SACCSIV – blog ortodox

STITI MAI MULTE? Era si inainte legea asta? INTERZISA ORGANIZAREA DE PARADE MILITARE in orase mici si mijlocii

Posted in Uncategorized by saccsiv on noiembrie 29, 2015

   Iata ce putem citi la Program 1 Decembrie la Paşcani de pe bit tv din 19 noiembrie 2015:

Mai sunt câteva zile până la sărbătoarea românilor. Administraţia locală din Paşcani a pregătit pentru ziua de 1 Decembrie mai multe evenimente, de la depuneri de coroane, paradă militară, până la concert de muzică populară. Cei prezenţi vor primi şi câte o porţie de fasole cu cârnaţi şi un pahar de vin fiert. Cum deja a deveni o tradiţie, cuplurile care împlinesc în acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi felicitate de edilul oraşului cu premii în bani, flori şi fotografii dar şi cu o masă festivă.

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită şi în acest an de administraţia din Paşcani împreună cu cetăţenii oraşului. Pentru 1 Decembrie, în Municipiu vor avea loc şi parade militare dar şi nelipsita mâncare de la ziua ţării, cea de fasole cu cârnaţi, stropită cu vin fiert.

Evenimentele de Ziua Naţională încep de dimineaţă, cu depuneri de coroane la monumentele eroilor din suburbii şi de pe raza oraşului Paşcani. Aici sunt aşteptaţi să aducă omagiu pe lângă instituţiile statului şi partidele politice, şcolile alături societăţile comerciale.

Un alt moment aşteptat de pensionari este cel în care vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Devenit deja o traditire, evenimentul organizat de administraţia locală va avea loc la sediul Primăriei din Paşcani. Aici, perechile vor primi un premiu în bani, flori şi diplome. Se va oferi şi o masă festivă.

[…]

Iata insa ce putem citi la UPDATE. Fara PARADA MILITARA de 1 Decembrie. Un ordin al Secretarul de Stat Ilie Botos interzice astfel de activitati de pe BUNA ZIUA PASCANI din 27 Noiembrie 2015:

Program dat peste cap de 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei la Pascani. Potrivit primelor informatii furnizate de catre cei de la Primaria Pascani, un ordin dat de Secretarul de Stat Ilie Botoș se interzice organizarea de parade militare prin orase datorita situatiei critice create la nivel mondial.
Deocamdata nu s-a stabilit exact cum se va proceda, urmand ca cei din conducerea Primariei sa refaca programul dedicat acestei zile. Exista varianta sa fie organizat un mic spectacol pe Esplanada si sa se ofere traditionala mancare si cate un paharel de vin fiert.
Vom reveni cu amanunte!
UPDATE: Vă aducem la cunoștință faptul că, programul dedicat Zilei Naționale de 1 Decembrie 2015 a fost modificat.
C.P: Astfel, suntem nevoiți să anulăm parada militară de pe Esplanada din zona vale. Vina nu ne aparține, este vorba despre un Ordin trimis de Secretarul de Stat Ilie Botoș prin care se interzice participarea militarilor, jandarmilor, angajaților ISU la parade militare din orașele mici și mijlocii din țară. Manifestări de acest tip vor avea loc doar în orașele mari, reședință de județ din România.

 

42 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Yogy TheBear said, on noiembrie 29, 2015 at 5:21 pm

    Daca au sange in instalatie tin parada si fara aprobare !!! CE pot sa pateasca !?

    Apreciază

    • Mario said, on noiembrie 29, 2015 at 6:48 pm

      Yogy… Iti dai seama ca nu primaria controleaza unitatea militara din zona… Ei doar o invita…

      Apreciază

      • Yogy TheBear said, on noiembrie 29, 2015 at 8:19 pm

        Halal armata …..

        Apreciază

    • INCREDIBIL! Noaptea când Ţara a fost la un pas de disoluţie! said, on noiembrie 29, 2015 at 10:29 pm

      INCREDIBIL! Noaptea când Ţara a fost la un pas de disoluţie!

      Dragi români, pericolul este departe de a fi trecut

      Dragii mei, cu toţii vă aduceţi aminte de noaptea în care Piaţa Universităţii a fost ocupată de circa 30.000 de români care, sub emoţia creată de incendiul criminal (pentru că, fără doar şi poate, acolo a fost vorba despre o mână criminală şi nu un accident nenorocit) cereau, sufocaţi de lacrimi, schimbări majore în conducerea şi instituţiile Ţării.

      Ei bine, dragi români, acolo, numai gestul unui om politic şi un noroc incredibil a făcut ca România să scape de un plan diabolic: spargerea Ţării în trei Republici. Planul, croit de minţi machiavelice (am ceva informaţii care spun că el a fost conceput în laboratoarele unei Universităţi de la Budapesta, ceea ce nu mai miră pe nici un român de bună credinţă), totul trebuia să plece de la această mare manifestaţie “civică şi spontană”. Nu neg buna credinţă a majorităţii celor prezenţi în Piaţă, ci spun că foarte mulţi au fost manipulaţi şi pregătiţi subliminal pentru un fel de revoluţie, sau mai bine zis o contra-revoluţie dacă stabilim că în ’89 a fost Revoluţie.

      Pe scurt, în acea noapte, indivizi infiltraţi printre manifestanţi (s-au notat cazuri de cetăţeni germani, lucru nou pentru mişcările de stradă din România), bazându-se pe forţa degajată de peste 30.000 de oameni, urmăreau incendierea Ministerului de Interne, a Primăriei Sectorului 4, a Guvernului şi, mare atenţie, a Parlamentului României (păzit în aceea noapte de doar 9 jandarmi). Voi forţa un pic nota şi voi face o analogie cu incendierea Reichstagului de către Hitler, în 1933. Lăsând la o parte condiţiile istorice şi adaptându-ne motivelor zilei, distrugerea Parlamentului României este similar cu a pune capăt democraţiei în România. Istoria, cel mai bun profesor, a fost copiată de acest plan care, spre binele nostru, a eşuat. De aici încolo, disoluţia României nu mai era decât un joc de şah făcut, cică, cu masiv sprijin popular.

      Repet, ţinta finală pentru acea noapte era Parlamentul României. Nici Jandarmeria nu ar fi putut face faţă celor peste 30.000 de oameni, iar nimeni nu ar fi scos Armata în strada, care oricum ar fi pactizat cu poporul din stradă. Practic, aveau o ţintă foarte uşoară. Infiltraţii, pregătiţi pentru astfel de acţiuni, ar fi dus la bun sfârşit primul pas al acestui diabolic plan cu maximum de succes.

      Dar ce ar fi urmat după aceasta? Ei bine, aici intervin “prietenii noştri” care nu ne doresc nimic bine pe lume.

      La Cluj, era şi încă este pregătit un “grup de intelectuali, politicieni şi oameni de afaceri” care ar fi dat, în aceeaşi noapte, cu mare sârg, o declaraţie de independenţă a Ardealului şi ar fi constituit imediat Grupul European din Transilvania. În fapt, un fel de Republica Transilvania, cu orientare maghiară, sub protectorat german şi garanţie rusă.

      La Iaşi, se afla, şi încă există,un grup similar care ar fi declarat independenţa Moldovei, o Republică Moldova care ar fi urmat să se alipească, într-un an sau doi Basarabiei pentru a forma un stat captat 100% în sfera de influenţă a Moscovei.

      Ţara Românească, lipsită de voinţă politică internă nu avea cum să se mai opună acestor mişcări “istorice” ar fi primit ajutor masiv american şi cu speranţa ca scutul de la Deveselu să fie funcţional şi foarte eficient. Bucureştii, cu Ţara ciumpăvită, rămâneau singurul stâlp democratic din fosta biată Românie!

      Ei bine, demantelarea acestui scenariu monstruos a fost posibilă printr-un singur gest, un gest responsabil, care a înlăturat distrugerea Parlamentului şi dezmembrarea definitivă a Ţării. Dragi români, demisia lui Victor Ponta a fost acest gest care a dat peste cap întreaga şi veninoasa urzeală. Demisia lui Ponta a scăzut aproape instantaneu motivaţiile celor aflaţi în stradă şi aproape că a anihilat specularea ticăloasă a emoţiilor stârnite de incendiul de la clubul Colectiv. Astfel, din cei peste 30.000 de manifestanţi, doar cinci mii au fost cei care au mai demonstrat în faţa Parlamentului, fără tragerea de inimă de a vandaliza ceva.

      Infiltraţii n-au avut de ales şi au plecat spre vizuinele lor.

      Evident, Ponta a fost informat despre acest incredibil plan de disoluţie a Ţării de ofiţerii patrioţi, fideli Tricolorului. Şi, prin acest articol, doresc să aduc un omagiu profesionalismului şi dăruirii acestor oameni, eroi neştiuţi, care îşi riscă zilnic viaţa pentru Neam şi Ţară.

      Încă odată, prietenia Putin–Merkel şi planurile lor pentru Europa de Est au fost dezamorsate datorită curajoşilor noştri ofiţeri din serviciile secrete.

      Din nefericire, mii de minţi luminate româneşti, scolite pe bani străini, bursieri să le zicem, sunt şi vor fi gata să îşi asculte noii stăpâni în detrimentul Ţării, ai părinţilor şi strămoşilor lor.

      Deşi lipsit de un Executiv legitim, Parlamentul României există, deci democraţia are şansa ei şi, mult mai important, România rămâne aici, ca un ghimpe în coasta duşmanilor ei.

      Ninel PEIA

      Deputat PSD Ilfov

      Doctorand anul III – Academia Natională de Informaţii “Mihai Viteazul”

      http://www.ninelpeia.ro

      P.S.: În mod firesc, după natura informaţiilor pe care le conţine acest articol, organele de urmărire penală ar trebui să se autosesizeze din oficiu şi să declanşeze o cercetare în rem pentru Înaltă Trădare. Ei, şi atunci, eu cred că vor apare şi dovezile pe care îmi susţin cele de mai sus. Repet, nu este vorba despre nici o teorie a conspiraţiei. Din nefericire, avem de a face cu un pericol real, care nu a fost încă îndepărtat.

      http://www.ninelpeia.ro/aparitii-in-presa/incredibil-noaptea-cand-tara-a-fost-la-un-pas-de-disolutie/

      Apreciază

      • tom beron said, on noiembrie 30, 2015 at 12:47 am

        ..noaptea cind infractorul pagiator (ziditor de moschei) a cazut de pe scaunul unde nu merita sa stea!Nu mai miorlaiti aiurea FSN’istilor ca AVETI MAREA VINA ptr. raul din tzara:mineriade,coruptie,hotzie,ridicarea impuritatilor nationale in slavi(vezi smenurile lui ilici cu tiganii si cu oagarii).Asta nu inseamna ca ceilati sunt mai buni.Asa ca si vorba cantecului:” ..pleaca ai nostrii..vin ai nostrii..noi ramanem tot ca prostii..”).Ieri am citit pe blog cum au conspirat iscariotenii romani ptr. moartea lui Codreanu si prigoanele ce au fost inainte si dupa el.Apoi a venit spurcata ciuma rosie CARE ,CULMEA, I-A PEDESPSIT SI PE ASAZISII „DEMOCRATI” de atunci:liberali,taranisti,etc.PENTRU PACATELE LOR DUMNEZEU A PERMIS INSTALAREA CIUMEI ROSII IN ROMANIA! SA VEDEM CU CE NE VOM ALEGE ACUM DUPA 25 ANI DE DESTRABALARE SI PRUNCUCIDERI..etc

        Apreciat de 1 persoană

  2. cosminmatiu said, on noiembrie 29, 2015 at 6:10 pm

    Pana la moarte dragi atei si necredinciosi, cand nu va mai trebui sa credeti ca Dumnezeu exista si ca exista si dracii care va vor duce in fundul iadului.

    Tare „evolutia” asta:
    http://www.yoda.ro/smart-nation/creierul-uman-vs-al-4-lea-cel-mai-tare-calculator-din-lume-care-e-mai-inteligent.html

    Apreciază

    • florin said, on noiembrie 29, 2015 at 8:15 pm

      Creieru uman este si va fi cel mai rapid calculator din lume, din pacate aceste telefoane, tablete si calculatoare, ceasuri de mana smart, becuri ce se aprind singure, apa care se deschide singura la baie, toata aceasta tehnologie ne va face inapti si slab pregatiti, iar cei ce construiesc aceste lucruri le fac impotriva noastra, ”evoluam dar si involuam in acelasi timp”. Ganditi-va cat de util e sa faci un calcul cu mintea, cat dureaza in sine si apoi incercati sa vedeti cat ia sa o faci cu calculatoru de la telefon, se pierde timp pretios!

      Apreciat de 1 persoană

      • Ionut said, on noiembrie 29, 2015 at 8:43 pm

        Absolut corect! Acum aproape doua saptamani, am scris o scrisoare de mana, dupa multa vreme, si am constatat ca am anumite dificultati in ceea ce priveste indemanarea de a scrie. Si mai e ceva: in lumea reala lucrurile nu se intampla de obicei printr-o simpla apasare de buton, nici nu poti sa dai „undo”.

        Apreciat de 1 persoană

      • NIMENI said, on noiembrie 30, 2015 at 7:28 am

        Vezi Panait Istrati in Biroul de plasare, cap. VII, dialogul intre Adrian si Cristin si retine ideile lui Adrian, corecte dealtfel.
        si

        Conferinta Virgiliu Gheorghe – Timisoara 24 septembrie 2015

        Apreciază

  3. Ionut said, on noiembrie 29, 2015 at 6:22 pm

    Stiu eu. La Bailesti, o formatie de militari de la fanfara, impreuna cu trupe paramilitare inarmate pana in dinti cu polonice se pregateau sa declare Republica Oltenia. De-aia…:)

    Apreciază

  4. marinela said, on noiembrie 29, 2015 at 6:25 pm

    Eu n-am auzit de legea asta pina acum,dar astia adopta legi asa de capul lor peste noapte ,ce viseaza noaptea pun in aplicare a doua zi si tot asa ,de aia merge asa de bine in biata noastra tarisoara.Doamne nu da romanului mai mult decit poate duce!

    Apreciază

  5. geo said, on noiembrie 29, 2015 at 7:05 pm

    Da’ prezidentul nu e in tara de 1 decembrie? Pe unde umbla? Paris, Bruxelles? Pentru ce? E mai important acolo?

    Mi se pare trasa rau de par justificarea cu situatia internationala…pai teroristii daca vor sa faca ravagii se duc in orasele mari, unde e aglomeratie de oameni, la metrou, nu in orasele mici…ce sa faca acolo?

    Apreciază

    • el said, on noiembrie 29, 2015 at 8:06 pm

      geo

      in orasele mari GLOATA e mai bine spalata pe creieri, pericolul sunt cele mici unde oamenii nezapaciti cu tot haosul din orasele mari au mai mult timp s agandeasca cu minte alor, plus acolo se petrec mai putine evenimente si o parada militara nu trece neobservata in multitudinea de manifestari dobitocesti cu care e furajata fortat turma de porci … incat mai poate da loc de refectie si amintirea de eroii si trecutul neamului.

      e vorba despre IMPACTUL MENTAL al unei asemnea manifestari si nu despre altceva

      Apreciat de 1 persoană

      • Yogy TheBear said, on noiembrie 29, 2015 at 8:26 pm

        Mda…. vor sa ne bage in creier un fals patriotism cu parade militare (ce armata … de mercenari ai nato ….avem..) Tinand cont ca ii si legea aia stupida anti legionari (anti istorie !!!) . Si in final cetateanul (din gloata) sa se simpta implinit ca ii „patriot” .
        Ii un citat fain pe care il pun aicea .
        A patriot must always be ready to defend his country against his government. de Edward Abbey
        In Ro : Un patriot adevarat este acela care isi apara tara de propriul guvern !!!!!!!!!!!!!

        Apreciază

      • geo said, on noiembrie 30, 2015 at 7:50 pm

        In orasele mici industria a disparut si odata cu ea si aspiratoarele de forta de munca si din zonele adiacente…in locul fabricilor au aparut mici afaceri…oamenii se lupta acolo ca peste tot pentru o zi de maine nesigura…informatiile si le culeg tot de la televiziuni…nu o fi haosul din Bucuresti, de exemplu, dar greutatile vietii de zi cu zi isi spun cuvintul…plus ca mare parte beneficiaza de ajutoarele primariei…si asa pot fi influentati…

        Apreciază

  6. marian said, on noiembrie 29, 2015 at 9:31 pm

    Textual, referitor la initiativa lui Putin de a parasi lupta, eventual, am gasit titlul ded mai jos. Il gasiti relativ usor. Mie nu imi convine o atare posibilitate, dar, Putin nu ma consulta cand da o declaratie.
    Azi se spune ca 80-100% din spatiul aerian turc ar fi sub controlul faimoaselor S 400 din Crimeea din Armenia(?) si din Siria. Nu stiu daca e asa de simplu, dar, asa am vazut scris pe internet.
    Now Putin threatens to WITHDRAW from Syria ISIS raids if another Russian jet is shot down
    Azi ar fi fost ucis si Tahir Elci un proeminent opozant al lui erdogan, iar la Istanbul se trage cu artificii in blindatele politiei, care evident, nu sufera.
    Iertare de v-am suparat.

    Apreciază

    • cosminmatiu said, on noiembrie 29, 2015 at 9:53 pm

      Am citit pe undeva ca lucreaza la S500, S400 e sistemul public.

      S400:
      – distanta detectie tinte : 600 km
      – raza maxima de actiune 400 km
      – numar de tinte ce pot fi urmarire: 80
      – numar de rachete ce pot fi ghidate simultan: 160
      – viteza rachetelor: 4.8 km/secunda = 17000 km/ora
      – timpul de raspuns al sistemului: 10 secunde
      – autovehiculele ce compun sistemul se pot deplasa pe drum cu 60km/ora si offroad cu 25 km/ora

      Tinte:
      Types of targets:[66][67]
      Strategic bombers such as the B-1, FB-111 and B-52H
      Electronic warfare airplanes such as the EF-111A and EA-6
      Reconnaissance airplanes such as the TR-1
      Early-warning radar airplanes such as the E-3A and E-2C
      Fighter airplanes such as the F-15, F-16, F-35[68] and F-22
      Stealth airplanes such as the B-2 and F-117A
      Strategic cruise missiles such as the Tomahawk
      Ballistic missiles (range up to 3,500 km[36]).

      https://en.wikipedia.org/wiki/S-400_(missile)

      Apreciază

    • cosminmatiu said, on noiembrie 29, 2015 at 9:54 pm

      Conform profetiilor, inainte ca Rusia sa rada Turcia, in Turcia va fi instaurata dictatura si va ataca Grecia

      Apreciază

      • el said, on noiembrie 29, 2015 at 10:33 pm

        cosminmatiu

        dictatura este deja instalata, cea a lui erdogan…

        Apreciat de 1 persoană

      • cosminmatiu said, on noiembrie 29, 2015 at 11:18 pm

        Atunci urmeaza restul. Eu personal nu vad nici un motiv ca Dumnezeu sa mai amane mult. Daca ne gandim numai la cati romani au card de sanatate, e grav deja

        Apreciază

    • el said, on noiembrie 29, 2015 at 10:07 pm

      marian

      „Azi se spune ca 80-100% din spatiul aerian turc ar fi sub controlul faimoaselor S 400 din Crimeea din Armenia(?) si din Siria. Nu stiu daca e asa de simplu, dar, asa am vazut scris pe internet.”___ si tu crezi tot ce se spune pe Internet? Nu v-ati scarbit/plictistit inca de atatea miniciuni ieftine si grosolane si atata indracita propaganda si spalare pe creieri ANTi-Rusia?

      SA DEA Dumnezeu a fie asa, dar ma tem ca e doar manipulare de la masa-media aservita ocultei care denigreaza Rusia si MINTE cu nerusinare stiind ca gloata nu are de unde sti ce se intampla pe teren in afara de propaganda lor abjecta.
      Nu mai pierde vremea pe net ca majoritatea info sunt minciuni sau manipulari.
      Cand va izbucni vom afla toti, vor fi siliti si de nevoie sa anunte, pana acum nu fac decat sa croseteze minciuni gogonate IMPOTRIVA Rusiei care cu sau fara putin le va da peste bot usturator!

      Mai bine sa ne rugam sa dea Dumnezeu DEGRABA BIRUNITA poporului Sau !

      Apreciază

  7. geo said, on noiembrie 29, 2015 at 9:44 pm

    http://www.prisonplanet.com/obama-uses-planned-parenthood-shooting-to-push-stricter-gun-control.html

    A little Gun History Lesson:

    * In 1929, the Soviet Union established gun control. From
    1929 to 1953, about 20 million dissidents, unable to defend
    themselves, were rounded up and exterminated.

    * In 1911, Turkey established gun control. From 1915 to
    1917, 1.5 million Armenians, unable to defend themselves,
    were rounded up and exterminated.

    * Germany established gun control in 1938 and from 1939 to
    1945, a total of 13 million Jews and others who were unable
    to defend themselves were rounded up and exterminated.

    * China established gun control in 1935. From 1948 to 1952,
    20 million political dissidents, unable to defend
    themselves, were rounded up and exterminated.

    * Guatemala established gun control in 1964. From 1964 to
    1981, 100,000 Mayan Indians, unable to defend themselves,
    were rounded up and exterminated.

    * Uganda established gun control in 1970. From 1971 to
    1979, 300,000 Christians, unable to defend themselves, were
    rounded up and exterminated.

    * Cambodia established gun control in 1956. From 1975 to
    1977, one million ‘educated’ people, unable to defend
    themselves, were rounded up and exterminated.

    * Defenseless people rounded up and exterminated in the
    20th Century because of gun control: 56 million.
    The tragic history of civilian disarmament cries a warning
    against any systematic attempts to render innocent citizens
    ill-equipped to defend themselves from tyrant terrorists,
    despots or oppressive majorities.

    http://www.quotations.com/gun_control.htm

    http://landdestroyer.blogspot.co.uk/2015/11/urgent-us-turkey-edging-up-to-syrian.html

    http://www.washingtonsblog.com/2015/11/turkeys-shootdown-russian-jet-war-crime.html

    https://www.rt.com/news/323603-isis-oil-smuggling-turkey/

    http://vaticproject.blogspot.com/2015/11/what-does-royal-arch-freemason-vladimir.html

    http://russia-insider.com/en/politics/actually-russia-winning-syria/ri11503

    http://russia-insider.com/en/us-congresswoman-introduces-bill-stop-illegal-war-assad-says-cia-ops-must-stop/ri11507

    http://russia-insider.com/en/politics/despair-its-western-partners-russia-will-avoid-military-confrontation-turkey/ri11515

    http://russia-insider.com/en/politics/airliner-bomber-great-analysis/ri11510

    http://russia-insider.com/en/politics/poor-silly-russia-she-doesnt-realize-west-surrounding-her-her-own-good/ri11516

    http://russia-insider.com/en/video-france-has-been-arming-syrian-jihadists-2011/ri11462

    http://russia-insider.com/en/politics/us-restarted-cold-war-real-story-about-nato-buildup-new-york-times-wont-tell-you/ri8371

    Apreciază

  8. sorin said, on noiembrie 29, 2015 at 9:53 pm

    Ti am trimis un email frate sacciv
    te rog sa il citesti

    Apreciază

  9. Florin said, on noiembrie 29, 2015 at 9:54 pm

    frate vasile ti am trimis un email.
    te rog sa il citesti

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 29, 2015 at 10:25 pm

      Florin

      Deci tu erai. Pai daca daca scriai altceva la adresa ce o vad aici la rubrica de comentarii …

      Apreciază

  10. lastunnegru said, on noiembrie 29, 2015 at 10:54 pm

    off topic

    Campanie pro cip in Anglia. Tine toata familia impreuna cu Richmoond si cipul de urmarire a jucariilor.

    NU ACCEPTATI ASA CEVA.

    Richmond Foods o companie producatoare de carnati din Anglia a inceput o campanie pro cip prin care isi face publicitate la produsele sale si ii ajuta pe copii sa nu isi piarda jucariile atasandule un cip de ele. Jucariile cu cip la gat daca au fost pierdute pot fi gasite la distante mici sau mari pentru ca cipul are un dispozitiv de urmarire bluetooth pentru distante mici si are si GPS pentru urmarirea pe distante mari care functioneaza impreuna cu ajutorul unei aplicati pe telefonul mobil. Compania Richmond Foods da 200000 de cipuri de urmarire a jucariilor si ii invita pe parinti pe site-ul lor cum sa ia cipul pentru urmarire pentru ca sa scape plansul si tristetea copiilor petru jucariile pierdute.

    Carnati si cipul tin familile impreuna.

    https://www.sausagesandchip.com/

    https://www.facebook.com/RichmondFoods/?fref=nf

    Richmond Sausages & Chip – Emily and Teddy

    Richmond ‘Ava & Bobbit’

    Richmond Sausages & Chip – Mia and Mr Pink

    Richmond Sausages & Chip – Toby and Blue Bear

    Iata cum functioneaza cipul de urmarire a jucariilor.

    Richmond Sausages & Chip – how to use your toy tracking Chip

    Mai multe despre cipul de urmarire a jucariilor aici: https://www.sausagesandchip.com/faqs.html

    ( traducere google translator )

    https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://www.sausagesandchip.com/faqs.html&prev=search

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Sper ca ati vazut cum se folosesc de parinti indurerati si de copii tristi care plang pentru jucariile lor pierdute pentru a arata ca cipul gaseste jucariile dar mai incolo vor aparea reclame daca il gaseste pe Teddy,Babit,etc oare nu o sa le gaseasca si pe copilul lor pierdut daca le baga un cip implantat in el.

    NU ACCEPTATI ASA CEVA.

    Apreciază

  11. cosminmatiu said, on noiembrie 29, 2015 at 10:58 pm

    Cam ce fac rusii in Siria cu inchinatorii la dracul allah

    Cam asa arata un centru de comanda:

    Apreciază

  12. marian said, on noiembrie 29, 2015 at 11:15 pm

    http://translate.googleusercontent.com/translate_c?depth=1&hl=en&nv=1&rurl=translate.google.com&sl=auto&tl=en&u=http://military-informant.com/navy/silyi-beregovoy-ohranyi-turtsii-nachali-masshtabnyie-voennyie-ucheniya-v-akvatorii-mramornogo-morya.html&usg=ALkJrhhHeORkQdpUhk7Vd4GYB2F35wyWMQ

    Turkish Coast Guard forces began military maneuvers in the waters of the Sea of Marmara which connects the Bosphorus to the Black Sea, in the south-west – the Dardanelles strait to the Aegean Sea.

    This information portal Military informant citing Turkish newsletter Yörük Işık.

    Warships connections Turkish Coast Guard passed the Straits and headed into the waters of the Sea of ​​Marmara to conduct military drills and maneuvers on the protection of mining the Strait of Bosporus and Dardanelles.

    It is noted that the military exercises in Turkey Coast Guard may be linked to the deterioration of relations with Russia, which uses the Bosporus and Dardanelles straits to deliver military equipment to Syria.
    Se pare ca, pe CNN ar fi aparut informatia ca turcaletii INTERZIC Rusiei sa mai tranziteze Bosforul. Daca e asa, ramane de vazut ce cand cum si cine pe cine va manca, sau, NU!

    Apreciază

    • el said, on noiembrie 29, 2015 at 11:49 pm

      marian

      „Daca e asa, ramane de vazut ce cand cum si cine pe cine va manca, sau, NU!”___..sau NU?
      tu chiar atat esti de debil sa fii impotriva Rusiei si promusulmani? incredibil… afinitatea ta fata de arabi propovaduita aici de atatia ani…. esti bolnav amice.
      Ei bine pentru ca INCA ai dubii (si NU din nestiinta ci din rea vointa) , iata te asigur :
      RUSIA prin Voia Lui Dumnezeu va ZDROBI DESAVRASIT spurcata Turcie cu amicii tai cu tot !… chiar daca te doare pe tine, vezi sa nu ajungi cu ei in aceeasi oala, CURAND…
      INDATA ai sa le plagi de mila spurcatilor carora nici pomenirea nu va mai fi…decat la tine poate „Crestinule”… fa-ti un depozit de batiste ca sa ai unde-ti sufla mucii de durerea turcilor, vezi ca e black friday la amici tai anglofoni, profita …

      Apreciază

  13. Orthodox said, on noiembrie 30, 2015 at 12:03 am

    Jaroslav Pelikan, lutheran american de origine sârbo-slovacă, a trecut la Ortodoxie. Era profesor la Yale, un savant aclamat în toată lumea academică occidentală și autorul, printre altele, a unei vaste sinteze (în 5 volume) despre tradiția creștină (ca istorie a doctrinei). Capodopera lui a apărut în românește la Polirom, o editură care a făcut enorm pentru traducerea unor texte clasice din erudiția veacului 20.

    Apreciază

    • el said, on noiembrie 30, 2015 at 12:21 pm

      Orthodox

      Slava Lui Dumnezeu !
      Iata un om cu inima fara viclesug care a cautat Adevarul si L-a gasit ! Radacinile lui ortodoxe si stramosii au mijlocit si ei sa nu se piarda samanta cea curata a Ortodoxiei din neamul lor.
      Dumnezeu sa-l ajute, sa-l intareasca si sa-l lumineze!
      Ereticii cu inima fara viclesug in pamant strain GASESC Ortodoxia si poporul ortodox de la el (inclusiv niste popi) de acasa o batocoreste/flasifica/mistifica dupa mintea lor stricata si o leapada caci sunt vicleni si lipiti de patimile lor si de inselare.

      Apreciază

  14. Orthodox said, on noiembrie 30, 2015 at 12:37 am

    Mesaj de la Parintele Vranceanu Ionel :Grupul Islamis ISIS a preluat Quaragosh ,cel mai mare oras crestin din IRAK .Exista sute de barbati ,femei si copii care sunt decapitati .Oamenii cer sprijin in rugaciune cu privire la atrocitatile comise in curs de desfasurare in tara lor Ei au cerut rugaciune.Doamne Ajuta-le !

    Apreciază

  15. Orthodox said, on noiembrie 30, 2015 at 1:28 am

    Apreciază

    • Valentin said, on noiembrie 30, 2015 at 10:23 pm

      Cine este acest parinte, care merita toata sustinerea si consideratia ? Este cumva din Bucuresti? Multumesc frumos.

      Apreciază

  16. Orthodox said, on noiembrie 30, 2015 at 1:28 am

    Apreciază

    • rozalia said, on decembrie 3, 2015 at 11:27 pm

      sa traiti Parinte, sa va rasplateasca Dumnezeu pentru ceea ce faceti, Doamne ajuta!

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.