SACCSIV – blog ortodox

PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii lui duhovnicesti ce vor trai pana in vremea ANTIHRISTULUI

Posted in antihrist, APOCALIPSA, ECUMENISM by saccsiv on iunie 12, 2014

   Iata ce putem citi la Proorocia Cuviosului Kuksa al Odesei:

Proorocia Cuviosului Kuksa al Odesei
Schiegumenul Kuksa al Odesei (1875-1964) a fost canonizat in 1994. “Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit “sfant”. Insa acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunatura de necredinciosi. In cadrul lui toate credintele se vor uni in una. Posturile vor fi anulate, calugaria anulata, calugarilor si episcopilor li se va permite sa se casatoreasca, iar preotilor, sa se recasatoreasca. Noi insa nu trebuie sa acceptam aceste schimbari. Stilul nou va fi introdus in toata Biserica Universala.
Fiti vigilenti! Straduiti-va sa mergeti la Bisericile lui Dumnezeu acum, cat ele sunt inca ale noastre. Va veni timpul cand nu le vom mai putea frecventa. Numai cei alesi vor intelege ce se intampla. Pe oameni ii vor obliga sa se duca la biserica apostata, insa nu trebuie sa mergem intr-acolo in niciun caz. Va rog, stati in credinta ortodoxa pana la ultima suflare si va veti mantui”.

   Comentariu saccsiv:

Si iata ca sinodul va avea loc:

Parintele Mihai Valica: SINODUL din 2016 va fi MARE si SFANT doar daca Ierarhii adunati vor avea „RANILE PERSECUTIEI MONDIALISMULUI ACTUAL”. Va fi insa doar o ADUNATURA MASONICA …

Iata si ce putem citi la Din sfaturile și proorociile Cuviosului Kukșa al Odesei:

Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea: “Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor purta munci mai multe“.

“Domnul nu-i lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui. Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.

Cititi va rog si:

Cuviosul Ambrozie Lazaris: Despre FRICA DE FOAME. Despre ANTIHRIST si SEMNUL FIAREI. Despre cum te vei culca fara paine si te vei trezi cu ea pe masa DACA AI CREDINTA

Sfantul Ierarh Ermoghen: In vremurile ANTIHRISTULUI locul idolilor va fi luat de stapanire

ANTIHRIST inseamna CEL CE ESTE IN LOC DE HRISTOS

PROFETIA PARINTELUI ELPIDIE: „Voi, cei mici, îl veţi vedea pe ANTIHRIST”. Despre noul papa – profetul mincinos, razboi, foamete, ELITE, cipuri. Text integral preluat din revista Atitudini

Text remarcabil despre ANTIHRIST

Text remarcabil despre APOCALIPSA – VIZIUNILE STARETULUI ANTONIE

PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST

Skartsiuni Dimitriu: “Profetii despre antihrist”

Vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt despre ANTIHRIST, caderea in erezii, semnul fiarei, sfarsitul lumii …

Profetiile Arhim. Gavriil: despre EXTRATERESTRII, despre CUM VOM REZISTA IN MUNTI SI PADURI, despre ANTIHRIST si adeptii sai fara fapte bune dar care „vor umbla la biserica, se vor boteza si vor predica poruncile evanghelice” …

PROFETIA LUI AGATANGHEL de la … 1272. Despre Caderea Constantinopolului, Miscarea Legionara, al doilea razboi mondiala, viitorul razboi greco turc si multe altele

Profetia Sfantului Moise Arapul despre CALUGARII DIN NEAMUL CEL DE PE URMA

STARETUL ANTONIE: Catastrofe naturale, inundatii si cutremure vor distruge orasele si vor nimici mare parte dintre locuitori. Restul vor fi prada bandelor …

PROFETII DESPRE AMERICA. Staretul Ignatie: „Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America”. Parintele Serafim Rose: „Noi traim vremurile din urma, Antihrist este aproape”. Staretul Antonie: „Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma – New York. Nu va ramane fara rasplata nici Gomora – Los Angeles

PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …

Profetia Sfantului CALINIC de la Cernica despre 1992, inceputul SFARSITULUI LUMII …

O EXCEPTIONALA PROFETIE din secolul XV descrie lamuritor cum va fi in timpul ANTIHRISTULUI. Vor pricepe macar acum adormitii ce e cu eGuvernarea, internetul obiectelor si documentele cu cip?

O proorocie mai putin cunoscuta a Batranilor Pustiei pentru neamul cel de pe urma …

Parintele DIONISIE DE LA COLCIU – INVATATURI: Despre Uniunea Europeana, alunecarea oamenilor Bisericii, antihrist, rugaciunea inimii, cum sa vietuiasca crestinii in orase

Parintele Dionisie de la Colciu despre ROMANII VREMURILOR DE PE URMA

Parintele PAISIE AGHIORATUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice

Pomenirea Cuviosului NIL izvorâtorul de mir. Profetia sa despre ANTIHRIST

Pomenirea Sfantului Cuvios NIL ATHONITUL. Sa ne reamintim de extraordinarele sale PROFETII despre ANTIHRIST si MUNTELE ATHOS …

Sfantul EFREM SIRUL despre ANTIHRIST …

Sfantul mitropolit Varlaam: PROOROCII DESPRE VREMURILE DIN URMA si caderea crestineasca a Moldovei. DACA NE UITAM IN JUR, CE OBSERVAM?

Sfantul Mucenic COSMA ETOLUL (1714 – 1779) – PROFETII

Staretul Antonie despre ANTIHRIST: „Totul se va petrece prin intermediul institutiilor bancare”

STARETUL ANTONIE DESPRE CARTELE SI SEMNUL FIAREI: „La venirea antihristului, totul deja e pregatit, centralizarea e deplina, poporul e numarat, fiecare e cu numarul sau si cu cartela sa, iar în ea e inclus totul”

STEAUA (PENTAGRAMA) va fi un simbol extrem de important in vremea ANTIHRISTULUI …

Sfantul Ioan Damaschin: DESPRE ANTIHRIST (Dogmatica)

PROFETIA Sfantului Serafim de Virita despre AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RUSIA si ANTIHRIST

Parintele Nil Efrim: DESPRE CUM SA NE PREGATIM IN VEDEREA VREMII PRIGOANEI LUI ANTIHRIST

Parintele SOFIAN BOGHIU (2002) despre APOCALIPSA, MASONERIE, ANTIHRIST, NOUA ORDINE MONDIALA

VIDEO: Parintele SERAFIM BADILA despre VREMURILE LUI ANTIHRIST. Nu trebuie sa ne ingrijoram ce vom manca. DUMNEZEU VA FACE MINUNI. Vom manca pamant ca si cum am manca paine

OBLIGATORIU DE CITIT. Sfantul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE INFRICOSATA JUDECATA

Text exceptional: MARSUL DISTRUGATORULUI

 

37 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Cosmin S. said, on iunie 12, 2014 at 10:49 am

    „Cum au gazat-o jandarmii pe Sandra Steingraber (foto, video)

    JANDARMI OSPITALIERI… Sandra Steingraber, un om de stiintã recunoscut în SUA, premiat pentru activitatea sa în domeniul mediului, a venit la Pungesti, pentru a prezenta efectele fracturãrii hidraulice de mare volum în exploatarea si explorarea gazelor de sist. Însã jandarmii i-au fãcut o primire specialã cu gaze lacrimogene, bastoane si o bãtaie în toatã regula.”

    vizionare „placuta” : http://www.vrn.ro/cum-au-gazat-o-jandarmii-pe-sandra-steingraber#.U5kzNFZJxcE.facebook

    Apreciază

    • Irina said, on iunie 12, 2014 at 2:01 pm

      NU stiu, dar eu una nu-i mai suport pe comunistii de la conducerea tarii, si sunt la fel de revoltata pe acest popor care nu reactionaeza la necazurile compatriotilor, daca nu suntem noi afectati direct pur si simplu nu ne pasa, sau daca ne pasa ne rezumam doar la trancaneli pe la tv sau pe bloguri. Pana cand Doamne ne mai lasam calcati in picioare, pana cand romanul asta se va gandi doar la capra lui, iar a celuilalt nu are decat sa moara.Sa ma ierte Dumnezeu, dar chiar imi doresc sa nu mai ramana nici un mm de pamant pe care sa nu se exploateze gaze de sist, sa traim cu totii ce traiesc oamenii aia din Pungesti sa ni se otraveasca toata apa, poate doar daca vom simti pe pielea noastra ii vom intelege pe ceilalti, si vom termina cu vorbaria lunga si fara folos si poate doar atunci vom trece la fapte. Cum in Grecia si in alte tari ortodoxe oameii protesteaza in numar extrem de mare impotriva a orice rau se abate asupra tarii lor, ba mai mult protesteaza in frunte cu Episcopii si preotii, ba chiar si calugarii iau parte la aceste manifestatii. Nu stiu cand noi romanii ne-am pierdut simtul civic, sau mai bine zis om fi avut vreodata acest simt care duce la unitate pentru bunul mers al tarii?

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iunie 12, 2014 at 9:49 pm

      LANSEZ INVITAȚIA PENTRU FRAȚII NOȘTRI DE PRETUTINDENI SĂ NE ÎNTÂLNIM LA MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ, SÂMBĂTĂ 14 IUNIE, PENTRU A PARTICIPA LA PARASTASUL DE UN AN DE ZILE AL SFÂNTULUI PĂRINTE IUSTIN PÂRVU.
      Este și un bun prilej pentru a ne cunoaște și a ne sfătui. Ne vom întâlni cu siguranță, dacă ne dorim mult acest lucru. Doamne ajută!

      Apreciază

  2. Radu said, on iunie 12, 2014 at 11:34 am

    Reblogged this on radupopescublog.

    Apreciază

  3. geo said, on iunie 12, 2014 at 12:04 pm

    Trădători de ţară. Duşmani ai poporului muncitor. Criminali. Exploatatori. Spionaj în favoarea anglo-americanilor. Sabotori ai economiei naţionale. Sunt acuzaţiile aduse de către puterea comunistă unui grup de 12 persoane, între care cinci oameni de afaceri, trei profesori universitari, doi avocaţi şi un militar, în cadrul procesului „Marii Finanţe”. Înscenarea judiciară fără precedent în istoria Romaniei avea scopul precis de a abate atenţia opiniei publice de la situaţia economică dezastruoasă în care se află România, după terminarea războiului şi semnarea Convenţiei de Armistiţiu.

    „Ruşii furau mult mai mult decât erau românii obligaţi să le dea prin Tratatul de Armistiţiu”, spune Şebran Manu, fiul lui Gheorghe Manu.

    După impunerea guvernului Groza la 6 martie 1945, SUA au acuzat URSS că se amestecă în treburile interne ale României. Stalin l-a însărcinat pe Andrei Vîșinski, membru în Comisia Interaliată de Control, să răspundă acestei provocări. În calitatea sa de procuror general al URSS, Vîșinski a regizat procesele publice bolşevice, încheiate cu sentinţa condamnării la moarte a membrilor „vechii gărzi leniniste”. Pe scurt, Vîșinski a primit ordinul de a face în România ce ştia cel mai bine: să semene teroarea.

    „Şi Vîșinski a cerut României să facă un proces care să demonstreze că americanii se amestecă în treburile interne ale ţării, cum fac de altfel şi azi ruşii. E aceeaşi politică sfidătoare şi percutantă şi de mare efect, pentru că întotdeauna lumea crede puţin că ar fi ceva adevarat”, spune Nicolae Mărgineanu, fiul psihologului Nicolae Mărgineanu, condamnat în procesul „Marii Finanţe”.

    Una dintre victimele procesului „Marii Finanţe” a fost profesorul George Manu. Între anii 1945 şi 1947, George Manu a reuşit să se ascundă de comunişti şi a redactat studiul „În Spatele Cortinei de Fier. România sub ocupaţie sovietică”. Comuniştii l-au acuzat că, prin această lucrare, ar fi dezvăluit puterilor occidentale secrete de stat.

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/1989+Anul+care+a+schimbat+lumea/george+manu+omul+care+a+sfidat+comunismul

    În urmă cu 25 de ani, sub teroarea Securităţii lui Ceauşescu, românii îşi protejau cu îndârjire intimitatea. Astăzi, în vremea socializării pe internet, ne punem viaţa personală la dispoziţia tuturor. Ştiri pe aceeaşi temă Cum a schimbat Facebook faţa României

    Despre controversele privind monitorizarea serviciilor secrete şi despre schimbările pe care Facebook le-a adus în rutina noastră de zi cu zi. Facebook a făcut comunicarea mai uşoară, dar nu asta e marea inovaţie pe care a adus-o reţeaua inventată de Mark Zuckerberg, pentru că oamenii comunicau destul de bine şi înainte, chiar şi aflaţi în locuri diferite ale planetei. Facebook a schimbat, înainte de toate, felul în care percepem intimitatea şi a introdus, la scară globală, un obicei: expunerea vieţii personale pe internet. Facebook-ul ne îndeamnă să arătăm totul: datele personale, fotografiile făcute în intimitate, locul în care ne aflăm, legăturile de prietenie, cărţile pe care le citim, muzica pe care o ascultăm, emisiunile pe care le urmărim, politicienii pe care îi susţinem. Sunt informaţii pe care, fără activarea unor setări de confidenţialitate pe care puţini ştiu sau vor să le folosească, le punem la dispoziţia celor 1,2 miliarde de oameni care folosesc această reţea. “Informaţia pe care o dăm noi despre noi este contorizată, cuantificată şi depozitată. O să fim în imposibilitatea de a mai ascunde ceva. Nu ştiu de ce apare dorinţa asta a noastră, a celor care folosesc Facebook-ul, de a se expune atât de tare”, spune regizorul Dan Chişu, autor al mai multor producţii cinematografice despre fenomenul social media.

    http://adevarul.ro/tech/retele-sociale/video-efectele-facebook-ajuns-spionam-spune-sri-despre-monitorizarea-retelelor-sociale-1_53971dd80d133766a875783a/index.html

    Banca Mondială a redus prognoza de creştere economică globală la 2,8% pentru anul 2014, faţă de 3,2% cât anunţa la începutul anului. Reprezentanţii său au declarat, totodată, că se aşteaptă ca economia globală să se îmbunătăţească pe parcursul anului.

    Criza din Ucraina, reechilibrarea economiei chineze şi vremea rea care a lovit în această iarnă Statele Unie ale Americii au fost cauzele care au dus la reducerea prognozei de creştere economică globală la 2,8% pentru anul 2014, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), citat de International Business Times.

    BM a redus, de asemenea, progroza de creştere economică pentru Statele Unite, de la 2,8% la 2,1%, şi se aşteaptă ca în China creşterea economică să scadă de la 7,6% în 2014 la 7,4% până în 2016.

    Reprezentanţii BM şi-au exprimat, totodată, îngrijorarea faţă de schimbările volatilităţii financiare ale economiilor pieţelor emergente odată ce Rezerva Federală americană, cea mai puternică bancă a lumii, va începe să crească nivelul dobânzilor, mişcare care ar putea declanşa un exod de capital pe pieţele în curs de dezvoltare.

    “Sănătatea financiară a economiilor s-a îmbunătăţit. Cu excepţia Chinei şi a Rusiei, pieţele bursiere au mers bine în economiile emergente, în special în India şi în Indonezia”, a declarat Kaushik Basu, senior vice-president şi economist şef al BM.

    “Nu am scăpat încă. O înăsprire graduală a politicii fiscale şi a reformelor structurale este de dorit pentru a recâştiga din spaţiul fiscal pierdut din cauza crizei financiare din 2008. Pe scurt, acum este momentul pentru a ne pregăti de următoarea criză”, a mai adăugat el.

    http://www.gandul.info/financiar/avertisment-al-economistului-sef-al-bancii-mondiale-este-momentul-sa-ne-pregatim-pentru-urmatoarea-criza-12738653

    Revenirea economiei destul de greoaie după criza financiară din 2008 şi 2009 a creat la nivel global o opoziţie în ceea ce priveşte globalizarea, ceea ce va putea duce la autoritarism, a spus economistul Nouriel Roubini la Universitatea din New York, citat de Money News.

    „Noul naţionalism ia forme diferite în economie: bariere comerciale, protecţia activelor, reacţia faţă de investiţiile directe, politici care favorizează firmele, măsuri anti-imigraţie, capitalismul de stat şi naţionalismul resurselor”, a spus Roubini.

    Economistul susţine că în politicile economice,”populismul, anti-globalizarea, anti-imigrarea şi în unele cazuri rasismul şi partidele anti-semite sunt în creştere”.„Principalele cauze ale acestor tendinţe sunt clare. Revenirea economiei într-un mod anemic a fost o oportunitate pentru partidele populiste, promovând politici de protecţie, astfel încât să blameze comerţul exterior pentru prelugirea situaţiei dificile”, a mai spus Roubini.

    http://www.capital.ro/roubini-avertizeaza-ca-nationalismul-ar-putea-duce-la-un-alt-razboi-mondial.html

    Suntem campioni mondiali la scumpirea carburantilor! În benzinăriile din România se vinde pentru prima dată carburant care costă peste 7 lei litrul. Economiştii spun că străinii fac afaceri prospere pe seama şoferilor de la noi: în toate ţările de unde vin investitori în lanţuri de benzinării, carburanţii sunt mai ieftini şi puterea de cumpărare mai mare.

    În timp ce în România cel mai scump sortiment de carburant a depăşit valoarea de 7 lei pe litru, în Statele Unite ale Americii costă de două ori mai puţin, iar în Venezuela, acolo unde dreptul la resurse naturale ieftine este dobândit prin naştere, costă de 190 de ori mai puţin.

    După scumpirea de 7 eurocenţi pe litru cerută de Guvern, România înregistrează cea mai mare scumpire din lume: cu 16% peste nivelul de anul trecut, potrivit unei analize Bloomberg.

    Dintre ţările care au reţele de benzinării în România, în Rusia este cel mai ieftin carburant. Din păcate, preţurile mici nu se văd şi la pompele pe care le deţin ruşii în ţara noastră. Deşi austriecii sunt printre cei mai bogaţi europeni şi ei plătesc mai puţin decât românii pentru benzină şi motorină. Asta în condiţiile în care o parte din carburantul folosit, este extras de aici, din românia

    Ţara noastră este pe locul 24 din 61 de ţări în topul statelor cu cei mai scumpi carburanţi. Plătim aproximativ 2 dolari pe litru, mai mult de dublu faţă de Rusia care deţine în România benzinăriile Lukoil şi Gazprom. Şi în Austria şi Ungaria, ţări care deţin lanţurile OMV-Petrom şi Mol, benzina este mai ieftină. Doar în italienii, proprietarii Agip plătesc la ei în ţară mai mult decât noi, dar nu se observă, pentru că au şi venituri mai mari.

    În România preţurile sunt mari, iar puterea de cumpărare inferioară faţă de toate ţările cu care ne comparăm. Deşi un român câştigă doar 24 de dolari pe zi, de şase ori mai puţin decât un austriac, de exemplu, nimeni nu ne întrece la scumpiri.

    „Creşterea spectaculoasă a accizei a adus o majorare fără să fie legată de vreo creştere a preţului petrolului. Acum câţiva ani, benzina costa puţin peste 3 lei, acum preţul s-a dublat”, spune Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor din România.

    Şoferii au reacţionat imediat la aceste scumpiri şi au cumpărat mai puţin. Consumul a scăzut, aşa că socotelile statului de a incasa cu 50 de milioane de euro lunar în plus la buget au fost inutile. Încasările au scăzut chiar sub nivelul de dinaintea aplicării accizei.

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Benzina+mai+scumpa+de+7+lei+pe+litru+Romania+este+pe+primul+loc+

    România este ţara în care s-a înre­gis­trat cea mai mare creştere a pre­ţu­lui pe litrul de benzină, de peste 16%, doar Danemarca apropiindu-se de această „performanţă“, arată cea mai nouă ediţie a clasamentului Pain at the Pump (Durere la pompe ), realizat de Bloom­berg.

    Topul a luat în calcul preţul pe litrul de benzină din 61 de state, din Norvegia până în Venezuela, din perioada 31 martie-29 aprilie, ediţia anterioară a topului, faţă de care au fost calculate creş­terile, fiind realizată în funcţie de pre­ţurile din al treilea trimestru din 2013. „Preţul benzinei în România a crescut cu 16%, cel mai mare ritm înre­gistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament“, se arată în studiul publicat de Bloom­berg la începutul acestei luni. Astfel, România ajun­ge pe pozţia 24 din cele 61 de state analizate, cu un preţ pe litru de 1,95 dolari. În vechea edi­ţie, Româ­nia figura pe locul 33, cu un preţ pe litrul de benzină de 1,68 dolari. Bloom­berg­ nu precizează exact ziua în care a colectat aceste pre­ţuri şi nici dacă acestea reprezintă o medie pentru întreaga perioadă.

    Cu acest preţ, 1,95 de dolari pe litru (circa 6,3 lei), benzina costă în România de două ori mai mult decât în SUA, de patru ori mai mult decât în Emiratele Arabe Unite şi de 195 de ori mai mult decât în Vene­zuela unde accesul la carburant ieftin este un drept prin naştere.

    http://www.zf.ro/zf-24/romania-campioana-lumii-la-scumpirea-litrului-de-benzina-12734159

    Reprezentanţi de la nivelul conducerii instituţiilor implicate în privatizarea SC Electrica SA au în vedere favorizarea grupului italian ENEL în procedura de privatizare a SC Nuclearelectrica SA, unităţile 3 şi 4, în schimbul unor sume de bani, se arata in referatul procurorilor DNA care au cerut arestare preventiva a vicepresedintelui ANRE Claudiu Dumbraveanu, directorului Enel Florin Gugu si lui Gheorghe Ciubotaru, asociat al Electroalfa, cercetati intr-un dosar de coruptie. In urma intelegerilor dintre cei trei, ANRE a ajutat ENEL sa insele clientii la factura, iar firma Electroalfa s-a ales cu doua contracte cu ENEL. Procurorii mai fac referire si asupra modului in care s-a facut in 2007 privatizarea unor companii ale Electrica, in urma careia ENEL a ajuns actionar majoritar la Electrica Banat, Electrica Muntentia Sud si Electrica Dobrogea. In referat se arata ca nu au fost respectate obligaţiile de investiţii, cu acordul tacit al autorităţilor române din cadrul ANRE.

    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-17457999-referatul-dna-dosarul-coruptie-anre-enel-electroalfa-reprezentantii-institutiilor-implicate-privatizarea-electrica-vedere-favorizarea-enel-procedura-privatizare-nuclearelectrica.htm

    In diverse feluri (si am identificat cel putin 6), matrapazlacurile si coruptia care domnesc in sistemul de energie a ajuns sa fie decontata prin buzunarirea romanilor, atunci cand isi platesc, onest si cinstit, facturile, fara a fi constienti pe deplin de magariile din sistem. Exista diverse capuse umflate, care mai de care mai lacome, atat de pline de bani incat stau sa crape, care vor sa suga, prin factura, precum un aspirator, banii din buzunarul tuturor, inclusiv sau mai ales cei mai saraci.

    http://www.contributors.ro/economie/6-modalitati-prin-care-vi-se-fura-bani-din-buzunar-prin-factura-de-energie/

    Da, am spus marele cuvînt interzis:“naţionalizare“. Cum procedezi însă atunci cînd companiile cărora le-ai vîndut (ca prostul, mă rog, parte din seria Năstase-Tăriceanu de integrare prin vînzare) distribuţia de electricitate, taxează suplimentar clienţii pentru a face investiţiile pe care le aveau de făcut la privatizare şi apoi nu fac investiţiile? Să-i amendezi e ridicol, în mod normal amenda ar trebui să fie mai mare decît preţul la care au cumpărat.

    Dacă ajungem pe la curţi de arbitraj la Paris cum a ajuns Electrica (aici a fost o idee proastă venită de la nişte politicieni fără viziune şi fără putere – trebuie totuşi să intervii politic cînd abuzul depăşeşte cît poate să înghită statul de drept), pierdem. Pentru că investitorul e sfînt şi în Europa (nu degeaba se doreşte acum tratatul transatlantic care să nu mai streseze chiar în nici un fel marile corporaţii) mai nou.

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ati-spus-cumva-nationalizare-cazul-enel-nu-e-o-gluma-106224.html

    Un influent şi bogat om de afaceri din Seattle (SUA), invitat să susţină un discurs la renumitele prezentări „TED Talks”, a fost cenzurat în ciuda faptului că aceste conferinţe, în care este promovată inovaţia în Tecnologie, Entertainment şi Design, au fost construite în jurul principiului libertăţii de exprimare. Discursul antreprenorului Nick Hanauer a fost interzis pentru că a argumentat public, în martie 2012, un „adevăr” controversat: oamenii bogaţi nu creează locuri de muncă.

    http://adevarul.ro/news/societate/oamenii-bogati-nu-creeaza-locuri-munca-adevarul-controversat-intr-un-discurs-interzis-8_5391679b0d133766a857bf64/index.html

    Apreciază

  4. geo said, on iunie 12, 2014 at 12:31 pm

    Socant: guvernul de la kiev foloseste munitie interzisa de Conventia de la Geneva – bombe cu fosfor sau napalm:

    efectele asupra oamenilor:

    http://www.diario-octubre.com/2014/06/12/ucrania-guardia-nacional-lanza-bombas-incendiarias-contra-la-localidad-de-semionovka/

    si au atacat un autobuz se pare cu ajutoare:

    Apreciază

  5. geo said, on iunie 12, 2014 at 12:50 pm

    Revolutia se extinde si in celelalte provincii…

    Al patrulea reich?

    http://actualidad.rt.com/actualidad/view/130749-occidente-cuarto-reich-ucrania-nazismo

    Apreciază

  6. Daniel Pintilei said, on iunie 12, 2014 at 12:52 pm

    Am incercat sa postez link-ul acestui blog pe fcebook si imi zice:

    The content you’re trying to share includes a link that our security systems detected to be unsafe:

    saccsiv.wordpress.com

    Please remove this link to continue.

    Imi miroase a ceva putred aici.

    http://pintileidaniel.blogspot.ro/
    https://www.facebook.com/danielpintileibosanci

    Apreciază

  7. Florin said, on iunie 12, 2014 at 1:00 pm

    Apreciază

  8. geo said, on iunie 12, 2014 at 1:00 pm

    luptatori pentru libertate sprijiniti de occident:

    Apreciază

  9. geo said, on iunie 12, 2014 at 1:38 pm

    Sîmbătă, 14 Iunie, 2014, la Mănăstirea Petru Vodă se va săvîrşi Liturghia arhierească sub conducerea Mitropolitului Teofan al Iaşilor şi al Moldovei, începînd cu ora 9 dimineaţa. Slujba de Pomenire va fi la ora 11, în continuarea Sfintei Liturghii, şi va fi urmată de o masă pentru pelerini.

    Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin care doresc să se implice activ în organizarea acestui eveniment sînt rugaţi să se adreseze părintelui stareţ Hariton.

    Comuniunea cu Sfinţii lui Dumnezeu este cea care dă viaţă sufletelor noastre, unindu-le cu Viaţa Hristos şi pregătindu-le pentru viaţa cea veşnică.

    http://manastirea.petru-voda.ro/2014/06/11/programul-slujbelor-la-pomenirea-de-un-parintelui-justin-parvu/

    Apreciază

    • valentin said, on iunie 13, 2014 at 1:02 pm

      feriți-vă de lupii răpitori, teofan e un fățarnic și nu și-a ajutat poporul la greu. Are mărturie dată pentru eresul catolic prin fapte dar nu vrea să canonizeze sfinții închisorilor și nici procesiune cu sfinte moaște nu vrea să organizeze pentru situația f periculoasă a gazelor de șist.
      E un ierarah ecumenist, nu e al lui Hristos !

      Apreciază

  10. aici said, on iunie 12, 2014 at 6:37 pm

    nu e vorba de sinodul ortodox din 2016… este vorba de marele sinod ecumenic din 2025

    Întorcându-se de la această întrevedere, Bartolomeu I, primus inter pares din cadrul Bisericii Ortodoxe, le-a dezvăluit jurnaliștilor un secret: „Împreună cu Francisc I am hotărât să lăsăm moștenire o întâlnire la Niceea, în 2025, pentru a celebra împreună, după 17 secole, primul sinod cu adevărat ecumenic (…)”.

    Care sunt implicațiile unei asemenea întâlniri? Pentru a avea o idee, va trebui să înțelegem ce se întâmplă la un sinod ecumenic, și, mai ales, ce s-a întâmplat acum aproximativ 1.700 de ani.

    http://semneletimpului.ro/religie/ecumenism/francisc-i-si-bartolomeu-i-aranjeaza-viitorul-2025-intoarcere-la-niceea.html

    mai e pana atunci.. nu va grabiti :))

    Apreciază

  11. ORTODOXIE said, on iunie 12, 2014 at 9:27 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.

    Apreciază

  12. Carmen said, on iunie 12, 2014 at 10:10 pm

    Mi se pare inspaimantator sinod.:( dar poate Dumnezeu nu va lasa sa se intample asa.Doamne ajuta.ne,nu ne lasa!

    Apreciază

    • Irina said, on iunie 13, 2014 at 11:47 am

      Dumnezeu nu lasa sa se intample asa, El doar stie in prestiinta Sa pana unde va ajunge raul pentru fiecare dintre noi, dar si a omenirii in general. Dumnezeu a lasat liberul albitru, toate aceste rele se intampla din cauza noastra a oamenilor, noi ne pedepsim singuri pentru faptele noastre si nu Dumnezeu pentru ca incalcarea poruncilor Sale au ca si consecinta durerea ce de toate felurile, si nu exista pacat fara aceste consecinte nefaste asupra vietii noastre.

      Apreciază

  13. valentin said, on iunie 13, 2014 at 2:23 am

    acest articol mi se pare cel mai bun și trezvitor de departe.
    Doamne Ajută!

    Apreciază

    • valentin said, on iunie 13, 2014 at 2:32 am

      sfântul dă har de la Dumnezeu, nu a vorbit degeaba sfântul kukșa, ortodoxia nu se poate eschiva sau modela – cei care vor aduce acele grave alterări în bisericile rămase pe stil vechi oficial vor fi foarte aproape de antihrist în persoană și se vor supune lui pentru că sunt oamenii diavolului. după aceea se va arată și omul fărădelegii, antihristul.dacă din anii ’60 le-a dat avertismentul ucenicilor, iar unii chiar îl vor prinde pe antihrist, ne sesizăm și noi și conștientizăm apropierea sfârșitului.
      ne punem toată nădejdea în Dumnezeu.
      nu te teme turmă mică. Hristos este cu noi până la sfârșitul veacurilor.

      Apreciază

  14. valentin said, on iunie 13, 2014 at 2:41 am

    ” Pe oameni ii vor obliga sa se duca la biserica apostata, insa nu trebuie sa mergem intr-acolo in niciun caz.”

    Să nu uităm aceste cuvinte. Dă Doamne să rămânem în ascultare de sfinți și nu de apostați !

    Apreciază

  15. […] PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii… […]

    Apreciază

  16. […] PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii… […]

    Apreciază

  17. discerne said, on noiembrie 4, 2014 at 9:23 pm

    Va invit sa cititi si articolul scris de Radu Iacoboaie pe tema ecumenismului aici:
    http://discerne.wordpress.com/2014/07/06/care-e-pozitia-patriarhiei-cu-privire-la-ecumenism-de-radu-iacoboaie/

    Apreciază

  18. […] PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii… […]

    Apreciază

  19. […] PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii… […]

    Apreciază

  20. Irina said, on iunie 27, 2016 at 2:08 pm

    M-am uitat pe hotarrarile Sinodului din Creta, sunt publicate pe Basilica. ro, si inca nu s-a iantamplat in totatlitate ceea ce a spus Sf Kuksa. Adica postul a ramas identic ca si pana acum, ba m,ai mult s-a hotarart in unanimitate toate posturile pentru ca in vechile canoane erau prevazute doar posturile Pastelui si cele de miercuri si vineri. Acum au fost intarite si celelalte Posturi exact cum au fost pana acum in Traditia Bisericii. La casatorii, cica a ramas cum a fost si pana acum, adica cei care au depus voturile monahale le este interzis sa se casatoreasca, a fost dezaprobate parteneriatele sociale fie ele intre un barbat si o femeie sau mai grav intre barbata si barbat, femeie si femeie, problema casatoriilor mixte a ramas ca si pana acum, adica casatoria de ex intre o ortodoxa si un eretic sa se poata face cu conditia ca pruncii sa fie botezati ortodox si crescuti in Biserica( aici nu stiu cat de corect este, nu stiu ce spun Sinoadele vechi despre acest lucru) in schimb este totatal interzisa casatoria unei/ui ortodoxe/ ortodox cu un pagan. La relatiile cu cealalta lume crestina, s-a hotarat mergerea inainte la nesfarsit cu dialogurile prin care zic ei ca marturisesc Dreapta Credinta( aici este o problema, pana cand sa trancani cu unii care nu sunt interesati de Dreapta Credinta). In orice caz cred ca lucrurile nu vor ramane asa, pentru ca dupa cum stim s-a hotarat ca acest Sinod sa fie un organism permament ce se va tine cu regularitate, ceea ce va permite ca in timp sa se schimbe lucrurile in mai rau dupa cum spune si Sf Kuksa. Va dati seama ca nu pot lua brusc deciziile pe care le-a spus Sfantul, ci incet incet , cu timpul se va ajunge la astfel de decizii total neortodoxe. Totusi eu cred ca ar fi trebuit ca Bisericile ce nu s-au prezentat sa fi participat totusi si sa-si fi spus pararile raspicat cu tot riscul, decat sa comenteze de acasa. Astfel am demonstrat ca suntem dezbinati spre staisfactia papei si a suitei lui de eretici, care vor avea un motiv in plus sa calce si mai rau Biserica Ortodoxa in picioare si s-o ia in deradere. In plus mi se pare ciudat ca Patriarhul Rusie care prin primavara a facut mare valva in lumea ortodoxa prin intalnirea in Cuba cu Papa, acum se da mare aparator al Ortodoxiei, mai ales ca este acuzat de rusi pravoslavici de inclinatii ecumeniste. Eu cred ca in privinta Rusiei motivul neparticiparii a fost mai degraba unul politic, pentru ca in primul rand se stie de pretentia Bisericii Rusiei de a fi ea prima intre egali si nu Constantinopolul si in al doilea rand se stie ca la dezbaterea despre autonomie, i s-ar fi cerut probabil sa dea autonomie Ucrainei, lucru ce este imposibil de acceptat de catre Biserica Rusiei. Desi consider ca are si dreptate, pentru ca poporul rus a luat fiinta in jurul Kievului si ca urmare este normal ca Ucraina este teritoriu rus. Sunt intradevar ucrainienii din vest, catolicizati care vor alipirea cu Occidentul, dar realitatea este ca mare parte a ucrainilenilor se considera rusi si ca urmare nu vor desprinderea de Rusia, iar zazania acolo este bagate de occidentali care vor sa incalce teritoriul rus, promitandu-le ucrainienilor occidentalizati marea cu sarea. Pe de alta parte merita si Rusia acest lucru pentru ca si ea la randul ei a cucerit teritorii ce nu-i apartineau, ba mai mult a incercat deznationalizarea fortata( exemplu clar Basarabia si Bucovina de Nord), insa macar bine ca e o tara ortodoxa, pentru ca altfel pe langa deznationalizare( pe care din fericire nu i-a reusit pe deplin, pentru ca slava Dolmnului in Basarabia si Bucovina de Nord se mai vorbeste inca romana desi cu accent rusesc) ne-ar fi impus si o alta credinta. La fel Biserica Antiohiei are ca motiv principal, recunoscut chiar incalcarea teritoriului ei de catre Patriarhia Ierusalimului, desi se stie ca si aceasta Biserica are inclinatii ecumeniste, in aces sens va aduceti aminte de un articol de demult in care se spunea ca Biserica Antiohie indeamna crestinii prigoniti din Sirtia ca daca nu pot ajunge la o Biserica Ortodoxa sa se impartaseasca poit merge linistiti si la una catolica, pentru ca sa nu riste in drumul lung spre biserica Ortodoxa sa fie macelariti. Singura care are un motiv sincer de ordin dogmatic, este Biserica Georgiei, iar Biserica Bulgariei este influentata de Biserica Rusie si in acest sens sa ne amintim de Patriarhul Bulgarie care pupa mana papei. Asa ca era frumos daca motivele erau intr-adevar dogmatice, insa este foarte probabil din pacate ca ele sa fie pur politice. Daca vroiau sa apare Ortodoxia cred ca trebuiau sa fie la Sinod. Imaginati-va ce ar fi fost ca de ex Sf Nicolae sau Sf Spiridon sa nu participe la Sinod la care participau si ereticii si ortodocsi pentru lamurirea lucrurilor? Insa ei au mers acolo si au aparat Ortodoxia chiar cu pretul vietii, Sf Nicolae i-a dat o palma lui Arie, motiv pt care a fost inchis, si de la umezeala din inchisoare s-a si imbolnavit ulterior.

    Apreciază

  21. LISTA PROFETII | Saccsiv - Weblog said, on octombrie 13, 2016 at 11:54 pm

    […] PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii… […]

    Apreciază

  22. […] Sa ne amintim si ce scrie la PROFETIA Cuviosului Kuksa al Odesei (1875-1964) despre SINODUL AL OPTULEA si despre unii dintre fiii…: […]

    Apreciază

  23. Sfântul Nil Izvorâtorul de Mir despre Sinodul al VIII-lea Ecumenic
    https://ro.orthodoxwiki.org/Sinoade_Ecumenice

    […]

    Cuviosul Nil Izvorâtorul de Mir spune că în viitor va avea loc un Sinod pe care îl numește Sinodul al VIII-lea Ecumenic (rezultă de aici că cele considerate de unii ca fiind al Optulea și al Nouălea nu sunt ecumenice):

    Și oare câtă tulburare are să se facă în timp de 100 de ani, adică de la 7400 până la 7500 de la zidirea lumii? Ce răpiri or să se facă? Ce amestecare de sânge, stricare de copii, sodomie, curvie, preacurvie și toate alte fărădelegi pierzătoare, și pricire neînce-tată, încât nu o să se găsească nici începutul, nici sfârșitul între toate neamurile? Și pe urma celor mai de sus o să se facă al optulea Sobor. Acesta o să aleagă binele din rău și pravoslavia din eresuri, precum la arie se alege grâul din pleavă și din paie: grâul pentru oameni și paiele pentru foc. […] Și atunci o sa se facă o adunare (sobor) ca să șadă pe douăsprezece scaune. Adică după pierzarea agarenilor o sa se facă al optulea sobor, și acesta o să aleagă fierbințeala din cenușa cea rece, adică pe cei cu evlavie și nevoitori o să-i aibă la mare cinste. Iar răceala, adică pe cei fără de evlavie și defăimători ai vieții monahicești, o să-i arunce în loc netrebnic.[4]

    [4] Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2011, p. 96, 254.

    [4] Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2011, p. 96, 254.

    Apreciază

  24. O "prorocie", două texte diferite, aceeași sursă sau despre cum sunt atribuite unui Sfânt cuvinte pe care nu le-a spus said, on septembrie 18, 2020 at 1:04 pm

    O „prorocie”, două texte diferite, aceeași sursă sau despre cum sunt atribuite unui Sfânt cuvinte pe care nu le-a spus

    Saint Kuksha of Odessa ‘Oh raven, raven, you fed the Prophet Elias in the wilderness; bring me too a piece of pirogue.’
    https://iconandlight.wordpress.com/2018/10/21/saint-kuksha-of-odessa-oh-raven-raven-you-fed-the-prophet-elias-in-the-wilderness-bring-me-too-a-piece-of-pirogue/

    Saint Elder Kuksha of Odessa (Velichkovsky, +1964) has said:

    ‘The end of times is approaching. Soon we will witness the ‘ecumenical’ Council called the ‘holy’ one. But it will be the very same Eighth Council that has been foreseen as a congregation of ungodly. Upon that Council all religions will be unified into one. As a result of that Council all fasts will be abolished, monkhood destroyed and bishops will be allowed to get married (with either women or men – to everybody liking). The Orthodox Church will introduce the New Liturgical Calendar. Be watchful. Try to attend Church services as long as the Churches are still ours. Soon you will no longer be allowed to attend them for everything will change. Only the chosen ones will see this. People will be forced to go to churches but you are absolutely banned from going there. I beseech you: stay Orthodox until the end of your days and redeem yourselves.’ (‘The Orthodox Word’, 1991, No. 158, p.138-141)

    61. Orthodoxy and the Destiny of Russia
    http://orthodoxengland.org.uk/ocet61.htm

    […]

    Other saints spoke darkly of an ‘Eighth Œcumenical Council’: ‘The last times are approaching. Soon there will be an Œcumenical Council which will be called ‘holy’. But it will be that very ‘eighth council which will be a synagogue of the godless’. All faiths will be united into one during it. Then all fasts will be abolished, monasticism will be completely destroyed, bishops will be married. The new calendar will be introduced’. 2

    […]

    2 Hieroschemamonk Kushka (Velichko), 1875-1964, monk of the Patriarchal Church in Russia. Printed in The Orthodox Word, 1991, No. 158, pp. 138-141.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.