SACCSIV – blog ortodox

Jandarmul, calendarul porno si Troita de la Pungesti

Posted in Chevron, FRACTURARE HIDRAULICA, PUNGESTI by saccsiv on decembrie 10, 2013

Protestatarul povestește cum, în momentul în care mai mulți oameni s-au așezat să se roage lângă Troiță, jandarmii au început “să ne adreseze jigniri” și “să fim luați în derâdere de către forțele de ordine”.

   Wikipedia:

Jandarmeria Română a fost folosită de dictatorii care s-au perindat la carma țării, ca un instrument anti-democratic, de opresiune a poporului și a factorilor opozanți care le periclitau regimul dictatorial, de la dictatura lui Carol al II-lea și pană la instaurarea democrației în România (vezi mai jos legile nr.116 din 18 iunie 1998 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române și nr. 550/2004 privind organizarea și functionarea Jandarmeriei Romane).

Aceste activități condamnabile ale Jandarmeriei au continuat și în timpul dictatorilor comuniști, în cadrul „Trupelor de Securitate”.

Prin Ordinul nr.10052 din 23 ianuarie 1949 al secretariatului pentru trupe al M.I. se înființează Trupele de Securitate.

Ulterior, toate trupele de jandarmi și centrele de instrucție trec la Comandamentul trupelor de Securitate, pe când Jandarmeria rurală se subordonează Direcției Generale a Miliției.

Transformarea societății românești, inaugurată prin Revoluția din Decembrie 1989 și reașezarea instituțiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituției Jandarmeriei, cât și elaborarea unei concepții noi cu privire la locul și rolul forțelor de ordine internă, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI.

Guvernul Consiliului Frontului Salvării Naționale ( CFSN) a conclus că un corp de vigilență și pază cu numele de „Trupele de Securitate” este compromis, deci a revenit la vechiul nume, „Comandamentul Trupelor de Jandarmi”, prin Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990: „cu privire la creșterea capacității de acțiune și îmbunătățirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul trupelor de Pază și Ordine s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Jandarmi”, hotărâre legiferată prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, privind structura și atribuțiile trupelor de jandarmi, instruite pentru a veghea la executarea legilor dar – ca urmare a unei mentalități remanente din comunism a liderilor din 1990 – Jandarmeria urma să supravegheze și să informeze organele superioare asupra stării de fapt în situații în care se amenință siguranța și ordinea publică în caz de tulburări interne pentru intervenția în scopul restabilirii ei.

Conform presei (Cotidianul.ro: „Șefii Jandarmeriei Române sunt foști ofițeri de Securitate!” publicat în ediția din 24 ianuarie, ș.a.), mulți ani după Revoluția din 1989 ofițeri formați în cadrul „Trupelor de Securitate” au ajuns la comanda Jandarmeriei[22].

 

 

Un pas decisiv în direcția democratizării acestei instituții a fost Legea nr.116 din 18 iunie 1998 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, lege care a facilitat ulterior acceptarea României în familia statelor democratice din U.E. și acceptarea Jandarmeriei Române ca membru cu drepturi depline în Asociațiile Polițiilor și Jandarmeriilor Europene și Mediteraneene cu statut militar.

[…]

Dovezi ale recunoașterii Jandarmeriei Române ca o instituție democrată și apărătoare a democrației și a legilor în vigoare, a profesionalismului jandarmilor, instruiți și educați să fie furnizori, garanți și apărători de liniște, ordine și dreptate au fost misiunile îndeplinite peste hotare, sub egida O.N.U. (în spațiul ex-Iugoslav).

Iata si ce putem citi in articolul Violența jandarmilor are o explicație? În birourile IPJ Vaslui tronează calendarele pornografice și tablouri cu ION ILIESCU:

Comportamentul jandarmilor în ultimele zile, atât la Pungești sau la București, a fost criticat atât în România cât și peste hotare. Imaginile în care Instituția succesoare a trupelor de Securitate târa sau brusca oameni bătrâni sau femei au făcut înconjurul Europei.

Nu puțini au fost aceia care s-au mirat de agresivitatea ieșită din comun a forțelor jandarmeriei, în condițiile în care protestul oamenilor, atât în Pungești, cât și în țară, nu fusese agresiv.

Totuși, încep să-și facă apariția detaliile care pun la cap o explicație pentru comportamentul violent al oamenilor care, culmea, se mai numesc și forțe de “ordine”.

Conform mărturiei lui Alex Gheorghe, bucureștean ce s-a deplasat sâmbătă spre Pungești, ordinele venite de “sus” erau ca jandarmii prezenți “să-i ridice pe toți”. Protestatarul povestește cum, în momentul în care mai mulți oameni s-au așezat să se roage lângă Troiță, jandarmii au început “să ne adreseze jigniri” și “să fim luați în derâdere de către forțele de ordine”.

După ce au îndeplinit ordinul gradaților lor și “i-au luat pe sus” pe manifestanți, jandarmii i-au transportat la IPJ Vaslui, unde au stat șapte ore. Deși, la modul declarativ, Jandarmeria Română are ca patron spiritual pe Sfântul Arhanghel Mihail, Alex Gheorghe mărturisește că la sediul respectiv nu a găsit nimic “sfânt”, ci doar un portret al președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, precum și un calendar pornografic!

In sediul IPJ Vaslui nu am gasit nici o Sfanta Icoana sau Sfanta Cruce pe vreunul dintre peretii vreunui birou prin care am fost plimbat, perchezitionat, interogat. Am gasit la loc de cinste poza lui ILIESCU si un calendar cu continut pornografic (format 50 x 70 cm) – Alex Gheorghe din București, arestat la Pungești.

Ca atmosfera anilor ’80 să fie completă, tânărul a mărturisit că anchetatorul ce-l interoga a încercat să-l convingă să scrie declarația după dictare. Dacă nu a reușit cu el, Alex Gheorghe a adăugat că anchetatorii au convins câțiva țărani terorizați să declare ce li s-a ordonat.

Ștefania Brândușă, ActiveNews

Cititi va rog si:

De ce PUNGESTI = „ZONA SPECIALA DE SIGURANTA PUBLICA”? Adica de ce PUNGESTI = „spatiu restrans unde se concentreaza un fenomen infractional: violente, trafic si consum de droguri, prostitutie” (conform 60/2010, articolul 12)? De ce Pungesti este considerat mai periculos decat fiefurile clanurilor mafiote?

 

23 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Jandarmul, calendarul porno si Troita de la Pungesti […]

    Apreciază

  2. Romeo said, on decembrie 10, 2013 at 7:57 am

    Cei care l-au pus la zid pe părintele Corogeanu au murit în condiţii misterioase!

    Procurorul şi judecătorul au murit

    Vinovaţii pentru trimiterea lor după gratii oricum nu mai pot fi traşi la răspundere. Procurorul care a instrumentat dosarul Tanacu, Ovidiu Berinde, a murit la începutul lunii martie după o lungă suferinţă. Gheorghe Dumitru, unul dintre judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dat soluţia definitivă în acest dosar s-a stins la rândul său în urmă cu ceva vreme. În motivarea sentinţei, magistratul şi colegii săi au susţinut că „inculpatul Corogeanu Daniel Petru, printr-o tehnică de lupte libere, a prins victima de cap şi de umeri imobilizând-o, iar celelalte inculpate au legat-o cu prosoape de picioare şi cu mâinile la spate, pentru a nu mai putea să rostească expresii pornografice. Arcălianu Nicoleta i-a băgat un prosop în gură. Inculpaţii au părăsit chilia, încuind-o pe victimă înăuntru. Până în ziua de 13 iunie 2005, victima a fost ţinută astfel în chilie, fiind legată de mai multe ori deoarece se dezlega şi făcea zgomot lovind în pereţi”.

    Experţii au păreri diferite

    În ciuda faptului că la dosar erau două expertize, completul a ţinut cont doar de una dintre ele. Un expert desemnat de către inculpaţi a pus concluzii separate, care demonstrau că nu ar exista nici o legătură de cauzalitate între imobilizarea victimei şi moartea acesteia: „1 moartea numitei Irina Cornici a fost violentă. 2 ea s-a datorat unei insuficienţe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate şi incorecte şi ca mod, şi ca doză (mare) de adrenalină. 3 leziunile (…) sunt minore şi nu au legătură cu cauza morţii. (…)“, susţinea acesta.

    http://spynews.ro/actualitate/socant-blestemul-tanacu-cei-care-lau-pus-la-zid-pe-parintele-corogeanu-au-murit-in-conditii-misterioase-16113.html

    PS Articolul contine si o vcalomnie la adresa parintelui Iustin Parvu, care nu trebuie luata in seama.

    Apreciază

    • Maria said, on decembrie 10, 2013 at 4:24 pm

      Mai sunt care trebuie sa-si primeasca pedeapsa pentru insulta si minciuni grosolane declarate la tv , in acest caz Tanacu . Una dintre aceste vipere este Laura Chiriac , (tare as vrea sa citeasca comentariul meu )care latra acum cateva zile la postul tv „Romania tv „, ca insasi ea , ca si reporter care s-a deplasat la acea vreme la Tanacu , a vazut cu ochii ei „urme de cuie in palma , urme de funie la gat cum au strangulat-o , vanatai peste tot , iar capul Irinei Cornici era atat de minuscul , ca si pumnul ei (a Laurei Chiriac )” . Avocata apararii ,
      acea doamna care are asa o voce mai hazlie cand vorbeste si nu prea o intelegi , a luat-o putin la intrebari , dupa care s-a mai inmuiat , spunand ca nu stie exact ce fel de urme , ca , sa vedeti . . . etc .
      Apoi , mai este medicul legist primul acuzator , (i-am uitat numele )si nu cel care a participat la exhumare si a facut un raport favorabil , si acela trebuie sa plateasca minciuna , pt care niste oameni nevinovati , au patimit .

      Apreciază

      • G-man said, on decembrie 11, 2013 at 12:04 pm

        da pe acesta laura am auzit-o si eu cu minciunile astea spuse pe fata ..Astia chiar ne cred prosti.Mai avea putin si zicea ca era taiata bucati..

        Apreciază

  3. Vali said, on decembrie 10, 2013 at 9:18 am

    Povestea BRĂŢĂRII „Nelson Mandela 46664”
    Scopul clar al brăţărilor Nelson Mandela 46664 este mulţumirea sufletească că ţi-a păsat de cei din jur şi că ai sărit în ajutorul oamenilor bolnavi de HIV sau SIDA.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/exista-povestea-bratarii-nelson-mandela-46664-1071623.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b13

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on decembrie 10, 2013 at 1:49 pm

      ce inseamna 4…4, mmh
      prost sa fii sa nu vezi
      cata viclenie …de ce nu alt numar ?

      Apreciază

  4. George Napoca said, on decembrie 10, 2013 at 9:28 am

    Fara doar si poate, jegdarmeria trebuie desfiintata de urgenta iar sefii ei, in frunte cu menestrelul sa fie judecati pentru abuz de putere, incalcarea legii si tradare (servirea intereselor unei companii private in defavoarea intereselor cetatenesti) si incalcarea drepturilor constitutionale (proprietatea privata, dreptul la educatie, sanatate) dar si drepturile omului (dreptul la libera miscare, dreptul la demnitate personala).
    Existenta acestui centru represiv impotriva Poporului Roman este o dovada in plus ca in ’89 a fost o lovitura de stat a esaloanelor 2-3-… impotriva conducerii partidului si ca acum traim o mascarada care nu are nici o legatura cu democratia.

    Apreciază

    • botaceala said, on decembrie 10, 2013 at 11:52 am

      Da! Da! Si cat mai URGENT posibil,trebuie facut ,in asa fel incat oamenii din Pungesti,sa fie ajutati de cati mai multi oameni din tara,trimese ffilmulete la televiziuni,cu ce se intampla acolo si aratat lumii intregi,CE INSEAMNA CU ADEVARAT CHEVRON!!! Nu trebuie,sub nici o forma permis acestor hoti,sa ne otraveasca APELE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Jos cu hotii Ponta Si Basescu!!!! Si jandarmeria la fel,desfiintata,daca nu apara poporul,ci pe hoti!!!!!

      Apreciază

    • NIMENI said, on decembrie 10, 2013 at 7:21 pm

      George Napoca,
      DEMOCRATURA SE NUMESTE.
      ….impotriva conducerii de partid si de STAT NATIONAL. Greseala acestei conduceri a fost ca s-a sprijinit prea mult pe „prostime”, iar pregatirea ideologica si de lupta s-a facut formal ….parerea mea! Revin si spun ca daca gresesc accept orice critica motivata.

      Apreciază

  5. luigi said, on decembrie 10, 2013 at 9:49 am

    din ce cauza mi se blocheaza calculatorul de fiecare data cand du clic pe AOLOGETICUM?????

    Apreciază

    • adi said, on decembrie 10, 2013 at 12:22 pm

      @luigi
      cel mai probabil e o problema de incarcare a paginii cu fisiere video si atunci evident se incarca f.greu,probabil si serverul unde este hostat site-ul e unul free deci f.slab si atunci este explicabil.Nu are rost sa facem speculatii securistice pe tema asta.
      Da,teoretic daca nu ai blocat accesul crawlerelor(botilor) atunci evident site-ul functioneaza f.lent,ar putea fi si asta problema nu stiu sa spun sigur.
      Doamne Ajuta!

      Apreciază

    • adi said, on decembrie 10, 2013 at 12:31 pm

      @luigi
      Cel mai probabil cred ca admin-ul pune prea multe fisiere video pe aceeasi pagina in acest fel pagina este f.”grea” ca atare se incarca greu,o alta cauza ar putea fi host-serverul slab.Mai poate sa existe o cauza si anume faptul ca nu este blocat accesul crawlerelor(botilor) si atunci este explicabil.Deocamdata nu cred ca are rost sa facem speculatii de tip „conspirationist” pina nu aflam toate datele,desi si pe tema asta se poate discuta.Odata cu ACTA,PIPA etc libertatea internetului este f.indoielnica ca sa nu spun ca de fapt nu exista iar una din tintele principale este media-alternativa(in special cea ortodoxa).O solutie daca nu vrei sa vezi fisierele video este sa folosesti un text-browser de tip lynx.Cauta pe net descarca-l si vei vedea ce usor merge! Problema este ca fiind un browser de generatie veche nu vei putea face nici postari,doar sa citesti textul este bun.

      Doamne Ajuta!

      Apreciază

    • adi said, on decembrie 10, 2013 at 12:38 pm

      @luigi
      am incercat pe lynx si merg si postarile!.Doar faza cu fisierele video ramine valabila

      Apreciază

    • pcmouse said, on decembrie 10, 2013 at 12:55 pm

      nu ai antivirus?:)

      Apreciază

  6. adi said, on decembrie 10, 2013 at 12:45 pm

    @luigi
    pe lynx ai linkul iframe asa ca poti deschide cu browser normal acest link ,succes.

    Slavit sa fie Domnul!

    Apreciază

  7. adi said, on decembrie 10, 2013 at 12:51 pm

    off topic
    se va face si ceremonie religioasa pentru marioneta pro-avort pro-poponari nelson mandela!
    Despre morti numai de bine dar despre asa ceva nu putem sa tacem,adica sa lasam pe multi sa cada in eresurile acestui tip.
    sursa
    http://www.cotidianul.ro/ceremonie-religioasa-in-memoria-lui-nelson-mandela-228043/

    Sa ne fereasca Domnul si Sfintii de asa sminteala!

    Apreciază

  8. Alex said, on decembrie 10, 2013 at 12:55 pm

    totusi companii rusesti au dat tunuri grele economiei romanesti. Uite aici:

    http://www.antena3.ro/romania/in-premiera-ne-au-topit-metalurgia-si-au-lasat-in-urma-lor-ruine-si-orase-in-faliment-237239.html

    Apreciază

    • Maria said, on decembrie 10, 2013 at 4:30 pm

      Daca sursa este Antena 3 , astia-s cei mai mari mincinosi din toata presa romaneasca .Sunt platiti sa spuna minciuni , probabil in loc sa spuna ca unele din companiile americane au distrus industria romaneasca , au schimbat macazul dupa indicatiile date .

      Apreciază

    • NIMENI said, on decembrie 10, 2013 at 7:25 pm

      draga danutza,
      vom rabda la infinit …astea sunt setarile noastre defecte si nu vrem sa recunoastem!

      Apreciază

  9. […] Jandarmul, calendarul porno si Troita de la Pungesti […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.