SACCSIV – blog ortodox

Să ne rugăm în aceste momente pentru Părintele Justin. Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună

Posted in Parintele Iustin Parvu by saccsiv on mai 15, 2013

Update 2: Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut cu bine prin a doua intervenţie chirurgicală, care a avut loc ieri, 15 Mai a.c. Părintele nostru stareţ şi duhovnic este bine, este conştient, comunică şi, pentru prima dată în ultimele trei săptămîni, nu mai acuză dureri. Chiar dacă momentan este încă la terapie intensivă, starea sănătăţii sale este stabilă şi respiră normal, fără mască de oxigen, iar noi socotim aceasta ca pe o primă biruinţă asupra bolii şi nădăjduim în grabnica sa întremare. Cerînd mai departe rugăciunile tuturor Sfinţilor şi ale tuturor celor ce îl preţuiesc, ne dorim ca în următoarele săptămîni să putem să îl avem din nou în mijlocul nostru. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta cea mare ce ai făcut cu noi, păcătoşii!

Hristos a înviat!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

UPDATE: Părintele Iustin a ieşit cu bine şi din a doua operaţie. Este foarte importantă refacerea din următoarele zile, având nevoie de odihnă şi linişte.

Întrucât Părintele trece prin clipe mai grele (a doua interventie) şi este nevoie de milostivirea Maicii Domnului şi a Sfinţilor tămăduitori doctori fără de arginţi, a Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil şi a Sfinţilor închisorilor, fiecare, după putinţă, să se roage cu Acatistul Acoperământul Maicii Domnului, a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil spre tămăduirea robului lui Dumnezeu Părintele nostru Justin. Iar preoţii să săvârşească sfântul Maslu.

%d blogeri au apreciat asta: