Saccsiv – Weblog

STUDIU TERIFIANT: Transfuzii cu SANGE TANAR impotriva imbatranirii. Batranii ii stim. Care vor fi „DONATORII”?

Posted in SACRIFICII UMANE by saccsiv on Mai 15, 2014

Elizabeth_Bathory_1893_small

Foto: Elizabeth Bathory

   Iata ce putem citi in articolul EFECTUL MIRACULOS al TRANSFUZIILOR de SÂNGE asupra creierului:
O cură de transfuzii cu sânge recoltat de la şoareci tineri a avut un efect revigorant asupra creierului unor şoareci în vârstă, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, publicat duminică în revista Nature Medicine, informează AFP.
„Există cu siguranţă ceva special în sângele tânăr care permite ameliorarea multor aspecte ale îmbătrânirii”, a declarat coordonatorul studiului, Saul Villeda, cercetător la Universitatea California din San Francisco.


„Cred că acum putem să extindem cercetările pe oameni”, a adăugat el.
Cercetătorii de la Universitatea California au comparat efectele avute de injecţiile repetate (8 într-un interval de 24 de ore) cu plasmă prelevată de la şoareci tineri (în vârstă de 3 luni) şi cu plasmă recoltată de la şoareci în vârstă de 18 luni asupra unei populaţii de animale în vârstă de 18 luni (durata medie de viaţă a unui şoarece este de doi ani).
Rezultate: transfuziile cu „sânge tânăr” au avut ca efect ameliorarea performanţelor cognitive ale şoarecilor testaţi, în ceea ce priveşte capacitatea de memorare şi aceea de învăţare a unor sarcini noi.
În plus, dacă „sângele tânăr” este denaturat prin încălzire, fapt care alterează structura proteinelor, înainte de a-l injecta şoarecilor bătrâni, efectul „dopant” asupra capacităţilor cognitive nu se mai produce.

Unul dintre teste consta în măsurarea capacităţii şoarecilor de a-şi aminti indiciile despre poziţia unor platforme ascunse sub apă. „Şoarecii bătrâni trataţi cu plasmă tânără puteau să localizeze mult mai uşor platforma ascunsă”, a explicat coordonatorul studiului.
Cercetătorii americani au constatat, de asemenea, o serie de modificări în structura creierelor şoarecilor, mai ales o creştere a numărului de zone cerebrale în care neuronii începeau să se conecteze între ei.
„Datele noastre arată că injectarea de sânge tânăr contracarează îmbătrânirea la nivel molecular, structural, funcţional şi cognitiv la nivelul hipocampusului”, au declarat autorii studiului.
Hipocampusul este o parte a creierului deosebit de sensibilă la efectele îmbătrânirii şi care joacă un rol central pentru memorie, mai ales pentru cea spaţială şi de orientare.

   Comentariu saccsiv:

   N-are efect doar asupra creierului, ci si asupra muschilor:

New studies show that young blood reverses effects of aging when put into older mice

Iar articolul ‘Vampire therapy’ could reverse ageing, scientists find aminteste despre vechile ritualuri cu sacrificii de copii si consumarea sangelui acestora. Sau despre liderul nord coreean ce-si injecta sange de tinere virgine.

Iar sacrificiile multi dintre noi nu credem ca s-au incheiat:

Sfarsitul lui aprilie: momentul pentru SACRIFICII UMANE. Elitele se inchina la Baal, Baphomet si Moloh, carora le aduc jertfe

O fi real studiul? Vorbim despre o confirmare dar si despre o promovare a unor vechi convingeri a unora despre sangele tanar?

Am urmarit cateva reactii la televiziunile occidentale despre aceasta chestiune. Mare fericire. Veste buna. Fascinant  …

Dar eu zic ca-i oripilant. Caci, de unde acel sange de copii? Vor fi ferme de copilasi “donatori”? Sau se vor folosi “avortonii”? Ca materie prima ar fi:

1 720 000 000 de AVORTURI in 40 de ani …

Mi se pare o pregatire a terenului cu adevarat terifianta.

Anunțuri

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on Mai 15, 2014 at 5:56 pm

    Ron Paul: ‘US involvement into affairs of other states leads only to trouble’

    http://rt.com/op-edge/159208-us-involvement-trouble-ukraine-nsa/

    Kiev protégé allegedly behind Mariupol and Odessa massacres – leaked tapes

    http://rt.com/news/159168-kiev-businessman-massacre-mariupol/

    Sudanese Muslim woman sentenced to death for Christian conversion

    http://rt.com/news/159176-sudan-court-woman-christianity/

    iar in europa se ofusca imigrantii ca nu li se respecta religia si trebuie, musai, schimbate manualele ca sa nu fie ofensati…

    ‘My husband kills kids with drones’: Michelle Obama’s viral pic fuels anti-drone campaign

    http://rt.com/usa/159032-obama-bringbackourgirls-drone-memes/

    Kiev’s Use of Helicopters With UN Symbols Inadmissible – Russian Foreign Ministry

    http://en.ria.ru/world/20140515/189848607/Kievs-Use-of-Helicopters-With-UN-Symbols-Inadmissible–Russian.html

    Russia Proposes Creation of Global Energy Market Regulator

    http://en.ria.ru/russia/20140515/189842779/Russia-Proposes-Creation-of-Global-Energy-Market-Regulator.html

    si daca platile nu se vor mai face in dolari…

    West Never Invited Russia to Join NATO – Report

    http://en.ria.ru/world/20140515/189851065/West-Never-Invited-Russia-to-Join-NATO–Report.html

    Apreciază

  2. nikodim said, on Mai 15, 2014 at 6:31 pm

    Donatorii vor fi tineri si copii din teritoriile „gri” gen Kosovo, Ucraina, Siria, Libia, Irak, Afganistan si altele in devenire. Aaaa….am uitat sa numesc Romania, al carei fost prim ministru „al matusii Tamara” in anii 2000-2004 a „infiat” in Israel (cine a mai auzit vreodata ca evreii sa INFIEZE copii de alt sange???) vreo 1500 de copii romani. In campania electorala pentru prezidentialele din 2004 pe postul RealitateaTV a fost solicitat in direct de catre cineva in tema, sa dea detalii despre soarta acelor copii „infiati” despre care nu se mai stia si despre care nimeni nu mai auzise nimic…dar imediat s-a dat pauza publicitara si intrebarea n-a mai fost repetata dupa aceea…probabil nefiind „politic corecta”, curiosului i s-a inchis gura…probabil definitiv…cum ni se va inchide si noua in curand.

    Apreciază

    • GabiM. said, on Mai 16, 2014 at 12:53 pm

      @ nikodim:dar TINERI SOARECI,sau,chiar SOBOLANI,ba chiar MAIMUTE,nu ar putea sa foloseasca pentru „intinerirea” imbecililor care viseaza aceasta,ca tot spun ei ca omul se trage din maimuta (ei,cei care…supervizeaza aceste „studii”,poate chiar din maimute se trag)… Vai noua,cumplite timpuri traim…Doamne Iisuse Hristoase,Fiul Lui Dumnezeu,ai mila de noi,apara-ne si ne mantuieste!

      Apreciază

  3. Alin said, on Mai 15, 2014 at 10:40 pm

    era un studiu care zicea ca la tinerete (sau la nastere?!) toti avem 12000 celule stem. Cea mai batrana femeie din lume, cand a murit mai avea doar doua celule stem.

    Ei isi pun intrebarea daca pot pacali varsta precizata in Biblie, de 120 ani, pastrand celule stem si injectandu-le atunci cand se imputineaza.

    Se joaca cu moartea. De-a viata fara moarte.

    Apreciat de 1 persoană

  4. vt said, on Mai 16, 2014 at 12:59 am

    Parcul National Retezat – Tărâmul fermecat, cu ochi albaştri

    Apreciază

  5. Romeo said, on Mai 16, 2014 at 1:03 pm

    Stiu un caz concret: unchiul meu pe la 65 de ani a suferit o operatie grea si i s-a facut transfuzie, cu sange de la o persoana tanara. Dupa cateva zile, parul care i-a crescut a inceput sa devina saten inchis – pentru o perioada.

    De aici pana la a crede ca toate organele si tesuturuile organismului se regenereaza e cale lunga.

    Alexis Carel in cartea Omul fiinta necunoscuta, arata ca lchidele corpului uman la nivel de celula sunt prea greu diverse, prea greu de descris si prea complexe pt a putea cerceta problema macar.

    Pe la Trinitaz TV a aparut acum cativa ani un cercetator roman, care s-a ocupat in occident cu cercetarea membranei celului. Spunea ca sttinta e doar la inceput.

    PS: In Hronograful lui Ilarie Chedrinos, se spune ca deptul Iov, dupa ce a trecut de marea isptia ingaduita de Dumnezeu a fost intinerit.

    Apreciază

  6. nikodim said, on Mai 16, 2014 at 5:10 pm

    GabiM,
    Sa ne indoim ca potentatii lumii ne considera altfel decat soareci, maimute si in general animale de povara si pentru experiente de tot felul? La halul in care au transformat lumea si in mod particular lumea si universul meu existential, Romania, in ultimii 25 de ani si o transforma in continuare? Eu nu ma indoiesc.

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: