Saccsiv – Weblog

VICTOR PONTA A DEMISIONAT. La fel GUVERNUL ROMANIEI

Posted in Uncategorized by saccsiv on Noiembrie 4, 2015

Iata ce putem citi la Victor Ponta: Îmi depun mandatul de prim-ministru și al Guvernului României:
Victor Ponta a anunțat că își depune mandatul de prim-ministru și al Guvernului României, în urma protestelor fără precedent de marți seară. „Sper ca depunerea mandatului meu și al Guvernului să satisfacă așteptările celor care au protestat și să revenim la rațiune”, a declarat Victor Ponta. Decizia sa atrage după sine demisia întregului Guvern, implicit a vicepremierului Gabriel Oprea, potrivit Realitatea TV.


Aș vrea să spun câteva cuvinte în calitatea de prim-ministru al Guvernului: faptul că în ultimele zile, alături de colegii mei, mi-am folosit toate eforturile și resursele pentru a încerca să ajutăm victimele, cei care au de suferit și au avut de suferit, în urma tragediei de vineri seară. Vreau să mulțumesc tuturor pompierilor, medicilor, cei care și-au făcut datoria. Vreau să îi apăr, în continuare, pentru că, fără pompieri și fără medici, aceste tragedii se vor repeta și cred că merită să îi sprijinim și să nu considerăm că noi, din fața televizoarelor, suntem mai buni decât cei care intervin. Răspunderea juridică va fi stabilită de către justiție și am văzut că a început acest lucru. Sper doar să nu fie vorba de răzbunare, ci doar de responsabilitate juridică și să nu ne păcălim că principalii vinovați sunt lăcomia și iresponsabilitatea. Dacă pedepsim pe altcineva, și nu lăcomia și iresponsabilitatea, vom repeta această tragedie.  

Am obligația să constat supărarea legitimă care există în cadrul societății și dorința, din nou legitimă, de a avea responsabilități mai mari decât ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult și ar fi o mare greșeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau și nu cred și nu e corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost în teren, nici pe seama primarilor, secretarilro de stat, miniștrilor. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl așteaptă. Începând cu ziua de astăzi, îmi depun mandatul de prim-ministru și al Guvernului României. Fac acest lucru pentru că, în anii în care am făcut politică, am rezistat la orice bătălie cu politicienii, niciodată nu mă bat cu oamenii. Supărarea, suferința legitimă a oamenilor nu trebuie să genereze în jocuri de putere cu efecte negative (…) Sper că depunerea să satisfacă așteptările celor care au protestat și să revenim la rațiune.

Am obținut cu greu rezultate economice și dacă avem o perioadă de instabilitate, putem să pierdem tot. Vreau să mulțumesc celor care au votat acest Guvern și a celor care au fost alături de Guvern cu loialitate și sunt convins că parlamentarii care ne-au sprijit au de ce sa se mândrească cu rezultatele economice ale Guvernului. Vreau să fac o observație: cei care speculează în sens politic suferința oamenilor vor plăti un preț foarte scump. Până la momentul formării unui nou Guvern, în urma discuțiilor între președinte și partidele parlamentare, bineînțeles ne îndeplinim atribuțiile de fiecare zi și imediat ce noul Guvern va fi instalat, putem să predăm o situație economică și socială mult mai bună decât cea pe care am preluat-o„, a declarat Victor Ponta, la Palatul Victoria.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, cu câteva minute înainte ca Victor Ponta să facă anunțul oficial, că premierul își va depune mandatul.

La ora 12:00, liberalii se reunesc într-o ședință la sediul PNL. La ora 13:00, coaliția de guvernare se va reuni, la rândul ei, într-o ședință la Guvern.

Care este procedura

Odată cu depunerea mandatului, Guvernul este dizolvat. Prin urmare, președintele Klaus Iohannis trebuie să ia act de această demisie a lui Victor Ponta și să numească un premier interimar care trebuie să facă parte din actualul Guvern. Pot fi Victor Ponta, Gabriel Oprea, orice ministru din actualul cabinet. Interimatul poate dura 45 de zile. În toată această perioadă, președintele Klaus Iohannis trebuie să găsească un nume pentru viitorul prim-ministru, potrivit Realitatea TV.

Va urma o perioadă a consultărilor cu toate partidele din Parlament. Trebuie văzut cine are majoritate și cine își dorește să formeze un nou Guvern. Va fi o perioadă plină. După ce Klaus Iohannis numește un nou premier, acesta trebuie să își formeze cabinetul. Vor mai urma alte perioade de negociere, mai apoi noul cabinet va veni aici, în Parlament, pentru a primi votul de încredere. Dacă nu îl va primi, întreaga procedură trebuie reluată.

Dacă de două ori noul Guvern cade consecutiv prin vot, în Parlament, se poate ajunge la situația în care Klaus Iohannis ar putea să dizolve Parlamentul.

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

INCENDIUL de la “Colectiv” = Un 9/11 ROMANESC? Scopul? SACRIFICIU RITUALIC – REVOLUTIE – EXPLOZIE DE SATANISM – PRIGONIREA ORTODOCSILOR. Cu o extrem de puternica implicare directa a DRACILOR

 

Anunțuri
Tagged with: ,

39 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. cosminmatiu said, on Noiembrie 4, 2015 at 1:26 pm

    ÎNTRE CORUPŢIA CARE UCIDE ŞI SCHIMBĂRILE CARE NU SCHIMBĂ
    Morţii şi răniţii de la Colectiv, familiile lor şi toţi cei loviţi de tragedie sunt răspunderea clasei politice.
    Nu patronii, nu pompierii, nu rockerii, nu popii, nu medicii, nu facebook-ul, nu hipsterii sau alţii asemenea sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Nici pentru normele de siguranţă de bătaie de joc, nici pentru inspecţiile de bătaie de joc (pe care le-am putea numi „razii pentru şpagă”).
    Situaţia de la Colectiv se putea întâmpla oriunde:
    într-un spital, într-o biserică, într-un teatru, într-o şcoală.
    Ferească Dumnezeu! Dar se putea întâmpla!
    Şi tot acolo se ajungea!
    Pentru că statul zis român, pentru că imensa majoritate a clasei politice, pentru că autorităţile statului dispreţuiesc, ba chiar şi urăsc poporul român.
    Chiar nu vedeţi?
    Ultimul refugiu al politicienilor este să arunce vina pe cineva.
    Şi direcţionează mass-media în această privinţă.
    Împotriva rockerilor sau popilor – doar, doar s-or bate între ei şi i-ar lăsa pe politicieni în pace. Împotriva galeriilor de fotbal, împotriva pompierilor, împotriva medicilor, împotriva…
    Gata!
    Peştele de la cap se împute!
    România suferă din cauza unei clase politice mizerabile.
    Oh, înţeleg!
    Înţeleg faptul că este EXTREM DE GREU să umbli cu miere şi să nu îţi lingi degetele.
    Eu nu mă supăr că un deputat îşi face vilă la munte, că un senator îşi face vacanţa în Thailanda ori că un ministru îşi ia maşină de 50.000 de euro. DACĂ ÎŞI FAC TREABA!
    Dacă pentru accizele gigantice la carburanţi, pentru rovignete, taxe de drum şi nenumărate alte asemenea dări avem şi noi drumuri bune!
    Dar noi avem drumuri care ucid!
    De la drumul dintre Sighişoara şi Făgăraş până la pilonul dinspre Suceava, de la „Autostrada Morţii”, scuzaţi, „Autostrada Bucureşti – Piteşti” şi până la DN 1, nenumărate sunt drumurile care ucid. Ucid!
    Pe banii noştri.
    Este doar un exemplu al corupţiei care ucide.
    Şi care îi stăpâneşte Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul şi alte autorităţi ale statului.
    Exagerez?
    Uitaţi-vă la cei care ne conduc: infractori condamnaţi, oameni cu procese penale pe rol, plagiatori, traficanţi de influenţă, ba şi de copii, oameni care nu ar trebui să aibă nici măcar drept de vot, dar de a candida!
    Şi nu se retrag, decât pentru a reveni!
    Căci, de la corupţia care ucide ajungem la schimbările care nu schimbă!
    Aud că şi-ar fi dat demisia Ponta.
    Foarte târziu.
    O demisie muuult aşteptată.
    Dar ce va schimba?
    Cine vine în loc?
    Cel pe care şi l-a pregătit ca înlocuitor?
    Poate vor urma şi alte demisii.
    Schimbări.
    Care nu vor schimba nimic.
    Aceeaşi clasă politică, aceeaşi corupţie care ucide.
    Alte lupte, alte speranţe pierdute.
    Există o soluţie.
    Foarte îndepărtată, foarte greu de aplicat. Dar, cred eu, există.
    Singura pe care o văd.
    Ca toată România să se unească pentru a impune – prin referendum, prin inţiativă legislativă, pe ce cale se poate – o nouă Constituţie, o nouă atitudine politică.
    În care să fie obligatorii cinci principii fundamentale:
    1. Să fie interzise toate organizaţiile de mafie politică, de trafic de influenţă, fie că se numesc partide, grupări politice sau mişcări politice.
    2. Toate candidaturile să fie independente.
    3. Să fie strict interzise toate campaniile electorale şi să fie înlocuite de PREZENTAREA ELECTORALĂ.
    4. Prezentarea electorală se face la fel pentru toţi candidaţii: acelaşi timp de prezentare a programului pe care candidatul se angajează să-l aplice dacă va fi ales, aceeaşi prezenţă pe site-urile dedicate (oficiale); programul prezentat este cel legalizat la notariat şi depus la Comisia Electorală.
    5. Candidaţii răspund penal pentru ne-îndeplinirea obligaţiilor asumate. Comisia Electorală publică în perioada prezentării electorale programele depuse, această publicaţie fiind document ce poate fi folosit în instanţă.
    Interzicerea partidelor, grupărilor sau mişcărilor politice are două scopuri:
    – pe de-o parte, înlăturarea prejudecăţilor politice; un patriot va aplica măsurile necesare comunităţii sau ţării pe care o conduce, fără a ţine seama de posibila încadrare a măsurilor ca fiind „de dreapta”, „de stânga”, „de centru” etc.
    – pe de altă parte, înlăturarea traficului de influenţă, pentru care existenţa unor asemenea grupări este esenţială.
    Independenţa candidaturilor împiedică traficul de influenţă indirect, prin „ong-uri” sau alte structuri similare.
    Interzicerea campaniilor electorale are două scopuri:
    – pe de-o parte blochează unul din cele mai eficiente mijloace de cumpărare a politicienilor sau de implantare a unor agenţi pe post de politicieni;
    – pe de altă parte împiedică prostirea populaţiei (extrem de mult practicată în majoritatea campaniilor electorale).
    Prezentarea electorală aduce în faţa alegătorilor realitatea: omul şi programul lui. Astfel oamenii ştiu pe cine şi de ce votează. Fără gogoşelele, balonaşele şi urletele propagandistice ale campaniilor electorale. Simplu, curat.
    Răspunderea penală este esenţială. Politicienii de astăzi sunt singura categorie – socială, profesională, cum vrem să o numim – care nu răspunde penal pentru neîndeplinirea atribuţiilor, chiar dacă o ţară întreagă este distrusă.
    Politicienii care, în pofida Constituţiei, în pofida obligaţiilor elementare, au cedat Ucrainei, pe timp de pace, uriaşe teritorii româneşti, nu au răspuns niciodată.
    Nu răspund penal nici politicienii care vând companiilor din est şi din vest dreptul de a otrăvi ţara, de a otrăvi apele, de a ne distruge solul – cu extragerile lor de gaze de şist, cu „îngrăşăminte” chimice toxice, cu insecticide şi fungicide toxice, cu OMG respinse de mai toate ţările europene etc., etc., etc.
    Şi lista poate continua.
    Răspunerea penală, clară şi directă, este sigura soluţie pentru îndreptarea lucrurilor.
    Desigur, acum sunt prins între durerea corupţiei care ucide şi mutilează pe viaţă – Colectiv fiind doar cel mai recent exemplu teribil – şi lipsa de speranţă în faţa schimbărilor care nu schimbă nimic.
    Aici, unde sunt acum, văd aceste cinci principii, ca singura soluţie pentru curăţarea societăţii româneşti, pentru un viitor al României, pur şi simplu.
    În această clipă nu-mi dau seama cum s-ar putea ajunge la aplicarea celor cinci principii.
    Este limpede că, în afară de câţiva cititori de pe facebook, n-o să audă nimeni de ceea ce am scris aici. Este iarăşi limpede că ar fi nevoie de o mare hotărâre, de o mare dorinţă a tuturor românilor pentru ca o asemenea schimbare să fie posibilă.
    Evident, toate forţele politice s-ar opune, pentru că ar fi sfârşitul corupţiei, sfârşitul huzurelii unora pe spinarea poporului, sfârşitul bătăii de joc.
    Dar poate se găseşte o cale, poate mai există destulă putere în noi pentru a realiza o îndreptare a ţării, înainte de a o vedea prăbuşită.
    Părerea mea…
    Mihai-Andrei Aldea

    Apreciat de 2 persoane

    • mihai said, on Noiembrie 4, 2015 at 2:05 pm

      Nooo acum dupa demisia Premierului o sa avem parte de ceia ce meritam…adica va veni clika basista,care vor taia in sange salarii si pensii…..ar ficeva cu base premier.

      Apreciază

    • mircea.v said, on Noiembrie 4, 2015 at 2:25 pm

      Singura solutie este Intoarcerea la Hristos. (titlul cartii lui Ioan Ianolide)
      Parerea mea.

      Omul fara de Dumnezeu devine nemernic si atunci, alti nemernici, genereaza tone de reguli, legi, reglementari pt orice, si pt cum sa muti acul mai incolo cu 2 cm. Tot capul ajunge sa-ti vajaie de aceste imens munte de reglementari. E o greutate imensa pe capul omului. Si, care in final, nu rezolva absolut nimic, pt ca, prima si ultima veriga in acest lant este omul. Si cum lantul are taria celei mai slabe verigi, s-a ales praful de toata taria lantului.

      Diferenta dintre o societate (utopica) in care Dumnezeu ar fi pe primul plan si societatea de acum, ar fi ca diferenta intre scrierea parintelui Aldea si afirmatia.

      „Singura solutie este Intoarcerea la Hristos”

      Intr-o astfel de societate (utopica acum), seful statului s-ar numi „Parinte” ca in vremurile de inceput.
      Primul imparat al lumii a fost Nimrod. Si apoi stim ce a rezultat, cand „parinte” a fost inlocuit cu imparat, rege, presedinte, prim-ministru….

      Din Hronograf:

      „Petrecînd în Babilon prea mîndrul acela arap, uriaşul Nimrod, a început a-şi ridica puterea sa asupra oamenilor, şupunînd şi robind luişi pe toţi cei dimprejur, iar pe cei ce nu voiau să se supună lui, îi asuprea cu tiranie, silă făcîndu-le şi ucideri (întîia monarhie. Istoria politică). Şi se cutremura pămîntul acela de frica lui şi întîi între oameni el s-a numit împărat, nu părinteşte, ci tiraneşte stăpînind. Pentru că cei din început stăpîneau între omeneştile neamuri, precum mai înainte de potop: Adam, Set, Enos, iar după potop Noe, aceia nu se numeau împăraţi, ci părinţi, pentru că părinteşte îi povăţuiau pe fii, pe nepoţi şi pe strănepoţii lor. Iar Nimrod n-a fost părinte, ci muncitor, prigonitor, asupritor şi răpitor. Pentru aceea şi cuvîntător în Sfînta Scriptură s-a numit nu ca şi cum fiară fiind, ci că pe oamenii cei slobozi, întru a sa stăpînire şi în robie îi vîna şi averile lor le jefuia şi trăgea la sine pe cele străine. (Fac. 10, 9).”

      Apreciat de 2 persoane

    • Radu said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:33 pm

      Partea cu ” pe de-o parte, înlăturarea prejudecăţilor politice; un patriot va aplica măsurile necesare comunităţii sau ţării pe care o conduce, fără a ţine seama de posibila încadrare a măsurilor ca fiind „de dreapta”, „de stânga”, „de centru” etc. ”

      Conteaza daca masurile sunt de dreapta sau de stanga ca altfel ne trezim aruncati iarasi in stalinism sau marxism imediat daca nu facem distinctie intre masurile de stanga si cele de dreapta.

      Apreciază

      • tataia said, on Noiembrie 5, 2015 at 12:07 am

        Niciodata nu se vor putea aplica masuri NUMAI de dreapta sau NUMAI de stinga. Orice crestin nationalist ar trebui sa aiba idei preponderent de drepta, dar nu de EXTREMA dreapta.

        Masura de a primii imigranti este de stinga. Masura de a nu primi imigranti este de drepta…dar ce devine acesta masura daca o ducem la extrem? Epurare etnica. Adica ii alungam (sau ucidem) si pe cei de alte etnii care au obtinut deja cetateania romana. Pedeapsa cu moartea este o masura de dreapta, abolirea ei o masura de stinga. Sclavia este o masura de dreapta, abolirea ei este de stinga. Initiativa privata este o masura de drepta, totul controlat de stat este o masura de stinga…Favorizarea angajatilor este o masura de stinga, favorizarea patronilor este o masura de dreapta.

        Se poate extrapola si la notiuni pe care unora nici nu le-a trecut prin cap sa le asocieze cu politica…Iluminatul electric este o masura de stinga…lampa cu petrol (adica kerosen 🙂 ) este de dreapta. Asta pentru ca atita timp cit folosesti iluminatul electric depinzi de compania de electricitate. Daca ai lampa esti independent. Cit de independetn? Putin mai independent decit daca ai folosi becul electric. Pentru ca nu iti poate taia nimeni curentul cind vrea muschiul lui. Dar esti complet indepdendent? Din moment ce trebuie sa CUMPERI petrolul lampant („gazul”) adica kerosenul evident ca nu. Daca ai folosi un combustibil pe care ti-l produci singur ai fi si mai independent..ar fi o masura si mai de dreapta. Cum ar fi opaitul cu seu.

        Calatoria cu masina este de dreapta, cea cu trenul/avionul este de stinga. O cale ferata electrificata este de stinga…una neelectrificata este de dreapta. Eutanasierea ciinilor vagabonzi este o masura de dreapta…lasarea lor in liberate o masura de stinga…Incepeti sa prindeti ideea? Puteti gasi si voi exemple…

        Eu unul sint pentru masuri de dreapta in proportie de 98%…cu toate acestea nici eu nu sint de acord cu sclavia, cu pedeapsa cu moartea (decit pentru infractiuni de genul inaltei tradari de tara sau a crimelor in masa – vezi „revolutia”, vezi mineriadele) sau cu invadarea altor tari pe principiul „cel mai puternic face legea”.

        Apreciat de 1 persoană

    • Cristian said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:44 pm

      Exista deja cel putin 2 proiecte de Constitutie: cea al d-lui Cojocaru, zisa si „a cetateanului” (foarte interesanta) si cea a d-lui Coja, zisa „crestina” (la fel de interesanta).
      Problema e cum, Doamne, iarta-ma, ii facem pe astia de ne conduc sa le supuna referendumului !

      Apreciază

  2. George said, on Noiembrie 4, 2015 at 1:31 pm

    Circ ieftin.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iones said, on Noiembrie 4, 2015 at 1:42 pm

    Cantaretul Florin Chilian: La Colectiv a fost crima cu premeditare. Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mana criminala, . Asa cred eu.
    http://www.chilian.ro/la-colectiv-focul-a-fost-pus-de-o-mana-criminala/

    Apreciază

  4. dasvik said, on Noiembrie 4, 2015 at 1:49 pm

    Dar oare cine va veni in locul lor?

    Apreciază

  5. Laurentiu said, on Noiembrie 4, 2015 at 2:38 pm

    Ne-am luat tara inapoi! Nu vi se pare ciudat cum au creat ei haos prin presa atacand si biserica si sanatatea? Creand o stare de nemultumire? Aceasta presa anarhista? Inclusiv toata massmedia? Masonii isi fac de cap. In spate stau penelistii. De neoprotestanti („pocaiti”) daca sunt baptisti, rar zice ceva Saccsiv pe forum dar am vazut multi cum vorbesc urat la adresa moastelor. Si aia sunt perversi si abia asteapta.

    Apreciază

    • saccsiv said, on Noiembrie 4, 2015 at 4:55 pm

      Laurentiu

      Ce zic eu rar?

      Apreciază

      • carlos said, on Noiembrie 4, 2015 at 10:42 pm

        „De neoprotestanti („pocaiti”) daca sunt baptisti rar zice ceva Saccsiv” virgula pusa aiurea cred.

        Apreciază

  6. energein7 said, on Noiembrie 4, 2015 at 2:46 pm

    Tot ce ati distrus si ati furat, inapoi inzecit sa dati !
    Nationalizam resursele! Afara cu corporatiile straine !
    Afara cu spionii din parlament !
    Afara cu tradatorii de tara ! Democratie directa! Referendum iesire UE si Nato! Jos vaccinare obligatorie, jos legea Dragnea, jos biometria, nu suntem numere!
    Big Bilderberg Brother iesi afara, esti o javra ordinara !

    Apreciază

    • tataia said, on Noiembrie 5, 2015 at 12:29 am

      Nationalizarea e o masura de stinga!

      Apreciază

      • saccsiv said, on Noiembrie 5, 2015 at 2:01 am

        tataia

        Nu neaparat. De exemplu petrolul trebuie sa fie al intregului popor. Dar la modul real. Nu dupa model comunist.

        Apreciază

  7. JE said, on Noiembrie 4, 2015 at 2:56 pm

    Atentie la manipulari!

    – Cum faci din cazanul social un ceainic ce fluieră penibil, fără să schimbe nimic
    http://bit.ly/1NdjIxF

    – Se pune de o revoluţie de pe Facebook. Klaus Iohannis impune „guvernul meu”
    http://bit.ly/1LPJjyP

    – Un tânăr din străinătate a făcut revista presei române, pentru a vedea pe cine dă vina mass-media după tragedia din Colectiv. Rezultatul este INCREDIBIL: Biserica, mai atacată decât politicienii și patronii clubului
    http://bit.ly/1GLaaxj

    – Instituirea cenzurii pe internet. acum, doar pe internet
    http://bit.ly/1NPGNt1

    Mafia a transformat Romania de azi in „noul” Fischerland!
    http://bit.ly/1aZMBBC
    http://bit.ly/1SnW0Dn

    http://bit.ly/20tDAGs

    bonus:
    – Victoria irationalului
    http://bit.ly/1NdwNXW

    – Proştii eroici – mesaj catre generatia facebook
    http://bit.ly/1zVDfwu

    Apreciază

  8. qwerty said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:09 pm

    clar ca aseara la marsul catalizat de tragedia de la Colectiv au fost o gramada care au tras jar la oala lor servicii, ongisti sorosieni, ASURieni si altii
    asta de mai jos e unul din ciudatii momentului
    Cristian Ioan Lefter http://postimg.org/image/d9iuych6r/
    acum interesant este ca Antena 3 aseara la Sinteza zilei astepta un interviu de la alti oameni

    ascultati va rog emisiunea asta cat mai este urcata

    Apreciază

  9. stef said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:19 pm

    MASONERIA a pus gaba bine de tot pe institutiile statului si pe presa .
    Totul functioneaza pe pricipiul vanzarii si pe santaj .
    Nu avem un mediu academic si o intelectualitate cu mintea limpede si coloana vertebrala – Aproape toti sunt ingenunchiati .
    Conducerea BOR nu a inteles sa-si schimbe la timp politica de imagine si de comunicare.
    Ne putem astepta la orice.

    Apreciază

  10. Radu said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:28 pm

    Eu cred ca el si-a pierdut sprijinul celor din vest care au un cuvant greu in politica noastra.
    Protestele si tot teatrul se regizeaza usor sa dea ei jos cand nu le convine de unul.

    Daca nu facea treaba aia mizerabila cu moscheea as fi zis ca in linii mari a avut o guvernare cat de cat acceptabila.
    Masurile de relaxare fiscala si de imbunatatire a mediului de afaceri erau niste masuri oricum care trebuiau aplicat mult mai devreme dar e bine mai tarziu decat de loc.

    Cine o sa vina in loc? basistii, videanu fufa de gorghiu o anonima care s-a ridicat deodata asa fara un parcurs politic firesc si progresiv.
    Li s-a facut foame de cand nu mai sunt la putere le e dor de noi terenuri de fotbal in panta si piscine la sate cu 100 de locuitori.

    Se putea paiata de mutalau de la cotroceni sa fie el mai prejos? trebuie sa aiba si el guvernul lui sa manevreze cum vor muschii lui.
    Nu e de ajuns ca l-am avut pe iliescu si basescu care au facut la fel.

    Intr-adevar e Romania lucrului prost facut si prostii care au mers la vot indiferent pe cine au votat…

    Va fi mai rau de acum incolo cand vor venii criminalii aia basisti.

    Apreciază

  11. Riko said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:32 pm

    E doar inceputul, v-am spus eu mai demult ca in maxim 2 ani nu o sa mai auzim nimic de actualii politicieni, inclusiv Ponta si Iohanis, se pare ca va fi si mai repede. Am spus asta pentru ca am vazut ce influente sunt in randul tinerilor. Pe facebook circula ceva de genul:
    „Nu vă lăsați manipulați de demisia lui Ponta. E doar unul dintre cei prea mulți care trebuie să plece. Mai avem de luptat!”
    S-au anuntat, la ora 18 o sa iasa iara in strada, si se vrea sa se scape de toata clasa politica pe motivul ca toti sunt corupti. Nu cred ca o sa supravietuiasa nici un partid politic.

    Apreciază

  12. JE said, on Noiembrie 4, 2015 at 3:42 pm

    Stiti ceva de Partidul Noua Românie?

    Articole de genul asta te pun putin pe ganduri:
    – Tinerii care au demis Guvernul Ponta, construiesc o Nouă Românie
    http://bit.ly/1QbX5yV

    – Diaspora se înscrie masiv în Partidul Noua Românie cu speranța unei schimbări reale
    http://bit.ly/1kanrFE

    Se pare ca este un partid nou care nu are pe nimeni in spate. Sa fie asa in mod real sau o noua manipulare?
    Ce alte alternative exista? (Care sa fie cu adevarat libere si noi.)

    Apreciază

  13. Iones said, on Noiembrie 4, 2015 at 4:17 pm

    Dacă s-a ajuns să fie dat gruvernul jos pentru inconştienţa şi terbnilismul unora, este jalnic.
    Stapanii din umbra când sunt incomodaţi de un guvern îi scot la inaintare pe „tinerii frumoşi şi liberi”, aceşti inconştienţi imaturi, în locul cărora gândeşte mass media controlată de stăpâni, ca să producă haos şi anarhie. Dacă nu le va comveni nici noul guvern va mai exploda un club sau o bodegă, si pac, iar apar „tinerii frumoşi şi liberi” şi iar cade guvernul şi tot aşa… Apoi, însă vor veni refugiaţii musulmani şi nu va mai fi nevoie de „tinerii frumoşi şi liberi”, fiindcă musulmanii vor arunca metroul în aer, după metodele în care sunt utilizaţi aceştia de către elite şi în Franţa, în SUA, Anglia, Spania, peste tot unde este nevoie de instaurarea controlului total al cetăţenilor şi guvernelor.Apoi implantarea cipului, tot din motive de securitate, bineînţeles şi instaurarea guvernului mondial controlat de sionişti!

    Apreciază

  14. el said, on Noiembrie 4, 2015 at 4:36 pm

    lucratura draceasca, prin acea ucidere ritualica au castigat dracii drept sa intrevina si mai mult, chiar la nivel social in organizarea HAOSULUI in tara incat consecinte sa fie DRASTICE, nu reduse la nivel individaul doar la soarta unor imbecili care s-au dus de buna voie sa se inchine dracilor si au fost lasati fara aparare de harul Lui Hristos pe care l-au refuzat si alungat prin inchinarea lor la cel rau

    dracii si-au inceput lucrarea in tara DEJA….

    Apreciază

  15. mircea.v said, on Noiembrie 4, 2015 at 4:37 pm

    „Singura salvare este Intoarcerea la Hristos” este concluzia cartii scrise de Ioan Ianolide, unul dintre Sfintii Inchisorilor.

    La nivel global, de mase, asa ceva nu mai este posibil, dar, individual, nimic nu-l impiedica pe om sa se intoarca la Hristos.

    Apreciat de 1 persoană

  16. mircea.v said, on Noiembrie 4, 2015 at 4:54 pm

    saccsiv, am si eu 2 comentarii care vad ca nu au aparut

    Apreciază

  17. dante said, on Noiembrie 4, 2015 at 5:20 pm

    „Pleaca-ai nostri, vin ai nostri, voi ramineti tot ca prostii”, asta e morala trista.
    Dupa Ponta turcitul, cel cu mega moscheia si vaccinarea obligatorie si cu multe altele va veni, dupa cum este deja obiceiul in Roamnia, un alt prim ministru mai tradator si mai corupt fata de primii. Pina cind romanul nu se va intoarce la Hristos cu adevarat nici ca se va schimba ceva in bine in aceasta tara.
    Va veni acum ereticul de Iohannis si va pune in aplicare „programul” pentru care a fost cocotat la Cotroceni dupa manipularea facebook de la alegeri. Oare cind se va destepta romanul cu adevarat? Eu cred ca atunci cind ni se va lua absolut tot si nu vom mai avea nimic de pierdut material, caci materialul ne tine inima impietrita pentru Dumnezeu.

    Doamne ajuta!!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Riko said, on Noiembrie 4, 2015 at 5:33 pm

    Nu este adevarat ca actuala guvernare incomoda pe cei din umbra, ei au fost pusi si controlati de acestia, si schimbarile care o sa aiba loc face parte din planul lor, noua conducere o sa faca schimbari radicale, cu o mare sustinere din partea tineretului, contrar babelor manipulate de biserica si oamenii pesterilor zisi si ortodocsi.
    Ramane de vazut ce se mai intampla si astazi.

    Apreciază

  19. Cristian said, on Noiembrie 4, 2015 at 6:06 pm

    O foarte mare palma data tuturor celor care se auto-denumesc credinciosi dar de fapt sunt dependenti de social media! O femeie usoara, fotomodel, care practica o forma ‘light’ de curvie (numita modelling), A RENUNTAT LA SOCIAL MEDIA!! Dar noi?!

    Sursa:
    http://www.businessmagazin.ro/actualitate/confesiunile-unui-model-australian-de-ce-a-renuntat-la-viata-de-pe-retelele-de-socializare-galerie-foto-14873808

    Apreciază

  20. ioana said, on Noiembrie 4, 2015 at 6:16 pm

    „el” te rog mult sa-mi spui parearea ta, ca eu am avut niste controverse(chiar cu un „teolog”), care spun ca acel Petre, sau cum il chema, a salvat 7 vieti, dupa care a murit si are toate sansele de mantuire. eu nu cred asa ceva. fapta buna fara credinta dreapta si pocainta nu inseamna mare lucru. doar daca o fi avut o stare de pocainta adevarata in ultimile clipe…acolo toti aduceau jertfa satanei. Doamne fereste.

    Apreciază

    • el said, on Noiembrie 4, 2015 at 8:09 pm

      ioana

      asa cred si eu cum ati spus si dv :””fapta buna fara credinta dreapta si pocainta nu inseamna mare lucru. doar daca o fi avut o stare de pocainta adevarata in ultimile clipe…”

      fapta buna poate mijloci harul si iertarea dar NUMAI dupa lepadarea aceluia de satana si MUSAI cu pocainta pentru fapta lepadarii directe/indirecte de Hristos

      si paganii fac fapte bune si salveaza vieti punandu-si vietile lor in pericol/murind pentru altii, dar asta NU-i mantuieste, NIMENI NU se mantuieste FARA Hristos INDIFERENT ce fapte „bune” ar face !

      nu-i bagati in seama pe astfel de „teologii” moderni, sunt majoritatea spalati pe creieri si cu desavarsire DEPARTE de duhul Sf Parinti, indoctrinati cu ecumenisme ieftine si diverse inselari/derogari de la Dreapta Credinta pe care MULTI nu o cunosc decat superficial si formal, in stilul scolastic binecunoscut, vietile lor insisi nu se disting de multe ori prin mare lucru de cele ale gloatei de rand fara interese „teologice”

      iubirismul asta care calca peste Hristos ca sa dea intaietate umanismelor din ei e roada dracesca vicleana samanta necurata sadita de mandrie si lipirea de inselare
      Doamne ajuta !

      Apreciază

  21. JE said, on Noiembrie 4, 2015 at 6:22 pm

    In mod evident ca este o lovitura de stat. Sa ne amintim cum s-a comportat (guvernul) Ponta in legatura cu protestele anti-Rosia Montana sau Pungesti si cum a cotonogit si rupt oasele bietilor oameni. L-a durut fix in c*r de proteste.
    ESTE O NOUA „REVOLUTIE PORTOCALIE”!
    Il vor „ajuta” pe Iohannis sa aibe „guvernul meu” impreuna cu „noul” PNL!

    Ca sa vezi si sa nu crezi:
    – Ion Cristoiu: Profeția mea s-a îndeplinit! Pentru Ziua de 16 noiembrie 2015, la împlinirea unui an de la venirea la Cotroceni, Klaus Iohannis are Guvernul Meu!
    http://bit.ly/1PmjPLV

    – Liberalii vor ALEGERI ANTICIPATE. Ce răspuns au primit din partea social-democraţilor
    http://bit.ly/1MclAaa

    – Gorghiu: PNL vrea alegeri anticipate
    http://bit.ly/1MhsjDg

    Seful mafiei si defrisarilor din maghiarime propus „interimar”:
    – Ponta: Mircea Dusa, premier interimar. Mai trebuie sa fie de acord si Iohannis
    http://bit.ly/1OoyGqt

    Sorosistul clujean…
    – Sociologul clujean Vasile Dâncu i-ar putea lua locul lui Ponta
    http://bit.ly/1KXys1X

    Nu sunt exclusi nici alogenii sau minoritarii. Vom afla in curand.

    Prerea mea: Stati acasa si nu sustineti aceasta lovitura de stat, pardon „revolutie portocalie”. Veti fii partasi la readucerea la putere a vechilor pedelisti in frunte cu Blaga, Videanu, Boagiu, etc. Nu se va schimba absolut nimic. TREBUIE SCHIMBAT TOT SISTEMUL DIN TEMELII, NU DOAR OAMENII!
    In acest moment NU EXISTA ALTERNATIVA pentru sistemul actual. Este doar o manipulare grosolana pentru a (re)pune mana pe putere.
    Aveti grija sa nu va cotonogeasca „testoasele ninja”.

    – Deşi Ponta, Oprea şi Piedone au demisionat, 4000 de clujeni ies în stradă astăzi:
    „Peste 3500 de clujeni au precizat pe facebook că vor protesta în Piaţa Unirii.
    Ei cer ca PSD şi UNPR să nu mai facă parte din noul Guvern şi resping ideea unui guvern de uniune naţională.”
    ??? „Guvernul Meu”?
    http://bit.ly/1KXz3AF

    PS:
    Comandati, cumparati si cititi Propaganda de Edward Bernays. Veti intelege ce se intampla in acest moment in mod real.
    http://librariilealexandria.net/2013/01/propaganda-edward-bernays/

    Si Psihologia Multimilor de Gustave Le Bon
    http://www.elefant.ro/carti/carti-de-specialitate/stiinte-umaniste/politica-politologie/psihologia-multimilor-97192.html

    Apreciat de 1 persoană

  22. lastunnegru said, on Noiembrie 4, 2015 at 6:57 pm

    off topic

    Pun aici un comentariu mai larg pentru ca ieri am pus un comentariu si nu a aparut

    Sa facut un ritual satanic in clubul Colectiv si sa aruncat sange de porc peste oamenii ? ( in Saptamana Patimilor )

    Oare cine spune adevarul Antena 1 – Acces Direct sau parintele Casaian ?

    Realitatea vorbeste de la sine.

    Părintele Casian, pornit împotriva rockerilor: ”Cei care practică muzica rock îl slujesc pe Sa

    2014-04-07: Watain live in Club Colectiv, Bucharest

    Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul

    http://www.wowbiz.ro/clubul-mortii-a-gazduit-un-ritual-satanic-in-saptamana-patimilior-s-au-dat-foc-la-cruci-intoarse-si-s-a-facut-baie-in-sange-de-animal-l-au-invocat-pe-_165914.html

    31 de tineri au murit in incendiul din Colectiv! A fost oare un accident? Poate ca da, cu toate ca multi inclina sa creada ca la un astfel de numar de victime, nu se mai poate vorbi despre un simplu accident.

    In noptea tragediei si chiar si dupa aceea, au fost destui cei care s-au gasit sa-i judece pe tineri si sa-i numeasca “satanisti” sau “drogati”. Asta pentru ca se intalnisera in noaptea aceea la un concert de rock. Iar rockul este un curent usor de caracterizat in acest mod, pentru ca are unele forme de manifestare destul de violente

    Solistul efectueaza un ritual satanic

    Ceea ce s-a intamplat in club Colectiv cu mai multe luni inainte de tragicul eveniment depaseste cu mult ceea ce se numeste arta. Pe scena clubului Colectiv s-au ars cruci cu capul in jos pe care erau infipte capete de tap iar oamenii care au fost in sala au fost stropiti cu sange de animal. S-a intamplat intr-o zi cand crestinii sarbatoreau Saptamana Patimilior, pe 7 aprilie, la concertul trupei suedeze de Black Metal, Watain. Membrii trupei sunt autoproclamati satanisti si se lauda ca in concertele lor se efectueaza ritualuri pagane in toata regula.

    “Watain se autocaracterizeaza ca fiind satanisti tezeisti. Toate versurile sunt scrise de solistul Erik Danielsson, care spune ca temele abordate se bazeaza pe religia satanista, iar ei nu trebuie considerati niste simpli adoratori ai Diavolului”. Danielsson crede ca toti membrii trupei trebuie sa impartaseasca aceeasi credinta pentru a realiza ceva atat de personal precum muzica. Trupa Watain este o sustinatoare a Ordinului Misantropic Luciferian, un cult infiintat de Jon Nodtveidt, asociat cu abuzurile si uciderea de animale”, se arata pe pagina de Wikipedia dedicata trupei Watain.

    Formatia suedeza a devenit cunoscuta in toata lumea dupa ce cunoscutul site tabloid TMZ a publicat imagini in care solistul trupei arunca sange de porc peste spectatori, in timpul unui show din Statele Unite. Cei prezenti in sala au fost socati de faptul ca nu era vorba de o substanta care sa imite sangele: era real, pentru ca mirosea si avea gust de sange. De altfel, solistul trupei suedeze a marturisit intr-un interviu ca in timpul concertelor obisnuieste sa sacrifice animale. Momentul cu sangele a existat si la Bucuresti, in debutul piesei ”Devil’s Blood”.

    Cu siguranta nu vom sti niciodata daca intre ritualul satanic din Saptamana Mare si tragedia din noaptea de Halloween exista vreo legatura. Stim, insa, ca multi dintre cei care au stat in primele randuri la concertul trupei Watain a fost in sala si la “Goodbye to Gravity”. Si ca multi dintre ei au murit in chinuri groaznice. „Am vazut iadul, mama”, spunea un tanar de 22 de ani, care a reusit sa iasa viu din infernul de la Colectiv.

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Solistul efectueaza un ritual satanic

    Va rog sa vizionati toate pozele

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Smoke Breaks With Satan: The Strange Days and Sinister Nights of Watain
    The Devil-worshipping Swedes in Watain are responsible for some of modern metal’s wildest, scariest shows. But what happens off-stage? We get underneath the corpse paint

    Pauze de fum cu Satana: ciudatele Zile și Nopți sinistre ale lui Watain
    Suedezii închinatori la Diavol în Watain sunt responsabi pentru unele dintre cele mai sălbatice trupe de metal moderne si spectacole infricosatoare. Dar ce se întâmplă în afara scenei ? Mergem dedesuptul vopselei de cadavre.

    http://www.spin.com/2013/10/watain-wild-hunt-interview-live-2013/

    ( traducere google translator )

    https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://www.spin.com/2013/10/watain-wild-hunt-interview-live-2013/&prev=search

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Swedish Metal Band Hurls Pigs Blood Into Audience Concertgoers Also Hurl

    Trupa de metal suedeza arunca sange de porc in audienta…

    http://www.tmz.com/2014/06/17/waitain-pigs-blood-metal-band-video-swedish-black-metal/

    Fani cu sange de porc pe ei multumiti

    Concertgoers Doused in PIG’S BLOOD!!

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    WATAIN’s Erik Danielsson Responds to TMZ; Discusses Musical Roots!

    Trupa satanista witain nu arunca cu sange in spectatori la New York

    Minutul 4:55 si 5:00

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Watain – Devil’s Blood+Reaping Death live @ Eindhoven Metal Meeting (Effenaar (NL)) 2013-12-14

    minutul 00:00 Acesta este sangele diavolului ( si arunca cupa cu sange de porc in spectatori )

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

    http://static1.squarespace.com/static/54da7ffbe4b06c67da90bea3/54dba389e4b07bfb9a81e6f4/54dbaf8ee4b07bfb9a835148/1423683470689/Watain-13.jpg?format=original

    Apreciază

  23. JE said, on Noiembrie 4, 2015 at 7:01 pm

    „Revolutia portocalie” continua:

    Sa mai enervam si incitam „multimile” un pic:
    – PROTESTELE trebuie sa continue. Premierul propus de PSD, complice la JEFUIREA padurilor
    http://bit.ly/1RvxrUk

    Mai manipulam emotional cu vedete expirate si ratate:
    – Tudor Chirila este iar in strada: „Demisiile de astazi nu inseamna NIMIC. Nu mai vrem sa fim pacaliti”
    http://bit.ly/1NQ2wkI

    Clasicul „divide et impera”:
    – BISERICI vs. SPITALE ! O LECTIE DE MANIPULARE PERFECTA !
    http://bit.ly/1XPIX0H

    Apreciază

    • Mirela said, on Noiembrie 4, 2015 at 9:49 pm

      Despre revoluţia portocalie, vă amintiţi că nu de multă vreme (vreo lună), doi comentatori se întrebau ce o fi cu apariţia, în Bucureşti, a câtorva oameni vopsiţi în portocaliu din cap până în picioare?
      Oare se confirmă suspiciunile că acele apariţii ciudate, nespecifice modului de manifestare al românilor, ar putea reprezenta un semnal criptat de declanşare a unei revoluţii portocalii şi la noi?
      Căci doar un naiv/prost (în funcţie de vârstă) ar putea crede că miile de români au ieşit în stradă pentru că le-a ajuns cuţitul la os, fără ca forţe oculte să îi dirijeze din umbra spre înfăptuirea unei schimbări proiectate de „elite”.

      Apreciază

  24. Ioio said, on Noiembrie 4, 2015 at 7:23 pm

    Ce bine ca murira 32 de romani prosti, ba nebuni as zice precum zice psalmistul, ca sa vina udemereul la guvernare, sa-si ia vreo 4 ministere cheie.
    Si uite asa „am invins”.
    Prostia doare rau.
    Oare nu poate cere marko bela ministerul apararii ?

    Apreciază

  25. carla said, on Noiembrie 4, 2015 at 7:24 pm

    Guvernul Ponta TREBUIA sa plece, ca devenise indezirabil platind datoriile la FMI.
    Cat despre culoarea portocalie….ce sa zic…
    Pe scurt, in strada, agitatorii au mult de lucru.

    Apreciat de 1 persoană


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: