SACCSIV – blog ortodox

Al treilea razboi mondial deja a inceput?

Posted in al treilea razboi mondial by saccsiv on septembrie 9, 2013

Stim ca al treilea razboi mondial este dorit de catre stapanii piramidei pentru reducerea populatiei dar mai ales ca motivatie pentru solutia cu care tot ei vor veni: GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Cand vorbim despre el, e bine sa avem in vedere si datele referitoare la cel de al doilea razboi, pe care tot ei l-au dorit:

Louis Thomas McFadden a platit cu viata pentru lupta sa impotriva FEDERAL RESERVE

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Cand s-a declansat al doilea? Majoritatea istoricilor aprecieza data de 1 septembrie 1939, adica invadarea Poloniei de catre Germania ca fiind inceputul. Altii considera data de 7 iulie 1937, cand Japonia a atacat China. Altii ocuparea la 15 martie 1939 a Moraviei si Boemiei de catre trupele lui Hitler.

Tot mai multi istorici leaga Marea Criza declansata in 1929 tot de acest Al Doilea Razboi Mondial, considerand ca in mod real criza s-a incheiat de abia o data cu declansarea acestuia din urma. Noi stim insa ca ELITELE le-au declansat pe ambele si mai stim ca acea criza au folosit-o si ca motivatie pentru razboi.

Remember: ROCKEFELLER, principalii declansatori ai marii depresii economice din secolul 20

REMEMBER: În 1930, populatia nu a ştiut că de fapt era in “Marea Depresie”. Credea ca economia isi revine …

Asadar, dupa 8 sau 10 ani de la inceputul crizei, a pornit si macelul.

Revenind la zilele noastre, criza a inceput dupa unii in 2008, dupa altii in 2007. Tot ei fiind la butoane:

CINE A PROVOCAT CRIZA? CINE NE DĂ « SOLUŢIA »?

Deci motivatia celui de al treilea razboiu mondial deja o avem. S-a declansat oare insa si razboiul? O intrebare legitima, tinand cont ca nimeni n-o sa declare la tv: acum declansam al treilea razboi mondial. Cum nici dupa invadarea Poloniei n-a zis nimeni oficial: acum am declansat al doilea razboi mondial.

Noi asteptam un inceput in Siria sau Iran sau Turcia, conflagratii ce ni se vor prezenta a fi locale si care mai devreme sau mai tarziu se vor declansa. Si le asteptam, evident fara a ni le dori, deoarece banuim ca sunt legate de marele macel. Dar nu cumva marele macel s-a si declansat dar aflandu-se in faza sa de inceput noi inca nici nu-l vedem? Nu cumva al treilea razboi mondial se afla deja in desfasurare?

In secolul trecut a fost clar pentru toata lumea ca au intrat intr-o conflagratie globala de abia in 1940, adica dupa 3 ani. Desigur, cei de sus stiau mai multe …

 

26 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Alex said, on septembrie 9, 2013 at 4:11 pm

    Basescu&Guvernul ne vrea de partea astora:

    Atentie, imagini cutremuratoare interzise minorilor.
    Din cate am aflat de la un comentator, o hoarda de sunniti sauditi imbarcati in 10 masini 4X4 tip camioneta (50,000$ bucata), au patruns pe pamant sirian prin desert si au oprit in trafic trei camionagii sirieni pe care i-a legitimat si intrebat de religie. Cei trei de frica au spus ca sunt sunniti, insa se pare ca erau crestini. Li s-a cerut ca sa recite din rugaciunile musulmane si n-au stiut. Pt. asta au fost ucisi prin impuscare. Si parca batjocorirea celor de-o credinta cu noi nu ar fi indeajuns, Base&Co. ne vrea ca sa fim „aliatii” asasinilor. Adica mai pe sleau, sa ne renegam crestinatatea tinand partea asasinilor crestinilor.

    Apreciază

    • dd said, on septembrie 9, 2013 at 6:32 pm

      Daca situatia din video este reala , atunci acest video este ce mai bun exemplu.
      Cati dintre voi aveati curajul sa marturisiti pe Iisus daca erati in situatie similara?

      Faptul ca vrem sa stim cand incepe, daca este acel razboi, ca X a facut si a zis, ca in Y tara se intampla nu stiu ce, nu ne ajuta cu nimic.
      Ceea ce conteaza este sa marturisesti cand trebuie, dupa cateva minute poti muri, orice ai zice.

      Apreciază

    • Maria said, on septembrie 9, 2013 at 9:29 pm

      Saracii , bietii oameni , cum nu au putut ei sa se urce repede intr-un camion si sa fuga de acolo .Dar cred ca n-aveau nicio sansa pt ca , criminalii odiosi , aveau masini rapide si ii urmareau , doar daca treceau cu camioanele peste ei .Prea s-au lasat pe mana lor , fara sa incerce sa fuga .

      Apreciază

      • ROmanul said, on septembrie 10, 2013 at 2:54 am

        Hoarda de sauditi pare inarmata. Deci ce folos sa fugi cu camionul daca aia au arme de foc?

        Apreciază

      • Maria said, on septembrie 10, 2013 at 8:10 pm

        Spune ca sunt teroristi Al Qaeda , dar cred ca sunt mercenari sauditi platiti sa faca acest lucru , pt ca au ucis si soldati sirieni , pe langa crestinii ucisi fara mila , din Siria .
        Pt ei , tot ce nu-i musulman trebuie sa moara , asa au fost instruiti , sa puna intr-o lumina criminala lumea musulmana pasnica , care traieste impreuna cu crestinii in pace de zeci de ani .
        Manipulare la scara mondiala .
        Cum de a fost filmata aceasta executie , criminalii sunt relaxati , in voia lor , parca ar fi fost sub protectia unei sigurante a tot ceea ce fac .

        Apreciază

    • saccsiv said, on septembrie 10, 2013 at 5:51 am

      Alex

      Aici http://www.youtube.com/watch?v=CE9LP8z_2_U#t=40 ni se spune ca:

      ISIL Death Cult Kills Three Syrian Truck Drivers in Iraq after Failing the „Are you Sunni”-Test

      Iata si ce scrie cel ce a postat clipul pe youtube:

      Uncensored version: http://www.liveleak.com/view?i=744_13
      The „Islamic State in Iraq and the Levant” (ISIL), which is the resulting entity from the merger of al-Qaeda in Iraq and Syria, is seen in this video intercepting three trucks in Iraq heading to Syria. The three truck drivers, one of whom is from Tartous, are then questioned whether they’re Sunnis or Shiites (Shias). Then the hardline Wahhabi jihadist proceeds to ask them about the number of kneelings a Muslim is supposed to perform at dawn, noon, and evening prayers. After they apparently failed in answering correctly, they are taken and shot execution-style by the jihadists who, as usual, scream „Allahu Akbar!” with jubilation. The video ends with a statement threatening the „Armies of the Cross in Dabiq” to be burnt by the fire whose spark was ignited in Iraq. Dabiq is a town near Aleppo where the battle of Marj Dabiq took place on August 24, 1516, and it ended up in a decisive victory of the Ottoman Empire over the Mamluk Sultanate.

      Nu stiu cum e. Mai trebuie sapat.

      Apreciază

  2. florinalexandrugrad said, on septembrie 9, 2013 at 4:33 pm

    Nu stiu ce sa zic inca, dar probabil toata incaierarea asta cu Siria e bullshit. Cred ca ar trebui sa nu mai cugetam atat mai mult la toate problemele globale. Multe astfel de mini interventi ale marilor puteri ale lumii au fost si in trecut dar nu s-au soldat cu macelul catastrofal al omenirii. Cred in Dumnezeu, ma rog, fac tot ce cred eu si sufletul meu, spre bine. Parerea mea este ca nu o sa fie nici un al treilea razboi mondial de curand. Si ar trebui sa nu mai incercam anticiparea viitorului, asta este problema divinitatii. Doamne ajuta, sanatate si numai bine!

    Apreciază

  3. IOAN said, on septembrie 9, 2013 at 5:43 pm

    sa traduca cineva care stie limba greaca acest video foarte important…

    Apreciază

  4. Luisa said, on septembrie 9, 2013 at 6:23 pm

    Rebelii sirieni au preluat controlul asupra unui sat din nord-estul capitalei Damasc, locuit de creştini, transmite Daily Mail. Bucuria localnicilor, care sunt oponenţi ai regimului Assad, a durat puţin. Rebelii i-au ameninţat cu moartea dacă nu trec la islamism.

    Potrivit presei, în grupurile rebele au fost inflitraţi extremişti islamişti, care provin inclusiv din gruparea teroristă Al-Qaida.

    Un locuitor din satul Maaloula a declarat că mulţi dintre rebeli purtau bărbi lungi şi că strigau „Allahu Akbar!” (Dumnezeu este mare!”). Potrivit acestuia, rebelii au împuşcat creştini. Mai mult, unii locuitori au fost ameninţaţi că vor fi decapitaţi dacă nu trec la islamism, iar biserici au fost arse.

    Satul de munte Maaloula este unul din puţinele în care se mai vorbeşte o limbă antică rară, aramaică.
    http://www.gandul.info/international/rebelii-sirieni-au-eliberat-un-sat-crestin-si-au-fortat-apoi-populatia-sa-treaca-la-islamism-11302588

    Apreciază

  5. safimvigilenti said, on septembrie 9, 2013 at 6:59 pm

    se intrevede o solutie pt evitarea/amanarea confictului sirian
    http://romanian.ruvr.ru/news/2013_09_09/Kerry-Assad-poate-evita-o-lovitura-asupra-Siriei-daca-va-preda-armele-chimice-2460/
    sper sa functioneze, apoi vreau sa vad cu vor raspunde cei ce spuneau ca incepe ww3 din siria

    Apreciază

    • Cosmin said, on septembrie 10, 2013 at 12:17 am

      @ safimvigilenti

      Si daca nu se predau armele, pentru simplu motiv ca ele nu exista?

      Apreciază

  6. marian said, on septembrie 9, 2013 at 8:16 pm

    Am spus cred, de sute daca nu cumva, de mii de ori: nu e razboi civil in Siria, asa cum bestiile de pe ecran nu sunt nicidecum rebeli, ci, mercenari inarmati. 50000 de dolari toyotele alea? Sa fim seriosi! Poate ca toate impreuna! Vina e a noastra, si in primul rand a mea, pentru ca, in mizeria mea, accept ca un criminal, sa stau aici, unde, inca nu e razboi, vazand pe video cum altii mor! Pentru aceasta dovada de a fi canalie egoista, am mari sanse sa infund iadul, nu mai vorbesc de spovedanie, de penitenta, de muuulte multe multe altele. Amar amar! Sa ii ierte Dumnezeu pe cei care si-au varsat sangele acolo. Cat despre SCANII? Niste bijuterii aruncate inaintea porcilor care le-au distrus. Moarte lor!

    Apreciază

  7. marian said, on septembrie 9, 2013 at 8:29 pm

    Iubeste-ti aproapele, ca pe tine insuti! Ne sunt sirienii apropiati? Da, prin accea ca stim ce e acolo! Cineva mi-a spus cu o rautate infinita: ce nu e langa mine, nu exista! Propria-mi fiica: ca te nasti arab, sarman, in Siria sau in alta tara, asta nu te face mai bun. Perle de gandire vestica… Sa nu ne dorim razboiul 3… Da, a inceput acum vreo 2-3 ani, prin acel mic foc de artilerie intre Korea de N si cea de S. S-a dezvoltat la foc mic prin primavara araba iar acum sta sa bubuie mai tare…

    Apreciază

  8. marian said, on septembrie 9, 2013 at 9:13 pm

    Assad, ca si Netanyahu, Putin obama zis satana, (hussein!) si alte figuri, alde merkel, cameron, etc… nu sunt altceva decat marionetele principale, aia care tre’ sa iasa-n fata sa comande multimilor sa se incaiere, oferindu-le fie si la misto niscaiva motive, la modul, „las’ca io stiu m bine ce-i bun pt voi!”. Azi pe PAKALERT am citit aberatia asta desprinsa din strategia lui obama, al care zice ca stie ca lumea nu vrea interventie in Siria, dar, el, stie ce e bun… Cutremurator!
    Obama recognizes that a war with Syria will be unpopular with the American people, but says that it is not their decision to make
    Asadar:
    POPOR! MUCLES, or, else!
    Unde else (altceva), e dictatura fascista contra americanilor care schiteaza vreo revolta anti-regim.
    Si uite asa, se inchide cercul cu bagarea populatiei in taberele de exterminare FEMA CAMPS, acolo unde milioane de sicrie spatioase, mari, ca la americani, asteapta sa cuprinda familii intregi de americani. Acele sicrie de plastic ar putea primi cam 3 cadavre suprapuse. Amenintarea e foarte mare. Nu stiu ce va fi, dar… sa se faca Voia Lui Dumnezeu!

    Apreciază

  9. marian said, on septembrie 9, 2013 at 9:28 pm

    Rebelii sirieni pregătesc o nouă provocare – un atac chimic asupra Israelului
    Rebelii, care luptă împotriva trupelor guvernamentale din Siria, se pregătesc să aplice de pe un teritoriu controlat de autorităţile siriene o lovitură asupra Israelului cu arme chimice, pentru a-l compromite pe Bashar al-Assad, relatează Russia Today cu referire la surse anonime.
    Astăzi, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a propus Damascului să pună sub controlul internaţional arsenalul chimic. Ministrul sirian de Externe, Walid al-Moallem, a declarat că salută propunerea Rusiei.

    Apreciază

  10. marian said, on septembrie 9, 2013 at 9:41 pm

    Sa ne apere Dumnezeu de asa ceva!
    „The use of chemical weapons also directly threatens our closest ally in the region, Israel.” —@AmbassadorRice on #Syria
    Mesajul de m sus ar fi fost postat pe retele de asa-zisa socializare TWITTER, probabil. Cica: Recurgerea la arme chimice, de asemenea ameninta pe cel mai apropiat aliat al nostru din regiune, israelul.

    A few hours earlier, US Secretary of State John Kerry said that to avoid a military operation Syrian President Bashar Assad has a week to surrender control of “every single bit” of his stock of chemical weapons to the international community. “But he isn’t about to do it and it can’t be done,” he added, speaking at a media conference in London, as he was wrapping up his European tour in a move to win support for the Obama-proposed “limited” strike against Syria.
    Cu vreo cateva ceasuri m devreme, kerry a zis ca pt a evita o operatiune militara, Assad al Siriei, are o saptamana ca sa predea controlul asupra fiecarei mici unitati din arsenalul de arme chimice pe care le-ar avea.
    Dar, kerry asta zice ca stie el m bine ca nu are de gand Siria sa se supuna acestei cerinte. Ca si obama, kerry e alt atot-stiutor! Aiurea! Vor sa ne spuna ca ei vor razboi cu orice pret. Ramane de vazut daca vor si reusi. Asa si-a’ncheiat kerry turneul european in incercarea de a obtine sprijin pt lovitura propusa de catre obama, impotriva Siriei. Fie si pt intentie, eu i-as impusca in cap!

    Apreciază

  11. Unu said, on septembrie 9, 2013 at 9:46 pm

    Ce fain ar fi sa intre americanii in razboi cu Siria si sa ia bataie, sa le scufunde sirienii toate navele :).

    Eh, visez si eu cu ochii deschisi, din pacate Siria nu ar avea nici o sansa in fata Americii. Insa sunt aproape sigur ca nu va fi nici un atac american, Congresul nu va aproba asa ceva. Probabil Obama stia de la inceput, si asta si urmarea…

    Apreciază

  12. cristina said, on septembrie 9, 2013 at 9:47 pm

    Asa zisii rebeli sirieni,sunt de fapt SAUDITI.Wahabiti,pe post de mercenari,care au fost introdusi in Siria pt a provoca un razboi religios,iar cei care finanteaza aceste grupari de mercenari stiu foarte bine ca in Orientul Mijlociu ,religia este un subiect foarte sensibil,iar conflictele dintre crestini si musulmani nu sunt o noutate.Eu sunt crestina si am prieteni musulmani sirieni,pt care am o stima deosebita,pt ca sunt niste oameni pasnici si muncitori,gata sa te ajute cand ai nevoie de ei,asa ca sa nu ne lasam mintiti si sa uram acest popor,care ne este prieten si cu care avem relatii diplomatice foarte bune.Daca Basescu este presul pe care SUA isi sterge picioarele,noi ca romani,nu trebuie sa ne implicam intr-o lupta,care nu este in interesul si nici in beneficiul Romaniei si sa fim carne de tun intr-o mizerie politica in care unii vor sa detina suprematia si sa controleze tot globul.Soferii din videoclip ar fi putut sa fie romani ,sau de orice alta nationalitate,dar erau tot oameni si este pacat ca am ajuns sa ne omoram intre noi,pt niste mizerabili care conduc lumea.Daca incepe razboiul in Siria,o sa fim tarati in aceasta mizerie politica pusa la cale de jidani,care-i au pe americani scut,pt ca adaca nu era SUA,Israelul ar fi fost de mult sters de pe harta.Nu mai credeti ce se spune la STIRI,pt ca toate trusturile de televiziune si presa sunt detinute de MASONERIE,care are interesul si scopul sa va dezinformeze si sa va manipuleze! Dumnezeu sa apere Siria si sa o ajute sa tina piept hienelor care au inconjurat-o ! AMIN !

    Apreciază

  13. irismister said, on septembrie 9, 2013 at 9:52 pm

    Reblogged this on Temeiurile iar nu Arătările unui Bun Început !.

    Apreciază

  14. safimvigilenti said, on septembrie 9, 2013 at 10:25 pm

    posibil ca sa se insceneze o noua piesa de teatru, obama nu a convins inca lumea ca trebuie sa distruga siria, are nevoie de argumente mai puternice, cine stie ce pune la cale…

    Apreciază

    • marian said, on septembrie 9, 2013 at 10:42 pm

      Tocmai ne-a zis-o sclavul nigger de la casa alba, cu subiect si cu predicat: gloata, e gloata spre a fi strunita si condusa unde vrea seful de haita! Asadar, e tot mai frecventa satanica asertiune: america, nu-i democratie, ci, republica. Sa vedem daca or sa faca razbel din povestea cu istaelul amenintat. De le-ar surpa si pamantul pe care calca satanele astea infumurate, mandri ca sunt „alesi”! Cat de curand vor cunoaste adevarata miza a termenului.

      Apreciază

  15. safimvigilenti said, on septembrie 9, 2013 at 10:34 pm

    ambasadorul iranului la moscova spunea inca de acum 8 luni ca se va intampla ceea ce s-a intamplat pe 21 august: http://romanian.ruvr.ru/2012_12_21/SUA-pregatesc-o-provocare-legata-de-arma-chimica-in-Siria/

    Apreciază

    • pcmouse said, on septembrie 10, 2013 at 12:02 pm

      f tare!oricum eram sigur ca asta este tot manevra jidoamericanilor

      Apreciază

  16. marian said, on septembrie 10, 2013 at 12:04 am

    As vrea sa nu fie adevarat ceea ce am citit:
    US Refutes Russian Deal with Assad – Redirects Purpose of Military Incursion. It’s Regime Change

    White House Live

    Rice: „Our overarching goal is to end the underlying conflict through a negotiated, political transition in which Assad leaves power” Syria
    1:27 PM – 9 Sep 2013

    Rice: Limited strikes „will make clear to Assad and his allies—Hezbollah & Iran—that they should not test the resolve of the United States.”
    1:32 PM – 9 Sep 2013

    Rice: We „can and must take action—carefully, responsibly & purposefully—to reduce the chances of such an outrage happening again”

    [link to twitter.com]

    Apreciază

  17. Emanuel said, on septembrie 10, 2013 at 12:36 pm

    Obama are sansa sa devina cel mai urat om de pe planeta, si sa-l intreaca si pe Osama, prin faptul ca se aliaza cu teroristii Al Qaida. Totusi nu cred ca in WW3 se vor folosi prea multe bombe nucleare, caci razboiul se va da in Mediterana si Turcia, si mai apoi in Orientul mijlociu ( si europa ), locatii care practic inconjoara Israelul. Daca razboiul ar fi predominant nuclear, zona unde se afla Israelul ar fi iradiata puternic, si in consecinta ar avea foarte foarte mult de suferit evreii si mai ales sionistii care de fapt sunt originea ascunsa a acestui razboi. Nu au ei interes deloc sa se intample asa ceva. Trei ar fi consecintele majore ale unui asemena razboi :
    -stratul de ozon ar fi distrus in proportie de 50 ( deci gaura va acoperi europa, asia, america si africa ) si mai ales deasupra Israelului, ceea ce va duce la iradiere solara puternica a zonei
    – radiatiile nucleare ar afecta aceste patru continente f tare
    – norul de cenusa si fum care s-ar ridica in partile superioare ale atmosferei ar acoperi o mare parte din planeta, si ar aduce o noua era glaciara care va scade temperatura cu 7 grade ( ultima glaciatiune a insemnat scadere cu 5-10 grade fata de temperatura de azi ). Asta ar insemna putini supravietuitori pe pamant, caci stratul de gheata de pe aceste continente ar rezista tot anul si ar fi extrem de groase ( cele din ultima era glaciara erau de km grosime ). Deci iata ca nu exploziile nucleare ar produce cea mai mare distrugere, si nici radiatiile poate, pe cat fumul care se va ridica in atmosfera si va acoperi soarele. Ori fum se va ridica si de la o bomba nucleara dar si de la una vacuum neradioactiva, adica de la explozia in sine. Bombele nucleare sigur nu se vor folosi prea mult in viitorul razboi ( in orice caz nu la actuala capacitate care exista pe glob ).
    Deci nu cred ca sionistii vor permite asta. In consecinta cred ca SUA va fi eliminata mai inainte de inceperea propriu-zisa a razboiului. De ce nu ar elimina Rusia, daca tot e sa elimine o superputere ? Pentru ca ei doresc ca razboiul sa aiba loc. Daca ar elimina Rusia, chinezii nu ar mai avea putere sa lupte cu america si europa, si ar rezulta o pace mondiala dar fara reducere a populatiei. In plus nu cred ca au nici puterea sa elimine Rusia, caci ea va rezista si pe vremea antihristului, si asta cu siguranta nu va fi in interesul sionistilor, dar e posibil ca pana atunci Rusia sa se inarmeze si mai mult.

    Carl Sagan si Richard Turco, doi teoreticieni ai iernii nucleare, au propus sase tipuri ale unui astfel de dezastru, in functie de amploarea distrugerii si de gravitatea consecintelor, de la efectul minim pana la insusi sfarsitul lumii:
    1.Iarna nucleara minima – cauzata de un atac de proportii reduse, ce ar afecta partial mediul, cu consecinte regionale mai grave, dar fara sa ameninte intreaga umanitate.
    2.Iarna nucleara marginala – dupa cateva detonari nucleare asupra centrelor urbane, temperaturile din emisfera nordica (cel mai probabil a fi vizata), s-ar diminua cu cateva grade; productia agricola ar avea de suferit, degenerand in foamete; desi o mare cantitate de cenusa s-ar intoarce pe Pamant in ploi innegrite, majoritatea ar ramane in atmosfera superioara.
    3.Iarna nucleara nominala – detonarea a 6.000 pana la 12.000 de focoase nucleare (tot in emisfera nordica) ar genera ceruri intunecate, seceta larg raspandita, radioactivitate si scaderi ale temperaturii globale de pana la zece grade Celsius;
    4.Iarna nucleara substantiala – un razboi nuclear la scara mare ar avea urmari catastrofale in emisfera nordica: temperaturi glaciale, radioactivitate, poluare, distrugerea stratului de ozon si precipitatii permanente, timp de mai multi ani; starea emisferei sudice ar depinde de masura in care ar fi atacata, deasemnea.
    5.Iarna nucleara severa – mai putin de 1% din lumina soarelui ar mai atinge suprafata Pamantului timp de luni intregi; scaderea drastica a temperaturilor, incapacitatea plantelor de fotosinteza, foametea si poluarea, toate ar duce la o mortalitate accentuata.
    6.Iarna nucleara extrema – o distrugere de proportii mari, in doua cuvinte mici: sfarsitul lumii.

    În fond, nu au trecut decât câteva decenii de la încheierea Războiului Rece, perioadă în care numai arsenalul nuclear al URSS-ului și al Statelor Unite ale Americii reprezenta echivalentul a nu mai puțin de patru tone de TNT pentru fiecare locuitor al Terrei. Chiar și după cursa dezarmărilor din ultimii ani, SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Israelul sau Franța, asta ca să nu mai pomenim și de India, Pakistan sau Coreea de Nord, dețin împreună echivalentul a cel puțin o tonă de TNT pentru fiecare pământean ( deci fiecare din noi are garantata o tona de TNT ca sa fim stersi din existenta pamanteana – cred ca au exagerat cu mult, era suficient doar cateva zeci de grame de explozibil pentru asta ). Un studiu realizat în anul 2006 de Societatea Americană de Geofizică arăta că un război nuclear între, să zicem, India și Pakistan, ar produce între 6 și 30 de milioane de victime încă din primele zile. Urmările unui astfel de conflict ar fi însă și mai devastatoare.
    “Un conflict nuclear regional intre India si Pakistan, pe parcursul caruia ar exploda sute de arme nucleare cu o putere comparabila celei de la Hiroshima, (..) ar bulversa clima la nivel mondial pentru mai bine de un deceniu”, sustine Steven Starr, autorul raportului australo-japonez, Consecinte climatice catastrofale in cazul conflictelor nucleare, initiat de Comisia Internationala pentru Dezarmare Nucleara si Nonproliferare.

    “Peste cinci milioane de tone de fum se vor ridica deasupra norilor pentru a forma, in cateva zile, un strat de fum stratosferic in jurul Pamantului (..) reducand astfel intesitatea radiatiei solare cu 7-10%” adauga Steven Starr.

    Consecinte: scaderea temperaturilor medii intr-o asa maniera incat ar determina instalarea iernii nucleare.

    Si totusi acest scenariu catastrofic este bland daca l-am compara cu efectele utilizarii arsenalului nuclear rusesc sau american, considerat de o suta de ori mai important: 150 milioane de tone de fum vor reduce luminozitatea cu pana la 70% in emisfera nordica si cu 35% in emisfera sudica, antrenand “temperaturi mult mai scazute decat cele inregistrate in era glaciara” si reducerea considerabila a precipitatiilor…sfarsitul vietii pe Pamant!

    Deci, doar un razboi nuclear intre india si pakistan ar produce multe zeci de milioane de victime, si aceste tari sunt printre cele mai slabe inarmate nuclear. Atunci cu siguranta un razboi dintre SUA si Rusia ar insemna sfarsitul lumii.
    Nu cred ca rusii sau americani mai au de ce sa se teama ca vor fi vreodat atacati de cineva, caci asta ar insemna sfarsitul lumii. In orice caz nu pot fi atacati nuclear, caci chiar si o catastrofa nucleara asupra Rusiei sau Americii va afecta intreg globul pamantesc extrem grav daca nu chiar ar duce la extinctia speciei. Oricine are de gand sa distruga Rusia sau America pe cale nucleara stie mai intai ca si propria tara ar avea de suferit extrem de grav, deci ar insemna un act sinucigas, un genocid. Deci probabil ca atat Rusia cat si SUA lucreaza de mult timp la cai de distrugere in masa care sa nu afecteze restul planetei. Adica o tehnologie secreta care sa distruga Rusia sau America foarte rapid fara sa afecteze restul planetei. Sigur ca astfel de tehnologii deja exista insa sunt tinute in cel mai mare secret. Ca bombele atomice au fost facute publice asta e pentru a speria adversarii, insa probabil ca intr-un viitor razboi mondial toti vor evita pe cat posibil folosirea unei cantitati mari de astfel de bombe.

    Bomba neutronica este un tip mai mic de bomba cu hidrogen, care produce un suflu redus, si caldura putina, raspandite pe numai cateva sute de metrii, in schimb, insa elibereaza o cantitate imensa de radiatie letala pe o raza destul de mare, care este compusa din neutroni si radiatii gamma, care pot penetra armuri de ordinul metrilor. Aceste radiatii sunt extrem de distructive asupra tesutului viu. Datorita efectului pe o raza atat de scurta si fara consecinte pe termen lung, aceasta bomba ar fi foarte eficienta impotriva tancurilor si infanteriei pe campul de lupta, fara a pune in pericol populatia unui oras aflat la doar cativa kilometrii de centrul exploziei. in termeni strategici, bomba neutronica are teoretic un efect de descurajare a unei armate de asalt care ataca cu frica unui contraatac cu o astfel de bomba. Este foarte usor de manevrat, putand fi lansata de pe o racheta Lance, sau chiar printr-un atac aerian. Bomba ar dezafecta echipajele tancurilor in cateva minute, iar cei expusi ar muri in cateva zile ( o moarte groaznica ). Aceasta bomba nu a fost testata oficial de catre nici o tara, desi se presupune ca exista cel putin in arsenalele Statelor Unite si ale Rusiei, care au cercetat intens capacitatile acestei bombe inca din anii 1970. Aceste bombe pot fi miniaturizate astfel incat sa poata fi purtate de rachete balistice intercontinentale, care pot strabate jumatate din globul pamantesc in numai 20 de minute, avand sisteme de ghidare computerizata atat de exacte incat pot lovi orice punct de pe suprafata globului cu o marja de eroare de sub o suta de metrii.
    Neoficial mai exista si altele :
    http://romanians.bc.ca/story/2002/11/mercurul-rosu
    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/32347/Captura-exploziva-Mercur-rosu-de-un-milion-de-euro-confiscat.html#Scene_1
    Si cine mai poate sti ce au mai inventat tarile consumatoare de miliarde de dolari pentru inarmare ?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: