Norvegia: COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI … Interviul cu acea rusoaica nu este exagerat. Iata multe alte exemple. Ceea ce se intampla acolo este insa doar o umbra a ceea ce se va petrece cu familia si copiii in NOUA ORDINE MONDIALA

Aparatori ai Matrix-ului m-au criticat ca am postat articolul VIDEO – Melissa Harris-Perry: TOTI COPIII VOSTRI NE APARTIN motivand ca nu-i decat vorba unei oarecare femei, fara nici o legatura cu vreo agenda illuminati refEritoare la familie si copii.

Cu toate ca postez de ani de zile inclusiv exemple, din ale lor tot nu-i pot scoate. Sunt curios insa ce vor mai zice referitor la situatia din Norvegia.

Scriam la finalul articolului In Norvegia, petrolul este al poporului. De aici o mare bunastare, dar cam atat … din 2011:

De ce au lasat insa Norvegia in pace? Poate deoarece nordica tara s-a angajat foarte decis in implementarea multor puncte din doctrina NOII ORDINI MONDIALE. Si astfel s-a ajuns intr-o situatie dramatica, in care norvegienii o duc bine, dar atat … N-au nici o treaba cu crestinismul. Bunastarea si politicile abile nu doar ca a cimentat poporul in material, dar din ce in ce mai multi sunt din ce in ce mai deschisi spre tot soiul de forme de satanism …

E greu sa trezesti astfel de indivizi.

Intrebarea din 2011 era legata de petrol, cum de n-au pus greii acestei industrii mana pe el. Si consider in continuare ca raspunsul ce l-am dat atunci este valabil, stapanii acelor grei fiind papusarii NOII ORDINI MONDIALE.

Oricum, treaba asta cu bunastarea venita din petrol este pana la urma destul de relativa, tinand cont ca Norvegia are o datorie de peste 500 miliarde de dolari:

Banca Mondiala: TOPUL CELOR MAI INDATORATE STATE DIN LUME

Tot la aceasta introducere consider ca-i util sa citez si din articolul  http://ro.wikipedia.org/wiki/Norvegia#Organizare_administrativ.C4.83:

Marea majoritate a norvegienilor (77 %) aparțin de biserica de stat („Den norske kirke”)^[4], 1,7 % sunt musulmani, 1,7 % sunt umaniști („Human-Etisk Forbund”), iar 1,1 % sunt romano-catolici ^[1]. Cu toate acestea, doar 20% din norvegieni spun că religia ocupă un loc important în viața lor (potrivit unui sondaj Gallup 2009), al patrulea cel mai scăzut procent din lume (doar Estonia 14%, Suedia 17% și Danemarca 18% având procente mai mici).^[5] La începutul anilor 1990, s-a estimat că între 4,7% – 5,3% dintre norvegieni participau la slujba religioasă săptămânal. Această cifră a scăzut la aproximativ 2%, cel mai mic procent din Europa – potrivit datelor din 2009 și 2010.^[6][7]

Revenind acum la familie si copii sa ne amintim de:

Video si foto: Norvegia – PARADA GAY PENTRU COPII pentru „sustinerea cercetarilor cu privire la homosexualitatea printre copii” …

Asemenea manifestare e considerata de catre autoritati a fi ceva spre binele copilului. Nu insa si mancatul cu mana:

NORVEGIA: Li s-au luat copii deoarece ii hraneau cu mana si dormeau cu ei in pat …

De ceva vreme circula pe net interviul cu chinul prin care trece o rusoaica. Il voi prelua si eu din articolul Norvegia, între „science fiction” şi realitate apoi voi completa cu alte alte cateva materiale traduse din limba engleza ce dezvaluie teribila realitate din Norvegia: COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI …

Asadar, pentru inceput iata:

 

 

Interviul jurnalistului Andrei Fefelov cu o mamă rusă – Irina Bergset[3] 

 „Zavtra”: Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.

Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) avea şapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog. În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel dinstatele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, lmbile exploatatorilor lor. Mai târziu, aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces. Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană. Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine. Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume. În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce “Şcoala cavalerilor”. În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până lavârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să  socotească preţurile în magazine. Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poaterepeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână. Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu  de exemplu că a fost Al Doilea Război Mondial. Mai mult de ştiut sunt interpretate ca fiind violenţă împotriva copiilorşi a psihicului lor. Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind „copil minune”. Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum: “Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi.”

Nivelul medicinii în Norvegia.

 „Zavtra”: Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce  moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?

 Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevarn”.

Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar  o “mamă normală”. De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor. Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc  nici o întâlnire cu acesta. Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui. Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.

În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gurăşi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început. Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevarn. Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei. La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele „Barnevarn”, care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea. Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune. Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.” Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi”. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, … „Mami, ne duc la o familie adoptivă …” Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă. În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte.    Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este „interzis” în Norvegia, este considerat o „boală” şi „Autorităţile pentru apărarea copiilor” pot să vă trimită forţat la psihiatrie. Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote. Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi. Am primit recent documentul – raportul suedez. Era un document cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine.[4]

 Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii, 300.000 de copii. Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici. Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii – oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii. Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei „Barnevarn”, primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toateţările scandinave. În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevarnşi să spui: “Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil” şi să spui numele copilului.

Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevarn. Consideră că acest sistem de tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai,familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi. Titlul în ziarul norvegian: „1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi”, înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt „salvaţi” şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii. Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevarn de la părinţii ruşi.

 „Zavtra”: Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?

 Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: „Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul.”

Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor. Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: „Vreţi să vă întoarceţi în Rusia” şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: „Vreţi să asasinaţi copiii voştri”, asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună „te omor!” Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferiteavocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil  cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.

––––––––––––––––

[3] Traducere din limba rusă a unui articol din ziarul „Zavtra” (Mâine) din 9 iunie 2013; vezi:

 http://www.chelemendik.sk/Rozhovor_s_ruskou_mamou_plakat_je_v_Norsku_zakazane_je_to_povazo_119288153.html şi  http://www.magnificat.sk/2013/08/europska-unia-alebo-kam-sme-sa-to-dostali/

[4]  http://www.familypolicy.ru/read/1403/

   Iata si ce putem citi la http://en.wikipedia.org/wiki/Child_Welfare_Services_(Norway)#Duties

Obligaţii

Serviciile de protecție a copilului sunt obligate să reacţioneze în cazul în care măsurile puse în aplicare în mediul familial nu sunt suficiente pentru a proteja nevoile copilului. În astfel de cazuri, Serviciul de Protecție a Copilului, în consultare cu părinții, poate plasa copiii în centre de plasament, într-o instituție de protecție a copilului, sau poate introduce măsuri specifice părinte-copil. Înlăturarea unui copil din propria casă fără consimţământul părintilor, necesită o decizie din partea Comitetului Județean pentru Afaceri Sociale, pe baza unei recomandări prezentate de autoritățile municipale. Comitetul județean este un organism guvernamental cu o poziție autonomă în raport cu ministerul și Biroul Guvernatorului. Deciziile luate de către comitetul județean pot fi contracarate doar de către instanțele de judecată. Comitetele județene sunt administrate sub auspiciile Ministerului Copiilor și Egalității.
Serviciile municipale de protecție a copilului sunt însărcinate cu monitorizarea dezvoltării copiilor care au fost plasați în îngrijire în afara caselor lor, la fel de mult ca şi părinții.
Angajații serviciilor de protecție a copilului au acces la o cantitate mare de informații personale ale clienţilor și trebuie să respecte reguli stricte de confidențialitate. Cu toate acestea, informațiile pot fi furnizate la alte agenții administrative, atunci când acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în legătură cu protecția copilului.
Responsabilitățile și sarcinile autorităților pentru protecția copilului sunt stipulate în Legea cu privire la serviciile de protecție a copilului. Responsabilitatea generală pentru protecția copilului revine statului prin Ministerul Copiilor și Egalității, în timp ce administrarea de servicii de protecție a copilului este realizată în primul rând la nivel municipal și prin Direcția norvegiană pentru Copii, Tineret și Probleme de Familie.
Confomr articolului http://en.wikipedia.org/wiki/Child_Welfare_Services_(Norway)#Criticisms aflam ca exista si:

Critici

Mii de foști copii daţi în îngrijire au solicitat despăgubiri pentru suferința și abuzul la care au fost supuşi sub protecția copilului. Majoritatea dintre aceştia au primit compensații. În total, 220 de milioane de dolari.
Serviciul a fost aspru criticat de către Guvernul Indiei pentru că a preluat doi copii ai unui cuplu de inidieni care lucrau în Norvegia.
Berit Aarset, care conduce Alerta pentru Drepturile Omului din Norvegia, a numit incidentul “răpirea de către stat”. Ea a spus: “Aceasta nu este prima dată când un astfel de lucru se întâmplă în Norvegia … sistemul de legi favorizează serviciile de asistență socială pentru copii și face ceea ce doreste în permanenţă …. atunci când un cetăţean norvegian este căsătorit cu un străin se întâmplă, de asemenea, același lucru; se face acelaşi lucru în cazul solicitanților de azil și, aproape în fiecare caz, se susţine că unul dintre părinți are o problemă psihică doar pentru a deveni credibili … şi asta s-a întâmplat şi în cazul Bhattacharya.
Serviciile de protecție a copilului au fost acuzate de răpirea forțată a doi copii turco-norvegieni din Turcia, cu ajutorul unui detectiv particular. Copiii au fost încredinţaţi unor părinți adoptivi care au locuit împreună cu părinții lor. Cândva, mai târziu, tatăl adoptiv a fost arestat pentru abuzuri sexuale asupra copiilor, demonstrându-se astfel în mod clar incompetența serviciilor de protecție a copilului.
Un alt incident a implicat un femeie ceatăţean rus, care locuia în Norvegia. Declaraţia ei şocantă a fost tipărită mult timp pe prima pagină a ziarelor. În timpul audierilor la tribunal, judecătorul mi-a spus: “Vă dau permis de ședere, și tu ne dai copilul” Am refuzat, iar apoi au început represiunile. ”
De multe ori în trecut, Serviciile de Protecţie a Copilului au fost acuzate de încălcarea drepturilor omului pentru că au luat copiii de lângă părinţii lor.
În două cazuri larg mediatizate, detectivul particular polonez Krzysztof Rutkowski a ajutat nişte copii (un băiat de etnie rusă și o fată poloneză) să scape de asistenții maternali norvegieni și să se reîntoarcă la părinții lor.

Iata si ce putem citi in articolul An Unfinished Debate on Barnevernet:

O dezbatere neterminată pe tema „protecţia copilului”

Recentul conflict în legătură cu faptul că autorităţile norvegiene au luat în îngrijire doi copii de la un cuplu de etnici indieni s-a soluţionat cu o interventie politică. Dar au rămas însă întrebări fără răspuns în ceea ce priveşte Agenţia Norvegiană de Protecţie a Copilului (Barnevernet).

O provocare în statele democratice moderne este modalitatea prin care sa se asigure copiii împotriva riscului de sărăcie, abuz, neglijare și alte pericole care le-ar putea face rău. Dilema principală este cum se să asigure și să se protejeze copiii fără să se intervină în drepturile parentale la viaţă privată și să-i priveze de dreptul lor la o viață de familie conform propriei alegeri. Mai mult decât atât, practicile serviciilor de protecție a copilului, în unele cazuri, face problema de protecție a copilului mai controversată decât conflictul în sine. Unul dintre cele mai bune exemple care ilustrează această problemă este cea mai recentă criză de protecţie a copilului ivită între India și Norvegia. Doi copii ai unui cuplu de nonrezidenţi indieni au fost luaţi în custodie în luna mai de către Protecţia Copilului pretinzând şi întreruperea totală a legăturilor emoționale cu părinții, și i-a dat în plasament conform unei directive date de curtea locală norvegiană de justiţie.

Prejudecăți culturale și concepții greșite

Familia a acuzat autoritățile norvegiene de neînțelegeri culturale şi de prejudecăţi căci copiii fuseseră luaţi din familie pentru că mâncau cu mâinile şi dormeau în acelaşi pat cu părinţii lor, pe lângă faptul că aveau prea puţine jucării pentru a se juca în casă. După ce ministerul indian al Afacerilor Externe a intervenit în investigaţie, ministrul norvegian de externe Jonas Gahr Støre a ajutat copiii să ajungă la unchii lor.

Rușii mobilizaţi împotriva Protecţiei Copilului, de către declaratia unei femei

Chiar dacă acest caz a fost rezolvat în linişte, nu a fost de folos pentru a opri criticile împotriva autorităților norvegiene de asistență socială pentru copii , despre care se spune că abuzează de puterea lor și ca ignoră diferențele culturale. Mass-media indiană a acuzat autoritățile de insensibilitate arogantă faţă de dreptul de a fi crescuţi copiii într-o cultură diferită. Vanitha Srinavasan de la Hindu Business Line a acuzat Norvegia de aplicare a “unei mărimi pentru toţi” în domeniul drepturilor omului sau de îngrijire a copilului. În timp ce articole similare sunt publicate în mass-media din India, un grup de ruși s-au implicat în acest proces. În fața Ambasadei Norvegiei la Moscova, membrii organizației de tineret a partidului de guvernământ, Rusia Unită, a făcut o demonstrație cu sloganuri puternice.

“Serviciul Norvegian de Protecție a Copilului este Breivik,” au strigat ei.

Protestele au venit după ce în mass-media rusă au apărut recent o serie de probleme cu privire la modul în care, la tot mai multe rusoaice care trăiesc în Norvegia, le sunt luaţi copiii. Mai ales două cazuri din mass-media rusă au fost suficient de puternice pentru a mobiliza protestatarii. Una dintre aceste știri a prezentat o femeie de cetăţenie rusă, care locuiește în Norvegia, al cărui nume este Maya Kasayeva. Declaraţiile ei șocante ei au apărut pe prima pagină a ziarelor:” În timpul audierilor din tribunal, judecătorul mi-a spus: „Vă dau permis de ședere, dacă ne daţi copilul” Am refuzat şi apoi au început represaliile. ”

Acuzaţii de abuz faţă de copii contra familiilor gazdă

Revendicările din al doilea caz au fost şi mai scandaloase. Irina Bergseth Frolova, o rusoaică ce trăiește în Norvegia, a aflat că fostul ei soț, un cetățean norvegian, precum și prietenii și rudele sale, l-au violat pe fiul lor în vârstă de patru ani. Rapoartele amintesc, de asemenea, de un alt tată adoptiv care a fost anterior găsit vinovat pentru pornografie infantilă și abuz sexual asupra unui copil în Stavanger.

De fapt, practicile de protecţie a copilului nu îngrijorează doar pe indieni şi pe ruşi. Există un scepticism adânc înrădăcinat în rândul populaţiei locale față de o utilizare sporită a măsurilor luate la domiciliu. Un raport întocmit de Gruppen til Familiens Selvstendige Rett (GFSR), Redd Våre Barn (RVB) şi BarnasRett concluzionează că practicile actuale din sistemul norvegian de Protecție a Copilului nu sunt compatibile cu Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Arild Holta, un activist împotriva separării copiilor de părinții lor, solicită o reevaluare necesară urgentă a principiilor fundamentale pe baza cărora lucrează sistemul de protecție a copilului din Norvegia. Familiestiftelsen este o fundaţie care funcţionează pe baza unor preocupări similare a unui grup de părinţi şi de bunici. Ei sunt supăraţi pentru lipsa de respect față de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului cu referire la protecția copiilor împotriva abuzului mental și fizic prin separarea de părinți și bunici.

O industrie în creștere deschisă corupţiei

Profesor de lingvistică la Universitatea din Bergen, Marianne Haslev Skånland subliniază o altă dimensiune problematică a sistemului de protecție a copilului. În conformitate cu Skånland, aceasta se transformă într-o industrie, care plătește sume incredibile, mai ales la psihologi, pentru “rapoarte”, și pentru părinţi adoptivi. Se face publicitate pentru ca oamenii să devină părinți adoptivi și anuntă un salariu anual de, să zicem, 430.000 coroane norvegiene (30.000 €), plus concediu plătit și “timp liber”regulat, departe de copiii luaţi în plasament, plus alocațiile pentru construcţia de case sau pentru cumpararea unui alt automobil, plus dreptul la pensie . Afacerea, de asemenea, asigură un venit suplimentar și mai multe locuri de muncă pentru lucrătorii sociali, scrie Skånland. Ea constata, de asemenea, că sunt cazuri de luare în plasament a copilului care de multe ori se bazează pe informații din surse anonime. Ea susţine că nimeni nu știe provenienţa surselor şi dacă acestea sunt credibile. Sau dacă sursele posedă informații de primă mână, sau sunt pur şi simplu zvonuri.
Un alt aspect disputat este cunoașterea multiculturală și abilitățile puse în slujba bunăstării copilului. Cifre din statistica norvegiană arată că acei copii aparţinând unei minorităţi intră mai frecvent în contact cu serviciul de protecție a copilului decât copiii majoritari.
În același timp, statisticile arată că doar în jur de 2 la sută din angajații aflaţi în serviciul de protecție a copilului au un fond minoritar non-vest, în timp ce în jur de 3 la sută din studenții de la programele de asistență socială și protecția copilului au un fond minoritar non-vestic. – Imigranții se confruntă cu o situație oarecum dificilă aici. Toată lumea se teme, pentru că fiecare simte că într-o zi îi va veni rândul şi îi vor fi luaţi copiii, spune un imigrant norvegian. Mai mult decât atât, unele familii acuză oficialităţile agenţiei că sunt nechibzuite și rasiste, întorcând autoritățile judiciare împotriva familiilor de imigranți.
Marea creştere a utilizării de case de copii din 2009 până în 2010, utilizarea de case naționale de plasament bugetate au crescut cu 16 la sută . În această perioadă , numărul total de copii înscriși în cadrul național al Serviciului de Protecție a Copilului a crescut cu 7 % , și a ajuns la un total de 5 700 de copii în 2010 . Mai mulți în centre de plasament și mai puțini în orfelinate. La sfârșitul anului 2010 , aproximativ 5 700 de copii au fost înregistraţi în sistemul național al Serviciului de Protecție a Copilului . Începând cu anul 2009 , această cifră a crescut cu mai mult de 7 %. În medie sunt 4,6 copii la o mie ( vârsta 0-19 ) înregistraţi în cadrul Serviciului de Protecție a Copilului, în 2010; o creştere de 15 % din 2006 . Din cei 5 700 de copii înregistrați în cadrul Serviciului Național de Protecție a Copilului , 59 % au rămas în centre de plasament , 23 % au rămas în orfelinate și 19% primesc îngrijire în timp ce locuiesc în casele lor. Numărul total din evidenţele nationale ale Protecţiei Copilului a crescut cu 16 % pe durata 2009 – 2010 . Într-un termen mai lung , această creștere este chiar mai mare , 2006-2010 numărul de copii din casele naționale de plasament bugetate au crescut cu aproape 51 % , de la 2 200 la 3 300 de copii.
În aceeași perioadă, numărul de copii din orfelinate a scăzut cu 16 %, și a însumat 1 300 de copii în 2010. Mai mult de un milion de zile de tratament pentru copiii din grija Protecţiei Sociale. Numărul total de zile de tratament la nivel național în interiorul Serviciului de Protecție a Copilului a fost de aproximativ 1,1 milioane, iar acest lucru s-a schimbat doar marginal din 2009. În 2010, centrele de plasament și instituțiile de copii împreună au avut aproximativ 900 000 de zile de tratament, în timp ce copiii care au primit asistență în timp ce trăiesc la domiciliu a avut 190 000 de zile de tratament. Aceştia din urmă au avut o creștere marcantă, de 21% din 2009.
Preţuri mari pe pat şi pe zi în instituțiile de protecție a copilului Cheltuielile totale pentru Serviciul National de Protecție a Copilului a fost de aproape 5,6 miliarde de coroane norvegiene în 2010, o creștere de mai mult de 3% faţă de anul precedent. Tarifele pe pat şi zi în centrele de plasament au urcat cu 7% din 2009 în 2010. Un pat / zi, în centrele de plasament costa 2 700 coroane norvegiene în 2010.
Acest preţ este mai puțin de jumătate din cât costă un pat / zi în instituțiile de protecție a copilului, unde cheltuiala este de aproape 7000 de coroane norvegiene. O treime din Serviciul Naţional de Protecție a Copilului nu este public. În 2010, aproximativ 1,8 miliarde coroane norvegiene au fost cheltuite pe cumpărarea de servicii de protecţie a copilului din sectorul privat. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din bugetul total pentru Serviciul Naţional de Protecție a Copilului, iar acest procent a fost destul de stabil în ultimii 5 ani. Aproape 3 miliarde de coroane norvegiene reprezintă salariile. In total, au existat 4 400 contracte pe an, în cadrul Serviciului național de Protecție a Copilului în 2010. Cheltuielile totale pentru salarii în anul 2010 a fost un pic mai mult de 2,8 miliarde de coroane norvegiene, o creștere de aproximativ 6 la suta din 2009.

Inchei exemplele cu articolul Marte Meo supervision – guidance or pure surveillance?:

Salvați-ne copiii și familiile de Protecția Copilului din Norvegia

Opriţi violarea drepturilor omului, încălcări ale Convenției de la Haga din 1980 și a Convenției ONU

Supervizarea metodei Marte Meo – orientare sau doar supraveghere?

O metodă inventată și folosită de către Protecția Copilului se presupune a ajuta părintii să-şi perfecţioneze interacțiunile și să-şi îmbunătăţească modalitatea de “apropiere”. Aceasta este o metodă de terapie care foloseşte casete video în interacțiunea dintre părinți și copii. Există în mod obişnuit 3 sesiuni. Terapeutul ar trebui să arate cum e necesar să se schimbe comportamentul și cooperarea între părinți. Totuşi, deşi aceasta este o invenţie nouă şi destul de veche în același timp, sunt puține dovezi pentru eficacitatea ei.
Ca părinți, li se dă posibilitatea să accepte aceste filmări video sau să piardă dreptul de a-şi îngriji copiii, și chiar dacă fac acest lucru, ulterior, în cadrul sesiunilor, aceasta poate fi considerată doar ca o formă de supraveghere. Unor părinți le sunt prezentate doar filmele dar nu li se dau nici un fel de indicii în legătură cu ceea ce poate fi îmbunătățit. De asemenea, cei mai multi părinti suferă de o teamă reală că sunt pe cale să-şi piardă copiii şi cu greu e de aşteptat să reacţioneze în mod natural aflati fiind sub presiune şi sub o imensă frică. Copiii manifestă reacţii post-traumatice observate în urma fricii părinţilor şi de asemenea reacţionează împotriva străinilor şi a unui mediu schimbat.
Germanii în timpul celui de al doilea război mondial au filmat, de asemenea, o parte din obiectivele lor de cercetare în timpul experienţelor. Această metodă se bazează pe experiențe făcute cu 8 mame și copii. Când Protecția Copilului a sugerat folosirea aceastei metode, exista deja decizia de a fi luaţi copiii din îngrijirea parentală. Video-casetele sunt prezentate Biroului de Conducere al Consiliului Județean în calitate de dovezi pentru a demonstra că acei copii ar trebui să fie luati din îngrijirea părinţilor în cazul în care constata că părinţii şi copiii nu au suficient contact vizual. Filmările video sunt, de asemenea, supuse editării de către Protecția Copilului, care produc casetele pe care doresc să le arate părinților și instanței de judecată.

În condiții normale și naturale, filmările de familie pot fi distractive şi interesante. Dar în aceste condiții, metoda este extrem de discutabilă.