SACCSIV – blog ortodox

ROMANIA: Cazul homosexualilor ce vor sa-si schimbe fetita in vestiarul barbatilor. CUM COMENTATI?

Posted in HOMOSEXUALITATE by saccsiv on septembrie 10, 2014

Va amintiti de cazul din SUA?

Un nauc zice ca-i fata, iar fetele trebuie sa-l accepte in toaleta lor, altfel vor fi acuzate de ura si discriminare …

Era evident ca mai devreme sau mai tarziu ceva oarecum similar se va petrece si in Romania.

   Iata ce putem citi la Un caz controversat în România: un cuplu de homosexuali şi-a dus fetiţa la piscina unui hotel de lux din Bucureşti. Ce s-a întâmplat când „cei doi taţi” au încercat să o schimbe în vestiarul bărbaţilor:

„Tati, iartă-mă că ţi-am făcut necazuri”, i-a spus fetiţa în seara aceea, înainte de culcare. Lestat a mângâiat-o pe păr, şoptindu-i „Nici vorbă”. A doua zi însă, când s-a dus să o ia de la grădiniţă, educatoarea avea să-l anunţe că Lucrezia refuzase să intre singură la toaletă de frică. Plângea că vine un bărbat să o certe. Micuţa nu uitase incidentul la care asistase, împreună cu fratele ei, geamăn, la piscină, cu câteva zile în urmă. Atunci când tatăl ei a vrut să o schimbe, ca de atâtea alte zeci de ori, în vestiarul bărbaţilor de la clubul Health Academy Downtown, din incinta Hotelului Radisson Blu, s-a iscat o neînţelegere. Un client al clubului, care folosea şi el vestiarul, a venit spre ei nemulţumit de prezenţa fetiţei de 3 ani, acolo.

Zadarnic i-a explicat Lestat bărbatului că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani, şi că „în Europa cei mici sunt admişi în vestiarele de sex opus până la vârsta de 7 ani, însoţiţi de un părinte”. I-a spus şi că are gemeni, că are un partener şi că nu există o mamă care să însoţească fetiţa în vestiarul dedicat femeilor:

“Suntem o familie cu doi taţi”, a continuat Lestat, dar replica „Bulangiule, femeile ar trebui să plece acolo de unde au venit” a căzut peste el.

Incidentul a ajuns să fie discutat pe 8 septembrie în şedinţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce Lestat şi Asociaţia Accept (n.r.organizaţie care apără drepturile omului şi are un interes legitim în combaterea discriminării îndreptată împotriva unui grup de persoane) au adresat o plângere Consiliului reclamând fapte de discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală şi statut familial din partea unui club de fitness cu pisicină. 

Opt sesizări într-un singur an: un cerc vicios

Este o premieră şi asta pentru că, deşi în România zeci de persoane sunt discriminate pe motive de orientare sexuală, foarte puţine se hotărăsc să sesizeze Consiliul. “Este regretabil că, de exemplu, anul trecut, doar opt astfel de sesizări au fost depuse”, declară pentru gândul Csabo Astalosz, preşedinte CNCD. “Nu sunt petiţii, deşi în realitate sunt astfel de cazuri de discriminare. Din păcate, persoanele aparţinând minorităţilor sexuale îşi ascund orientarea din cauza prejudecăţilor, stereotipurilor existente. Foarte puţine dintre aceste victime îşi asumă public identitatea şi foarte puţine fac plângeri”, declară oficialul.

“Este o miză prea mare având în vedere că, la noi în ţară, sondajele arată că dintre toate grupurile expuse discriminării, românii acceptă cel mai  puţin persoanele LGBT (n.r. lesbiană, gay, bisexual şi transsexual), în sensul că nu doresc să aibă rude, prieteni, colegi de serviciu sau vecini LGBT”, afirmă pentru gândul Iustina Ionescu, avocat de Drepturile omului şi Director de Programe ECPI – Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice. Potrivit acesteia, miza este ridicată pentru că implică o anumită expunere. “Acceptarea şi susţinerea din partea celor apropiaţi este foarte importantă, dar aceasta presupune ca ei să cunoască identitatea persoanelor LGBT – un cerc vicios care, din păcate, nu poate fi spart decât de către persoanele LGBT”. Potrivit Iustinei Ionescu, “joacă un rol important şi lipsa de încredere în capacitatea şi dorinţa instituţiilor statului de a înfăptui justiţia, o problemă generalizată la nivelul societăţii româneşti. De aceea, cred că este important ca persoanele LGBT să ştie că există mai multe precedente şi în România în care angajatori, prestatori de servicii, politicieni sau persoane de rând au fost obligate să răspundă pentru faptele lor de discriminare împotriva persoanelor LGBT”.

Unele dintre aceste cazuri au ajuns în faţa autorităţilor cu ajutorul Accept, aşa cum este şi cazul Lestat – WorldClass România: “Este important ca persoanele discriminante să ia atitudine şi să nu se lase intimidate, chiar atunci când discriminatorul este o companie”, afirmă Florin Buhuceanu. “Doar aşa putem dovedi că nimeni nu este mai presus de lege”, spune directorul Accept.

“Scumpa mea, tu nu ai voie la pisicină”

În vreme ce oficialul CNCD şi militanţii pentru drepturile omului vorbesc despre curajul de a vorbi despre discrimnare, Lestat, un cetăţean stabilit de 11 ani în România, vrea să ştie ce să îi răspundă fiicei sale, acum în vârstă de 4 ani, atunci când îl întreabă de ce ea nu mai merge la pisicină. “Încă suntem clienţi ai clubului, dar nu putem folosi toate serviciile pentru care plătim deoarece conducerea încă ne refuză accesul în vestiar cu fiica noastră. Ce pot să fac? Să merg cu fiul meu de patru ani, dar să-i spun surorii lui gemene: “Îmi pare rău, scumpa mea, nu te pot lua la piscină fiindcă familia noastră nu e binevenită la World Class Downtown”?

Într-un interviu pentru gândul acesta vorbeşte despre discriminare şi despre reacţia autorităţilor în astfel de cazuri. “Trăiesc în România de 11 ani şi este prima dată când am fost discriminat”, spune Lestat. Ştie că discriminarea poate apărea oriunde, dar se declară “şocat că, în acest caz, discriminarea vine din partea World Class, o companie al cărei client sunt de mai bine de un deceniu. Este şi mai şocant acum pentru că, în prezent, industria sănătăţii susţine peste tot în lume eforturile de a stopa bullying-ul (n.r. hărţuirea) în sport”.

“Poponarii, acasă”

În clubul în care merge de peste 10 ani, Lestat a fost jignit. Nu doar el, ci şi partenerul său, în faţa copiilor pe care îi aduseseră la înot. Li s-ar fi spus „bulangii” şi „poponari”, iar cuvintele grele au venit din partea unor doi clienţi ai clubului de sport, chiar în incinta World Class România, fără ca nimeni să intervină. Se întâmpla pe 29 martie 2014, la prânz: “Femeile ar trebui să plece acolo de unde au venit”, „Aici sunteţi în România, nu în Germania.”

Pentru că situaţia devenise tensionată, Lestat povesteşte că a urcat la Dan Ciornei, administratorul clubului, cerându-i acestuia să intervină în raport cu cei doi agresori. “Domnul Ciornei mi-a spus că va veni mai târziu, dar între timp am fost daţi afară din vestiar, noi şi copiii”, rememorează incidentul Lestat. În cursul aceleiaşi zile, în absenţa unei reacţii din partea managerului de club, Lestat îl sună pe directorul World Class România, Mikael Fredholm, povestindu-i incidentul. Acesta şi-ar fi cerut scuze, iar discuţiile au continuat prin e-mail. Lestat a cerut numele celor doi agresori şi retragerea calităţii de membru al clubului pentru aceştia, în baza prevederilor contractuale care permiteau acest lucru în contextul pretinselor fapte. Dar nimic în acest sens nu s-a întâmplat.

Reguli noi pentru părinţi

Câteva zile mai târziu de la incident, când Lestat şi-a dus gemenii la pisicină a văzut un afiş potrivit căruia părinţii care vin însoţiţi de copii minori nu pot să mai utilizeze facilităţile vestiarului corespunzător sexului lor, pentru a echipa copiii de sex opus, indiferent de vârsta acestora. Practic, nu mai putea să o schimbe pe Lucrezia, fetiţei nemaifiindu-i permis accesul în vestiarul bărbaţilor.

Copila măsoară puţin peste un metru şi nu ştie să se dezbrace singură, să-şi strângă hainele, să-şi scoată din rucsac slipul de înot, să îşi îmbrace corect chilotul şi, cum este firesc, să deschidă şi să închidă singură cu cheiea dulapul din lungul vestiar dedicat femeilor la Health Academy Downtown. Are aproape 4 ani  şi puţin peste 100 de centimetri.

Noua regulă – afişată astfel încât oricine ajungea la sala de sport săo poată vedea, inclusiv Lestat – nu se regăsea în contractul încheiat de acesta cu clubul de fitness, ca prestator de servicii. Dar conform unui punct din Contract (pct.I.15), Lestat, ca membru, trebuia să respecte pe lângă Regulamentul Intern de Funcţionare al World Class şi „orice reglementări speciale, afişate şi/sau amplasate în diferite zone ale centrelor de sănătate”.

“Dragi membri,

Dorim sa va informam cu privire la regulile de utilizare a vestiarelor World Class atunci cand sunteti insotiti de copii, indiferent de varsta acestora din urma:

Astfel fetele trebuie sa foloseasca vestiarul destinat femeilor, iar baietii pe cel destinat barbatilor. Copiii, cat timp se afla in vestiare (pentru barbati sau pentru femei), in mod obligatoriu, trebuie sa fie insotiti de persoane de acelasi sex. Este strict interzis accesul in vestiare al adultilor si/sau copiilor de sex opus celui caruia ii este destinat vestiarul respectiv”.

Corespondenţă şi autoritate

Politica în cluburi similare din Europa şi SUA stabileşte o vârsta de 5-9 ani pentru copiii care pot avea acces în vestiarul corespunzător sexului opus, dacă sunt însoţiţi de părinţi aparţinând acestui sex.

Informaţii şi dovezi în acest sens au primit şi cei de la World Class din partea lui Lestat şi a partenerului său, dar regula a rămas neschimbată: “Pentru a satisface cât mai mulţi dintre clienţii clubului”, potrivit răspunsului primit în scris de la dl. Mikael Fredholm, Director General World Class Romania S.A., afirmă Lestat Monroe. Susţine că i s-a sugerat, la fel ca şi celorlalţi părinţi de sex opus copiilor lor, să folosească toaleta publică pentru a-i echipa pe aceştia înainte şi după folosirea piscinei.

Lestat susţine că iniţial s-a comunicat că noua regula a fost elaborată cu consultarea prealabilă a Directiei de Protecţie a Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (DPC), însă în momentul în care au cerut o copie a acestei decizii, managerul World Class România a replicat că nu există un răspuns scris şi nici o consultare propriu-zisă, ci o “discuţie prealabilă telefonică”.

Ulterior, în urma unui demers solicitat de către Lestat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie i-a comunicat acestuia răspunsul trimis în data de 28.05.2014 avocatului World Class în legătură cu oportunitatea şi legitimitatea introducerii regulii în cauză.

Din răspunsul ANPDCA reiese că regula este în afara legii şi nu este oportună din punct de vedere al interesului copilului; dimpotrivă, siguranţa copilului primează, iar aceasta nu poate fi asigurată decât prin însoţirea copilului de un părinte. Conform ANPDCA, în cazul copiilor de vârste mici, dacă nu sunt prevăzute facilităţi de vestiare pentru familie, decizia accesului în vestiarul destinat persoanelor de sex opus copilului poate fi lăsată în seama părintelui:

„…primordială este siguranţa copilului care poate fi asigurată cel mai bine dacă acesta este însoţit de un părinte/persoană de îngrijire. […] Persoanele în măsură să evalueze impactul unei astfel de situaţii asupra copilului sunt chiar părinţii săi întrucât cunosc cel mai bine nivelul şi nevoia de intimitate, de spaţiu personal precum şi credinţele privind nuditatea care sunt împărtăşite în interiorul familiei.” (Adresa nr.1066/SJ/RP/28.05.2014)

Discuţiile cu managementul clubului au continuat, Lestat urmărind eliminarea măsurii discriminatorii. Din păcate, spune el, regula rămâne în vigoare la nivelul clubului, iar reprezentanţii Health Academy Downtown nu sunt interesaţi, conform propriilor declaraţii, să creeze facilităţi corespunzătoare pentru membrii care doresc sa beneficieze de serviciile pe care le plătesc, alături de copii de sex opus:

“După cum v-am mai comunicat, avem în vedere posibilitatea crearii unui vestiar pentru copii, nu ne-am decis dacă vom face asta sau nu, prin urmare este logic că nu vă putem comunica o data cand acesta va fi gata – fiindca doar analizam ideea. Aşa că pentru moment haide să spunem că nu vom deschide un vestiar pentru copii, ca sa evitam orice neînţelegeri”.

În ceea ce îi priveşte pe cei clienţi care i-au agresat pe Lestat şi pe partenerul acestuia în vestiar, au în continuare calitatea de membri ai clubului. “Bărbaţii care ne-au agresat au făcut asta pentru că suntem o familie homoparentală (n.r. formată din doi taţi). Erau şi alţi taţi cu fiicele lor în vestiar în acea zi, dar nu le-au spus nimic şi nu părea că le pasă. Iar conducerea şi angajaţii World Class s-au străduit din răsputeri să facă “problema” – existenţa părinţilor gay – să dispară, ca aceşti bărbaţi să fie mulţumiţi”, spune Lestat pentru gândul: “Mă aştept la un comportament homofob din partea oamenilor ignoranţi, sunt şocat să văd că o companie condusă de un suedez aparent educat – Mikael Fredholm – şi deţinută de investitori străini a încercat muşamalizeze acest incident şi să ne facă „să dispărem” ca familie homoparentală”.

Soluţia clubului: “jignitoare şi dezgustătoare”

Lestat vorbeşte şi despre soluţia care i-a fost propusă de către managementul clubului, pentru a beneficia de serviciile plătite şi de a-şi duce copiii în continuare la pisicină: “Soluţia – să-i schimbăm pe copii în toaleta publică, folosită zilnic de sute de oameni – este pur şi simplu dezgustătoare şi jignitoare. Am vrut să folosim piscina de la clubul de la Marriott, unde este un aşa-zis vestiar pentru familii. Deşi există, sala nu este dotată adecvat şi este inutilă pentru că poate fi folosită doar de câte o familie pe rând; asta înseamnă că 45 de minute de înot cu copiii se poate transforma într-o şedere de două ore, cât te schimbi în costumul de baie, apoi aştepţi iar să te schimbi în hainele de stradă. De asemenea, nu sunt duşuri în vestiarul pentru “familii”, deci e imposibil să te speli”, afrimă acesta. În opinia sa, soluţia “cu adevărat rezonabilă” o reprezintă regulile existente în Europa şi America de Nord, potrivit cărora “copiilor să li se permită accesul în vestiarele persoanelor de sex opus, însoţiţi de un adult”.

Gândul a solicitat un punct de vedere managementului World Class România referitor la acest incident. Până la ora publicării acestui material nu am primit nicio precizare oficială.

Comentariu saccsiv:

  • Intai de toate trebuie inteles ca acei barbati din vestiar n-au fost de acord ca o fetita sa fie prezenta printre ei. Asta a fost subiectul initial al propozitiei. Habar nu aveau ca ailalti doi sunt “parintii” homosexuali ai respectivei copile. Abia apoi au fost informati si despre aceasta, caci asta e practica sodomitilor, s-o bage pe aia cu homosexualitatea in fata precum un stindard, ca sa li se deschida ca prin farmec toate usile sau ca sa aiba motiv sa zbiere: discriminare.

Si e cu totul firesc sa nu doresti sa te expui gol in fata unei fetite, fie ea de 3 sau de 9 ani. Nimeni nu are dreptul sa te faca nudist sau pedofil cu japca, indiferent ce drepturi ale sodomitilor s-ar agita, ce legi ti-ar fi impuse sau ce ar hotari Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Drepturile tale unde mai sunt?

Daca te-ai duce in vestiarul femeilor si te-ai vantura pe acolo in madularul gol, te-ar aresta? Da si bine ti-ar face, ca nu sunt femeile obligate la nudism cu japca. Daca te-ai duce in locul de joaca al unor fetite, facand acelasi lucru, te-ar aresta? Da si bine ti-ar face. De ce insa esti obligat sa o faci in numele drepturilor homosexualilor? Nu vi se pare ca ne indreptam spre o societate cu totul defecta?

  • Apoi, ce atata vorbarie, avocati, schimburi de e-mailuri, campanii de presa? Treaba se putea rezolva extrem de simplu si ieftin. O angajata a clubului sa se ocupe de fetitele ce merg doar cu tatii la fitness. Indiferent ca tatii sunt tati sau “tati” homosexuali. Dar evident nu se putea asa ceva. Trebuia neaparat tam tam cu discriminare.

Si daca tot vorbim despre discriminare, singura reala impotriva careia nu se intreprinde nimic este cea impotriva fostilor puscariasi. Dar despre asta intr-un alt articol.

  • Revenind la materialul din Gandul, scrie la inceput:

„Tati, iartă-mă că ţi-am făcut necazuri”

Daca aceluia ii spune tati, cui atunci ii spune mami? Si intram astfel intr-un subiect despre care nu se discuta in mass-media cu ocazia a tot soiul de mese rotunde in care tot soiul de formatori de opinie ne spun cat de primitivi suntem ca nu acceptam adoptia copiilor de catre homosexuali.

  • Mai scrie in articol:

Din răspunsul ANPDCA reiese că regula este în afara legii şi nu este oportună din punct de vedere al interesului copilului; dimpotrivă, siguranţa copilului primează, iar aceasta nu poate fi asigurată decât prin însoţirea copilului de un părinte. Conform ANPDCA, în cazul copiilor de vârste mici, dacă nu sunt prevăzute facilităţi de vestiare pentru familie, decizia accesului în vestiarul destinat persoanelor de sex opus copilului poate fi lăsată în seama părintelui:

            „…primordială este siguranţa copilului care poate fi asigurată cel mai bine dacă acesta este însoţit de un părinte/persoană de îngrijire. […] Persoanele în măsură să evalueze impactul unei astfel de situaţii asupra copilului sunt chiar părinţii săi întrucât cunosc cel mai bine nivelul şi nevoia de intimitate, de spaţiu personal precum şi credinţele privind nuditatea care sunt împărtăşite în interiorul familiei.” (Adresa nr.1066/SJ/RP/28.05.2014)

Adica daca duci copilul la manastire, e de rau:

ROMANIA: COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI. Statul vrea sa le ia copiii pe MOTIV ca SE DUC PREA DES LA MANASTIRI. Si iata cum Romania se inregimenteaza si in aceasta privinta. Si nu oricum …

Dar daca duci fetita printre madulare goale e de bine …

Fratilor, sa nu uitam incotro se indreapta lucrurile:

Dupa homosexualitate, POLIGAMIA va fi si ea folosita pentru DISTRUGEREA FAMILIEI. Urmeaza pedofilia, incestul si bestialitatea

UE – SANCTIUNI PENALE PENTRU COMBATEREA INTOLERANTEI (inclusiv homofobia si ideologiile totalitare). Asta cere MOSHE KANTOR, Chairman of the ECTR, presedinte al CONGRESULUI EVREIESC EUROPEAN si chairman of the Policy Council al CONGRESULUI EVREIESC MONDIAL …

Cititi va rog si:

Daca e real, e odios dar si edificator: CUM PLANUIESC ACTIVISTII HOMOSEXUALI SA ACTIONEZE. Citate

POZA ZILEI: De ce trebuie un copil sa vada asa ceva?

Evident, nu putea rata momentul Lucian Mandruta. Iata ce putem citi la Scrisoare către gay. Lucian Mîndruţă reacţionează după materialul din Gândul despre cuplul de homosexuali care şi-a dus fetiţa la piscina unui hotel de lux din Bucureşti:

Realizatorul emisiunii „Schimbă Vorba”, Lucian Mîndruţă, publică azi o scrisoare ca reacţie la un articol apărut ieri în Gândul, care prezintă scandalul iscat după ce un cuplu de homosexuali din Bucureşti a vrut să îşi schimbe fetiţa în vestiarul de bărbaţi de la piscina unui hotel de lux din Bucureşti.

Ştiu că părinţilor voştri le-a fost ruşine cu voi toată adolescenta (mai ales după şedinţa aia din liceu). Ştiu că bunicii nu vă mai aşteaptă la masă. Că la serviciu colegii schimbă vorba când intraţi în cameră. Că râd când plecaţi.

Şi-n general, ştiu că lumea vă spune, când crede că nu auziţi, bulangii şi poponari.

Ştiu.

Şi eu am făcut-o. Nu pentru c-aş fi fost religios. Nu pentru că cel puţin două cărţi sfinte recomandă trimiterea voastră de urgenţă la judecata supremă a Celui de Sus. Care, deşi a permis să fiţi aşa, simte nevoia să vă pedepsească a€¦ pentru exact acelaşi lucru.
Am făcut-o şi pentru că aşa cerea tradiţia. Pentru că, la noi, e bărbăteşte să urăşti. Pentru că în cultură din spatele blocului din Pantelimon, nu există gay, după cum nu există Goethe. Ci doar poponari şi bulangii. Rezerva de cadre a iadului. Şi dovada vie, pentru fiecare amărât care trage dintr-o o bere două ore la o terasă ieftină, că există ceva şi mai rău decât el. Şi mai jos.

Ghinion, am plecat de acolo. Nu ştiu cum s-a făcut, cum am scăpat. Nu ştiu cum mi-am schimbat părerea despre voi.
Poate pentru că între timp însă, am ajuns să vă cunosc. Showbiz, normal. Ştiu doi-trei homosexuali de bună calitate umană. Ştiu şi nişte hahalere. Ca peste tot. Nu cred că-i ceva deosebit cu voi, în afară de chestia aia din pat care am şi uitat cum se numeşte (am o vârstă, nu mă mai entuziasmez uşor!)
Între timp însă am descoperit un lucru uluitor: aveţi părinţi. Rude. Prieteni adevăraţi. Şi din acel moment mi-a fost foarte greu să mai glumesc pe seama voastră. Pentru că am realizat câtă suferinţă răspândiţi în jur şi cât din mizeria asta vine din neînţelegerea celorlalţi.
100%. Noi vă facem viaţa un iad. Ştiu.
Sunteţi copii ai durerii şi asta se vede. Vă îmbrăcaţi strident că să acoperiţi glumele cine ştie cărui mitocan, acum cine ştie câţi ani. Sau, din contră, ţineţi totul în voi şi vă prefaceţi fericiţi într-o căsnicie concepută ca o manta de camuflaj. Sunteţi la marginea societăţii şi în acelaşi timp în elita ei. Pentru că (da, am dreptul şi eu la stereotipuri) voi prefera mereu un stilist gay şi nu voi întreba niciodată dacă pictoriţa care îmi place are prietenă sau prieten. Pentru că atâta depresie duce de multe ori la creativitate. Pentru că a te ascunde cere talent. Şi, în meseria mea, talentul e marfă scumpă.
Dar nu vreau să vă flatez. Vreau doar să vă spun că războiul a ajuns la voi.
Povestea de acum câteva zile, cu acel cuplu de homosexuali care a mers în vestiarul de la sala de gimnastică cu fetiţa de 4 ani şi s-a ales cu înjurături din partea unor clienţi e doar prima lovitură de tun. Ce căutaţi acolo cu copilul? De ce aveţi copil? De ce aveţi iubit? Sunt, toate, întrebările unor oameni speriaţi.
Da, speriaţi.
Mai speriaţi decât voi sunt ei. Pentru că lumea lor se schimbă şi nu înţeleg de ce. Pentru că sunt forţaţi să accepte lucruri care nu sunt ”€œde bun simt”. Nu va faceţi iluzii că asta va trece uşor. Cultura care va detestă e mai puternică şi mai veche  decât toleranţa de dată recentă. Şi chiar şi oamenii buni se sperie de voi. Freud le-a explicat de ce. Dar nu toţi au citit Freud.
Tocmai de aceea vă scriu. Nu pentru a vă cere scuze pentru cei care vă înjură. Nu cred că vă ajută. Ci pentru a vă spune că vă mai trebuie aliaţi. Că cei din jur, rude şi prieteni, trebuie să iasă în faţă şi să spună răspicat: Am un prieten gay. Sunt rudă cu unul. E un om!”
Atât şi nimic mai mult. Oamenii nu sunt gata pentru discuţii despre drepturi şi mariaje. Dar sunt gata să asculte alţi oameni curajoşi.
Asta de fapt e şi out-of-the-closet-ul care vă trebuie. Ieşirea din întuneric a celorlalţi. Aveţi experienţă, voi, mulţi, aţi făcut-o. Acum trebuie să-i convingeţi şi pe cei din jur. Să depună mărturie în procesul nesfârşit al opiniei publice.
Dacă vreodată România va fi tolerantă cu voi în mod sincer, asta nu se va întâmpla cu forţa, nici cu legea şi nici cu exemplul Occidentului. Din contră, veţi fi folosiţi de cei care vor să lupte împotriva civilizaţiei apusene. Veţi fi iarăşi un sac de box al unor interese străine chiar de ţara noastră.
Dacă vreţi toleranţă şi demnitate, e vremea să începeţi să va număraţi prietenii.
Unu.

Comentariu saccsiv:

Asadar:

  • Şi eu am făcut-o. Nu pentru c-aş fi fost religios. Nu pentru că cel puţin două cărţi sfinte recomandă trimiterea voastră de urgenţă la judecata supremă a Celui de Sus. Care, deşi a permis să fiţi aşa, simte nevoia să vă pedepsească a€¦ pentru exact acelaşi lucru.
  • Şi dovada vie, pentru fiecare amărât care trage dintr-o o bere două ore la o terasă ieftină, că există ceva şi mai rău decât el. Şi mai jos.
  • Ieşirea din întuneric a celorlalţi.
  • Din contra, veţi fi folosiţi de cei care vor să lupte împotriva civilizaţiei apusene. Veţi fi iarăşi un sac de box al unor interese străine chiar de ţara noastră.
    Adica in traducere:

N-a ratat momentul unui atac anti crestin.

Cei ce se opun adoptiei de copii de catre homosexuali sunt amaratii din cartier

Omenirea este fortata sa intre in bezna, dar el striga ca este vorba despre o iesire din intuneric.

Probabil tot Rusia e de vina, ca si in chestiunea fracturarii hidraulice:

CONSPIRATIA RUSA. Seful NATO: RUSIA e in spatele campaniei ANTI FRACTURARE HIDRAULICA

Cititi va rog si:

LUCIAN MANDRUTA a descoperit vinovatul negasirii la timp a ranitilor din accidentul aviatic: BISERICA ORTODOXA

Cautand imagini pe google am gasit si:

158

Foto: http://www.frontpress.ro/2013/03/lucian-mandruta-nationalistii-romani-sunt-de-vina-in-cazul-elevei-amenintate-cu-moartea-pentru-tricolor.html

 

Reclame

33 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 9:49 am

    Pacate strigatoare la cer!!! Revolta impotriva gay-lor, nici un fel de compromis! Valorile spurcatei uniuni europene, democratie + umanism vs Voia lui Dumnezeu! Asa devin pedofili cu acte in regula! Aici e fara pareri impartite fratilor, o noua sodoma, Dumnezeu nu va rabda mult. Bine zicea ava Antonie:

    „Va veni o vreme cand toti vor innebuni, iar cine nu va vrea sa innebuneasca -(ATENTIE)- va fi considerat el nebun!”

    Eu nu pot fi de acord cu asa ceva!

    Apreciază

  2. andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 10:04 am

    Cum mai poti dormi cu constiinta impacata noaptea gandindu-te ca ai fost de acord macar in gand cu asa atrocitati: fetite, copile (de la 2-3 ani pana la 13-14 ani) ce mentalitate o sa li se inoculeze? In loc sa iasa cu parintii [mama si tata] ies cu doi barbati…daca spune cineva ca discriminez, atunci asa este! Puneti-ma la spam sau blestemati-ma, sa spuna cineva „rasist, extremist, nebun, cum sa nu se mantuiasca toti??”, de parca eu i-as mantui daca sunt de acord cu asa ceva, dar sa ne punem o intrebare fireasca fiecare dintre noi: Oare cum priveste Hristos si sfintii din ceruri toate nelegiuirile, nepasarea si nesimtirea noastra?

    Apreciază

  3. andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 10:40 am

    Mai auzi unii nebuni, ca altfel nu le poti spune, ca banii nostri se duc pe Biserici si nu pe scoli sau spitale, dar de ce arunca toti cu noroi in Biserica mama, oare Biserica ii invata sa avorteze si sa fie copii putini sa nu aiba nevoie de scoli? Oare Biserica ii invata sa se revolte imotriva parintilor (de unde crime impotriva parintilor si invers)? Cine sustine drepturile omului stie bine ce face, sau emanciparea…sau toate legile facute la intuneric in Uniune, creata sa dezbine popoarele, revolte, anarhie, razboaie civile si o sa iasa un haos, spiritual si material. Odata cu aderarea la UE, NATO si toate organizatiile fantoma ne-am semnat sentinta la moarte(duhovniceasca)! De ce l-au omorat pe Ceausescu? e la mintea cocosului, era asa de indragostit de etapa aceasta premergatoare, adica comunismul, incat nu intelegea ca trebuie sa mergem mai departe, intr-o groapa si mai mare, asa ca l-au pus pe Iliescu, invatat si educat in scolile comuniste moscovite. Ca asta a fost si Iliescu, un slugoi nemernic, si toti de la guvernare din ’90 incoace. Aceleasi cuvinte le spunea si Lenin, „modernizare, tehnologie”, si asa am trecut in „clasa a doua”…s-au saturat de comunismul represiv, au trecut la o etapa unde razboiul nu mai e cu baioneta, tunul si mitraliera, razboiul e cu arme psihologice, ideologice… cum zicea si un parinte : Comunismul a inceput in Rusia si se va termina in America. Singurul lor scop este controlul absolut, prin orice mijloace, indobitocire si imbecilizare, isi pregatesc acus un discurs plin de retorica si de mari oratori, cativa mici si bere, si asa ne vindem foarte ieftin…sa vina alegerile

    Apreciază

  4. nikodim said, on septembrie 10, 2014 at 10:57 am

    Corect, rusii sunt de vina. Ei impiedica omenirea sa iasa din bezna mediocritatii medievale ( in care zac de exemplu inapoiatii de sateni din Pungesti si cei asemenea lor care nu inteleg binefacerile tehnologiilor de fractionare hidraulica, si care defapt se dovedesc a fi agenti de influenta KGB-isti) spre lumina valorilor libertatii si democratiei. Rusii creeaza astfel de incidente barbare, ca cel cu fetita din vestiar, pentru a impiedica in mod cinic si perfid oamenii emancipati care doresc sa se afirme conform noilor trairi democratice.
    A scris andrei-d: „Bine zicea ava Antonie:
    “Va veni o vreme cand toti vor innebuni, iar cine nu va vrea sa innebuneasca -(ATENTIE)- va fi considerat el nebun!”

    Apreciază

    • andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 12:42 pm

      nikodim,
      Ai inteles gresit mesajul, noi nu avem nevoie de modernizare, un alt Sfant Parinte spunea ca la ora actuala participam la „un progres in materie, dar nu in constiinte”, chiar inainte de aderarea la UE le-au spus alor nostri: „daca erati sectanti intrati chiar acum, daca erati catolici mai aveati putin de asteptat(si catolicii mai au o farama din morala), dar daca sunteti ortodocsi aveti mai mult de asteptat”, de ce crezi asta? pentru ca aveau mai mult de distrus…comunismul a atacat in primul rand credinciosii, cei mai multi inchisi in inchisori fiind crestinii ortodocsi, deoarece au creat o reduta, ce nu a rezistat mult timp e de inteles odata ce sunt prigoniti si de compatriotii nostri, daramite de Evreii Sionisti, oligarhia evreiasca.

      Timp de 20 de ani Legiunea Capitanului Codreanu a incetinit demersul si spalarea creierului, pentru ca ce inseamna spalarea creierului sa nu mai stii de unde vii si incotro te indrepti (ari noi astazi suntem spalati pe creier)…si logic, dupa toate credintele asimilate de Ecumenism (un tentacul al New Age, alaturi de altele ca UE, Globalizare, NATO) urmeaza Otodoxia, care este cea mai puternica rezistenta…dar nebunii din ziua de azi nu inteleg ca nu te poti lupta cu Biserica Ortodoxa fara sa te lupti cu Insusi Dumnezeu…din fericire stim sigur ca Biserica nu va cadea datorita fagaduintei Mantuitorului care spune „Iata eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor”, dar din pacate vor cadea oameni, credinciosi multi care accepta sa se compromita cu apusenii (catolicii) si sa fie si cu dracul dar vor si cu Dumnezeu…ceea ce nu este posibil. Sf Voievod Stefan cel Mare a spus clar: „Daca va veni vremea sa inchinati tara cuiva s-o inchinati turcilor si nicidecum apusenilor (adica catolicilor)!!! Caci Turcii dandu-le bani va vor lasa credinta in pace, dar apusenii nu va vor lasa in pace! si se vede si la ora actuala, se incearca tot felul de dialoguri pentru unitate, Ecumenismul asta nu este altceva decat un sincretism religios care nu face altceva decat sa-L puna pe Hristos pe picior de egalitate cu buda, krishna, mahomed si altii asemeni lor, e erezie totala si lepadare la modul cel mai vrednic de osanda vesnica! Sf Prooroc Isaia spune clar „Vai acelora care vor spuen intunericului Lumina si Luminii intuneric”. VAI LOR!!

      Ori noi stim ce spune Sf Marcu Eugenicul, ATENTIE, foarte important: „In materie de credinta ortodoxa nu se accepta concesii.”. Peste tot unde mergem ortodoxul trebuie sa lase de la el, ortodoxul este extremist. Sa intelegem foarte bine, Ecumenism = lepadare de Hristos! Fara compromisuri, Sfintii parinti de la Sinodul I Ecumenic nu au cautat o cale de mijloc si nici compromisuri!!

      Apreciază

    • andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 1:12 pm

      Cat legat de „Inapoiatii” aceia de la Pungesti am si eu cateva cunostinte…nu vrei sa stii prin ce iad si cat curaj au avut sa iasa in strada, cate batai au luat si li s-au ingradit multe libertati, batrani rupti cu bataia de jandarmi, urmariti, intrat peste ei in casa….vrei sa afli mai multe atrocitati??

      Fracturarea Hidraulica, (dincolo de conspiratii si diversiuni ale politicienilor, minciuni peste minciuni cu dezvoltare si resurse), inseamna poluarea panzei freatice, poluare panzei freatice inseamna ca nu mai ai apa potabila (fara fantani si izvoare cu apa dulce), fara apa potabila esti nevoit sa cumperi sau sa importi, iar daca importi depinzi de cineva, daca depinzi de cineva acela iti poate impune ce taxe vrea, nu m-ar deranja daca as fi nevoit sa import haine sau bunuri materiale, dar APA si PAINEA sunt vitala, de ce crezi ca vor sa o privatizeze si la noi sa o polueze, ca sa nu mai ai ce bea, si la urma sa faci ce vor ei, ca o sluga umila). Ca la urma sa fim o gramada de nebuni cipuiti condusi din spate cu bata…..batul ucigas ce ia multe forme astazi ca organizatiile „democrate” redate mai sus…

      Apreciază

  5. Ionut said, on septembrie 10, 2014 at 11:52 am

    Am o nelamurire: cum sunt gemeni cei doi copii, daca unul are 3 ani si celalalt 4 ani? In fine, asta e mai putin important.
    Adevarul e ca pentru copii ar trebui sa existe vestiar separat.
    Alta e problema cea mai grava: Protectia Copilului ar trebui sa se autosesizeze (daca nu se autosesizeaza, trebuie s-o sesizam noi), intrucat legea nu permite cuplurilor de homosexuali sa adopte. Mai tarziu, acesti copii vor fi marcati de comportamentul „parintilor” lor. Raspunsul oamenilor normali din tara asta ar trebui sa fie clar si ferm. Deja ne-au „incalecat” acesti indivizi.
    In plus, ar trebui urmarit procesul de adoptie al celor doi copii, de la inseminarea mamei-surogat si pana la preluarea lor de cei doi homo.
    In principiu, ar trebui ca astia doi sa fie decazuti din drepturile parintesti pe care le-au dobandit in mod fraudulos, si sa fie incredintati mamei naturale, desi e si aici o discutie: poate fi vorba de femeia de la care s-au prelevat ovulele (conform anumitor zvonuri ar fi vorba de Brianna Caradja) sau poate fi vorba de mama-surogat.
    Oricum, copiii trebuie scosi din mediul asta „toxic”.

    Apreciază

  6. kosk said, on septembrie 10, 2014 at 11:53 am

    nikodim
    sa vezi pozna: pina prin anii ’80 APA (asociatia psihiatrilor americani, niste rusi ‘platiti de Putin’) clasificau in manuale sodomia (homosexualitatea) ca ‘mentall illnes’-boala mintala dar la presiunea lobby-ului sodomit au ‘declasificat’..pai logic urmeaza ‘declasificarea’ zoofiliei, pedofiliei sau necrofiliei..nu ca astea nu ar fi ceva ‘normal’ in unele tari democratice..

    Apreciază

  7. Emi said, on septembrie 10, 2014 at 11:58 am

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/09/10/mircea-vulcanescu-miscarea-legionara/

    Se pare ca RIC vrea sa arate cu orice pret ca Miscarea Legionara NU a fost dorita de majoritatea ORTODOCSILOR.

    Apreciază

  8. blue said, on septembrie 10, 2014 at 12:00 pm

    Punctual, copiii au dreptul la un vestiar al lor. Dincolo de faptul că „băieţii” erau gay, putea fi vorba de un tată singur cu o fiică. Sau de o mamă singură cu un fiu. Poate şi-au pierdut partenerul de viaţă, poate le era plecat, puteau fi şi divorţaţi. Nu-i normal ca o femeie cu un băieţel să intre în vestiarul femeilor sau al bărbaţilor. Nu e normal ca un bărbat cu o fetiţă să intre într-un vestiar al femeilor sau al bărbaţilor. Adulţii sunt adulţi şi copiii copii. Când eram mică, mă ducea mama la Eforie, la „nămol”, unde era un compartiment de „părinţi si copii:. Mă oripilau în mod egal şi femeile şi bărbaţii dezbrăcaţi. La pretenţiile clubului sau ce naiba era la hotelul ăla de fiţe, la banii care trec pe acolo, era necesar ca treburile să fie clare: vestiare pentru adulţi ( femei şi bărbaţi evident separat ) şi copii. Altfel, e mocirlă, nu club de fiţe.

    Apreciază

    • gheorghe said, on septembrie 10, 2014 at 10:15 pm

      NU TE DUCI! Il dai in grija CUI SE CUVINE, nu esti intr-o situatie limita de supravietuire, de salvare a vietii!
      Vai, ce suferinta ca nu poti sa duci copilul la clubul World Class.. etc.!!!
      Asta este standardul minim pentru copiii Romaniei, nu-i asa?
      Si ratacitul de sef cu „discriminarea”… regreta ca au fost doar 8 plangeri!?! – dar ce? este eplatit „la bucata” sau se crede vreun judecator divin care „stie” si ce nu se vede?
      … Dar perversii astia – suferinzi cu sufletul dar persecutori cu fapta – traiesc in minciuna refuzand sa vada ceea ce este clar: barbatul si femeia sint diferiti iar grupul uman supravietuieste cu pastrarea respectului firii NATURALE, cea randuita … fara oameni de „stiinta” si politicieni.

      .. ce sa spuna „un” Mîndruţă? – ca doar nu este Mîndroiu! scoate pe gura ce il „impinge” din spate, banul si trufia.
      Spune duhovnicul cosmonautilor rusi (pornind de la darea de nume de Adam si Eva fiintelor vii): „Ce înseamnă să dai un nume? Înseamnă să pătrunzi în profunzimea unei creaturi, să înţelegi conţinutul acesteia şi să îi prevezi viitorul. „

      Apreciază

  9. blue said, on septembrie 10, 2014 at 12:10 pm

    în altă oridne de idei, sunt perfect de acord cu comentariul saccsiv cum că persoanele cu înclinaţii homosexuale suferă de mania persecuţiei, se văd discriminaţi peste tot, ba chiar au instinctul de striga „discriminare” mai ales atunci când sunt prinşi comiţând ilegalităţi. Corect era să ceară dreptul de a-şi schimba copilul într-un spaţiu privat, nu să facă tam-tam-ul cu orientarea sexuală sau să încerce să-l introducă într-un vestiar de bărbaţi, traumatizând, agresând psihicul fragil al fetiţei.

    Apreciază

  10. dante said, on septembrie 10, 2014 at 12:24 pm

    @nikodim
    Bine ai spus, rusii sint de „vina”!
    Cit despre acesti poponari, care in alte state „civilizate” au statut de soti(!!!???) nu putem avea decit cuvinte de mila, exact ca la orice alt bolnav din lumea asta. Problema este ca acesti intunecati mintal au in spate o intreaga banda de smintiti cu bani ce se joaca de-a Dumnezeu.
    Pai mai curcubeilor, care este definitia barbatului si a femeii, cu ce poti sa-mi dovedesti anatomic ca esti femeie si nu barbat? Cel mult, tu nu poti sa fii decit eunuc, in nici un caz femeie si cu atit mai putin sa poti sa te casatoresti cu alt barbat si sa ai copii.
    Daca vrei copii procreeaza-i, nu sminti inocenta si nevinovatia unor copii, caci nu sint ai vostri.
    Ati ajuns sa legiferati pacatul carnal si imoralittea, iar ortodoxia va sta in git. O sa va stea de-a pururi mai emancipatilor, caci Sodoma si Gomora va fi din nou in actualitate. Dumnezeu nu tolereaza la nesfirsit caderea omului si vor veni urgii peste noi, urgii care le veti pune pe seama „incalzirii globale”.
    Nu sinteti decit niste posedati demonici, a caror scapare nu este decit spovedania si Dumnezeu.

    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  11. kosk said, on septembrie 10, 2014 at 12:27 pm

    blue
    corect ar fi sa urmeze un tratament duhovnicesc(daca au vreo urma de credinta) sau medical (majoritatea sunt atei) dar te pui cu ‘Napoleonii’ vremurilor de acum? normalul e anormal iar anormalul e ‘ normal’. prin ‘lege’

    Apreciază

  12. nikodim said, on septembrie 10, 2014 at 12:49 pm

    andrei-d,
    „nikodim,
    Ai inteles gresit mesajul, noi nu avem nevoie de modernizare…”
    Mai citeste odata comentariul meu si poate o sa intuiesti niste ghilimele pe acolo.

    Apreciază

  13. tataia said, on septembrie 10, 2014 at 1:19 pm

    Mda…mai ales ca la acea piscina de fite probabil se intra cu bratara RFID. V-am spus ca am intilnit asa ceva la Baile Felix…

    Apreciază

  14. andrei-d said, on septembrie 10, 2014 at 1:23 pm

    nikodim,
    Ghilimele nu trebuiesc intuite(asta inseamna ca vorbesti la modul ironic), ci puse. Dar nu sunt puse decat la citatul meu cu ava Antonie, sa inteleg ca esti de acord cu citatul dar vrei si modernizare? iertare, eu asta am inteles

    Apreciază

  15. energein7 said, on septembrie 10, 2014 at 1:30 pm

    Reblogged this on energein7's Blog.

    Apreciază

  16. Liliana said, on septembrie 10, 2014 at 2:11 pm

    Cum se mai folosesc de bietii copiii…Nici nu le pasa lor de ce simt sau gindesc cei mici.Ii trateaza ca pe animale de companie,in prezenta carora unii isi imagineaza ca pot face orice,ca oricum nu pricep…Ei nu au sentimente parintesti fata de copii,nu pot avea.Nu asa simt sau se comporta parintii adevarati.Bine ati observat ca ii baga in fata pe copiii ca sa faca scandal ca sint discriminati.Se auto-discrimineaza ei insisi prin faptele lor nenormale.
    Pentru acesti copii foarte nefericiti,prizonieri ai spurcaciunii,care trebuie sa indure zilnic spectacole si acte oribile,incalificabile,insuportabile,Il rog pe Dumnezeu sa intervina cit mai curind,sa opreasca pentru totdeauna iadul aplicat acestor copiii folositi si pe care nimeni nu-i mai ajuta sau protejeaza!

    Apreciază

  17. nikodim said, on septembrie 10, 2014 at 4:15 pm

    Liliana,
    „Nu asa simt sau se comporta parintii adevarati.Bine ati observat ca ii baga in fata pe copiii ca sa faca scandal ca sint discriminati.Se auto-discrimineaza ei insisi prin faptele lor nenormale.”
    Pai nu este o practica politic corecta folosita masiv de mass-media „buna”, treaba asta cu mascarea intentiilor perfide cu imagini de probleme ale copiilor? Ne aducem aminte de „nocivitatea” botezului ortodox prin scufundare cand chipurile a fost sufocat un copil de o „bestie” de popa ortodox? Daca era unul eretic, ar fi fost un simplu caz nefericit…adica copilul ar fi putu fi si „sedus” cum se intampla pe la „fratii catolici”…pedofilia este doar o expresie de inalta democratie, nu? Sau un fapt mult mai vechi de prin 1991, cand CNN demoniza armata irakiana devenita inamicul nr.1 al SUA dand pe ecrane „marturii socante” ale unei fete kuweitiene care se jura cu lacrimi in ochi la tribuna congresului american ca a asistat cum soldatii irakieni omorau copii nou nascuti intr-o materintate si nu conteaza ca dupa ceva vreme s-a demonstrat ca acea fata martor era fiica ambasadorului kuweitian in SUA si locuia in SUA neavand cum sa fie prezenta in Kuweit.

    Apreciază

    • Liliana said, on septembrie 10, 2014 at 11:37 pm

      Pentru nikodim,
      Da,este evident ca nu mai traim in normalitatea integrala,naturala,firesca pe care ne-a creat-o Dumnezeu,ci intr-un eseu de artificialitate incropit stingaci,grosolan,neinspirat,nesanatos de catre vrasmasul lui Dumnezeu si al omului.Arhitectul de tinichea ruginita vrea sa ne convinga sa ne chinuim de bunavoie sa existam intr-un teatru cu decor prost,ieftin,proferind hule nebunesti,scirboase ,care sa ne duca la ruina…Acum Dumnezeu ii ingaduie.Se pare ca este vremea lui cind a fost dezlegat-un timp limitat si scurtat de catre Dumnezeu.E rau,rau…Urit!Sintem la cernere,care va devani tot mai energica si accelerata.Insa -copiii si Adevarul lui Hristos trebuie aparate!Altfel ,am trait degeaba.

      Apreciază

  18. acelas said, on septembrie 10, 2014 at 9:40 pm

    ce sa vezi, au gasit armament american de pe la unii si de pe la altii, nu ca i-ar fi inarmat chiar sua cu acest armament, asa se justifica folosirea acelor arme americane in fata opiniei publice mondiale ..

    http://www.mediafax.ro/externe/raport-gruparea-stat-islamic-lupta-cu-arme-americane-13230066

    .

    Apreciază

  19. mihai said, on septembrie 11, 2014 at 9:31 am

    stau si ma intreb cum a ajuns acea copila pe mina unor astfel de indivizi ?!

    Apreciază

  20. Muffin SS said, on septembrie 11, 2014 at 2:13 pm

    Foarte tari astia de la WorldClass – deci hai sa o lasam asa ca oricum nu o sa ne punem majoritatea clientilor in cap pentru a satisface niste pretentii ale homosexualilor.

    Cred ca e chestiune mai ales de principiu, nu de spatiu.
    Probabil imi voi prelungi abonamentul la ei pt atitudinea asta. Sper sa nu le bage cineva pumnul in gura.

    Cat despre Mandruta, imi este efectiv mila de el. La modul cel mai sincer – imi e mila de el. Tipul acesta de gandire imi provoaca mila….

    Apreciază

  21. PG said, on septembrie 11, 2014 at 2:28 pm

    Nu se cuvine ca o copila sa fie infiata de homomaniaci !
    Poate ca unul dintre ei este tatal biologic dar trebuie tras un semnal de alarma ca sa decada din drepturi !
    Pe cine trebuie sa sesizam ?

    Apreciază

  22. Liliana said, on septembrie 11, 2014 at 4:51 pm

    Nu cred ca am inteles,v-as ruga sa ma lamuriti:acesti indivizi cu inclinatii nefiresti sint cetateni romani?!

    Apreciază

  23. ionutignat111 said, on septembrie 11, 2014 at 6:16 pm

    Liliana,

    Cei doi sodomiti sunt veniti din apusul „civilizat” , nu sunt români. Dar era esential ca acst „caz” sa apara in România, sã mai facã un pas mãrunt in spalarea creierelor.

    ca fapt divers:
    -hotelul Radisson este afacere evreiasca 100% (fostul hotel Bucuresti obtinut prin anumite mijloace de niste „investitori israelieni” )
    -Csabo Astalos presedintele CNCD are acelasi nume ca si Imre Astalos adica Virgil Magureanu, primul sef al SRi de dupa 89, cel care a spus: „vom sparge Miscarea Legionara in atatea bucati, incat nu se va mai cunoaste care este cea adevarata” [citat aproximativ]

    Apreciază

  24. Liliana said, on septembrie 12, 2014 at 1:55 pm

    Ce pot sa mai spun?!OFF!
    Multumesc de lamurire…Cine intreaba,afla.Lucruri urite ,murdare,respingatoare…Numai Dumnezeu ii mai poate opri.

    Apreciază

  25. […] ROMANIA: Cazul homosexualilor ce vor sa-si schimbe fetita in vestiarul barbatilor. CUM COMENTATI? […]

    Apreciază

  26. Foarte bine ca au intrat la barbati said, on noiembrie 14, 2018 at 7:22 pm

    Si ce ati fi vrut sa intre la femei? Normal ca au dus o la barbati ca parintii sunt barbati. Ieseau cu capetele sparte daca intrau in vestiarul femeilor.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: