SACCSIV – blog ortodox

Banditii din Maramures

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 28, 2015

   Iata ce putem citi la Condamnat pentru „crima contra ordinii sociale”:

Aparand libertatea, cu arma
Serialul ororilor comuniste continua cu cazul lui Gavrila Iusco. Iusco a fost arestat in 1949, dupa schimburi dure de focuri cu oamenii Securitatii. A fost condamnat la 5 ani de inchisoare corectionala si, la inchisoarea din Gherla, a „beneficiat” de celebra re-educare impusa de oamenii lui Turcanu.
Gavrila Iusco s-a nascut la 24 iunie 1932, in localitatea maramureseana Sieu. In 1949, a fost cooptat intr-o organizatie anticomunista formata din liceeni. De aici si pana la cosmarul urmatorilor cinci ani, nu a mai fost decat un singur pas. „Elev fiind, am aderat la organizatia anticomunista , condusa de Stefan Minica, un coleg de liceu. Miscarea se dorea o replica la organizatia ruseasca .

In total, eram opt persoane, care ne intalneam pentru a pune la cale manifestatii. Toata lumea astepta venirea americanilor. Eram inarmati cu pistoale automate si cu pusti de tip ZB. In 16 aprilie ‘49, trei dintre noi am intrat in organizatia condusa de Ioan Popsa si am inceput sa ne deplasam prin diferite localitati, pentru a evita sa fim descoperiti.
Doua saptamani mai tarziu, pe cand mergeam de la Ieud la Dragomiresti, am innoptat la un morar, iar doi dintre noi s-au dus la Salistea cu o arma ce trebuia reparata de celebrul fugar Pasca, renumit pentru faptul ca tintea foarte bine. Ghinionul nostru a fost ca unul dintre cei doi colabora cu Securitatea si l-a turnat pe celalalt, care a fost arestat.
In dimineata urmatoare, baiatul morarului ne-a anuntat ca ne aflam in vizorul Militiei. Am parasit moara imediat, fiind urmariti de noua oameni inarmati, condusi de plutonierul major Ardelean, care au inceput sa traga in camp deschis. Noi am ripostat cu focuri de arma, in timp ce ne retrageam spre o padure. Nu au fost victime in nici una din tabere.
Dupa intrarea in padure, au renuntat sa ne mai urmareasca si ne-am refugiat la Ieud, unde am beneficiat de protectia oamenilor. Insa fostul nostru camarad, Vlad Danila, ne-a tradat din nou, iar in data de 3 mai am fost reperati in casa lui Dumitru Dunca. Cladirea a fost inconjurata de zeci de securisti. Unul din noi a fost impuscat, iar altul a scapat, dupa ce a aruncat o grenada pe fereastra.
Restul am fost arestati, impreuna cu familia gazda, si dusi la sediul Securitatii din Sighet.”
Dupa gratii
A doua zi au inceput arestari masive in Ieud, iar „reactionarii” erau adusi in lanturi. Alaturi de Sapanta, Ieud era considerata printre cele mai reactionare localitati. Drept urmare, aici au facut primele colectivizari. „La Sighet am fost batut de plutonierul major Toth, care era convins ca eu aruncasem grenada. Toth era renumit ca bataus profesionist.
Dupa doua saptamani, ne-au transportat la Oradea. In timp ce intram in beciurile Securitatii, s-au format doua randuri de militieni, care ne bateau cu cozi de matura. Au inceput anchetele, conduse de plutonierul Brudascu, ce traieste actualmente in Baia Mare. Stia tot despre mine, deci nu aveam motiv sa neg ceva. Dupa trei luni de ancheta, am fost dus la Penitenciarul Oradea.
Era o inchisoare veche, de pe vremea lui Maria Tereza, cu tavane boltite si usi din grilaj. Pentru a face rost de apa, scoteam gamelele pe culoar, prin grilaj si le trimiteam legate cu sfoara la detinutii din celulele vecine, spre capatul culoarului, unde se afla un bazin cu apa. Dupa ce se umpleau, le trageam in celula. Dimineata mancam terci, iar la amiaza si seara, varza.
Am mancat atata varza, de mi s-au umflat picioarele. In noiembrie m-au dus la Inchisoarea Cluj, unde am stat pana pe 5 ianuarie 50, cand am primit sentinta data de Tribunalul Militar Cluj, sectia condamnat la 5 ani de inchisoare corectionala (eram minor), pentru uneltire impotriva ordinii sociale.”
„Reabilitarea”
„La inceput am stat doua zile la Aiud, dupa care am fost dusi in vagoane de marfa, ca vitele, la Jilava. Acolo stateam 200 intr-o camera mare, in care erau trei randuri suprapuse de priciuri pe doua laturi. Printre detinuti se gaseau multi generali si ofiteri superiori ai Armatei Romane.
Dupa doua saptamani am fost mutat la Inchisoarea Targsor, unde se practica acel sistem de re-educare prin inocularea doctrinei comuniste tinerei generatii. Fiind o inchisoare de elevi (in jur de 500), regimul era ceva mai bland.
Reeducarea se facea prin discutii in contradictoriu ce aveau loc de obicei in curtea inchisorii intre unii detinuti instruiti in acest scop (fratii Stoian si fratii Livinschi) si ceilalti. Cei care se opuneau fatis, intrau la izolare. Din Maramures au mai fost inchise inca 15-20 de persoane, printre care Grigore Hotico, Stefan Deac, Gheorghe Bulacu, Ioan Dunca (Barbosu), un alt Gavrila Iusco.
Eram cel mai numeros lot. Intr-o noapte, unul a evadat dintr-un atelier de tesatorie, iar pe cei ramasi ne-au batut bine si pe unii ne-au trimis la Canal, iar pe altii la Gherla. Eu am ajuns la Gherla, unde am avut parte de o noua etapa a reeducarii.”
Chinurile
„Calaii erau fratii Stoian si fratii Livinschi. Ne asezau pe jos, strigand Ca pedeapsa, ne puneau sa stam cu mana ridicata si sa ne uitam fix la bec sau sa stam toata ziua intr-un picior. Uneori, stateam si noaptea. Apoi au inceput sa ne ia pe rand la bataie, pentru a marturisi tot ce presupuneau ei ca ascunsesem la ancheta. Atata te bateau, pana cedai.
Cei care se confesau, erau considerati reeducati si treceau de partea tortionarilor, devenind calai. Tensiunea era asa de mare, ca unii au incercat sa se sinucida: unul si-a strapuns un ochi cu un ac, pierzandu-si vederea, altul si-a taiat venele, iar un altul a sarit peste balustrada, in plasa dintre etaje. Mai la sfarsit, mi-a venit randul si mie.

Timp de trei luni, am indurat cele mai injositoare momente. Ne puneau sa ne mancam excrementele din hardau. Pe un detinut l-a pus sa-si inghita propria urina. Uneori, te bateau toata noaptea sau te dezbracau si te puneau sa stai intr-un picior, cu hainele in spate.”
Fiu de chiabur
„Am ramas la Gherla pana la terminarea pedepsei. M-am eliberat in mai 54 si am revenit la Sieu. Nu am mai gasit pe nimeni. Toata averea fusese confiscata (ai mei fiind considerati chiaburi) si nu a mai ramas decat casa”, spune Iusco, amintindu-si amar de cea mai trista perioada din viata.
In anii 60 a absolvit Scoala Tehnica la Bucuresti si a revenit la Baia Mare, unde a lucrat aproape 25 de ani ca topograf la Institutul de Proiectari. S-a aflat permanent in vizorul securistilor, care intrau in locuinta sa la orice ora, fara nici o jena.
„Cand am iesit din beciurile Securitatii Oradea, aveam hainele putrezite. Ne-au aliniat cu fata la un zid si militienii mimau ca ne executa. Un taran din Borsa nu a mai suportat tensiunea si a scos din buzunar o bancnota pe care a rupt-o si a mimat ca o imparte celor doua fiice ale sale, pe care si le inchipuia prezente. Innebunise. Mai tarziu, mi-a spus ca era convins ca ne vor lichida.
Intr-o zi, s-a aruncat pe geamul inchisorii si a murit.”
„Vinovatia” fostului licean
In decizia data de Tribunalul Militar Cluj, se specifica faptul ca Gavrila Iusco e invinuit de comiterea mai multor infractiuni: crima contra ordinii sociale (pentru care a fost condamnat la 5 ani inchisoare corectionala, 3 ani interdictie corectionala si confiscarea averii); detinere ilegala de armament (pedeapsa fiind 3 ani de inchisoare corectionala) si tentativa de omor (pentru care a fost achitat). Conform legislatiei romanesti, a executat pedeapsa cea mai grea.

Iata si ce putem citi la Comunismul cu faţă inumană. Mărturii. MARAMUREŞ: Lotul Viṣovan:

„Lotul Viṣovan”, aṣa cum a fost numit de Securitate, a cuprins 18 elevi de la Liceul Dragoṣ Vodă din Sighetu Marmaṭiei. Acṭiunile lor nu au apucat să fie de durată: din 1946 până în 1948. Şi nici de amploare: propagandă anticomunistă ṣi legionară în satele Ieud ṣi Dragomireṣti, de unde proveneau. La arestare aveau vârste mai mici de 20 de ani, cu excepṭia profesorului Aurel Viṣovan, de 22 de ani. Este considerat primul lot de deṭinuṭi politici de la închisoarea din Sighet.

Ioan Ilban, Dragomireṣti  

„Prin ’46 am început să ne organizăm, să ne organizăm şi să reacţionăm oarecum mai pe faţă, că nu suntem de acord cu ceea ce se

vrea să se instaureze la noi. Atuncea de fapt se puneau şi bazele U.T.M.-ului sau aşa ceva… U.A.E.R. Pe la şedinţe nu prea mergeam, ba din contră, mai sfătuiam şi pe alţii să nu meargă sau pe cei care se duceau, ştiţi cum e, îi luam în derâdere… şi, în fine… cam în aceasta au constat acţiunile noastre, nu altceva în mod deosebit. […] Din clasă de la mine au fost ṣapte sau opt colegi, din clasa imediat superioară la fel, vreo cinci sau ṣase. Dar, în orice caz, în ’48 am fost arestaţi 18 inşi, elevi şi studenţi care proveneau tot de la Liceul “Dragoş Vodă“ ṣi eram studenţi la Cluj. […] Conducătorul grupului, Aurel Vişovan, a primit 10 ani, colegul meu de bancă cinci ani, eu nu am primit decât doi ani şi jumătate.”

Maramureṣ: Grupul Vasile ṣi Ion Popṣa

În anii 1948-1949, fraţii Vasile şi Ion Popşa din Sighet, studenţi, au organizat o mişcarea de rezistenţă anticomunistă pe Valea Izei, la Ieud, Rozavlea, Dragomireṣti. Grupul era format din nouă membri, studenţi, elevi, preoţi. Vasile Popşa a fost împuşcat într-o ciocnire cu forṭele represive, în ziua de Paşti, 1949. Ion Popşa a scăpat atunci, dar a fost capturat spre sfârşitul anului şi trimis spre a fi “reeducat” în penitenciarul Piteşti.

 Ioan Dunca din Ieud

„În 1948-49, fiind elev în Sighet, stăteam în gazdă la o familie, Covaci. În aceeaşi clădire locuia şi un oarecare medic militar, al cărui nume real nu-l cunosc; […] mi-a făcut cunoştinţă cu doctorul Vancu, erau colegi. […] Doctorul Vancu m-a văzut un copil de încredere şi a venit la mine, la liceu, într-o oră de chimie. M-a rugat să merg cu el până la laborator şi mi-a spus că vrea să trimită ceva la Ieud – eu fiind din Ieud, plecam săptămânal acasă – să duc un pachet.

Şi prima dată am dus un pachet. Sigur, pachetul… n-am ştiut ce duc, era ceva mai greu şi l-am dat la sora Palaga, deci a lui Fliţău, asta era misiunea mea. Când m-am întors de la Ieud, doctorul Vancu m-a întrebat dacă am dat pachetul, era îngrijorat că nu mi-a spus ce-i în el. Şi [atunci] mi-a spus: “Ştii că au fost grenade?…“ […] Am mai dus, mi se pare, de două ori încă asemenea pachete, dar erau cartuşe, deci cam de 4-5 kg greutate… Nu mi-a fost frică, în primul rând, nu-mi dădeam seama că e un lucru aşa de grav! Eu ştiam că ajut nişte oameni care luptă împotriva comunismului ṣi fiind educat din familie şi auzeam la părinţii mei că ăştia vin şi ne distrug religia, sigur că eram foarte afectat şi făceam orice pentru acest scop. […]

În 30 aprilie 1949 am plecat în vacanţă, în 1 mai – precis nu ştiu – sau în 30 seara. […] I-am chemat pe doi colegi, pe Iusco Gavrilă “Sfâcă” şi Iusco Gavrilă “Drodu” ṣi cu Minică Ştefan ṣi-am plecat să ne întâlnim cu aceşti partizani. Şi am plecat şi ne-am întâlnit cu ei pe râu, la casa pădurarului Fliţău. Când ne-a văzut [Vasile] Popşa… i-am dus mâncare: am furat de-acasă nişte pâine, ouă… […] Popşa când ne-a văzut, ne-a spus: “Ce căutaţi, măi, copii?“ ne-a recunoscut… “Nică, ce cauţi aicea?“ “Păi am venit să vă aduc de mâncare!“ […] Atunci am observat că sunt mai mulţi – pentru că nu ştiam câţi au fost -, atunci am văzut, acolo, pe Tand Ştefan pe care l-am recunoscut după aceea, pe fratele [Ion] Popşa – că ni l-a prezentat – şi printre ei era şi Vlad Dănilă care a fost elev la Sighetul Marmaţiei, ne cunoşteam şi era din Sălişte.

Ne-am întors, aşa cum au spus ei, acasă şi urma să venim în 3 mai la Sighetul Marmaţiei…[…] Între timp, a trimis doctorul Vancu din Sighet pe un sanitar, Dăncuş, să ne anunţe să nu venim la Sighet pentru că într-o şedinţă cu Securitatea s-a aflat despre noi că existăm. Şi de unde au aflat, de la acest Vlad Dănilă, care era informatorul Securităṭii şi care ne-a recunoscut imediat când ne-am dus ṣi nu ştiu cum a transmis. Şi nu ne-am întors, ne-am dus la ei, ne-am dus la ei în munţi, eu, Iusco Gavrilă şi încă un Iusco Gavrilă, unul din Şieu şi unul din Ieud…

Cu ce gând v-aţi dus, să rămâneţi cu ei?

Să rămânem cu ei, să rămânem, că ne era frică că ne vor aresta şi probabil că şi ei nu vroiau să fim arestaţi, să nu-i spunem. Şi ne-au luat cu ei… ṣi-am stat în pădure trei zile…

Între timp, ne-au spus ce au de gând, ne-au spus că au legături şi cu unii pe la Borşa, mă rog, ne-au spus mai multe, [pe] care nu le mai ţin minte. Cert e că ni s-a dat la fiecare câte o armă, am primit şi eu armă şi m-a instruit cum să o mânuiesc la nevoie, un Daimler Puk, aşa-i spunea, un pistol micuţ german. Ne-a instruit Popşa Ion care a fost ofiţer de artilerie, mă rog… […]

În perioada cât am stat cu Popşa în munţi sau pe păduri, Popşa ne-a spus într-o seară că trebuie să ne organizăm, să atacăm închisoarea din Sighet, să scoatem elevii de la Sighet, grupul Vişovan. Deci noi ştiam acest lucru […], până a merge la ei ştiam că trebuie să fie scoşi ṣtiam şi de la Minică Ştefan, ṣi el mi-a spus: “Bă, o să vină partizanii şi-i scoatem!“ Şi noi mergeam la puşcărie şi le [spuneam] lor că “Venim şi vă scoatem!“, ştiţi, dar eram copii, ne suiam pe gard şi vorbeam cu ei de la etaj, acolo sus, de pe stradă. […] Şi când am mers la Popşa ne-a spus că prima noastră acţiune trebuie să o facem în Sighet ṣi trebuie să scoatem pe cei din închisoare. […]

Planul cum vi-l făceaţi? Îl făceau alţii?… Cum se întâmpla?

Să vă explic: noi, totul ce făcea, [făcea] Popşa Vasile. El era şeful, el mergea în faţă, el era îmbrăcat în haine ca de pe Lăpuş, avea nişte sumane negre, lungi… el ştia! El lua legătura cu cine trebuia, el cunoştea… Deci noi nu, practic, nu trebuia să ştim cu cine ia el legătura. Deci el lua legătura, se ducea, dispărea!… Cu mulţi ţărani lua legătura, pe care noi nu-i ştiam ṣi nici nu ne dădea voie să ştim! De obicei, el pleca singur, pleca fie în sat, fie undeva, pe păduri, undeva se întâlnea şi venea după patru-cinci ore. […]

El ţinea foarte mult la noi, acuma, ṣi pentru el era o responsabilitate [cu noi]… ṣi-i părea rău că ne-a încurcat. El îşi dădea seama că ne-a făcut un rău, ştiţi?! Eu mi-am dat seama, când am vorbit cu el, zice: “Măi, nu trebuia să vă încurcăm noi pe voi aicea, voi sunteţi copii… ṣi uite-aşa vă ratăm viaţa!“, el era conştient că nu-i bine ce-a făcut, dar acuma nu mai putea da înapoi. Şi el ne lua tot timpul cu el, nu pentru că noi om fi mari viteji, decât pentru ca să fim în jurul lui, să nu ni se întâmple ceva! […] Noi făceam cu el engleză; în timul liber stăteam pe o cergă şi învăţai: teatcher, cuvinte… le ţin minte! Era profesor de engleză şi ne făcea să învăţăm ceva. […]

În 1 mai [1949] trebuia să ne ducem toţi în grup la Dragomireşti, acolo trebuia doctorul Vancu să trimită nişte medicamete prin doctorul Iusco din Dragomireşti. Şi-am plecat la Dragomireşti. Am plecat peste o dumbravă care se leagă între Ieud şi Dragomireşti, aşa, în flanc indian, noaptea. […] Între timp, ni s-a spus, când auzim vorbă să ne aruncăm în şanţ sau în mărăcini, unde era… ṣi la distanţă mergeam, 6 m unul de altul. În faţă era Popşa Vasile şi-n spate era Popşa Ion. Am mers până la Dragomireşti. Tand Ştefan, care era înarmat cu o… avea o mitralieră franceză, C.S.R.G. aşa-i spunea, el era între noi. La intrarea în Dragomireşti – a fost pe la 2-3 noaptea, nu mai ştiu exact ora – i-a spus să nu ducă arma cu el în comună, că se vedea, era lungă, nu se putea ascunde ṣi-atuncea a lăsat-o într-un corci de mărăcini, la intrarea în Dragomireşti, pe un ţărmure. Şi-am plecat la moara lui Petrovan. […] Am ajuns la moară şi ne-am culcat în podul grajdului ṣi eu am stat de pază.

La un moment dat, copilul morarului, Petrovan… nu mai ştiu cum l-a chemat, era mai mic ca mine, a plecat la liceu ṣi-a mers la autobuz. La autobuz a văzut că – asta ce a spus el după aceea sau ce ne-au spus alţii – la autobuz el a aflat că în comună a venit un camion de miliţieni ṣi-ntrebau: “Unde-i moara lu’ Petrovan?“ Între timp, am auzit că copilul vine strigând: “Miliţia!“ ṣi-am ieşit toţi din acel grajd cum am putut, numa-n chiloţi, izmene, cum am fost îmbrăcaţi. Şi am luat-o pe câmp. […] Nu ştiu cum ne-am retras, c-am fugit pe un câmp, erau numai grămezi de bălegar, grădini cu garduri. Nu ţin minte cum am trecut, ṣtiu că Popşa trăgea, ne spunea să ne ascundem după grămezi de gunoi, pe-urmă trăgea celălalt. […] Dar Tand Ştefan a fugit separat, acolo unde a lăsat puşca-mitralieră ṣi el ne-a salvat: când a ajuns acolo, a început să tragă – aia e o armă foarte puternică, face un zgomot foarte mare! Crezând că acolo e o puşcă-mitralieră, nu ne-au mai urmărit. Şi-am ieşit din comună, aşa, dezbrăcaţi. […]

Din capătul comunei, ce ne facem?! Eu cu Vlad Dănilă ne-am dus la Sălişte [de] unde trebuia să aduc nişte arme reparate de la Paşca. Paşca a fost fugar pe la Sălişte şi era armurier ṣi înainte au trimis ceva arme la reparat, eu trebuia să merg şi să aduc aceste arme. […] Am mers pe drum, cu Dănilă împreună. Nu ne-a întrebat nimenea… deşi au trecut nişte civili şi am văzut că Dănilă s-a oprit şi a vorbit cu ei, eu nu i-am cunoscut, am crezut că sunt din Sălişte. Şi după aceea mi-am dat seama că au fost securişti! Ne-am dus în casă la Dănilă, a venit cu arma, Paşca a trimis cele două arme, le-a băgat într-un sac, le-a legat la gură şi trebuia când se înserează să plecăm înapoi… însă pe mine au venit şi m-au luat din casă, m-au şi arestat! […]

Grupul celălalt a plecat la Ieud. Parola noastră era, când ne-ntoarcem cu Dănilă la Ieud, la locul nostru stabilit să spunempopa. […] Şi-am aflat după aceea: Dănilă s-a întors cu Securitatea la Ieud, s-a dus personal la femeie şi i-a spus popa. Femeia, când l-a văzut la faţă, a spus: “Sunt duşi la Pâţu!“, deci a spus unde stau, că ei nu stăteau în aceeaşi casă în fiecare noapte. Şi dimineaţa, la Pâţu, au atacat comuna, i-au prins pe toţi cei care au fost aolo, pe [Vasile] Popşa l-au împuşcat. […] Deci Popşa Ion a scăpat, el n-a fost prins acolo, a fost prins numai în august! El a sărit pe geam şi-a mers la o femeie care i-a dat îmbrăcăminte şi haine.”

 

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. SD said, on august 29, 2015 at 8:47 am

    La inchiderea scolilor in limba romana in Timoc de regimul lui Tito au fost omorati trei copiii. Nu-i propune nimeni pentru canonizare sau zona respectiva are interdictie?

    Apreciază

  2. G-man said, on august 29, 2015 at 12:50 pm

    Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgânul împărat Maximian, omorând pretutindeni mulţi creştini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, şi a intrat mai întâi în capiştea idolească, de s-a închinat necuraţilor zei. Apoi, căzând cu faţa în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toţi cetăţenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute şi să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste.

    Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temându-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptând plata. Pentru aceea, oarecare din păgâni, apropiindu-se de mai marii oştilor, au zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cântând şi rugându-se Dumnezeului lor”. Atunci îndată s-au trimis ostaşi, care, alergând degrabă şi ajungând la acea peşteră, au prins pe toţi creştinii câţi au fost în ea, adică 23 de bărbaţi, şi, legându-i cu lanţuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului.

    În vremea aceea împăratul mergea la jertfe cu careta spre capiştea idolească. Pe cale l-au întâmpinat ostaşii, care duceau pe acei creştini legaţi, şi i-au zis: „O, împărate, iată aceştia sunt potrivnicii poruncii tale, care batjocoresc pe mai-marii noştri zei”. Iar împăratul, oprind careta, a poruncit să-i aducă mai aproape de el pe cei legaţi; deci i-a întrebat: „De unde sunteţi?” Iar ei au răspuns: „Suntem născuţi aici, iar cu credinţa suntem creştini”. Zis-a împăratul către ei: „N-aţi auzit oare ce fel de chinuri sunt pregătite acelora ce se numesc creştini?” Răspunseră sfinţii: „Am auzit şi am râs de nebunia ta şi chiar de satana cel ce lucrează în fiii necredinţei şi cărora tu le eşti începător”.

    Mâniindu-se, împăratul a zis: „O, ticăloşilor, îndrăzniţi a mă numi pe mine nebun şi a râde de mine? Mă jur pe mai-marii zei, că voi sfărâma trupurile voastre cu chinuri amare”. Şi a zis către ostaşi: „Întindeţi-i şi bateţi-i cu toiege, şi atunci vom vedea de va veni Dumnezeul lor să-i ajute şi să-i scoată din mâinile mele”. Astfel sfinţii mucenici au fost bătuţi de ostaşi.

    Deci, au adus trei muncitori care au bătut pe sfinţi cu vine de bou pe trupul gol. Bătându-se, mucenicii ziceau către împărat: „Vrăjmaş al lui Dumnezeu, mai pune încă alţi trei ca să ne chinuie; pentru că, cu cât vei înmulţi numărul chinuitorilor şi vei adăuga chinuri multe, cu atât vei înmulţi cununile noastre”. Zis-a împăratul către dânşii: „O, ticăloşilor mai mult decât toţi oamenii, eu voi lua capetele voastre şi voi mai aşteptaţi cununi! Lepădaţi-vă de credinţa voastră cea deşartă şi nu vă pierdeţi singuri prin nebunia voastră!” Atunci mucenicii au răspuns: „Te va pierde pe tine Dumnezeu, pentru că îi chinuieşti pe robii Săi fără vină, care nu ţi-au făcut nici un rău!”

    Zis-a împăratul către slujitori: „Bateţi-i cu pietre peste gură”. Atunci slujitorii, luând pietre, i-au bătut peste gură pe mucenici, dar nu i-au vătămat pe dânşii, ci pe ei înşişi; deoarece, înnebunind, îşi sfărâmau fălcile cu aceleaşi pietre unul altuia. Sfinţii au zis către tiranul Maximian: „Pe noi, cei ce nu ţi-am greşit nimic, ne baţi fără milă; şi pe tine să te bată îngerul lui Dumnezeu şi toată casa ta cea necurată să o piardă, nelegiuitule şi ocărâtorule de Dumnezeu! Nu poţi să te saturi de chinurile cu care ne chinuieşti de atâtea ceasuri, mâniindu-te asupra noastră? Dar mai mari chinuri decât acestea te aşteaptă pe tine, deoarece n-ai socotit că suntem îmbrăcaţi şi noi cu acelaşi trup ca şi tine, afară numai că trupul tău este blestemat şi necurat, iar al nostru este curăţit şi sfinţit prin Sfântul Botez”.

    Chinuitorul Maximian, aprinzându-se cu mânie mai mare, a zis: „Mă jur pe marii zei că voi porunci să vă taie limbile, ca şi ceilalţi care privesc la voi să se înveţe a nu se împotrivi stăpânilor săi”. Iar mucenicii lui Hristos au zis: „Ascultă, chinuitor păgân, dacă tu urăşti şi chinuieşti acei robi, care sunt potrivnici trupeştilor stăpâni, pentru ce pe noi ne sileşti ca să ne împotrivim Domnului Dumnezeului nostru? Oare voieşti ca să luăm şi noi aceleaşi chinuri care-ţi sunt gătite ţie?”

    Chinuitorul a întrebat: „Spuneţi-mi ce chinuri îmi sunt pregătite mie?” Sfinţii au răspuns: „Acelea pe care Dumnezeu le-a pregătit diavolilor şi îngerilor lui. Acelea sunt pregătite şi vouă, care sunteţi vase diavoleşti. Ele sunt: focul cel nestins, viermele cel neadormit, chinuirea cea neîncetată, pedeapsa cea veşnică, groapa pierzării iadului, întunericul cel din afară şi tartarul, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, şi alte chinuri nenumărate”. Zis-a chinuitorul: „Cu adevărat vă voi tăia limbile”. Sfinţii au răspuns: „Nebunule, măcar de ne vei tăia limba, cu care lăudăm pe Dumnezeu, însă suspinele noastre se vor sui mai bine la Domnul şi inimile noastre cu mai mare glas vor striga către Dânsul. Asemenea şi sângele nostru cel vărsat o să strige ca o trâmbiţă către Stăpânul nostru, că pătimim acestea fără vină”.

    Astfel grăind sfinţii, împăratul a poruncit să-i lege cu fiare şi să-i arunce în temniţă; iar numele şi cuvintele să le scrie în cartea cea de judecată. Când s-au dus sfinţii în curte pentru scrierea numelui, unul dintre mai-marii curţii, bărbat cinstit, anume Adrian, ţinând de elineasca păgânătate şi privind la răbdătoarea şi vitejeasca pătimire a acelor mucenici, s-a apropiat de ei şi le-a zis: „Vă jur pe Dumnezeul vostru, pentru care pătimiţi toate acestea, spune-ţi-mi adevărul: Ce fel de răsplătire aşteptaţi de la Dumnezeul vostru pentru aceste chinuri? Pentru că mari şi minunate trebuie să fie acelea care le nădăjduiţi de la Dânsul”. Răspunseră sfinţii mucenici: „Nici gura noastră nu poate să mărturisească acele bucurii, nici auzul tău să-l încapă, nici mintea nu poate să le ajungă; căci aşteptăm să luăm de la Stăpânul nostru cel drept răsplătitor, daruri mari şi preaslăvite”.

    Zis-a Adrian: „Nu v-aţi înştiinţat de ele prin legea voastră, de la prooroci şi din cărţile celorlalţi pe care-i aveţi?” Dar sfinţii au răspuns: „Nici proorocii singuri n-au putut să înţeleagă desăvârşit acele bunătăţi veşnice, pentru că oamenii care au cinstit pe Dumnezeu prin bună credinţă, prin fapte bune şi prin cele ce au luat de la Duhul Sfânt, pe acelea le-au grăit. Iar pentru slavă şi pentru răsplătiri, pe care le nădăjduim este scris: Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit. Acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. Auzind Adrian acestea, a stat în mijloc şi a zis către scriitorii, cei ce scriau numele muceni-cilor: „Să scrieţi şi numele meu cu aceşti sfinţi, că şi eu sunt creştin şi, bucurându-mă, voi muri şi eu cu dânşii pentru Hristos”. Îndată scriitorii, ducându-se la împărat i-au zis: „Adrian s-a făcut creştin şi cere să i se scrie numele lui în numărul celor osândiţi”.

    Auzind împăratul de acestea, s-a mirat şi s-a mâniat şi îndată a chemat pe Adrian la dânsul, zicând: „Adriane, oare ai înnebunit? Vrei şi tu să sfârşeşti rău?” Răspuns-a Adrian: „Nu am înnebunit, dar m-am întors din acea nebunie multă, spre cunoştinţa cea sănătoasă”. Zis-a împăratul: „Nu grăi multe, ci cere-ţi iertare şi să mărturiseşti înaintea tuturor că ai greşit, ca astfel să ştergi numele din numărul celor osândiţi”. Răspuns-a Adrian: „De acum voi începe a ruga pe adevăratul Dumnezeu ca să-mi ierte greşelile pe care le-am făcut petrecând în înşelătoarea rătăcire a închinării de idoli”. Mâniindu-se, împăratul Maximian a poruncit să-l ferece cu fiare şi să-l arunce în temniţă la ceilalţi mucenici, hotărând ziua în care avea să-l scoată la chinuire cu ceilalţi.

    Una din slugile lui Adrian, alergând degrabă acasă, i-a spus Nataliei, stăpânei sale, femeia lui Adrian: „Pe stăpânul nostru l-au dus în temniţă legat în obezi”. Auzind ea de aceasta, s-a spăimântat şi a plâns cu tânguire. Deci, rupându-şi haina de pe sine, a zis către slugă: „Care este pricina pentru care soţul meu este aruncat în temniţă?” Sluga a răspuns: „Adrian, stăpânul meu a văzut pe oarecare oameni chinuindu-se pentru numele unui oarecare, ce se numeşte Hristos, şi, nesupunîndu-se să se lepede de El şi să aducă jertfe zeilor, domnul nostru a zis scriitorilor ca şi numele lui să-l scrie între acei osândiţi la moarte, pentru că voieşte să moară cu ei”.

    Natalia iarăşi a întrebat pe slugă: „Ştii bine pentru ce a chinuit pe acei bărbaţi?” Răspuns-a slugă: „Ţi-am spus că i-a chinuit pentru un oarecare Hristos şi că nu au ascultat porunca împăratului, ca să se închine zeilor”. Atunci Natalia s-a bucurat cu duhul şi a încetat a plânge. Deci, schimbându-şi hainele cele rupte, s-a îmbrăcat în altele mai bune şi a alergat la temniţă. Ea era născută din părinţi credincioşi şi sfinţi; însă se temea ca mai înainte să spună cuiva credinţa sa cea întru Hristos, pe care o păzea în taină, de vreme ce vedea cumplita prigoană şi tiranie ce se făcea creştinilor de pagini. După ce a auzit că bărbatul ei a crezut în Hristos şi că s-a numărat cu sfinţii mucenici, atunci a luat şi ea îndrăzneala să se arate că este creştină.

    Fericită Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele bărbatului său şi i-a sărutat legăturile, apoi i-a zis: „Adrian, domnul meu, eşti fericit că ai aflat comoara pe care nu ţi-au lăsat-o părinţii tăi; pentru că aşa se va binecuvânta omul care se teme de Domnul. Cu adevărat, tocmai acum ai adunat bogăţie în tinereţile tale crezând în Hristos, bogăţie pe care n-ai fi aflat-o nici la bătrâneţe în păgânătatea elinească. Atunci vei merge cu adevărat fără de grijă în viaţa veşnică, care va să fie, păzind comoara pe care o afli la vreme de trebuinţă. Acea comoară nu o vor afla acolo aceia care îşi adună aici multe bogăţii şi câştigă averi, că atunci nu vor avea vreme să câştige ceva sau să dea cu împrumut sau să ia de la cineva, când nimeni nu va putea să se izbăvească din moartea cea veşnică, din iad şi din muncile gheenei. Niciunul altuia nu-şi vor ajuta, nici tatăl pe fiu, nici mama pe fiică, nici mulţimea bogăţiei vremelnice pe care a adunat-o, nici slugile pe domnul lor, că fiecare îşi va purta sarcina sa. Iar ale tale, domnul meu, vor merge cu tine la Hristos, ca să primeşti de la Dânsul bunătăţile făgăduite şi pregătite celor ce-L iubesc. Deci vino la dânsul cu îndrăzneală, netemându-te de răutăţile ce au să fie, că acum ai călcat peste focul cel nestins şi peste celelalte chinuri.

    Domnul meu, te rog să petreci în această chemare, la care ai venit prin dumnezeiasca milostivire. Să nu te împiedice de la această bună alegere nici cruţarea tinereţilor frumuseţi, nici dragostea neamului, nici prietenii, nici bogăţiile, nici slugile, nici slujnicele, nici orice lucru pământesc, că toate acelea se învechesc şi se strică. Dar numai pe acelea să le ai înaintea ochilor, care sunt veşnice, nici înapoi să nu cauţi la cele vremelnice, care se par a fi bunătăţi ale lumii acestea, dar care pier degrabă. Să nu te amăgească cuvintele cele îmbunătoare ale rudelor şi prietenilor tăi, să nu-ţi fure credinţa cu sfaturile lor cele viclene. Urăşte înşelăciunea lor şi leapădă cele ce te sfătuiesc dânşii. Să nu voieşti a asculta cuvintele lor cele înşelătoare, ci priveşte numai către sfinţii mucenici care sunt cu tine. Ia aminte cuvintele lor, urmează răbdării lor, neîndoindu-te în nimic. Să nu te înfricoşeze minia chinuitorului şi să nu te sperie cumplitele lui chinuri, pentru că toate acelea sunt necurate, iar slava cea cerească a robilor lui Hristos Dumnezeu, care pătimesc pentru El, este veşnică.

    Natalia, grăind acestea, a tăcut, căci se făcuse seară. Adrian a zis către dânsa: „Sora mea, acum du-te acasă şi mănâncă, iar când vom afla vremea în care ne vor scoate la chinuire, îţi voi da de ştire, ca să vii să vezi sfârşitul nostru”. Sculându-se ea de la picioarele lui, a înconjurat pe toţi cei 23 de sfinţi legaţi şi, căzând la dânşii, le săruta lanţurile, zicându-le: „Mă rog vouă, robii lui Hristos, întăriţi pe această oaie a lui Hristos, sfătuiţi-o să rabde până la sfârşit, spuneţi-i răsplătirile care li s-au gătit celor care îşi aduc sângele lor spre jertfă lui Hristos Dumnezeu, precum şi voi v-aţi adus sângele vostru Aceluia şi aveţi că rod al pătimirii voastre mântuirea cea veşnică. Câştigaţi dar şi sufletul acestuia cu sufletele voastre şi să-i fiţi părinţi, în locul părinţilor lui trupeşti, care au fost pagini. Întăriţi-i sufletul cu sfintele voastre îndemnuri, ca, crezând cu neîndoire, să-şi săvârşească cu bine alergarea sa cea mucenicească”.

    Natalia, zicând astfel, a căzut la picioarele sfinţilor şi, sărutîn-du-le legăturile, s-a întors iarăşi la Adrian, care era în temniţa cea mai dinăuntru şi mai adâncă şi a zis către dânsul: „Domnul meu, vezi să nu-ţi cruţi tinereţile şi frumuseţile trupului tău, că acest trup de pământ este mâncarea viermilor. Să nu te gândeşti la averile tale de aur şi de argint, pentru că acelea nimic nu folosesc în ziua înfricoşatei judecăţi, nici poate acolo cineva cu daruri să-şi răscumpere sufletul din pierzarea cea veşnică, nici va fi cineva să primească daruri, fiindcă Dumnezeu va primi numai lucrurile cele bune ale sufletelor sfinţilor, ca pe nişte daruri”. Natalia, grăind acestea, s-a dus acasă.

    Trecând câteva zile, Adrian a auzit că împăratul voieşte să-l scoată la judecată şi la chinuire împreună cu ceilalţi legaţi şi a zis către sfinţii mucenici: „Domnii mei, mi se cade mie a mă duce, cu binecuvântarea voastră, la casa mea, ca să chem pe roaba voastră şi sora mea, Natalia, ca să vadă pătimirea noastră, pentru că i-am făgăduit s-o chem în ceasul pătimirii”. Sfinţii l-au binecuvântat şi s-au chezăşuit pentru dânsul. Deci, dând el daruri străjerilor temniţei, a ieşit. Pe când era pe cale, l-a văzut unul din cetăţeni. Acela îndată a alergat înainte şi i-a spus Nataliei, că bărbatul ei este liber din legături şi vine spre casă. Ea, auzind aceasta, n-a crezut şi a zis: „Cine a putut să-l libereze? Să nu fie aceasta, ca bărbatul meu să se despartă de sfinţii mucenici”. Ea grăind acestea, una din slugi alergând, i-a zis: „Doamnă, ştii că domnul nostru este liber şi vine acasă?” Ea, socotind că s-a lepădat de Hristos şi a scăpat de la mucenicie, s-a mâhnit foarte şi a plâns cu amar.

    Văzând pe fereastră că se apropie, s-a sculat degrabă, a aruncat lucrul care îl avea în mâini şi a alergat de a închis uşile înaintea lui şi strigă, zicând: „Du-te de la mine, depărtatule de Dumnezeu. Du-te, cel ce ai minţit pe Domnul meu! Să nu-mi mai fie mie a vorbi cu cel lepădat de Dumnezeu! Eu nu voiesc să ascult cuvintele unei guri mincinoase. O, nedumnezeitule şi mai ticălos decât toţi oamenii! Cine te-a silit la lucrul pe care n-ai putut să-l săvârşeşti? Cine te-a despărţit de sfinţi? Cine te-a amăgit ca să te desparţi de la prietenia lor? Cine te-a pus pe fugă, pe tine cel ce n-ai ieşit încă la război? N-ai văzut încă pe potrivnici şi ai lepădat armele? Încă nu s-au slobozit săgeţile asupra ta şi eşti rănit? Mă miram, gândind în mine: Se poate oare din neamul unui om fără Dumnezeu şi din cetate păgâneasca să fie cineva bun! Mă miram că cineva din seminţia de chinuitor, să poată să se aducă jertfă curată lui Dumnezeu! Oare din cei ce au vărsat sângele cel nevinovat, va fi tămâie bine primită celui Preaînalt! Ce voi face eu, ticăloasa, care m-am însoţit cu acest păgân? Nu mi s-a dat acea cinste, ca să pot totdeauna a mă numi femeie de mucenic, ci m-am făcut femeie a depărtatului de Dumnezeu. Scurtă mi-a fost bucuria mea şi s-a prefăcut în amărăciune, defăimare de puţină vreme mi-a fost lauda între femei şi de acum întotdeauna mă voi ruşina între dânsele”.

    Deci, fericitul Adrian, stând în urmă, se bucură cu duhul, auzind cuvintele ei şi, întărindu-se spre nevoinţă, mai cu căldură dorea să-şi împlinească făgăduinţa sa cea spre Hristos. El se miră de cuvintele acelei femei tinere, cu care nu de mult era însoţit prin nuntă, pentru că abia trecuseră 13 luni de când se căsătorise. Văzând mâhnirea ei cea mare, a început a bate în uşă, grăind către dânsa: „Doamna mea, Natalio, deschide-mi uşa, că n-am fugit de la chinuire precum socoteşti tu, să nu-mi fie mie această! Eu am venit, precum ţi-am făgăduit, ca să te iau şi pe tine să vezi sfârşitul nostru”. Dar ea, necrezând cuvintele lui, a răspuns: „Iată cum mă amăgeşte călcătorul de lege! Iată cum minte călcătorul de lege! Iată cum minte al doilea Iuda! Depărtează-te de la mine, ca să nu mă omor singură!”

    Astfel, nevrând ea să deschidă, Adrian i-a zis: „Deschide mai degrabă, că apoi mă voi duce fără să te văd. Atunci vei plânge, că nu m-ai văzut mai înainte de ducerea mea. Pentru mine au chezăşuit sfinţii mucenici şi de nu mă voi afla la vremea hotărâtă, atunci voi fi căutat de cei mari. Astfel răbdătorii de chinuri, pe lângă ale lor chinuri, vor lua şi pe ale mele, chinuindu-se şi pentru mine. Deci, vor putea ei suferi chinuirea, fiind acum mai mult morţi?” Aceasta auzind-o Natalia, îndată i-a deschis cu bucurie uşa şi au căzut unul în braţele altuia. Apoi Adrian a zis către dânsa: „Fericită eşti între femei, pentru că tu singură ai cunoscut pe Dumnezeu, ca să-ţi mântuieşti bărbatul tău. Cu adevărat tu singură eşti pe pământ iubitoare de bărbat. Fericită este cununa ta, că eşti părtaşă cu mucenicii, măcar că nu pătimeşti chinuri”. Apoi, luând-o pe ea, s-a dus.

    Mergând pe cale, el a zis către dânsa: „Cum vom rândui averea noastră?” Însă ea a zis lui: „Nu pomeni nimic despre cele pământeşti, domnul meu, ca să nu ţi se întoarcă mintea ta spre dânsele. Singur ia aminte de tine şi te îngrijeşte, ca să-ţi săvârşeşti nevoinţa la care eşti chemat. Să iasă din mintea ta toate cele lumeşti, stricăcioase şi vătămătoare de suflet şi sîrguieşte-te să vezi şi să câştigi veşnicile bunătăţi, cele pregătite de Dumnezeu ţie şi sfinţilor acelora cu care ai început a alerga în calea Domnului”. Roaba lui Dumnezeu, Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele sfinţilor mucenici şi, sărutând legăturile lor, le-a văzut trupurile putrezite de răni, încât şi viermii cădeau dintr-însele. Din trupurile lor se rupeau bucăţi din greutatea lanţurilor cu care erau legaţi; deci s-a plecat la dânşii şi le-a şters puroaiele rănilor.

    Apoi a trimis degrabă slujnicele sale să aducă pânze curate şi basmale de mult preţ, că bogăţia lor era mare, deoarece amândoi se născuseră din părinţi bogaţi şi slăviţi. Aducând acelea, cu mâinile sale lega rănile lor, şi pe cât putea făcea uşurare durerilor sfinţilor, slujindu-le în temniţă şapte zile; pentru că atâta vreme mai era până când i-au scos pe ei la întrebare. Apoi, venind ziua cercetării lor şi împăratul Maximian şezând la judecată, a poruncit să-i aducă înaintea sa pe cei legaţi. Atunci îndată slujitorii au alergat la temniţă şi au poruncit ca mucenicii să iasă; dar, văzându-i pe ei slabi cu trupurile, din cauza rănilor celor dureroase, şi neputând să meargă, i-au târât cu un lanţ pe toţi cei 23, ca pe nişte trupuri dobitoceşti; iar pe Adrian l-a dus dinapoia lor, legându-i mâinile la spate.

    Apropiindu-se ei de divan, au înştiinţat pe împărat că i-au adus pe cei legaţi, iar împăratul a zis: „Să se aducă aici toţi împreună, ca să-şi vadă unul altuia chinul; însă cei pregătiţi acum spre chin, să fie aduşi goi, numai părţile lor de jos să fie acoperite”. Atunci Comentarisie a zis către împărat: „Acei care au fost chinuiţi mai înainte, nu mai pot fi aduşi acum la întrebare. Numai Adrian singur să se ducă, pentru că el este nou şi sănătos cu trupul şi poate suferi toate chinurile, iar celorlalţi le-au putrezit trupurile şi oasele lor se văd prin răni. De vor începe iarăşi a-i chinui, atunci îndată vor muri, fără să mai sufere chinurile care li s-au pregătit lor. Noi nu voim ca ei să moară cu moarte scurtă, ca şi cum ar fi greşit puţin, ci să li se mai lase puţină vreme până ce se vor însănătoşi, ca astfel trupurile lor să poată să sufere iarăşi chinuri pentru fărădelegile lor”.

    Atunci împăratul a poruncit ca pe Adrian singur să-l aducă la chin gol, numai părţile de jos să-i fie acoperite. Când slujitorii l-au dezbrăcat şi încă şi uneltele de chin i le-a dat în mâinile lui, sfinţii mucenici au zis: „Fericit eşti, Adriane, că te-ai învrednicit a-ţi duce crucea ta şi a urma pe Hristos. Deci, vezi să nu te înfricoşezi şi să te întorci înapoi, că-ţi vei pierde răsplata ta. Păzeşte-te ca diavolul să nu fure comoara ta. Nu te teme de chinurile cele văzute, ci caută spre răsplătirile cele aşteptate; deci, apropie-te cu îndrăz-neală şi ruşinează pe chinuitor. Să ştii că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, faţă de slava care are să se arate întru noi şi pe care aşteptăm să o câştigăm cu darul Domnului”.

    Asemenea şi fericită Natalia a zis către dânsul: „Domnul meu, să-ţi adânceşti mintea către Dumnezeu şi de nimic să nu se înfricoşeze inima ta. Osteneală este puţină, iar odihna este fără de sfârşit. Scurtă este pătimirea, iar slava cea mucenicească este veşnică. Puţin vei suferi durerile şi degrabă cu îngerii te vei bucura. Dacă ai slujit pământescului împărat, te-ai luptat pentru puţină leafă şi nu ţi-ai cruţat sănătatea ta, îndrăznind la războaie; iar acum cu multă bărbăţie ţi se cade să suferi toate chinurile şi să mori pentru Împăratul ceresc, cu Care singur ai să împărăţeşti”.

    Deci, Adrian fiind dus înaintea păgânului chinuitor, împăratul Maximian a căutat spre dânsul şi a zis: „Tot mai petreci în nebunia ta şi voieşti ca rău să te lipseşti de viaţa aceasta?” Adrian a răspuns: „Ţi-am spus că n-am înnebunit, ci mai mult m-am înţelepţit şi sunt gata ca în viaţa aceasta să mor”. Dar împăratul i-a zis: „Nu aduci încă jertfă şi nu te închini zeilor, precum eu şi toţi cei cu mine ne închinăm lor şi le aducem jertfe?” Adrian a răspuns: „Nebunule, singur rătăcind, pentru ce şi pe alţii îi aduci în aceeaşi rătăcire?” Dar nu numai pe ţine singur te duci la pierzare, ci şi pe tot poporul care te ascultă pe tine, în aceeaşi pierzare îl tragi, sfătuindu-l şi silindu-l să se închine zeilor celor ciopliţi şi fără de suflet şi părăsind pe Dumnezeul cel adevărat, Care a făcut cerul şi pământul”. Împăratul a zis: „Oare ţi se pare că zeii noştri sunt mici, când ei sunt mari?” Adrian a răspuns: „Eu nu-i numesc pe ei nici mici, nici mari, de vreme ce nu sunt nimic”.

    Atunci chinuitorul, mâniindu-se, a poruncit să-l bată cumplit cu toiege. Când a auzit fericită Natalia că au început a-l bate pe bărbatul ei, îndată a spus sfinţilor mucenici, zicând: „Iată, domnul meu a început a pătimi”. Atunci sfinţii îndată s-au întins la rugăciune către Dumnezeu pentru dânsul, ca El să-l întărească în chinuri. Chinuitorul poruncea celor ce-l băteau: „Ziceţi-i lui: Nu huli pe zei”. Mucenicul, fiind bătut, zicea către împărat: „Dacă eu sunt chinuit astfel, că hulesc pe zeii care nu sunt zei, apoi ce fel de chinuire vei suferi tu, hulind pe Dumnezeul cel viu şi adevărat?” Împăratul a zis: „Nişte cuvinte ca acestea ai învăţat de la cei amăgitori?” Mucenicul a răspuns: „Pentru ce numeşti amăgitori pe povăţuitorii spre mântuire şi pe conducătorii spre viaţa veşnică? Voi mai ales sunteţi amăgitori, fiindcă amăgiţi pe oameni spre pierzare”. Maximian, mâniindu-se, a poruncit la patru slujitori puternici ca să-l bată cu pari. Adrian, fiind bătut, zicea: „O, chinuitorule, pe cât mai multe chinuri îmi vei afla mie, pe atât îmi vei fi mijlocitor de cununi mai frumoase”.

    Fericită Natalia spunea sfinţilor mucenici toate cuvintele câte le zicea împăratul şi câte răspundea Adrian. Muncitorul a zis: „Măcar acum cruţă-ţi tinereţile tale şi mărturiseşte pe zei. Pentru ce voieşti a muri de bunăvoie aşa, în deşert? Mă jur pe marii zei că mă doare inima foarte mult pentru tine, văzându-te că te chinuieşti şi-ţi pierzi frumuseţile tale”. Mucenicul a răspuns: „Mă cruţi pe mine, ca să pier cu totul?” Muncitorul a zis: „Mărturiseşte pe zei ca să te miluiască pe tine şi iarăşi te vei rândui în cinstea ta cea dintâi. Nu ţi se cade ţie să fii asemenea cu aceia care au fost cu tine în legături, căci tu eşti de neam bun, fiu de părinţi cinstiţi; deşi eşti tânăr, eşti vrednic de mare cinste. Dar cei legaţi sunt de neam prost, nebuni şi necunoscători”. Mucenicul a răspuns: „Te ştiu pe tine că-mi ştii neamul şi patria, dar, de ai fi ştiut neamul acelor sfinţi şi patria lor cea bogată, pe care ei o aşteaptă, tu mai întâi ai cădea la picioarele lor şi i-ai ruga să se roage pentru tine, şi cu mâinile tale ai sfărâma zeii cei fără de suflet”. Atunci muncitorul, iuţindu-se mai mult, a poruncit celor patru ostaşi puternici, să-l bată pe mucenic peste pântece. Deci, sfântul a fost bătut până ce i s-a deschis pântecele şi au început a-i ieşi măruntaiele. Muncitorul, văzând acest lucru, a poruncit să înceteze de a-l bate.

    Fericitul era tânăr cu vârsta, având numai douăzeci şi opt de ani. Împăratul a zis către dânsul: „Vezi cum te cruţ pe tine? Deci, măcar cu cuvântul cheamă pe zei, că îndată îţi vor fi milostivi; iar eu voi chema pe doctori, ca să-ţi tămăduiesc rănile şi astăzi vei fi cu mine în palatul împărătesc”. Mucenicul a răspuns: „Deşi îmi făgăduieşti mie îngrijire de doctori şi cinste în palatul tău, şi îmi spui de zeii tăi că-mi vor fi milostivi, însă eu voiesc că singuri ei cu gura lor să-mi spună ce voiesc să-mi dea şi ce facere de bine îmi făgăduiesc. Când voi auzi din gura lor cuvântul, atunci le voi aduce lor jertfă şi mă voi închina precum voieşti”. Împăratul a zis: „Ei nu pot să vorbească”.

    Mucenicul a zis: „Dacă nu pot să vorbească, atunci pentru ce să mă închin lor, fiind muţi şi fără suflet?” Împăratul, mâniindu-se şi iuţindu-se, a poruncit să lege iarăşi pe mucenic cu ceilalţi legaţi şi să-l ducă în temniţă, hotărând ziua în care voia să-i mai scoată încă la întrebare. Ostaşii luând pe sfinţii mucenici, pe unii i-au târât, pe alţii i-au dus în căruţe, fiind foarte slabi de durerile trupeşti şi neputând să meargă. Astfel a fost dus Sfântul Adrian în temniţă, care a primit iarăşi pe legaţii lui Hristos.

    Fericită Natalia, întărind pe Adrian şi punând mâna sa pe grumajii lui, îl mângâia şi îi zicea: „Fericit eşti, domnul meu, că te-ai învrednicit părţii sfinţilor mucenici. Fericit eşti, lumina ochilor mei, că pătimeşti pentru Cel ce a pătimit pentru tine. Iată, te duci să vezi slava Lui şi să fii părtaş aceleia; că cel ce se împărtăşeşte patimilor Lui, va fi părtaş şi slavei Aceluia”. Natalia, zicându-i aceasta, îi ştergea sângele şi îşi ungea cu el trupul său, iar sfinţii mucenici se bucurau foarte mult de vitejeasca răbdare a lui Adrian şi, apropiindu-se, îl sărutau, zicându-i: „Pace ţie, frate!” Iar cei ce nu puteau să umble de răni, zăcând aruncaţi, aceia, târându-se pe pământ, se apropiau de dânsul ca să-l mângâie şi toţi ziceau către el: „Bucură-te în Domnul, iubite frate, căci numele tău este scris cu robii cei desăvârşiţi ai lui Dumnezeu”. Sfântul Adrian a răspuns: „Bucuraţi-vă şi voi, robii lui Hristos, căci osteneala voastră pentru mine este cununa voastră. Rugaţi-vă Domnului pentru mine ca să mă întărească, fiindu-mi trupul foarte slăbit, că vrăjmaşul diavol să nu poată nimic şi să nu se scoale împotriva mea”.

    Sfinţii i-au zis: „Nădăjduieşte spre Domnul, că nu te va birui pe ţine satana. Pătimirea ta l-a gonit departe, deşi noi la început ne temeam pentru tine, gândind la neputinţa cea omenească din tine; dar acum ai covârşit firea cea omenească prin răbdarea cea tare. De acum nu ne mai îndoim de tine şi credem în ajutorul lui Dumnezeu, căci de acum nimic nu va mai spori vrăjmaşul asupra ta; deci, nu te teme, Hristos este cu tine, El este Cel ce biruieşte pe vrăjmaş”. Cu Sfânta Natalia erau şi alte femei dreptcredincioase, care slujeau sfinţilor, tămăduindu-le rănile şi legându-le cu feşe. Ele îşi împărţeau între ele pe sfinţii mucenici, ca fiecare să facă slujirea celui al său.

    Păgânul împărat, înştiinţându-se despre aceea că multe femei credincioase merg la temniţă, că fac slujbă celor legaţi şi pun tămăduiri pe rănile lor, a oprit să se mai fac aceasta. El a poruncit să nu lase nici o femeie în temniţă la cei legaţi. De aceea, Sfânta Natalia, văzând că nu este cu putinţă femeilor să meargă la mucenici, şi-a tuns părul capului şi s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti. După săvârşirea slujbei, şezând la picioarele lui Adrian, zicea: „Domnul meu, mă rog ţie, adu-ţi aminte de însoţirea noastră, de această zăbovire a mea de faţă în pătimirea ta, şi de dorinţa ta de cununi. Roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, ca, împreună cu tine, să mă ia şi pe mine; şi, precum am fost în această viaţă plină de primejdii şi de păcate, tot aşa să petrecem nedespărţiţi în viaţa cea fericită. Mă rog ţie, domnul meu, când vei sta înaintea lui Hristos, mai întâi să-I faci această rugăciune pentru mine; pentru că ştiu că toate cele ce le vei cere de la El, Domnul îţi va da ţie, că iubeşte rugăciunea ta şi este primită cererea ta. Ştii păgânătatea acestor cetăţeni şi împărăteasca lor nedumerire, pentru aceea mă tem că nu cumva să mă silească pe mine a lua un alt bărbat necurat şi închinător de idoli; şi astfel patul tău se va întina şi se va necinsti sfânta noastră însoţire. Mă rog, păzeşte pe soţia ta, precum învaţă apostolul. Dă-mi plata aceasta a întregii mele înţelepciuni, ca să mă sfârşesc cu tine”.

    Astfel grăind ea, s-a sculat şi iarăşi a slujit sfinţilor, hrănindu-i, adăpându-i şi curăţind rănile lor, le lega. Înştiinţându-se şi celelalte femei binecredincioase, că Natalia slujeşte sfinţilor în chip bărbă-tesc, au făcut şi ele asemenea, adică s-au tuns şi s-au îmbrăcat bărbăteşte şi, intrând în temniţă, slujeau sfinţilor că şi mai înainte. Deci, nu i s-a tăinuit nimic păgânului împărat despre ceea ce făceau femeile; căci s-a înştiinţat de aceasta, că legaţii au slăbit cu totul, putrezindu-le rănile şi sunt aproape de moarte. Atunci a poruncit să aducă în temniţă la dânşii o nicovală şi un ciocan de fier, cu care să le sfărâme fluierele şi mâinile, pentru că zicea: „Să nu moară cu moartea de obşte a tuturor oamenilor, ci cu moarte silnică”. Aducând ucigaşii slujitori ai muncitorilor, nicovala şi ciocanul în temniţă şi văzându-le Natalia, a cunoscut ce se va face cu ele; deci, i-a întâmpinat, rugându-i să înceapă de la Adrian, de teamă că nu cumva să se înfricoşeze bărbatul ei, văzând o chinuire aşa de cumplită şi sfârşitul celorlalţi mucenici.

    Ucigaşii au ascultat-o şi s-au apropiat mai întâi de Adrian, iar ea, ridicând picioarele bărbatului său, le-a întins pe nicovală. Chinuitorii, lovindu-l tare cu ciocanul, i-au sfărâmat fluierele picioarelor. Atunci fericită, fecioară Natalia a zis către mucenic: „Mă rog ţie, domnul meu şi robul lui Hristos, întinde mâna cât mai eşti încă în viaţă, ca s-o sfărâme cu voia ta, pentru ca să fii întocmai cu ceilalţi mucenici, căci ei au pătimit mai mult decât tine”. Sfântul Adrian, întinzând mâna spre ea, Natalia i-a întins-o spre nicovală, iar ucigaşul, lovind-o cu tărie, i-a rupt-o. Deci, Sfântul Adrian îndată din acea mare durere şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel omorând ucigaşii pe Sfântul Adrian, au mers cu nicovala şi ciocanul la ceilalţi mucenici, iar ei singuri îşi întindeau picioarele şi mâinile pe nicovală, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletele noastre!” Astfel, suferind sfărâmarea mădularelor, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului.

    După aceea, necuratul împărat a poruncit ca trupurile muce-nicilor să le dea focului, zicând că nu cumva să vină galileenii, să le ia. Auzind Sfânta Natalia de această poruncă, a aruncat în taină mina bărbatului ei, ascunzând-o ca să nu fie aruncată în foc. Slujitorii tiranului, arzând cuptorul, scoteau trupurile sfinţilor din temniţă şi le duceau la cuptor, iar Sfânta Natalia şi celelalte cinstite şi binecuvântate femei, sângele cel ce pică din trupurile muceniceşti îl luau în hainele lor cele de mult preţ, ungându-şi trupurile cu el. Hainele acelor slujitori, care erau stropite cu sângele mucenicilor, le-au cumpărat pentru ele cu aur şi argint. Aruncând trupurile mu-ceniceşti în cuptor, femeile acelea au strigat cu lacrimi: „Pomeniţi-ne şi pe noi întru odihna voastră”. Sfânta Natalia s-a pornit spre gura cuptorului, vrând să se arunce în foc, ca să fie arsă împreună cu bărbatul său, dar a fost oprită. Deci, îndată au tunat tunete mari, încât toată cetatea s-a cutremurat, s-au făcut fulgere înfricoşate şi s-a vărsat o ploaie mare, de s-au umplut toate locurile cu apă, asemenea şi cuptorul s-a stins, umplându-se cu apă. Toată cetatea înota ca într-un potop; iar paginii slujitori, văzând frica aceea, au fugit. Alţii, căzând cu faţa în jos, au murit, pentru că i-au ucis trăsnetele.

    Credincioşii bărbaţi ce se întâmplaseră să fie acolo cu Sfânta Natalia şi cu celelalte femei, după fuga chinuitorilor, au luat din cuptor trupurile sfinţilor mucenici întregi şi nevătămate, încât nici de părul lor nu se atinsese focul. Un bărbat oarecare dreptcredincios şi cu femeia sa, căzând, au început a ruga pe Natalia şi pe ceilalţi, zicând: „Noi petrecem la un loc ascuns dinaintea cetăţii; deci, nemaiputând suferi păgânătatea şi vărsările de sânge pe care păgânul împărat le face în cetate, voim acum că, lăsându-ne locul nostru, să ne ducem la Vizantia. Daţi-ne nouă trupurile sfinţilor mucenici, să le punem în corabie, ca să le ducem de aici şi, acolo petrecând, le vom păzi până ce va pieri necuratul chinuitor Maximian. După pierzarea aceluia, iarăşi aici – de ne vom afla printre cei vii -, ne vom întoarce, ca aici să fie cinstite de toţi. Dacă vor rămâne aici, împăratul iar va porunci să le ardă, şi vă veţi face vânzători de trupurile sfinţilor, trupuri pe care Dumnezeu le-a ferit de foc”. Cuvintele bărbatului aceluia au plăcut fraţilor care au dus trupurile mucenicilor în corabie; deci, au pornit spre Vizantia, având vintul spre înotare cu bună sporire.

    Sfânta Natalia a rămas în casa sa, având mina iubitului ei bărbat, Sfântul Adrian, pe care, ungând-o cu mir şi învelind-o cu porfiră, a pus-o la căpătâiul patului său, neştiind nimeni din casă. După câteva zile, un bărbat cinstit din acea cetate, cu dregătoria tribun, a voit să ia de femeie pe Natalia, pentru că era de neam bun, bogată şi frumoasă la faţă ca o fată tânără. Apropiindu-se de împărat, l-a rugat să-i poruncească să-şi ia în însoţire pe femeia lui Adrian. Împăratul nu l-a oprit, ca să-i fie după cerere. Tribunul îndată a trimis la Natalia nişte femei cinstite ca să-i zică de însoţire. Sfânta Natalia a răspuns femeilor ce veniseră la ea: „Bucuroasă sunt de vestea aceasta, şi cine mi-ar fi dat mie ca să mă căsătoresc cu un bărbat ca acela, însă vă rog să mă lăsaţi trei zile ca să mă gătesc, pentru că nu m-am aşteptat ca atât de iute să mă ia cineva de soţie”. Acestea le grăia fericită Natalia, dar cu mintea se gândea ca să fugă acolo unde sunt duse trupurile sfinţilor.

    Astfel a eliberat pe femeile trimise de tribun. Ea a intrat în cămara unde era mâna Sfântului Adrian şi, căzând cu faţa la pământ, a plâns, zicând către Domnul: „Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul celor scârbiţi, Cel ce eşti aproape de cei zdrobiţi cu inima, caută spre mine, roaba Ta, şi nu lăsa să se spurce patul mucenicului Tău, Adrian. Nu uita, Stăpâne, pătimirile robului Tău, pe care le-a răbdat pentru numele Tău cel sfânt. Milostive Doamne, adu-ţi aminte de zdrobirea fluierelor lui şi de tăierea mâinilor. Asemenea şi de ale celorlalţi robi ai Tăi, care au răbdat pentru Tine, să nu le fie în zadar pătimirile cele dureroase, ci miluieşte-mă pe mine pentru aceia. Scoate-mă de la împreuna-vieţuire cu vrăjmaşii Tăi, Tu, Care ai izbăvit din foc pe sfinţii Tăi, şi izbăveşte-mă de aşteptarea omului cel necurat”.

    Rugându-se aşa, sfântă a adormit de multă mâhnire şi, dormind uşor, iată în vis i-a stat ei de faţă unul din acei sfinţi muce-nici, zicându-i: „Pace ţie, Natalie, roaba lui Hristos! Îndrăzneşte, că nu te-a trecut Dumnezeu cu vederea, nici noi n-am uitat ostenelile tale, pe care le-ai suferit slujindu-ne nouă pe când eram în legături, ci, stând înaintea feţei lui Hristos, L-am rugat pe El să-ţi poruncească să vii degrabă la noi”. Fericită Natalia a zis către dânsul: „Spune-mi mie, sfinte mucenice, oare Adrian, stăpânul meu, a stat cu voi înaintea Domnului Hristos?” Mucenicul a răspuns: „El a stat mai înainte de noi înaintea stăpânului. Iar tu, sculându-te, nu zăbovi, ci intră în corabie şi mergi la locul acela unde sunt trupurile noastre; pentru că acolo te va cerceta Domnul şi te va aduce la noi”. Sfânta Natalia, deşteptându-se din somn, îndată a lăsat toate şi, luând numai mâna Sfântului Adrian, a ieşit din casă, a mers la malul mării unde a găsit o corabie, ca şi cum o aştepta, şi cu aceea a mers la Vizantia. Intrând într-însa, a văzut în ea bărbaţi şi femei, toţi fiind creştini, care fugeau de chinuirea păgânului împărat Maximian, şi astfel a preamărit pe Dumnezeu, pornind în cale.

    Tribunul, înştiinţându-se de plecarea Nataliei, a cerut de la împărat ostaşi în ajutor şi, şezând în altă corabie, a plecat după dânsa. Plutind el ca la o mie de stadii, s-a ridicat pe mare un vânt puternic, încât a întors corabia tribunului înapoi şi a aruncat-o iarăşi pe acelaşi mal de unde a plecat, nu fără vătămare, pentru că mulţi din cei de pe corabie s-au înecat în valuri. Iar corabia creştinească, în care era Sfânta Natalia, a plutit în calea sa fără primejdie. La miezul nopţii, s-a arătat duhul vrăjmaşului împotriva lor, ca şi cum venea în corabie din partea răsăritului, părând că are cu sine oameni călători, şi a zis corăbierilor celor creştineşti, ca printr-un glas de cârmaci: „De unde veniţi şi unde mergeţi?” Aceştia au răspuns: „Venim din Nicomidia şi mergem în Vizantia”. Vrăjmaşul le-a zis: „Aţi rătăcit din calea cea dreaptă, întoarceţi corabia spre partea stângă”. Duhul cel necurat, zicând aceasta, voia să-i amăgească, să-i ducă în rătăcire şi să-i înece. Creştinii, crezând minciuna şi socotindu-i pe ei că sunt corăbieri de la răsărit, au început a îndrepta pânzele şi corabia spre stânga, dar îndată li s-a arătat Sfântul Mucenic Adrian, strălucind ca o lumină, şi a strigat cu glas mare, zicând: „Să mergeţi înainte pe calea pe care aţi început şi să nu ascultaţi glasul duşmanului, care vă meşteşugeşte pierzarea cu vicleşug”.

    Zicând aceasta, mucenicul se vedea că merge înaintea corabiei pe apă, iar duhul diavolului s-a stins cu corabia cea închipuită. Fericită Natalia, sculându-se, a văzut pe Sfântul Adrian mergând înaintea corăbiei, şi s-a bucurat foarte mult şi a strigat, zicând: „Iată, domnul meu!” Atunci îndată sfântul s-a făcut nevăzut. Vântul le suflă cu bună sporire, astfel că au ajuns în Vizantia mai înainte de a se lumina de ziuă. Deci, s-au oprit la malul unde era biserica, în care se puseseră trupurile sfinţilor mucenici, şi au ieşit pe uscat cu bucurie. Sfânta Natalia, mergând la trupurile sfinţilor mucenici, s-a veselit cu duhul; deci, căzând la dânşii şi sărutându-i, vărsa lacrimi de bucurie. Apoi, lipind mâna Sfântului Adrian de trupul lui şi plecându-şi genunchii, s-a rugat mult.

    Sculându-se după multă rugăciune, a sărutat pe fraţii şi pe surorile care se aflau în acel loc, căci se adunaseră acolo mulţi credincioşi. Aceia au primit-o pe ea cu bucurie şi, ducând-o în casa cea dinăuntru, au rugat-o să se odihnească puţin, căci o văzuseră pe ea foarte ostenită de acea călătorie pe mare. Ea odihnindu-se, i s-a arătat în vis Sfântul Mucenic Adrian, zicându-i: „Bine ai venit aici, roaba lui Hristos şi fiica mucenicilor. Vino de acum la odihna cea pregătită ţie de Domnul! Vino şi-ţi primeşte răsplătirea cea cuvenită ţie!” Ea, deşteptându-se din vedenia aceea, a spus fraţilor şi surorilor ceea ce a văzut şi a auzit, şi i-a rugat să se roage pentru dânsa. După aceasta, iarăşi i s-au închis ochii şi a adormit. După un ceas, fraţii au mers ca s-o deştepte şi au găsit-o sfârşită; căci sfântul ei suflet se dusese la Domnul în odihna cea veşnică.

    Astfel, degrabă după săvârşirea pătimirii sfinţilor mucenici, şi-a sfârşit şi Sfânta Natalia alergarea sa cea mucenicească, deşi fără de vărsarea sângelui; pentru că a pătimit mult, slujind sfinţilor mucenici în legături şi privind la pătimirea lor, fugind încă din casă şi din patria sa pentru întreaga înţelepciune. Ea a stat în ceata mucenicilor înaintea lui Hristos, Mântuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

    Apreciat de 1 persoană

  3. G-man said, on august 29, 2015 at 1:11 pm

    Acesti oamenii care au suferit in inchisorile comuniste sunt noii nostrii mucenici . Ce ma intristeaza este ca in aceste relatari apar multi care s-au sinucis nemaindurand chinurile si intrebarea care imi apare e : unde au gresit ? Nu fac o judecata a lor ci a situatiei pentru a invata ceva din ea . Raspunsul pe care il gasesc este ca au avut asteptari si incredere de la om (vin americanii!). Si posibil ca unele actiuni sa fi fost inafara motoului ” Nihil SIne Deo”.
    Pentru ca daca credem cu strambii ca vietile sfintilor sunt doar niste povesti frumoase , nu avem subiect de discutie. Dar daca credem cu Dreptii ca vietile sfintilor sunt adevar adevarat; atunci vedem in aceste adevaruri de viata sfanta , ardoarea si suportarea torturii si durerilor peste fire , fara dorinta de sinucidere.
    Si ca sa ne pregatim pe noi mai bine , acele greseli trebuiesc scoase din sufletul , inima si mintea noastra. acele greseli fiind asteptarea ajutorului de la om sau o imparatie ( vezi frati care spera in imperul rus ortodox , sau imperiul grec ortodox) si sa scoatem din actiunile si gandirile noastre orice este fare de IMPARATUL HRISTOS.
    Nihil Sine Deo.

    ps: Afantul Mucenic Adrian , nu era botezat la momentul marturisirii credintei in Hristos.

    … sa nu apara replici idioate gen .. tu nu ai suporta nici o palma.. ca asa e; nu as suporta nici o palma .Dar eu nu judec oamenii ci situatiile , ca sa pot sa ma pregatesc , daca elev(inca in viata ) fiind de nota 2 vreau sa ma pregatesc de nota 10 ,…caci mi-e teama ca daca ma pregatesc de nota 5 , voi lua nota 1 ….care apropo nu e de trecere !
    Asa ca dupa una alta, rugati-va si pentru mine ca sa nu i-au nota mica la examenul final!

    Apreciază

    • artion said, on august 30, 2015 at 3:46 pm

      Nadejdea vietii vesnice face ca moartea sa fie fara de durere pentru cel care se indreapta spre ea. Il mangaie si pe cel care-si da ultima suflare, il fortifica si pe cel care se lupta barbateste, si osanditului la moarte ii ofera usurare, iar pe cel care se lupta pentru virtute, dreptate, adevar,il face darz si de neinvins. Eroii, martirii credintei, libertatii, stiintei, binelui, si in general toti care au adus binefaceri umanitatii au fost condusi de nadejdea in Dumnezeu cel viu, vesnic. Cel care nadajduieste in Domnul se bucura de cea mai mare pace. Domnul este ajutorul lui, de cine sa se teama ? Daca se porneste impotriva lui razboiul, nu se teme,nu se infricoseaza pentru ca nadajduieste in Domnul. Nu si pune nadejdea in arcul si nici in sageata lui, si nu si pune
      mantuirea in sabie ci in Domnul Dumnezeul sau , Care are puterea de a-l izbavi din mana celor care i poarta razboi, din cursa pacatosului si de furtuna. Las este omul care a abandonat nadejdea, ancora mantuirii, predandu-se deznadejdii. ( Sfantul Nectarie – Cunoaste te pe tine insuti – Despre virtute )

      ____________________________________________________________________

      E o vorbă: „nu aduce anul ce aduce ceasul”. Dar ziua si ceasul acela trebuiau să vină, căci făceau parte din destin. Această zi a fost pentru unii chemare la cer, pentru altii sinucidere sau încercare de sinucidere, iar pentru altii prăbusire si trecere prin mlastina disperării. Unii au rămas acolo si s-au înecat – putini au fost la număr – si asta pentru că s-au încrezut în puterile lor. […] Cei care s-au prăbusit, dar si-au recunoscut neputintele si slăbiciunile omenesti, păstrându-si credinta si nădejdea în mila lui Dumnezeu, au scăpat din această mlastină zdreliti, îngenunchiati, doborâti la pământ si totusi nebiruiti. Iar când au iesit din mlastină, si-au oblojit rănile cu mirul credintei si nădejdii, strigând: „Doamne! […] Revin la cazul lui Şerban, deoarece a fost primul dintre noi care, nemaiputând suporta torturile diabolice (fac presupunerea în analogie cu cazul lui Gelu Gheoghiu), credea că în urma sinuciderii lui călăii se vor vedea obligati să înceteze torturile . […] Am mai relatat că, în închisorile de la Pitesti si Gherla, s-a luat detinutilor până si posibilitatea de sinucidere, pentru că planul diabolic prevedea tortura continuă până la epuizarea totală a individului. De aceea au instituit pozitii fixe de tortură si plantoane ce supravegheau zi si noapte, observându-i pe cei de pe priciuri, să nu se miste din pozitia impusă. Într-una din zile, Gelu Gheorghiu si Ghită Reus erau de serviciu, ca să ducă tineta de necesităti la w.c., Gelu a observat când Zaharia si-a pus la căpătâi o sticlă; când ducea tineta, a găsit momentul să ia sticla si s-o vâre în buzunar, fără ca Reus să-l vadă. S-au întors în cameră si s-au asezat fiecare la locul lui pe prici. Într-un moment de neatentie al celor din comitet, Gelu a scos ciobul de sticlă si si-a tăiat venele de la gât. Operatia a fost făcută atât de fulgerător, că nimeni n-a observat. După aceea Gelu s-a lăsat pe spate iar eu, cu riscul de a fi ciomăgit pentru că n-am respectat pozitia impusă, am întors capul spre Gelu. M-am îngrozit de ceea ce am văzut. Din gâtul acestuia gâlgâia sângele. […] Pe Gelu Gheorghiu l-a salvat faptul că tăietura nu era decât superficială, neatingând vasele profunde. Încercarea de sinucidere l-a costat însă mult, căci torturile la care a fost supus, ca urmare a acestui gest, au fost dintre cele mai groaznice. După încetarea demascărilor, a spus că făcuse acest gest, crezând că-l va putea influenta pe Ţurcanu să-si schimbe atitudinea. […] Gelu Gheorghiu care, cu atitudinea lui de om bun, interpretând totul prin prisma morală, i-a răspuns lui Zaharia: „Mă întreb dacă am fost vreodată legionar, pentru că din punctul meu de vedere, a fi ceva înseamnă a te identifica cu ceea ce afirmi că esti. Prin urmare, mă întreb, m-am identificat eu oare cu Miscarea Legionară?” „Corneliu Codreanu a fost primul care s-a identificat cu ceea ce a spus că este si asa a fost asasinat. Mota si Marin de asemenea sau identificat cu ceea ce au spus că sunt si asa au si murit. Toti martirii legionari s-au identificat cu ceea ce au spus că sunt si asa au si fost asasinati”. ( Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaştina disperării )

      _____________________________________________________________________

      Cert e ca nu toti s-au sinucis din aceleasi motive. Posibil unii sa se fi sinucis dupa ce au inebunit (datorita torturilor dar si a disperarii), fiind intr o stare inconstienta. Acestia sunt o categorie aparte.Dar disperarea e tot un pacat. Probabil nu s-au rugat suficient si n au fost ancorati in credinta de au inebunit. Altii s-au sinucis oarecum dint-un scop nobil, crezand ca moartea lor v-a schimba ceva in inmile calailor, insa tot pacat este. Altii cum spui tu s-au sinucis deoarece asteptarile lor (de la americani si nu de la Dumnezeu) , au fost in zadar. Altii (tortionarii) s-au sinucis ca si Iuda datorita lepadarii si a tradarii.

      Cred ca pregatirea de care vorbesti porneste de la gesturi mici, gen sa nu raspunzi la ocari, sa suporti nedreptatile vietii, sa ti pese mai mult de suflet decat de trup, si asta doar prin practica si antrenament . Iti dai seama ca multi suntem nepregatiti in momentul de fata, dar nici scuze nu putem avea pentru ca la judecata Dumnezeu ne va judeca si prin exemplul altora, care au fost in aceeasi situatie ca a noastra dar au perseverat dobandind virtuti si ajungand martiri si sfinti.

      Apreciază

      • G-man said, on august 30, 2015 at 10:24 pm

        da frate , interesant raspuns , cred ca au fost situatii diferite. Si mai vad ca majoritatea vorbesc despre cei care au iesit si au trecut , dar mai putin se vorbeste de cei care s-au sinucis sau au incercat.
        cred ca avem de invatat si de aici . gen: asa NU.
        spor la antrenament! 🙂
        Nimic fara Hristos-Dumnezeu!

        Apreciază

  4. G-man said, on august 29, 2015 at 1:36 pm

    sau
    …………………

    Icosul 7

    Tanar cu varsta, dar batran cu mintea, te-ai aratat, o, Mucenice Gheorghe; pentru aceea si chinurile cu barbatie, ca si cum altul le?ar fi patimit, le-ai suferit cu viteaza cugetare; de aceea cantam tie unele ca acestea:

    Bucura-te, ca pantecele ti-a fost impuns cu ascutisul sulifei.
    Bucura-te, ca trupul cu vine de bou ti-a fost lovit.
    Bucura-te, ca ai fost batut peste gura cu multe toiege.
    Bucura-te, ca ti-au fost legate mainile cu lanturi.
    Bucura-te, ca ai fost tras pe roata cea cu ascutisuri.
    Bucura-te, ca pieptul tau cu pietre a fost strivit.
    Bucura-te, ca ai purtat incaltaminte inrosita in foc.
    Bucura-te, ca ai petrecut trei zile in groapa cu var.
    Bucura-te, ca ai baut inveninatoare bauturi.
    Bucura-te, ca ai locult adeseori in temnita.
    Bucura-te, ca ai fost pus in sulite prea ascufite.
    Bucura-te, ca ai luat sfarsitul prin sabie.
    Bucura-te, Mare Mucenice Gheorghe!
    ………………..

    Apreciază

  5. G-man said, on august 29, 2015 at 1:56 pm

    si inca ceva sa mai zic ca am adunat frustrari tot citind si necomentand..
    mai fratilor mai terminati cu ce bine era inainte si ce bun era ceausescu..mai nou ce bun era dej cel bej ,..etc
    ca asa omul care alearga de 2000 de ani poate zice; -da ce bine era pe vremea lui nero ce reforme a facut imparatul nero .. si ce bun era .. !
    da era mai bine inainte !, in primul rand pentru ca multi dintre voi erati mai tineri atunci , apoi da, era mai bine economic .. ca doar nu pentru trup traim noi . nu ?
    dar , fratilor ! ceausescu ca si bej si stalin si lenin si hitler ,, tot anticristi au fost ..ca vreti sau nu vreti ,ca trupul vostru o ducea bine atunci nu ca acum…mancati neotravit si mai stati la cozi la peste ..tot aia e ..
    asa pe aceasta logica gresita puteti merge si acum .
    si sa luati prezentul de bun , caci nu a venit anticristul cu slugile lui ..si sa ii aparati/cintiti /areciati. pe aticristi prezenti ..cai stim cu sigurata ca cei care le vor urma vor fi mai rai ca ei ..

    ..mi se face rau cand va citesc comentariile in care aparati anticristi .. noi sau vechi ..
    si nu atat cand ziceti ca era mai bine , ca aici aveti dreptate , ci atunci cand ridicati in slavi pe ceasca cu a lui doctor de renume mondial . si pe alti locuitori ai iadului. gandire stramba si neortodoxa , care la mometul cumpenei de mucenicie .. poate face ravagii in sufletele voastre.

    Apreciază

    • G-man said, on august 29, 2015 at 2:12 pm

      Scrie Sfântul Ioan Damaschin:
      „Trebuie să se ştie că Antihristul trebuie să vină. Deşi
      antihrist e tot cel ce nu mărturiseşte că Fiul lui Dumnezeu
      s-a întrupat, că este Dumnezeu întreg şi s-a făcut om
      întreg fără a înceta să fie Dumnezeu, se numeşte Antihrist
      în adevăratul sens al cuvântului cel care trebuie să vină
      înainte de sfârşitul lumii”

      Apreciază

  6. G-man said, on august 29, 2015 at 2:20 pm

    Va veni ca un nelegiuit, sub o înfăţişare care îi va îngădui
    să înşele pe toată lumea, va veni sub chipul smereniei, al
    blândeţii, se va pretinde victimă a nedreptăţii, scârbit de
    idoli, va lua înfăţişarea evlaviei, a bunătăţii, va fi prietenul
    săracilor, amabil cu toţi; dar va şti să ia şi hotărâri meşteşugite ca să placă tuturor, pentru ca toţi oamenii să-l
    iubească. Va înşela lumea până ce îşi va fi stabilit domnia.
    Mai mult, va face semne mari şi minuni ca să intimideze
    […] Şi fiindcă multe clase sociale şi neamuri îi vor aprecia
    calităţile şi puterea, toţi îl vor accepta în unanimitate,
    într-un singur gând, şi-l vor proclama rege cu bucurie,
    repetându-şi între ei: oare am fi putut găsi un alt om la fel
    de bun şi de drept?
    ……..
    Cuvântul 38 despre venirea lui Hristos şi a lui Antihrist. v. Sfântul Irineu,
    Contra ereziilor, V, 25: 1; v. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV,
    15.

    Apreciat de 1 persoană

  7. G-man said, on august 29, 2015 at 2:22 pm

    http://mirem.ro/pdfuri/antihrist.pdf

    Apreciat de 1 persoană

  8. lastunnegru said, on august 29, 2015 at 2:23 pm

    off topic

    Iar au inceput astia cu propaganda la televizor pentru microciparea copiilor ca sa nu fie rapiti.

    KNS5

    http://www.kens5.com/story/news/2015/05/07/tracking-kids-via-microchip-cant-be-far-off-says-expert/70986060/

    Mark of the Beast : Implantable Human RFID Micro chips are in our near future (May 14, 201

    NBC

    Kathie Lee Gifford says implantable microchip is good idea

    Apreciază

  9. lastunnegru said, on august 29, 2015 at 3:01 pm

    off topic

    Se pare ca si cei de la RT (Russia Today ) sant cu propaganda pro SISTEM pro cip si pro banii virtuali.

    RT (Russia Today ) Emisiunea Watching the Hawks.

    Tyrel Ventura, Tabetha Wallace si Abby Feldman corespondent ” Redacted Tonight ” de la RT (Russia Today ) li-se pare o idee buna sa aiba un cip implantat in creier conectat la Nor ( -ul electronic de informati ).

    Chipping in our brains

    Dupa parerea celeor de la RT (Russia Today ) Emisiunea Watching the Hawks bitcopnul nu este semnul fiarei

    Why Bitcoin Isn’t the Anti-Christ | Interview with John F. O’Donnell

    Apreciază

  10. john said, on august 30, 2015 at 8:33 pm

    Pe 26 august, 2015, înainte de ivirea zorilor în jurul orelor 4 dimineața, pentru a nu se confrunta locuitorii din Dhermi (Albania), biserica ortodoxă Sfântului Atanasie a fost distrusă în secret și insidios de către forțele de inspecție a construcțiilor aduse din alte zone ale țării.
    http://www.buciumul.ro/2015/08/28/guvernul-musulman-albanez-a-distrus-biserica-ortodoxa-sf-atanasie/

    NU LE AJUNGE CA L-AU RASTIGNIT,ACUMA IL FAC SI NEGRU.
    O echipă de arheologi de la Universitatea din Tel Aviv a descoperit o colecție de suluri vechi din regiunea West Bank, în apropiere de Peșterile Qumran (lângă Marea Moartă) – unde au fost găsite primele suluri în 1947 -, și care promit să verse o lumină nouă asupra vieții și aspectului fizic al lui Iisus Hristos.
    http://worldnewsdailyreport.com/jesus-was-black-reveals-newly-found-manuscript/

    Apreciază

  11. supraveghetorul said, on septembrie 1, 2015 at 1:59 pm

    Reblogged this on Blogul Supraveghetorilor.

    Apreciază

  12. Irina said, on septembrie 3, 2015 at 1:10 pm

    Cei care au suferit in temnitele comuniste au fost oameni cu demnitate si curaj de a marturisi impotriva fiarei rosii, pacat ca noi nu mai avem nici macar o umbra din curajul lor si privim neputinciosi cum in tara noastra crestina de 2000 de ani se construieste o megamoscheie.

    Apreciază


Lasă un răspuns la john Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: