SACCSIV – blog ortodox

CORNELIU ZELEA CODREANU, nascut la 13 septembrie 1899 – asasinat la 30 noiembrie 1938 …

Posted in CORNELIU ZELEA CODREANU, MISCAREA LEGIONARA by saccsiv on septembrie 14, 2013

corneliu-zelea-codreanu1

 

Foto: 13 septembrie 1899 – 13 septembrie 2013 – 114 ani de la nasterea lui Corneliu Zelea Codreanu

A fost prigonit intreaga viata, calomniat, intemnitat, hulit, batut, arestat, condamnat prin cel mai nedrept proces din istoria romanilor si in cele din urma eliminat in mod talmudic de interesele masoneriei internationale.

In toamna anului 1920 se deschideau cursurile universitare la Iasi fara serviciu religios. „Se proclama lupta contra lui Dumnezeu, alungarea lui Dumnezeu din scoala, din institutii, din tara”. Pentru ca a luptat sa se pastreze religia in scoala, Corneliu a fost batut aproape o jumatate de ora, dar a reusit sa obtina deschiderea cursurilor universitare cu rugaciune. „De atunci mi s-a inradacinat credinta, care nu ma va parasi, ca cel ce lupta chiar singur pentru Dumnezeu si neamul sau nu va fi invins niciodata”.

Indurerat ca nu-i inteles si ca e lovit din toate partile, el scrie: „Singurul sprijin in mijlocul atator infernale uneltiri si uriase asalturi, l-am gasit numai la Dumnezeu. Incepusem sa postim, post negru, toate vinerile, iar in fiecare noapte, la ora 12, sa citim acatistul Maicii Domnului”.

Iata ce spune Iuliu Maniu, seful Partidului National Taranesc in toamna anului 1944: „Recunosc ca d-l Codreanu a fost superior gandirii mele. Eu am incercat sa adopt in lupta si salvarea tarii cai politice; el a ales o cale superioara si anume aceea de a realiza mai intai caractere, educand un tineret, care, pe cai de inaltare patriotica sa daruiasca totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia sa creeze mai intai o elita conducatoare si apoi un partid”. In 1945, primind vizita mamei Capitanului si fiind rugat de aceasta sa-i dea un memoriu lui Petru Groza – in care se cerea eliberarea din lagar a fiicei si nurorii sale, Iridenta Mota si Elena Codreanu, sotii de legionari, Iuliu Manu a spus: „Nu pot sa fac nimic. Astept si eu sa fiu arestat. Doamna, eu nu am avut copii, dar daca as fi avut, as fi dorit sa semene cu fiul d-voastra Corneliu!”.

Marele rabin, evreul Alexandru Safran, in cartea sa „Karl Marx antisemit” (Ierusalim, 1979) descrie cum a fost primit de Capitan la Casa Verde in 1936, sediul Legiunii, iar dupa o discutie de mai bine de oua ore, iese de acolo foarte impresionat: „Il vad cum se ridica, imi intinde mana si-mi spune: am avut multa placere de intalnirea noastra. Nu stiu daca am rezolvat probleme, dar am invatat farame din infinita taina a credintei. Eu nu am venit sa provoc ura sau rabufnire de patimi. Mi-e sufletul curat. Nu stiu daca toti legionarii gandesc ca mine; daca un evreu a fost lovit sau ranit sau jignit, va rog sa-i iertati, ei nu-s decat oameni, poate chiar buni crestini. Nu pe omul superior incercam noi sa-l slefuim. Ci pe omul-om. Am plecat. Am cantarit mult ultimul sau raspuns. Am vazut in trairea lui un inceput de logica. Apoi a venit tavalugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol II in anul 1938…, a platit cu viata pentru convingerile sale, tragand dupa el mase nevinovate, insetate si ele dupa o bucatica de dreptate”.

Cititi va rog mai multe in articolul fratelui Apologeticum:

Sfintenia vietii si lucrarii lui Corneliu Zelea Codreanu

Toate mărturiile arată clar că Mişcarea Legionară, înfiinţată de Corneliu Zelea Codreanu şi cei dimpreună cu el (Ionel Moţa, Radu Mironovici, Todose Popescu şi Corneliu Georgescu)  a fost singura organizaţie creştină – cu majoritatea membrilor ortodocşi – care s-a împotrivit pe faţă comunismului. Legionarii au fost martirizaţi atât în timpul lui Carol al II-lea, apoi în timpul lui Ion Antonescu, cât şi pe vremea Anei Pauker (Rabinson), Gheorghe Gheorghiu Dej şi Ceauşescu. Este relevant faptul că din Mişcarea Legionară au făcut parte sute de preoţi şi că 90% din cei întemniţaţi de comunişti au fost legionari.

Una dintre cununile, din vârful preoţimii active în Mişcarea Legionară este Părintele Ilie Lăcătuşu, dăruit de Dumnezeu cu sfinte moaşte întregi, ţinute încă în anonimat şi smerenie – care l-au caracteriat şi în viaţă – în cimitirul din cartierul Giuleşti, Bucureşti.

Apoi, Aiudul constituie, prin sfintele moaşte descoperite după 1989, poate cel mai sfânt loc din ţară; şi trebuie ştiut că şi la Aiud 90% din deţinuţi au fost legionari. În nici o mânăstire din lume nu sunt atât de multe sfinte moaşte ca la Râpa Robilor de la Aiud – după cum spune, pe bună dreptate, Părintele Iustin Pârvu.

Este interesant cum s-a fixat numele acestei organizaţii de educaţie creştin naţională, cum a dorit-o Corneliu Zelea Codreanu. Iată ce mărturiseşte însuşi fondatorul:

„În ziua de 8 noiembrie, Sfinţii Arahangheli Mihail şi Gavril, discutam ce nume să dăm acestei organizaţii tinereşti. Eu am spus: „Arhanghelul Mihail”. Tatăl meu spune: „Este în biserică o icoană a Sfântului Mihail, pe uşa altarului. Să mergem s-o vedem”. M-am dus cu Moţa, Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Tudose. Ne uităm şi într-adevăr rămânem uimiţi. Icoana ni s-a părut de o frumuseţe neasemuită. Eu niciodată nu fusesem atras de frumuseţea unei icoane. Acum însă mă simţeam legat de aceasta cu tot sufletul şi-mi făcea impresia că Sfântul Arhanghel e viu. De atunci am început să iubesc icoana. De câte ori găseam biserica deschisă intram şi ne închinam la icoană. Ni se umplea sufletul de linişte şi de bucurie.” – Cartea Căpitanului, pag. 156.

Este evidentă aici lucrarea Duhului Sfânt prin Sfântul Arhanghel Mihail în sufletele Căpitanului şi văcăreştenilor – aceasta se întâmpla în anul 1923 în închisoarea, fostă mănăstire Văcăreşti. De aceea afirmăm cu toată convingerea că Mişcarea Legionară s-a înfiinţat prin lucrarea Duhului Sfânt, prin Sfântul Arhanghel Mihail. Ionel Moţa, impresionat şi el de icoană, va scrie de altfel articolul „La icoană”.

Iată însă, cum a lucrat Dumnezeu în sufletele lui Corneliu Zelea Codreanu şi ale camarazilor săi, în închisoarea Văcăreşti, în dorinţa de schimbare la faţă a României acelor vremuri, aflată sub ocupaţie evreiască – ocupaţie care se menţine până astăzi.

„Ne dădeam seama acum şi mai mult în urma unei cugetări mai adânci că:

Problema jidănească nu este o utopie, ci o gravă problemă de viaţă şi de moarte pentru poporul român: conducătorii ţării grupaţi în partide politice devin din ce în ce mai mult o jucărie în mâna puterii iudaice;

Politicianismul acesta, prin concepţia lui de viaţă, prin morala lui, prin sistemul democratic din care-şi trage fiinţa, constituie un adevărat blestem căzut pe capul ţării;

Poporul român nu va putea rezolva problema jidănească mai înainte de a-şi fi rezolvat problema politicianismului său.

Prima ţintă de atins a poporului român, în drumul său de năruire a puterii iudaice care-l apasă şi sugrumă, va trebui să fie năruirea acestui politicianism”. Urmează un fragment cu totul duhovnicesc în concepţia Căpitanului, asemănător pildelor din Pateric: „O ţară îşi are şi jidanii şi conducătorii pe care îi merită. După cum ţânţarii nu se pot aşeza şi nu pot trăi decât în mlaştini, tot aşa şi aceştia nu pot trăi decât înfipţi în mlaştina păcatelor noastre româneşti. Deci, pentru a-i putea birui, va trebui să ne stârpim întâi propriile noastre păcate. Problema este mai adâncă chiar decât ne-a arătat-o profesorul Cuza. Misiunea acestei lupte este încredinţată tineretului românesc, care, dacă vrea să răspundă acestei misiuni istorice, dacă vrea să mai trăiască, dacă vrea să mai aibă ţară, trebuie să se pregătească şi să-şi adune toate puterile pentru a duce lupta şi a birui. Ne-am hotărât ca atunci când vom ieşi de aici, dacă ne va ajuta Dumnezeu să nu ne mai despărţim, să rămânem uniţi şi să ne închinăm viaţa acestui scop. Dar până să ne ocupăm de defectele neamului, am început să ne ocupăm de propriile noastre păcate. Ţineam şedinţe de ore întregi şi fiecare spunea celuilalt defectele pe care le-a observat. Şi căutam să facem sforţări pentru a ni le îndrepta. Era o problemă delicată, deoarece aşa e făcut omul: nu-şi ascultă cu inimă uşoară propriile defecte. Fiecare crede sau vrea să se arate că e perfect. Dar noi spuneam: întâi să ne cunoaştem şi să ne îndreptăm păcatele noastre şi pe urmă vom vedea dacă avem dreptul sau de a ne ocupa şi de ale altora. Aşa ne-au trecut sărbătorile şi după sărbători şi iarna”.(Cartea Căpitanului, vol.I, pg.161)

Cititi va rog mai multe in articolul DESPRE MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI scris de Parintele Teodot si publicat in revista AXA condusa de fratele Mugur Vasiliu.

 

Reclame

53 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Vranceanu said, on septembrie 14, 2013 at 3:01 am

    Fara indoiala Corneliu Zelea Codreanu ramane un sfant, un mucenic. Fara el nu ar fi existat nici sfintii inchisorilor din anii comunismului. O mica corectura toturi, cred ca este exagerat procentul de 90% legionari din cei inchisi in timpul comunismului, au fost din toate partidele, inclusiv apolitici. Dar este adevarat ca dintre detinutii de diverse orientari politice aflati in inchisori, legionarii constituiau grupul cel mai numeros (o spune si Ion Pantazi, un ne-legionar). Insa la Aiud, da, cred ca legionarii constituiau peste 90 % dintre detinuti.

    Apreciază

  2. Vranceanu said, on septembrie 14, 2013 at 3:06 am

    Este un mister ce s-a intamplat cu trupul lui si ale celorlalti care fusesera reinhumati in 1940 la Casa verde din Bucurestii noi. Presupun ca le-au risipit comunistii.
    Ar fi important ca sediile (cladirile) sa fie pastrate. Deja casa generalului cantacuzino de pe str Gutenberg a fost demolata. Mai este cladirea de langa, sediul lor. Si casa veerde din Bucurestii noi, care nu stiu in ce stare o fi. Pacat. Ar trebuii facut ceva, sunt niste monumente istorice pana la urma. Dar mai important decat zidurile, este duhul si lucrarea lor, si scrierile, si istoria, toate astea raman.

    Apreciază

  3. Ion Roman Popescu said, on septembrie 14, 2013 at 3:44 am

    Nu va faceti idoli.

    Apreciază

    • Vranceanu said, on septembrie 14, 2013 at 2:46 pm

      A pastra amintirea unui personaj istoric din istoria neamului tau, a cinsti memoria unui om care a luptat si a cazut pentru neamul lui, nu inseamna a iti face idoli. Comentariul tau este penibil. Codreanu nu are nicio statuie in aceasta tara.

      Apreciază

      • Ion Roman Popescu said, on septembrie 14, 2013 at 8:43 pm

        Deja scrie asa des incat nu stiu daca nu exista o finantare a SACCSIV in directia noii drepte. Una e lupta cu cuvantul si alta lupta cu glontul.

        O fi avut merite dar nu cred ca este de defilat la modul acesta cu CZC.

        Ati vrea reinarmarea si pornirea unui jihad ortodox? Este certa revigorarea extremismului in Europa.

        Idol inseamna neaparat statuie dle Vranceanu?

        Apreciază

      • saccsiv said, on septembrie 14, 2013 at 10:09 pm

        Ion Roman Popescu

        Nu fi ticalos cu finantarea asta.

        Apreciază

      • Ion Roman Popescu said, on septembrie 15, 2013 at 7:59 pm

        SACCSIV

        Daca iti place asa mult CZC sa fii sanatos.
        Nu stiu cine e personajul care te-a tras de maneca cu o zi in urma ca nu ai pomenit, insa trezeste suspiciuni.
        Acum eu sper ca n-o sa ma dati afara din tara doar pentru ca nu accept memoria legionarilor pe motiv de Iorga.
        Azi cine ar fi putut „beneficia” de un tratament ca al lui N.Iorga? Nu poti sa nu te intrebi…

        Apreciază

    • pcmouse said, on septembrie 14, 2013 at 7:30 pm

      esti penibil..

      Apreciază

      • Ion Roman Popescu said, on septembrie 14, 2013 at 8:30 pm

        esti prea ingaduitor frate, multumesc

        Apreciază

      • pcmouse said, on septembrie 14, 2013 at 10:47 pm

        cu cine?

        Apreciază

      • Irina said, on septembrie 17, 2013 at 11:44 pm

        Ioan Roman Popescu ce crezi tu despre legionari este rodul spalarii pe creier a poporului de catre comunisti sau mai bine zis de catre jidanii din masonerie. Ei au blamat in fel si cchip aceasta miscare ca a inspaimantat intreaga lume supusa lui Satan, tocmai pt ca ei aveau intr-adevar suflete de crin. Daca vrei sa stii Iorga a fost ucis de un fals legionar numit Bordeianu, care a fost infiltrat ca multi altii in Legiune pt a o compromite. Asociatia fostilor detinuti politici din Romania incearca de ani buni redeschiderea cazului Iorga si a altor cazuri de inscenari pt a se face dreptate, numai ca nu sunt bagati in seama de bravii nostri conducatori de altfel fosti securisti care nu vor ca adevarul sa iasa la lumina. In caz ca nu stii acel „legionar” care l-a asasinat pe Iorga dupa asasinat a fost dat in mainile autoritatilor chiar de liderul legionarilor Horia Sima, care a si incercat sa-l instiinteze pe Iorga de pericol( chiar sotia lui Iorga a declarat asta).

        Intrebarea este cum a reusit dupa predare acel ” legionar” sa ajunga in Franta, in timp ce legionarii adevarati umpleau puscariile, si cum familia „legionarului” asasin traia bine mersi in Constanta fara probleme materiale, in conditiile in care familiile adevaratilor legionari traiau in saracie lucie sub stricta supraveghere a securitatii?

        Sa mai stii ca Iorga era apreciat de legionari. Si sa mai stii ca intre fostii legionari ce au patimit in temnitile comuniste ca Petre Tutea, Pr Iustin Parvu etc. care au declarat ca daca ar da timpul inapoi tot legionari ar alege sa fie si marionetele foste comuniste sau securiste care-i incrimineaza in fel si chip pe legionari eu personal prefer sa-i cred pe cei dintai. Si cu siguranta ei detin adevarul pt ca au fost slujitori si marturisitori ai Adevarului Absolut Hristos spre deosebirii de cei ce ne conduc sub imperiul tatalui minciunii Diavolul.

        Citeste cartea „Pt Legionari” de CZ Codreanu, o carte ce poate fi considerata „biblia” legionarilor, si ai sa vezi ce idealuri crestine frumoase aveau, ce viata in Hristos se straduiau sa aiba, ce dragoste aveau pt Dumnezeu, pt Biserica stramoseasca si pt neam cum noi nu suntem in stare sa le avem, si poate doar Stefan cel Mare si alti bravi domnitori le-au mai avut. Sau citeste ” Marturisiri din Mlastina Disperarii” de Dumitru Bordeianu( nu cel care l-a asasinat pe Iorga, acela este Traian Bordeianu)si ai sa vezi exemplu tipic de inscenare facuta de comunisti impotriva legionarilor la care a fost supus chiar autorul cartii. Si orice carte ce contine biografia a unui marturisitor din temnitele comuniste si cu siguranta ai sa intelegi mai bine.

        Apreciază

    • Vranceanu said, on septembrie 15, 2013 at 2:56 pm

      Ion Roman Popescu – comentarille dtale dovedesc ca nu ai inteles nimic din personajul istoric Codreanu. Daca tot ce ti-a ramas in minte = gloante, jihad, extremism… imi pare rau pentru dumneata. Daca esti ortodox, cauta si vezi ce pareri au marii duhovnici despre Capitan: Adrian Fageteanu spune „Corneliu este tot ce am iubit eu mai mult in viata” nuantand totusi ca nu crede ca trebuie canonizat, acum. Parintele Iustin, parintele Atanasie de la Petru Voda, parintele Calciu Dumitreasa care intr-unul din ultimele interviuri, din anii 2000 si ceva, se declara legionar ! Spre surprinderea jurnalistului care ii lua interviul. Si toti ceilalti. Este obositor sa tot stai sa lamuresti si sa aduci dovezi, cred ca pana la urma fiecare pasare pe limba ei piere si fiecare intelege ce vrea si ce poate. Dar un om de buna credinta ar trebui sa incerce sa inteleaga, nu sa ia de-a gata idei propagandistice anti-legionare.

      Apreciază

      • Ion Roman Popescu said, on septembrie 15, 2013 at 7:54 pm

        Astazi la TEBEA se cinsteste memoria Craisorului !
        TRAIASCA DUHUL LUI IANCU!!!
        Avram Iancu. Poate nu stiti martirii acestui neam. Sau defilati doar cu cel pe care-l intelegeti mai bine.

        Apreciază

  4. marcela said, on septembrie 14, 2013 at 8:44 am

    cum sfant mucenic?, cand a ucis un om, pe Constantin Manciu!Exista Ordonanta definitiva nr.99 a Cabinetului judecatorului de instructie a Judecatoriei Iasi, Mihail Esianu, din 31 decembrie 1924 si Act de acuzare nr.450 al Procurorului Generalde pe langa Curtea de Apel Iasi, G.I.Gavrilescu, din 22ianuarie 1925.
    Ambele documente pot fi gasite in Arhiva SRI, fond 111041, vol. I,Af.1-21.

    Apreciază

    • Vranceanu said, on septembrie 14, 2013 at 1:45 pm

      Daca tot esti asa documentata, poate stii si faptul ca pentru acest omor a fost judecat si Tribunalul Turnu Severin l-a achitat, gasindu-l in legitima aparare.

      Apreciază

    • oroles said, on septembrie 14, 2013 at 2:08 pm

      marcela,

      Dar Sfantul Stefan Cel Mare a ucis pe cineva in viata lui sau nu?
      Dar Sfantul Mare Mucenic Nestor stii ce a facut cu Lie?
      Cum va mai place voua sa judecati oamenii fara sa va ganditi la ce spuneti.
      Uite ce scrie Capitanul in 1928:

      „A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, şi să se lase răstigniţi!

      Legionari, fiţi voi copiii aceştia.”

      CORNELIU ZELEA CODREANU

      15 aprilie 1928

      Daca ai citit ceva despre Sfintii Inchisorilor, atunci sa stii ca acestia au urmat indemnul Capitanului si s-au lasat rastigniti pentru credinta in Hristos si pentru neamul acesta nerecunoscator.

      Apreciază

      • Ion Roman Popescu said, on septembrie 14, 2013 at 8:44 pm

        Faptul ca era un foarte bun orator il face liderul celor din inchisori? Ce altceva puteau face in inchisori???….

        Apreciază

      • pcmouse said, on septembrie 14, 2013 at 9:20 pm

        .dansii si-au jertfit viata pt noi si unii din noi aruncam cu noroi.rusine puilor de comunisti ignoranti care nici macar nu v-ati documentat

        Apreciază

      • oroles said, on septembrie 15, 2013 at 8:02 am

        Domnule Popescu, unul dintre cele mai triste fenomene care se intampla in societatea noastra de astazi este fenomenul de asa zisa „desteptaciune” la romani. Marea majoritate a „specialistilor” habar nu au de subiectul in discutie, dar au o „parere” in legatura cu orice subiect, parere pe care nu ar recunoaste ca este superficiala si fara o baza de cunostinte, n ruptul capului. Ei sunt „destepti”, domnule, deci tin de parerea lor gresita pana in panzele albe. Daca cineva le spune ca habar nu au, se supara, vocifereaza, incep sa injure, sa jigneasca…acestia sunt domnule semidoctii de serviciu ai sistemului, specialistii lui peste care dupa mintea lor spalata cu grija de mass-media nu au cum sa greseasca.

        Daca imi permiteti, as indrazni sa va sugerez ceva: inchideti televizorul si nu il mai deschideti o luna. In timpul astfel castigat, cititi cu atentie din Vietile Sfintilor. Sunt nenumarate exemple de luptatori cu arma in mana pentru credinta cea dreapta care sunt Sfinti si Mucenici in calendar. Apoi cititi cu inima curata cartea „Pentru Legionari” scrisa de Capitan. Veti intelege atunci, poate, ce inseamna o viata sacrificata pentru credinta si pentru neamul acesta. Veti putea sa raspundeti atunci singur la intrebarea pecare ati pus-o mai sus, si veti intelege,poate, ce altceva puteau sa faca cei torturati pentru credinta prin inchisorile comuniste.

        O zi buna va doresc, spor la lectura.

        Doamne ajuta!

        Apreciază

    • kosk said, on septembrie 14, 2013 at 4:13 pm

      marcela

      ‘cand a ucis un om’..mai frate Gil, ori tu minti ori minte Cuvantul Iasului (27 oct 1034) C-tin Manciu (o bruta din ‘politie’) a fost impuscat de un student ortodox maltratat de respectivul ‘om’ .. ori minte Jurnalul.ro care a dat stirea..
      jurnalul.ro/special-jurnalul/dusmani-de-moarte-71796.html
      careva din voi 3 minte..
      ps
      chiar daca ar fi adevarat ce ai scris (prin absurd) ..tu esti pe stil vechi tre sa cunosti Sinaxarul bine de tot, ia vezi 29 mai Sf Mucenita Teodosia din Constantinopol . si Sfanta ‘a ucis un om’..dar stai calm..Codreanu nu va fi trecut niciodat ‘oficial’ in randul Sfintilor. ‘prietenii’ stiu de ce..

      Apreciază

    • Iones said, on septembrie 14, 2013 at 4:33 pm

      Marcelo, se vede ca esti rau intentionata!

      Corneliu Zelea Codreanu, achitat la Turnu Severin
      https://adevarul.ro/cultura/istorie/imagini-istorice-corneliu-zelea-codreanuachitat-turnu-severin-1_520e18f7c7b855ff56e26908/index.html

      Apreciază

    • Paul said, on septembrie 14, 2013 at 4:45 pm

      Cunosti motivul pentru care a fost ucis Constantin Manciu? A fost o secatura mituita de judani,care incercau sa distorsioneze actul de justitie.La acea vreme Iasul era sufocat de speculantii evrei.Cine dracu’ i-a adus in Romania,ca doar nu i-au chemat romanii.Multi dintre acestia au fost si raman un cancer la scara planetara.

      Apreciază

    • pcmouse said, on septembrie 14, 2013 at 7:31 pm

      pai este Sfant mucenic.intereseaza-te

      Apreciază

    • Irina said, on septembrie 17, 2013 at 11:55 pm

      Documenteaza-te si vezi ca afost legitima aparare in chestiunea cu Manciu. Si vezi ce ticalos si tradator de neam era in realiate acel Manciu. Codreanu a fost poate cel care a inteles cel mai bine adevarata fata masoneriei si a jidanilor, iar acest Manciu era un tip ce sapa groape neamului sau. Sa nu uitam ca si Stefan cel Mare a ucis fara mila boierii ce cochetau cu Poarta pt tradarea neamului, si totusi este canonizat. Si in ziua de azi tradatorii de tara sunt in multe tari chiar si crestine condamnati la moarte. Dumnezeu pt ca stia ca oamenii nu or sa se teama doar de pedeapsa Sa, a ingaduit ca oamenii sa-si faca propria dreptate si sa-i pedepseasca pe cei raufacatori. Iar intre raufacatori, tradatorii de neam sunt cei mai mari raufacatori pt ca comploteaza impotriva unui intreg neam.

      Apreciază

  5. adminortodox said, on septembrie 14, 2013 at 12:32 pm

    Doamne ajuta, cu mare placere mai preiau articole de pe blogul tau, dar tin sa te anunt sa pe facebook este blocat la share si la prezentare orice contine link catre acest blog….mai nou am repostat pe blogul meu doua articole de aici ieri si am observat ca pe facebook nu imi pot prezenta sub nici o forma link-urile proprii ce contin articole de la tine. ideea e ca dar pe pagina de facebook a blogului meu nu imi pot prezenta propriile linkuri, pe alte pagini da…..ai blocat tu ceva sau SRI este mana in mana cu Facebook impotriva blogului tau si a celor ortodoxe?

    Apreciază

  6. Iones said, on septembrie 14, 2013 at 1:36 pm

    Google cunoaşte parolele tuturor reţelelor Wi-Fi din lume accesate de dispozitive cu Android
    http://www.antena3.ro/high-tech/google-cunoaste-parolele-tuturor-retelelor-wi-fi-din-lume-accesate-de-dispozitive-cu-android-227682.html

    Apreciază

    • Ioan Pelasgul said, on septembrie 14, 2013 at 4:58 pm

      Asta chiar nu e greu de implementat… E posibil si apple sa o faca. Ideea e ca nici nu poti sti atata timp cat sistemele de operare sunt closed source(iOS, Windows, OS X). E probabil si microsoft sa faca asta cu windows, nu avem de unde sti pentru ca codul nu este public. Pe linux insa e cu totul alata poveste, daca ar exista niste linii de cod care ar trimite datele la un server privat, S-AR STI, pentru ca oricine poate avea access la codul din spatele Ubuntu de exemplu!

      Apreciază

      • Prahovean said, on septembrie 14, 2013 at 7:06 pm

        iOS și OS X au kernel (nucleu) open source, dar api-uri (interfețe programabile, prin care sunt scrise și rulează programele scrise pentru acel sistem de operare) closed source. Linux ar avea și kernel și api-uri open source.

        Apreciază

  7. oarecare said, on septembrie 14, 2013 at 2:04 pm

    offtopic

    sa facem si noi ceva in sensul acesta:

    Solicitare plangere catre CNA
    2013-09-13 20:40

    Postul ProTV si-a inceput deja campania homosexuala, jurnalistii facandu-si datoria fata de ideologia pe care o slujesc.

    De aceea, cer fiecarui semnatar al petitiei de fata sa isi faca auzita vocea la CNA print-o plangere asupra continutului acestei emisiuni de propaganda, care, fiind pusa la o ora frecventabila si copiilor, poate aduce grave prejudicii psihice acestora, prin bulversarea oricaror repere sociale. Va rog sa luati atitudine.

    Plangerea la CNA se poate depune on-line:
    http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html

    Cand se solicita date legate de emisiune in plangerea on-line, denumirea acesteia este „ Patru nunti si-o provocare ”.

    Data, in format zz/ll/aaaa, este: 12/09/2013.

    Ora la care a fost difuzata emisiunea, in format hh:mm, este: 20:30.

    Va reamintesc ca acest post de televiziune a difuzat deja aceasta emisiune ce contravine si Codului Civil al Romaniei, pe langa faptul ca batjocoreste credinta unui popor eminamente crestin, in cadrul emisiunii facandu-se remarci ofensatoare la adresa Bisericii Ortodoxe Romane!

    Dana Captilin

    Apreciază

  8. oarecare said, on septembrie 14, 2013 at 2:07 pm

    de aici am luat copirigtu:

    http://www.petitieonline.com/a/56798

    Apreciază

  9. Bogdan Ioan said, on septembrie 14, 2013 at 3:56 pm

    http://codfiscal.net/38125/l-voinea-primul-proiect-de-buget-pe-2014-la-mijlocul-lunii-octombrie-bugetul-trebuie-aprobat-de-ce
    Proiectul de buget pe 2014 aprobat de comisia europeana.

    Apreciază

  10. Paul said, on septembrie 14, 2013 at 4:59 pm

    Corneliu Zelea Codreanu a fost si ramane un model de corectitudine,demnitate si patriotism.A fost si ramane „romanul absolut”,asa cum afirma Petre Tutea.El nu poate fi inteles si acceptat de cazaturile umane inrobite de duhul imbogatirii,chiar cu pretul devastarii tarii.Romania va ramane pentru un timp,o amintire,dupa care va dispare din istorie.Avem conducatorii potriviti pentru aceasta isprava,dar nici acestia nu sunt sortiti vesniciei.O existenta limitata raportata la infinit este egala cu zero.

    Apreciază

    • Gogu said, on septembrie 14, 2013 at 6:26 pm

      Paul,
      Nu sunt de acord cu defetismul tau.Suna prea tare interesat si remunerat.
      Renasterea Natiei se va face prin Cruce, adica prin suferinta.
      Asa cum dupa dezmatul interbelic, a venit prigoana comunista, dupa cel postdecembrist ne putem ridica doar prin alta suferinta pedagogica ce va sa vie.
      Toti martirii din inchisorile politice din Romania ultimilor 80 de ani se roaga pentru Tara si Neamul acesta, iar aceasta continuua rugaciune nu ramane neascultata de Dumnezeu.
      Dar despre disparitia unui neam, sunt vorbe grele….
      Fie vorba intre noi, pe evreii cei nerecunoscatori, idolatri si necredinciosi,carcotasi si blasfemiatori, a vrut sa-i piarda Dumnezeu de nenumarate ori. Doar Moise i-a scos din mana Pedepsitorului de cateva ori, propunandu-se pe sine ca si tap ispasitor….

      Apreciază

      • Vranceanu said, on septembrie 14, 2013 at 8:03 pm

        Nu este obligatoriu ca cineva pesimist sa fie interesat sau platit. De ce nu ar putea pur si simplu gandi asa ? Are toate datele si toate motivele sa o faca. Si eu cred ca Romania nu mai are niciun viitor, desi imi doresc din tot sufletul sa ma insel, sa nu fie asa.

        Apreciază

  11. ines said, on septembrie 14, 2013 at 6:23 pm

    Masonul Razvan Theodorescu:
    ”Ar fi o adevarata nenorocire sa mai apara un Corneliu Zelea Codreanu in momentul de fata.
    Lehamitea tinerilor nu trebuie sa se transforme intr-o miscare extremista”

    http://www.buciumul.ro/2013/09/11/ar-fi-o-adevarata-nenorocire-sa-apara-un-zelea-codreanu-in-momentul-de-fata-excrocul-politic-razvan-theodorescu-lehamitea-tinerilor-nu-trebuie-sa-se-transforme-intr-o-miscare-extremista/

    Apreciază

  12. paul said, on septembrie 14, 2013 at 6:27 pm

    Cati Paul sunt pe acest blog?

    Apreciază

  13. ines said, on septembrie 14, 2013 at 6:33 pm

    Masonul Razvan Theodorescu
    ”Ar fi o adevarata nenorocire sa apara un Zelea Codreanu in momentul de fata.
    Lehamitea tinerilor nu trebuie sa se transforme intr-o miscare extremista”

    http://www.buciumul.ro/2013/09/11/ar-fi-o-adevarata-nenorocire-sa-apara-un-zelea-codreanu-in-momentul-de-fata-excrocul-politic-razvan-theodorescu-lehamitea-tinerilor-nu-trebuie-sa-se-transforme-intr-o-miscare-extremista/

    Apreciază

  14. Prahovean said, on septembrie 14, 2013 at 7:09 pm

    Nu l-am meritat pe Căpitan. Poate el nu a fost fără greșeală în timpul vieții, dar prin lupta sa și prin moartea mucenicească consider că a intrat în cetele Sfinților. El a spus clar, fără jertfă nu avem nici o șansă, precum scrie și Sfântul Apostol Pavel, că dragostea reală este cea jertfelnică, dar noi ne-am arătat egoiști, puturoși și, din cauza asta, trădători și ucigași (mă refer la avorturi). De aceea cred că neamul este pierdut, pentru că văd că nu se pocăiește, ci tot din ce în ce mai mult se afundă în mocirlă.

    Apreciază

  15. Vasilica said, on septembrie 14, 2013 at 7:13 pm

    La 14 septembrie 1940 ROMANIA devine STAT NATIONAL-LEGIONAR

    http://www.napocanews.ro/2013/09/la-14-septembrie-1940-regele-mihai-a-semnat-decretul-prin-care-romania-devine-stat-national-legionar.html

    Apreciază

  16. Vasilica said, on septembrie 14, 2013 at 7:18 pm

    Horia Sima Vicepremierul Statului National-Legionar…

    GLORIE LOR!!!!

    Apreciază

    • pictorulamator said, on septembrie 14, 2013 at 9:03 pm

      Putina luciditate in idolatrizarea unor personaje, nu strica. Nu toti legionarii au facut fapte bune si nu toti au facut fapte rusinoase. Horia Sima nu este cel care facea dreptate cu mitraliera ?

      Apreciază

      • mircea.v said, on septembrie 14, 2013 at 10:28 pm

        @pictorulamator, mai studiaza

        Spune Parintele Paisie ca in crestinism e un pic mai complicat, si faptele, virtutile au o anumita relativitate, mai ales daca nu exista dreapta socoteala. Si iubirea poate dauna, orice poate fi si bun si rau, depinde de cum e folosit acel ceva, imprejurarile in care e folosit…
        Chiar si omorul isi gaseste justificare in unele cazuri; a se vedea numeroasele cazuri prezentate in Biblie.
        Cel mai neasteptat caz, pentru mine, il spune Parintele Paisie, cazul Sfantului Apostol Petru. Spune parintele ca Petru a facut dublu omor in cazul celor doi soti, care au ascuns din banii obtinuti din vanzarea tarinei. (Faptele Apostolilor cap 5, 1-10).
        Asa spune Parintele Paisie Aghioritul, si pt cei care nu sant de acord cu ce spune parintele, ar fi bine sa citeasca cele 6 volume care cuprind invataturile parintelui, si apoi se vor lamuri.

        Apreciază

      • Vranceanu said, on septembrie 15, 2013 at 3:04 pm

        Nu. Horia Sima este cel de care legionarii din inchisorile comuniste erau baturi si torturati ca sa se desolidarizeze si ca sa il renege, si nu voiau. Horia Sima este comandantul legitim al miscariui pana in 1993 la moartea sa. Mai informeaza-te.
        Asa cum spunea cineva mai sus, romanii „destepti” care dupa ce au privit o emisiune la tv, au citit un articol in ziar si au frunzarit trei bloguri, sunt „experti” in toate si mai ales in istorie, genul asta de romani este pe toate drumurile din pacate.

        Apreciază

  17. Vranceanu said, on septembrie 15, 2013 at 3:08 pm

    Recomand cartea lui Gabriel Balanescu, „Din imparatia mortii”, cu amintiri din inchisorile comuniste. Cand anchetatorii ii spuneau „Horia Sima a tradat miscarea, nu reprezinta pe legionari” el raspundea, logic: „Atunci de ce imi cereti sa ma desolidarizez de el ?” 🙂

    Apreciază

  18. crestinul ortodox said, on septembrie 15, 2013 at 5:23 pm

    Corneliu Zelea Codreanu este in primul rand un Sfant Mucenic pentru ca a stat impotriva fiarei rosii ce a intrat in Tara si a Aratat lumii intregi ca se poate sta impotriva raului si impotriva slujitorilor fiarei rosii sau comunismul;
    insa Tradarea a pornit de mai sus de la cel ce se numea si a fost numit Rege peste acest popor „Majestatea Sa” Mihai
    si cu strainii de Acest Neam care apoi tradatori se fac de acest Neam , nu se sta la masa niciodata ca altfel prin tradare vei fi vandut
    Corneliu Zelea Codreanu este un Erou National pentru ca a Luptat impotriva ocupatiei bolsevico-iudaice ce a intrat in aceasta Tara indemnand tinerii , oamenii acestei Tari sa puna mai de pret libertatea strabuna data pe acest pamint de Neamul Romanesc prin Credinta SFANTA ORTODOXA ca acestea sa fie mai de pret si nimeni sa nu plece capul in a lua jugul comunismului …caci comunismul inseamna ateism sau lepadare de DUMNEZEU
    ASTFEL NI S-A FURAT ISTORIA si ADEVARUL iar cei ce au Luptat si Au Stat DREPTI , JERTFINDU-Se pentru noi cei de astazi , acum si astazi sunt pusi la zid ;
    sunt pusi la zid prin viclenia fatisa si minciuna promovata cu surle si trambite de slujitorii tatalui minciunii adica jidanii
    NU VA LASATI INSELATI si Impinsi in mocirla pe care ne-au servit-o zeci de ani sau mai bine de jumatate de veac acesti vrajmasi ai lui HRISTOS care ne-au furat istoria , ne-au furat ADEVARUL caci vor pieri in nebunia lor pentru ca HRISTOS A INVIAT , asemeni si Neamul Nostru Cel Romanesc , cel SFANT , Cel CRUCIFICAT precum HRISTOS pe CRUCE , Va Invia si DREPTATE pe Acest Pamint va rasari si Vom BIRUI in SFANTA CRUCE a acestui Neam Crestin si nu pagan
    Cu Noi Este DUMNEZEU
    sa nu ne uitam originea si trecutul caci poporul ce-si uita a sa origine sau al sau trecut NU ARE niciun viitor sau blestemat este sa treaca din nou prin ce a mai trecut odata pina va invata sa pretuiasca Jertfa Neamului Sau , JERTFA SFINTILOR si MARTIRILOR pe pamintul Sfintit de sangele varsat al acestora , pe care sta astazi poporul roman
    amin.

    Apreciază

  19. Ion Roman Popescu said, on septembrie 15, 2013 at 8:46 pm

    141 de la moartea lui Avram Iancu, “Craisorul muntilor”

    Acum 141 de ani, în data de 10 septembrie 1872, moare “Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu, conducător al românilor din Transilvania. Acesta a jucat un rol hotărâtor în înfrângerea armatelor ungureşti din Ardeal, fapt ce a stopat un lanţ de crime de război săvârşite împotriva ţăranilor români.

    Eroul românilor ardeleni s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848, Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene care lupta pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

    Atrocităţile antiromâneşti, punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la luptă pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu, la numai 25 de ani, a devenit astfel conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare imperiale austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “Crai al munţilor”.

    Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea, conducătorul răscoalei ţărăneşti din 1784. La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (greco-catolic) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar, lung de peste 2 kilometri, pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu.

    Din pacate la Bucuresti se mai stie doar de martirii din Tara Romaneasca. Aici nu se stie de jugul austro-ungar. Si nu-i de mirare!

    Apreciază

  20. […] CORNELIU ZELEA CODREANU, nascut la 13 septembrie 1899 – asasinat la 30 noiembrie 1938 … […]

    Apreciază

  21. […] CORNELIU ZELEA CODREANU, nascut la 13 septembrie 1899 – asasinat la 30 noiembrie 1938 … […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: