Amintiri dintr-o copilarie fericita: FOCUL DE TABARA … DE LA COLTUL BLOCULUI
Asta ar fi din seria INAINTE ERA MAI BINE.
Multe dintre cele de mai jos ar fi imposibile actualmente in Romania si total interzise in tari precum Norvegia …
Prima diferenta majora dintre atunci si acum: numarul de copii. Eram 48 intr-un bloc de patru etaje si patru scari. Si in cam toate blocurile din jur situatia se prezenta cam la fel. Nu ne amestecam cu cei din alte blocuri, dar uneori facem aliante, cei din vale impotriva celor din deal. Perioada propice razboaielor era iarna. Incepeau printr-o bataie cu bulgari si se terminau cu primul cap spart dupa ce se ajungea la bate.
Dar in general fiecare ne gaseam de joaca in perimetrul nostru. Uneori in grupuri si grupulete, alteori aproape cu totii la gramada. Unul din momentele cand ne adunam in plen era focul de tabara. Cam saptamanal in perioada cand se umpleau cu cartofi depozitele de peste nodul de cale ferata din apropiere.
Cartofii erau ieftini pe vremea aia, ca orice aliment de altfel, dar farmecul consta in a-i fura noaptea din depozite. Noaptea, pentru ca era aventura mai mare: caini care ni se pareau cat viteii, paznici cu ghioage, fugareala. Si fiecare astfel de expeditie victorioasa avea ca scop mancatul cartofilor copti in jaratec. Iar ca sa facem jaratec, ne trebuia musai un mare foc la coltul blocului ca se inalta in perioada sa de glorie cam pana la etajul 2. Si faceam ca toate alea in jurul sau iar cei mai curajosi sareau prin el. Distractie totala.
Din cand in cand cate un parinte scotea capul pe balcon sa vada daca totul era in ordine. Si era in ordine …
Militie? Pompieri? Vecini isterici? Aiurea.
Sa mai faca o armata de copiii periodic asa ceva acum in mijlocul unui mare oras? Nici pomeneala. Ca vine direct si ISU si politie si jandarmeria calare si SRI prin satelit si protectia copilului si tot ce a mai inventat un SISTEM nebun ca sa ne faca viata o puscarie. Si evident si breaking news …
N-am eu talentul lui Ion Creanga, insa sper ca celor trecuti bine de 40 de ani le-am trezit niste amintiri. Iar celor tineri le-am facut o schita a ceea ce inseamna o altfel de copilarie.
Daca v-a placut, voi continua seria cu:
Amintiri dintr-o copilarie fericita: LAICA
Amintiri dintr-o copilarie fericita: CU CHEIA DE GAT
Amintiri dintr-o copilarie fericita: LA CRUCI
Amintiri dintr-o copilarie fericita: SANTIERE
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Frumos, foarte frumos. Pe atunci eram mai normali si mai… adevarati. Poate n-ai atata talent cat Creanga, dar te apropii mult. Te asteptam cu seriile urmatoare.
ApreciazăApreciază
Puscatori din diuze de tractor,arcuri din bete de alun,pistoale mestesugite la coltul blocului din scanduri si tevi de plastic …. amintiri dulci amintiri 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo Doamne ,ce amintiri frumoase…!Daaa,cum sa nu-mi amintesc acele vremuri frumoase in pofida lipsurilor care erau(ulei,zahar,unt ,carne,piine si astea cartelate),noi copiii traiam cu adevarat o copilaria, cu aventurile noastre copilaresti ,mai ales cei care traiam la sate,ne bucuram din plin de aerul sanatos si mijirea primelor floricele firave de primavara,pe care alergam in paduri si pe dealuri sa le culegem,cu zbenguiala noastra estiva pe dealuri si prin curte ,scaldatul in riu ,unde nu aveam voie pina in 20 iulie sa intram in apa,caci parintii ne spuneau ca e apa rece,dar pe sustache tot o faceam ,iar apoi ne primeam chelfaneala de rigoare si nu se mai alertau” organili di protectii a copchilului” pt asta.Apoi urma pirga fructelor toamna cu bucuria recoltei si aculesului de mere ,nuci si pere iernatice ,care le ascundeam in fin pe pod,ca sa nu inghete si le mincam aproape de Craciun si ce bune mai erau si parfumate,mama-mama! Apoi venea iarna draguta cu toate emotiile premergatoare sarbatorilor de iarna ,colind ,plugusor,stea si alte piese de teatru jucate de copiii din sat ,cu toata recuzita si rolurile invatate de fiecare in parte , inainte de a porni la colindat pe la casele oamenilor si eram multi copii ,care ne intilneam cete ,cete pe drum si faceam schimb de impresii intre noi,cu ceea ce am primit de la oameni si tot asa pina spre dimineata cind nu mai puteam de oboseala si ne intorceam acasa cu buzunarul doldora de banutii cistigati ,basca dulciuri si fructe.Nu mai spun de jocurile cu zapada si saniusul cu toate peripetiile lui,caci strada pe care locuiam eu iesea perpendicular in strada nationala,iar seara pe la 5-6 cind deja se-ntuneca,ne adunam cu mic cu mare mai multi copii, faceam bob-uri din doua sanii legate una de alta,iar unul mai vinjos si mai priceput mergea pe sania din urma dirijind si sania din fata pe care eram asezati ,noi fetele sau alti copii mai mici,depinde de caz si zburam pur si simplu pe o distanta de 700m pina in soseaua nationala,chiar si peste ea traversam,ca prindeam viteza mare,chiuind ca nebunii ,dar nu s-a-ntimplat niciodata ,sa treaca vreo masina in momentul ala pe sosea,ne-a aparat Dumnezeu de fiecare data.Ma trec fiorii si acum cind retraiesc momentele alea,caci riscul era destul de marit,pt ca mai trecea si cite un satean pe drum si nu va zic cum se tragea rapid pe linga un gard,saracul si-si face zeci de cruci ,ca a scapat teafar si nu l-am luat in plin…ehei…ce vremuri…!Nu mai zic de Pasti cite emotii traiam ,incepind cu inoirile vestimentare ,daca erau posibilitati si daca nu erau ,ceva nou trebuia sa ne cumpere,ca altfel eram luati in balon de ceilalti copii la scoala sau la biserica unde ne intilneam in noaptea de Inviere, apoi pregatirile culinare,care ne dadeau lesin la stomac de atita pofta,fiindca ai nostri ne posteau tot postul de cind aveam 6-7 ani,si trebuia sa asteptam ziua de Pasti sa ne infruptam cu lacomie din acele bunatati pregatite cu migala si dragoste de mama si bunica ,dar merita toata aceasta asceza ,ca erau mult mai apreciate gustativ aceste minunatii gastronomice-miel la cuptor,drob,cozonaci,pasca cu brinza si stafide,ciorba de miel…etc.Acum avem de toate ,gasim de toate in magazine,inca prea multe ,dar nu mai e nimic din tot ce-a fost,a pierit farmecul acelor vremi,s-a dus minat de vintul schimbarilor si ne-a ramas doar nostalgia acelor timpuri apuse.Parca si dragostea dintre oameni nu mai e,a disparut acea legatura de suflet ce exista intre vecini ,consateni,concitadini,colegi de scoala ,de serviciu,nu mai e ca inainte,s-a instaurat o raceala si un individualism acerb,care impiedica sa mai relationezi usor,pina si copiii au devenit niste mici egoisti canalizati doar pe procurarea de emotii tari ,colegati la Gadget-urile lor ,devenind niste autisti,incapabili sa socializeze sau sa interactioneze intre ei,ca niste copii normali de la virsta lor.De fapt o mare parte din vina o poarta parintii ,care cumpara aceste obiecte distrugatoare de creier si suflet si le permit copiilor lor sa le foloseasca,fara sa realizeze ca fac un rau imens propriilor odrasle.Vivat erei tehnologiei avansate!:(((Vai de capul nostru,ne-am dorit schimbare dupa revolutie si am obtinut-o cu virf si indesat,ne-a iesit pe nas,deja!
ApreciazăApreciază
foarte bine a-ti scris….nostalgia…….trecutului ….prezentul ne chinuie….si avem sperante pt. viitor….asta ne mai mentine????!!!!
ApreciazăApreciază
dragul meu domn , va rog sa continuati sa scrieti…..extraordinar….chiar mi-a-ti facut o mare bucurie….Craciun fericit!
ApreciazăApreciază
http://www.activenews.ro/externe/Cum-isi-iau-polonezii-tara-inapoi-Noul-guvern-conservator-polonez-a-trimis-POLITIA-militara-sa-ocupe-un-centru-de-contraspionaj-afiliat-la-NATO.-Fost-ministru-al-apararii-E-un-gest-fara-precedent-128090
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta!
Te rog ,scrie!Poate vor scrie si altii-minunat!Se va recupera acel timp al fericirii copilariei noastre.Ar putea deveni un regal al povestirilor…
Multa sanatate si bucurie de la Dumnezeu,tuturor fratiilor dumneavoastra!
ApreciazăApreciază
Liliana
Da, ar fi foarte bine sa scrie si altii.
ApreciazăApreciază
Multumesc din suflet frate Vasile si sa-ti dea Dumnezeu multa, dar muuuulta sanatate ,ca tare a mai picat bine articolul asta ,se pliaza perfect pe perioada care sta sa vina-Nasterea Domnului si celelalte sarbatori inlantuite pina dupa sf Ioan-perioada de la gura sobei cu o cana de ceai sau vin fiert si o traista de povesti ,care mai de care mai nastrusnica.M-a rascolit pina in coltul cel mai ascuns al sufletului acest articol,poate pt ca sint departe de casa si de afectele mele familiare,chiar daca incercam sa tinem cumva treaza aceasta traditie a noastra romineasca si aici pe aceste meleaguri straine,invatindu-i pe copiii si nepotiii nostri colindele , ce le cintam noi de Craciun si mergind cu ei pe la citeva case de prieteni,cunoscuti romani,chiar si la niste vecini de ai nostri bastinasi,ca sa simta si ei frumusetea si farmecul sarbatorii Nasterii Domnului.De citiva ani facem acest lucru si ne bucuram ca au fost receptivi acesti nemti si ne-au primit cu bucurie si placere colindul nostru fiind placut impresionati .Copiii la rindul lor au fost si ei placut surprinsi cind au primit dulciuri si bani,eheee…mare bucurie pe ei si asa se perpetueaza datina din mosi stramosi ,chiar si pe cele „coclauri straine”ca ale noastre.Sa ne bucuram cum putem si anul acesta in pofida la atitea lucruri rele ce se intimpla si se vor mai intimpla,sa nu ne pierdem nadejdea in Dumnezeu,asta-i tot ce conteaza ,restul …vinare de vint!Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Liliana
Doamne ajuta!
Esti bine? N-ai mai dat nici un semn. Acesta e e-mailul tau?
ApreciazăApreciază
Pe scara mea eram 120 de copii (bloc de 10 etaje). 40 aceiasi generatie. Eram ca acasa la orice apartament.Toate usile erau deschise. Langa deal, scoala la 20 de m, (toti la aceiasi scoala) santiere si ele aproape. „baa, vine ingineru’…”. iarna ne tragea un nene, 20-30 de sanii legate de masina. Razboi intre blocuri, sanius, slanina fripta, expeditii, „tunul” cu carbit, cu pluta din panouri pe apa acumulata in fundatiile constructiilor, plecam dimineata veneam seara si fara tel mobile…. Ajutam la descarcatul camionului cu varza cand venea marfa la aprozar si ne faceam si noi cu varza sa mancam, toamna coceam vinete si gogosari pe tava in spatele blocului. Din astea…
O singura pr era. Dar de asta mi-am dat seama tarziu. Pt noi era minunat, parintii erau si ei destul de nestresati, dar Parintele Calciu era in inchisoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spre domnul profesor doctor de bioetica Virgiliu Gheorghe ….
ApreciazăApreciază
mircea.v
Da, era …
Dar in scurta vreme vor fi din nou multi aidoma acestui Sfant (eu asa il consider) in inchisoare.
Din aceasta serie de articole e evident ca nu doresc a se intelege ca acel sistem era bun. Ci doar ca era mai bun decat ceea ce construiesc papusarii de zor si mai au oleaca si termina.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frate saccsiv,
Probabil vrei sa spui ca era UMAN dar nu ti-ai gasit cuvintele ….
Nici nu ne putem inchipui, noi astia mai vechi, ce va veni …peste cinci ani ziua de astazi, 20.12.2015, va fi amintirea raiului pe pamant …in conditiile in care vom mai avea amintiri …!!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
saccsiv,
nu ma gandeam ca lauzi tu sistemul, ci ca eu/noi traiam de fapt intr-o bula de minciuna, si ca la cei ce mergeau in sensul raului le era bine, la ceilalti, putini, le era rau. De multe ori m-am gandit la faptul ca cei mai buni oameni nici nu existau pt noi, fiind ascunsi de regim. Ba chiar fiind prezentati ca fiind cei mai rai. In orasul meu venea Steinhardt, am aflat mult dupa, adica recent, si e posibil sa fi trecut chiar pe langa el…
Regimul comunist inca beneficia de calitatile morale ale omului vechi (dinainte de 1945, si care inca era om), adica, regimul in sine nu avea nici un merit. Iar regimul de acum, beneficiaza de omul vechi din comunism, adica „omul nou” a lui Ceausescu.
A fost o copilarie super, de vis, dpdv al copilului, dar fara Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
mircea.v
Te contrazic la ultima parte.
Omul nou de acum nu este o consecinta a regimului lui Ceausescu. Omul nou de acum este strict o creatie post decembrista.
ApreciazăApreciază
saccsiv,
Omul nou de acum, este copilul omului nou de atunci. Parinti fara de Dumnezeu, care cresc copii fara de Dumnezeu (a se vdea cazul Colectiv).
Normal, totul este o consecinta a actiunilor sistemului.
Nu se poate ceva brusc mai ales in cazul omului. Nu se poate generatie buna, si brusc, urmatoarea generatie rea. Cum am zis mai jos, din rau, in mai rau.
„Marele” merit si esential al comunismului asta a fost : „Fara de Dumnezeu”.
ApreciazăApreciază
mircea.v
Pare ca ai dreptate, dar nu ai pe de-a-ntregul.
Dar sunt obosit acum. Voi dezvolta maine, aminteste-mi daca uit.
ApreciazăApreciază
mircea.v
si mama( o atee atunci) fericita cu sortul de bucatarie inca atarnat la gat iesea grabnic cu tava de placinta aburinda sa le dea sa manance la copii rupti de oboseala de la joaca, care la mirosul imbietor…se adunau ca la un semnal din cele patru zari ale cartierului :”hadeti baaaa ca avem placinta calda!” …si mancau hulpavi pana la ultima bucatica din tava !
si cafteala de la tata dupa ce eu, ochelaristul impiedicat al cartierului, refuzat de gasca de baietani din cauza neindemanarii care ii tinea si pe ei pe loc din aruncatul pe gheata cu elan pe ghetusul tocmai reusit din fata blocului ….de ciuda ca nu-s primit si eu …am aruncat cu sare pe furis si am stricat „munca” baietilor….pe furis de ei dar nu si de tata, care ma urmarea discret si …dupa „bravura” : ” ba treci RAPID in casa neispravitule si lasa copii sa se joace… si daca tu esti atat de prost…mars si te joaca cu papusa ca poate de asta oi fi in stare( MAXIMA jignire a „barbatiei” mele!!!) 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…eu fiind micul prost tocilar la gastii de baieti din cartierul meu…cel mai mic fiind si ma tineam si eu impiedicatul dupa coada lor care ma luau uneori in ras ca ii dadeam de multe ori de gol in nazbatiile lor cu neindemanarea mea…. dar MEREU ma aparau de copii de la alte cartiere care vazandu-ma cel mai mic ma luau si ei cu placere „in baza”……: ” baaa sa nu radeti de asta micu´ca e AL NOSTRU si va rupem cu bataia daca-i faceti ceva, INTELES?!”
ApreciazăApreciază
si inainte de vreo „expeditie” mai importanta ma strigau rabdatori la geam, ca STIAU ca micul tocilar NU iese afara pana nu si.a facut lectiile pntru ziua urmatoare, …
: ” hai baaaaaaa X ca asteapta toata gasca dupa tine, hai baaaa ca ne grabim, plecam in exepeditie ACUM nu auzi, impotriva celor de la G-uri( alte blocuri din cartier) …haiiiii maaa, mai ai muuult??? …hai ma ca suntem in intarziere si ne iua aia de lasi ! ……..AAAA GAAATA , vine si X…gata baieti la ataaaaaac ! batalionul e compleeet !( dupa ce terminam si eu extercitiile la matematica facute cu viteza luminii, ca nu aveam vie sa ma lungesc in cugetari…asa am ajuns si olimpic !!! cu gandul la joaca sa tremin repede si bne…a daca NU …vai si amar bataie strasnica de la mama care era foarte severa la temele de la scoala! ) 🙂
ApreciazăApreciază
@ el,
toti am trecut si prin faza „cel/cei mai mic/mici” 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos, dar ultima fraza e ca un dus rece.
ApreciazăApreciază
Da ,ai dreptate frate Mircea v,ca in timp ce noi ne zbenguiam in copilaria noastra lipsita de griji,altii sufereau suplicii in inchisorile comuniste,dar eram copii si nu puteam face nimic.Stiu ca au fost si copii smulsi din copilaria lor si aruncati in puscarii ,fiind supusi la chinuri inimaginabile unei minti umane normale,dar sa nu uitam, ca unii dintre noi, nu eram nascuti pe vremea aceea ,si nu putem purta noi in suflet vina, care au avut-o altii ,acei schingiuitori,tortionari si criminali abominabili, care au transformat o generatie intreaga de copii ,tineri si mai putin tineri in Sfintii Inchisorilor .Sint convinsa ca acesti Eroi supravietuitori acelor chinuri,s-ar bucura si s-ar delecta din plin citind aceste povesti copilaresti ale noastre,ca le-ar aduce aminte de frintura lor de copilarie fara griji cit au apucat s-o traiasca ,ma refer la copiii arestati in acea perioada cumplita,ca cei mai mari apucasera s-o traiasca integral copilaria.Nu ma simt vinovata ca am fost un copil cu copilarie, pot sa simt ,doar durere , un respect imens si o admiratie fara margini pt acesti Eroi sfinti,doar asta pot simti,o fi bine ,o fi rau?!
ApreciazăApreciază
Spre domnul profesor doctor de bioetica Virgiliu Gheorghe ….
ApreciazăApreciază
VIRGILIU GHEORGHE: despre efectele negative ale tabletelor si smartphone urilor asupra copiilor
ApreciazăApreciază
Chiar te rugăm să continui seria!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Focul de tabara…. adevarat, la lasatul secului se faceau niste focuri cit 2 etaje, bagam capse de la pistolul de impuscat betoane si pocneau de ziceai ca s-a mutat linia frontului in cartier. Parintii nu erau deloc ingrijorati pe unde le umbla odraslele deoarece nimeni nu se lega de cei mici, in privinta asta fiind o mare siguranta.
In afara mincarii, care nu se mai gasea deloc, eu nu am simtit o mare prigoana, poate si datorita faptului ca eram mic, dar daca ar fi sa aleg acum intre anii aceia si astia, i-as alege pe aceia. Poate ca sint nostalgic, dar logic gindind, nostalgia nu poate veni de la ceva opresiv. In acea vreme era Securitaea, acum este mult mai mult, pe linga aceasta au mai aparut si altii, cum ar fi „treimea” cea intunecata, DNA – ANAF – ISU, cei prin care se taie si se spinzura tot in aceasta tara.
Si totusi cizmarul din Scornicesti era cu un cap mai destept si cu doua mai patriot decit hienele care sint de 25 de ani la conducere….trist, dar adevarat.
Doamne ajuta!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
dante
„Si totusi cizmarul din Scornicesti era cu un cap mai destept si cu doua mai patriot decit hienele care sint de 25 de ani la conducere….trist, dar adevarat.”___perfect ADEVARAT !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa era…in plus, toti aveam aceleași cizme (de cauciuc, roșii cu blana sus) aceași teniși, aceleași țevi de Berman (bun, unii le aveau mai mari), acleași mingi, palete de ping pong, aceleași hanorace si găleți de plastic când mergeam 2 sapt. la munci agricole…mamă ce mișto era acolo…2
sapt. doar noi, fără părinți, hehe…au fost si lucruri rele, multe lipsuri si frustrări dar tocmai astea au determinat ceea ce astazi lipsește cu desăvârșire:
solidaritatea oamenilor
ApreciazăApreciat de 1 persoană
saccsiv, continua sa scrii.o faci bine
ma regasesc in articolul asta desi sunt tanar am douazeci si … spre 30 de ani.. dar am prins si eu vremuri asemanatoare .. foc de tabara in fata blocului cu cartofi copti sau porumb.. miutza cu geamuri sparte,tunuri cu carbid , carucioare cu rulmenti, cu care ne dadeam drumul pe pasarela,etc. Iarna faceam cazemate, trenuri de saniute, cautam baltoace inghetate sa ne dam pe ele.. Multe din jocurile copilariei se lăsau cu julituri, lovituri, sau uneori cu capete sparte…ajungeam acasa murdari, cu pantalonii rupti.. mai luam cate o bataie zdravana de la parinti, fara sa ne ia cei de la protectia copilului la rost..
Din 2000 incoace fenomenul de globalizare s-a accelerat , copilaria nu mai e la fel, viata e din ce in ce mai apasatoare, oamenii sunt tot mai interconectați, potecile dintre ei incep sa dispara..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
una din cele mai savante si high-tech jucarii: alergatul cu roata de bicicleta (fara cauciuc) si impinsa de bat 🙂
ApreciazăApreciază
mircea.v
…mie nu-mi reusea afacerea asta… 😦 …ca eram eu prea mic sau prea …prost …inca nu am priceput( poate ambele 🙂 )
ma antrenam intensiv inainte sa soseasca parintii de la servicu, pe furis in casa in balcon sau in camera de zi (era mai mare) dupa ce mutam masa din scaunele din mijlocul ei ….pana ma gasea mama si ma tabacea bine ca …IAR imi bat joc de munca ei…. 😦 ….”copil aiurit si nerecunoscator” …iar tata radea de mine ca-s natang… 😦
ApreciazăApreciază
@el,
fii atent, trebuie spatii mari, nu in casa. In camera e ca si cum ai vrea sa mergi pe bicicleta fara maini.
Trebuie viteza. Incearca si vei reusi 🙂 Niciodata nu e prea tarziu 🙂
Eu porneam un motor de Mobra pe balcon. Fara toba de esapament. Zgomot, fum… („imi distrugi apartamentul…”) Mai locuia chiar si la mine pe birou.
„Motoreta Mobra: pleci cand vrei ajungi cand poti”
„Motoreta Mobra: mult zgomot pt nimic”
Da era buna pt vremurile alea.
ApreciazăApreciază
Eu am prins mai mult din comunism, caci sunt din generatia nascuta inainte de 1960. Din pacate nu va pot povesti prea multe nazbatii de la joaca pentru ca nu prea am avut libertatea sa ma asociez cu alti copii. Parintii mei erau foarte stricti : „nu te duci la alti copii, nu aduci copii acasa”. Dar mai era un impediment : ochelarii. Acestia mi-au dat mult de furca in viata. Daca fratele El era micul ochelarist al cartierului, eu eram ochelarista satului si satul nu te iarta. De cum am pasit pe poarta gradinitei , pe la varsta de 4 ani, m-a si luat in primire o fetita fasneata si foarte frumoasa care a decretat batand din picior : „daca se joaca chioara nu ma mai joc eu”. Ce era sa fac ? M-am retras intr-un colt si m-am jucat cu figurile geometrice (singurele jucarii din dotare de pe vremea aceea) insirate pe covor pana a venit ora plecarii acasa. Dar in ziua aceea am hotarat in sinea mea ca va trebui sa plec din sat; Si asa am ajuns in Bucuresti, loc de care nu m-as desparti decat daca ar veni prigoana. Anii de liceu au fost cei mai frumosi din viata mea. Eram departe de constrangerile parintesti si libera sa explorez cele mai interesante locuri din Capitala. Cel mai mult m-au atras bisericile. Le-am luat pe rand : Razoare, Elefterie, Stavropoleos, unde si cantam, Icoanei si apoi Antimul, unde merg si acum. Au mai fost bibliotecile pe care le frecventam regulat, intalnirile cu baietii, visurile de adolescenta de a-si intalni marea dragoste… Dumnezeu mi le-a dat pe toate, dar n-am stiut sa-i multumesc indeajuns. Acum lucrurile sunt altfel. De nerecunoscut. E atat de urat, incat ma uit cu mila si ingrijorare la micutii din carucior…
ApreciazăApreciază
Referitor la faptul ca atunci era mai bine/uman ca acum e intr-un fel logic. Sensul mergerii este din rau in mai rau. Cu cat trece timpul e mai rau. Asta in valoare absoluta. In valoare relativa, totul e la fel de rau, pt ca un rau il pregateste pe raul de dupa el, care, normal, e mai rau decat el. Fiecare regim preia un rau, si apoi il mareste, dupa puterea lui.
Mama raului de acum este raul de pe timpul lui Ceausescu (adica, „fara de Dumnezeu”). Asa ca, in valoare relativa, ([rau (t+1)-rau(t)] – asta pt @el,:) ) si Ceausescu si astia sant la fel de rai. Ba poate Ceausescu/regimul comunist mai rau, tocmai prin prisma faptului ca l-a facut pe om sa fie ateu. Asta e „omul nou”. Si a mai venit si „Minunata lume noua” dupa ’89, si aici santem.
„Mintea desprinsa de Dumnezeu, devine fie demonica fie animalica”
ApreciazăApreciază
La nivel de familie raul s-a produs atunci cand parintii, credinciosi fiind, nu si-au mai educat copiii in spiritul credintei. Nu mai faceau cruce la masa, nu mai ziceau un Tatal Nostru la masa, nu vorbeau copiilor de Dumnezeu, nu ii invatau despre marii Sfinti, despre faptele lor…. Daca in familie s-ar fi intamplat toate astea, educatia atee a sistemului ricosa, nu prindea la copii. Dar asa, copilul a ajuns fara de Dumnezeu. Fondul era bun, ca era invatat sa nu fure, sa nu vorbeasca urat, sa fie bun, dar fara Dumnezeu. Multi si-au revenit tocmai pe baza acestui fond bun. Cei de acum, nu mai au nici bagajul asta de fond bun.
Din rau, in mai rau.
ApreciazăApreciază
Pai nu se mai putea sa-i multumesti Tatalui Nostru pentru toate din moment ce zilnic se multumea partidului, conducatorului iubit si mamei iubitoare, savant de renume mondial, intregii conduceri de partid si de stat …
Aici a fost samanta raului cu toate ca oamenilor muncii li se asigura un loc de munca, o locuinta, invatamant gratuit copiilor, acces la invatamantul superior etc ….le stim!
Daca nu-l scoteau pe Dumnezeu Tatal din viata oamenilor poate ca si omul era altfel si copii lui erau altfel ….dar nu se putea comunism cu Dumnezeu iar istoria nu se face cu „daca” …!
Privitor la amintirile copilariei …carucioarele din placaje din panouri de la constructiile de blocuri, cu rulmenti si ghidon de sfoara, urmarea fiind julirea genunchilor, jocuri precum frunza, castel, poarca, capace (de mare valoare capacele de bere Tuborg, Ziwieck (parca), schimburi de timbre, de foarte mare valoare revistele Pif si Rahan …iarna faceam cazemate din zapada si ne procuram brazii aruncati pe geam de locatari care deveneau „arme”, obiect de „prada de razboi” de la copii din alte blocuri care, bineinteles, aveau si ei cazematele lor …
Prastiile si cracanele cu invizoace din bolduri-astea erau tare periculoase, tevile de pvc cu cornete …
La mare, la matusi, la tara, la bunici, la cules de vie, must, vin, gaini, porci …la sapat curtea si via …
O corvoada plecatul la tara in preajma sarbatorilor, dupa porci si bidoane cu vin, pe distanta Fetesti-Bucuresti mergeam intr-un picior in tren 2 ore, era rupere …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mentosanul, bomboanele cip ( nu seamana deloc cu cele de acum ), oranjada in plic care lasa limba portocalie, bomboanele cubaneze, patratelele de ciocolata chinezeasca in staniol auriu, vata de zahar din Cismigiu, napolitanele Gigel, bananele verzi tinute in ziar doua saptamani ca sa se coaca pe-ndelete, elasticul ( nu am reusit niciodata sa invat ordinea asa ca spuneam mereu ca nu imi place ), mancatul de zapada si turturi ( ce mai tipa mama la mine ), penarele chinezesti moi si cu desene minunate, cornetele de hartie, cheia atarnata de sfoara la gat, mersul la scoala singura ( traversam o strada pe care trecea cam o masina pe ora ) si mai ales scoala care arata azi ca o puscarie cu gratii si la geamurile de la etajul doi si pe casa scarii ( in copilaria mea erau gratii doar la cancelarie si sala de sport, nu exista bodyguard ci cate un elev de serviciu la fiecare usa si nu riscai sa fii batut, talharit sau omorat)
ApreciazăApreciază
In apropiere de casa unde locuiam (am avut norocul sa locuiesc intr-un cartier de case) era un cimitir inconjurat de un zid inalt de 2 m si ceva, din caramida. Pe o latura a lui cresteau in apropiere de zid 3 duzi … Toata pustimea de pe strada se catara pe zidul ala, de pe zid se urca in copaci si mancam dude. Dupa ce ploua vara, nu era amuzament mai mare decat sa iesim in fata portii si sa sarim cu picioarele goale in baltile calde … Seara prindeam licurici in lunca raului din apropiere ,,. Fiind cald, luam cina afara, sub bolta de vita de vie, porumb fiert cu branza si rosii, lubenita si recital de greieri … Iarna la saniuta, pe un derdelus improvizat in apropiere de acelasi cimitir.
ApreciazăApreciază
Aici un link din presa norvegiana despre un tata care luvra la BARNEVERNET (PROTRCTIA COPILULUI NORVEGIA) si care si-a siluit propriile fete, apo ce-o fi facut cu altii numai bunul Dumnezeu stie. https://marianagoron.wordpress.com/2015/12/09/cat-de-periculoasa-poate-fi-protectia-copilului-din-norvegia/
ApreciazăApreciază
[…] Dupa aceste citate remarcabile, continui seria inceputa cu Amintiri dintr-o copilarie fericita: FOCUL DE TABARA … DE LA COLTUL BLOCULUI: […]
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa copilarie si foarte frumoasa prezentarea. Eu ma indrept in acest an spre varsta mentionata de d-voastra, dar am avut si eu parte de o copilarie autentica, petrecuta la casa cu o curte si gradina mare. Imi placea mult sa ma joc la nisip, iar in lipsa acestuia cu mult praf si pamant maturat din batatura, peste care puneam apa si materia prima pentru… castel era gata. Ma ungeam toata. Mama si bunica imi schimbau hainele de vreo 3- 4 ori pe zi. Bineinteles, nu fara a fi mustrata si luata de nite; dar se merita. Toata lumea era a mea. Pana sa fiu pusa la lectii… In clasele a 3- a si a 4-a eram in stare sa sap in toata floraria numai sa nu fac compuneri. Le detestam. Ma jucam, dar eram pusa si la treaba, conform varstei: sa spal vasele; sa aduc legume din gradina;sa aleg patrunjelul; sa plivesc straturile cu flori si spatiul verde de buruieni; sa plivesc stratul de morcov si cel de usturoi; sa aduc buruieni la pasari; si inca ceva teribil: sa strang gandacii de colorado de pe cartofi. Aici eram foarte sadica. Ii strangeam intr-o galetusa. Apoi, cu un betisor, zgaraiam in pamant un cerculet, in mijlocul caruia dadeam drumul la cate un pumn de gandaci. Care depasea linia cercului isi gasea moartea cu lovituri de ciocan. Asa sfarseau toti. Eu trebuia sa renunt la joaca, sa stau cu capul in soare, prin caldura si sa-i adun. Asa ca pedeapsa trebuia sa fie pe masura. Fratele meu era cu mult mai mare decat mine, nu mai era acasa decat in vacanta, asa ca toata lumea era a mea.Faceam toate nebuniile care imi treceau prin cap. Seara, noi copiii din sat, ne adunam pe ulita si ne jucam galagiosi de-a v- ati ascunselea, prinsa, baba oarba, lapte gros, „flori, fete sau baieti”, „tara, tara vrem ostasi”, sotron…Cam acestea mi le amintesc. Eram copii multi, eram noi insine, nu ne pasa de nimic. Baietii vecinului au urcat berbecul pe un deal (erau mai marisori), l- au inhamat la sanie, s-au urcat pe sanie si dai la strunit berbecul. Berbecul s-a speriat, a inceput sa fuga si i-a rasturnat intr-un paraias care nu era bine inghetat. Fapta nu ar fi aflat-o parintii daca nu le-ar fi povestit matusa Catinca (cea care stia tot ce petrece in sat, adica un fel de SRI satesc). Intram in casa uzi leorca la picioare, mainele ne erau de multe ori inghetate, dar abia asteptam sa ne intalnim a doua zi si sa o luam de la capat. Nici pomeneala de calculator, prin care copiii devin niste inhibati, emo, robotizati, plini de ifose si de pareri de sine, maturizati mult inainte de vreme. Copiii de astazi stau exagerat de mult in fata calculatorului, fara sa aiba habar ce inseamna recreatia si jocurile in aer liber. Cel mult iese cate unul in fata blocului si bate mingea de pereti pana-i crapa tencuiala. Probabil atat au reusit sa asimileze in saptamana „Scoala altfel”. Ce vremuri au fost odata…
ApreciazăApreciază
[…] 1 iunie, asa ca repostez un articol ce l-am scris in 2015 (foarte frumoase si amintirile din comentariile de atunci ale cititorilor) despre anii […]
ApreciazăApreciază