Prof. Marian Maricaru marturiseste si el despre MIRUL CE IZVORA DIN TRUPUL PARINTELUI JUSTIN PARVU

   In articolul SFANTUL JUSTIN PARVU puteati citi despre mirul ce iesea din trupul parintelui. Iata acum si marturia Prof. Marian Maricaru. Preiau integral articolul  MĂRTURIE: Trupul Preacuviosului Părinte Justin Pârvu încuviințează că am câștigat un sfânt în Ceruri

Nu cu multe ore în urmă a fost înmormântat trupul Preacuviosului Părinte Justin Pârvu (duhul său nu are cum să fie înmormântat, chiar de ar și voi dușmanii lui Hristos, însă ne va fi și mai aproape de dincolo). Întrucât tocmai m-am întors de la Mănăstirea Petru Vodă, simt ca pe o datorie a face următoarea scurtă mărturisire:

– trupul Părintelui, pielea, mîinile erau moi (nu avea rigor mortis) nici la aproape patru zile de la moarte – așa cum se spune că se întâmplă cu monahii din Sf. Mune Athos (deși Părintele nu era athonit);

– când i-am sărutat mâna, nu numai că nu mirosea a mort – nu a fost deloc astfel de miros de-a lungul acestor zile, deși a fost foarte cald – , ci mirosea frumos, ca o miresmă de mir pe care nu am mai întâlnit-o.

– și alte persoane au dat și pot da această mărturie. De fapt, oricine a fost acolo a constatat că nu miroasea deloc urât. Desigur, unii au simțit mirosul frumos, iar alții, care fuseseră chiar sceptici inițial, au văzut și broboane de mir izvorând din mâna și din zona capului Părintelui. Broboanele au fost șterse cu vată și păstrate de unii.

– întreaga atmosferă din aceste zile a fost pascală, fără umbră de întristare, ci numai bucurie, lumină, har. Iar lacrimile – acolo unde și atunci când au fost – au fost de bucurie harică. Niciun pic din atmosfera grea care este adesea la înmormântări, mai ales în preajma trupului celui mort. Niciun pic de teamă nu inspira trupul Părintelui (nici măcar copiilor), ci biruință asupra morții, bucurie, har, cuvioșie care te atrag ca un magnet și te molipsesc de Împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru te făcea pur și simplu să te rogi la și nu pentru Părintele Justin.

În concluzie, Părintele Justin Pârvu chiar a adormit întru Domnul și a fost prohodit ca un Cuvios al lui Hristos. Fără să cădem în patetisme, spun ceva ce nu am mai simțit niciodată la alte înmormântări (și, din nou, ca și pentru cele mărturisite mai sus, sunt atâția care o spun – nu este, deci, mărturia mea subiectivă): atmosfera chiar era cea de la racla (și nu sicriul) unui sfânt rămas așa acolo de veacuri, așteptând a fi pentru puțin timp închisă din oarece nevoi, pentru a fi redeschisă mai apoi pentru totdeauna ca o vistierie duhovnicească de preț.

Să nu vă mirați de aceste cuvinte ca fiind potrivnice Sfintei Tradiții Ortodoxe, de vreme ce avem cazuri în creștinismul veacului de aur când credincioșii se certau pe trupul unui sfânt cuvios nu numai imediat după moarte, dar chiar și dinainte. La nevoie, se pot da exemplele exacte.

Cântăm, deci, „Veșnică pomenirea!”, dar în același timp, simțim în inimă izvorând și „Prea-cuvioase Părinte Justin de la Petru Vodă, roagă-te și pentru noi, păcătoșii!”.

Aceasta este ceea cea am simțit și simt și eu între foarte mulți alții. Nimic care să țină de vrednicia mea, ci doar de evidența covârșitoare și de datoria către Dumnezeu și aproapele: „Precum am auzit, așa am și văzut”. Scriu acestea și eu deoarece știu că unii s-au îndoit de mărturiile date zilele trecute de alții.

   Vizionati va rog si:

Mărturii ale credincioșilor despre PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: “A fost un om sfinţit şi deosebit!”