SACCSIV – blog ortodox

Graba mare: LEGEA DRAGNEA trece de Senat. E mizeria aia cu defaimarea si toleranta

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 7, 2015

Dupa cum stiti, acum cateva zile, marioneta Liviu Dragnea a propus:

ABOMINABIL: Cititi ce hal de LEGE ANTI DEFAIMARE si PROMOVAREA TOLERANTEI propune LIVIU DRAGNEA

   Si repede, repede, a si trecut de Senat.

   Iata ce putem citi la Senatul a adoptat legea lui Dragnea privind „defăimarea socială”. Ce amenzi drastice se vor aplica de pe site-ul Capital:

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legislativ inițiat de președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup. Legea a fost adoptată cu 52 de voturi „pentru”, 23 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, informează Mediafax.

Astfel, defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 100.000 lei, dacă vizează un grup social, o creştere aproape dublă faţă de valoarea maximă a amenzii de 60.000 lei stabilită de iniţiator.

Emil Paşcan, senator PNL, a declarat că toleranţa nu se poate impune cu forcepsul, în manieră coercitivă, afirmând că dacă art fi fost atât de simplu nu am fi mai avut războaie. „Românii au fost întodeauna un popor tolerant, nu au nevoie de o lege care să impună toleranţa”, a mai declarat liberalul, adăugând că „acest proiect de lege nu poate contribui la primenirea atmosferei dintre noi şi minoritari„. Şi senatorul PNL Octavian Motoc a contestat legea: „Eu vin din Dobrogea, considerată un model de convieţuire, unde pentru a exista acest model nu a fost nevoie de o forţare cum este acest proiect legislativ„.

Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei”, arată iniţiativa legislativă.

Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.

Potrivit proiectului, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.

În cazul acestui proiect de lege Camera Deputatilor este for decizional.

   Iata si ce putem citi la Legea lui Liviu Dragnea, un fel „Ferma animalelor” în variantă românească:

Pe bună dreptate, Cornel Nistorescu se întreba ce a determinat schimbarea radicală a lui Liviu Dragnea după condamnarea sa în prima instanţă. Într-adevăr, nu numai că Liviu Dragnea a revenit furtunos şi vrea să conducă PSD, dar acum a depus la Parlament un Proiect aiuritor care condamnă oamenii la amenzi de 60.000 RON!

Omul acesta, care n-a fost bănuit niciodată că a pierdut timpul prin biblioteci, repetă, fără să vrea, scene halucinante din romanele care prezentau metaforic viaţa în societăţile totalitare, cum sînt celebrele cărţi„1984” şi „Ferma animalelor” ale lui George Orwell în care libertatea oamenilor se limita la respectarea legilor aberante care îngrădeau orice libertate!

De cînd este lăudat de PNL, din cauza speranţei Alinei Gorghiu că-l va trăda pe Ponta, probabil în schimbul achitării, Liviu Dragnea a început să practice „politica frumoasă şi dulce”, a înţelegerii între adversari, a păcii mondiale, însă o face atît de lamentabil încît ai impresia că e o prostituată care condamnă sexul liber!

Proiectul de lege înaintat de Liviu Dragnea la sfîrşitul săptămînii trecute, adică exact înaintea începerii procesului în apel pe care-l are la ÎCCJ, arată că omul nostru este liniştit sau că are garanţia că totul se va termina cu bine, din moment ce, în astfel de momente, îi trec prin cap astfel de trăsnăi, cum este această „Lege împotriva defăimării sociale”, care vine la doar cîteva luni de cînd a fost promovată „Legea 217/2015 antilegionară”!

Mulţi se vor întreba ce au în comun aceste legi. În primul rînd, ambele restrîng dreptul la opinie şi, sub acoperirea unor bune intenţii, favorizează abuzurile, putînd duce la condamnarea unor oameni pentru opiniile lor! În al doilea rînd, ambele legi conţin sancţiuni drastice, prima cu închisoarea, a doua cu amenzi uriaşe, pentru chestiuni interpretabile. În al treilea rînd, în ambele legi sînt angrenate instituţii guvernamentale, ceea ce duce la suspiciunea că Puterea (oricare ar fi ea) le va putea folosi împotriva adversarilor.

Despre Legea 217/2015 am scris de mai multe ori aici. Să vedem acum ce conţine acest proiect fistichiu al lui Liviu Dragnea, despre care chiar iniţiatorul scrie în „expunerea de motive”este unicat în lume: „în cazul adoptării propunerii legislative, România ar fi primul stat membru al UE care ar promova acest model proactiv”!

Dacă ar trebui să rezum această lege şuie, aş spune că ea promovează toleranţa cu forţa, este un fel de „vă rog să fiţi civilizaţi că altfel vă ia mama dracu’, domnilor”! Era şi banc cu acest subiect, în care un golan îi mărturiseşte unui prieten: „Bă, ieri am salvat o fată de la viol. – Cum ai făcut mă, tocmai tu, care eşti violator? – Foarte simplu, am convins-o!”Exact aşa face Liviu Dragnea în Proiectul lui de lege!

Toate instituţiile statului sînt obligate să dea rapoarte despre punerea în practică a „Legii Dragnea”

Legea lui Dragnea este ambiţioasă şi, dacă va fi adoptată, trebuie înfiinţat imediat „Departamentul pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei”, care va avea 10 angajaţi! Ce ar urma să facă, vom vedea mai jos, după ce ne vom potoli puţin rîsul. Ceea ce atrage, însă atenţia este faptul că, potrivit acestei „legi”, toate instituţiile trebuie să aibă obligatoriu între activităţi şi această componentă, aceea de luptă împotriva defăimării sociale! Iată cîteva exemple:

art. 4: masteratul didactic pentru cadrele didactice preuniversitare trebuie să aibă CEL PUŢIN UN CURS despre „Legea lui Dragnea”

art. 5: în fişa de evaluare a cadrelor didactice preuniversitare va exista CEL PUŢIN un criteriu de performanţă despre „Legea lui Dragnea”

art. 6: programa pentru cadrele didactice titulare va include Legea lui Dragnea

art. 7: toate unităţile de învăţămînt vor adopta ANUAL un plan pentru acţiunile rezultate din „Legea lui Dragnea”

art. 8: TOATE manualele şcolare şi materialele didactice vor fi avizate de Departamentul înfiinţat prin „Legea lui Dragnea”

art. 9: toate inspectoratele şcolare vor organiza ANUAL CEL PUŢIN UN CURS despre „Legea lui Dragnea”

art. 10: Guvernul va prezenta CEL PUŢIN O DATĂ PE AN o analiză despre stadiul implementării „Legii lui Dragnea”

art. 11: TOATE concursurile pentru ocupare funcţiilor publice vor include evaluare însuşirii „Legii lui Dragnea”

art. 12: evaluarea profesională a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici va conţine CEL PUŢIN UN CRITERIU rezultat din conţinutul „Legii lui Dragnea”

art. 13: tematica din programele de perfecţionare a funcţionarilor publici vor conţine UN CAPITOL SPECIAL despre „Legea lui Dragnea”

art. 14: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va realiza ÎN FIECARE AN un studiu pricind „Legea lui Dragnea”

art. 15: consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti vor elabora ÎN FIECARE AN un plan privind implementarea „Legii lui Dragnea”

art. 16: Orice instituţie publică, indiferent de numărul de angajaţi, şi orice angajator cu cel puţin 50 de angajaţi va (sic!) include în Regulamentul de organizare un set de reguli despre „Legea lui Dragnea”

art. 17: televiziunea naţională şi radioul public vor avea MINIM 1% din timpul total de emisie al tuturor posturilor din administrare (TVR 1, 2, 3 şi Radio România Actualităţi, TVR Cultural etc) emisiuni despre „Legea lui Dragnea”

Acesta este „miezul” legii lui Dragnea, partea principală, prin care esenţa izvorîtă din puţul gîndirii lui Dragnea difuzează în întreaga societate, din moment ce art. 4-17 se ocupă doar de instituţiile care au obligaţia să introducă în activitatea lor promovarea Legii lui Dragnea!

Cine, naiba, i-o fi băgat în cap aceste prostii lui Liviu Dragnea?, vă veţi întreba. Eu cred că de vină e cîntăreţul Alex Maţaev, după ce a filmat videoclipul cîntecului „Cu capul în nori” chiar în uriaşa curte a domeniului din Alexandria al lui Liviu Dragnea! Nu ştiţi cine este Alex Maţaev? Este finalistul de la „Vocea României” şi prietenul fiicei lui Liviu Dragnea, care, pe bune, a arătat în premieră lumii întregi imagini din curtea casei lui Dragnea, cea cu ieşire în două străzi!

Pentru curioşi, dar şi pentru cei care cred că glumim, recomandăm articolul din „Gîndul”, apărut în 29.09.2014, precum şi videoclipul lui Maţaev, în care apare chiar şi Alexandra, fiica lui Liviu Dragnea, care poate fi vizionat pe YouTube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=_mehrMecWX0! Sper că aceia care vor citi Legea lui Dragnea vor înţelege că este o strînsă legătură între aceasta şi titlul cîntecului lui Maţaev, „Cu capul în nori”, din care vă prezentăm o captură:

Legea lui Dragnea prevede amenzi de pînă la 60.000 RON pentru cei care o încalcă

Să ne întoarcem, însă, la textul Legii lui Liviu Dragnea. În mod normal, nerespectarea „preceptelor Baronului de Teleorman” atrage după sine şi sancţiuni:

art. 19, al. 1: „Defăimarea socială se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.00 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cuamendă de la 2.000 lei la 60.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup social”!

art. 19, al. 2: sancţiunile se aplică atît persoanelor fizice, cît şi celor juridice, chiar de către Deapartamentul înfiinţat prin Legea lui Dragnea!

art. 19, al. 3: există şi agenţi constatatori care efectuează controale, la care trebuie să se supună toată lumea, ca în bancul cu baba!

art. 19, al. 4: cine nu se supune agenţilor constatatori, va primiamendă de la 200 la 1.000 lei!

Văzînd cuantumul amenzilor, adică pînă la 60.000 lei, adică 600.000.000 lei vechi, te întrebi dacă iniţiatorul mai are toate ţiglele pe casă, căci el are impresia că toată lumea a făcut milioane de euro cum a făcut el. Liviu Dragnea crede că toţi români au ocazia să-şi trimită copiii cu prietenii în vacanţe de Crăciun la Paris, aşa cum i-a trimis el pe Alexandra şi pe Maţaev, după cum se vede în acest selfie, alături de care am adăugat şi o poză superbă, în care Alexandra promovează toleranţa şi nediscriminarea socială:

Vedeţi, omul nostru nu are nici o problemă, aşa cum au toţi românii, are o viaţă frumoasă, plină de împliniri personale şi familiale, aşa încît asta-i mai trebuia: imaginea unui filosof al moralei, unul care nici n-a auzit de Cătălina Ştefănescu, pe care nu numai că a făcut-o deputat, dar a susţinut-o şi pe maică-sa, Cristiana Barbu, să devină secretar de stat! N-o ştiţi nici pe Cătălina Ştefănescu? E cea care era gata-gata să devină nevasta lui Dan Şova, nunta fiind amînată de… DNA! Iat-o:

Domnu’ Dragnea, dacă admirăm pozele acestea, cu Cătălina sau Alexandra, şi le comentăm, intrăm sub incidenţa Legii defăimării şi riscăm amendă de 30.000 lei? Vă rog să ne spuneţi, să le dăm „delete” din calculatoare şi de pe Net! Dar, să revenim la textul Legii lui Dragnea.

Instanţele de judecată nu trebuie să mai judece plîngerile, ci doar să le înregistreze

Vă întrebaţi, desigur, cum se procedează atunci cînd o persoană sau un grup social se simt „defăimaţi”, în viziunea acestei Legi a lui Dragnea. Găsim în lege toate amănuntele:

art. 20, al. 1: persoana vătămată formulează direct ÎN FAŢA INSTANŢEI DE JUDECATĂ o cerere de acordare de despăgubiri! Cererea este scutită de taxe şi nu este condiţionată nici măcar de avizul Departamentului nou înfiinţat! Nimic despre prezenţa „inculpatului”, despre vreo mediere. Practic, nici nu e nevoie de judecată; ceri şi ţi se va da!

art. 20, al. 2: termenul în care vătămatul se poate adresa instanţei este de 3 ani

art. 20, al. 3: este obligatorie citarea la „proces” a Consiliului pentru Combaterea Discriminării!

art. 20, al. 4: defăimatul poate prezenta în instanţă ORICE probă directă sau indirectă, casete sau date statistice!

art. 20, al. 5: ţineţi-vă bine acum: hotărîrea se comunică doar Consiliului pentru Combaterea Discriminării!

Articolele 22-30 se referă doar la termenele în care TOATE instituţiile statului trebuie să pună în aplicare Legea lui Dragnea:

în anul şcolar următor apariţiei legii, toate şcolile din subordinea Ministerului Învăţămîntului

în termen de 3 luni, raportul Departamentului înfiinţat prin legea lui Dragnea trebuie dus la îndeplinire de Ministerul Învăţămîntului

în termen de 6 luni va fi elaborat Ghidul de bune practici! Articolele 24 şi 25 au un conţinut identic, doar că la art. 24 este implicat şi Ministerul Învîţămîntului, însă pentru acelaşi lucru: redactarea Ghidului de bune practici!

pentru anul şcolar următor, Ministerul Învăţămîntului va introduce acest Ghid de bune practici în fişa de evaluare a tuturor cadrelor didactice!

în termen de 60 de zile, Agenţia Funcţionarilor publici va introduce Legea lui Dragnea în curicula pentru toate concursurile de ocupare a posturilor vacante!

în 60 de zile, aceeaşi Agenţie va modifica toate criteriile de evaluare prin introducerea obligatorie a Legii lui Dragnea!

în termen de 6 luni, TVR şi Radioul public vor modifica grilele de programe pentru introducerea emisiunilor despre Legea lui Dragnea!

Mulţi vor fi tentaţi să creadă că acest articol este un pamflet. V-aţi înşelat! Iată textul acestei halucinante Legi a lui Dragnea, aşa cum este postat pe site-ul Senatului, inclusiv cu semnătura de autenticitate a iniţiatorului:

În final, să vedem ce cunoştinţe de limba română are acest Liviu Dragnea, pe care, dacă PD-ul nu-l trăgea acum cîţiva ani spre politică, probabil că n-ar fi îndrăznit să facă altceva decît să ne repare maşinile. Vom lua doar 3 cuvinte dintre cele pe care însuşi Liviu Dragnea încearcă să ni le explice, după mintea lui, chiar la începutul legii: Demnitate, Defăimare, Toleranţă, cărora Baronul de Telorman încearcă să le dea un sens aparte, în lumina legii sale.

Demnitatea umană, este definită de Dragnea ca fiind „valoarea intrinsecă a oricărei fiinţe umane ce decurge din integritatea sa fizică şi psihică şi din capacitatea sa de a judeca şi de a acţiona în cadrul societăţii, după propriile alegeri, indiferent de diferenţele individuale sau de apartenenţa la un grup social”. Ia să-l învăţăm noi pe Liviu Dragnea puţină hermeneutică, să vadă şi el în ce s-a băgat! Dacă spui „demnitate umană” şi o defineşti ca „valoare intrinsecă oricărei fiinţe umane”, atunci expresia este un spledid pleonasm, căci tocmai ai spus că demnitatea este o valoare a oricărei fiinţe umane, căci altfel se înţelege că vrei s-o deosebeşti de deminitatea porcului! Apoi, dacă „demnitatea umană” este o „valoare intrinsecă”, adică partea lăuntrică, esenţială a omului, cum poate ea să „decurgă din integritatea fizică sau psihică”? Adică, tocmai într-o lege care pedepseşte „defăimarea”, vrei să sugerezi că un om fără vedere sau fără picioare nu are „demnitate”? Şi ar mai fi ceva de spus: „demnitatea” este „calitatea de a fi demn”, iar „demn” înseamnă„care impune respect, respectabil”. Cu alte cuvinte, doar în limbaj popular poţi spune că demnitatea cuiva este călcată în picioare şi trebuie să fie sancţionat cel care face acest lucru, însă, în realitate, demnitatea, fiind o calitate a cuiva, este, de fapt, un semn (dignus<lignum<signum) de recunoaştere al cuiva care are această calitate, care-l diferenţiază de cel care nu are! Şi, atunci, revenind la textul lui Dragnea, cum mai este„demnitatea” o „valoare intrinsecă”, din moment ce ea diferenţiază între oameni? Liviu Dragnea, „Demnitatea” este o calitate, nu o valoare intrinsecă! Înţelegi?

Defăimare socială are la Dragnea următoarea definiţie: „fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social”. Analfabet, ce să-i facem? În DEX, „defăimare” înseamnă „bîrfire, ponegrire, calomniere”, cu formele învechite „dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură”, iar „a defăima”înseamnă „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia”. Într-o asemenea bogăţie de sensuri, la care dintre ele vă referiţi, domnule iniţiator, atunci cînd vreţi să condamnaţi defăimarea unei persoane, la bîrfă sau la calomnie? Dacă nu precizaţi, iată motivul pentru abuzuri, în urma cărora cineva poate fi condamnat pentru că l-a bîrfit pe un prieten, iar „a bîrfi” înseamnă şi „ a flecări” sau„a îndruga verzi şi uscate”! Nu ştiaţi? Sau pentru o „flecăreală” putem să primim amendă de 60.000 lei?

Toleranţă este ultimul cuvînt din Dicţionarul lui Dragnea asupra căruia ne oprim aici. Zice acest Graur de Teleorman: „Toleranţă – manifestarea unui tratament egal faţă de orice persoană, indiferent de grupul social din care face parte, în condiţiile în care nu afectează siguranţa naţională, ordinea publică şi bunele moravuri sau alte grupuri sociale! Dacă ne-am pune la mintea lui, l-am putea acuza pe Liviu Dragnea de fascism! Exact pe acest principiu şi-a bazat Hitler odioasele crime de la Auschwitz: că un grup social, evreii, afectau siguranţa naţională a Reichului, ordinea publică şi bunele moravuri! Îşi dă, oare, seama Liviu Dragnea ce prostie a scris în legea lui? Explicaţia aberanţei rezidă chiar din „definiţia” Baronului, căci, după ce vorbeşte despre„tratamentul egal faţă de orice persoană”, s-a gîndit să facă şi nişte excluderi! Păi, de ce, măi, Dragneo? Dacă vine pe la noi un poligam care ne afectează bunele moravuri (legea noastră condamnă poligamia) ce facem cu el, îl tolerăm sau îl băgăm la „excluşi”? Căci uite ce citim în ziarul britanic „Daily Mail”, că un musulman cu 4 soţii primeşte de la stat 10.000 de lire pe an pentru întreţinerea acestora! Şi, în Anglia, ca şi la noi, poligamia este infracţiune. Chiar şi cu un terorist trebuie să fim toleranţi şi să-i respectăm drepturile, iar asta nu exclude pedepsirea lui în cazul în care a comis o faptă penală! Uitaţi-vă ce scandal a ieşit cu închisorile americane unde au fost torturaţi „teroriştii”, tocmai din lipsa toleranţei! Dar ştie Liviu Dragnea ce înseamnă „toleranţă”? Evident, nu. În DEX, „toleranţa” este definită ca „faptul de a tolera; îngăduință, indulgență”, fără nici o excludere! Domnu’ Dragnea, în momentul în care ai exclus pe cineva din zona toleranţei, tocmai ai deveninit intolerant! Matale confunzi legile morale cu cele penale!

Revoluţia morală a porcului

Vă veţi întreba, desigur, ce legătură este între această „lege” şi „Ferma animalelor”, celebrul roman al lui George Orwell. Este, căci şi acolo este vorba despre o Revoluţie morală, în care omul este scos în afara societăţii, lăsînd locul animalelor, iar acestea se ghidează după preceptele stabilite de cel mai mare moralist din Fermă: PORCUL Middle White, supranumit Frumosul din Willingdon, despre care autorul spune: „stătea instalat pe culcuşul de paie, sub un felinar agăţat de o bîrnă. Avea doisprezece ani şi, în ultima vreme, crescuse cam prea labărţat, dar era încă un porc cu aspect maiestuos, arăta înţelept şi binevoitor, cu toate că niciodată nu i se tăiaseră colţii”.

Cu trei zile înainte de a muri, PORCUL le arată animalelor cît de periculos este OMUL: „Pentru ce continuăm să trăim în aceste condiţii de mizerie? Pentru că aproape întregul produs al muncii noastre ne este furat de fiinţele omeneşti. Iată, tovaraşi, răspunsul la toate problemele noastre. El se rezumă la un singur cuvînt: OMUL! Omul este singurul nostru duşman adevărat. Scoateţi Omul din scenă şi cauza fundamentală a foametei şi a muncii excesive este abolită pentru totdeauna. Omul este singura fiinţă care consumă fără să producă. El nu dă lapte, nu face ouă, e prea slab ca să tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ca să prindă iepuri. Cu toate astea, el e stăpîn peste toate animalele”. Şi încheie apoteotic: „nu va uitaţi niciodată datoria de duşmănie faţă de Om şi toate cele legate de el”!

Drept urmare, după moartea PORCULUI cel bătrîn, alţi doi porci mai tineri au preluat misiunea de a împlini Revoluţia: porcii Snowball şi Napoleon. Primul lucru pe care l-au dat mulţimii de dobitoace din Fermă a fost un fel de Lege a defăimării, asemănătoare cu Legea lui Dragnea, care avea doar 7 precepte:

I ORICE MERGE PE DOUĂ PICIOARE E DUŞMAN

II ORICE MERGE PE PATRU PICIOARE SAU ARE ARIPI E PRIETEN

III NICI UN ANIMAL NU VA PURTA HAINE

IV NICI UN ANIMAL NU VA DORMI ÎNTR-UN PAT

V NICI UN ANIMAL NU VA BEA ALCOOL

VI NICI UN ANIMAL NU VA UCIDE UN ALT ANIMAL

VII TOATE ANIMALELE SÎNT EGALE.

În romanul „1984”, ne amintim că la fiecare etaj al blocului în care locuia Winston era o un portret uriaş, sub care scria „FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE”! Cam asta vrea să fie Liviu Dragnea, după modelul lui Alexandru Florian sau Maximilian Katz, „Fratele nostru cel mare”, care, evident, să stea cu ochii pe noi! Tocmai el, Liviu Dragnea, care este deja condamnat la închisoare, căruia noi îi luăm apărarea, considerînd că dosarul lui este un abuz, vrea să ne ia salariul pe 10 ani dacă mai bîrfim şi noi pe la colţuri, de plictiseală!

Cunoaşteţi, desigur, aceste două romane excepţionale ale lui George Orwell, care au făcut înconjurul lumii, în care era parodiată dramatic societatea de tip totalitar, în care omul este obligat, sub ameninţarea puşcăriei, să respecte preceptele morale ale unor conducători idioţi, care se credeau şi stăpînii celorlalţi semeni, dar şi inteligenţele societăţii!

Legi, precum aceasta, a lui Liviu Dragnea, sau acea Lege 217/2015 antilegionară, ar fi putut face parte din romanele lui George Orwell, căci ele, sub falsa „egalitate” între „animale”, ascund îngrădirea libertăţii oamenilor şi-i fac să se vadă unii pe alţii drept duşmani! Prin natura lui, omul este conflictual, însă raţiunea, cea care-l deosebeşte de animale, îl face să-şi ceară scuze dacă a greşit, să accepte iertarea celui care l-a jignit, să convieţuiască împreună şi, după o ceartă, să depăşească momentele tensionate pentru a putea redeveni con-cetăţeni!

Astfel de legi aberante, care-i învrăjbesc pe oameni, minţindu-i că îi protejează în faţa unor abuzuri, ies totdeauna din minţi bolnave care nu trebuie lăsate să acceadă la nici un fel de Putere, căci iată ce sînt în stare să facă!

Pe vremea cînd dansa cu „invenţia” lui politică, deputatul Cătălina Ştefănescu, parcă era mai liniştit, dar de cînd o are şefă de cabinet pe Cătălina Belciug, parcă a luat-o razna!

Uitaţi-vă atent la poze şi poate că găsiţi e explicaţie pentru schimbarea radicală a lui Liviu Dragnea, căci nici eu, nici Cornel Nistorescu se pare că nu am găsit-o, deşi simt că e pe aici, pe undeva! Dacă va continua aşa, mi-e teamă că-l vom auzi curînd la tribuna Parlamentului, începîndu-şi discursul cu un citat din „Sein und Zeit” şi ne trezim toţi la Bălăceanca.

Comentariu saccsiv:

Legea nu e din puţul gîndirii lui Dragnea. E doar semnata de marioneta, dupa modelul legii anti legionare ce si ea a avut un astfel de “autor”: marioneta Crin Antonescu.

 

24 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Apologetica said, on octombrie 7, 2015 at 5:00 pm

    „Legea nu e din puţul gîndirii lui Dragnea. E doar semnata de marioneta, dupa modelul legii anti legionare ce si ea a avut un astfel de “autor”: marioneta Crin Antonescu.”
    Perfect de acord. Mai mult decat atat, Dragnea este doar una din marionete, dar parlamentul este, la randul sau, plin cu ele. Altfel nu ar fi putut trece asa usor legi ca acestea prin parlament…
    Bineinteles ca vina principala o au papusarii, dar nici papusile nu pot fi absolvite de vina.
    Tradatori de neam…

    Apreciază

  2. nikodim said, on octombrie 7, 2015 at 5:48 pm

    Marionetele au devenit principalul „avut national” al Tarii noastre.

    Apreciază

  3. Ionut said, on octombrie 7, 2015 at 5:51 pm

    Mi se face scarba. Natia asta traieste un cosmar.
    Intr-o tara cu probleme atat de grave cum e Romania, asta e prioritatea lor: punerea pumnului in gura unui popor si asa mult prea rabdator cu calaii sai.
    Iar nea Dragnea se face frate cu necuratul pentru a scapa de probleme. Si va scapa precum colegul sau, Scutaru.

    Dau ca exemplu o stire mai veche din care se poate vedea cum tocmai cei ce propovaduiesc depravarea sub masca tolerantei sunt de fapt cei mai intoleranti:

    m.hotnews.ro/stire/20235520

    Apreciază

  4. tanase said, on octombrie 7, 2015 at 6:57 pm

    E o masura disperata data de sobolanii securistici si tradatori asupra romanilor de pretutindeni. Si-au dat seama ca nu mai merge cu prostioare ca pana acum, ca romanii sunt tot mai bine informati si au inceput sa inteleaga ce se intampla in realitate si cine sunt cu adevarat acesti „conducatori”. SI LE ESTE FRICA! Prima data cand o sa apara vreo stire ca, „persoanele discriminate” ce incearca sa le aduca romanilor spre integrare, sunt autoare ale unor violuri, sau crime atunci o sa se dezlantuie populatia. Ca mamaliga pana la urma o sa explodeze si ei asta vor de fapt, vor SANGE!

    Cred ca se contureaza implinirea profetiei care a fost facuta acum cativa ani; https://saccsiv.wordpress.com/2010/06/30/pustnicul-zosima-%E2%80%9Eo-sa-fie-mare-macel-in-orase-o-sa-fie-mai-rau-decat-ti-a-spus-parintele-pustnic-n-%E2%80%9D-completare-la-articolul-%E2%80%9Eprofetie-%E2%80%9Emare-varsare-de-sange/

    Sa de-a Bunul Dumnezeu sa nu avem parte de asa ceva, strigoii astia antihristi au luato razna, ca la comanda intetesc atacurile legislative asupra romanilor.

    Jandarmii, politia, armata, serviciile, cei din sistemul juridic, etc. trebuie sa nu fie obedienti si sa puna in aplicare asemenea aberatii, rolul lor este sa produca siguranta in mijlocul populatiei nu disconfort si abuz. Sper ca lucratorii din sistem sa dea dovada de intelepciune si sa nu tradeze poporul cum au facuto dintotdeauna. Aplicarea unor asemenea aberatii vor pune in pericol echilibrul si asa fragil al linistii si ordinii publice.

    Apreciază

  5. el said, on octombrie 7, 2015 at 9:20 pm

    asa ca sa nu mai comenteze nimeni despre „refugiati” sau despre tigani, curve, pidosnici si alte specime, proxeneti, bisnitari, sectari, eretici, etc ca ….ca e pasibil de pedeapsa ! doar pentru ca aceia fac parte dintr-o categorie de „defaimabili” potentiali, isi vor permite orice si vor fi basma curata ca ORICINE ii acuza de ceva „ii defaima” …
    si va mai mirati DE CE e ingaduit ACUM sa vina macelul ala?

    Apreciază

  6. Ioan said, on octombrie 7, 2015 at 9:27 pm

    http://www.economist.com/news/united-states/21671150-jungle-no-more-how-design-slaughterhouse

    „The professor is pleased to see that the stunning of the cattle proceeds calmly on screen, seemingly without the animal feeling any fear or premonition—just as it should be.”

    Cam asa ne pregatesc elitele cipuirea, cum sunt pregatite vitele pentru taiere. In mod civilizat si „uman”.

    Apreciază

  7. Ioan said, on octombrie 7, 2015 at 9:47 pm

    Lege dată pentru homosexuali, conform tacticii pașilor mărunți.

    Apreciază

  8. safimvigilenti said, on octombrie 7, 2015 at 11:54 pm

    in senat sunt 173 de satane, cum e posibil ca sa aprobe o lege cu 52 de voturi pentru ??? in felul asta ne pricopsim cu legi care nu numai ca nu reprezinta vointa poporului dar nici macar pe cea a senatului…sistemul asta trebuie desfiintat din radacini, e profund gresit

    Apreciază

  9. Riko said, on octombrie 8, 2015 at 1:23 am

    Asta e cea mai rea lege de pana acum, in ritmul asta cu legile la anu o sa ne vaneze prin munti. Nu o sa avem dreptul la ingrijiri medicale decat cu magicul card, ne iau copii si ii vaccineaza cu forta, la fel de bine pot sa le faca si cipuri. Cu parinti la inchisoare nu-i mai apara nimeni. Iar acum legea asta e o ingradire stricta a ortodoxiei adevarate. Nu vom mai avea dreptul de a ne apara fata de doctrinele new age pentru ca nu avem dreptul de a discredita organizatile respective. Nu tu voie protest anti homosexuali, nu tu voie protest anti moschee, nu tu nationalism, nici macar un cuvant.

    Apreciază

    • el said, on octombrie 8, 2015 at 10:00 am

      insai afirmarea7marturisirea Dreptei Credinte va fi imposibila caci va aduce „defaimare” „discriminare” a unora care se afla inafara ei( eretici, vanzatori de Hristos, sodemisti,etc)….

      stiu dracii ce sa ii invete pe ortacii lor din lume ca sa ingradeasca Biserica

      Apreciază

  10. ROmanul said, on octombrie 8, 2015 at 1:29 am

    „Potrivit proiectului, prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA”.”

    Teoretic e o lege care interzice vorbirea de rau… care e pacat… dar…

    Pariez ca legea nu se va aplica si ateilor care ataca pe crestini, jignindu-i pe toate forumurile si pe toate site-urile.
    De asemenea pot fi defaimati cei cu boli care nu sunt cronice si cei care au boli cronice contagioase cum ar fi leprosii… Rezulta ca pot fi defaimati toti cei care au pojar… sau rujeola… sau cei care au facut o boala pentru ca nu s-au vaccinat.

    Si iarasi nu stiu daca s-a remarcat ca se vorbeste si de „fapta” nu doar „afirmatia”. Concret daca se da o lege in care criteriul este varsta se poate spune ca fapta de a da o lege prin care unele persoane sunt puse in inferioritate pe temeiul apartenentei la o categorie de persoane care se disting prin trasatura varsta e defaimare sociala.

    A da o lege care priveste minoritatile etnice este iar o defaimare sociala… ca e o fapta care pune in inferioritate pe romani.

    Interzicerea celor care au HIV/SIDA sa doneze sange e iar o fapta care se poate incadra la defaimare sociala…

    De asemenea pariez ca nu se va lega nimeni de cei care zic ca rusii trebuiesc starpiti si ca sunt toti niste betivani…

    Eu voi pune bani deoparte pentru amenzi… Se pare ca libertatea de exprimare din Constitutie este doar pe hartie.

    Romanii parca-s anesteziati… parca-s legume. Ia sa fi iesit in strada 100000 doar in Bucuresti impotriva legii aia aberante cu legionarii…. n-ar mai fi indraznit ei sa mai vina cu altele…. dar se merge pe principiul pasilor marunti sau rapizi… dupa cum reactioneaza poporul. Cum poporul doarme… ei se misca repede.

    Apreciază

  11. Mirela said, on octombrie 8, 2015 at 2:34 am

    Oare legea asta a toleranţei îi include şi pe politicieni? Despre ei mai avem voie să zicem ceva, sau intrăm în zona intoleranţei şi a amenzilor de sute de milioane? Să zicem despre unul că e plagiator şi despre altul că e nătărău sau că are 4 clase e „defăimare socială”? Dar dacă zicem despre un scriitor sau despre un actor că e prost?
    Mai avem voie să zicem ceva în ţara asta, sau numai „aleşii” pot vorbi şi face ce vor?

    Sunt curioasă dacă, potrivit acestei legi, îl putem acuza pe Patapievici de defăimare. Zice el:
    „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63), „un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”, “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)
    „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”. “In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.
    Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit.
    Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63). Mai multe la http://www.napocanews.ro/2012/03/iata-opiniile-presedintelui-institutului-cultural-roman-hr-patapievici-despre-romania-si-romani-despre-cultura-si-limba-romana.html

    Dar, NU, el nu e acuzat, ci decorat „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul și originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane”!!!!!!!!:

    Presedintele Traian Basescu a decorat pe 9 mai 2014 (cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei), cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de cavaler pe scriitorul Horia Roman Patapievici, decret publicat în Monitorul Oficial în octombrie 2010[41] [42]. Potrivit acestui decret, decorația i-a fost acordată lui Patapievici la propunerea Ministrului Culturii, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul și originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane, contribuind, pe această cale, la animarea vieții intelectuale românești și la promovarea libertății de gândire și exprimare în acord cu principiile democrației”. https://ro.wikipedia.org/wiki/Horia-Roman_Patapievici

    Avem voie să îl cităm pe Vadim, care zice: „Sobolanii de Plesu si Patapievici! Va arunc de la balcon, boilor, limbricilor!”?

    Apreciază

  12. dasvik said, on octombrie 8, 2015 at 9:43 am

    Oare se aplica si cand sunt defaimati crestinii – mai ales ortodocsii? Nu stiu daca alte culte „crestine” sunt defaimate, dar se prea poate.

    Apreciază

  13. tanase said, on octombrie 8, 2015 at 11:50 am

    Ma deranjeaza enorm faptul ca nu iese in fata macar un ierarh sa denunte aberatia acestei legi totalitariste.
    Ma deranjeaza enorm faptul ca ips-ul Teofan, continua sa „taca strategic” cand e de vorbit si vorbeste cand ar trebui sa taca! Iar naivii cei multi care-s orbi si surzi, o sa-i urmeze acestui „bland pastor” sfaturile-i sasaite si mieunate spre a lor necaz.
    Urate vremuri si vor veni si mai urate!

    Apreciază

  14. Ionut said, on octombrie 8, 2015 at 1:09 pm

    m.evz.ro/dragnea-a-reglementat-defaimarea-sociala-de-frica-facebook.html

    Apreciază

  15. intelepciuneasfintilor said, on octombrie 8, 2015 at 2:16 pm

    Sfinte Dumnezeule!

    Apreciază

  16. geo said, on octombrie 8, 2015 at 4:01 pm

    Întrebat de ce avem nevoie de o astfel de lege când deja există norme care vizează discrimnarea, Cazanciuc a explicat că, în contextul actual, o astfel de iniţiativă este necesară.

    „Nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru, în zilele noastre, să ne dăm seama că este nevoie de o formă de protecţie (a demnităţii umane – n.r.). Relaţiile sociale evoluează permanent este greu să spui dacă un text de acum 10 ani mai corespunde unor nevoi de protecţie, în momentul actual. (…) Este o iniţiativă parlamentară, am văzut-o. Nu cunosc textul integral să vă spun dacă aş fi avut sau nu o observaţie faţă de acest text, dar cred că este evident să găsim o formă de protecţie a demnităţii umane”, a declarat Cazanciuc, citat de Mediafax.

    http://epochtimes-romania.com/news/legea-defaimarii-sociale-a-lui-dragnea-cazanciuc-este-nevoie-de-o-forma-de-protectie–239135

    Apreciază

  17. ioana said, on octombrie 8, 2015 at 6:55 pm

    protectie sociala? nu inteleg….a fost intrebat si vreun sociolog ce parere are?

    Apreciază

  18. Ionut said, on octombrie 9, 2015 at 11:16 pm

    m.evz.ro/societetea-civila-spune-nu-legii-anti-defaimare-sociala.html

    Apreciază

  19. […] Sa nu le ridicam totusi pe un soclu prea inalt pe distinsele aceste doamne. Au reactionat deoarece toata tarasenie a fost dincolo de puterea lor de a mai rabda si le putem lauda ca s-au suit pe baricade cu orice risc, spre deosebire sexul tare care s-a dovedit flasc. Ce-au facut insa cand s-a votat legea anti legionara? Sa speram ca vor face ceva de acum incolo, caci totusi cred ca se mai poate abroga. Si sa fie foarte atente la legile ce stau sa vina, de tipul vaccinarii obligatorii si Dragnea. […]

    Apreciază

  20. […] Graba mare: LEGEA DRAGNEA trece de Senat. E mizeria aia cu defaimarea si toleranta […]

    Apreciază

  21. […] 7 octombrie 2015, Legea Dragnea trecea de Senat. […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.