SACCSIV – blog ortodox

6 martie: Pomenirea aflarii cinstitei Cruci si a sfintelor PATRU PIROANE de catre Sfanta Elena, mama Sfantului imparat Constantin cel Mare. Pe crucifixurile catolice apar insa doar … TREI PIROANE

Posted in Calendar Ortodox by saccsiv on martie 6, 2014

06-cruce

 

În  luna martie, în ziua a şasea, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.
Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe   Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

Cititi va rog mai multe la:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie06.htm

   Comentariu saccsiv:

   La catolici apar insa doar trei piroane:

Crucifix-bis-Belfaux2

 

Iar la ortodocsi patru:

crucifix_5001

 

Am considerat necesara aceasta subliniere pentru mai usoara diferentiere a reprezentarilor Mantuitorului rastignit. In unele vechi catolice apar tot patru piroane, insa nu stiu cand si de ce au mai scos unul. Asadar, cand vedeti o reprezentare cu doar trei piroane, sa stiti sigur ca aceea este catolica.

 

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. tjw said, on martie 6, 2014 at 10:05 am

    Stiati ca inca mai exista o tara in care comunistii ii omoara pe crestini?

    http://thetruthwins.com/archives/is-north-korea-the-most-evil-nation-on-the-entire-planet

    Nu stiu daca sunt si ortodocsi printre victime, cei mentionati in articol erau baptisti. Le-au spanzurat copiii in fata lor si apoi i-au strivit si pe ei cu un compresor.

    Apreciază

  2. Eugen Serea said, on martie 6, 2014 at 7:05 pm

    Întrebare: s-au mântuit acei oameni martirizaţi, atât părinţii cât şi copiii, pentru că nu s-au lepădat de Hristos în faţa morţii? Sau nu s-au mântuit, nefiind ortodocşi?
    Consecinţă: se vor mântui neortodocşii care nu acceptă pecetea Fiarei, chiar sub ameninţarea persecuţiei legislative, a marginalizării sociale, a înfometării sau a morţii? Sau mai bine să accepte liniştiţi pecetea, şi să mai îndemne şi pe alţii s-o ia, că tot în iad ajung dacă nu trec la Dreapta Credinţă?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.