SACCSIV – blog ortodox

POGORAREA SFANTULUI DUH (Rusaliile)

Posted in POGORAREA SFANTULUI DUH by saccsiv on iunie 23, 2013

lrg-9582-l2-71_pogorarea_duhului_sfant

Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 2:

1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.  

2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.  

3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.  

4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.  

5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.  

6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.  

7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni?  

8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?  

9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,  

10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi,  

11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!  

Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12:

37. Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. 

38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. 

39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. 

40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. 

41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? 

42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? 

43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. 

44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. 

45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? 

46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. 

47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? 

48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? 

49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! 

50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: 

51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? 

52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. 

53. Şi s-a dus fiecare la casa sa. 

12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. 

   Cititi va rog si:

Pogorarea Sfantului Duh – Sfantul Ioan Gura de Aur

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Maria said, on iunie 23, 2013 at 3:58 pm

    ‘Pogorarea Sfantului Duh ”
    Mare sarbatoare ortodoxa , Raiul a coborat pe pamant in toate Sfintele noastre Biserici Ortodoxe , pacat de cei ce sunt in afara Bisericii , nu se pot bucura de Binecuvantarea Sfantului Duh , fara de care , nicio Sfanta Taina a Bisericii , nu ar fi valida , nimic nu s-ar sfinti pe pamant , nu ar exista viata pe pamant , fara ajutorul Sfantului Duh-Dumnezeu , care are in stapanire toata lucrarea Dumnezeiasca de pe pamant .
    Maine este sarbatoarea Sfintei Treimi , Tatal , Fiul si Sfantul Duh .Zi de rugaciune si pocainta la Dumnezeu .
    Doamne trimite Duhul Tau cel Sfant peste napastuita tara noastra Romania si lumineaza poporul Tau crestin si pe toata lumea de pe pamant .

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: