le conțin reprezintă Adevărata Ortodoxie.. Și în aceasta constă rămânere în picioare, rămânerea pentru Hristos.

      – în film aflăm și despre cineva căruia părintele Nicolai i-a spus să nu accepte noul pașaport și nici un document nou plastifiat. Acesta nu a făcut scultare de părintele și l-a luat, A vrut să renunțe și părintele i-a spus să îngroape pașaportul. Nu a făcut ascutare, i-a dat foc și prin ardere a ieșit un duh necurat. S-a consemnat, omul a ajuns la psihiatrie…

      Pe pașaportul rusesc e trecut codul numeric cu cei trei de șase. Dar oare cei care au dat foc documentelor electronice de la noi AU FOST AFECTAȚI DE PREZENȚA UNUI DUH? Ce-i drept că miros foarte urât după ce ard și mirosul persistă.

      Eu mi-am ars permisele de bibliotecă, un card ISIC studențesc cu bandă bagnetică și pașaportul. Am predat cardul de sănătate prin poștă și am trimis împreună cu el și o petiție. De când nu mai am documente cu cipuri, benzi bagnetice sau coduri de bare mă simt mult mai liniștită, mă pot ruga cu rugăciunea inimii fără să mă tulbur.
      Documentele acestea chiar ne afectează starea sufletească, eu aveam stări de neliniște, tot timpul mă simțeam ca după o alergare de cursă lungă, inima era neliniștită, mintea era tot timpul stresată, mă simțeam ca un deținut care fuge și se acunde și nu știam de unde vin aceste stări. Nu îmi mai găseam liniștea nici în plimbările pe deal și cât de mult mă bucurau cu câțiva ani în urmă, creația lui Dumnezeu, verdeața, păsările cerului, orizontul, singurătatea, rugăciunea. Ne fac mult rău, ne înrobesc, sunt pași spre însoțirea cu slugile antihristului. Nu putem să fim inconștienți ca toți preoții pro cip sau creștinii duși degeaba la biserică care spun că nu-i nimica. Spun așa pentru că nu cred în Hristos. Sunt niște amețiți hedoniști și căzuți în cap. Și-au făcut idoli din comoditate și slujesc lui Mamona.

      Și mai e un lucru din filmul cu părintele Nicolai care m-a pus puțin pe gânduri. (Să vă uitați cu atenție la film.) De ce părintele nu vroia să aibă de a face nimic cu computerele sau telefoanele și nu îi binecuvânta pe cei care veneau la părintele că să îi binecuvânteze, că au nevoie la locul de muncă? Părintelui nu-i plăceau aceste aparate, se ferea de ele. (Poate pentru că prin ele primim mesaje subliminale de la slugile întunecate și părintele nu suferea să stea în preajma lor…)

      Apreciază

  7. Anda said, on Februarie 18, 2016 at 9:53 pm

    Despre casatoria in Biserica Ortodoxa, dupa canoane, ne vorbestte parintele Petru Pruteanu:

    Apreciat de 1 persoană

    • Anda said, on Februarie 19, 2016 at 9:48 pm

      Intrebare: Este posibila cununia dintre un ortodox si unul de alta credinta si daca este valabil? (minutul 1.05.17).
      Despre cei necununati (minutul 1.06.36).
      Despre cei casatoriti doar civil (minutul 1.20.45).

      Apreciază

  8. nikodim said, on Februarie 18, 2016 at 9:55 pm

    Casatorie mixta este practic imposibila. Ori persoana de alta credinta trece la Ortodoxie, ori „ortodoxul”/”ortodoxa” din prea multa „dragoste” lumeasca paraseste Ortodoxia si pleaca dupa „persoana de atractie”. Care preot Ortodox ar binecuvanta o Cununie dintre un Crestin din turma sa si alta persoana care nu recunoaste Biserica??? Cum se face o astfel de binecuvantare daca perechea ortodoxului nu vrea sa auda de Biserica? Deci este o ineptie ce debiteaza pariarhia referitor la cununia „prin iconomie sau pogorământ, din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale”.
    Deci se recunoaste intitial ca Biserica „Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiția canonică STRICTA a Bisericii Ortodoxe A FORMULAT EXPLICIT interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creștină.” Dupa care urmeaza formularea serpeasca: „TOTUSI, prin iconomie sau pogorământ, DIN RATIUNI pastorale IN CONTEXTE socio-culturale MULTICONFESIONALE, Biserica Ortodoxă INGADUIE căsătoria credincioşilor ortodocşi cu persoane de ALTA CONFESIUNE creştină”.
    Deci mai avem Sfintele Canoane drept capetenie sau le folosim doar cand ne laudam cu „ortodoxia noastra nealterata de 2000 de ani”, iar cand avem mancarimi de la hormonul fericirii apelam la „iconomia” dictata de „contextul socio-cultural multiconfesional” si la „ratiunile pastorale”???

    Conceptul de „iconomie” este in prezent des folosit, la discretie as spune, de catre clerici fara pic de discernamant duhovnicesc, reprezentati doar de reverenda de pe ei (daca o poarta si pe aia, asta daca nu cumva vreo „iconomie” le sopteste in ureche ca se poate si fara ea intr-o societate europeana atat de „civilizata”). Prin aceasta mult-invocata „iconomie” multi clerici cu har duhovnicesc dubios, insa deobicei cu multe si clare veleitati intelectuale si academice, calitati care de regula „compenseaza” cultural si tehnico-stiintifico-rational lacunele duhovnicesti in ochii majoritatii turmei lor, au ajuns sa incalce la greu Sfintele Canoane mult prea „aspre” pentru ‘delicatetea si sensibilitatea” „civlizatei” societati contemporane „progresiste”. Manifestarea Iconomiei Adevarate a fost si este INTOTDEAUNA bazata in mod clar pe respectarea Sfintele Canone si nicidecum Adevarata Iconomie nu este un subterfugiu pentru situatii tulburate de ambiguitati din care se pot enunta la discretie de unul sau altul dintre purtatorii de reverenda anumite „dispense legale” de la Sfintele Canoane intru comoditatea infapturii faradelegilor sub masca corectitudinii mincinoase. Cu invocarea repetata a unei asemenea „iconomii dictate de ratiuni pastorale” incontra Sfintelor Canoane, la un moment dat se va putea fara probleme indreptati orice erezie.

    Apreciază

    • marinela said, on Februarie 19, 2016 at 12:13 am

      Nikodim,
      Iaca mai sint si popi cu „iconnomia”la purtator ,care-ti face-n doi timpi si trei miscari o cununie ca-n basme ,fara sa-ti dai seama ce faci,decit dupa indelungi cautari spirituale,daca ai cit de cit un dram de constiinta ramasa treaza,care sa-ti sopteasca siciitor, ca nu esti ok cu „maritisul/insuratoarea” tau/ta.In situatia asta am fost eu,citeste comentul meu de mai sus,de aia vorbesc in cunostinta de cauza si nu balarii,deci exista multi preoti „flexibili” din pacate in tara si-n diaspora,ba as spune ca sint majoritatea de genul asta si o mica parte ramasi pe calea cea dreapta.Asta e situatia ce se prezinta acum in ortodoxia romaneasca,m-am lovit de f multe cazuri de erezie la preoti cit si la mireni.Ne-am facut destui dusmani ,eu si surorile mele,de cind am deschis ochii asupra acestor probleme in biserica noastra ortodoxa.Dar nu-i bai,ca e bine sa-l avem pe Dumnezeu de partea noastra ,ca prietenii te pot lasa la o adica, cind ti-e lumea mai draga,dovada cu cei care s-au indepartat de noi pe tema ereziei,paguba-n ciuperci.Asa ca ,ochii mari cit felinarele la tot ce misca in biserica,nu-i de gluma cu erezia,se insinueaza peste tot ca o pecingine,trebuie stirpita cit mai e cu putinta.Doamne ajuta si mintuire!

      Apreciat de 1 persoană

      • nikodim said, on Februarie 19, 2016 at 7:18 am

        marinela,
        Sunt chiar foarte multi „preoti flexibili” cum bine le spui tu, care dau dispense „iconomice” de la Sfintele Canoane in multe privinte. Deobicei am observat ca multi „enoriasi care nu pot tine Postul din cauza ca ei saracii <> cer dispense pentru Impartasanie. Sau unii cer sa li se „boteze” copilul „ortodox” dar fara trei scufundari <> sau mai nou <>. Sau din pacate sunt foarte multi preoti care binecuvanteaza nuntile in ziua de sambata, adica toata paranghelia cu implicatiile sale de betie, chiuiala, conditii de curvie si prea-curvie sa se desfasoare exact cand ar trebui intampinata Ziua Invierii Domnului, Duminica, in Biserica, la Vecernie si Privegherea de noapte premergatoare Sfintei Liturghii. Si ar mai fi exemple…
        Si daca duhovnicii lor sunt axati strict pe Sfintele Canoane asa cum se si cuvine (intrucat acolo nu exista situatie de viata tratata cu indiferenta si care sa nu aiba enuntata o solutie corecta verificata timp de 9 secole-timpul de desfasurare a Sfintelor Sinoade Ecumenice), „saracii enoriasi nedreptatiti de habotnicia Canonica a popilor inflexibili” isi cauta ca duhovnici „popi de caracter, mai deschisi catre lumea contemporana”. Si din astia tot sunt, ca trendul e cultivat din belsug de al’de popa Necula si multi altii, personalitati cu impact pozitiv la „credinciosi”, asa ca el.

        Apreciază

    • Paul222 said, on Februarie 19, 2016 at 2:26 am

      E foarte grav ce se intampla. Efectiv nu pot sa cred. Se pregateste terenul pentru refugiati. Sunt foarte dezamagit de Patriarhie.

      Apreciază

  9. Orthodox said, on Februarie 18, 2016 at 10:04 pm

    Apreciat de 1 persoană

  10. minionita said, on Februarie 18, 2016 at 10:22 pm

    Nu stiu daca asemenea casatorii nu sunt pe placul Domnului atata timp cat unii au ajuns la ortodoxie prin casatoria cu un ortodox. Sigur ca sunt si mai multe cazuri in care s-a cazut astfel din ortodoxie, dar Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. In ziua de azi se pune un mare egal intre dragoste si dorinta sexuala insa nu sunt lucruri identice. Pot exista impreuna sau separat insa prima e de la Dumnezeu in timp ce a doua e de multe ori o cursa de la diavol. In cazul in care ai sentimente pentru cineva de alta confesiune sau credinta nu e mai bine sa te casatoresti decat sa cazi in pacat? Stiu ca ar fi ideal sa astepti pana devine ortodox si ca prin casatorie barbatul si femeia devin una insa nu spunea Sf. Ap. Pavel că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”? Daca dragostea ta fata de Dumnezeu este mica orice necaz te poate indeparta de EL. Daca dragostea pentru EL e mare, un sot nu o va putea schimba indiferent de credinta lui.

    Apreciază

    • mihai said, on Februarie 18, 2016 at 11:42 pm

      Mai avem un exemplu in urma cu cativa ani cum niste eretici au cununat sau botezat intro biserica ortodoxa, acum eu ma intreb, oare preotul cu pricina sa nu fi stiut ca acel cuplu de nasi sunt sectarii?!, ei bine acel cuplu de nasi nu era nimeni altcineva decat fam gidea

      Apreciază

    • marinela said, on Februarie 19, 2016 at 12:34 am

      De-acord cu tine minionita pina la un punct,adica ,sa se casatoreasca civil,cine-i impiedica,dar religios nu,ca-i erezie si gata.Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa repete greseala mea,de a se cunune mixt,ca apoi sa traiasca cu doliu-n suflet,pina reusesti sa-l aduci pe cel de linga tine la ortodoxie,te pierzi si tu si cel de linga tine pe vecie,daca n-o face.Eu am avut sansa sa ma salvez si eu si sotul meu din iadul „mixturii” in care traiam ,prin venirea lui la ortodoxie,catolic fiind.

      Apreciat de 1 persoană

      • Aurora said, on Februarie 19, 2016 at 6:53 pm

        Slava Domnului ! Minunat a lucrat in cazul tau !

        Apreciază

      • minionita said, on Februarie 19, 2016 at 8:31 pm

        Ce diferenta e in fata lui Dumnezeu intre casatoria civila si curvie? Si oare prin”gresala” ta nu cumva ai facut negustorie cu talantul pe care l-ai primit si pe care l-ai inapoiat cu dobanda?Era mai bine daca te casatoreai cu un ortodox iar cel care iti e sot ar fi ramas in erezia catolica? Presupun ca de vreme ce ai ramas alaturi de el si ai facut tot posibilul sa il aduci la ortodoxie in loc sa il parasesti ca sa nu mai traiesti in pacat ai fost dispusa la orice riscuri ca sa il salvezi. Iar Dumnezeu a vazut si dragostea ta fata de EL dar si dragostea pentru sotul tau si v-a adus pe amandoi pe drumul cel bun.

        Apreciază

    • DP said, on Februarie 19, 2016 at 2:17 pm

      Celorlalti le graiesc eu, nu Domnul: dacă un frate are o femeie necredincioasă şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia,, I Corinteni (7, 12-16)

      Aici Sf. Apostol Pavel se refera la cei ce erau deja casatoriti cand se converteau la crestinism, nu indeamna la casatoriile mixte

      Apreciază

  11. acelas said, on Februarie 18, 2016 at 11:44 pm

    ce „iconomie după caz și din rațiuni pastorale particulare” fratilor ? Ne-am dus cu totii? Vrajeli e doi bani, de tipul „diplomatiei politice” lumesti, sa ne exprimam elegant, sa dam bine fata de occident si sa nu suparam nivelurile mai sus puse, de masoni si elite care ne domina si din care si „noi’, preoti si lucratori ai patriarhiei, agentia basilica, ziarul lumina, posturile tv si radio trinitas si editura, majoritatea facem parte.

    caci aici trebuie intrebat scurt pe doi: Poate avea loc vreo alta taina a a credintei drept-maritoare pentru o persoana, adica sase (sau mai degraba cinci) din cele sapte (pentru ca si in privinta Mirungerii ca si taina Botezului lucrurile sunt aidoma) adica: taina Pocaintei (a spovedaniei), Sfanta Impartasanie, Hirotonia (taina Preotiei), taina Cununiei si Sfantul Maslu, pot avea acestea cinci loc FARA prima, ori primele doua: Taina Sfantului Botez si a Mirungerii ??

    raspuns categoric si simplu pana si pt un copil: absolut NU. Simplu. Pai nu se poate niciuna fara sa aiba loc primele! E banalisim. Ontologic (fiintial) daca savarsesti vreo taina din cele cinci asupra unei persoane care nu are botezul si mirungerea, nu se petrece absolut nimic, caci celelalte nu au pe ce sa se aseze ontologic. daca nu au aceasta baza a botezului si mirungerii. Pai pe ce sa se aseze? Este mai mult decat evident si logic. De altfel si pentru Sfintii Parinti din toate timpurile nu a existat vreo „virgula” sau vreo mentiune de exceptie posibila de la aceste lucruri, pentru ca pur si simplu nu are cum sa se intample asa ceva, vreodata E lipsit total de sens, nu am cum sa-mi pun acoperis la o casa daca eu nu am pus nici macar fundatia ei.

    pentru mintile (i)lluminate de la ziarul lumina si celelalte institutii surori cu denumiri LATINESTI numarate mai sus (spre o mai mare acomodare si bagare in minti a ecumenismului firesc si funciar pe care-l respira de dimineata pana seara) se pare ca pot exista exceptii dupa bunul plac post-modernist si aggiornamentat, nu-i asa?, al „chiriarhului locului” (apropos, au bagat miseleste singura sintagma din canoanele Sfintilor Parinti – din toata ciulamaua comunicatului cu pricina)

    pentru dl Vasile Banescu, om luptat vizibil cu nenumarate lecturi pretentioase teologice si filosofice, toate aceste principii teologice si ontologice de nivel elementar sa nu fi lasat vreo urma in constiinta sa? Si tu!?! Pentru ce te vinzi omule?

    .

    Apreciază

  12. Romanasul said, on Februarie 19, 2016 at 2:24 am

    Din pacate e doar inceputul. Testeaza terenul. E foarte limpede ca exista in deal pe langa nea Ciobota si consilieri scoliti bine pe partea de psiho-sociologie. Se grabesc baietii, dar nici nu se arunca cu capul inainte ca-n Grecia.

    Apreciază

  13. Sorin G said, on Februarie 19, 2016 at 2:37 am

    Parerea mea,daca cei din clerul BOR ar accepta asa ceva atunci insemna ca ar scuipa pe cei care din dragoste pentru Hristos au renuntat sa se casatoreasca cu fete/baieti de alta credinta.Nu stiu cati sunt dar ma gandesc ca sunt unii care au patito.Intr-o astfel de familie nu e Hristos ,nu e binecuvantare.Intr-o casatorie nu se poate ca unul sa fie cu Hristos si unul cu Satana.e ca si cum ai pune doi cai la caruta unu cea celalt haitz.
    Nu e neaparat ca cel de credinta ortodoxa sa renunte la credinta,dar va sta in pacatul curviei toata viata,iar copii se vor naste din acest pacat.Da e posibil ca pana la urma cu voia lui Dumnezeu cel de alta credinta sa se boteze la ortodoxie dar asta nu ai de unde stii e cam alba neagra,si cu cele Sfinte nu te joci alba neagra .Acuma nu zic ca nu am stat si eu in curvie,ca nah stiti cum zice Sf. Ap. Pavel nai vedea pacatele celuilalt daca tu nu leai avea in tine insuti.dar pana la urma a scurtat dumnezeu picioarele pacatului si mam casatorit.
    Doamne Ajuta

    Apreciază

  14. Sorin G said, on Februarie 19, 2016 at 2:40 am

    Si inca ceva as mai avea de adaugat. In Sfanta Biserica Ortodoxa nu se fac compromisuri de dragul cuplurilor,azi un compromis pentru te mir ce maine altu si se ajunge la rau.

    Apreciază

  15. RomeoB said, on Februarie 19, 2016 at 9:24 am

    Casatoria este SFANTA TAINA.
    Ca neortodox nu poti primi O SFANTA TAINA !

    Apreciat de 1 persoană

    • valentindortodox said, on Februarie 19, 2016 at 12:01 pm

      NUMAI CĂ LA MULTE BISERICI CU PREOȚI -MANAGERI PT. BANI SE ÎNCALCĂ SFINTELE CANOANE, CA ȘI LA MÂNĂSTIRILE UNDE E CALISTRAT TARTOR, SAU ALȚI TRĂDĂTORI CA EL

      Apreciat de 1 persoană

      • valentindortodox said, on Februarie 19, 2016 at 12:04 pm

        SFÂNTUL TEODOR STUDITUL a făcut schisma când episcopii idolatri se supuneau puterii lumești – care acum impune împotriva cuvintelor sfinților – cipurile, sodomia, erezia ecumenismului !

        TOȚI PREOȚII CARE NU MĂRTURISESC PE HRISTOS S-AU ȘI LEPĂDAT DE EL ! EI SUNT DATORI ÎN FAȚA LUI DUMNEZEU SĂ LE SPUNĂ OAMENILOR DE RÂND SĂ NU IA ACTELE BIOMETRICE SATANICE ALE SIONIȘTILOR MASONI, SĂ NU SE SUPUNĂ ECUMENISMULUI ȘI LEGILOR SODOMITE, IAR DACĂ VOR SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE SĂ-I AVERTIZEZE CĂ E MULT MAI RĂU ACOLO – CĂ ACOLO PERICOLUL SATANIZĂRII E MAXIM

        Apreciază

  16. ban said, on Februarie 19, 2016 at 11:58 am

    Sf. Canoane spun ca iconomia tre’ sa se aplice f. rar doar la evenimente tragice, de exemplu invazia barbara, recomandat deloc, dar si atunci sa se revina cat mai repede la normal. Deci actualii episcopi nu au nici o scuza pt. iconomie. Chiar avand in vedere ecumenismul actual, iconomia ar grabi savarsirea raului, care cu greu va putea fi indreptat.

    Apreciază

  17. ban said, on Februarie 19, 2016 at 12:01 pm

    Plus ca in chestiunile de dogma si canoane iconomia e exclusa, poate doar in treburile administrative ar fi permisa

    Apreciază

    • el said, on Februarie 19, 2016 at 2:48 pm

      ban

      CORECT !

      numai ca imbecilii astia UZUPATORII de tronuri episcopale sunt atinsi ca si diavolul tatal lo de boala putereii si ic despre Sf Parinti : „episcopi au fost si ei ( Sfintii care ne-au lasat noua de la Duhul Sfant Dogma sí Canoanele) episcopi sunte si noi ! au horata ei , putem sa hotaram si noi!”_____asta spun INDRACITII si isi fac curaj intre ei ca ar avea „dreptul” sa schimbe Dogma si cele lasate de Duhul Sfant , de parca prin ei ar decide ca rin Sf Parinti INSUSI Dumnezeu, ca Sf Parinti cand dogmatiseau spuneau TUNAND din Cer : „PARUSTU-S-A Duhului Sfant si noua ….!”

      ei ce pot sa spuna: „parutu-s- a diavolului si noua mascaricii lui ….?”

      asa ca „decizile „lor din pantece, daca CONTRAVIN macar si PUTIN celor ale Sf Parinti si Sf Duh care a grait prin ei cu VALABILITATE VESNICA si pentru TOTDEAUNA Dogma e sunt CURVIE inaintea Lui Dumnezeu si NEASCULATRE de Hristos , EREZIE, APOSTAZIE si CADERE DIN HAR si din TAIERE din Biserica !

      Apreciază

  18. gheorghi said, on Februarie 19, 2016 at 2:15 pm

    Ne vorbeste Parintele Cleopa:
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm
    123. Cum se cuvine sa se pregateasca tinerii pentru casatorie?
    „… 6. Mai inainte cu o saptamana sau doua de cununia religioasa cei doi tineri sunt datori sa se spovedeasca la duhovnicul lor din copilarie sau la preotul satului, cu post si rugaciuni si, daca au voie, sa se pregateasca pentru Sfanta Impartasanie.
    7. Cununia religioasa se cuvine, dupa traditie, a se face dimineata, de obicei Duminica, mai inainte de inceperea Sfintei Liturghii, iar nasii mirilor sa fie crestini buni, capabili sa invete si sa povatuiasca pe calea cea buna pe finii lor.
    8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap in mijlocul bisericii, inconjurati de credinciosi pana la sfarsitul slujbei, iar preotul da binecuvantare de Sfanta Liturghie si se roaga impreuna cu toti cei de fata pentru ajutorul celor incununati. Crezul si Tatal nostru este dator sa le zica mirele.
    9. Cand preotul zice: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”, atunci cei doi miri se apropie de Sfantul Potir si se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos, daca au voie de la duhovnicul lor….”
    si fiindca in timpul slujbei mirii SE IMPARTASESC… ne mai zice:
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/4simpartasanie.htm
    „SFANTA IMPARTASANIE
    Sfanta Impartasanie este de mare folos omului, daca se impartaseste cu adevarat cu credinta, cu pregatire si cu dezlegarea duhovnicului.
    Ca cel ce se apropie cu nevrednicie, osanda isi ia, ca foc este care arde pe cei nevrednici – ai vazut ce spune in rugaciunile dinainte de impartasanie.
    – Cine se poate impartasi ?
    – Cine are viata curata, neprihanita; cine are stiinta gandului sau curata, cine nu are impedimente canonice si este dezlegat de duhovnic, poate sa se impartaseasca, iar cine nu este marturisit si dezlegat de duhovnic si n-a facut canonul dat, nici nu se poate apropia de impartasanie. Ca si o data in an de se va impartasi, ca Iuda este, care o data s-a impartasit si a intrat satana in el si l-a vandut pe Domnul.
    Daca nu-i vrednic cineva, nici o data pe an sa nu se impartaseasca.
    PENTRU PREOTI:
    Ai vazut ce zice in Cuvantul 53, Sfantul Ioan Gura de Aur:
    ” … Si voi preotilor, care dati Preacuratele Taine, nu mica munca zace asupra voastra, daca stiti pe cineva nevrednic, de-l veti impartasi cu aceste preainfricosatoare si preasfinte si dumnezeiesti Taine.
    Si daca te temi tu, o preotule, ca cel ce vine la tine este sachelar, adica general, sau ipat, adica prefect, sau voievod sau cel ce este cu coroana pe cap, adica imparat, si te temi ca se va supara ca nu-i dai Impartasania, daca te temi tu, adu-l la mine! Tot trupul meu il voi da sa-l arda, mai inainte de a da Trupul cel Preasfant si Preacurat celui nevrednic. Tot sangele meu il voi varsa mai inainte de a da Sangele, atat de infricosat si Preasfant la cel ce nu-i vrednic „.
    Iar daca s-a curatit si s-a pregatit dupa randuiala canonica a Bisericii lui Hristos prin marturisire, si a facut canonul cuvenit, sa se apropie cu frica si cutremur.
    –––––––––––––-
    Parintele Papacioc spune:
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_sfinteletaine.htm
    „Asa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată si pe o coordonată exclusiv crestină.”
    „Să aibă [doi tineri], deci, o identitate crestină, un eroism de a-si mentine această identitate.”
    ================================
    De asemenea:
    http://www.sfantulambrozie.ro/site-vechi/taine.html
    „Taina Cununiei (a Nunţii)
    Este Taina prin care un bărbat şi o femeie, care consimt în mod liber să trăiască împreună în scopul desăvârşirii personale şi a naşterii copiilor, primesc harul divin care sfinţeşte legătura lor.
    Primitorii trebuie să fie bărbat şi femeie, să nu fie rude apropiate, ambii de religie ortodoxă.”
    si
    http://vladherman.blogspot.ca/p/contact.html#.VscEDEBSS8E
    Efectele binefăcătoare ale Sfintei împărtăsanii apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregătiti si nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27—29).
    ===================================================
    Sa-i lumineze Dumnezeu pe Preotii care slujesc si sa nu se piarda…
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  19. acelas said, on Februarie 19, 2016 at 5:06 pm

    chiar, de ce nu or face si cei de la Patriarhie o catedrala bizantina de genul celei din Belgrad, spre exemplu

    https://www.123rf.com/photo_11305614_beograd-serbia–october-28-the-cathedral-of-saint-sava-or-saint-sava-temple-on-october-28-in-beograd.html

    sau

    .

    Apreciat de 1 persoană

  20. Spaceman said, on Februarie 19, 2016 at 8:22 pm

    În biserica ortodoxă universală (catolică), TOȚI se vor putea căsători! Nu vor mai exista căsătorii mixte. Va fi plină lumea de ortodocși universali. Dar vor mai avea preoții HAR?

    Apreciază

    • valentindortodox said, on Februarie 20, 2016 at 11:47 pm

      despre acele biserici care nu vor avea har, ci vor avea de toate religiile, dar numai cea adevărată nu, sau chiar un amestec în care vor fi chemați ortodocșii(cei apostați) au vb. sfinți din Rusia bolșevizată încă de la 1917 și au profețit și că vor fi niște biserici în care nu se vor mai aduna creștinii și cei care vor fi acolo nu vor fi în numele lui Hristos , ci va fi acolo toată adunarea satanică.

      iar creștinii nu vor intra acolo pt. că nu vor putea intra ca să se roage și dacă vor intra va fi un păcat și o cădere în toată curvia spirituală a ereticilor satanizați dar care vor fi și cu putere drăcească în stare să-i ademenească cu duhul înșelării pe slabii ortodocși care vor neglija sfaturile și avertismentele ortodocșilor tradiționaliști și se vor duce și ei acolo ca în flăcările de la #COLECTIV.

      NUMAI CĂ EREZIA E CU FLĂCĂRI DIN IAD, NU DOAR DE LA ARTIFICII(DAR ȘI LA COLECTIV A FOST UN FEL DE ADUNARE DRĂCEASCĂ A HULITORILOR ȘI A CELOR FĂRĂ DUMNEZEU , FĂRĂDELEGEA ÎI STĂPÂNEA PE EI.

      PEDEAPSA E VALABILĂ ÎN GENERAL – CĂ NU S-AU RUGAT – NU NUMAI EI CI TOȚI DIN TOATĂ ISTORIA – NU S-AU RUGAT ȘI NU I-A PĂZIT DUMNEZEU PT. CĂ EI SINGURI AU HULIT ȘI AU ZIS – DACĂ EXISTĂ DUMNEZEU EI CER SĂ SE DUCĂ ÎN FLĂCĂRILE IADULUI, DA CHIAR AU ZIS CĂ VOR SĂ ARDĂ ȘI ÎN IAD DE VII ȘI SĂ FIE LA FEL CA SATANA.

      IAR ASTA S-A ÎNTÂMPLAT, DUPĂ TOATE CÂTE A ÎNGĂDUIT DUMNEZEU SĂ I SE SPUNĂ ȘI SĂ FIE NUMELE LUI HULIT, NU A LĂSAT ASTA SĂ MAI CONTINUE ȘI I-A ARS DE VII CU PEDEASPĂ MARE , CU CARE AU CERUT EI ÎNȘIȘI SĂ FIE OSÂNDIȚI – SPUNÂND CĂ EI NU CRED CĂ EXISTĂ ACEST DUMNEZEU DESPRE CARE VORBESC TOATE HULELE ȘI CĂ NU VOR PĂȚI NIMIC.

      DAR S-A VĂZUT CĂ S-AU ÎNȘELAT ȘI DUMNEZEU PEDEPSEȘTE PE CEI CE LUCREAZĂ FĂRĂDELEGEA.

      Apreciază

  21. el said, on Februarie 19, 2016 at 11:04 pm

    casatoria mixta e posbila spun APOSTATII. e posbila ca orce GROZAVIE INGADUITA de Dumnezeu, dar NU si este primita NICI VALABILA la Dumnezeu.

    dupa cuvantul Sf Ap Pavel : „toate ne sunt INGADUITE dar NU toate ne sunt de folos”

    INGADUIE Dumnezeu si pacatul ( chiar si pe cel impotriva Duhului Sfant cum e EREZIA si APOSTAZIA in categoraia caora se incaderaza si ABOMINATIA aceasta) si pe pacatos (= amatorul de „casatorie” mixta si popangiul/epsicoparul care l-a „cununat”/”dezlegat” cu har ….de la bec) ,

    dar NU VA AMAGITI la sfarsit AMBELE isi vor lua plata : NIMICIREA pentru pacat si MOARTEA VESNICA si GHEENA pentru pacatos ! ba chiar isi vor lua plata incepand din lumea aceasta !

    la fel si cu „casatoria” mixta = CURVIA „binecuvantata” cu atata generozitate de APOSTATI !

    pe astia DRACUL ii invata ce sa faca ca sa NU SE MAI MANTUISCA crestinii ortodocsi care vin la besericile lor si primesc asemenea GROZAVII si INSLEARI drept „har” si „Taine”!

    ANATEMA ! MOARTEA si IADUL VESNIC e partea unora ca acestia !

    Apreciază

  22. ayeaye20 said, on Februarie 19, 2016 at 11:26 pm

    Parintele Justin Parvu: Casatoriile mixte nu au valabilitate canonica

    Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite

    Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost? …Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.

    (Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol III)

    http://www.atitudini.com/2016/02/parintele-justin-parvu-casatoriile-mixte-nu-au-valabilitate-canonica/

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: