SACCSIV – blog ortodox

MADALIN VOICU: “finanțele mondiale sunt conduse de perciunați”. Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului: “ANTI SEMITISM !!!”

Posted in Uncategorized by saccsiv on decembrie 7, 2014

Iata ce putem citi la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului sesizează CNCD pentru afirmaţii antisemite ale lui Mădălin Voicu şi îi scrie premierului Ponta:

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) a transmis, duminică, o sesizare CNCD despre faptul că deputatul PSD Mădălin Voicu a folosit într-un interviu expresia ”perciunaţi”, şi o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care cere să îşi precizeze public poziţia.

În sesizarea înaintată duminică către preşedintele CNCD Csaba Asztalos, şi semnată de Maximillian Marco Katz, director Fondator al MCA ROMANIA (Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, nr) se precizează că într-un cotidian central a fost publicat un articol cu următorul titlu: Mădălin Voicu, atac la FMI: „Eu înţeleg că finanţele mondiale sunt conduse de anumiţi perciunaţi, dar vreau să ştiu care e avantajul meu ca ţară”.

Reprezentantul MCA precizează că ”expresia ”perciunaţi”este una dintre expresiile utilizate de antisemiţi atunci când fac referiri la evrei.”Noi nu avem nici un motiv să credem că domnul Mădălin Voicu a folosit expresia ”perciunaţi”în mod nevinovat şi altfel decât conform uzului ei tradiţional, explicat mai sus”, arată acesta.

El continuă: ”În acest context vă transmitem, prin acest mesaj deschis, repulsia şi revolta noastră faţă de astfel de manifestări antisemite care incită opinia publică şi care alimentează ideiile preconcepute despre evrei. În România secolului XXI numai persoane cu o totală lipsă de cultură, lipsă de respect de sine şi lipsă de respect faţă de societatea în care trăiesc pot să exprime astfel de opinii rasiste care denotă ignoranţă”.

(more…)

Reclame

EXEMPLU DIN INTERIOR: Cum functioneaza campaniile anti ortodoxe

Posted in Uncategorized by saccsiv on decembrie 7, 2014

George Damian ne semnaleaza o chestie interesanta in articolul sau Cine le ordonă jurnaliştilor să scrie împotriva Bisericii Ortodoxe Române? , preluata de pe blogul lui Victor Ciutacu:

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

Comentariu saccsiv:

A nu se deduce ca Victor Ciutacu e vreun mare traitor ortodox:

De Sfintele Pasti ii arde … VICTOR CIUTACU HULESTE SI EL. Un text pentru el, din aceeasi categorie: „Ce-mi provoaca scarba”

Evreul VICTOR CIUTACU ataca si el ORTODOXIA …

Dar e bine cand se cearta pionii albi cu pionii negri intre ei, ca din cand in cand mai dau din casa.

Si o intrebare pentru Victor Ciutacu:

Cand se porneau campanii anti ortodoxe la Antena 3, cum se proceda?

CALENDAR 2015 cu Părintele Justin Pârvu şi martiri ai temniţelor comuniste

Posted in Uncategorized by saccsiv on decembrie 7, 2014

Sfanta Mucenita FILOFTEIA fecioara, ce a fost ucisa de tatal ei la varsta de 12 ani deoarece era … milostiva. Cum au ajuns Sfintele ei Moaste la Manastirea Curtea de Arges?

Posted in Uncategorized by saccsiv on decembrie 7, 2014

Comentariul zilei (07.12.2014): DIPLOME pentru COPILASII VACCINATI …

Posted in vaccin by saccsiv on decembrie 7, 2014

   Iata comentariul lui ROmanul postat la DE CE? Record – SOARELE NU S-A MAI VAZUT DE O LUNA:

Offtopic: Acum o luna la scoala la baiatul meu de la clasa 0 s-au facut vaccinari. Am refuzat si am semnat ca refuz. Nu i s-a facut baiatului vaccin. Insa acum o saptamana vine baiatul suparat acasa ca toti copiii care au facut vaccin au primit o diploma iar el si inca putini n-au primit. Era tare suparat.

Am ramas uimit de ce mizerabili au fost. Adica pe viitor copiilor sa li se inoculeze ideea ca vaccinul e bun, e dovada de curaj, etc… Cata mizerie!

Am incercat sa-i explic copilului in cuvinte pe care sa le inteleaga de ce nu a facut dar tot suparat a ramas ca n-a primit diploma si el.

Am cautat pe net sa vad daca si altii au primit asa ceva si iata ce-am gasit:

http://povesteadarieinicole.wordpress.com/2012/08/31/prima-diploma/
http://povesteadarieinicole.files.wordpress.com/2012/08/img-20120830-006741.jpg

“Simbolic, micuţul a primit titlul de ambasador al copiilor sănătoşi şi o diplomă semnată de ministrul Sănătăţii”

http://www.realitatea.net/copiii-ar-putea-fi-imunizati-gratuit-cu-vaccinul-pneumococic_1188561.html

Eu n-am vazut cum arata diploma data copiilor care au facut vaccin la baiatul meu la scoala dar ma intreb: Copiii care n-au facut vaccin nu sunt sanatosi sau cum sa inteleg diploma de ambasador al copiilor sanatosi?
Si cine a platit pentru diploma aia? Exista in bugetul min. Sanatatii asa ceva? Intra in costul vaccinului? Cine plateste distributia acestei diplome? Mai bine s-ar fi dat o brosura parintilor cu prospectele vaccinurilor ca sa vada ce riscuri sunt… ca daca citea cineva lista de ingrediente nu cred ca mai facea cineva vreun vaccin. cu aluminiu, mercur, etc.

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (13.11.2014): Ti-ai vaccinat copilul? Se va juca pe tablete si va primi dulciuri. Nu l-ai vaccinat? Are dreptul sa se uite cum ceilalti se joaca pe tablete si mananca dulciuri. Dar evident ca asta nu inseamna discriminare

Tagged with: ,
%d blogeri au apreciat asta: