SACCSIV – blog ortodox

„Ortodoxul” VLADIMIR PUTIN aseamana hoitul lui Lenin cu Sfintele Moaste …

Posted in moaşte, Vladimir Lenin, Vladimir Putin by saccsiv on decembrie 16, 2013

4

Foto: http://www.adevarul.ro/international/Putin-nevoietrucuri-castiga-alegerile-prezidentiale_0_616738488.html

Iata ce aflam din articolul de acum un an, Putin compară corpul lui Lenin cu relicvele de la Muntele Athos, denunţă un ONG, dar despre care eu am aflam doar de curand:

Preşedintele Vladimir Putin a fost criticat, marţi, de către organizaţia nonguvernamentală (ONG) Memorial pentru că a comparat, luni, corpul conservat al lui Lenin într-un Mausoleu, în Piaţa Roşie, la Moscova, cu relicve de la mănăstiri de la Muntele Athos, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Putin a părut să apere luni – într-o întâlnire cu susţinători, în cursul căreia a deplâns pierderea unor repere după prăbuşirea Uniunii Sovietice -, menţinerea Mausoleului dedicat memoriei lui Vladimir Lenin, considerat părintele Revoluţiei ruse, al cărui corp este depus în Piaţa Roşie din 1924.

Mulţi spun despre Mausoleu că nu corespunde tradiţiei. Ce nu corespunde tradiţiei? Veniţi la Lavra Grotelor de la Kiev sau priviţi ce s-a întâmplat la Mănăstirea Pskov sau la Muntele Athos. Acolo există relicve ale unor persoane sfinte„, a spus el.

Organizaţia nonguvernamentală Memorial, fondată cu scopul de a salva memoria victimelor represiunii sovietice, a reacţionat ferm.

„Este o comparaţie absolut fără fundament”, a declarat Ian Racinski, un oficial din cadrul acestui ONG care militează de mai mulţi ani pentru ca rămăşiţele lui Lenin să fie retrase din Piaţa Roşie.

„Dacă cineva are nevoie de aceste relicve, putem construi o «biserică comunistă» altundeva. Piaţa centrală a oraşului nu este loc de cimitir”, a adăugat el.

Problema înhumării corpului părintelui Revoluţiei bolşevice revine frecvent la baza unor dezbateri din Rusia, începând de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991, şi până în prezent.

Cititi va rog si:

Controversy after Putin compares Lenin to holy relics

VLADIMIR PUTIN – salvatorul ortodox care implementeaza cipuri …

 

Reclame

21 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. abc Marin said, on decembrie 16, 2013 at 7:19 pm

    Apreciază

  2. John of România said, on decembrie 16, 2013 at 7:41 pm

    Presimt ca acel presedinte de ONG se va trezi cu un glont in cap in curand…sau va face cancer ca multi altii.
    Si eu cred ca Putin foloseste influenta Ortodoxiei ca pe o vaca buna de muls. Are numai de castigat daca promoveaza Ortodoxia, crestere demografica, scaderea crimei, crestere economica, consolidarea statului Rus.
    Sunt profetii care spun ca al treilea razboi mondial va fi fara eroi tocmai pentru ca ambele tabere vor lupta pentru dominarea lumii, nu prea triumful dreptatii si al binelui, iar soldatii vor sti ca nu nu duc un razboi drept ci ca sunt doar niste mercenari.

    Apreciază

    • Irina said, on decembrie 17, 2013 at 7:04 pm

      Nu vor fi eroi pentru ca al III-lea Razboi Mondial nu va fi ca celelalte razboaie cu oameni pe front ci va fi doar cu bombe nucleare. Vor fi mai degraba victime enorm de multe pt ca acel razboi va injumatati populatia globului.

      Apreciază

  3. un fir de praf said, on decembrie 16, 2013 at 8:34 pm

    http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/ne-au-topit-metalurgia-247.html,asta urmaresc Rusii sa le mearga lor bine cu orice pret nu contam pt ei ca suntem si noi ortodocsi

    Apreciază

  4. un fir de praf said, on decembrie 16, 2013 at 8:36 pm

    http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/ne-au-topit-metalurgia-247.html,astia sunt rusii lor sa le mearga bine

    Apreciază

  5. vasilica said, on decembrie 16, 2013 at 9:04 pm

    Oauuu!!!!….chiar ma mira faptul ca mai iesi si Patriarhul Daniel la RAMPA!….si mai ales sa fie si impotriva exploatarii salbatice a resurselor naturale.

    http://activenews.ro/patriarhul-daniel-atrage-atentia-asupra-exploatarii-salbatice-resurselor-naturale-daca-degradam-si-consumam-totul-ce-transmitem-generatiilor-urmatoare_1810848.html

    Doamne ajuta!

    Apreciază

  6. pcmouse said, on decembrie 16, 2013 at 10:47 pm

    stai ca le pun linkul si la rusofilii lu”peste de pe deveghea..care nu inteleg ca putem fi nationalisti si fara putin sau sarbi sau ce mai posteaza ei pe acolo

    Apreciază

    • G-man said, on decembrie 17, 2013 at 12:27 pm

      da trebuie sa fim nationalisti , dar sa privim in sus catre Dumnezeu , asa cum a zis si Sfantul Parinte Ioanichie Balan .. nu sa ne uitam , ba in stanga ba in dreapta .. ci sus la Dumnezeu!

      Apreciază

    • G-man said, on decembrie 17, 2013 at 12:30 pm

      daca nu ma insel , a pus cineva un link de pe deveghe , in care titlu era genu ” slava lui vladimir ” … daca tot te duci in vizita la ei , spunele si ca noi (ortodocsii ) nu dam slava nici sfintilor , nici ingerilor .. ci numai lui Dumnezeu .. Asa ca sa aiba grija la cuvinte. E Rusia o alternativa mai buna ca UE ( in prezent), de acord , dar de aici si pana la „slava lui „…..e grav.

      Apreciază

  7. Adi said, on decembrie 17, 2013 at 11:44 am

    Depinde, pentru rusi Lenin a fost un nationalist care a preluat un imperiu in haos si a facut ordine dupa pierderea razboiului ruso-japonez si dezastrul de pe front din primul razboi mondial.

    Apreciază

    • G-man said, on decembrie 17, 2013 at 12:25 pm

      ha ha .. ce gluma buna … si noi cum privim? .. noi cei ortodocsi ,fie ca suntem rusi , sarbi sau arabi …daca suntem ortodocsi … vedem un criminal , care a omorat un rege (tar) si care a murit nebun …. deci lasa glumele…

      Apreciază

      • adi said, on decembrie 17, 2013 at 7:34 pm

        @G-man
        acest monstru :lenin(pe numele sau adevarat ulianov) a omorit un Tar pravoslavnic si nu este deloc intimplator.in Taina de la Diveevo a Sfintului Serafim de Sarov si in cele proorocite de Sfintul Ioan Kronstadt acest regicid a fost orchestrat de fortele sataniste ,asa cum scria si marele comandor albert pike catre mazzini in 1871 :Rusia va fi transformata intr-o fortareata bolsevica ateista.Moartea lui ulianov seamana mult cu moartea lui nietzsche(ambii au dat in infantilism) care era mason si adus in sminteala pe multi cu teoriile lui,asa cum si monstrul de ulianov prin scrierile sale a „propovaduit”.Sa te rogi la mausoleul lui ulianov e dovada suprema de idolatrie ,nu ma feresc de acest termen deloc chit ca unii poate vor zice ca judec pe altii.

        Sfinte Mucenicule Tar roaga-te pentru noi pacatosii!

        Apreciază

      • G-man said, on decembrie 18, 2013 at 9:23 am

        Da adi , sa ii lumineze Dumnezeu pe ortodocsii rusi sa darame acest templu pagan cu idol cu tot !

        Apreciază

    • Irina said, on decembrie 17, 2013 at 7:07 pm

      Da de unde cu siguranta Tarul ar fi fi rezolvat mai bine problema numai ca l-a mazilit comunistii.

      Apreciază

  8. john doe said, on decembrie 17, 2013 at 12:07 pm

    Camil Roguski, numit si arhitectul lui Ceausescu, explica metoda de mumificare a lui Lenin:

    “După mulaj (în cazul lui Lenin – n.r.), s-a turnat un corp identic cu cel al defunctului, din oţel inoxidabil, dar gol pe dinăuntru. S-a scos apoi pielea mortului, adică în termeni ciobăneşti «a fost belit de piele». Pielea a fost tăbăcită bine de tot, iar carnea şi scheletul mortului au fost incinerate, cenuşa băgându- se în corpul de oţel inoxidabil. Pielea tăbăcită a fost trasă pe acest calapod- om, cusută, pictată, aranjată perfect, de ziceai că este viu şi totul a fost băgat în- tr-un sicriu cu vacuum”

    http://forum.romeonet.ro/viewtopic.php?f=34&t=14997

    Apreciază

  9. G-man said, on decembrie 17, 2013 at 1:02 pm

    mare paguba spirutuala au rusii , ca il tin si cinstesc lesul lui lenin anual … Ar trebuii ingropat si el si mausoleumul…
    .Da ce ma mir ca am vazut acum , cu revolutia din Mica Rusie (Ucraina) , daramau statuia lui lenin … de abia acum !!!
    Acest mausoleum si imbalsamarea lui lenin cel nebun , au fost facute ca acte satanice .. printre multe altele folosite de comunisti .. tablourile lor .. in locul icoanelor… mausoleum in loc de biserica … les in loc de Sfinte Moaste .. etc… a se vedea documentarul Soviet Story. Asa ca nu inteleg de ce Biserica Rusa nu ia atitudine!
    Doar s-a terminat cu satanismul (comunismul) ca religie oficiala , nu ?

    Apreciază

  10. […] „Ortodoxul” VLADIMIR PUTIN aseamana hoitul lui Lenin cu Sfintele Moaste … […]

    Apreciază

  11. […] „Ortodoxul” VLADIMIR PUTIN aseamana hoitul lui Lenin cu Sfintele Moaste … […]

    Apreciază

  12. […] „Ortodoxul” VLADIMIR PUTIN aseamana hoitul lui Lenin cu Sfintele Moaste … […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: