SACCSIV – blog ortodox

„Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, promovata in mass-media de limba romana

Posted in CRESTINISM, EVREI by saccsiv on noiembrie 27, 2013

Iata ce putem citi in articolul  „Făuritorul de mituri – Pavel şi născocirea creştinismului”, joi, la librăria Eminescu:

Librăria Mihai Eminescu şi Editura Ahriman-International vvor organiza joi, 21 noiembrie 2013, de la ora 17, lansarea cărţii „Făuritorul de mituri – Pavel şi născocirea creştinismului” a lui Hyam Maccoby. Lucrarea va fi prezentată de lector Ana Matei.

Hyam Maccoby, savant şi dramaturg evreu, este unul dintre cei mai controversaţi istorici ai mişcărilor religioase specifice primului secol din Iudeea. În lucrările sale, Maccoby susţine că Iisus a fost liderul unei foarte stricte secte iudaice, iar mişcarea religioasă iniţiată de el un mesianism specific secolului I in Palestina.

Creştinismul, în opinia lui Maccoby, este în întregime ideea lui Pavel din Tars, un evreu elenizat, influenţat de gnostici greci. Lucrarea ce va avea lansarea vineri cuprinde tocmai argumentaţia autorului pentru teza cu privire la originea paulină a creştinismului.

Comentariu saccsiv:

   Hyam Maccoby (1924 – 2004) este nepotul rabinului Hyam Maccoby.

A mai scris masiv despre anti semitism, considerand ca radacinile anti semitismului crestin se afla in traditia omorarii lui Iisus de catre evrei si mai ales in legenda despre Iuda Iscarioteanul.

Ca o paranteza, nu-i edificator ca crestinii ce au in Sinaxare multime de evrei sunt considerati anti semiti de catre evreii ce-i urasc din toata fiinta lor tocmai pe Sfintii evreii crestini?

Revenind la individ, foarte probabil c-a ajuns in iad, deoarece bunul Dumnezeu este drept Judecator. Oricum in 2004 a aflat care-i de fapt adevarul. Necazul e ca trage multimi dupa el prin cartile sale facute cunoscute, iata, si prin intermediul mass-media de limba romana.

Cititi va rog si:

Video (subtitrare romana): Caesar’s Messiah – The Roman Conspiracy to Invent Jesus (Mesia Cezarului – Conspiratia romana care l-a inventat pe Iisus). Analiza documentarului. Adica un soi de Zeitgeist produs tot de un Joseph …

 

17 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. nebu said, on noiembrie 27, 2013 at 5:03 pm

    ce parere aveti de blogul deveghepatriei (moartelumiinoastre) ? buna sau rea

    Apreciază

    • Partizanu said, on septembrie 13, 2014 at 8:34 am

      Foarte REA. Niste NAZISTI. Urmaresc IP pe tot internetu. Un fel de GESTAPO dar in varianata SARBEASCA.

      Apreciază

  2. Valentin said, on noiembrie 27, 2013 at 5:52 pm

    SACCSIV, lucrurile sunt foarte clare si limpezi…E suficient sa intram pe site-ul editurii Ahriman( nume de demon) si vom vedea…UN DRAC. Asta-i sigla lor, un drac cu trident, cu furca…La ce te astepti de la astia? Ce editura crezi ca ar fi publicat asemenea mosntruozitate de ” carte” ??? Este incredibil ce tupeu au si pe de alta parte cat sunt de prosti….

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 27, 2013 at 6:44 pm

      Valentin

      Celelate comentarii nu le mai aprob caci pana la urma ai ajuns cu ele la cu totul altceva decat tema articolului, tema care este totusi extrem de importanta.

      Apreciază

      • Valentin said, on noiembrie 28, 2013 at 9:12 am

        Foarte bine, nu-i suparare…E dreptul tau si il respect. Sa auzim de bine si te rog totusi sa te gandesti, macar 1 minut, cand ai vreme, la ce am scris eu acolo. Ce este adevarul, a intrebat nefericitul Pilat din Pont…Si Adevarul era chiar in fata lui.

        Apreciază

  3. Vali said, on noiembrie 27, 2013 at 5:57 pm

    Sfantul Apostol Pavel scrie in Prima Epistola catre Tesaloniceni, capitolul 2 versetul 14 si 15, urmatoarele:

    14 Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Iisus, în Iudeea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor.
    Gal 1.22; Fapt 17.5-13; Evr 10.33-34;
    15 Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Iisus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor,

    Deci Sf. Apostol Pavel a fost ANTISEMIT????????

    Apreciază

    • LgMihail said, on noiembrie 27, 2013 at 7:35 pm

      Iudii acestia au omorat pe Domnul Iisus… adica aceia care l-au omorat. Nu e o generalizare, ci chiar o particularizare.
      Nu e antisemit, intrucat in Iisus Hristos nu e mai e nici iudeu, nici elin.

      Apreciază

  4. Student said, on noiembrie 27, 2013 at 6:45 pm

    iata ce scrie pe site-ul editurii lor: Programul nostru este întoarcerea refulatului, iar imaginea amintita mai sus de Valentin, este intradevar un diavol, si daca va uitati atenti are copite, coada, si…o erectie. In jurul lui scrie „reducerea orelor de munca, egalitate pe plan mondial si contraceptie”. Foarte dragut, nu? Si ne mai spun noua ca suntem rai si antisemiti….Doamne ajuta!

    Apreciază

  5. ionut ignat said, on noiembrie 27, 2013 at 7:42 pm

    slugile satanei nu se mai satura sa minta, sa minta, sa minta. in capcana acestor jidani precum maccoby cad caldiceii, cei care nu merg la Sf Liturghie din pricina ” nu ai vazut ce fac preotii in zilele noastre? eu cred in Dumnezeu, nu am nevoie sa merg la Biserica” .

    eu as spune altfel: jidanii bolsevici si urmasii lor, care au propagat minciuna „holocaustului romanilor impotriva evreilor”, acestia se pot numi fauritori de mituri !

    suntem in sfantul post al Nasterii Domnului, e normal sa-i chinuie dracii pe acesti perciunati nebotezati.

    Apreciază

  6. georgiana said, on noiembrie 27, 2013 at 8:13 pm

    bine, si-atunci ateii agnostici si toti nesabuitii de new-ageisti pentru ce scrasnesc cu ura impotriva unui „mit” ,a unui om „inventat” ,din moment ce nu a existat!! adica cum sa te ridici impotriva unei iluzii???
    te lupti cu morile de vant sau creierul le joaca feste?!!
    eu sunt convinsa, ca dimpotriva, sunt precum evreii, cred foarte bine in EL dar nu-L pot suferi, Hristos le sta pur si simplu in gat si asta-i singurul motiv pentru care se ….zbat atat sa-l „inventeze” ,”demitizeze”…”desfiinteze”, ei de fapt, lovesc cu piciorul in tepusa si durerea e ca o plangere cumplita!! 😦

    Apreciază

  7. […]  La rubrica de comentarii a articolului „Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, pro…, mai multi frati ne-au atras atentia asupra editurii ce a publicat in limba romana respectiva […]

    Apreciază

  8. […]  La rubrica de comentarii a articolului „Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, pro…, mai multi frati ne-au atras atentia asupra editurii ce a publicat in limba romana respectiva […]

    Apreciază

  9. […] „Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, pro… […]

    Apreciază

  10. […] „Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, pro… […]

    Apreciază

  11. […] „Fauritorul de mituri – Pavel si nascocirea crestinismului” scrisa de evreul Hyam Maccoby, pro… […]

    Apreciază

  12. Muffin SS said, on septembrie 15, 2014 at 10:38 am

    Ce nesimtiti astia de la CLB (Compania de Librarii Bucuresti)…

    Si cand am incercat sa promovez o revista cu orientare anti-sistem, crestin-ortodoxa (catre care aveti link si pe site) prin CLB mi-au spus…. “Aaaa…pai nu se poate. Daca ati fi avut vreo 20-30 de titluri din care sa alegem, am fi putut discuta. Asa, doar cu un titlu.. nu avem ce face!”

    Apreciază

  13. Nicoleta said, on septembrie 25, 2014 at 2:16 pm

    mihail sadoveanu nu libraria mihai eminescu..vor vrea sa mearga crestini acolo si nu vor stii unde pt ca ati mentionat gresit.uitati-va pe poster.
    este azi, 25 sept, ora 17…la Lib.Mihail Sadoveanu pe Magheru 6-8
    https://saccsiv.wordpress.com/2014/09/12/au-umplut-bucurestiul-cu-afise-fauritorul-de-mituri-pavel-si-nascocirea-crestinismului/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: