Saccsiv – Weblog

DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infaţiseaza familiile traditionale ar trebui interzise. Cat mai dureaza pana sodomizarea va deveni obligatorie?

Posted in HOMOSEXUALITATE by saccsiv on August 22, 2013

Facerea (Geneza), Capitolul 19:

4.         Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa,

5.         Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!”

6.         Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul,

7.         A zis către ei: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău.

8.         Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!”

9.         Iar ei au zis către el: „Pleacă de aici! Eşti un venetic şi acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora iţi vom face!” Şi repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă uşa.

   Sa-I cunoasca, adica sa-I sodomizeze. Cititi va rog si explicatiile de la:

http://www.dervent.ro/biblia.php

   Si este vorba despre Sodoma, inainte de a fi distrusa:

10.      Atunci Oamenii aceia, care găzduiau în casa lui Lot, întinzându-Şi mâinile, au tras pe Lot în casă la Ei şi au încuiat uşa;

11.      Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, i-au lovit cu orbire de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească uşa.

12.      Apoi au zis cei doi Oameni către Lot: „Ai tu pe cineva din ai tăi aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe oricine altul în cetate, scoate-i din locul acesta,

13.      Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul Ne-a trimis să-l pierdem”.

   Si o Sodoma vor sa faca astia din intreaga planeta si asta cat mai repede, caci stiu ca nu mai e mult si le vine stapanul.

   „… să luptăm pentru căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex şi pentru privilegiile care urmează din aceasta şi, odată obţinut acest drept, să reproiectăm complet instituţia căsătoriei, să cerem dreptul de a ne căsători nu ca pentru a adera la normele morale ale societăţii, ci de fapt pentru a demonta un mit şi a transforma radical o institutie învechită. Cea mai subversisă acţiune pe care o pot face homosexualii şi lesbienele – acţiune de care posibil va beneficia întreaga societate- este să schimbe complet noţiunea de familie.

   „Familia – cadrul în care se nasc minciuna, trădarea, mediocritatea, ipocrizia şi violenţa – va fi desfiinţată. Instituţia familiei, care doar otrăveşte imaginaţia şi împovărează libera voinţă, trebuie eliminată. În laboratoarele genetice vor fi zămisliţi şi crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi legaţi unii de alţii în comunităţi, sub controlul şi instrucţiunea savanţilor homosexuali. Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Singurii noştri dumnezei vor fi tinerii chipeşi. Sîntem adepţii cultului frumuseţii, al moralei şi al esteticii.”

   Mai multe citate ale activistilor homosexuali gasiti la:

Iata “MANIFESTUL HOMOSEXUALILOR”, o brosura anti sodomie pentru care s-ar parea ca a fost arestat un moldovean

   Iata ce putem citi pe blogul Vremuri vechi si noi:

Cărțile care înfăţişează imaginea „tradițională” a familiei, cu mame ce se ocupă cu îngrijirea copiilor şi  taţi care merg la muncă, ar putea fi excluse din școli, conform unor propuneri de la Bruxelles.

Raportul Comisiei pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea de Gen din cadrul Parlamentului European susține că „stereotipurile de gen” din școli influențează percepția modului în care băieții și fetele trebuie să se comporte și, deasemenea, dăunează oportunităților de carieră ale femeilor în viitor.
Criticii au afirmat că propunerile de modificare a „materialelor de studiu” ar însemna interzicerea literaturii tradiţionale.

[…]

Joseph Salerno, editor la Quaterly Journal of Austrian Economics, a declarat: “Aceşti oameni nu doar că îşi anunţă intenţiile de a ataca unitatea familiei dar şi pe acelea de a interzice prin forţă menţinerea sa. Seamănă puţin cu încercarea de a anula legea gravităţii”.

Deşi nu se aşteaptă ca recomandările raportului să fie prea curând transformate în legi, ele “ilustrează amplul întuneric din centrul experimentului Uniunii Europene, ce şterge orice urmă de decenţă umană, asemeni unei găuri negre care absoarbe căldura galaxiei.”, adauga Salerno.

   Cititi va rog mai multe in articolul:

Cărţile pentru copii care infăţişează familiile tradiţionale ar trebui interzise, conform Comisiei pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea de Gen

   Germania va deveni primul stat european care va introduce un al treilea gen, “nedeterminat” pe certificatele de naştere, o iniţiativă condusă de UE pentru oprirea discriminării în statele europene, potrivit ediţiei online a publicaţiei germane Spiegel.

   Cititi va rog mai multe la:

Primul stat european care introduce un „al treilea gen” pe certificatele de naştere

   Cititi va rog si:

Comentariul zilei (02.08.2013): Scoala in FRANTA si DICTATURA IDENTITATII DE GEN. Copiii la gradinita nu se vor mai juca cu masinute si papusele iar in ciclul primar vor invata despre „TEORIA GENULUI” …

DISTRUGEREA FAMILIEI: legalizarea casatoriilor intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia este folosita de catre ELITE pentru bifarea inca unui punct din doctrina viitoarei NOI ORDINI MONDIALE

Anunțuri

26 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. un roman said, on August 22, 2013 at 11:47 pm

    dl sacciv propuneti tabere de antrenament ortodoxe precum cei de la MOARTE LUMII NOASTRE poate asa reusim si noi sa ne cunoastem deoarece blogul dv este mult mai popular decat al lor multumesc astept raspunsuri

    Apreciază

    • Vranceanu said, on August 23, 2013 at 1:50 am

      antrenamentul ortodox se face la biserica, la rugaciune

      Apreciază

      • NIMENI said, on August 23, 2013 at 8:51 am

        Vranceanu,
        la rugaciune ….si dupa rugaciune mergem la sala de forta, facem antrenament de lupta corp la corp si ne ocupam si cu munca in folosul comunitatii. Asta e solutia ….CASA VERDE ….CARMEN SILVA ….
        Crestinul ortodox trebuie sa fie umil si batjocorit? Mai bine mort in lupta!

        Apreciază

    • Frentescu Nelu said, on August 23, 2013 at 10:58 am

      Fara provocari securistoide pe aceasta pagina domnule „roman”!

      Apreciază

    • Maria said, on August 23, 2013 at 7:59 pm

      Intr-adevar „antrenamentul „ortodox se face sub epitrahilul duhovnicului , in biserica la rugaciune , in casa la rugaciune , in gand oricand la rugaciune , daca vrem sa ne scape Dumnezeu de prigoana .

      Apreciază

  2. minionita said, on August 23, 2013 at 12:15 am

    Off topic, am gasit un site extrem de interesant. Printre alte chestii cum sa iti faci o casa cu 5000 euro sau mai putin ( nu e nici o gresala ati citit corect cinci mii ) http://agricultura-sustenabila.blogspot.ro/2012/10/ianto-evans-hand-sculpted-house.html

    Apreciază

  3. acelas said, on August 23, 2013 at 3:46 am

    ce mai aflii, cercetand pe net ..

    ce fel de harti foloseste patriarhia ..? (s-a dat de gol?)

    roncea.ro/2010/08/18/ciudatenile-patriarhiei-templul-lojei-masonice-romania-mentionat-pe-harta-privind-catedrala-mantuirii-neamului-foto/

    .

    Apreciază

    • pcmouse said, on August 23, 2013 at 9:10 am

      v-am zis mai demult ca asta o sa fie catedrala de inchinare catre antihrist..e la mintea cocosului pt ce sa investesti atatia bani intr-o catedrala.catedrale fac papistasii nu romanii ortodocsi!noi avem Sfinte Biserici deja.
      sa ma scuipati voi pe mine daca asta nu o sa fie catedrala unde se va aduce inchinare la icoana fiarei” si loc de
      punere a pecetei

      Apreciază

  4. dd said, on August 23, 2013 at 10:30 am

    http://www.flightradar24.com/46.36,24.18/7.

    In curand vom putea urmairi si oamenii la fel.

    Apreciază

  5. acelas said, on August 23, 2013 at 11:09 am

    cautand putin, am vazut ca (cel putin azi) poza nu e pe basilica, ci pe un site: patriarh.ro

    http://www.patriarh.ro/Teoctist/catedrala/images/CMN/harta%20Izvor.jpg

    .

    Apreciază

  6. dariana33dari said, on August 23, 2013 at 1:54 pm

    familia deja este distrusa prin curvusag si altele.
    familia traditionala demult nu mai exista.
    homosexualitatea a fost ultima limita pana la care Dumnezeu a tolerat pacatul. dar cu toate astea a spus ca si pentru 10 oamen drepti El nu numai ca-i va cruta pe cei 10 ci va cruta de la moarte intreaga cetate Sodoma. din pacate numai lot cu cele doua fete erau drepti. toti sodomitii de la mic la mare inconjurasera casa lui lot cerand pe cei doi ingeri.

    Apreciază

  7. cristytepes said, on August 23, 2013 at 8:09 pm

    Reblogged this on Adevărul cotidian – blog cu știri redistribuite.

    Apreciază

  8. Iacoboaie Radu said, on August 23, 2013 at 11:10 pm

    Cum au spus şi unii părinţi în ultima vreme, Dumnezeu ne mai ţine pe acest pământ România, unde după 1989 s-au ucis circa 20 milioane de prunci nenăscuţi prin avort (posibil mai mulţi, în mod real, nu oficial), doar pentru rugăciunile sfinţilor mucenici mărturisitori (Sfinţii Închisorilor), deşi aceştia nu au fost canonizaţi încă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (poate pentru că nu doreşte UE sau masoneria).
    Dacă se va legaliza homosexualitatea în România, ne aşteaptă vremuri foarte grele şi multe şi mari încercări.

    Apreciază

  9. aniush said, on August 28, 2013 at 2:10 pm

    Masonii sunt in fruntea BOR.
    Da, se legalizeaza homosexualitatea…nu se stie daca in viitor se vor legaliza prostitutia, violul, furtul si crima. Fereasca Dumnezeu!!! Nu ar dori nimeni sa se intample asta. Ce sa spun ca avortul este legalizat deja. Pacat.

    Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on August 28, 2013 at 4:04 pm

      Toţi fraţii ortodocşi şi nu numai ei, ar trebui să ia atitudine până nu e prea târziu, pentru stoparea oricărei tentative de legalizare a homosexualităţii şi prostituţiei. Pentru că, dacă vom sta nepăsători şi vom tăcea, nu ştiu ce răspuns vom da la Judecata Înfricoşătoare de Apoi a lui Dumnezeu. Ce ne împiedică? Frica? Dumnezeu nu iubeşte pe creştinii fricoşi sau delăsători (căldicei), adică creştini doar cu numele.
      Aţi văzut oare fraşi ortodocşi, cum reacţionează musulmanii când le este insultată credinţa, fie şi numai prin nişte caricaturi? Au protestat cu milioanele în mai multe ţări islamice.
      AR TREBUI SĂ AVEM FIECARE DINTRE NOI O CREDINŢĂ VIE ŞI LUPTĂTOARE! Mîntuitorul nostru Hristos zice: ,,Îndrăzniţi! Eu am birut lumea.”
      Fiecare creştin ar trebui să se opună în mod public şi hotărât (indiferent de consecinţe; are grijă bunul Dumnezeu de noi) legalizării păcatului sodomiei (un păcat desigur mult mai greu decât păcatele de moarte, fiind vorba de perversiuni sexuale!). Iar prostituţia se săvârşesc păcatele curviei şi preacurviei. Toate acestea, plus altele, reprezintă un atac perfid la adresa instituţiei familiei. Prin ele se va distruge cu totul familia, considerată ,,Biserica de acasă” şi ,,celula de bază a societăţii”. Mai târziu va fi chiar interzisă!
      Iar distrugerea familiei este unul din principalele obiective ale Noii Ordini Mondiale, pentru pregătirea venirii Antihristului ca şef al tuturor religiilor şi al preconizatului guvern mondial oficial.

      Apreciază

  10. […] DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infatiseaza familiile traditionale ar trebui… […]

    Apreciază

  11. […] DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infatiseaza familiile traditionale ar trebui… […]

    Apreciază

  12. […] DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infatiseaza familiile traditionale ar trebui… […]

    Apreciază

  13. […] DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infatiseaza familiile traditionale ar trebui… […]

    Apreciază

  14. […] DICTATURA IDENTITATII DE GEN: Cartile pentru copii care infatiseaza familiile traditionale ar trebui… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: