SACCSIV – blog ortodox

NU MAI AMANATI! Sfantul Nicodim Aghioritul: Acum si azi sunt vremea pentru indreptare

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 30, 2015

   Iata ce putem citi la Acum si azi sunt vremea pentru indreptare:

Cei ce-și dau seama de viața ticăloasă ce o duc și voiesc s-o schimbe (deseori sunt biruiţi şi amăgiţi de vrăjmaşi cu această armă: „După aceasta, după aceasta”, „Mâine, mâine”, „Întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta”.

Frate, aceasta este cursa vrăjmaşului care a prins pe mulţi şi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea şi ignoranţa noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru şi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia şi tăria noastră să zicem: „Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine”. „Acum” şi „azi” sunt în mâna mea, iar „după aceasta” şi „mâine” sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea „după aceasta” şi „mâine”, ce cale de biruinţă și de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit şi apoi tămăduit, a face neorânduială şi apoi a mă înţelepţi?

De aceea, frate, de vrei să fugi de această amăgire şi să învingi pe vrăjmaş, leacul cel mai bun este să te supui gândurilor bune şi dumnezeieştii inspiraţii, care te cheamă la pocăinţă şi să nu zici: „Am pus un termen şi nu mă pot pocăi înainte”. Nu, fiindcă astfel de hotărâri deseori sunt greşite şi mulţi din cei ce s-au încrezut într-însele au rămas amăgiţi şi nepocăiţi din diferite pricini.

Pr. Nicodim Aghioritul

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Sfantul NICODIM AGHIORITUL despre cei ce recurg la TERAPIILE ALTERNATIVE de VINDECARE

14 iulie: Sf. Nicodim Aghioritul. Despre paza simturilor

Sfantul Nicodim Aghioritul – HRISTOITIA

 

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iones said, on iulie 30, 2015 at 2:41 pm

    Negarea holocaustului din Romania, rescrisa pentru a doua oara!
    http://forward.com/news/breaking-news/317859/romania-bans-holocaust-denial/

    Apreciază

  2. Mihai said, on iulie 30, 2015 at 4:11 pm

    Sa cumparam.

    Apreciază

  3. Iones said, on iulie 30, 2015 at 5:00 pm

    A inceput monitorizarea celor care susțin, inclusiv online, persoane vinovate de genocid, dar și a celor care promovează concepţii cu doctrine fasciste, LEGIONARE, rasiste sau xenofobe: Cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România.

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/a-inceput-monitorizarea-celor-care-sustin-inclusiv-online-persoane-vinovate-de-genocid-dar-si-a-celor-care-promoveaza-conceptii-cu-doctrine-fasciste-legionare-rasiste-sau-xenofobe-cultul-lui-nicolae-ceausescu-este-interzis-oficial-in-romania-119628.html

    Apreciază

  4. Radu Humor said, on iulie 30, 2015 at 5:29 pm

    O lege a ruşinii

    articol de prof. Mihai Floarea
    O pată istorică de neșters s-a pus prin această lege pe conștiința majorității parlamentarilor și a actualului președinte! Actul acesta normativ constituie încă o dovadă peremptorie că România actuală e condusă de interese materiale și spirituale iudeomasonice, inșii aleși democratic de români avînd doar rol decorativ.

    Această situație deplorabilă cade în răspunderea actualei puteri neocomuniste; inșii corupți pe care se întemeiază ea vor da socoteală la dreapta Judecată.

    Manevra oribilă a Institutului „Elie Wiesel” constituie însă o palmă și pentru noi, românii de rînd care avem conștiință, mai ales pentru intelectualii acestei țări, care cunosc grozăviile prin care au trecut înaintașii prigoniți, încarcerați, uciși mucenicește în închisorile comuniste.

    Ce ne revine deci nouă, celor ce gîndim, să facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre a riposta vrăjmașilor?

    În primul rînd, luînd exemplul mărturisitorilor și mucenicilor din închisorile odiosului regim comunist, nesocotind această lege antiromânească, avem datoria de a lupta prin toate pîrghiile mediatice care ne stau la îndemînă – bloguri, reviste, posturi de radio și de televiziune (încă) libere etc. – scriind și rostind în continuare Adevărul. Nu avem a ne teme, căci, fiind prea mulți, nu mai pot să ne întemnițeze și să ne suprime pe toți!

    În al doilea rînd, folosind armele potrivnicilor noștri,

    cred că am putea iniția un act normativ anticomunist prin care, automat, întreaga clasă politică actuală tributară majoritar indicațiilor „corecte politic“, să fie declarată antiromânească, fascistoidă, continuatoare directă a politicii PCR, bagatelizînd ori mușamalizînd crimele împotriva umanității săvîrșite în intervalul 1945-1989. Refuzul obstinat din 1990-1991 al puterii FSN-iste și al partidelor desprinse din acest partid neocomunist de a se fi aplicat punctul 8 al Proclamației de la Timișoara este relevant. Precedentul creat de condamnarea lui Alexandru Vișinescu, fost torționar și comandant al Penitenciarului din Rîmnicu Sărat, poate fi utilizat ca argument în preambulul proiectului de lege anticomunistă.

    Desprind și adaptez, în vederea studierii posibilității elaborării acestui proiect legislativ, dintr-un recent demers epistolar semnat de Bucuroiu Cristian Nicolae către preşedintele țării, la care am subscris dimpreună cu: Fundația George Manu, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Asociația Bucovina Profundă, Asociația Culturală „Avram Iancu – C.R.A.I.“, Asociația Oamenilor de Afaceri Creștini Ortodocși, Asociația pentru Revigorarea Tradiției, Asociația Predania, Ciprian Voicilă – sociolog, Alexandru Sfirâială, Laurian Tota, Marcel Bouroș – manager, Alexandru Mihalcea – scriitor, Vlad Nicolau – fost deţinut politic, George Cusa – fost deţinut politic, Florian Goji, dr. Mircea Pușcașu, Spiridon D. Tofan – sociolog, Cristian Nicolae, Bucuroiu Botezatu Constantin – prof. matematică, Botezatu Gheorghina Grațiela – prof. chimie, Andrei Negoiță, Nicolae Mărgineanu, regizor film etc.:

    (…) La debutul mandatului, aţi acordat Ordinul Naţional „Steaua României“, prin domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, tuturor membrilor AFDPR. Acest gest arată aprecierea Dumneavoastră faţă de luptătorii pentru Adevăr şi Dreptate şi, de asemenea, arată profunda înţelegere a pericolului comunist. Într-adevăr „România lucrului bine făcut“ nu putea porni decât de la condamnarea acestui teribil flagel care a marcat şi marchează încă viaţa social-politică şi economică a României şi chiar trăirile supravieţuitorilor. (…) [Comunismul], această ideologie fără Dumnezeu, această doctrină criminală care, alături de surorile sale fascismul şi nazismul, a însângerat secolul al XX-lea [trebuie condamnată]. (…) Amendamentul potrivit căruia Mişcarea Legionară este considerată organizaţie fascistă, fiind pusă pe acelaşi plan cu organizaţiile de acel tip [se bazează pe un fals istoric]. (…) Importanţa chestiunii reclama, imperios, o amplă dezbatere publică, impusă, pur şi simplu, de istoria României secolului al XX-lea. În jurul noţiunii de „legionarism” şi „Mişcare Legionară” s-a ţesut o pânză deasă de dezinformare, practicându-se un amestec toxic de jumătăţi de adevăr cu minciună crasă. În lipsa unei analize reci, obiective a istoricilor de profesie şi de bună-credinţă s-a apelat la teze şi formulări care amintesc, pregnant de politruci ca Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu. Să ne amintim că, după jertfele Revoluţiei din Decembrie 1989, au venit morţii şi schilodiţii din Piaţa Universităţii, calificaţi de regimul iliescian neocomunist drept „legionari”, la fel cum Securitatea îi tratase pe studenţii arestaţi în 1956 pentru antisovietism, antibolşevism şi revendicarea de a se instaura democraţia. Numai un „istoric” ignar, sau, mai grav, rău intenţionat poate face abstracţie de verdictul Tribunalului Internaţional de la Nurnberg care s-a pronunţat definitiv şi irevocabil: „Mişcarea legionară nu a fost o mişcare de tip fascist”! Mişcarea Legionară a luat naștere ca o reacţie fermă a neamului de a se apăra de boala mortală numită comunism! Nici vorbă de „fascism“! De altfel, un indiciu în acest sens este verdictul definitiv al Justiţiei în cazul „Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor“. Noi, românii, care iubim neamul şi pe Dumnezeu mai mult decât efemera noastră viaţă, respingem cu hotărâre cenzura, de altfel interzisă prin Constituţie. Vom trăi şi ne vom exprima la fel ca şi până acum, potrivit principiului sfânt al libertăţii de exprimare, înscris în Constituţie. Suntem totodată stupefiaţi de omisiunea practicată de iniţiatorii amendamentului care fac, pur şi simplu, abstracţie de comunism, de parcă o jumătate de secol de jaf, sclavie, mizerie, distrugere a elitelor şi a sufletului românesc nici nu a existat. Este limpede pe cine slujeşte o asemena mârşavă, netrebnică omisiune. Dacă „omisiune” va fi fost! [Legea este o] jignire adusă nouă şi copiilor noştri, căci e (…) îngrozitor (…) faptul că [ei sînt privați, prin această lege,] de cunoașterea istoriei adevărate a ţării căreia îi aparţin. (…) Rescrierea istoriei [e imposibilă, ca și arderea cărților] (…) lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Lucian Blaga, Petre Ţuţea, Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nae Ionescu, Ernest Bernea, Traian Brăileanu, Traian Herseni, George Manu, Nichifor Crainic (…) Realitatea istorică, [recunoscută şi de] Neagu Djuvara [este că] „Elita interbelică în majoritatea ei a fost legionară sau simpatizantă legionară“. Aşa au fost vremurile, iar istoria nu poate fi măsluită. Ea trebuie cunoscută, cu părţile ei bune şi rele aşa cum a fost, în spiritul adevărului şi obiectivităţii. (…)

    Îndemn pe cititorii acestui articol-manifest să gîndească la perfecționarea proiectului de lege de condamnare a comunismului și a neocomunismului în România, bazîndu-mă și pe un document oficial, trecut, din păcate, sub tăcere de mass-media aservite puterii și de clasa politică emanată din nomenclatura comunistă, anume pe Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România (București, Editura Humanitas, 2007), din care citez: Pe baza examinării a mii de pagini de documente, luînd în considerație existența unei imense literaturi analitice și de mărturii care probează natura antipatriotică a dictaturii comuniste, putem afirma că regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim și criminal (cf. p. 765) (…) Este cazul să nu uităm că avem de-a face cu o întreprindere politică esențialmente barbară, că arhitecții și beneficiarii sistemului nu au demonstrat niciun fel de scrupule și remușcări și că, în substanța sa lăuntrică, deopotrivă ca intenționalitate și ca experiență practică, regimul comunist s-a bazat pe disprețul față de drepturile omului și față de lege. Scopul său a fost anihilarea societății civile, a sistemului politic pluralist, a gîndirii autonome și a pieței libere (p. 773). Dintre măsurile propuse de comisie referitoare la condamnarea comunismului, memorializarea, legislația și justiția, cercetarea și arhivele, mă opresc doar la educație: Prezentarea adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă și postcomunistă în manualele școlare și cursurile universitare de istorie (p. 783.)

    În loc de a ne ocupa cu vîrf și îndesat de barbarii vasluieni și de aiurea, de ieri și de azi, trecînd cu vederea această lege, reiterez, a rușinii, menită a cenzura gîndirea românilor despre istoria și prezentul lor, chem la responsabilitate în primul rînd intelectualitatea țării, spre a contracara grabnic efectele modificărilor la OG 31/2002 promulgate la 22 iulie 2015, în disprețul apelurilor repetate ale urmașilor deținuților politici și ale altor intelectuali patrioți, preocupați de Adevăr și de Dreptate.

    București, 29 iulie 2015

    sursa:

    http://mihaifloarea.blog.com/2015/07/29/o-lege-a-rusinii/

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ioan C. said, on iulie 30, 2015 at 7:41 pm

    Din Pateric despre pocăinţă

    „Un soldat l-a întrebat pe avva Mios dacă Dumnezeu primeşte pocăinţa. După ce i-a dat multe învăţături, avva îl întreabă: „Spune-mi, iubitule, dacă ţi se rupe haina, tu o arunci?“. El răspunde: „Nu, o cos şi o folosesc mai departe“. Bătrânul îi zice: „Dacă tu ai grijă de o haină, oare Dumnezeu n-o să aibă grijă de propria Lui creatură?“.”
    (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag. 244)

    „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Ce este pocăirea de păcat?“. Bătrânul a zis: „Să nu-l mai faci. De aceea, drepţii au fost numiţi neprihăniţi, fiindcă s-au lepădat de păcate şi au devenit drepţi“.”
    (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag. 287)

    „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Am făcut un păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani”. Bătrânul zice: „E mult”. Fratele îi zice: „Dar un an?”. Bătrânul iarăşi: „E mult”. Cei care erau de faţă zic: „Patruzeci de zile?”. El răspunde: „E mult” şi continuă: „Eu spun că, dacă omul se pocăieşte din toată inima şi nu mai continuă să facă păcate, Dumnezeu îl iartă şi în trei zile”.”
    (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag. 267)

    Apreciază

  6. valentin said, on iulie 30, 2015 at 8:04 pm

    multumesc pentru articol, frate!

    Apreciază

  7. […] NU MAI AMANATI! Sfantul Nicodim Aghioritul: Acum si azi sunt vremea pentru indreptare […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.