SACCSIV – blog ortodox

Comentariul zilei (26.08.2015): PIESE PUZZLE. Ca sa intelegem TABLOUL. Unde punem CRIZA REFUGIATILOR? Cum se va declansa conflictul major intre lumea ORTODOXA si cea ISLAMICA despre care scria SAMUEL HUNTINGTON in „Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale”?

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 26, 2015

Iata comentariul fratelui Cristian postat la articolul Cum le stiu ei pe toate … RUPERT MURDOCH: Sa va pregatiti pentru cea mai severa criza financiara din istorie. Cea din 2008-2009 a fost nimic. EI LE ANUNTA, EI LE DECLANSEAZA, EI LE REZOLVA. Iar popoarele platesc mereu cu sange, foamete, razboaie, revolutii si sclavie:

La Sfânta Liturghie ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de „năvălirea altor neamuri”. Dar pentru avorturile, sodomia și lepădarea de Biserică vom gusta și noi din „paharul mâniei Lui Dumnezeu” odată cu păgânii, ereticii și apostații care ne-au promis că vom „trăi bine”. Revoluția mondială a început. Guvernele cad unul după altul. Curând va ajunge și la noi. Gușații și îmbuibații noștri plin de sine nu pricep că rolul lor de iude se apropie de sfârșit și vor fi și ei aruncați la lei. Toate țările au probleme sociale, peste tot este corupție și nedreptate. Toate acestea vor fi speculate și popoarele ațâțate să se revolte. Anarhia și teroarea se vor răspândi iar din acestea se va naște „noua” ordine mondială.

Comentariu saccsiv:

   Foarte multe din categoria celor esentiale pentru intelegerea a ceea ce se petrece in jurul nostru a reusit fratele Cristian sa cuprinda in scurtul sau comentariu.

Desigur, noi intelegem ce-a zis deoarece s-au abordat toate aceste teme pe indelete pe acest blog. Celor ce se hranesc strict din voma oferita de autoritati si mass-media le este insa mai greu.

Pentru cei mai noi veniti pe acest blog sau cele similare, voi dezvolta oleaca descrierea piesei de puzzle cu refugiatii. Caci de piese de puzzle vorbim, fiecare cu rolul sau bine determinat in intregul tablou:

Asadar, pasii cam astia au fost:

  • Primavara araba din nordul Africii pana la granitele Turciei
  • Haos
  • ISIS
  • Efectele invaziei Irakului si Afganistanului
  • Teroare, razboi, macel, suferinta, saracie
  • Refugiati

Simplu. Inginerie papusareasca de cea mai ticalosita speta.

Observati va rog ca marionetele cu rol de guvernanti ai statelor europene nu se strang pentru a oferi solutii zonelor de unde pleaca disperati acesti refugiati, ci solutii de a-i gazdui pe batranul continent.

Desigur, acestui val de refugiati li se alatura si multi cetateni din tari ce n-au nici o treaba cu zonele geografice de mai sus, dar care profita si ei de aceasta oportunitate de a ajunge in UE pentru a scapa de saracie.

Consecintele? Haos si in Europa. Eventual terorism sau “terorism” si evident mult doritele de papusari masuri anti teroriste folosite de fapt impotriva cetateanului. Revolte ale extremistilor impotriva noilor veniti. Si tot asa.

S-ar putea insa ca nu doar pentru acesta sa fi creat papusarii ISIS. Sa ne amintim de “previziunea“ lui Samuel Huntington din lucrarea sa din 1993-1996 : „Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale„ despre un conflict major intre lumea ortodoxa si cea islamica.

Samuel asta nu e vreun profet, ci una din portavocile lor:

Personalitati si organizatii: SAMUEL HUNTINGTON (SAMUEL PHILLIPS HUNTINGTON)

 

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. hilohi bogdan said, on august 26, 2015 at 9:40 pm

    dacă popoarele suportă şi au răbdare păpuşari nu mai au răbdare…această invazie e provocată de ei ca şi pandemiile şi crahurile e.t.c. Dar vai şi amar când se vor vărsa cupele mâniei Lui Dumnezeu.Atunci nu vor mai fi „soluţii”politice..

    Apreciat de 2 persoane

  2. Raluca said, on august 26, 2015 at 10:17 pm

    Si se punea intrebarea de unde pana unde ideea de a se construi cea mai mare moschee din Europa la Bucuresti? Acum iata avem raspunsul. Se va constui pentru ca planul prevede ca va fi nevoie de ea. Terenul trebuie pregatit din timp. Romanii nostri ortodocsi vanturand cu milioanele lumea, pentru ca in tara lor bogata nu castigau atatia bani cati si-ar fi dorit, iar strainii de alte credinte venind aici si ocupandu-le locul, si putand chiar sa traiasca bine. Treaba a fost bine gandita de multa vreme, iar romanii au pus cu inconstienta botul. Vom pierde ceea ce am avut, pentru ca nu am stiut sa pretuim.
    Ceea ce nu s-a intamplat in cateva sute de ani de dominatie otomana, si de alte multe dominatii, se va intampla acum numai in cativa ani. Si nimeni nu face nimic. Sa vedeti ce straini ne vom simti in propria tara.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Mustafa said, on august 26, 2015 at 10:17 pm

    Saccsiv

    Ce parere ai de Bogdan Diaconu si Partidul Romania Unita?
    – a fost singurul Partid care le-a luat apararea lui Petre Tutea, Emil Cioran si altor intelectuali interbelici
    – e singurul partid care a criticat construirea moscheeii din Bucuresti
    – e singurul partid care a spus nu invadarii Romaniei cu imigranti din Africa si Asia
    – singurul partid care a pus problema denumirii tiganilor
    – singurul partid care pus problema strainilor ce vin in Romania pentru pedofiliei( si a scaderii pedepselor ca sa-i avantajeze pe acestia)
    – singurul partid care a discutat constant problema extremismului maghiar in Ardeal, inca de cand Diaconu era membru PSD
    – fondatorul partidului este si absolvent de Teologie Ortodoxa.

    Apreciază

    • Mustafa said, on august 26, 2015 at 10:19 pm

      Eu l-am urmarit inca din 2012. Initial nu prea aveam incredere in el pentru ca era de la PSD si discuta numai despre problema ungurilor.

      Apreciază

    • saccsiv said, on august 26, 2015 at 10:38 pm

      Mustafa

      Ce zice despre cipuri?

      Ce zice despre ecumenism?

      Apreciat de 1 persoană

      • Mustafa said, on august 26, 2015 at 11:10 pm

        Momentan nimic si nici nu cred ca va raspunde prea curand( ceea ce e o problema). Eu nu am discutat personal cu el, insa in momentul de fata nu poti sa iesi sa zici ca esti anticip si sa vrei sa ajungi presedinte( de fapt nici macar sa iei 5% la alegeri) pentru ca te ucide presa imediat.

        Daca nu sunt alte persoane cu autoritate care sa te sustina, sau o retea media NU ai ce face!
        Cel mult poti trezi pe altii, dar asta o faci deja tu si alte bloguri.
        Eu nu as da vina pe el daca nu ar spune lucrurilor pe nume inca de acum. Vina e a noastra in general a Romanilor, pentru ca din 20 de milioane de persoane numai 1 singur a fost in stare sa infiinteze un partid care sa discute aceste teme( si sa nu ii faca nebuni pe cei care discuta alte teme). Cei de la PSD si PNL cum ne-au zis?

        Ai vazut ce au facut chiar „impartialii” de la Digi24 acum 2 ani cand au zis ca oamenii protesteaza pentru ca „CARD = DRAC scris invers”, nu pentru ca ar fi vreo amenintare la adresa securitatii sau a mantuirii noastre?

        Ca fapt divers stii ca si Dan Sova era anti-cip acum 6 ani? In 2009 a spus ca il refuza din motive religioase, apoi a urmat scandalul cu Maresalul Antonescu si Holocaustul( practic a zis EXACT ceea ce a zis si Eli Caufman acum 2 saptamani, a citat cartile lui Tesu Solomovici)?

        Unde au fost luptatorii anti-cip atunci? Nu ar fi fost normal sa ii fi luat cineva apararea? Uite ca azi au venit si dupa noi. Nu ar fi fost normal sa fi avut o miscare inchegata care sa sustina interesele Romanilor?

        Suntem dezbinati si lenesi si vrem sa faca altii totul pentru noi iar noi sa stam in confortabili fotoliu si sa criticam.

        Apreciază

      • Mustafa said, on august 26, 2015 at 11:23 pm

        Momentan nimic si nici nu cred ca va raspunde prea curand( ceea ce e o problema).

        Asta e parerea mea ca ar face, nu sunt sigur ca asa va fi.
        La o adica chiar l-as sfatui sa faca asta tinand cont ca si in problema ecumenismului :

        – dusmanii Romaniei o pot folosi pentru a crea un razboi civil intre Romanii ortodocsi si cei heterodocsi in special Greco-Catolici, vezi Yugoslavia si mai ales vezi Ucraina unde pe langa majoritatea politicienilor pro-occidentali sunt Greco-Catolici. In Romania rolul lor ar putea fi jucat convenabil de greco-catolica Monica Macovei care a facut in campania electorala o multime de afirmatii anti-Romanesti. In plus Ardealul e plin de miscari autonomiste fondate de ROMANI care au mii de sustinatori! Daca inca nu ai aflat asta atunci imi pare rau pentru tine.
        Repet, asa cred eu ca se va intampla, daca ai alte idei, sau au cititorii tai alte idei atunci astept sa va vad luandu-i apararea. Altfel nu are sens sa mai continuam discutia.

        – Institutia numita Biserica Ortodoxa Romana ii va pune imediat bete in roate. Sunt convins ca Daniel nu va rata nici o ocazie de al numi extremist daca va zice ceva impotriva ecumenismului sau. Daca patriarhul i-ar zice ca e extremist atunci clar asa va ramane si in ochii majoritatii romanilor si va cadea in dizgratie.
        La fel cum am scris mai sus, daca crezi ca aveti suficiente resurse ca sa-i luati apararea si sa-l sustineti in cazul in care va face Daniel asa ceva atunci atunci faceti-o.

        Apreciază

      • Mustafa said, on august 26, 2015 at 11:31 pm

        Deja isi ia destule comentarii negative pentru ca sustine Ortodoxia pe facebook, multi ii reprosaza ca sustine hotii( pentru ca asa i-a manipulat presa + pentru ca multi preoti chiar sunt asa iar poporul efectiv nu mai poate sa „NU JUDECE” – si poate ca e mai bine asa…). Simonia e deja un cancer in BOR, nu mai poate fi ascuns.

        De altfel cred ca asta a fost chestiunea la care si-a luat cele mai multe reprosuri.
        Oameniilor ar trebui sa li se arate si cealalta parte a Ortodoxiei dar e foarte greu sa faci asta. Cand rezolvi o problema de matematica in general te confrunti doar cu problema in sine. Cand incerci sa-i arati cuiva Ortodoxia te confrunti nu numai cu problema ci si cu armate, legiuni intregi de draci? Realizati acest lucru?

        Apreciază

  4. cristina said, on august 26, 2015 at 10:56 pm

    A inceput prigoana contra crestinilor si nici nu ne dam seama,dar in putin timp,vor incepe sa emita tot felul de legi care vor lovi in Ortodoxie . Vom fi vanati si fortati sa acceptam semnul Fiarei si vom fi obligati sa spunem ca Antihristul este Dumnezeu. Ne vor sili sa acceptam cipurile RFID,pt ca asa ne vor putea controla mental. Cine vrea sa mearga pe calea dreapta a lui Dumnezeu va trebui sa devina mucenic ,sa moara pt numele lui Iisus Hristos si acela va fi mantuit. Foarte pitini dintre noi vor vedea imparatia lui Dumnezeu,pt ca cei mai multi nu vor putea trai fara tehnologie si fara confortul caselor lor,dar daca cred cu adevarat,vor merge in paduri si pesteri,iar Dumnezeu va avea grija de ei si va face ca nimeni sa nu-i gaseasca,pt ca Dumnezeu nu-si lasa niciodata copiii.

    Apreciat de 1 persoană

    • adriandirnescu said, on august 26, 2015 at 11:23 pm

      Bine ati punctat Cristina, atunci vom intelege fiecare cine suntem, unde ne este inima noastra, unde ne este comoara noastra ….

      Apreciază

  5. Nimbus said, on august 26, 2015 at 11:51 pm

    Cred ca trebuie spus inca odata ca rezboiul a inceput si se adanceste. dar e altfel de razboi, unul impotriva crestinismului. Cel mai mare inamic al curvelor din elita e Hristos. El ii deranjeaza si au pornit razboi impotriva lui. Cat timp exista crestini autentici nu pot edifica ordinea lor noua asa ca recurg la orice pentru eliminarea lor intr-un fel sau altul. Omul are dreptate, invazia refugiatilor islamici e doar un alt pas.

    Apreciază

  6. paul said, on august 27, 2015 at 3:04 am

    Iata un videoclip impresionant despre macelurile si razboaiele civile indreptate asupra albilor care se vor intampla in Europa din cauza suprapopularii cu musulmani

    Apreciază

    • Mustafa said, on august 27, 2015 at 5:06 am

      Paul

      Sistemul urmareste 2 lucruri prin imigratie

      metisarea si distrugerea popoarelor europene pentru a crea omul nou, cetateanul global, atacarea nationalismului.
      atatarea europenilor impotriva musulmanilor care va duce la un razboi mondial intre cele 2 religii.
      La finalul razboiului ambele tabere vor pierde si vor fi blamate( vedeti ma voi criminalilor? Ce ati facut cu religia voastra).

      De ce credeti ca in presa singurii imigranti pe care ii avem voie sa-i criticam sunt musulmanii? De ce e interzis sa spui ca Indienii si Tiganii si Chinezii si Africanii ar trebui sa traiasca in tarile lor, dar e ok sa blamezi imigrantii musulmani?
      Pentru ca asa se ating ambele scopuri… indienii, chinezii si africanii crestini sunt docili si pot contribui la noul babilon, iar criticand musulmanii poti declansa un razboi in Orientul Mijlociu. Asa se pot impusca 2 iepuri dintr-o singura lovitura.

      Vedem bine ca deja si partidele politice s-au polarizat in jurul acestor 2 teme. Si cele de STANGA si cele de DREAPTA o sustin pe prima.
      Iar a 2-a tema e sustinuta de dreapta( in special de extrema dreapta, vezi cazul Olandei unde vor sa-i oblige pe musulmani sa vada filme porno cu homosexuali, daca se stramba la ele, NU PRIMESC CETATENIE).
      http://www.foxnews.com/story/2006/03/16/dutch-immigrants-must-watch-racy-film.html
      In acelasi timp a 2-a tema e blamata de stanga care sustine ca este perfect in regula ca musulmanii sa violeze fetitele europenilor si sa nu fie pedepsiti( e vina europenilor pana la urma, nu noi am trimis soldati in Irak si Afganistan? Trebuie sa rabdam acum!!!)
      https://en.wikipedia.org/wiki/Rotherham_child_sexual_exploitation_scandal

      Atat stanga cat si dreapta sunt folosite pentru a inainta o agenda a carei menire este ingenucherea totala atat a Europenilor cat si a Musulmanilor.

      Apreciază

      • Mustafa said, on august 27, 2015 at 5:15 am

        Clipul pe care l-ai aratat tu „FRUMOS FACUT”( deci a costat ceva bani) … e facut de reprezentatii „Dreptei”…islamofobi, ei nu doresc DOAR ca musulmanii sa nu existe in Europa, ei nu doresc ca ei sa existe nicaieri pe glob. In special in Orientul Mijlociu. Dar nu pentru ca ar fi nationalisti! Ci pentru ca urmaresc agenda descrisa mai sus. Daca ar fi fost nationalisti ar fi pus si problema celor puhoaielor de non-musulmani care vin in europa, cu mult mai numerosi si in cazul africanilor… cu mult mai violenti!

        Apreciază

  7. RomeoB said, on august 27, 2015 at 8:59 am

    Exista un comisariat ONU pt refugiati, structura suprastatala care functioneaza dupa legile corectitudinii politice. La standartele Bruxellees.
    Refugiatii au drepturi ! Prin urmare trebuie sa-l primesti si „sa-l integrezi”. SUA o fac dupa cum au chef.

    Sa nu primesti un refugiat si sa nu-i recunosti drepturile, INSEAMNA CA ESTI INCORECT POLITIC !

    Macedonia, Serbia nu sant in UE ! Totusi n-au avut dreptul de a expulza refugiati sau sa nu-i primeasca in tara lor ! Macedonia a incercat, dar li s-au adresat avertismentele.

    Forurile globaliste au afirmat in mod repetat ca nu trebuie sa mai existe state omogene etnic sau religios in societatea globalista. Acum aceste lucruri sunt in curs „de implementare”.

    Nu se poate opune nici Merkel, nici Holland nici Cameron. Se pot aranja unele lucruri in culise si nimic mai mult. Dar nu de reprezentantii alesi legitimi ai popoarele, ci de sforari.

    Apreciază

  8. RomeoB said, on august 27, 2015 at 9:00 am

    Am avut ocazia recent să discut cu doi cunoscuți, ambii creștini arabi, unul originar din Liban, celalalt din Irak. Și le-am spus de planurile pentru noua moschee din București. Au rămas cu gura căscată inițial. După ce ambii au căzut de acord că trebuie să fim proști ca să permitem construirea acelei moschei, mi-au povestit cîte ceva despre experiența lor cu musulmanii din țările lor de origine din care au trebuit să plece tocmai din cauza concetățenilor musulmani.

    La început, cînd musulmanii sînt în minoritate, totul este bine și frumos, relațiile sînt armonioase, interacționează și socializează cu creștinii și copiii lor se joacă împreună cu copiii creștini. Dacă numărul lor crește suficient de mult, fără a trebui să fie neaparat majoritari, încep să apară și problemele, relațiile cordiale de pînă atunci încep să se răcească, preferă să petreacă timpul între ei, încep să se uite urît la femeile creștine pentru că cică ar fi umbla prea dezbrăcate în public și își încurajează copiii să se joace între ei.

    Urmează, la început, plecarea de bună voie a unora dintre creștini, în locul lor vin alți musulmani, atmosfera devine tot mai tensionată și mai ostilă, creștinii continuă să se mute și, înainte să realizezi, zona respectivă este islamizată.

    http://www.rostonline.ro/2015/08/despre-musulmanii-pasnici-si-moscheea-de-la-bucuresti/

    Apreciază

    • Mustafa said, on august 27, 2015 at 4:28 pm

      Sigur erau Arabi? Si eu am vorbit cu Crestini din tarile cu pricina si mi-au spus ca in Syria si Liban cel putin, Arabii sunt in realitate minoritari, majoritatea populatiei e formata din Aramei si Asirieni Arabizati care au incetat sa-si mai utilizeze limba si sa-si practice vechea religie.
      Insa in ultima suta de ani a avut loc o revitalizare a vechilor lor identitati sprijinita de anumite forte politice

      Apreciază

  9. RomeoB said, on august 27, 2015 at 10:06 am

    Popstare de pe Forumul Cotidianul. IQ100 spune:

    „Agenda privind azilul şi imigraţia elaborată actualmente de Comisia Europeană ignoră complet aspectul cultural şi civilizaţional al problemei. ” Nu ignora de loc. Pe asta se BAZEAZA.Tocmai de aia au fost indusa criza asta pt a creea CONFLICTE culturale , religioase, de civilizatie, care sa surpe civilizatia mai avansata. Conducatorii reali ai europei se fac ca nu vad. De fapt acestia urmaresc sa DISTRUGA Europa, nu sa o inchege si sa o ridice. Daca intr-adevar ar vrea sa o protejeze , ar zice NU imigrantilor, cu cinism si interes european real, nu globalist. Nu ne interseaza raul mai mare al alora, ne ocupam de raul mai mic al nostru. Nu suntem in pozitia sa ajutam pe altii. Cam ca un alpinist accidentat netransportabil care atarna in coarda altuia. Moare unul sau mor 2? Se stie ce se face in astfel de situatii limita….sau, nah, vrei sa salvezi de la inec pe unul care nu stie sa inoate, fie il iei de par, fie ii dai una in cap sa il faci inconstient, ca altfel te ineaca si pe tine…Altfel, daca nu moarte, atunci ENTROPIA (moartea lenta ) ne mananca pe toti astia fraierii…….Probabil vor veni ceva trupe ONU sa pacifice si pe refugiati si pe bastinasii care nu sunt de acord sa ii accepte fara discriminare….in fine , bastinasii vor fi disciplinati cu ‘politici ” fiscale , sociale, legi anti-discriminare, d’astea….baba Mackrou, alfel mare iubitoare de patrie natala, ii da cu „demnitatea” amestecaturii aleia careia tocmai demnitatea i-a fost distrusa pe meleaguril natale….tare mi-e teama sa fac o comparatie cu alta masa de manevra din WWII, ale carei victime reale au fost folosite in multe alte scopuri ascunse…iar ei si masele de alte populatii cu care au venit in contact (conflictual sau nu) au suferit sau chiar murit, cu consecintre legale pna in zilele noastre si in colonia noastra, pe cand jmekerii s-au imbogatit, segregat, imputinat, ales si si intarit puterea. Noi ne macinam si ne amestecam, ei isi intaresc si izoleaza CASTA.

    http://www.cotidianul.ro/imigratia-masiva-un-soc-cultural-pentru-europa-crestina-267007/

    Apreciază

  10. RomeoB said, on august 27, 2015 at 10:14 am

    Fostul senator Sorin Roşca Stănescu a afirmat, miercuri seara la emisiune „Subiectiv” de la Antena 3, că fostul preşedinte Traian Băsescu se angajase, în 2014, să aducă pe teritoriul României, lângă Craiova, 4.000 de „terorişti iranieni”.

    „E o intenţie extrem de gravă care nu a mai fost finalizată pentru că s-a opus Guvernul Ponta şi Ministerul Afacerilor Externe”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, susținând că ar fi fost vorba în total de 20.000 de „terorişti iranieni” care ar fi trebuit „repartizaţi” mai multor state.

    Roşca Stănescu a spus că el a fost cel care a trimis documente în acest sens către MAE, care s-a opus ulterior intenţiei de la Palatul Cotroceni.

    Întrebat de moderatorul emisiunii în ce calitate a ajuns în posesia acelor documente, Stănescu a afirmat „în calitate de preşedinte al grupului parlamentar de prietenie România-Iran”.

    Fostul senator a făcut aceste afirmații în contextul unei discuții cu privire la criza imigranților.

    http://www.cotidianul.ro/sorin-rosca-stanescu-basescu-se-angajase-sa-aduca-4000-de-teroristi-iranieni-267082/

    Apreciază

  11. ORTODOXIE said, on august 27, 2015 at 10:28 am

    Reblogged this on CREDINŢĂ ORTODOXĂ!.

    Apreciază

  12. Gabi Stoica said, on august 27, 2015 at 10:37 am

    Nu se va declansa nici un conflict cu ortodoxia, aia pleaca in vest, iar grecii si macedonenii ii lasa intentionat, sa mearga pe capul nemtilor.

    Apreciază

    • saccsiv said, on august 27, 2015 at 10:57 am

      Gabi Stoica

      Aia. Altii insa? Oare moscheea aia uriasa pentru cine o fac? Caci islamistii din Romania au deja moschei.

      Pe de alta parte insa Ortodoxia nu inseamna doar Romania. Iar papusarii mereu au avut treaba cu Ortodoxia. Dupa cum am mentionat si in articol, nu cred s-au straduit atata cu primavara araba si ca au creat ISIS doar pentru aceasta masiva miscare de populatie. Si nici chiar doar pentru a mai exista o amenintare terorista pe planeta numai buna pentru implementarea masurilor Big Brother. Ei pregatesc un razboi. Un razboi cumplit.

      Apreciază

    • el said, on august 27, 2015 at 1:37 pm

      gabi stoica

      dormi mai derparte si vise placute ! Ortodoxia infloreste mai abitir ce pe vremea Sf Parinti si e din toate partile sprijinita si laufata, iar paganii musulmani vin doar in vizita in concediu 2 zile pe an la moscheea aia Gigant,
      toate sunt pasnice, cu buna sporire, bune si frumoase, parfumate cu apa de roze…. si marmota invelea ciocolata elvetiana pe plaiurile mioritice

      Apreciază

      • Gabi Stoica said, on august 27, 2015 at 11:11 pm

        @el
        ortodoxia nu e ca pe vremea Sf parinti din cauza noastra, ca suntem pacatosi, n-avem dragoste, vorbim cu ironii si cuvinte inveninate si nu ne urnim deloc spre pocainta, nu e vina arabilor. Cu ce te impiedica pe tine la mantuire moscheea araba ? In Israel evreii au dat voie sa faca o gramada de biserici crestine la locurile sfinte (sa scoata banu’ din turism, evident), dar asta nu le-a afectat deloc credinta.
        Iar ortodoxia chiar infloreste, daca te uiti in biserici si manastiri, inclusiv din strainatate. Mai degraba catolicismul se ofileste.

        Sa ne indreptam noi viata, mai intai, si are grija Dumnezeu de ortodoxie (daca meritam), nu va fie teama, noi oricum nu putem face nimic fara El. Dar noi suntem ca in vechiul Constantinopol: ne dam drept-maritori crestini si credem ca ni se cuvine ajutor, desi suntem vai mama noastra de pacatosi. De asta o sa cadem, nu de la arabi sau evrei.

        Apreciază

      • el said, on august 28, 2015 at 2:22 pm

        Gabi Stoica

        cand iti spun ca dormi si visezi frumos nu ma crezi ! ba te simti in „smerenia ” ta plina de „atotstiinta” ofuscat de „Ironie”….
        bun, daca asa se vede de la tine, viseaza mai departe, ca oricum ar fi IMNES de lung sa-ti explic DE CE GRESESTI fundamental
        iar ca „argument” ne-ai ai pus placa arhicunoscuta si general valabila la ORICE tema a ecumenistilor caldicei procip care privesc lumea incapatanat prin ochelarii lor cu geamuri roz si debiteaza cu emfaza catre altii indemuri „spirituale” de la inaltimea „inlelegerii” lor depline…. ( blblabla baiiii cine sti tu sa imi spui mine ATOTSTIUTORUL cum sta treaba, tu mars la indreptarea vietii si alte balarii din registrul acesta….exact asta aduc la „Argument” si ecumenistii si cei anticip cand li se arata ca gresesc, se intorc turbati si acuza „subtil” si vicleneste pe cei care-i contrazic ca nu ar fi destul de duhovnicesti, ca nu s-au pocait destul, blablabla ca sa le dea lor lectii)

        ma scuzi ca azi sunt prea de obosit si dezgustat de genul asta de discutie cu surzii purtatori de ochlearii roz ai parerii ca sa argumentez unde gresesti, contiuna daca te odihneste sa te lasi incetisor fíert linistit ca broasca in apa calduta pana la capat……… tu mergi inainte cu TOLERANTA fata de ORICE ratacire si APOSTAZIE doar ca TREZVIA NU e lucru usor de purtat, reeducat cu succes de cei „programatorii mentali” ai „politicaly correct ” sa gandesti in algoritmii favorabili lor si sa te mai si crezi „drept credincios” cu discernamant…

        si nu te supra pe „pacatosul, lipsitul de dragoste” si „neurnitul catre pocainta ” Sf Stefan Cel Mare ca a dat BATALII cumplite sa Tina neamul si credinta

        cat de ce INDRACITII se INCAPATANEAZA sa ramana pana la moarte de EREZIA si SMINTEALA lor NU ma intereseaza si nu e deloc relevant…. asa ca daca neamul cel indaratnic ramane DEPARTE de Hristos NU e vreo mirare sau „virtute” cum incerci tu sa prteziti aici ca „Argument” …..

        al Lui Hristos sa fii si sa ramai in Adevar e GREUTATEA, pentru restul dracii se ocupa eficace de „succes”…

        vise placute !

        Apreciază

      • el said, on august 28, 2015 at 10:31 pm

        Gabi Stoica

        „Iar ortodoxia chiar infloreste, daca te uiti in biserici si manastiri, inclusiv din strainatate. Mai degraba catolicismul se ofileste.”______ visezi vise rozalii cu infgrerasi-amorasi care plutesc pe norisori puufosi

        si socotesti ca Ortodoxia „infloreste” la kintal si la nr de cooperative agricole pe hectar…. inclsiv hectar ereticesc
        occidentul baietica drazga este UN CADAVRU PUTRED ( agreabil ambalat pentru ochii purttatorilor de ochelari cu geamuri roz ahtiati dupa vise caldicele de paradis pamanesc ca tine) …. inclusiv „ortodocsii” visatori din el care numara cipericlie iesite dupa ultima ploaie a ecumenismului si a goanei dupa capatuire lumeasca ( zise de unii si „biserici” „orto”-doxe) si li se pare ca traiesc „inflorirea” duhovncesca….**

        sramanii Sf Parinti care ne-au lasat profetii si invataturi despre vremurile pe care le traim… se „inselau” in aprcieri cu totii, „noroc ” cu tine si cu cei ca tine bibicule ca sa pricepem „duhul vremii”…..

        vinde-ti castravetii murati in alta parte te rog… mi se apleca si nu vreau sa vars

        Apreciază

      • Gabi Stoica said, on august 31, 2015 at 5:31 pm

        el, dar vad ca le comentezi „in duh ortodox”, nu gluma 🙂
        Noroc ca nu suntem fata-n fata, ca ma luai si la bataie.
        Sa te ajute Dumnezeu, o fi cum zici tu.

        Apreciază

  13. RomeoB said, on august 27, 2015 at 11:22 am

    Ministerul de Interne din Serbia va interzice manifestațiile împotriva imigranților care au fost anunțate că vor avea loc pe 31 august, a anunțat ministrul sârb de interne, Neboisa Stefanovic, potrivit Tanjug citată de b1TV.

    ”Nu vom permite ca Serbia să fie caracterizată de ură și intoleranță. Ministerul de Interne nu va autoriza niciun fel de adunări îndreptate împotriva imigranților sau a altor persoane care sunt nevoite să treacă prin Serbia din cauza războiului și condițiilor de trai nefavorabile din țările lor”, a afirmat ministrul sârb.

    Agențiile notează că, prin anunțul făcut de Stefanovic, Serbia dorește să transmită mesajul că oricine traversează teritoriul său este întotdeauna bine primit din toată inima.

    http://www.cotidianul.ro/ministerul-de-interne-din-serbia-anunta-interzicerea-manifestatiilor-impotriva-imigrantilor-267073/

    Apreciază

    • Mustafa said, on august 27, 2015 at 4:30 pm

      Serbia e condusa de un partid „nationalist” de tradatori care au ales sa-si tradeze electoratul si sa sustina SUA.

      Apreciază

  14. Cosmin S. said, on august 27, 2015 at 2:16 pm

    „refugiatii” musulmani nu tolereaza crucea rosie de pe pachetele de ajutoare umanitare, priviti aici: https://www.facebook.com/240638706109428/videos/479634978876465/?pnref=story

    Apreciază

    • saccsiv said, on august 27, 2015 at 3:05 pm

      Cosmin S.

      Aici scrie ca altul ar fi fost motivul:

      http://jurnalul.ro/stiri/externe/adevaratul-motiv-pentru-care-imigrantii-din-macedonia-au-refuzat-ajutoarele-de-la-crucea-rosie-video-695031.html

      Imigranţii aflaţi la graniţa dintre Grecia şi Macedonia au refuzat ajutoarele trimise de Crucea Roşie.

      Militarii care voiau să distribuie pachetele cu ajutoare au fost întâmpinaţi cu huiduieli şi fluierături din partea imigranţilor care au refuzat pachetele cu mâncare şi apă trimise de Crucea Roşie.

      În mediul online, lumea a început să critice atitudinea imigranţilor, dat fiind faptul că fusese lansată informaţia conform căreia, aceştia ar fi refuzat pachetele din cauza prezenţei crucii pe ambalajul cutiilor. Informaţia, însă, este una falsă. Jurnaliştii de la ilpost.it l-au contactat pe Predrag Petrovic, editorul şef al publicaţiei macedonene, a1on.mk, cel care a şi filmat imaginile.

      Petrovic a infirmat informaţia şi a explicat că motivele pentru care imigranţii au refuzat ajutoarele sunt cu totul altele. Refugiaţii petrecuseră deja trei zile în câmp, la graniţa dintre Macedonia şi Grecia. În momentul în care video-ul a fost filmat, ploua cu găleata de vreo două ore, peste oamenii care aşteptau în faţa gardului se sârmă ghimpată, poliţia macedoneană nelăsându-i să treacă graniţa. La scură vreme au sosit cei de la Crucea Roşie care a vrut să distribuie ajutoare, apă şi alimente. Atmosfera era deosebit de tensionată, refugiaţii fiind furioşi că li s-a intrezis trecerea frontierei, acela fiind momentul în care au refuzat pachetele. Poliţia macedoneană a permis trecerea a numai 200-300 de persoane la ficare două, trei ore, aceasta fiind capacitatea trenurilor care leagă localitatea Gevgelija de graniţa Macedoniei cu Serbia.

      Apreciază

  15. Cosmin S. said, on august 27, 2015 at 2:21 pm

    Gabi Stoica,
    In Germania este un centru de primire pentru imigranti, iar de aici vor fi repartizati catre toate tarile UE, ca fiecare tara sa-si ia pedeapsa si portia de babuini masculi muslim in calduri, caci numai voinici si flacai is printre acesti „refugiati”.

    Apreciază

  16. Ionut said, on august 27, 2015 at 6:50 pm

    De-abia acum ne dam seama ce bine ne este ca suntem Ortodocsi si ca am avut Domnitori care si-au iubit credinta si neamul. Pacat ca nationalistii nu sunt organizati ca in alte tari, dar iese nationalismul din romani cand o sa ne trezim cu mii sau zeci de mii de refugiati musulmani , caci cu cei crestini nu avem nimic. Cu Dumnezeu si Biserica noastra inainte.

    Apreciază

  17. Ionut said, on august 28, 2015 at 9:52 am

    Cred ca Europa ar trebui sa aplice metoda macedoneana, adica sa la puna la dispozitie imigrantilor mijloace de transport catre SUA, unde e sursa problemelor lor.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.