SACCSIV – blog ortodox

Radu Iacoboaie: PATRIARHUL DANIEL A FOST IMPUS IN ROMANIA DE CATRE MASONERIE, PENTRU A PUTEA FI IMPLEMENTAT ECUMENISMUL

Posted in CIPURI, ECUMENISM, FOTO, MASONERIE, PATRIARHUL DANIEL, Radu Iacoboaie by saccsiv on iulie 14, 2014

pf-daniel-insemnat

Foto: Articolul Patriarhul rosu. Masuri dictatoriale, de trista amintire, luate de ss Daniel. Remember: Pactul pro microcipuri al fratelui Apologeticum, ce preia un material de pe NapocaNews.ro semnat George Bara, din care citez:

În România se flutură anticomunismul şi reabilitarea eroilor ca pe o cârpă decolorată care nu mai are nimic de a face cu adevărul istoric şi cu oamenii care au luptat, prin credinţă sau cu arma în mână, împotriva ocupaţiei sovietice din România. Înţeleg de ce îl poate deranja pe Patriarhul Daniel cartea “Cranii de lemn” a fruntaşului legionar Ion Moţa. Între un tânăr naţionalist, care a fost liderul studenţimii din Cluj-Napoca, a editat reviste şi a murit luptând în Spania împotriva comuniştilor, şi un mason, care s-a plimbat în plin regim comunist în întreaga Europă pe când restul mureau de foame, ca apoi să ajungă mitropolit şi patriath,  e o mare diferenţă. Lui Daniel Ciobotea i s-a ars dosarul de la Securitate chiar în timpul revoluţiei, pentru ca apoi să fie promovat asiduu în diferite funcţii chiar  de către Ion Iliescu, propunându-i-se în 1991 de către FSN să preia fotoliul de prim-ministru, după înlăturara lui Petre Roman!

   Pe blogul fratelui Danielvla apare articolul lui Radu Iacoboaie:

PATRIARHUL A FOST IMPUS ÎN ROMÂNIA DE CĂTRE MASONERIE, PENTRU A PUTEA FI IMPLEMENTAT ECUMENISMUL

Cu nota lui Danielvla: Precizez că, deşi sunt de acord cu multe din cele scrise în acest articol, iar cu altele mai puţin, conţinutul aparţine întru totul autorului şi nu mie!

Sa ne amintim:

Masonul Sorin Frunzaverde:

următorul Patriarh va fi Daniel, Mitropolitul Moldovei

Masonul Razvan Theodorescu:

un bun manager

Din Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III”(Arad, România, 26-27 mai 2009):

De aceea, noi, ca păstori ai Bisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria să călăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim, vestind tuturor iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, pacea şi înţelegerea între oameni, pentru careconcilierea şi dreptatea, respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun să biruiască asupra relelor din viaţa persoanelor şi a popoarelor

Cu aceste speranţe de mai bine, izvorâte din credinţa lucrătoare prin iubire, salutăm şi felicităm pe toţi participanţii la Conferinţa ‘Spre o unitate spirituală a lumii’ şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne călăuzească astfel încât împreună, în bună înţelegere şi pace, să ne apropiem unii de alţii, deschizând larg porţile iubirii dumnezeieşti către toţi oamenii.

Cititi va rog si:

DOCUMENT: Un mesaj al PATRIARHULUI DANIEL adresat MARELUI MAESTRU AL MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI

FOARTE GRAV: Patriarhul Daniel a acordat distinctia “crucea patriarhala” unui mason, dr. Irinel Popescu

VIDEO: Parintele ADRIAN FAGETEANU a fost la un pas de moarte dupa ce PATRIARHUL DANIEL L-A LOVIT IN CAP cu carja de otel …

AUDIO (si transcriptul) – Parintele ADRIAN FAGETEANU despre PATRIARHUL DANIEL: „acest diavol care e Patriarhul ecumenismului”

 Prof. Pr. MIHAI VALICA motiveaza indemnul sau la citirea MOLIFTELOR SFANTULUI VASILE CEL MARE in ziua de 1 ianuarie

55 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iacoboaie Radu said, on iulie 14, 2014 at 11:53 am

    Chiar nu se poate afla când s-a întâmplat lovirea în cap a părintelui Adrian Făgețeanu? ESTE SECRET DE STAT? POATE! CA SĂ NU FIE LEGAT DE VINOVĂȚIA PATRIARHULUI…

    Apreciază

    • Iani said, on iulie 14, 2014 at 10:11 pm

      Pai povesteste chiar parintele Adrian, vedeti ca este un filmulet pe internet. Si transcrierea a fost preluata intr-o carticica aparuta acum un an sau doi, despre parintele (de fapt cu convorbiri)

      Apreciază

    • jad said, on iulie 14, 2014 at 11:34 pm

      @Iacoboaie Radu vrei sa ma interesez de lovitura ?

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 21, 2014 at 11:43 am

      Iertare. Nu am mai intrat pe net de cateva zile bune. Sunt la o biblioteca acum. La articol am mai adaugat ca argument
      – Lipsa de atitudine din partea Patriarhiei față de ereziile contemporane și lipsa combaterii lor. Misionarismul pentru Biserica Ortodoxă Română aproape că nu există! Acesta ar trebui să unul cu autoritate, temeinic și bine organizat, în care să avem preoți, monahi și mireni bine pregătiți pentru activitate misionară. Dușmanii ortodoxiei profită din plin de slăbiciunile conducerii Bisericii Ortodoxe Române;
      Doamne ajuta!

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 21, 2014 at 11:52 am

      DACA PUTETI POSTA CA ARTICOL NOU

      MARTORII LUI IEHOVA PREGĂTESC TERENUL PENTRU VENIREA LUI ANTIHRIST
      Radu Iacoboaie, 20 iulie 2014

      Un alt aspect important neglijat de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române în ultimul deceniu, mai ales după alegerea lui Daniel Ciobotea ca Patriarh al României în 2007 este combaterea ereziilor și a prozelitismului sectar în rândul credincioșilor ortodocși. Nu știu dacă ați observat poate faptul că există totuși foarte puține cărți, reviste, articole, conferințe etc., care abordează această mare problemă cu care se confruntă Biserica Lui Hristos. La Trinitas (TV și radio), care sunt vocea Patriarhiei, nu se vorbește deloc despre această provocare. Explicația acestei tăceri condamnabile înaintea Lui Dumnezeu? Dialogul între confesiuni, desigur… Să nu fie atinsă nici pan-erezia ecumenismului… Să nu fie deranjată cumva nici erezia francmasonică…
      Ne mai miră atunci de ce tot mai mulți români, mai ales dintre cei nevoiași cad în plasa sectarilor și slăbește credința ortodoxă? Pentru că aceștia le oferă ajutor material și consiliere spirituală. De ce nu-i sprijină Biserica Ortodoxă Română și statul român în loc să se preocupe excesiv de construirea unor imense catedrale în marile orașe sau ziduri?
      VORBIM DESPRE PORUNCA IUBIRII APROAPELUI, DAR PRIN CE NE DEMONSTRĂM NOI, BISERICA LUI HRISTOS, DRAGOSTEA FAȚĂ DE APROAPELE? Când sunt zeci de mii de familii de români cu mulți copii, care se zbat zi de zi doar ca să supraviețuiască și nu le întinde nimeni o mână de ajutor… Am auzit pe unii preoți la Trinitas spunând chiar, că rolul Bisericii nu este activitatea caritabilă. Îndeamnă pe credincioși să facă milostenie, dar ei înșiși se exclud…
      Monahul Teodot de la mănăstirea Petru Vodă spunea într-unul dintre interviuri, că primii care îl vor primi pe antihrist vor fi Martorii lui Iehova și să fim atenți când vom auzi de un guvern mondial, pentru că el va fi condus de către antihrist. Și, în paralel cu alte acțiuni de anvergură mondială precum efectuarea plății prin carduri electronice (inclusiv a salariilor și pensiilor), instituirea monedei virtuale electronice (bitcoin) care va elimina banii cash, impunerea actelor biometrice în multe state ale lumii, unii dintre români au avut surprinderea să găsească acasă la intrare sau au primit pe stradă ori prin alte modalități, care mai de care mai pragmatice, pliante de la secta Martorii lui Iehova cu o invitație la un congres, în care se va vorbi despre UN GUVERN MONDIAL!…
      Mai mult decât atât, se sugerează în acest pliant prin câteva întrebări legate de acest guvern, că AVEM NEVOIE DE UN GUVERN MONDIAL, că ESTE CHIAR POSIBILĂ ÎNFIINȚAREA UNUI ASTFEL DE GUVERN și de ce nu, ridică deja problema competenței celui care să-l conducă… Iată cum se lucrează fărădelegea, treptat, nu dintr-odată, ci șerpește. Ori, noi știm foarte bine, că atunci când vom auzi că a apărut un guvern mondial oficial, vom fi siguri că a apărut și antihrist, cel care îl va conduce… Iar un guvern mondial înseamnă și DESFIINȚAREA STATELOR ȘI TRANSFORMAREA LOR ÎN SIMPLE PROVINCII…
      Întrucât se specifică, că la congrese vor fi prezenți misionari și delegați internaționali, în cele trei zile (25-27 iulie 2014) la Sala Polivalentă din Botoșani, deducem că acest congres este unul internațional și a fost inițiat de către conducerea sectei din străinătate, de forul conducător al acesteia din SUA, care și-a propus să facă ,,evanghelizarea” în masă a românilor. De ce tocmai la Botoșani? Pentru că este o zonă a țării mai săracă și ideologiile prind pe un astfel de teren (vezi comunismul)…
      Se precizează încă de la început în invitație că este vorba despre un ,,discurs biblic încurajator”, care se numește ,,NOUL CONDUCĂTOR AL PĂMÂNTULUI: CINE ESTE CU ADEVĂRAT COMPETENT?” Păi, am mai avut vreun conducător al pământului, ca să fim întrebați dacă ne dorim unul nou? Chestia cu ,,Cine este cu adevărat competent?”, pentru a deveni liderul omenirii, sună cam de genul emisiunii globalizante ,,Mari români”, care nu cred că a mai fost continuată cum se urmărea inițial cu o emisiune-concurs ,,Cel mai mare pământean”. Cum să ne punem noi oare această problemă și întrebare, dacă NOI NU NE DORIM UN LIDER AL OMENIRII ȘI UN GUVERN MONDIAL?
      Redau textual din pliant: ,,Tema congresului este: Continuați să căutați mai întâi Regatul lui Dumnezeu! Aceasta se bazează pe cuvintele lui Isus din Matei 6:33. DIN PROGRAM: Două drame, una modernă, iar alta având la bază o relatare biblică, vor scoate în evidență aspecte practice pentru zilele noastre… CINE POATE ASISTA? Oricine dorește. Intrarea este liberă; nu se face colectă.”
      Observăm încă de la început, în ce hal s-a ajuns să se răstălmăcească îndemnul Mântuitorului: ,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate vi se vor adăuga vouă.” Apoi, hula adusă Mântuitorului Iisus Hristos prin scrierea greșită a numelui Său (Isus, care în traducere din ebraică înseamnă măgar). Apoi, ademenirea publicului cu două piese de teatru, care să fie atractive și interesante tocmai pentru ,,aspectele practice” ale acestora… Sublinierea faptului că poate asista oricine dorește este desigur de natură să stimuleze curiozitatea pentru evenimentul ,,cultural”.
      Mai sunt lansate la urmă invitația lecturării broșurii ,,O veste bună din partea lui Dumnezeu” (?!), precum și auto-invitația pentru un ,,studiu biblic gratuit la domiciliu”… Foarte interesant! Apoi, se indică și un site pe internet: http://www.jw.org. Revista acestei secte – ,,Turnul de veghe” se laudă în primul rând cu longevitatea ei, din anul 1879 încoace. Ea ,,anunță vestea bună că, în curând, Regatul ceresc al lui Dumnezeu va pune capăt răutății și va transforma pământul într-un paradis”. Paradis pe pământ?! Nu era și visul comunismului? Ei cred că paradisul pierdut înaintea izgonirii protopărinților Adam și Eva va fi restabilit pe pâmânt… Și mai au profeția că ,,înainte ca Regatul să preia în mod deplin controlul, asupra omenirii se vor abate necazuri, cum ar fi războaie și cutremure.” (din revista Turnul de veghe, 1 octombrie 2013, pag.6).
      Tot în această revistă, Martorii lui Iehova Îl văd pe Hristos ca pe ,,un om perfect, care a ascultat tot timpul de Dumnezeu.” Mare erezie și blasfemie totodată! Masonii și ateii Îl consideră la fel, un profet sau un om excepțional, negându-i dumnezeirea… Așa cum și monofiziții susțin că Hristos a avut doar o singură fire… PRIN ACEASTA, EI NEAGĂ DUMNEZEIREA ȘI ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU! EI NU CRED ÎN ÎNVIEREA LUI HRISTOS. EI SUNT ALIAȚII ȘI SLUGILE EVREILOR SIONIȘTI CARE ÎL AȘTEAPTĂ ÎNCĂ PE MESIA LOR, ANTIHRISTUL. De aceea, sunt convins că această sectă este condusă de masoneria din SUA.
      Și mai există o precizare importantă care ne spune că: ,,Această publicație nu se comercializează. Ea este distribuită în cadrul unei lucrări mondiale de instruire biblică, susținute prin donații.” Este clar acum pentru cine lucrează ei? Mai observăm că această revistă pune un deosebit accent pe articolele ușoare, de factură laică, fără tentă religioasă, precum găsim în atâtea reviste pentru femei… Aceasta înseamnă că ea se adresează în special femeilor, care sunt mai ușor de racolat în cadrul Martorilor lui Iehova, datorită exploatării slăbiciunilor și sensibilității lor și că această sectă este cu totul în afara creștinismului…
      Vorbind despre sectanți, un cercetător al fenomenului ne spune în acest sens: ,,Trebuie spus că mijloacele, formele de acaparare a conştiinţelor prin prozelitism şi de menţinere a acestora în comunitate sunt deosebit de moderne şi, în acelaşi timp, sunt exploatate cu multă abilitate sentimentele omeneşti, afectivitatea.” (Diac. P. I. David, Călăuză creştină – sectologie. Pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant, Ed. Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994)
      În lucrarea monumentală ,,Călăuză în credința ortodoxă” (Ed. Episcopiei Romanului, 2000, pp.51-540), părintele arhimandrit Ilie Cleopa ne spune astfel:
      ,,Martorii lui Iehova sau studenţii în Biblie, zis şi milenişti sau Russelişti, este una din cele mai periculoase secte care acţionează şi în ţara noastră. Adepţii ei s-au numit „Russelişti”, după numele întemeietorului; „Milenişti”, ca unii care răspândesc învăţătura despre „mileniu”, sau „Studenţii în Biblie”, ca unii ce ar studia mai serios decât ceilalţi Biblia şi în fine „Martorii lui Iehova”, ca singurii martori ai lui Iehova. Întemeietorul sectei lor a fost Carol Russel, comerciant din America, născut la Pitsburg, statul Pennsylvania, în 1852, din părinţi irlandezi, prezbiterieni, emigranţi în America. Ajungând în contact cu adventiştii, ei s-au molipsit de învăţăturile acestora despre inexistenţa iadului şi despre apropiata a doua venire a Domnului pentru aşezarea împărăţiei de 1000 de ani pe pământ. […] La noi în ţară, iehoviştii au pătruns mai întâi prin mijlocirea unor unguri în Ardeal. Prin 1920, un român din America, Ioan B. Sima, molipsit de doctrina „martorilor”, este trimis în România ca să organizeze secta. Neobţinând nici aprobarea necesară, o organizează pe baze comerciale, înfiinţând la Cluj casa de editură „Viaţa”. Însă în 1927, convins că iehoviştii – sub masca religioasă – tind spre anarhism, părăseşte secta, demascându-i toate planurile. Încercările iehoviştilor americani de a-l împăca rămân zadarnice. Conducerea sectei o iau nişte unguri, iar propaganda şi-o susţin prin revista „Turnul de veghe” şi prin alte reviste şi broşuri fără de autor, fără indicarea datei, editurii etc. La adunările lor cântă din cartea „Imnurile zorilor mileniului”.
      Învăţăturile specifice iehoviştilor sunt:
      a) Cunoaşterea exactă a datei venirii a doua;
      b) Mileniul – împărăţia lui Hristos de o mie de ani;
      c) Nu există suflet nemuritor, omul neavând suflet, ci fiind suflet (adică fiinţă vie, sufletul nefiind altceva decât viaţa); deci nu există nemurire. Învierea este un dar deosebit al lui Dumnezeu dat celor aleşi ai Săi;
      d) Nu există iad şi chinuri veşnice; păcătoşii la înviere vor fi nimiciţi; învierea va fi o restaurare sau o restabilire la loc a lucrurilor, aşa cum le-a făcut Dumnezeu la început;
      e) Sfântul Duh nu este o persoană a dumnezeirii, ci numai o energie a Tatălui – deci nu există Sfânta Treime;
      f) Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ. El a fost numai om şi ca om a murit pe cruce pentru totdeauna;
      g) Nu există nici o sărbătoare.
      Celelalte rătăciri sunt comune cu ale altor sectari, având mai multe puncte comune cu adventiştii.
      Nota autorului: În anul 1961 a apărut propria lor traducere a Bibliei în limba engleză, în care îşi introduc ereziile lor; cea mai grosolană fiind aceea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu, ci una din creaturi. Această organizaţie sectară a devenit una din cele mai bogate din lume. Scopul fundamental al iehoviştilor este de a aduce cât mai mulţi oameni în „singurul adăpost”, care este secta lor. De aceea ei umblă din casă în casă ca să-i determine pe oameni să intre în secta lor, împărţindu-le din belşug publicaţiile Societăţii „Turnul de veghe”.
      Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice bazate pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că după credinţa „Martorilor lui Iehova”, orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică.
      Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că „Martorii lui Iehova” resping principalele învăţături şi practici ale credinţei. După ei Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ. El n-ar fi înviat, ci în locul lui ar fi înviat Arhanghelul Mihail. Resping Biserica, preoţii, icoanele, sfinţii, crucea. Nu au un cult propriu-zis, acesta fiind înlocuit de răspândirea produselor Societăţii „Turnul de veghe”. ”

      Cităm acum și din cursul profesorului lector dr. David Pestroiu de la facultatea de teologie ortodoxă ,,Patriarhul Justinian” a Universității din București, în cadrul disciplinei Misiologie și ecumenism, predat studenților de la Teologie Pastorală de anul II:
      ,,MARTORII LUI IEHOVA. Alte denumiri: studenţi în Biblie, milenişti, russellişti.
      A) Istoric. Fondator: Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist. Bogat, călătoreşte la Locurile Sfinte şi-şi sistematizează primele idei doctrinare: iminenţa sfârşitului lumii, inexistenţa iadului, conceptul de Armaghedon, mileniul. Strânge, în 1872, primii „studenţi în Biblie”. […] De la apariţia lor, iehoviştilor le sunt interzise manifestările, datorită orientărilor lor antisociale şi antinaţionale. Rutherford şi alţi lideri au fost închişi între 1916-1919, datorită îndemnurilor antimilitare. Vor interpreta acest fapt ca pe o împlinire a profeţiei apocaliptice a martorilor credincioşi, care vor învia după 3 zile şi ½ (Apoc.11,11).
      B) Doctrina
      – numele lui Dumnezeu – Iehova – prezent în traducerea lor eretică a Bibliei (New World Translation) de 7210 ori; – nu cred în Sf. Treime; – Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar şi după aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail; – Duhul Sfânt – energie impersonală; – calculează parusia, evidenţiază „semnele” ei, susţin frenetic mileniul – împărăţie pământească de 1000 de ani; – nu cred în suflet, nici în iad şi chinuri; – învierea aleşilor „din memoria divină”; – împărţirea celor mântuiţi în clase: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu Hristos, restul pe pământ; – citesc şi interpretează Biblia asiduu, în special cărţile Daniel şi Apocalipsa, cu descrieri terifiante: Armaghedonul – război final între bine şi rău; – nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinţii, moaştele; – neagă crucea; afirmă că Hristos a fost răstignit pe un par; – nu au sărbători şi sunt foarte ostili atât celor creştine (Paşte, Crăciun), cât şi celor laice; – nu au Sf. Taine; – prozelitismul – cerinţă expresă; ridicat la rang de dogmă
      C) Practici ce contravin moralei creştine
      – interzicerea transfuziilor, a altor tratamente medicale, vaccinuri, transplanturi; – refuzul apărării patriei: guvernarea mondială – „regatul lui Iehova”, nerespectarea drapelelor, imnelor, refuzul exercitării dreptului la vot; – izolarea socială, refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor prozelitiste; – acuzaţii de posedare demonică a tuturor organizaţiilor religioase, sociale, politice, naţionale şi internaţionale
      D) În România – ardeleanul Ioan B. Sima, întors din S.U.A. în 1920 – primul promotor; în 1927 îşi dă seama de rătăcirea milenistă; – preiau organizaţia ungurii Kiss şi Szabo; – interzişi între 1927-1944 şi 1948-1989; – încearcă să organizeze un congres mondial la Bucureşti în 1996 – respins; – recunoscuţi drept cult în 2000
      E) Prozelitism – în familie şi societate – vizite celebre pentru studii „gratuite” ale Bibliei la domiciliu; – unele semnale de violenţă, practici imorale; – revistele cu cel mai mare tiraj de pe glob: Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, broşuri, pliante, cărţi; – cartea: Să aducem argumente din Scripturi – manual de prozelitism; – congrese megalomanice pe stadioane; – sistemul educaţional: şcoli particulare, forme de grupare impuse, respingerea internatelor şcolare; – restricţii: T.V., P.C. (pentru membri); folosirea lor pt. publicitate
      F) Cult – 5 adunări/săptămână, dedicate pregătirii activităţilor prozelitiste: Întrunirea de serviciu, Şcoala de minister teocratic, Întrunirea publică, Studiul Turnului de veghere, Studiul de carte; – clădiri: „Sălile Regatului”; – congrese; – prozelitism normat: rapoarte de teren; – nunta, înmormântarea – prilejuri prozelitiste; – „comemorarea morţii lui Isus” – întâlnire anuală cu un numeros public; – botez în piscine, la congrese; – recunoaşterea drept cult religios – tendinţă de autodeterminare, stârneşte mânia unor aripi extremiste (ex.: dizidenţa Asociaţia Credinţa Adevărată a Martorilor lui Iehova din România – cu sediul la Cluj, care reproşează, în principal, organizaţiei-mamă, tocmai acest tip de colaboraţionism cu statul „satanizat”).”

      BIBLIOGRAFIE: Pr. dr. David Pestroiu, Ortodoxia în faţa prozelitismului Martorilor lui Iehova, Ed. Insei Print, Buc., 2005; Pr. dr. David Pestroiu, Martorii lui Iehova – sunt ei creştini?, Ed. România creştină, Buc., 1999; Constantinescu Şerban, Năzbâtii teologice sau falsa mărturie a aşa zişilor martori ai lui Iehova, G.B.V., Dillenburg, 1990; Mureşan, Asist. Dr. Radu Petre, Martorii lui Iehova pe calea instituţionalizării. Problema adaptării unui discurs sectar, AFTOUB 3 (2003-2004), p. 555-573.

      Spicuim în final și dintr-un studiu mai vechi dar foarte actual, făcut din perspectiva psihologiei, întocmit de părintele Al. Scvoznicov în lucrarea ,,Psihologia sectelor religioase. Studiu analitic asupra cauzelor și fondului mișcării sectare” (Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1939, pp.1-24):

      ,,După război, au apărut încă câteva secte noi, pe care le-am putea caracteriza ca ,,secte anarhice’’, dintre care cea mai răspândită este secta ,,Martorii lui Iehova’’, de origine americană, respingând şi combătând orice formă de guvernământ şi orice organizaţie şi formă bisericească, pe care le socotesc drept ,,unelte în mâna lui Satan’’ şi propovăduiesc cu stăruinţă apropiatul ,,Armaghedon’’ – lupta cea mare între puterile binelui şi ale răului, luptă în care diavolul, cu toate slugile lui şi în general toţi păcătoşii vor pieri. Muncile cele veşnice sunt socotite de această sectă nouă drept ,,născociri popeşti’’, pe care preoţii şi guvernanţii le folosesc pentru a conduce mai uşor poporul şi în scopurile lor înguste şi egoiste. Această sectă, fiind oprită de legile statului, se ascunde sub diferite firme, deschizând centre de propagandă cu denumiri nevinovate ca: ,,edituri pentru literatura moralizatoare, societăţi de biblii şi tratate’’ etc.”
      Prin urmare, cercetând problema sectară, avem înainte-ne un fenomen foarte complex, cu multe aspecte: religios, psihologic, social, – avem un câmp de cercetări foarte întins, aproape nemărginit. Dar cu toate că numărul ,,sectelor creştine’’ existente la noi în ţară şi aiurea, este foarte mare şi cu toată diferenţa de doctrină, cult, organizare, pe care le are fiecare sectă în parte, totuşi există un fond psihologic comun, care poate fi privit laolaltă şi cercetat în mod sistematic, fără să se ţină seama de deosebirile, caracteristice fiecărei secte. […] Pentru combaterea şi readucerea sectanţilor la staulul mântuitor al Bisericii, este nevoie, în primul rând, să cunoaştem fondul psihologic al mişcării sectare.
      A. – Cauzele interne. […] 1. Analfabetismul (sau igoranţa religioasă) este socotit de către cei mai mulţi sectologi ca una din cauzele cele mai însemnate a ivirii sectelor şi a reuşitei, de care se bucură pe alocuri propaganda sectară.
      Lipsa de pregătire religioasă elementară o constatăm adeseori nu numai în masa credincioşilor simpli de la ţară, dar şi în rândurile intelectualilor de azi şi chiar în cercurile mai înalte ale societăţii. Majoritatea creştinilor nu este lămurită chiar asupra adevărurilor de fond ale credinţei. Sunt mulţi creştini ortodocşi, care nu îndeplinesc nici datoriile lor esenţiale creştineşti: nu săvârşesc rugăciunea zilnică acasă şi nici nu ştiu să se roage. Foarte mulţi, în special bărbaţi, nu cercetează slujbele bisericeşti cu anii. Alţii vin la biserică numai întâmplător, la anumite solemnităţi, înmormântări sau ca să asculte un cor frumos, să vadă o cununie mai bogată. Foarte mulţi creştini din aceştia nu se împărtăşesc cu anii şi chiar mor fără a se împărtăşi cu Sf. Taine. Sunt creştini, care în viaţa lor nu au pus mâna pe Evanghelie, necum au răsfoit-o sau cercetat-o cu cutremur, cu credinţă şi cu luare aminte. Sunt destui care nu cunosc deloc conţinutul slujbelor bisericeşti şi nici însemnătatea simbolică a diferitelor momente liturgice. […]
      Apoi mulţi dintre intelectualii noştri au păreri greşite despre fondul şi duhul creştinismului. În tot cazul, la noi există mult mai mulţi liber-cugetători şi de mai multe feluri decât ar crede cineva. De ex., foarte des am auzit pe creştinii noştri, chiar pe cei cu studii superioare, pronunţând cu ironie un dicton, care se repetă adeseori: ,,Crede şi nu cerceta’’. Adică aşa ar porunci Biserica credincioşilor săi, să primească orbeşte învăţătura ei, fiind neputincioasă de a le explica oarecum îndestulător adevărurile religioase, pe care le propovăduieşte, şi practicile pe care le are. Ba cei mai mulţi îl atribuie chiar Mântuitorului Iisus Hristos. […]
      2. Dorul de mântuire. […] Dorul acesta al omului, care suspină după fericirea pierdută prin căderea strămoşilor în păcat, se trezeşte la un moment dat chiar în sufletele oamenilor adânc înfundaţi în tina păcatului. […] Se întâmplă că astfel de suflete zbuciumate, negăsind la bună vreme un sprijin moral din partea păstorului său, care trebuie să vină şi să-i dea asigurarea în numele Bisericii că eliberarea sau mântuirea prin jertfa lui Iisus este hărăzită tuturor oamenilor, deci şi acestui suflet zbuciumat şi dornic de mântuire. Dar negăsindu-l la păstorul său şi începând să-l caute acest sprijin ici şi acolo, dă peste propagandişti sectari sau nimereşte în vreo adunare sectară sau îi cade în mână o carte sectară. […]
      3. Nemulţumirea de anumite forme ale vieţii religioase şi dorinţa de a o trăi mai intens. […] În tot cazul în sufletele mai sensibile şi mai pretenţioase, la un moment dat se poate deştepta o nemulţumire faţă de mediul spiritual, faţă de formele vieţii religioase, unele în realitate insuficiente şi superficiale, altele închipuite ca atare, iar odată cu aceasta, se deşteaptă şi dorul de o nouă viaţă religioasă, de alte forme de trăire religioasă, dorul de revelaţii noi, dorul de a experimenta o viaţă religioasă mai intensă, care ar putea satisface pe cel nemulţumit. Adeseori, negăsind îndestulare în cadrul obişnuit bisericesc, astfel de suflete, dornice de primenire, de înviorare şi intensificare a vieţii religioase, se avântă după inovaţii şi doctrine sectare, căutând potolirea setei duhovniceşti şi dezlegarea problemelor mari, ce le frământă sufletele, dincolo de zidurile mântuitoare ale Bisericii, devenind liber-cugetători, inovatori, sectanţi. Aceste doruri şi această sete, adeseori este alimentată în mod indirect de simpla curiozitate, de noutatea propagandei sectare, de acea vrajă a pomului oprit, care oarecum pluteşte în jurul mişcărilor sectare. Odată atras în mrejele sectarismului, astfel de suflet este complet captivat de entuziasmul predicatorilor sectari, mărginind adeseori cu fanatismul, de acel misticism caracteristic, bolnăvicios şi exagerat, care domneşte în adunările sectanţilor, cu mărturisirile păcatelor în public, cu rostirea înflăcărată a rugăciunilor improvizate pentru întoarcerea păcătoşilor, pentru izbăvirea fraţilor persecutaţi, pentru iertarea şi înmuierea inimilor duşmanilor şi prigonitorilor.
      4. Scandalul sau sminteala nu este de fapt decât o latură a cauzei precedente. Numai substratul psihologic în acest caz este de preferinţă moral, nu propriu zis religios. […] Foarte des se poate auzi din gura sectanţilor asemenea mărturisiri: ,,Biserica trebuie să fie fără pată şi fără prihană’’ (Ef. V, 27), iar ortodocşii se judecă, se ceartă, se urăsc, se omoară şi în general, trăiesc o viaţă păgână. De aceea, când Dumnezeu ne-a luminat, adică de când am început să citim Sf. Scriptură, atunci am înţeles porunca Domnului: ,,Ieşiţi din mijlocul lor şi nu vă amestecaţi cu ei’’. […]
      5. Ambiţiile. […] a) Adeseori se întâlnesc indivizi, care, fie sub înrâurirea unei boli psihice moştenită, fie din cauza sistemului nervos zdruncinat sau altor perturbări sufleteşti, devin maniaci religioşi, obsedaţi de anumite idei fixe. Aceştia dându-se drept nişte paracleţi, profeţi sau iluminaţi, dau naştere la curente religioase noi, cu caracter sectar sau se îndreptează înspre mişcările sectare, deja existente, dându-le un suflu nou de viaţă. În tot cazul, ei devin factori importanţi în răspândirea rătăcirilor sectare. […]
      b) O altă categorie de ambiţioşi o formează indivizii, care au păreri exagerate despre valoarea morală a personalităţii lor, se separă de ceilalţi credincioşi, înjghebând societăţi sectare noi sau alăturându-se la secte mai vechi, pe motiv că sunt ,,aleşi’’, ,,curaţi’’, ,,pocăiţi’’, chiar ,,sfinţi’’ şi nu pot rămâne în mijlocul păcătoşilor. […]
      c) Un alt aspect al ambiţiilor de acest soi, este încrederea neînţeleaptă în puterea (închipuită) de pătrundere şi cunoaştere nelimitată a adevărurilor dumnezeieşti. Învăţarea stăruitoare a unor părţi din Sf. Scriptură şi interpretarea lor tendenţioasă insuflă unora încrederea oarbă, cum că ei sunt umbriţi cu puterea de sus spre a cunoaşte şi pricepe tainele împărăţiei lui Dumnezeu. De altfel, majoritatea sectanţilor, potrivit principiului formal proclamat de Luther, recunosc numai autoritatea Sf. Scripturi (şi din ea numai cărţile canonice) şi o consideră ca singurul mijloc suficient pentru renaşterea omului şi pentru mântuire. […]
      d) Se mai întâlnesc nişte indivizi de o grandomanie specifică, de a da comandă şi de a fi învăţători şi conducători. […]
      e) De multe ori oamenii se fac sectanţi din cauza vreunei nedreptăţi, reală sau închipuită, ce a fost pricinuită cândva de preot, cu sau fără voie. Amestecul preoţilor în politică, direct sau indirect, precum şi cazurile triste şi nedorite, când preotul se înfăţişează înaintea instanţelor judecătoreşti, într-un proces oarecare cu păstoriţii săi, pot avea cele mai triste consecinţe. De asemenea orice alt conflict, între cler şi credincioşi, de orice natură şi de orice nuanţă, foarte uşor poate împinge pe creştinii mai susceptibili sau neputincioşi cu duhul, ca să apuce pe calea rătăcirilor sectare şi eretice, sau chiar pe calea ateismului şi duşmăniei faţă de Biserică şi clerul ei.
      f) În sfârşit, trebuie să amintim încă despre un sentiment urât, care poate să încolţească în inima unui sau altui creştin, ori mai exact pseudo-creştin, anume acela de a câştiga anumite interese materiale, prin trecere în rândul sectanţilor sau altor adversari ai Bisericii. […]
      B. – Cauzele externe. […]
      1. Misionarismul sectar, sprijinit în bună parte de capitalul străin. Misionarismul sectar, sprijinit în mod energic de capitalul străin, este desigur cel dintâi factor extern, căruia i se datoreşte în bună parte întinderea molimei sectare. Trebuie să recunoaştem că propaganda misionară şi colportajul sectar, adeseori este mai bine organizat decât la alte confesiuni istorice mari. Majoritatea sectanţilor sunt pătrunşi de o credinţă fanatică în misiunea lor de a converti lumea de azi, necreştină şi pseudo-creştină (după convingerea lor). […] Dacă vom ţine seamă de acea împrejurare că cele mai multe şi cele mai bine organizate secte îşi au centrele de conducere şi de inspiraţie în străinătate, în special în Anglia, Statele Unite, Germania, Elveţia etc. şi că mulţi fruntaşi sectari de peste hotare, sunt în acelaşi timp şi mari bogătaşi (răposatul Taft, preşedintele Statelor Unite, Lloid George, fost prim ministru al Angliei, Ford, regele automobilelor, răposatul Rockfeller, arhimiliardarul american etc.), vom înţelege uşor că pe lângă râvna şi fanatismul misionarilor sectari, intervenind şi capitalul străin, se desfundă în chipul acesta calea spre răspândirea sectelor. […]
      2. Neajunsurile misionarismului nostru ortodox ajută în mod indirect răspândirea sectelor. Se ştie adevărul că: puterea vrăjmaşilor noştri stă în slăbiciunile noastre. De fapt misionarismul în înţeles larg şi atotcuprinzător al acestui cuvânt, fără îndoială, trebuie să fie preocuparea de căpetenie a Bisericii. Misionarismul trebuie să fie sufletul, însăşi puterea de viaţă a Bisericii lui Hristos. Din nefericire Biserica noastră încă nu are un misionarism temeinic şi sistematic organizat. […] Nu avem un centru conducător, un consiliu sau un institut special, care investit cu toată autoritatea, ar urmări, ar coordona şi ar dirija toate problemele, care privesc misionarismul. Nu avem nici cadre special pregătite de preoţi, călugări şi chiar mireni zeloşi şi luminaţi, care s-ar putea dedica cu totul lucrului misionar. […] În prezent la noi pe terenul misionarismului, se lucrează la întâmplare, fără sistem, fără o îndrumare unitară şi metodică. […] Misionarismul nostru trebuie temeinic organizat, sistematic condus, ridicat la înălţimea cuvenită, apărat şi încurajat. Cu drept cuvânt: puterea duşmanilor Bisericii rezidă în slăbiciunile noastre!…
      3. Împrejurările speciale, favorabile pentru propaganda sectară. În general, conducătorii sectelor caută să folosească orice prilej pentru răspândirea ideilor lor false în popor şi câştigarea de adepţi noi. Războaiele, revoluţiile, reformele sociale şi bisericeşti mari, nenorociri ce se abat asupra ţărilor şi popoarelor, ca seceta, inundaţii, epidemii, şomaj, adeseori şi fenomenele naturii, ca cutremurul, eclipsele, arătarea cometelor etc., – toate aceste semne sunt interpretate de propagandiştii sectanţi, aşa cum le convine lor, spre a impresiona pe victimele lor şi a le atrage la secta lor. Dar şi aici trebuie să fim obiectivi. Nu întotdeauna […] Înainte de război mulţi dintre sătenii noştri se duceau în America, cu nădejdea de a câştiga şi economisi ceva bani mai ales din regiunile cu populaţie deasă (jud. Hotin, Bucovina şi unele regiuni ale Ardealului). Întorcându-se în patrie, de multe ori ei aduceau cu sine şi ideile sectare, pe care şi le însuşeau în ţările de peste Ocean.
      E locul să amintesc aici cum că, combaterea sectelor cu forţa şi mijloacele poliţieneşti, aproape întotdeauna a dat rezultate contrarii, sectanţii dându-se drept martiri pentru credinţă şi intensificând propaganda clandestină.
      4. Legile şi regimurile favorabile pentru secte. Anumite legi şi regimuri politice de asemenea sunt cauze importante ale lăţirii sectelor. Astfel Statele Unite ale Americii de Nord, unde niciodată n-a existat o religie oficială de stat şi nici biserici naţionale, nici culte dominante sau privilegiate, de mult au devenit ,,ţara sectelor religioase’’. Acolo există cele mai variate şi cele mai ciudate secte religioase, toate bucurându-se de libertatea deplină de propagandă şi exerciţiul cultului, cu o singură condiţie, de a nu atinge ordinea de stat şi moravurile publice. Ba, sunt tolerate şi unele secte excentrice (de exemplu mormonii, care practică poligamia), delimitându-se anumite localităţi unde au dreptul de existenţă legală. Prin aceasta se explică numărul cel mare de secte din America de Nord.

      Cu dragoste intru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 20 iulie 2014

      Apreciază

  2. Ioan said, on iulie 14, 2014 at 12:12 pm

    Foarte important !!! Citind ce scrie mai jos, vom înţelege bine cine este acest Patriarh şi cui slujeşte el. Accesând site-ul oficial al Patriarhiei, BASILICA, găsim cv-ul Patriarhului Daniel:

    Să vedem un scurt rezumat:

    – 1976-1978 – studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa);
    – 1978-1980 – studiază la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau (Germania);
    – 15 iunie 1979 – susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p).
    – 1980-1988 – lector la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția;
    – 6 august 1987 – intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie;
    14 august 1987 – este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987 ieromonah;
    1988 – este hirotesit protosinghel și numit consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic”;
    – 30 septembrie 2007 – este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din București;
    – Fondator de instituţii: Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, Durău (1995); Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae”, Iaşi (1995); Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae”, Iaşi (1997); Institutul Cultural-Misionar „TRINITAS”, Iaşi: Editură, Tipografie (1997) şi Post de RADIO (17 aprilie 1998); Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului religios „Resurrectio”, Iaşi (1998); Muzeul „Sala Gotică” al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi (2001); Muzeul „Anastasia Doamna” – Sala Gotică a Mănăstirii Cetăţuia (2005); Iniţierea, susţinerea şi supervizarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului;

    – Iniţiator al unor proiecte sau lucrări colective de cercetare: Diortosirea Liturghierului (2008-2012) şi a altor cărţi de cult;

    – Organizator de simpozioane, colocvii, congrese, expoziţii:
    Simpozionul internaţional iudeo-creştin Morala socială a profeţilor şi spiritualitatea Psalmilor, Durău (1998);
    Simpozionul Dimensiunea socială a dialogului interconfesional, Durău (1999);
    Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene, Iaşi (2000);
    Simpozionul internaţional Iluminism şi isihasm, Durău (2001);
    Consultarea internaţională Autoritate şi învăţătură autoritativă a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, Durău (2002);
    Colocviul naţional de presă- Biserica în mass-media şi mass-media în Biserică, Durău (2003);
    Simpozionul Preot Dumitru Stăniloae – teolog al Ortodoxiei ecumenice, Iaşi (2003);
    Cursuri de perfecţionare a ghizilor şi muzeografilor din muzeele bisericeşti – organizat în colaborare, Mănăstirea Neamţ (19-26 septembrie 2004);
    Dezvoltarea rurală în România – un nou început – Conferinţa internaţională dedicată agriculturii – organizată în colaborare cu alte instituții, Durău (4-5 octombrie 2004);
    Cea de-a XII-a întrunire a Comisiei mixte de Dialog Ortodox-Luteran, Durău (7-13 octombrie 2004);
    Simpozionul ecumenic internaţional Hristos în mijlocul nostru: valoarea vieţii liturgice pentru societatea de astăzi, Durău (9-13 mai 2005);
    Simpozionul internaţional iudeo-creştin Viaţa – dar divin şi responsabilitate umană în tradiţiile iudaică şi creştină, Iaşi (15-19 mai 2005);
    Simpozionul Dialogul dintre teologie şi filosofie – în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Durău (15-16 mai, 2007);
    Simpozionul aniversar Întâlnire în lumina Învierii desfăşurat cu ocazia împlinirii a 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, Palatul Patriarhiei (7 mai 2009);
    Consultaţia cu tema Asistenţa socială la nivel local – în colaborare cu Consiliul Mondial al Bisericilor, Bucureşti (18 mai 2009);
    Conferinţa cu tema Platforma globală pentru reflecţie teologică 2010. Unitate şi misiune astăzi: mărturii şi opinii venite de la cei marginalizaţi, organizată la Palatul Patriarhiei în colaborare cu Consiliul Mondial al Bisericilor (6 octombrie 2010);
    Conferinţa Părintele Teofil – Duhovnicul bucuriei, Palatul Patriarhiei (8 decembrie 2010);
    Conferinţa Politici de migraţie în timpuri de criză economică, Palatul Patriarhiei (17 iunie 2011);

    ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ :

    Brâncuși. Sculptor creștin ortodox, Ed. Trinitas, Iași, 2007, 88 p.

    Iniţiator, sprijinitor şi coordonator de programe culturale, educaționale și sociale:
    • Înscrierea oraşului Iaşi în programul internaţional de pelerinaj Pilgrim 2000, alături de alte trei oraşe din Europa (2000);
    • Pelerinaj la Muntele Athos al unui grup de călugări de la Mănăstirea Sihăstria şi de la Catedrala mitropolitană din Iaşi (mai 2003);
    • Patrimoniul religios al României – permanenţă spirituală. Cursuri de perfecţionare a ghizilor şi muzeografilor din muzeele bisericeşti, Mănăstirea Neamţ (19-26 septembrie 2004);
    • Cursuri de limba engleză eclezială la Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae” – Iaşi;
    • Program de Dezvoltare şi Finanţare Rurală, Iaşi (2005);
    • Hristos împărtăşit copiilor – proiect catehetic internaţional în parteneriat cu organizaţia World Vision (2006);
    • Curs de pregătire a preoţilor pentru accesarea de fonduri europene, în colaborare cu Centrul Regional de Dezvoltare Rural Iaşi (2-6 octombrie 2006);
    Organizarea administrativă a Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene, Bruxelles, Belgia (2009)
    Agenţia de turism „Basilica Travel a Patriarhiei Române (2008);
    2008–2011 – ample lucrări de restaurare a Reşedinţei patriarhale şi construirea unui zid de incintă (1.000 metri);
    Canonizarea (21 iulie 2011) și proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (29 octombrie 2011);

    ACTIVITĂŢI ŞI RESPONSABILITĂŢI ÎN DOMENIUL ACADEMIC ŞI DE CERCETARE:
    • 1980-1988 – lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva, şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia;
    • 1988 (1 septembrie) – 1990, consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic;
    • Membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Geneva (1991-1998);
    • Vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene, Graz (1997);
    • Membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase, Bruxelles (2000);
    • Din 2007 – profesor de Teologie pastorală al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

    DISTINCŢII ŞI TITLURI ACADEMICE ŞI CULTURALE:
    • Premiul Emanuel Heufeder, Mănăstirea Niederaltaich, Germania (3 mai 1998);
    • Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce acordat de către Preşedintele României, Bucureşti (2000);
    • Premiul Institutului Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia (26 ianuarie 2002);
    • Premiul Pro Humanitate acordat de Fundaţia Europeană pentru Cultură „Pro Europa” (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania (2002);
    • Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice „Sacred Heart”, Fairfield, Connecticut – SUA (2003);
    • Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce, acordat de Preşedintele României, Bucureşti (30 septembrie 2007);
    • Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (6 decembrie 2008);
    • Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente”, Viena, Biblioteca Naţională a Austriei, Sala de Onoare – Prunksaal (15 iunie 2009);

    Nota autorului:
    – observăm că Mănăstirea Durău, de unde provine şi Stareţul Hariton de la PV, apare cam des în misiunea Patriarhului. Menţionez că acea mănăstire a fost transformată dintr-o lavră cu viaţă duhovnicească aleasă într-un loc turistic, cu puternic iz ecumenist…
    – arhitectura gotică este specifică civilizaţiei apusene romano-catolice, luterane, reformată, fiind opusul arhitecturii tradiţional ortodoxă bizantină…
    – Brâncuşi a fost un mare mason, iar simbolistica operelor sale dovedeşte cu prisosinţă acest lucru….

    Puteţi citi întreaga biografie a PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL (CIOBOTEA),
    PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE accesând siteul oficial al Patriarhiei BOR: http://basilica.ro/_upload/doc/8737_Biografia-Preafericitului-Parinte-Daniel-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-Romane.pdf

    Apreciază

    • pandantivu said, on iulie 14, 2014 at 3:31 pm

      cautati un cv mai complet al lui ilie sarbu ( socrul premierului ) si puneti-l alaturi de un cv al lui dan ilie ciobotea care sa includa si anii pana la facultate. merita.

      Apreciază

    • safimvigilenti said, on iulie 14, 2014 at 8:19 pm

      fratilor, imi scapa mie ceva din cv-ul actualului Patriarh sau acesta nu are studii ortodoxe????? ne-am pricopsit cu un eretic la conducerea BOR?????

      Apreciază

    • akuzatu said, on iulie 15, 2014 at 11:43 am

      Apreciază

  3. Ioan said, on iulie 14, 2014 at 12:20 pm

    Ar trebui ca acest rezumat al cv-ului preanefericitului să facă obiectul unui nou articol, să afle bine toată lumea, toţi preoţii, cine este acest individ sinistru. Numai dacă ţinem cont de datele din acest cv, actualul patriarh ar trebui CATERISIT !
    Ar trebui ca cineva care cunoaşte limba greacă să traducă acest rezumat măcar, şi să-l trimită blogurilor ortodoxe greceşti. Grecii au mult mai mult curaj ca noi spre a cere caterisirea acestor cozi de topor ale apusului …

    Apreciază

    • Irina said, on iulie 14, 2014 at 8:42 pm

      Voi ati auzit ceva de canonizarea Pr Paisie Aghioritul. Am inteles ca zilele astea ar fi fost canonizat. Am primi un mesaj de la o doamna care organizeaza pelerinaje si care ma anunta de fiecare data ce pelerinaje mai face. Ultimul mesaj mi l-a trimis zilele astea si-mi spunea ca pelerinajul are ca scop, participarea la slujba de canonizare a pr Paisie Aghioritul. Oare asa sa fie, pr Paisie o fi fost canonizat? Daca stiti ceva sigur spuneti-mi si mie, chiar astept cu nerabdare canonizarea pr Paisie Aghioritul pentru ca am mare evlavie la dansul. Va multumesc!

      Apreciază

  4. aniush said, on iulie 14, 2014 at 12:46 pm

    Nu e nimica nou. Se stie deja de foarte multa vreme, dar lumea nu reactioneaza. Prefera sa isi contemple ograda. Poate pe unii i-o lumina Dumnezeu la minte, dar nu va reusi cu toti!

    Apreciază

  5. Iacoboaie Radu said, on iulie 14, 2014 at 12:50 pm

    AM ADĂUGAT LA SFÂRȘITUL ULTIMULUI ARTICOL DESPRE PATRIARHUL DANIEL:

    Redau și includ aici un comentariu primit de la fratele mai în vârstă decât mine Mihai, un om de cultură după gândire și exprimare, primit după apariția pe boguri a acestui articol:

    Eroarea noastră fundamentală ca popor este că ne-am desprins de modelul brâncovenesc autentic de dezvoltare socială (ce decurge din societatea teocentric – ortodoxă a Bizanțului) și am primit, chiar am cerut, modelul apusean, machiavelic, bazat pe politicile vicleniei și dezbinării (începând cu pașoptiștii, bonjuriștii, ideologii de diverse culori fabricate în lojele masonice), dar și alte erezii. Sfântul Brâncoveanu nu a fost pe câmpul de luptă decât odată, intuind ceea ce va afirma Eminescu mai târziu, citez din memorie, aceea că: „misia poporului român este de a fi un strat de cultură la gurile Dunării iar când nu va mai fi așa va dispărea”.
    Iată de ce misiunea esentială a instituțiilor masonice internaționale în privința națiunii române, cu vârf de lance ecumenismul, este de a ne surpa nu numai economic și social, dar în primul rând în esența profundă a spiritualității, acolo unde este centrul rezistenței naționale și sufletești a fiecărui om și familii: Biserica Ortodoxă Română și în cadrul ei pe păstori. Ținta principală, targetul cel mult iubit de păgâni este clerul superior și evident Patriarhul. Această poziție, alături de educație și cultură este marea miză pentru a dărâma poporul neștiutor. Să nu fie, nădăjduim, alături de cei ce sunt alături de neam și țară și cred în cuvântul Mântuitorului că Biserica este cea pe care „nici porțile iadului nu o vor birui”.

    Apreciază

  6. o oarecare said, on iulie 14, 2014 at 12:53 pm

    Psalmul 11
    1. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.
    2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.
    3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.
    4. Pe cei ce au zis: „Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?”
    5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.
    6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.
    7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.
    8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.

    Apreciază

  7. Alexandru said, on iulie 14, 2014 at 2:56 pm

    Dar asta nu e cel mai grav lucru, ci faptul ca inca este considerat un om cu har divin, care poate oficia slujbe, sfintele taine. E vai si-amar de cei care primesc „binecuvantarea” lui si il pomenesc in rugaciuni. Caci scris este: pentru pagani si eretici sa nu te rogi.

    Apreciază

  8. o oarecare said, on iulie 14, 2014 at 3:09 pm

    Să ne rugăm Maicii Domnului, citindu-i Psaltirea cât mai des. Să cinstim cum se cuvine icoana Prodromiţa, care s-a pictat prin minune Dumnezeiască. Aceasta icoană reprezinta chipul Maicii Domnului şi al Mântuitorului pentru români. E ca un fel de stemă, ca un steag al românilor.

    http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-minunea-icoanei-prodromita-223695

    Aşa cum Stefan cel Mare punea pe steag icoana Sfântului Gheorghe, noi astăzi ar trebui să punem pe steag chipul Prodromiţei, s-o cinstim cu fapta, dar şi cu mintea şi cu sufletul şi să avem nădejde că toate cele de folos ni se vor da nouă. Românii trebuie să ştie ca şansa noastră este credinţa ortodoxă.

    Aşa că, fraţi români, dacă vrem să mai avem o ţară şi să nu murim de foame, să ne întoarcem la Dumnezeu. E nevoie de rugăciune şi de pocăinţă pe măsura păcatelor comise de acest neam.

    Avem două variante:

    1. Lăsăm grija exagerată pentru bogăţii deoparte, facem voia lui Dumnezeu şi vom fi ocrotiţi cu ajutorul LUI.
    sau
    2. Luptăm doar pentru burtică făcând voia celui rău şi vom muri de foame în propria ţară.

    Apreciat de 1 persoană

  9. iustina said, on iulie 14, 2014 at 3:09 pm

    Din ceia ce spune Ioan , patriarhul Daniel nu are studii teologice ortodoxe. El provine din familie de greco-catolici. Oare este botezat ortodox?

    Apreciază

    • Liliana said, on iulie 14, 2014 at 9:04 pm

      Doamne ajuta!
      Iustina,
      Cum,adica,provine dintr-o familie de greco-catolici?!

      Apreciază

  10. Andrei C. said, on iulie 14, 2014 at 3:12 pm

    Recunoaşterea oficială a bisericilor eretice şi ecumenismul interreligios:
    http://paterika.net/2014/06/03/ii-3-recunoasterea-oficiala-bisericilor-eretice-si-ecumenismul-interreligios/

    Apreciază

  11. Sorin said, on iulie 14, 2014 at 3:22 pm

    Oare parintele Cleopa nu stia cine este acest Daniel?
    CUm a acceptat sa ii fie nas?

    Apreciază

    • safimvigilenti said, on iulie 14, 2014 at 8:21 pm

      o mare enigma ramane si pt mine cum de a trecut de parintele Cleopa ?

      Apreciază

      • safimvigilenti said, on iulie 15, 2014 at 8:38 pm

        cred ca trimiterea lui Daniel spre calugarie la Sihastria, la parintele Cleopa a fost o manevra diabolic de sireata a masoneriei prin care a impuscat 2 iepuri: a rezolvat treaba cu Daniel si a aruncat si o umbra asupra acestui far al ortodoxiei romanesti, Sihastria si duhovnicul ei, parintele Cleopa….se pare totusi ca a doua schema nu a iesit asa bine, din fericire pt noi

        Apreciază

      • cristi o. said, on iulie 15, 2014 at 11:29 pm

        Ajungerea nefericitului Ciobotea la Parintele Cleopa se datoreaza, in mare parte, sistemului. S-a dorit de la inceput ca acest intrus sa aiba „girul” unui mare duhovnic, pentru a inchide gura contestatarilor de mai tarziu si a pune la indoiala „discernamantul” acelui duhovnic, atunci cand lumea se va trezi ca e lup in piele de oaie. Eu ma feresc sa mai pun la indoiala, cu usurinta, deciziile marilor duhovnici. (candva, am suspectat ca l-au atras cei de la psd pe Parintele Iustin, altii au suspectat ca l-au atras cei de la pdl… cand, de fapt, ambele tabere politice se foloseau, convenabil, de anumite parti, rupte din context, din discursul Parintelui; istoria mi-a dovedit ca Parintele era doar de partea adevarului si anvergura viziunii sale asupra evenimentelor depasea, cu mult, perceptia mea si a altora…) Daca si Parintele Cleopa era vazator cu duhul, atunci, cine stie, alternativa la Ciobotea sa fi fost unul mai rau?! Ori prezenta acestui „pinion stricat” in BOR va racai, involuntar, atat de tare putregaiul ca-l vom vedea „din avion” si vom sti de cine sa ne ferim? Mi-e greu sa spun… Oricum ar fi situatia, ca Parintele Cleopa ar fi facut o greseala (in necunostinta de cauza) sau l-a girat cu buna stiinta pentru un motiv anume, nu trebuie sa dormim in papuci, ci sa fim permanent vigilenti la toate aberatiile pe care acest individ si slugile lui, infipte peste tot, le savarsesc in beneficiul masonilor inchinatori la antihrist.

        Apreciază

    • jad said, on iulie 14, 2014 at 11:32 pm

      asa la pacalit si antonie plamadeala pe Sf Cleopa sa creda ca se dau de partea Ortodoxiei papistasii ,e o inregistrare cand era multumit( Sf Cleopa) de aburelile cu dialogu care i le arunca plamadeala , si Sf Grigorie Palamas a patit tot asa cu un fals de a vrut sa’l omoare pe Sfantu’ Palamas

      Apreciază

  12. donnie yen said, on iulie 14, 2014 at 4:38 pm

    Părera mea este că doar doi patriarhi au fost cu frică de Dumnezeu, este vorba de PF Nicodim Munteanu ucis prin otrăvire in anul 1948 de hoardele de securişti sovietici pentru că nu accepta ca biserica să fie controlată de stat şi Iustin Moisescu deasemena ucis de hoardele securiste in anul 1986 pentru că nu a făcut pact cu diavolul preferând să salveze biserica şi neamul românesc, restul sunt toţi trădători de neam şi de lege i-am putea asemăna cu Atanasie Anghel sau Teofil Seremi cei care şi-au trădat legea şi neamul în Ardeal spre a sluji iezuiţilor austro-ungari.

    Apreciază

    • Stefan said, on iulie 14, 2014 at 8:59 pm

      Eu l-as adauga aici si pe patriarhul Teoctist Arapasu, si moartea lui a fost foarte suspecta.

      Apreciază

    • Iani said, on iulie 14, 2014 at 10:14 pm

      Despre Iustin Moisescu am auzit numai de rau. Dimpotriva, Iustinian Marina a facut si lucruri bune, la fel si Teoctist. Sa nu mai aruncam asa cu invective.

      Apreciază

  13. nela said, on iulie 14, 2014 at 5:02 pm

    INFRICOSATOARE IMAGINE.

    DOAMNE MILUIESTE-NE.

    Apreciază

  14. moxu said, on iulie 14, 2014 at 8:03 pm

    Si io spuneam mai de mult ca asta e lup in piele de oaie. Nu-nteleg cine oare la pus p-asta patriarh. Normal si drept ar fi ca sa se voteze si in biserica cand se schimba carma , si aici ma refer la enoriasi sa aiba dreptul ca asa e cinstit fiecare sa voteze cu cine-i dicteaza inima ca sa nu ma-i cadem in conflict cu Dumnezeu din cauza unui intrus in biserica si sa suferim cu toti.
    E vinovat ca sta ilegal in fruntea bisericii conducand-o spre pierzare si ducant poporul pe un drum fara intoarcere.

    Apreciază

  15. dante said, on iulie 14, 2014 at 8:11 pm

    Q.E.D. (Quod erat demonstrandum)

    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  16. Iani said, on iulie 14, 2014 at 10:19 pm

    Mie nu imi place deloc de patriarhul daniel si am o parere foarte proasta despre el, dar nu sunt trotusi de acord cu imaginea de mai sus, si cu batjocorirea lui. sa nu facem cor comun cu dusmanii bisericii. putem sa criticam omul, asa cum merita, dar sa respectam totusi faptul ca e patriarhul bisericii careia ii apartinem. orice pacate ar avea, o sa il judece Dumnezeu, insa are in continuare harul preotiei si este ierarh. Eu cred ca trebuie sa facem o critica, dar sa nu cadem in extreme, in invecticve, in – Doamne fereste – rupere de BOR, etc. A se vedea parabola din Pateric cu bubosul care scoate apa curata dintr-o fantana de aur. Cata vreme nu a cazut in erezie el are harul preotiei indiferent cat de ticalos ar fi el ca om.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ionut said, on iulie 15, 2014 at 12:07 pm

      De acord cu cele afirmate. Eu stiu un… mi-e greu sa-l numesc preot, dar trebuie sa recunosc ca la predica nu l-am auzit niciodata spunand vreun lucru deplasat, chiar pot sa spun ca da sfaturi folositoare. M-a mirat foarte tare acest lucru, dar am inteles ca Dumnezeu e credincios si drept si harul Lui lucreaza inclusiv prin astfel de oameni, pentru binele credinciosilor.

      Apreciază

    • safimvigilenti said, on iulie 15, 2014 at 8:28 pm

      pai…sa luam exemplu de la sf Ioan Botezatorul, crezi ca dansul ar fi tacut sau ar fi strigat in gura mare faptele antiortodoxe ale patriarhului ?

      Apreciază

      • Ionut said, on iulie 16, 2014 at 11:44 am

        Of, e destul de complicat. Daca l-ar fi vazut cineva participand la adunari masonice, purtand insemne masonice sau sustinand masoneria, daca lucrurile astea ar fi fost evidente (ca prezenta Irodiadei la palatul lui Irod), era altceva. Daca stie cineva ca exista o intentie de a schimba invatatura Bisericii, este iarasi o dovada clara. Nu pot sa trec totusi cu vederea ca a cerut, cel putin, introducerea in Constitutie a definirii familiei si a rolului Bisericii in societate. Cred ca lucrul cel mai bun ar fi sa i se ceara sa declare public ca nu are nimic comun cu organizatiile masonice sau orice alte organizatii oculte.
        Este totusi o mare problema in ceea ce priveste episodul cu Pr. Adrian Fageteanu, o problema careia nu-i pot gasi nici o explicatie normala, nici in privinta adaugirii la cuvintele Mantuitorului, nici in privinta reactiei violente. Asta il face santajabil pe PF Daniel, ceea ce nu e bine nici pentru Biserica, nici pentru el insusi.
        Am observat o tendinta la Frunzaverde, mason declarat: tendinta de a controla totul, partidul in care a intrat (PNL), dar si pe cel in care a fost (PDL), si, dupa, cum a afirmat cineva, si Biserica.

        Apreciază

  17. Sebastian said, on iulie 14, 2014 at 11:49 pm

    Fratilor,nu prin genul acesta de revolutii se schimba un patriarh,ci printr-o revolutie interioara.Din interior incepe adevarata revolutie.In istoria Bisericii Universale intotdeauana au fost episcopi,preoti si patriarhi eretici,iar acest patriarh pe care-l avem acum,este un patriarh dupa inimile oamenilor acestui popor(dupa inimile noastre). Cele mai multe avorturi,oamenii din parohii sunt pagani,foarte putin sunt crestini adevarati,violuri,crime,batai,urgii facute de preoti calugari,unii dintre ei care ii stim ca fiind buni etc.Nu mai zic,monahismul la ora actuala este praf.Nu spun numai din pozitia celui care colinda manastirile ci si din spusele duhovnicilor de manastire-chiar si de la Petru Voda,duhovnici buni,care au o durere ca totul este in amortire,isihasmul in manastiri este aproape zero etc etc etc Vedeti de unde ne vine tot raul ? mai intai din intrior.Este drept ca prigoana vine si din exterior pentru a dezradacina ortodoxia si valorile trecutului din romania si nu numai,dar nu poti merge la razboi daca nu esti pregatit,iar singura scoala unde te poti preagati de asemenea razboi este asceza.De aici trebuie sa pornim,caci a vorbii este cel mai usor nimic nu este mai usor decat vorba.

    Apreciat de 2 persoane

    • safimvigilenti said, on iulie 15, 2014 at 8:32 pm

      sebastiane, nu mai devia siret discutia, ca stim toti ca pestele de la cap se impute. legislatia libertina si lipsa pastorilor induhovniciti, influentele magice ale massmediei, dereglarea psihoneuronala a oamenilor prin alimenatie si alte metode sunt principalele cauze ale degradarii natiei noastre, nu arunca totul in carca sarmanilor oameni care sunt niste victime aproape neputincioase in fata acestei urgii despre care s-a profetit clar ca va veni…iata ca a venit…si nu veti mai putea sa fiti sfinti !!!!
      ne mai ramane doar smerenia

      Apreciază

  18. ioan said, on iulie 15, 2014 at 10:41 am

    bun venit in lumea reala…incetati cu aceasta ortodoxie in sus ortodoxie in jos…iesiti afara din ea SINGURA SALVARE E DOMNUL ISUS HRISTOS AMIN!

    Apreciază

    • saccsiv said, on iulie 15, 2014 at 11:16 am

      ioan

      Deci esti eretic.

      De ce n-ai spus asta de la bun inceput?

      Apreciat de 2 persoane

      • safimvigilenti said, on iulie 15, 2014 at 8:34 pm

        l-am mirosit pe ioan de mult ca e suspect, regulat baga zvonuri de razboaie si napaste, nu precizeaza sursa, etc

        Apreciază

      • ioan said, on iulie 20, 2014 at 3:56 pm

        nu sunt eretic…dar ma bucur ca cineva ,,m-a mirosit,,…n-am nici o sursa decat Biblia…cred in Domnul Isus…,,sursa,,mea e viata minut cu minut…poate nu sunt de-acord 100% cu ce se scrie aici dar pt mine nici unul nu este eretic…nu vreau sa intru in conflict cu nimeni,pace!

        Apreciază

    • Ionut said, on iulie 15, 2014 at 11:58 am

      Dragul meu, Hristos n-a fost descoperit de Luther. Biserica noastra s-a cladit prin sangele martirilor din primele veacuri crestine, prin nevointa pustnicilor si prin propovaduirea Sfintilor Parinti.

      Apreciază

  19. Partizanu said, on iulie 15, 2014 at 4:36 pm

    @Iacoboaie Radu le sta in gat ORTODOXIA. Citeste aici http://cartesiarte.ro/data/images/trivium3.pdf pag 103 asa ca au trecut la atac.

    Apreciază

  20. Valentin said, on iulie 15, 2014 at 7:24 pm

    din cauza acestui tiran acum se vede ceva , că majoritatea preoților sunt în stare să lase credința pentru funcția lor.
    Pe monahul Teodot l-au alungat de la Petru-Vodă ?

    Apreciază

  21. Sorin said, on iulie 16, 2014 at 8:20 am

    Faza cu „si cutare patriarh sau ierarah sau preot sau mirean ” are fapte bune chiar daca tace sau e ecumenist nu functioneaza.
    nu faptele mantuiesc pe om ci dreapta credinta, da faptele bune contribuie la mantuire.
    Daca faci fapte bune si te afisezi ca esti smerit , dar iti mai place si erezia asa putin, iti mai place sa mai taci asa putin , pai se anuleaza faptele bune.
    Mantuitorul spune ca pe cei caldicei ii va scuipa din gura. Si mai spune ca poti respecta tot, dar o porunca sa incalci si nu te mai poti mantui.

    Apreciază

  22. andrei-d said, on august 12, 2014 at 12:13 pm

    Se incearca ingenuncherea Bisericii pe toate partile, eretici, masoni, ecumenisti, papa, si din pacate si de unii dintre clerici, dar de 2000 de ani e continuu lovita si de catre diavol…dar Mireasa lui Hristos a dovedit ca va merge biruitoare indiferent de lovituri si va merge pana la a Doua Venire…Mireasa isi va intampina Mirele Ceresc, deci toti nebunii lumii care vor sa se lupte cu Hristos vor sfarsi ca si Iulian apostatul: „AI INVINS GALILEENE!”

    Apreciază

    • Radu Iacoboaie said, on august 12, 2014 at 7:30 pm

      Ecumenismul a demarat în timpul comunismului, când BOR a fost forțată să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor (a se citi al ereticilor protestanți). Catolicii nu fac parte din CMB.
      Patriarhul Daniel ARE MISIUNEA SĂ ACCELEREZE ECUMENISMUL ÎN ROMÂNIA…

      Apreciază

      • andrei-d said, on august 14, 2014 at 10:41 am

        Si asta ce inseamna? Nu cumva e anatematizat fara sa stie de catre Sfintele Sinoade Ecumenice ale Sfintilor Parinti? chiar daca nu e caterisit de nimeni, atata timp cat nu urmeaza indreptarul Sfintelor Canone, fara sa vrea sau sa stie e anatematizat de Cineva mai presus de toti patriarhii lumii? Si voiam sa stiu d-nule Radu Iacoboaie, odata cu caderea in ecumenism sau orice alta gafa mai au Harul Sfantului Duh primit la hirotonie? Pt ca Bunul Dumnezeu stie ca suntem nevrednici si ca lupii sunt peste tot acum, chiar si in biserica (intre ziduri) si micsoreaza pe zi ce trece turma lui Hristos.

        Apreciază

      • Radu Iacoboaie said, on august 14, 2014 at 10:24 pm

        Părintele Cristian a dat răspunsul prin articolul său LEPĂDAREA PRIN MASONERIE ȘI ECUMENISM și altul în continuare, care au fost postate pe blog la mine, la saccsiv și alții…

        Apreciază

  23. discerne said, on noiembrie 4, 2014 at 9:21 pm

    Va invit sa cititi si articolul scris de Radu Iacoboaie pe tema ecumenismului aici:
    http://discerne.wordpress.com/2014/07/06/care-e-pozitia-patriarhiei-cu-privire-la-ecumenism-de-radu-iacoboaie/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: