Saccsiv – Weblog

Sfantul Ioan Gura de Aur despre MILOSTENIE: „nimeni nu este atat de sarac, incat sa nu aiba cei doi bani ai vaduvei din Evanghelie”

Posted in milostenie, ORTODOXIE, rubrica incepatorului, Sfantul Ioan Gura de Aur by saccsiv on Mai 12, 2014

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deşi nu i-a mai rămas nici un ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea şi-a dat toată averea.

Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi. Bogaţii nemilostivi vor primi o pedeapsă mai mare decât săracii nemilostivi, pentru că au bani mulţi şi cu toate acestea, nu îşi înmoaie inima. „Dar ei fac milostenii”, îmi spui tu. Să ştii că dacă mărimea milosteniei lor nu este după mărimea averii pe care o au, nu vor scăpa de iad. Cu cât sunt mai bogaţi, cu atât sunt mai datori să-i ajute pe cei săraci, fără să se teamă că averea lor se va împuţina.

Şi cu adevărat, să ştiţi că atunci când facem milostenie, averea noastră nu se împuţinează, ci sporeşte. Cheltuim, dar avem mai mulţi bani. Dând milostenie, facem cea mai bună investiţie. Spre exemplu, eşti comerciant şi vrei să-ţi vinzi marfa ca să câştigi bani? Să ştii că nu este exclus ca marfa ta să se piardă şi atunci, nu numai că nu vei câştiga, dar vei avea multă pagubă. Sau poate eşti agricultor şi nădăjduieşti la o recoltă bogată? Dar planurile tale pot fi date peste cap de grindină sau de secetă. Toate cele lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai cele pe care le oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nici de a fi distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (1 Cor. 2, 9). Dacă omul care primeşte ceva de la noi ne răsplăteşte binefacerea, cu atât mai mult va face lucrul acesta Hristos, Care ne răsplăteşte chiar şi atunci când nu Îi dăm nimic.

Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de
omenie, S-a pus El însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului.

De asemenea, ca să dăm cu împrumut, căutăm un om de la care putem lua dobândă mare. În schimb, lui Dumnezeu, Care ne întoarce însutit ce I-am dat, nu Îi împrumutăm din ce avem, ci împrumutăm celor care nu ne dau nimic înapoi, adică patimilor noastre, care sunt lăcomia pântecelui, slava deşartă, lăcomia, iubirea de plăceri şi multe altele. Şi spune-mi: ce anume ne dă lăcomia pântecelui înapoi? Ne dă numai grăsime şi greutate în mişcare. Ce ne dă înapoi slava deşartă? Invidie şi îndreptare împotriva celuilalt. Ce ne dă înapoi iubirea de argint? Griji şi necazuri. Ce ne dă înapoi iubirea de plăceri? Iad şi suferinţă. Iată cine sunt cei care se folosesc de bogăţiile noastre! Iar dobânda ce o primim în schimb sunt nenorocirile din această viaţă şi iadul din cea de dincolo.

Atunci, de ce nu dai cu împrumut Domnului, Care îţi întoarce sigur datoria, adăugând multă dobândă? Poate pentru că trebuie să aştepţi mult până să primeşti înapoi ce ai dat. Dar să ştii că Domnul nu ne dă bunătăţi numai în cer, ci şi pe pământ. Amintiţi-vă ce spune El Însuşi: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea (adică bunătăţile pământeşti) se vor adăuga vouă (Mat. 6, 33). De altfel, cu cât trece mai mult timp de la momentul în care am dat, până când primim înapoi, cu atât mai mare este dobânda noastră. Iată de ce oamenii care împrumută bani, îi preferă pe cei care vor ţine banii o perioadă mai lungă de timp, ca să primească dobândă mai mare. Aşadar, atunci când este vorba de oameni, nu numai că nu dorim să ni se dea înapoi repede banii pe care i-am dat cu împrumut, dar suntem mulţumiţi dacă aceia întârzie. De ce, dar, atunci când este vorba de Dumnezeu, suntem atât de mici la suflet?

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului. „Şi când va veni vremea aceea în care Domnul îmi va da înapoi milostenia pe care o dau săracului şi prin care Îl împrumut pe Dumnezeu?”, întrebi tu, plin de nerăbdare. Nimeni nu ştie când. Poate chiar şi mâine. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mat. 25, 31-34). Şi de ce vor moşteni aceştia împărăţia cerurilor? La aceasta, Domnul va răspunde: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, (săracilor) Mie Mi-aţi făcut” (Mat. 25, 35-40). Şi ca să te încredinţezi că oricâte virtuţi am avea, dacă nu facem milostenie, vom fi trimişi la iad, ascultă ce spune Evanghelia: Atunci va zice şi celor de-a stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?” El însă le va răspunde, zicând: „Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Mat. 25, 41-45).

Aşadar, fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înţelepte, de aceea au luat şi ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte şi nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înţelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înţelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar uşa s-a închis. Când s-au întors peste puţină vreme şi celelalte fete şi au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi  (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii. Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

De ce în acest caz, Domnul nu vorbeşte şi despre alte modalităţi de mântuire, în afară de milostenie? Pentru că El nu osândeşte păcatul, ci inima împietrită; nu-i osândeşte pe cei păcătoşi, ci pe cei care nu se pocăiesc pentru păcatele lor. Îi va osândi pe cei cu inima împietrită, pentru că au un mijloc atât de bun pentru mântuire – vorbesc despre milostenie, prin care se iartă multe păcate –, iar ei nu se folosesc de el.

Banii nu îi câştigi ca să-i cheltuieşti pe plăceri, ci ca să-i ajuţi pe ceilalţi. Sau poate crezi că ceea ce ai este al tău? Nu. Chiar dacă ai câştigat totul prin muncă cinstită sau chiar dacă ai primit banii moştenire de la tatăl tău, averea ta este a lui Dumnezeu, Care ţi-a încredinţat-o ca să o foloseşti potrivit legilor sfinte. Adică să ţii pentru tine doar ce ai nevoie şi restul să dai săracilor.

De aceea, nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi. Nu este aceasta o ruşine şi mai mare? Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai, Dumnezeu te va răsplăti (Mat. 10, 42), gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii.

Ştiu că ai mai auzit de multe ori aceste cuvinte şi alte asemenea. Dar de câte ori le-ai pus în lucrare? De câte ori ai făcut binele? Între atâtea vânzări, cumpărări şi schimburi pe care le-ai făcut, de câte ori ţi-ai cumpărat mântuirea prin milostenie? Nu este o nebunie ca atunci când cumperi un ogor, să îl vrei pe cel mai roditor, iar atunci când trebuie să cumperi cerul, adică să dobândeşti un ogor al tău în ţara veşnică a lui Dumnezeu, tu să alegi pământul, care într-o zi nu va mai exista? Spune-mi, dacă ai şti că oraşul nostru peste un an va fi distrus, dar nu şi alt oraş, unde ţi-ai zidi casa: în acest oraş sau în altul? În altul, fără îndoială. Ei, atunci nu zidi în această lume palate, care peste o vreme vor cădea şi se vor face una cu pământul. Dar ce tot spun? Înainte ca acestea să fie distruse, tu însuţi vei muri şi vei merge la iad. De aceea, zideşte palate în ceruri, unde nu ai nevoie de zidari şi de muncitori. Acolo, palatele sunt ridicate de săracii pe care îi ajuţi pe pământ. Acestea nu numai
că nu se dărâmă niciodată, dar atrag asupra ta bunăvoinţa lui Dumnezeu, te curăţă de păcate şi se poate uneori să te izbăvească chiar de la moarte. Să nu te mire cuvintele mele. Cu toţii suntem fără putere dinaintea morţii. Dar dacă suntem milostivi, putem chiar să o biruim. Aflăm lucrul acesta din povestea vieţii Tavitei.

Tavita era o femeie creştină, care trăia în Iope, în vremea apostolilor. Aşa cum ne spune Sfânta Scriptură, ea făcea mult bine semenilor săi şi nenumărate milostenii. Însă odată, s-a îmbolnăvit şi a murit. S-a întâmplat atunci ca în Lida, care era aproape de Iope, să se afle Sfântul Apostol Petru. Doi bărbaţi s-au dus până la el ca să-i spună de moartea milostivei femei. Atunci, Petru i-a urmat deîndată. Cum a ajuns în Iope şi a urcat în odaia de sus, unde se afla Tavita, a fost înconjurat de femeile văduve, care plângeau şi îi arătau lui Petru hainele de pe ele, pe care le făcuse Tavita cât timp era în viaţă. Atunci Petru, după ce s-a rugat, s-a întors spre trupul Tavitei şi a spus: Tavita scoală-te! Chiar în acel moment, moarta a deschis ochii şi a şezut. Petru i-a dat mâna şi a ridicat-o. După aceea, i-a chemat pe creştini şi pe văduve şi le-a arătat-o pe Tavita vie (Fapte 9, 3641). Iată cât de mare a fost răsplata pe care a primit-o Tavita pentru binele pe care l-a făcut femeilor văduve. Spu-  ne-mi: se poate compara milostenia sa, oricât de mare ar fi fost, cu răsplata pe care a primit-o? Nu, dar, aşa cum am mai spus, milostenia nu se măsoară după cât de mult dăm, ci după gândul şi intenţia cu care dăm.

De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie.

Unii spun: „Nu pot să fac milostenie. Am mulţi copii şi vreau să le las lor averea”. Dacă-i aşa, atunci vrei să-ţi laşi copiii săraci. Pentru că dacă dai tot ce ai copiilor tăi, este sigur că nu vor folosi cum trebuie sau vor împrăştia ce au primit. Pe când dacă Îl faci şi pe Domnul moştenitorul tău, atunci le laşi copiilor comoară nestricată. Vrei, aşadar, ca fiii tăi să fie bogaţi? Atunci lasă-le ca moştenire bunăvoinţa lui Dumnezeu. Căci El, dacă te vede că eşti milostiv faţă de semenul tău, va deschide pentru copiii pe care îi laşi în urmă comorile Sale nesfârşite. Vrei să te iubească Dumnezeu? Atunci fă-L datornicul tău, împrumutându-I cele ce dai săracilor. Nu încredinţa oamenilor păzirea şi înmulţirea banilor tăi. Hristos este gata nu numai să îi primească şi să îi păstreze, dar şi să-i înmulţească şi să ţi-i întoarcă înapoi cu dobândă multă. Din mâinile Sale nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi. Dă banii lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35). „Am dat”, poate că vei spune tu. Dar să nu încetezi nicicând să dai chiar şi puţin celor care nu au deloc. Chiar dacă ai da foarte mulţi bani, nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci.

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească.

În Faptele Apostolilor ni se povesteşte un fapt grăitor legat de milostenia creştină. Într-o zi, la ora trei după-amiază, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan au urcat împreună la templu ca să se roage. La poarta templului şedea un şchiop din naştere, care cerşea. Cum s-au apropiat Apostolii, omul acela i-a rugat să-l miluiască. Atunci, Petru i-a spus: Priveşte la noi. Bietul olog îi privea cu atenţie. După felul cum arătau cei doi, se vedea limpede că erau săraci. Şi atunci, ce au făcut ei? Credeţi că l-au lăsat pe omul acela nemiluit? Nu. I-au dat ceva fără asemănare mai de preţ decât banii, căci Petru i-a spus: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi luându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci, ologul a stat în picioare şi a început să meargă (Fapte 3, 1-8).

Vezi, aşadar, că cel care este sărac de bani, poate oferi alte daruri. Şi noi, dacă nu avem bani, să dăm săracilor dragoste, mângâiere, rugăciune şi ce se mai află în inima noastră milostivă. Pentru că şi aceasta tot milostenie se cheamă.

Vezi câtă bunătate aveau Apostolii în inima lor? I-au spus celui olog: Priveşte la noi, nu l-au înjurat, nu au râs de el şi nu l-au împins, aşa cum faci tu de multe ori cu săracii care se apropie de tine, judecându-i că sunt leneşi şi vicleni. Şi chiar dacă ar fi leneşi şi vicleni, aşa te învaţă Evanghelia să faci? Nu, ci îţi cere să-l ajuţi pe cel sărac, să-l mângâi pe cel îndurerat, să ai grijă de bolnav, să-l cercetezi pe cel întemniţat, să îl ridici pe cel căzut. Şi nu cerceta faptele sau viaţa celui care îţi cere milostenie. Chiar ucigaş de ar fi sau hoţ sau înşelător, nu uita că mai presus de orice este om, făcut de Dumnezeu după chipul Său. Nu ţi se pare că măcar pentru aceasta merită nişte bani şi o bucată de pâine? Ce fel de om eşti tu să cercetezi întreaga sa viaţa pentru un bănuţ pe care vrei să i-l dai? Domnul arată faţă de el îndelungă-răb-dare şi înţelegere. Tu de ce nu te porţi cu el cu dragoste frăţească, aşa după cum eşti dator să faci? Viaţa şi faptele sale Îl privesc numai pe Dumnezeu, Care este Judecătorul tuturor. Tu, atunci când vezi un om suferind, să nu te gândeşti la nimic altceva. Să îl ajuţi degrabă în numele lui Hristos şi de dragul Său. Altfel, nici El, atunci când Îi vei cere să te izbăvească din vreo nenorocire prin care treci, nu îţi va răspunde. Iată ce spune Solomon: Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde (Pildele 21, 13).

De aceea, să fim milostivi cu fraţii noştri, ca să fie şi Dumnezeu milostiv cu noi. Milostenia este cea mai mare şi cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, şi Apostolul ne sfătuieşte: Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16). Trebuie să spunem că Dumnezeu nu este mulţumit cu milostenia noastră atunci când banii pe care îi dăm provin din furt, înşelăciune, cămătărie sau orice alt fel de mijloace murdare. Domnul primeşte numai ceea ce dăm din roadele muncii noastre cinstite. Orice altă jertfă este murdară dinaintea lui Dumnezeu. Pentru că nu poţi răpi de la unul ca să dai celuilalt, nu poţi unuia să-i faci rău ca altuia să-i faci bine. Milostenie înseamnă să facem bine, nu să-i distrugem pe semenii noştri. Cel care distruge un om ca să facă bine altui om nu face milostenie, ci săvârşeşte păcatul greu al nedreptăţirii.

Cine umblă după avere are mereu nevoie de bani. Cel care nu se interesează să dobândească avere are mereu ce îi trebuie. Pentru că adevărata avere o dobândeşti nu atunci când te îmbogăţeşti, ci atunci când nu vrei să te îmbogăţeşti. Iată ce vreau să spun prin aceasta: există oameni care răpesc de la toţi, după cum există bogaţi care dăruiesc tuturor. Primii se îmbogăţesc adunând, ceilalţi se îmbogăţesc dând. Primii seamănă pe pământ, ceilalţi seamănă în cer. Şi cu cât este mai bun cerul faţă de pământ, cu atât mai bună este averea celui care strânge în cer faţă de a celui care strânge pe pământ. De aceea, Domnul ne porunceşte: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură (Mat. 6, 19-20). Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică (Luca 12, 33). Faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv… Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf… (Luca 6, 35-38).
Aşadar, pentru ca şi noi să fim miluiţi de către Domnul, să fim milostivi cu semenii noştri. Pentru ziua Judecăţii, să adunăm averi în cer, averi care vor putea să stingă focul iadului şi să ne dăruiască lumina dumnezeiască, adică viaţa şi fericirea veşnică, căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat (Tobit 12, 9).

 

 

Anunțuri

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. F said, on Mai 12, 2014 at 8:34 pm

    In afara subiectului –>

    Getii sau gotii din Scandinavia
    Scandinavian Goths
    Fragment tradus

    Paul Siding begins his history of Scandinavia by saying, “The present inhabitants of Denmark, as well as of Norway and Sweden, are successors of the enormous Gothic tribe formerly dwelling round about the Black Sea” (page 19, Scandinavian Races).

    Notice that both the Svear and the Goths came from the area of the Black Sea. At the mouth of the Danube on the western shore is the area of Getae and Dacia in Roman times. According to Procopius, who wrote his history in the fifth century, Romans “say that the Goths are of the Getic race” (Book V. xxiv, 30).

    The Getae are mentioned in the history of Herodotus (fifth century B.C.). In the translation by George Rawlinson, his brother Sir Henry gives this footnote: “The identity of the Getae with the Goths of later times is more than a plausible conjecture. It may be regarded as historically certain” (Vol. III, page 84, 1862 edition).

    Jordanes, the best known Gothic historian, always speaks of the Getae and Goths as one people. He also calls them “Scythae.”

    We find more evidence in other historical accounts. For example, “The Pictish Chronicle declares that the Scythians and Goths had a common origin” (page 216, The Races of Ireland and Scotland by W. C. Mackenzie).

    The evidence also indicates that the Getae were the same kind of people as the Dacians. They both spoke the same language according to Strabo (7.3.13). Pliny says that the Getae were called Dacians by the Romans (Book IV, xxi, 80).

    Duchesne, who collected the Norman chronicles in the seventeenth century, has no doubt whatever that the Normans were Dacians and consistently calls them by that name in his preface.

    Dudo, who wrote the earliest history of the Normans in the tenth century, also had no doubt that they came from Scythia beyond the Danube. He also said they were Dacians.

    by Robert C. Boraker
    (This article was published in The Plain Truth, Norwegian Edition, July/August 1984, p.10.)

    Paul Siding isi incepe a sa istorie a Scandinaviei spunand, „Actualii locuitori ai Danemarcei, Norvegiei si Suediei, sunt urmasii enormului trib gotic care isi are originile in jurul Marii Negre” (pagina 19, Rasele Scandinave).
    Luati aminte ca atat Svearii, cat si Gotii au venit din zona Marii Negre. La gurile Dunarii, pe tarmul vestic este zona Getilor si Dacia in timpurile Romanilor. Dupa Procopius, care si-a scris istoriile in secolul al cincilea, Romanii „spun ca Gotii sunt parte a rasei Getice” (Cartea V. xxiv, 30).
    Getii sunt mentionati in opera lui Herodot (secolul cinci, i.e.n.). In traducerea lui George Rawlinson, fratele sau Sir Henry scrie aceasta nota de subsol: „Faptul ca Getii sunt identici cu Gotii de mai tarziu este mai mult decat o conjuctura plauzibila. Poate fi privit ca o certitudine istorica” (Vol. III, pagina 84, editia din 1862).
    Jordanes, cel mai cunoscut istoric al Gotilor, vorbeste intotdeuna de Geti si Goti ca de un popor. El ii mai numeste si „Sciti”.
    Mai gasim dovezi si in alte relatari istorice. De exemplu, „Cronica Picta declara ca Scitii si Gotii au o origine comuna” (pagina 216, Rasele Irlandei si Scotiei de W.C. Mackenzie).
    Dovezile mai indica si faptul ca Getii erau acelasi popor cu Dacii. Ei vorbeau aceeasi limba, spune Strabon (7.3.13). Plinius spune ca Getii erau numiti Daci de Romani (cartea IV, xxi, 80).
    Duchesne, care a cules cronicile normande in secolul al XVII-lea, nu are niciun dubiu ca Normanzii erau Dacii, asadar ii numeste astfel in prefata sa.
    Dudo, care a scris cea mai veche istorie a Normanzilor in secolul zece, considera ca ei veneau din Scitia de peste Dunare. El mai spune ca ei erau Daci.

    De Robert C. Boraker
    (Acest articol a fost publicat in The Plain Truth, editie norvegiana, iulie/august 1984, p. 10)

    Apreciază

    • geo said, on Mai 12, 2014 at 9:36 pm

      pai camda: de aici au plecat cuceritorii europei dupa topirea ghetarilor…toata lumea crede ca europoa a fost asa de cind lumea si pamintul…gresit…aproape tot continentul era acoperit cu gheata numai sudul si sud estul fiind cu clima mai calda…si ca sa nu o mai lungim eu nu reusesc sa inteleg deloc de ce olandezii isi zic dutch iar germanii deutsch…

      Apreciază

  2. Iones said, on Mai 12, 2014 at 9:05 pm

    UPDATE Der Bild: 400 de mercenari „Blackwater“ luptă în estul Ucrainei, de partea Kievului
    http://adevarul.ro/international/europa/der-bild-400-mercenari-blackwater-lupta-estul-ucrainei-partea-kievului-1_53708e860d133766a8941eb7/index.html

    UPDATE Întâlniri de gradul zero la Bucureşti: vicepreşedintele SUA şi şeful Pentagonului, întrevederi cu Băsescu şi Ponta
    http://adevarul.ro/news/eveniment/joe-biden-vine-bucuresti-discuta-basescu-ponta-inclusiv-despre-ucraina-1_53708f380d133766a8942533/index.html

    Apreciază

  3. Orthodox said, on Mai 12, 2014 at 9:06 pm

    MESAJ MONAHUL TEODOT -PETRU VODA

    Apreciază

  4. Gabriel said, on Mai 12, 2014 at 9:08 pm

    Titus Corlățean: Avionul lui Dmitri Rogozin a trecut în mod fraudulos prin spațiul aerian românesc

    Autorităţile române nu dau nicio explicaţie oficială despre decizia de a-i interzice vicepremierului rus să se întoarcă la Moscova prin prin spaţiul aerian românesc, după ce, cu doar câteva zile înainte, avionul său a ajuns la Tiraspol prin România.

    Actualizare 20.30. Ministrul de Externe Titus Corlățean a declarat în această seară la Digi24 că avionul cu care a zburat vicepremierul rus Dmitri Rogozin spre Chișinău „a trecut în mod fraudulos prin spațiul aerian al României.

    Cursa aeriană, care era privată, avea planul de zbor aprobat la Eurocontrol, a precizat ministrul.

    „Fraudulos, pentru că s-au dat răspunsuri evazive, a existat o întrerupere a comunicării, chiar o minciună. Bulgarilor li s-a spus explicit că nu e pe lista de pasageri, la noi s-a tras de timp, au existat presupuse întreruperi ale comunicării. Lista pasagerilor s-a știut clar abia după ce Dmitri Rogozin a ajuns la Chișinău”, a spus Titus Corlățean.

    El a mai spus că, din moment ce lista de pasageri era cunoscută, nu a mai fost aprobat tranzitul avionului pentru întoarcerea lui Dmitri Rogozin de la Chișinău.

    „Din punct de vedere politic, România și-a îndeplinit sarcina de a pune în practică un regim de sancțiuni”, a mai spus Titus Corlățean.

    ____________________________

    Neoficial, explicaţia ar fi că pilotul avionului în care se afla Dmitri Rogozin nu a comunicat turnulurilor de control din Bucureşti şi Sofia faptul că la bord se află o persoană care are interdicţie pe teritoriul Uniunii Europene.

    În drumul său spre Tiraspol, Dmitri Rogozin a folosit o aeronavă privată şi a zburat prin spaţiul aerian al Uniunii Europene. Decizia de a alege acest traseu a fost luată din cauza refuzului autorităţilor din Ucraina de a permite trecerea avionului. Prima ţară din UE survolată a fost Bulgaria, apoi a urmat România.

    Conform procedurilor, controlorii de trafic aerian din cele două ţări l-au întrebat pe pilot dacă are la bord persone cu restricţii în spaţiul comunitar. Potrivit unor surse, pilotul nu a spus nimic despre vicepremierul rus, deşi Dmitri Rogozin este una dintre persoanele vizate de scanţiunile impuse de Uniunea Europeană.

    „Dacă ar avea ca destinaţie o ţară a Uniunii Europene, la bordul unei aeronave Aeroflot care îi va vinde biletul lui Rogozin cu destinaţia Londra sau Bucureşti, nu cred că ar trebui să întoarcem avionul cu cei 300 de pasageri. Soluţia corectă e să o laşi să aterizeze, descarcă cei 300 de pasageri, pe Rogozin îl reţii la frontieră şi îi spui: urci imediat înapoi în avionul din care ai coborât”, a spus Traian Băsescu.

    „Procedura (n.r. de interdicţie) o ia MAE. MAE dă detalii, e vorba de ROMATSA. Punctul de vedere al Guvernului a fost ca interdicţia de intrare sau de a tranzita România se aplică tuturor perosanelor aflate pe lista de sancţiuni NATO şi UE”, a explicat premierul Victor Ponta.

    Aeronava lui Dmitri Rogozin a ajuns la Chişinău, iar de acolo vicepremierul Rusiei a plecat la Tiraspol pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Drumul de întoarcere către Moscova a fost mult mai complicat pentru demnitarul rus. Autorităţile române au decis să aplice sancţiunile date de Uniunea Europeană şi să-i interzică să mai traverse prin spaţiul aerian al Uniunii Europene. Premierul Victor Ponta a explicat această decizie.

    „Am gestionat la nivelul MAE şi am gestionat exact aşa cum trebuia să procedăm: respectând angajamentele pe care România le are. O persoană aflată pe lista neagră nu are voie să tranziteze România, aşa că îi interzicem trecerea prin spaţiul aerian”, a spus Victor Ponta.

    Decizia autorităţilor române a fost criticată de vicepremierul Rusiei într-un comentariu făcut pe o reţea de socializare.

    „La cererea SUA, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite din nou să o traversez. Data viitoare voi veni la bordul unui TU-160”, a spus Dmitri Rogozin pe Twitter.

    Dmitri Rogozin s-a întors la Moscova cu o cursă de linie din Chişinău şi pe un alt culoar aerian. Avionul său a rămas blocat în capitala Republicii Moldova.

    https://ro.stiri.yahoo.com/zborul-lui-dmitri-rogozin-prin-rom%C3%A2nia-avionul-nu-164356649.html

    Apreciază

  5. Gabriel said, on Mai 12, 2014 at 9:09 pm

    Titus Corlățean: Avionul lui Dmitri Rogozin a trecut în mod fraudulos prin spațiul aerian românesc

    Autorităţile române nu dau nicio explicaţie oficială despre decizia de a-i interzice vicepremierului rus să se întoarcă la Moscova prin prin spaţiul aerian românesc, după ce, cu doar câteva zile înainte, avionul său a ajuns la Tiraspol prin România.

    Actualizare 20.30. Ministrul de Externe Titus Corlățean a declarat în această seară la Digi24 că avionul cu care a zburat vicepremierul rus Dmitri Rogozin spre Chișinău „a trecut în mod fraudulos prin spațiul aerian al României.

    Cursa aeriană, care era privată, avea planul de zbor aprobat la Eurocontrol, a precizat ministrul.

    „Fraudulos, pentru că s-au dat răspunsuri evazive, a existat o întrerupere a comunicării, chiar o minciună. Bulgarilor li s-a spus explicit că nu e pe lista de pasageri, la noi s-a tras de timp, au existat presupuse întreruperi ale comunicării. Lista pasagerilor s-a știut clar abia după ce Dmitri Rogozin a ajuns la Chișinău”, a spus Titus Corlățean.

    El a mai spus că, din moment ce lista de pasageri era cunoscută, nu a mai fost aprobat tranzitul avionului pentru întoarcerea lui Dmitri Rogozin de la Chișinău.

    „Din punct de vedere politic, România și-a îndeplinit sarcina de a pune în practică un regim de sancțiuni”, a mai spus Titus Corlățean.

    Neoficial, explicaţia ar fi că pilotul avionului în care se afla Dmitri Rogozin nu a comunicat turnulurilor de control din Bucureşti şi Sofia faptul că la bord se află o persoană care are interdicţie pe teritoriul Uniunii Europene.

    În drumul său spre Tiraspol, Dmitri Rogozin a folosit o aeronavă privată şi a zburat prin spaţiul aerian al Uniunii Europene. Decizia de a alege acest traseu a fost luată din cauza refuzului autorităţilor din Ucraina de a permite trecerea avionului. Prima ţară din UE survolată a fost Bulgaria, apoi a urmat România.

    Conform procedurilor, controlorii de trafic aerian din cele două ţări l-au întrebat pe pilot dacă are la bord persone cu restricţii în spaţiul comunitar. Potrivit unor surse, pilotul nu a spus nimic despre vicepremierul rus, deşi Dmitri Rogozin este una dintre persoanele vizate de scanţiunile impuse de Uniunea Europeană.

    „Dacă ar avea ca destinaţie o ţară a Uniunii Europene, la bordul unei aeronave Aeroflot care îi va vinde biletul lui Rogozin cu destinaţia Londra sau Bucureşti, nu cred că ar trebui să întoarcem avionul cu cei 300 de pasageri. Soluţia corectă e să o laşi să aterizeze, descarcă cei 300 de pasageri, pe Rogozin îl reţii la frontieră şi îi spui: urci imediat înapoi în avionul din care ai coborât”, a spus Traian Băsescu.

    „Procedura (n.r. de interdicţie) o ia MAE. MAE dă detalii, e vorba de ROMATSA. Punctul de vedere al Guvernului a fost ca interdicţia de intrare sau de a tranzita România se aplică tuturor perosanelor aflate pe lista de sancţiuni NATO şi UE”, a explicat premierul Victor Ponta.

    Aeronava lui Dmitri Rogozin a ajuns la Chişinău, iar de acolo vicepremierul Rusiei a plecat la Tiraspol pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Drumul de întoarcere către Moscova a fost mult mai complicat pentru demnitarul rus. Autorităţile române au decis să aplice sancţiunile date de Uniunea Europeană şi să-i interzică să mai traverse prin spaţiul aerian al Uniunii Europene. Premierul Victor Ponta a explicat această decizie.

    „Am gestionat la nivelul MAE şi am gestionat exact aşa cum trebuia să procedăm: respectând angajamentele pe care România le are. O persoană aflată pe lista neagră nu are voie să tranziteze România, aşa că îi interzicem trecerea prin spaţiul aerian”, a spus Victor Ponta.

    Decizia autorităţilor române a fost criticată de vicepremierul Rusiei într-un comentariu făcut pe o reţea de socializare.

    „La cererea SUA, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite din nou să o traversez. Data viitoare voi veni la bordul unui TU-160”, a spus Dmitri Rogozin pe Twitter.

    Dmitri Rogozin s-a întors la Moscova cu o cursă de linie din Chişinău şi pe un alt culoar aerian. Avionul său a rămas blocat în capitala Republicii Moldova.

    https://ro.stiri.yahoo.com/zborul-lui-dmitri-rogozin-prin-rom%C3%A2nia-avionul-nu-164356649.html

    Apreciază

  6. mircea.v said, on Mai 12, 2014 at 10:06 pm

    Sfantul Ioan Gura de Aur despre milostenie (si despre „catedrala mantuirii neamului”)

    Din Omilii la Matei

    Sa ravnim si noi virtutea aceasta, dar, mai mult decat toate, smerenia si milostenia, fara de care nu ne putem mantui. Si aceasta o arata cele zece fecioare (matei 25, 1-13) si fariseul (Luca 18, 10-14). Fara feciorie te poti mantui; dar fara milostenie, cu neputinta. Milostenia e de neaparata trebuinta si le tine pe toate. Nu fara motiv am numit eu milostenia inima virtutii. Dar inima aceasta inceteaza iute de a mai bate, daca nu da tuturor duhul ei. Intocmai ca o fantana: daca tine in ea apa izvoarelor sale, se strica; tot asa si cu bogatii, cand tin averile lor numai pentru ei insisi. De aceea si obisnuim sa spunem de bogati: „Cutare e putred de bogat”, dar nu spunem: „Mult ii este belsugul”, sau: „Mare ii este comoara”. Putrezi nu sant numai cei care au bogatii, ci chiar bogatia insasi. Hainele se strica, aurul se roade, griul se mananca de viermi, iar sufletul, din pricina grijilor, este ros si mai putred decat toate cele ale lui. Daca ai vrea sa-ti pun in fata sufletul unui iubitor de argint, l-ai vedea gaurit peste tot de griji, putred de pacate si ros de viermi ca o haina mancata de molii, fara nici o bucatica intreaga. Nu-i asa insa sufletul celui sarac, al saracului care de buna sa voie voieste sa fie sarac. Sufletul ii straluceste ca aurul, sclipeste ca margaritarul, infloreste ca trandafirul. Nu-l roade molia, nu-l fura hotii, nu-l tulbura grija lumii, ci-i ca ingerii, asa traieste pa pamant. Vrei sa vezi frumusetea acestui suflet? Vrei sa cunosti bogatia saraciei? Nu porunceste oamenilor, ci demonilor; nu sta alaturi de imparat, ci alaturi de Dumnezeu; nu este ostas impreuna cu oamenii, ci impreuna cu ingerii; nu are doua, trei, douazeci de scrinuri, ci atata bogatie ca socoteste toata lumea o nimica; nu are visterie, dar are cerul; nu are nevoie de robi; dar, mai bine spus, are roabe patimile; are roabe gandurile care robesc pe imparati; are rob gandul care porunceste celui imbracat in purpura; gandul care-l inspaimanta pe imparat, gandul pe care imparatul nu indrazneste sa-l priveasca in fata. Rade de tronul imparatesc, de aur si de toate cele ca acestea ca de niste jocuri de copii; le socoteste pe toate acestea tot atat de vrednice de dispret ca pe cercurile de joaca, cuburile si bilele. Are o podoaba pe care nu pot s-o vada cei care se joaca cu niste jucarii ca acestea.
    Ce poate fi deci mai bun decat acest sarac? Cerul este pardoseala locuintei lui; iar daca pardoseala casei lui este asa, gandeste-te cum ii este tavanul?
    – Dar n-are cai si trasuri! Mi s-ar putea spune.
    – Ce nevoi are de acestea cel care are sa mearga pe nori si are sa fie cu Hristos?
    Gandindu-ne, dar, la toate acestea, si barbatii si femeile, sa cautam bogatia aceea, bogatia cea neimputinata, ca sa aveam parte si de imparatia cerurilor, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapanirea in vecii vecilor, Amin.

    Nu spun lucrurile acestea ca sa va impiedic sa va distrati. Distrati-va, dar nu cu un astfel de pret! Hrana voastra sa fie temei de iubire de oameni, de milostenie, nu de cruzimi! Hraneste-ti oaspetele, pentru ca-i sarac! Hraneste-l, pentru ca Se hraneste Hristos! Nu-l hrani pentru ca spune cuvinte dracesti, pentru ca se injoseste! Nu te uita ca fata ii rade, ci cerceteaza-i sufletul si atunci vei vedea ca isi blesteama de mii de ori viata, ca ofteaza si suspina! Daca nu-ti arata viata lui cea grea si nenorocita, apoi o face pentru tine, ca sa te distreze!
    Sa fie, dar, oaspeti ai tai oamenii saraci si liberi, nu cei care se jura pe nedrept, nu comediantii! Iar daca vrei sa ai rasplata pentru mancarea ce le-o dai, porunceste-le sa mustre si sa indrepte daca vad ca se face ceva nepotrivit in casa ta. […] Iar daca vrei sa culegi si o alta mangaiere de pe urma acestora, pe care-i chemi la masa ta, porunceste-le ca, atunci cand au ragaz, sa ia Biblia in maini si sa citeasca legea dumnezeiasca. Astfel de ospete iti vor fi mai placute decat celelalte; te fac si pe tine si pe oaspetii tai mai vrednici.
    Daca dai de mancare unui sarac ca sa-l insulti, apoi fapta ta e mai cumplita decat daca l-ai omori; dar daca-i dai de mancare ca sa-i vii in ajutor si sa-i fii de folos, atunci fapta ta este mai buna decat daca ai scapa de la moarte un osandit. Daca te vei purta asa il vei face egal cu ingerii. Nu-mi mai spune de saracul, care-ti cere de mancare, ca traieste pe spinarea ta! Nu-l mai numi parazit! Numeste-l oaspetele tau! Nu-i mai spune lingusitor, numeste-l prieten! Pentru aceasta a lasat Dumnezeu prietenia, nu spre raul celor iubiti si al celor ce se iubesc, ci spre binele si spre folosul lor. Prieteniile de la ospetele la care se bea si se mananca peste masura sant mai groaznice decat dusmaniile; ca de pe urma dusmanilor, daca voim, putem chiar sa castigam, sa ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri si betii nu putem avea decat paguba. Nu tine, dar, langa tine prieteni care sant dascalii pagubei tale! Nu tine langa tine prieteni care indragesc mai mult masa ta decat prietenia ta! Ca toti acestia termina si cu prietenia odata ce au terminat masa si petrecerea; ceilalti insa, prietenii de dragul virtutii, raman vesnic langa tine, indura alaturi de tine toate durerile si toate necazurile tale.

    […] Aici Domnul vorbeste de gazduirea proorocilor, dreptilor si ucenicilor; dar in alta parte porunceste sa fie gazduiti chiar cei mai nevoiasi oameni si pedepseste pe cei care nu-i primesc. „Intrucat n-ati facut unuia dintr-acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut! (Matei 25, 45); si dimpotriva, cine primeste pe acestia, primeste pe Hristos.
    Chiar daca un om ca acesta n-a facut nimic bun, totusi e om, locuieste acelasi pamant ca si tine, vede acelasi soare, are acelasi suflet, are acelasi Stapan, se impartaseste din aceleasi taine ca si tine, este chemat la acelasi cer; dar are o mare indreptatire: saracia si nevoia de hrana cea de toate zilele. Din casa ta pleaca incarcati cu multe daruri, cei care in vreme de iarna te desteapta din somn cu surle si flaute, stingherindu-te in zadar si fara rost; in casa ta primesc plata, pentru scamatoriile lor dresorii de randunele, mascaricii si toti barfitorii; dar daca bate la usa ta un om sarac, care-ti cere o bucata de paine, il umpli de ocari si de sudalmi si-l invinuiesti ca nu munceste. Il insulti, il batjocoresti si nu te gandesti ca si tu nu muncesti, si totusi Dumnezeu iti da din cele ale Lui. Nu-mi spune mie ca muncesti si tu, ci arata-mi ca faci ceva din cele de neaparata trebuinta. Daca-mi spui ca te ocupi cu negotul, ca tii crasme si hoteluri, ca-ti administrezi averea si ti-o inmultesti, iti voi raspunde si eu ca aceasta nu e munca! Munca e milostenia, rugaciunile, ajutorarea celor nedreptatiti si toate cele ca acestea; dar de acestea nu ne ocupam deloc. Totusi Dumnezeu niciodata nu ne-a spus: „Pentru ca nu muncesti, nu-ti rasar soarele; pentru ca nu faci nimic din cele de neaparata trebuinta, sting luna, incui pantecele pamantului, sec lacurile, izvoarele, raurile, fac sa dispara aerul, incui cerurile ca sa nu mai dea ploaie la vreme”. Dumnezeu ni le da pe toate acestea cu imbelsugare. Si le daruieste sa se desfateze cu ele chiar si unora care nu numai ca nu muncesc, dar mai fac si fapte rele.
    Asadar, cand vezi un sarac batand la usa ta si-i spui: „Nu mai pot trai din pricina voastra!”; „Esti poate sluga sau robul cuiva si ai fugit, parasindu-ti stapanul!”, ei bine, aceste cuvinte, pe care i le-ai spus, spune-ti-le tie! Dar mai bine spus, lasa-l pe acela sa ti le spuna cu curaj! Si ti le va spune cu mai mult drept: „Nu mai pot trai din pricina voastra!”; „Esti sanatos dar nu muncesti!”; „Nu faci nimic din cate ti-a poruncit Dumnezeu, ci ai fugit de la Stapanul tau, de sub ascultarea poruncii Lui!”; „Umbli de colo pina colo, traind in pacat, ca intr-o tara straina!”; „Te imbeti, chefuiesti, furi, rapesti, strici casele altora si tu ma invinuiesti ca nu muncesc? Eu te invinuiesc de fapte urate, ca viclenesti, juri, minti, rapesti si faci alte nenumarate pacate ca acestea!”.
    Nu spun acestea ca sa legiuesc lenea – Doamne fereste! – ci pentru ca vreau, din toata inima, ca toti sa munceasca. Ca lenea e dascalul oricarui pacat. Dar in acelasi timp, va rog sa nu fiti fara mila, cruzi. Si Pavel de nenumarate ori a mustrat si a spus: „Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance” (II Tes. 3, 10); dar nu s-a marginit la atat, ci a adaugat: „Voi, insa, sa nu obositi a face bine” ( II Tes. 3, 13). Poruncile acestea nu sant potrivnice una alteia.
    – Dar daca ai poruncit, Pavele, ca acela care nu munceste nici sa nu manance, pentru ce atunci ne mai indemni sa dam de mancare celor ce nu muncesc?
    – Da, raspunde Pavel, am poruncit sa intoarceti spatele celor ce nu muncesc si sa nu va amestecati cu ei; dar am mai spus: „Nu-i socotit vrajmasi, ci povatuiti-i (II Tes. 3, 15). Nu dau legi potrivnice, ci cu totul de acord unele cu altele. Daca tu vei fi gata spre mila, atunci si saracul va scapa iute de trandaveala, iar tu de cruzime.
    – Dar saracul, s-ar mai putea spune, minte si nascoceste o multime de nevoi si necazuri!
    – Dar tocmai pentru aceasta merita sa fie miluit, ca a ajuns intr-o nevoie atat de mare ca nu se mai rusineaza de nimic.
    Noi, insa, nu numai ca nu-l miluim pe sarac, dar mai adaugam si cuvinte pline de cruzime, spunandu-i: „Nu ti-am dat o data, de doua ori?”. Ce spui omule? Nu trebuie sa mai manance pentru ca a mancat o data? De ce nu pui si stomacului tau aceasta lege? De ce nu-i spui: „ Te-am umplut ieri si alaltaieri, nu-mi mai cere acum!” Dar stomacului nu-i spui asa, ci-l umpli pana sa crape, pe cand saracului ii intorci spatele, desi iti cere atat cat sa-si astampere foamea. Ar trebui sa-l miluesti tocmai pentru ca se nevoieste sa vina in fiecare zi la tine. Daca nu te indupleca alta pricina, asta ar trebui sa te induplece si sa-l miluiesti. Nevoia saraciei il sileste s-o faca si tu nu-l miluiesti! Aude sudalmile si batjocurile tale si nu se rusineaza, pentru ca nevoia e mai puternica. Cruzimea ta, insa, merge si mai departe. Nu numai ca nu-l miluiesti, dar il mai faci si de ras. Dumnezeu ti-a poruncit sa dai intr-ascuns milostenie; tu, insa, il spui la toata lumea pe nenorocitul care ti-a batut la usa; il ocarasti cand ar trebui sa-l miluiesti. Daca nu vrei sa-i dai, pentru ce il mai certi si-i strivesti nenorocitul si ticalosul lui suflet? A venit la tine ca la un liman, cautandu-ti mainile. Pentru ce pornesti valurile si-i faci si mai cumplita furtuna? Pentru ce osandesti pe cel lipsit de libertate? Crezi, oare, ca ar mai fi venit la tine daca ar fi stiut ca aude unele ca acestea? Iar daca a venit, desi stia mai dinainte asta, apoi tocmai de aceea merita sa fie miluit, iar tu sa te cutremuri de cruzimea ta, ca nici asa, vazandu-i nevoia lui constrangatoare, n-ai ajuns mai bland; sa te cutremuri ca nu socotesti teama lui de foame indestulatoare aparare pentru lipsa lui de rusine, ci-l certi ca-i un nerusinat, desi tu de multe ori ai fost mai nerusinat ca el, chiar pentru lucruri mai grozave. Nerusinarea saracului are o scuza; noi n-avem nici una facand de multe ori fapte de rusine si vrednice de pedeapsa. Ar trebui, gandindu-ne la acelea, sa ne smerim. Dar nu; in loc sa ne smerim, tabaram pe acesti nenorociti; ei ne cer leacuri, iar noi le inmultim ranile. Daca nu vrei sa-i dai, pentru ce-l mai lovesti? Daca nu vrei sa-i daruiesti, pentru ce-l mai ocarasti?
    – Altfel nu intelege sa plece!
    – Fa si tu ce ti-a poruncit inteleptul acela: „Raspunde cu blandete cele de pace!” ( Int. Sir. 4, 8). Saracul nu ajunge atat de nerusinat pentru ca o vrea. Nu exista, nu exista om care sa se faca de ras fara temei. Oricat s-at stradui unii, n-as putea fi convins vreodata ca un om care are toate ar prefera sa ceara de pomana. Sa nu-mi rastalmaceasca nimeni cuvintele lui Pavel! Chiar daca Pavel spune: „Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance” (II Tes. 3, 10), le spune acelora; noua nu ne spune aceasta, ci cu totul dimpotriva: „Sa nu obositi a face bine” (II Tes. 3, 13). Asa facem si noi in casa noastra! Cand doi din familia noastra sant certati, ii luam pe fiecare in parte si dam fiecaruia alte sfaturi, potrivnice unele altora.[…] De multe ori tatal, indeosebi, tine de rau pe pedagogul care-i ocaraste fiul, spunandu-i: „Nu fi asa de aspru, asa de nemilos!”; fiului insa, ii spune cu totul altceva: „ Rabda, chiar daca te ocaraste pe nedrept!”; din sfaturi potrivnice scoate ceva folositor. Tot asa si Pavel; oamenilor sanatosi, care se apucau de cersit, le spunea: „Daca cineva nu vrea sa munceasca, nici sa nu manance!” ca sa-i faca sa munceasca; iar celor care puteau sa miluiasca le spunea : „Iar voi sa nu obositi a face bine!”, ca sa-i induplece la milostenie. Tot asa si in epistola catre Romani, cand sfatuieste pe crestinii dintre pagani sa nu se mandreasca fata de iudei, comparandu-i cu un maslin salbatic (Rom. 11, 17), pare a spune una crestinilor dintre iudei si alta crestinilor dintre pagani.
    Sa nu fim, dar, nemilosi, ci sa ascultam de Pavel, care spune: „Nu obositi a face bine!”. Sa ascultam pe Stapan, Care spune: „Celui ce cere, da-i!” (Matei 5, 42), si: „Fiti milostivi ca Tatal vostru” (Luca 6, 32). Desi Hristos a spus multe, totusi despre nici o fapta buna nu a spus asta, ci numai despre milostenie. Ca nimic nu ne face egali cu Dumnezeu ca milostenia.
    – S-ar putea, insa, sa mi se spuna:
    – Nu-i nimeni mai obraznic ca saracul!
    – De ce, ma rog? Ca alearga in urma ta, cerandu-ti de pomana in gura mare? Vrei sa-ti dovedesc ca noi santem mai obraznici si mai nerusinati decat saracii? Aminteste-ti, ce faci acum in vreme de post, cand de multe ori mananci seara; de-l vezi pe servitorul care te serveste la masa, ca merge incet, ai stricat tot folosul postului, izbind din picioare, ocarand si suduind pentru o mica intarziere. Si doar stii prea bine ca ai sa-ti potolesti foamea, daca nu imediat, negresit peste cateva clipe. Si nu te numesti nerusinat, ca te-ai salbaticit pentru nimica toata; dar pe saracul care se teme si tremura pentru pricini mai mari – toata teama lui nu e ca va astepta putin pina sa manance, ci ca va pieri de foame – pe sarac il numesti indraznet, obraznic, nerusinat si-i arunci in obraz cele mai insultatoare cuvinte. Nu-i asta, oare, cea mai mare nerusinare? Dar noi nu ne gandim la nerusinarile care le savarsim. De aceea ii socotim pe saraci o povara. Daca, insa, am cerceta purtarea noastra si am compara-o cu a lor, n-am socoti pe saraci o povara. Nu fi aspru judecator! Chiar daca ai fi fara de pacat, nici asa legea lui Dumnezeu nu-ti ingaduie sa fii judecator aspru al faptelor altora. Daca fariseul pentru asta a pierit (Luca 18, 10-14), ce aparare mai putem avea? Daca Dumnezeu nu ingaduie nici oamenilor cu fapte bune sa judece cu asprime faptele altora, cu mult mai mult pacatosilor. Sa nu fim, dar, cruzi, nici neomenosi; sa nu fim fara inima, nici mai rai decat fiarele! Cunosc multi oameni care au ajuns la atata salbaticie ca, pentru putina oboseala, trec cu vederea pe cei ce mor de foame si se scuza cu astfel de cuvinte: „Nu-i servitorul meu aici!”; „Santem departe de casa”; „Nu cunosc nici un om cu bani”. Cata cruzime! Fagaduiesti mai mult, dar nu dai nici putin! Ca tu sa nu mergi putin, acela piere de foame. Cata ocara! Cata mandrie! N-ar trebui sa-ti fie greu, chiar daca ar trebui sa mergi zece stadii! Nu te gandesti ca asa ti se mareste rasplata? Cand dai de pomana, primesti rasplata numai pentru pomana data; dar cand mai si mergi, primesti rasplata si pentru oboseala. Pentru asta il admiram pe patriarhul Avraam, ca, desi avea 318 slugi (Fac. 14, 14), a alergat el singur la cireada de vaci si a luat vitelul cel tanar (Fac. 18, 7). Dar printre noi sant unii atat de plini de mandrie ca fac milostenii prin slugile lor, si nu se rusineaza.
    – Imi poruncesti, dar, sa fac milostenie cu mana mea? Dar nu las impresia ca ma mandresc?
    – Asa, insa, nu dai de pomana cu mana ta pentru o alta pricina de mandrie! Ti-i rusine sa fii vazut stand de vorba cu saracii! Dar sa nu vorbim de asta! Da numai de pomana, fie ca vrei s-o faci cu mana ta, fie cu mana altuia! Numai nu-l mai tine pe sarac de rau, nu-l mai rani, nu-l mai ocari! Cel ce-ti cere are nevoie de leacuri, nu de rani; de mila, nu de sabie! Spune-mi, daca cineva, lovit cu o piatra si cu rana la cap, ar alerga, manjit tot de sange, la picioarele tale, spune-mi, l-ai lovi, oare, cu o alta piatra si i-ai mai face inca o rana? Nu cred; ci ai cauta sa-i vindeci rana. Pentru ce, dar, cu saracii te porti altfel? Nu stii cat poate face un cuvant? Poate ridica un om si-l poate dobori. Un intelept spune: „Mai bun este cuvantul decat datul” (Int. Sir. 18. 16). Nu te gandesti ca-ti infigi sabia in inima ta si-ti faci rana mai cumplita cand saracul, care a batut la usa ta, pleaca ocarat, tacut, suspinand si cu obrajii plini de lacrimi? Dumnezeu l-a trimis la tine. Gandeste-te catre cine se indreapta ocara cand tu il ocarasti pe sarac! Dumnezeu il timite la tine si-ti porunceste sa-i dai, dar tu nu numai ca nu-i dai, ba il mai si ocarasti! Daca nu-ti dai seama de grozavia nebuniei tale, inchipuieste-ti aceiasi situatie intre oameni si atunci vei cunoaste bine cat de mare e pacatul tau. Daca ai porunci slugii tale sa se duca la o alta sluga de-a ta ca sa ia de la acela banii tai si sluga trimisa s-ar intoarce nu numai cu mainile goale, ci si insultata, spune-mi, ce n-ai face insultatorului? Ce pedeapsa nu i-ai da pentru ca tu esti cel insultat. Acelasi lucru gandeste-l si despre Dumnezeu. Dumnezeu ii trimite pe saraci la noi; si daca le dam, le dam, le dam cele ce sant ale lui Dumnezeu; iar daca pe langa faptul ca nu le dam, ii mai si alungam de la usa noastra cu ocari, gandeste-te de cate fulgere si de cate trasnete nu este vrednica fapta noastra!
    Gandindu-ne la toate acestea, sa ne infranam limba, sa scoatem din sufletul nostru neomenia, sa intindem mana noastra spre milostenie, sa mangaiem pe cei saraci nu numai cu bani, ci si cu cuvantul, ca sa scapam si de pedeapsa cuvenita ocarilor si sa mostenim si imparatia cerurilor pentru cuvintele noastre bune si milosteniilor noastre, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea in vecii vecilor, Amin.

    […] Nici un Iuda sa nu se apropie de aceasta masa, nici un Simon Magul! Ca si unul si altul au pierit din pricina iubirii de argint! Sa fugim de aceasta prapastie; nici sa socotim ca ne este de ajuns spre mantuire daca facem dar acestei sfinte mese un potir de aur batut in pietre scumpe dezbracand pe vaduva si orfani. Daca vrei sa cinstesti jerta, adu-I sufletul pentru care Hristos S-a jertfit. Sufletul fa-ti-l de aur. Care ti-i castigul daca sufletul ti-i mai rau decat plumbul si lutul, iar potirul daruit, de aur? Nici unul! Sa nu cautam, dar, sa daruim bisericii vase sfinte de aur, ci sa cautam ca ele sa fie si din munca cinstita. Munca aceasta cinstita, in care nu intra nici jaful, nici furtul, este mai de pret decat aurul din potirul daruit! Biserica nu-i un loc unde se aduna vase de aur si argint, ci un loc de adunare a ingerilor. De aceea trebuie sa aducem la biserica sufletele noastre. Dumnezeu se apropie de darurile noastre de aur numai daca si sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de Taina, nici nu era de aur potirul din care a dat Hristos ucenicilor sangele Sau! Dar toate erau de pret, toate infricosatoare, pentru ca erau pline de Sfantul Duh! Vrei sa cinstesti trupul lui Hristos? Nu-L trece cu vederea cand este dezbracat! Nu-L cinsti aici in biserica cu haine de matase, iar afara Il lasi sa degere de frig, ca n-are cu ce se imbraca! Cel care a spus” „Acesta este trupul meu” (Matei 26, 26), si prin cuvant a intarit lucrul, Acelasi a spus si: „Flamand M-ati vazut si nu M-ati hranit” (Matei 25, 45) si: „Intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut” (Matei 25, 42). Trupul lui Hristos de pe altar n-are nevoie de acoperaminte pretioase, ci de suflet curat; dar cel gol, cel flamand are nevoie de multa ingrijire. Sa invatam, dar, sa filozofam si sa cinstim pe Hristos, asa cum El vrea. Cea mai placuta cinste pentru Cel pe Care Il cinstim este sa-L cinstim asa cum vrea El, nu cum socotim noi. Si Petru socotea ca-L cinsteste, oprindu-L sa-i spele picioarele (Ioan 13, 8). Dar ceea ce voia sa faca nu era cinste, ci cu totul dimpotriva. Tot asa si tu, cinsteste-L pe Hristos cu cinstea pe care El ti-a poruncit-o, cheltuind cu saracii avutia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur.
    Si acestea le spun nu ca sa va opresc de a face daruri bogate bisericii! Cer insa ca, odata cu aceste daruri, ba chiar inainte de acestea, sa faceti milostenie! Dumnezeu primeste si darurile voastre, dar cu mult mai mult milostenia voastra. Intr-un caz se foloseste numai cel ce face darul, in celalalt, si ce-l care-l primeste; intr-un caz, darul poate fi prilej de ambitie, in celalalt, intreg darul este milostenie si iubire de oameni. Care e folosul cand sfanta masa e plina de potire de aur, iar Hristos piere de foame? Satura-L pe El mai intai, ca-i flamand, si dupa aceea impodobeste-I din belsug si masa Lui! Faci potir de aur, dar nu dai un pahar cu apa rece! Si care-i folosul? Imbraci sfanta masa cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-I dai nici acoperamantul de care are nevoie! Care-i castigul faptei tale? Spune-mi, daca ai vedea pe cineva lipsit de hrana cea de toate zilele si l-ai lasa sa piara de foame, dar i-ai imbraca cu argint masa lui, ti-ar multumi oare? Nu s-ar supara mai degraba pe tine? La fel, daca ai vedea pe cineva ca umbla in zdrente si ca ingheata de frig si nu i-ai da o haina sa se imbrace, dar i-ai inalta statuie de aur, spunand ca faci asta in cinstea lui, nu ti-ar spune, oare, ca-ti bati joc de el, n-ar socoti o ocara fapta ta, si inca cea mai mare ocara? Acelasi lucru gandeste-l si de Hristos, cand colinda strazile si drumurile strain si pribeag cautandu-Si adapost. Nu vrei sa-L primesti, dar impodobesti pardoseala bisericilor Lui, impodobesti zidurile lor si capetele coloanelor lor! Atarni candele cu zale de argint in biserica Lui, dar pe El, inlantuit in temnita, nici nu vrei sa-L vezi!
    Si spun acestea nu ca sa te impiedic sa fii darnic cu biserica lui Hristos, ci te indemn sa faci daruri bisericii odata cu milosteniile, dar, mai bine spus, acestea inaintea acelora. Nimeni nu te-a tinut vreodata de rau daca n-ai facut daruri bisericii; dar te-a amenintat Hristos si cu iadul si cu focul cel nestins si cu osanda la un loc cu demonii daca nu faci milostenii. Sa nu impodobim, dar, biserica si sa trecem cu vederea pe fratele nostru care-i stramtorat si necajit. Biserica aceasta e mai de pret decat cealalta biserica. Odoarele scumpe pe care le daruiesti bisericii pot fi luate si de imparati necredinciosi si de tirani si de talhari. Dar tot ce faci pentru fratele tau flamand, strain si gol, nici diavolul nu poate jefui; se afla intr-o visterie care nu poate fi jefuita.
    Poate ca cineva ma va intreba:
    – Dar atunci pentru ce Hristos a spus: „Pe saraci pururea ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti pururea”? ((Matei 26, 11)
    – Dar tocmai pentru aceasta trebuie sa-L miluim, ca nu-L avem pe El pururea flamand, ci numai in viata aceasta. Iar daca vrei sa cunosti tot intelesul spuselor Domnului, afla ca aceste cuvinte n-au fost spuse pentru ucenici, chiar daca pare asa, ci pentru slabiciunea femeii care I-a uns picioarele cu mir (Matei 26, 6-13). Pentru ca ea era inca nedesavarsita, iar ucenicii puneau la indoiala fapta ei; Domnul a spus aceste cuvinte ca sa o incurajeze. Ca a grait asa, ca s-o mangaie, a adaugat: „Pentru ce faceti suparare femeiii?” (Matei 26, 10) Iar ca noi Il avem pe Hristos pururea cu noi, o spune El Insusi: ‚Si iata Eu sant cu voi in toate zilele pina la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20). Din toate acestea se vede ca Domnul nu pentru alta pricina a spus aceste cuvinte, ci pentru ca nu cumva mustrarea pe care au facut-o ucenicii femeii sa nu vestejeasca credinta ei atunci odraslita. Si sa nu aducem, dar, ca argument impotriva milosteniei cuvintele Domnului spuse pentru oarecare iconomie, ci sa citim toate legile puse de El despre milostenie, atat in Noul cat si in Vechiul Testament, ca sa depunem multa ravna pentru milostenie. Ca milostenia ne curateste pacatele: „Dati milostenie, (spune Domnul), si toate va vor fi curate” (Luca 11, 41). Milostenia e mai mare decat jertfa: „Mila voiesc, iar nu jertfa” (Osea 6, 6; Matei 9, 13). Milostenia deschide cerurile: „Rugaciunile tale si milosteniile tale s-au suit spre pomenire inaintea lui Dumnezeu”(Fapte 10, 4). Milostenia este mai necesara decat fecioria. Fecioarele care n-au facut milostenie au fost aruncate afara din camara de nunta si au intrat numai cele ce au facut milostenie” (Matei 25, 1-13).
    Pe acestea toate stiindu-le, sa semanam cu darnicie, ca sa seceram rod si mai imbelsugat si sa avem parte de bunatatile cele viitoare cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava in veci, Amin.

    Sa nu-mi spui ca bogatii au facut milostenie! Nu vor scapa de pedeapsa daca nu vor face milostenie pe masura avutiei lor. Milostenia nu trebuie judecata cu masura datului, ci cu slobozenia inimii. Daca sant pedepsiti chiar cei care n-au facut milostenie pe masura avutiei lor, apoi cu mult mai mult vor fi pedepsiti cei care se dau in vant dupa cele de prisos, cei care-si cladesc case cu trei si patru etaje dar dispretuiesc pe cei flamanzi, cei care se ingrijesc de adunatul banilor, dar nu se ingrijesc deloc de milostenie.
    Dar, pentru ca a venit vorba de milostenie, haide sa reluam astazi cuvantul acela despre milostenie inceput acum trei zile, pe care l-am lasat neterminat. Va amintiti ca atunci cand am vorbit despre luxul incaltamintelor, despre truda aceea zadarnica si despre ticalosenia tinerilor, pornisem de la milostenie si am ajuns sa vorbesc de pacatele legate de lux. Ce va spuneam atunci? Va spuneam ca milostenia este o meserie care isi are atelierul in cer, iar Dascalul acestei meserii nu-i om, ci Dumnezeu. Apoi, cautand sa arat ce insusiri trebuie sa indeplineasca o meserie ca sa poata fi numita meserie, am ajuns sa vorbesc de acele meserii care nu-s deloc meserii, ci truda zadarnica; sant meserii rele, intre care am amintit si meseria aceasta a facerii incaltamintelor de lux. Ei bine, sa reluam azi cele spuse atunci si sa aratam ca milostenia este o meserie, si cea mai buna din toate meseriile. Daca rostul unei meserii este de a folosi la ceva si daca nimic nu-i mai folositor decat milostenia, atunci e vadit ca milostenia este o meserie si cea mai buna din toate meseriile. Milostenia nu ne face incaltaminte, nu ne tese haine, nu ne zideste case de lut, ci ne prilejuieste viata vesnica, ne smulge din mainile mortii, ne face straluciti si in viata aceasta si in cealalta, ne zideste case in ceruri, acele locuinte vesnice. Milostenia nu lasa sa ni se stinga candelele (Matei 25, 1-12), nici nu ne lasa sa ne aratam la nunta cu haine murdare (Matei 22, 11-13), ci le spala si le face mai curate ca zapada. „De vor fi pacatele voastre rosii ca purpura, ca zapada le voi inalbi” (Isaia 1, 18). Milostenia nu ne lasa sa cadem acolo unde a cazut bogatul cel nemilostiv, nici sa auzim acele infricosatoare cuvinte (Luca 16, 19-31), ci ne calauzeste in sanul lui Avraam.
    Fiecare din meseriile de pe lumea aceasta are un scop. De pilda plugaria are scopul de a ne hrani; tesatoria, de a ne imbraca; dar, mai bine spus, nici aceasta, ca nici o meserie nu-si poate indeplini scopul sau.
    Si daca vreti, sa cercetam intai plugaria. N-ar exista meseria de plugar daca n-ar exista meseria de fierar, ca sa imprumute de la ea tarnacopul, fierul de plug, secera, securea si multe altele; daca n-ar exista meseria de tamplar, ca sa faca carul de plug, sa faca jugul, sa faca carul pentru treieratul spicelor; daca n-ar exista meseria de curelar, ca sa faca curele; daca n-ar exista meseria de zidar, ca sa zideasca grajd pentru boii care ara si case pemtru muncitorii campului; daca n-ar exista meseria de taietor de lemne, ca sa taie lemnele; si, in sfarsit, daca n-ar exista meseria de brutar. Tot asa si cu meseria de tesator; cand vrea sa faca ceva cheama si multe alte meserii langa ea, ca s-o ajute in ce are de lucru; daca celelalte meserii nu-i vin in ajutor si nu-i intind mana, sta si nu face nimic. Fiecare meserie deci are nevoie de o alta meserie. Milostenia insa n-are nevoie de nimic, ci numai de vointa. Daca-mi spui ca are nevoie de bani, de case, de haine, de incaltaminte, iti spun si eu: citeste cuvintele lui Hristos pe care le-a spus despre vaduva (Luca 21, 2-4) si pune capat nelinistii tale! Esti foarte sarac? Daca arunci doi bani ca si vaduva aceea, ai savarsit totul! Daca dai celui flamand o bucata de paine neagra, singura pe care o ai, ai implinit scopul acestei meserii. Sa imbratisam, dar, aceasta stiinta si s-o punem in practica! E mai bine sa stim aceasta meserie decat sa fim imparati, decat sa purtam pe cap coroana. Meseria aceasta nu are numai insusirea de a nu avea nevoie de alte meserii, ci mai are si o alta calitate: savarseste multe si felurite lucruri: zideste case, care raman vesnic in ceruri; ii invata pe cei care o savarsesc cum sa scape de moartea cea nemuritoare; daruieste comori, care nu se termina niciodata, pe care nu le atinge nici o paguba, nici furii, nici moliile, nici rugina, nici timpul. Daca cineva te-ar invata numai atata, ca sa-ti feresti graul de paguba, ce n-ai da ca sa-ti poti pastra graul nevatamat ani indelungati? Dar iata ca meseria aceasta, milostenia, nu te invata numai despre pastrarea graului, ci si despre pastrarea tuturor avutiilor tale. Te invata cum pot ramane neluate si averile tale si sufletul tau si trupul tau. Dar pentru ce e nevoie sa-ti spun cu de-amanuntul toate faptele mari ale acestei meserii? Ea te invata cum sa fii asemenea cu Dumnezeu, capul tuturor bunatatilor. Vezi, dar, ca meseria aceasta nu savarseste numai un singur lucru, ci multe? Fara sa aiba nevoie de ajutorul altei meserii, ne zideste case, ne tese haine, ne aduna comori nejefuite, ne face biruitori asupra mortii, ne face stapani pe diavoli, ne face asemenea lui Dumnezeu! Care meserie poate fi mai folositoare ca aceasta meserie? Celelalte meserii, in afara de cele spuse, se marginesc la viata de aici; cand se imbolnavesc meseriasii, meseriile inceteaza de a mai fi; lucrurile pe care le fac meseriile nu pot dura multa vreme; apoi au nevoie de osteneala, de mult timp si de altele nenumarate; milostenia insa se arata mai ales atunci cand lumea aceasta a trecut; cand murim, atunci mai ales straluceste si arata lucrurile facute de ea; n-are nevoie de timp, nici de oboseala, nici de vreo alta munca grea, ci lucreaza si cand esti bolnav si cand ai imbatranit si merge cu tine si in viata ce va sa fie si niciodata nu te paraseste. Meseria aceasta te face mai puternic decat sofistii si retorii; cei care stralucesc in aceste meserii au o multime de oameni care ii invidiaza; dar cei care stralucesc in meseria aceasta au o multime de oameni care se roaga pentru ei. Sofistii si retorii stau inaintea scaunului de judecata omenesc si iau apararea celor nedreptatiti, iar adeseori apara chiar pe facatorii de rele; meseria aceasta insa sta inaintea scaunului de judecata al lui Hristos; si nu face numai meseria de aparator, ci indupleca chiar si pe Judecator sa fie de partea celui judecat si sa-l achite. Sa fi facut mii de pacate, te incununeaza si te lauda. Ca spune Hristos: „Dati milostenie si toate vor fi curate” (Luca 11, 41). Dar pentru ce vorbesc eu de cele de pe lumea cealalta? Acuma, pe lumea aceasta, daca am intreba pe oameni ce prefera sa fie pe pamant: multi sofisti si retori sau mai multi oameni milostivi si filantropi, am vedea ca toti ar prefera sa fie multi oameni milostivi si filantropi. Si pe buna dreptate. Desfiinteaza oratoria pe pamant, si viata nu se va vatama cu nimic. Viata a existat multa vreme inainte de a fi oratoria; dar daca desfiintezi milostenia, toate se duc si pier. Si dupa cum n-ar mai fi cu putinta sa mearga corabiile pe mare daca s-ar darama porturile si locurile de ancorat, tot asa nici viata aceasta n-ar mai fi cu putinta sa se mentina daca ai desfiinta milostenia, iertarea, iubirea de oameni.
    Gandindu-ne, dar, la toate acestea, sa ne ducem noi insine la scoala milosteniei si sa ducem si pe copiii si cunoscutii nostri. Inainte de alte lucruri omul sa invete sa miluiasca. Pentru ca a milui inseamna a fi om! „Mare si cinstit lucru e omul milostiv” (Prov. 20, 6). Daca nu esti milostiv, ai incetat de a fi om! Milostenia ne face intelepti. Pentru ce te minunezi cand spun ca „a milui” inseamna a fi om? Spun inca ceva mai mult: „A milui” inseamna a fi Dumnezeu. „Fiti milostivi, spune Hristos, ca si Tatal vostru!” (Luca 6, 36). Sa invatam, dar, sa fim milostivi pentru toate aceste pricini, dar mai cu seama pentru ca si noi avem nevoie de multa mila. […]
    Sa ne gandim si noi la toate acestea si sa le spunem si altora. Asa vom avea mai multa tragere de inima spre milostenie, vom primi pentru milostenia noastra rasplatile cuvenite si ne vom bucura si de bunatatile cele vesnice, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

    Apreciază

  7. ORTODOXIE said, on Mai 12, 2014 at 10:13 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.

    Apreciază

  8. […] Sfantul Ioan Gura de Aur despre MILOSTENIE: „nimeni nu este atat de sarac, incat sa nu aiba cei do… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: