SACCSIV – blog ortodox

MAGLAVIT (Petrache Lupu) – TEOFANIE sau DRACISM?

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 12, 2015

a1_0

În duminica Rusaliilor din anul 1935, adică a doua zi după ce se stîrnise lumea cu „minunile”, Petrache Lupu se afla în biserica comunei Maglavit. După ce preotul vorbise poporului, ciobanul a avut aceeaşi vedenie a „moşului” chiar în Altar. Privindu-l, „moşul” îi face „un semn din cap”, chemîndu-l să intre în Altar. Şi Petre Lupu, fară să mai şovăiască, a intrat în Sfînta Sfintelor, chiar pe uşile împărăteşti. „Ce cauţi în Altar, zice popa la mine, nu e voie”. „N-am nevoie de tine. Pe mine moşul m-a chemat („Maglavitul”, Pr. V. I. Ouatu, p. 57)”

[…]

Totodată, este de observat că Petrache Lupu se roagă lui Dumnezeu şi într-un alt sens, cu totul curios. El spune, fără şovăire: „Ia uite, Doamne, cum te mai roagă credincioşii mei, iartă-i, Doamne, că sînt nevinovaţi”

[…]

„L-am văzut a doua zi, povesteşte P. C. Pr. D. Roman în cartea sa „La Maglavit”, p. 10, punînd mîna pe capul celor îngenuncheaţi pe două rînduri, în faţa casei, l-am văzut atins şi sărutat de toată lumea ca pe nişte moaşte”…

[…]

In scrierea „Minunile de la Maglavit – Pămîntul Mîntuirii” (Editura Ţicu Eşanu Bucureşti, p. 16), autorul C. Ştefan aduce această mărturisire: „Un vizitator al Maglavitului i-a adus lui Petrache Lupu, în semn de sinceră dragoste frăţească, un loz de la loteria de stat, care poartă numărul 52.859. Dacă voi cîştiga (a zis Petrache), banii din cîştig îi voi da pentru ridicarea unei mănăstiri 195 aici în sat” 19. Dar el n-a cîştigat !

   Comentariu saccsiv:

Cum vi se pare? Petrache Lupu a fost cioban, nu preot …

Acest material este foarte lung, dar si tema e migaloasa. Dar si necesara, nu doar pentru a ne dumiri ce s-a petrecut atunci, ci mai ales ca ceea ce s-a petrecut atunci se poate repeta.

Materialul cuprinde patru articole pro si unul contra la final. Pe parcursul lor veti constata ca in cadrul fenomenului de la Maglavit lipseste referirea la Iisus Hristos. Se vorbeste insa de “mosul”. Lipseste de asemenea ideea de Mantuire. De ce oare?

Iata articolele:

Pelerinaj la Manastirea Maglavit, de pe blogul Noutati Ortodoxe, din 5 iunie 2015

Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la teofania căreia i-a fost martor ciobanul Petrache Lupu de la Maglavit. O aniversare care a fost marcată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, printr-un pelerinaj organizat săptămâna aceasta la sfântul aşezământ monahal de la Maglavit, a precizat Preot Gheorghe Cioiu. „Am dorit să aniversăm acest eveniment şi împreună cu un grup numeros de credincioşi de la Catedrala mitropolitană Sfântul Dumitru şi de la alte parohii din Craiova, la care s-au adăugat şi credincioşii de la Parohia Mihai Vodă din Bucureşti conduşi de părintele Adrian Beldianu, am mers la Mânăstirea Maglavit unde am săvârşit Sfânta Liturghie, slujba de sfinţire a Aghiasmei mici, ne-am rugat la cunoscuta salcie unde s-a petrecut teofania, am luat apă binecuvântată de la fântâna de aici şi am încheiat ziua cu o agapă frăţească, aducând laude Bunului Dumnezeu că iată, tocmai aici, pe pământ oltenesc, prin intermediul unui cioban simplu, ne-a transmis mesajul pe care şi Biserica noastră îl propovăduieşte de două mii de ani, adică îndemnul de a respecta poruncile divine”, a spus părintele protosinghel Vladimir Dărângă, fostul stareţ al mănăstirii şi actualul ecleziarh al Catedralei mitropoliatne din Craiova.

Petrache Lupu, deshumat. Oamenii au strigat: „Un sfant!”, de pe site-ul ProTV, din 29 mai 2009

Localnicii din Maglavit, care au fost martori la deshumarea osemintelor cunoscutului Petrache Lupu, au cazut cu totii de acord ca acesta a fost un sfant.

Un om cu puteri tamaduitoare, la care veneau bolnavi din toate partile, spun localnicii. Un cioban care a vorbit cu Dumnezeu, spune legenda.

Asa ca oamenii spera ca acum, dupa 15 ani de la moartea sa, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane sa-l canonizeze.

Toti localnicii din Maglavit s-au inghesuit la mormantul vestitului Petrache Lupu. Unii abia isi faceau loc ca sa fotografieze momentul deshumarii.

Legenda spune ca Petrache Lupu era un cioban mut care a inceput sa vorbeasca in momentul in care i s-a aratat Dumnezeu. A primit, spun oamenii, si darul vindecarii. In scurt timp, Maglavitul a devenit un loc de pelerinaj.

Lipit de crucea mormantului a stat si fiul lui Petrache Lupu, Mihai, care cu greu si-a stapanit lacrimile.

Osemintele vor fi depuse intr-o racla din manastirea Magalvit, ctitorita chiar de Petrache Lupu. Lucrarile la lacas s-au incheiat acum cateva luni. Insusi mitropolitul Olteniei Irineu Slatineanu va tine o slujba de pomenire.

FENOMENUL MAGLAVIT, de pe blogul Cuvant Ortodox, din 29 aprilie 2011

  1. Introducere

Mişcările harismatice din Romania secolului XX au fost destul de numeroase dintre care putem aminti: Fenomenul Maglavit, Fenomenul Vladimireşti, Mişcarea Oastea Domnului, Mişcarea Legionară, Fenomenul Pucioasa ş.a. Vom prezenta în articolul de faţă doar una dintre ele, şi anume: fenomenul Maglavit.

La 10 kilometri nord de Calafat este situată comuna Maglavit. Denumirea satului ar proveni fie din „moglo vite” – „multe vite”, fie de la „magla vit” – „ceaţă groasă”.

Întreg fenomenul a început de la o viziune în trei acte pe care a avut-o un ciobănaş sărac şi cu vorba stricată. “Moşu’“, cum i-a spus Petre Lupu, l-a vizitat pe oierul gângav şi i-a transmis din tainele lumii, iar vestea a adus în Maglavit puhoaie de oameni, dar şi puternicii zilei.[1]

„De la sfârşitul lunii iunie 1935, pe toată durata verii acelui an, prima pagină a cotidianelor româneşti a fost dominată de cele trei teofanii ale ciobanului Petrache Lupu din Maglavit şi de efectul lor. Decenii în şir apoi, numele lui Petrache Lupu, respectiv acela al comunei doljene Maglavit, au fost sinonime cu „minunea divină” şi cu vindecările miraculoase săvârşite aici. Dar şi cu afluenţa puhoaielor de pelerini. În vara anului 1935, într-o singură zi, zece trenuri suplimentare supraîncarcate au pornit din Craiova pentru a transporta pelerini la Maglavitul situat la 15 kilometri de Calafat.”[2]

În raportul pe care episcopul Bartolomeu Anania îl solicitase, consilierul său cultural, preotul Cristescu a scris: „Vineri 31 Mai a.c… ciobanul Petrache Lupu ajunse în mijlocul zăvoiului, când un eveniment cu totul neaşteptat îi curmă gândurile şi îl opreşte în drum, umplându-i sufletul de fric şi de nedumerire. Un Moşneag bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu şi cu mustăţile tot la fel, a cărui îmbrăcăminte, albă ca zăpada, formată din păr mătăsos şi frumos din cale afară, îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, stând deasupra pământului ca la două palme, opreşte calea ciobanului Petrache Lupu zicându-i: „Să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că dacă nu se pocăieşte lumea, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, dacă nu se apropie, atunci foc, atunci ne rupe (…). Odată porunca dată, moşneagul a dispărut urcându-se spre cer într-un nor pătrat.” În raport sunt prezentate şi câteva întâmplări extraordinare care avuseser loc recent la Maglavit, între care: „O fetiţă a lui Marin Coveianu din Amzuleşti, fiind surdomută din naştere, ducându-se la locul minunii, în urma rugăciunii ciobanului vorbeşte şi aude; un oarecare Gheorghe Pricop, tocmai din judeţul Baia, fiind surd s-a înzdrăvenit; locuitorul Gh.I. Şt. Coca din Maglavit, pentru că a luat în derâdere pe cioban, a fost lovit de paralizia braţelor şi a picioarelor. De asemenea, ciobanul Guran Branzache din Flămânda Mehedinţi, pentru că nu credea în cele propovăduite de cioban, a rămas paralizat.”

„Cum se vede, între altele, din şedinţa Sfântului Sinod din 5 octombrie 1935, însuşi Patriarhul Miron Cristea era înclinat să ia lucrurile în serios, aşezând cazul în contextul istorisirilor biblice şi hagiografice, chiar dacă nu fără o firească prudenţă.”[3]

„S-a estimat că două milioane de români s-au dus la Maglavit în anii 1935-1936 Părintele Dumitru Stăniloae a scris atunci un lung articol pe această temă, susţinând teza teofaniei, inclus apoi în volumul său „Ortodoxie şi Romanism

Un articol dedicat Maglavitului a publicat în „Vremea„, în 1936, şi Emil Cioran, „Maglavitul şi cealaltă Românie”, entuziasmat de fenomenul de misticism colectiv de acolo, în care distingea tinereţea sufletească a unui popor.

Argetoianu urmarea si el cu atentie fenomenul si nota in „Insemnari zilnice” pe 1 septembrie 1935: „Petrache Lupu nu face rau nimanui, ci dimpotriva, mult bine. A moralizat lumea in tot judetul, oamenii nu mai dracuie, nu mai fura si au devenit mai buni. Au inceput sa mearga si la biserica. La Breasta, unde biserica e in parc, nu-mi aduc aminte sa fi vazut de cand sunt eu, duminica, mai mult de 4-5 femei. Acum biserica e plina de barbati si de femei, de nu poti patrunde intr-insa. Numai de la Breasta s-au dus in cursul verii la Maglavit patru sau cinci autobuze ticsite de lume.”

  1. Iorgatrateaza cu sarcasm Maglavitul intr-un editorial aparut pe 16 octombrie 1935 in „Neamul Romanesc„: „De ce nu se deschid oare porțile tuturor caselor de nebuni din România, unde sunt atâția oameni buni, religioși și care au viziuni încă mai curioase decât a <<moșului>>, care cere insistent să i se puie un scaun în altar, până ce preotul satului se lasă convins să nu mai îngăduie pe stăpânul Cerurilor să rămâie în picioare?”[4]

Un Gala Galaction nu se sfia să scrie: „A pogorât Dumnezeu între oi şi ciobani? Dar asta e predilecţia Lui, de când cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stăpînul Ceresc să se apropie milostiv, familiar, la potriva experienţei umile şi bucolice a unui biet cioban şi să dea în câteva cuvinte esenţa poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenară şi necontenită” (rev. B.O.R., 5-6/1935, p. 366).

  1. Viziunile

Să urmărim însă conţinutul teofaniilor lui Petre Lupu aşa cum ne sunt prezentate de Pr. V. I. Ouatu în cartea sa Maglavitul, parantezele drepte aparţinându-i lui Răzvan Codrescu :

Prima arătare

Ascultaţi, fraţilor, vorba pentru care m-a trimis![…] Acum patru luni de zile am venit vineri dimineaţă pe acasă [de la stînă] şi m-am întors vineri seara pe la 6. La Cruce [locul numit “La buturugi”, unde ulterior s-a ridicat o cruce] mi-a ieşit în cale Moşul. Avea barba m’a la brîu [pînă peste brău], mustăţile mari, părul din cap dat pe spate, lung pînă la picioare, că se vedeau numai unghiile picioarelor, alb şi frumos ca mătasea. Ochii mari şi albaştri. Sta cu două palme m’a la deal [deasupra pămîntului].

La buturugi, cînd l-am văzut, m-am îngrozit de frică. El mi-a zis:

– Să nu-ţi fie frică! Am să-ţi dau curaj şi-am să-ţi spun o vorbă.

– Bine, Moşule, spune.

– Să te duci să spui la lume, cu cine te-ntîlneşti pe cale, să-i spui: Dacă nu ne pocăim, dacă nu ţinem sărbătorile, dacă nu ne ducem la biserică, să ne rugăm la Dumnezeu de sănătate, dacă nu ţinem posturile, dacă nu ne ducem la popă… atunci foc, atunci ne rupe muncile noastre, fraţilor!… Să nu mai facem fapte rele, să nu mai rîdem de fraţii noştri, să ne unim cu toţii la faptele bune, să nu mai arunce nimeni copiii pe la gropi… şi să nu ne mai duşmănim […] Nimeni să nu fure, să nu pună foc, să nu ia dreptul altuia! Să ne unim cu toate neamurile noastre! Să facem fapte bune, că de nu – moarte, că de nu – foc! […] Ne ia tot, ne canoneşte fără muncă şi toată Rumânia nu e nimic… E rău, fraţilor, de noi toţi, dacă nu ne pocăim, cu vorba care m-a trimis pe mine Moşul, şi n-ai cu ce ţine nimic: nici bou, nici cal, nici oaie, nici porc, nici pasăre, nici nimic.

A venit un nor patrat, a dispărut în el şi nu l-am mai văzut. Şi-am plecat la oi.

A doua arătare

A doua vineri, tot pe la 6 seara, tot la Cruce, la locul numit „La buturugi”, m-am întîlnit tot aşa cu Moşul, care m-a întrebat:

– Unde te duci?

– Mă duc la oi.

– De ce nu te-ai dus să spui la lume vorba care te-am trimis?

– Doamne, iartă c-am uitat! Doamne, iartă c-am uitat! Doamne, iartă c-am uitat! [Aici îşi făcea semnul crucii.]

Acum nu mi-a mai fost frică, că-l cunoşteam.

– Să te duci orişicum, să spui la lume, să-ţi faci datoria cu vorba care te-am trimis, şi să ştii c-am să te iert.

A venit iar un nor patrat: a dispărut în el. M-am închinat şi-am plecat la oi.
Nici a doua oară nu m-am dus şi n-am spus la nimeni nimic. Mi-am făcut un plan… că ce vorbă e asta… o să rîdă lumea de mine! Şi-am stat la oi.

A treia arătare

A treia oară, tot vineri, pe la ora 6 seara, cînd veneam de-acasă, iar m-am întîlnit cu el la buturugi. Era tare supărat şi necăjit. Cînd l-am văzut aşa, m-a luat frica.

– Unde te duci?

– Mă duc la oi.

– De ce nu te-ai dus să spui la lume?

– Doamne, iartă c-am uitat!… [Repeta de trei ori, făcându-şi semnul crucii.]
Supărat şi necăjit, îmi zice:

– Să te duci orişicum, că n-am să te mai iert! Te-am trimis de două ori şi nu te-ai dus. Să te duci acuma, să-ţi faci datoria şi să spui la lume!

De frică am zis:

– Stai să mă duc la oi…

– Hai că merg şi eu.

– Bine, Moşule, hai!

Şi am plecat împreună la tîrlă. Era tot cu două palme m’a la deal. La tîrlă am trecut să mulg oile. Moşul sta lîngă mine şi mă lua mereu la zor:

– Du-te, du-te şi spune la lume!

– Ho, că mă duc acum! Ho, că mă duc, ho! […]

După ce-am muls oile, „Hai, hai!”, îmi zise Moşul.

– Stai să strecor laptele…

El nu m-a aşteptat să-l strecor şi mi-a vărsat găleata cu laptele.

– Hai să mă petreci! […]

– Moşule, degeaba mă trimeţi, că nu crede lumea, Moşule, nu crede. De aceea nu m-am dus cînd m-ai trimis, că lumea nu crede… O să rîdă de mine…

– Du-te, du-te şi spune la lume c-am să mă mai las o dată! Şi pentru cei ce nu cred, ţi-am lăsat o vorbă mare, dar să n-o spui la nimeni pînă ce nu mi-o veni mie la socoteală!
A apărut un nor patrat: a dispărut cu el. M-am închinat şi am plecat. Ceva mă-ndemna şi-mi zicea: „Du-te, du-te şi spune la lume!”. Sîmbătă, toată ziua, de dimineaţă pînă seara, am spus la lume, la popa, la primărie şi la toţi care am întîlnit. […]

Iată şi fragmente din mesajul pe care l-a primit Petre Lupu:

După ce am muls oile şi după ce s-a culcat lumea şi ciobanii noştri, am mers la Cruce, la buturugi, să aprind lumînări şi tămîie [Era în duminica de după a treia arătare.] Moşul m-a aşteptat. După ce m-am rugat, s-a lăsat o stea mare, ca asta [arăta „steaua” desenată pe o bucată de carton], vestind moartea la lume. Avea marginile ca cerul, o lumină mare la mijloc şi 4 bucăţi: ploaie, foc, vînt şi cărbune. De trei ori am vrut să pun mîna pe ea şi n-am putut. A patra oară am întrebat:

– Moşule, ce e cu vorba care mi-ai trimis? Dacă jumătate din lume este rea şi jumătate bună?

– Pe jumătate o iau şi pe jumătate o las.

Eu am zis :

– Decît pe jumătate, mai bine toată… Doamne, iartă toată lumea! Doamne, iartă toată lumea! Doamne, iartă toată lumea! [Îşi făcea iarăşi semnul crucii de trei ori.]
Moşul spune că ne iartă, fraţilor, dacă ne pocăim la Cruce… […] Dacă nu ne pocăim, dacă nu căutăm dreptatea, dacă nu ne lăsăm de faptele noastre rele pînă la cel mai mare om din ţară, să meargă dreptatea cu toată ţara, atunci vine moartea, atunci vine prăpădul! Moşul spune: Am să mă mai las o dată. În toamna aceasta sau la altă toamnă, nu se ştie care toamnă, va apare iar steaua, în sat, la lume. Şi eu am să zic: „De ce nu v-aţi pocăit, fraţilor? Puneţi mîna pe ea!”. Şi de trei ori nimeni n-o va putea atinge. A patra oară voi zice: „De ce n-aţi pus mîna pe ea? Acum mergeţi acasă, vă premeniţi curat, că moartea vine!”… Toţi vor chiui de frică, dar eu am să spun: „De ce nu v-aţi pocăit?”… Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor. […]   Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, că sîntem răi. […] Să vă pocăiţi! […] Nu rîdeţi de bătrînii voştri, nu rîdeţi de nimeni! Nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că e rău de noi, fraţilor! Ne canoneşte fără muncă […] Dacă nu-i muncă […] n-ai cu ce ţine nimic. Mor vitele, mor oamenii, mor copiii. Nu-i ce mînca. Boierii au bani mulţi, dar n-au ce face cu ei, dacă nu-i muncă… […] Pare rău de lume, de vorba ce am, că nu pot spune la nimeni, că nu am voie… Lumea care e bolnavă, e de la Dumnezeu, că trăieşte în răutate, în duşmănie, şi e contra, nu crede… […] Toată ţara să se pocăiască! Asta este porunca lui Dumnezeu, care m-a trimis la toată Rumânia… […] Nu sînt doctor, nu sînt vrăjitor… Pentru vorba lui Moşu mă-njură lumea […] De ce nu credeţi? Pentru mine e dată porunca? De voi e rău! […] Eu n-am luat bani de la nimeni, n-am luat nimic. Habar n-am de cel ce nu crede. La urmă o să vă căiţi… Ce ne-a spus ciobanul Petre Lupu? Ce-am făcut de nu l-am ascultat?… Să nu vă căiţi, la urmă… Cel mai mare om din ţară trebuie să se pocăiască! […] Carte nu ştiu. Eu mi-am făcut datoria. Dumnezeu vă iartă, dacă vă pocăiţi. Dacă nu, treaba voastră!… „[5]

  1. Reacţii

După şirul de teofanii (arătări ale lui Dumnezeu) de care mărturisea a fi avut parte în 1935, lui Petrache Lupu i-a revenit auzul, vorbirea i s-a limpezit, iar unele mărturii de epocă îi atribuie darul vindecării. S-a vorbit, de altfel, şi de alte „semne şi arătări” ce l-ar fi însoţit în timpul cuvîntării. Cert este că mulţimile, cutremurate, îl venerau aproape ca pe un sfînt (uneori a şi fost numit „Sfîntul de la Maglavit”). Maglavitul (aşezare rurală din judeţul Dolj, nu departe de Dunăre) a devenit pentru mai mulţi ani loc de pelerinaj, iar urmările întîmplărilor de acolo în plan religios şi social n-au putut fi estompate decât de instaurarea comunismului ateu.

Desigur, n-a lipsit, încă din capul locului, nici ipoteza unei forme de nebunie, a unui dereglaj psihic. Fenomenul a fost însă temeinic studiat din punct de vedere pozitivist, iar o comisie specializată, în frunte cu ilustrul doctor Gh. Marinescu, i-a atestat ciobanului integritatea psihică. În cartea pe care n-a întârziat s-o publice (Lourdes şi Maglavit, Bucureşti, 1936), Dr. Gh. Marinescu, dincolo de paralela cu Lourdes-ul (din perspectiva observaţiei ştiinţifice), a ţinut să scoată în evidenţă nu numai faptul că Petrache Lupu „e mult mai normal decît mulţi dintre noi”, ci şi pe acela că ciobanul de la Maglavit „e de o dezinteresare absolută”: „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunaţi, vrea să construiască un spital şi o mănă-stire”.

Din punct de vedere teologic, două sînt poziţiile care s-au confruntat mai semnificativ în conştiinţa publică: cea favorabilă fenomenului, a părintelui Dumitru Stăniloae (a se vedea „Încercare despre teofanii”, în vol. Ortodoxie şi românism din 1939; reed. 1998), şi cea ostilă acestuia, a eseistului creştin Mihail Urzică (a se vedea „Cazul Petrache Lupu, Maglavit”, în vol. Minuni şi false minuni, redactat în anii ‘40, dar tipărit abia în 1993; reed. 2004).[6]

„Lui Petrache Lupu i-a botezat Regele un copil, iar maresalul Antonescu l-a dus cu avionul pe front să le vorbească soldaţilor, prilej cu care a prevestit înfrângerea Germaniei.

Mitropolitul Nicolae Balan l-a introdus în Sf. Altar prin Uşile Împărăteşti, gest necanonic, prerogativa aceasta fiind rezervată exclusiv episcopilor şi Suveranului uns de Biserică.

Psihologul clujean Nicolae Mrgineanu va împrăţi pentru un timp cu Petrache Lupu celula din subsolul fostului Minister de Interne, devenit ulterior sediul comitetului central al partidului totalitar. Şi lui Nicolae Margineanu, Petrache Lupu i-a lăsat impresia unui om de o desăvârşită candoare sufletească. Spre deosebire de psiholog, care a ispăşit nenumăraţi ani de închisoare, Petrache Lupu a fost eliberat după câteva luni.

A trăit 87 de ani. Prin anii ’70 s-au dus la Maglavit doi ziaristi de la „Magazin istoric”să-l ispitească, însă n-au smuls nici un fel de retractare de la „paşnicul cooperator”. Ultimul ziarist care l-a abordat, tot fără succes, în regimul trecut, a fost Ovidiu Ioaniţoaia de la „Flacăra” lui Adrian Paunescu. ”[7]

Spicuim în continuare din reacţiile presei vremii:

S-a spus că ziarul „Dimineaţa” ar fi declanşat pelerinajele către Maglavit. După cum reiese însă din reportajul apărut în numărul din 27 iunie 1935 al gazetei, atitudinea sa, firească unei foi de stânga, este mai degrabă refractară miracolelor: „După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit. Părea o zi de răzmeriţă. În faţa primăriei era adunat întregul sat, barbaţi, femei şi copii care trăgeau dupa ei purcei şi câini lăţosi. Preotul şi primarul se străduiau să răspundă potopului de întrebări şi, mai ales, să dea explicaţii cât mai pe înţelesul tuturor…”. „Toate satele prin care am trecut – mai scria „Dimineaţa” – erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute opriţi în mijlocul drumului minunea.”

Mai târziu ziarul „Dimineaţa” se arată tot mai puţin mefient faţă de cele întâmplate la Maglavit: „Tot în aceeaşi zi veni la Petrache un moşier din Calafat, un oarecare Stan Mucică, care avea o moşie în apropiere. Moşierul l-a rugat (pe cioban – n.n.) să vie la el la moşie să se roage acolo lui Dumnezeu pentru ca să dea ploaie. Petrache l-a refuzat şi l-a sfătuit pe mosier să se ducă la moşie, căci peste un ceas va cădea ploaie în regiune. Exact la ora indicată de Petrache a dat ploaia în regiunea moşiei lui Stan Mucică şi a durat timp de 4-5 ore, salvându-i recolta.”

Parohul Maglavitului, Nicolae Bobin, se adresa ziarului „Curentul„; „… aş dori să veniţi cât se poate de neîntârziat, pentru ca nu cumva cei de la „Dimineaţa” să altereze ca şi până acum adevarul – care trebuie să stea la baza publicaţiunilor d-stră.”

Pe 18 septembrie 1935, „Curentul” adauga la seria vindecărilor miraculoase încă una: „Sâmbătă s-a întâmplat o altă minune în faţa celor peste 150.000 de credincioşi. În timpul slujbei divine, băiatul Tudor Gh. Petre, surd şi mut din nastere, de fel din comuna Corbeasca, cătunul Ostratul din judetul Ilfov, care se afla de câteva zile la Maglavit, a început să vorbească şi să audă. (…) Lucrul a fost constatat şi controlat imediat în faţa PS Sale Episcopului, a tuturor preoţilor, autorităţilor şi publicului.” Acelaşi cotidian consemnase cu o lună înainte, pe 17 august: „Părintele Bobin a spus că dl. arhitect Cantacuzino donează pentru mânăstirea ce se va construi 40.000 de cărămizi şi se oferă să întocmească gratuit palnurile.”

Declaraţia fusese făcută cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 1935, la biserica din Maglavit, unde reporterul recunoscuse, în timpul slujbei, alături de arhitectul G.M. Cantacuzino şi pe „colonelul Gh. Braescu”, adică pe scriitorul omonim. În acea perioadă începuse să apară în satul lui Petrache Lupu un ziar local: „Cuvântul Maglavitului”.

Pe 2 octombrie 1935, „Curentul” scria: „Cazul vindecării femeii Maria I. Bordea a determinat pe un mare număr de stilişti din sus-numita comună (Tansa, judetul Vaslui – n.n.), de a reveni la calendarul oficial. Se ştie că comuna Tansa este un puternic centru stilist şi că, din cauza nerespectarii calendarului oficial de către aceştia, au avut loc în vara anului 1934 sângeroase încăerări între stilişti şi jandarmi.”

Aproape că nu este zi din luna octombrie 1935 în care „Curentul” – dar şi alte ziare – să nu înregistreze miracole petrecute la Maglavit. Cităm din numarul din 7 octombrie: „De curând au sosit la Piatra Neamţ o sumă de persoane care au fost să vadă pe ciobanul făcător de minuni. Pelerinii plecaseră cu vagoane speciale şi erau în majoritate săteni din comunele din judeţ. Printre cei plecaţi era şi femeia Elena V. Teodoru cu un copil al ei în etate de şapte ani, de loc din comuna Căciuleşti. Copilul nu putea vorbi deloc încă din naştere. Cum l-a văzut pe cioban, copilul şi-a recăpătat (sic!) vocea şi a început să vorbească destul de înţeles.”

Pe 27 iulie 1935, „Universul” reproducea declaraţia episcopului Vartolomeu al Ramnicului Noului Severin: „Datoria noastră, a Bisericei, e să fim circumspecţi cu asemenea cazuri.” Peste doua zile, tot în „Universul”, acelasi ierarh declara: „Pânî la pronunţarea medicală a d-lui dr. Paulian asupra stării organice a ciobanului din Maglavit, pe care vă rugăm să-l trimiteţi la Bucureşti cu un delegat al dv., vă rugăm să opriţi orice procesiune locală.”

Înainte să vină la Bucureşti însa, aşa cum informa „Universul” din 2 august 1935, ciobanul fusese la Sinaia: „Azi dimineaţă, la ora 10, s-a oficiat o slujbă religioasă la Mânăstirea Sinaia la care a luat parte şi Petrache Lupu. Scopul venirii lui Petrache Lupu la Sinaia a fost de a solicita M.Sale Regelui o audienţă. Suveranul l-a primit în audienţă la ora 3. Audienţa a durat o oră. M.S. Regele i-a dat o icoană, care să fie aşezată la Maglavit şi a acordat înaltul său patronaj pentru ridicarea bisericii.”

Persoană controversată, Petre sau Petrache Lupu încă mai ridică semne de întrebare teologilor şi nu numai. Cu un impact foarte mare asupra oamenilor vremii el rămâne pentru unii un sfânt iar pentru alţii un înşelător.

Siluan Popescu

Tămăduirea vine prin credinţă la Maglavit, site-ul Ziarul Lumina, din 8 septembrie 2010

Şirul minunilor de la Maglavit începe la 31 mai 1935, când ciobanul Petrache Lupu, care până atunci fusese gângav, s-a întâlnit pentru prima oară cu „Moşu” chiar pe locul unde se află astăzi biserica mănăstirii. Astăzi, Mănăstirea Maglavit poartă hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Naşterea Maicii Domnului” şi a devenit un loc de ales pelerinaj duhovnicesc pentru credincioşii din întreaga ţară.

Ajuns nu departe de oraşul Calafat, virez la dreapta spre Turnu Severin şi apoi, la intrarea în satul Maglavit, mă opresc pentru a întreba unde este mănăstirea. O bătrânică îmi arată un drum îngust, de curând asfaltat, şi-mi spune că nu mai este mult până „la buturugi”. Urmez indicaţiile date şi, după mai puţin de trei kilometri, văd turla cea mare a bisericii şi zidurile care înconjoară locul. Iată-mă, în sfârşit, ajuns la locul unde „s-a arătat Dumnezeu pe pământul oltenesc”. Este foarte multă linişte. În afară de mine mai sunt câţiva pelerini veniţi pentru a aprinde o lumânare şi pentru a pune un acatist la mormântul ciobanului „care a vorbit cu Dumnezeu”.

Începutul minunii de la Maglavit

Cu mai bine de şapte decenii în urmă, aici, la Maglavit, un om simplu scria începutul unei frumoase istorii care avea să adune laolaltă milioane de pelerini din întreaga ţară. După ce i s-a arătat „Moşu”, la 31 mai 1935, şi după alte două teofanii succesive, Petrache a ieşit înaintea oamenilor şi a început să profeţească, limpede, pocăinţa şi reîntoarcerea la credinţă. Mii şi apoi sute de mii de oameni au venit la Maglavit pentru a asculta mesajul Domnului şi pentru a afla vindecare.

După ce a aflat de minunile care se întâmplau aici, preotul satului, Nicolae Bobin, l-a înştiinţat imediat pe episcopul Vartolomeu al Râmnicului. Era începutul celui mai mare pelerinaj din istoria Bisericii Oltene. Iată cum descria episcopul de Râmnic incredibilul fenomen: „Am văzut cu propriii mei ochi: bătrâni, tineri, femei cu prunci în braţe, îngenuncheaţi pe locul unde s-a arătat Dumnezeu; am simţit şi cum miresmele tămâiei, care împreună cu smirna îmbălsămau văzduhul prin focul ce ardea ca acela din Sfintele Scripturi, împreunate spre a li se da viţă şi înălţare la cer cu şiroaie de lacrimi prin care aceste mulţimi fără de număr se trudeau să-şi spele păcatele din trecutul lor de rătăciri şi jale”. (prof. Dumitru Gelu, „Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Petrache Lupu”, Ed. MJM, Craiova, 2009, p. 49.)

Mănăstirea de „la buturugi”

La scurt timp după prima viziune, pe acest loc Petrache a aşezat o troiţă, apoi o biserică din scânduri şi un amvon din care le vorbea pelerinilor. Ideea de a se ridica aici o mănăstire este consemnată pentru prima oară în raportul pe care preotul Bobin l-a înaintat episcopului de Râmnic la data de 4 iulie 1935: „Ar fi necesar ca locul acesta să devină un loc sfânt pe care se va ridica cu timpul o mănăstire, o biserică, un schit cât de mic sau cel puţin vreo cruce numai de închinăciune pentru pelerini”. Episcopul Vartolomeu şi-a dat acordul, iar preoţii împreună cu credincioşii au început să strângă fondurile necesare pentru începerea lucrărilor. Printre susţinătorii principali ai proiectului s-a numărat şi Epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova, cea care deţinuse moşia de la Maglavit, precum şi terenul de „la buturugi” pe care urma să fie construită mănăstirea.

Marele istoric Nicolaescu Plopşor s-a implicat foarte mult în susţinerea fenomenului Maglavit. În legătură cu strângerea de fonduri pentru mănăstire s-a păstrat o scrisoare foarte interesantă, semnată de cei trei copii ai săi: Mira, Dardu şi Ioan, şi destinată preotului Bobin: „Iubite părinte! Am citit în jurnalul „Curentul” că Dumnezeu s-a arătat lui Petre ciobanul din satul dumitale spunându-i că lumea să se facă cuminte şi credincioasă şi ne-a spus tăticul că pe locul unde Dumnezeu a stat de vorbă cu ciobanul se va ridica o biserică frumoasă. Trimitem şi noi din puşculiţă câte 20 de lei de fiecare pentru 60 de cărămizi. Noi suntem mici şi n-avem mai mult, dar rugăm pe toţi copiii să trimită, iar oamenii mari să dea mai mult ca să se ridice acolo Mănăstirea lui Dumnezeu, mândră şi mare cum să nu fie alta. Când o începe să se facă, te rugăm să ne chemi şi pe noi să punem cu mâinile noastre câte o cărămidă la temelie” (scrisoarea a fost publicată în ziarul „Curentul” din 20 iulie 1935).

Piatra de temelie a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935 în prezenţa episcopului de Râmnic, Vartolomeu Stănescu, şi a peste o sută de mii de credincioşi.

Biserica tămăduirii

Datorită terenului nisipos din aceste locuri, începerea lucrărilor a întârziat până în anul 1938, atunci când au fost gata săpăturile pentru punerea temeliei şi s-a finalizat proiectul de construcţie care îi aparţine cunoscutului arhitect Dumitru Berechet, pe vremea aceea angajat al Patriarhiei. În acelaşi timp s-a stabilit ca noul lăcaş de închinare să poarte hramul: „Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară” – după una dintre viziunile lui Petrache Lupu. Au fost aduşi şi primii călugări, cinci la număr, iar ca stareţ a fost aşezat preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie, ucenic al marelui mitropolit Irineu Mihălcescu.

Legat de alegerea hramului, pe lângă viziunea pe care a avut-o ciobanul, în care Preacurata se ruga alături de „Moş” pentru mântuirea omenirii,

există chiar o legendă care spune că icoana făcătoare de minuni care se găseşte în Biserica Madona Dudu din Craiova ar fi fost descoperită într-un dud de pe moşia Maglavitului, de unde a dispărut în mod miraculos şi a fost regăsită în Cetatea Băniei. Astăzi biserica Mănăstirii Maglavit poartă hramul „Izvorul Tămăduirii”, datorită vindecărilor miraculoase care s-au săvârşit aici.

Cortina tăcerii din perioada comunistă

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial

s-au sistat şi lucrările de construire a bisericii. Se ridicase doar subsolul şi foarte puţin din pronaos. Sătenii din Maglavit povestesc şi astăzi despre vizita pe care mareşalul Antonescu a făcut-o aici pentru a-l cunoaşte pe „omul lui Dumnezeu”. Din ordinul său, Petrache a fost purtat cu avionul pe deasupra frontului. Spre dezamăgirea mareşalului, ciobanul a prevestit înfrângerea: „Ruşii vor veni şi vor trece”, lucru care s-a şi adeverit.

Instaurarea unui regim ateu a fost o altă piedică în continuarea lucrărilor. Fenomenul Maglavit era considerat un pericol mistic pentru stat şi a fost pus imediat sub o strictă supraveghere. Nu de puţine ori satul a fost încercuit de Securitate, iar pelerinii, întorşi înapoi de la gară. Petrache Lupu şi preotul Nicolae Bobin au fost arestaţi şi deportaţi la Jilava pentru câteva luni. Presa timpului a fost foarte critică la adresa celor întâmplate aici, străduindu-se să îngroape totul în tăcere. Foarte mulţi dintre cei care au profanat atunci aceste locuri au sfârşit foarte tragic, spun cei în viaţă că „s-a ales praful de ei”.

Candela credinţei, mereu aprinsă la Maglavit

Astăzi, la Maglavit este linişte. Nu mai sunt pelerinii de altădată, dar biserica mănăstirii este aproape gata şi poate că ridicarea ei este o altă minune împlinită. Părintele Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, a fost rânduit aici ca stareţ în 1995 de vlădica Nestor pentru a continua lucrările care erau încă nefinalizate şi pentru a ţine candela aprinsă pe locul unde „s-a arătat Dumnezeu”. Despre vitregiile prin care a trecut mănăstirea, părintele a auzit şi ştie multe. „În 1948 comuniştii au încercat să mascheze locul minunii prin ruinarea construcţiei începute şi prin interzicerea accesului în zonă. Cu toate acestea, evlavia credincioşilor a păstrat în continuare candela aprinsă la Maglavit, şi când spun acestea mă refer şi la propriu, pentru că în subsolul bisericii, acolo unde fusese buturuga pe care i S-a arătat Dumnezeu lui Petrache, există şi acum un stâlp care are agăţată de el o candelă. Ei bine, acea candelă era permanent aprinsă de credincioşii evlavioşi care veneau aici aproape în fiecare zi. Ţin minte că în sat a trăit până de curând o bătrână care, ani de zile, s-a ocupat, până la ridicarea mănăstirii, de aprinderea acestei candele cu bani primiţi de la diferiţi oameni”, povesteşte preotul.

Evlavia populară, despre minunile locului

Despre minunile săvârşite la Maglavit se mai vorbeşte şi astăzi. Părintele Vladimir îşi aminteşte de cazul unei fetiţe care a fost vindecată în perioada viziunilor lui Petrache Lupu: „Sunt oameni care s-au vindecat în aceste locuri. Am cunoscut o doamnă, acum este medic în Bucureşti, care, pe când avea numai opt ani, a fost adusă aici de părinţii săi şi s-a vindecat prin rugăciunile lui Petrache Lupu. Şi exemplele ar putea continua. Cert este că foarte mulţi dintre bolnavii care au venit aici au aflat vindecare. Drept dovadă stau mărturiile celor care i-au cunoscut şi care au fost de faţă. Nu trebuie să-l considerăm pe Petrache Lupu ca fiind altceva decât un bun român şi un bun creştin. Noi nu facem nici un fel de abatere de la cultul ortodox, păstrăm tradiţia Bisericii şi învăţătura de credinţă aşa cum am primit-o de la mai marii noştri, aşa cum am învăţat-o la şcoală. Nu am făcut din Maglavit un fenomen sectar sau o erezie. Despre sfinţenia acestui loc şi despre sfinţenia lui Petrache Lupu trebuie să vorbească evlavia populară şi comisia de canonizare a sfinţilor români”.

Ultima dorinţă a lui Petrache Lupu

Dorinţa ultimă a ciobanului vizionar de la Maglavit a fost aceea de a fi îngropat în apropierea locului unde Îl văzuse pe Dumnezeu. Din diferite motive, în anul 1994 (anul morţii sale), dorinţa nu i s-a îndeplinit. În 1999, Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, a promis familiei că va muta osemintele lui Petrache în apropierea mănăstirii, întocmai cum îşi dorise. Anul trecut, la 29 mai, făgăduinţa mitropolitului Nestor fost împlinită de către succesorul său în scaunul chiriarhal, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a adus rămăşiţele pământeşti ale ciobanului din cimitirul comunei şi le-a aşezat în faţa bisericii mănăstirii. La acest eveniment au luat parte mii de credincioşi veniţi din toată Oltenia.

Mihai Urzica: Minuni si false minuni, pagina 168

CAZUL PETRACHE LUPU – MAGLAVIT

O muchie de cuţit, o culme ideală desparte neîncetat domeniile de manifestare ale celor două lumi nevăzute: de o parte Hristos cu mîntuirea şi odihna cea veşnică, de cealaltă Satana, cu adîncul Gheenei şi muncile cele veşnice. Iar haina sub care se îmbracă conţinutul fiecăreia din aceste lumi este tot… „blana de oaie”. Sînt interesante, în această privinţă, unele cugetări ale d-lui Costin Deleanu („Ideea românească”, XI -1935, II – 1936 „Pătru Lupu-Maglavitul”) care, deşi convins în acea vreme de esenţa mesianică a minunii de la Maglavit, releva totuşi următoarele: „În această luncă a chinuiţilor şi plîngerilor, vindecările minunate sînt fapte precare ce pot fi valorificate adevărat numai de cei care suspină după ele. Căci minunile sînt fenomene de limită şi se petrec într-o zonă unde relativul şi absolutul se îngemănează, acolo unde numai virtutea poate respira”. Iar mai departe adaugă: „Între această lume orăşenească şi cea organic-românească a satelor este o deosebire esenţială; aceea dintre Toma şi restul ucenicilor. În vreme ce noi ne ducem să vedem daca este sau nu minune, ţărănimea participă originar la faptul fantastic, fiind 168 constitutivă în aceeaşi urzeală a minunii. Noi venim cu o mentalitate lucid exactă să constatăm o minune întîmplată în afară de noi, pe cînd ei, apropiindu-se, o poartă în inimă, aduc minunea cu dînşii. Căci puterile fantasticului, astăzi învolburate aievea, sînt păstrate din începutul acestei lumi originare în zonele latente ale conştiinţei sale istorice, sub forma miturilor folclorului etnic. Întreaga pătură etnică nu a fost altceva decît cutia de rezonanţă care sta gata să prindă şi să amplifice vestea minunatei arătări. În această lumină trebuie de înţeles şi fenomenul de generalizare care a întovărăşit mistica maglaviteană”. Fapt întru totul adevărat este că tot poporul nostru românesc, robit de multe veacuri suferinţei şi obijduirii, căzut el însuşi în mrejele păcatului, dar înclinat spre trăirea mistică a unei lumi de mituri, s-a arătat a fi foarte primitor faţă de „minunea” de la Maglavit. Fiecare a căutat să-şi făurească, în mintea lui, o închipuire de mai multă revărsare de har dumnezeiesc peste tot norodul nostru, cu o putinţă de mai mult bine, de mai multă pace, de mai multă frăţietate şi de mai multe binecuvîntări cereşti… Frumoasă şi minunată este, desigur, trezirea con- ştiinţelor spre Dumnezeu, în căutarea izvorului vieţii, în care lacrimile pocăinţei se amestecă cu nădejdile de mîntuire ! Şi neuitate au rămas, pentru atîţia credincioşi, mulţimile Maglavitului, adunate în freamăt de rugăciune în jurul troiţelor, cu bătrîni şi copii îngenuncheaţi în pulberea drumului, cu fum gros de tămîie înălţat la cer, ca 169 o jertfă de curăţire, cu toată priveliştea acelor locuri „biblice”, cu toţi acei ciungi şi orbi şi paralitici, care cereau mila lui Dumnezeu. Pagini nenumărate de ziare, de reviste şi de felurite scrieri s-au dat la iveală de către oamenii ştiinţei sau ai credinţei, ca să susţină sau să nege realitatea fenomenului de la Maglavit. S-au înflăcărat cărturari cu renume, prelaţi ai Bisericii şi deseori chiar şi simpli mireni care, în dorinţa unei redeşteptări religioase şi cu gîndul unei vieţi de mai multă spiritualitate, au scris pagini atît de frumoase de gînduri bune pentru credinţă, pentru Dumnezeu şi pentru toată grija mîntuirii noastre… dar, din păcate, n-au cercetat îndeajuns adîncurile acestor „minuni”, n-au cercetat nici izvoarele din care s-au revărsat semnele şi arătările acestea. În această exaltare mistică, nu ne-am oprit decît la răsfrîngerea imediată, pe care Maglavitul a avut-o asupra lumii noastre. În mirajul unor dorinţe care nu erau sprijinite pe o realitate controlată, a fost destul ca Petre Lupu să fie cioban, să fie gîngav, să aibă vedenia unui „moş”, pentru a fi deîndată asemuit cu profeţii Vechiului Testament. Ba chiar, un cunoscut profesor universitar a decretat că „Petrache Lupu este desigur cel mai curat suflet dintre oamenii care populează scoarţa globului” („Porunca Vremii” din 7.XI.1935). Pe alţii i-a impresionat în chip deosebit mulţimea fără de număr care a luat drumul Maglavitului, din toate părţile ţării, Scria, astfel, un cunoscut prelat: „Multe şi felurite sînt minunile reale, adevărate, 170 săvîrşite de Petre Lupu. Cea mai mare dintre ele, după părerea mea, este extraordinara repercusiune ce a avut pînă departe peste hotare, vestea despre persoana şi minunile lui Petrache Lupu. Peste două milioane de oameni, de toate vîrstele şi de toate condiţiile sociale, din toate unghiurile ţării, s-au grăbit să se ducă în pelerinaj la Maglavit”. Acest fapt poate fi impresionant pentru o sensibilitate poetică sau pentru curiozitatea unui sociolog, dar faţă de adevărul însuşi al fenomenului nu dovedeşte încă nimic. Căci dacă Adevărul s-ar cunoaşte după numărul mulţimii care ar îmbrăţişa o idee, atunci de bună seamă că orice minciună poate fi luată cîndva drept adevăr. Ce-am zice, astfel, de Arie ereticul sau de alţi începători de eresuri, pe care i-au urmat milioane de oameni în rătăcirea lor, ca să se zvîrle cu toţii într-o prăpastie ? Şi, de asemenea, ce-am zice şi de mulţimile impresionante de mahomedani care, în fiecare an, se îndreaptă cu atîta evlavie spre Mecca, ca să cinstească piatra cea neagră „căzută din cer” ? Dacă la Maglavit s-a dus lume multă, acest fapt îşi găseşte în parte explicaţia şi în dorinţa poporului de a vedea semne şi minuni. Mulţimile sînt adeseori atrase de mirajul unor lucruri fantastice. Dar mulţi au mers la Maglavit şi în nădejdea vindecării unor boli, deci pentru un folos propriu şi material. Unii se întrebau atunci: „Pentru ce Dumnezeu S-a arătat unui biet cioban, gîngav şi mărginit la minte, iar nu unui vlădică, unui preot sau unui învăţat teolog ?”. Dar nu 171 deopotrivă s-a pus întrebarea dacă „moşul” din vedenie a fost într-adevăr Dumnezeu sau dacă n-a fost mai curînd o nălucă a Necuratului, în scopul de a ne prinde într-o cursă, printr-o momeală foarte ispititoare. Întrebat de profesorul Nichifor Crainic, cum se face că tocmai lui i S-a arătat Dumnezeu, Petrache Lupu răspunde: „Dacă «Moşul» s-ar fi arătat unui om cu învăţătură, cum sînteţi voi şi acel om ar fi spus ce spun eu, lumea nu l-ar fi crezut. Că lumea ar fi zis: astea le spune de la el, nu le spune de la Dumnezeu. Dar aşa, «moşul» s-a arătat unui cioban prost şi lumea ştie că ce spun eu, nu spun de la mine, ci de la Dumnezeu. Şi lumea crede” („Gândirea”, ianuarie 1936). Ce e drept, răspunsul este ingenios şi poate ispiti prin iscusinţa sofisticii, dar nu prin chezăşia adevărului. Căci nici Moise, nici Saul şi nici Ioan Evanghelistul nu au fost nişte „proşti”, ci nişte mari teologi şi învăţaţi, cărora totuşi Dumnezeu le-a făcut atîtea descoperiri de seamă, iar lumea i-a crezut, dupâ cum îi crede şi acum, nu prin impresia desprinsa din persoanele lor, ci prin esenţa dumnezeiasca a descoperirilor pe care le-au avut ei. Prin predica ciobanului, prin acea chemare spre pocăinţă, care a îndemnat mulţimile să se lase de cele rele şi să umble în cele bune, mulţi s-au îndreptat, mulţi s-au căit şi în multe suflete s-a trezit credinţa. Iar ziarele din anii trecuţi scriau că „lumea s-a lăsat într-o mare măsură 172 de bătăi şi de omoruri, că s-au împuţinat judecăţile şi că o influenţă moralizatoare se resimte asupra vieţii ţărănimii olteneşti, de pe urma Maglavitului”. Răsunau, desigur, în mintea multor pelerini cuvintele ciobanului care îndemna lumea să se lase de hoţii, de bogăţii, de vrăjmăşii… şi vocea lui pătrunzătoare străbătea încă cale lungă în auzul pelerinilor care trecuseră pe la locul cu „buturuga”; „Să nu mai aveţi cu nimeni nimic. Fiţi oameni cum se cade, că e bine pentru noi şi pentru toată România. Lăsaţi lucrul omului acolo. Nu mai furaţi de la nimeni nimic; nu mai fura munca altuia şi nu da foc, nu mai face rău. Nu rîdeţi de bătrînii voştri, nu rîde de nimeni, nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că-i rău de noi, fraţilor; ne canoneşte fără muncă. Să ajutăm pe fraţii noştri, să ţineţi posturile, să ţineţi sărbătorile, să ţineţi şi vitele acasă la sărbători, că-i rău pentru noi şi toată ţara…” Aşa răsuna necurmat strigarea ciobanului maglavitean, de pe „amvonul” lui de pămînt din locul arătărilor. Şi multă lume credea şi se întărea în nădejde. Ascultînd asemenea îndemnuri frumoase, ele nu pot într-adevăr decît bucura, căci cine nu ar dori să ne îndreptăm cu toţii într-o viaţă nouă, cinstită şi plină de fapte bune ? Dar în această dorinţă ne-am arătat totuşi prea uşuratici, dîndu-ne girul cu prea mare pripă, aşa cum s-a petrecut cu Maglavitul. 173 Se va putea întreba oricare: ce este rău în predica lui Petre Lupu şi prin ce greşeşte acest frumos şi chipeş cioban, atît de cinstit, atît de credincios şi atît de rîvnitor ? Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar a ne încredinţa că anumite îndemnuri morale nu sînt îndestulătoare pentru a putea înscrie o lucrare în cuprinsul haric al Bisericii noastre Ortodoxe. De fapt, cîţi adventişti şi cîţi baptişti, şi cîţi alţi rătăciţi, aparţinînd atîtor rătăciri religioase, nu cheamă lumea, din capiştele lor, prin cele mai frumoase îndemnuri morale ? Într-adevăr, oare nu ne vorbesc aceştia de cinste, de dragoste, de bună rînduială, de pocăinţă, de rugăciune şi de Dumnezeu? Iar predicatorii lor nu îşi vestesc cuvîntul cu înflăcărare în atîtea adunări ? Şi nu combat ei beţia, desfrînarea şi pornirile rele ?… Dar nu e destul! Căci unele fapte de felul acestora nu pot da singure mîntuirea. Pe de altă parte, dacă Petre Lupu ne îndeamnă să ţinem sărbătorile, să ne ducem la biserică, să ne rugăm lui Dumnezeu de sănătate şi să ţinem posturile, faptul acesta poate fi pentru unii atrăgător, fiind îmbrăcat în haină bisericească, şi ar putea să fie un indiciu de încredere în solia lui, după cum tot atît de convingătoare ar putea să fie aceleaşi poveţe cînd sînt date prin diferite cercuri spiritiste. Repede, însă, această chemare este întunecată de alte învăţături şi fapte potrivnice. Cu drept cuvînt, spunea Sfîntul Mucenic Justin filosoful, în scrisoarea lui către Anton Piu, pentru înştiinţarea poporului roman: 174 „Demonii încearcă să zădărnicească lucrarea lui Hristos, imitîndu-I învăţătura şi aşezămintele”. Să vedem, prin urmare, care sînt elementele care ne îndreptăţesc să credem că fenomenul de la Maglavit nu se poate integra în Biserica noastră. În scopul acesta, trebuie să considerăm Maglavitul în tot complexul lui, deci nu în mărginirea celor cîteva precepte din predica ciobanului, ci în totalitatea elementelor care îl susţin şi cu care se întreţese, cu toate „minunile” şi cu întreaga „spiritualitate” care se desprinde din ele. „Persoana lui Petre Lupu e centrul fenomenelor de la Maglavit – spune dl. Nichifor Crainic -, ea ne interesează deci în rîndul întîi” („Sfarmă Piatră”, 10.X.1936). Pe acest temei, vom analiza cazul acesta, deosebit de interesant, care a pasionat şi pasionează încă sumedenie de lume. Din cele ce urmează, se va putea desprinde un şir de argumente care vin împotriva presupusei teofanii de la Maglavit. Dezvăluirea unor asemenea constatări constituie, fără îndoială, o durere sufletească pentru mulţi din binecredincioşii Bisericii Ortodoxe, care au fost prinşi sufleteşte de „minunile” lui Petre Lupu. Dar adevărul trebuie mărturisit mai presus de orice, fără ocol şi fără şovăială, ca să nu ţinem lumina sub obroc. Se va întîmpla, poate, că anumiţi duşmani ai Bisericii noastre pravoslavnice, între care şi sectanţii, se vor bucura – în felul lor – de întorsătura fenomenului de credinţă, care 175 a roit în jurul celor cîteva locuri cu arătări, şi mai cu deosebire în jurul Maglavitului. Şi îşi vor închipui cît de întemeiaţi au fost ei, să nu creadă în asemenea cazuri. Mai bine le-ar fi însă acestora să se smerească şi să se tînguiască pentru rătăcirile şi întunecările lor, căci numai prin trufie s-au despărţit ei de adevărul mîntuirii şi s-au rupt de trunchiul Bisericii. Deopotrivă cu nişte crengi rupte dintr-un pom, s-au uscat şi ei de seva dătătoare de viaţă a harului. Să se smerească aceştia şi să nu judece poporul lui Hristos, căci noi dacă am greşit cu ceva, tot în Adevărul Sfintei Biserici Apostolice şi Soborniceşti ne ridicăm, iar dînşii de nu vor voi să-şi părăsească rătăcirile lor, tot în pustiul din afară se vor afla. 1. Uşurătate şi lipsă de duhovnicie După cum se ştie, în ziua de vineri 31 mai 1935, ciobanul Petre Lupu are prima vedenie a „moşului”, la buturugi, în drum spre tîrlă. Apariţia a fost cu totul stranie şi înfricoşată. Ciobanul se sperie. Puţin mai în urmă îşi revine, iar „moşul” îi vorbeşte şi îi dă solia de a merge în lume. „După asta, spune Petre Lupu, acel «moş» a dispărut, în nor pătrat, pînă nu l-am văzut. M-am închinat şi am plecat la oi. N-am spus la nimeni nimic. Mi-am zis: Ce vorbă a fost asta ? Ce «moş» a fost ăla ?” (din cartea „Ce am văzut şi ce am auzit la locul minunatei arătări de la Maglavit” – 176 Pr. Dumitru Antal, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1935, pp. 20-21). Drept urmare a primei vedenii, ciobanul rămîne buimăcit şi nu ştie ce să creadă. „Moşul” nu i s-a lămurit, nu i s-a identificat şi nu ştie cine e. Trece o săptămînă; el nu vorbeşte cu nimeni despre acest fapt şi nu merge la duhovnic, după cum ar fi fost firesc. În a doua vineri şi pe acelaşi loc, vedenia i se arată din nou. Era tot aşa. „De ce nu te-ai dus la lume ?”. „Doamne, iartă ca am uitat”, „Să te duci să spui la lume, să-ţi faci datoria cu faptele ce te-am trimis, că te iert”. „M-am închinat şi a dispărut în nor pătrat… Iar mi-am zis: Ce vorba a fost asta, ce «moş» a fost ăla ?” Aici se întîmplă un fapt curios. Deşi Petre Lupu nu ştia încă la o a doua lui întîlnire cine putea să fie „moşul” din arătarea lui, îi spune totuşi hotărît: „Doamne, iartă ca am uitat” (uitase de însărcinarea care i se dăduse…). Deci Petre Lupu se adresează vedeniei ca însuşi lui Dumnezeu şi îi cere iertare. Şi cînd arătarea a dispărut, el se întreabă din nou: „Ce vorbă a fost asta ? Ce «moş» a fost ăla?” (Prof. dr. Antal, op. Cit.). Dar prin această şovăitoare atitudine, din care rezultă că nu ştia ce să creadă despre „moşul” din vedenie, căruia îi spunea Doamne, prins într-o încercare atît de tulburătoare, Petre Lupu nu se duce nici de astă dată la duhovnic, ca să se mărturisească şi să se lămurească, ci o ţine mai departe în felul lui. Mai este de luat încă în seamă că, întrebînd 177 „moşul” pe cioban pentru ce nu s-a dus la lume cu vorba ce i se dăduse, Petre Lupu răspunde: „Doamne, iartă c-am uitat”. În realitate, prin aceste cuvinte de dezvinovăţire, el a minţit. Dovada acestei minciuni ne-o dă chiar Petre Lupu, prin propria lui mărturisire cînd, după prima întîlnire cu „moşul”, povesteşte: „M-am dus la stînă, mirîndu-mă mult de aceea ce mi s-a întîmplat. Cînd am ajuns acolo n-am spus la nimeni nimic pentru ca sa nu fiu luat în rîs. Soţiei nu i-am spus nimic din cele ce mi s-au întîmplat”. Iar mai apoi adaugă: „M-am dus la oi şi iar n-am spus la nimeni nimic, căci mi-era ruşine că va rîde lumea de mine” (Propria declaraţie a lui Petre Lupu din cartea „Maglavitul”, Dr. Nicolăescu-Plopşor, pp. 39-40, Tip. „Ramuri”, Craiova). După cum se vede, el se ruşinase de a spune la lume ce i se încredinţase, dar nu uitase, după cum căuta să se dezvinovăţească. Este de remarcat în cele de faţă deplina analogie care există între comportarea lui Petre Lupu şi aceea a lui Bănică Doleanu din Cassota. Şi unuia şi altuia li s-a arătat un „moş”; şi unul şi altul au fost repede captivaţi de vedeniile lor. Amîndurora le lipseşte elementul duhovniciei şi amîndoi au minţit în faţa arătărilor lor. În cea de-a treia vineri, vedenia îl îndeamnă cu asprime să-şi împlinească solia, să se ducă „la lume, la popă, la 178 primărie”. El nu se duce nici de astă dată la preot ca să fie luminat ci, sub obsesia acelor vedenii, merge în lume, fără a mai cerceta adevărul, şi împînzeşte tot satul cu „minunile” lui. La preot merge tocmai la urmă, şi fără vreun gînd duhovnicesc, ci numai ca să raporteze „minunea”, după ce faptul se săvîrşise şi după ce vestea se lăţise cu iuţeala fulgerului. Dovada ne-o dă tot Petrache Lupu, cînd spune: „După ce am muls oile, am plecat în sat cam pe la orele 10 dimineaţa şi am început a spune toate astea la toţi cîţi îi întîlneam în cale. Am spus şi soţiei, cum şi lui moş G. Mituleţul care, auzind, a mers cu mine şi la părintele Bobin acasă” (Din aceeaşi declaraţie, cartea d-lui dr. Nicolăescu-Plopşor, pp. 42-43). Întîmplarea ajunge la cunoştinţa ziarelor şi mulţimea începe să se reverse la Maglavit, mai înainte ca toată această pretinsă descoperire să mai fi avut vreme de a fi fost filtrată de oameni cu răspundere teologică. Iar cînd au sosit şi teologii şi preoţii la locul arătărilor, în acea fascinaţie de impresii ale mulţimilor şi de semne neobişnuite, ei n-au mai avut răgazul de a cerceta „revelaţia” în adîncurile ei, ci au lăsat ca vremea să lămurească totul. De aici încolo, nu mai e vorba de „moşul” care i s-a arătat ciobanului, ci de „omul care a vorbit cu Dumnezeu”. Puţină vreme în urmă, după ce lumea s-a stîrnit să meargă la Maglavit şi după ce toate imaginaţiile s-au înflăcărat, iată că într-o zi Petre Lupu mai are nişte 179 vedenii. I se arată „Diavolul”, care vrea să-1 piardă (Încercarea de diversiune prin arătarea Diavolului, care apare într-o… altă haină, ca să convingă mai bine despre primele vedenii cu „Dumnezeu”, se regăseşte şi la alţi presupuşi profeţi; cazuri asemănătoare s-au petrecut şi cu Bănică Doleanu din Cassota-Buzău, cu Vasilica Barbu din Tecuci, Cu Ion Popa Gheorghe din Argeş, cu Gheorghe Enică din Vlad-Ţepeş – Ialomiţa şi cu alţii). Şi Diavolul îi spune: „De ce m-ai făcut pe mine şi-a rămas lume puţină rea ?”. Apoi urmează un dialog cu tîlc: Petre Lupu răspunde: „Nu eu, «moşul»”. „Care e ăla «moşul» ?”. „Cînd a auzit, s-a acoperit un nor cu 11 inşi şi o femeie”. Şi „moşul” i-a vorbit: „Tu ştii că era să te omoare Diavolul ?”. Şi-a dat cu un guguloi mare şi a omorît pe Diavol. „Cînd a dat cu el, n-a mai rămas nimic”. Apoi i se spune: „De ce tot zici că eu sînt «moşul» ? Ia seama ca eu am fost Dumnezeu care m-am lăsat la tine pe pămînt („Maglavitul”, Dr. Nicolăescu-Plopşor, Ramuri, Craiova, p. 127). Aceeaşi relatare o dă şi părintele Ouatu, în cartea Sfinţiei Sale „Maglavitul” (Tipografia Oastei Domnului – Sibiu, p. 59). Şi astfel, prin aceste vedenii contrastante, diavolul caută a întări credinţa că „moşul” de la Maglavit ar fi fost Dumnezeu. Dar aici mai apare un element curios; este afirmarea vedeniei, cu pretenţie de divinitate, care spune: „Eu am fost Dumnezeu care m-am lăsat la tine pe pămînt”. 180 Pe cîtă vreme, Domnul i Se descoperă Sfîntului Ioan Evanghejistul cu cuvintele: „Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi Sfîrşitul, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic” (Apocalipsa 1, 8). Căci Dumnezeu nu este numai în trecut, dar este deopotrivă şi în prezent şi în veşnicie. Din toate cele relatate se constată că Petre Lupu crede totul, primeşte totul şi îndeplineşte orice i s-a poruncit de acea vedenie, fără să ştie că şi Necuratul ni se poate înfăţişa în chipul „moşului”, al Mîntuitorului, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, cu gînduri viclene şi ispititoare, ca să ne piardă. 2. Anticlericalism şi anticanonicitate În duminica Rusaliilor din anul 1935, adică a doua zi după ce se stîrnise lumea cu „minunile”, Petrache Lupu se afla în biserica comunei Maglavit. După ce preotul vorbise poporului, ciobanul a avut aceeaşi vedenie a „moşului” chiar în Altar (După cum se ştie, diavolul se poate furişa chiar şi pînă în Altar, dar numai în Sfîntul Potir nu poate intra). Privindu-l, „moşul” îi face „un semn din cap”, chemîndu-1 să intre în Altar. Şi Petre Lupu, fară să mai şovăiască, a intrat în Sfînta Sfintelor, chiar pe uşile împărăteşti. „Ce cauţi în Altar, zice popa la mine, nu e voie”. „N-am nevoie de tine. Pe mine moşul m-a chemat („Maglavitul”, Pr. V. I. Ouatu, p. 57)”. 181 O relatare asemănătoare este redată şi în cartea „Ce am văzut la Maglavit” (Pr. D. Antal, p. 23), precum şi în celelalte broşuri care tratează acelaşi subiect. Din această împrejurare trebuie reţinută puterea arătării care a putut lucra asupra lui Petrache Lupu, ispitindu-l a intra în Sfîntul Altar şi răzvrătindu-l împotriva preotului. Căci era vorba de un slujitor al Domnului, îmbrăcat în odăjdii, în plină lucrare a slujbei Sfintei Liturghii şi aflat în faţa Sfîntului Jertfelnic; iar cuvîntul lui de oprire a fost atunci ca o poruncă dumnezeiască. Deci cum ar putea Dumnezeu să-şi răstoarne Aşezămîntul Lui Apostolic, provocînd o stare de destrămare înlăuntrul obştei creştine ? Cum ar putea El, prin mijlocirea unor cauze lăturalnice, să ceară unui credincios un lucru neîngăduit de Biserică, pe care ştie bine că slujitorul Lui este dator să-1 oprească ? Acest simplu fapt, şi încă ar fi de ajuns să ne pună pe gînduri. În primul rînd, este vorba de călcarea unui canon ecumenic, Canonul 69 al Sinodului Trulan, în care se precizează: „Nu se cuvine nimănui dintre mireni să intre în Sfîntul Altar”. În al doilea rînd, cînd preotul se împotriveşte ca Petre Lupu să intre în Altar, acesta trece totuşi peste preot, cu cuvintele: „N-am nevoie de tine…”. Este oare această atitudine duhovnicească ? Dar… „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor” (I Corinteni 14, 33). Pe de altă parte, ascultarea şi smerenia sînt cele două virtuţi de temelie, necesare oricărui început de viaţă creştină. 182 În schimb, voind într-o zi o fată din popor să se urce pe „amvonul” de pămînt al lui Petrache Lupu, acesta „cu glas aspru i-a spus: «Nu te sui că ai păcătuit mult»” (din relatările asupra Maglavitului – P. C. Pr. D. Antal, 1935, p. 10). Aşadar, Petre Lupu socotea un păcat mare ca cineva să se ridice pe movila lui de pămînt, unde numai el se suia şi nu i se părea păcat să intre în Sfînta Sfintelor, în timpul Sfintei Liturghii, cu atît mai mult, cînd slujitorul lui Dumnezeu, care este chipul văzut al Mîntuitorului, 1-a oprit cu tot dinadinsul. Sub un raport mai larg, Petre Lupu s-a arătat anticlerical şi prin defăimarea în public a diferiţi preoţi şi prelaţi. Dar bîrfirea în public a unui preot, chiar cu dreptate, este un păcat atît de mare, încît Canonul 56 Apostolic prevede să se afurisească chiar şi clericul care ar îndrăzni să defaime pe un preot sau diacon. Preoţilor, pînă şi îngerii le dau toată cinstirea, pentru că ei săvîrşesc Sfînta Jertfă a Domnului, aşa încît, într-o cît mai mare măsură, noi avem datoria să-i cinstim. Cît despre păcatele unor slujitori care nu înţeleg să se menţină cu adevărat la înălţimea sacerdoţiului, fiecare îşi va da socoteala în faţa Scaunului de Judecată. Iar Judecătorul este unul singur. El este drept şi nemitarnic şi îi va osîndi cu înfricoşare pe toţi aceia care au ştiut Legea şi nu au împlinit-o. 183 3. Atitudinea faţă de Ortodoxie. Ideea de Dumnezeu Principiul de căpetenie al dogmei Bisericii noastre Ortodoxe, singura Biserică creştină dreptmăritoare, îşi află temelia pe înţelegerea Sfintei Treimi, aşa cum s-a statornicit în Crezul de la Niceea. Înţelegerea dumnezeirii în Treime este punctul de plecare al mărturisirii ortodoxe, chiar pentru cel mai simplu şi redus credincios; iar în afara Sfintei Treimi şi în afara acestei mărturisiri, nu se poate concepe dumnezeirea. Din toate predicile lui Petrache Lupu a lipsit însă întotdeauna înţelegerea şi mărturisirea Sfintei Treimi. El nu vorbeşte decît de un „moş”, de un „moş” abstract şi vag, care ar închipui un Dumnezeu singular şi neipostatic. Din toată trăirea spirituală a lui Petrache Lupu lipseşte concepţia Mîntuitorului. El nu pomeneşte de Hristos, ci numai de „moşul”. Răscumpărătorul păcatelor noastre lipseşte din cuvîntul lui. Semnele, „minunile” şi vindecările pe care le face, nu le împlineşte în numele lui Hristos, cum s-ar cuveni. Iar dacă uneori pomeneşte de Dumnezeu, această invocare nu-l situează cu nimic în plămada Bisericii noastre Ortodoxe, deoarece ideea de Dumnezeu este vagă şi o putem întîlni la orice eretic, la orice sectant şi la orice mozaic sau mahomedan. 4. Ideea de mîntuire Totodată, din toate manifestările lui Petrache Lupu, din toate „descoperirile” şi îndemnurile lui, lipseşte ideea de 184 mîntuire. El nu are sensul spiritualităţii şi al veşniciei. Este preocupat de cele pămînteşti, şi nu de cele cereşti. Cuvîntul soliei lui îndeamnă: „Să ne ducem la biserică să ne rugăm lui Dumnezeu de sănătate”. După cum s-a văzut la punctul 4 al capitolului IX, rugăciunile lui Petrache Lupu sînt lipsite de spiritualitate; el nu caută mîntuirea şi nu se preocupă de moştenirea cerurilor. Rugăciunea lui tipică, singura rugăciune pe care o spune, este de ordin pă- mîntesc. „Să dea Dumnezeu sănătate. Vezi, Doamne, cum se roagă. Uite, Doamne, cum te mai roagă. Te rog şi eu, Doamne. Dă-le vedere. Dă-le picioare. Dă-le putere. Dă-le să audă. Ia de pe ei boala grea şi nu-i mai canoni, Doamne, şi ajută-le pentru vorba care m-ai trimis în ţară, te rog şi eu, dă-le sănătate şi nu-i mai canoni. Să dea Dumnezeu sănătate” („Maglavitul”, Pr. Ouatu, p. 62). Apoi, Petre Lupu spune: „E rău de noi, fraţilor, dacă nu ne pocăim cu vorba pe care m-a trimis pe mine «moşul», n-ai cu ce ţine nimic: nici bou, nici cal, nici oaie, nici porc, nici pasăre, nici nimic”. „Dacă ne pocăim ne dă sănătate, ne dă grîu, ne dă porumb…” (Op. cit. p. 54 şi 58). Sau: „Dacă ne pocăim, România are muncă, Dumnezeu dă de toate, e belşug şi trăieşte bine toată ţara” (p. 60). Iată, prin urmare, cum tot miezul soliei lui Petrache Lupu este de ordin pămîntesc. Iar faptul acesta este un indiciu cît se poate de suspect pentru cine pretinde că se află pe linia profeţilor. Spune Domnul ucenicilor Săi: „Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu 185 ce vă veţi îmbrăca”. „Căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Luca 12, 22 şi 31). Spre a medita mai bine asupra contrastului care există între duhul Maglavitului şi spiritualitatea adevărată a creştinismului, socotesc potrivit a reda o parte din minunata rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos din Acatistul Sfintei Cruci: …„O, răstignitul meu Hristoase, cîte ai pătimit pentru noi, cîte rane, cîte scuipări, cîte batjocuri şi necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca sa ne dai pildă de adevărata răbdare. De aceea, cum pot eu sa fug de Cruce, văzînd pe Dumnezeul meu că este ridicat pe ea ? Cum să-mi pară grele chinurile văzînd pe Stăpînul meu că le iubeşte şi le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste? Ruşine îmi este cu adevărat de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul şi gîndul meu cel rău, sau pentru sărăcia şi boalele ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să mă apropii mai mult de El. Pentru ca să-L măresc şi să mă pedepsesc în această viaţă pentru binele meu, pentru ca să mă hodinesc cu mai multă mărire întru împărăţia Lui cea veşnică. Şi de vreme ce este aşa, înmulţeşte-mi, Doamne, ostenelile, ispitele şi durerile, dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti răbdarea şi puterea, ca să pot răbda toate cîte mi s-ar întîmpla”. Pentru mîntuirea noastră însuşi Mintuitorul ne 186 porunceşte să ne luăm Crucea, dacă voim cu adevărat să-I urmăm Lui. Totodată, este de observat că Petrache Lupu se roagă lui Dumnezeu şi într-un alt sens, cu totul curios. El spune, fără şovăire: „Ia uite, Doamne, cum te mai roagă credincioşii mei, iartă-i, Doamne, că sînt nevinovaţi”. Ce poate oare să însemne această mărturisire care se face despre nevinovăţia noastră cînd ştim bine că toţi sîntem păcătoşi şi că numai Hristos, împreună cu Sfînta Sa Maică, au fost fără păcate ? Dar explicaţia acestui fapt se află mai degrabă într-o ispită de trufie, pe care Satana caută să o infiltreze pe nesimţite în oameni, prin mijlocirea unor asemenea manifestări. Cu privire la răsplata dumnezeiască a faptelor noastre bune sau rele, ciobanul de la Maglavit este stăpînit de aceeaşi concepţie pămîntească care gravitează în jurul roadelor cîmpului şi a sănătăţii trupeşti. După vorba pe care a primit-o de la „moşul”, Petrache Lupu spune între altele: „Să nu mai aruncaţi copii pe la gropi, pe la fîntîni, pe la grîu, pe la porumb, că-i rău de noi, fraţilor. Ne canoneşte fără muncă” („Magiavitul”, Pr. V. I. Ouatu, p. 59). Lepădarea de prunci este o ucidere. Canonul 91 al Sfîntului Sinod Trulan hotărăşte: „Cei ce dau doctorii care provoacă avortul, precum şi cele ce primesc otrăvuri omorîtoare de prunci, se supun pedepsei ucigaşului”. Este vorba deci de un păcat de moarte, prin care ne putem pierde sufletul. Pentru urîciunea înfricoşată a uciderii de 187 prunci, pe care nici jivinele sălbatice nu o fac cu puii lor, Sfîntul Vasile cel Mare a statornicit că vinovaţii acestui păcat, care se pocăiesc, să rămînă zece ani neîmpărtăşiţi, deci despărţiţi de Hristos. În faţa acestui prăpăd duhovnicesc, care ne poate prăvăli în focul cel veşnic, vestitorul de la Maglavit anunţă numai „canonirea fără muncă”, adică lipsa de roade şi de bucate. Viziunea mîntuirii îi lipseşte, iar spiritualitatea lui este coborîtă la un nivel biologic. 5. Substituirea Sfintelor Taine După cum s-a văzut în primele capitole, Petrache Lupu, ca şi ceilalţi vizionari asemănători, prezintă o falsă concepţie despre iertarea păcatelor. Din toate manifestările lui lipseşte înţelegerea necesităţii Sfintelor Taine, şi mai cu seamă a spovedaniei şi a împărtăşaniei. Cu privire la putinţa iertării păcatelor, el îşi închipuie că e destul să ne pocăim la Cruce sau la buturugă, spre a ne curaţi de tina sufletului nostru. El însuşi porunceşte: „Mergeţi, măi fraţilor, la buturugă, mergeţi la Cruce, staţi acolo şi vă rugaţi să vă ierte Dumnezeu păcatele” („Maglavitul”, Pr. Ouatu, p. 26). Aici apare însă şi o altă mare rătăcire, în legătură cu buturuga şi cu sălciile „minunate”, atît de bine cunoscute tuturor pelerinilor. Din cartea „Ce am văzut şi ce am auzit la Maglavit” (Pr. D. Antal, 1935, pp. 8-9), desprindem: „…Ceva mai 188 încolo dăm de plopul din a cărui creangă uscată izvorăşte apă în chip minunat”. „Ciobanul Petre Lupu spune ca aici s-au oprit să-şi lege cureaua la opinci, cînd i s-a arătat a treia oară «moşul». Fiecare credincios ţine mîna să-i picure măcar trei picături. Privind mîinile ce stăteau întinse ca după o mană cerească, am observat că picăturile se îndesesc sau se răresc după mîna care stă întinsă”. Asemănător relatează despre acele „plute” şi dl. ing. George G. Dobrescu din Bucureşti, în cartea părintelui Ouatu: „Toţi se roagă lui Dumnezeu să le sloboade cîteva picături, ce sînt bune pentru orice durere şi suferinţă. Vine la rînd un bărbat. Îşi întinde sticla, dar picătura întîrzie, nu vine deloc, şi omul pleacă gînditor… Urmează o femeie. Dar nici ea nu primeşte nici o picătură. Învinsă, pleacă cu privirea în pămînt. Şi aşa urmează zi şi noapte. Unii iau cîteva picături, alţii nimic. Zeci şi sute de mii de suflete se perindă pe sub plută pentru picătura făcătoare de minuni. Un surd se pleacă pentru a primi picătura drept în ureche. Şi îndată murmură: încep să aud. Doamne, aud. Un orb se spală pe ochi cu această picătură şi vederea îi revine. Lucruri care te uimesc şi te înfricoşează”. Iată cum vorbeşte despre aceste „sălcii plîngătoare” şi răposatul părinte V. I. Ouatu în cartea sa „Maglavitul”: „Sînt nişte copaci din a căror ramuri uscate pică apă tămăduitoare. Creştini mulţi, grupaţi în jurul lor, aşteaptă să le picure în sticle, în ochi, în urechi sau pe cîte o rană, cîteva picături din această apă binecuvîntată”. „Pe aceste locuri, poporul îşi mărturiseşte cu îndrăzneală păcatul şi 189 lăcrimînd aşteaptă iertare. Aceste sălcii plîngătoare au auzit multe inimi suspinînd şi multe suflete oftînd din greu. În faţa lor, poporul s-a mărturisit deschis. Sînt cazuri unde s-a aşteptat ore întregi şi n-a curs nici măcar o singură picătură, în timp ce la alţii au curs ca la comandă, repede şi frumos, zeci de picături”. Tot astfel, ni se precizează şi în cartea „Despre arătarea dumnezeiască de la Maglavit” de I. Constantinescu, epitropul Aşezămîntului „Madona Dudu” (Tip. Victoria, Craiova, pp. 3940): „Am văzut cu mirare că dintr-o cracă uscată ca un ciot care părea o mînă de om avînd lipsă laba, picura ca şi o lacrimă din ochiul omului, picături de apă limpede ca şi cristalul”. „Am privit o vreme şi am văzut cu mirare cum unora le picura în palmă mai repede, pe cînd altora mai încet şi chiar cu greutate”. „Îţi dădea impresia că picătura sfîntă cîntăreşte mai întîi de meriţi sau nu să te împărtăşeşti de puterea ei miraculoasă”. Relatări asemănătoare ni se dau şi în cartea „Petrache Lupu, ciobanul din Maglavit” de Caterina Cerkez (Editura Casei Şcoalelor pp. 18-19), precum şi în celelalte cărţi asupra „Minunilor de la Maglavit”18 . Iată deci ce fel de nemaipomenite sminteli ! A ajuns lumea cu zecile şi sutele de mii să-şi mărturisească păcatele în faţa unor copaci şi să primească iertarea de la 18 „Arătarea de la Maglavit în lumina Teologiei” de Econ. dr. I. C. Beldie, Arta Grafică, Galaţi, 1939; „La Maglavit” de Pr. D. Roman, Unirea, Ploieşti; „Ecoul Maglavitului” de Pr. P. Georgescu, Tip. R Darurilor, Bucureşti etc. 190 Dumnezeu în baza unor superstiţii. Prin urmare, şi pe alte căi decît aceea a preoţilor se poate dobîndi dezlegarea de păcate !… La acele sălcii, de ani de zile şi pînă acum, s-au îmbulzit toţi pelerinii care au venit la Maglavit ca să-şi afle tămăduirea şi iertarea de păcate; dar ciobanul Petrache Lupu nu numai că nu a împiedicat această credinţă, dar chiar a luat în nume de bine aceste manifestări şi le-a privit cu bunăvoinţă, ceea ce a încurajat şi mai mult lumea să practice asemenea ciudate deprinderi. O dovadă în plus că această rătăcire a pătruns în masele populare este şi „Colindul popular al Maglavitului” publicat în ziarul „Universul” din 1 ianuarie 1940, care glăsuieşte astfel: Colo, colo-n răsărit, Colo-n şesul înflorit, Pe rîtul lui Maglavit, Ciobănaş cu oi trecea, Şi din fluieraş doinea, Dumnezeu i s-arăta Şi-n lume că-l trimitea, Tuturor ca să vestească, De rău să se pocăiască, Cerul să nu-i potopească. Şi lumea se înturna, Pe Dumnezeu cuvînta. Dumnezeu iertare da. 191 Dintr-o ciotură uscată. Apă bună şi curată, De greşale iertătoare, De dureri alintătoare. …………………………….. Cît despre toţi credincioşii care au aşteptat iertarea de păcate de la acele cioturi, ei s-au întors de bună seamă la casele lor cu toate păcatele cu care veniseră, atîta vreme cît nu s-au mărturisit la duhovnic. În legătură cu vindecările petrecute la „plutele minunate”, s-au putut găsi destule explicaţii în precedentele capitole, asupra fenomenului care le caracterizează; la acestea se mai poate adăuga încă un caz revelator: În veacul al XVIII-lea, baronul de Reichenbach, unul din începătorii aplicaţiilor de „magnetism animal”, a magnetizat un copac, care a căpătat însuşiri tămăduitoare. Cu puţin în urmă, s-au putut constata cîteva vindecări neobişnuite prin simpla atingere a bolnavilor de trunchiul copacului. De bună seamă că ne aflăm şi aici în prezenţa unor fenomene care nu au nimic de-a face cu lucrarea Duhului Sfînt (despre asemenea cazuri putem afla relaţii în orice tratat de magnetism animal). 6. Binecuvîntârile Încă din primele zile ale fenomenului maglavitean, şi în chip neîntrerupt, ciobanul cu arătările a „binecuvîntat” pe toţi pelerinii care i s-au perindat pe dinainte. Mireni, preoţi 192 de mir şi monahi, erau binecuvîntaţi deopotrivă de acest profet, care îşi punea mîinile pe capul tuturor. Şi lumea se îmbulzea prin mulţime, dintr-o pornire de bună credinţă, dar uşuratecă, ca să primească acele „blagosloviri”… În gîndul că omul acesta deosebit ar fi fost într-adevăr un trimis al lui Dumnezeu, fiecare voia să se apropie de „sfinţenia” lui, ca să se simtă mai întărit sufleteşte. „L-am văzut a doua zi, povesteşte P. C. Pr. D. Roman în cartea sa „La Maglavit”, p. 10, punînd mîna pe capul celor îngenuncheaţi pe două rînduri, în faţa casei, l-am văzut atins şi sărutat de toată lumea ca pe nişte moaşte”… De fapt, sensul acestor „binecuvîntări” nu este întemeiat pe nimic, şi tocmai de aceea dovedeşte o abatere în plus, care se adaugă la toată rătăcirea Maglavitului. Nimeni nu poate avea putere sfinţitoare decît preoţii Bisericii, prin harul lui Dumnezeu, care se revarsă peste ei din ziua hirotonirii lor. Prin punerea mîinilor arhiereşti, începînd de la Apostoli şi pînă azi, se păstrează fără întrerupere legătura puterii sfinţitoare a tainei preoţiei. Iar mireanul, oricine ar fi el, deci chiar un cuvios cu viaţă de sfînt, sau un profet, sau un prooroc, nu poate să intre în domeniul sacerdotal decît prin hirotonie. Lipsindu-i această taină sfîntă, el este acela care trebuie să primească binecuvîntările, şi nu poate nicidecum el să le dea. Temeiul acestei susţineri este împuternicit de toată Legea lui Dumnezeu, care nu vine să tulbure şi să strice rînduielile Aşezămintelor Sale sacramentale, ci să le întărească. 193 „Sînt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sînt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sînt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu” (I Corinteni 12, 4-6). Puterea sfinţitoare aparţine preoţimii, nu numai din perioada Noului Testament, ci şi aceluia din vremea Vechiului Testament. Funcţiunile leviţilor nu puteau fi îndeplinite de către profeţii Vechiului Testament şi de către nimeni altcineva, decît numai de către leviţi. Şi chiar în perioada patriarhilor, binecuvîntările pe care le-au dat aceştia îşi găsesc originea în actul sfinţitor al lui Melhisedec, care întemeiază „Preoţia în veac” şi care „a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele” (Evrei 7). Cît despre binecuvîntările capilor de familie, acestea aveau caracter restrîns în vechiul Israel, şi nu se dădeau decît acelora din propria lor casă. Pe ce temei îşi însuşeşte, prin urmare, Petrache Lupu puterea sfinţitoare de a binecuvînta lumea, şi chiar pe slujitorii Domnului, prin punerea mîinilor, el care nu este preot ? În aceeaşi măsură, ciobanul de la Maglavit „binecuvîntează” şi diferite icoane, cruci sau cărţi de rugăciuni, care i se aduc de către pelerini spre… „sfinţire”; iar dintre aceste icoane, unele nu sînt ortodoxe, ci poartă „sfinţi” nerecunoscuţi de Biserica noastră. 7. Talismanele Ca o urmare a celor de mai sus, Petre Lupu a întărit, de 194 la început, credinţa în talismane. Cum poporul este înclinat în mare parte spre superstiţie, această ispită poate lua forme foarte accentuate dacă este încurajată. Aşa se întîmplă şi cu ciobanul de la Maglavit. În felurite împrejurări, pelerinii superstiţioşi îi dau în păstrare, pentru puţină vreme, diferite obiecte: cîte un ceasornic, un portmoneu, un carnet, un bilet de loterie, sau chiar o batistă, ca să le poarte asupra lui, sau ca să doarmă pe ele şi astfel, atinse acele obiecte de „sfinţenia” lui, să poată deveni „aducătoare de noroc”… Este de luat în seamă faptul că Petrache Lupu admite fără rezerve asemenea deprinderi. Despre aceste cazuri, sînt diferiţi creştini cu frica lui Dumnezeu care mărturisesc cele văzute, între care şi semnatarul celor de faţă. Dacă pot fi – din păcate – creştini atît de superstiţioşi, care s-au lăsat subjugaţi de această ispită, surprinzător apare însă faptul că un „trimis al lui Dumnezeu”, prin care se presupune că vorbeşte Duhul Sfînt, se poate învoi la o asemenea urîciune. Dar Petre Lupu, care şi-a dovedit înclinaţia de a sprijini superstiţia talismanelor, îşi arată multă precădere şi pentru jocul de noroc. În scrierea „Minunile de la Maglavit – Pămîntul Mîntuirii” (Editura Ţicu Eşanu Bucureşti, p. 16), autorul C. Ştefan aduce această mărturisire: „Un vizitator al Maglavitului i-a adus lui Petrache Lupu, în semn de sinceră dragoste frăţească, un loz de la loteria de stat, care poartă numărul 52.859. Dacă voi cîştiga (a zis Petrache), banii din cîştig îi voi da pentru ridicarea unei mănăstiri 195 aici în sat” 19. Dar el n-a cîştigat ! În schimb, canonul al 50-lea al Sinodului Ecumenic Trulan hotărăşte: „Nimeni, fie dintre laici, fie dintre clerici, sa nu mai practice jocurile de noroc. Daca cineva s-ar dovedi făcînd aceasta, daca este cleric să se caterisească, dacă este laic să se afurisească”. Dealtfel, Domnul spune: „Cu multă trudă să-ţi cîştigi hrana” sau „În sudoarea feţii tale să-ţi cîştigi pîinea” (Geneza 3, 17-19). Deci ce fel de duh însufleţeşte pe Petre Lupu ca să primească de bunăvoie ispita unui joc de noroc pentru a destina apoi acel cîştig, blestemat de Biserică, ca temelie a unei biserici ?… Cu drept cuvînt spune Sfîntul Ioan Damaschin: „Binele nu este bine cînd trăieşte în prietenie cu răul” („Dogmatica”, p. 301, Ed. Librăria Teologică, Bucureşti). 8. Sărutarea mîinii După cum se ştie, aproape toţi credincioşii care vin în legătură cu Petrache Lupu îi sărută mîna cu toată cucernicia, iar el admite, fără ocol, acest act de venerare. 19 Cunoscută este în această privinţă şi fotografia ciobanului de la Maglavit, alături de un agent al colecturei „Băncii Române de Comerţ”, în care ciobanul ţine demonstrativ, într-o mînă întinsă, un bilet de loterie. Reprodusă în multe exemplare, această fotografie a ajuns repede în mijlocul vitrinelor amintitei colecturi, slujind astfel de reclamă firmei. 196 Dar uneori faptul acesta prezintă şi o altă perspectivă. Aşa s-a întîmplat, de pildă, în toamna anului 1938, cînd ciobanul venise la Bucureşti. În cele cîteva zile ale şederii în Capitală, fiind poftit să vorbească parohienilor Bisericii Oborului Vechi, la vestea sosirii lui, lumea a umplut repede biserica, precum şi toată împrejurimea. La sfîrşitul vorbirii, Petrache Lupu a început să „binecuvînteze” mulţimea, şi cum parte dintre credincioşi i se prosternase, el a spus în faţa tuturor: „Fraţilor, nu mie îmi sărutaţi mîna ci «moşului»”. Cuvîntul acesta ar putea trece la prima vedere drept o dovadă de smerenie. Cercetînd însă mai îndeaproape dedesubtul acestei idei, descoperim în realitate o altă latură. Mai înainte de toate, nici un sfînt, sau profet, sau mare cuvios, din cele mai străvechi vremuri şi pînă în ziua de azi, nu şi-ar fi îngăduit să ceară asemenea acte de venerare, închipuindu-se pe ei ca „vase alese” şi sfinte ale lui Dumnezeu. Dar acest cuvînt mai cuprinde un înţeles, şi anume prevenirea hotărîtă că „moşului” i se sărută mîna. Cum însă „moşul” este o vedenie neidentificată, ba dimpotrivă se deduce că a fost o arătare a Necuratului, înseamnă că nu lui Dumnezeu I s-a sărutat mîna, ci şarpelui cel viclean, care a înnodat astfel atîţia creştini uşurateci şi prea lesne primitori de ispite, în mrejele lucrărilor lui. 197 9. Relaţii cu spiritiştii Este necesar ca, în şirul argumentelor folosite aici, să punem în discuţie şi o altă înfăţişare a fenomenului de la Maglavit. Şi anume faptul că, încă din primele zile ale arătărilor şi pînă în vremea de faţă, a existat o foarte mare apropiere între lumea spiritistă şi Maglavit, precum şi o mare simpatie din partea lui Petre Lupu pentru spiritişti. În mai toate cercurile spiritiste s-au primit nenumărate „comunicări” prin care „sfîntul” de la Maglavit era în chip deosebit susţinut şi lăudat. Toţi aceşti spiritişti şi „spiritualişti”, „aleşii Domnului”, care pretind că le vorbeşte Tatăl ceresc, Mîntuitorul sau diferiţi sfinţi, au fost îndemnaţi, de la început, a crede în „revelaţiile” de la Maglavit şi a merge în pelerinaj acolo. Anumite cercuri spiritiste s-au dus în grupuri la locul pretinselor minuni şi au putut recolta, în mod deosebit, fel şi fel de apariţii luminoase şi de semne neobişnuite. Diferiţi spiritişti cunoscuţi, între care şi conducătorul uneia dintre Societăţile spiritiste din Bucureşti, au făcut diferite reportaje în marile cotidiane asupra „minunilor” de la Maglavit. De asemenea, şi revistele spiritiste de la noi l-au susţinut, cu aceeaşi înflăcărare, pe Petrache Lupu. În aceeaşi vreme, presupusul spirit al „Sfîntului Anton de Padova” le comunica membrilor unuia dintre cunoscutele cercuri spiritiste din Capitală următoarele: „La zi mare a îngăduit Dumnezeu ca unul din cercul vostru să aibă fericirea să facă legătura cu ciobanul sfînt 198 de la Maglavit. Acum nimeni nu se mai poate îndoi de puterea ciobanului sfînt, precum şi de comunicările cercului asupra lui. Cercul vostru are o legătură cu acest suflet înălţat, pe care nici unul nu o poate bănui. El, căruia «moşul» i s-a arătat, vă poate îndrepta pe aceia care vreţi să credeţi în el”. Iar la data de 16 aprilie 1936, acelaşi cerc primea noi întăriri despre misiunea lui Petrache Lupu. Li se comunica acelora: „…Acest spirit încarnat, neînchipuit de mare şi puternic, la care cu încetul nouă mări şi nouă ţări vor veni să se închine şi să vadă minunile sale, nu-1 poate concepe nimeni de unde pleacă şi cum a ajuns la voi. Să credeţi în Petre Lupu din Maglavit şi să credeţi că şi voi aveţi misiunile voastre”. Cu prilejul începerii lucrărilor pentru biserica de la Maglavit, prima săpătură de pămînt a fost făcută, în chip simbolic şi cu aprobarea ciobanului, tot de către nişte spiritişti care, în acea vreme, mărturiseau tuturor, în mod deschis, această credinţă a lor. Iată însă că, la 21 iunie 1938, „spiritele” vorbeau astfel unei grupări spiritiste: „Veţi lucra în colaborare cu mult iubitul şi încercatul nostru frate Petrache, care ispăşeşte păcatele altora. Iubiţi-1 mult, pentru că legătura voastră cu el este cimentată cu binecuvîntarea divină. Cercul vostru numără 44 de fraţi; deci cîţi puteţi mai mulţi, chiar cu sacrificii, fiţi alături de el la Sfîntul Petru”. Pe baza acestei vestiri, Petrache Lupu a putut să-şi petreacă onomastica din anul 1938 în mijlocul spiritiştilor. De asemeni, el a făcut 199 adeseori şi rugăciuni în comun cu grupuri spiritiste, ceea ce pentru un drept credincios este o mare urîciune, ţinînd seama de Canonul 45 Apostolic, prin care se hotărăşte ca însuşi „Episcopul, preotul sau diaconul, care se roagă numai împreună cu ereticii, să se afurisească”. S-ar putea obiecta că Petre Lupu n-ar fi avut cunoştinţă de practicile acestor fraţi rătăciţi de la adevărata cale a Bisericii, după cum n-ar fi avut cunoştinţă nici de ceea ce este spiritismul în sine, ca o lucrare demonică pe care Biserica o osîndeşte şi o blestemă. Dar Petre Lupu ştia şi a fost prevenit de toate acestea, cu gîndul unei lămuriri, de către chiar semnatarul celor de faţă, în luna iunie 1937, cînd am cercetat Maglavitul. De altfel, pentru un „profet” care atît de uşor ştie să ghicească tainele multor oameni, este de presupus că n-ar fi trebuit să i se spună de către alţii asemenea grave lucruri, ci să le ştie el însuşi, pe aceeaşi cale pe care este de obicei insuflat. Totuşi, lui Petre Lupu nu i s-a descoperit nimic în legătură cu toate acestea şi, aflîndu-le pe altă cale, reacţia lui a fost neexistentă iar de atunci încoace legăturile reciproce dintre el şi spiritişti s-au accentuat. 10. Divulgări de păcate În virtutea aceleiaşi lucrări, prin care s-au produs vedeniile, precum şi toate celelalte semne neobişnuite, Petre Lupu a fost de la început, în toată vremea, insuflat şi călăuzit de o gîndire străină de a lui. 200 Părintele D. Roman din Ploieşti pomeneşte, în cartea sa „La Maglavit Dumnezeu Se arată şi vorbeşte”, că o altă putere grăieşte prin gura ciobanului, încît el nici nu arată vreun fel de osteneală a minţii şi a memoriei pentru cele ce spune (p. 15). Spune şi P. C. Părinte D. Antal, în relatările Sfinţiei Sale despre Petrache Lupu: „Răspunsurile îi sînt scurte şi logice, ca nişte axiome, ca nişte profeţii, care nu-s de la el pornite, ci de la o putere străină şi el e numai transmiţătorul lor” (p. 12). Dar, în afară de toate observaţiile de mai sus, chiar Petre Lupu ne face unele mărturisiri interesante în acest sens. II întreabă astfel d-1 Nichifor Crainic: „De unde ştii tu cum ştii ?” „Eu văd prin om, ne-a răspuns simplu şi hotărît. Uite, dacă omul s-ar ascunde după paravanul ăsta de lemn (arătîndu-ne capul patului pe care şedeam în odaia lui), eu văd dincolo de el, pînă în om”. „Mai mult n-a putut să ne lămurească în privinţa acestei pătrunderi stranii prin lucruri şi fiinţe” („Sfarmă Piatră” nr. 42, 10 septembrie 1936). Într-adevăr, cu mare uşurinţă, şi spre uimirea lumii, Petrache Lupu citeşte în viaţa multor oameni care i se perindă pe dinainte, aflîndu-le tainele şi păcatele lor, de îndată ce îi vede. Sînt, desigur, bine cunoscute aceste cazuri tulburătoare, care încremenesc atîtea suflete. 201 Dar putinţa de a cunoaşte asemenea ascunzişuri sufleteşti, pe o cale nevăzută, poate decurge din două izvoare diferite şi îşi găseşte originea fie într-o inspiraţie a Duhului Sfînt, fie într-o inspiraţie a Necuratului. Şi, după cum pomul bun după roadele lui bune se cunoaşte, tot astfel şi pomul rău, după roadele lui rele se cunoaşte. Vom vedea deci care sînt roadele „darului” de care se foloseşte ciobanul de la Maglavit, pentru a se putea identifica toată lucrarea lui. În mod obişnuit, de îndată ce Petrache Lupu ia cunoştinţă de faptele tăinuite ale unora dintre pelerinii Maglavitului, veniţi într-un gînd de bine pe locul arătărilor, el le divulgă păcatele în public. Iată cîteva pilde raportate de către P. C. Părinte D. Roman, în cartea sa „La Maglavit Dumnezeu se arată şi vorbeşte”, p. 16: „«Ce-ai scoborît aici din palat de la Bucureşti, şi vrei să dormi pe rogojină, ca să înşeli pe Dumnezeu să-ţi dea vindecare fiicei tale cînd ai făcut atîtea avorturi pînă acum ?». Aşa ceartă el pe o cucoană de la Bucureşti, care îi cerea să se roage pentru copila ei bolnavă, şi care îndată ce primeşte această mustrare cade într-un leşin”… „Şi cîte alte asemenea mustrări de profet cunoscător al tainelor celor dinlăuntrul sufletului nu veţi vedea şi auzi acolo”. La p. 29 a aceleiaşi cărţi, ieromonahul Mircea Drăghici, 202 de la mînăstirea Cheia-Prahova, aduce următoarea mărturie: „Erau acolo lîngă troiţa de la stînă doi copii orbi, fraţi. Mama lor cere vindecarea. Păstorul îi răspunde: «Iţi iei tu asupra ta osînda păcatului tău căzut peste copii ? Tu ai făcut aceşti copii cu fratele tău». Într-un leşin de plîns disperat, femeia şi-a recunoscut acest păcat”20 . În cartea „Rolul Maglavitului în viaţa noastră religioasă” (Pr. Ioan Mihălcescu, Tip. Viaţa literară, Bucureşti, 1936), la p. 14, se redau următoarele: „O altă categorie de minuni săvîrşite de Petrache Lupu este citirea gîndurilor şi cunoaşterea trecutului unora din cei ce se duc la el. Un om care era chinuit de dureri mari la un ochi se prezintă la Petrache, pe cînd acesta se afla pe amvonul său (deci în mijlocul mulţimii), şi îl roagă să-l vindece. Petrache îi zise: «Ai să te vindeci cînd o învia popa pe care l-ai omorît». Într-adevăr, omul a mărturisit că omorîse cu mulţi ani înainte, fără să fi fost descoperit, pe un preot”. Aceste pilde s-ar mai putea continua într-un lung şir; dar cele mărturisite aici, de către mai mulţi preoţi ai Bisericii, sînt destul de lămuritoare pentru a ne convinge, 20 Din elementele acestui din urmă caz, în afară de atitudinea ciudată care îl caracterizează pe cioban, se mai desprinde un fapt interesant, şi anume: recunoaşterea că cei doi copii au primit orbirea (un duh de orbire) ca fii ai păcatului, născuţi din fărădelegea mamei lor (a se vedea capitulul 5 al scrierii de faţă). 203 cu prisosinţă, de duhul antievanghelic de care este stăpînit acest vizionar. Ce poate însemna, din punct de vedere duhovnicesc, divulgarea în public a păcatelor cuiva ? Indiferent pe ce cale am cunoaşte tainele unui frate al nostru, în nici un caz nu avem dreptul să le divulgăm în lume. Păstrarea tainei mărturisirii este, de altfel, principiul de bază al duhovniciei. Cînd Noe, după ce băuse vin, se dezgolise în mijlocul cortului său, Han, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui, afară. Apoi, Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tînăr. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan. Să fie robul robilor fraţilor lui” (Geneza 9, 22-24). După cum se vede, dacă pentru faptul că Han a descoperit faţă de ceilalţi fraţi ai lui starea de goliciune trupească a lui Noe, el s-a făcut vinovat de atîta pedeapsă, cu cît este oare mai mare păcatul de a dezvălui goliciunea sufletească a unui semen al nostru ? Din cercetarea Sfintelor Evanghelii, nu vom găsi nici o singură împrejurare în care Mîntuitorul dezvăluie în faţa mulţimii păcatele vreunuia dintre oameni. Cînd a mustrat pe farisei, i-a mustrat în genere pe toţi, pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, dar nu le-a dat la iveală păcatele personale. Ba dimpotrivă, ori de cîte ori s-a întîmplat, Mîntuitorul a căutat ca să ferească pe cel păcătos şi 1-a chemat la Sine, să-1 ocrotească. Pilduitor este cazul cu 204 femeia păcătoasă, care a spălat picioarele Domnului cu mir mirositor, în casa fariseului Simon. „Cînd a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: «Omul acesta dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceea care se atinge de el, că este o păcătoasă»”. Cu toate însă că Domnul a cunoscut gîndul lui Simon, nu a voit să dezvăluie păcatele acelei păcătoase, în scopul de a-i încredinţa pe cei de faţă că era un prooroc; în schimb, le-a povestit parabola celor doi datornici şi, lămurindu-se fariseul, Mîntuitorul S-a întors către femeie şi i-a spus: „Iertate îţi sînt păcatele”. „Credinţa ta te-a mîntuit, du-te în pace” (Luca 7, 36-50). Asemenea se întîmplă şi cu femeia prinsă în preacurvie, care urma să fie bătută cu pietre. Domnul spune: „Cine dintre voi este fară păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea”. După ce toţi s-au retras ruşinaţi, „cînd n-a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Iisus i-a zis: «Femeie, unde îţi sînt pîrîşii tăi ? Nimeni nu te-a osîndit?». «Nimeni, Doamne», i-a răspuns ea. Şi Iisus i-a zis: «Nici Eu nu te osîndesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti»” (Ioan 8, 1-11). Nici Domnul Hristos, nici sfinţii, şi nici cuvioşii Lui n-au dezvăluit vreodată în faţa lumii păcatele celor ce se pocăiau, şi nici n-au îndepărtat pe nimeni de la darurile şi binecuvîntările lui Dumnezeu. În schimb, Petrache Lupu ia piatra şi aruncă în cel păcătos… Sub ce insuflare face el aceasta ? 205 11. Îndepărtări de la calea mîntuirii Monahul Mircea Drăghici de la Mînăstirea CheiaPrahova redă în cartea P. C. Pr. D. Roman încă un fapt revelator petrecut cu Petrache Lupu. „Un om vine – povesteşte Sfinţia Sa – ca să-i ofere toată averea pentru mînăstirea care se va ridica la Maglavit. Ciobanul îl respinge, spunîndu-i că averea lui e făcută cu hoţii. Omul recunoaşte că a fost hoţ de trenuri” (p. 29) şi pleacă amărît. Învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos ne arată să nu îndepărtăm pe nimeni de la „ospăţul nunţii Fiului de împărat”, ba dimpotrivă, să-i adunăm şi să-i strîngem pe toţi, ca să vie întru bucuria făgăduinţelor veşnice. Şi Mîntuitorul ne dă El însuşi această pildă, cu Zacheu vameşul. Pentru simplul fapt că acest mituitor necinstit al vremurilor vechi a dorit numai să-L vadă pe Hristos, cînd a intrat în Ierihon, Hristos i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta !” Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Cînd au văzut lucrul acesta, toţi cîrteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos !”. Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”, lisus i-a zis: „Astăzi a intrat mîntuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam” (LucaJ.9, 1-10). Deci Domnul Domnilor şi împăratul împăraţilor merge 206 în casa păcătosului şi-i dăruieşte mîntuirea lui Zacheu, pentru gîndul acestuia de a da săracilor jumătate din averea lui, necinstită, precum şi de a despăgubi pe cei pe care i-a năpăstuit. În schimb, „vameşul” care a venit la Maglavit să se pocăiască a vrut să-şi dea toată averea lui pentru mînăstire, iar Petre Lupu, după ce îi divulgă păcatul în faţa lumii, îl şi îndepărtează. Pe temeiul învăţăturilor Domnului nostru Iisus Hristos, Canonul 52 Apostolic hotărăşte în mod definitiv: „Dacă un episcop sau preot nu primeşte pe cel întors din greşeală, ci îl îndepărtează, să se caterisească, deoarece mîhneşte pe Hristos, care a zis: «Bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte»”. 12. Porniri de răzbunare Iată încă un caz interesant pe care monahul M. Drăghici îl mărturiseşte în cartea Părintelui D. Roman, „La Maglavit” (Tip. „Unirea”, Ploieşti): „În mersul său prin mulţime – povesteşte Sfinţia Sa – ciobanul s-a oprit în faţa unui om din Mehedinţi şi l-a întrebat de ce l-a înjurat în crîşmă; apoi i-a spus că pînă a doua zi va rămîne înţepenit cu tot corpul. A doua zi omul nu se mai putea mişca” (pp. 28-29). Prin urmare, Petre Lupu, cunoscînd prin mijlocirea duhului care îl insuflă întîmplarea petrecută cu acel om, în loc să-l mustre cu bunătate şi să-l ierte, cum ar fi fost 207 firesc, îl blestemă să i se înţepenească tot corpul. Şi după cum s-a constatat, acel blestem şi-a atins ţinta chiar a doua zi, spre uimirea tuturora. După cum este uşor de presupus, omul cu pricina era, de fapt, descoperit duhovniceşte, şi deci vulnerabil unei săgetături a Satanei21 . Ne întrebăm: cum se face că Petrache Lupu nu s-a gîndit niciodată să lovească pe cineva cu boală sau cu nenorocire, pentru că ar fi înjurat într-o crîşmă de Sfînta împărtăşanie sau de Hristos, lucru atît de posibil pentru mulţi din toate acele zeci de mii de oameni veniţi la Maglavit, iar în schimb s-a arătat întotdeauna atît de sensibil cînd a fost vorba de persoana lui!… Pe de altă parte, să ne ducem cu mintea la viaţa Mîntuitorului şi să ne întrebăm: a pedepsit vreodată Hristos pe cineva cu boală sau cu nenorocire, pentru că n-a crezut în cuvîntul Lui, sau pentru că L-ar fi înjurat ? Ne-a dat El asemenea învăţături? El, care a iertat şi pe 21 Blestemul nu-i poate atinge pe cei sfinţiţi prin harul lui Dumnezeu. Domnul spune lui Moise şi lui Aaron, în ţara Egiptului: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă… să ia din sîngele lui şi să ungă amîndoi stîlpii uşii şi pragul uşii caselor, unde îl vor mînca. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni pînă la dobitoace şi voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu, Domnul. Sîngele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sîngele şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie” (Exod 12, 1-13). Iată deci, preînchipuirea legăturii lui Hristos prin jertfa sîngelui. Oamenii cu adevărată trăire euharistică sînt apăraţi de blesteme şi de nenorociri, după cum o casă cu paratrăznet este apărată de descărcările electrice. 208 călăii care L-au pironit pe Cruce, ne-a dat asemenea pilde ? Reîntîlnim oare duhul credinţei creştine în asemenea apucături ? Se poate răzbuna creştinul chiar pentru cauze presupuse sfinte ? Dar Răzbunătorul este unul singur, şi-şi va face singur judecata, iar judecata încâ n-a venit. La cele de mai sus, este de luat în seamă că nu dintr-un duh de părtinire a fost pomenit acest caz în cartea Părintelui Roman, ci tocmai dimpotrivă, ca o constatare a unei „minuni”, şi într-o relatare exactă a celor petrecute. Iar P. C. Părinte D. Cristescu, Consilier Referent al Sfintei Patriarhii, aduce de asemenea cîteva mărturii preţioase în referatul Sfinţiei Sale din 30 iunie 1935, către Episcopia Rîmnicului: „Locuitorul G. I. Ştefan Coca din Maglavit, pentru că a luat în derîdere pe cioban, a fost lovit cu paralizia braţelor şi a picioarelor”. „De asemenea, ciobanul Gurău Brînzache din Flă- mînda-Mehedinţi, pentru că nu credea în cele propovăduite, rămîne paralizat”. Iată deci, prin ce mijloace de constrîngere lumea este ţinută să creadă în „minunile” lui Petrache Lupu. După cum se vede, i se pare mai grav ciobanului ca unii oameni să-l ia în derîdere pe el, decît să-L înjure pe Hristos. În schimb Dumnezeu, care este bun şi îndelung răbdător, îi aşteaptă la mîntuire şi pe cei din urmă păcătoşi, şi pe cei mai mai nesocotiţi, dîndu-le tuturor prilej de pocăinţă. Iar 209 cine nu crede şi nu vrea să ştie de Dumnezeu, este lăsat deoparte şi păstrat pentru Judecata cea Mare, cînd se vor deschide toate cărţile. Mai este de luat în seamă că toate cazurile pomenite mai sus s-au petrecut chiar din vara anului 1935, ceea ce pecetluieşte dintru început „spiritualitatea” ciobanului şi dovedeşte esenţa puterii care îl inspiră şi îl ajută în săvîrşirea „minunilor” lui… 13. Ciudate mijloace de convertire ale Maglavitului În cartea „Reconvertirea de la Maglavit a unui fost sectant” (Ştefan D. M. Cazan, 1935, Editura Creştină a Sfintei Episcopii a Rîmnicului Noului Severin) autorul povesteşte, printre altele, următoarele întîmplări: „…M-am amestecat şi eu într-una din zilele lui iulie 1935, în marea mulţime de oameni de acolo. Era om de om, căruţă de căruţă, automobile… Şi am văzut pe ciobanul Petre Lupu şi l-am privit şi ascultat cu încordare. Unii oameni spuneau că văd în jurul capului lui raze de soare; alţii un nour; eu însă n-am văzut nimic şi auzind pe alţii că văd, n-am crezut şi chiar am răspuns aspru la cîţiva din jurul meu. Neproducîndu-se nimic deosebit pentru mine, m-am revoltat în inima mea şi n-am crezut că minunea de la Maglavit este adevărată. Mă căiam că mi-am pierdut ziua în zadar pe acolo, că am dat banii degeaba la maşină. Cînd am ajuns în apropierea pădurii, mi-am zis: «Hai să mă mai uit o dată la cioban». 210 Uitîndu-mă, am văzut la spatele lui o flacără de foc; dar n-am voit să cred nimic. M-am uitat şi a doua oară şi iarăşi am văzut flacăra, însă mai mică şi totuşi n-am voit să cred. Am intrat în pădure şi, cum eram cu haina pe umăr, am aruncat-o jos şi m-am culcat. Am adormit şi în vis mi s-a tras o palma atît de tare, încît am sărit drept în picioare. Iată însă că o pasăre ca o rîndunică mă loveşte în cap, nu în faţă. Mi-am zis: «Doamne, şi pasărea asta nu cumva mă lovi pentru necredinţa mea în cele spuse de Petre Lupu ?». Şi cînd mă gîndeam aşa, pasărea m-a lovit a doua oară, însă foarte uşor. Atunci, deodată, m-am luminat şi am crezut. Ducîndu-mă în mulţime, n-am spus nimănui ce mi s-a întîmplat. Deodată, se aude un glas: «Fraţilor, ascultaţi că s-a făcut o minune». Şi s-a sculat un om din FlămîndaTeleorman, care a spus în gura mare că a văzut de dimineaţă pe Petre Lupu, dar el n-a putut crede nimic. În pădure însă, o pasăre ca o vrabie, l-a ciocnit de nenumărate ori în faţa, că de-abia putea să se apere şi n-a putut scăpa de ea pînă nu s-a gîndit la necredinţa lui de dimineaţă şi pînă ce n-a crezut în minunea lui Petre Lupu” Din relatările de mai sus, desprindem numai faptele în sine, ca material documentar asupra Maglavitului, fără a atinge cu ceva valoarea credinţei şi trăirea duhovnicească a povestitorilor, nefiindu-ne dat să-i judecăm. Cineva care însă se leagă sufleteşte de anumite false minuni şi îşi pune temei pe nişte învăţături de credinţă viciate, în realitate este legat de Satana. Iar în această 211 privinţă, după cuvîntul Ascetului Ion al Crucii, „cînd o pasăre este legată, fie cu o funie groasă, fie cu o aţă subţire, ea tot nu poate zbura pînă ce nu-şi va rupe legătura”. Ispitele prin care cei doi creştini pomeniţi au putut în cele din urmă să creadă în „revelaţiile” şi „minunile” de la Maglavit s-au înfăţişat ca o foarte bogată momeală. Dar aici se vede şi cursa meşteşugită a Satanei; căci nu prin asemenea scamatorii a căutat Domnul Hristos să atragă lumea la credinţă. Credinţa este un dar spiritual, care răsare prin libera alegere a omului, dar nu prin constrîngerea Făcătorului. Dumnezeu nu a adus pe nimeni cu arcanul la mîntuire. Altfel credinţa nu ar mai fi credinţă. Desigur că uşor I-ar fi fost Domnului Hristos să Se coboare de pe Cruce ca să creadă mulţimea adunată pe Golgota că El este Fiul lui Dumnezeu. Şi toţi ar fi crezut şi s-ar fi înfricoşat de puterea Domnului, dar neamul omenesc nu s-ar mai fi mîntuit. Dar iată că nu aceasta este înţelegerea Celui Atotputernic, şi nu prin asemenea căi putem moşteni împărăţia Cerurilor. „…Suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui ? Pe cînd dacă nădăjduim şi nu vedem, aşteptăm cu răbdare” (Romani 8, 23-25). 212 Iar Domnul spune: „Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). 14. Semne şi minuni Explicaţia semnelor şi apariţiilor luminoase petrecute la Maglavit se poate găsi cu prisosinţă în primele capitole. Prin lucrările tainice ale puterilor care au insuflat şi au provocat întreg fenomenul maglavitean, se explică şi semnul cu luminarea lui Petrache Lupu care a rămas aprinsă în bătaia vîntului, cînd a ieşit în procesiune cu poporul la cîmp pentru ploaie. Aşa se explică şi semnul cînd, într-o altă împrejurare, datorită rugăciunilor ciobanului, s-a îndepărtat ploaia de la locul arătărilor, unde se afla o mulţime mare de oameni, iar locul a rămas uscat. Asemenea lucrări amintesc cititorilor de povestirile Sfîntului şi Marelui Mucenic Ciprian care, pe vremea cînd nu se creştinase încă şi era mare vrăjitor, putea şi el „să schimbe văzduhul, să pornească vînturi, să slobozească tunete şi ploi, să tulbure valurile mării”, precum şi alte semne nemaipomenite, prin mijlocirea puterii diavoleşti. Dar întru săvîrşirea unor asemenea semne nu este necesar a fi vrăjitor, ci este de ajuns a se lăsa condus, într-un chip inconştient, de lucrarea Ispititorului. Tot astfel se poate înţelege şi semnul „minunat” cînd Petrache Lupu şi-a trecut mîna prin foc, iar mîna nu i-a ars deloc, voind să convingă pe nişte necredincioşi că el este 213 cu adevărat un trimis al Celui Prea Înalt22 . Dar pentru cine face asemenea lucrări, Domnul a vestit prin Moise că mare este această urîciune înaintea Lui şi mare va fi osînda pentru neamurile în care asemenea urîciuni se petrec (Deuteronom 18, 10-12). 15. Vindecările de la Maglavit Un alt capitol de seamă al Maglavitului îl constituie, desigur, vindecările multor pelerini bolnavi. Aceste vindecări s-au produs fie prin mijlocirea psihică a ciobanului, fie de-a dreptul prin rugăciunile credincioşilor la „plute” sau la locul arătărilor. Pentru cei mai mulţi dintre susţinătorii Maglavitului, diferitele cazuri de vindecări, constatate şi certificate chiar de unii medici, au însemnat argumentul suveran pentru temeiul „minunilor” şi al revelaţiilor dumnezeieşti întîmplate cu Petrache Lupu. Dar despre mecanismul producerii acestor vindecări s-a vorbit în capitolele precedente şi s-a arătat în ce chip şi cu ce putere se mai pot ele întîmpla. Se poate totuşi presupune că unele vindecări s-au produs şi prin reale minuni, cu anumiţi pelerini credincioşi, dar independent de fenomenul Maglavitului, ci prin rugăciunile şi postirile lor, cu mijlocirea Bisericii şi 22 Această relatare este dată de d-l G. Ilioniu în studiul său „La Maglavit”, apărut în foiletonul ziarului „Universul” nr. 283 din 15 octombrie 1939. 214 prin ajutorul Tainei Sfîntului Maslu la care au luat parte aceşti bolnavi. 16. „Profeţiile” lui Petre Lupu În afară de semnele, „minunile” şi vindecările care s-au petrecut la Maglavit, şi în afară de predica pe care o ţine ciobanul din porunca „moşului”, Petrache Lupu a dat la iveală şi nişte preziceri, sub forma unor „profeţii”. Încă de la început, ciobanul a vestit lumii că a văzut „o stea mare vestind moartea la lume”. Şi el adaugă: „Avea marginile ca cerul, o lumină mare la mijloc şi patru bucăţi: ploaie, foc, vînt şi cărbune. De trei ori am vrut să pun mîna pe ea şi n-am putut. A patra oară am întrebat: «Moşule, ce e cu vorba care mi-ai trimis ? Adică dacă jumătate din lume este rea şi jumătate bună ?». Şi «moşul» a zis: «Pe jumătate o iau şi pe jumătate o las. Am să mă mai las o dată»” („Maglavitul”, Pr. V. I. Ouatu, pp. 57-58). Şi Petre Lupu spune: „În toamna asta sau la altă toamnă, nu se ştie care toamnă, va apare iar steaua în sat, la lume. Şi eu am să zic: De ce nu v-aţi pocăit, fraţilor ? Puneţi mîna pe ea. Şi de trei ori nimeni n-o va putea atinge. A patra oară voi zice: De ce n-aţi pus mîna pe ea ? Acum mergeţi acasă, vă primeniţi curat, că gata, moartea vine. Toţi vor chiui de frică. Eu am să zic: De ce nu v-aţi pocăit ?” (Op. cit., p. 59). Din cele vestite, se înţelege că un mare prăpăd se va abate peste capul omenirii, într-o toamnă, „nu se ştie în 215 care toamnă”; dar, totodată, rezultă de aici că vizionarul de la Maglavit a primit vestea că misiunea lui urmează să se întregească cu o nouă manifestare în toamna acelui prăpăd. Cele patru urgii pe care le-a văzut Petrache Lupu sînt cauzate, în parte, de stihiile naturii cum ar fi „ploaia” – prin inundaţii catastrofale – şi „vîntul”, prin uragane groaznice. „Focul” şi „cărbunele” prin urgiile unor războaie care vor pustii „jumătate din lume”. În cursul ultimilor ani, felurite semne naturale s-au abătut peste tot pămîntul: cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de terenuri, inundaţii, cicloane şi alte flagele. De pretutindeni s-au pornit războaie şi revoluţii. În toamna anului 1939 s-a ridicat ca o stafie a morţii prăpădul războiului, care tinde să se lăţească peste toată lumea. Se poate însă întîmpla ca toamna prezisă de către Petre Lupu să nu fi sosit încă în tot prăpădul ei. Această toamnă va însemna şi începutul unei foamete mari. Dar faptul că prevestirile ciobanului încep să prindă margini desluşite, nu înseamnă cîtuşi de puţin că el a profetizat în sensul adevărat al cuvîntului, prin insuflarea Duhului Sfînt ci – după cum s-a arătat în cuprinsul acestei lucrări – a putut face o ghicitoare prin mijlocirea unui duh pitonicesc care l-ar fi inspirat, ţinîndu-se seama în cîte feluri se pot mistifica profeţiile, prin previziuni care adeseori se împlinesc. Exemple de false profeţii, verificate în cursul vremii, sînt acelea ale predicţiunilor ce s-au făcut de către atîţia 216 astrologi, magi şi rabini, pe care totuşi Biserica i-a anatemizat. Un caz cunoscut este, de pildă, acela al lui Nostradamus, din veacul al XlV-lea. În această categorie de fenomene demonice se înscriu şi prezicerile spiritiste care, adeseori, s-au putut verifica cu multă precizie, dar care sînt deopotrivă de osîndite de Biserica noastră dreptmăritoare. Vedenia stelei cu patru colţuri, descrisă de Petra-che Lupu ca simbol a patru urgii cu care va fi bătut pămîntul, poartă cu sine – indiferent de împlinirea prăpădului prevestit – aceeaşi pecete cu totul dubioasă care identifică tot fenomenul Maglavitului. Adevărurile de mărturie pe care Dumnezeu ni le-a descoperit prin toţi sfinţii Săi, şi mai presus de toţi prin însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, sînt cuprinse în cuvîntul Sfintelor Scripturi. Toate învăţăturile de trebuinţă pentru mîntuirea noastră ni s-au dat în întregime. Tot astfel, ni s-au dat şi profeţiile, prin care putem cunoaşte semnul vremurilor. Iar cine vrea să se înţelepţească, n-are decît să citească Sfintele Scripturi, rugîndu-se în duh smerit, ca Domnul să-1 lumineze şi va putea afla şi cunoaşte ce-i va fi de folos. Ce nu ni se va descoperi din Sfintele Scripturi înseamnă că încă nu ne este dat să ştim. Dar să nu-L ispitim pe Dumnezeu cu lucruri neîngăduite, căci chiar dorinţa de a cunoaşte viitorul poate fi un mare păcat pierzător de suflet, ca şi ieşirea de sub ascultarea 217 Bisericii, într-o izolare faţă de obştea ecumenică. 17. Observaţii Şirul punctelor dubioase ale cazului de la Maglavit s-ar putea prelungi cu încă multe alte date; totuşi, din cele arătate, oricine va avea destul material documentar pentru a-şi forma convingerile sale în această privinţă. Iar materialul documentar folosit aici a fost bazat, în cea mai mare parte, pe date unanim recunoscute sau pe mărturii aduse în diverse scrieri ale unor prelaţi, preoţi şi teologi ai Bisericii. S-au înlăturat deci mărturiile orale, care ar fi provenit chiar din partea unor oameni de foarte bună credinţă, pentru a un se prilejui bănuieli de părtinire asupra relatărilor lor. În încheierea acestui capitol, este nevoie să se pomenească şi de mînăstirea care se înfăptuieşte la Maglavit. După cum se ştie, gîndul înălţării acestui Sfînt Aşezămînt nu provine nici dintr-o poruncă a „moşului” şi nici dintr-o dorinţă a lui Petrache Lupu, ci din iniţiativa dlui dr. C. S. Nicolăescu-Plopşor, membru în Comisiunea Culturală a Sfintei Episcopii a Rîmnicului Noului Severin. Dealtfel, însuşi Petrache Lupu mărturiseşte deschis: „«Moşul» nu mi-a spus să fac biserică. «Moşul» nu mi-a spus să fac spital. Cine vrea, să facă, dar mie «moşul» nu mi-a spus” („Maglavitul”, Pr. V. I. Ouatu, p. 62). . Cînd lumea a început să dea bani în acest scop, Petrache Lupu, ca factor central al Maglavitului, şi-a luat însărcinarea de a 218 patrona Comitetul de lucru al acestei biserici. Iar această biserică s-a pornit şi construcţia ei sporeşte. Ce se va alege de ea, nu se ştie încă. Daca această zidire de închinare va continua să fie ridicată pe temeiul unor fenomene dubioase şi de o esenţă necurată, care nu au fost destul de bine cercetate, ridicarea acestui aşezămînt va fi o mare urîciune, care ne va atrage mînia lui Dumnezeu23 . Dacă, în schimb, se va căuta să se năruiască lucrarea de rătăcire care s-a putut produce arătîndu-se pe faţă şi cu toată îndrăzneala ispita mare în care s-au prins atîţia oameni de bună credinţa, atunci biserica ce se înalţă acum va fi cu adevărat binecuvîntata de Dumnezeu. Faţă de toate cele petrecute în acest caz, putem spune cu amărăciune: Ce folos că unele lucruri aparente, din cîte s-au săvîrşit cu Petre Lupu, sînt bune, dacă în schimb altele poartă cu ele otrava şarpelui! Ce folos că mulţi oameni au fost atraşi de mirajul credinţei, în schimb nu spre o credinţă adevărată, ci spre o cursă de moarte ! Ce folos că în urma unor vedenii se ridică o mînăstire, dar se rătăceşte lumea ! Ce folos că se pocăiesc cîţiva oameni la duhovnic, iar cei mai mulţi se pocăiesc la o „buturugă” sau îşi pun 23 În această privinţă, canonul 83 al Sinodului de la Cartagina porunceşte: „Toate altarele care se ridică în urma visurilor şi descoperirilor false ale unor oameni, în tot chipul trebuiesc înlăturate”. 219 nădejdea de izbăvire în picăturile prelinse dintr-o cracă uscată, sau în alte credinţe deşarte ! „Adevărat, fericiţi cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-L păzesc pe dînsul”. Şi cuvîntul Domnului spune: „Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne ! va intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne ! N-am proorocit noi în numele Tău ? N-am scos noi draci în numele Tău ? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău ? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fără de lege” (Matei 7, 21-23).

 

142 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Radu Iacoboaie said, on iunie 12, 2015 at 4:01 am

    Acest articol este ideea preotului Matei Vulcånescu? Pentru cå el asocia ,,fenomenul” Boca (sintagmå perfidå) cu fenomenul Maglavit… El vede multe asemånåri… Nu se laså pânå nu-l discrediteazå complet pe părintele Arsenie Boca… Are o misiune de îndeplinit…

    Apreciat de 1 persoană

    • Altul said, on iunie 12, 2015 at 8:55 am

      Analiza lui Mihai Urzica este revelatoare. Am citit-o mai de mult si este evident un reper.

      @Iacoboaie

      Vad ca atatea discutii nu te-au schimbat deloc. Aidoma unui perete, continui sa-ti sustii superstitiile pe care le denumesti in mod eronat „ortodoxie”.

      Iar fenomenul Arsenie Boca (ca e un fenomen si pot explica si de ce) este identic cu Maglavit. Se da una bucata persoana „harismatica” pe care fanii o considera sfanta si fara cusur, una bucata lipsa a criteriilor patristice de evaluare a situatiei, una bucata sute si mii de pelerini in cautare de minunism si nu de ortodoxiei.

      Apreciat de 2 persoane

      • Iones said, on iunie 12, 2015 at 11:33 am

        @Altul „Iar fenomenul Arsenie Boca (ca e un fenomen si pot explica si de ce) este identic cu Maglavit.”

        Asta e gogoaşa lansată de Matei Vulcănescu ca să-şi manipuleze soldăţei săi şi să-şi atragă faimă şi să-şi creeze un mare nume de apologet închipuit. Unde sunt zecile sau sutele de mii de oameni care mergeau la Maglavit? Câţi oameni a întors la credinţă Petrache Lupu şi câţi a ajutat după moarte? Comparaţia este total deplasată. Harul lui Dumnezeu lucrează prin părintele Arsenie Boca şi după moartea sa, aşa cum a lucrat încă din timpul vieţii sale vremelnice ceea ce arată că el nu este mic înaintea lui Dumnezeu – după cum mărturisea şi părintele arhimandrit Justin Pârvu – şi că a aflat har la Dumnezeu. La mormântul părintelui Arsenie urlă dracii, se vindecă demonizaţii, pe când la Petrache Lupu se vede care este situaţia.

        Apreciază

      • Altul said, on iunie 12, 2015 at 12:55 pm

        @Iones

        La ce credinta a adus Arsenie Boca? La asta? http://www.arsenieboca.ro/interviu-cu-domnul-Ioan-SOCOL
        La „icoana nu e dogma”, cum a zis Iacoboaie? La credinta marca Vamvulescu si Nifon de la Prislop. Scutiti-ma cu astfel de „convertiri” la erezie.
        Ce a zis Matei Vulcanescu e perfect adevarat si asta se poate vedea cu ochiul liber. Nu era nevoie sa o zica el. Fenomenul Arsenie Boca se aseamana cu multe inselari in masa, inselari pornite de la goana dupa minunism.

        Apreciat de 3 persoane

      • tanase said, on iunie 13, 2015 at 12:34 am

        @Iones zici; „Asta e gogoaşa lansată de Matei Vulcănescu ca să-şi manipuleze soldăţei săi…” – Gandesti tare „bine”, se vede de pe Luna cata „personalitate” au „arsenistii” in manifestarile lor de orice fel.
        „Unde sunt zecile sau sutele de mii de oameni care mergeau la Maglavit?” – pai au trecut cam 80 de ani de atunci, poti sa incepi a-i cauta prin cimitire.
        ” Comparaţia este total deplasată” – corect, ereziile sunt uneori mai mari si mai grosolane, alteori … sensibil mai mici si mai subtile.
        „Harul lui Dumnezeu lucrează prin părintele Arsenie Boca şi după moartea sa…” – stai linistit ca nu se grabeste careva sa te reconverteasca de la propria-ti credinta.
        „La mormântul părintelui Arsenie urlă dracii, se vindecă demonizaţii, pe când la Petrache Lupu se vede care este situaţia” – Sigur ca „minunile vindecarii” pot fi „evidente” atunci cand scopul acestora este sa-l transforme pe cel ce are duhuri intr-un „adevarat” credincios „arsenist”, primind astfel un alt „duh” decat cel al lui Hristos.

        Apreciat de 1 persoană

      • artion said, on iunie 13, 2015 at 6:41 pm

        / Altul

        „fenomenul Arsenie Boca (ca e un fenomen si pot explica si de ce) este identic cu Maglavit”

        Ai dreptate pana la un punct. Spre deosebire de Petrache Lupu, parintele Arsenie Boca a facut minuni si dupa moartea sa, si aici nu ma refer doar la cazurile de boli vindecate, ci si la convertiri, boli sufletesti (patimi, ateism) spre exemplu oameni care au luat calea bisericii, ba chiar a calugariei datorita parintelui. Unii dintre ei au murit, si uite asa datorita parintelui Boca au murit spovediti, impartasiti, apropiati de biserica.

        Nu doar parintele Staniloae ci si Sfantul Nicolae Velimirovici s-au pronuntat favorabil in privinta fenomenului Maglavit. http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-anul-vii-nr-7-72-iulie-2009/maglavit-ultima-dorinta-a-lui-petrache-lupu/

        Parintele Arsenie Boca auzise si el despre Petrache Lupu, si era destul de sceptic asupra fenomenului :

        „Preotii au datoria de a cerceta duhurile. Si pe ce vom cunoaste? Pe roade. Deci, daca in sufletul tau sporeste smerenia, dragostea de Biserica, iubirea de oameni, ascultarea de preoti, nu esti in inselare, ci in adevar. Dacă însă încolţeste în sufletul tău o parere de sine, precum că esti sfântă, esti aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a lunecat în inselăciune. Asa mi se pare, din câte mi-au spus chiar preoţi, că ar fi alunecat si Petrache Lupu de la smerenie. Deci, sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulţi cu dar s-au pierdut iesind de sub povaţa cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă, te numeste că vei fi sfântă si sfânta sfintelor – chiar dacă acolo vei ajunge cum a ajuns si Maria Egipteanca – totusi mă pune pe gânduri. ”
        http://vlad-mihai.blogspot.ro/2010/11/scrisoare-inedita-adresata-de-parintele.html

        Petrache Lupu a fost chiar deshumat, in poza de mai jos nu pare deloc a avea sfinte moaste.. Daca era el atat de „ales” incat sa l vada pe Dumnezeu, nu arata in halul asta :

        Apreciază

    • Altul said, on iunie 12, 2015 at 9:00 am

      Si da, toti avem „misiunea” de „a discredita” fenomene cu iz eretic care contravin invataturilor de credinta ortodoxa. Deci, pe principiul asta, poti sa ne consideri pe toti in misiune Iacoboaie. In schimb tu, ai sigur o misiune sa intretii paganismele si superstitiile anti-patristice si anti-canonice.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mihaela said, on iunie 12, 2015 at 2:56 pm

        Buna ziua , indraznesc o mica paranteza la ceea ce noi „consideram” misionarism ..si incerc un exemplu .. prin cel mai discutat subiect , anume Arsenie Boca …citand un parinte drag ……Pr. Calistrat Chifan . ****Pentru toti dreptmaritori crestini si in atentia celor care denigreaza personalitatea Parintelui Arsenie Boca de la Sambata de Sus. Nu noi hotaram sfintenia sau intrarea in Rai, astea le-a hotarat Dumnezeu inca de la trecerea la cele vesnice a Parintelui. Asa cum a spus Mitropolitul Antonie Plamadeala: „Duhovnicul Arsenie Boca de la Sambata, a marcat Istoria Bisericii cu un curent personal de trezire duhovniceasca si va ramane in mentalitatea si in memoria credinciosilor care l-au cunoscut, O Cale de Lumina in Noaptea Ateismului Ideologic Comunist!” In ciuda tuturor parerilor pro si contra, starea de mantuire sau de har o da doar Bunul Dumnezeu fiecarui crestin, fiecarui cuvios si fiecarui duhovnic in parte. Nu este noua a sti cine, cum si cand se mantuieste. Nu judecati gresit ca sa nu cadeti in osanda lui Dumnezeu. „Cine crede in nume de apostol sau proroc, va avea plata de apostol sau de proroc!” Sf. Ap. Pavel. La mormatul oricariu cuvios te poti ruga sa primesti har si binecuvantare asa cum aprinzi lumanari sau ii pomenesti pe proprii parinti. Nu este pacat si nu este nicio greseala ca ortodocsii crestini sa isi doreasca sa se inchine sau sa viziteze Mormantul Parintelui Arsenie Boca!****
        ……………….si completez mai departe , in cuvintele mele, cu permisiunea d-stra , …de ce trebuie sa facem un misionarism din a judeca starea de sfintenie a cuiva ? ….daca nu suntem siguri de ceva anume cand ne rugam putem folosi rugaciunea simplificata ex: Parinte Arsenie Boca ( sau oricare alt nume ), daca ai trecere la Bunul Dumnezeu, roaga-te si pentru mine pacatosul ! ……fara riscul de a fi considerat pacat acest lucru ci din contra , caci putem continua sa ne rugam si pentru cei care ii etichetam ca ar fi rataciti de invatatura adevarata……si sa mentionam in rugaciune cu adaugarea ….”Cauta, o, Doamne, sufletul pierdut al (…….). Daca este cu putinta, ai mila! De nepatruns sunt judecatile Tale. Nu socoti aceasta rugaciune a mea ca un pacat; ci faca-se voia Ta cea sfanta!””
        ……caci Domnul nu se supara pe iubirea noastra pentru semeni ..indiferent in ce stare se afla ei „in ochii ratiunii noastre „. Nu tot El ne-a invatat sa -i iubim si sa ne rugam pentru ei ???.De ce trebuie sa ne insusim starea de judecatori si sa taiem unii in altii cu sabia cuvintelor de vrajba si ura .Credeti voi ca este roada buna si placuta Domnului ? Venin domnilor sadim nu indreptare, ura …nu dragoste de frate, asa cum Iisus ne-a lasat ca invatatura . Putem sa luam seama si fara sa ucidem starea launtrica ,sa lucram in duhul blandetii nu in duhul razvratirii si al indreptatirii de sine . Va rog sa ma iertati daca deranjez sau supar cu acest mesaj nevrednic. Dreptatea nu imi apartine . Pace va urez cu multa rabdare si rugaciune .O zi cu Domnul.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 12, 2015 at 3:09 pm

        TRASEUL Parintelui CALISTRAT CHIFAN de la Barnova: Oprit de la slujirea Sfintei Liturghii, apoi scos de sub caterisire, dupa care ACTIVIST PRO CIP – eGuvernare – internetul obiectelor – eliminarea banilor cash …

        https://saccsiv.wordpress.com/2014/10/04/traseul-parintelui-calistrat-chifan-de-la-barnova-oprit-de-la-slujirea-sfintei-liturghii-apoi-scos-de-sub-caterisire-dupa-care-activist-pro-cip-eguvernare-internetul-obiectelor/

        Apreciat de 1 persoană

      • Mihaela said, on iunie 12, 2015 at 3:38 pm

        Cu ce elimina invatatura Lui Hristos un caz particular al unui om ?( iarasi asumare de rol de judecatori ) ..care ca orice om este luptat in patimi..si caruia repet numai Domnul ii stie vrednicia sau nevrednicia si luptele sale..Noi doar aflam niste stiri. Atunci si despre cuviosul Parinte Serafim Rose ce sa mai spunem ? … care a avut un trecut cutremurator inainte de a se deschide Domnului si a ajunge la o anumita stare de inaltare duhovniceasca…si ale carui lucrari sunt adevarate izvoare de lumina pentru ortodoxie .Si sunt multi altii care au avut trasee mai mult sau putin anevoioase si luptate si au ajuns in lucrarea duhului sfant .
        Ceea ce afirma Pr Calistrat despre judecatoria din noi …afirma oricare alt enorias intarit in ortodoxia asceta ..pura ..caci este legat de adevaratul crez lasat ca invatatura. Nu inteleg relevanta linkului cu ideea in sine pe care am exprimat-o …despre umanul din noi .. . Deci pana la urma ce cultivam/semanam ? ….
        Bucurie si pace tuturor !

        Apreciază

      • Altul said, on iunie 12, 2015 at 4:29 pm

        @Mihaela

        Pr. Calistrat mai spune si lucruri bune, nu zic ca nu, dar ce ai postat tu aici nu are nici-o treaba cu ce invata Biserica.

        Cand Hristos zice sa nu judecam, nu se refera evident sa nu problematizam probleme legate de credinta. Cine crede asta, nu poate fi socotit decat orb. Multi se ascund in spatele indemnului lui Hristos, pe care il interpreteaza aiurea pentru a-si acoperi in vre-un fel patimile astea mistice sau neortodoxe. Sa nu uitam ca si ecumenistii se folosesc de aceleasi pasaje.

        Toti acestia uita ca Hristos a zis ca „pomul se cunoaste dupa roade”, ca Sfantul Ioan a zis sa „cercetam duhurile”, De asemenea voi uitati si „vai-ul” Sfantului Prooroc Isaia: „Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5, 20).

        Daca vrei iti fac si un compendiu din Scriptura si Sfintii Parintii care arata clar ca in chestiuni de credinta (gen pictarea unor eretici) trebuie sa mustram, iar mustrarea pentru unii suna a judecata, dar e altceva.

        Deci sa-mi fie cu iertare, dar argumentele sunt neconvingatoare. Multi eretici au „revigorat viata duhovniceasca”, iar asta nu ii face deloc sfinti. Din contra, exista alt pasaj biblic pentru ei: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?” (Matei 7:22).

        Apreciază

      • salutari said, on iunie 12, 2015 at 5:01 pm

        apreciez comentariul Mihaelei. Foarte frumos!

        Apreciază

    • Cristian said, on iunie 12, 2015 at 10:10 am

      Adevărul este că și eu văd multe asemănări.

      Apreciat de 2 persoane

    • Gabriel said, on iunie 12, 2015 at 1:23 pm

      Daaa…Mihail Urzica cand a scris Minuni şi false minuni pe Vulcanescu l-a intrebat 🙂

      Apreciază

      • G-man said, on iunie 12, 2015 at 3:59 pm

        🙂

        Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 6:41 pm

        Trebuie adaugat ca pr. Matei Vulcanescu e probabil cel mai mare teolog actual al ortodoxiei romanesti ca pregatire si dogmatica. Si asta fiind lucid. Si nu ca o lauda. Caci e normativ sa fim cu totii ortodocsi. Dar din Romania el e cel mai complet. Pentru ca are dascal mare

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 12, 2015 at 7:13 pm

        Andrei

        E atat de mare incat e pro cip …

        Apreciat de 1 persoană

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 7:35 pm

        E pro cip? Nu stiam…Nu am citit chiar tot…Inseamna ca desi stie bine dogmatica ortodoxa si lupta cu ereziile, e bun ereziolog ca Sf. Epifanie de Salamina, e foarte legat de o gandire analitica…metodica, care il face sa ignore asta…dar daca ne rugam Dumnezeu ii va descoperi ca nu e bine cu cipul…deloc…oricum ca teolog e cel mai mare..pacat ca ii lipseste asta..daca avea si pozitia buna anticip total, era cu adevarat ca Epifanie de Salamina, dar asta e ca sa il smereasca Dumnezeu…i-a lasat inselarea asta mica…dar daca vine momentul…o sa fie cu noi contra cipului

        Apreciază

      • Iones said, on iunie 12, 2015 at 10:02 pm

        @Andrei a scris „pr. Matei Vulcanescu e probabil cel mai mare teolog actual al ortodoxiei romanesti”.

        O asemenea prostie nu am mai auzit în viata mea. Auzi şi tu…probabil „cel mai mare teolog” al „ortodoxiei româneşti”. Cu asemenea „teologi” speculatori şi intrigatori se va alege praful de întreaga teologie. O să tot apară pe bandă rulantă „teologi” din ăştia închipuiţi…. Teolog – adică cuvântător de Dumnezeu – este acela care a ajuns la despătimire şi îndumnezeire după har ca Sf. Grigorie Palama, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie de Nazians, Sf. Ioan Evanghelistul şi ceilalţi sfinţi. Aceia sunt teologi, nu măscărici ca Matei Vulcănescu.

        Apreciat de 1 persoană

      • Iones said, on iunie 12, 2015 at 10:30 pm

        @Andrei a scris „daca avea si pozitia buna anticip total, era cu adevarat ca Epifanie de Salamina”

        Las-o jos că măcăne! Comparaţia lui Matei Vulcănescu cu Sfântul Epifanie de Salamina este total deplasată şi blasfemiatoare. O fi el evreu ca şi sfântul Epifanie de Salamina, însă diferenţa dintre Sfântul Epifanie de Salamina şi Matei Vulcănescu este ca de la cer la pământ. I-ar trebui zeci de ani de pocăinţă sinceră lui Matei Vulcănescu ca să-l ajungă din urmă pe Sf. Epifanie de Salamina!

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 13, 2015 at 3:54 am

        Iones

        E evreu?

        Apreciază

      • Iones said, on iunie 13, 2015 at 7:34 am

        @saccsiv

        Aşa se pare, după ascensiunea fulminantă în treapta de proroiereu la o asemenea vârstă şi după anturajul în care se învârte, aşa se pare. Am să mă interesez în mod special.pe subiect de la cine trebuie.

        Apreciază

      • Iones said, on iunie 13, 2015 at 7:36 am

        @saccsiv

        Aşa se pare, după ascensiunea fulminantă în treapta de protoiereu la o asemenea vârstă şi după anturajul în care se învârte, aşa se pare. Am să mă interesez în mod special.pe subiect de la cine trebuie.

        Apreciază

      • Iones said, on iunie 13, 2015 at 8:09 am

        Aici se observă mai bine şi după fizionomie

        Apreciază

      • Stelian said, on iunie 13, 2015 at 12:08 pm

        Matei Vulcanescu cel mai mare teolog al ortodoxiei romanesti contemporane ca pregatire? Ma faci sa rad…

        Apreciat de 1 persoană

      • Altul said, on iunie 13, 2015 at 12:18 pm

        @Iones

        Aproape ca nu imi vine sa cred. Daca Iacoboaie e in stare sa spuna erezii fara numar pentru a-si apara guru-l, tu esti in stare sa spui toate nenorocirile despre o persoana care ti-a atacat guru-l. Astea sunt semne ale departarii incredibil de mari de adevaratul duh patristic, acolo unde omul in lipsa de argumente inventeaza lucruri contra celui care zice adevarul.
        Eu stiu cate ceva despe Vulcanescu si numai „ascensiune rapida” nu a avut. E de apropae 10 ani preot, iar hirotesia i-a facut-o IPS SERAFIM DE PIREU ca rasplata pentru eforturile sale anti-ecumeniste. Ne acuza Iacoboaie ca „denigram” pictarea de eretici. Pai asta ce e atunci? Stai ca probabil e evreu, ca are si fizionomie ca nu stiu ce. Eu nu stiu cum de nu va e rusine numai sa ganditi asa! SI arata-mi te rog unde a speculat in materie de dogme. Sau nu stii exact ce e aia? Am vazut ca in general comentariile tale contin chestii spuse doar ca sa te aflii in treaba si doar din ura fata de ceva/cineva. Exact cum ai spus atunci ca sfintii au avut si erezii care au fost condamnate sinodal, dar nu ai putut sa dovedesti cine si ce erezii!

        @ayeaye

        Parintele Iustin a gresit ca a girat fenomene harismatice eretice cum este cazul Maglavit sau Vladimiresti. Poate nici nu era bine informat in legatura cu situatia. Dar Maglavit si Vladimiresti put de la distanta a mistica minunista si protestanta. Citeste Filocalia si apoi compara cu misticismul asta si o sa vezi ca sunt EREZII si ca nu au nici-o legatura cu ortodoxia. Eu nu inteleg cum voi puteti fi pacaliti asa usor de orice „harismatic” care vorbeste in numele lui Hristos. Sa fie de la faptul ca nu cunoasteti invatatura de credinta si nici nu aveti interesul sa o asimilati?

        Apreciat de 1 persoană

      • Iones said, on iunie 13, 2015 at 5:19 pm

        @Altul

        Tocmai voi, soldăţeii lui Vulcănescu vorbiţi despre denigrare. Tocmai voi care pentru a îndreptăţii speculaţiile şi intrigile lansate de Vulcănescu aţi ajuns să denigraţi şi să terfeliţi mărturisitori care au suferit în temniţele comuniste şi unii dintre cei mai valoroşi oameni ai neamului românesc începând cu părintele arhimandrit Justin Pârvu, Aspazia Oţel Petrescu, Părintele Nicolae Tănase, Părintele Mihai Andrei Aldea, Pr. Prof. Univ. dr.Simion Todoran şamd. Matei Vulcănescu nu este nici un mare teolog actual, ci este un gornist speculator ca şi Aniţulesei de la Rădăuţi. Aceasta este realitatea, Vulcănescu nu îi seamănă în absolut nici o privinţă Sfântului Epifanie de Salamina, după cum vor să-l compare soldăţeii lui.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 13, 2015 at 6:08 pm

        Iones

        Nu prea exista pe aici soldatei ai parintelui Vulcanescu din simplul motiv ca el e pro cip iar pe aici majoritatea sunt anti cip. Mai mult, pe aici s-au dus mari razboaie cu el.

        Apreciat de 1 persoană

      • el said, on iunie 13, 2015 at 5:39 pm

        saccsiv

        Iones este un om pizmas cu multa ura; mi-a dovedit la articolele despre guru boca. Ce credit pot sa dai palavrelor unui asemenea om orb si patimas? Acum vede evrei pesre tot, conspiratii si comploturi antiboca numai EREZIA si INSELAREA lui boca vizibila cat casa NU o vede!
        E un iresponsabil dintre horadele si multitudinea care arunca cu cuvintele aiurea. Popa vulcanescu este preot in Grecia unde ORICE preot ravnitor este sustinut de ierarhii sai mai ales aceia cu tragere de inima pentru Ortodoxie( spun acesdta din cunostinta de cauza fata de preotilor greci in general). Asta e situatia popei vulcanescu, si STIM ca este antiecumenist lucru mostenit de el de la greci, dar stim si ca GRESESTE in pozitia sa procip si nu nmai in aceea.
        Nu stim insa ce se va intampla cu fiecare , CARE dintre limbarii foarte „marturistori” azi anticip vor pastra pana la sfarsit rabdarea cea buna si CARE dintre cei care au gresit initial din procip vor deveni antiicip. Nu am nici cea mai mica incredere in „eroii” anticip care se inchina la draci si la inselati, acestia sunt deja in gheara diavolului care stim ca nu usor lasa sa scape vreun ageamiu care i s-a inchinat. Cat ca unul acum e procip dupa prostia mintii lui ingamfate dar NU se inchina diavolului prin cine stie ce inselare ca cea cu boca; acesta are mai multe sanse sa isi revina din sminteala mintii lui, caci nu a dat atatea drepturi diavolului ca cel care i s-a inchinat.

        Asa ca Iones MINTE, isi da cu parerea din banuieli FARA argumente, din prisosul inimii lui pline de ura.

        Iones

        sa-ti fie rusine, nu uita sa te spovedesti ca vorbesti afirmand despre altii lucruri defaimatoare fara sa stii daca sunt si adevatare doar pentru ca asa ti se pare tie, si sa te spovedestui ca faci asta si in auzul altora cutand sa-i smintesti si pe aceia.

        Apreciază

      • Altul said, on iunie 13, 2015 at 7:37 pm

        @Iones

        Hai sa iti arat cat poti sa aberezi si cum tot ce zici este doar pizma si rautate, fara nici-un fel de argument.

        „Tocmai voi, soldăţeii lui Vulcănescu vorbiţi despre denigrare.”

        De unde stii ca sunt soldatelul lui Vulcanescu? Ai date despre mine de care eu nu stiu?

        „Tocmai voi care pentru a îndreptăţii speculaţiile şi intrigile lansate de Vulcănescu aţi ajuns să denigraţi şi să terfeliţi mărturisitori care au suferit în temniţele comuniste şi unii dintre cei mai valoroşi oameni ai neamului românesc începând cu părintele arhimandrit Justin Pârvu, Aspazia Oţel Petrescu, Părintele Nicolae Tănase, Părintele Mihai Andrei Aldea, Pr. Prof. Univ. dr.Simion Todoran şamd.”

        Arata-mi locul, ora si minutul in care eu am zis ceva despre in afara de Aspazia Otel Petrescu despre care nu am zis altceva decat ce a spus ea insasi despre sine: ca se considera adogmatica, ceea ce e un lucru foarte grav. Daca pentru voi astfel de chestii nu sunt de luat in seama, nu puteti fi decat niste inselati care admirati un club elitist de persoane si nu va intereseaza credinta ortodoxa. Si unde a spus Vulcanescu ceva despre cei insirati?

        „Matei Vulcănescu nu este nici un mare teolog actual, ci este un gornist speculator ca şi Aniţulesei de la Rădăuţi. Aceasta este realitatea, Vulcănescu nu îi seamănă în absolut nici o privinţă Sfântului Epifanie de Salamina, după cum vor să-l compare soldăţeii lui.”

        Te-am intrebat si data trecuta unde a speculat dogmatic Vulcanescu. Eludezi cu gratie intrebarea si repeti aceeasi placa care are drept scop o jignire pe care nu o poti dovedi. Deci repet intrebarea: unde? Anitulesei ce mai are? De ce e asa de guru Boca, dar Anitulesei, care nu a spus nimic neortodox pana acum si nici nu a pictat eretici prin biserici, nu e?

        Apreciază

    • ayeaye20 said, on iunie 12, 2015 at 9:46 pm

      http://www.atitudini.com/2010/03/parintele-justin-parvu-despre-dezmostenirea-ortodoxiei/
      Sf Justin Parvu :
      In aceste momente grele pentru noi de a ne pastra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a inceput prin manastirea Vladimiresti si a continuat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte pozitiv asupra crestinatatii noastre. In pofida tuturor controverselor, inceputul maicii Veronica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele si greutatile de mai tarziu.
      Apoi a venit vremea lui Petrache Lupu care a fost compromis de Carol al II-lea, si care mai mult a compromis decat sa ajute viata Bisericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Romania noastra.

      Apreciază

      • G-man said, on iunie 13, 2015 at 2:49 pm

        cine are valoare are valoare si in iad , Sfantul Justin Parvu a apreciat ce era de apreciat de acolo

        https://saccsiv.wordpress.com/2015/04/20/20-aprilie-mucenita-mihaela-iordache/
        ………………….
        Chiar dacă multe tinere din această mănăstire şi-au sfinţit viaţa prin jertfa lor curată şi dorinţa sinceră de despătimire, totuşi trebuie să menţionăm un aspect nu tocmai fericit al mănăstirii Vladimireşti. S-a scris şi s-a vorbit mult despre acest aspect, ce considerăm că nu trebuie lăsat sub tăcere, deoarece lipsa de asumare a greşelii poate provoca sminteli mult mai mari decât cele iniţiale şi credem că pocăinţa poate repara trecutul stricat al fiecăruia, chiar şi al unui popor. Aşa cum au conglăsuit marii părinţi ai Ortodoxiei româneşti din acea vreme, Părinţii Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc şu alţii, m-rea Vladimireşti se afla sub înşelare demonică prin aşa-zisele vedenii ale maicii Veronica, o tânără simplă de la ţară, fără şcoală prea multă, dar care din păcate s-a făcut organ de înşelare demonică a maselor care veneau în număr mare, îmbulzindu-se la m-rea Vladimireşti, pentru a afla viitorul din vedeniile acestei maici. Înşelarea ajunsese până într-acolo încât Maica Veronica declara fără jenă că ea şi mănăstirea Vladimireşti vor aduce izbăvire lumii şi vor întoarce lumea la credinţă. Părerea de sine că eşti cel mai bun şi vrednic – ştim, după cugetul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că reprezintă una din cele mai mari căderi ale sufletului, mândrie luciferică, ce a distrus până şi cete de îngeri. Ajunseseră să facă inovaţii în Biserică, schimbând multe din rânduieli canonice stabilite de Tradiţia patristică a Bisericii. Improvizează astfel o nouă dogmă în Biserică: „Cine nu are vedenii trebuie să asculte de cel ce are!”
        ……………………………………….

        Apreciază

      • el said, on iunie 13, 2015 at 5:49 pm

        ayeaye

        aici iar bati campii ca si cu boca. Mai suntei multi si mai aveti multe rataciri? E de groaza cata BEZNA si INSELARE salasluieste in unii ca voi, poporul „binecredincios” .

        Tot acelasi parinte Adrian Fagetanu era VEHEMENT IMPOTRIVA fenomenului Vladimiresti, l-a criticat in nenumarate randuri fata de mine si fata de MULTI altii femei si barbati.
        Asa ca NU CONFUNDA lucrarea curata de la Dumnezeu, a harului in Rugul Aprins cu RATACIREA nefericita de la vladimiresti si balariile si „aratarile ” macii veronica; o nefericita care se indracise definitiiv, sub girul popei Ioan Iovan.
        Acolo la vladimiresti lucru DRACESC a fost. Nu are legatura cu maica Mihaela cea primita acolo de veronica cea smintita stareta de la vladimiresti.

        Si in textul citat de tine se spune despre INCEPUTUL bun al maicii veronica, dar inceputul unui lucru este IRELEVANT, dar noi stim ca NU dupa inceput ci dupa SFRASIT judecam vrednicia si lucrarea cuiva; si talharul a fost nu numai la inceput rau ci TOATA viata dar pe cruce s-a mantuit si a facut de rusine faiseii ca tine.

        Apreciază

  2. Laur B3sT said, on iunie 12, 2015 at 7:12 am

    ..cred ca s-ar merita un subiect pe tema: CALATORIE in TIMP, demoni, vampiri, reancarnare, posesie demonica prin schimbarea infatisarii.. etc… iata si cateva videoclipuri:
    https://www.youtube.com/watch?v=hb1xyimrx0A (la 1:49 ar fi Nicolae Grigorescu ..)
    …………….

    …………….
    https://www.youtube.com/watch?v=ZWyHuN1G1vk – caz ciudat in care.. copilul indica EXACT LOCUL CRIMEI .. arema unde era, ceea ce anchetatorii nu reusisera sa afle.. si pe CEL CARE L-A UCIS in urma cu 4 ani.. exact cand el s-a nascut !!
    ……………

    Apreciază

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 10:23 am

      Laur crezi in reincarnare ?

      Apreciază

      • Laur B3sT said, on iunie 12, 2015 at 12:00 pm

        nu.. de ce ?!
        exista posesia prin spirit malefic si prelungirea vietii.. din antichitate si dovedita si scrisa in Biblie.. daca la asta te referi,,..

        Apreciază

      • G-man said, on iunie 12, 2015 at 4:01 pm

        Laur , atunci e bine .. pai vroiam sa iti recomand cartile Sfantului Serafim Rose …

        Apreciază

    • Ioan said, on iunie 12, 2015 at 12:10 pm

      Asemanarea dintre Jack Black si „The Barber of Seville”!!!

      :))))

      Bărbierul din Sevilla este o operă comica compusă de Gioachino Rossini în 1816.

      Ca si cum am spune asemanarea dintre cutare si Fat-Frumos.

      Sunt persoane care seamana foarte bine intre ele. Aceasta nu inseamna ca sunt „calatori” in timp sau altceva.

      Apreciat de 2 persoane

  3. RomeoB said, on iunie 12, 2015 at 7:19 am

    Prin anii 50, Petrache Lupu a mai profetit ca nu va muri pana ce comunismul nu va cadea, lucru care s-a implinit…

    Apreciază

  4. Laur B3sT said, on iunie 12, 2015 at 7:24 am

    ..si inca una pentru „economie”..
    China vrea teritorii din statele unite pentru banii datorati de catre americani tuturor chinezilor …

    Apreciază

  5. isa said, on iunie 12, 2015 at 9:11 am

    „Moşul spune că ne iartă, fraţilor, dacă ne pocăim la Cruce… ” – mi se pare o referire limpede la jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce, pentru oameni. Cred ca Petrache Lupu a fost vizitat de unul dintre sfintii ocrotitori ai României.

    Apreciază

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 10:39 am

      isa
      un sfant mincinos ? adica l-a vizitat un sfant ..da ia zis ca e mosu .. adica Dumnezeu … in ce carti ai mai citit ceva asemanator ?
      isa esti ortodoxa ?
      ai mai comentat pe aici cu alt nick ?

      Apreciat de 1 persoană

      • isa said, on iunie 12, 2015 at 4:00 pm

        Dumnezeu Tatal nu s-a aratat nimanui la fata. I-a zis mosu poate pentru ca asa cum l-a vazut arata foarte batran? Si bunicul meu imi spunea „hai la mosu”, sau „fata lu’ mosu” si aceasta exprimare inca este folosita (la sate) … Am cautat explicatia cea mai simpla, poti sa spui chiar puerila. Sunt ortodoxa (ma stradui, asa ca iarta-mi greselile … ).

        Apreciază

    • nikodim said, on iunie 12, 2015 at 6:37 pm

      „Mosul” ne „iarta” daca ne pocaim la cruce? Referirea nu e limpede deloc, pentru ca din vorbele lui Petrache Ulfila( Lupu) nu apare Numele Sau, al Lui Hristos. Cruci au fost multe in istorie, insa numai Una a fost cea datatoare de Viata, cea pe care s-a rastignit Mantuitorul. Si tu singur/singura spui „mi se pare”…deci nu rezulta ceva clar ci doar pareri.
      Fara marturisirea Mantuitorului ce „referire limpede” la mantuire poate exista? Iar Petrache Ulfila ocoleste la mare distanta Numele Mantuitorului si marturiseste in schimb pe un oarecare „Mos”.
      Daca „Mosul” ar fi fost unul dintre Sfinti cum spui tu, in mod sigur totul s-ar fi marturisit in Numele lui Hristos.

      Apreciază

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:17 pm

      isa
      merci de rapuns , lasa ca nu e nimeni sfant pe aici ….
      dar cand vorbim de dreapta credinta e altceva.
      e gresit asta cu mosu .. orice inger , sfant i s-ar fi aratat lui petrache acela ar fi vestit pe HRISTOS.
      si ATENTIE ! ca separarea asta pe care o faci si o face multa lume in video ala pro petrache… e HULA!
      adica petrache la vazut pe Dumnezeu ..pe care nu il mai vazuse nimeni de 4mii de ani .. zice .. caricatura aia de om din video…
      cum asa . adica HRISTOS CE E ? a venit degeaba dupa unii !
      cu cine a vorbit Adam in rai ..pai cu Hristos ..si o spun Sfintii Parinti asta.
      cu cine a vorbit Moise …. pai cu Hristos … idem
      apoi
      ………………….
      Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
      Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
      Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
      Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
      Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
      ……………………..
      daca vrei si interpretarea textului acesta poate ne ajuta fratele mircea.v, cu un text din omilii la matei ,dar am dat doar pasajul care e clar.

      si mai e ceva
      e un canon .. nu il mai stiu care unde zice clar ca nu ai voie sa spui Hristos dar sa nu te gandesti automat si la Tatal si la Duhul Sfant. Adica Sfanta Treime nu se desparte nici in gand.

      Apreciază

      • isa said, on iunie 15, 2015 at 9:40 am

        Multumesc mult ! Am inteles. Asa este, Sfanta Treime e un intreg.

        Apreciază

  6. G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:11 am

    Plansul de vineri seara – Sfantul Efrem Sirul

    Suflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el.

    Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde.

    Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat.

    Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive, si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule.

    A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele lui cu indurarile Tale.

    Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata.

    Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean.

    Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate.

    Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa sa caute a o indulci pe dansa.

    Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali.

    Eu – stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai inainte scrisi – venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine.

    O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule, zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea.

    Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de dezmierdari imi necajeste sufletul meu.

    Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine, netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a poruncilor Tale.

    Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie.

    Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand le-am mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata.

    Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi.

    Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire.

    Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea.

    Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale, ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar dai desfatare vesnica.

    O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor izbavi de plansurile cele vesnice.

    Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine intr-insa poarta inca roade in trupul meu.

    Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.

    Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multa bunatatea Ta.

    Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruieste-mi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele vietii mele.

    Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine.

    Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit.

    Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.

    Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta.

    Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

    Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea, trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime porneste porunca.

    Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vietii tale?

    Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule?

    Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie, Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale.

    Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.

    Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu, nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul dreptatii?

    Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai, mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit – in focul cel vesnic si nestins.

    O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te trezvesti catre Dumnezeu?

    Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la tine.

    Privegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te. Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului.

    Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!

    Sfantul Efrem Sirul

    Apreciat de 2 persoane

  7. isa said, on iunie 12, 2015 at 9:14 am

    Ca fapt divers – NATO are ca emblema o stea cu 4 colturi …

    Apreciază

  8. Mihai said, on iunie 12, 2015 at 9:21 am

    Chiar dacă Părintele Stăniloaie a zis atunci că e de la Dumnezeu, eu aș zice că nu. Cum ne dăm seama ? Din faptul că a intrat cu tupeu prin ușile împărătești, și că a persistat în această atitudine îndrăzneață ((a pretins să-i pună preotul un scaun în Sfântul Altar). Vi se pare că e de la Dumnezeu un asemenea comportament ? Dacă Petrache Lupu ar fi venit din partea lui Dumnezeu, s-ar fi manifestat în cadrul rânduielilor lui Dumnezeu, ceea ce aplicat la Sfintele Slujbe ale Bisericii înseamnă că nu poate mireanul niciodată să intre prin ușile împărătești, chiar dacă ar învia și morții. Nici să stea pe soleie (locul din fața uilor împărătești) nu are voie mireanul; poate numai să treacă atunci când se împărtășește. Într-adevăr, numai regele țării respective (ortodoxe) poate să reacă prin ușile împărătești, dar el este uns de Dumnezeu, prin clerul Bisericii. Ar putea să zică unii că această viziune este ”habotnică”, pentru că urmărește respectarea cu orice preț a regulilor. Ceea ce spunem aici nu vine din faptul că avem o înțelegere mecanică asupra rânduielilor Bisericii, ci pentru că așa este. Cei care ați mai citit ați observat cu siguranță mărturii (prin cărți de tipul Patericului) că aceste reguli se respectă cu sfințenie, pentru că e vorba de voia lui Dumnezeu. De exemplu niciodată un înger nu se apucă să corecteze pe preot, chiar dacă ar greși preotul la slujbă, și chiar dacă ar vedea acela pe îngeri. De ce ? Pentru că Dumnezeu a hotărât că oamenii să fie îndreptați de oameni. De exemplu, niciodată un om al lui Dumnezeu n-o să se apuce să facă vreo lucrare preoțească fără să aibe hirotonie, chiar dacă ar putea să învie și morții. De exemplu Părintele Paisie Aghioritul, care era sfânt, dar nu era preot. Aici iarăși se vede înșelarea de la Maglavit, pentru că Petrache Lupu punea mâna pe capul oamenilor fără să fie preot.
    Acest criteriu era folosit de Sfinții Părinți. A se vedea în viața Sfântului Simeon Stâlpnicul. În Sinaxar avem doi Sfinți cu acest nume, unul pe 1 sepembrie, iar celălalt prin mai sau iunie. La unul din aceștia au trimis Părinții de atunci pe cineva ca să-l încerce dacă e de la Dumnezeu rânduiala lui de a sta pe stâlp. Acela trebuia să-i pună în vederea Sfântului Simeon să se dea jos de pe stâlp, pentru că nu ar fi de la Dumnezeu. Dacă ceea ce făcea el era de la Dumnezeu, semnul era că Sfântul Simeon s-ar fi supus hotărârii părinților. Iar dacă s-ar fi împotrivit, ar fi fost clar că e de la vrăjmașul. Când Sfântul a auzit mesajul Părinților, a și pus piciorul pe scară să se dea jos. La care trimișii i-au zis să rămână, pentru că acum au cunoscut că e de la Dumnezeu.
    Îmi pare rău, dar la cest test pică și Părintele Arsenie Boca. Un om al lui Dumnezeu nu putea să picteze persoane papistașe în Biserică, nici măcar metaforic. Biserica este un loc sacru unde se respectă o rânduială. E ca și cum cântărețul de la strană s-ar apuca să cânte un cântec de la Lady Gaga, ”ca să vadă oamenii că e de la vrăjmalul muzica ei”. Este absurd.
    În ce-l privește pe Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu știe dacă s-a mântuit sau nu; dar în ce privește sfințenia lui, aș zice că nu este sfânt. Aici este un fenomen foarte complex, unde se îngemănează mai multe planuri. Există un nivel unde anumiți oameni fac bani din promovarea pelerinajelor la Prislop. La mine în oraș aproape pe toți stâlpii se află anunțuri cu pelerinaje ”la mormântul Părintelui Arsenie Boca”. Aproape în fiecare săptămână se organizează astfel de pelerinaje. Aici par a fi două straturi: unii, care s-au adaptat din mers, și care nu au treabă directă cu masoneria; și un alt strat, periculos, de oameni care sunt în legătură cu interesele masonice care promovează pe Părintele Arsenie. După aceea există un plan mai adânc, unde avem de-a face cu masoneria. Părintele Arsenie este un vehicol folosit de ecumeniști/masoni pentru promovarea tezelor lor satanice. Se pare că Părintele Arsenie deja era căzut în înșelare când a pictat la Drăgănescu, altfel nu se explică. ”Hristosul” pictat de el este un fel de ”Hristos” new-age. Acuma se pare că ei trag sforile pentru ”canonizarea” părintelui. Aceasta, dacă se va realiza, va servi intereselor ecumeniste. O să poată să spună că ceea ce fac ei (aproprierea de papistași) a fost profețit și de un Sfânt. Apoi există un strat mediatic, unde este promovat Părintele Arsenie Boca. Într-un ziar precum ”adevărul”, care este antiromânesc, apar mereu articole de genul ”Ultimele minuni făcute de Arsenie Boca. Cum a deschis ochii din sicriu”. Același ziar unde sunt atacați sistematic domnitorii noștri sfinți. Aici sunt și oamenii din blogosferă care sunt plătiți să promoveze fenomenul Prislop. Aici intră și Radu Iacoboaie, sau de exemplu administratorul blogului ”vremuri tulburi”. A se vedea cum a pus mai întâi ”icoana” cu Părintele Arsenie, iar mai joc Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Însă cea mai complicată problemă aicea este că există și un plan spiritual, unde forțe demonice lucrează pentru a face ”minuni”. Și eu am auzit de la oameni relatări despre ”minuni” care li s-au făcut de către Părintele Arsenie. Nu este inconceptibil pentru mine ca dracii să facă aceste minuni. La nivele mai oculte ale masoneriei, oamenii respectivi au contact direct cu dracii. În cotext ecumenist, în văd pe draci în stare să facă și minuni, să te îndrume și la fapte bune chiar, dar cu scopul de a te surpa mai târziu.
    În privința promovării subiectului Arsenie Boca, vă recomand să nu mai aveți de-a face cu Radu Iacoboaie. Este destul de clar că omul este plătit să promoveze acest subiect, așa cum a fost plătit să o promoveze și pe Elena Udrea. Eu l-aș bana pe orice site unde aș avea această pârghie. De exemplu aicea: omul respectiv parazitează acest site ca să-și facă reclamă lui. De asta are grijă să posteze întotdeauna primul sau printre primii. Nu vă mai bateți capul să vă contraziceți cu el. Este trist că un om poate coborâ până la acest nivel, ca să-și vândă conștiința pentru bani. Mai are și tupeul să-l acuze pe Părintele Vulcănescu de misiune, când el (Radu Iacoboaie) de fapt este agent.

    Apreciat de 2 persoane

    • Cristian said, on iunie 12, 2015 at 12:18 pm

      Supărat şi necăjit, îmi zice:

      – Să te duci orişicum, că n-am să te mai iert! Te-am trimis de două ori şi nu te-ai dus. Să te duci acuma, să-ţi faci datoria şi să spui la lume!

      De frică am zis:

      – Stai să mă duc la oi…

      – Hai că merg şi eu.

      – Bine, Moşule, hai!

      Şi am plecat împreună la tîrlă. Era tot cu două palme m’a la deal. La tîrlă am trecut să mulg oile. Moşul sta lîngă mine şi mă lua mereu la zor:

      – Du-te, du-te şi spune la lume!

      – Ho, că mă duc acum! Ho, că mă duc, ho! […]

      După ce-am muls oile, „Hai, hai!”, îmi zise Moşul.

      – Stai să strecor laptele…

      El nu m-a aşteptat să-l strecor şi mi-a vărsat găleata cu laptele.

      – Hai să mă petreci! […]

      – Moşule, degeaba mă trimeţi, că nu crede lumea, Moşule, nu crede. De aceea nu m-am dus cînd m-ai trimis, că lumea nu crede… O să rîdă de mine…

      – Du-te, du-te şi spune la lume c-am să mă mai las o dată! Şi pentru cei ce nu cred, ţi-am lăsat o vorbă mare, dar să n-o spui la nimeni pînă ce nu mi-o veni mie la socoteală!
      A apărut un nor patrat: a dispărut cu el.

      –––––––-

      Pare dintr-o comedie cu Chaplin. Petrache, necredinciosul, tare de cap, nu prea avea de gând să facă precum zisese, deci caută să se scoată cu minciuna și tărăgănează pe cât poate lucrurile. De aici se vede că se temea de arătare dar nici credință nu avea. În mod viclean, după ce înțelege că nu are încotro și împlinește voia arătării, începe să profite de poziția privilegiată pe care o capătă în societate și își ia rolul în serios, adică intră în pielea personajului providențial. Este evident că în străfundul conștiinței sale nici el nu credea în ceea ce făcea, dar faima de care se bucura în societate, s-a întâlnit ”providențial” cu caracterul său mic, stârnindu-i mândria, ascunsă viclean în cotloanele întunecate ale sufletului său.

      Iar arătarea, la fel de nepricepută, nerăbdătoare să-și atingă scopul, intră în ridicol neștiind cum să-l determine pe ciobanul necitit să-i împlinească mai repede dorințele.

      Fenomenele acestea sunt, pe lângă altele, o sită deasă prin care se cern creștinii doar cu numele, ce aleargă după ”minuni” și vindecări așa cum aleargă după orice ocazie profitabilă material (chilipir) în lumea de aici. Pe ei nu-i interesează viața după Hristos din dragoste și recunoștință pentru viața Sa dată pe cruce pentru ei, nici mântuirea ci doar folosul imediat ce ar rezulta din acceptarea formală a celor ce li se cer. Vedem aici exemplul etniei țigănești care a adoptat ”încreștinarea” la diverse secte și duc aparent o viață creștină neuitând să-l pomenească pe ”Isus” întotdeauna în discuții.

      Toți care, într-o formă sau alta, aleargă după folos lumesc, fie credincios sau ateu, începând de la anunțurile din ”vinerea neagră” până la Maglavit și Prislop, sfârșesc în aceeași rătăcire datorită vicleniei sufletești. La venirea Antihristului nu va mai fi nici un om necredincios, ci toți vor crede, chiar și cei mai aprigi atei care n-au mers niciodată la biserică ci au prigonit-o permanent, pentru că ”minunile” vor fi mai mari decât la Maglavit și Prislop. Iar ei, neavând dreapta credință și nici inima curată nu vor scăpa de amăgire. Căci amăgirea nu o combați cu rațiunea sau cu ”știința”, nici cu școală multă, nici cu lipsa școlii, nici cu fire neîncrezătoare, nici cu necredința. Toți care nu vor fi găsiți cu inima dreaptă și străduindu-se fără vicleșug pe calea mântuirii, vor sfârși în a crede Antihristului.

      Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 7:17 pm

        Este foarte interesanta chestiunea cu vorba tainica pentru vrajmas. Suntem in plina forma rusticizata a textelor gnostice. La fel si in textele gnostice Set sau hristosul gnostic(care nu mai are nici o legatura cu Hristos) vorbesc la fel, lasa vorbe ascunse unor ucenici ca apoi acestia sa le spuna la vreme…e uluitor cum in asa sate mizerabile a supravietuit ca in nisipul de la Nag Hammadi uitat de lume erezia

        Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 7:24 pm

        In spatele acestor chestiuni aparent inocente se ascund scheme vechi, complexe. Cartea lui Urzica e mare. E foarte grav ca aceste relatari au fost publicate la edituri ale episcopiei Ramnicului, a Sibiului, la Bucuresti la Patriarhiei, la Cernia si Cheia, tot la patriarhie…in perioada interbelica cand s-a schimbat calendarul o luasem pe o directie rea…dupa aceea ne-am mai revenit…va dati seama ca niste preoti ierei cu hirotonia nu publicau aceste mizerii ezoterice imbracate in miracol degeaba…a se vedea cu Daniil de varset, care foloseste pe Arsenie Boca pentru a dezbina bisericeste comunitatea romanilor din Timok si de a-i rupe de biserica sarba, provocand astfel si reactia acesteia care altfel nu avea loc si dezbinand doua neamuri unite prin etnogeneza. Si acest Daniil de varset, capul dezbinarii din Serbia, e seful curentului Arsenist din Romania, legat de filocatolicism, ecumenism, noul calendar, nationalism exagerat…si care face ca famiii in Timok sa se bata frate cu frate si veri cu veri pentru ca unii vor cu Romania NATo si altii cu Serbia ortodoxa…sa se ingroape fii in cimitire „romaneste” finantate de Daniil de Varset din banii de la Prislop, cimitire care separa pe fii de tatii lor si fratii lor si surorile ingropate in cimitirle ortodoxe „sarbesti”, canonice de acolo. Asa cum curentul de la Vladimiresti a fost folosit contra romanilor din Basarabia, conservatori din perioada interbelica, ca si cazul lui Visarion Puiu, legat si de Maglavit, si de tot, si care a persecutat ortodocsii din zona Hotin. Dar Dumnezeu inca ne mai tine. Dar e un mecanism eretic. A lua pamanturi de la biserici ortodoxe mai vechi si a creea un fel de religie specific romaneasca. Mosul nu e zeul dacic? Hai sa nu fim naivi….

        Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 7:30 pm

        Pentru cine a publicat Daniel de Varset albumele cu Draganescu? s-au dat in toate parohiile „romanesti” din Timok la preoti gratis…De ce? sa-l vezi acolo pe Francisc, pe San Pietro unita cu Sofia Sfanta, pe limbile de foc cazand pe mai multe biserici protestante, catolice si ortodoxe, ca sa stii ca iata romanii sunt prieteni cu toti, pe cand sarbii au luptat cu croatii ce venereaza pe Francisc si San Pietro si etc…ca Boca a zis ca bisericile sunt surori,pecand sarbii sunt contra surorii catolice…si deci romanii din timok sa se scoale contra serbiei intolerante fata de surora mare si sa o rada…nu se stiu multe din tara..altfel se vede din Serbia ce face Daniel de Varset…in umbra lui Arsenie baga ecumenism in Timok ca sa sparga pe sarbi in Timok…si sa faca acolo agitatie..ganditi-va ce e pentru un vlah din Timok cartea cu Draganescu..e o alta religie..cum el se uita la pozele alea si isi schimba toata gandirea anticatolica invatata de la sarbi, totul investmantat in limba romana, noua pentru el ca limba scrisa…i se schimba identitatea…asta e scopul

        Apreciază

      • nikodim said, on iunie 12, 2015 at 7:30 pm

        Marturisirile lui Petrache Ulfila(Lupu), seamana cu marturisirile smintitului profesor de stiinte oculte Argesanu, care aparea si pe la emisiunile lui Oreste si care afirma ca stand el la o bere la o terasa, apare deodata „arhanghelul” si-i da lui o formula secreta stiintifico-fantastico-salvatoare si ca atare asa a ajuns el profesor si iluminat in „stiinte cu puteri miraculoase”…Apropo de cererea crescanda in societatea noastra de „miracole minunate” si de „minuni miraculoase”. Uite ca apar si ofertantii, na!

        Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 7:49 pm

        E ca si cum un copil din Uganda primeste o carte cu benzi desenate cu super man, steagul american, monstrul terorist ucis cu steagul american si apoi oameni de diferite orientari sarutandu-se..cam asta e efectul luxoaselor carti cu arsenie, o serie nesfarsita, in Timok ca sa schimbe fidelitatea oamenilor spre nato cu momeala etnic-lingvistica

        Apreciază

      • Andrei said, on iunie 12, 2015 at 8:06 pm

        Si ultimul aspect despre asta. NIcolae Corneanu l-a pus pe Daniil la Varset, ca inainte era preot la Densus

        http://www.medievistica.ro/pagini/monumente/texte/starile/Densus/Densus.html

        a se vedea aici

        si tot Corneanu a reprimit pe maica Zamfira, care e esenta, credeti-ma..Arsenie era ok, de-al nostru…ortodox normal…80 la suta din mitul arsenie insa acesta tip maglavit e creat de Zamfira…care era cumnata preotului de la Draganescu in care Arsenie s-a dezlantuit(sau Zamfira desi aici nu le stapanesc..nu vreau sa dau in Arsenie Boca eu il simt pe el curat si ortodox …, tot Corneanu a ridicat postum caterisirea lui Arsenie, si tot el era cel mai mare super ecumenist..e clar

        asa ca o mica chestie…Arsenie a pictat naveta spatiala la Draganescu..el insa era deja paralizat teortic cand primele imagini cu naveta au venit in Romania…e asta dovada unei continuari a picturii dupa paralizie de ucenici(sau Zamfira nu ma pot abtine sincer

        Apreciază

      • Mirela said, on iunie 13, 2015 at 1:26 pm

        Nikodim,

        Zici de Petrache Ulfila(Lupu).
        Tu nu ai înţeles că Ulfila e Unila? Retractează repede, că vine „rabbi” cu o mie de comentarii să ne explice cum stă treaba! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  9. CRISTI said, on iunie 12, 2015 at 9:22 am

    Nu văd de ce ar fi o înşelare, din moment ce Petrache Lupu îndemna oamenii să se pocăiască, să facă fapte bune, să meargă la biserică şi să ţină toate posturile. Nu cred că un diavol ar fi vorbit astfel. Bunica mea, Dumnezeu să o ierte, pe când era copil, fenomenul Maglavit era în floare. Ea avea vreo 5-6 ani şi suferea de o semi pareză, care o făcea să se deplaseze extrem de greu. Bunica ei, auzind de Maglavit, a hotărât să meargă cu ea acolo. Mi-a povestit că era puhoi de lume şi că la un moment dat, cineva a strigat că i-au dispărut banii. Petrache Lupu ar fi spus că Dumnezeu va pedepsi făptaşul, iar în secunda doi, un om a căzut la pământ, făcând „spume la gură”(convulsii), găsindu-se suma de bani asupra sa. După o rugăciune colectivă, bunica mea s-a vindecat, a murit la 80 de ani şi până în ultimii doi ani de viaţă a mers pe picioarele ei. Acum, nu pot spune eu dacă omul ăla a fost sfânt, dar nu putem să judecăm noi pe cine alege Dumnezeu şi pe cine nu. Oamenii simpli(aşa cum au fost şi Apostolii), au sufletul mai curat, sunt mai smeriţi, probabil de aceea Dumnezeu îşi alege astfel de oameni. Observ din păcate o tendinţă în Biserică de a discredita toţi harismaticii ca fiind oameni bolnavi sau îndrăciţi, şi îmi amintesc mereu că niciun profet nu este bineprimit în ţara sa.

    Apreciază

    • ortprot said, on iunie 12, 2015 at 2:32 pm

      Pai modul de pedepsire seamana izbitor cu demonizarea. E cllar cine l-a pedepsit, de fapt.

      Apreciază

      • Maresalul said, on iunie 13, 2015 at 11:04 am

        Ca Dumnezeu te pedepseste cu flori.)))Sau toti care fac spume la gura sant cu diavolul))))Sau toti bolnavii de Epilepsie la fel.)))))Unii vad draci peste si in toate.)))

        Apreciază

    • Altul said, on iunie 12, 2015 at 4:42 pm

      Sa faci fapte bune te invata si catolicismul. Exact ce spuneam. Daca nu se folosec criterii eretice, se folosesc criterii umaniste de identificare a sfinteniei. Numai criteriile ortodoxe nu exista.

      Apreciază

    • nikodim said, on iunie 12, 2015 at 7:37 pm

      Guru yoghini spre exemplu indeamna si ei la mers la biserica (nu conteaza care, conteaza numai sa mearga la indemnul lor) si la post, chiar la post sever.
      Spui : „Observ din păcate o tendinţă în Biserică de a discredita toţi harismaticii ca fiind oameni bolnavi sau îndrăciţi”
      Daca „harismaticul” nu il marturiseste pe Hristos, al carui Trup este Biserica, ci nu stiu ce „mos”, cum sa nu ii alunge Biserica pe acestia care se folosesc de Ea in scopuri oculte? Cum poate fi un „harismatic” din acesta in Biserica daca nu-L marturiseste pe Hristos?

      Apreciază

    • el said, on iunie 12, 2015 at 8:31 pm

      CRISTI

      voi pentru o bucatica de confort sau o vindecare „miraculoasa” sunteti gata sa va vindeti sufletele si sa ii ucideti cu pietre pe cei care v-ar contrazice. pentru unii ca voi vine anticrist si….il veti primi bucurosi ca si el va da „minuni” si „bunatati” pentru trup !
      citeste cartea Minuni si false minuni a lui Mihai Urzica, pe tema maglavit si apoi mai cugeta daca era sau nu acolo lucrarea lui Dumnezeu. sa vindece pot si dracii , la fel si sa „profeteasac” sa va naluceasca tot ce vreti, sa faca „minuni” nu mai zic, sunt ecxperti… vezi cazul INSELARII boca care a cuprins gloatele „fervente ” azi; aceleasi gloate atunci dadaeau buluc la maglavit si acum la mornatul INSELATULUI boca…. pentru aceleasi motive.

      Apreciat de 1 persoană

  10. G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:38 am

    Un calugar/preot! , al zilelor noastre in video postat de Partizanu ..ceva timp in urma .. zicea despre Petrache Lupu ..ca este un al doilea Avraam … sau un Avraaam al zilelor noastre,!
    O comparatie destul de indrazneata !
    Acum sa vedem ce sfant mai este comparat cu Dreptul Avraam .
    Uitati-va : Sfantul Alexandru din Svir , este numit al doilea Avraam .
    Vedeti ceva asemanari intre Petrache Lupu si Sfantul Alexandru din Svir ?

    Apreciat de 1 persoană

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:40 am

      Apreciat de 2 persoane

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:42 am

      Apreciat de 1 persoană

    • G-man said, on iunie 12, 2015 at 9:49 am

      Apreciat de 1 persoană

    • el said, on iunie 12, 2015 at 11:32 am

      G-man

      Sf Alexandru din Svir VAZATORUL Sf Treimi izvoraste si mir si nu putin din sfintele sale Moaste.

      Apreciat de 3 persoane

    • el said, on iunie 12, 2015 at 5:18 pm

      G-man

      Sf Alexandru din Svir a fost comparat cu Patriarhul Avraam pentru ca si el ca si patriarhul Avraa (la Stejarul Mamvri) a vazut pe Sf Treime !

      Apreciat de 1 persoană

      • andrei-d said, on iunie 12, 2015 at 10:54 pm

        Doamne ajuta!
        el, interesant aratarea asta de la Mamvri, ar fi multe de discutat si cred ca e subiectul care-mi place cel mai mult! ^_^
        Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Iustin Martirulsi Filosoful, Sf. Chiril al Ierusalimului si Sf. Atanasie cel Mare talcuiesc ca la Mamvri a fost Hristofanie si nu Teofanie, Hristos cu doi ingeri! Cei Trei „Ingeri” au prefigurat Sfanta Treime, insa nu a fost Teofanie. Intr-un Sinod din Rusia in 1666 au acceptat ca Icoana pictata de Rubliov sa reprezinte Sf. Treime, ca fiind o interpretare corecta! Desi in Sinodul VII Ecumenic a fost interzisa reprezentarea lui Dumnezeu-Tatal!
        Sf. Evanghelist Ioan spune „pe Tatal pe care nimeni nu L-a vazut Fiul L-a facut cunoscut!”, deci pe Tatal nimeni, nici macar Avraam nu L-a vazut, deci numai pe Hristos-Domnul!
        Iar in vedenia profetica a Proorocului Daniel unde spune despre „Cel vechi de zile” este vorba tot de Hristos, Cuvantul din vesnicie, El este impreuna vesnic cu Tatal.
        Intr-o cantare la Utrenia Intampinarii Domnului spune ca „Cel vechi de zile din Fecioara Prunc S-a facut pentru mantuirea noastra!”
        Desi si eu cred ca Sf. Alexandru i S-a descoperit Sfanta Treime, nu e exclus sa fi fost din nou Hristofanie…

        Apreciat de 2 persoane

  11. Gabriel said, on iunie 12, 2015 at 10:22 am

    „Toate altarele care se ridică în urma visurilor şi descoperirilor false ale unor oameni, în tot chipul trebuiesc înlăturate”

    Apreciat de 1 persoană

  12. Klauss said, on iunie 12, 2015 at 10:23 am

    …Diavolul si slugile sale au mereu o misiune de indeplinit. Este interesanta cartea lui Mihail Urzica- „Minuni si false minuni”. Apare si in format PDF, la adresa: ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Mihai%20Urzica%20-%20Minuni%20si%20false%20minuni.pdf . Mai relevanta este partea a doua (incepe de la pagina 116). Cazul Petrache Lupu- Maglavit il gasiti explicat la pagina 167. Radule, pe parintele Arsenie Boca nu il poate discredita trepadusii intunericului! Adevarul iese intotdeauna la iveala, iar lumina nu poate fi ascunsa sub obroc.

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on iunie 12, 2015 at 11:29 am

      Klauss

      ” Radule, pe parintele Arsenie Boca nu il poate discredita trepadusii intunericului! „_____

      trepadusii intunericului : Parintele Arsenie Papacioc, parintele Ioanichie Balan, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Clepoa Ilie…….si MULTI din ucenicii lor !

      felicitari, va prieste definitiv aerul de conferinte din Israel, iti da „certitudini”. parerea de sine si trufia face ravagii intre smintiti, dar nu-i vorba ei ca sunt „intelectuali” pretuiti chiar si acolo unde Adevarul a fost RASTIGNIT !

      „Adevarul iese intotdeauna la iveala, iar lumina nu poate fi ascunsa sub obroc.”_____ aici BINE ai zis, vei VEDEA si tu „adevarul” lui boca fara indoliala, roga-te sa-l vezi cata vreme mai traiesti ca dupa va fi cam trazior sa iti mai foloseasca la ceva.

      Apreciază

      • Klauss said, on iunie 12, 2015 at 2:59 pm

        Vad ca ati inceput sa deveniti criticul meu personal. Va framanta ceva…Ca nu gandim la fel, ca nu simtim la fel… Aveti de gand, cumva, sa ma luati de nevasta? Sau ce?!?

        Apreciază

      • el said, on iunie 12, 2015 at 3:53 pm

        Klauss

        nu sunt criticul dv personal in SPECIAL ci al TUTUROR INSELATILOR lipiti de Guru boca ! si nu numai al acestor rataciti ci si al altora rataciti cu altele, ca sminteala e proteiforma.
        Cat despre intrebarea fara sens si legatura cu tema, de femeie fara minte, nu pot sa spun decat ca daca as fi vrut/ as vrea femeie, as fi avut/as avea de unde alege, dintre femei VREDNICE nu dintre ratacite, asa ca nu va faceti nici o grija, nu ma intereseaza insuratoarea.

        Apreciază

      • G-man said, on iunie 12, 2015 at 4:05 pm

        uraa se insoara el !
        aveti nasi ?

        ps: si klaus … pune-ti si tu un nume de femeie .. ca e cam aiurea sa se insoare el cu klaus … nu ??.. iar perioada de votat a trecut ..adica am inteles klaus .. votam .. votam ….apoi ne bucuram… 🙂

        desi blogu asta sa tocit in explicatii anti vot ..
        no ofense !

        Apreciază

      • G-man said, on iunie 12, 2015 at 4:07 pm

        lasa frate @el ca stim si noi ..cine se tachineaza…..
        🙂

        Apreciază

      • Cristian said, on iunie 12, 2015 at 8:36 pm

        Nunta la Prislop și binecuvântările la mormânt, după ce te căiești și-i ceri iertare lui Francisc. Și nu uita: suntem în secolul 21, Dumnezeu ne iubește pe toți, nu fi habotnic.

        Apreciază

      • el said, on iunie 12, 2015 at 9:21 pm

        G-man si Cristian

        … so so…

        Apreciat de 2 persoane

    • Altul said, on iunie 12, 2015 at 1:42 pm

      Saracii „trepadusi ai intunericului”. Sunt deranjati de niste eretici pictati (nu e mare lucru, nu?) si il au ceva cu Arsenie Boca in situatia in care el nu a facut nimic ciudat. Doar a pictat niscaiva eretici si cam atat, nimic grav. Acum nu stiu daca trepadusi ai intunericului sunt cei care sustin erezia pictata sau cei care sunt impotriva ei….Greu sa ne dam seama…

      Apreciat de 1 persoană

  13. Andrei said, on iunie 12, 2015 at 11:19 am

    Simt sa scriu si aici o chestiune. Ati observat ce personalitati mari au girat fenomenul Maglavit? Oameni din boierime, Braescu, cu ascendenta pana la boierii lui Alexandru cel Bun, Cantacuzino, descendent din Imparatii Bizantini, si Argetoianu, descendent prin femei din Basarabi. Aici nu puteti intelege bine cum de asemenea personalitati au putut gira fenomenul, alaturi de oameni din stat si din monarhie si guvern. Haideti sa ii analizam putin. Ca e interesant. Va spun din „interiorul” acestei clase numite boierimea, ce mai stiu de la parinti si bunici si alte cunostinte. TOti cei trei boieri care au girat fenomenul erau excentrici in familiile lor. Erau niste oameni ce au cochetat cu francmasoneria si cu catolicismul inainte. Si erau asa oarecum izolati de boierimea mare. Deci ei nu sunt reprezentativi pentru aceasta clasa a noastra sociala. Deci nu e un argument ca oameni asa importanti au girat fenomenul. Apoi sa stiti ca fenomenele astea „harismatice” dar eu le numesc penticostale de-a dreptul si va spun de ce, nu sunt specifice sec. XIX-XX, ci sunt specifice tuturor sectelor ezoterice, gnostie, si in general promiscue. E suficient sa vorbim de secta in care intrase Tertulian, sau de bogumil ori catari. Nu mai vorbim de penticostalii din america si alti tremurici veseli si satisfacuti. Sunt doua posibilitati: ori fenomenele din sec. XIX sunt organizate de o instanta ce a studiat mecanismul acesta gnostic-ezoteric pervers, cum ar fi masonii, caci sunt sincronizate…Fatima, Lourdes, Maglavit, si nu ma pot abtine Sambata de Sus in perioada interbelica(nu ma pot abtine desi afirm ca Parintele Arsenie nu a vrut sa le faca jocul, ei insa vrand sa-l foloseasca asa si inca vor), Toate dupa ce a murit tarul Nicolae si lumea a cazut in jeg, schimbarea calendarului(care nu e erezie dar e greseala ce trebuie indreptata in biserica si nu in schisma.de ce nu face nimeni in ortodoxie o asociatie pentru un unic calendar, numita de pilda Calendarul Ortodox e Calauza si e Unic, o asociatie care insa sa fie ortodoxa, nu stilista), ecumenism, si promiscuitate sexuala. Ori e un fenomen sincronizat natural al evolutiei umanitatii, care apare in sec. XIX-XX pe fondul distrugerii sistemului social mare din zona. Mosierul din unul din articole este de fapt un mosnean imbogatit din Tunarii de Sus, Dolj, nu un boier vechi. Deci clasele cadeau. Si se pare ca atunci cand cad clasele sociale, si in Europa, si la noi, si in America, unde nu prea au fost si dupa razboiul civil au cazut total, gugustiucii apar. Analizati unde apar erezii gnostice. Unde cad clasele sociale, si sistemul ierarhic. Arabia a nascut islamul, Franta de sud Catarii, toate zone in care burghezia parvenita inlocuia aristocratia veche. Asa e si cu Oltenia. Cati negustori nu au dominat. Si atunci nu mai e respect cand nu mai sunt clase. SI boierii gugustiuci care s-au raliat maglavitului erau niste outcasti din familiile lor si au incercat astfel sa-si faca anturaj si sa fie vedete. Nu e cazul lui Cantacuzino-Granicerul, desi si el era putin outcast ca avea mama evreica, dar sufletul lui a fost mare. Sa nu asociem miscarea legionara cu astea harismatice. Aici este discutie mare. Sunt incercari de perceptie a ei, ca si la Arsenie Boca, dar legionarii nu s-au complacut. Codreanu nu s-a complacut. Granicerul la fel. SI Nazismul a fost in fapt tot in acest stil. In sec. XVIII intre evreii din Polono-Lituania a aparut hasidismul, la fel. Gnostica, cu cabala si alt jeg. Deci fenomenele astea apar cand clasele sociale cad, vin parvenitii, si gugustiucii ereditari, urmasi de mici vrajitori sau gnostici scapa din lesa. Exista un laborator in care s-au facut ereziile in lume. Si asta e gnosticismul. De aici vine totul. Credeti-ma. Si Maglavit e inca un experiment. In care secaturile parvenite excluse din boerime s-au aliat cu noii parveniti puri pentru a creea un sincretism in care fiecare poate sa zica ce vrea. Si preotii iata unii au cazut in plasa dar apoi s-au prins, ca Nicolae Balan. Nicolae Balan a cazut in plasa si cu Oastea Domnului, dar apoi s-a prins. Era un trend de destructurare sociala si ecumenism, care a facut ca biserica ortodoxa romana sa mai aiba putin in interbelic pana sa ajunga cumva in stil penticostal. Dar comunismul a blocat asta in realitate. Azi e iarasi un risc, cu fenomene binecunoscute. Doar ca personalitatile adoptate nu le-au facut jocul nici cand au traiti si nici acuma. Sa vedeti.

    Apreciază

    • curelusa said, on iunie 13, 2015 at 7:32 pm

      Admirabila directia pe care o propuneti intr-unul din comentariile de mai sus despre parintele Arsenie Boca (cherchez la femme) 🙂
      Manuscrisele si pictura in mainile unei familii care parca a reusit sa-l confiste pe parinte chiar Securitatii. Sa fi reusit? Cat de autentice sunt cartile atribuite parintelui? Dar pictura? Vom afla in urmatorii ani? Amploarea fenomenului Prislop (nu sunt in masura sa spun „fabricat”, insa in mod clar amplificat si deturnat) va acoperi complet adevarul?

      Apreciază

  14. nikodim said, on iunie 12, 2015 at 11:22 am

    Cazul Petrache Ulfila (lup=wolf-wolfila-ulfila)… Lupu’ in piele de oaie?
    Intrarea sa in Sf. Altar prin Usile Imparatesti fara hirotonire…este o expresie a idealurilor protestante de mantuire fara succesiune apostolica, unde nu este nici smerenie, nici dorinta constientizarii propriilor pacate. Pana si Sf. Apostol Petru si numai el dintre Sfinti, fiind indemnat de Hristos personal in diferite situatii pentru a-i indeplini Lucrarea Mantuitoare, are dubii in privinta propriei vrednicii si se smereste intai in fata Domnului ca un nevrednic. Dar Petrache Ulfila, nu. El paseste senin in Sfanta Sfintelor iar in alt moment se adreseaza „mosului” cu expresia „credinciosii mei” facand referire la cei multi care-l admirau, exact ca un veritabil si lumesc „pastor” neoprotestant.
    Lumea avida dupa senzational si cei care isi conditioneaza Credinta dupa „minuni” , intotdeauna vor fi foarte vulnerabili inselaciunilor diavolesti.
    P.S. Si chiar de nu ar fi inselaciuni, Dumnezeu nu se va mania pe cei care din precautie duhovniceasca refuza sa creada in toate aratarile de „fiinte albe si luminoase”. Se stie bine ca satan este mare mester in asemenea camuflaje.

    Apreciat de 1 persoană

  15. curelusa said, on iunie 12, 2015 at 12:57 pm

    „Traditia ortodoxa, asa cum o regasim si in scrierile Sfintilor Parinti, niciodata nu a pus sfintenia vietii drept conditie suficienta pentru o dreapta gandire. Exista sfinti care, din cauza simplitatii mintii lor, au cazut in erezie, revenind ulterior la dreapta credinta, cum este, de exemplu, Cuviosul Gherasim al Iordanului.
    De aceea si Apostolul Pavel a zis: <>
    Celebru este cazul staretului sfant care slujea cu ingerii, dar care rostea Crezul eretic. Un alt batran sfant, pomenit in Pateric era atat de iubit de Dumnezeu, incat orice cerea in rugaciune, primea. Acesta, in simplitatea sa, credea despre Hristos ca este unul dintre patriarhi, ca Avram, Isaac si Iacov, dar a fost readus la realitate de frati, care prefacandu-se ca nu stiu nimic, l-au rugat sa ceara de la Dumnezeu sa-i descopere daca Hristos este patriarh sau Dumnezeu” – Savatie Bastovoi, Cand pietrele vorbesc, p.19-20

    Exista undeva pe net extrase din articolele parintelui Staniloae despre fenomenul Maglavit?

    Apreciază

  16. haribo said, on iunie 12, 2015 at 1:42 pm

    Sfintii Parinti ne spun ca diavolul nu suporta crucea,dar Petrache dupa cum vedem din relatari se insemna cu semnul Sfintei Cruci de 3 ori in timp ce dialoga cu Mosul.E foarte greu de stabilit,de altfel si calugari din Athos si nu numai cadeau in inselare,ei care se credeau sporiti duhovniceste,Lupu era insa un om simplu.

    Apreciază

    • nikodim said, on iunie 13, 2015 at 11:41 pm

      haribo,
      Si „mama omida” si cele de-o potriva cu ea…practicantele magiei „h-albe”…aprind candele si se inchina evlavioase la icoane cand le vin fraierii rataciti sa-si „afle soarta”, ca sa ii faca sa creada ca sunt credincioase si lucreaza cu Dumnezeu, spurcatele!
      N-ai vazut prin ziare la rubrica publicitate cum isi fac reclama la anunturi , cu poza lor obligatoriu pe langa o icoana sau cruce. Si tu te-ai increde in parazitele astea sociale?

      Apreciază

    • mircea.v said, on iunie 14, 2015 at 12:20 am

      Nu stiu ce sa zic, Pavel Corut isi facea cruce in timp ce facea blasfemii grele, si chiar zicea ca uite, imi fac cruce, nu am nici o pr… Dar nu recunostea ca Iisus Hristos este Fiul. Acesta este criteriul de evaluare lasat noua de catre Iisus: este Iisus Hristos Fiul, sau nu? Este, – e bun. Nu este, – e rau.

      A-i spune Mosul lui Dumnezeu, este blasfemie. Ce e aia Mosul?

      Apreciază

  17. mircea.v said, on iunie 12, 2015 at 2:15 pm

    Sa-l compari pe Parintele Boca cu Petrache Lupu chiar e de rasul curcilor.

    Eu nu am auzit la vreunul din Sfintii Inchisorilor sa zica ceva bun de Petrache Lupu, sau macar sa pomeneasca de el. In schimb, de Parintele Boca, vorbesc multi (de bine ).
    Si chiar daca nu ar fi vorbit nimeni, cuvintele Parintelui Boca pot fi citite si asa se poate vedea ce si cum.

    De exemplu „Cele 7 surle” (sau chemari ale lui Dumnezeu).

    Apreciază

  18. preot adam ionel said, on iunie 12, 2015 at 2:53 pm

    Luati cartea,, Ieroschimonahul Nil Dorobantu <> si faclier al monahismului romanesc in sec 20”-autobiografie duhovniceasca si ,,Mistica” Nil dorobantu, le gasiti pe site la Sophia sau pe nildorobantu.ro.In ele gasiti referinte despre Maglavit,Parintele a fostr contemporan cu fenomenul.

    Apreciază

    • G-man said, on iunie 13, 2015 at 3:02 pm

      parinte spuneti asa pe scurt pana luam cartea .. deci e de bine cu maglavitul sau e de rau ?
      ca degeaba ziceti de pietre ..dar eu pe omu care lauda maglavitul il aud cum lauda si fenomenele de la catolici ca teofanii ..si nici asa nu merge ..ca atunci hai sa facem hora mare.. cine vrea intelege ce zic !
      adica lasam pietrele ..da sa nu intram cu flori in mana in iad .. impreuna cu miracolele papaistasilor!
      step by step…

      Apreciază

  19. maria.fly said, on iunie 12, 2015 at 3:51 pm

    Astazi pe strada am stat de vorba cu doi calugari ce colectau bani. Aveau iconite cu Maica Domnului si poze cu Boca ce imparteau gratis donatorilor. Desi stiau ca Boca este un ratacit au motivat ca ca de astea vor oamenii. Oamenii pusi sa aleaga intre M. D. si boca aleg poza celui din urma. E inspaimantator, nu ?

    Apreciat de 2 persoane

    • anonim said, on iunie 12, 2015 at 4:14 pm

      PARINTELE ARSENIE BOCA ESTE SFANT.

      Apreciază

    • ioana said, on iunie 12, 2015 at 4:56 pm

      Da parinte e inspaimantator! Apar tot felul de „fenomene”. Mai nou: ieromonahul nebun pentru Hristos: Nil Dorobantu. Acesta, un mare adept al fenomenului Vladimiresti si Maglavid. Se pare, foarte promovat de asa zisa „Biserica Secreta”. Oamenii nu mai au pic de discernamant. Am vorbit acum cu un vecin ai caror copii se duc maine la mormantul lui Boca. Il intreb: copii dv.merg la Sf.Liturghie, se spovedesc, se impartasesc? Nu, imi raspunde.Atunci de ce merg la mormantul lui A.B. „pai nu stiu ce vor sa rezolve”.Cam asta e!Astia sunt oamenii care merg la A.B.Nu au nici o treaba cu adevarata credinta. Din pacate, preotii slujitori nu au nicio atitudine. Bineinteles, nici Patriarhia!

      Apreciat de 1 persoană

      • ioana said, on iunie 12, 2015 at 4:57 pm

        erata”maglavit”

        Apreciat de 1 persoană

      • G-man said, on iunie 12, 2015 at 8:46 pm

        ioana ,ceva detalii ..despre Nil Dorobantu..acu aud prima data !

        Apreciază

      • rozalia p. said, on iunie 12, 2015 at 8:50 pm

        cunosc si eu persoane care nu merg la Biserica in schimb merg la mormantul de la Prislop.

        Apreciază

    • el said, on iunie 12, 2015 at 5:26 pm

      Maria.fly

      Sarut mana parinte !

      sa le spuneti la calugarii aceia fara minte ca banii castigati din minciuna, inselare si prin viclesug aduc PIEIREA si la NIMIC nu se vor folosi ca orice castig murdar.

      „Deuteronomul 23:18. Castigul de la desfranata si pretul de pe caine sa nu-l duci in casa Domnului Dumnezeului tau pentru implinirea oricarei fagaduinte, caci si unul si altul sunt uraciune inaintea Domnului Dumnezeului tau.”_____ desfranare si CURVIE sunt si INSELAREA, EREZIA si inchinarea la diavoli.

      Apreciat de 2 persoane

    • nikodim said, on iunie 12, 2015 at 6:15 pm

      Legea cerere-oferta, singura lege functionala in sociatatea contemporana. Sunt multi care isi vand copiii sau nevestele pentru oarece profit material. Si cum fenomenul se generalizeaza, in curand si „biserica” oamenilor de acest fel incepe sa existe in virtutea legii de piata „libera” si nu in virtutea Legii Dumnezeiesti. Daca lumea, consumatoare de senzational cere „bisericii” fenomene senzationale, aceasta „biserica” noua se va grabi sa i le fabrice si sa i le ofere in cantitati generoase… mai ales contra cost.
      Aici amintesc de latraturile insistente ale unor „hiene”, despre necesitatea reformarii Bisericii medievale si inapoiate, pentru adaptarea Ei la cerintele oamenilor si in acord cu noile vremuri „civilizate”. Si tot aici revin la exemplul lui Petrache Ulfila: Daca el, Petrache Ulfila, un simplu mirean, s-a simtit vrednic de a pasi prin Usile Imparatesti in Sfanta Sfintelor si de a „binecuvanta” multimile de gura-casca credinciosi spuselor lui, atunci de ce sa nu poata face la fel si altii oarecare? Ce rol mai are Ierarhia Bisericii, daca Petrache Ulfila singur s-a mantuit prin atentie „divina” si a calcat „stereotipurile” ordinii Bisericesti?
      Si doar incearca „vrednicii si civilizatii pastori” de occidentali si de peste ocean sa ne destupe pe noi medievalii ortodocsi ca doar Dumnezeu ne iubeste pe toti si deja suntem iertati( si numai ortodocsii se tot chinuie sa posteasca si sa se nevoiasca ca niste tampiti) deci nu trebuie sa ne incredem si sa ne supunem unor Canoane care ne „stirbesc” demnitatea si libertatile personale…

      P.S. Vrei nu vrei, dar „minunile” astea se cam leaga cu tendintele „progresiste” ale „spiritualitatii” mondiale.

      Apreciază

    • pamaio said, on iunie 12, 2015 at 7:39 pm

      „Desi stiau ca Boca este un ratacit au motivat ca ca de astea vor oamenii”.

      de unde stiau calugarii ca este ratacit ?

      Apreciază

      • el said, on iunie 13, 2015 at 6:09 pm

        pamaio

        de ce crezi ca acei calugari nu ar fi avut de unde sti ca boca este RATACIT? crezi ca toata lumea e fara minte, igoranta despre Invatatura de Credinta si smintita ca gloatele care ling tarana la mormantul INSELATULUI pentru vreo pomana de la draci acolo ?Salava Domnului ca BOR n-a muit, MORTI sunt dora apostatii si inselatii carora li se PARE ca fac parte din ea asezati unii chiar pe scaune episcopesti.

        Apreciat de 1 persoană

  20. acelas said, on iunie 12, 2015 at 4:19 pm

    se intampla in Romania.. . Un ordin ciudat al politiei si destule crime ..

    http://www.evz.ro/ordinul-666-unic-in-romania-politistii-sunt-liberi-dupa-ora-1600-atunci-cand-ataca-infractorii.html

    .

    Apreciază

  21. Riko said, on iunie 12, 2015 at 5:16 pm

    Nimeni pe fata pamantului doar putin atins de Dumnezeu nu poate sa ramana asa.. no, si ce mare branza. Numa-i putin de este atins un om de Sfantul Duh, este coplesit si ii dau lacrimille. Clar nu e vorba de nimic dumnezeiec in acest caz, pe langa multitudinea de greseli si comportamente ale divinitatii, parca scoase din desenele animate. Dar va rog sa nu-l comparati pe inselatul acela cu parintele Arsenie Boca.

    Apreciază

  22. maria.fly said, on iunie 12, 2015 at 7:08 pm

    Fenomenul Boca este un test care ne arata nivelul deosebit de scazut de pregatire teologica si viata duhovniceasca a clericilor si crestinilor din BOR. Daca sutele de mii de crestini si clericii care se afla cu ei ar fi avut o atitudine crestina marturisitoare in fata ecumenismului, cenzurarii cartilor de cult, indosarierii electronice, jefuirii avutiei nationale homosexualitatii, responsabilitate la vot, etc. soarta acestui popor ar fi fost alta. Asa va trebui sa curete Dumnezeu aria dar prin dureri. Nu sunt proroc dar simt ca lopata lui Dumnezeu e deja pregatita.

    Apreciat de 2 persoane

    • mircea.v said, on iunie 12, 2015 at 8:30 pm

      Intrebare de baraj:

      Si cine e vinovat de nivelul deosebit de scazut de pregatire teologica si viata duhovniceasca a clericilor si crestinilor din BOR? Pastorii, sau turma? Profesorul, sau elevul?

      Sa zicem ca Boca este testul, problema. Dar pt cel ce nu trece testul, vinovat este testul?

      Parintele Boca a produs sminteala prin pictura de la Draganescu, pt ca l-a pictat sfant pe catolic si pe arian. Dar noi, oare ne pierdem asa usor?

      Sfantul Ioan Gura de Aur despre smintelile care trebuie sa vina

      „- Dar pentru ce nu i-a pierdut? (pe cei care smintesc) mai pot fi intrebat.
      – Pentru ce ar fi trebuit sa-i piarda? Pentru cei pe care ei ii smintesc? Dar cei care se smintesc nu pier din pricina acelora, ci din pricina trandaviei si nepasarii lor. Dovada, oamenii virtuosi; nu numai ca nu se vatama cu nimic din pricina lor, ci si castiga foarte mult. De pilda Iosif, Iov, toti dreptii si apostolii; iar daca multi pier, apoi asta se intampla pentru ca ei dorm. Daca n-ar fi asa, ci pieirea s-ar datora smintelilor, ar trebui ca toti sa piara; iar daca sant oameni care scapa de sminteli, cel care nu scapa sa puna pe socoteala lui pieirea. Ca smintelile, dupa cum am spus mai inainte, desteapta pe oameni, ii fac mai priceputi, le ascut sufletul; ridica iute nu numai pe cel care se pazeste, ci si pe cel cazut; il fac mai tare, nu mai poate fi biruit cu usurinta. Deci, daca santem cu mintea treaza, nu mic castig vom avea de pe urma smintelilor: ne fac sa fim necontenit treji; dar daca dormim cand dusmanii sant linga noi si cand tabarasc ispitele asupra noastra, cine santem noi ca sa traim in tihna?”

      A nu se uita; in fiecare zi, in toata tara, merg oameni sa fie amprentati. De catre cezar.

      Apreciat de 1 persoană

    • Cristian said, on iunie 12, 2015 at 8:54 pm

      Și iarăși, în urma unui fenomen de ”trezire religioasă” a poporului român ne așteaptă un război.

      Isaia
      Cap. 1
      19. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
      20. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.

      Apreciază

  23. Ioan C. said, on iunie 12, 2015 at 7:33 pm

    “După ce se cunosc adevăratele minuni?
    Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii, dintre care însemnăm:
    1) Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;
    2) Să se producă cu mijloacele cu care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale Sfinţilor;
    3) Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;
    4) Să nu contrazică Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie;
    5) Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;
    6) Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti, nu morţii sau păcatului;
    7) Săvârşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;
    8) Să îndrepte moravurile la cei ce văd minunea;
    9) Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;
    10) Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.”
    (Credinţa Ortodoxă, Ed. Trinitas, Iaşi, 2004, pag. 17)

    Apreciat de 1 persoană

  24. ortprot said, on iunie 12, 2015 at 9:04 pm

    O analiza foarte buna a fenomenelor de inselare:

    http://eresulcatolic.50webs.com/miracole.html

    Apreciat de 1 persoană

  25. bodysoulandlove20 said, on iunie 13, 2015 at 12:48 am

    https://bodysoulandorthodoxy.wordpress.com/

    un blog frumos despre descoperirea omului pe sine insusi prin Hristos

    Apreciază

  26. preot ionel dumitru adam said, on iunie 13, 2015 at 2:15 pm

    E normal sa nu auziti de Dorobantu Nil. a fost unul din cei mai mai marturisitori ai sec 20 , dus in derizoriu de asa zisa ,, biserica secreta,, propriu-zis furat de ei pentru a avea un fundament. Poate chiar lasat in derizoriu de ai nostri, caci mereu pleaca ai nostri vin ai nostri-cine are …. intelege. Luati cartile de la Sophia sau de pe nildorobantu.ro, cititi, lasati bolovanul jos pentru o clipa ca prea repede aruncati cu pietre. In prima carte se gasesc informatii pretioase despre viata sa, a fost fabulos , cu mari harisme si daruri- dedublare, disparitie si aparitie instantanee, levitatii. Mustra pe fata, predica si cate 12 ore, avea un magnetism fantastic. Luati cartile! Prea mult va loviti aici unii pe altii. Cum sa marturisim intr-un gand daca nu ne iubim unii pe altii?

    Apreciază

    • Cristian said, on iunie 13, 2015 at 2:52 pm

      Din ce spuneți aici deja mi s-a zbârlit părul. Mai lipsea jocul de lumini să ajungă ca David Copperfield. Chiar asta să însemne harismele, levitații și… dedublări?

      Apreciază

  27. Riko said, on iunie 13, 2015 at 3:35 pm

    Ei bine, pana acum, neavand alte obtiuni, si din nevoia de a sti ceva, am luat de buna toata stiinta, dupa afirmatiile oamenilor cum ca stim sigur ca pamantul este rotund si se invarte in jurul soarelui, sau alte lucruri pe care le sustine stiinta.
    La un moment dat, prin 2007 cred ca era, dar nu mai stiu detalile, niste super oameni de stiinta au vrut sa demonstreze existenta quarcilor, si intr-o camera speciala au instalat un laser care urma sa treaca printr-o serie de lentile si sa se decompuna si sa se stranga fasciculul la loc si ceva de genul, iar la capat laserul trebuia sa prezinte pe o placa anuminte forme confor teoriei lor. Totul facut perfect si foarte minutios intr-un mediu controlat iar rezultatul a fost unul atat de neasteptat incat nu avea nici o logica si nu au putut sa gaseasca nici o explicatie, Imaginea laserului find plina de discontinuitati si fascicule care se miscau si tot felul de anomalii. Iar apoi acei oameni de stiinta au declarat ca experimentul respectiv dovedeste ca noi nu stim nimic inca.
    Mi-am mai amintit si de faptul ca in fotografiile vechi, intr-o anumita perioada, cand pentru o fotografie era nevoie de o perioada mai mare de timp in care sa fie expus filmul la lumina. Probabil datorita chimicalelor utilizate pentru hartia fotografica in perioada respectiva, mai apoi schimbandu-se tehnica, sau pozat dar destul de neclar diferite creaturi ca niste viermi care zburau pe langa oameni, lungi cam de 30 cm si groase de 7-8 cm. Initial sa considerat ca este datorita timpului de captare a ultravioletelor, si daca trece un om prin fata aparatului, acesta va prinde si locul prin care a fost omul, dar foarte neclar si doar putin mai inchisa zona.
    Oricum, sunt si multe minciuni, din lucrurile supranaturale spuse de oameni, deci nu sti ce este adevarat. Daca un om oarecare mi-ar fi spus ce a spus parintele, nu l-as fi crezut, dar pentru ca un sfant asa mare a spus acestea, si iti dai seama din ce si cum a spus ca nu este vorba de un inselat si nici o persoana care bate campii, a spus acestea, nu exista urma de indoiala. de ce as crede ce sustin niste oameni fara de Dumnezeu si nu as crede pe sfinti? pana la urma nici nu e mare lucru sa crezi ca sub pamant se afla creaturile respective, mai ales ca exista atatea legende in intreaga lume despre asa ceva, sau dragonii/balaurii intalniti in intreaga lume. De exemplu in apele Chinei sau a Japoniei, Balaurii din Europa, legende.
    Era ceva filozof care sustinea ca pamantul este stratificat si intre straturi pot traii diferite creaturi, el sustinea ca fiecare strat se misca independent intr-o directie diferita si asa explica prezenta magnetismului si al gravitatiei. Filozoful traind acum cateva sute de ani, inaintea lu iNewton.
    Stiu ca nu ar trebuii sa ma prea intereseze astfel de lucruri insa ele ma ajuta sa inteleg mai bine si sa am o viziune mai buna asupra lumii si nu ma indeparteaza de Dumnezeu ci din contra ma apropie mai tare. Chiar daca orice filozof ar sustine ceva si nu e dupa Hristos nu l-as crede. Pentru ca macar cateva lucruri le stiu sigur si sunt incontestabile, iar singurele lucruri pe care le stiu sigur sunt in ortodoxia pura si neschimbata.

    Apreciază

    • Riko said, on iunie 13, 2015 at 8:23 pm

      Asta era un raspuns pentru mirecea. v de mai jos, nu stiu cum a ajuns aici, nu am scris unde trebuia poate.

      Apreciază

  28. NICOLAE TINCA said, on iunie 13, 2015 at 4:14 pm

    NICOLAE TINCA,UNII VORBITI DISCUTII,BLA,BLA,BLA,……………..EU UNA STIU-SORA MEA S-A VINDECAT LA PETRACHE LUPU DE OTITA,NICI UN DOCTOR NU A REUSIT SA-I OPREASCA PUROIUL CARE-I CURGEA DIN URECHI,ERAM DE FATA CU TATAL MEU LA PETRACHE LUPU CUM S-A RUGAT LA DUMNEZEU PESTE URECHILE SURORII MELE,SI APOI NE-A SPUS SA STAM LINSTITI CA O S-O FACA MOSUL BINE,IN LACRIMILE TATALUI MEU CARE SE RUGA SI EL,ASA CA LASATI BARFA,SA NU VA TREZITI CA VORBITI IMPOTRIVA DOMNULUI,CERT ESTE CA SORA MEA(OLIMPIA) ,S-A VINDECAT IN APROXIMATIV DOUA SAPTAMANI,NU I-A MAI CURS PUROI DIN URECHI,MIRANDU-SE DESIGUR SI MEDICII…………………

    Apreciază

    • G-man said, on iunie 13, 2015 at 4:37 pm

      NICOLAEEE TINCAAA ,.. AICI IN SPATE NU SE AUDE ..POTI TE ROOOG SA MAI REPETI INCA O DATA SAU SA MAI REPETI DE DOAU ORI SI DACA POTI MAI TARE ,,,, S AAUDA SI IO. ..BAGA CU 22 CAPS LOKS SI BOLD 🙂

      Apreciază

    • Riko said, on iunie 13, 2015 at 8:31 pm

      Cred ca sti ce inseamna otita si ca cazul sorei tale a fost chiar perforatia timpanului si scurgerea lichidului de puroi respectiv, cu febra si dureri foarte mari, dar care in 90% din cazuri trece de la sine si perforatia timpanului se inchide singura, cu sau fara mosu pe care il vedea Petrache.

      Apreciază

  29. carmen said, on iunie 13, 2015 at 6:57 pm

    ‘Chiar Parintele Dumitru Staniloae
    spunea: „nu exista niciun motiv
    serios care sa ne Impiedice de-a
    crede ca Petrache Lupu a vazut pe
    Dumnezeu”.’ oare chiar aceasta sa fi spus parintele profesor Dumitru Staniloaie? 😦 nu prea imi vine sa cred 😦 sunt destule situatii ciudate ..chiar comice ..cum a spus si altcineva..in legatura cu „viziunile” acestui om..care nu pot fi de la Dumnezeu.

    Apreciază

  30. G-man said, on iunie 13, 2015 at 7:40 pm

    ma ingrozeste ideea ca au gresit unii in oamenii mari de atunci , carturari, duhovnici , chiar daca asa cum zicea fratele el , parintele Dumitru Stăniloae a retractat ,referitor la maglavit.
    dar m-a facut sa ma intreb .. cum s-a putut ?
    si vad ca si un posibil raspuns .. intunericul care cuprinde lumea in aceste momente ..
    si daca intunericul din timpul acestor aticristi mai mici , a fost asa de mare ..cu cat mai mare va fi intunericul din timpul Antihristului ?!

    Apreciat de 1 persoană

    • carmen said, on iunie 13, 2015 at 10:32 pm

      da.exact asa e…este de mirare cum a putut insela .chiar daca pt putin timp..si pe unul din cei mai imbunatatiti parinti…e greu 😦 Dumnezeu cu mila.

      Apreciat de 1 persoană

  31. ioana said, on iunie 13, 2015 at 7:45 pm

    pentru preot Ionel Adam,
    Parinte stiu ca il promovati pe Nil Dorobantu. am citit cartea….nu m-a convins deloc, dimpotriva. M-a nelinistit. Ma iertati, dar eu cred ca era bolnav psihic. Se vede asta si dupa scrisul lui, dupa semnatura cu mari inflorituri. Dupa notitele cu care incepe cartea. Bietul de el….De asta nu a fost f.mult retinut in inchisoare…era bolnav. diagnosticul e clar, dat de specialisti si nu inventat:”delir mistic sistematizat pe fond epileptic”. Pe urma, explicati-mi: a fost caterisit. Pt ce a continuat sa faca servicii religioase? Va spun din nou, am ramas cu o mare senzatie ca la noi lucrurile au luat o turnura nefericita. In privinta credintei. In loc sa mergem la Sfanta Biserica, sa ne marturisim curat, sa ne impartasim cand avem dezlegare cautam tot felul de sfinti, personaje destul de neconvingatoare, pentru o minte lucida, inventam lucruri de care nu avem nevoie…ne pierdem. Vai de cei care ajuta la pierderea unor oameni mai slabi la minte, care alearga dupa minuni nu dupa adevar si mantuire.Poate imi explicati de ce e nevoie de aceste:asociatii:: Nil Dorobantu, Arsenie Boca. Cui ajuta? Sa nu imi spuneti de inceputurile acestor preoti sau ex-preoti: Nil Dorobantu a fost calugarit de parintele Daniil Tudor…Arsenie Boca era un mare nevoitor, se ruga ore in sir pe o scandura etc, etc. „el” are dreptate: sfarsitul conteaza. Cu iertare

    Apreciază

    • mircea.v said, on iunie 13, 2015 at 10:41 pm

      @ioana,

      Stie omul cum e sfarsitul altui om? De unde pana unde spunem noi asa usor, ca X a sfarsit rau, sau bine?
      Mi se pare incredibil ca un ortodox sa faca astfel de afirmatii.
      Sfarsitul conteaza, asa e, dar doar Dumnezeu stie cum e acest sfarsit.

      Apreciază

      • el said, on iunie 14, 2015 at 3:14 pm

        mircea.v

        pentru ereticul si inselatul CLERIC care a inselat prin pozitia lui Biserica MANTUIREA nu este posbila decta prin LEPADAREA PUBLICA in fata intregii Biserici de inselarile si ratacirea lui. Aasta a randuit Biserica NU eu !
        A facut asta boca si nu astin noi? a sters el mazgalelie ERETICE de pe peretii Bisericii Draganescu?s-a dezis de smintelile cu „combustibilul masculin” ; „beserica papistasa aproape perfecta” ,cele marturisite de neferucitii pe care i-a ratacit si care marturisesc INSELAREA mostenita de la el, etc ???? PUT cartile de „marturii” despre „sfintenia” si „ortodoxia” lui boca, nu or fi toti nefericitii aia care isi martusisesc intrecatiile cu boca TOTI platiti sa minnta ca sa-l „compromita” pe guru.

        NU S-A DEZIS !
        Acelea MARTURISESC despre MOARTEA lui in INSELARE ! Lucurile sunt simple micrea.v , ce este DA e DA , ce este Nu e NU, ce este mai mult cu „justificari” , „talcuiri” si „uite-o nu e” , ” e cu talc” sunt de la DIAVOLUL pe care-l cinstiti voi cinstindu-l pe INSELATUL boca

        cat in taina sunt iertate DOAR pacatele personale”, NU si EREZIA care e pacat PUBLIC si se strege DOAR PUBLIC cu marturisisre inaintea Bisericii, nu in taina; mai ales cand ERETICUL/ INSELATUL este si cleric !

        asa ca las-o mai moale cu „sfrasitul bun” al lui guru…

        Apreciat de 1 persoană

  32. preot ionel adam said, on iunie 13, 2015 at 8:36 pm

    Luați cărțile ieroschimonahului Nil Dorobanțu de la sophia sau de pe nil dorobantu.ro, nu o sa va para rau,

    Apreciază

  33. preot ionel adam said, on iunie 14, 2015 at 2:54 pm

    Soră Ioana! Specialiștii de care vorbești erau oamenii Securității, diagnosticul delir mistic dat de ei e agramat din punct de vedere medical,era diagnosticul de bază pentru a trimite oamenii în pușcărie sau la balamuc. Nu știam că putem face analiză pe semnătură, cred că ești grafolog de meserie. Caterisirile anilor 50-60 au fost abuzive, de fapt împuterniciții regionali făceau legea și dădeau ok la caterisiri. Boca, Dorobanțu, Calciu-Dumitreasa, etc, caterisiți la comandă politică. Pentru ce? VERTICALITATE! Nu au vrut să facă compromisurile pe care alții le-au făcut din plin, fie ei teologi sau mireni care au preferat ca și Caiafa să zică: ,, mai bine să moară un om( să caterisim vreo câțiva) decât să piară tot neamul”. Lefter împuternicitul, mai marele împuterniciților l-a caterisit pe Ava Nil iar Biserica s-a conformat. Da! E atipic pr Nil, dar când o să se publice miile de pagini lăsate de el nouă, marilor analiști de părinți bisericești, o să se vadă clar gândirea și profilul său teologic. Repet , mii de pagini! Și Vorba lui Răzvan Codrescu, apropo de cei care-l contestau pe ava Daniil Sandu Tudor, citez pentru tine:,, A pune la îndoială o viață încununată de mucenicie este nu doar nedrept, ci aproape indecent, mai ales când este vorba de oameni–o , cât de mulțumiți de sine!– care n-au trecut prin nici una din marile încercări ale veacului și n-au produs în sfera teologiei sau a culturii, nici echivalentul unui simplu caiet cu note de lectură sau al unui singur condac, din miile de pagini rămase de la Sandu Tudor(Răzvan Codrescu, în Rost an 1 nr 6 august 2003 pag 9). Mii de pagini de apologetică, etică, axiologie politică și economică, știință, estetică, canoane , moliftelnic, etc. Iertare, încerc să fac lumină despre un om bătut, alungat, hulit, ai cărui dinți au căzut din gură în urma bătăilor din beciurile Securității, un geniu intelectual, care nu putea absolvi magna cum laudae atâtea facultăți și pr Staniloae nu primea la doctorat nebuni. Întrebarea mea este – de ce Biserica a ascuns numele lui și de ce l- a trecut pe linie moartă? Mister
    Nu mă semnez , e riscant

    Apreciază

    • G-man said, on iunie 14, 2015 at 4:17 pm

      parinte ,
      lasati semantura , nu conteaza aici , conteaza sa nu ingropati talantul ..daca tot ati zis ceva ziceti pana la capat.
      e o intrebare in titlu .. raspundeti : e tofanie sau dracism ?
      referitor la maglavit si petrache .. nu ma intereseaza atlceva.
      e greu sa raspundeti /// asa cu texte ,.,. ma iertarti ..” cumparati cartile „.. ete na .. pardon de impresie ..
      pai nu pot .. m-am oprit din cumparat de carti de cativa ani .. datorita bugetului si a unor nenorociti de guvernanti care ne conduc si pe care din cand in cand mai vin si unii din frati pe acilisa sa imi zica sa ii votez..
      asa si daca o sa incep sa cumpar iar carti .. o iau de unde m-am oprit .. adica SFINTI .. tot ce e scris de SFINTI consacrati , recunoscuti .. apoi …daca mai am timp si bani o sa iau si altceva .. adica peste o mie de ani …
      asa ca nu mai bine ne spuneti dvs , ceva in clar acum ..
      TEOFANIE ? SAU DRACISM ?

      Apreciat de 1 persoană

  34. ioana said, on iunie 14, 2015 at 4:59 pm

    pentru pr.Ionel Adam
    Insistati cam mult sa fie cumparate cartile. E vreun avantaj material la mijloc? Da, sigur era extraordinar de dotat intelectual, Nil Dorobantu, f.inteligent, dar unde scrie ca acesti oameni nu se imbolnavesc? Dimpotriva, chiar acestia au probleme psihice mari. Da, stiu ceva grafologie si nu ma insel in ceea ce am spus. Daca diagnosticul era „trucat” de ce, pe baza acestui diagnostic nu a fost tinut mai multi ani in inchisoare, ca tot era un „pericol”? Nu, i s-a dat drumul destul de repede pt.ca intr-adevar era bolnav. Dincolo de ideile delirante din „paginile”lui, faptul ca venera Vladimirestiul, pe maica Veronica si pe Petrache Lupu sunt aspecte suficiente pentru a nu crede absolut deloc in sfintenia acestui om. Ma rog, Dumnezeu sa-l ierte, cred ca a fost un biet chinuit.

    Apreciază

  35. ioana said, on iunie 14, 2015 at 5:17 pm

    pt.preot Ionel Adam,
    Si inca ceva: nici sa nu-l apropiati pe Nil Dorobantu de ieromonahul Daniil Tudor, un mare om de cultura, mort ca un martir, in inchisoare. Si ce inseamna:”diagnostic agramat”. Exista tulburare psihotica cu delir mistic.

    Apreciază

  36. ioana said, on iunie 14, 2015 at 5:54 pm

    Pt.parintele Ionel Adam,

    Nil Dorobantu a fost examinat, printre altii si de marele neurolog dr.Vlad Voiculescu care l-a diagnosticat cu:dromomanie epilptica, o boala psihica pe fond afectiv.Sa nu imi spuneti ca acest mare neurolog era un „vandut”. Cititi va rog: ” În paralel cu activitatea universitară a desfășurat o bogată activitate de cercetare la Institutul de Neurologie al Academiei Române, al cărui director a devenit în 1978, abordând teme interdisciplinare în domeniul epilepsiei, bolilor vasculare cerebrale, în studiul etiopatogeniei și diagnosticului hemoragiilor cerebrale, în bolile neuromusculare, precum și în problemele de bază ale neurofiziologiei. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 170 de lucrări, studii și articole, apărute în țară și străinătate.

    A fost ales membru titular al Academiei Române în anul 1991.

    Ca recunoaștere a valorii științifice a contribuțiilor sale, Vlad Voiculescu a fost ales membru în Royal Society of Medicine (Londra), Société Française de Neurologie, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România.”

    Apreciază

  37. preot ionel adam said, on iunie 15, 2015 at 11:34 am

    Soră Ioana! Tânărul ofițer Nicolae Dorobanțu a refuzat să meargă într-un război peste Nistru atâta vreme cât Ardealul este ocupat. În primul an la Scoala de Ofiteri era primul la toate, asta pentru că i-am studiat dosarul militar apoi își premeditează ieșirea din armată, în cele din urmă dezertează. Cu un unchi general, seful intendentei Casei Regale a României, cu un frate Gheorghe ofițer, gestul său a fost unul nefiresc pentru o familie de militari de carieră. Diagnosticul marelui neurolog este dat pe pile, asta ca să nu înfunde pușcăriile lui Antonescu, ca alții sau ca să nu stea la zid împușcat de Curtea Marțială. E o providență în toate, de era epileptic de ce a putut accede ca secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal Văratec prin decizie patriarhală(sic!) , stareț la Tarnița, Nechit? Nu mai vorbesc de recomandările episcopilor Antim Angelescu, Teofil Herineanu de a accede într-o treaptă superioară în cler. E normal să fie așa, pro-contra,X Y, dar mă întreb câți ani ai de hulești oameni și teofanii din anii 30-50? Pentru că a zis Urzică? Pentru că a scris Rezuș? Pentru că de fapt partidul și securitatea nu puteau să comande politic unui teolog să scrie împotriva unor minuni care nu trebuiau să existe în spațiul acesta. Mă întreb dacă nu cumva și aici este un spațiu unde scrie Ioana dar poate o fi un teolog sub acest pseudonim, care este foarte vehement, chiar și pentru o femeie. Să fim atenți la detalii, conjuncturi. De ce nu a stat arestat? Ca și Ava Arsenie Boca dispărea din planul fizic, din fața securiștilor, care și-au dat seama că nu poți să ții între zăbrele oameni care dispar și apar, pentru că lucrul acesta ar duce la o sporire a credinței și la o nădejde și mai mare. Iar faptul că a fost arestat tot iubitului cler se datorează, ca de obicei casnicii tăi. Trăiesc oameni care l-au cunoscut, care l-au văzut predicând, care au fost vindecați de el, unul din ei chiar de epilepsie- o să ziceți, epilepticul a salvat un alt epileptic.Înșeli 2 -3-10-100 dar nu poți înșela mii de oameni. E trist, nepoatele părintelui au citit ceea ce ați scris și sunt tare mâhnite că jigniți prea ușor. Și cine a zis că e sfânt?Sfințenia unui om se acordă de un sinod, după multe cercetări, mărturii. E un om fascinant, care a suferit mult, și din punctul meu de vedere a avut un curaj nebunesc să te împotrivești unui regim care nu ierta pe nimeni. ,, De n-ar muri în locul lor nebunii, nu ar mai da rod nici unii!” . Să fii binecuvântată! Mă opresc aici cu a mai comenta. Dar dacă ar fi fost unchiul tău Ioana? Hristos în mijlocul nostru!

    Apreciază

    • ioana said, on iunie 15, 2015 at 1:49 pm

      Parinte Ionel

      Exagerati cu asa zisele mele jigniri. Tot ceea ce am spus reiese clar din cartea coordonata de dv.Pe urma e dreptul meu sa am o opinie. Iar opinia mea este: bietul Nil Dorobantu era bolnav. Si da, intamplator, am un unchi prin alianta diagnosticat cu schizofrenie paranoica cu delir mistic. Asa ca stiu bine cum se manifesta aceasta boala. Aparent, unchiul pare normal, dar adevarul e cu totul altul….nu e o rusine sa recunosti adevarul. Dar ADEVARUL! Nu sa facem pentru bani, tot ce ne sta in putinta, chiar sa pierdem sute-mii de suflete, oameni simpli, cu discernamant scazut care alearga la acesti „promovati” Arsenie Boca mai tarziu Nil Dorobantu si isi pierd mantuirea. Si lasati scenariile.Nu se ascunde cine stie ce cleric in spatele numelui meu, nu fac parte din tagma dv.

      Apreciază

  38. Irina said, on mai 8, 2016 at 4:54 pm

    Daca cititi cartea pr Mihail Urzica care face o radiografie clara a fenomenului Maglavit, comparand acest fenomen cu vederi autentice din vietile sfintilor ale Maicii Domnului si Mantuitorului, o sa vedeti ca fenomenul Maglavit nu se aseamana cu nici o alta intamplare de acest gen din Traditie Bisericii Ortodoxe. Numai acest lucru denota clar mai mult o inselare a taranului Petrache Lupu. Pr Mihail Urzica spune clar ca in Traditia Bisericii Hristos sau Maica Domnului s-au aratat oamenilor alesi la modul cel mai concret, asa cum sunt, si s-au facut cunoscuti Mantuitorul sau Maica Domnului sau vreun Sfant asa cum sunt numiti in Biserica si nu cu nume de mos sau alte ciudatenii. Pr Mihail mai spune ca in toata Traditia Bisericii fara exceptie de fiecare data cand vedenia a fost de la Dumnezeu nu a starnit frica, pentru ca Dumnezeu nu sperie, nu inspaimanta si aduce liniste in suflet si pace cereasca, dar si smerenie ori Petrache Lupu spune ca s-a inspaimantat, lucru imposibil, daca ar fi fost vedenia de la Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat el se presupune ca era un om simplu, deci curat sufleteste. Sa nu uitam ca diavolul se poate preface si in inger de lumina, si poate indemna aparent chiar spre biserica, spre pocainta dar sub toate acestea de fapt sa fie o mare inselare. Se spune ca Petrache Lupu a trecut prin usile imparatesti in Sfantul Altar si a spus si preotului(slujitor al lui Hristos) ca nu e nevoie de el, fratilor ganditi-va logic, ati mai auzit vreu sfant marturisitor in toata Traditia Bisericii sa necinsteasca un preot si sa indrazneasca sa intre unde nu trebuie in Biserica? Oare nu denota asa mandrie luciferica, de a te pune tu in locul preotului lui Hristos si de a-l trata cu aroganta indiferent ca este el bun sau rau? Pr Mihail Urzica , care a studiat toate scrierile despre Petrache Lupu, afirma clar ca el nu foloseste vreodata cuvantul Iisus Hristos, ci mosu, apoi indeamna intr-adevar la pocainta, dar nu in mod clar la spovedanie si impartasanie, de ce oare toate acestea? De ce pentru ca este inselare si diavolul insusi nu poate pronunta sau auzi pe cineva pronuntand numele lui Hristos, dar ii place cu siguranta cand i se adreseaza cineva cu mosu. Va intreb ati mai auzit vreun sfant in toata istoria Bisericii Ortodoxe adresandu-se lui Hristos cu mosu? In primul rand nici nu stim cine este aces mos, o fi Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfdant, o fi vreun profet, vreun sfant? Cui i s-a inchinat pana la urma acest taran? Nu uitati cand Dumnezeu vorbeste cuiva, spune clar cine este asa cum i-a zis lui Moise din Rugul Aprins ” Sunt cel ce Sunt, adica Dumnezeu Atotputernic” sau cand trimite un mesager, un inger sau un Sfant, aclea spune clar cine este Sf Arhanghel Gavriil, sau Sfantul cutare si mai ales, repet, astfel de mesageri de la Dumnezeu nu aduc FRICA, deoarece teama si frica este doar de la dracu. Imi puteti spune ca n-are cum sa nu fie de la Dumnezeu pentru ca a atras puhoi de lume, ba si fete bisericesti, si ce-i cu asta? Uitati-va in lume cat puhoi de lume a atras diavolul in ratacirile lui, uitati-va la Apusul cazut in tot felul de erezii, uitati-va la indieni carora insusi Marele Apostol Toma le-a propovaduit pe Hristos si totusi un ditamai poporul este atras de diavol, fiind inca idolatru. Uitati-va si in tara noastra, cum in ziua de azi puhoi de tineri aleg calea catre diavol si nu calea lui Hristos si a Bisericii Sale. Daca e sa ne uitam la numarul de oameni care merg spre o anumita directie si sa fie acesta un reper al Adevarului, pai ar trebuii ca toti sa mergem pe orice cale numai pe a Bisericii nu. Fenomenul Maglavit seamana cu fenomenul catolic de la Fatima, sau credeti ca la Fatima este vorba tot de o minune, adica credeti ca intr-adevar acolo s-a aratat Maica Domnului? Pentru ca fenomenul Fatima a devenit un loc de pelerinaj pentru foarte multi oameni. Cum zicea si pr Iustin Parvu despre un alt fenomen, cel al Pr Gabriel Nicu, nu trebuie sa ne lasam impresionati de minuni, pentru ca si DRACU LE POATE FACE, ci sa ne consideram nevrednici si sa ne vedem de patimile noastre, asta este singura realitate la care trebuie sa ne gandim. Sfintii Parinti ne-au indemnat intotdeauna sa respingem orice aratare, chiar daca este de la Dumnezeu pentru a evita posibilitatea inselarii, specificand clar ca Dumnezeu nu se va supara din acest motiv.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: