Care este PROCEDURA DE CANONIZARE a Sfintilor in Biserica Ortodoxa? CONDITIE OBLIGATORIE: evlavia populara, sa vrea si sa ceara poporul …

   PS Iustinian Chira:

   „Unul dintre argumente de care ține cont Biserica Ortodoxă: un sfânt nu este declarat că așa vrea vlădicu’ sau că așa vrea patriarhu’ sau că așa vrea papa. Nu! Un sfânt în Biserica Ortodoxă este declarat Sfânt, dacă vrea poporul, dacă cere poporul, dacă-l crede (sfânt)… Dacă poporul zice: ăsta-i Sfânt, poporul nu greșește!”

   Studiati va rog si:

Pr. prof. Gheorghe Metallinos – „Sfinţenia mărturisită de Dumnezeu”. Despre criteriile de canonizare ale sfinților (inclusiv ale mucenicilor, care pot fi cinstiți înainte de canonizare) şi care resping moaştele apusene, negând totodată existenţa sfinţeniei adevărate în Occident, la eterodocşi

   Preot profesor doctor Nicolae Necula, decanul Fa­cultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti:
„Există un întreg ritual în ceea ce priveşte canonizarea. Aceasta se produce după ce se înregistrează o evlavie popu­lară, lumea îşi creează o imagine despre acel om, ştie că a dus o viaţă sfântă, a fost un om curat sufleteşte, că a făcut nişte lucruri minunate în viaţă, creân­du-se un ade­vărat cult, o evlavie deo­sebită.”

   Iata ce putem citi in articolul Ritualul unei canonizări:

Pentru ca o persoană să fie trecută în ca­lendarul bise­ricesc trebuie să fie respectată o anumită procedură, bazată pe canoane şi tradiţie. La întrebările privind procesul de ca­nonizare a răspuns preotul profesor doctor Nicolae Necula, decanul Fa­cultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Jurnalul Naţional: Ce înseamnă canonizarea unui sfânt?
Pr. prof. Nicolae Necula: Cano­nizarea este un act foarte important pe care îl săvârşeşte biserica, de trecere a persoa­nelor cu viaţă îmbunătăţită în rândul sfinţilor. Cuvântul vine de la „canon”, care are o mulţime de sensuri printre care şi acela de listă sau catalog. Cano­nizarea înseamnă înscrierea cuiva în acest catalog al sfinţilor. Încă din vechime, de la începuturile creşti­nismului, bisericile locale scriau în liste sfinţii lor, locali, cu timpul aceşti sfinţi au fost veneraţi în toate bisericile, devenind sfinţi ai întregii bise­rici. La început, în aceste liste sau canoane de sfinţi se treceau martirii sau cei care mureau pentru Hristos în persecuţii pentru mărtu­risirea credinţei. Listele au purtat numele de „Martirologii”. După aceea s-a generalizat la „Sinaxar”, care cuprinde viaţa unui sfânt, după aceea la „Minologii”, care înseamnă viaţa sfinţilor dintr-o lună, şi toate cărţile, dicţionarele, colecţiile acestea despre vieţile sfinţilor.
Condiţiile de fond
Care sunt regulile canonizării?
Pentru ca o persoană să fie trecută în rândul sfinţilor trebuie ca acea persoană să fi mărturisit credinţa cea adevărată în Hristos, ortodoxă. Apoi, acea persoană să fi mărturisit pe Hristos cu orice preţ, dacă a fost cazul, chiar cu preţul vieţii. În al treilea rând, se adaugă mora­litatea ireproşabilă, dovedită prin viaţă deosebită, plină de sfinţenie. Apoi se adaugă câ­teva lucruri prin care se vede că Dumnezeu prea­mă­reşte aceste virtuţi ale persoa­nei respective: darul de a face mi­nuni, neputrezirea trupului, adică rămânerea trupului sub formă de moaşte. La con­diţiile menţionate putem adăuga mirosul de bună mi­reasmă pe care îl răs­pân­deşte corpul celui care nu a putrezit.
Apărarea credinţei, calitate de sfânt
Marea majoritate a domnitorilor canonizaţi în biserica noastră, dar şi în cea cea rusă, bulgară şi sârbă a apă­rat credinţa împotriva celor de alt neam şi, mai ales, de altă credinţă, islamul. Şi aceasta este o calitate ce recomandă la canonizare. Apoi, ceea ce este esenţial la tru­pu­rile neputrezite este ca ele să facă minuni pentru a fi consi­derate moaşte de sfinţi. Trebuie să fie înregistrate cazuri de minuni mari, o înviere din morţi, o tămăduire dintr-o boală incurabilă.
Care este procedura de cano­nizare?
Există un întreg ritual în ceea ce priveşte canonizarea. Aceasta se produce după ce se înregistrează o evlavie popu­lară, lumea îşi creează o imagine despre acel om, ştie că a dus o viaţă sfântă, a fost un om curat sufleteşte, că a făcut nişte lucruri minunate în viaţă, creân­du-se un ade­vărat cult, o evlavie deo­sebită. Dar biserica trebuie să verifice înde­pli­nirea tuturor acelor condiţii de fond de care amin­team. Cineva, de regulă un ierarh, face propunerea de canonizare, Sfântul Sinod instituie o co­mi­sie specială, se cerce­tea­ză viaţa celui propus să fie trecut în rândul sfinţilor, se cer­ce­tează toate condiţiile de fond, după aceea se aprobă sau nu ca el să fie ca­nonizat. Dacă se aprobă cano­nizarea, atunci se întocmeşte slujba acelui sfânt, acatistul, se pic­tează icoana, toate cu aprobarea bisericii. După ce se în­cheie toată această cercetare se face un act de proclamare de către Sfântul Sinod, un To­mos sinodal, după aceea se aduc ose­mintele dacă au ră­mas, se spală şi se ung cu sfân­tul mir, se face o ultimă sluj­­bă de pomenire, după aceea, împreună cu osemin­te­le, se aduce icoana sa pictată în biserică, se săvârşeşte pri­ve­­gherea cu o seară înainte, se face litur­ghia solemnă în du­­minica sau sărbă­toarea în ca­re se face proclamarea ca­no­­nizării, se citeşte actul sinodal, deci se proclamă canoni­zarea. Se publică tomosul si­no­dal, se înştiinţează şi alte bi­serici orotodoxe despre existenţa noului sfânt. Nu este obli­gatoriu ca aceste biserici să-l treacă în calendare, dar de obicei îl trec. Dacă o biseri­că s-a pronunţat, se consideră că s-a pronunţat corect. Ziua de prăznuire se alege a fi data la care a murit sfântul respectiv.
În timpurile noastre se mai nasc sfinţi?
Biserica este o Cinzecime care odrăsleşte mereu sfinţi. Sfinţenia nu ţine cont de cla­sa socială, de oameni mai mult sau mai puţin culţi, de sta­­rea politică, ci de posibili­tatea de a îndeplini porunci­le lui Dumnezeu. Pot exista şi în zilele noastre sfinţi. Atât timp cât putem crede în Mân­tuitorul Iisus Hristos, în în­vă­ţătura lui şi trăim credinţa dreaptă putem crede că exis­tă şi oameni care duc o viaţă demnă de numele de sfânt. Suntem o biserică veche de 2.000 de ani, o bise­rică născută o dată cu poporul român şi poate de aceea şi sentimentul religios este atât de pu­ter­nic. Şi este de aşteptat ca din neamul nostru să se mai ridice sfinţi.
Fie că-i descoperim pe cei din trecut pe care n-am reuşit încă să-i trecem în rândul sfinţilor, fie pe alţii care tră­iesc printre noi. Dar important este să treacă în viaţa cealaltă. Noi nu canoni­zăm niciodată pe cineva care este în viaţă, pentru că omul poate păcătui şi în ultima clipă a vieţii lui. (Daniela Şontică)
Nu orice trup neputrezit e sfânt
Despre neputrezirea trupurilor, părintele profesor Nicolae Necula a atras atenţia: „Găsirea unui trup neputrezit nu înseamnă neapărat că este un atribut al sfinţeniei. În primul rând, trupul acela poate fi găsit neputrezit ca urmare a unui blestem, se şi citeşte rugăciunea de dezlegare de blestem dacă se întâmplă să se găsească un astfel de trup. Nu este niciodată o grabă în canonizarea unei persoane tocmai pentru a nu greşi cumva. În momentul în care am declarat pe cineva sfânt trebuie să fim convinşi că respectivul merită această calitate. Nu trebuie să ne jucăm de-a canonizarea”.
Canonizarea se face uneori după secole
„Condiţiile absolut necesare sunt: dreapta credinţă, sfinţenia vieţii şi mărturisirea credinţei, cu preţul vieţii dacă este posibil şi dacă este cazul”, a spus preot profesor doctor Nicolae Necula, decanul Fa­cultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. „Ceea ce trebuie să avem în vedere absolut obligatoriu este faptul că numai Sfântul Sinod declară canonizarea sfinţilor pentru că este un act de mare respon­sabilitate şi autoritate. A spune despre cineva că este sfânt, a-l proclama sfânt nu este un lucru simplu. De aceea se aşteaptă uneori ani de zile. De exemplu, la noi, în cazul canoni­zărilor recent făcute, s-a aşteptat sute de ani. Este cazul lui Ştefan cel Mare, care avea un cult imediat după moarte şi care a persistat atâtea sute de ani. Biserica a considerat abia după 500 de ani că el trebuie trecut în rândul sfinţilor ca mare apărător al credinţei ortodoxe. Marea lui calitate este că, asemenea lui Constantin cel Mare, a fost un mare apărător şi luptător pentru creştinătatea ortodoxă”, a adăugat părintele decan, subliniind că, deşi unii domnitori au putut să mai săvârşească unele greşeli, apărarea credinţei neamului, ctitoria de biserici şi mănăstiri îi pot recomanda la sfinţenie.

Sfinţenia se arată miraculos
Deshumarea care se face la şapte ani nu este ceva obligatoriu, ba chiar, spune părintele decan, nu ar trebui să o facem
„Sfinţenia unui om se arată în mod minunat. Să ne gândim că aşa s-a întâmplat cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi cu alţii. Deshumarea la şapte ani nu este o practică creştină corectă. Un trup de creştin se înmormântează pentru totdeauna. Mi-aduc aminte de când eram copil, cum că preotul spunea: «Se pecetluieşte mormântul acesta până la a doua venire a lui Hristos»”.

   Comentariu saccsiv:

   Iata doar cativa, in cazul carora conditia obligatorie este indeplinita. Unii chiar cu moaste facatoare de minuni:

   Valeriu Gafencu

VIDEO – Parintele IUSTIN PARVU despre canonizarea mucenicului VALERIU GAFENCU: „Sfintii nu au hotare! Ca-l canonizeaza rusul sau sarbul pentru mine e bun…”

   Ilie Lacatusu

22 iulie: Sfantul ILIE LACATUSUL, cu moaste intregi si facator de minuni (cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giulesti, Bucuresti)

   Mihai Viteazul

Domnitorul Mihai Viteazu ESTE SFANT. Si s-ar parea ca i s-au gasit si SFINTELE MOASTE

   Consider ca in aceasta lista va fi cat de curand inclus si:

   Cuviosul JUSTIN PARVU