SACCSIV – blog ortodox

FAMILIA NAN. Ultima decizie a Barnevernet: isi vor vedea copiii si mai rar, adica doar de patru ori pe an

Posted in Uncategorized by saccsiv on februarie 5, 2016

Iata ce putem citi la Ultima decizie a Barnevernet a dărâmat familia Nan, rămasă fără cei doi copii în Norvegia. Mama: „Nu cred că o să rezist” de pe Adevarul:

Coşmarul familiei Nan, din Norvegia, rămasă fără cei doi copii, cel mai mare de 7 ani, iar cel mai mic de un an şi jumătate, continuă. Odată cu ultima decizie a Serviciului de Protecţie a Copilului din Norvegia, cei doi soţi, care îşi puteau vedea copiii de două ori pe săptămână, au fost anunţaţi că pot să îi mai vadă pe copii doar de patru ori pe an.
Dumitru şi Mihaela Nan, familia din Maramureş stabilită în Norvegia şi rămasă fără cei doi copii luaţi de Barnevernet, trăiesc o dramă fără sfârşit. Rămaşi fără copii în data de 27 octombrie 2015, cei doi părinţi au suferit în tăcere. După declanşarea cazului Bodnariu, cei doi soţi au decis să îşi facă public cazul, arătând coşmarul prin care trec. În 20, 21 şi 22 ianuarien 2016,  cazul soţilor Nan a fost judecat în apel, la Consiliul Regional, format, potrivit Pro TV, dintr-un jurist, un psiholog şi un jurat. După cele trei zile de audieri, decizia a rămas în pronunţare, urmând ca hotărârea să fie comunicată în cel mult 14 zile. Decizia a picat ca un trăsnet pentru soţii Nan. Copiii rămân în continuare despărţiţi de părinţi. Mai mult decât atât, Dumitru şi Mihaela Nan, care îşi puteau vedea până acum copiii de două ori pe săptămână, au fost înştiinţaţi că pot să îi mai vadă de copii doar de patru ori pe an.
„Tocmai am primit vestea că o să îi vad de 4 ori pe an. Nici nu îmi gpsesc cuvintele să vă spun ce simt în acest moment. Au luat tot ce am mai drag şi, în acest moment, cred că am pierdut orice şansă să îi pot lua înapoi. Nu cred că o să rezist”, a scris Mihaela Nan, pe Facebook. Cei doi părinţi urmează să se întâlnească cu reprezentantul Barnevernet pentru a fi ajutaţi să se pregătească pentru faptul că îi vor mai vedea pe copii doar de patru ori pe an şi să se adapteze cu ideea că „sunt doar părinţi biologici ai copiilor”. Sute de prieteni i-au transmis familiei Nan mesaje de încurajare pe Facebook. „Mă gândesc la voi şi la ceea ce simţiţi acum. Încerc să-mi adun cuvinte de incurajare şi nu găsesc. Este trist şi revoltător ce se întâmplă. Numai credinţa că Dumnezeu va face dreptate mai există. Staţi tari”, i-a scris Annamari Iosif Tamaş Mihaelei Nan. „Nu te da bătută ! Nu se poate ca aceşti monştrii să câştige!! Copiii sunt ai voştri şi acum şi peste 2,3,10 ani! Trebuie să fie o cale de ieşire. Nimic nu e perfect pe lumea asta şi cu atât mai puţin un sistem nenorocit şi bolnav!”, a scris şi Maria Scutaru. Soţii Nan au posibilitatea să coteste decizia Barnevernet în Tribunalul Regional, unde şansele de reuşită sunt mai mari decât până acum.
Măturiile dramatice ale părinţilor
Din prima săptămână din care au rămas fără copii, Dumitru şi Mihaela Nan au primit dreptul de a-i vedea pe Bianca şi Dragoş, aflaţi la o distanţă de 300 de km de casă, câte două ore pe săptămână. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Dumitru Nan a declarat că întâlnirile cu copiii au loc într-o cameră de hotel, în prezenţa asistenţilor de la Serviciul de Protecţie a Copilului, care îşi iau notiţe. Momentele întâlnirilor cu copiii descrise de Dumitru Nan sunt dramatice.  „La prima întâlnire de la o săptămână când au luat-o, am mers să îi vedem. Bianca nu a avut nicio ezitare. A sărit direct în braţe la mine. În astea două ore, mai mult de o oră a stat în braţe la mine şi o mai pupam. Am fost acuzat că a fost foarte jenant că am ţinut fetiţa la mine în braţe şi am pupat-o. La despărţire, Bianca ţipă, se ţine de mână că vrea la noi. A durat jumătate de oră să ne despărţim. Plângeau să vină la mine în braţe”, a povestit Dumitru Nan, pentru „Adevărul”, în momentul în care a decis să îşi facă public cazul.
Sistemul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a ajuns în atenţia publicului din România şi diaspora după ce Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană a rămas fără cei cinci copii, dintre care cel mai mic avea patru luni în momentul în care a fost luat din familie. Părinţii au fost acuzaţi de violenţe asupra copiilor. Marius şi Ruth Bodnariu au declarat că s-a mai întâmplat să le aplice copiilor corecţii fizice, dar niciodată nu i-a abuzat. Cazul Bodnariu a declanşat ample proteste internaţionale.
Comentariu saccsiv:

   Nu stiu care e contul de facebook al familiei Nan si nici de ce le era asa greu celor de la Adevarul sa puna un link acolo.

Cititi va rog si:

Krzysztof Rutkowski – recuperatorul de copii

Daca Norvegia ar rapi copilul unui rabin, ce credeti ca ar face Mossad in 24 de ore?

 

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. energein7 said, on februarie 5, 2016 at 9:39 am

    Reblogged this on energein7's Blog.

    Apreciază

  2. Radu said, on februarie 5, 2016 at 1:24 pm

    Nu as vrea sa fiu in pielea lor sincer va spun.

    Nu sunt parinte dar de as fi trebuia din momentul in care vroiau sa ii ia sa faca tot ce pot sa ii ascunda sa ii trimit inapoi in Romania orice numai sa nu ii ia.
    ACUM e greu de intors mortul de la groapa.

    Sa ne rugam pentru ei si pentru copiii sa se reuneasca si sa se intoarca aici in Romania !

    Cat despre leprele alea nu am cuvinte cred ca au facut INTENTIONAT asa drept pedeapsa ca s-au desteptat si ei si au facut public cazul.

    Daca din toate variantele „”civilizate” si pe calea justitiei nu se mai poate nu le mai ramane decat sa faca si ei ca acei cehi care au apelat la niste baieti cu curaj si care I-au adus inapoi teferi si in siguranta.

    Sa fie EXEMPLU DE LUAT aminte pentru cei care le mai trece sa isi intemeieze o familie prin Norvegia,Suedia si alte asemenea tari.

    Nu stiu cum e prin UK,Germania sau Franta,Italia sau Spania cred ca pe acolo e mai bine dar FELINARELE SA FIE APRINSE ca nu se stie sa nu o ia si astia pe ulei si sa ii copieze.

    Apreciază

  3. marian said, on februarie 5, 2016 at 2:36 pm

    Dacă aş putea aş merge acolo pentru a-i lua cu orice preț, de la oricine. La arme!
    Doamne ajută!!!!

    Apreciază

  4. Oana said, on februarie 5, 2016 at 3:28 pm

    Este ingrozitor, un adevarat cosmar. Cum pot fi niste oameni atat de bolnavi incat sa desparta copilasii de parintii lor, dar mai ales de mamica lor? Cine sa-i iubeasca mai mult decat mama lor? Sunt mamica, am o fetita de 2 luni jumate si pot sa spun ca mi-as da si viata pentru ea in orice clipa. Cati dintre noi sunt parinti perfecti? Normal ca mai gresim dar tot ce facem facem cu intentie buna si cu dragoste fata de copilasi, ei sunt pe primul loc. Ma doare sufletul cand vad ce se intampla si unde s-a ajuns…Nu putem decat sa ne rugam sa nu preia si alte tari modelul.

    Apreciază

    • Paul222 said, on februarie 5, 2016 at 5:08 pm

      Pai daca sunt fara de Dumnezeu si indoctrinati de sistem… ca sa nu mai zic super motivati financiar… cred ca mare urgie si-a atras Norvegia pentru cata suferinta provoaca in fiecare zi…

      Apreciază

      • isihastu said, on februarie 11, 2016 at 9:18 pm

        Si Sodomei ii va fi mai usor la judecata decat tarii acesteia: Norvegia.

        Apreciază

  5. marinela said, on februarie 5, 2016 at 8:14 pm

    E ingrozitor ce li se intimpla bietilor copii si parintilor acestora depotriva.E inuman si feroce ceea ce fac aceste bestii cu chip de om;cit de decazuti pot fi ca oameni,s-ajunga la asemenea fapte reprobabile si sa nu aiba nici macar o farima de constiinta,de mila ,nimic din toate astea.Sa ne rugam pt toti acesti parinti ditrusi de durere si pt copilasii lor ostatici,caci asta sint ei acum,atita timp cit nu dispun de libertatea de asta cu parintii lor biologici.

    Apreciază

  6. […] FAMILIA NAN. Ultima decizie a Barnevernet: isi vor vedea copiii si mai rar, adica doar de patru ori … […]

    Apreciază

  7. rațiu gusti said, on iulie 4, 2016 at 11:54 am

    Este pandemie de homosexualitate. Se poate face ceva?

    Au existat și vor continua să existe oameni cu orientări sexuale diferite față de cea rânduită prin creație, după cum au existat și vor continua să existe oameni cu alte păcate. Știm totodată că, vorbind în termenii legii divine, orice nelegiure este păcat. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu”. „Cine calcă o singură poruncă se face vinovat de toate”, conform spuselor Scripturii. Respectarea tuturor normelor scrise într-un prospect dat de fabricant este condiție pentru o bună funcționare, nu opțiune. O singură normă nerespectată exonerează producătorul de orice responsabilitate. Din acest punct de vedere toți suntem în aceeași condiție deplorabilă, căci toți am păcătuit și am pierdut slava lui Dumnezeu. De observat că aceste lucruri sunt consemnate în epistole cu scopul de-a convinge pe orice om de nevoia lui de mântuire și nu pentru a se face vreo clasificare a păcatelor. Accentul se pune pe faptul că nimeni nu se poate dezvinovăți. Pasajele cu pricina sunt parte din evanghelie, adică, parte din vestea bună. Ele nu promovează discriminarea, ci dimpotrivă, sunt argumente pentru salvarea prin credință a tuturor celor ce cred. Așa că, mi se pare cinstit să folosim această parte a Scripturii pentru a-l salva pe homosexual. Când vorbim de om și de păcat, prospectul incriminează până și gândurile. Și e normal să fie așa. Gândurile nestrunite gripează mintea și o târăsc în tot felul de păcate. Creatorul își declină orice responsabilitate în astfel de condiții. Dacă nu respectăm aceste reguli, suportăm consecințele. Lucrurile sunt absolut logice. Toți suntem în această condiție. El, Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare ca să aibă îndurare de toți, spune Pavel, apostolul, în Romani 11:32. Deci, nu se justifică arătarea cu degetul discriminator.
    Totuși, pare la fel de logic și moral ca orice abatere să fie corectată. De aceea a venit Isus în lumea noastră. Nu putem lăsa totul de izbeliște. Dacă am contactat un virus devin responsabil să mă tratez. Aici, lucrurile se diferențiază. Nu mai avem toți aceeași condiție. Soluțiile sunt în funcție de probleme. Cine fura să nu mai fure, zice Pavel. Aceasta este soluția; să nu mai fure! Nu zice să nu mai comită adulter. Acum apare clar nevoia de specialist. Nu mă tratez de capul meu. Asta e o abatere prostească. Pentru anumite boli se impune carantină, iar pentru anumite abateri, închisoarea. Toate astea datorită riscului contaminării. Legea este pentru cel fără lege, spune Pavel în 1 Timotei 1:9.
    Sunt câteva întrebări care frământă mintea mea de ceva timp:
    – Este homosexualitatea o normalitate care trebuie acceptată fără comentarii?
    – Este homosexualitatea o infracțiune care necesită închisoare?
    – Este homosexualitatea o boală? Înseamnă că se cere milă, nu condamnare?
    – Necesită homosexualitatea intrarea în carantină?
    Departe de mine gândul de-a privi homosexualitatea ca normalitate, dar nici nu ne putem grăbi cu acuze și nici cu scuze pe acest tărâm. Dumnezeu iubește omul până acolo încât Și-a sacrificat Fiul. Și el, homosexualul, intră sub umbrela acestei legi divine. Asta nu înseamnă că putem sta indiferenți și inactivi pe acest subiect. Dimpotrivă. Prețul plătit ne obligă și mai mult. Isus a plătit pentru a vindeca societatea de păcat, nu pentru a-i administra morfina necesară muribundului chinuit de sentimentul letal al vinovăției.
    Homosexualitatea este foarte periculoasă. Ea devastează societatea. E ciumă! Atenție, am zis homosexualitatea, nu homosexualul! Chiar dacă există cupluri de homosexuali în care copiii înfiați ar putea găsi o așa zisă salvare, tot nu putem promova această cale. Copilul are nevoie de mamă și de tată, chiar dacă există homosexuali mai integri decât mulți heterosexuali. A fi heterosexual nu este echivalent cu a fi bun, dar e o aberație și definirea binelui și a răului doar din perspectiva afectării aproapelui. Gândirea mârșavă nu este lipsită de noxe chiar dacă nu poate fi incriminată. Occidentul ne demonstrază, într-adevăr, că există homosexuali lângă care poți trăi fără să ai yală pe ușă, în timp ce despre mulți heterosexuali din țări așa-zis majoritar-creștine, pretinși morali doar prin această valoare, nu se poate susține așa ceva. Ceea ce m-a determinat să scriu pe această temă, cu riscul de-a irita și de-a fi huiduit, este cazul familiei Bodnariu, al sistemului de protecție a copilului din Norvegia și nu numai. Cazul Barbu din Anglia pare și el concludent. Mă întreb, în modul cel mai serios, ce se întâmplă când homosexualii devin majoritari? Ce se întâmplă când homosexualii stabilesc regulile de creștere a copiilor? Ce se întâmplă când ei stabilesc aria curiculară din școli și grădinițe? De ce trebuie neapărat să-mi fie învățat copilul în școală că familia este definită după gândirea lor? De ce ni se impune să acceptăm ca normalitate ceea ce ne este imposibil să privim ca normal? De ce suntem puși în situația de-a ne pierde copiii dacă nu spunem ca ei? De ce suntem siliți să ne înghițim propria vomă? Homosexualitatea nu este o problemă atât de mare prin ceea ce este în sinea ei. Treaba lor ce fac doi indivizi când au acordul unul altuia. Dumnezeu a lăsat liberul arbitru. Poți alege inclusiv iadul. Problema gravă pentru societate stă în rejecțiile homosexualității, în ceea ce trebuie să rumegăm, acidul, gastrita pe care o provoacă.
    Cei ce mă cunosc știu că în urmă cu ceva vreme vorbeam diferit pe subiectul ăsta, dar, de când a apărut cazul Bodnariu, mi se pare tot mai concludent că un homosexual nu are cum să simtă și să fie empatic cu o mamă născătoare de copil. Doar o mamă poate empatiza cu altă mamă. Acest lucru este evident. Cum se poate atunci ca un sistem de protecție a copilului să fie condus de un homosexual? Nu știu dacă s-a ajuns aici, dar dacă se ajunge ce facem? Cum să lași ca un homosexual să decidă luarea copiilor unei mame? Ce reguli sunt astea? Am putea lăsa pe mâna unei prostituate care-și folosește fiica să stabilească regulile societății pentru simplul fapt că prostituatele devin majoritare?
    Cred că o persoană care a crescut la orfelinat are ceva de spus legat de protecția copilului, dar nu totul. Cel mult, poate fi parte dintr-o echipă, dar nu o echipă de persoane crescute în orfelinat. E nevoie de un sistem echilibrat. Se poate struni o societate în care majoritatea a devenit homosexuală? Mă îndoiesc de faptul că așa stau lucrurile în Norvegia, dar dacă e așa, e grav. Alerta se constituie nu doar când avem o majoritate, ci poate fi mult mai periculos atunci când o minoritate devine suficient de puternică pentru a-și putea impune punctul de vedere. O minoritate care preia frâiele justiției și ale Barnevernetului este mult mai vulnerabilă demenței decât o majoritate. Cazurile Bodnariu, Nan, Barbu și altele care s-au făcut auzite în ultima vreme mă provoacă puternic să cred că vorbim de pandemie de homosexualitate. Judecătorii au devenit insensibili. Protecția copilului s-a descalificat. Nu ai nevoie de yală la ușă pentru a-ți proteja aurul din casă, dar ești silit să-ți camuflezi ferestrele pentru a nu ți se fura copiii. Avem prosperitate, dar ni se smulge sufletul, inima din piept. Mamele sunt despuiate. Trăim sub teroare. Homosexualitatea începe să ne sufoce. Pântecul mamelor se închide. Nu poate să nască. Dragostea a devenit frigidă și stă chircită în vârful patului refuzând să procreeze. Se simte folosită. Cine mai poate să vrea să fie mamă? Încotro ne îndreptăm? La nivel de guverne s-a atins gradul maxim al degradării ființei umane; „neînduplecați, fără milă” – Romani 1:31. Să declari greva foamei pentru a ți se reda copiii și să nu fii auzit? Să mori protestând și opinia publică să rămână insensibilă? Iată rejecțiile! Iată gastrita! Mi se conturează tot mai clar în minte, este pandemie! Mă tem pentru mediul pe care-l las copiilor mei. Am protejat pădurile și-am neglijat sufletul, inima. Le-am lăsat să fie poluate de păcat în timp ce inspirăm aerul prosperității. Mâine dimineață vom cunoaște adevărul și ne vom face învelitori din frunze. Nu-mi cereți să tac. Nu pot să mă fac că nu observ. Există poluare alarmantă, poluare cu homosexualitate. Ce este mai grav, se face propagandă și se promovează această poluare. Cei ce luptă împotriva ei sunt incriminați. Discriminarea este definită invers. Accept că se greșește de ambele părți și că homosexualii au nevoile lor. Îmi pare normal ca un cuplu homosexual să își dorescă să aibă copii. Este o lege lăuntrică înscrisă în noi prin creație. Cum avem nevoie de aer, apă și mâncare, avem o nevoie lăuntrică de-a crește copii. Această lege guvernează indiferent de orientările sexuale. E un foc al sufletului care se cere stins. Totuși, mi se pare absurd să calci în picioare nevoia unui copil de-a avea mamă și tată. Normalul și absurdul se iau la trântă. Nu se poate să lăsăm liber și țanțoș atacul furibund asupra mamelor născătoare de prunci. Din punctul meu de vedere, în cazul persoanelor gay, procesul de înfiere fiind foarte dificil, apare ca o reacție simțul animalic. Homosexualul este pasibil să devină fiară în chiar natura lui. El se va hrăni cu așa ceva. Va deveni o condiție de viață pentru el. Nevoia îi paralizează simțurile și gândirea. E sub influența veninului de șarpe. Și cuplurile heterosexuale care nu pot avea copii încearcă din răsputeri să înfieze, dar mamele care nu pot să nască sunt întotdeauna minoritare printr-o lege venită din creație. Ele nu pot atenta la copiii altora prin propuneri de legi care să fie validate de majorități parlamentare, pentru că sunt întotdeauna în minoritate. În cazul homosexualilor lucrurile stau altfel. Sodoma și Gomora sunt voci puternice ale istoriei care strigă să fim atenți. Acolo, legislativul a fost acaparat și violența a devenit un mod de viață. Am scris despre asta în cartea „În căutarea lui Șilo” vol. 1 și nu intru în amănunte. Pentru cuplurile de același sex nu rămâne decât varianta copilului abandonat sau legalizarea furtului. Dar mai este ceva. Înfierea este ispititoare și din alt punct de vedere. Cei ce înfiază aleg, sortează copiii cum sortezi merele. Mamele iau ce dă pântecul și poartă cu ele o taină aducătoare de mult stres. Mamele își aduc pe altarul de jertfă frumusețea și emoțiile. Cele ce fac din eros ținta majoră pentru viață au în înfiere o soluție. Se mențin tinere până la adânci bătrâneți. Ele trec mult mai ușor prin crizele adolescenței copiilor. Nu se stresează ca o mamă. Nu au nici cordonul ombilical al nașterii și nici cel al credinței. Așa se face că varianta furtului legal devine cea mai bună opțiune. Deci trebuie acaparată puterea de a emite legi. Dacă acest obstacol este depășit, homosexualitatea își face viața comodă. Dacă poți avea copii fără durerile nașterii de ce ai alege calea mai grea? Omul, având aplecare spre comoditate alege traseul mai puțin complicat, chiar dacă nu este la fel de palpitant. În timp, cuplurile heterosexuale s-ar putea să devină rare ca alpiniștii. Majoritatea preferă să doarmă decât să meargă la cățărări pe stâncile abrupte. Și uite așa, încetul cu încetul, heterosexualii vor deveni sclavii homosexualilor care vor impune să li se recunoască superioritatea și să fie aplaudați. Ca orice om, au nevoie să fie numiți buni. Această nevoie l-a împins pe Cain la crimă. Nu cumva această nevoie îi determină să ia copiii de la mamele lor? Descalifică mama, pun mâna pe copii și ne obligă să-i felicităm. Dacă nu o facem, ne acuză de discriminare. Dacă nu e duhul lui Cain la lucru în viața lor cum rezistă să vadă mama chircită de durere când i se ia copilul? Cum nu înnebunesc cei ce smulg copiii din brațele mamelor? Cum nu li se topesc ochii în orbite când văd brațe de copil întinse în urmă, brațe care o strigă pe mama? Cum pot să nu protesteze demisionând? Cum pot să nu ducă înapoi, acasă, copiii, în ciuda deciziilor luate de Barnevernet? Pot, deoarece Barnevernet sunt ei. Ei suferă când nu găsesc prada. Ei suferă altfel. Nevoia de conservare le-a mutat referința. Când legile sunt făcute de homosexuali pot apărea lovituri nemiloase împotriva familiei tradiționale. Așa poate începe exploatarea născătoarelor. Ajungând la cârma societății, homosexualii se dezlănțuie. Oare nu așa au fost zdrobite familiile Bodnariu, Nan, Barbu, etc? Dacă nu este așa de ce se refuză trimiterea copiilor spre familia lărgită? Este pandemie. Se naște o întrebare legitimă. Ce este de făcut? Ce poate și ce trebuie să facă Biserica? E ceva ce n-a făcut ea? Greșește undeva?
    Răspunsul e greu de dat. Biserica nu are chemarea să îmbrâncească astfel de oameni spre oprobriul societății. Ea nu poate stopa acest flagel folosind violența, abuzul și nici măcar să se folosească de puterea votului. Ea este arătată cu degetul în cazul celor mai mici abateri. Ei i se spune: „Tu de ce faci așa? Numai noi avem dreptul, că nu suntem creștini.” Totuși, biserica este responsabilă de eradicarea acestui flagel. Ea este sarea pământului. Sunt boli și boli, dar când vorbim de pandemii se cer măsuri radicale. Dar care sunt măsurile acelea „radicale” la care are acces biserica? Îi sunt furați copiii și trebuie să stea mută ca un miel trimis la tăiere. Cele mai pașnice mitinguri de protest cred că au fost acelea pentru cauza familiei Bodnariu. În toată lumea au ieșit mieii să-și cânte durerea în felul lor tăcut sau behăind tristețe. Pe ici colo s-a mai auzit și câte un lătrat asemănător cu ăsta scăpat de la mine.
    Frământarea mea este, cum tratăm această pandemie? Ce avem de făcut ca biserică? Putem oare să rezolvăm problema biruind răul prin bine, cum zice Pavel în Romani 12:21? Ce bine s-ar putea folosi pentru eradicarea bolii? Merge principiul întoarcerii celuilalt obraz? Se poate ataca folosind har „și mai mult”, conform cu Romani 5:20? Putem eradica homosexualitatea folosind ca antidot harul, evanghelia, vestea bună a împăcării? Există și pentru acești oropsiți o veste bună de care biserica poate face uz? Este evanghelia atât de puternică încât să trateze societatea noastră de această maladie cumplită? (Romani 1:16-17) Are Biserica pârghiile necesare pentru vindecare sau ne îndreptăm grăbiți către sfârșitul civilizației noastre? Cine mai poate să nască dacă la ușă stau hienele? (imagine superbă din cuvântarea ținută de poetul Iacob Coman la Tg. Mureș pentru susținerea familiei Bodnariu). Nu vom ajunge în viitorul apropiat ca nașterile să fie niște accidente doar sau, chiar mai grav, să fie aduși pe lume copii doar pentru a fi puși în piețe, ca marfă de vânzare spre cuplurile de homosexuali, pedofili sau zoofili, necrofili și alți iluminați care încă nu s-au dezlănțuit? Ce fel de sentimente vor avea acești copii? Cum va crește copilul-marfă? Dar copilul care va avea de tată un bărbat și de mamă o altă vietate sau un cadavru? Oare nu spre așa ceva ne îndreptăm? Ce argumente se vor găsi pentru a stopa această alunecare spre anormal de vreme ce am dat drumul rostogolirii? Lucrurile nu sunt simple. Problema se pune, ce putem face sau ce ar trebui să facem ca biserică, pentru a eradica sau măcar pentru a ține sub control astfel de maladii? Alcoolismul este recunoscut ca fiind o boală. Este primul pas spre tratare. Nu cred că e greșit să recunoaștem că și în acest caz avem de-a face cu o boală. Biserica ar trebui să facă un pas înainte și să recunoască homosexualitatea ca pe o boală, iar societatea să facă un pas înapoi și să n-o mai considere normalitate. Cred că trebuie să luăm atitudine, dar este important cum o facem. „Nu vă lăsați biruiți de rău, ci biruiți răul prin bine”, spune Pavel. Isus este adeptul binecuvântării în contextul infestat de blestem. Cum se poate face asta? Există o astfel de cale? Există o astfel de soluție? Dacă da, atunci Biserica trebuie să afle calea. Biserica trebuie să fie convingătoare. Biserica este responsabilă. Trebuie să iubească neprefăcut. Nu are dreptul să lovească cu pumnul în vânt, încordându-se doar să zbiere mai tare decât diavolul pentru a se face auzită. Biserica este chemată la arme, la armele ei, armele iubirii, armele harului pe care trebuie să se deprindă să le folosească. Biserica suntem noi. Cred că ni se cere un efort mai mare în imunizarea familiilor noastre pentru a face față pandemiei de homosexualitate în așa fel încât să nu ne poată fi furați copiii. Biserica trebuie să afle calea spre a le ieși în întâmpinare. Biserica trebuie să fie proactivă. Legile emanate de sporii homosexualității ar putea fi înghițite de har și prelucrate în gușa albinuței creștine așa încât să obținem mierea. Nu-i o treabă simplă, dar cred că se poate. Cred că biserica deține antidotul. Trebuie doar să-și cunoască bine armele și va căpăta voința de-a se deprinde cu folosirea lor. Nu-i vremea să ne sinucidem. Este o provocare și o oportunitate. Biserica trebuie să iasă triumfătoare. Ea nu se poate lăsa pradă porților locuinței morții. Ar fi bine dacă am putea lăsa certurile interioare și să ne strângem toți ca unul pe linia de bătaie cu întunericul. Cred tot mai mult că biserica trebuie să-și învețe copiii despre intimitate, sex, deviații sexuale, deviații curiculare și Barnevernet, înainte de-a merge la școală. Biserica ar trebui să-i ajute pe părinți pentru a face această slujbă dificilă. James Dobson, renumitul psiholog creștin, susține că părintele care-l învață pe copil adevărurile tainice ale vieții câștigă multă încredere dacă face acest lucru înaintea educatorului sau a învățătorului. E important cine este primul. Trebuie să-i încurajăm pe părinți să treacă în față. Probabil, biserica trebuie să se transforme, să se adapteze. Părinții trebuie echipați prin aria curiculară a bisericii, la grupele mici de studiu, în tabere de pregătire, seminarii și conferințe care ar trebui să devină centrul de greutate al comunității. Biserica ar trebui să aibă o arie curiculară proprie. Nu cred că ne putem opune statului care se dezlănțuie împotriva convingerilor creștine, dar cred că ne putem consolida propria familie. Daniel și cei trei prieteni ai lui au reușit să-și apere crezul chiar și în aspra robie babiloneană. Moise a stat lângă mama lui doar până a fost înțărcat și nimic nu l-a putut deturna de la direcția primită acasă. Fetița ajunsă roabă la casa lui Naaman, sirianul, a reușit să răstoarne cu susul în jos toată gândirea generalului. Copiii noștri trebuie pregătiți să ducă marele război. Copiii noștri sunt pe front. Homosexualii le-au declarat război. Suntem acuzați de crimele comise împotriva lor de către extremiști. Roma aprinsă de Nero arde, iar nouă ni se pregătesc arenele. Trebuie să învingem folosind armele luminii. Trebuie să minăm orice palmă de pământ cu minele iubirii neprefăcute. Cum se poate așa ceva? Nu știu detaliile, dar cred că biserica este chemată să intre în odăița ei pentru a vorbi despre asta cu Rabinul. Când Irod l-a arestat pe Ioan Botezătorul, Învățătorul a găsit soluția. Matei surprinde atât de frumos acest episod în capitolele 5 la 7. Când a fost tăiat capul botezătorului de același Irod, a ieșit din nou în mijlocul mulțimii cu un mesaj profund. A ținut câteva lecții despre adevărata pâine care dă lumii viață. A frânt pâinea într-un mod de neuitat. El vorbea de iubirea care se frânge. Avea soluții, dar erau greu de acceptat. Propovăduia iubirea vrășmașilor și n-a făcut rabat de la ideologia lui nici când a căzut sub cruce. Și pentru noi are soluții. Trebuie doar să-L chemăm la dialog și să fim de acord să mergem pe mâna Lui. Are un mod al Lui de lucru. E un mod mai greu de înțeles și de acceptat, dar a dat și dă rezultate. El operează cu harul. Arma Lui este iubirea. Scriptura, rugăciunea și starea împreună sunt sala lui de ședință. Să intrăm așadar în odăiță, să închidem ușa după noi și să fim ochi și urechi. În mod sigur știe ce-i de făcut.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.