SACCSIV – blog ortodox

Îndemn la rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Posted in Parintele Iustin Parvu by saccsiv on mai 1, 2013

Parintele-Iustin-binecuvinteazaIubiţi credincioşi,

În ultima săptamînă starea de sănătate a părintelui nostru stareţ Justin, care a slujit cu multă osârdie pe credincioşi în fiecare zi a Marelui Post, s-a şubrezit, se pare în urma unei mai vechi afecţiuni căpătate în temniţa suferită pentru dreapta credinţă şi iubirea de neam.

Zilele acestea Cuvioşia Sa primeşte o deosebit de atentă şi de profesionistă asistenţă medicală, însa cea mai de pret purtare de grijă şi tămăduire este harul pe care Dumnezeu îl trimite totdeauna pentru cei ce, unindu-se întru Numele Lui, îl cer pentru aproapele lor, căci scris este: “Orice veţi cere întru Numele Meu, aceea voi face” (Ioann 14:23), şi “Cereţi şi veti lua, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioann 16:24).

Să ne aducem aminte că Părintele Justin ne-a îndemnat cu vreme şi fără de vreme să nu lipseasca de la noi citirea Psaltirii, a Paraclisului Maicii Domnului şi a celorlalte Canoane şi Acatiste ale Sfintei Biserici, şi mai ales rugăciunea neîncetată: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Îndreptarea vieţii noastre şi rugăciunea pentru duhovnicul nostru va revărsa degrabă mila dumnezeiască; pentru aceea noi să nu încetăm să strigăm către Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, către Prea-curata Maica Sa şi către toţi Sfinţii Săi pentru dobîndirea cererii noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiasca sănătate şi zile îndelungate Părintelui Justin, pentru care cea mai mare bucurie şi cel mai mare sprijin este să ne iubim unii pe alţii precum Hristos ne-a iubit pe noi.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin | petruvoda.ro, atitudini.com

Reclame

80 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sergiu said, on mai 1, 2013 at 9:40 am

    Da,fratilor sa ne rugam cat mai multi, caci multa dragoste are Parintele Iustin fata de noi si mult bine ne a facut si mare este rugaciunea lui.Deci sa ne rugam cat mai multi, ca Dumnezeu sa l tina, caci daca il tine, pt.noi il tine mai mult. Post usor.Doamne ajuta.

    Apreciază

  2. pavel said, on mai 1, 2013 at 5:06 pm

    Pentru STOP RFID

    Respectam lupta ta, dar de mult ma tot intreb de ce tot postezi link-uri care nu au nicio legatura cu continutul articolului. Si daca tot le postezi, macar scrie „off topic” sau o idee scurta care sa exprime opinia ta legat de link, sau ce te-a frapat sau de ce crezi ca e atat de important incat sa-l postezi, schiar daca nu are nicio legatura cu articolul.

    Macar acest articol, care este un apel la rugaciune pentru bunul Parinte, ar fi trebuit respectat.
    Te rog sa ma ierti!

    Consider ca e si vina admin(si am mai spus-o!) ca nu selecteaza comentariile. Este o lipsa de respect pentru cititor. Chiar daca risca acuzatia ca cenzureaza,admin ar trebui sa isi indeplineasca rolul pe deplin.
    Sa ma iertati cu totii, cei care , inevitabil se vor supara(inclusiv admin site-ului)

    Apreciază

    • saccsiv said, on mai 1, 2013 at 6:14 pm

      @pavel
      Intru totul de acord.. doar ca nu sunt moderate comentariile si pana sa le vad, iata mai apar si greseli mici sau mari..
      Asadar, rog si eu pe cititori, ca macar acest articol sa fie respectat si sa ne exprimam compasiunea fata de Parintele Justin si nadejdea ca Bunul Dumnezeu il va ridica din patul bolii
      Multumesc pentru intelgere!

      PS: postati linkurile la alte articole

      Apreciază

  3. abc Marin said, on mai 2, 2013 at 8:32 am

    Multă sănătate Părintelui îi doresc și să-l țină Bunul Dumnezeu cît mai mult printre noi căci oameni ca el se nasc rar astăzi . Doamne Ajută !

    Apreciază

  4. danutza said, on mai 2, 2013 at 10:20 am

    parintele este un far calauzitor pt noi, cei care ratacim pe o mare de incertitudine si nesiguranta. pe mine, sfintia sa m-a trezit la realitate, caci dormeam, in 2009, la fel ca majoritatea romanilor. sa ne rugam pentru sanatatea sa! cat va mai ingadui bunul DUmnezeu sa il tina printre noi, sa incercam sa il menajam, pt ca f f multa lume il solicita cu probleme personale, uitand de varsta si problemele sale.

    Apreciază

  5. mircea.v said, on mai 2, 2013 at 11:53 am

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-l pe parintele nostru drag Justin!
    Faca-se voia Ta!

    Apreciază

  6. mircea.v said, on mai 2, 2013 at 11:57 am

    saccsiv,

    Vezi ca sant pr cu @Pr Nicotescu, la articolul precedent.
    Te rog sterge acest mesaj dupa ce il citesti. Am scris aici ca sa-ti fie mai usor sa-l vezi.

    Apreciază

  7. crestinul ortodox said, on mai 2, 2013 at 3:59 pm

    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va intareasca Sfintite Parinte si pe calea adevarata dar binecuvantata stramta si anevoioasa pasii sa ne calauziti
    AMIN !

    Apreciază

  8. Maria said, on mai 2, 2013 at 5:47 pm

    Bunul Dumnezeu sa dea sanatate si putere , Preacuviosului Parinte Iustin , sa fie calauzitor sufletelor mult incercate in aceste vremuri , pt ca putini sunt printre credinciosi , precum parintele Iustin .
    Ce ne vom face noi , daca vom ramane fara marii nosti duhovnici , pe mana cui vom fi oare ?
    Le vom citi cartile si toate invataturile , sa ne mentinem pe drumul cel bun si sa nu ratacim pe cararile lui antihrist .
    Doamne , da sanatate si putere , marilor nostri duhovnici , calauzitori si cu adevarat Pastori de suflete !!!

    Apreciază

  9. gerica64 said, on mai 2, 2013 at 6:28 pm

    Sfanta Treime si Maica Domnului cu rugaciunile noastre si ale tuturor sfintilor sa-l intareasca pe bunul nostru parintele Justin Parvu.Adminul blogului are si el poate un timp limitat,nu poate urmari intodeauna toate comentariile si linkurile daca sunt pe subiect.Afirmatia ca e o lipsa de respect din partea adminului fata de cititori este un pic cam dura.Aici nu suntem in armata si pe un blog nu cititori sau comentatori fac ordine ,o face detinatorul blogului.Eu unul nu as fi indraznit sa spun asa ceva.

    Apreciază

    • valentin said, on mai 3, 2013 at 6:18 pm

      rugati-va fratilor, sa-l tie Domnul printre noi sanatos caci mare nevoie avem de indrumari.

      Apreciază

  10. Alyssa said, on mai 3, 2013 at 2:33 pm

    Bunul Dumnezeu sa-i dea sanatate Parintelui nostru drag, impreuna-patimitor cu Hristos in aceste zile! Mila Domnului sa fie peste noi toti, sa intampinam cum se cuvine sarbatoarea Invierii!
    Va rugam admin, mai tine-ti-ne la curent cu starea Parintelui Iustin daca aveti vesti. Multumim.

    Apreciază

  11. gerica64 said, on mai 3, 2013 at 4:41 pm

    off topic

    Ce ce am scris ,un comentariu mai sus este pentru Pavel.Rog adminul sa urmareasca ce link a dat Pr Nicotescu la postul „Guvernul României dă verde unui proiect controversat: Explorarea gazelor de şist NU prezintă niciun risc în privinţa protecţiei mediului ” Llinkul de la comentariul acestui drac impielitat duce la o mizerie de site cu obiecte de sex shop si este o blasfemie acele figurine de plastic/cauciuc.

    Apreciază

    • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 12:12 pm

      dle apostolescu gerard am vazut ca v-ati facut conturi pe matrimoniale. cumparati o jucarie model isus rastignit din acel link si lubrifiant poate n-o sa mai duceti lipsa. se baga cu picioarele in partea dorsala si se tine de trunchiul crucii/cap. sper ca am fost de folos in aceasta zi mareata de celebrare a evreului doborat care a distrus paganismul originar Europei.

      Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 12:13 pm

        si inca un lucru, care e singularul la moaste?

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 5:42 pm

        Nicotescu,

        Frate, revino-ti in fire si in simtiri. De ce te porti si vorbesti ca un nebun? Desi Hristos a murit si pentru tine, asa cum a murit pentru mine si altii, hulesti si jignesti. Daca nu te vei indrepta si lumina iti vei blestema zilele cu siguranta, caci raul nu are viitor (iar Dumnezeu NU se lasa batjocorit, intrucat este Viu). Mai mult, desi faci voia raului cu atata dragoste si ardoare, nici nu realizezi ca apoi tot pe tine, acelasi rau pe care il asculti cu patos, te va acuza de ce ai facut. Trezeste-te, omule!

        Rogu-te, daca voiesti, urmeaza-mi un singur sfat. Daca tot esti asa de contra cu Dumnezeu, ca sa iti cunosti „inamicul”, citeste si tu „Marturii din Tara Fagarasului despre Pr. Arsenie Boca”, de pilda volumul 1,2… (sunt scurte, ieftine si le citesti foarte repede). Arunca un ochi, macar din curiozitate, doar trebuie sa stii despre ce vorbesti, cand jignesti, nu? Numai un nebun si un prost ar jigni ceea ce nu cunoaste. Dumnezeu se deschide putin in acele intamplari reale.

        Macar volumul 1 sa il deschizi. Hai, sa spunem ca nu citesti toata cartea, dar macar 15 pagini (iti ia 5 minute). Cartile le gasesti la librarii online sau oriunde, in orice librarie. Ori, daca nu le cumperi, macar citeste cele 15 pagini rasfoind in librarie. 5 Minute, atat iti ia! Apoi, te asteptam cu drag sa mai vorbim!

        Daca nici alea 15 nu vrei sa le citesti, citeste 3 pagini, iti ia 1 minut.

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 5:43 pm

        Moaste este defectiv de singular (adica nu are). Asemenea si zori, ochelari, ochi etc.

        Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 9:20 pm

        voi citi cartea recomandata doar dupa ce vei citi CHEIA LUI SOLOMON. avem un singur Arhitect al Universului, si acela nu este isus.

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 11:06 pm

        Draga frate Nicotescu,

        Este scris si pentru viitor (pentru francmasoni) „Piatra pe care n-au băgat-o în seamă zidarii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului”. Hristos a spus, „EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA”, asemenea si faptul ca… calea este stramta! Cum ar putea Cheia lui Solomon sa stea in fata realitatii si a trairii Parintelui Arsenie Boca? Cum ar putea sa stea Cheia lui Solomon in fata moastelor martirilor care izvorasc mir si vindeca orbii, paraliticii, indracitii, bolnavii?

        Iata, sunt dovezi vii, graitoare, nu pilde sau cuvinte ascunse. Adevarul este Viu si este Iisus Hristos! Matematic vorbind, daca vrei, posibilitatea ca toate evenimentele profetite sa se implineasca in cineva, ca Mesia, cum a fost in Hristos (in totalitate), au fost 1/ (10 la puterea 17). Ce poate sa spune cine, cand Adevarul graieste despre sine singur?

        Frate Nicotescu, Dumnezeu marturiseste despre sine singur. Sa stii ca voi cauta cartea asta. Iti spun doar, atentie mare. Chiar si pe Solomon l-a inselat diavolul. Iar, mai apoi, diavolul se afla in detalii. In plus, este tatal minciunii si al inselatoriei.

        Cine doreste viata vesnica sa vina la Hristos si sa bea, caci El detine Apa Vietii! Este atat de simplu, frate al meu, de ce te lasi manipulat de ceilalti mai mari ai vostri? Nu este bine. Dumnezeu nu sta ascuns si nu se ascunde in umbra.

        Rogu-te citeste ce ti-am indicat. Iar, daca iti place volumul I, citeste si pe al doilea. Voi cauta cartea asta, a ta, sa o citesc cu atentie.

        Inca ceva. Sa stii ca dracu’ deseori scrie carti prin oameni (le dicteaza in inima). Si chiar daca, sa spunem, avem o carte care are adevar, daca are 1% minciuna, rationamentul logic indica Fals.

        Hristos vorbeste despre sine prin fapte. De ce ies duhurile rele din oameni, cand aud de Hristos? De ce se vindeca oamenii pe moarte?

        Apreciază

      • Cosmin M said, on mai 6, 2013 at 8:16 pm

        @ Nicotescu, singurul lucru sigur in viata este moartea si in curand iti urmeaza si vei merge in intunericul cel dinafara, in focul gheenei. Cel pe care il slujesti : satana, arhitectul universului , lucifer sau cum ii mai ziceti voi este NIMENI este nesimnificativ, este zero in fata Atotputernicului Dumnezeu.
        Eu am venit pe acest site tot ratacit crezand in carti scrise de radu cinamar, steven greere, ariana havah, extraterestrii, etc ca si tine si cineva mi-a recomandat cartea : „Mari Intelepti ai Indiei si Parintele Paisie” si cartea „Ortodoxia si religia viitorului” .
        Citeste aceste carti caci le gasesti pdf si pe net si vino la adevar caci lucifer al tau te va duce in chinul vesnic impreuna cu el.

        Apreciază

  12. vasilica said, on mai 3, 2013 at 11:35 pm

    Dumnezeu să-i dea sănătate părintelui nostru drag Justin Pârvu.

    Doamne ajută!

    Apreciază

  13. doktoru said, on mai 4, 2013 at 12:04 am

    Doamne ajuta !!!

    Apreciază

  14. Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 7:15 am

    http://imgur.com/w193wXZ

    Sfintele Pasti trebuiesc respectate.

    Apreciază

  15. dante said, on mai 4, 2013 at 9:14 am

    Multa sanatate parintelui Iustin, iar voua tuturor HRISTOS A INVIAT!!!

    Apreciază

  16. gerica64 said, on mai 4, 2013 at 12:51 pm

    Pr Nicotescu
    Ce o sa-ti mai blestemi singur zilelele si clipa in care te-ai nascut.Nici unul din tagma ta nu a sfarsit bine.Viata e scurta tinere nu o risipi ,azi esti maine poate nu mai esti.Nimeni nu te baga in seama ,ne-am dat seama ce nimic esti si asa vei fi daca nu te schimbi.Cu toate astea Hristos te iubeste si pe tine sa nu uiti.

    Apreciază

    • acc70 said, on mai 4, 2013 at 7:19 pm

      @gerica

      am o vaga banuiala , ca „amicul” Nicotescu este jidan, din ala din tagma celor turbati si anticrestini, in aceasta perioada a anului ei o iau razna caci tatucul lor satana asa le ordona, nemaiputand suporta o asemenea sarbatoare dupa o lunga perioada de post ortodox

      va recomand sa il ignorati total pana se va dezmeticii si administratorul acestui blog ca sa il blocheze…

      Apreciază

  17. daniel said, on mai 4, 2013 at 7:48 pm

    Sfanta lumina a coborat la Ierusalim, azi, la ora 14:26.
    Marire Tie, Doamne, marire Tie!

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on mai 4, 2013 at 8:32 pm

      Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 9:15 pm

        se omoara oile pt. o flacara. manevra cu lumina coborata din cer e demolata de multi ani dar iti trebuie si nitel creier ca sa pricepi. mi-e rusine ca sunt contemporan cu aceste primate. nu s-a gasit nici un tzarnaev sa puna o bomba acolo sa mai elimine din primitivii contrari secolului?

        va recomand „cartea lui solomon” pt. a afla adevarul. crestinismul e plaga umanitatii zilelor noastre.

        Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 9:16 pm

        CHEIA lui solomon, pardon.

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 11:13 pm

        Lumina nu este inselatorie. Rogu-te, mergi o data de Sf. Pasti, sa fii alaturi de oile de acolo, sa simti si sa vezi cu ochii tai. Oamenii au murit pentru acea lumina si s-au sfintit, marturisindu-l pe Hristos, musulmani fiind.

        Eu as muri cu drag pentru plaga asta de care vorbesti! Iar, mai apoi, eu nu inteleg cu ce deranjeaza crestinii, cand legea este sa ii educe numai spre bine, lucruri frumoase si bune. Crestinul nu trebuie sa faca rau, si iata… chiar daca este bun, deranjeaza. Eu am alergie la masoni, intrucat nu au inteles multe lucruri. Pacat, caci sunt niste oameni de calitate. Francmasoneria este pentru manipularea celor mai mici, de cei mari. Or, crestinul este liber (cum a spus si Arsenie Boca, stand in inchisoare si rugandu-se, sareau zavoarele de la usile temnitei). Cunoaste Adevarul iar Acela te va elibera!

        Numai bine!

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 11:15 pm

        Frate Nicotescu,

        Inca un lucru. Chiar daca mergi cu gand viclean la Ierusalim, totusi, du-te. Va vedea Hristos ce va face cu tine si iti va arata ce trebuie sa vezi.

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 4, 2013 at 11:29 pm

        Un ultim lucru.

        Sa stii ca magia si ocultismul nu sunt sanatoase. De ce? Pentru ca diavolul ii joaca pe oameni pe degete. Le arata ceva, iar apoi i-a pierdut. Nu merita sa iti pierzi sufletul, pentru cel care te va acuza inaintea Imparatului, inaintea Domnului Savaoth, Regele Ingerilor! acela caruia tu i te inchini (baphomet), este tatal minciunii si al inselatoriei! Iti va cere sufletul, mai incolo. De ce nu vrei sa revii la Parintele tau cel Ceresc? De ce fugi de Tatal tau care te-a facut? Daca tu ai avea un copil, iar el umbla dupa altii si ii ia ca parinti, nu te-ai intrista? Mai mult, te scuipa pe fata, te bata si te jefuieste, nu te-ai intrista? Apoi te biciuieste si te rastigneste, nu te-ai intrista? Ce poti sa ii faci mai mult, decat sa ii spui si sa ii arati ca greseste?

        Nu ma mira atunci, de ce Hristos deranjeaza. Cum sa nu deranjeze pe diavol? Vai, omule… in ce grozavie te-ai bagat…

        Sa stii ca eu mai multe rele am facut decat tine, insa Hristos te iarta, oricat de mult ai cadea! Doar, intoarce-te si iesi la lumina (te ard ochii la inceput si te doare, dar vei invata si te vei obisnui). Mitul Pesterii al lui Platon este frumos si explica multe (filosofic vorbind, pari un om inteligent). Cauta-l, daca nu il stii deja.

        Iar pentru ceilalti, fratilor: HRISTOS A INVIAT !!!

        Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 11:40 pm

        draga Sorin te provoc sa citesti aceasta carte si sa practici magia pt. a avea tot ce un fals mesia nu-ti ofera. experienta va culmina cu abilitatea Necromatiei, vorbitul cu cei morti, cei dragi. Isus ofera acest lucru?
        ritualurile te vor salva de boli incurabile iar cele sapte cristale iti va oferi liniste sufletului subrezit de crestinism. da-i o sansa cartii iar peste ceva timp ma vei cauta sa-mi multumesti. Arhitectul Universului este Creatorul a tot si toate! Altarul Arhanghelilor este deschis pt. toti. crestinismul se va stinge lent dar sigur. alege corect si lasa inima sa preia fraiele constientului!

        Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 4, 2013 at 11:46 pm

        nu ma inchin lui baphomet intrucat nu sunt satanist. cred ca esti un pic confuz. „nu Il poti numi sau cunoaste pe Arhitect pana ce nu-L vei intalni in Altar,” Morning Star

        Apreciază

      • Pr. Nicotescu said, on mai 5, 2013 at 12:09 am

        este trecut de 12. mi-am facut datoria respectandu-L. acum tin sa-mi cer scuze pentru jigniri cu mentiunea ca nu voi mai interveni timp de un an. ordinele se respecta nu se dezbat. dezertorii Arhitectului au si a 2-a sansa. in semn crestin, iertare pt. vorbele aduse, ma repet. Cheia lui Solomon reprezinta universul, voi decideti!

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 5, 2013 at 1:39 am

        Nicotescu,

        Mortii cu care vorbesti sunt duhuri straine, nu sunt rudele tale. Vindecarile pe care le faci sunt mincinoase, nu sunt reale. Suflet subrezit de Crestinism? Sufletul meu a inviat din morti prin Crestinism! EU IUBESC CRESTINISMUL SI MAI ALES PE IISUS HRISTOS!

        Eu nu am nevoie sa vorbesc cu mortii, cu dracii, sau sa fac vindecari miraculoase mincinoase, dracesti.

        Cu siguranta nu te voi cauta sa iti multumesc.

        Draga frate, am sperat si sper sa intelegi despre ce vorbesti. Dumnezeu a interzis necromantia, vrajitoria, numerologia, horoscopul si toate chestiunile astea diavolesti. Te amageste potrivnicul cu abiltiatile tale. Minciuni gogonate, teatru, fatada.

        Ti-am scris pentru ca esti un frate de-al meu, asa cum toti oamenii sunt. Or, esti un orb care merge pe marginea prapastiei.

        Dumnezeu sa te lumineze si sa te ierte! Trezeste-te cat mai e timp si te rog iesi din mizeria in care te-ai bagat (cu ajutorul lui Dumnezeu se poate!)!

        Daca tu te intrebi cum de traiesti cu primatele care merg sa ia Sf. Lumina de la Ierusalim, eu ma intreb ce raspuns voi da pentru fratii mei rataciti, care IL hulesc pe Dumnezeu la tot pasul! Imi este rusine si scarba de mine, ca om, cand vad intre ce oameni traiesc si ce spun semenii mei! Ma intreb ce am facut eu sa ii indrept sau sa le explic? Dar ai cu cine? Parca au o pacla pe ochi si dopuri in urechi.

        Crezi tu ca diavolul ala pe care il asculti, iti da totul gratis? Este doar o aparenta in tot ceea ce face, caci este tatal minciunilor. Crezi ca iti da ceva gratis? Oho, platesti pentru tot, inzecit.

        Nu inteleg cum poti sa vorbesti si sa gandesti asa despre Creator, faptura a lui Dumnezeu.

        Nu mai este mult timp, indreapta-te si lasa-l pe dracu’. Numai Dumnezeu face daruri, daruri adevarate, reale, veritabile. Numai Dumnezeu te rasplateste inzecit si iti da gratuit. Diavolul? Ala te minte ca un camatar si iti ia viata, om naiv!

        Apreciază

      • mircea.v said, on mai 5, 2013 at 1:07 pm

        @Nicotescu,

        un lucru as vrea sa adaug la cele spuse de Sorin.
        Am vazut ca iti place logica. Logica umana. Cred ca un test bun ar fi o vizita la Aiud, la Sfintii Inchisorilor de la Aiud. E mai usor de ajuns la Aiud decat la Ierusalim. Daca ai o intrebare, cu siguranta Sfintii Inchisorilor iti vor raspunde.
        Iar daca cel de la care primesti ordine nu iti va permite sa mergi la Aiud, e si asta un raspuns.

        Apreciază

      • mircea.v said, on mai 5, 2013 at 2:17 pm

        @Nicotescu,

        Tot in legatura cu logica, gandeste-te la urmatoarele:

        Ca sa intri sa scrii aici te-ai folosit de o minciuna, semnand „Pr Nicotescu”. Cu Pr. se semneaza preotii, de obicei. Ai spus ca site-ul ti-a fost „recomandat de un enorias”… Ai dat de inteles prin toate aeste lucruri ca esti preot. Stii foarte bine ca tatal minciunii este diavolul. Si tu te-ai folosit intens de aceasta unealta – minciuna.
        Si te-ai folosit de ea in scop viclean, nu numai ca sa credem ca esti preot, ci si ca sa aduci blasfemii din cele mai urate.

        Un crestin care ar vrea sa intre pe un site de vrajitori si mai stiu eu ce, cu siguranta nu s-ar da drept vrajitor, ghicitor, nu ar folosi minciuna si viclenia… ci ar sustine de la bun inceput ca urmeaza invatatura lui Iisus, ca il urmeaza pe Iisus.

        Vezi, prin asta se vede cum actioneaza cel rau. Se preface in bun ca sa insele. Se deghizeaza. Numai ca ce e deghizat, nu rezista in lumina Adevarului decat pentru putin.

        Apreciază

      • Sorin said, on mai 5, 2013 at 6:08 pm

        Nicotescu,

        Am uitat sa iti mai spun un lucru. Afara de faptul ca morning star este lucifer, cum a spus un frate mai jos (adica tot satanisti va numiti), paradoxul este ca v-a facut sa credeti ca ceea ce credeti este bun! Pe scurt, este acelasi lucru ce l-a facut cu Iuda (el nu dorea sa il vanda pe Hristos, cat sa adune oamenii pentru discutii). Asadar, si Iuda avea un alt tel de fapt, nu sa il vanda efectiv pe Hristos, insa a fost inselat, iar actiunea sa s-a transformat fara voia lui in vanzare. Mai mult, voi slujindu-l pe lucifer, imi spui ca nu sunteti satanisti, caci nu este baphomet. Vorba aia, tot dracu’ ala-i. Ca este o alta entitate, de alt grad, asta nu stiu, insa tot din sleahta dracilor sunt amandoi.

        Problema este ca voi credeti cu tarie ca acea credinta a voastra este buna, lucru total neadevarat.

        Referitor la revenirea ta peste un an, sa ne avertizezi din nou, pe noi, „dezertorii” (lui lucifer) avand doar 2 sanse, prima tocmai ce a trecut, rogu-te sa nu mai revii pe acest blog, adica… rogu-te sa nu mai revii sub forma in care te prezinti acum. Nu suntem interesati de sansa a doua a ta si nu avem nevoie sa auzim gunoaiele pe care le debitati.

        Hristos este Viu, asta trebuie sa stiti, iar dovezile sunt incontestabile. Restul, ce faceti voi acolo, ca dracu’ apare la voi in altar, Dumnezeu sa va ierte, caci sunteti rataciti. De necromantie nu mai vorbesc. Veti fi consumati de dracii pe care ii slujiti si va veti identifica cu ei, in curand, daca nu ii lasati si va intoarceti catre Dumnezeul Adevarat.

        Omule, revino-ti in fire si intoarce-te cu inima catre Sf. Treime, catre Hristos.

        Iar, daca iti este greu sa faci asta, noi te primim aici ca un frate al nostru, dar numai daca purtam discutii civilizate (vino ca un om sincer, cinstit si cu ceea ce esti, deschis fiind spre discutii). Asemenea, daca ai intrebari referitor la crestinism, de ce este una si nu alta, sau probleme pe care le pune gandirea ta, le putem discuta si lamuri.

        Apreciază

      • Maria said, on mai 5, 2013 at 7:09 pm

        Dracul Nicotescu ,
        Cum iti permiti pagan ratacit , sa spui ca Sfanta Lumina care aprinde candelele la Sf Mormant , este o farsa ???
        Nu-ti doresc sa prinzi vremurile cand vei vedea pe norii cerului pe Iisus , Crucea , pt ca te vei inspaimanta atat de tare , incat vei dori sa intri in crapaturile stancilor , dar nu vei izbuti , atat de mare iti va fi frica , pt ca batjocoresti pe Dumnezeu , in mod public pe acest blog .
        N-am putut rabda , sa nu-ti raspund la asa indrazneala satanista .
        O flacara spui ??? Este lumina din Cer de la Dumnezeu , imateriala timp de trei minute nu te arde la atingere ,
        aceasta minune este de doua mii de ani , numai la ortodocsi , totul se verifica de catre paznicii Sfantului Mormant , am rude care au fost si au vazut cu ochii lor minunea .
        Nici diavolul n-ar indrazni sa conteste aceasta minune , in vazul a milioane de pelerini , din toata lumea , chiar si din cei ne-ortodocsi , care n-o contesta .
        Vai de voi , prapaditilor !
        Hristos a Inviat ! Hristos a Inviat ! Hristos a Inviat !

        Apreciază

      • Cosmin M said, on mai 6, 2013 at 8:28 pm

        @ Nicotescu, Sorin ti-a explicat foarte bine cu duhul blandetii ce trebuie sa faci si eu adaug sa citesti cartea: „Mari intelepti ai Indiei si Parintele Paisie” ce o gasesti pdf pe net.
        In acea carte se vorbeste de initiati in ceea ce faci tu de miliarde de ori mai mari si tari ca tine ca tine si explica si de unde le vine puterea. Daca tu poti sa spui ca nu e asa dupa ce ai citit integral cartea tare sunt curios. Dar nu vei citi cartea caci tu esti o simpla sluga, tu nu mai esti stapanul tau, tu nu mai ai vointa si putere si seful tau satana nu te va lasa sa citesti ca se teme ca te pierde.

        Apreciază

  18. Lastun said, on mai 4, 2013 at 9:42 pm

    ADEVARAT A INVIAT.

    Apreciază

    • Maria said, on mai 5, 2013 at 7:39 pm

      Cand intri in oricare din sfintele noastre biserici in seara de Inviere , mai inainte de 12 noapte , devreme cand biserica este mai goala , simti in toata fiinta , Duhul lui Dumnezeu , care invaluie toata biserica , simti o bucurie si o multumire pe care nu ti-o poti explica , cat de abatut ai fi fost , inainte de a intra in sfantul locas .Apoi aceasta bucurie imensa , se amplifica odata cu primirea Sfintei Lumini si a inceperii Slujbei Invierii .
      Aceasta se intampla, numa in aceasta seara , dinaintea Invierii Domnului .
      Invierea Domnului , cea mai mare sarbatoare a Crestinatatii !
      Ne suparam cand cei ce nu cred , cei rataciti , cei care cred in altceva decat in Adevar , intuneca prin cuvintele lor , prin necredinta si ratacirea lor , prin felul lor de a cauta sa atraga crestinii in mocirla lor , linistea crestinilor , care nu doresc nici pierderea acestor pagani .

      Apreciază

  19. ioan said, on mai 5, 2013 at 12:25 am

    ADMIN FRATEEEEEEEEEEEEEEEE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!…………………CE FACI ? dormi cu capul pe tastatura ? il certai pe stop rfid ca posteaza of topic la art. cu par. Iustin si pe naparca asta avortata de insusi satana ce si-a luat numele dupa iarba dracilor o lasi sa scuipe venin in stanga si in dreapta. nu te gandesti, daca citeste parintele Iustin mesajele si vede ce scrie starpitura asta, ce o sa zica ?

    Apreciază

    • Maria said, on mai 5, 2013 at 7:12 pm

      Hristos a Inviat !!!
      Pt toata lumea ! Sanatate parintelui Iustin !

      Apreciază

    • Maria said, on mai 5, 2013 at 7:22 pm

      ioan,
      Admin-ul a fost si el omul la slujba de Inviere , e Sfintele Pasti si la el , chiar sta omul sa verifice tot ce posteaza unii nebuni in ziua de Pasti ?
      Lasa ca e bine sa citeasca fiecare ce scriu ratacitii si sa citeasca si raspunsurile oamenilor cu scaun la cap , ca de aici se invata .

      Apreciază

    • Maria said, on mai 5, 2013 at 11:00 pm

      „Ce si-a luat numele dupa iarba dracilor ” :)) Nicotescu , adica de la nicotina . :))

      Apreciază

  20. ioan said, on mai 5, 2013 at 12:33 am

    sfinte parinte Iustin…………..HRISTOS A INVIAT .dragi frati CRESTINI ORTODOCSI………………HRISTOS A INVIAT

    Apreciază

  21. Fratele Ioan said, on mai 5, 2013 at 1:05 am

    ADEVARAT A INVIAT

    Apreciază

  22. vasilica said, on mai 5, 2013 at 1:13 am

    Adevărat a inviat!

    Apreciază

  23. valentin said, on mai 5, 2013 at 8:17 am

    Adevarat a inviat!

    Apreciază

  24. costea said, on mai 5, 2013 at 10:00 am

    Multa sanatate si credinta tuturor cititorilor blogului saccsiv!!!
    Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe parintele Iustin Parvu pentru curajul cu care L-a marturisit inaintea noastra!
    Dumnezeu sa-l aibe in paza si sa-l scoata cat mai repede din inchisoare pe fratele nostru Saccsiv (Vasile Vieru) !
    HRISTOS A INVIAT! Paste fericit!

    Apreciază

  25. gerica64 said, on mai 5, 2013 at 10:50 am

    ADEVARAT A INVIAT!Sa ne bucuram de sarbatoare Pastelui si ca este inca pace!

    Apreciază

  26. Lastun said, on mai 5, 2013 at 11:56 am

    Pr. Nicotescu Marele Arhitect si Morning Star este Lucifer, Satana.

    Apreciază

  27. Lastun said, on mai 5, 2013 at 11:58 am

    Transmite-ti HRISTOS A INVIAT si fratelui Vasile (saccsiv ) care puteti trece pe la el.

    Apreciază

  28. ORTODOX said, on mai 5, 2013 at 12:01 pm

    Apreciază

    • Maria said, on mai 5, 2013 at 8:07 pm

      Primele icoane din video-clip sunt catolice , cele doua de la sfarsit sunt din iconografia ortodoxa , dar , in Ortodoxie , ‘Hristos a Inviat ” se canta in slujbele speciale din Biserica Ortodoxa , putem canta si noi oricand dupa cantarile din Biserica , dar , in niciun caz , aceasta urare Dumnezeiasca , sa fie pusa pe muzica
      ritmica , fie ea si cantata de copii .
      Video este catolic , muzica aceasta ritmica lumeasca , strica si denatureaza . Se poate si dansa dupa aceasta muzica , daca vrei .

      Apreciază

  29. mircea.v said, on mai 5, 2013 at 12:33 pm

    Adevarat a Inviat!

    Apreciază

  30. blue said, on mai 5, 2013 at 12:58 pm

    Adevarat a inviat pentru noi toti!

    Apreciază

  31. STOP RFID 666 said, on mai 5, 2013 at 1:49 pm

    Adevarat a Inviat!

    Apreciază

    • lidia said, on mai 5, 2013 at 2:40 pm

      Adevarat a inviat!!! Bucurie la toti fratii crstini ortodocsi!!!

      Apreciază

  32. Alyssa said, on mai 5, 2013 at 6:08 pm

    Adevarat a Inviat!

    Apreciază

  33. danutza said, on mai 5, 2013 at 7:40 pm

    Moartea si Invierea Sa inseamna viata vesnica pentru noi. sa devenim vrednici de jertfa Lui, sa incercam sa fim zi de zi mai buni, mai smeriti, mai marturisitori si mai iertatori.
    si pe mine va rog sa ma iertati daca v-am necajit cu ceva.
    rugati-va si pentru ratacitul pr nicotescu si pentru toti ratacitii care au incercat sa invenineze acest blog. sa ne lumineze bunul Dumnezeu mintea si, mai ales, inima.
    HRISTOS A INVIAT!

    Apreciază

  34. gerica64 said, on mai 5, 2013 at 7:47 pm

    HRISTOS A INVIAT!Iadul s-a cutremurat!Nicotescule omul e liber cel mai mare dar primit de la Dumnezeu.Arhitectul adica lucifer nu mai e liber de la cadere.Acu are ingaduinta sa ispiteasca face exact ce i sa ordonat.Voi va faceti sclavi la o fiinta care nu mai are libertate a pierdut-o cand sa ridicat impotriva Creatorului.In momentul de fata satana desi este foarte inteligent nu mai gandeste limpede el inca mai crede ca poate avea o lume a lui asta care se omora de mult timp sa o ridice aici pe pamant.Asteptam invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie/vie.

    Apreciază

  35. gerica64 said, on mai 5, 2013 at 8:29 pm

    Pentru Nicotescu
    Dumnezeu pentru ca ne-a creat liberi sa facem binele sau raul este trist ca nu ne poate opri sa ne ducem in iad.E un lucru care nu poate sa-l faca in numele libertati ca dar dat omului de El.Noi pana la lupta cu satana avem o problema cu libertatea noastra.Sfinti isi inchina propia libertate lui Dumnezeu facand voia Lui.Alti isi inchina libertatea voi lor s-au voi lui lucifer.Maica Domnului a cedat libertatea sa si sa supus voi lui Dumnezeu la fel toti sfinti s-au abandonat in mainile lui Dumnezeu.Pentru aceasta Dumnezeu ,pentru renuntarea lor le-a dat Imparatia Sa si puterea de a salva suflete prin rugaciunile lor.Masoni ,satanisti,vrajitori cred ca pot primi putere de la un vrasmas neimpacat al omului ,o cumplita naivitate.Satana nici pe el nu se iubeste dar pe voi nefericitilor.In fine… ma iertati ca v-am deranjat sunteti liberi dar nu va bateti joc de libertatea voastra caci viata este scurta si o eternitate in iad este cumplita.

    Apreciază

  36. gerica64 said, on mai 5, 2013 at 9:51 pm

    De multe ori ma gandesc la Saccsiv ,acum stim cu toti este inchis,infierat cu tot felul de acuzati foarte multi au jubilat dupa arestarea lui.Adrian Nastase a fost inchis la randul sau dar a scris si postat articole pe blogul sau ba a mai scris si carti prin puscarie.Este clar ca si in penitenciare si nu numai se face diferenta intre bogat si sarac intre fost prim ministru si simplu cetatean.Nu stim nimic despre Saccsiv ,cum o duce ce mai face ,care este starea lui de spirit cand va reveni printre noi.Consider ca a facut o lucrare formidabila cu acest blog care inca mai rezista prin cel care la preluat probabil o persoana de incredere.Aici se vorbeste si se discuta cel mai liber si se pun in vedere cele mai urgente si spinoase probleme de actualitate si care privesc in mod direct mantuirea noastra.Multi au ramas fideli cititori ai acestui blog chiar daca nu mai comenteaza.Blogul trebuie sa mearga inainte este imperios necesar, caci vine poate o zi cand si libertatea aceasta de exprimare ni se va lua. Paste fericit tuturor cititorilor si iubitorilor de libertate.Multa sanatate parintelui Justin si celor care ne lumineaza calea.

    Apreciază

  37. Aurora said, on mai 6, 2013 at 12:30 am

    Hristos a inviat ! va spun si eu cu intarziere, dar va asigur de iubirea mea frateasca pe toti cei ce au ramas fideli acestui blog. Invierea Domnului este victoria deplina asupra iadului si nadejdea mantuirii noastre.
    Fratele Geric aduce un frumos omagiu prietenului nostru intemnitat si as vrea sa adaug si ca trebuie sa fim vrednici de a comenta pe blogul lui. Fratilor, vremurile se uratesc din ce in ce, oamenii se modifica din zi in zi, devin tot mai superficiali, inclinati spre tradare, spre minciuna, e greu sa mai gasesti un prieten adevarat. Dezamagirile sunt atat de mari incat, iti indrepti privirea tot spre icoana, caci in om, greu mai poti avea incredere. Am trait Saptamana Patimilor intens, Domnul mi-a ingaduit sa fiu un pic mai aproape de ranile Lui, dar bucuria Invierii mi-a fost mult intunecata de tradarile din propria familie. Credeti-ma ca eu insami nu ma pot intelege pe mine si nu stiu unde si cand am gresit cel mai mult ca sa pot indrepta ceva din existenta mea contorsionata. Era mai devreme la tv. documentarul lui Carmen Avram despre Parintele care a fost reeducat la Pitesti si a devenit din victima, calau. Acum dansul vietuieste la Petru Voda si se caieste pt. greselile sale, dar multe episoade de pe vremea cand a facut rau camarazilor i s-au sters din memorie, marturiseste cu umilinta ca nu-si mai aminteste nimic. Cred ca atunci cand raul se insinueaza in viata noastra de timpuriu, se instaleaza si haosul in gandire care mai tarziu va crea impresia ca nu noi am fost efectiv vinovati de cele intamplate, ci imprejurarile. Poate ca am fost prea criptica in exprimare si pe multi v-am nedumerit, de aceea as vrea sa va spun un gand al meu din anii tineretii, pe care nu l-am urmat. Acum imi pare rau, caci in drumul pe care l-am ales am esuat complet. Am vrut, scumpii mei, sa ma calugaresc, dar n-am fost foarte hotarata si nu voi sti niciodata ce cale trebuia sa urmez. Poate voi afla doar la Judecata lui Hristos. V-am spus aceasta ca sa stiti ca in drumul spre mantuire suntem extrem de singuri. Daca nu vom avea curajul sa spunem stop invaziilor de tot felul si compromisurilor pe care le facem zilnic, ne vom trezi in ceasul ultim impovarati de griji si murdariti de problemele altora. Dumnezeu sa ne daruiasca discernamant si intelepciune in tot ce facem !

    Apreciază

    • gerica64 said, on mai 6, 2013 at 5:32 pm

      Aurora
      Acel calau care a facut atat rau camarazilor sai si acum e la manastire a fost posedat de diavol.De acea nu -si mai aminteste anumite lucruri pe care le-a facut vointa lui fiind subjugate de demon.Cineva care s-a ocupat cu vrajitoria candva ,mi-a destainuit ca vrajitorii intorsi la Dumnezeu au aceleasi pierderi de memorie la randul lor fiind posedati de diavol pana la intoarcerea la credinta.

      Apreciază

      • mircea.v said, on mai 6, 2013 at 6:55 pm

        Imi cer iertare fata de Aurora si Gerica, dar eu nu pot numi „calau” pe cineva care a cedat la Pitesti.
        Poate asa a fost prezentat in acel documentar (nu l-am vazut) si atunci de asta denumirea de „calau”.

        La Pitesti, 99% din cei supusi experimentului au devenit „calai”. Nu aveai cum sa rezisti. „Calau” e cam dur, pentru ca nimeni nu a facut ce a facut ca asa i-a placut. Exceptie Turcanu si inca cativa. A fost un experiment satanic, din care demn de luat in seama e revenirea acelor oameni la Dumnezeu, si nu caderea lor in niste conditii imposibile.

        cateva cuvinte ale parintelui Calciu despre experimentul Pitesti:


        – Bineinteles, toata reeducarea a fost o lucrare satanica! Diavolul si-a ales niste oameni de acolo, dintre noi, care au fost inzestrati – si de administratie, si de satana – cu puteri demonice si care au facut ce li s-a poruncit. Chiar si Turcanu, car era el de ingrozitor si spaima lumii, a fost un instrument. Adica, a fost un demonizat. Totusi, eu nu cred ca a murit fara pocainta. Acuma, sigur ca in jurul lui se crease o aura de indracit si de criminal, si asta era o intimidare pentru oricine, chiar si pentru colaboratorii lui…

        – A fost o spalare de creier, dar nu, nu ajungeam sa cred. Insa cateodata mai aveai, asa, impresia ca totul e o minciuna si ca ce fac ei este adevar… Oricum, tortura era asa de mare incat la un moment dat simteai ca tot ce n-ai spus era o piatra pentru tine: nu mai puteai sa o duci. A ascunde ceva, orice, despre parinti, despre prieteni, a nu marturisi pana la capat, toate deveneau asa de monstruoase in timpul acela de teroare, asa cresteau in inima si in mintea noastra, incat iti plesnea capul si te duceai singur si spuneai. Si astfel inima noastra s-a golit. Sufletul nostru a murit, sau cel putin a amortit. Si asta a fost caderea noastra. De aici incolo nu te mai interesa nimic. Nici macar instinctul de conservare nu mai lucra. Ce mai mare bucurie pentru noi ar fi fost sa murim decat sa trecem prin ceea ce treceam atunci.

        – Tot sufletul meu se razvratea impotriva acestei situatii. Dar peste toate incercarile de a te acomoda, de a scapa de nebunie, era teroarea. Orice ai fi facut, de teroare nu scapai! Si cata vreme e teroare, nu poti fi in liniste, orice ai face, chiar daca ai lucra in sensul teroarei.

        – Tinta a fost sufletul nostru. Incepand cu Revolutia franceza, oprimantii au lucrat asupra victimelor nu numai prin detentiune si crima, ci si prin reeducare. Revolutia franceza s-a facut prin reeducare. Am citit ca printul mostenitor al familiei regale, un copil inteligent, de vreo zece ani, a fost dat, dupa detronarea tatalui si a mamei sale, sa fie reeducat de un cizmar betiv. Acela ii striga: “Capet, vino incoace!”. “Iata-ma!”, raspundea copilul. Cizmarul ii dadea un picior in spate si ii spunea: “Pleaca de aici!”, si tot felul de insulte. Pe urma i-a dat sa bea. Iar el avea numai zece ani. Si l-a facut betiv. Toata reeducarea aceasta a lui era pentru ca la procesul mamei sale sa fie acuzator. Si intr-adevar, si-a acuzat mama la proces, iar regina a fost decapitata. Cam asa s-a lucrat si la Pitesti. Au incercat sa distruga in noi ceea ce educatia parinteasca, educatia sociala si Biserica pusesera. Si pentru asta au incercat sa ne izoleze, sa fim singuri. Mi-aduc aminte niste versuri din inchisoare ale lui Constantin Oprisan: “Sa vezi ca nevazute adancuri desfac,/Pe demoni cum stau singuri si ingerii perechi”. Intr-adevar, iconografia Evului Mediu ii prezinta pe demoni izolati, cate unul, in vreme ce serafimii, heruvimii, daca nu-s mai multi, sunt macar doi. Asa au vrut sa faca din noi: fiinte izolate, fara relatie cu aproapele, ca o insula singuratica intr-un ocean de nenorocire.

        – Eu cred ca fiecare am facut un compromis, vorbesc asa, in general… Eu stiu ca am facut un compromis, eu stiu ca am cazut. Dar in acelasi timp mai stiu si ca Dumnezeu m-a ridicat. Vedeti, tehnica a masurat rezistenta lemnului, a fierului, a firului de par si a firului de ata. Dar rezistenta sufletului omenesc cine o poate masura…?! Pentru ca au fost oameni care au cazut in fata torturii si altii care n-au cazut. Iar dintre cei care n-au cazut in fata torturii, multi au cazut in fata ispitelor, dupa ce s-au eliberat. Nu se poate masura. Sufletul omenesc scapa oricarui fel de masuratoare, el nu este o entitate masurabila. Securitatea, cand a incercat sa ne distruga, a stiut ca la un moment dat sufletul nostru va ceda. De fapt nu sufletul, ci vointa nostra buna va ceda. Ei au crezut ca sufletul se distruge prin trup, pentru ca erau materialisti. Au crezut ca daca trupul este chinuit pana dincolo de limitele rezistentei umane, sufletul este desfiintat si pot face cu el ce vor, asa cum a facut Simon cizmarul cu printul mostenitor al Frantei. Dar nu este asa. Daca un material se rupe, daca un lemn se rupe, este greu sa-l mai refaci. Insa sufletul, daca “se rupe”, sa stiti ca se reface. Sufletul inmugureste. Asa cum inmugureste un copacel sau o ramura pe care ai frant-o, asa inmugureste sufletul. Treptat-treptat ne-am refacut. Si fara indoiala, spun eu, ca am fost mai buni dupa ce ne-am refacut.

        – Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni.

        – Asa socotesc, ca toata actiunea aceea de acolo a fost lucrarea diavolului. A fost un razboi intre bine si rau. A fost o incercare. A fost un fel de univers in care binele si raul s-au luptat. Batalia s-a dat in inima noastra. Dar inima noastra n-a fost un camp inert, ca un camp de bataie geografic. Ci campul acesta din inima noastra trebuia sa incline de o parte sau de alta, inspre biruinta iadului, sau inspre biruinta raiului. Cred ca in multe imprejurari, din cauza teroarei si a spaimei, inima noastra a dat diavolului castig de cauza. Dar pana la urma Dumnezeu ne-a intors pe fiecare inapoi. Ne-a dat la fiecare sansa de a purta ultima batalie. Caci ultima batalie n-a fost la Pitesti. Ultima batalie a fost in inima noastra, atunci cand am scapat din Pitesti. Si pentru cei mai multi, in inima celor mai multi, ultima batalie a fost castigata de Dumnezeu.

        Apreciază

    • Alyssa said, on mai 6, 2013 at 5:40 pm

      Adevarat a inviat!
      Necazurile sunt cercetarea lui Dumnezeu, fara de care nu ne putem mantui. Spovedindu-ne si impartasindu-ne des capatam o buna randuiala interioara pe care o transmitem si celorlalti din familie. Facem loc Domnului sa vorbeasca in inimile noastre si astfel vom sti ce avem de facut. Din cate stiu , nu se poate alege calugaria pana cand copiii nu sunt „asezati” deoarece raspundem pentru ei.
      Dumnezeu sa aduca Lumina Invierii in casa d-vs! Iertare.

      Apreciază

      • Cosmin M said, on mai 6, 2013 at 8:38 pm

        Asa este cum spui cu calugaria si scrie foarte clar in cartea in Calea sufletelor in vesnicie.

        Apreciază

    • GabiM. said, on mai 7, 2013 at 12:34 am

      @Aurora: Adevarat a inviat! Da,si eu m-am confruntat cu probleme de familie,mai ales in aceasta Saptamana Sfanta a Patimilor…cred ca intr-adevar,cineva isi vara coada ca sa ne intoarca de pe CALE…Sa ne rugam impreuna,cu totii,pentru sanatatea si mantuirea Parintelui nostru drag,Justin Parvu ca si pentru fratii nostri: Vasile,care se afla in inchisoarea oamenilor si pentru Stefan si Florin care se afla in…”inchisoarea” drogurilor! Apara-i Doamne,Iisuse Hristoase si Tu,Preacurata Maica a Domnului,pe Parintele Justin si pe fratii nostri,miluieste-i si ii mantuieste pe ei! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

      Apreciază

    • Silviu said, on mai 6, 2013 at 1:29 pm

      Am avut privilegiul sa-l cunosc personal pe par. Teodor care acum vietuieste la Petru Voda, si desi n-am vazut emisiunea de aseara, pot sa afirm cu sinceritate ca acest calugar simplu are o smerenie deosebita, atat in ceea ce priveste si vb sale, dar mai ales faptele sale. Si, oricate rele va fi facut candva, il va ierta Dumnezeu, caci „inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. Acestea marturisesc acum, vremelnic, dar si in fata Dreptului Judecator, vesnic. Si, indraznesc sa va rog pe toti, cei de aici, sa va rugati si pt mine pacatosul (nume de botez Valentin), caci sunt mai rau in ganduri si fapte ca cel ce s-a intitulat „Pr. Nicolescu”. Hristos a Inviat!.

      Apreciază

  38. Maria said, on mai 6, 2013 at 1:06 pm

    Aurora ,
    Hristos a Inviat !
    „Am trait saptamana Patimilor intens ,Domnul mi-a ingaduit sa fiu mai aproape de ranile Lui, dar bucuria Invierii mi-a fost mult intunecata de tradarile din propria familie ”
    Sa stii ca nu exista familie crestina care sa nu fie ispitita mai ales in aceste zile deosebite , ispite , atat din familie , cat si din afara familiei !
    Se spune ca oamenii ne-ispititi sau ne-incercati , au fost uitati de Dumnezeu .
    Dumnezeu ingaduie unele necazuri , celor pe care ii iubeste , le incearca credinta , nadejdea , ii asteapta sa-I ceara ajutorul cu mai multa ravna in aceste momente si sa nu slabeasca in credinta , dimpotriva sa se intareasca si sa nadajduiasca la mila Lui .
    Cunosc familii de credinciosi si ravnitori ,care au in familie si cate o oaie neagra , care trebuie ajutata si aceea , numai cu rugaciuni intense si constante , pt ca Dumnezeu sa se milostiveasca .
    Apoi , un parinte m-a invatat si pe mine si mi-a zis sa dau cu aghiazma in fiecare dimineata prin casa si pe afara ,pt a alunga duhurile necurate care umbla sa ispiteasca sau sa tulbure linistea familiei , deasemeni niciun rau nu se poate apropia de casa in care se stropeste zilnic si se face o rugaciune .
    Si la servici sa dai cu aghiazma la birou sau unde lucrezi si totul va fi bine .
    Pt cei din familie sa ne rugam pt indreptarea lor si de la sine se vor indrepta , prin milostivirea lui Dumnezeu , pt ca noi nu putem face nimic , doar cu cuvantul si fara rugaciune .
    Lasam familia la o parte, pt ca asta este Crucea noastra si trebuie s-o purtam cum ne-a dat-o Dumnezeu .
    Toate ispitele din familie din preajma marilor sarbatori , sunt de la cel rau , ca sa darame ostenelile omului credincios , din invidie ca acel om s-a apropiat cu sufletul de Dumnezeu prin osteneli si rugaciune si daca le rabdam , acestea duc la Mantuire .

    Apreciază

  39. Fratele Ioan said, on mai 6, 2013 at 2:11 pm

    Mare dreptate ai Maria cand spui ca -nu exista familie crestina care sa nu fie ispitita- , cel putin un membru.
    Am o sora de vreo 58 de ani , care vinde lumanari la Biserica. Unul dintre „consilierii” bisericii, care are si el cheile de la intrare, ia spus in vinerea Mare ca sambata sa vina la slujba de Inviere cu o jumatate de ora inainte de inceperea slujbei de la miezul noptii, dar el a venit de la ora 22, tocmai pt a putea vinde si el cat mai multe lumanari si alte obiecte bisericesti pt a avea un bun profit personal
    Iar ea cand a ajuns la biserica , a fost luata la intrebari ca „la ora asta se vine „?
    Deci , cel cu coarne,baga discordie mai ales unde sunt bani , chiar si inbiserica.

    Apreciază

  40. Aurora said, on mai 7, 2013 at 7:27 pm

    Va multumesc tuturor pentru sprijin. Mi-e de mare folos.
    Cat priveste exprimarea ”calau” referitoare la par. Teodor Stanescu, iertati-ma, a fost dintr-o graba de exprimare, eu am vrut sa spun pe scurt metamorfoza lui, nu sa-l judec in vreun fel. Nici nu se pune problema. Omul e de o smerenie si o blandete cum rar intalnesti. Chiar as vrea sa merg sa-i cer o povata, poate ma ajuta si pe mine sa nu-mi mai sara tandara cam repede (am avut tangenta cu multi oameni incapatanati si mandri si mi s-a cam tocit rabdarea, dar imi dau seama ca e de lucrat mult la capitolul asta, caci nu ne putem
    mantui daca ne maniem ). Cred ca de la Par. Teodor avem toti ceva de invatat, imi pare rau ca ca reiesit altceva. Chiar il simpatizez.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: