SACCSIV – blog ortodox

A inceput POSTUL CRACIUNULUI

Posted in Calendar Ortodox, CRACIUN, POST by saccsiv on noiembrie 15, 2013

Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

Sf. Ioan Gura de Aur zice:

Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

Cititi va rog si:

Postul nu e cura de slabire sau vegetarianism

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. George said, on noiembrie 15, 2013 at 11:18 am

    off topic
    400 de copii salvati din mizeria industriei pornografice si 348 de adulti arestati de autoritatile canadiene

    http://worldnews.nbcnews.com/_news/2013/11/14/21462256-nearly-400-children-rescued-and-348-adults-arrested-in-canadian-child-pornography-bust?lite

    Apreciază

  2. Sluga netrebnica said, on noiembrie 15, 2013 at 4:56 pm

    Sfintii Parinti, prin Sfintele Canoane ce le-au statornicit in Pidalion, ne spun urmatoarele (Pidalion, editia 1844):

    “„De aici se cunoaşte cât sunt vrednici de osândă aceia, ce au umplut ceasloavele cele din nou tipărite de dezlegări la vin şi la unt de lemn, puse nu numai la sfinţii cei mari ci şi la cei mici, şi în scurt a zice la cei fără doxologii, sau (slavocântare) care acestea nu le au vechile scrise cu mâna, şi tipărite ceasloave care se află.

    Pentru aceasta cei ce s-au înştiinţat de aceasta îndreptează-se; şi urmeze mai bine celor vechi, decât celor noi. Iar pentru ca să deplinim cuvântul cel pentru Posturi, adăugăm aici şi aceasta, că, cele trei Posturi, al Naşterii Mântuitorului, al Sfinţilor Apostoli, şi al lui August, le întăresc încă, şi Simeon al Tesalonicului (în răspunsul 54) şi aşezămintele cele din început, şi obşteştile Tipice ale Ierusalimiţilor şi ale Studiţilor, şi în scurt toate osebitele Tipice ale împărăteştilor mănăstiri din Sfântul Munte.

    Ci şi însuşi aceasta că Postul cel dinaintea Sfintelor Paşti se numeşte mare, arată, că sunt şi alte posturi, acesta însă covârşeşte, precum aceasta descoperit o încheie Simeon al Tesalonicului (în răspunsul 56).

    Deci în Posturile Naşterii Domnului, şi al Sfinţilor Apostoli, Marţea şi Joia, se face dezlegare la unt de lemn şi la vin, nu şi la peşte, după Tipice; iar Lunea, miercurea, şi vinerea postim de unt de lemn şi de vin, şi întru acestea de se va întâmpla Alliluia, adică sfânt neslavocuvântat se face la al 9-lea ceas o mâncare şi uscată mâncarea; iar de se va întâmpla sfânt slavocuvântat se face de două ori mâncare”.”

    Postul este de 2 feluri:

    1. Post desavarsit sau ajunare (post negru) – nu se mananca nimic si nu se bea apa cel putin o zi intreaga ( de la ora 12 noaptea pana a doua zi la 12 noaptea. ).

    2. Post aspru sau uscat – se mananca o singura data in zi, dupa ora 15.00, doar paine si apa.

    Nu se tine niciodata post in zilele de sambata si Duminica, cu o singura exceptie. In Sambata Mare, cand toti credinciosii, dupa masura credintei si puterea trupeasca, trebuie sa tina post negru, incepand cu joi noaptea de la ora 24.00 si pana sambata noaptea dupa ora 24.00 , cat mai spre dimineata Duminicii Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.
    Zilele de sambata amintesc de facerea lumii, iar zilele de Duminica de Invierea Domnului.

    Pentru zilele de sambata si Duminica care cad in posturi, este dezlegare a postului si se poate manca, dar fara carne, peste, lapte, branza, oua (sau alte produse obtinute din acestea).

    Canonul 64 Apostolic: (Pidalion, editia 1844)
    “Daca un cleric s-ar afla postind in ziua Duminicii sau a sambetei (afara numai de una), sa se cateriseasca; iar daca va fi laic, sa se afuriseasca.”

    Talcuire

    “Alt lucru este postul, altul dezlegarea postului, şi altul stricarea postului.

    Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă.

    Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel.

    Iar stricarea postului este când mănâncă cineva din toate de mâncare, şi carne adică, şi peşte, şi lapte, şi brânză, şi celelalte.

    Deci în canonul acesta rânduiesc dumnezeieştii apostoli, că oricare cleric, s-ar afla postind în ziua Duminicii sau a sâmbetei, cu deplinită nemâncare, sau şi cu mâncare uscată întru al nouălea ceas, afară de o singură sâmbătă: adică de Sâmbăta cea Mare, întru care se afla Trupul Domnului în mormânt. şi întru care şi toţi dreptslăvitorii postim, după Glasul Domnului ce a zis: ,,Iar vor veni zile când se va lua de la dânşii Mirele, şi atunci vor posti” (Matei 9, 15)
    Un cleric ca acesta, zic, să se caterisească, iar de va fi mirean unul ca acesta să se afurisească”.

    Referindu-ma strict la persoana mea, de cate ori recitesc Sfintele Canoane statornicite de Sfintii Parinti, imi dau seama cat de putin credincios sunt. Ma imbuib cu fasole, linte, soia, fructe gustoase si hranitoare, amagindu-ma ca tin post.
    Cand de fapt, postul este cu totul altceva.

    Iar fructele de mare nu cred ca au ce cauta in alimentatia de post.

    Atatia mii sau zeci de mii de credinciosi ortodocsi au fost inchisi in lagare si inchisori, fiind obligati sa munceasca de dimineata pana seara, in ger sau in arsita, aproape dezbracati si desculti, si nu mancau decat o bucata de paine pe zi si o cana de apa. In unele zile, nu aveau nici macar acea bucata de paine.
    Si au rezistat luni de zile si chiar ani in aceste conditii. Dar aveau ceea ce noua ne lipseste astazi: CREDINTA.

    Iar majoritatea dintre noi nu putem posti nici macar 40 de zile. Dormim la caldurica, ne imbracam si ne incaltam bine daca este frig,avem aer conditionat daca este prea cald, circulam numai cu fundul in masina, muncim 8 ore la cate un birou sau alta munci care nu au aproape nici-o solicitare fizica, in weekend-uri plecam la mare sau la munte … venim acasa cu masina, ne punem la televizor sau la calculator … si incepem “marea mucenicie virtuala”. Cum ca mare postitor as fi, ca nu am mancat carne sau oua, dar m-am imbuibat ca si vegetarienii, ca de, eu muncesc si trebuie sa ma hranesc “ca lumea”.

    Eu asa cred, ca datorita lipsei credintei, nici Dumnezeu nu ne da putere ca sa putem tine posturile. Ne lasa in inselarea nostra, cum ca am fi postitori.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: