SACCSIV – blog ortodox

Ora de pocainta a desfranatei Taisia

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 8, 2015

   În luna octombrie, în ziua a opta, pomenirea Sfintei Taisia, care a fost desfrânata.

   Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. „Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam”, spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute”.

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: „Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?”

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa  mantuiasca pe pacatosi. „EL te va primi cu dragoste” mai adauga sfantul „si ingerii se vor bucura impreuna cu tine”. Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, „mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, „Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. ”

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie08.htm

 

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:36 am

    7. Exorbitante pretentii germane

    Tot in aceasta perioada, prima jumatate a lunii Octombrie, s-au perindat in audienta pe la mine o
    multime de oameni de afaceri germani si emisari la diverse intreprinderi din Reich, care voiau sa
    obtina concesiuni economice in Romania. Fireste ca i-am primit cu toata bunavointa,
    considerandu-i si pe ei un fel de camarazi de ideologic Dar cand i-am ascultat si am auzit cu ce
    mandat vin, am ramas inmarmurit de enormitatea pretentiilor lor. Ei nu vroiau sa colaboreze cu
    romanii la refacerea economiei nationale, ci pur si simplu, profitand de noua conjunctura, sa
    acapareze principalele izvoare de bogatie ale tarii.

    Ca sa intelegem cum de si-au ingaduit sa vina la mine cu astfel de propuneri, trebuie sa
    cunoastem mentalitatea de atunci a oamenilor de afaceri germani. Economia Reichului era
    stanjenita in acel moment de o serie de restrictii impuse de necesitatile razboiului. Nu putea nici
    exporta din cauza blocusului si nici nu gaseau spatiu suficient de dezvoltare in Europa aflata sub
    dominatia lor. Cand Romania a trecut, dupa 6 Septembrie, de partea Puterilor Axei,
    intreprinderile particulare din Reich si-au indreptat atentia spre tara noastra, considerand ca aici
    li se deschid debuseuri promitatoare. Nu era un teritoriu ocupat de Reich, cu economia devastata
    si aservit legilor razboiului, ci o tara de economie libera, unde puteau face investitii. Romania
    mai avea si avantajul ca detinatorii de pana atunci ai puterii economice, evreii, se pregateau sa
    abandoneze pozitiile lor din cauza regimului legionar. Acest fapt ar fi creat un gol economic in
    tara noastra, in care ar fi putut patrunde germanii cu usurinta, inarmati cu experienta lor
    industriala si cu capitalurile lor.

    De alta parte, in toamna anului 1940, Reichul se afla in culmea puterii lui militare si febra
    victoriilor ii cuprinse si pe oamenii de afaceri germani. Cine li s-ar fi putut impotrivi? Cu atat
    mai putin miscarea legionara, pe care o considerau un fel de anexa a national-socialismului.
    Romania li se deschidea ca o arie potentiala de exploatare in Europa, unde intreprinderea privata
    putea sa-si gaseasca compensatii pentru pierderile suferite in alte parti.

    In cursul conversatiilor avute cu acesti reprezentanti ai diferitelor firme germane, am avut
    prilejul sa ascult cele mai stranii si cele mai absurde proiecte de investitii germane in economia
    romaneasca, care aveau si dezavantajul ca nu se puteau realiza decat cu aprobarea si sprijinul
    Statului. Statul roman, in conceptia lor, trebuia sa serveasca drept instrument de executie al
    planurilor lor de acaparare a principalelor ramuri ale economiei nationale. Sa insir cateva din
    propunerile ce ni s-au facut in aceste zile, de care imi aduc aminte perfect de bine si pe care le
    expun fara cea mai mica exagerare:

    – unii preopinenti mi-au cerut – de obicei veneau doi, trei – sa se infiinteze un monopol al
    granelor, institutie singura indreptatita sa le cumpere de la producator si apoi sa le
    comercializeze. Acest monopol sa fie incredintat unui grup financiar german;

    – altii mi-au propus sa se acorde firmei ce-o reprezentau monopolul pescariilor din Dunare si

    Marea Neagra. Directia Generala a Pescariilor Statului trebuia sa treaca atributiile ei noii
    societati germane ce se va crea;

    – o mare librarie de pe Calea Victoriei era ravnita de o firma de aceeasi specialitate ca sa treaca
    in proprietatea ei:

    – C.A.M. (Casa Autonoma a Monopolurilor) a trezit interesul unui grup care avea fabrici de
    tigari in Germania;

    – o batalie grea s-a dat in jurul petrolului, unde germanii nu se multumeau cu aprovizionarile
    curente, ci vroiau sa ajunga si in stapanirea societatilor petrolifere.

    In privinta monopolurilor pretinse de ei, le-am dat raspunsuri categorice: tot ce apartine
    patrimoniului national general, cum ar fi graul, nu poate fi concesionat unor straini. Referitor la
    intreprinderile particulare ce-i interesau, am repetat declaratia facuta in cazul Galeries
    LaFayette: sa-si caute parteneri romani cu care sa intre in tovarasie si vor avea toate inlesnirile.

    Trebuie sa adaug ca oamenii de afaceri germani care au invadat in aceasta epoca Romania nu
    erau trimisi directi ai guvernului de la Berlin. N-au aparut niciodata insotiti de Neubacher sau cu
    vreo recomandare din partea acestuia. Erau reprezentanti la diverse intreprinderi particulare,
    care, din proprie initiativa, isi cautau norocul in Romania, unde li se deschisese pe neasteptate un
    camp promitator de investitie. Ca urmare a acestei situatii penibile, s-a cerut pe cale oficiala,
    chiar in timpul guvernarii noastre, guvernului german, ca acesta sa potoleasca excesele de zel ale
    negustorilor din Reich, ceea ce a avut un anumit efect.

    Cum aproape toti emisarii care au luat contact cu mine s-au intors cu mainile goale din Romania,
    s-au plans cercurilor oficiale de la Berlin de „sovinismul” miscarii legionare, care se opune
    colaborarii cu germanii, absurdelor lor pretentii, care, daca ar fi acceptate, elementul romanesc ar
    fi fost exclus in proportie de 100% din tranzactiile cu evreii si sectoarele cele mai importante de
    productie ar fi trecut sub controlul german.

    8. Magazinele evreilor

    In timp ce achizitionarea marilor intreprinderi evreiesti de catre germani parea blocata prin legea
    comisarilor de romanizare, cu toate defectele ei, s-a ivit o noua problema in razboiul economic
    triangular, care privea sutele de magazine aflate in posesia evreilor.

    Urmand si la acest sector sfatul dat de Sinagoga, evreii i-au evitat pe romani si au preferat sa
    vanda germanilor pravaliile lor. De asta data erau mai putin interesati germanii din Reich sa
    cumpere micile intreprinderi comerciale ale evreilor, cat mai ales compatriotii nostri sasi si
    svabi. Minoritatea germana a intrat si ea in febra achizitiilor pentru a-si mari reteaua comerciala
    de care dispunea.

    Vestile ce le primeam din Ardeal si Banat erau nelinistitoare. La Brasov, la Sibiu, la Timisoara,
    membri ai grupului etnic german acaparasera sau erau pe punctul sa intre in stapanirea a
    numeroase bunuri evreiesti, iar romanii ramaneau eternii pacaliti ai tuturor schimbarilor politice.
    Prefectii din aceste regiuni au raportat ce se intampla in judetele lor si chestiunea a ajuns sa se
    discute in Consiliul de Ministri, dar fara ca guvernul sa ia vreo masura. Situatia a ramas in
    suspensie, pana cand intr-o zi am fost chemat de Generalul Antonescu. Cu o fata posomorata

    mi-a spus cat este de ingrijorat de actiunea minoritatii germane. Domnule Sima, dupa rapoartele
    prefectilor, sasii si svabii cumpara pe capete case de comert evreiesti. Fenomenul a luat proportii
    ingrijoratoare. Ar trebui sa intervii D-ta, cu legionarii D-tale.

    – Domnule General, miscarea nu are fonduri decat acelea care se aduna din cotizatii si care sunt
    strict necesare pentru administratia ei. Legionari particulari, detinatori de capitaluri, nu cunosc.
    Am avut pana in primavara anului 1938 un comert infloritor, pe care ni 1-a suprimat Regele
    Carol, la instigatia evreilor. Mai avem ceva sume stranse la „Ajutorul Legionar”, dar acestea nu
    pot fi utilizate decat pentru scopurile pentru care au fost adunate si anume pentru ajutorarea
    populatiei. Aici este nevoie de o actiune de Stat. Va rog sa dispuneti sa se deschida credite
    romanilor care vor sa cumpere pravalii evreiesti, indiferent ca sunt sau nu legionari.

    – Domnule Sima, in acest moment nu pot sa blochez sume mari de bani, pentru a crea acest fond.
    O voi face mai tarziu. Pana atunci ca o masura provizorie, intreprindeti D-voastra ceva, cu
    mijloacele ce le aveti.

    – Domnule General, singurii bani de care dispunem sunt cei dati de D-voastra miscarii de la
    Straja Tarii, vreo 60-70 de milioane. Dar acesti bani sunt destinati educatiei tineretului. Ar fi o
    deturnare de fonduri. Dar daca D-voastra ne dati dezlegare, am putea face ceva cu ei, ca o
    masura provizorie.

    – Bine, Domnule Sima, foloseste acest fond pana ce Statul va interveni cu mijloacele lui…

    Asa s-a facut ca, in urma acestei convorbiri cu Seful Statului si bazandu-ma pe cuvantul lui, am
    utilizat fondul ramas de la Straja Tarii, pentru a-i ajuta pe romanii dornici sa se angajeze in
    comert, luand locul evreilor in magazinele pe care acestia le ofereau spre vanzare.

    Fondul Straja Tarii era administrat de „Patrimoniul Legionar”, institutie nou creata, sub
    conducerea inginerului Nicolae Horodniceanu. Sef al investitiilor acestui fond si ajutor al lui
    Horodniceanu a fost inginerul Duiliu Sfintescu, un element priceput in materie, care a realizat o
    serie de operatii bancare si comerciale excelente, in perfecta ordine si fara a fi bruscati posesorii
    evrei.

    Cum procedam? Pe baza cererilor primite de la organizatiile noastre din provincie, dadeam
    dispozitii lui Horodniceanu sa deblocheze cutare sau cutare suma in beneficiul acestor
    organizatii. Se transferau sumele in mod global, in cutare sau cutare punct al tarii, 5, 10, 15 sau
    chiar 20 de milioane de lei, iar repartitia fondului – diversilor aspiranti la pravaliile evreiesti se
    facea sub supravegherea sefilor locali. Bineinteles ca existau romani mai instariti si nu aveau
    nevoie decat de un imprumut suplimentar. Asa se explica faptul ca s-a putut face fata nevoilor
    imediate cu atat de putini bani. Existau si resurse locale, iar fondul de la Centra servea ca un fel
    de credit bancar. Cea mai mare parte a fondului a mers in Ardeal si Banat, pentru ca acolo se
    dadea batalia cu concurenta germana. Inginerul Sfintescu nu se ocupa de micul comert, ci numai
    de acele transferuri de proprietate care reprezentau un oarecare volum.

    Fireste ca ar fi fost mai potrivit sa se centralizeze operatiile la Bucuresti, unde sa se examineze
    fiecare caz in parte, dar timpul nu permitea crearea unei filiere de control a investitiilor si
    rentabilitatii lor.

    Mai trebuie observat ca nu miscarea era cea care achizitiona aceste magazine, pe numele ei, ci

    persoane particulare, cu ajutor banesc de la miscare. Acesti particulari puteau fi legionari, dar tot
    asa de bine putea fi orice roman apt pentru comert si cunoscut de organizatie ca om corect.
    Desfacerea de pravalii evreiesti era foarte mare in acea vreme, in luna Octombrie, si romanii
    cautau si ei sa puna mana pe ceva, in cadral modestelor lor posibilitati.

    De indata ce pravaliile achizitionate de la evrei ar fi intrat sub conducerea romaneasca,
    proprietarii lor romani trebuiau sa restituie progresiv sumele imprumutate, pentru a fi recuperate
    de Patrimoniul Legionar. Mai tarziu am dat o circulara prin care stabileam ca 40 la suta din
    castigul magazinelor cumparate cu ajutorul financiar al miscarii trebuia varsat in casa miscarii.

    Cum era de prevazut, fondul ramas de la Straja Tarii s-a epuizat repede. Cererile de capitaluri
    erau tot mai mari. I-am comunicat Generalului situatia. Atunci Colonelul Dragomir, Ministrul
    Coordonarii Economice, a venit cu ideea ca pentru alimentarea fondului destinat cumpararii de
    pravalii evreiesti, sa se treaca in patrimoniul miscarii toate sumele provenite din diferenta de pret
    a graului. Tocmai in acel timp se ridicase pretul vagonului de grau de la 70.000 la 85.000 lei.
    Toti angrosistii de grau trebuiau sa plateasca Statului diferenta de pret a cantitatilor avute in
    depozit. Generalul a aprobat proiectul si imediat s-a intocmit si semnat un Jurnal al Consiliului
    de Ministri prin care se autoriza transferarea acestei sume in patrimoniului miscarii.

    Jurnalul Consiliului de Ministri a aparut in Monitorul Oficial din 22 Noiembrie 1940:

    „Printr-un Jurnal al Consiliului de Ministri, intocmit de Dl. Ministru Nicolae Dragomir, s-a decis
    ca fondurile rezultate din diferentele de pret prevazute de articole 8 si 9 din decretul-lege Nr.
    2393 din 1940 vor fi puse la dispozitia administratiei Patrimoniului Miscarii Legionare, pe
    masura incasarilor efectuate, in conformitate cu dispozitiile art. 9 din sus-numitul decret-lege,
    urmand a fi utilizate pentru lucrari de utilitate sociala”.

    Expunerea de motive

    „D.N. Dragomir, ministrul coordonarii, a prezentat Consiliului de Ministri acest jurnal, cu
    urmatoarea expunere de motive:

    Miscarea legionara a luat initiativa unor importante lucrari de utilitate sociala. In imprejurarile de
    azi, aceasta binevenita initiativa cauta sa fie sprijinita pe toate caile.

    Mijloacele obtinute prin contributie publica fiind in mod evident insuficiente, ar fi nimerit ca
    Statul sa intervina in sprijinul acestei actiuni.

    In acest scop s-ar putea destina fondul rezultat din diferentele de pret stabilite prin decretul-lege
    Nr. 2393 din 1940, a carei destinatie urmeaza a fi data de guvern”.

    Din motive lesne de inteles, Jurnalul nu pomeneste de folosirea acestor sume pentru achizitii de
    bunuri evreiesti, dar destinatia acestor bani a fost cea stabilita in Consiliul de Ministri, cand s-a
    semnat acest Jurnal.

    Sumele obtinute din diferenta de pret a graului au facut in total alte 70 de milioane de lei si au
    fost repartizate organizatiilor provinciale, precumpanitor in Ardeal si Banat.

    Abia tarziu de tot, in luna Decembrie, Banca Nationala a deschis un credit de 300 de milioane de
    lei, pentru ajutorarea negustorilor romani. Acest credit a fost utilizat in primul rand la intarirea

    comertului romanesc din Capitala, care se gasea in stare falimentara la venirea noastra si nu mai
    putea face fata concurentei evreiesti.

    In aceste conditii minore am dat batalia comertului romanesc sub regimul national-legionar.
    Generalul Antonescu ne-a trimis sa luptam pe frontul economic fara arme si fara munitie
    suficienta, ca soldatii romani in primul razboi mondial.

    Repet ca miscarea legionara nu avea nici un interes in acel moment sa-si angajeze fortele in
    sectorul economic. La momentul oportun, am fi reluat batalia comertului legionar dupa
    principiile fixate de Capitan si cu experienta achizitionata atunci. Succesul intreprinderilor ce
    le-am creat, de orice natura ar fi fost ele, era asigurat de la inceput prin enorma masa a
    cumparatorilor de care dispuneam. Cu o jumatate de milion de legionari si cu milioane de
    simpatizanti, nimeni n-ar fi putut rezista concurentei legionare.

    Pentru a preintampina abuzuri, ca persoane care au achizitionat bunuri evreiesti cu titlul
    particular sa le numeasca „legionare”, in 16 Noiembrie am dat o circulara prin care interziceam
    utilizarea numelui Legiunii fara de aprobarea mea directa:

    „Nu se poate utiliza numele Miscarii Legionare in comert sau industrie fara de aprobare
    prealabila.

    Nimeni nu are dreptul sa utilizeze numele Miscarii Legionare in intreprinderi de comert sau
    industrie, fara aprobarea mea directa.

    Calitatea de legionar nu-i acorda dreptul nimanui sa-si intituleze intreprinderea care-i apartine cu
    titlul particular drept legionara.

    Nici o organizatie din Capitala sau provincie nu are dreptul sa inceapa vreo actiune in comert sau
    industrie, fara aprobarea mea prealabila.

    Organizatiile care au inceput pana acum asemenea intreprinderi vor raporta imediat situatia
    exacta si vor cere aprobarea”.

    Bucuresti, 16 Noiembrie 1940

    HORIA SIMA

    Mai tarziu, chiar Conducatorul Statului, din aceasta lupta dezinteresata, care s-a dat sub
    patronajul sau, ne-a facut un cap de acuzatie, sustinand ca ne-am fi repezit la pravaliile jidovesti,
    ca o banda de talhari, luandu-le sub amenintare, pe preturi mult inferioare valorii lor. Cartea Pe
    Marginea Prapastiei sau alte carti care s-au inspirat din ea, sunt pline de defaimari si
    neadevaruri. Autorii acestor carti uita sau nu vor sa ia act de un lucru: evreii erau in panica in
    timpul guvernarii noastre si, sub imperiul panicii, cautau sa vanda cat mai repede bunurile ce le
    aveau. Nu puteau tine la pret. Era logic ca intreprinderile lor sa se vanda sub pretul lor real.
    Efectul psihologic – e un fenomen cunoscut de cand lumea – influenteaza asupra pretului.
    Aceasta acuzatie cade de la sine.

    Marea majoritate a intreprinderilor si magazinelor evreiesti achizitionate in timpul guvernarii
    noastre au fost cumparate in conditii corecte, prin buna invoire si prin incheiere de acte. Abia din
    a doua jumatate a lunii Decembrie s-au produs incidente regretabile. Au fost cazuri de pravalii

    luate sub presiune de catre elemente iresponsabile. Aceasta se datoreaza starii de nervozitate
    generala care domnea pe atunci in tara. Se multiplicau semnele ca Antonescu pregateste ceva
    contra Legiunii. Trebuie apoi avut in vedere ca aceste fenomene de dezordine si anarhie sunt
    caracteristice oricarei revolutii si trebuie sa treaca oarecare timp pana ce valurile ei se integreaza
    in Stat.

    Dupa 23 Ianuarie 1941, evreii au declarat in bloc ca toate pravaliile vandute de ei au fost luate de
    legionari sub amenintare. Era suficienta o declaratie in acest sens ca sa li se restituie bunurile. In
    modul acesta, lotul majoritar al intreprinderilor evreiesti, achizitionate in conditii legale, a fost
    trecut in lotul minoritar, al magazinelor obtinute in anumite localitati prin presiuni. Generalul
    Antonescu, desi cunostea realitatea, desi stia ca batalia economica pentru romanizarea bunurilor
    evreiesti s-a dat sub conducerea lui, a preferat sa taca si chiar sa-si insuseasca aceasta acuzatie,
    pentru a se elibera nu numai de orice raspundere, dar si pentru a face atat pe placul evreilor cat si
    al germanilor.

    9. Un schimb de scrisori cu Generalul

    Stirile care veneau din sectoral economic erau din ce in ce mai rele. Incepeau sa lipseasca de pe
    piata articole de prima necesitate. Recolta fusese slaba si se luasera masuri pentru limitarea
    consumului de paine. Preturile urcau ingrijorator din cauza speculantilor care isi faceau aparitia
    in astfel de momente.

    Mai erau alte simptome, tot atat de nelinistitoare. Atat evreii cat si oamenii de afaceri ai vechilor
    partide sabotau refacerea tarii, pentru a pune regimul in dificultate. De alta parte, masurile luate
    de General si de Leon pentru a impiedica o noua instrainare a bunurilor tarii erau insuficiente.
    Incepuse numirea comisarilor de. romanizare, dar ce urma dupa aceea? Nimeni nu stia. Comisarii
    de romanizare trebuiau inzestrati cu mijloacele necesare ca sa-si poata indeplini mandatul. Ei
    reprezentau o functie provizorie, care nu se putea eterniza. Chestiunea evreiasca trebuia tratata
    nu cu mijloacele primitive ale comisarilor de romanizare, ci in cadrul unui plan care sa fixeze
    etapele si limitele rezolvarii ei. Guvernul nu-si fixase pozitia nici fata de asaltul intreprinzatorilor
    germani de a acapara cat mai multe bunuri evreiesti, profitand de conjunctura creata de
    rasturnarea regimului carlist.

    In alti termeni, lipsea o politica economica. Nu stiam unde mergem. Nu se definise nimic precis
    in orientarea economica a tarii. Problemele se rezolvau de la caz la caz, dar fara sa existe o
    indrumare generala. Desi miscarea nu avea conducerea directa a economiei nationale, totusi fiind
    co-raspunzatoare la guvernare, am crezut de datoria mea sa atrag atentia Generalului asupra
    lipsei de coerenta si unitate in acest sector. Plecam de la ideea ca Statul trebuie sa intervina intr-o
    forma globala in economie, armonizand toate fortele productive. Aveam nevoie de un plan
    economic, asa cum se procedase in Italia si Germania, cu rezultate spectaculare. Aveam nevoie
    de un plan economic, care sa imbratiseze in egala masura atat industria cat si agricultura, atat
    comertul cat si schimburile cu strainatatea.

    Ma gandeam si la eventualitatea ca Romania ar putea participa la razboi. Cu atat mai mult
    trebuia sa ne organizam resursele economice, pentru a nu suferi lipsuri in interior si pentru ca
    armata de pe front sa fie hranita si echipata. Discutii partiale pe aceasta tema am avut cu
    Generalul, dar fara rezultat. Anomalia in care naviga Statul National-Legionar era urmatoarea:
    continuam sa ne orientam dupa vechiul sablon liberal incompatibil cu vremurile pe care le traiam

    atat pe plan european cat si pe plan intern. Pentru a nu mai exista nici un dubiu asupra conceptiei
    legionare in materie economica, i-am trimis Generalului o scurta scrisoare, in care ii expuneam
    punctul nostra de vedere in organizarea economica a tarii:

    Domnule General,

    „Stirile care imi parvin din domeniul economic sunt tot mai alarmante. Lipsa de coeziune si
    unitate.

    Pana cand nu va exista un comandament unic in domeniul economic, pana atunci lucrurile se vor
    inrautati pana la faliment. E o criza care se apropie zi de zi.

    Explicatia: un regim legionar nu poate sa dainuiasca cu o structura economica liberala. Aici e
    dificultatea: doua conceptii, doua lumi care se lovesc.

    Accentul trebuie sa cada pe elementul politic si in economie, asa cum a fost si in Italia si in
    Germania.

    Trebuie oameni de suflet, dublati de tehnicieni. Tehnicianul singur si cu judecata economica a
    veacului trecut ne duce la rapa.

    Adaptarea la noua structura a Statului trebuie sa se faca repede si energic. Orice zi de intarziere
    este fatala. E trist ca orice va semnalez in acest domeniu, priviti cu oarecare neincredere. Cei din
    lumea veche chiar daca sunt sinceri nu pot sa faca binele, pentru ca nu stiu sa gandeasca in
    spiritul economiei dirijate de Stat.

    Aici e central nevralgic al problemei si nicaieri in alta parte.
    Cu aceleasi sentimente de devotament, 16 Octombrie 1940″.

    HORIA SIMA

    Cititorul poate sa-si dea seama ca eu puneam in aceasta scrisoare o problema generala, care
    privea structura economica a Noii Romanii. Care e politica Statului National-Legionar in
    economie, cum proiectam sa se desfasoare ansamblul productiei nationale? Nu se poate guverna
    pe doua linii: in politica sa proclamam Statul National-Legionar, iar in economie sa carpim „pe
    ici, pe colo, prin partile esentiale”, dupa nemuritoarea formula a lui Caragiale, vechea economie.

    Am vorbit in aceasta scrisoare de „economia dirijata”, pentru ca aceasta era expresia la moda pe
    atunci, imprumutata din limbajul Statelor revolutiilor nationale, economie aplicata cu succes atat
    in Germania cat si in Italia, economie bazata in primul rand pe capacitatea de munca si creatie a
    intregului popor. Economie dirijata presupune insa ca factorul politic al Statului dirijeaza
    procesul, chiar daca oamenii de specialitate, straini de miscare, aplica in concret normele
    economice fixate de guvern. Esential era, deci, sa se schimbe conceptia economica, sa se treaca
    de la liberalism, incapabil sa organizeze fortele productive ale tarii dupa dezastrul suferit, la un
    program coerent si unitar, De altminteri, insusi Generalul, chiar inainte de formarea guvernului
    cu legionarii, daduse directive ministerului Economiei Nationale sa se introduca rationalizarea
    riguroasa a consumului de paine, de carne, a uleiului si a sapunurilor, iar paralel sa se fixeze
    preturi mici si durabile la marfurile de tip popular, pentru a mentine puterea de cumparare a
    claselor de jos. Era un inceput de gandire dirijata in economie, ceea ce m-a incurajat sa-i pun

    problema intr-o forma plenara.

    Fireste, am exagerat in scrisoare vorbind de un faliment apropiat daca nu se iau masurile
    preconizate de mine, daca nu se intocmeste un plan si nu se aplica principiile economiei dirijate.
    Taras-grapis, economia putea sa mearga inainte si dupa vechiul calapod, dar in detrimentul
    maselor populare, cu pretul jecmanirii micilor slujbasi, a taranilor si muncitorilor. Economia a
    mers in acest stil si dupa indepartarea noastra de la putere. Intrand Romania in razboi, piata n-a
    suferit, dar nu in urma unor masuri intelepte de guvernare, ci pentru ca recolta anului 1941 a fost
    excelenta, gratie efortului legionar, si pentru ca lipsurile ce s-au ivit au putut fi compensate cu
    productia din Basarabia si Transnistria. La Bucuresti si in marile orase se observa chiar un
    oarecare belsug. Traiau bine cei ce aveau castiguri mai bune, dar acest tablou confortabil era
    platit cu saracia cronica a milioane de suflete, care, in afara de tributul de sange de pe front,
    trebuiau sa sufere si vexatiunile continue ale unui aparat de Stat corupt pana in maduva oaselor.
    De la mare la mic, de la ministru la ultimul jandarm, toti isi creau situatii din exploatarea
    mizeriei unui intreg popor.

    La aceasta scrisoare, in care eu atacam o problema de principiu, Generalul Antonescu mi-a
    raspuns intr-o forma neasteptat de dura si fara nici o legatura cu tema tratata de mine. Citind
    raspunsul Generalului, oricine isi poate da seama de diferenta de ton, conceptie si intentii.

    Domnule Sima,

    „Am primit scrisoarea D-voastra prin care ma avertizati ca vom merge la „faliment”, deoarece
    am pus la conducerea economica persoane care reprezinta coruptia liberala, atragandu-mi atentia
    ca „criza se apropie din zi in zi”, fiindca nu am pus „accentul pe elementul politic”, cum s-a facut
    in Italia si Germania.

    Spre uimirea si mahnirea mea, D-voastra imi spuneti, cu o brutalitate pe care, daca o merit in
    forma si fond, o las sa o judece si altii ca „este trist ca orice imi semnalati in acest domeniu,
    privesc cu o oarecare neincredere”.

    Personal insa nu cred ca in acest gingas capital si vast domeniu, al economiei, trebuie sa primim
    elemente care nu au fost verificate.

    D-voastra ati vrut sa mi-1 impuneti, printre altii, pe Dl. Manoilescu. V-am spus si nu mai revin,
    de ce, cu regret, nu am putut da curs acestei dorinte.

    Ma supun si in aceasta privinta la judecata tuturor.

    Fiindca, fara sa va dati osteneala sa va sprijiniti pe fapte concrete, dupa cum ar fi corect, imi
    aruncati, cu atata severitate si usurinta, in fata, raspunderea politica a „falimentului economic”,
    pe care afirmati ca-1 provoc, sunt dator, nu sa ma apar si sa pun lucrurile la locul lor.

    Nu stiu daca in Italia si Germania s-a facut astfel. Informatiile mele sunt cu totul altele. Atat
    revolutia fascista, cat si cea national- socialista, nu numai ca nu au daramat, ci s-au sprijinit pe
    economia burgheza. Eu nu pot darama si economia evreiasca si pe cea liberala in acelasi timp,
    fiindca aceasta economie este a burgheziei romanesti .

    „Falimentul”, Domnule Sima va veni, dar nu din cauza nepriceperii sau relei credinte a

    Generalului Antonescu, ci din cauza faptului ca si in administratie si in economie am introdus, la
    cererea d-tale, elemente care fac ceea ce zilnic semnaleaza si Siguranta si strigatele de alarma
    care ne vin din toate partile.

    Doriti dovezi? Le aveti in rapoartele serviciilor de informare ale Statului care zilnic semnaleaza
    ceea ce se petrece in tara din cauza nemultumirilor din ce in ce mai crescande, provocate nu de
    greselile Generalului Antonescu, nici de reaua lui credinta fata de idealurile legionare, nici de
    elementele pe care le-a introdus in guvernul sau, ca elemente cu experienta si ponderatoare.

    Cand ajungeti la astfel de acuzatii grave, este necesar sa aprofundati mai bine lucrurile.

    Sunt patruzeci de ani, Domnule Sima, de cand – intemeiat pe cariera mea militara – mi-am dat
    seama ca rostul unui adevarat roman este nu de a- si crea o situatie personala, ci de a lupta, pentru
    ca intreaga natiune sa nu se rezeme decat pe caractere, pe competenta si pe valori de munca, iar
    Statul sa nu fie condus decat cu autoritate si prestigiu.

    Dupa o truda plina de jertfe si chiar de umilinte pentru indeplinirea acestui tel, am izbutit sa
    creez in jurul neamului meu o atmosfera de incredere.

    N-o spun cu un titlu de inchipuire, ci pentru ca eu insumi consider aceasta favoare drept o grea
    servitute a vietii.

    Cand la inceputul lunii Septembrie am luat, tot prin lupta, raspunderea unei lovituri de Stat, a
    unei Domnii si a crearii unui nou regim, opinia publica sanatoasa si masele legionare m-au
    intovarasit, cu increderea lor, sprijinindu-se, pe acest trecut.

    De atunci, zilele si noptile mele le-am inchinat stradaniei de a salva Statul.

    Din primul ceas, am solidarizat la aceasta actiune cu tineretul legionar, socotind ca Romania
    Mare trebuie zidita in primul rand pe aportul curat si dinamic al Miscarii Legionare.

    De aceea am declarat Statul National-Legionar.

    Si cu toate ca aveam in acel moment la dispozitia mea alte personalitati si forte politice, am
    preferat sa pornesc la drum cu Legionarii si cativa specialisti alesi in afara de orice contingenta
    politica, pentru ca vroiam sa-mi asigur o echipa de guvernare omogena si unitara, ca sa pot salva
    Statul.

    Am intins, astfel, increderea de care ma bucuram personal, asupra intregii echipe de guvernare.
    Tara ne-a dat sprijinul si increderea, lasandu-ne sa lucram.

    V-am sprijinit patrunderea elementelor legionare in toate posturile administrative si am lasat
    Miscarii Legionare toata libertatea de actiune, in convingerea ca, purtata de entuziasm, dar si de
    sentimentul raspunderii si al ordinii, ma va ajuta la constructia Statului.

    Drept orice, D-voastra gasiti ca trebuie sa-mi faceti lectii de conducere si organizare si ma faceti
    raspunzator de ce se va intampla in ordinea economica, desi ati fost in fiecare zi alaturi de mine
    si ati vazut toate masurile ce le-am luat si zbuciumul ce-1 pun ca totul sa fie executat.

    Ordinea economica este framantata, Domnule Sima, pentru alte motive.

    Statul este dezmembrat si secatuit. Neajunsurile evacuarii nepregatite si dezastruoase, a unei
    treimi din teritoriu, reducerea incasarilor, povara refugiatilor evacuati, dezordinea provocata de
    predecesori, incurcaturile care decurg din concesiile nechibzuite si dureroase, care apasa
    economicul, pe care le-au facut altii etc., toate acestea reunite intr-un an economic slab, ar fi
    constituit in imprejurari normale, cauzele unei grave crize. Azi cand aceste imprejurari s-au
    imbinat cu o schimbare radicala a regimului politic si reformele severe pentru insanatosirea vietii
    publice, criza economica a capatat un cuprins mai grav.

    Eforturile ce se fac pentru indreptare sunt lovite si de sabotajul unora si de inertia si nepriceperea
    altora, dar si de atitudinea unora din elementele introduse de guvernarea noastra, la
    recomandarea D-tale, in economia nationala.

    Vreti, Domnule Sima, cazuri concrete? Vi le voi da!

    Ele sunt numeroase. Multe mi-au fost semnalate chiar de unele elemente serioase ale D-tale, care
    sunt foarte alarmate de ceea se intampla si ce ne asteapta daca continuam sistemul.

    Nu daramand, nu lovind in fiecare zi, nu blocand prin masuri usuratice activitatea economica a
    intreprinderilor daramate, nu asa se reface ordinea economica. Cu atat mai mult cu cat aceasta
    ordine este legata pe planul international de alte elemente, pe care eu trebuie sa le tin in seama si
    sa le organizez colaborarea cu noi, pentru ca sa maresc interesul lor politic pentru Tara noastra, si
    deci sa asigur si sprijinul lor.

    Astfel fiind si judecand cu calm, cred ca in alta parte trebuiesc vazute cauzele si mijloacele.

    Rezistenta unora, neincrederea multora si insuficienta elementelor recomandate de D-ta.

    Rezistenta, nedreapta si nepatriotica a unora, o putem combate prin pedepsirea sabotajului. Si
    stiti masurile ce le-am luat in aceasta privinta.

    Dar neincrederea multora nu poate fi combatuta numai prin represiune.

    V-am atras atentia ca in Tara cresc nemultumirile in privinta regimului. Ca in fiecare zi, de la
    politia numita chiar de D-voastra, primesc informatii de starea de nemultumire provocata in Tara
    de prea desele incidente.

    Pana si in armata, care mi-a dat toata increderea ei – care mi-e scumpa – si pentru care am facut
    si fac zilnic eforturi de indreptare si de ridicare, pana si aici se prinde neincrederea si cresc
    nemultumirile pentru ca legionarii cred ca pot aresta si maltrata ofiterii.

    Este ultima cauza care agraveaza criza si ii pregateste „falimentul”.

    Perchezitii nedrepte, arestari insultatoare in contra ofiterilor, straini de orice actiune politica,
    confiscari de bunuri sau indemnuri la dezordine, ca acel al Bunei Vestiri, iata ce mareste
    neincrederea.

    Izgonirea brutala din unele servicii si intreprinderi a unora, fiindca nu au fost legionari, si
    imposibilitatea in care sunt puse elemente curate si intregi, de a ne ajuta, iata ce se adauga la
    aceasta neincredere.

    O seama de experiente usuratice, de masuri de blocare luate de comisari ai D-voastra la
    intreprinderi; imprudente gesturi, greseli ale D-lui Ministru de Externe, care, impreuna cu actul
    neuman de brutalitate si nelegal comis in contra unor supusi straini la Ploiesti, au creat conflicte
    internationale, care pot expune Tara chiar la un conflict armat.

    Zilnic imi pierd cateva ceasuri, din timpul meu, atat de scurt pentru o munca creatoare, cu
    aplanarea incidentelor si pe plan intern si pe plan extern.

    In fiecare zi aflu de un nou incident, descopar un nou act de provocare, o noua dezordine.

    Daca continuam asa, Domnule Sima, nu numai ordinea economica, dar tot Regimul Legionar si
    Guvernul si Tara se vor prabusi.

    In loc de a sprijini efortul pe care il fac, imi trimiteti scrisori prin care imi aruncati – sunt mahnit
    sa va repet – raspunderi pe care, cred, nu le am.

    Domnule Sima, pentru ultima oara va spun, de asta data in scris, fiindca m-ati provocat.
    In primul rand sa iesim din vag.

    Citati-mi cazuri si greseli concrete ale ministrilor economiei si va voi raspunde. Eu sunt gata sa
    va dau toate problemele pentru care Generalul Antonescu devine impopular si regimul economic
    se agraveaza. La ele adaug informatiile Serviciului Secret, care arata ca criza si neincrederea vin
    de la fortele unor legionari nepregatiti si, mai ales dezorientati.

    Astfel nu mai merge.

    Avand raspunderea totala, in fata Tarii, a constiintei mele, si a Istoriei, eu trebuie sa am intreaga
    libertate de conducere. Numai astfel, pot da regimului National-Legionar toata forta intregii
    Natiuni, toata increderea tuturor valorilor Neamului.

    Plangeri zilnice din tara, datorita unor acte de dezordine, framantari secrete de grup si chestiuni
    personale, intrigi nepotrivite si diversiuni de scrisori, fara dovezi, atunci cand v-am dat fapte –
    numai fapte precise – acestea nu mai pot continua.

    Eu nu vreau sa repet pacatul si nepriceperea celor ce m-au precedat.

    Am facut Actul de la 6 Septembrie ca sa salvez Statul de la prabusire, ca sa-1 scap de anarhie sau
    de ocupatie straina. Am facut aceasta ca o concluzie a trecutului meu de ostas si de roman. Am
    facut-o ca sa apar Tara, nu sa o prabusesc.

    Eu nu pot sa-mi leg numele pe care 1-am intemeiat, in patruzeci de ani de munca, pe ordine de
    raspundere, de o prabusire provocata chiar si dintr-un sincer entuziasm.

    Asadar, va rog sa alegeti:

    Sau va luati singur raspunderea in fata Tarii si a Istoriei, si conduceti Tara dupa constiinta si
    priceperea D-voastra;

    Sau imi dati toata libertatea si toata autoritatea in conducerea Tarii, alegerea oamenilor si
    perimarea tuturor greselilor si tuturor dezordinilor.

    Eu imi iau raspunderea sa ridic un regim daca sunt ascultat; nu pot insa consimti sa fiu
    prizonierul lui si sa ma prabusesc cu el, daca nu ma urmeaza.

    Stiti ca nu am oameni de capatuit. Accept orice sugestii de persoane. Trebuie sa am libertatea,
    fara a fi mereu suspectat in a le numi si inlocui cand se vor dovedi a nu fi la inaltime, cu
    pricepere si ordine.

    La fel am cerut si pentru conducerea Armatei in 1934 si in 1938. Nu am fost ascultat si rezultatul
    se simte.

    Convocati-va prietenii si hotarati! Cu doua capete nu se poate duce un corp decat la dezastru.

    Astept raspunsul D-voastra si va rog sa nu intarzie, fiindca nu pot paraliza conducerea Statului de
    aceste neintelegeri si a-1 expune la ocupare straina, in caz cand ele se vor agrava.

    Fiti sigur insa ca Generalul Antonescu nu are nevoie de depline puteri si de deplina libertate in
    conducere si actiune pentru a favoriza elemente plutocratice si a sugruma Miscarea Legionara,
    ci, din, contra, pentru a folosi si a o ridica pe culmile pe care doreste sincer sa o vada urcand.

    Pentru aceasta am nevoie de autoritate.

    Imixtiunea tuturor in numiri si conducere nu poate duce decat la dezastru.
    21 Oct. 1940.

    General Ion ANTONESCU

    P.S. Va restitui scrisoarea si va rog sa va judecati singur, legionareste, si sa apreciati daca
    Generalul Antonescu, dupa ce a facut pentru Tara si pentru noi, merita sa fie astfel maltratat”.

    Raspunsul Generalului, in afara de faptul ca nu examina problema pusa de mine, este un
    monument de ipocrizie si cinism. In loc de a raspunde intrebarilor mele, deviaza de la subiect,
    utilizeaza un sofism bine cunoscut si in final face responsabila miscarea de criza economica.
    Merita sa-i acordam un spatiu mai larg:

    1. Generalul se considera bruscat, maltratat, ofensat. Nici prin gand nu mi-a trecut sa-i fac vreun
    repros Generalului. Am semnalat o stare de fapt si m-am referit la o chestiune de principiu, un fel
    de a concepe economia tarii, care privea Statul si guvernarea noastra comuna si nicidecum
    persoana Generalului. Conducatorul Statului interpreta interventia mea ca o acuzatie personala,
    ca o incercare de a-1 face raspunzator de criza economica, o necuviinta „de a-i da lectii de
    conducere si organizare”. Cu aceasta mentalitate atotstiutoare, cu aceasta distanta olimpica de
    toti colaboratorii lui, nu se putea discuta nimic cu el, nu se mai putea trata nici o problema.
    Punctul de vedere al miscarii nu putea coincide intotdeauna cu al lui si era normal sa avem
    pozitii diferite. Atunci, ori de cate ori se ivea o divergenta de opinii, insemna ca-i aducem o
    ofensa personala? Se pot ivi discutii contradictorii, si la urma, ca rezultat al lor, sa se ajunga la o
    concluzie comuna.

    2. Generalul facea o regretabila sau voita confuzie intre economia „liberala” din Romania, adica
    acea parte a economiei romanesti care se afla in mainile burgheziei partidului liberal (circa 30 la
    suta, caci restul era stapanit de evrei) si economia liberala ca sistem, ca principiu, economia de

    tip capitalist, asa cum s-a dezvoltat ea in Occident si o gasim descrisa in orice tratat de economie.
    Eu ma refeream la conceptia economica, bazata pe liberalismul clasic, si nu la posesiile
    partidului liberal. Niciodata nu m-am gandit sa-i deposedez pe liberali de avutiile lor.
    Dimpotriva, ii consideram aliati impotriva evreilor.

    3. Nu m-am referit in scrisoarea mea la titularul Departamentului Economiei Nationale,
    Profesorul Leon, si nicaieri nu se gaseste in scrisoarea mea expresia „coruptia liberala”. Este o
    pura inventie a Generalului. Nu era vorba nici de persoane si nici de liberali, ca detinatori ai
    capitalului romanesc, ci ceream un anumit patronaj al Statului, chemat sa dirijeze activitatea
    economica a tarii in imprejurarile grele pe care le traiam. Dar a dirija, nu inseamna a se substitui
    legitimilor proprietari ai mijloacelor de productie. Nu propuneam schimbarea stapanilor, ci un
    sistem eficace de coordonare a intregii vieti economice a natiunii. Capitalul si intreprinderile
    continuau sa ramana in mana particularilor si se schimba numai perspectiva sau contextul in care
    ele lucrau. Intr-o economie dirijata primeaza binele comun si nu interesul devorant al fiecaruia.
    Plan, organizare, integrarea tuturor activitatilor economice intr-un angrenaj general, care sa
    garanteze maximum de bunastare intregului popor.

    4. II propusesem pe Profesorul Mihail Manoilescu la conducerea Economiei Nationale, inainte de
    a fi numit Leon, pentru ca era eel mai mare economist al tarii, cu un renume bine stabilit peste
    hotare, cu lucrari care pana astazi sunt citate ca texte clasice ale gandirii economice
    contemporane. Manoilescu nu era agreat de cercurile liberale si asa se explica si aversiunea lui
    Antonescu, deoarece se ciocnise cu liberalii in doua randuri, in cursul carierei lui politice: in
    1926, in timpul guvernarii Generalului Averescu, si in 1931-1932, in timpul guvernarii
    Iorga-Argetoianu.

    5. Nici in Italia si nici in Germania nu se desfiintase economia privata. Capitalurile au ramas in
    mana marii burghezii, dar s-a realizat altceva: o subordonare a intereselor particulare intereselor
    supreme ale Statului. Toate intreprinderile lucrau in ritmul si cu restrictiile impuse de Stat, pentru
    a face fata boicotului extern cat si necesitatilor razboiului. Eu ma refeream la aceasta
    convergenta a tuturor eforturilor unei natiuni, de la intreprinzator la muncitor, pentru a asigura o
    economie viabila. Raspunsul Generalului, in toata scrisoarea lui, cadea in afara problemei. In
    vremuri de criza, ca acelea pe care le traiam atunci, Statul nu putea lua o postura neutrala.

    6. Pentru a se apara de „gravele acuzatii”, pe care eu niciodata nu i le-am adus, Generalul face o
    incursiune in trecutul sau, aratand ce-a facut el pentru tara si ce raspunderi uriase apasa pe umerii
    lui. Toata aceasta peroratie nu-si avea locul, era in afara de subiect, pentru ca eu niciodata nu
    i-am contestat meritele lui pentru patrie.

    7. „E1 ne-a adus la putere”. Si noi cat de ingrat ne purtam cu el! Reaua credinta este evidenta.
    Generalul isi aroga toate meritele actiunii de la 6 Septembrie si ignora aportul de sacrificii al
    miscarii, fara de care n-ar fi existat nici 6 Septembrie si nici el Conducator al Statului. Mai
    afirma ca avea la dispozitie si alte forte politice cu care sa formeze guvernul, ceea ce este
    totalmente fals. Nici la 6 Septembrie, nici la 14 Septembrie si nici in momentul in care scria
    aceasta scrisoare nu existau in tara alte forte politice capabile sa-si asume raspunderea situatiei.
    Vechile partide erau mult mai slabe decat miscarea si inoportune pentru a intra in guvern in acel
    moment de politica externa, cand ne orientam spre Axa.

    8. Raspunderea crizei o azvarle asupra miscarii. Desi in scrisoarea mea nu se gasea nici o intentie

    de a-1 invinui pe General de criza, el se apara de aceasta ofensa inexistenta, atacandu-ne.

    Generalul enumera o serie de cauze obiective si reale pentru explicarea crizei: pierderea unei
    treimi din teritoriul tarii, reducerea incasarilor, povara refugiatilor etc. Dar adauga si un alt factor
    al crizei, care i se parea eel mai important, dezordinea provocata in economie de legionari:

    „Falimentul va veni… din cauza faptului ca si in administratie si in economie am introdus, la
    cererea D-tale, elemente care fac ceea ce zilnic semnaleaza si Siguranta si strigatele de alarma
    care ne vin din toate partile.

    Izgonirea brutala din unele servicii si intreprinderi a unora, fiindca nu au fost legionari, si
    imposibilitatea in care sunt puse elemente curate si intregi de a ne ajuta, iata ce se adauga la
    aceasta neincredere.

    O seama de experiente usuratice, de masuri de blocare luate de comisari ai D-voastra la
    intreprinderi „.

    Acuzatiile Generalului erau nedrepte pana la absurd, din urmatoarele motive:

    – mai intai, in economia nationala, noi nu detineam decat un loc foarte mic. Toti ministrii au fost
    recrutati din afara Legiunii, iar marea majoritate a functionarilor superiori care conduceau
    ministerele economice apartineau tot cadrelor vechi;

    – cat priveste comisarii de romanizare, la care se refera Generalul, ca ar fi principalii provocatori
    ai crizei, nu ne apartin. Nici legea si nici numirile ce s-au facut in virtutea ei;

    – in sfarsit, era prea devreme ca sa se constate daca „elementele legionare” care au intrat in
    economie erau pregatite sau nu. Scrisoarea Generalului poarta data de 21 Octombrie. Numirile
    erau in curs. Oricine se poate convinge citind presa timpului. In 25 Octombrie, ziarul Buna
    Vestire „publica o lista numeroasa” de comisari de romanizare numiti de Ministrul Leon, nume
    ce-mi sunt in marea majoritate, complet necunoscute. Putini comisari de romanizare ajunsesera
    pana atunci sa-si ia posturile in primire. Se poate vedea din presa timpului, cate numiri s-au facut
    dupa aceea. Deci era prematur sa se judece activitatea lor. Legea era in faza de aplicare. Trebuia
    sa treaca doua-trei luni pentru a se constata „insuficienta de pregatire” a unor anumite elemente.
    Generalul se referea la o raspundere pe care noi nu o aveam in acel moment. Nici n-am dorit
    legea comisarilor si nici n-am colaborat la aplicarea ei.

    9. Incidente de alta natura. Parandu-i-se ca „dezordinile” economice sunt insuficiente pentru a
    acuza miscarea, adauga incidente de alta natura care, iarasi, nu au nimic de-a face cu problema
    ridicata de mine. Eu ceream o reglementare globala a economiei nationale, iar Generalul
    raspunde la abuzurile savarsite de legionari in administratie si politic

    Intre aceste incidente, pomeneste si de niste ofiteri care ar fi fost arestati si maltratati. Nu cunosc
    nici un caz. Probabil Generalul se referea la o serie de ofiteri arestati pentru crimele savarsite sub
    regimul carlist, operatie care era in curs pe vremea aceea. Legionarii, respectuosi fata de armata,
    nu puteau savarsi astfel de acte.

    10. Intre autorii acestor incidente il amesteca si pe Mihail Sturdza, Ministrul de Externe, care ar
    fi patronat maltratarea unor supusi englezi pe Valea Prahovei. Este vorba de un grup de agenti

    englezi, descoperiti la Ploiesti de politia legionara, dupa schimbarea regimului. Acestia au fost
    trimisi in Romania ca sa prepare azvarlirea in aer a sondelor si incendierea rafinariilor de petrol –
    operatie pe care ei o pregateau cu consimtamantul Regelui Carol. Tolerati de organele fostului
    regim, au fost prinsi cu tot stocul de aparate si explozive, destinat sa scoata din circulatie pentru
    multa vreme productia noastra petrolifera.

    1 1. Ce concluzii trage Generalul din acest rechizitoriu impotriva miscarii? Nu se poate guverna
    un corp cu doua capete!

    „Sau va luati singur raspunderea in fata Tarii si a Istoriei si conduceti tara dupa constiinta si
    priceperea D-voastra.

    Sau imi dati toata libertatea si toata autoritatea in conducerea Tarii, alegerea oamenilor si
    reprimarea tuturor greselilor si tuturor dezordinilor”.

    Era absurda constatarea Generalului. Nu existau doua comenzi in Stat. Generalul conducea
    singur Statul. El dispunea de puterea legislativa si tot el facea orice numire. Eu nu aveam nici o
    putere in Stat.

    Deci, Generalul tintea la ceva mai mult si acesta este tot rostul raspunsului sau, complet in afara
    de problema ridicata de mine: Sa fie proclamat si seful Legiunii. II stanjenea faptul ca miscarea
    avea o alta conducere, consemnata si in noul Act Constitutional. Ori la aceasta nu puteam
    consimti. Nu din ambitie, ci pentru ca Generalul nu avea nici o afinitate spirituala cu miscarea si
    ar fi ruinat acest organism renascut dupa nenumarate sacrificii, reducandu-1 la un instrument al
    puterii lui. Daca Generalul Antonescu ar fi avut sufletul Generalului Cantacuzino, care se
    identificase total cu idealurile Legiunii, se putea face aceasta unificare.

    https://archive.org/stream/CollectionOfWorksByHoriaSima/EraLibertatii-StatulNational-legionarVol.1_djvu.txt

    Apreciază

  2. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:41 am

    Realizat de David Riker și jurnalistul de investigații Jeremy Scahill, „Războaie murdare” prezintă dedesubturile acțiunilor clandestine ale unității „Joint Special Operations Command (JSOC)”, o formațiune militară sub acoperire, ce răspunde direct și exclusiv președintelui SUA și ale cărei manevre în Orientul Mijlociu au condus la moartea mai multor civili decât vom ști vreodată cu adevărat.

    Între cunoscători, JSOC înseamnă „găsește, rezolvă și lichidează” țintele selectate printr-un proces secretizat. Nicio țintă nu este prea departe și oricine poate fi inclus pe listă. Filmul cercetează lumea ascunsă a războaielor secrete ale Americii, comandate de oameni care oficial nu există și desfășurate în Afganistan, Yemen, Somalia și alte locuri de pe planetă.

    Documentarul demonstrează complicitatea dintre guvernul și mass-media americane pentru mușamalizarea masacrelor și defăimarea jurnaliștilor a căror muncă nu se rezumă doar la datul de telefoane din birouri și reproducerea de comunicate de presă.

    „Războaie murdare” este un exemplu de jurnalism adevărat și, totodată, o poveste fascinantă pe care ar trebui să o cunoaștem cu toții, în special acum, când „loviturile aeriene” și prezența militarilor noștri în „teatre de operațiuni” din țări cu care, aparent, nu avem nicio legătură fac parte din banalele știri zilnice.

    Apreciază

  3. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:42 am

    Europa e un muşuroi de cârtiţe” (L’Europe est une taupinière), spunea Napoleon, evocând dimensiunea mică la scara geografiei politice a acestui continent. Îmi imaginez că d-na Merkel ar vrea să facă din Europa un stup de albine, în care matca să fie, desigur, de origine germană, iar trântorii măcar olandezi, pentru a nu altera gustul unitar al mierii. Din păcate pentru diriguitorii politici europeni, Europa nu mai e azi nimic, nici măcar o promisiune financiară, aşa cum era în anii 2000. Vechiul spirit european, să zicem cavaleresc, de care încă mai vorbea un Ortega y Gasset, acel spirit de sacrificiu în numele unei idei care să depăşească graniţele naţionale, acea opinie publică europeană care forfeca rapid alunecările naţionaliste ale popoarelor în numele dreptăţii (nu al unui federalism vag sau al unui împăciuitorism istoric fără substanţă), acel spirit a dispărut imediat ce Europa s-a vrut integrată. Conceptul integrării europene a fost de la bun început înşelător şi superficial. În el s-au topit, tacit, două dorinţe cu aceeaşi origine, dar de sensuri diferite: ambele erau din speţa funestă a intereselor pur egoiste: interesul Uniunii era să se extindă cât mai mult, pentru a crea spaţiu vital economiei aşa-zis comunitare (de fapt, marilor corporaţii ale acesteia, pentru că ele au fost în principal cele care au profitat de piaţa comună europeană), iar interesul statului „chemat” era de aceeaşi natură, dar de sens contrar: el dorea pentru sine mai multă putere economică, prin atragerea unor investiţii masive (eventual, ale marilor corporaţii mondiale) şi prin speranţa penetrării aceleiaşi pieţe comune, văzută ca un sac fără fund. Ceea ce în teorie mergea strună, în practică a început să scârţâie de la bun început. Moneda comună europeană, euro, care se credea că va echilibra viaţa financiară a continentului prin acelaşi concept al unificării/integrării, s-a dovedit un instrument opus, de creştere a inegalităţilor financiare şi a haosului bancar. Criza actuală cu care se confruntă Europa este determinată şi de instrumentul aparent integrator numit euro, al cărui rol real se pare că a fost, de fapt, acela de dezintegrare. Economiştii nu înţeleg sau par a nu înţelege de ce lucrurile se petrec aşa. Invocarea crizei mondiale, pornite din criza creditului de sorginte nord-americană, pare a ţine loc de explicaţie, dar nu este decât o scuză de circumstanţă. Mai gravă decât criza mondială este criza integrării europene însăşi şi criza gestionării finanţelor europene prin intermediul euro, ca unică monedă comunitară. O monedă care păcătuieşte prin aceea că vrea să ascundă dezechilibrele economice dintre naţiuni sub faldurile pompoase ale unităţii monetare. Nu poţi pune sub aceeaşi monedă economia Spaniei sau a Greciei cu cea a Germaniei sau Olandei fără ca mai devreme sau mai târziu să nu constaţi că dezechilibrul şi nu echilibrul este starea ultimă a sistemului astfel constituit. Monedele naţionale dirijate de băncile naţionale erau, cândva, instrumente de reducere a dezechilibrelor economice inerente dintre state. Economiile naţionale foarte diverse nu pot fi gestionate decât prin monede diverse, care să reflecte raporturile de forţă locale, din cadrul acelor economii naţionale. Aceste lucruri erau cunoscute încă din antichitate, în forma clasică a gândirii economice şi politice a vremii. Platon nu era de acord ca moneda unei cetăţi să circule şi în afara ei, nici ca materialul din care e făcută să fie aur sau argint (teoretic, metale universale, deci cu putere de penetrare pe toate pieţele), tocmai din cauza diferenţelor dintre economiile locale. Dar astăzi lecţia integrării cu orice preţ este predată atât de violent, încât orice încercare de punere sub semnul întrebării a mecanismelor acestei integrări este taxată ca atitudine ostilă Europei.

    http://www.estica.eu/article/europa-dezintegrata-prin-integrare/

    Apreciază

  4. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:46 am

    Coaliția condusă de SUA a fost nevoită să „redirijeze” cel puțin unul din avioanele sale aflate în spațiul aerian al Siriei pentru a evita apropierea de un avion rus, a afirmat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului American al Apărării, citat de France Presse, conform Agerpres.

    Practic astfel Washingtonul recunoaşte controlul spaţiului aerian sirian de către Rusia.

    În acelaşi timp, ruşii au negociat cu israelienii în ultimele două zile la Tel Aviv. după ce premierul Beniamin Netanyahu a fost la Moscova acum câteva săptămâni pentru a pune la punct bazele unei colaborări în Siria.

    Siteul israelian de informaţii militare Debka a informat că o delegaţie numeroasă militară rusă a fost în Israel, aceasta plecând înapoi la Moscova miercuri noaptea.

    Aceasta a fost condusă de generalul Nikolai Bogdanovsky. om cheie în Ministerul rus al Apărării. Subiectul a fost coordonarea celor două ţări în Siria. Deocamdată nu se cunosc detaliile înţelegerii.

    harta-Siria-TurciaDebka mai scrie că Rusia controlează în acest moment spaţiul aerian sirian, nordul Israelului, inclusiv Înălţimile Golan, dar şi sudul Turciei.

    Practic, Rusia a instaurat astfel o zonă de interdicţie aeriană.

    În acelaşi timp, mai scrie siteul israelian, portavionul rusesc Moskva, a fost plasat pe coasta siriană vis a vis de portul sirian Latakia, unde ruşii au o bază militară şi aeriană, singura de altfel pe care Moscova o are la Marea Meditereană.

    „Cel puțin o dată a fost” o circumstanță în care coaliția condusă de Statele Unite „a trebuit să acționeze pentru a modifica ruta” unuia din avioanele sale, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, căpitanul de vas Jeff Davis.

    Potrivit unui oficial din Departamentul Apărării de la Washington, incidentul a implicat două avioane F-16 americane, care au renunțat la o misiune de bombardare în Siria pentru a nu se apropia prea mult de avioanele ruse.

    http://www.flux24.ro/siria-rusii-au-negociat-cu-israelienii-la-tel-avivpentagonul-confirma-ca-recunoaste-intaietatea-rusiei-in-spatiul-aerian-sirian/

    Apreciază

  5. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:49 am

    Raidul aerian american care a vizat un spital din Afganistan ar putea fi considerat „crimă de război”, acuză organizaţia umanitară Medici fără Frontiere, cerând o investigaţie internaţională în cazul bombardamentului accidental soldat cu cel puţin 19 morţi şi zeci de răniţi.

    Cel puţin 19 persoane au murit, iar alte 37 au fost rănite după ce aviaţia militară americană a bombardat din greşeală, sâmbătă dimineaţă, un spital din oraşul afgan Kunduz administrat de organizaţia umanitară Medici fără Frontiere. Cele 19 persoane decedate sunt 12 angajaţi medicali şi şapte pacienţi, inclusiv trei copii.

    „Bombardamentul reprezintă o gravă încălcare a legislaţiei umanitare internaţionale”, a comunicat organizaţia medicală.

    „Numeroşi pacienţi şi membri ai personalului medical sunt în continuare dispăruţi. Bilanţul acestui bombardament teribil ar putea creşte”, subliniază asociaţia umanitară, precizând că raidurile aeriene au continuat chiar şi după ce s-a transmis că a fost atins un spital. Potrivit unor reprezentanţi ai organizaţiei, bombardamentul ar putea fi încadrat la crime de război.

    http://www.gandul.info/international/sua-ar-putea-fi-acuzate-de-crime-de-razboi-dupa-ce-au-bombardat-un-spital-din-afganistan-14790763

    Cam mare eroarea – din Siria pina in Afganistan sint vreo 3000 de km…ca sa nu mai zic de onu, ue, nato, fmi…

    Apreciază

  6. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:51 am

    Nu avem nevoie nici de pământ, nici de industrie, cei care spun că acestea trebuie să rămână românești sunt doar „nostalgici comuniști” sau „extremiști fasciști”. Tot ce avem nevoie este „democrația” și „libertatea” de a alege între Klaus Iohannis și Victor Ponta, între PNL și PSD, care, în ceea ce privește agricultura și industria românească, au avut aceeași politică, a înstrăinării. Deși este cât se poate de ușor să demonstrezi că nu poate fi decât păgubos să accepți vânzarea pământului către străini, pentru că producțiile sau profiturile vor lua calea străinătății, deși este la fel de simplu de arătat că investitorii locali, sprijinirea lor este calea de urmat, și nu încrederea în investitorii străini, care urmăresc, în chip firesc, obținerea unor cât mai mari profituri prin cele mai mici investiții.

    În județul Vaslui, tărâmul sărăciei și nevoilor, străinii devin pe zi ce trece stăpânii terenurilor agricole. Și nu poate fi de mirare de vreme ce, din cauza sărăciei, a nevoii de bani, site-urile de anunțuri sunt pline de oferte de vânzari de pământ din județul cel mai sărac al țării.

    Germani, italieni, maghiri, olandezi se impun uşor în faţa fermierilor locali, finalizând tranzacţie după tranzacţie, plătind pe loc ţăranilor, unii prea săraci să investească, alții prea bătrâni să-l lucreze. Satele vasluiene sunt împânzite de anunțuri prin care „investitori străini” anunţă că doresc să cumpere terenuri agricole, mai ales parcele compacte, cu o suprafaţă cât mai mare.

    Îndeosebi Valea Prutului, datorită calităţii bune a terenurilor, a devenit o mare atracţie pentru cumpărătorii străini.

    Primarul comunei Vetrişoaia, Vasile Puiu, spune că, la sfârșitul lui 2015, deja peste 30% din suprafaţa agricolă a comunei se află în proprietatea străinilor, acelaşi fenomen fiind înregistrat şi în alte localități din zonă. Iar fenomenul continuă nestingherit și nu poate fi oprit.

    La începutul lui 2015, străinii aveau achiziţionate peste 12.000 hectare de teren agricol în judeţul Vaslui. Cele mai multe vânzări s-au înregistrat pe Valea Prutului, la Vetrişoaia, Fălciu, Duda Epureni, Drânceni, dar şi în alte zone ale judeţului, precum Codăeşti sau Albeşti.

    http://anonimus.ro/index.php/agricultura/1605-vom-fi-sclavi-in-tara-noastra

    http://anonimus.ro/index.php/economic/104-investitorii-straini-ingroapa-romania

    Apreciază

  7. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:53 am

    Vina pentru invazia imigrațională islamică o poartă evreii, masonii, americanii, rușii, sirienii și alții, destui, ori fiecare pe rând, ori toți odată. De cele mai multe ori, numele Bruxelles-ului, al Uniunii și al Comisii Europene nici nu sunt rostite. Asta, cu toate că Bruxelles-ul a refuzat să urmeze exemplul Australiei, blocând imigrația, Comisia Europeană vrea să legalizeze imigrația clandestină și impune cote obligatorii, iar Comisarul european pentru imigrație vorbește relaxat despre cele 50 de milioane de imigranți care vor intra în Europa în următorii 35 de ani. Cine sunt totuși veritabilii responsabili ai islamizării Europei? Într-un excepțional interviu publicat de site-ul ripostelaique.com, și tradus mai jos, reputata scriitoare Bat Ye’Or – specialistă în minoritătile religioase și în lumea islamică – ne arată cum a apărut conceptul Eurabia, ne vorbește despre legăturile dintre UE, Liga Arabă și Organizatia de Cooperare Islamică, despre Asociația Parlamentară pentru Cooperarea Euro-Arabă și contribuția lui Pompidou, Mitterrand, Jacques Delors sau Solana la formarea Eurabiei. Aflăm despre islamizarea rădăcinilor istorice ale creștinismului și aderarea la viziunea islamică asupra istoriei și se explică de ce guvernele din vestul Europei gândesc altfel decât cele din estul ei, atunci când vine vorba de imigrația musulmană. Aflăm cum este deturnată atenția popoarelor europene de la uriașele mutații civilizaționale, înțelegem de ce Papa vorbește despre un Dumnezeu comun, islamo-creștin și de ce Merkel, Hollande și elita politica europeană deschid porțile în fața invaziei. Dar să o lăsăm pe Bat Ye’ Or să vorbească.

    https://bogdancalehari.wordpress.com/2015/09/22/invazia-europei-a-fost-pregatita-metodic-timp-de-patruzeci-de-ani/

    Apreciază

  8. geo said, on octombrie 8, 2015 at 10:54 am

    Apreciază

  9. geo said, on octombrie 8, 2015 at 11:00 am

    MISTER total pentru locuitorii unui sat din Mehedinti! Ramasitele unui calugar au disparut din mormant

    Părintele Nicolae Nechifor Nil Dorobanţu a fost îngropat acum aproape patru decenii în satul său natal din Mehedinţi.

    Localnicii se rugau la mormântul lui şi îl considerau sfânt. Acum, nepoata lui a venit să îl dezgroape şi să îl mute în cavoul familiei, dar a găsit sicriul gol, potrivit România TV. Sătenii sunt în stare de şoc şi au explicaţii halucinante. Părintele Nicolae Nechifor Nil Dorobanţu a murit la două săptămâni după cutremurul devastator din 1977. Sătenii îşi amintesc ziua în care a revenit la Crainici, localitatea în care s-a născut. „A venit bolnav şi în două săptămâni, aproape, a decedat”, a spus un localnic.

    Oamenii spun că părintele avea lovituri pe corp şi a fost îngrijit până în ultimul moment de o rudă. După ce a murit, călugărul a fost înmormântat în cimitirul din sat. „Veneam şi ne închinam şi ne rugam la această cruce. Şi, de ce să nu spun, satul nostru poate că a avut un Dumnezeu şi poate că ne-a ferit de rele, de crime, de lucruri urâte”, a spus o femeie.

    O nepoată a vrut să mute rămăşiţele călugărului în cavoul familiei din Bucureşti. Surpriza ei a fost uriaşă când a găsit doar ţărână în mormânt. „Nu am o explicaţie, decât că a fost luat. La înmormântare a fost. Tatăl meu şi mătuşa mea au participat, n-au spus niciodată că a fost altceva. Poate şi vechile organe au o contribuţie”, a spus nepoata călugărului.
    Părintele Nechifor a avut o viaţă grea. A fost o minte luminată, spun cei care l-au cunoscut. Coleg de şcoală cu Regele Mihai I, el a făcut mai multe facultăţi, dar cel mai aproape s-a simţit de Dumnezeu. Urmărit de securitate, el s-a ascuns de multe ori în mănăstirile din Moldova.

    http://www.cancan.ro/actualitate/mister-total-pentru-locuitorii-unui-sat-din-mehedinti-ramasitele-unui-calugar-au-disparut-din-mormant.html

    Apreciază

  10. Alin said, on octombrie 8, 2015 at 12:16 pm

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: