CASNICUL MEU – DUSMANUL MEU
Nu-i ceva nou, caci scris este:
| 21. | Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. |
| 22. | Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. |
| 23. | Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. |
| 24. | Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. |
| 25. | Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? |
| 26. | Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. |
| 27. | Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. |
| 28. | Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. |
| 29. | Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. |
| 30. | La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. |
| 31. | Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. |
| 32. | Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. |
| 33. | Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. |
| 34. | Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. |
| 35. | Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. |
| 36. | Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. |
| 37. | Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. |
| 38. | Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. |
| 39. | Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. |
| 40. | Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. |
| 41. | Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. |
| 42. | Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. |
http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=10
Si asa s-a si petrecut in vechime:
4 decembrie: Sfanta Marea Mucenita Varvara (Barbara), ucisa de propriul tata …
Iar in varianta mai “soft” in zilele noastre:
O mama ticaloasa si o fata ravnitoare …
Nu-i ceva noua, dar doare. Si doare atat de tare, incat multi se clatina sau chiar cad. Ca de dragul copiilor, ca de al sotului (sotiei), crestinul cedeaza. Nu face bine, dar se intampla. De mult prea multe ori …
Dar astea sunt exemplele grosiere, cand casnicul e satanist fara sa stie.
Se intampla insa ca acum, cand vremurile apocaliptice bat la usi, casnicul sa para crestin, unul caldicel dar totusi crestin. Situatie in care e chiar mai greu de rezistat si va fi aproape imposibil atunci cand antihristul isi va incepe dansul groazei pe pamant.
Ca merge uneori la biserica si cateodata tine chiar post. Ca zice ca crede in Dumnezeu si pare cu totul in regula. Dar cand incepi sa-i zici de cipuri, s-a taiat maioneza. Si asta ar mai fi cum ar mai fi, daca plecam de la premiza ca documentele biometrice – eGuvernarea – disparitia banilor cash n-ar fi deocamdata decat preambulul. Ca ne mintim de dragul familiei ca o sa facem noi ceva si mai incolo. Ca asa ne zice si casnicul: sa mai asteptam. O fi bine insa?
Broasca la fiert si cei care accepta cipul
Deseori insa acel casnic nu vrea sa auda nimic nici despre mai incolo. Si iar ne mintim ca lasa ca-l facem noi mai incolo sa ne asculte … Dar oare il vom face? Dar oare nu va fi prea tarziu si pentru noi?
Ca pana atunci ne vom tot inmuia, ba chiar vom alunga singuri orice vechi gand de natura a ne perturba in edificarea fericirii si armoniei familei. Si cum lucrurile intotdeauna se leaga, vom deveni iute si noi caldicei traitori intr-o zeama dulceaga a pacii si iubirismului global. Si o sa fie bine pe pamant si bla bla bla, taman cum a fost pe vremea lui Noe …
Fericiti cei ce au familii intr-un cuget. Bucurati-va, ca nici nu stiti ca aveti. Iertati-le greselile, caci sunt nimicuri. Si pregatiti-va de drum. Caci va fi drum greu, cum n-a mai fost vreodata pe pamant.
Doamne ajuta!
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!


adevarate cuvintele Mantuitorului! oh, cat de adevarate!
ApreciazăApreciază
Se pare ca si Voda Brancoveanu a fost om iubitor de lux, bogatii, desfatari…. Dar la o adica, cand s-a pus problema: ori/ori a ales mucenicia, jertfa, pe Hristos.
ApreciazăApreciază
Spui tampenii el s-a nascut in familie aristocratica de boieri nu inseamna ca iubea bogatiile si desfatarile
Daca era asa nu mai devenea Sfant.
ApreciazăApreciază
adica cum ” daca era asa nu mai devenea sfant”? Pai tocmai ca botezul sangelui de care a avut parte de bunavoie, a spalat pacatele lui ( oricare or fi fost ele ). Asa a fost cu toti mucenicii, multi dintre ei fiind mari pacatosi poate intreaga viata. Sfintii mucenici sunt o categorie aparte , s-au sfintit prin mucenicie.
ApreciazăApreciază
salutari din cluj
Nu multi, ci exceptii.
ApreciazăApreciază
prin aceasta nu am vrut sa spun ca iubea bogatiile si desfatarile, ci ca si daca ar fi fost asa, tot ar fi devenit sfant datorita muceniciei.
ApreciazăApreciază
Ii multumesc lui Dumnezeu ca eu si sotia mea suntem intr-un cuget, asa cum spuneai tu saccsiv, insa in ceea ce priveste restul familiei mele cat si a sotiei, e dezastru, dar totusi e bine ca nu locuim impreuna cu ei, ne despart aproape 100km… Odata cu refuzul cardului de sanatate s-au amplificat impresiile lor cu privire la „nebunia” noastra, insa ne-am obisnuit…Acelasi lucru se intampla si printre prieteni, sunt foarte putini care sunt intr-un cuget cu noi, ii numar pe degetele unei singure maini, insa e bine si asa macar nu suntem singuri, slava Domnului. Cat priveste incercarea de a-i trezi, am renuntat… pur si simplu NU VOR.
ApreciazăApreciază
Gabriel daca sunteti prigoniti de ai vostri deja sunteti pe calea dreapta, deoarece sunteti goniti pentru numele Domnului, adica a adevarului apocaliptic, ti se pare ca pe mine putini ma numesc bolnav de cap, dar ce sai faci asta este, eu natrag atentia, ma rog Domnului sai lumineze
ApreciazăApreciază
Adevarate , da , foarte adevarate … Poate toate le-om indura dar dragostea si mila fata de copiii nostri in mod special , Doamne, cum vom putea asista la chinul lor ? Citi dintre noi vor rezista ispitelor doar pentru a-i vedea pe ei ca duc o viata…normala macar , cit se mai poate. Nu sint un om las , ba chiar as putea spune ca am dovedit multa putere si forta , am fost o luptatoare dar mila fata de copil, nu stiu Doamne , cit din tot ce-mi este ingaduit de Tine sa fac , voi putea duce. Recunosc in fata voastra dragii mei slabiciunile mele. Sper doar sa nu apuc momentul in care as putea fi pusa intr-o asemenea postura. Este ingrozitor ca marturisesc acest lucru. In ultima vreme , prin imitatie, am ajuns sa procedez ca personajul din romanul ,,Pe aripile vintului” si sa-mi spun ca ,,la asta ma voi gindi miine”. Iarta-ma Doamne !
ApreciazăApreciază
Ai dreptate! Nu stiu ce poate fi mai dureros decat sa-ti vezi copilul in chinuri! Mai ales daca suferinta duce pana la deces! Copiii sunt factorul principal care nu ne poate rupe total de sistem, cel putin pt moment!
ApreciazăApreciază
Dacă ne agăţăm cu orice chip de viaţa terestră vedem în martiraj suferinţa care „duce la deces”. Însă, dacă avem în minte scopul vieţii (mântuirea), vedem că prin acea suferinţă se obţine viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.
Care părinte îşi cruţă copilul de durerea unei operaţii, dacă acea operaţie e singura cale prin care copilul lui rămâne în viaţă? De ce gândim şi simţim atât de trupeşte? De ce nu înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte şi că nu ne-ar da nici o suferinţă, dacă aceasta nu ne-ar fi de mare folos?
Curaj!
ApreciazăApreciază
Respect pentru eforturi, stii cum se spune ce nu e cu putinta la om e cu putinta la Domnul, important sa nu ne fie frica ca frica e de la diavol. Va spun cazul meu, eu mam refuzat de lucru in oficiu ca sa ma pot refuza de acte, miam gasit peste ceva timp un lucru in paza, insa neoficial si cu bani cash, si mai putin, am refuzat la comfort dar de foame nam murit, dupa un an si ceva mau chemat inapoi la serviciu in oficiu, mam angajat oficial insa fara idnp (cnp) deja fara alte acte, si salariu mil dau cash (inainte era pe card) tot ce se cere sa refuzam la comfort dar vazind ca nu ne e frica Domnul face sa ne fie si mai usor fara acte. Mam convins inca odata ca Domnul nu ne va lasa de la noi se cere doar decizia, si Domnul ajuta chiar si la asa un mare pacatos cum sunt eu.
ApreciazăApreciază
Si eu lucrez neoficial pe bani putini ( numerar) dar macar nu sunt in sistem . Lumea din jurul meu nu intelege de ce accept . Refuz sa le dau explicatii . Lucrez cu copii de la o gradinita de stat , accept pentru ca imi sunt dragi . Este adevarat ca am si alte resurse insa cred ca atitudinea conteaza : poti sa ai parte materiala si sa te comporti ca si cum nu ai nimic , poti sa porti haine scumpe si sa te simti ca si cum esti un nimic . Starea interioara conteaza . Ganditi-va ca poate venii un cutremur ( sau un razboi ) oricand care sa nu lase nimic in picioare si sa ne trezim direct la Judecata …. se poate intampla orice , oricand un eveniment care sa ne surprinda ca nu suntem in regula niciunul : nici cel care are nici cel care nu are … Nu intotdeauna bogatia e un pacat iar saracia o virtute ….
De curand s-a intamplat ceva care m-a intristat : doamna directoare ne-a atentionat ca unii din parinti s-au sesizat in privinta rugaciunilor pe care la facem cu copii inainte de fiecare masa : cica ai indoctrinam . Gradinita a fost sfiintita de I.P.S. Teodosie al Tomisului si se afla sub protectia Acoperamantului Maicii Domnului …. dar pe unii parinti nu-i intereseaza aspectul .
Cat despre subiectul ” casnicul meu – dusmanul meu ” :
In neamul meu rudele sunt dezbinate de lupta pentru avere …. Eu am renuntat prin notariat la drepturile mele cu ani in urma . Nu duc lupte de genul acesta , nu merita . Doar asist la tot felul de rautati manifestate intre ei , unii sunt chiar declarati ortodocsi traitori si tocmai ei manifesta o viclenie care imi blocheaza mintea . Nu pot sa inteleg cum se impaca Ortodoxia cu lupta pentru avere . Am luat hotararea sa nu ma implic ( nu tin partea nimanui ) si sa pastrez o relatie politicoasa . Viata e prea scurta ca sa o consum in relatii toxice fie ele si de rudenie .
Pe scurt : cand rudele sunt gaunoase glasul sangelui nu mai conteaza ….
ApreciazăApreciază
Daca ai vointa va exista si o cale…
Trrebuie sa il avem pe Sf Martiri Brancoveni ca exemplu si pe altii asemeni lor
Decat sa traim o mie de ani ca sclavi mai bine o zi ca vultur cu demnitate si onoare!
ApreciazăApreciază
Frate Vasile : îți recomand ție și tuturor celor ce au probleme cu hipertensiunea arterială un medicament natural, testat de mine de cca 2 săptămâni, căci și eu am aceste probleme – suc (zeama) de sfeclă roșie. Cantitatea care trebuie băută zilnic este de 230 – 250 ml / zi, dimineața, de regulă pe stomacul gol. Asupra mea a avut un efect uluitor, căci am scăpat de palpitații, dureri de cap, migrene etc. specifice acestei boli și mi-a scăzut și reglat tensiunea arterială. O cură durează între 4 – 8 săptămâni, în care se bea zilnic, apoi se consumă doar săptămânal, în funcție de stadiul hipertensiunii. Nu se recomandă acest tratament celor ce suferă de diabet zaharat. Sucul (zeama) se prepară foarte ușor, chiar dacă nu aveți blender sau storcător de fructe : curățați sfecla roșie de coaja exterioară, apoi răzuiți pulpa printr-o răzătoare și stoarceți sfecla răzuită, colectând zeama printr-o sită. Vă recomand cu încredere să încercați. Doamne, ajută !
ApreciazăApreciază
Cred ca faci o confuzie aici. Fratele Vasile s-a plins de probleme cardiace, nu de hipertensiune. Sint doua lucruri diferite…Cu toate ca problemele cardiace de obicei sint insotite si de hipertensiune, nu orice persoana care sufera de hipertensiune are insa si probleme cardiace. In timp ce problemele cardiace au simptome absolut evidente (dureri in piept cu iradiere catre umarul sau bratul sting, dispnee, slabiciune, ameteala, anxietate severa, sezatie de moarte iminenta) hipertensiunea de obicei nu are nici un simptom..sau poate cel mult pulsatii in timpane. Asta bineinteles atita timp cit nu este insotita si de alte afectiuni si pina in ziua cind va provoca un accident vascular cerebral.
ApreciazăApreciază
@ tataia : știam doar că fratele Vasile are probleme cardiace, dar nu numai pentru el am scris, ci și pentru alții care au probleme de acest gen. Dar sucul de sfeclă nu este bun doar pentru hipertensiune, ci stimulează buna circulație a sângelui în zona inimii, reduce colesterolul rău, detoxifică ficatul, rinichii etc. Revenind la hipertensiune, are și ea simptome, îți spun din experiență proprie, pe lângă pulsațiile în timpane de care aminteai, mai sunt durerile de cap, în general în zona cefei, puls mărit, senzația de vederea unor puncte luminoase etc.
ApreciazăApreciază
http://www.formula-as.ro/2011/989/medicina-naturii-44/paducelul-stapanul-inimii-14287
Paducelul isi mareste eficienta alaturi de fructe de maces.http://www.frunza-verde.ro/ceaiul-de-macese-previne-infarctul-si-combate-pietrele-la-rinichi
Ceaiul de macese previne infarctul
Pe langa efectele diuretice, ceaiului de maces ii mai sunt atribuite si alte insusiri care duc la ameliorarea si vindecarea unor boli extrem de grave. Astfel, avand un continut ridicat in vitamina P, preparatele din maces reusesc sa mentina buna functionare a vaselor capilare, normalizand circulatia sangelui,protejand inima. Bolile de inimă pot fi prevenite cu ceai de măceşe. Alături de fructele păducelului, măceşele sunt adevărate campioane în prevenirea crizelor de angină pectorală şi infarct.
http://www.gazetadeagricultura.info/plante-medicinale/14433-roinita-cea-mai-buna-planta-pentru-bolile-de-inima.html
http://ziarullumina.ro/sanatate/paducelul-doctorul-inimii
Se pare că nu există în natură un prieten mai bun al inimii decât păducelul, care intră în rândul remediilor cu cea mai mare eficienţă în prevenirea şi tratarea bolilor cardiace şi vasculare, mai ales dacă au la bază un substrat nervos.
Dintre aceste afecţiuni pot fi menţionate:
– insuficienţă cardiacă manifestată prin miocardită, cardiopatie ischemică (dureroasă sau nedureroasă) şi riscul acceselor de angină pectorală (Angor pectoris);
– hipertensiune arterială şi tensiune oscilantă, care sunt reglate prin îmbunătăţirea vascularizaţiei, în urma vasodilatării arteriale, coronariene şi periferice;
– tulburări de ritm cardiac cu extrasistole, palpitaţii, tahicardie paroxistică, aritmii, spasme vasculare şi bufeuri congestive;
– ateroscleroză coronariană, cu blocarea sau reducerea fluxului de sânge oxigenat de la inimă spre creier, tratamentele având rolul de a îmbunătăţi circulaţia la nivelul scoarţei cerebrale şi de a preveni accidentele cerebrale (congestii);
– nevroze cardiace şi stări de excitabilitate cu aritmie perceptibilă.
În toate aceste boli cardiovasculare, efectele benefice ale tratamentelor cu preparate din păducel sunt recunoscute de toţi medicii terapeuţi, care apreciază acţiunea stimulatoare asupra activităţii inimii bolnave şi întărirea forţei de contracţie, mai ales după sechele post-infarct. În bolile cardiace degenerative se inhibă pătrunderea ionilor de calciu în celulele miocardice şi se reia nutriţia optimă a muşchiului cardiac.
Păducelul reglează sistemul nervos
Un tratament bine condus are un rol esenţial în calmarea sistemului nervos, intervenind în:
– stări de nervozitate şi distonii neurovegetative (spaime, atacuri de panică, ameţeli, migrene, ţiuituri în urechi);
– emotivitate excesivă la persoane cu labilitate psihică, sensibile, irascibile şi permanent agitate;
– insomnii, dureri de cap, oboseală, stări de anxietate şi depresie psihică;
– agresivitate şi tulburări de comportament la copiii impulsivi, cu tendinţe spre bătăi, distrugeri, ţipete, violenţe verbale.
S-a constatat că păducelul are un rol important în oxigenarea şi hrănirea celulelor nervoase, mărind capacitatea de apărare a organismului.
Paducelul este imbatabil pt bolile de inima, eu asa stiu.
Usturoiul, ajutor pentru cardiaci
Cardiacul este ajutat şi de consumul unor legume şi fructe, fără a urma cure propriu-zise, dar este util să le includă în alimentaţia sa. Ceapa, usturoiul, ţelina, pătrunjelul (atât frunzele, cât şi rădăcina rasă), mărarul, tarhonul, merele (ca atare, dar şi sub formă de suc), măceşele (ceai), coacăzele negre şi afinele, drojdia de bere (o bucată de mărimea unui bob mai mare de fasole, zilnic) au efecte extraordinare în cazul bolnavilor de inimă.
Foarte bune la gust ceaiurile astea indulcite cu miere si adaugata si putina lamaie. Am incredere in plante si nu in medicamente. Plantele astea enumerate mai sus te pot ajuta foarte mult dar trebuie sa faci tratament minim 6 luni.
Am invatat si eu din cartile de plante medicinale si am aplicat la nevoie.
Nu sunt medic dar pe mine m-au ajutat cu adevarat. Polenul de albine poate fi de ajutor , in paralel cu aceste plante.
http://dr-catalin-luca.ro/site/remedii-si-alimente-vindecatoare/alimente-remediu/polenul-crud.html
Daca vrei cu adevarat, te vindeci fara sa ajungi la complicatii grave.
Sper sa-ti fie de folos informatiile si sa-ti ajute Dumnezeu sa te vindeci.
ApreciazăApreciază
Marul lui ADAM pentru POPORUL ROMAN. https://www.youtube.com/watch?v=EKon29925SM
ApreciazăApreciază
Si intre timp taranii nostri nu au unde sa-si vanda marfa… Rusine.
ApreciazăApreciază
Fructe la „standarde europene”! Valori Occidentale! Civilizatie! Progres!
ApreciazăApreciază
Aia e ceara, are rolul de al face sa nu piarda apa, uneori are si coloranti pentru un aspect mai frumoe, are fungicide, e pe baza de petrol adica artificiala, si ar trebui sa fie destul de usor de indepartat la spalarea cu apa calda. Absolut tot ce mancam e otravit, paine, salam, zahar orice, nu e ceva de ce sa te miri prea tare.
ApreciazăApreciază
Sunt multi, care nu de dragul copiilor/sotilor/parintilor vor accepta cardul/cipul/pecetea… Ci din prostie crasa si negare pana la absurd. Neaga absolut orice evidenta (le-am aratat cipul implantabil – versiunea veche din sticla, testata pe animale – l-au pipait si tot nu cred ca exista!), se inchid intr-o carapace impenetrabila unde se simt in siguranta. Nu accepta, in ruptul capului, ca tocmai ei sa fie cei din urma („nu exista, peste 50 de ani…, stiu eu… cand or fi nepotii mari… abia atunci, daca… „) Altii devin violenti verbal, se rastesc („nu-mi pomeni de asa ceva, nici nu vreau sa aud…, nu vreau sa stiu…, nu suport…”). Vorbesc din experienta cu rudele care mai dau pe la biserica… Am impresia ca unii nici nu mai au nevoie de pecete… Sunt pierduti inca de pe acum…
ApreciazăApreciază
Obama pregateste un nou 9/11: Actiune terorista de amploare in cârca Rusiei
Un raport alarmant pregătit de Direcția Generală a Statului Major General al Forțelor Armate Ruse (GRU) care a circulat astăzi la Kremlin arată că reuniunea de urgență care a avut loc sâmbătă dimineața la Moscova între președintele Putin și președintele francez François Hollande a fost determinată de descoperirea Direcției Generale pentru Securitate Externă a Franței (DGSE) a unei „La terreur spectaculaire” planificată de către regimul Obama.
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/obama-pregateste-un-nou-9-11-actiune-terorista-de-amploare-in-carca-rusiei-136252?utm_medium=facebook&utm_source=twitterfeed
ApreciazăApreciază
Deja au lansat zvonurile:
http://stirileprotv.ro/stiri/international/ipoteza-surpriza-in-cazul-disparitiei-zborului-mh370-avionul-ar-fi-fost-deturnat-de-rusia-si-s-ar-afla-in-kazahstan.html
ApreciazăApreciază
• Chiar daca era in scaunul cu rotile, se vedea imbracata in rochie alba de mireasa la bratul lui • Doi copii s-au iubit cu o maturitate si devotament pana la capat • I-a murit in brate si a fost inmormantata prin bunavointa unui preot care s-a ocupat de toate cele crestinesti
Destinul a fost mult prea crud pentru doi tineri care aveau vise impreuna. Erau inca la o varsta frageda cand s-au intalnit si totusi pot fi exemplu pentru multe cupluri in fata multor obstacole. Ea avea doar 18 ani, iar el 20 de ani cand mediul virtual i-a unit pentru prima data sub masca unor pseudonime. Intre Petronela si Danut au fost nopti intregi de conversatii pana cand ea a considerat ca este momentul sa-i spuna adevarul.
Un adevar parca nedrept pentru o adolescenta de 18 ani. Petronela avea pe masa teancuri intregi de documente medicale prin care aparea acelasi diagnostic. Inainte cu putin timp de a implini varsta majoratului medicii si-au dat seama ca Petronela are o tumora maligna la nivelul tesutului muscular. Incepea sedintele de chimioterapie si era destul de optimista, mai ales ca Danut a plecat de la familia lui din Bacau pentru a-i fi alaturi in Iasi. O insotea la chimioterapie, gatea in fiecare zi si dupa ce a ramas dependenta de scaunul cu rotile o imbraca si o spala ca pe un copil. Totul s-a scurs atat de repede, iar timpul a fost impotriva celor doi. Ultimele zile din viata le-a petrecut in sectia de Ingrijiri Paliative din cadrul Institutului de Oncologie Iasi.
http://www.bzi.ro/sfarsit-cutremurator-a-murit-in-bratele-lui-inainte-de-a-ajunge-in-fata-altarului-impreuna-471601
ApreciazăApreciază
Din pacate, asa e. Asa s-a intamplat in primele veacuri crestine, si tot asa s-a intamplat in timpul comunismului.
Dupa cum incercau sa procedeze cu Domnul Iisus „Şi au trimis la Iisus pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.” (Marcu 12,12) „Iar ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască groaznic şi să-L silească să vorbească despre multe, pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.” (Luca 11,53-54) „Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.” (Marcu 14,55-56), tot asa au facut si in timpul comunismului, incercau sa prinda oamenii in cuvant. Aruncau oamenii in inchisoare fie numai si pentru vorbe sau chiar pentru simple banuieli.
ApreciazăApreciază
Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.
ApreciazăApreciază
Da Vasile.
Cand mama zice copiilor ” Manca-v-ar moartea !”
Cand un tata nu-si cauta copiii multe cincinale.
Cand o mama inlocuieste tatal in cateva luni de la divort.
Cand un preot din neam este dat afara din parohie ca cerea bani pentru inmormantari.
Cand un preot din neam nu se interesa de neamuri de grad apropiat.
Cand umbli si nu-ti afli linistea. Ca nimeni nu ti-e binevoitor.
Doar Dumnezeu mai poate avea .. dreptate. Amin.
ApreciazăApreciază
dupa ce s-a infuriat ca I s-a descoperit salariul absolut „respectabil” in presa, patriarhul daniel vine si se lauda cu donatiile si milosteniile pe care le face din el, asemenea lui papa francisc.
o gafa de clasa a 2-a…., care arata de fapt duhul neortodox pe care-l promoveaza sau chiar in care vietuieste patriarhul daniel.
http://www.gandul.info/stiri/salariul-patriarhului-cum-reactioneaza-preafericitul-daniel-dupa-ce-in-presa-a-aparut-fluturasul-sau-de-salariu-13712822
.
ApreciazăApreciază
@ acelas : eu zic că reacția Patriarhiei a fost de data aceasta una promptă și de bun simț. Și așa Biserica Ortodoxă nu se prea laudă, cum bine îi și stă, cu faptele de milostenie. Precizarea a fost pentru bezboinicii seculariști care atacă non-stop.
ApreciazăApreciază
k, m-am gandit si eu. Dar poate e mai ortodox sa ai un salariu direct nu din 5 cifre, ci sub pragul acela psihologic de 10 000, care oricum e mult pe praful asta din Romania… , in comparatie cu ceilalti oameni de aici zic, unde mai punem ca e in primul rand pt un monah…., care se presupune a nu detine (agonisi) nimic in lumea asta… (ai vazut cum spuneau canoanele pt lucrurile materiale: donate; dar canoanele erau vechi, nu de acum … Ce vreau sa concluzionez e ca acum, cand s-a descoperit ce fel de salariu are, a inceput sa se scuze si justice cu, stai domnule ca o buna parte il donez, ceea ce e adevarat, dar vrajmasul a lucrat aici, si iata ca dub impresia rusinii l-a ispitit si a si reusit sa-o smulga si acea virtute sa i-o anuleze prin darea de sine in vileag. Pt ce? Pai pt faptul ca a si avut pt ce se rusina in realitate: salariul cel mare. Si asa la vaduvit de amandoua. A si iesit la iveala salariul mare, stricandu-i „imaginea”, i-a si neutralizat apoi virtutea milosteniei, pe seama rusinii, dandu-se pe sine in fapta ca el face milostenie. Asa e cand umbli in doua directii, cauti doua tinte, le da vrajmasul cap in cap si ti le face nule pe amandoua, manjindu-le (imaginea si milostenia). Poate o solutie ortodoxa ar fi ca salariul sa fie mai mediu, iar restul tot acolo se duc. Dar Doamne iarta-ma! Ce stiu eu?
gata cu vorbaraia, ca la teorie …, iarasi ma bate gura si pe mine, si ma lasa gol de toate..
.
ApreciazăApreciază