SACCSIV – blog ortodox

Daniel Focsa: Scrisoare deschisa catre Ministrul Apararii Nationale

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 12, 2014

Preambul:

100 de avioane de luptă americane au atacat, pe 10 iunie 1944, baza de la Popeşti-Leordeni, apărată de Grupul 6 de vânătoare, condus de pilotul Dan Vizanty. În doar 12 minute, piloţii lui Vizanty, cu 36 de avioane româneşti IAR-80, i-au pus pe fugă pe americani, scriind o pagină glorioasă din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial.

[…]

Dan Vizanty a murit la Paris la 12 noiembrie 1992. Dezonorat de comunişti şi forţat să-şi părăsească ţara pe care a apărat-o fără să se gândească la propria viaţă, Dan Vizanty a ajuns un „as uitat“. Nimeni nu a mai pomenit nimic despre eroul de pe cerul României din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Singura carte despre Vizanty în România a fost scrisă recent, în 2012, de istoricul Daniel Focşa.

627x0 (2)

Cititi va rog mai multe la:

Asul uitat al aviaţiei româneşti. Dan Vizanty, pilotul legendar care a băgat spaima în aviatorii americani şi sovietici în cel de-Al Doilea Război Mondial

Iata comentariul lui Daniel Focsa postat la articolul Caricatura zilei: VOI CU CINE VRETI SA VOTATI?:

Saccsiv, te rog daca se poate sa faci un articol cu aceasta scrisoare deschisa a mea catre ministrul Apararii. Multumesc mult.

Scrisoare deschisă a unui istoric român adresată Ministrului Apărării Naţionale

Domnule Ministru al Apărării Naţionale,

În data de 8 octombrie 2014, începând cu orele 11, la Popeşti-Leordeni, Statul Major al Forţelor Aeriene a organizat o comemorare a aviatorului Dan Valentin Vizanty, pilot de vânătoare, celebru as al aviaţiei române din al doilea război mondial, fost comandant al Grupului 6 Vânătoare IAR 80, ocazie cu care s-a dezvelit şi o placă memorială, conform comunicatului de presă de pe site-ul Statului Major al Forţelor Aeriene:

http://www.roaf.ro/ro/presa/comunicate_2014.php?cod=332

La aceasta manifestare subsemnatul nu am fost invitat.

Aş dori să întreb pentru care motiv am fost omis, întrucât:

– sunt autorul singurei cărţi publicate vreodată despre Dan Vizanty, respectiv „Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare”, Iaşi, Institutul European, 2010. Cartea a fost prefaţată de istoricul Neagu Djuvara, şi s-a bucurat până în prezent de 7 recenzii, inclusiv în revistele „Observatorul cultural”, „Convorbiri literare”, „Observatorul militar” şi altele. Sunt de asemenea cercetător acreditat CNSAS din ianuarie 2010 pe tema „Un pilot desăvârşit – Dan Vizanty”.

– Tot despre Dan Vizanty am publicat un capitol în lucrarea „Aviatori de altădată” (Iaşi, Institutul European, 2012, prefaţă de Horia Gârbea), carte ce s-a bucurat până în prezent de 11 recenzii, inclusiv în Polonia.

– Tot despre Dan Vizanty, am publicat în anii 2010 – 2014 următoarele şapte articole în revistele „Observatorul militar” (organ MApN), „Rost”, „Istorie şi civilizaţie” şi „Revista 13”:

1) Centenar Dan Vizanty. Un pilot desăvârşit, în „Observatorul militar”, an XX, nr 4 (1037), 27 ianuarie – 2 februarie 2010, p. 16.

2) Centenar Dan Vizanty (I). În luptă contra americanilor. 4 aprilie 1944, în „Rost”, an VIII, nr. 86, aprilie 2010, pp. 49 – 53.

3) Centenar Dan Vizanty (II). 10 iunie 1944. O palmă usturătoare dată de români aviaţiei americane, în „Rost”, an VIII, nr. 87, mai 2010, pp. 68 – 78.

4) Centenar Dan Vizanty (III). „Lunga vară fierbinte” 1944, în “Rost”, an VIII, nr. 88, iunie 2010, pp. 62 – 68.

5) Centenar Dan Vizanty (IV). 1945 – 1947. Un sfârşit şi un început, în “Rost”, an VIII, nr. 89, iulie 2010, pp. 59 – 64.

6) Apărător al cerului Bucureştilor – căpitan aviator Dan Vizanty, în „Istorie şi civilizaţie”, an II, nr. 14, noiembrie 2010, pp. 13 – 15.

7) Închisorile pilotului Dan Vizanty, în „Revista 13”, 13 iunie 2014.

Întreaga mea activitate de istoric specializat pe domeniul istoriei militare – istoria aviaţiei înglobează trei volume de autor, toate dedicate aviaţiei române în al doilea război mondial, şi peste 80 de studii şi articole de specialitate, comunicări ştiinţifice, recenzii şi interviuri.
http://daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.ro/

Prin cele de mai sus vreau să arăt că sunt un istoric ce a făcut foarte mult pentru păstrarea memoriei lui Dan Vizanty şi pentru recuperarea acesteia în spaţiul memoriei colective a românilor, dar şi a memoriei altor aviatori ai aeronauticii române.
Îmi permit să întreb dacă printre cei invitaţi la comemorarea organizată de Statul Major al Forţelor Aeriene, în data de 8 octombrie la Popeşti-Leordeni, eveniment la care eu nu am fost invitat, se găsea cineva cu mai multă expertiză decât mine în domeniul de cercetare „Comandor Dan Vizanty”.
Neinvitarea mea la un eveniment organizat de o instituţie a statului român cum este MApN prin Statul Major al Forţelor Aeriene, mă feresc să o calific, însă este cel puţin regretabilă. Fără îndoială nu există nicio obligaţie legală pentru cineva de a învita pe altcineva la o manifestare publică, există însă o obligaţie morală a unei instituţii de stat, care funcţionează pe bani publici, atunci când organizează o comemorare a unui celebru aviator român, să nu omită tocmai pe autorul singurei cărţi dedicate memoriei acelui aviator.

Cu tristeţe şi profundă dezamăgire,

Daniel Focşa
istoric
Bucureşti, 11 Octombrie 2014

27 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Gabriel said, on octombrie 12, 2014 at 2:37 pm

    Asadar slugile din colonia Romania, nu cumva sa dezvaluie prea multe despre asul uitat al aviatiei romanesti, ca nu cumva sa-i supere pe stapanii de la Washington, pai cum sa spunem noi ca atat pe 10 iunie 1944, cat si pe 1 august 1943 (operatiunea Tidal Wave de la Ploiesti si Campina) le-am zburat fulgii la americani, de au ascuns totul sub pres…

    Apreciază

  2. Daniel Focsa said, on octombrie 12, 2014 at 3:14 pm

    Multumesc foarte mult Saccsiv !

    Apreciază

    • ETRN said, on octombrie 12, 2014 at 6:52 pm

      Foarte bine c-ati facut scrisoarea deschisa. Trebuia sa fiti MAI RAU, mai sarcastic la adresa lor, mai rautacios, mai suparat, sa-i faceti in ceva mai multe bucatele.
      Tonul pe care l-ati folosit dvs. se potriveste unor oameni cu un minim de bun simt, ori, de fapt, va adresati unor animale caracteriale… care nu reactioneaza decat la bici, pistol, palme, bataie, si… otrava. In rest, EI NU MAI REACTIONEAZA, li s-au extirpat senzorii si capacitatile din dotarea normala a fiecarui om, capacitati si senzori care te fac SA SIMTI CAND E CEVA, SI SA REACTIONEZI CAND E CEVA. Orice. In afara de bani si putere. Caci pe alea le au, ba inca si mult, mult dezvoltate, anomalic dezvoltate…

      Apreciază

  3. oarecare said, on octombrie 12, 2014 at 6:55 pm

    offtopic

    Am auzit azi in treacat 3-4 minute din declaratia extrem de ecumenista a lui Ponta care a fost la „sfintirea” cladirii greco-papistase din Bistrita… unde mi se pare ca sunt expuse si niste icoane-tablouri ale unui prof doct destul de ortodox pana nu demult… Ar fi interesant de aflat si postat declaratia cu pricina…

    http://www.antena3.ro/politica/victor-ponta-toti-cei-care-cred-in-dumnezeu-respecta-tara-si-legile-269771.html

    aici link cu icoana:

    http://www.rasunetul.ro/icoana-sfintilor-martiri-brancoveni-pelerinaj-la-bistrita-prezenta-acad-sorin-dumitrescu-si

    Apreciază

  4. Daniel Focsa said, on octombrie 12, 2014 at 6:57 pm

    Foarte interesant este ca practic nu mai pot publica comentarii aici, am incercat de „n” ori sa pun ceva, calculatorul meu pare foarte incetinit. Ciudat, ieri nu aveam aceasta problema.

    Apreciază

  5. Iani said, on octombrie 12, 2014 at 7:30 pm

    Poetul Marius Ianus ia atitudine in favoarea istoricului Daniel Focsa:

    http://yanush.wordpress.com/2014/10/12/mirarile-unui-prieten-nedreptatit/#more-8378

    Apreciază

  6. Paul said, on octombrie 12, 2014 at 7:49 pm

    Romania nu este recunoscatoare pentru daruirea si curajul aviatorilor romani si al legendarului pilot Dan Vizanty care au alungat escadrilele de bombardiere rusesti si americane,care survolau spatiul aerian al tarii, cu scopul de a bombarda capitala si obiective strategice ale tarii,dar obedientii zilelor noastre s-au grabit sa ridice pilotilor americani,un monument in Parcul Cismigiu,ca recunostinta pentru ca ne-au bombardat in timpul celui de al II-lea razboi mondial…Si sa mai spunem ca patria nu este recunoscatoare!

    Apreciază

  7. Daniel Focsa said, on octombrie 12, 2014 at 7:50 pm

    Pana in present aceasta scrisoare deschisa a fost distribuita de catre urmatorii, carora le multumesc:

    “Revista 13”
    http://edituramateescu.ro/2014/10/scrisoarea-unui-istoric-roman/

    blogul “Vremuri tulburi”
    https://vremuritulburi.wordpress.com/2014/10/12/scrisoare-deschisa-a-unui-istoric-roman-adresata-ministrului-apararii-nationale/

    blogul «Saccsiv»
    https://saccsiv.wordpress.com/2014/10/12/daniel-focsa-scrisoare-deschisa-catre-ministrul-apararii-nationale/

    site-ul SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate)
    http://scmdmedia.blogspot.ro/2014/10/scrisoare-deschisa-unui-istoric-roman.html

    si poetul Marius Ianus a luat atitudine in favoarea mea, pe blogul sau: http://yanush.wordpress.com/2014/10/12/mirarile-unui-prieten-nedreptatit/#more-8378

    si este publicata si pe blogul meu, « Daniel Focsa – istorie romaneasca »
    http://daniel-focsa-istorieromaneasca.blogspot.ro/2014/10/scrisoare-deschisa-unui-istoric-roman.html

    Apreciază

    • saccsiv said, on octombrie 12, 2014 at 10:53 pm

      Daniel Focsa

      Era la spam.

      Apreciază

      • Daniel Focsa said, on octombrie 12, 2014 at 11:04 pm

        Multumesc Saccsiv ca ai verificat, se pare ca apar tot felul de probleme… tehnice, dupa publicarea scrisorii mele. Bine ca nu mi s-a stricat si calculatorul pana acum 🙂

        Apreciază

  8. Iani said, on octombrie 12, 2014 at 8:51 pm

    Istoricul Focsa s-a exprimat foarte politicos, dar eu as spune ca sa faci, tu armata romana, mapn, etc, o ceremonie de acest fel, si sa nu il inviti pe istoricul care a scris cel mai mult despre asta, este de-a dreptul o ticalosie si o grosolanie cum numai „structurili” securiste sunt capabile sa faca. ma rog, istoricul are dreptate si e bine ca reactioneaza, dar la fel de corect ar fi fost si daca il durea in cot de toata aceasta chestiune. Cartea ramane, placile si ceremoniile lor sunt vax.

    Apreciază

    • aha said, on octombrie 12, 2014 at 10:36 pm

      pentru ca armata romana pune ofiterul sa faca sectoare (cei care au facut armata stiu ce sunt alea”sectoare”). si nu e banc sau vreo gluma. e realitatea. ofiterii care se duc la unele cursuri sunt cazati in unitati militare dar sunt obligati sa faca sectoare (mai pe romaneste curatenie…nu in camera ci si in spatiile comune). asta e armata romana azi! ofiterul roman nu trebuie sa gandeasca, trebuie sa munceasca. nu zic ca nu trebuie si munca dar…deja se sare calul rau de tot!

      Apreciază

    • aha said, on octombrie 12, 2014 at 10:38 pm

      cum a fi sa vedeti un locotenet-colonel care da cu mopul la toaleta? cum vi se pare?

      Apreciază

      • Iani said, on octombrie 12, 2014 at 11:10 pm

        In armata regala de altadata, un ofiter nu avea voie nici sa duca un pachet pe strada, nu putea merge la piata de exemplu, in uniforma, si sa care sacose, asta facea ordonanta, fiecare ofiter avea o ordonanta, un soldat care facea aceste treburi.
        Ce sa ne mai miram ca azi au ajuns cum au ajuns. Armata de azi nu are nici o legatura cu armata regala, in schimb e continuatoarea armatei comuniste, rebranduita acum NATO.
        Fiti atenti ca nu se mai spune „armata romana” ci „armata Romaniei”, nu mai este o legatura organica cu neamul romanesc, este ceva doar administrativ, azi e a romaniei, maine a regiunii nord-est-vest, ceva de genul asta.

        Apreciază

      • vali said, on octombrie 12, 2014 at 11:23 pm

        Sunt alte vremuri frate. Ce vrei, sa le dea ordonanta ca alta data ? Si asa calitatea umana e in scadere, din cauza lipsei de responsabilitate a noilor generatii. Daca le mai dai si slugi ii termini pe toti. Iar colonelul poate sa dea cu mopul la WC ca nu e rusine sa speli dupa propria mizerie. E buna si un pic de smerenie.

        Apreciază

      • aha said, on octombrie 12, 2014 at 11:41 pm

        @vali. probabil ca ai facut armata si sti cum sta treaba. in rest nu mai comentez daca tie ti se pare normal asta.

        Apreciază

      • aha said, on octombrie 12, 2014 at 11:45 pm

        @vali. armata ar trebui sa fie si ea ca un trup. cap, trunchi, membre. dar daca tie ti se pare normal sa te stergi cu limba la fund e treaba ta.

        Apreciază

  9. Iani said, on octombrie 13, 2014 at 3:28 am

    Apropo de noile generatii: azi eram in tramvai, aglomerat. Se urca o femeie la vreo 60 ani, cu greu, era grasa, abia a urcat. pe doua scaune, asezate fata in fata, doua fete, la vreo 13 – 15 ani fiecare, cu telefoanele mobile in mana, ascultau la casti nu stiu ce. Nu a scitat vreuna cel mai mic gest de a se ridica pentru a lasa pe acea doamna sa se aseze. Asta fiindca vorbiram de noile generatii. Asa va arata Romania de maine – cu mai multa nesimtire, prostie si ticalosie.

    Apreciază

  10. mircea.v said, on octombrie 13, 2014 at 10:39 am

    Pentru Daniel Focsa, pentru Dan Vizanty si pentru toti nedreptatitii si uitatii acestei lumi

    Sfantul Ioan Gura de Aur:
    „Orice nedreptate, pe care o suferim de la cineva, este socotita de Dumnezeu fie pentru izbavire de pacate, fie pentru rasplatire.[…] Ca pentru necazurile pe care le suferim pe nedrept sau capatam iertare de pacatele noastre, sau primim cununi mai stralucitoare, de nu avem prea multe pacate.”

    „1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
    2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
    3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
    4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
    5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
    7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
    8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
    11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
    12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. ”

    Deci, Daniel Focsa, bucura-te frate, si veseleste-te.

    Eu ma bucur pentru toti nedreptatitii si uitatii.
    Ce e mai important, viata trecatoare de pe pamant sau vesnicia cea buna din ceruri?

    Apreciază

    • Daniel Focsa said, on octombrie 13, 2014 at 4:20 pm

      Mircea V – iti dau dreptate, numai ca in aceasta problema nu era vorba numai despre mine personal, eu nu scriu despre viata mea ci despre vietile unor eroi, si o ofensa la adresa mea, in legatura cu ceea ce scriu, se rasfrange intr-un fel si asupra eroilor cdartilor mele – cel putin eu asa vad lucrurile.

      A mai preluat scrisoarea si active news, multumesc:

      http://activenews.ro/scrisoarea-deschisa-unui-istoric-roman-catre-mapn_1866462.html

      Apreciază

      • mircea.v said, on octombrie 13, 2014 at 7:03 pm

        Danie Focsa, nu era un repros. Foarte bine, asa trebuie procedat. Crestinul trebuie sa faca ceva cand vede o nedreptate impotriva aproapelui. Facem ce depinde de noi. Incercam, avem intentia macar. Dar, crestinul este mereu in castig. Foarte bine cand indreptam nedreptatea. Foarte bine cand nu se indreapta.

        Apreciază

  11. […] Daniel Focsa: Scrisoare deschisa catre Ministrul Apararii Nationale […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.