SACCSIV – blog ortodox

DANEMARCA: exista BORDELURI CU ANIMALE pentru ZOOFILI. Acum aia cu drepturile animalelor se lupta cu astia cu drepturile zoofililor

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 22, 2014

   Iata ce putem citi la Culmea democrației: Război între drepturile ANIMALELOR și drepturile ZOOFILILOR!:

A avea relații sexuale cu un animal nu este interzis în Danemarca. Aici este paradisul zoofililor: există până și bordeluri cu animale, foarte căutate de turiști din toată lumea. Dar țara scandinavă este acum scena unei dezbateri aprinse între organizațiile care apără drepturile animalelor și cele care apără drepturile zoofililor.

„Propun o modificare a legii privind protecția animalelor, unde să se precizeze explict că relațiile sexuale cu acestea sunt interzise”, a declarat Dan Jørgensen, ministrul Agriculturii, pe 12 octombrie. „Animalele trebuie tratate cu respect și grijă, și au dreptul la o protecție specială, dat fiind că nu se pot opune”, a explicat demnitarul danez, citat de Le Nouvel Observateur.

Dacă propunerea lui Jørgensen va fi aprobată, relațiile sexuale cu animale vor fi echivalentele unui viol în regnul uman. Până acum, zoofilul nu era pedepsit decât dacă animalul prezenta urme de violență constatate de către medicul veterinar.

Astfel, Danemarca s-ar alinia legislației vecinilor europeni, unde zoofilia este ilegală: Suedia, Norvegia, Olanda, Elveția, Marea Britanie, Franța și, cel mai recent, Germania. O măsură cu atât mai necesară, apreciază Excutivul danez, dată fiind proliferarea bordelurilor cu animale, celebre în toate lumea, și la care dau buluc autocare cu zoofili. „Vreau să dăm un semnal că Danemarca nu este un refugiu pentru indivizi care vor să exploateze sexual animalele”, a delarat Jørgensen.

Majoritatea zoofililor, cum ar fi cei care fac parte din asociația germană ZETA (Zoophiles Engagement für Toleranz und Aufklärung), se apără, însă, invocând dragostea lor sinceră pentru animale, dar și dreptul oamenilor la propria identitate sexuală, indiferent care ar fi aceasta. Argumente invocate, bunăoară, și de apărătorii pedofiliei sau ai incestului.

Comentariu saccsiv:

   Dar nu s-a gasit nici un ministru sau parlamentar care sa fie oripilat de aceasta decadere a omului? Drepturile zoofililor, drepturile animalelor, dar nimic despre om? Dar oare ce mai inseamna in Danemarca a fi om?

Cititi va rog si:

Articolul zilei (17.06.2014): INAPOI IN CATACOMBE – LEGEA OBLIGA BISERICA sa oficieze CASATORII INTRE HOMOSEXUALI. Deocamdata doar in Danemarca, insa …

53 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. evtodiev said, on octombrie 22, 2014 at 5:40 pm

    off topic:
    Planeta Ortodoxiei – Albania și România

    Planeta Ortodoxiei – Bulgaria și Serbia

    Apreciază

    • Liliana said, on octombrie 23, 2014 at 8:29 pm

      Doamne ajuta!
      ,,15.Intoarce-Te,Doamne!Pina cind vei sta departe?Mingiiei pe robii Tai!
      16.(…)
      17.Veselitu-ne-am pentru zilele in care ne-ai smerit,pentru anii in care am vazut rele.
      18.Cauta spre robii Tai si spre lucrurile Tale si indrepteaza pe fiii lor
      19.Si sa fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi,si lucrurile miinilor noastre le indrepteaza.”Psalmul 89)
      Da!Sa vina cit mai curind Imparatia Ortodoxiei-ultima strigare a lui Dumnezeu chemind omenirea la dreapta credinta mintuitoare,inainte de marea prigoana.Sa ajute Dumnezeu !

      Apreciază

  2. geo said, on octombrie 22, 2014 at 5:40 pm

    18+

    The Destruction Of The Donbass.

    https://z5h64q92x9.net/tr-url/ru-en.en/antifashist.com/item/istreblenie-donbassa-peremirie-po-fashistski-18.html

    Who controls the Ukraine?

    an example of Zionist Jewish take-over

    http://www.radioislam.org/islam/english/jewishp/ukraine/ukraine_jew_control.htm

    Pro-western Ukrainian Junta gave order to attack civilian targets and kill peaceful civilians in Donetsk. Girl escapes to be killed by falling window from Donetsk stadium during Artillery shelling against Donbass Arena by NATO backed Ukrainian Junta Army.

    Apreciază

  3. Iani said, on octombrie 22, 2014 at 5:48 pm

    E ceva strigator la cer si de domeniul spitalului de nebuni ce se intampla acolo.
    Si – vad ca fratele Saccsiv a remarcat, in comentariul de la sfarsit – motivatia pentru care aceste orori ar trebui oprite este ca „drepturile animalelor bla bla bla” dar nu ca e ceva anormal, scarbos, dement, impotriva firii si a lui Dumnezeu ?
    Un viitor razboi nuclear va fi echivalent cu focul care a ars Sodoma dar la nivel planetar.

    Apreciază

    • safimvigilenti said, on octombrie 23, 2014 at 12:02 am

      singurica ortodoxie insingurata mai poate pune frau sexualitatii omului

      Apreciază

  4. tanase said, on octombrie 22, 2014 at 6:33 pm

    off-topic

    Apreciază

  5. aniush said, on octombrie 22, 2014 at 7:05 pm

    Danemarca mai e cum mai e, dar cel mai mare prapad e in Suedia. Bietele animale nu se stie cu ce au gresit sa fie tratate in halul asta. Eu i-as pedepsi exact ca pe vremea lui Tepes.

    Apreciază

    • safimvigilenti said, on octombrie 23, 2014 at 12:03 am

      pai saccsiv scrie ca in suedia e interzisa zoofilica …cum e treaba ?

      Apreciază

  6. evtodiev said, on octombrie 22, 2014 at 7:15 pm

    off topic:
    desenul Peresvet și Osleabea cunoscut ca Bătălia de la Kulikovo – desene animate rusești produse de Patriarhia Moscovei

    Apreciază

  7. o oarecare said, on octombrie 22, 2014 at 7:55 pm

    Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii

    ,,Pentru combaterea desfrâului, de orice fel ar fi el, care stapâneşte atât de mult lumea de astazi, preoţii, păstorii de suflete şi Biserica, în general, trebuie să facă permanent efort de a îngrădi, micşora şi stârpi acest preaurât şi blestemat păcat, care macină sănătatea trupului, dezbină familia, înbolnăveşte copiii, sminteşte pe cei din jur, mânie atât de mult pe Dumnezeu, desparte pe creştini de Preacuratele Taine şi aruncă cele mai multe suflete ale credincioşilor în focul gheenei.

    Preoţii să spună adesea în predicile lor şi în scaunul de spovedanie, celor vinovaţi, cât de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfrânaţi şi preadesfrânaţi (adulteri), pe sodomiteni, pe gomoreni şi pe cei ce urmează păcatul lui Onan. Să le amintească credincioşilor că însuşi Dumnezeu a oprit preacurvia în cele zece porunci, zicând: Să nu preacurveşti (Deuteronom 20, 14). Şi iarăşi zice: Cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu ca (Levitic 18,20).

    Iar despre pacatul cel preaurât al sodomiţilor, spune Dumnezeu: Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se întineze cu el; Aceasta-i urâciune. Să nu te culci cu bărbat, ca cu femeie, că aceasta spurcăciune este …
    Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că, cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care Eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre. Că s-au întinat şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el. Iar voi să păziţi poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de le sine pe popoarele care au fost înainte de voi. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face aceasta se va stârpi din poporul său (Levitic 18, 22-30).

    Să le aducă aminte preotul celor vinovaţi şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: Pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi (adulteri) îi va judeca Dumnezeu (Coloseni 3, 5-6) şi iarăşi: Nu vă înşelaţi, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Fugiţi de curvie, că tot păcatul pe care îl face omul, afară de trup este, iar cel ce curveşte, în trupul său păcătuieşte. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş al Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (Ibidem 6, 18-19). Pe lângă acestea să le amintească preotul şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum şi asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc aşa de aspru pe vinovaţi şi-i opresc vreme îndelungată de la Sfânta Împărtăşanie.

    Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa opreşte pe cel desfrânat 9 ani de la Sfânta Împărtăşanie (canonul 4), iar Sfântul Vasile cel Mare, 7 ani (Canonul 59). Pe preacurvar (adulter) îl opreşte Sfântul Grigorie de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfântul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credincioşilor săi, precum şi celelalte cumplite urmări care îi ajung pe cei desfrânaţi, atât in viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică, cred că pe mulţi îi va izbăvi de o patima înfricoşată ca aceasta.”
    Sursa:
    http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2014/10/20/cum-trebuie-combatut-pacatul-cel-urat-al-desfranarii/

    Apreciază

  8. Iones said, on octombrie 22, 2014 at 9:00 pm

    Bijuterii dubioase, de mirare ca inventatorul lor e din Ierusalim?

    Bijuteriile care strâng energie din corpul celor care le poartă

    Naomi Kizhner, o tânără absolventă a Colegiului Hadassah din Ierusalim, a inventat o serie de bijuterii care extrag energia din corpul celor care le poartă.

    ”Podoabele” sunt prinse de venele purtătorului și folosesc sângele pentru a învârti o roată minusculă aflată în interiorul acestora.

    Naomi spune că bijuteriile nu sunt făcute pentru a fi o sursă practică de energie, ci doar o exprimare a unei idei, un manifest: ”cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a ne satisface dependența de resursele energetice în scădere ale lumii”.

    Proiectul se numește ”Dependenți de Energie” și este format din trei bijuterii: Clipitorul, Conductorul E-Pulse și Puntea Sângelui.

    Pe site-ul ei, Naomi scrie următoarele:

    ”Resursele lumii sunt în declin, iar oamenii încearcă să cultive energie din toate direcțiile. Soluția pe care o sugerez este bazată pe ideea bogăției noastre biologice, cum putem să strângem energie din corpurile noastre”.

    sursa: https://ro.celebrity.yahoo.com/bijuteriile-care-strâng-energie-din-corpul-celor-care-le-poartă-162303183.html

    Apreciază

  9. Daniel Focsa said, on octombrie 22, 2014 at 9:10 pm

    Scrisoarea mea deschisa (la care MAPN nu a binevoit sa imi raspunda pana in acest moment), distribuita si pe blogul „Viata fantastica” a doamnei Emilia Corbu, istoric si arheoloog la Muzeul Ialomitei, intelectuala crestina.

    http://emiliacorbu.ro/

    Apreciază

  10. andrei-d said, on octombrie 22, 2014 at 9:21 pm

    „Omul în CINSTE fiind n-a priceput, asemănatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte!”

    Apreciază

  11. Ionut said, on octombrie 22, 2014 at 10:25 pm

    Nu vreau sa pun in antiteza drepturile omului cu, hai sa zicem, drepturile animalelor. Ceea ce numim drept al animalelor revine tot in seama omului, care trebuie sa nu decada din demnitatea sa de fiinta zidita dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Daca din punctul de vedere al functionalitatii organelor corpului ne asemanam cu animalele, sufleteste ne asemanam (sau cel putin asa ar trebui) cu Dumnezeu. Insusi Fiul lui Dumnezeu ne spune „Fiti milostivi, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc milostiv este.”
    Nu stiu daca putem vorbi de drepturile omului in acest caz. Putem vorbi insa cu siguranta de drepturile copiilor de a creste intr-un mediu sanatos din punct de vedere moral.
    Ceea ce pot sa spun e ca, intr-un fel sau in altul, este foarte bine ca aceasta mizerie va fi scoasa in afara legii. Sunt chiar uimit, avand in vedere gradul de decadenta la care s-a ajuns astazi.
    Daca ne va mai da Dumnezeu zile pe acest pamant, poate ca in 15-20 de ani, Occidentul va interzice si avortul si relatiile homosexuale, constient fiind ca il duc la pieire (macar din punct de vedere demografic, daca nu spiritual). Iar daca nu o vor face europenii get-beget, probabil ca o vor face musulmanii, indienii si chinezii.

    Apreciază

  12. Emanuel said, on octombrie 23, 2014 at 7:04 am

    Nu ma mira deloc. Este vreo deosebire intre un zoofil si o fiara care isi omoara copii pentru bani si placere ? Tot pamantul a ajuns acuma o sodoma.
    In psihologie exista doua feluri de complexe de personalitate : complexul de inferioritate si complexul de superioritate. Complexul de superioritate este atunci cand cineva subestimeaza exagerat pe altcineva : ori cand subestimez pe cineva inferior ( il consider mai inferior decat este in realitate ) ori cand subestimez pe cineva care imi este superior ( il consider egal cu mine sau inferior ). Cand eu subestimez pe cineva ma consider mai superior fata de el decat sunt, si atunci apare intrebarea deznadajduita : daca acesta este asa si asa de ce nu se corecteaza ? Acela refuza sa se corecteze pentru ca cel putin partial are dreptate, iar eu ofensandu-i dreptatea ofensez harul si il pierd, imi pierd pacea si ma tulbur, si nu inteleg ce se intampla cu mine. Asta e complexul de superioritate.
    Pe de alta parte, complexul de inferioritate, des intalnit la oamenii credinciosi, este atunci cand eu suprastimez pe cineva : ori consider pe cineva mai bun decat mine, mai important decat este, ori consider pe cineva inferior ca fiind mai bun decat este, eventual mai bun decat mine. Daca supraestimez valoarea cuiva voi incerca sa imit intr-o oarecare masura exagerata, virtutea lui, dar nefiind vointa lui Dumnezeu aceasta, pierd harul si sufletul mi se rupe in doua : inima ramane de partea lui Dumnezeu iar nepriceputa minte se imprastie in lucrurile pe care le suprastimeaza. Asa apare deci tulburarea, complexul, deznadejdea.
    La inceputul vietii duhovnicesti, omul se lupta pentru a scapa de patimi si iad, la mijloc se lupta pentru virtute si rasplata, iar la sfarsit, in rugaciunea vazatoare, se lupta pentru adevar : ” Eu pentru asta am venit in lume, ca sa depun marturie pentru adevar „, pentru ratiune duhovniceasca, pentru realism si echilibru duhovnicesc. Aflat la inceput, omul nefiind familiarizat cu smerenia, are tendinta mai mult spre complexul de superioritate, spre a subestima pe ceilalti, dar si in aceste cazuri complexul de superioritate rezulta tot dintr-un complex de inferioritate ( de exemplu judeci pe un om care are mai multi bani ). Asa cum judecarea se naste din pofte complexul de superioritate se naste din complexul de inferioritate. Aflat pe treptele superioare si fiind famiarizat cu propria stare de pacatosenie, omul are mai mult tendinta de a supraestima pe ceilalti, spre complexul de inferioritate. De exemplu supraestimeaza un pustnic si vrea sa ii imite exagerat virtutile. In consecinta, in loc sa fie mai tolerant, ajunge sa judece exagerat pe cei mai pacatosi din jurul lui, si prin asta se tulbura, si va fi hartuit in mod fortat de patimile pe care le judeca la ceilalti. Apoi poate trece in extrema opusa : vazand ca judecandu-i pe ceilalti s-a tulburat, crede in mod gresit ca aceia au dreptate, si ajunge la eretica conceptie ca este necesar un anumit compromis in acea situatie, ajunge sa creada in erezia pogoramantului. Asa au patit de pilda ecumenistii, si toti cei care fac pogoraminte la pacate. Ei cred ca asta e smerenie, insa nu e decat aparenta smereniei, complexul de inferioritate. O smerenie lumeasca care e de fapt mandrie. Conteaza si fata de cine ne smerim si anume in ce masura, nu e de ajuns doar sa ne smerim asa oricum. Totul e ca sa ramanem intotdeauna smeriti fata de Dumnezeu, nu fata de om. Asa fac oamenii cand trec dintr-un complex de inferioritate ( fata de pustnic, la inceput ) la complexul de superioritate ( judecarea lumii ) si apoi iar la alt complex de inferioritate ( fata de lume ).
    Deci, daca am inteles bine, noi trebuie sa ne pastram intotdeauna o stare echilibrata, sa nu incercam sa imitam virtutile care numai pustnicii le pot avea, dar nici sa nu imitam pacatele lumii care sunt calea sigura spre iad, ci sa traim virtuos in locul unde ni l-a dat Dumnezeu. Acest echilibru nu se exprima in felul lumesc : sunt mirean deci pot face pacate, nu, ci ” tine mintea in iad dar nu deznadajdui „. Adica pocainta continua. A nu tine mintea in iad inseamna a vedea intotdeauna cerul, a te gandi numai la cele sfinte, a nu vedea nimic demonic in fata ochilor. Asa ceva nu este posibil adeseori nici macar pustnicilor, ba nici chiar ingerilor, ce sa mai zicem de mireni. Noi trebuie sa ne tinem mintea in iad, adica sa ne ingaduim sa vorbim cu oamenii din societate, asa cum sunt ei : d e m o n i z a t i. Omul ” normal ” din zilele noastre, este oarecum e exagerat sa il mai numim om, este mai degraba o fiara mai rea decat lupii din padure, care ucid pentru a manca. Omul zilelor noastre isi ucide proprii copii pentru a isi inmulti josnicele placerile ale trupului si banii. Este mai rau decat un lup care ucide pentru a trai. Fiara cu chip de om plateste asasinii societatii numiti chirurgi, sa sugrume, sa taie mainile, picioarele si capul, sa arda cu substante toxice, trupul copilului inca nenascut. Satanistii fac ritualuri magice in care ucid copii nevinovati si ii inchina diavolului, fiara societatii actuale, la fel, isi ucide copiii in tortura si ii inchina diavolului, pentru ca ii trimite pe cealalta lume nebotezati, pentru a-si inchina propria viata banilor si placerii. Apoi aceasta fiara umple bisericile si cere mila lui Dumnezeu, fara pocainta, spunand lui Hristos ” Care pe crucea Ta legatura pacatelor noastre ai purtat, Care cu moartea Ta ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai slavit pe noi cu slava Ta „. Acestia sunt slaviti cu slava dumnezeirii ?? Este vreo diferenta intre aceasta fiara si satanistul care in padure face sacrificii de copii in cinstea diavolului ? NU, nu este nici o diferenta. Intr-o astfel de lume inumana, o scanteie lipseste pentru a izbucni flagelul mondial, pentru a curge sangele ” omului „.
    Trebuie sa fim ingaduitori. Acest ” om ” e in stare de orice, doar legea il mai opreste, deocamdata, dar cand va cadea si aceasta ultima bariera stramoseasca, fiara se va dezlantui. Insa trebuie sa iertam. In conditiile vietii lumesti, vorbim cu astfel de ” oameni „, traim intre criminali fara constiinta, si cand vorbim cu ei, inevitabil vorbim cu ….. d i a v o l u l, cu blestematul. Da, cu diavolul. Putem sa nu vorbim cu diavolul cand diavolul vorbeste liber prin slugile lui ? Nu, nu putem. Deci e necesar sa ne tinem mintea in iad, altfel ar trebui sa ne … p u n e m c a p a t z i l e l o r, altfel ar trebui sa ne urcam pe pereti ca nebunii. Nu putem trai crestineste in lume fara a ne tine mintea in iad.
    Cei care nu au inceput cu adevarat pocainta de pacate, nu simt inca chinurile iadului, de aceea nu prea cred in existenta sau suferinta lui extrema. Acestia nu se pot numi inca credinciosi. Incepatorii in credinta sunt cei care isi tin mintea in iad, dar fara a avea destula nadejde in Dumnezeu, cei sporiti au nadejde in Dumnezeu dar nu isi mai tin mintea in iad ( extrema opusa, care este si aceasta exagerata ), iar cei desavarsiti isi tin mintea in iad dar nu deznadajduiesc. Extremele sunt de la demoni. Doar extrema de a face bine mereu nu e de la demoni, evident. A tine mintea in iad, inseamna a vedea ce fac demonii si slujitorii lor,a vorbi cu ei cand e necesar, cu demonii. Caci vorbind cu omul plin de patimi de fapt ajungi sa vorbesti inevitabil cu demonii, care vorbesc prin el. Nu poti pleca intotdeauna si sa zici ” acuma vorbeste diavolul prin tine, nu vorbesc cu tine „. Trebuie sa dialoghezi in continuare cu omul prin care vorbeste demonul, sa te rogi pentru om si sa incerci cat de putin sa ii descoperi adevarul, iar daca e necesar sa marturisesti adevarul. Nu putem fugi in paduri ca pustnicii …
    Va intreb, daca vorbesti cu demonul din om, nu vorbesti cu demonul ? Atunci de ce isi mai inchipuie unii ca pot trai in lumea asta fara sa vorbeasca cu demonii, incercand sa lumineze omul stapanit de el ? Zic unii ca moliftele sunt periculoase de citit pentru ca sunt vorbire directa cu demonii, dar noi toti vorbim cu demonii zilnic, si mai des decat zilnic, de fiecare data cand luptam pentru luminarea celorlalti, cand ne rugam pentru ceilalti, combatem pe demoni, ne confruntam cu ei. Sigur ca nu ne e drag de a vorbi cu ei, si cand o facem ii combatem, ne confruntam cu ei. Dar de lupta cu ei nu putem scapa. Asta inseamna a tine mintea in iad : a accepta o confruntare deschisa cu demonul care stapaneste pe aproapele, nu o confruntare cu sabia de fier ci cu sabia adevarului si a milei, a dreptatii, iar asta inseamna o confruntare in cuvinte, un dialog caci nu avem voie sa judecam pe nimeni. Trebuie sa fim toleranti. In lumea asta nu putem sa nu ne tinem mintea in iad, nu putem sa nu vorbim deschis cu demonii pentru binele aproapelui, asta ne e smerenia. Deci iata ca noi ” citim ” moliftele in fiecare zi chiar daca nu ne dam seama. Este un lucru necesar, este dovada de smerenie, nu de mandrie. Nu e obligatoriu sa citim moliftele, dar e obligatoriu sa ne tinem mintea in iad, care e cam acelasi lucru. Moliftele ne invata sa facem asta, ne invata smerenia, sa ne tinem mintea in iad si sa nu deznadajduim, ne mentin starea de echilibru sufletesc, dar nu multi inteleg aceasta. Toate rugaciunile ortodoxe ne invata sa ne osandim la iad si sa nu deznadajduim. Multi se tem sa isi tina mintea in iad si de aceea judeca cu patima pe cei mai pacatosi, altii isi tin mintea in iad dar in mod exagerat, cum fac ecumenistii, nu doar vorbind cu demonii ci dialogand cu ei in mod placut. Asta e linia pe care o urmeaza ierarhii apostati din ziua de azi : ei dialogheaza in mod prietenesc cu demonii, nu ii combat in favoarea adevarului. Dar marturisirea adevarului e lucrarea de capetenie a ortodoxului ” EU pentru asta am venit in lume ca sa aduc marturie pentru adevar „. De aia ii si deranjeaza moliftele pe ierarhi, pentru ca ei nu sunt in duhul moliftelor care blestema pe demoni. Ecumenistii nu mai sunt dusmani cu demonii, cu minciuna, ci prieteni, asta e politica lor. Pacat, moliftele ne arata smerenia, asta e calea care ne-a aratat-o Dumnezeu : tine mintea in iad si nu deznadajdui. Intr-o zi o sa vina sa ne spuna ca si citirea anumitor psalmi e periculoasa si interzisa ( psalmii de blestem ), apoi vor spune si ca a trai virtuos nu se mai poate si e interzis, iar apoi vor spune ca si liturghia si rugaciunile personale sunt interzise. Iar apoi se vor inchina lui antihrist. Asta-i politica. Au inceput prin a interzice lucrurile cele mai inalte, impartasirea zilnica canonica, marturisirea impotriva sistemului, nebunia pentru Hristos, pustnicia in manastiri, moliftele sf Vasile, si vor merge pe drumul acesta al prapastiei, pe care ei il numesc pogoramant, pana vor primi si pecetea satanica.
    Nu sunt multi aceia care isi pot tine mintea in iad, ba chiar extrem de putini si-o pot tine aproape neincetat, cum zicea sf Sisoe. Dar e singura cale, nu lipsita de pericole, dar singura. Cum am mai spus, din cate stim doar Maica Domnului nu a fost conceputa in faradelegi si de aceea doar ea a putut sa aiba rugaciunea vazatoare toata viata, neincetat si in mod deplin, 100%. Ceilalti sfinti s-au apropiat doar de rugaciunea vazatoare, unul 95% altul 98%. Rugaciunea vazatoare e vederea lui Dumnezeu si vederea adevarului. Noi nu trebuie doar sa ne impartasim, canonic, zilnic, ci trebuie sa invatam sa pastram tot timpul starea duhovniceasca care ne invata sf Impartasanie : smerenia sau tine mintea in iad fara a deznadajdui.

    Apreciat de 1 persoană

    • scortisoara said, on octombrie 23, 2014 at 9:43 am

      Problema e ca ne mai pisca si pe noi demonii …. din cand in cand . Trebuie sa fim foarte atenti la noi insine ….si e greu .

      Apreciază

    • scortisoara said, on octombrie 23, 2014 at 2:23 pm

      @ Emanuel
      Revin asupra comentului tau deoarece mi-a atras atentia un pasaj care nu e prea clar : ” Cum am mai spus, din cate stim doar Maica Domnului nu a fost conceputa in faradelegi si de aceea doar ea a putut sa aiba rugaciunea vazatoare toata viata, neincetat si in mod deplin, 100%. ”

      Faci referire cumva la imaculata conceptiune prin aceasta afirmatie ? Daca da , pentru ortodocsi aceasta este o erezie . Daca nu , poti sa explici ce ai vrut sa spui de fapt ?

      Apreciază

      • Emanuel said, on octombrie 23, 2014 at 7:01 pm

        Nu, nu fac referire la imaculata conceptiune. Imaculata conceptiune spune ca datorita faptului ca Maica Domnului a fost conceputa fara faradelege, si nascuta fara pacatul stramosesc, Ea a fost la fel ca Mantuitorul, adica fara pacat si fara greseala. Adica si Ea a fost conceputa si nascuta de la Duhul Sfant. Noi spunem altfel : Maica Domnului a fost doar conceputa fara faradelege si nu de la Duhul Sfant, si nascuta cu pacatul stramosesc, si nu a facut toata viata nici un pacat, nici cu gandul, dar a avut greseli din nestiinta. Si Ea a fost conceputa altfel decat noi ceilalti, dar nu de la Duhul Sfant si a fost nascuta cu pacat. Dar felul cum a fost Ea conceputa mai deosebit, este tot pe calea fireasca, ba chiar cea mai fireasca, adica sf parinti Ioachim si Ana nu aveau patima placerii cand au conceput-O. Aceasta cale este accesibila oricarei persoane care s-a despatimit, orice parinti care ar fi curati perfect, trupeste, ca sfintii Ioachim si Ana, ar putea concepe o a alta persoana la fel de sfanta ca Maica Domnului. Ca Ea mai putem avea sfinti, ca Mantuitorul nu mai putem avea, pentru ca asta ar presupune o nastere fara pacatul stramosesc, care nu e posibila decat daca s-ar face o conceptie de la Duhul Sfant, iar aceasta concepere de la Duhul Sfant presupune intruparea Mantuitorului, care nu se poate repeta.

        Apreciază

      • Emanuel said, on octombrie 23, 2014 at 7:42 pm

        Imaculata conceptiune se refera deci la faptul ca Maica Domnului ar fi fost conceputa de la Duhul Sfant ca Mantuitorul, de unde rezulta ca nici Ea nu ar fi facut greseli din nestiinta. Ceea ce zic catolicii are una din doua consecinte false : ori ca a doua Persoana a sf Treimi S-a intrupat in Maica Domnului iar Iisus a fost un impostor ( fals ), ori ca a doua Persoana a sf Treimi S-a intrupat ( de doua ori ) si in Maica Domnului si in Iisus Care deci au fost o singura Persoana ( Care S-a nascut pe Sine – fals ). Asta e catolicismul cel intunecat. Insa si sf scriptura spune ca Maica Domnului a facut greseli din nestiinta, ca atunci cand L-a cautat pe Iisus trei zile si cand L-au gasit nu intelegea de ce le-a facut El asta parintilor Lui. Ceea ce spunem noi este altceva : ca sf parinti Ioachim si Ana erau liberi fata de pofta trupeasca, nu ca nu simteau placere, dar nu ii dadeau importanta. Ioachim nu avea scurgere cu vise iar Ana nu avea menstruatie cu sange, lucruri care nu sunt firesti ci vin de la gandurile patimase.

        Apreciat de 1 persoană

      • Ionut said, on octombrie 24, 2014 at 9:45 am

        Dogma catolica referitoare la imaculata conceptiune presupune ca Maica Domnului ar fi fost conceputa libera de pacatul stramosesc si ca ar fi dus o viata lipsita de pacat, nicidecum ca ar fi fost conceputa asemenea lui Iisus.

        Apreciază

      • Eugen Serea said, on octombrie 25, 2014 at 11:12 am

        @ Emanuel
        „Ioachim nu avea scurgere cu vise iar Ana nu avea menstruatie cu sange, lucruri care nu sunt firesti ci vin de la gandurile patimase.”
        Emanuel, te înşeli: pe lângă faptul că nu ai de unde şti tu aspecte intime din viaţa Sfinţilor oachim şi Ana, mai dai dovada şi de slabe cunoştinţe despre anatomia şi fiziologia omului. Poluţia spontană în somn şi menstruaţia cu sânge chiar sunt lucruri naturale, normale, fireşti, nicidecum consecinţe directe ale unor gânduri sau simţiri păcătoase. Poluţia este mecanismul natural de eliminare a lichidului seminal acumulat intr-o perioadă mai mare de timp, iar ciclul menstrual est eliminarea periodică, lunară, a sângelui care ar fi fost folosit pentru hrănirea ovulului, dacă acesta ar fi fost fecundat. Nici unul dintre fenomene nu are vreo legătură cu vreo preocupare obsesivă pentru sexualitate.
        Doamne ajută.
        P.S.
        În cazul în care bărbatul îşi curăţeşte modul de viaţă prin rugăciune, post, înfrânarea gândurilor şi a simţurilor, etc, atunci poluţiile se răresc, dar vor fi prezente pe toată perioada activă a gonadelor.
        În cazul în care femeia se îngraşă excesiv sau slăbeşte peste măsură, menstruaţia dispare, reapărând ulterior odată cu revenirea la greutatea normală. Deci nici o legătură cu sfinţenia sau păcătoşenia unei femei. Este foarte păguboasă această mentalitate care le ţine pe femei în starea de vinovăţie doar pentru faptul că au ciclu menstrual, când, de fapt, aceasta face parte din darul lui Dumnezeu, în vedrea naşterii de prunci.

        Apreciază

  13. Ionut said, on octombrie 23, 2014 at 8:52 am

    OFF-TOPIC

    Revenind la o alta nebunie petrecuta in Danemarca, ma surprinde ca ecumenistii de frunte nu au avut nimic a comenta cu privire la obligativitatea aplicarii legii pro-gay in lacasele de cult.
    Nu au avut nimic de comentat in legatura cu ceea ce s-a intamplat de curand la Vatican.
    Si nu au nimic de comentat cu privire la ceea ce inca se intampla in Kosovo (am vazut o stire in partea dreapta a site-ului).
    Nu am auzit nici macar o fraza de genul „ia act cu ingrijorare”. Sau poate or fi zis si n-am auzit eu.

    Apreciază

  14. aniush said, on octombrie 23, 2014 at 9:47 am

    safimvigilenti,
    Un coleg a fost acolo si a vazut cate se petrec, ma refer la acte de zoofilie. S-a ingrozit cate a vazut acolo si a zis ca nu mai da caini spre adoptie in acea tara ca e pe un teren minat si ca asa ceva n-a vazut in nicio alta tara din Europa. .

    Apreciază

  15. aniush said, on octombrie 23, 2014 at 10:02 am

    Ionut,
    Adevarat. Stiu ca animalele nu le poti ridica la rang de om, insa omul ar trebui sa fie mai bun decat ele. Eu nu accept ideea ca omul sa faca orgii cu animalele, sa le bata, sa le chinuie, pentru ca le e superior si i se cuvine chiar totul, ci sa se ingrijeasca de ele in masura in care poate, avand in vedere ca oamenii din jur sunt mai importanti.
    In privinta afirmatiei sa interzica Occidentul avortul si homosexualitatea. Sa dea Dumnezeu sa fie asa! Asta nu depinde numai de autoritati, ci si de fiecare om dim popor in parte. Daca oamenii vor constientiza ca nu este bine si ca e pacat mare, daca ei vor renunta la aceasta de buna voie atunci raul va cadea de la sine.

    Apreciază

    • Ionut said, on octombrie 23, 2014 at 10:53 am

      Ai dreptate. Omul trebuie sa dovedeasca PRIN FAPTE ca e superior.

      Apreciază

  16. mihai said, on octombrie 23, 2014 at 2:50 pm

    se poate observa faptul ca sodoma si gomora au fost o nimica toata pe linga ce se petrece la nivel planetar

    Apreciază

  17. Ionut said, on octombrie 23, 2014 at 3:13 pm

    OFF-TOPIC:

    Reversul medaliei:

    http://www.evz.ro/teroare-in-anglia-sobolani-de-marimea-unei-pisici-iau-cu-asalt-orasele.html

    Apreciază

  18. marian said, on octombrie 23, 2014 at 3:51 pm

    O întrebare care îmi e adresata adesea si la care nu am un răspuns destul de documentat, se refera la practicarea a ceea ce e îndeobște denumit ca sex oral. Mi se cere sa pun la dispoziție citatul din Biblie care interzice aceasta fapta. Ma ajuta cineva?
    Va rog sa ma iertați.

    Apreciază

    • scortisoara said, on octombrie 23, 2014 at 7:04 pm

      Uite , intr-una din conferintele sale ( postate pe youtube) , Pr Nicolae Tanase a facut referire la practicarea sexului oral sub denumirea de gomorie care vine de la numele cetatii Gomora nimicite de Dumnezeu din pricina spurcaciunii care se practica acolo: sexul oral . Cele doua cetati distruse de Dumnezeu , Sodoma si Gomora se evidentiau printr-un specific sau sa folosesc un cuvant tehnic – o „specialitate ” :)) .
      Pr Ilarion Argatu spunea ca se departeaza Duhul Sfant de oamenii care „au mutat gura la fund ” , in fata lui Dumnezeu astea sunt spurcaciuni .

      Apreciază

      • marian said, on octombrie 23, 2014 at 9:19 pm

        Multumesc mult. Doamne ajuta! Iertare!

        Apreciază

    • Ionut said, on octombrie 24, 2014 at 10:02 am

      In Biblie nu sunt amintite toate „variantele”, toate perversiunile, ci, de obicei, sunt cuprinse intr-un singur cuvant: desfranare.
      Desi este mentionat in Vechiul Testament, pacatul homosexualitatii nu este mentionat explicit in Sf.Evanghelii, lucru de care se folosesc activistii pro-homo. Apare doar o referire indirecta, atunci cand Iisus aminteste despre cetatile Sodoma si Gomora. De fapt, singura mentionare explicita este, din cate stiu, in epistola Sf. Pavel catre romani.
      Faptul ca fumatul si drogurile nu sunt mentionate in Biblie (spre deosebire de alcoolism, care exista si pe vremea aceea), nu inseamna ca nu sunt vicii si, implicit, pacate.
      Si daca vrei si un punct de vedere medical, citeste aici:

      http://www.gandul.info/magazin/sexul-oral-provoaca-mai-multe-cazuri-de-cancer-in-gat-decat-fumatul-pericolul-virusului-hpv-8000087

      Apreciază

    • gyonyk said, on decembrie 30, 2016 at 9:26 am

      Pacatul „oral” se numeste GOMORIE…
      Sodoma si Gomora provin de la pacatele respective: sodomie si gomorie..
      Iar sodomie: sexul anal, nu inseamna doar barbat cu barbat – ci si barbat cu femeie sau animale… sau poate si femeie cu femeie cu ajutorul „jucariilor”.

      Apreciază

  19. Emanuel said, on octombrie 23, 2014 at 7:17 pm

    Nu, nu fac referire la imaculata conceptiune. Imaculata conceptiune spune ca datorita faptului ca Maica Domnului a fost conceputa fara faradelege, si nascuta fara pacatul stramosesc, Ea a fost la fel ca Mantuitorul, adica fara pacat si fara greseala. Adica si Ea a fost conceputa si nascuta de la Duhul Sfant. Noi spunem altfel : Maica Domnului a fost doar conceputa fara faradelege si nu de la Duhul Sfant, si nascuta cu pacatul stramosesc, si nu a facut toata viata nici un pacat, nici cu gandul, dar a avut greseli din nestiinta. Si Ea a fost conceputa altfel decat noi ceilalti, dar nu de la Duhul Sfant si a fost nascuta cu pacat. Dar felul cum a fost Ea conceputa mai deosebit, este tot pe calea fireasca, ba chiar cea mai fireasca, adica sf parinti Ioachim si Ana nu aveau patima placerii cand au conceput-O. Aceasta cale este accesibila oricarei persoane care s-a despatimit, orice parinti care ar fi curati perfect, trupeste, ca sfintii Ioachim si Ana, ar putea concepe o a alta persoana la fel de sfanta ca Maica Domnului. Ca Ea mai putem avea sfinti, ca Mantuitorul nu mai putem avea, pentru ca asta ar presupune o nastere fara pacatul stramosesc, care nu e posibila decat daca s-ar face o conceptie de la Duhul Sfant, iar aceasta concepere de la Duhul Sfant presupune intruparea Mantuitorului, care nu se poate repeta.

    Apreciază

  20. Marius Ianuș said, on octombrie 23, 2014 at 7:48 pm

    Exodul / Ieșirea – 22, versetele 18-20:

    Pe vrajitori sa nu-i lasati sa traiasca!
    Tot cel ce se impreuna cu dobitoc sa fie omorat.
    Cel ce jertfeste la alti dumnezei, afara de Domnul, sa se piarda.

    Apreciază

  21. cristina said, on octombrie 24, 2014 at 2:45 am

    Doamne Dumnezeule,pana unde a ajuns mizeria umana ? Oare cum ne mai rabda Dumnezeu pe pamant ?

    Apreciază

  22. geo said, on octombrie 24, 2014 at 8:33 am

    Buna dimineata,

    Apropo de tema articolului: o drona a surprins ceva incredibil intr-o zona controlata de de ISIS. Imaginile sint mai jos:
    https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&rlz=1C1AFAB_enRO481RO481&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=isis+donkey&spell=1

    O alta ceva similar: https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&rlz=1C1AFAB_enRO481RO481&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=isis+goat

    Se pare ca autorul a fost eliminat in luptele pentru Kobani:
    https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&rlz=1C1AFAB_enRO481RO481&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=goat+fucker+killed+in+kobani

    Astia vrind nevrind si-au primit pedeapsa…insa ce ne facem cu ceilalti?

    Apreciază

  23. marian said, on octombrie 24, 2014 at 5:03 pm

    Asa ceva nu am mai auzit. Cat timp ne mai rabda Bunul Dumnezeu?

    Apreciază

  24. […] DANEMARCA: exista BORDELURI CU ANIMALE pentru ZOOFILI. Acum aia cu drepturile animalelor se lupta cu… […]

    Apreciază

  25. […] DANEMARCA: exista BORDELURI CU ANIMALE pentru ZOOFILI. Acum aia cu drepturile animalelor se lupta cu… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.