MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si in viitor …
E una din schemele ce le aplica SISTEMUL celor ce trebuiesc eliminati. Iata si alte variante:
„Teoria conspiratiei” dauneaza grav sanatatii
Insa de departe asta cu psihiatria este printre cele mai eficiente, caci astfel ucid si lucrarea respectivului curajos: VA LUATI DUPA ALA? VOI NU STITI CA A MURIT NEBUN?
VIDEO – G. Edward Griffin: Oponentii SISTEMULUI sunt considerati BOLNAVI MINTALI …
Varianta de mai sus e depasita in eficienta doar de fabricarea unui dosar penal de joasa speta, ceva gen droguri sau pedofilie …
Cititi va rog si:
„Eminescu a iubit și a apărat Ortodoxia românească” (Maica Benedicta)
MIHAI EMINESCU – 122 de ani de la trecerea la Domnul. INTOXICAT CU MERCUR, ca sa taca …
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
[…] Citeste mai departe […]
ApreciazăApreciază
Foarte bun filmul. Păcat că este de scurt metraj. L-au făcut basarabenii în 2009. Noi însă nu am putut face… Masonii și în special liberalii ar tuna și fulgera…
ApreciazăApreciază
După ce l-am ascultat pe Trinitas pe Dan C. Mihăilescu și m-am uitat și pe blogul dumnealui (cel care l-a prezentat pe masonul Alexandru Ioan Cuza la emisiunea globalistă ,,Mari români”), m-am convins că face un partizanat cu evreii sioniști (masonii) pentru a combate naționalismul lui Eminescu și Mișcarea Legionară (considerată ,,paramilitară”, deși recunoaște dictatura lui Carol al II-lea). Redau de pe blogul său:
,, Anchete – 2013
Gazetãria eminescianã
Adevãrul, 11-12 ianuarie 2013
Pentru corecta aşezare în pagină a contribuţiei mele la ancheta ziarului Adevărul din 11-12 ianuarie 2013 despre gazetăria eminesciană, îmi îngădui să reproduc aici întrebările şi răspunsurile, în totalitate.
Între multul cerut şi puţinul rămas, e totuşi o distanţă apreciabil…regretabilă
Adevărul: Cum l-aţi caracteriza pe ziaristul conservator Mihai Eminescu ?
Dan C. Mihăilescu: Cele două linii pe care a mers trenul europenizării româneşti au fost cea franceză şi cea germană. Stânga, respectiv dreapta. Franţa ne-a dat liberalismul şi republicanismul internaţionalist, iar Germania – conservatismul, monarhismul şi naţionalismul. Sigur, faptic numai aliajul de conservatism şi liberalism, de P.P.Carp şi Brătianu, de D.A. Sturdza, Marghiloman şi Maiorescu, numai liniile de continuitate de la Cuza la Carol I ne-au organizat sistemul medical, administrativ, militar, legislativ, judecătoresc, economic etc. Deci inclusiv lumea presei. Conservatismul filogerman al lui Eminescu este contra-ponderea liberalismului francofil din tabăra Brătienilor, a lui Eugeniu Carada şi C. A. Rosetti. Educat perfect în spirit germanic, de la Cernăuţi la Viena şi Berlin, Eminescu nu putea fi decât naţionalist, regalist, antisocialist, protecţionist, izolaţionist. Şi nu putea fi nicidecum pentru revoluţie (şi necum pentru anarhia ce ar fi slujit exclusiv expansionismului rusesc în România) în dezvoltarea social-economică, ci numai pentru evoluţia organică. Adică pentru firescul dezvoltării în spiritul tradiţiilor locale, nu prin salturi, inadecvări şi împrumuturile păgubosului mimetism occidentalizant. De aici şi lupta junimismului împotriva formelor fără fond.
A: Ce influenţă au avut convingerile sale politice în opera literară ?
DCM: Ştiu bine că nu puţină lume în locul meu s-ar hazarda să vă spună că între gazetăria şi opera literară eminesciană este o legătură structurală, iar la rigoare, lucrul se poate şi demonstra cu destule argumente. Mie, însă, îmi place să cred că fiecare dintre cele două planuri îşi conservă autonomia. În ce măsură, oare, să fie contaminată sublima lirică de dragoste eminesciană de tumultuosul context al punctului 7 din Congresul de la Berlin ? Cât din uriaşul dom al fantazării, al Dioramei, în spiritul romantismului timpuriu, de la Jena, să fie raliabil la pamfletele împotriva lui Berlicoco&Co ? Cum să corelezi zborul Luceafărului, nopţile Egipetului şi cosmogonia din Scrisoarea I cu atacurile la „budalale şi caradale”, fobia faţă de „partidul roşilor” ş.a.m.d. ? Adevărat, pe de altă parte, de bună seamă că impulsul pe care s-au clădit Geniu pustiu, Mureşanu, fulminanta Doină şi încă atâtea altele este indisociabil de ideologia autorului.
A. Când vorbea despre misiunea sa în presă, Eminescu făcea referire la sistemul filosofic al lui Schopenhauer. În ce măsură şi-a folosit cunoştinţele filosofice în gazetărie?
DCM: Chiar dacă ideile, umorile, prejudecăţile şi retorica lui Schopenhauer nu apar la tot pasul explicit în gazetăria eminesciană, sistemul de gândire al acestuia se simte permanent în filigranul paginii. Dar mai ales dublate de perfecta branşare a poetului la actualitatea mediatică europeană, ca şi de buna cunoaştere a teoriilor sociologice şi politico-economice din spaţiul german.
A. Ce amprentă a lăsat Eminescu în istoria presei din România ?
DCM: O amprentă copleşitoare, cu efecte (fie subtile, fie grobiene) încă şi astăzi. Dar mă grăbesc să spun : din nefericire, una exacerbată întru rău de către presa de extremă dreaptă din interbelic. Atâta vreme cât arsenalul gazetăresc eminescian a slujit deopotrivă socialismului ieşean şi naţionalismului iorghist, lucrurile s-au menţinut cuminte (dincolo de inevitabilele derapaje) în retorica ambilor versanţi. Potrivit opţiunilor fiecăruia, acelaşi text putea incrimina sau apăra, servind la fel de eficient paseismului izolaţionist ca şi utopiei egalitariste. Unii citau exclusiv pledoaria Proletarului, ceilalţi – reflecţiile Împăratului. Etc. Totul a deraiat când Eminescu a fost decretat „protolegionar”. Când unele dintre ideile – şi mai cu seamă verdictele – lui, strict circumstanţiabile, determinate socio-istoric şi intens colorate politic în Zeitgeist-ul sfârşitului de veac 19, au fost arborate ca drapel de luptă în războiul dintre spiritul paramilitar al Gărzii de Fier şi terorismul de stat practicat de Carol II.
ApreciazăApreciază
De cateva ori s-a intamplat sa spun cuiva direct ca este informator al serviciilor. De fiecare data, replica nu a fost, cum era normal, de mirare, sau sa intrebe „De ce spui asta ? Nu e adevarat” ci replica a fost intotdeauna: „Esti paranoic”. O replica/afirmatie menita sa paralizeze interocutorul, care din acuzator se vede dintr-o data nevoit sa se apere el insusi si sa spuna eventual „Nu, nu sunt paranoic etc”. Bineinteles, eu nu am spus asa ceva, ci replica de acest gen mi-a confirmat ca aveam dreptate in privinta persoanelor respective. Bine, in general nu e de niciun folos sa spui cuiva verde in fata ca e securist, nu ajuta la nimic. Mai bine sa intorci imediat spatele. La urma urmei, e mai bine ca securistii sa te subestimeze.
ApreciazăApreciază
Asadar, atentie, cand cineva raspune la afirmatiile voastre „Esti paranoic” cu multa siguranta, in loc sa nege sau sa fie mirat ca il poti considera turnator, e semn ca este cu adevarat securist. Cred ca aceasta afirmatie face parte din panoplia lor, din arsenalul lor de trucuri verbale.
ApreciazăApreciază
Profitorul ii ataca pe cei de la RIC. Chiar daca nu va intelegeti, in numele libertatilor cistigate cu singe, si al dictonului lui Voltaire – Părerea ta este exact contrariul părerii mele, dar mă voi lupta toată viaţa ca tu să ai dreptul să ţi-o spui, trebuie pus la punct:
Lucrul care ma sperie cel mai tare: sunt un om care apartine Bisericii Ortodoxe, am dreptul sa ma raportez ca unul slujit la felul in care sunt slujit. Daca slujitorii Bisericii ma contrariaza si-i vad intrand in jocuri politice, atunci spaima mea e fara margini. Ce cauta biserica in politica la noi? Am citit site-uri si bloguri ale unor preoti care mi-au dat fiori. Valorile religiei crestine sunt mila, iubirea, toleranta, nu ura. Exista un preot in Alexandria care are un blog – eu ce am citit atunci am vorbit singur 3 zile si cu prietenii mei – Teologia pentru azi se numeste blogul, platforma pentru… o reala post-modernitate. Ce e in capul unui preot care isi intituleaza astfel blogul? Inauntru e cultivarea urii. A scos de pe blog aceste chestii, pentru ca cititorii indignati l-au contactat pe episcopul din Alexandria care l-a chemat pesemne la ordine si a sters linkurile care trimiteau la cele mai agresive articole pe care le-am citit in afara celor orale de la un anumit post de televiziune.
Era o rafuiala politica, cu intelectualii lui cutarica, cu Plesu. Plesu care este un intelectual care a facut pentru Biserica Ortodoxa si pentru cultura religioasa cat n-a facut jumate din biserica. E un om care sa fie obiectul de atac al lui Piciorus? Asta face un preot?
Va dau alt exemplu, exista un site anonim, ceea ce din punct de vedere al unui om al bisericii e o suprema rusine – cum sa o semnezi anonim? Se numeste Razboi intru cuvant. Inauntrul unei biserici crestine care pune in centrul ei pacea, mila si celelalte, cuvantul dir[i]jor aici este Razboi.
E apararea obscurantismului celui mai cras, este rafuiala cu intelectualii, este implicare directa in liniile politice ale societatii noastre si ale scindarilor dezastruoase care s-au produs in societatea romana.
Nu puteti trai cu asemenea slujitori. Fiti atenti cu cei care nu sunt vrednici, pentru ca va strica munca pozitiva, acolo unde o faceti si cand o faceti. Astea sunt motivele de ingrijorare ale unui intelectual care vrea sa fie slujit, el si copiii lui, intr-un mod cat se poate de adecvat cu acest super-rafinat instrument care este ideologizarea religioasa.
As face-o ca cultura mult mai mult si as face-o cu oameni extrem de bine pregatiti. Nu trimiteti sute si mii de preoti care nu stiu cum sa se poarte cu un copil de 8 ani. De ce nu rezolvati problema invatandu-i Biblia pur si simplu, ca sa nu moara inculti si prosti? Dar nu-i fanatizati, nu castigati nimic. Iar relatia cu celelalte culte pentru mine este scandaloasa. Eu cred in dialogul dintre religii, nu in excluderea celuilalt. In vizita mea la Athos am aflat ca protestantii si catolicii sunt dialovul. M-am certat cu ei, aproape m-au dat afara. Ce sunt aceste uri intre confesiuni?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17476758-dezbatere-despre-religia-scoli-gabriel-liiceanu-despre-cum-facut-patriarhia-guvernul-ping-pong-secretariatul-pentru-culte-functie-religia-ministrului-culturii.htm
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/06/13/gabriel-liiceanu-deranjat-de-razboi-intru-cuvant-la-o-dezbatere-despre-religia-in-scoli-acuze-obscurantism-rafuiala-cu-intelectualii-implicare-in-liniile-politice-ale-societatii/
ApreciazăApreciază
Textul reprodus mai sus aparține unei persoane care se semnează Profitorul? Voltaire a fost mason…
ApreciazăApreciază
Nu, Profitorul i-am zis eu…e vorba de Liicheanu…o fi fost mason Voltaire dar dictonul este adevarat…
ApreciazăApreciază
este un text ce apartine lui Liiceanu
ApreciazăApreciază
Ha,ha, as fi vrut sa fiu de fata cand athonitii erau sa-l dea afara pe Liiceanu. Cred ca in mintea lui de literat globalist nu se poate desfasura corect dreapta credinta.
ApreciazăApreciază
Nu m-ar mira să aud că Gabriel Liiceanu, un moralist al vremurilor noastre dar nu unul autentic, face parte din Loja Humanitas sau alta…
ApreciazăApreciază
..pai nu cunoaste Ortodoxia pentru el crestinismul se rezuma la cititu Bibliei. ce sa-i faci atata poate..
ApreciazăApreciază
Gabriel Liiceanu lovește subtil de fapt în toate blogurile ortodoxe. Citiți mai sus cu atenție. Iar invocarea lui Doru Octavian Picioruș, cu teologia sa de azi, nu este întâmplătoare. Acesta are rolul său în ecuație.
ApreciazăApreciază
În România și Bulgaria trăiesc cei mai mulți copii săraci din întreaga Uniune Europeană, arată un raport lansat, joi, de organizația ”Salvați Copiii”, pe baza datelor Eurostat. 52,2% dintre copiii români prezintă risc de sărăcie și excluziune socială, față de media europeană, care este de 28%.
Raportul ”Salvați Copiii” mai arată că 40% dintre copiii care provin din familii unde părinții muncesc din greu se află în risc de sărăcie, ceea ce înseamnă că nu este suficientă munca părinților pentru reducerea pauperității, fiind nevoie de intervenția statului, a explicat sociologul Mihaela Manole.
Totodată, studiul atrage atenția că politicile aplicate de stat până acum nu au fost prea eficiente: rata sărăciei se reduce cu cel mult opt puncte procentuale, după intervenția statului, față de țările nordice, unde politicile derulate ajută mai mult (rata sărăciei în țările nordice este între 11 și 16%).
Organizația cere garantarea unui venit minim pentru copii, mai cu seamă pentru cei vulnerabili, crearea unor programe specifice pentru familiile defavorizate și asigurarea unui învățământ de calitate gratuit.
În total, aproximativ 27 milioane de copii europeni trăiesc în sărăcie, care a crescut odată cu debutul crizei economice, în 2008.
http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/familie/copiii-romani–cei-mai-saraci-din-uniunea-europeana–338967
Cei mai importanţi jucători din retailul de îmbrăcăminte, în frunte cu Zara şi H&M, lucrează în România cu fabrici care îşi plătesc angajaţii cu salarii sub minimul pe economie, sume care le sunt insuficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, potrivit unui raport al organizaţiei Clean Clothes Campaign.
Raportul organizaţiei arată că angajaţii din industria textilă din mai multe state din Europa de Est, precum România, Bulgaria, Macedonia sau Georgia, trăiesc sub limita sărăciei, ei fiind plătiţi cu salarii care reprezintă mai puţin de o cincime din necesarul lunar. Organizaţia Clean Clothes Campaign, care încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria textilă, afirmă că începând cu 2013 atât România, cât şi Bulgaria şi Macedonia au salariul minim net mai mic decât cel plătit în China.
De altfel, salariile de nici 200 de euro pe lună sunt principalul punct de atracţie al marilor retaileri care vin să îşi croiască şi să îşi coasă haine în România. Alte avantaje sunt reprezentante de forţa de muncă bine pregătită şi de apropierea de statele vestice unde au sediile marii retaileri.
Grupul spaniol Inditex (proprietarul Zara), cel mai mare retailer de modă din lume cu afaceri anuale de 16 mld. euro, lucrează în România cu circa 100 de fabrici, furnizorii români reprezentând 25% din totalul furnizorilor de la nivel de UE. Hainele „made in Romania“ sunt astfel prezente pe umeraşele celor peste 6.300 de magazine din toate colţurile lumii. Şi H&M trimite comenzi către cel puţin 20 de fabrici locale. Studiul, citat şi de ziarul britanic The Guardian, arată că mai mulţi retaileri şi-au mutat o parte din producţie din Asia în România şi alte state din Europa de Est pentru că forţa de muncă este mai bine pregătită şi poate realiza produse mai complexe.
„În fostele state comuniste a devenit evident că salariile mici (uneori de sub 150 de euro), ritmul accelerat de îmbătrânire al populaţiei, precum şi contractele de muncă ce nu oferă asigurare de sănătate sau contribuţii la sistemul de pensii vor conduce la o creştere a numărului de oameni care vor trăi în sărăcie. Femeile tinere şi cu studii superioare emigrează din state precum România, Bulgaria sau Macedonia, astfel că cetăţenii care rămân sunt cei săraci“, potrivit raportului.
În România, textilele sunt în continuare unul dintre cele mai importante produse de export. În urmă cu un deceniu ele se aflau pe prima poziţie, iar în ultimii ani au coborât pe locul patru.
http://www.zf.ro/zf-24/romancele-care-croiesc-hainele-zara-si-h-m-au-salarii-sub-minimul-pe-economie-care-nu-le-acopera-nici-40-din-cheltuielile-cu-mancarea-12739715
Si uite asa brandul de tara al Romaniei devin saracia si exploatarea…
ApreciazăApreciază
Am ajuns cu atâta bascalie tabloida sa fie un mare act de curaj la intelectuali a-l aminti pe Poetul National:
http://www.gandul.info/stiri/slujba-la-bellu-la-mormantul-lui-mihai-eminescu-cei-prezenti-au-primit-diploma-de-participare-la-pomana-12760038
Inainte de a citi bestselleruri despre, sau chiar manuale si auxiliare, de cautat in biblioteci: George Calinescu – Viata lui Mihai Eminescu; Ioan Slavici – Amintiri; George Calinescu – Opera lui Mihai Eminescu, 5 volume, 1934-1936, Zoe Dumitrescu-Busulenga – Eminescu. Viata, Creatie, Cultura, Constantin Noica – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii romanesti. Cât despre imbolnavire la ordin, românii regali erau mult mai bine plasati si mai patrioti decât cei din postromânism ca sa detecteze o asemenea crima inutila. Manipularea ca „românii insisi l-au lichidat pe Poetul lor National”, vine cam odata cu numarul antieminescian Dilema 265 din martie 1998 si este mai ales un act de ingratitudine fata de Maiorescu, Slavici si ceilalti uriasi prieteni. Generatia incapabila sa improvizeze o camaruta memoriala in Bucuresti pentru Eminescu sau sa apere Muzeul Literaturii aduna rating cinic. Râde dusmanii!
ApreciazăApreciază
act de ingratitudine fata de Maiorescu?
ApreciazăApreciază
cam ce hram crezi că poartă site-ul gandul.info? Nu are vreo legătură cu cotidianul Gândul al lui Cristian Tudor Popescu, cel care l-a denigrat mult pe Mihai Eminescu?
ApreciazăApreciază
gandul e o publicatie total aservita jidovimii, de acolo se scuipa numai otrava impotriva romanilor
ApreciazăApreciază
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/06/15/dezvaluiri-despre-identitatea-si-activitatile-udmr-istului-verestoy-attila/
ApreciazăApreciază
Eminescu a demascat minciuna si a aratat adevarul la poporul roman chiar cu pretul vieti sale asa trebuie sa faca si cei care doresc sa arate adevarul poporului roman pentru ca acuma minciuna si manipularea SISTEMULUI au ajuns la cote mari si o sa mai creasca.
ApreciazăApreciază
off topic
Predicti Google Ray Kurzweil
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Gadget/Stiri/Predictii+Google+In+15+ani+nu+vom+mai+folosi+calculatoarele+vom+
Computerele vor oferi oamenilor posibilitatea de a-şi extinde capacitatea creierului prin acces la reţeaua cloud, a afirmat directorul de inginerie al Google.
În viitor, oamenii se vor putea conecta direct la „cloud” ca să-şi îmbunătăţească nivelul de cunoaştere şi memoria.
Dispozitivele electronice devin tot mai mici, iar eventual vor ajunge chiar la scara unor celule, astfel că până în 2030 vor putea fi implantate în creierul oamenilor, a adăugat el.
Prin termenul de „cloud computing” se înţelege o reţea de date bazată pe o infrastructură virtuală, invizibilă utilizatorului. Ea poate fi localizată oriunde pe glob şi poate fi utilizată prin intermediul unui aplicaţii de acces la Internet fără nici un alt program.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Iata ca nancipul implantabil in creierul oamenilor se zareste la ceva ani distanta de noi, poate chiar mai devreme.
ApreciazăApreciază
da,
iar cine ia cip-ul si dup aia vrea sa se rascoale impotriva guvernoilor, va primi drept in cip un impuls magnetic de o sa urle de durere, atunci isi va injura prostia ca s-a lasat cipuit, in numele tehnologiei!!!!!
ApreciazăApreciază
Masterminds of #Kiev #junta by help of local security service going to increase #war in #Ukraine by false flag #terror #attacks
From reliable sources in Kiev became known that the fascists regime is preparing a series of events that could radically change the public’s attitude toward the new Ukrainian authorities.
Security Secret Service of Ukraine, which under full control of #CIA and #Mossad, according to the source, is preparing a series of dramatic and bloody terrorist attacks in the #western and #central regions of the Ukraine. These terrorist attacks will be filed as „barbaric acts of South- East terrorists against the civilian population”.
For Ukrainian media already coined the slogan: „You don’t want to protect Ukraine by destroy of terrorists in their territory? Then the terrorists will come to you and destroy you and your children in your area! „.
If we consider that Ukrainian are brainwashed by local and foreign media, then it is clear that another huge and ugly lie easy get its task.
So, by plans of fascists masterminds war in Ukraine will increase and destabilize failed country more.
Flag of #USA which was appeared on building of General Headquarters of Security Service of Ukraine (Kiev) at end of March 2014, clearly show one of masters of Kiev junta.
ApreciazăApreciază
Un mic articol scris azi despre Eminescu
http://cuvinte-pt-sine.weebly.com/blog/parastas-pentru-mihai-eminescu
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
În conștiința națională a poporului român creștin ortodox, două mari personalități constituie placa turnantă a românismului.
Una este SFÂNTUL ȘTEFAN CEL MARE. Cea de-a doua este MIHAI EMINESCU.
Și ei vor rămâne în veci reprezentanții de frunte ai neamului nostru, oricât s-ar strădui cercurile oculte să-i marginalizeze în noile manuale de istorie, literatură și în mass media.
DE CE NU AVEM VOIE SĂ ÎI DĂM UITĂRII? PENTRU CEEA CE AU LĂSAT ÎN URMA LOR. PENTRU JERTFA LOR TOTALĂ FAȚĂ DE NEAMUL ACESTA ROMÂNESC BINECUVÂNTAT DE DUMNEZEU…
ApreciazăApreciază
Eu as zice ca cei doi mari romani din timpurile moderne sunt Eminescu si Codreanu.
Iar din galeria marilor domnitori: Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, si Constantin Brancoveanu, dar fireste nu numai ei.
ApreciazăApreciază
All army units in Lugansk and east of it switch sides to join Lugansk republic
http://en.itar-tass.com/world/736141
Russia now enemy, so we’ll help Ukraine build up military – NATO chief
http://rt.com/news/166040-nato-train-ukraine-military/#.U52mPBbn7BI.twitter
As the situation in Iraq begins to looks more and more like a complete state meltdown, Russia has stepped in with a familiar refrain: „We told you so.”
„We are greatly alarmed by what is happening in Iraq. We warned long ago that the affair that the Americans and the Britons stirred up there wouldn’t end well,” Russian Foreign Minister Sergei Lavrov said Wednesday, according to Voice of Russia. He also described the Iraq war as a „total failure” and said Russia was sorry that its forecasts had come true.
It’s hard to deny that Russia was vocal in saying that the Iraq war was a bad idea. In March 2003, just as the invasion began, Russian President Vladimir Putin publicly criticized it. It was the „most serious crisis the world has faced since the Cold War,” he told the Duma, adding that the fighting would be „fierce” and „drawn out.”
http://www.washingtonpost.com/blogs/worldviews/wp/2014/06/12/russia-on-iraq-we-told-you-so/?hpid=z2
United States will go to war with Russia until the last Ukrainian
http://www.microsofttranslator.com/bv.aspx?from=&to=en&a=http%3A%2F%2Fwww.kp.ru%2Fdaily%2F26243.3%2F3124522%2F
ApreciazăApreciază
Sergey Glazyev, a Russian presidential adviser and one of the first seven Russian officials against whom Obama decided to organize personal/imperial sanctions against over Ukraine, made a several important comments on Ukraine in this debate.
1. The Kiev regime has no independence of its own. It is fully managed and directed by Washington.
2. The US is leading and directing (from behind) the Kiev „Nazi regime” (Glazyev’s own words) into a war with Russia „to the very end”–pulling all the stops on the way towards this.
3. As a minimum, the Ukrainian economy will contract by some 10% this year, but the living standards of the population (IMF austerity, oligarchy, instability) will fall by some 50%.
4. Kiev Nazi ideologues are openly advocating genocide against the population of eastern Ukraine for this part of the marching orders which they have also received, and this project is also a key part of their own ideological position.
5. To assume that the Nazi regime can fall by itself due to the internal social and economic contradictions is illusory for the regime is implementing at an accelerated pace 1) militarization of the country, 2) full mobilization and 3) a fascist dictatorship.
6. Industrial plants in Kharkov and Odessa are working at full speed at turning military armor and weapons, which were kept in reserves, into an operational arsenal.
7. Poroshenko’s statement in his inaugural speech that Crimea will be returned was a declaration of war on Russia for this stated goal can be accomplished only by force.
8. If the Nazi regime succeeds in suppressing the antifascist and anti-oligarchic revolt in Donbass, it would then go to attack Crimea–but then with a much larger and much more combat ready army.
9. As a result of forced mobilization, the Kiev regime is very quickly increasing its military might and the number of people fighting on behalf of the oligarchs, Banderism, and NATO.
10. Russia has a moral and legal obligation to stop the genocidal actions of the Kiev regime. https://www.youtube.com/watch?v=ZENvfE1iThA
ApreciazăApreciază
@ Geo,
Sunt interesante informațiile pe care le postezi, dar nu crezi că ar fi mai utile dacă ar fi și traduse? Nu toți se pricep la limbi străine.
ApreciazăApreciază
exista bing translator sau google translate
ApreciazăApreciază
Adica ne dai pe mana altor URMARITORI. Nu vrei sa te sacrifici?!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Vad ca ia din ce in ce mai mare amploare aceasta dracovenie. Uitandu-ma la acest video, mi-am adus aminte de vremurile cand eram copil si in multe desene animate ( sa nu mai spun de filme ) era prezentata aceasta tehnologie. Scanarea irisului, scanarea amprentei, ba chiar si implanturi. Ba se mai prezentau si oameni pe jumatete roboti, mutatii genetice care mai de care mai ciudate etc. Atunci pe vremea aia, cand eram mici, ni se parea interesant, dar acum cand ma gandesc ma apuca groaza. In special pentru ca ni se prezenta viitorul. Si uite ca se adevereste cu rapiditate.
ApreciazăApreciază
Va mai amintiti de acest articol:
I was just watching Alain Soral’s latest video when I heard him offer a very interesting explanation for why the AngloZionist Empire hates Putin so much. The article Soral quotes is entitled „The End of the New World Order” and it has been written by Christopher R. Hill, „former US Assistant Secretary of State for East Asia, was US Ambassador to Iraq, South Korea, Macedonia, and Poland, a US special envoy for Kosovo, a negotiator of the Dayton Peace Accords, and the chief US negotiator with North Korea from 2005-2009”, i.e. a big shot in the US imperial nomenklatura. Here is what Hill writes:
Russia’s annexation of Crimea and ongoing intimidation of Ukraine appears to mean the end of a 25-year period whose hallmark was an effort to bring Russia into greater alignment with Euro-Atlantic goals and traditions. Now the question is: What comes next? (…) [the] new world order held for almost 25 years. Except for Russia’s brief war with Georgia in August 2008 (a conflict generally seen as instigated by reckless Georgian leadership), Russia’s acquiescence and commitment to the “new world order,” however problematic, was one of the great accomplishments of the post-Cold War era. Even Russia’s reluctance to support concerted Western action, such as in Bosnia and Kosovo in the 1990’s, was based on arguments that could be heard in other European countries. Russian democracy certainly had its share of flaws, but that hardly made it unique among post-communist countries. (…) Americans do need to understand the challenge they are facing from a Russia that no longer seems interested in what the West has been offering for the last 25 years: special status with NATO, a privileged relationship with the European Union, and partnership in international diplomatic endeavor.
Bingo! For all the wrong reasons (the usual crap about a resurgent and revanchist Russian Empire), Hill is absolutely right: Russia has absolutely zero interest in the „Western project”. Yup! From 1991 (and really even before that) to 1999 Russia was an imperial colony run by a collection of mostly Jewish oligarchs who hated Russia and who literally stole everything they could. From 1999 to 2012 Putin and his „Eurasian Sovereignists” had to share power with Medvedev’s „Atlantic Integrationists” (for the meaning of these terms see here and here) but since 2012 the former have pretty much seized full control of the Russian state. Hence the apparent change in course since 2012 and the West’s hysterical reaction of outrage, impotent furstration and barely contained hatred for the men whom they see as the number one enemy of the NWO on the planet and in that assessment they are actually absolutely correct, if late.
Yes, today Russia has fundamentally turned away from the NWO and purged most, if not all, of the pro-NWO elite in Moscow. The future of Russia is in Asia and in the great Russian North and there is nothing the AngloZionist Empire can do about that.
http://vineyardsaker.blogspot.ro/2014/06/very-interesting-admission-by-senior-us.html
http://www.project-syndicate.org/commentary/christopher-r–hill-calls-on-the-west-to-prepare-for-a-long-struggle-with-a-revanchist-russia
Deja au inceput sa apara idei de genul acesta:
Russia should be split in two to limit it’s power.
@djp3tros @steven_pifer Actually more. Russia since 18c annually captured territory equal to Belgium, lands blong to other nations ->Return
— Ruthen (@RutheniaRus) June 15, 2014
Russia is mafia running a country with nuclear weapons and two main export products: gas and weapons. They benefit from conflict. It is business for them.
With annexing Crimea and invading East-Ukraine it shows that even a nation they consider to be a brother is not safe for their expansionism.
Ukraine gave up (a lot of) nuclear weapons in exchange for respecting its borders by as well Europe as Russia. Russia has betrayed its brother.
When a superpower does not respect and protect the borders of it’s smaller neighbors, it means it is abusing its power. It is TOO powerful.
Their is only ONE SOLUTION to this: it should be split up into smaller independent countries to limit its power.
The only way to achieve this is REVOLUTION IN RUSSIA. Get rid of Putin and its corrupted mafia elite. Split the country in smaller states.
http://ukraineatwar.blogspot.nl/2014/06/russia-should-be-split-in-two-to-limit.html
Si ce sa se puna in loc? Democratia de tip american care a esuat pe unde a fost impusa?
Mai ales avind in vedere declaratia lui Porosenko:
Poroshenko’s inauguration speech has sent a message to Novorossiia and Russia:
No federalization
No state status for the Russian language
No recognition of the Novorossian political leadership
Full and unconditional surrender of the Novorossian Defense Forces
Crimea will forever belong to the Ukraine.
He could not have been any clearer: that is basically a declaration of war and an ultimatum. This is also a full endorsement of the „Banderastan project”.
http://vineyardsaker.blogspot.ro/2014/06/poroshenkos-message-to-novorossiia-and.html
The Battle for Iraq Is a Saudi War on Iran – Why the ISIS invasion of Iraq is really a war between Shiites and Sunnis for control of the Middle East.
„Be careful what you wish for” could have been, and perhaps should have been, Washington’s advice to Saudi Arabia and other Gulf states that have been supporting Sunni jihadists against Bashar al-Assad’s regime in Damascus. The warning is even more appropriate today as the bloodthirsty fighters of the Islamic State of Iraq and al-Sham (ISIS) sweep through northwest Iraq, prompting hundreds of thousands of their Sunni coreligionists to flee and creating panic in Iraq’s Shiite heartland around Baghdad, whose population senses, correctly, that it will be shown no mercy if the ISIS motorcades are not stopped.
Such a setback for Iraqi Prime Minister Nouri al-Maliki has been the dream of Saudi Arabia’s King Abdullah for years. He has regarded Maliki as little more than an Iranian stooge, refusing to send an ambassador to Baghdad and instead encouraging his fellow rulers of the Gulf Cooperation Council (GCC) – Kuwait, Bahrain, Qatar, the United Arab Emirates, and Oman – to take a similar standoff-ish approach. Although vulnerable to al Qaeda-types at home, these countries (particularly Kuwait and Qatar) have often turned a blind eye to their citizens funding radical groups like Jabhat al-Nusra, one of the most active Islamist groups opposed to Assad in Syria.
http://www.foreignpolicy.com/articles/2014/06/12/iraq_mosul_isis_sunni_shiite_divide_iran_saudi_arabia_syria
ApreciazăApreciază
Nu inteleg de ce tot puneti, voi astia, comentarii cu citate in engleza! Ne schimbam treptat limba si nu-mi dau eu seama??
N-ar fi mai corect sa faceti un rezumat in romana si eventual insotit de de un link in engleza?
Daca tot ne falim ca stim limbi straine….
ApreciazăApreciază
Poate aceste postări în engleză sunt pentru BRUIAJ. Când este ceva important, pentru a îngreuna lectura…
ApreciazăApreciază
in romana suna altfel…pentru traducere exista bing translator sau google translate…si nu e nici o fala…pur si simplu am gasit informati si am postat-o…daca deranjeaza nu e nimic…raminem in continuare prizonierii mainstreammedia…
ApreciazăApreciază
Many documents in Polish language found in the rubble of the IL-76 plane that was shot down near the airport of Lugansk.
Rumours say that a group of Polish and Lithuanian „mercenaries” or „Speznas” was supposed to be brought to the airport.
ApreciazăApreciază
oare cat o sa ne mai rabde Bunul Dumnezeu?
http://www.gandul.info/stiri/cadelnita-electronica-altar-cu-telecomanda-aceasta-este-biserica-high-tech-din-salaj-12757796
ApreciazăApreciază
Mihail Eminescu este suma lirica de voievozi romani – Petre Tutea spunea aceasta si avea dreptate. Pentru noi romanii Mihai Eminescu este ceea ce este Dostoievski pentru rusi, este chintesenta acestui neam romanesc, cati am mai ramas romani.
ApreciazăApreciază
Cu riscul de a supara, dar, sa nu incurcam borcanele. Eminescu nu a tanjit dupa Dumnezeu, el a tanjit dupa Veronica Micle. Si multi ani. Eminescu a fost mare poet, geniu, dar geniu lumesc. A simtit ceva, a mirosit ceva, dar a ramas la nivel lumesc. Cine ramane la acest nivel devine un limitat. Nu a facut pasul spre mai sus. Dupa ce am citit din Sfintii Inchisorilor, din marii Parinti si Sfinti, zicerile lui Eminescu mi s-au parut slabute. Nici nu aveau cum sa fie altfel fata de cei de mai sus. De ex. Codreanu a fost geniu al lui Dumnezeu. Un calugar este geniu al lui Dumnezeu. Sfintii Inchisorilor sant genii ale lui Dumnezeu. Sant trepte diferite, planuri diferite, inaltimi diferite. Nu avem cum sa-i comparam.
Cine e curios un pic, sa citeasca ce spune parintele Savatie Bastovoi despre poezia lui Eminescu.
Eminescu si poetii lumesti romantici s-au cam jucat cu focul. Adica cu diavolul. Dovada este chiar poezia lui. E un pic socant, dar sta scris. Parintele Savatie stie ce vorbeste pt ca vine din lumea lor, ii cunoaste din interior, e geniu ca si ei. Nu se simte complexat. Si Eminescu si Bastovoi sant genii lumesti in ale scrisului. Dar pt unul din cei doi, chemarea lui Dumnezeu a fost mai mare, si Bastovoi a facut pasul spre mai sus. A facut pasul catre Infinit si Adevar, si din geniu lumesc a devenit geniu al lui Dumnezeu. Si nimic nu l-a impiedicat sa continue cu scrisul. Nu estetica si aranjarea frumoasa a cuvintelor, a rimelor trebuie sa ne impresioneze, ci mesajul transmis. Ca sa nu mai vorbesc de exemplul personal. Bastovoi a renuntat la libertatea lumeasca pt a cistiga libertatea lui Dumnezeu. Eminescu a ramas sclavul libertatii lumesti. Geniu, dar sclav.
http://www.odaiadesus.ro/romantici.html
ApreciazăApreciază
Să nu cădem frate în greșeala de a judeca și încă pripit. Eminescu a activat în PLANUL CULTURII ȘI SPIRITUALITĂȚII. A considerat ortodoxia ,,Maica poporului român”. Mișcarea Legionară a avut ca protector pe Sfântul Arhanghel Mihail dar ea A MERS PE LINIA GÂNDIRII EMINESCIENE. Generațiile următoare i-au continuat idealurile pentru care a luptat: unirea tuturor românilor, dezrobirea românilor din Transilvania. Limba noastră literară îi datorează multe lui Eminescu.
Judecățile lui Dumnezeu sunt ascunse frate. Nu le putem înțelege cu rațiunea noastră omenească limitată. Eminescu a fost un geniu în poezie, dar aceasta este viziunea reducționistă prezentată mereu în timpul comunismului.
EMINESCU A FOST CU MULT MAI MULT DECÂT UN GENIU AL POEZIEI. Există și alte ipostaze ale sale deosebit de importante.
Eminescu a fost CEL MAI MARE GAZETAR (ZIARIST) DIN ROMÂNIA. A scris mii de articole și nu doar despre corupție și politicianism. A scris și în domeniul literaturii, lingvisticii, istoriei, economiei, sociologiei…
Eminescu a fost UNUL DIN CEI MAI MARI NAȚIONALIȘTI. Mulți intelectuali, mai ales din perioada interbelică l-au avut CA MODEL CULTURAL.
Eminescu a fost ,,omul deplin al culturii române”. Filosoful creștin Constantin Noica spune asta pe bună dreptate.
Mai multe se pot afla din antologia scrisă de mine cu câțiva ani în urmă, intitulată CINE A FOST CU ADEVĂRAT EMINESCU.
Eminescu n-a fost un sfânt dar a avut parte de o moarte martirică pentru infinita lui iubire față de neamul nostru românesc. Pentru că s-a opus propagandei catolice și planurilor masonice din timpul său A FOST ASASINAT ÎNTR-UN STIL FOARTE SADIC ȘI VICLEAN…
ApreciazăApreciază
Nu a avut pregătire teologică dar gândirea sa era una extrem de elevată și profundă, care a influențat mult generațiile următoare până în zilele noastre. De aceea este atât de mare și a pătruns alături de Sfântul Ștefan cel mare în conștiința națiunii române. Și basarabenii și ardelenii îl prețuiesc mult. Un simbol al românismului, un român care și-a dedicat întreaga energie și însăși viața ascensiunii României…
Poezia ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” rămâne mărturia cea mai fidelă peste veacuri a iubirii sale față de neamul românesc.
ApreciazăApreciază
Iacoboaie Radu,
ai citit ceea ce scrie parintele Savatie? E corect sau nu?
Si Adrian Paunescu a fost patriot, nationalist, poet, ziarist, om de cultura…
Noica, filosof crestin?
Ce e cultura, spiritualitatea ?
Mai multe poti afla din cartile parintelui Savatie „Intre Freud si Hristos” si „Ortodoxia pentru postmodernisti”.
Fiecare isi alege ce model vrea. Pt mine Eminescu nu este un model. Am voie in sensul asta sa judec? Ca sa stiu si eu ce modele imi aleg.
Total eronat ca Miscarea Legionara a mers pe linia gandirii eminesciene. Miscarea Legionara a mers pe linia „gandirii” lui Iisus, ceea ce pe Eminescu l-a depasit un pic.
Nu stiu cat de martirica a fost moartea lui Eminescu. A lui Constantin Brancoveanu a fost martirica. Brancovenii nu au fost intrebati de nationalitate, de cultura, limba si spiritualitate, de articole in ziare, ci au fost intrebati in legatura cu Iisus. Doar Dumnezeu stie daca si la Eminescu a fost intrebare legata de Iisus, dar avand in vedere poezia sa, ma cam indoiesc. Aici e cheia. Restul, e spectacol de lumini.
PS. Foarte bine pt Catalina ca a ramas cu Catalin si i-a dat flit Luceafarului – diavolului.
Nu uita, scopul este mantuirea sufletului. Ca a fost ziarist, ca a scris tone de articole, ca unirea, ca limba… toate palesc fata de problema sufletului fata in fata cu Divinitatea. Iar aici a fost repetent. Vezi poeziile mentionate de parintele Savatie.
Nimeni nu contesta iubirea lui Eminescu fata de neamul sau. Dar asta nu ne spune nimic despre Iubirea lui fata de Iisus.
PS2
Ca sa fiu si mai clar, un pasaj din articolul parintelui Savatie:
„Lauda demonului se face în modul cel mai clar si direct
Lauda demonului este un scop deloc de neglijat, atât în poezia lui Eminescu cât si a altor romantici. Cel putin în cazul nostru ea se face în modul cel mai clar si direct, într-un cadru ce s-ar vrea crestin. Atunci când poetul descrie sau foloseste scene din Evanghelie, o face într-un mod cu totul satanic. Iată o strofă ce ar trebui să înfătiseze Nasterea Mântuitorului, pe care o citez cu anevoie: „Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, / Te-am văzut născut în paie, fata mică si urâtă,/ Tu, Christoase, o ieroglifă stai cu fruntea amărîtă,/ Tu, Mario, stai tăcută, teapănă, cu ochii reci!” (Dumnezeu si om). […]”
Cum bre sa scrii asa ceva? Pai nu ti se vestejeste mana? Asta e cultura, spiritualitatea? Pentru multi, chiar si din cei ce-si zic crestini, din nefericire asta e asa zisa cultura si spiritualitate.
Eu zic ca atunci cand scrii asa ceva, nebunia e pe aproape, demonul iti da tarcoale chemat fiind de tine.
„Mintea desprinsa de Dumnezeu devine fie demonica, fie animalica” – Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului.
ApreciazăApreciază
mircea v.
Oare nu toti ne jucam la un moment dat in viata noastra cu focul? Oamenii fac si greseli de-a lungul vietii. Cine ti-a spus ca Eminescu nu a tanjit spre mai sus?
Poeziile lui crestine te contrazic.
Domnul Hristos spune:
«Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.» (Ioan 15, 13)
Mihai Eminescu si-a pus sufletul pentru romani! Ca daca nu si-l punea, ar fi zis ca ei, ca cei care l-au martirizat.
El a murit mucenic. Pentru adevar. Caderile din viata lui,pe care fiecare din noi le avem, nu mai conteaza.
L-a marturisit pe Dumnezeu prin poeziile crestine si prin publicistica lui, chiar daca a mai scris mai nainte si altceva. L-a marturisit cu viata lui pe care si-a pus-o pentru Adevar si pentru romani.
Avea constiinta martiriului:
„Gheorghe Panu povesteste in “Amintiri de la Junimea” …: “Panule, stii tu ca in lumea asta nu este nimic mai interesant decat istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un sir neintrerupt de martiri.” ” http://danielvla.wordpress.com/2014/06/15/ziua-jertfirii-lui-eminescu-15-iunie/
Savatie Bastovoi nu este infailibil, face si el multe greseli!
ApreciazăApreciază
Apreciez foarte mult articolele apărute ieri, 15 iunie 2014, despre Mihai Eminescu. Doamne să te întărească frate!
ApreciazăApreciază
Mă refer la articolele de pe blogul tău danielvla. Și fratele saccsiv este la înălțime…
ApreciazăApreciază
danielvla,
zicea cineva pe aici „Adevar + ceva = minciuna; Adevar – ceva = minciuna”.
Cam asa e si cu poezia lui Eminescu. O singura strofa, ca cea de mai sus, e suficienta ca sa nu ma mai pasioneze subiectul. Adica daca scrii 1000 de poezii crestine, ai voie sa scrii asemenea strofa, ai voie sa scrii Luceafarul, ai voie sa scrii despre demoni laudativ… si totul e ok si normal? In cele obisnuite plus cu minus poate da si plus. In cele dumnezeiesti nu prea se intampla asta.
Nici o pr ca Eminescu s-a jucat cu focul, ca vorba ta, om a fost si el. Dar, repet, nu e un model pt mine.
Tu sugerezi ca i-ar fi venit mintea la cap la un moment dat. Dar oare, la acel moment, nu ar fi trebuit sa-si renege blasfemiile din tinerete? Sau Luceafarul? Ca uite, Bastovoi a facut asta, de ex.
ApreciazăApreciază
mircea v.
Fratioare, gresesti! Versurile sunt scoase din context.
In urmatoarea strofa se vede clar ca Eminescu critica neputinta umana de a surprine sfintenia in icoana („gravura grosolană”).
Iar la sfarsit critica artistii contemporani care il vad doar om pe Dumnezeu.
Pun aici intreaga poezie:
Dumnezeu şi om
de Mihai Eminescu
Cărţii vechi, roase de molii, cu păreţii afumaţi,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne.
Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundaţi.
Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,
Te-am văzut născut în paie, faţa mică şi urâtă,
Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,
Tu, Mario, stai tăcută, ţeapănă, cu ochii reci!
Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană
Ajuta numai al minţii zbor de foc cutezător…
Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt şi arzător
Nu putea să-l înţeleagă, să-l imite în icoană.
Însă sufletul cel vergin te gândea în nopţi senine,
Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.
Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire,
Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne.
În pădurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine,
Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine
Închinând înţelepciunei viaţa lor cea trecătoare.
Dar un mag bătrân ca lumea îi adună şi le spune
C-un nou gând se naşte-n oameni, mai puternic şi mai mare
Decât toate pân-acuma. Şi o stea strălucitoare
Arde-n cer arătând calea la a evului minune.
Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei grămădit într-o fiinţă?
Fi-va braţul care şterge-a omenimei neputinţă
Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate?
Va putea să risipească cea nelinişte eternă,
Cea durere ce-i născută din puterea mărginită
Şi dorinţa făr- de margini?… Lăsaţi vorba-vă pripită,
Mergeţi regi spre închinare la născutul în tavernă.
În tavernă?… -n umilinţă s-a născut dar adevărul?
Şi în faşe d-înjosire e-nfăşat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Răsări o stea de pace, luminând lumea şi cerul…
Sarcini de-aur şi de smirnă ei încarcă pe cămile
Şi pornesc în caravană după steaua plutitoare,
Ce în aerul cel umed, pare-o aşchie din soare,
Lunecând pe bolta-albastră la culcuşu-eternei mile.
Ş-atunci inima creştină ea vedea pustia-ntinsă
Şi pin ea plutind ca umbre împăraţi din răsărit,
Umbre regii şi tăcute ce-urmau astrul fericit…
Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă,
Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin
Povestind poveşti bătrâne, au văzut păstorii steaua
Cu zâmbirea ei ferice şi cu razele de neauă
Ş-au urmat sfinţita-i cale către staulul divin.
……………………………………………………………
Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său,
Dară inima-i deşartă mâna-i fină n-o urmează…
De a veacului suflare a lui inimă e trează
Şi în ochiul lui cuminte tu eşti om nu Dumnezeu.
Azi gândirea se aprinde ca şi focul cel de paie
Ieri ai fost credinţa simplă însă sinceră, adâncă,
Împărat fuşi Omenirei, crezu-n tine era stâncă…
Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.
ApreciazăApreciază
mircea v.
Eu zic, ca de cate ori vei vedea ceva despre Eminescu, in sensul ca ar fi fost anticrestin, sa te gandesti ca Mihai (de fapt Mihail) Eminescu o iubea pe Maica Domnului.
„Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.”
Si-a ales-o Craiasa! Asta nu spune destul? Oare nu va fi fost el constient ca a mai scris si gresit, influentat fiind de filosofia ateista germana si de religiile orientale?
Dar, fratele meu, el a murit pentru neam! Pentru Adevar! Ce poate fi mai mare decat aceasta?? El a murit crezand ca Biserica Ortodoxa e mama neamului romanesc.
Moartea lui nu e trista cum spune pr Savatie Bastovoi! Moartea lui e dobandirea cununii de mucenic!
Dar sa zicem ca ar fi corect ce zici tu, desi te contrazic cu tarie, chiar si asa, murind pentru neam, nu a fost el macar mantuit?
Dar eu zic ca a fost mai mult de atat. Ca este!
Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii!
ApreciazăApreciază
Sunt parcă tot mai mulți care ajung să-l denigreze pe Mihai Eminescu, un simbol al naționalismului românesc, poate cel mai mare naționalist și cugetător român. N-a fost un liber cugetător. Există unele cărți precum ,,Eminescu și ortodoxia”, care ne demonstrează apartenența sa la ortodoxie. Încă din studenție, ca secretar al Ligii studenților, a organizat în 1871 întâlnirea de la mănăstirea Putna, unde este îngropat și astăzi Sfântul Voievod Ștefan cel Mare…
ApreciazăApreciază
Iacoboaie Radu
Ma gandesc cu groaza, dupa ce ne-or lua usor usor pe cate unu, ce vor zice cei ramasi: „taci ma, ca n-a fost cine stie ce ortodox, ba iata ca a fost nebun sau traficant de droguri sau …„
ApreciazăApreciază
În cazul lui Mihai Eminescu, care prin articolele și discursurile sale activa cu înflăcărare pentru drepturile românilor din provinciile românești ocupate și împotriva unor planuri ale Alianței Izraelite Universale, masonii s-au pus de acord cu faptul că asasinarea lui l-ar transforma într-un erou național, lucru care trebuia evitat cu orice preț. De aceea, au recurs la uciderea lui lentă prin administrarea unor injecții cu mercur și construirea imaginii de nebun și bolnav de sifilis, PENTRU A-L COMPROMITE TOTAL ÎN FAȚA PUBLICULUI LARG. Eminescu a avut parte de o moarte agonizantă, care a ținut peste șase ani, între 1883 și 1889.
A MURIT CA MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC DAR S-A ASCUNS ACEST FAPT PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE.
DAR ÎN CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ ESTE PREZENT MEREU, ACTUAL ȘI VIU…
Cu noi, nu avem de unde ști ce se va întâmpla. Numai bunul Dumnezeu știe, El care ne ocrotește și ne întărește, dacă îi păzim poruncile Lui. Așadar, FĂRĂ TEAMĂ FRAȚILOR! TEAMA DE MOARTE NU FACE CINSTE UNUI CREȘTIN. ESTE ȘI O ZICALĂ: DE CE ȚI-E FRICĂ NU SCAPI…
ApreciazăApreciază
Erată: Dumnezeu în loc de Doamne. Graba, ce să-i faci… Se mai întâmplă.
ApreciazăApreciază
O mare greșeală făcută de criticii literari din timpul comunismului este etichetarea sau catalogarea lui Eminescu ca ,,ultimul romantic” al Europei, ,,poet romantic”… Într-adevăr, romanticii au scăderi importante, deoarece acest curent al romantismului vine din lumea protestantă (îndeosebi Germania).
ApreciazăApreciază
Apoi, în literatura română, povestea de iubire dintre Eminescu și Veronica Micle este aprecată ca fiind cea mai frumoasă. Au mărturisit acest lucru mai mulți critici literari și oameni de cultură.
ApreciazăApreciază
Din link-ul postat de tine am selectat un fragment care este relevant DAR DISCUTABIL, întrucât Eminescu a fost încadrat pe nedrept în categoria poeților romantici, datorită unor poezii ale sale de factură romantică (purtând amprenta lecturilor sale filosofice din Schopenhauer îndeosebi). ESTE UN CLIȘEU CE DATEAZĂ DE PE VREMEA COMUNIȘTILOR, CEI CARE I-AU CENZURAT OPERA ȘI DEFORMAT IMAGINEA. Iată fragmentul, pe care îl supun atenției tuturor celor care au studiat cât de cât opera lui Eminescu în integralitatea sa (am marcat prin spațiu liber ceea ce este greșit după părerea mea):
,, Lauda demonului se face în modul cel mai clar si direct
Lauda demonului este un scop deloc de neglijat, atât în poezia lui Eminescu cât si a altor romantici. Cel putin în cazul nostru ea seface în modul cel mai clar si direct, într-un cadru ce s-ar vrea crestin. Atunci când poetul descrie sau foloseste scene din Evanghelie, oface într-un mod cu totul satanic. Iată o strofă ce ar trebui să înfătiseze Nasterea Mântuitorului, pe care o citez cu anevoie: “Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, / Te-am văzut născut în paie, fata mică si urâtă,/ Tu, Christoase, o ieroglifă stai cu frunteaamărîtă,/ Tu, Mario, stau tăcută, teapănă, cu ochii reci!” (Dumnezeu si om).Este vorba si de poezia “Înger si demon”. Eminescu prezintă un “înger” aprinzându-se de poftele cele nerusinate pentru un demon cu“fruntea tristă”. (Vezi si “Cezara”). “Ea-l vede miscând poporul cu idei reci, îndrăznete/ Ce puternic e – gândi ea, cu-amoroasă dulcespaimă;/ El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă/ Contra tot ce grămădiră veacuri lungi si frunti mărete.”Mai departe autorul desfăsoară imaginea unui “demon-bun” care vrea să facă dreptate în lume, iar Dumnezeul cel rău nu-i permite.Căzînd într-o gravă erezie, Eminescu, crezându-se mai milostiv decât Dumnezeu, ar vrea să-l mântuiască pe demon. Nu mai intru înamănuntele pe care este cu neputintă a le scrie si cele ce se înteleg la sfârsitul odiosului poem.
Cert este că Eminescu nu a avut niciodată nici cea mai mică întelegere pentru crestinism si idealurile crestine.
Dar nu trebuie să ne ducem prea departe. Să ne oprimnumai la capodopera lui Eminescu – “Luceafărul” si toate celelalte cuvinte vor fi de prisos. Un poem similar întâlnim în romantismulrus la Lermontov, care iarăsi este capodopera artistului. Poemul rusului se intitulează direct “Demonul”. Amândoi autorii fac în operalor apologia cea mai fătisă a demonicului. Nu este cazul să însiruim calitătile pe care le preamăresc poetii la “eroul” lor. Cel putin“Luceafărul” cred că este prea bine cunoscut tuturor. Nu spun nimic deosebit dacă voi aminti că în spatele “Luceafărului”/”Demon” stau însusi autorii. Acesta este chiar idealul romantic.Asa s-au visat romanticii în neîntelepciunea lor, precum Lucifer. Rebeli si visători, “vesnic tineri, înfăsurati în mantie”, ei colindautărâmurile cele nelimitate ale imaginatiei, îmbătati de propria dezlăntuire. Până în cele de pe urmă ei au considerat această dezlăntuireca pe o cucerire proprie, meritul pentru care si-l asumau cu mult orgoliu. Bietii romantici se adânceau оn lărgimile cele fără de capătale întunericului, amăgindu-se cu jalnicul si meschinul gând că ar fi răpit lui Dumnezeu mai multă libertate decât ar fi binevoit El săacorde oamenilor. Dureroasă, tristă priveliste. Făpturi preaiubite care se ridică împotriva Făcătorului si Domnului lor. Cât de jalnic asfârsit lupta lor: “A muri fără sperantă! Cine stie-amărăciunea/ Ce-i ascunsă-n aste vorbe? – Să te simti neliber, mic,/ Să vezi marile-aspiratii că-s reduse la nimic…” (Mihai Eminescu, “Înger si demon”).
Oare este cert că Eminescu nu a avut nici cea mai mică înțelegere pentru creștinism și idealurile creștine??? Atunci poeziile creștine ale sale și unele afirmații ale sale unde le încadrăm? Și eu și alți comentatori de pe acest blog deja am amintit o parte dintre ele…
ApreciazăApreciază
De asemenea este discutabil și fragmentul: ,,Romanticii au inversat lucrurile si, orbiti de propriile patimi, au atribuit întunericului calităti izbăvitoare, iar lumina, care îi certa pentru nepriceperea si orbirea lor, cu îngâmfare au socotit-o vrăjmasă scopurilor lor. “Este o eroare a majoritătii artistilor moderni că au început să-si populeze constiinta cu forme ale lumii subterane, încercând să facă astfel din lumea de sus un tărâm al întunericului,în vreme ce ei de lumină au nevoie mai mult decât orice” (R. Huch). Noi toti parcă am fi niste copii, care, treziti din somn si fiind orbiti de strălucirea becului strigă: “stinge-o, stinge-o”. Ca si copiii, noi nu avem răbdare să îndurăm scurta usturime a razelor, ca mai apoi să vedem bine în lumină, ci ne întoarcem pe o parte si, lenesi, neadâncim mai departe în somnul negru al irosirii noastre. Înainte de a adormi pentru totdeauna cu somnul necunoasterii, cei ce vomrefuza Lumina, să ne întoarcem la zilele copilăriei noastre si-n întunericul noptii ce se va lăsa să ne gândim la noaptea care a căzut încele din urmă si peste mintea cea frumoasă a poetului nostru mult iubit.
Si-ntotdeauna când zicem această poezie să fim cu gîndul la tristul lui sfârsit, care putea să fie altfel:
Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună,Se ascund în rămurele – Noapte bună! Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm si florile-n grădină – Dormi în pace!Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce – FIE-TI ÎNGERII APROAPE,Somnul dulce! Peste-a noptii feerieSe ridică mândra lună,Totu-i vis si armonie – Noapte bună!
ApreciazăApreciază
OFF TOPIC
,,Dar un sclav pierde altceva decât un om liber. Când un om liber (sau bogat – n.a.) moare, își pierde plăcerea vieții. Un sclav (un sărac – n.a.) pierde durerea. Moartea este singura libertate pe care o cunoaște un sclav. Din această cauză nu se teme de moarte. Și din această cauză vom învinge. (chiar și după moarte – n.a.). (…) Poate că nu mai există pace pe lume pentru noi și pentru alții. Nu știu. Dar știu că, atât cât vom trăi, trebuie să rămânem credincioși scopurilor noastre (în cazul ortodocșilor – mântuirea – n.a.). Știu că suntem frați. Și mai știu că suntem liberi.”
(din discursul lui Spartacus, din filmul cu același nume, 1956,
interpretat de Kirk Douglas; min. 3:03 din partea a II-a și 39:27 ibidem)
ApreciazăApreciază
Frate, nu stiu cat de off topic sant cele de mai sus, da le cam faci varza rau de tot. Ce zice Spartacus e una, ce zice ortodoxia e cu totul diferit. Noi vorbim aici dpdv ortodox si nu dpdv al lui Spartacus. Spartacus nu s-o fi temut de moarte din cauza de lipsa de libertate lumeasca. Ortodoxul nu se teme de moarte din cauza de iubire fata de Iisus, din cauza de invatatura ortodoxa.
Ce parere ai de Tigrius (sclavul care si-a rascumparat libertatea, i-a daruit-o lui Dumnezeu adica s-a facut calugar, Sf Ioan Gura de Aur l-a facut preot, apoi a fost torturat pt a-l murdari pe Sf Ioan Gura de Aur de-i atarna carnea ca bucatile de stofa, dar cat a avut putere, a declarat ca Ioan este sfant)?
E o diferenta intre Spartacus si Tigrius…
ApreciazăApreciază
Acest text nu are legătură cu tema articolului de față.
ApreciazăApreciază
Eminescu a fost mare, prea mare. Nu a fost un sfant dar a murit ca un sfant, iar acum se bucura cu sfintii. Pentru mine Eminescu este un model.
ApreciazăApreciază
Iacoboaie Radu, danielvla, Stop rfid,
Eminescu este un simbol al nationalismului, nu contest asta, dar nu este un simbol al ortodoxiei. A se citi si capodopera Luceafarul. Si acolo veti vedea ce Dumnezeu este prezentat si cum vorbeste acest dumnezeu cu demonul despre oameni. Cam nasol. Departe rau de ortodoxie capodopera. Ce rol are poezia, doar estetic, sau si unul moral? Repet, nu poti s-o scalzi asa, nu se poate. O data alba, o data neagra.
Mi-a placut argumentul cu „povestea de dragoste dintre Eminescu si Veronica Micle este cea mai frumoasa, ca au zis-o multi” …
Pai frate, Veronica Micle era casatorita. Cam ce spune invatatura ortodoxa? Cum se numeste asta? E un model asta? Pai asa imi aleg de model zeitatile alea hinduse care aveau 15000 de neveste si 200000 de copii, care furau neveste de la altii… Modelul trebuie sa tinda spre sfintenie inca din timpul vietii, ca si asa sant slab, si daca imi aleg si model slabut incep sa ma simt bine in pielea mea. Model este Constantin Brancoveanu si copiii sai, Sfintii Inchisorilor, un Sfantul Ioan Gura de Aur si toti sfintii si mucenicii. Da acum nu pot sa zic, lasa frate sa curvesc, ca o sa fiu eu mucenic, si ma spal de toate pacatele. Nu tine. Si apoi, e usor sa-i inveti pe altii. Mai greu e sa te strunesti pe tine. „E puternic cine se stapaneste pe sine, nu cine stapaneste peste altii” zice Ernest Bernea. Eu am nevoie de modele puternice, ca macar sa ma uit in sus, cu capul pe spate.
Chiar asa, incercati sa cititi viata Sfantului Ioan Gura de Aur (Virgil Gheorghiu), Viata Parintelui Calciu, Viata lui Virgil Maxim, Viata Parintelui Papacioc, Justin… si comparati-o cu a lui Eminescu. Si apoi sa va raspundeti sincer, daca Eminescu poate fi un model alaturi de acesti oameni, in cele ale ortodoxiei. Sau comparati poezia lui Eminescu, cu cea a lui Radu Gyr, chiar Demostene Andronescu, in cele ale ortodoxiei, si vedeti ce rezulta.
M-as bucura ca toti romanii sa se mantuiasca, inclusiv Eminescu. A fost geniu, a fost nationalist, a fost aproape singur impotriva tuturor, a avut o minte sclipitoare, dar nu a fost profesor de ortodoxie. S-a risipit mult in cele lumesti. Din nefericire.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
ApreciazăApreciază
Eu nu îl divinizez pe Eminescu. Să nu fiu înțeles greșit. Adorația se cuvine numai și numai lui Dumnezeu. Însă Eminescu a fost un mare patriot care din iubire pentru aproapele său (neamul românesc) a îmbrăcat cămașa morții. Asemenea marelui Mihai Viteazul. Un adevărat naționalist.
IAR NAȚIONALISMUL ESTE INDISOLUBIL LEGAT DE CREȘTINISM. Asta spune părintele profesor Dumitru Stăniloae. Petre Țuțea a scris volumul ,,ÎNTRE DUMNEZEU ȘI NEAMUL MEU”. Așadar, nu trebuie să existe o prăpastie între naționalism și creștinism, care se întrepătrund, sunt ca aerul și apa pentru ființele vii.
ACESTEA NU TREBUIE SEPARATE AȘA CUM MASONII AU SEPARAT STATUL DE BISERICA LUI HRISTOS.
ELE MERG ÎMPREUNĂ.
Ne naștem români și nu putem schimba acest dat. Suntem botezați ortodocși după naștere dacă părinții sunt creștini ortodocși. SIGUR CĂ ORTODOXIA ESTE MAI IMPORTANTĂ. DAR NU PUTEM RENUNȚA LA NAȚIONALISM. Suntem ortodocși dar și români. Aceasta este IDENTITATEA NOASTRĂ: ROMÂNI ȘI CREȘTINI.
Doamne ajută!
În timp ce scriam, urmăream întâmplător peându- Trinitas cum era denaturat Eminescu de un pretins ,,eminescolog”, criticul de istorie literară Dan C. Mihăilescu (cel care l-a reprezentat pe masonul Alexandru Ioan Cuza la emisiunea globalistă ,,Mari români”) în cadrul emisiunii de pe Trinitas ,,Cultura și credința azi”. Acesta voia să deconstruiască imaginea publică actuală a lui Eminescu pentru a fi pe placul evreilor sioniști, prezentându-l ca având o iubire excesivă pentru România etc… Conspirația masonilor? Oh, nu se poate…
ApreciazăApreciază
Mihai Eminescu e creator de limba in sensul punerii in valoare a limbii romane, descoperindu-i sensurile adanci si numai pentru aceasta si ar fi suficient sa se bucure de pretuirea noastra. In plus fata de aceasta el a pus bazele gandirii politice ROMANESTI, libera de doctrine straine, toti, dar absolut toti romanii nationalisti, revendicandu-se de la Eminescu. De altfel daca vrei sa intelegi ce se intampla cu Romania odata cu epoca moderna trebuie sa incepi cu articolele lui Eminescu. Nu poti sa nu simti zbaterea imensa a acestui OM atunci cand il citesti, credinta si iubirea de neam. Tot ceea ce e legat de o mana de pamant, respectiv pacatele palesc in fata realizarilor si impactului imens de pozitiv avut asupra urmasilor de acest prim ROMAN ABSOLUT.Sa dea Dumnezeu sa mai avem 10 ca Eminescu si am fi salvati.
ApreciazăApreciază
Eminescu este unic. Codreanu este unic. Fiecare erou și martir al neamului românesc a fost unic în felul lui. Eminescu a fost un deschizător de drumuri, un model care a servit deja multor generații care i-au succedat. EL NU TREBUIE ÎNȚELES FRAGMENTAR. A FOST O PERSONALITATE COMPLEXĂ ȘI CU APTITUDINI ÎN MAI MULTE DOMENII ALE CUNOAȘTERII.
Fratele Emilian a spus mai sus un mare adevăr: ,,daca vrei sa intelegi ce se intampla cu Romania odata cu epoca moderna trebuie sa incepi cu articolele lui Eminescu”. Am debutat cu volumul ,,CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? Un proces al comunismului, globalizării și materialismului societății de consum” (edițiile 2004 și 2005). Și mărturisesc că de un mare folos mi-a fost lectura operei eminesciene (nu doar celei poetice).
ApreciazăApreciază
http://www.flux.md/editii/201141/articole/12528/
In esenta, asta era ideea cand am facut comparatia intre Bastovoi si Eminescu. Si Eminescu stie, simte ca viata calugarului este suprema forma de vietuire. Mai ales pentru genii.
Pentru orice om este valabila spusa Parintelui Arsenie Boca:
„E atat de mare sufletul omului, dupa obarsia sa, incat numai Dumnezeu il poate umple. Cu orice altceva de-ai incerca sa-ti saturi sufletul, nu faci decat sa ti-l ingustezi pe masura dorintei urmarite: asta-i desfigurarea lui!
Cu alte cuvinte renunti la inrudirea ta cu Dumnezeul infinit, cu Dumnezeul nemarginirii si te lipesti de aceea pe care multi Parinti ai Bisericii o izbesc cu vorba aspra: „curva lume” (pofta trupeasca).
Sa fii in lume, dar intotdeauna (adancit in smerenie) sa fii mai presus de lume!
Nu ingusta rostul vietii tale numai la idealuri pamantesti! Implineste-le si pe acelea,
dar intotdeauna fii mai presus de ele. Din cauza nestatorniciei lor, a conflictelor cu
rautatea si infirmitatea lumii, trebuie sa-ti asiguri viata in Dumnezeu, Care nu te minte,
cum te minte mai sus pomenita lume. ”
Insa pt genii, spusele parintelui, devin critice. La genii totul e exacerbat, totul este inmiit. Si cu cat geniul incearca sa-si umple sufletul cu cele lumesti, cu atat este mai nemultumit, pt ca raspunsul asteptat de catre geniu din partea lumii ar vrea sa fie si el inmiit, dar geniul primeste din partea lumii doar unitatea. In cel mai bun caz. Si geniul devine de o mie de ori mai nefericit si mai nemultumit si mai instabil decat omul obisnuit.
Salvarea vine doar prin Dumnezeu, si prin calugarie. De acest fapt, Bastovoi si-a dat seama cand avea 21 de ani, si asta l-a salvat (Parintele Savatie spune asta; a cunoscut si el foarte bine iubirea femeilor, la 18 ani a fost internat la Socola…). Eminescu nu a avut curajul, nu a avut taria sa faca acest pas.
ApreciazăApreciază
Greșeala este că faci o comparație între doi oameni, două genii cum spui tu. Fiecare are o taină a ființei lui, la care nu pot avea acces ceilalți din jur. Și numai bunul Dumnezeu cunoaște cu adevărat inimile noastre, smerenia și credința noastră.
Monahii sunt în general deasupra mirenilor, pentru că se desprind mult mai mult de cele lumești și trecătoare, dar nu toți se mântuiesc. Ei au războiul gândurilor dar și așteptările de la ei sunt mai mari.
ApreciazăApreciază
Nu-i putem reproșa lui Eminescu că nu s-a făcut monah și că de ce nu a ales calea călugăriei. Ba, ,,nu i s-a oferit nici măcar posibilitatea stabilirii într-o mănăstire” (citat din fragmentul de mai jos). EMINESCU S-A DĂRUIT NEAMULUI SĂU ȘI ORTODOXIEI.
Din link-ul pe care l-ai postat (http://www.flux.md/editii/201141/articole/12528/) rezultă tocmai contrariul față de unele afirmații făcute de părintele Savatie Baștovoi:
,,Sacrificiul eminescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui Eminescu. Spovedania de la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Ediţia de Vineri Nr.201141 din 11 noiembrie 2011)
Despre mântuirea lui Eminescu
În adâncimile lui, care ne vor rămâne pururi pierdute, ca pedeapsă, Eminescu a găsit calea luminării, pe care, ştiindu-se în impas existenţial, a vrut s-o salveze şi pentru noi, călugărindu-se. Dar nici şansa aceasta nu i s-a dat, deşi intra perfect în „ereditatea” familiei, dacă vreţi. Între fraţii şi surorile Ralucăi Juraşcu, au existat nu mai puţin de cinci călugări şi călugăriţe: Calinic, Iachift, Fevronia, Olimpiada, Sofia (vezi articolul Familia Eminescu şi Ortodoxia – nota Z.O.).
Cea din urmă, la rândul ei, a avut o fiică tot călugăriţă – Xenia. Toate au fost femei inteligente, între care a strălucit Olimpiada, ajunsă maică stareţă la Agafton. În trecerea prin impasul existenţial din închisorile comuniste, N. Steinhardt s-a călugărit, iar la ieşire s-a retras la mănăstirea Rohia, înzestrând cultura noastră cu opere memorabile. Lui Eminescu, nu i s-a lăsat această şansă, deşi el a gândit o asemenea soluţie în momentele epuizante de la Timpul. Al doilea proiect existenţial de salvare a omului Eminescu este ruinat de critic după cel al căsătoriei, ambele putându-i aduce echilibrul şi ordinea în viaţă, de care ar fi avut atâta nevoie.
Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, cum zice, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” împreună cu Simţion, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat (să înveţe acum albaneza!), vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”.
De ce? O călugărire la o mănăstire din Bucureşti ar fi avut avantajul păstrării contactului cu marele centru cultural al ţării. Că acest gând era foarte puternic la Eminescu, o atestă şi confesiunea făcută lui Zamfir C. Arbore, şi el victimă a evenimentelor din 28 iunie 1883. Asta se petrecea în 1882, când Maiorescu nu descoperise semne de „alienat”: „ – Ştii ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”[1].
Cum între viaţă şi operă, la Eminescu, e o solidaritate ontologică, nu e întâmplător că ipostaza cea mai grăitoare a eroilor săi este călugărul (v. Sărmanul Dionis, Cezara, Povestea magului călător în stele etc.). De altfel, gândul salvării prin călugărire nu l-a părăsit nici după 1883, ecoul acestuia răzbătând într-o scrisoare a lui Petre Missir către Maiorescu (Iaşi, 30 aprilie1884). Bineînţeles, nu putea fi decât simptom de nebunie în ochii acestor oameni. Missir o lua ca pe o glumă, Maiorescu ca „alienaţie”. De fapt, toată viaţa el a trăit ca un călugăr (în sensul renunţării la vanităţile lumeşti). Dar „călugăria” lui fiind laică, ne duce mai degrabă cu gândul la viaţa de „butoi” a lui Diogene.
Şi fiindcă nu i s-a oferit nici măcar posibilitatea stabilirii într-o mănăstire, el s-a adâncit în una interioară, contrapunând-o infernului pedepsitor. S-a descoperit, în cele din urmă, voievodul Matei Basarab, mult dăruit de bunul Dumnezeu. Acest dar al Domnului era atât de cuprinzător în fiinţa lui, încât s-a întrupat în acele versuri geniale din 1889, din care Al. Vlahuţă n-a reuşit să reţină decât un catren, ultima şi cea mai desăvârşită capodoperă de spiritualitate creştină zămislită de Eminescu: Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste’ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte!
L-am ascultat pe Părintele Galeriu, la un simpozion Eminescu (Predeal, toamna lui 2000), interpretând teologic aceste ultime versuri eminesciene. A făcut-o cu profesionalism şi har, conchizând că teologii români ai vremii nu s-au ridicat până la gândul exprimat, aici şi în alte texte, de poet. I s-a dat Iadul, dar acesta nu l-a biruit, ci a fost biruit. E chiar semnificaţia ultimă a sacrificiului eminescian primit nu pentru sine, ci pentru neamul său.
Theodor Codreanu
Fragment din lucrarea profesorului Codreanu EMINESCU ŞI MISTICA NEBUNIEI – Ediţie revăzută şi redimensionată, pentru a cărei publicare se caută fonduri
[1] Zamfir C. Arbore, în „Sămănătorul”, VI, 1909, pp. 531-533.
Spovedania lui Eminescu la Sfinţii Voievozi
Şi mai puţină lume ştie, cred, despre episodul din 1886, când, abia ajuns la Mânăstirea Neamţ (8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavriil), Eminescu a cerut să fie spovedit şi împărtăşit. S-a păstrat până în zilele noastre un fragment din însemnarea preotului care a oficiat (datorăm editarea acestui fragment dlui prof. Paul Miron):
„Pe ziua de sf. Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…” (aici se întrerupe însemnarea, pagina următoare a cărţii de rugăciuni pe care fusese scrisă pierzându-se).
Nu discutăm acum cele ce ţin de această însemnare (am făcut-o în altă parte şi vom reveni, desigur) – dar amintirea mânăstirii Agafton trebuie să ne atragă atenţia, ca şi cântarea de vecernie „Lumină lină”, care se regăseşte în sonetul „Răsai asupra mea” (de pe la 1879, din zona manuscrisă a cunoscutei „Rugăciuni”):
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca’n visul meu ceresc d’odinioară
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nemerniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Nae Georgescu
Fragment din articolul Familia Eminescu şi Ortodoxia (II) – „Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici…”
Sursa: ziaristionline.ro
ApreciazăApreciază
Frate SACCSIV. Auzi „MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si in viitor … „. Care viitor? SA VEDEM PREZENTU. CAZU ADRIAN ZGLOBIU.
ApreciazăApreciază
geo said, on iunie 16, 2014 at 9:54 am
Urmăream acum vreo câţiva ani de zile o emisiune tv, în care, mai mulţi tineri cu talent literar, adunaţi în jurul lui Nicolae Manolescu, spuneau că s-au săturat de Eminescu. În ce sens? În toate sensurile. Pentru cei mai în vârstă din familia mea, emisiunea apărea ca o blasfemie, ca o nebunie. Pentru mine însă, nu. Ştiam că era vorba despre o acţiune premeditată a lui Manolescu şi a altor elite româneşti de a termina odată cu Eminescu. Munca a început cu mult timp înainte, atunci când s-a fabricat mitul nebuniei lui Eminescu şi a continuat şi în perioada contemporană cu încercările de denigrare şi de scoatere a sa din inima şi memoria românilor, de către un popor aciuat pe aceste meleaguri, evreii, a căror scopuri şi metode de lucru au fost înfierate de marele român, Mihai Eminescu.
Nu a fost surprinzător pentru mine, atunci când, la întrebarea realizatorului emisiunii tv, ce cunosc aceşti tineri despre activitatea culturală, politico-socială şi istorică a lui Eminescu, tinerii au vorbit tot timpul despre poezia (care, chipurile, nu era prea valoroasă) şi despre mondenitaţile lui. De restul activităţii nu ştiau mai nimic. Înainte de a mă grăbi să-i discreditez, m-am gândit la modul cum este predat Eminescu în şcoală. “Poetul nepereche”, “Cel mai mare poet”, “Personalitatea completă a culturii româneşti” etc. Dacă adăugăm la zecile de epitete pe care le rosteşte la oră un profesor şi interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie să le înghită cu toptanul fără prea multe întrebări, avem o imagine a modului defectuos în care va fi perceput Eminescu de copii.
Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodată de ce Eminescu este un poet atât de mare. Nici unul nu mi-a spus că jurnalistul Eminescu era cel puţin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu ştiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de aşa natură ştiu exact care este adevărul şi acţionează în consecinţă. Dar membrii Academiei Române ştiu şi mai bine ce înseamnă să scoţi tone de cărţi despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societăţii româneşti şi se dau soluţii de vindecare. Modul defectuos sau intenţionat defectuos în care se predă Eminescu echivalează cu un atentat asupra culturii şi istoriei româneşti. Atentat, care este tot mai minuţios elaborat în laboratoare obscure şi a cărui faţă începem să o întrezărim în manualele alternative pe care le cunoaştem cu toţii. Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în şcoala primară, gimnaziu sau liceu, ci şi în universităţi. Otrava împrăştiată ajunge cu mare uşurinta în toate revistele literare şi culturare. Marii oameni de cultură cad în capcana acestor denigrări mârşave.
Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta nevoie copilul cât mai ales de luptătorul neostenit pentru neam şi ţară. M-aş bucura ca în loc de recitările papagaliceşti ale poeziilor lui Eminescu, lumea să reproducă tot mai mult textele sale politice, să ia aminte la lupta şi la jertfa sa.
Atunci când vom înţelege cu adevărat destinul celor mai mari fii ai acestui neam, Corneliu Zelea Codreanu şi Mihai Eminescu, şi vom urma exemplul lor, România va deveni o ţară ca soarele de pe cer, puternică şi ascultătoare de Dumnezeu.
Cum a fost asasinat Eminescu. Prezenţa ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice româneşti supuse masoneriei şi evreilor. Eliminarea lui Eminescu era iminentă. Ne aflăm în apropierea semnării unor tratate politice mult negociate de statul român, care pur şi simplu nu mai avea loc pentru un Mihai Eminescu. Distrugerea sa nu se putea înfăptui însă printr-un procedeu rapid şi direct. Fabricarea nebuniei sale reprezenta singura opţiune întrucât se putea invoca ori de câte ori ar fi venit vorba de scrierile marelui ziarist. Eminescu era nebun aşa că nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat în considerare.
Procesul de asasinare fizică şi morală a lui Mihai Eminescu explodează în ziua de 28 iunie 1883. Ziarul “Românul” care se afla în polemică cu Eminescu scrie pe 1 iulie: “Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sa nu va fi de cât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire”.
Acesta era semnalul scoaterii din viaţa publică a marelui ziarist. “Timpul” vine cu o declaraţie abia pe 2 iulie 1883 în care spunea: “Cu începere de astăzi, 1 iulie, direcţiunea politică şi redacţia ziarului “Timpul” este încredinţată d-lui Mihail Paleologu.” Opinia publică înţelege astfel că Eminescu este scos din presa românească. Nicăieri nimeni nu dădea însă nici un motiv, nici o explicaţie asupra îmbolnăvirii sale subite.
“Timpul” revine cu un comunicat a doua zi pe 3 iulie: “Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţie, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum.” Trebuie să observăm faptul că în textul ambelor comunicate Eminescu este numit poet, chiar dacă este evident faptul că funcţia pe care o îndeplinea în cadrul “Timpului” era cea de ziarist.
Ziua decisivă este, după cum am spus deja 28 iunie 1883, când se petrec o sumă de lucruri bizare atent meşteşugite pentru a fabrica nebunia eminesciană. Soţia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu urmatoarea rugăminte: “Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău.” Maiorescu găseşte în acest bilet pretextul perfect pentru a pune planul în aplicare.
Pe de altă parte însă se ştie că Eminescu era în aceea zi la baia Mitraşewschi, lângă strada Ştirbei Vodă, nu departe de sediul Societăţii Carpaţii, societate interzisă de oficialităţi în aceeaşi zi. Eminescu fusese dus acolo de către Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce îi şi reuşeşte. Eminescu îşi iese din minţi, Ventura îl părăseşte. Anunţă apoi imediat poliţia că trebuie să ridice un nebun de la baia Mitraşewschi. Anunţă în acelaşi timp pe Secăşeanu şi Ocăşeanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc imediat la locul respectiv ajutându-l pe Eminescu să îşi revină în fire. Ventura era redactorul ziarului “L’Independence roumaine”, ziar al cărui director Emille Galli, fusese expulzat din România în aceeaşi zi fatidică de 28 iunie. Galli nu este singurul expulzat în acea zi, aceeaşi soartă a avut-o şi ziaristul Zamfir C. Arbore, prietenul poetului şi cu siguranţă mulţi alţii.
Toate aceste evenimente s-au petrecut pe fondul semnării iminente de către România a tratatului cu Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia), negociat mai bine de doi ani şi jumătate de către Junimişti, conduşi de Carp, tratat susţinut în totalitate de Titu Maiorescu.
Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, de la începutul lui iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la “Junimea” poemul său, “Doina” au iritat puterile centrale. Alături de Eminescu s-a aflat şi Petre Grădişteanu care a avut un discurs la fel de înflăcărat.
Von Bismarck este gata să declare război României dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că se va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiinţarea “Societăţii Carpaţii”, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă şi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Ţară. Rolul central in acesta Societate îl avea Eminescu. Iată că România se supune exigenţelor străine, interzice societatea Carpaţii, elimină din scenă pe mulţi simpatizanţi francofoni, Petre Grădişteanu împreună cu D.A. Sturdza pleacă la Viena să îi ceară personal scuze împăratului pentru discursul de la Iaşi. Toate astea se întâmplau pe 28 iunie 1883, ziua căderii lui Eminescu.
Nimeni nu lămureşte însă opinia publică asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirmă numai că este o boală gravă. În luna iulie, Titu Maiorescu iniţiază o listă de subscripţie pentru a strânge banii necesari internării lui Eminescu la Viena, listă pe care o publică în facsimil.
În numărul din luna august al revistei “Literatorul”, Alexandru Macedonski publică o epigramă prin care va arunca în aer liniştea aşternută asupra bolii lui Eminescu. Textul epigramei este următorul:
“Un X… pretins poet – acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum…
L-aş plânge dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun
Căci până ieri a fost năuc
Şi azi nu e decât nebun”.
Este momentul mult aşteptat de Ventura care încercase încă din 28 iunie să convingă publicul asupra nebuniei eminesciene, atunci însa cei doi prieteni sosiţi în grabă la baia Mitraşewschi reuşiseră să-l salveze pe Eminescu. Ventura nu voia să fie el cel care declara deschis nebunia lui Eminescu întrucât fusese deja implicat în evenimentul mai sus menţionat. Aşadar epigrama a fost pretextul perfect, imediat după apariţia ei Ventura îl atacă grav pe Macedonski.
“Nu este nici o îndoială, prin această epigramă este vizat nefericitul nostru coleg şi prieten, Eminescu”. Iată că Ventura cel care anunţase poliţia de existenţa nebunului, se retrage acum în ipostaza prietenului indignat arătând spre Macedonscki: “iată cine îl face nebun pe bietul Eminescu”.
Macedonski la rândul său încearcă să se apere spunând că este o epigramă veche care a fost publicată fără ştirea sa, epigramă care în plus nici nu îl vizează pe Eminescu. Există o logica în argumentaţia lui, dacă cercetăm puţin mentalitatea epocii, mai ales după presă vom vedea că înnebuneau foarte mulţi oameni prin anii ’80 ai secolului trecut, mulţi se sinucideau.
Au urmat, manifestaţii publice cu torţe şi gemuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare, oprobiul public a atras multă lume în aceste evenimente, a fost un spectacol bucureştean pe cinste. Ventura şi Macedonski intră într-o polemică puternică, însa răul era deja făcut, Eminescu era în ochii tuturor un nebun tolerat de societate.
În codul de moravuri publice şi politice ale epocii, “boala gravă” a nebuniei îl îndepărta definitiv de la viaţa publică pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva însemna, implicit, şi destituirea lui din funcţie. Iată, aşadar, ce realizează Grigore Ventura: dizlocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opoziţie.
Polemica se stinge, iar la 1 septembrie presa începe să discute deschis problema nebuniei lui Eminescu. “Telegraful” este primul care anunţă că “Mai mulţi prieteni din capitală, amici ai nefericitului Eminescu, s‑au decis a contribui lunar pentru întreţinerea amicului lor în casa de sănătate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare în această frumoasă şi nobilă acţiune.”
Maiorescu reuşeşte să dea lovitura de graţie lui Eminescu la sfârşitul anului 1883, când publică un volum de 64 de poezii eminesciene, între care “Mai am un singur dor”, “Se bate miezul nopţii”, etc. Abilitatea sa a fost extremă, aceste poezii erau menite să distrugă imaginea unui Eminescu naţionalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al problemelor societăţii româneşti. Astfel Maiorescu reuşeşte să scindeze opera eminesciană limitând-o la poezie, din acel moment şi până în zilele noastre Eminescu este cunoscut de toată lumea drept “marele poet”, “poetul naţional al României”, ştergându-se aproape complet opera sa ziaristico-politică, operă cu mult mai valoroasă şi mai bogată decât opera sa poetică.
Una din primele persoane care a sesizat lovitura de maestru a lui Maiorescu a fost Ibrăileanu care scria: “Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al păturilor superpuse, apostolul naţionalismului, duşmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, să publice: “Mi te dă cu totul mie”, “Nu zi ba de te-o cuprinde” (…) Ori chiar şi acestea, nepotrivite pentru un luptător politic, cum era el atunci: “Mai am un singur dor/ În liniştea sării/ Să mă lăsaţi să mor etc” Ori ideea de sinucidere din “Se bate miezul nopţii” (…) Nu cumva acum, la maturitate, şi când avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale şi naţionale – nu cumva credea că nu i-ar fi şezut frumos să publice şi elegii amoroase ori invitaţii la dragoste şi alte poezii “uşoare” – şi unele traduse?”
Eminescu este internat într-o serie de sanatorii din ţară şi străinătate, însă starea sănătăţii sale era foarte bună după cum mărturiseşte Ioan Slavici: “Repausul medicamentos susţinut cu îndârjire de Mihail Eminescu pe timpul fugii din Bucureşti la Viena şi apoi la Florenţa l-a adus în ţară sănătos”.
Volumul de poezii are un succes terilbil, multe versuri devin suport pentru romanţe ieftine cântate în cafenele şi saloane, pierzându-şi profunzimea.
Eminescu însuşi, viu şi dornic să reintre în presă, îşi va asculta “prohodul” în această paranteză a anilor interzişi, 1884-1888. Câteodată se va revolta, va sparge vitrinele librăriilor, îşi va lua volumul de poezii din raft – şi-l va arunca în noroi, călcându-şi-l în picioare: atunci forţele de ordine vor interveni prompt şi-l vor duce pe “insurgent” la poliţie. Aşa s-a întâmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la laşi: poetul a fost “împachetat” pe loc şi dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mânăstirea Neamţ. Pe lângă aruncarea în noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzaţia că “se lua de femei pe străzile Iaşilor, le “apuca de turnura rochiilor”, le atingea în mers, etc.
Ajuns la Neamţ, Eminescu îşi găseşte liniştea. Continuă să scrie în ciuda tuturor.
Acolo, la Mânăstirea Neamţ poetul va definitiva – zic editorii, poezia “De ce nu-mi vii?”, pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la “Convorbiri literare”, cu acest bileţel: “Îţi trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ţi se par acceptabile, le vei face loc în “Convorbiri”. Îndealtminterelea, mă aflu bine şi sănătos în mijlocul acestor munţi şi-ţi doresc asemenea.”
Eminescu era perfect sănătos în perioada în care a locuit la Mânăstirea Neamţ, 1886-1887. Gala Galaction vorbeşte despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective, mărturie stau şi actelor de bucătărie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului.
Întors în casa Henriettei de la Botoşani în 1887, Eminescu este supus unui consult medical din care reiese sănătos psihic: „ În urma unei subscrieri, iniţiată de elevii şcoalei artelor frumoase din Botoşani, s-au strâns 400 lei. De mare ajutor au fost aceşti bani, căci au permis să i se aplice un tratament special mulţumită căruia starea sănătăţii poetului s-a îmbunătăţit în modul cel mai vădit, căci astăzi Eminescu este tot atât de senin cum a fost înainte de boala cea grea de acum 4 ani în urmă. În 13 Iulie Eminescu, însoţit de sora, sa şi de dl. Grigore Focşa, doctoral de aice, a sosit în oraşul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora, 11 a.m. a avut loc, în casa dlui. Şt. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al oraşului Iaşi, Col. Dr. Otremba, medic şef al Corpului IV armată, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez şi Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicină. Deşi mai mulţi din aceşti d-ni. medici aveau să plece din Iaşi încă în 13 Iulie, totuşi şi-au amânat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. În urma unei cercetări minuţioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia că sănătatea lui nu e deloc alterată şi că trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ce priveşte boala lui cea neglijată, care se manifestase la picioare”.
Eminescu era deci sănătos psihic şi perfect capabil de a crea. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl scoată pe Eminescu din casa surorii sale şi îl va duce de mână pe poet la Bucureşti, unde el îşi va regăsi pana de ziarist. Urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul făcându-l, pentru o clipă, pe Gună Vernescu să demisioneze rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este “bietul Eminescu” – şi repede acesta este căutat, găsit, internat la sanatoriul doctorului Şuţu, în martie 1889.
La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului preşedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor.
Se constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem Laurian, Şt. Mihăilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu şi Mihail Brăneanu, care, convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civilă (jurnalul 2783/89) depun la secţia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de părere că “boala fiind în recidivă, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de întreţinerea interzisului”. Procesul verbal al consiliului este scris în întregime şi depus de Titu Maiorescu, care era şi avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) şi depunerea raportului medico-legal, iscălit de doctorii Şuţu şi Petrescu. Urmeaza celebrul interogatoriu pentru evaluarea stării psihice a pacientului.
Iată interogatoriul lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte de moarte:
“- Cum te cheamă?
– Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu să nu-i iau moştenirea.
– Ce-ai de gând să faci când te vei face bine?
– Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane.”
Trebuie să subliniem faptul că acest interogatoriu este construit în întregime pe modelul masonic al cifrelor. Are un anumit număr de cuvinte şi litere, corespunzând cifrelor masonice 48 şi 64. Răspunsul poetului a ridicat nenumărate semne de întrebare. Eminescu nu era cu siguranţă mason. Există ipoteza conform căreia Eminescu ar fi răspuns prin codul acesta masonic. Această ipoteză nu poate sta însă în picioare pentru simplu fapt că întregul interogatoriu se înscrie în criptologia masonică şi nu doar răspunsurile poetului. Este un interogatoriu fabricat în totalitate. Cu toate astea răspunsurile în cazul în care chiar aparţin poetului pot conţine un sâmbure de adevăr. Matei Basarab a fost întotdeauna domnitorul favorit al lui Eminescu, domnitor cu care se identifica. Se presupune că respectivul Poenaru chiar l-a lovit pe Eminescu cu o piatră în cap, eveniment ce este plasat în curtea sanatoriului.
Petre Poenaru este un personaj real, era tenor, din familia mare a actorilor, aşadar lume frecventată de Eminescu. Nu era un străin, un oarecare, ci îl cunoştea pe poet. Nu se explică însă prezenţa acestuia la sanatoriu. Cât despre puşca umplută cu “pietre de diamant”, aminteşte de o baladă populară: “A plecat la vânătoare/ Să vâneze căprioare/ Căprioare n-a vânat/ Şi el singur s-a împuşcat/ Cu un pistol de diamant/ Cu gloanţe de briliant.” Iată‑l pe Eminescu pus în postura vânătorului care se vânează singur, care cade în propria-i cursă. Teorie aberantă care nu poate sta în picioare. Eminescu nu putea calcula aceste răspunsuri după canoanele masonice pur şi simplu pentru că nu putea anticipa întrebările. Şi dacă am accepta ipotetic că Eminescu a făcut respectivele calcule şi a răspuns în funcţie de fiecare întrebare aceasta ar demonstra un singur lucru: deplinătatea facultăţilor mentale ale poetului.
În condiţii normale, în care incidentul cu Poenaru ar fi real parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu şi ar fi trebuit interogat şi autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu există un asemenea interogatoriu.
Trei zile mai târziu Eminescu moare subit. Doctorul Vineş care a fost de faţă în acel moment avea să povestească în 1926 exact cum s-au petrecut lucrurile: “Eminescu se aşează pe pat şi peste câteva minute cade într’o sincopă şi moare imediat”. Varianta oficiala asupra morţii lui Eminescu este însa demenţa paralitică. Înainte de a analiza puţin moartea lui Eminescu să luăm în discuţie perioada 1884-1889, perioadă numită “de mare întunecime” a creaţiei eminesciene. Mărturiile din epocă atestă însă contrariul.
Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botoşani vorbesc de o puzderie de hârtii scrise de către poet, unele luate de A.C. Cuza şi descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar în strada Plantelor, în mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu bolnav vorbesc de maldăre de hârtii scrise de către el, aruncate la coş, ori măturate de femeia de serviciu. Argumentul “creativităţii” cade dintr-un condei în faţa abundenţei de mărturii documentare şi, cu el, diagnosticul medical. Într-adevăr, un “paralitic general”, un “abulic în ultimul grad”, aceştia sunt pacienţi care nu mai creeză, nu mai fac diferenţa între viaţă şi vis, etc.
Alexandru Vlahuţă vizitându-l în spital, îl găseşte comunicabil, pregătit să scrie poezii.
Ilarie Chendi, care a stat în gazdă pe strada Ştirbei Vodă, nr.72, pe lângă Cişmigiu, la aceeaşi adresă pe care o avusese şi Eminescu în anii ’80 ai secolului trecut va povesti cum bătrânele gazde, nişte nemţi, încep a-şi aduce aminte: “Şi mi-au spus, între altele, că după moartea lui Eminescu, care a avut loc în 1889, au venit la dânşii 2 domni care erau prietenii lui Eminescu şi, împachetând toată sărăcia rămasă în urma lui, au umplut 2 cufere cu cărţi şi cu manuscrise şi au plecat”.
“Legendele” eminesciene vorbesc, însă, până astăzi de “caiete” cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse în această perioadă. Biografii săi trec sub tăcere până şi faptul că în buzunarul de la haina în care şi-a dat duhul, în 15 iunie 1889, se aflau scrise de mâna lui poeziile “Viaţa” şi “Stelele în cer”.
Prima criză a lui Eminescu din 1883-1884 când a fost internat la Dr. Şuţu, apoi la Ober Doebing lângă Viena cât şi recidiva din 1886-1887, internat la Mânăstirea Neamţului, institutul pentru alienaţi, corespund unei psihoze maniaco-depresive, în amândouă cazurile a părăsit spitalul aproape complet restabilit, cu facultăţile intelectuale normale.
În 1887 medicii din Iaşi, Dr. Iuliano Bogdan (semnat doctor de Paris), Hynek, dar mai ales doctorului Francisc Iszac au pus diagnosticul unei alienaţii mentale provocată de gome sifilitice pe creier şi la picioare, începând un intempestiv tratament antisfilitic, cum se făcea pe atunci, cu fricţiuni de mercur, în doze enorme cu efecte de-altfel nule în sifilisul nervos (oare de ce nu ştia acest lucru doctorul Izsac?), dar cu urmări catastrofale toxice.
Încă din Renaştere se ştia, însă cum povesteşte Benvenutto Cellini că şi-a tratat cu fumigaţii de mercur boala galică, dar că efectul privea doar stadiul primar sau secundar, mai puţin pe cel terţiar şi deloc sifilisul localizat cerebral.
Supradozajul medicamentos a jucat un rol nefast în evoluţia bolii poetului. De altfel, interesarea sistemului nervos central în intoxicaţia cronică cu mercur explică modificările de comportament, depresiune mintală, insomnie şi câteodată halucinaţii, care după cum ştim au dominat tabloul simptomatic după 1887.
Cum reiese din notele doctorului Vineş, starea lui Eminescu s-a agravat în clinică, astfel că i-a apărut o stare delirantă cu dureri în tot corpul, tremurături, încetinirea reflexelor pupilare (la internare, normale), tulburări grave sfincteriene, abolirea reflexelor osteo-tendinoase (la internare exagerate) toate simptome explicate după noi prin injecţiile de mercur ce le primeşte în clinică, fără rezultat asupra bolii psihice, dar cu grave efecte secundare.
După cum se ştie, lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.
Autopsia evidenţiază “o degenerescenţă grasă a pereţilor cordului, deveniţi fragili şi galbeni, şi prezenţa unor plăci întinse şi proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât şi pe faţa interioară a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului şi a rinichilor s’a observat asemenea o degenerescenţă granulo-grasoasă considerabilă”. Dacă modificările la nivelul aortei aparţin unei ateromatoze incipiente, deloc neobişnuite, rinichii albi cât şi modificările ficatului sunt caracteristice pentru o gravă intoxicaţie mercurială.
Creierul lui Eminescu este uitat pe fereastră, în soare şi, după câteva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat. Subliniem faptul că, în 1889 Marinescu avea 26 de ani, fiind începător, asistentul lui Babeş. Dacă prof. Babeş nu a primit creierul, pot fi avute în vedere două posibilităţi: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tânărului asistent, ori -şi aceasta este ipoteza spre care închinăm- pe undeva, anumiţi oameni, să nu spun o “întreagă protipendadă, se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babeş”
Gh. Marinescu declara despre creierul poetului, mulţi ani mai târziu: “Creierul mi s’a adus dela Institultul Şuţu într’o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluţiunilor. Putrefacţia era datorată faptului căldurii celei mari, probabil că s’a scos prea târziu după moarte… Creierul era în adevăr voluminos, circumvoluţiunile bogate şi bine dezvoltate şi prezenta ca leziuni macroscopice o meningită localizată la lobulii anteriori… Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am facut studiul istologic, ceea ce e o mare lacună… Sărmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis în treacăt, nu ştiu dacă s’a făcut în bune condiţiuni altor literaţi distinşi cari ca şi dânsul au murit de paralizie generală”.
Eminescu nu a murit însă de paralizie generală, Gheorghe Marinescu se înşelase. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică.
În ceea ce priveşte alcoolismul, acesta nici nu intră în discuţie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din mâneca imposturii şi botezat ad-hoc congenital”.
Concluzii: Aşadar, Eminescu a fost scos din viaţa publică şi declarat nebun pentru că atitudinea lui pentru unirea ţării mamă cu Ardealul nu era bine văzută de conducerea de atunci a României, de junimiştii P.P. Carp şi Titu Maiorescu care încercau din răsputeri încheierea unei alianţe militare cu Germania şi Austro-Ungaria. De remarcat în acest sens este o scrisoare a lui PP. Carp către Titu Maiorescu în care îi atrage atenţia: „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu”. Iar Maiorescu l-a „potolit”, fabricându-i nebunia şi scăpând astfel de o voce „periculoasă”, care îl contrazicea tot mai des. Evident că la baza asasinării lui Eminescu a stat Francmasoneria şi evreimea care se simţeau în pericol tot mai mare ca urmare a atacurilor lui Eminescu şi a deconspirării de către o voce credibilă şi îndrăgită a acţiunilor lor antinaţionale şi anticreştine.
Astfel, Eminescu a fost scos din viaţa publică între 1883 şi 1889, anul asasinării sale, fiind declarat nebun şi ca urmare incapabil de a mai crea ceva. Ori, mărturiile din acea perioadă ne arată un Eminescu în plină creaţie, lucru care nu ar fi fost posibil dacă era nebun, căci un nebun e rupt de contactul cu realitatea şi nu mai simte nevoia de creaţie. Aşadar, creaţia artistică din acea perioadă, însoţită de numeroasele dovezi (ale medicilor şi prietenilor) ale sănatăţii sale mintale ne arată faptul că Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otrăvire.
Asasinarea lui Eminescu a continuat şi continuă şi în prezent prin trecerea sub tăcere a activităţii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naţionaliste şi antiiudeo-masonice. Continuă prin prezentarea sa în şcoli în mod voit deformat, în ipostază numai de poet genial, sărac şi fustangiu. Continuă şi prin eliminarea din opera sa poetică a acelor poezii cu caracter profund naţional cum ar fi versiunea adevărată a poeziei „Doina”. Continuă prin atacurile tot mai dese şi abia disimulate ale aşa-zisei elite culturale române. Continuă prin atacurile tot mai neruşinate ale comunităţii evreieşti din ţară şi din afara graniţelor. Dar, cel mai mult continuă prin lipsa noastră de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei şi a dorinţelor sale pentru neamul românesc.
http://www.miscarea.net/1-de-ce-trebuia-asasinat-eminescu.htm
http://www.frontpress.ro/2014/06/de-ce-trebuia-asasinat-eminescu.html
http://mihai-eminescu.ro/
ApreciazăApreciază
Îi felicit pe autorii acestui articol, Cezarina Bârzoi și Ionuț Băiaș. Concluziile din final spun lucruri esențiale, la care merită să reflectăm fiecare dintre noi.
AU ROSTIT ADEVĂRUL PE CARE MULȚI ALȚII SE TEM ȘI SE FERESC SĂ-Ș SPUNĂ.
Doamne ajută!
ApreciazăApreciază
RECTIFICARE.
Îi felicit pe autorii acestui articol, Cezarina Bârzoi și Ionuț Băiaș. Concluziile din final spun lucruri esențiale, la care merită să reflectăm fiecare dintre noi.
AU ROSTIT ADEVĂRUL PE CARE MULȚI ALȚII SE TEM ȘI SE FERESC SĂ-L SPUNĂ.
Regele Carol I, Titu Maiorescu și P.P. Carp, sunt autorii morali în cazul asasinării lui Eminescu. Complici și executanți sunt cei care l-au ajutat pe Maiorescu și îndeosebi Petre Poenaru.
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si … […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază
[…] MIHAI EMINESCU – bagat la nebuni si ucis lent. O SCHEMA VECHE ce va fi aplicata cat de curand si i… […]
ApreciazăApreciază