Profanarea de la Prislop. DE CE MOASTELE Parintelui Arsenie Boca AU FOST INGROPATE IN TARANA? Sau logica horror a parintelui HARITON NEGREA …
Acest articol nu este doar despre sfintenia sau nesfintenia parintelui Arsenie Boca, ci si despre vorbe nauce ce, in numele unei pareri de bine, nu fac decat un teribil rau in mintile incepatorilor.
Breaking news ieri pe toate posturile tv si multime de articole pe site-urile lor. Ca de exemplu:
VIDEO „Sfântul mi-a poruncit să-l dezgrop.“ Mărturia bărbatului care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca
Acolo e o inregistrare cu spusele lui Ioan, cel ce a facut groapa. Iata transcriptul:
Ioan:
Sfantul mare preacuvios parinte Arsenie Boca.
Reporter:
De ce ati facut groapa acolo?
Ioan:
Pentru ca Sfantul mi-o poruncit in numele Tatal si al Fiului si al Sfantului Duh. Binecuvantata sa fie Imparatia. A Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Domnul.
Preafericite Parinte Patriarh, convoaca membrii Sfantului Sinod de urgenta si Sfantul asteapta sa iasa afara din groapa. Te roaga Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Domnul.
Si multi au inceput apoi sa-si dea cu parerea. Iat-o si pe cea a parintelui Hariton Negrea, staretul manastirii Petru Voda:
Iata si transcriptul:
Da, pot sa consider ca este o tentativa. Mai mult nu poate fi calificata pentru ca cel care a vrut sa faca lucrul acesta nici macar nu a fost informat despre viata parintelui Arsenie Boca si daca in orice credincios se trezeste gandul sau intentia de a afla ce este acolo in mormant ar fi trebuit macar sa citeasca despre parintele Arsenie Boca si cel mai bun sfat ar fi sa intrebe duhovnicii la care ei se spovedesc.
Ganditi-va ca si eu la vremea mea, in anii 98, l-am intrebat pe parintele Justin ce este cu parintele Arsenie Boca. Si mi-a confirmat, parintele Justin, si as vrea sa deschid o paranteza, pot s-o fac sub juramant ceea ce va spun acuma, parintele Justin mi-a zis asa: “Sa stii ca parintele Arsenie Boca la 7 ani, 6 sau 7 ani, a fost dezgropat si acolo sunt Sfinte Moaste de o culoare galbena, frumos mirositoare si care au izvor de Sfintenie.
Deci daca eu relatez din ceea ce mi-a spus la randul lui parintele Justin, sunt convins ca acolo este un loc de Sfintenie si acolo odihnesc oasele parintelui Arsenie Boca. Daca m-ar fi intrebat omul acela si pe mine, i-as fi spus acelasi lucru si poate nu se mai ajungea sa profaneze mormantul si sa nu mai trezeasca, dintr-un gand de curiozitate, atatea si atatea discutii si pareri fata de atitudinea unor oameni doar credinciosi … doar de a face o situatie … tulburata in jur.
Comentariu saccsiv:
Horror …
Si lumea casca gura la el, ca de, doar e staret peste manastirea ctitorita de leul din Carpati, Sfantul Justin Parvu.
Dupa faza cu cipurile, eu nu mai am nici o baza pe spusele acestui parinte. Sa ne amintim:
Apoi:
IN SFARSIT … Staretul Hariton Negrea: CINE PRIMESTE ACTELE ELECTRONICE SE LEAPADA DE HRISTOS
Dar doar la cateva zile:
Adica uite-o, nu e. Adica nici o treaba cu lupta pe care parintele Justin Parvu ne-a tot batut la cap s-o ducem.
Sa analizam oleaca si spusele acestui staret.
Cica, poate s-o faca sub juramant.
Pai iata ce ne invata Domnul nostru Iisus Hristos, conform http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=5
| 33. | Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”. |
| 34. | Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, |
| 35. | Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, |
| 36. | Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. |
| 37. | Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. |
Si iata si ce putem citi la Interzicerea jurământului religios de către Biserica Ortodoxă:
Părinții Bisericii propovăduiesc în unanimitate interzicerea absolută a jurământului. Sfântul Vasilie cel Mare atrage atenția că jurământul a fost interzis o dată pentru totdeauna. La întrebarea cum poate cineva să îi convingă pe alții că spune adevărul, atâta timp cât el refuză jurământul, Sfântul Grigorie Theologul răspunde: îi poate convinge prin cuvânt și prin purtarea care îi va adeveri cuvântul spus. Încălcarea jurământului, ca și jurământul fals, echivalează cu tăgăduirea lui Dumnezeu. Aceasta însă presupune cuvântul, pentru că nu poate cineva să renege jurământul pe care nu l-a dat. În paralel, desigur, cel care nu jură nu trebuie să pretindă jurământ de la ceilalți. De altfel, Sfântul Ioan Gură de Aur observă că jurământul pe Evanghelie, care Evanghelia interzice jurământul, este o adevărată batjocură și disprețuire a Evangheliei. Sfântul Grigorie Palama la rândul lui refuză la modul absolut recursul la jurământ. Celor care s-au legat cu jurământ le propune să își respecte cu fidelitate promisiunile făcute, dacă acestea sunt conforme voii lui Dumnezeu, și în același timp să ceară mila lui Dumnezeu, pentru că, chiar și atunci când își respectă jurământul, ei nu încetează să încalce porunca lui Dumnezeu.
Comentariu saccsiv:
Adica nici o treaba nici cu linia ortodoxa a leului din Carpati.
Dar cu adevarat horror este promovarea practicarii teribilei actiuni sataniste: MOASTE SUB TARANA!
Ca nu i-a fost de ajuns ca a pus sub pamant moastele Sfantului Gheorghe Calciu Dumitreasa …
Nu neg ca parintele Justin Parvu ar fi zis acum 17 ani despre Parintele Arsenie Boca ca e Sfant. Dar nu cred ca parintele Justin Parvu ar fi fost in veci de acord ca odata descoperite niste Sfinte Moaste, ele sa fie puse sub tarana.
Adica inca o data parintele Hariton Negrea dovedeste ceea ce multi su spus-o deja demult: cele mai memorabile momente ale sale sunt acelea in care tace …
Lasandu-l de o parte pe acest staret, sa dezvoltam oleaca o tema extrem de importanta.
Daca s-au descoperit intr-adevar Sfinte Moaste in mormantul parintelui Arsenie Boca de la Prislop, atunci DE CE SUNT INGROPATE?
Undeva este o minciuna sau o ticalosie.
Adica ori nu s-au descoperit Sfinte Moaste si atunci se minte ca s-ar fi descoperit.
Ori s-au descoperit si atunci este hula sa fie din nou ingropate.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Pentru cei care nu au inca inima blocata pe parintele Arsenie Boca. De ce a spus parintele ca-i pare foarte rau de cei ce vor ajunge in iad din cauza lui. De ce a spus sa nu fie deshumat.
urmariti video-ul de la minutul 42:35 pana la 44:15,
ApreciazăApreciază
defapt, si daca l-ati vazut, ati uitat asa ca mai uitativa o data la tot.
ApreciazăApreciază
de (spatiu) fapt, si uitati (liniuta) – va, scuze de greseli
ApreciazăApreciază
Eu consider acest film deplasat . Au si rusii fanaticii lor. Nu cred ca citirea Crezului sau Tatal nostru reprezinta schimbare in cult, Undeva in film spune o maica ca acel calugar nu era deacord cu cei care se casatoresc, una dintre ucenice , o maica, n-a primit preotul la spovedit ca nu ia venit cu Evanghelia acasa, mi se pare multa barfa la adresa clerului.
ApreciazăApreciază
Eu nu am incredere in „Sarea Pamantului” in primul rand ca e cu „binecuvantarea” schismaticului Diomid. Sa ramane la Parintele Iustin Parvu si la restul care au fost si sunt in continuare in Biserica. Comparand cuvintele frumoase ale Parintelui Iustin cu spumele din „Sarea Pamantului” se vede cine a avut duh ortodox cu adevarat.
ApreciazăApreciază
maria.fly poate, dar este adevarat ca se amesteca si se pierde ortodoxia, iar sa ajunga moastele unui sfant in mainile catolicilor nu este in regula. Cand parintele Arsenie Boca a spus ca ii pare rau de cei ce vor ajunge in iad din cauza lui a avut in vedere ca ii va fi folosit numele in scopuri ecumeniste si adevarul va fi denaturat. Iar sa-i fie scoase moastele este tot pentru ca va fi in favoarea ecumenistilor, deci de aceea nu a vrut. Si, si pentru a nu-i ajunge acestea in mainile catolice sau a vre-unei religii universale.
ApreciazăApreciază
Se refera la crezul catolic, iar la tata-l nostru este vorba de varianta modificata a catolicilor. Nu stiu sigur despre ce era vorba, dar cica din 2015 este o noua varianta impusa la toti catolicii.
ApreciazăApreciază
@Ioan
„Iisus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici“.
Femeia I-a răspuns, zicând: „N’am bărbat“. Iisus i-a zis: „Bine-ai zis că nu ai bărbat,
că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Pe aceasta adevărat ai spus-o“.
Femeia I-a zis: „Doamne, văd că Tu eşti profet.” In 4,16-19
„Şi mulţi Samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: „Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut“.” In 4,39
„Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu.” In14,12
Părintele Arsenie Boca a crezut în El și L-a urmat pe Hristos. Oamenii simțind acest lucru veneau la el cu miile. Le știa la toți numele mai dinainte de a le rosti oamenii, le știa problemele la fiecare înainte de a i le spune omul, le cunoștea păcatele mai dinainte de a le rosti oamenii, le oferea soluțiile. Și nu cunosc vreun caz în care să fi greșit.
Un cunoscut deținut politic, apropiat al Părintelui Iustin, mărturisește că gândea în sinea lui că Părintele Arsenie Boca este un impostor, tocmai când acesta trecea pe lângă el, iar Părintele Arsenie s-a oprit și i-a zis: ia spune măi sunt sau nu sunt un impostor.
A compara un om al lui Dumnezeu cu țigăncile ghicitoare este un mare păcat. Țiganca are în cap o placă cu vreo 4-5 variante, că mai multe nu ține minte. Dă cu una dintre ele la plezneală la câte un fraier și se adeverește în proporție de unu la vreo câteva sute de mii. Asta se numește profeție în opinia ta?
În ziua de astăzi nu mai vedem așa ceva. În schimb vedem roadele simoniei generalizate, care au făcut să dispară aproape cu desăvârșire Părinții înzestrați cu daruri de la Dumnezeu. În contextul actual devine aproape incredibil faptul că a existat un Părinte ca Arsenie Boca.
În loc să punem pe rug un asemenea mare Părinte al neamului românesc, mai bine ne-am pune un mare și îngrijorător semn de întrebare cu privire la lipsa darurilor duhovnicești la preoțimea și ierarhia din ziua de azi. Asta ar trebui să ne îngrijoreze foarte tare.
Ps Ai zis: „Tiganca avea harul Duhului Sfant?”
Doar simpla alăturare într-o propoziție a numelui țigan și a numelui Duhului Sfânt mi se pare a fi un mare păcat.
ApreciazăApreciază
@ roman – Sarmane om, te afli in mare inselare.
Spui: „Doar simpla alăturare într-o propoziție a numelui țigan și a numelui Duhului Sfânt mi se pare a fi un mare păcat.”
Duhul Sfant nu se coboara in inima unui tigan? Ei nu sunt oameni? Hristos nu a suferit si pentru ei?
Nu vezi ca esti inselat de demoni?
Imi pare rau si ma doare inima pentru tine!! Imi doresc sa iti revii din aceasta stare rea. Citeste scrierile Sfintilor Parinti. Ei sunt povatuitorii nostri in aceste vremuri grele, de seceta duhovniceasca.
Numai bine!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
@Ioan
Duhul Sfânt nu coboară decât în vase curate. Sărman mi se pare că ești tu, pentru că nici acest lucru elementar nu-l știai. Asta explică multe din atitudinea ta.
Duhul Sfânt nu Se coboară în vase spurcate de hoție și de ghicit. Or mai fi și oameni printre ei, nu zic ba, însă excepția confirmă regula. Sau poate că nici pe asta n-ai auzit-o.
Acolo era vorba de țigan și ghicitor, rezulta din context. Mă rog, trebuia să fiu eu mai clar. Însă observ că te legi de nimicuri ca să cauți prilej să mă denigrezi, în loc să abordezi problema de fond: de ce în ziua de azi preoții și ierarhii nu mai sunt înzestrați cu daruri duhovnicești?
PS Îi folosești pe Sfinții Părinți ca pe un fel de ghioagă, cu care încerci să lovești și să nimicești sigurele oaze care au mai rămas în pustiul acesta duhovnicesc. Îi folosești ca să speli creierii și ca să-i omori pe cei încă mai sunt încă vii în credința cea adevărată.
Ai mare grijă, că nu te joci cu Sfinții Părinți așa. Ei nu pot fi un instrument ca să-ți atingi tu scopurile și pentru ca să-ți îndeplinești tu ordinele primite. Că tot veni vorba, din parte cui vii tu aici? Eu vin din conștiința mea, ca și milioanele de români care îl iubesc deja pe Părintele Arsenie Boca. Și ori ce-ați face voi alte milioane în plus îl vor iubi. Ori ce-ați face voi și șefii voștri, ori câte campanii de denigrare ați orchestra, nimic nu-i va opri. Nu vezi c-a început deja?
ApreciazăApreciază
@ roman – bati campii. Treaba ta ce faci.
Spui – „Eu vin din conștiința mea, ca și milioanele de români care îl iubesc deja pe Părintele Arsenie Boca.”
Constiinta ta este curata, infailibila?
Cat despre asa-zisele milioane care il iubesc e ceva de moment. Iubesc acum datorita propagandei media, maine le va fi indiferent. E doar un circ si nu are nici macar pojghita duhovniceasca. Gandul meu este ca fenomenul Prislop nu e lucrarea lui Dumnezeu ci este de natura demonica.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
„el”, „andrei-d” si ceilalti din grupul vostru: ati fost langa Parintele Arsenie Boca atunci cand a murit? Stiti voi sigur ca a murit in erezie? sau ca daca a facut greseli in timpul vietii, a staruit in ele pana in clipa mortii si nu s-a spovedit? ati coborat voi pana in iad si l-ati vazut acolo pe Parintele Arsenie Boca? ma gandesc ca daca tot stiti voi atatea,trebuie sa le stiti si pe astea. voi ne spuneti Arsenisti celor care suntem alaturi de Parintele Arsenie Boca,dar noi ar trebui sa va spunem voua satanisti? nu de altceva dar amestecati adevarul cu minciuna. mie mi se pare ca amestecati Ortodoxia cu nemultumirile voastre din viata personala si astfel ,reiese ca aveti o gramada de timp sa postati sute de comentarii ,care nu stiu daca sunt chiar toate folositoare. Nu sunt sectar,DOAMNE fereste! Sunt Crestin Ortodox
ApreciazăApreciază
Draga Iulian,
Iti intorc intrebarile folosind o alta nuanta: „Ai fost langa Arsenie Boca atunci cand a murit? Stii tu sigur ca nu a murit in erezie? Ai fost tu in rai si l-ai vazut acolo pe Arsenie Boca?”
Cine nu e cu Boca e satanist?!
Iulian daca citeai scrierile Sfintilor Parinti era altceva. Nu mai faceai astfel de comentarii. Si daca sustii ereziile sarmanului Arsenie Boca nu mai esti ortodox. Citeste scrierile patristice. Te vei lamuri singur.
Numai bine iti doresc!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
el,
Ai zis ceva de maica-mea? O cunosti?
Hai mai ia o piatra, mai arunca in mine o data.
ApreciazăApreciază
@Ioan
Da, am conștiința curată, pentru că acționez din suflet și nu din interese obscure. Sf. Luca al Crimeii ne învață să ne urmăm glasul conștiinței. Tu urmezi acest sfat?
Infailibili n-au fost nici sfinții, că și ei tot oameni au fost. Supuși au fost greșelii și ei la un moment dat din viața lor. Părintele Arsenie Boca nu face excepție. Cu atât mai mult noi suntem supuși greșelii. De asta ne îndeamnă Sf. Luca al Crimeii să ne urmăm glasul conștiinței, pentru că avem un mecanism tainic acolo, pus de către Dumnezeu, și dacă vom face acest lucru avem șanse mai mici ca să greșim. Și în fond de aceasta ne îndeamnă Iisus să iertăm, pentru că și noi suntem supuși greșelii. Însă voi văd că nu puteți să-i iertați nimic Părintelui Arsenie Boca.
Fenomenul Prislop este cu mult mai vechi decât interesul mass-media pentru el. Interes stârnit de foarte puțină vreme tocmai din motive de audiență. Dovadă că lumea era deja la curent cu ce se întâmplă acolo. Mass-media actuală năimită, vândută intereselor străine de acest neam, nu poate decât să-i provoace greață și repulsie creștinului ortodox.
Altul este mecanismul, dacă-l pot numi așa, care atrage lumea la Prislop. Se întâmplă că în preajma marilor Părinți se simte într-un fel prezența lui Dumnezeu. Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, de asta vin acolo.
Tu spui că este un circ acolo la Prislop, un circ fără nici un fel de pojghiță duhovnicească. Pot să te întreb dacă ai fost vreodată acolo?
Că dacă am trăi credința, n-am mai sta acum aici să ne pierdem vremea în vorbe. Că o clipă de trăire autentică face mai mult decât un milion de vorbe.
Eu pot să dau mărturie că am avut la Prislop trăiri deosebite, exact la fel cum am avut atunci când am vorbit cu Părintele Adrian Făgețeanu, sau atunci când am vorbit cu Părintele Iustin Pârvu.
Umilul meu sfat este: mai multă trăire și mai puțină vorbă, că riscăm să ne pierdem vremea de pomană. Nu numai vremea, dar poate și mântuirea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Despre lucrarea asupra sinelui.
Despre intuitie si sfintenie
The Old Rectory, 13 ianuarie 1968
Draga Maria,
Sa se inmulteasca neincetat asupra ta binecuvantarile de Sus si pacea lui Hristos sa imparateasca in sufletul tau.
Astazi este o zi deosebit de importanta, deoarece am inceput scrisoarea mea cu rugaciunea ca cele de sus sa se coboare asupra ta. Tu ma obligi sa-ti scriu neintarziat, deoarece ultima mea scrisoare te-a tulburat. Tu imi scrii: “Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Te rog nu mai pune omul intr-o situatie atat de dificila cand poti gasi ceva negativ la orice raspuns. Astazi vreau sa-ti scriu nu numai ca intuitia ta, relativ la scrisoarea trimisa, a fost neadevarata si ca, in general, faptul de a te increde atat de profund in intuitia ta nu este un lucru lipsit de primejdii. Nu trebuie sa te indoiesti de faptul ca eu am avut intotdeauna fata de tine cele mai bune sentimente. Tu ai o inima minunata, dar chiar si asa, trebuie sa mai lucrezi inca la tine insati, ca sa fii si mai calda cu oamenii care te iubesc. Sa devii o persoana care sa nu zgarie, cu care sa nu se insele si de care sa nu se loveasca nimeni. Asa era staretul Siluan.
Ei, Maria, daca este vorba despre lucruri degrab-trecatoare, atunci greseala nu este atat de esentiala, dar daca noi incredintam intuitiei noastre probleme de maxima importanta, atunci orice greseala poate fi periculoasa si chiar mortala pentru om. Relativ la aceste probleme, fii cu luare aminte la experienta vechilor nostri asceti care nu permit sa ne incredem intr-o asa mare masura in intuitia noastra.
Din pacate, aceasta greseala, se savarseste permanent in lume. Noi ne folosim, in mod inevitabil, de „aparatul” pe care-l avem. Fidel sau infidel, radarul nostru, care este inima, nu poate fi trecut cu vederea. Pentru a infrange increderea noastra, trebuie sa ducem o intensa munca sufleteasca si intelectuala. Intuitia noastra ar fi dreapta cu adevarat daca si noi am fi cu adevarat sfinti. Daca nu am dobandit aceasta sfintenie, atunci si intuitia si logica noastra lucreaza incorect. Eu am scris undeva: „Concluziile ratiunii noastre ni se prezinta noua ca fiind imanente din punct de vedere psihologic, evidente si indubitabile”[1]. Dar daca am gandi cu adevarat, mai profund, daca este asa, atunci ne-am incredinta ca un asemenea lucru nu se poate intampla cu noi. De ce? Deoarece, pentru om, unica necunoscuta este doar judecata absolut dreapta. Dar pentru aceasta este necesar sa fii inzestrat cu o vedere dumnezeiasca, pe care noi n-o avem. In gandirea noastra logica exista un defect ce nu poate fi inlaturat si anume acela al argumentelor sau al fundamentelor pe care le avem, in virtutea carora facem deductia; in realitate niciodata nu sunt suficiente. In existenta noastra marunta, cotidiana, o astfel de logica cu deductii insuficiente pare oarecum folositoare, dar in cautarea Vesnicului Adevar noi iesim dincolo de limitele celor vazute si gandite de noi. Acest lucru nu ne este permis sa-l uitam. Fara prea multe si indelungate lamuriri, ingaduie-mi propunerea de a-ti modera increderea in intuitia ta…
[1] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, p. 69.
(“Ne vorbeste parintele Sofronie. Scrisori”, Editura Bunavestire, Galati, 2003)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spui: „Eu pot să dau mărturie că am avut la Prislop trăiri deosebite, exact la fel cum am avut atunci când am vorbit cu Părintele Adrian Făgețeanu, sau atunci când am vorbit cu Părintele Iustin Pârvu.
Umilul meu sfat este: mai multă trăire și mai puțină vorbă, că riscăm să ne pierdem vremea de pomană. Nu numai vremea, dar poate și mântuirea.”
Despre „trairi”:
Sfantul Ignatie Briancianinov scrie:
„De atunci, firea noastra patrunsa de otrava raului tinde „cu voie si fara voie” spre raul care se infatiseaza vointei pervertite, intelegerii schimonosite, simtirii pervertite a inimii, in chipul binelui si al desfatarii. „Cu voie” pentru ca in noi mai este inca o ramasita de libertate si de alegere intre bine si rau. „Fara voie” – pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate deplina; ea lucreaza sub inriurirea de neinlaturat a stricaciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de aceea ne gasim cu totii, pana la unul, in stare de amagire de sine si de inselare demonica. Din acest fel de a privi starea oamenilor in legatura cu binele si raul, starea in care se afla, in mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a inselarii, care o lamureste in chip cu totul multumitor: inselarea este insusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar. Inselarea lucreaza mai intai asupra felului de a gandi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gandi, ea nu intarzie sa se impartaseasca inimii, corupand simtirile inimii; luand stapanire asupra fiintei omului, ea se revarsa in toata activitatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat in chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de inselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica.[…]
Acest rod al inselarii, care se intemeiaza pe cugetarea semeata, este numit de catre Sfintii Parinti „parere” (Ale Sfantului Grigorie Sinaitul, capetele 128,131,132), atunci cand nevoitorul primeste pareri mincinoase despre lucrurile duhovnicesti si despre sine, socotindu-le adevarate. Parerilor si vedeniilor mincinoase le urmeaza intotdeauna, potrivit legaturii firesti de simtire si de lucrare dintre minte si inima, simtiri amagitoare, desfatatoare ale inimii: ele nu sunt altceva decat lucrarea unei patimi subtiri a dulcetii si slavei desarte. Cei molipsiti de catre aceasta inselare se fac propavaduitori ai unei invataturi ascetice mincinoase, cateodata si ereziarhi, spre vesnica pieire a lor si a celor apropiati lor. Sfantul Isaac Sirul pomeneste, in cel deal 55-lea Cuvant, ca un oarecare Malpas a dus in pustnicie o viata foarte aspra de nevoitor, cu telul de a atinge o inalta stare duhovniceasca, si a cazut in trufie si inselare demonica vadita, facandu-se intemeietor si capetenie a sectei evhaitilor.[…]
Precum duce la amagire de sine si inselare lucrarea gresita a mintii, tot asa duce la ele si lucrarea gresita a inimii. Sunt pline de trufie nechibzuita dorinta si nazuinta de a vedea vederi duhovnicesti cu o minte necuratita de patimi, neinnoita si nerezidita de catre dreapta Sfantului Duh: pline sunt de aceeasi trufie si nechibzuinta, dorinta si nazuinta inimii de a se indulci de simtiri sfinte, duhovnicesti, dumnezeiesti, atunci cand ea nu este inca in stare de asemenea indulciri. Precum mintea necurata care, dorind a vedea vedenii Dumnezeiesti si neavind putinta de a le vedea, alcatuieste pentru sine vedenii din sine insasi, amagindu-se si inselandu-se cu ele – tot asa si inima, silindu-se a gusta dulceata dumnezeiasca si alte simtiri dumnezeiesti, si neaflindu-le in sine, se linguseste cu ele pe sine, se amageste, se inseala, se pierde pe sine, intrand pe taramul minciunii, in partasie cu demonii, supunandu-se inrauririi lor, lasandu-se inrobita de stapanirea lor.
O singura simtire dintre toate simtirile inimii aflate in starea cazuta poate fi intrebuintata la nevazuta slujire a lui Dumnezeu: intristarea pentru pacate, pentru pacatosenie, pentru cadere, pentru pierzania sufletului – acesta se numeste plans, pocainta, strapungere a duhului. Pentru aceasta da marturie Sfanta Scriptura. „Daca ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi” (Ps. 50, 18, 19): fiecare simtire a inimii in parte precum si toate impreuna nu Iti sunt bineplacute, pangarite fiind de pacat si schimonosite prin cadere. „Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18,19). Aceasta jertfa indeparteaza in chip firesc aducerea celorlalte jertfe: simtamantul de pocainta face sa amuteasca toate celelalte simtaminte. Pentru ca jertfele celorlalte simtaminte sa se faca bineplacute lui Dumnezeu, trebuie ca mai inainte sa se reverse bunavoirea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai inainte sa se recladeasca zidurile Ierusalimului nostru daramat. Domnul este Drept si Atotsfant: numai jertfele drepte, curate, pe care e in stare sa le aduca firea omeneasca abia dupa innoirea sa, sunt bineplacute Domnului Celui Drept si Atotsfant. Jertfele si arderile de tot pangarite El nu le va binevoi. Sa ne ingrijim a ne curati prin pocainta ! „Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei” (Ps. 50, 21 ): simtirile renascute ale omului innoit prin Sfantul Duh.
Cea dintai porunca data de Mantuitorul lumii tuturor oamenilor, fara deosebire, este porunca despre pocainta: „a inceput Iisus a propavadui si a spune: pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 4, 17). Porunca aceasta cuprinde, inmanuncheaza in sine toate celelalte porunci. Acelor oameni care nu pricepeau insemnatatea si puterea pocaintei, Mantuitorul le-a zis nu o data: „Mergand, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa” (Matei 9, 13). Aceasta inseamna ca Domnul, milostivindu-Se de oamenii cazuti si pieriti, le-a daruit tuturor pocainta, ca singur mijloc de mantuire, intrucat toti sunt cuprinsi de cadere si de pieire. El nu cere, nici nu doreste de la ei jertfe de care nu sunt in stare, ci voieste ca sa se milostiveasca de ei insisi, sa-si recunoasca nenorocirea, slobozindu-se din ghearele ei prin pocainta. La cuvintele sus-pomenite, Domnul a adaugat aceste vorbe grozave: „Nu am venit”, a zis El, „sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta”. Pe cine nun~cste drepti ? Pe acei pacatosi nefericiti si orbiti, care, amagiti fiind de catre parerea de sine, nu socot ca au trebuinta in chip firesc de pocainta, si, de aceea, f’ie ca se leapada de ea, fie ca nu-i duc grija. Ce nefericire ! Prin aceasta ei se leapada de Mantuitorul si pierd comoara mantuirii. „Vai sufletului”, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, „care nu-si simte ranile sale si i se pare, din pricina marii, nemasuratei vatamari pe care i-a adus-o raul, ca este pe de-a-ntregul strain de aceasta vatamare. Un asemenea suflet nu mai este deja cercetat si doftoricit de catre Doctorul Cel Bun, ca unul care de bunavoie si-a lasat ranile neingrijite si se socoate sanatos si neprihanit. „Nu au nevoie de doctor”, zice El, „cei sanatosi, ci cei bolnavi” (Mat. 9, 12; Cuvantul al 6-lea despre dragoste, cap.l6). Cumplita cruzime fata de sine este lepadarea de pocainta ! Cumplita raceala, neiubire de sine este nepasarea fata de pocainta ! Cel care este crud cu sine nu poate sa nu fie crud si cu ceilalti. Cel ce s-a milostivit de sine imbratisand pocainta se face, totodata, milostiv si fata de aproapele. De aici se vede intreaga insemnatate a greselii: a lua inimii simtamantul de pocainta poruncit ei de catre Dumnezeu Insusi, care ii este, in chip firesc si logic, neaparat trebuincios, si a te stradui sa descoperi in inima, in pofida randuielii, in pofida asezamintelor Dumnezeiesti, acele simtiri care trebuie sa se iveasca in ea de la sine dupa curatirea prin pocainta, insa avand un cu totul alt caracter. (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 55). Despre acest caracter duhovnicesc, omul trupesc nu poate sa-si faca nici o inchipuire, intrucat simtirile plasmuite se intemeiaza intotdeauna pe simtiri deja cunoscute inimii, iar simtirile duhovnicesti sunt pe de-a-ntregul straine inimii care nu cunoaste decat simtirile trupesti. Asemenea inima nici nu stie macar ca exista simtiri duhovnicesti. (Despre inselare)
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Ioan
Da, am conștiința curată, pentru că acționez din suflet și nu din interese obscure. Sf. Luca al Crimeii ne învață să ne urmăm glasul conștiinței. Tu urmezi acest sfat?
Infailibili n-au fost nici sfinții, că și ei tot oameni au fost. Supuși au fost greșelii și ei la un moment dat din viața lor. Părintele Arsenie Boca nu face excepție. Cu atât mai mult noi suntem supuși greșelii. De asta ne îndeamnă Sf. Luca al Crimeii să ne urmăm glasul conștiinței, pentru că avem un mecanism tainic acolo, pus de către Dumnezeu, și dacă vom face acest lucru avem șanse mai mici ca să greșim. Și în fond de aceasta ne îndeamnă Iisus să iertăm, pentru că și noi suntem supuși greșelii. Însă voi văd că nu puteți să-i iertați nimic Părintelui Arsenie Boca.
Fenomenul Prislop este cu mult mai vechi decât interesul mass-media pentru el. Interes stârnit de foarte puțină vreme tocmai din motive de audiență. Dovadă că lumea era deja la curent cu ce se întâmplă acolo. Mass-media actuală năimită, vândută intereselor străine de acest neam, nu poate decât să-i provoace greață și repulsie creștinului ortodox.
Altul este mecanismul, dacă-l pot numi așa, care atrage lumea la Prislop. Se întâmplă că în preajma marilor Părinți se simte într-un fel prezența lui Dumnezeu. Oamenii Îl caută pe Dumnezeu, de asta vin acolo.
Tu spui că este un circ acolo la Prislop, un circ fără nici un fel de pojghiță duhovnicească. Pot să te întreb dacă ai fost vreodată acolo?
Că dacă am trăi credința, n-am mai sta acum aici să ne pierdem vremea în vorbe. Că o clipă de trăire autentică face mai mult decât un milion de vorbe.
Eu pot să dau mărturie că am avut la Prislop trăiri deosebite, exact la fel cum am avut atunci când am vorbit cu Părintele Adrian Făgețeanu, sau atunci când am vorbit cu Părintele Iustin Pârvu.
Umilul meu sfat este: mai multă trăire și mai puțină vorbă, că riscăm să ne pierdem vremea de pomană. Nu numai vremea, dar poate și mântuirea.
ApreciazăApreciază
Despre constiinta:
Sfantul Teofan Zăvorâtul spune:
„Această Împărăţie începe de îndată ce ne-am hotărât să-l slujim pe Ziditorul nostru în Domnul Iisus Hristos prin harul Duhului Sfânt. Atunci creştinul îşi oferă conştiinţa şi libertatea sa proprie lui Dumnezeu – ceea ce reprezintă fundamentul vieţii omeneşti, iar Dumnezeu primeşte această jertfă.[…]
Dacă duhul omului se desparte de Dumnezeu, puterea liberului arbitru ce i-a fost acordată de Dumnezeu, se restrânge. Atunci omul nu-şi mai poate stăpâni nici înclinaţiile, nici nevoile corpului, nici contactele exterioare şi se risipeşte în dorinţele lui care la prima vedere par că îi aduc fericirea.
Omul nu este recules în sine şi l-a uitat pe Dumnezeu, sau îl refuză conştient. Patimile se înrădăcinează în eu şi pătrund în suflet şi în trup, imprimând o falsă orientare, neconstructivă, ci distructivă, deturnându-l de la voia Duhului şi de la teama de Dumnezeu şi îmtorcându-l către propria sa conştiinţă coruptă.
Astfel, omul devine din ce în ce mai superficial şi mai uşor de purtat de patimi către păcat. […]
Puterile sufletului nostru şi acţiunile trupului nostru sunt materia inflamabilă a fiinţei noastre, dar numai harul aduce eliberarea duhului şi a conştiinţei de sub influenţa patimilor.[…]
Dacă lupta e exclusiv lăuntrică, ea elimină patima din conştiinţă, dar ea rămâne în viaţă, chiar dacă nu mai e uşor vizibilă. Lupta activă loveşte acest duşman chiar în cap. Deci lupta lăuntrică trebuie să ducă la o luptă activă, iar ultima să se bazeze pe cea dintâi. Căci numai luptând activ fără a lupta dinăuntru, eliminând o patimă, ne invadează alta. De exemplu: ajunăm şi scăpăm de lăcomia pântecelui, dar suntem invadaţi de slava deşartă. Patimile trebuie distruse şi dinăuntrul nostru, prin rugăciune, şi dinafară, prin fapte.[…]”
Simeon Noul Teolog zice: “Dacă conştiinţa noastră e curată, ne este dăruită rugăciunea minţii şi a inimii; dar fără de curăţia conştiinţei, nu vei putea săvârşi cu bine nimic duhovnicesc.”
„Cititul şi tainica meditaţie fac din om o cetate inexpugnabilă şi o oază de pace care rămâne netulburată şi nedefăimată. Meditaţia cea de taină este o oglindă a sufletului şi o lumină pentru conştiinţă. Ea distruge pizma, aduce calmul, risipeşte ura, alungă iritabilitatea şi împiedică nedreptatea. Din ea se naşte tandreţea care încălzeşte şi îndulceşte sufletul. Prin ea teama de Dumnezeu penetrează în noi şi rămâne atingându-ne până la lacrimi. Prin ea se primeşte smerenia adevărată a duhului, rugăciunea fără pată, prin ea se sfinţeşte trupul. Ea ne învaţă răbdarea şi îndurarea, şi ne aminteşte mereu de focul gheenei. Ea scoate mintea din distracţii şi o face să reflecteze asupra morţii, ea e plină de toate lucrările bune şi încununată de toate virtuţile şi ea alungă orice faptă rea.”
(Avva Isaia sau Sf. Isaia Eremitul, +448, călugăr la Sketia în Egipt, apoi în Gaza Palestinei)
Sfantul Ignatie Briancianinov scrie:
„Nu este cu putinta omului care se afla inca pe taramul cugetarii trupesti, care nu a primit o cugetare duhovniceasca asupra firii omenesti cazute, sa nu puna oarecare pret pe faptele sale si sa nu recunoasca in sine o oarecare vrednicie, oricate vorbe smerite ar rosti si oricat de smerit ar parea la aratare unul ca acesta. Adevarata smerenie nu sta in firea cugetarii trupesti, fiindu-i acesteia cu neputinta: smerenia tine de intelegerea duhovniceasca, Preacuviosul Marcu Ascetul spune: „Cei care nu se socotesc pe sine datornici catre orice porunca a lui Hristos, cinstesc trupeste legea lui Dumnezeu, neintelegand cele ce zic, nici cele pe care se intemeiaza: de aceea ei socotesc ca implinesc legea desavarsit prin fapte” (Cuvant despre legea duhovniceasca, cap.34).
Din cuvintele Preacuviosului Parinte se arata limpede ca cel care recunoaste in sine vreun lucru bun, se afla in stare de amagire de sine. Aceasta stare de amagire de sine slujeste ca temei pentru inselarea demonica: ingerul cazut isi afla adapost in intelegerea gresita, trufasa a crestinului, la care se adauga lesne si amagirea sa, iar prin amagire il supune pe om stapanirii sale, aruncandu-l in asa- numita inselare demonica. Din experientele aratate mai sus se vede ca nici unul din cei inselati nu s-a socotit pe sine nevrednic de vederea ingerilor, asadar a recunoscut in sine o oarecare vrednicie. Nici nu poate cugeta astfel despre sine omul trupesc si sufletesc. De aceea au si zis Sfintii Parinti indeobste despre toti nevoitorii lipsiti de deprindere indestulatoare cu lucrarea sufleteasca si neadumbriti de har, ca pe pe acestia linistirea ii pierde.[…]
„Parerea” este alcatuita din socotinte mincinoase si simtiri mincinoase; potrivit cu aceasta insusire a ei, se afla pe de-antregul in partea tatalui si intruchiparii minciunii diavolul. Cel ce se roaga silindu-se sa descopere in inima simtirile omului nou, neavind putinta de face aceasta, le inlocuieste cu simtiri nascocite de el, nesabuite, la care nu intarzie a adauga lucarea duhurilor cazute. Socotind adevarate si izvorate din har simtirile gresite, atat ale sale cat si cele rele de la demoni, el capata niste pareri pe potriva acelor simtiri care, necontenit insusindu-si-le inimii si intarindu-se in ea, ele hranesc si inmultesc parerile mincinoase; fireste ca dintr-o asemenea nevointa gresita iau nastere amagirea de sine si inselarea diavoleasca – „parerea”. „Parerea nu ingaduie celor parute sa ia cu adevarat fiinta” - a spus Sfantul Simeon, Noul Teolog.
Cel caruia i se pare ca este despatimit nu se va curata niciodata de patimi; cel caruia i se pare ca este plin de har nu va primi niciodata har; cel caruia i se pare ca este sfant nu va ajunge niciodata la sfintenie. Sa fie limpede: cel ce socoate ca are lucrari duhovnicesti, virtuti, merite, daruri harice, care se maguleste si se desfata cu „parerea”, prin aceasta „parere” ingradeste lucrarilor duhovnicesti, virtutilor crestine si harului Dumnezeiesc intrarea in el si deschide larg poarta pentru imbolnavirea de pacat si pentru demoni. Pentru cei molipsiti de „parere”, deja nu se mai afla nici o putinta de sporire duhovniceasca: ei au nimicit aceasta putinta jertfind pe altarul minciunii insesi principiile pe care se intemeiaza lucrarea omului, lucrarea mantuirii sale, si anume felul in care el priveste adevarul. In cei ce bolesc de aceasta inselare apare o ingamfare neobisnuita: parca ar fi beti de sine, de starea lor de amagire de sine, vazand in ea o stare harica. Ei sunt patrunsi, plini peste masura de cugetare semeata si trufie, parand, totusi, smeriti in ochii multora care judeca dupa aratare si nu pot sa pretuiasca lucrurile dupa roadele lor, precum a poruncit Mantuitorul (Mat.7,16; 12, 33), si cu atat mai putin dupa simtul duhovnicesc de care amintea Apostolul (Evr. 5, 14). Proorocul Isaia a zugravit in culori vii felul in care lucrarea inselarii prin „parere” s-a petrecut in arhanghelul cazut, lucrare care l-a amagit si l-a pierdut pe acest arhanghel. „Tu”, ii graieste satanei proorocul, „zis-ai in cugetul tau: ridica-ma-voi in cer si mai presus de stelele cerului voi aseza scaunul meu, sedea-voi in magura inalta peste muntii cei inalti, cei dinspre miazanoapte; sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi deopotriva cu Cel Prea Inalt. Si acum la iad te vei pogora si la temeliile pamantului”. (Isaia 14, 13-l5).
Pe cel molipsit de „parere”, Domnul il mustra in felul urmator: „Tu zici: sunt bogat si m-am imbogatit, si de nimic nu am nevoie ! Si nu stii ca tu esti ticalos si sarman si orb si gol”. ( Apoc. 3,17).
Domnul il sfatuieste pe cel inselat sa se pocaiasca; il imbie sa cumpere, de la nimeni altcineva decat de la Domnul Insusi, cele ce sunt de neaparata trebuinta, din care se alcatuieste pocainta (Apoc. 3, 18). Aceste cumparaturi” sunt cu adevarat trebuincioase: fara de ” ele nu este mantuire. Nu este mantuire fara de pocainta, iar pocainta primesc de la Dumnezeu doar aceia care pentru primirea ei, isi vor vinde toata averea lor, adica se vor lepada de tot ce si-au insusit prin „parere”.[…]
Semnul de obste al starilor duhovnicesti este adanca smerenie si smerita cugetare, unita cu gandul omului ca este mai prejos decat toti, cu dragostea evanghelica fata de oricare semen, cu nazuinta de a fi in insingurare. Aici nu prea este loc pentru „parere”, intrucat smerenia sta in lepadarea oricarei destoinicii proprii, in adevarata marturisire a Rascumparatorului, in a-si pune in El toata nadejdea si reazimul: iar „parerea” sta in socotinta ca insusirile bune daruite de Dumnezeu le are omul de la sine, si in nascocirea pentru sine a unor insusiri bune care nu sunt de fapt. Ea este unita cu nadajduirea in sine, cu marturisirea rece si numai la aratare a Rascumparatorului. Dumnezeu este proslavit de inselat doar cu scopul de a se proslavi pe sine, asa cum a facut Fariseul. Cei tinuti de „parere” sunt dedati in cea mai mare parte, patimii dulcetii, chiar daca se falesc cu cele mai inalte stari duhovnicesti, nemaipomenite in adevarata nevointa ortodoxa; unii dintre ei se infraneaza de la inrobirea grosolana fata de patima dulcetii, dar asta numai pentru ca in ei precumpaneste pacatul pacatelor – trufia.[…]
Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede in sine multa trufie. Ea se ingrijeste ca sa afle toate ramurile acesteia; aflandu-le, descopera ca inca au mai ramas foarte multe de aflat.
Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica il numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covarsitoare si mai ales pentru adanca lui smerenie, Parinte purtator de semne si purtator de Duh, a spus in inaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavarsit om are in sine ceva trufas. (Omilia 7, cap. 4).
Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, a trait intr-o vreme imbelsugata in sfinti, l-a vazut pe Antoriie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavarsit pe deplin si in adevaratul inteles al cuvantului (Omilia 8, cap. 5). Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mangaie in chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.
Satana ia chip de inger de lumina; „apostolii” lui iau chip de Apostoli ai lui Hristos (Cor. 9, 13-l5); invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos; starile care vin din amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti si harice; trufia si slava sa desarta, amagirea de sine si inselarea nascute din acestea iau chipul smereniei lui Hristos. Ah ! Unde s-a ascuns de nefericitii visatori, de visatorii ce in chip jalnic sunt multumiti de sine si de starile lor de amagire de sine, de visatorii care socot ca se desfata si sunt fericiti, unde s-au ascuns de acestia cuvintele Mantuitorului: „Fericiti cei ce plang acum, fericiti cei ce flamanzesc acum si vai voua, celor ce sunteti acum satui, vai voua celor ce radeti acum” (Luca 6, 21,25).[…]
Smerenia mincinoasa orbeste omul in asa hal, ca il sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de inteles celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, propavaduind-o cu mare glas. („Urmarea lui Hristos”, cartea III, cap.2).
Amarnic isi bate joc de noi minciuna atunci cand, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.
Smerenia cea din har este nevazuta, asa cum nevazut este si Daruitorul ei – Dumnezeu. Ea este acoperita de tacere, simplitate, nefatarnicie, lipsa de sfortare, libertate.
Smerenia cea mincinoasa poarta intotdeauna un chip prefacut; prin aceasta ea se face cunoscuta lumii. Smerenia cea mincinoasa iubeste scenele: prin aceasta ea amageste si se amageste. Smerenia lui Hristos este imbracata in haina si camasa (Ioan 19, 24), in vesmantul cel mai nemestesugit: acoperita de acest vesmant, ea nu se face cunoscuta si nu este bagata in seama de oameni.
Smerenia este o chezasie in inima, o insusire sfanta si fara de nume a acesteia, o deprindere Dumnezeiasca ce se naste in suflet, pe nesimtite, din plinirea poruncilor evanghelice. (Preacuviosul Avva Dorotei, Invatatura a 2-a).
Lucrarea smereniei poate fi pusa alaturi de patima iubirii de argint. Cel atins de neputinta credintei si iubirii fata de comorile pamantesti, cu cat le agoniseste mai mult pe acestea, cu atat se face mai lacom si mai nesatios de ele. Cu cat se imbogateste mai mult, cu atat i se pare ca e sarman si neindestulat. Tot asa si cel manat de smerenie, cu cat se imbogateste mai mult cu virtuti si daruri duhovnicesti, cu atat se vede pe sine mai sarac si mai de nimic.
Este firesc sa fie asa. Atunci cand omul nu a gustat inca din binele cel mai inalt, propriul sau bine, pangarit de pacat, are pret inaintea lui. Atunci, insa, cand se impartaseste de binele Dumnezeiesc, duhovnicesc, atunci nu mai pune deloc pret pe binele sau, care este unit si amestecat cu raul.
Scumpa ii era saracului punguta cu bani de arama adunati de el, vreme indelungata, cu truda si cu osteneala. Un bogat, insa, i-a varsat in san, pe neasteptate, o multime nenumarata de galbeni curati, iar saracul a aruncat cu dispret punguta cu aramioare, ca pe o povara care numai I-ar fi ingreunat.
Dreptul si multpatimitorul Iov, dupa ce a suferit ispite cumplite, s-a invrednicit de vederea lui Dumnezeu. Atunci el a grait catre Dumnezeu printr-o rugaciune inspirata: „Cu auzul urechii Te auzeam mai inainte, iar acum ochiul meu Te-a vazute pe Tine”. Ce rod a odraslit in sufletul dreptului din vederea lui Dumnezeu ? „Pentru aceea”, continua, si isi incheie Iov rugaciunea sa, „m-am defaimat pe mine si m-am topit, si ma socotesc pe mine pamant si cenusa” (Iov 42, 5-6).[…]
N-am pasit pe urmele pocaintei, pentru ca inca nu vad pacatul meu. Si nu-mi vad pacatul fiindca mai lucrez inca in folosul pacatului. Caci cel ce se indulceste de pacat nu-si poate vedea pacatul, precum nu-l poate vedea nici cel ce-si ingaduie sa guste din el macar numai cu gandul si cu consimtirea inimii.
Numai acela poate sa- i vada pacatul care, s-a lepadat cu o hotarare libera de orice prietenie cu pacatul, care sta ca un strajer treaz, la poarta casei sale, cu sabia in mana, cu cuvantul lui Dumnezeu; care respinge si taie cu aceasta sabie pacatul, in orice infatisare s-ar apropia el.
Cine va savarsi aceasta mare lucrare, cine va declara razboi pacatului, smulgand cu sila pacatul din mintea, inima si trupul lui, aceluia ii da Dumnezeu un mare dar: „vederea pacatului sau”.
Fericit este sufletul care si-a vazut pacatul cuibarit in sanul sau!
Fericit este sufletul care a vazut in sine caderea stramosilor, vechimea vechiului Adam!
O asemenea vedere a pacatului sau este vederea duhovniceasca, este vederea mintii, vindecata de orbire prin darul dumnezeiesc. Sfanta Biserica de Rasarit invata sa cerem de la Dumnezeu vederea pacatului nostru prin post , rugaciune si ingenunchere.[…]
Toti inselatii de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, prin acest lucru au aratat ca sufletul lor este cuprins de mandrie si de inselaciune draceasca. Unii din ei i-au primit pe demoni, care s-au infatisat in chipul ingerilor si le-au urmat; altora li se aratau demonii in propriul lor chip si se inchipuiau ca unii ce sunt biruiti prin rugaciunea lor, lucru prin care ii ducea la inaltarea mintii; unii isi atatau imaginatia, isi infierbantau sangele, produceau in sinea lor miscari nervoase, si luau aceasta drept placere harica si au cazut in inselarea diavolilor, intr-o desavarsita intunecare, s-au numarat dupa duhul lor cu duhurile lepadate.
Daca ai nevoie sa stai de vorba cu tine insuti adu-ti inaintea ta nu lingusirea ci defaimarea de sine. In starea noastra de cadere ne sunt foarte folositoare leacurile amare. Cei ce se lingusesc pe ei insisi au si primit aici pe pamant rasplata lor care este lingusirea de sine, lauda si dragostea lumii, vrajmasele lui Dumnezeu; in afara de osanda, ei nu au ce astepta in vesnicie.
„Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul, meu inaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4), vorbeste despre sine Proorocul David. Pacatul lui era obiectul neincetatei lui cercetari: „Ca faradelegea mea eu o voi vesti si ma voi ingriji pentru pacatul meu.” (Psalmul 37, 18) Sfantul Prooroc David se ocupa cu (osandirea de sine, se ocupa cu demascarea pacatului sau, atunci cand pacatul lui era deja iertat si cand Darul Duhului Sfant i se inapoiase. Mai mult, el si-a dat pe fata pacatul, l-a marturisit in auzul lumii intregi.
Cand Sfintii Parinti ai Bisericii de Rasarit si indeosebi vietuitorii pustiei atingeau inaltimile starilor duhovnicesti, atunci toate aceste nevointe se contopeau la ei numai intr-una singura, in pocainta. Pocainta cuprindea toata viata lor, toata activitatea lor, ea era urmarea vederii pacatului lor.
Plansul este lucrarea esentiala a adevaratului nevoitor al lui Hristos, plansul sa fie lucrarea lui, din clipa inceperii nevointei si pana la savarsirea nevointei!
Vederea pacatului nostru si pocainta ce se naste dintr-insa este lucrarea ce nu au sfarsit pe pamant. Prin vederea pacatului, se trezes e pocainta; prin pocainta se dobandeste curatenia; ochiul mintii curatit treptat incepe sa vada astfel de neajunsuri si vatamari in toata fiinta omeneasca, pe care mai inainte din pricina intunecarii sale el nu le zarea deloc.”
http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-…, miercuri, 17 iunie 2015 […]
ApreciazăApreciază
[…] https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-…, miercuri, 17 iunie 2015 […]
ApreciazăApreciază
[…] https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-…, miercuri, 17 iunie 2015 […]
ApreciazăApreciază
[…] ca acolo este un loc de Sfintenie si acolo odihnesc oasele parintelui Arsenie Boca. Comentariu https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-…, : Dupa faza cu cipurile, eu nu mai am nici o baza pe spusele acestui parinte. Sa ne amintim: […]
ApreciazăApreciază
[…] că s-ar fi descoperit. Ori s-au descoperit şi atunci este hulă să fie din nou îngropate. https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-… POST SCRIPTUM – mai sunt si alte carti de bOCA decat cele doua pomenite de Man. Petru Voda […]
ApreciazăApreciază
[…] <https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-…,> miercuri, 17 iunie […]
ApreciazăApreciază
Imi vine sa rid ca prostul,ma minunez cum biserica sau poate acest preot sa prosteasca lumea😥😥😥
Daca macar spuneai adevarul bha nea juratule
Nu cumva sunteti speriati de „identitatea reala a Parintelui” nu cumva biserica noastra este un pic n CEATA???!!! VETI FACE PLATILE CURIND TRADATORIILOR 😊😊😊
ApreciazăApreciază