George Perju: ANTICRESTINISMUL lui FRIEDRICH NIETZSCHE

   Iata ce putem citi la Anticrestinismul lui Nietzsche, partea I:

” Prin mine vorbește adevărul… Eu am fost primul care a descoperit adevărul prin faptul că am simțit primul minciuna… Abia începând de la mine va exista o politică mare.”

(Friedrich Nietsche, Ecce homo)

Tot anti-creștinismul operei lui Nietzsche se bazează pe afirmarea neargumentată că ideea de Dumnezeu și ideea lumii de dincolo au fost născocite. Majoritatea cărților sale sunt puternic pătrunse de spiritul critic la adresa creștinismului; toate aceste critici pornesc însă de la o premisă fundamentală: nu există decât lumea sensibilă, universul acesta material și care cade sub simțurile noastre este realitatea ultimă. În loc să încerce să demonstreze adevărul premisei sale principale sau în loc să atace argumentele care demonstrează existența transcendentului, el pur și simplu pornește direct de la premisa materialismului fără a o demonstra câtuși de puțin.

În schimb, ceea ce va face Nietzsche va fi să atace consecințele premisei lumii spirituale. Aproape tot ce a scris Friedrich Nietasche referitor la religie reprezintă o serie numeroasă de cercuri vicioase: porneste de la premisa că nu există lumea inteligibilă (în sensul patristic al cuvântului, adică de lume care nu poate fi percepută cu simțurile noastre, ci doar gândită teoretic și intuită mistic) și apoi atacă toate implicațiile premisei universului spiritual – păcatul, virtutea, nemurirea sufletului, iertarea păcatelor. Concluzia silogismului său este că religia creștină este o minciună, concluzie care se identifică cu una din premise.

În cele ce urmează voi încerca niște comentarii ale unor afirmații ale sale care mi s-au părut cel mai evident false și în același timp cele mai pline de ură la adresa creștinismului. Am ales aceste citate și pentru că sunt de părere că reflectă gândirea multor oameni din zilele noastre, chiar dintre cei care s-au declarat creștini la ultimul recensământ. Nietzsche nu excelează în argumentare logică sau sistematicitate filosofică, în schimb a fost unul din filosofii temperamentali ai ateismului. De fapt, acesta cred că este unul din motivele pentru care a și fost atât de apreciat și de popular. A fost un gânditor care a spus multe prostii, dar le-a spus cu pasiune și convingere, și asta a plăcut; mai ales intelectualilor flecari.

”Creștinismul a luat apărarea a tot ce este slab, josnic, neizbutit, a făcut un ideal din împotrivirea față de instinctele de conservare, ale vieții puternice, ba chiar a corupt dreapta judecată a firilor celor mai puternice din punct de vedere intelectual, propovăduindu-le că valorile superioare ale intelectualității nu-s decât păcate, rătăciri și ispite.”

F. Nietzsche, Antichristul

Creștinismul nu a făcut un ideal din înfrânare, pe care Nietzsche o numește cu o expresie biologizantă ”împotrivire față de instinctele de conservare”. Înfrânarea, alături de alte virtuți, este doar un mijloc pentru mântuire și dobândirea harului Duhului Sfânt, adică pentru atingerea scopului vieții creștine, după cum ne învață Sfântul Serafim de Sarov. De asemenea, creștinismul nu a propovăduit niciodată că valorile științei ar fi păcate sau rătăciri, sfinții părinți fiind ei înșiși învățați. Spre exemplu, Patriarhul Fotie al Constantinopolului (sec. al VIII-lea) era considerat cel mai mare savant din vremea sa. Problema lui Nietzsche este că se află sub impresia moralismului legalist și a Inchiziției Catolice, identificate în mintea sa cu religia creștină în ansamblul ei.

”Mila lucrează într-un chip deprimător. Când ți-e milă, pierzi din tărie. Prin milă se înmulțește și sporește irosirea puterii. Însăși suferința devine molipsitoare prin milă… mila împiedică în definitiv legea evoluției care este cea a selecției.”

F. Nietzsche,Antichristul

Formulări precum cele de mai sus au inspirat totalitarismele secolului XX, fundamentând cruzimea și războiul pe ideea de selecție naturală ca lege evoluționistă. Deși unii evoluționiști încearcă să nege o legătură de cauzalitate între evoluționism și totalitarism sau imoralitate, afirmații precum aceasta, venind mai ales din partea unui mare filosof evoluționist, nu fac decât să hrănească și mai mult această asociere de idei.

”Idealistul, întocmai ca și preotul, mânuiește un binevoitor dispreț împotriva rațiunii, a simțurilor, a onorurilor, a bunăstării, a științei, se simte mai presus de acestea, ca și cum ar fi niște puteri vătămătoare…Atât cât preotul va trece drept o speță superioară…nu este răspuns la întrebarea: ce este adevărul?” (idem)

În Biserica Ortodoxă – adevăratul creștinism – nici preotul și nici episcopul nu sunt considerați superiori celorlalți, ci slujitori ai lui Dumnezeu dar și ai credincioșilor, iar rațiunea și știința nu sunt nici ele disprețuite. Ceea ce se afirmă este că există și un alt tip de cunoaștere, și anume cea contemplativă (theoria), care este superioară celei raționale, însă nu contrară ei. Însă din nou, pentru că filosoful german nu cunoaște Ortodoxia, el atribuie rătăcirile catolice din Evul Mediu creștinismului în întregul său.

Acuze la adresa creștinismului precum ”disprețul față de simțuri” pornesc de la premise materialiste. Pornind de la acestea, în orice situație, filosoful va ajunge la concluzii contrare adevărurilor creștine, ceea ce este previzibil, date fiind premisele greșite de la care a pornit. Dacă omul n-ar fi într-adevăr decât trup, atunci creștinismul, ca și toate religiile de altfel, ar fi mincinos. Dacă în fapt s-ar reduce totul la viața pământească, pe care Nietzsche o numește simplu ”viață” (nediferențiind-o de cea duhovnicească), atunci atitudinea sa de a ne lăsa pradă plăcerilor trupești de tot felul și de a trăi după cum ne taie capul pe ficare ar fi perfect logică și îndreptățită. Atunci nu ar avea sens să te abții de la plăceri și distracții, dacă altceva mai bun nu ar exista.

Însă această înfrânare, care este de fapt expresia desprinderii noastre de materie și apropierii noastre de Dumnezeu, nu își are scopul decât în dobândirea vieții veșnice. Înfrânarea nu are sensul în disprețul față de materie, care este creația lui Dumnezeu până la urmă, ci în recunoașterea unei ierarhii de valori, virtuţi. În altă parte, Nietzsche va încerca să relativizeze virtuțile, desconsiderându-le. Din păcate, se pare că a confundat stoicismul, care afirma virtutea ca scop în sine, cu gândirea părinților Bisericii, care au respins încă de la începutul creștinismului doctrina stoică. Gânditorul german, fiind un reducționist, va înțelege prin afirmarea omului, eliberarea patimilor și instinctelor celor mai josnice. Nietzsche acceptă necritic evoluționismul ateist tocmai pentru că această concepție este conformă cu spiritul său profund anticreștin.

Guest post de av. George Perju

Cititi va rog si:

NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

BLACK SABBATH – ZEITGEIST si primul loc in topul britanic. Care e legatura dintre celebra formatie satanista si Peter Joseph, producatorul celebrului documentar anti crestin?