SACCSIV – blog ortodox

Criza continuă în Israel

Posted in PALESTINA by saccsiv on noiembrie 19, 2012

Israelul a bombardat ţinte militante palestinene din Fâşia Gaza din aer şi de pe mare pentru a cincea zi consecutiv, relatează Euronews.

Militarii israelieni au lărgit aria ţintelor pentru a include şi reţelele media din teritoriul palestinian. Două rachete au lovit etajul al 15-lea al
clădirii în care se află televiziunea hamas-ului Al-Aqsa.

Bombardamentele în oraşul Rafah, aflat la graniţă, au fost deosebit de intense. Scopul militarilor israelieni fiind de a distruge tunelurile prin
are se crede că se introduce ilegal armament în Palestina.

Mai multe zeci de palestinieni au fost ucişi în timpul raidurilor israeliene iar mulţi alţii sunt răniţi.

Rachete au continuat să ajungă pe teritoriul israelian ţiinta fiind Tel Aviv însă datorită sistemului de interceptare al rachetelor a fost împiedicată producerea de pierderi majore. Oraşul Ahkelon a fost de asemenea atacat iar stricăciunile aici sunt evidente pe străzi.

Câţiva israelieni au fost ucişi de la izbucnirea violeţelor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că operaţiunea Gaza va fi extinsă „semnificativ”.

156 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. STOP RFID 666 said, on noiembrie 20, 2012 at 8:21 pm

    MOASTELE SFINTILOR INCHISORILOR NU SUNT ,,AUTENTIFICATE” DE BOR

    Pe de alta parte cica unii ar avea moaste ale Sfantului Ioan Teologul. Nu are cum, pentru ca Sfantul Ioan nu a mai fost gasit in groapa de catre ucenici. Sfantul Ioan Teologul va venii conform profetiilor impreuna cu Sfintii Ilie si Enoh, sa-l mustre pe antihrist.

    Acesti trei sfinti nu au murit niciodata dar vor primii moarte martirica chiar din partea lui antihrist.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-inceput-recensamantul-moastelor-cat-de-autentice-sunt-ramasitele-sfinte-la-care-se-inch.html

    Apreciază

  2. STOP RFID 666 said, on noiembrie 20, 2012 at 8:43 pm

    SUNT HABOTNIC SI RETROGRAD

    Auziti fratilor, au infiintat poponarii militia spirituala. Parca am fi in George Orwell cu ministerul adevarului. Ne gandeam ca Orwell exagereaza, dar viata bate filmul si cartea.

    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/suntem-intoleranti-inculti-habotnici-reactii-la-agresarea-activistilor-de-la-militia-spirituala-din-cauza-unei-dezbateri-despre-homosexualitate-284658.html

    Apreciază

    • mircea.v said, on noiembrie 21, 2012 at 9:52 am

      pai in „1984” chiar era „politia gandirii”.
      ministerul Păcii se ocupă cu războiul, ministerul Adevărului cu minciuna, ministerul Abundenţei cu sărăcia, ministerul Iubirii este ministerul de care aparţine Poliţia Gândirii care se ocupa cu reeducarea

      Apreciază

  3. STOP RFID 666 said, on noiembrie 20, 2012 at 8:52 pm

    DUPA CE MONEDELE LUMII VOR DEVENII HARTIE IGIENICA GUNOIUL SOROS SE GANDESTE PROBABIL CA VA TRAI 1000 DE ANI SI VA CONTROLA LUMEA CU AJUTORUL AURULUI.

    Diavolul ii pacaleste chiar si pe ,,alesii” lui. Stim din profetii ca aurul va ajunge la adevarata sa valoare, adica zero.

    http://www.finantistii.ro/international/soros-cumpara-masiv-aur-76118

    Apreciază

  4. STOP RFID 666 said, on noiembrie 20, 2012 at 8:57 pm

    NU A AJUNS NIMENI NICI PE LUNA NICI PE MARTE

    Nasa incearca sa ne mai vanda niscaiva gogosi.

    http://www.yoda.ro/stiinta/descoperire-epica-facuta-de-nasa-pe-marte-va-intra-in-cartile-de-istorie-cercetatorii-nu-pot-sa-creada.html

    Apreciază

  5. Lastun said, on noiembrie 20, 2012 at 9:37 pm

    Vaccinuri sau Sfânta Împărtășanie? De ce nu-mi vaccinez copiii.

    http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-societate/36-ispite-moderne/18819-vaccinuri-sau-sfanta-impartasanie

    Apreciază

  6. Lastun said, on noiembrie 20, 2012 at 9:41 pm

    Conferința audio: „Milostenia. Aspecte practice și duhovnicești”

    http://www.ortodoxiatinerilor.ro/conferinte-audio-video/19031-milostenia-aspecte-practice-si-duh

    Apreciază

  7. mishuleu said, on noiembrie 20, 2012 at 9:43 pm

    Conflictul Fasia Gaza. Lider Hamas: Dusmanul va plati scump daca se gandeste sa intre in Gaza.

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/atac-israelian-in-aceasta-dimineata-asupra-fasiei-gaza-afp-130-de-raiduri-pe-durata-noptii.html

    Apreciază

  8. mishuleu said, on noiembrie 20, 2012 at 10:46 pm

    Manechinul bionic care studiaza clientul in magazine. Cum arata si ce va face.

    Mai multe firme de retail vestimentar au inceput sa introduca in magazine manechine echipate cu tehnologia utilizata pe aeroporturi pentru a identifica raufacatori, in incercarea de a aduna date despre comportamentul clientilor.

    http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/manechinul-bionic-care-studiaza-clientul-in-magazine-cum-arata-si-ce-va-face-foto.html

    Apreciază

  9. marian said, on noiembrie 20, 2012 at 10:50 pm

    138 de palestinieni morti.
    Din tabara opusa, 5.
    Sa ii odihneasca Dumnezeu pe cei care nu s-au inchinat raului!

    Apreciază

  10. daciandacian68 said, on noiembrie 21, 2012 at 3:00 pm

    evreii au fost raspanditi peste tot fara sa aiba vreo problema. acuma au si ei si palestinienii. nu inteleg ratiunea crearii statului israel. cea mai mare tampenie. evreii erau raspanditi binemersi peste tot prin tarile arabe. ce dracu au avut? nici o problema. acuma este dezastru. este ca si cum ai da new york indienilor americani sa-si faca stat. ce treaba au indienii americani? sunt peste tot raspanditi prin america. america este a lor. insa atunci va fi aceeasi problema conflictuala. este halucinant sa se mentina un stat pentru evrei. este aberant. au abuzat efectiv oamenii aceia stabiliti pe acel teritoriu. este revoltator. ca sa poata avea ei stat ca si vaticanu or abuzat acei oameni nenorociti ce erau stabiliti pe acel teritoriu. oribil. sa piara toti cei vinovati pentru asa o magarie imbeciloida. vai ce revoltator.

    Apreciază

  11. daciandacian68 said, on noiembrie 21, 2012 at 3:12 pm

    cei care au facut asa o mare magarie, cei care sunt vinovati de crearea statului israel ar face bine sa repare toate pagubele si sa distruga odata aceasta creatie oripilanta. cei care au creat statul israel sunt vinovati de sangele varsat acolo si de toate abuzurile facute acolo din partea evreilor. este oribil. TOTUSI NU-I MUSTRA ASA UN PIC CONSTIINTA DE ABUZURILE PE CARE LE-AU GENERAT SI DE MORTII PALESTINEI? VAIIIIIIIIIIII SINCER NICI NU AM CUVINTE. SINCER MA SIMT ASA BLOCATA EFECTIV NU-MI GASESC CUVINTELE POTRIVITE SUNT MULT PREA REVOLTATA DE SPURCACIUNEA CARE S-A CREAT.

    Apreciază

  12. daciandacian68 said, on noiembrie 21, 2012 at 3:21 pm

    LIGA NATIUNILOR UNITE CEA CARE si-a dat acordu pentru crearea acelui stat absurd, imbecil, fara nici un rost si fara nici o utiulitate, logica, absolut nu nefolositor ci efectiv abuziv, revoltator, nu au nimic de zis??????????? VAI DECI INEBUNESC. CUM POATE LASA ASA O CREATIE SA FACA IN CONTINUARE VICTIME SI ABUZURI IN ACEA PARTE A LUMII? DA CHIAR ASA INCUIATI POT FI CEI MAI LUMINATI REPREZENTANTI AI STATELOR LUMII???????????? NICI NU POT CREDE. ESTE CEVA PESTE PUTEREA MEA DE INTELEGERE. ORITI ODATA CONFLICTUL DE ACOLO. SI SPULBERATI ODATA IMBECILOIDA CREATIE DIN ACEA PARTE DE LUME. ESTE CEA MAI DEZASTRUOASA CREATIE REALIZATA VREODATA. STATUL ISRAEL. VAIIIIIIIII DECI INEBUNESC!

    Apreciază

  13. daciandacian68 said, on noiembrie 21, 2012 at 3:33 pm

    ONU NU IA NICI UN FEL DE ATITUDINE?????????? AU PROCLAMAT DECLARATIA DREPTURILOR OMULUI NU SE GANDESC CA INSUSI STATUL ISRAEL REPREZINTA UN AFRONT ADUS INTREGII LUMI ARABE? CUM AU PUTUT PERMITE CA PE UN TERITORIU ARAB SA IA NASTERE UN STAT EVREU? CU FORTA SI IN MOD CU TOTUL SI CU TOTUL ABUZIV.
    ASTA MA REVOLTA LA CULME.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 10:30 am

      onu face parte din oculta dac nu stiai …
      cel putin de cand a plecat Koffi Annan onu este doar o piesa puzzle din mainile spurcatilor , va spun din ce am vazut …

      Apreciază

  14. Geo said, on noiembrie 21, 2012 at 5:02 pm

    Marcel draga,eu zic sa citesti cu atentie in Biblie.La biserica nu prea se vb. despre sfarsitul lumii.Se feresc ca de foc.Oare nu ai inteles ca trebuie sa vina mai intai lepadarea de credinta si descoperirea lui anticrist?Cel putin asa ne spune Domnul.Daca Apocalipsa Sft.Ioan este plina de simboluri,cuvintele Domnului sunt clare.
    Gasim insa in Isaia ceva care ar semana:
    9. Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul şi să stârpească pe păcătoşi de pe el.
    10. Luceferii de pe cer şi grămezile de stele nu-şi vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui şi luna nu va mai străluci.
    11. Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ.
    12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul cel mai scump, mai căutaţi decât aurul de Ofir.
    13. Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pământul se va clătina din locul lui, din pricina mâniei Domnului Savaot, în ziua iuţimii mâniei Lui.
    Eu nu contest ca se poate intampla sa urmeze cele 3 zile de intuneric dar nici mana in foc nu o pot baga.
    Intrebam doar sursa pe care a folosit-o STOP RFID 666 ca sa stiu cat de credibila e.Nu te mai otara la toti ca esti mic.

    Apreciază

    • marcel said, on noiembrie 22, 2012 at 8:28 pm

      pai tu nu vezi lepadarea de credinta?cine sa ti l descopere tie pe antihrsit?vrei sa vina antihristul la tine personal si sa ti arate buletinu cu numele de :antihrist de antihrsit? tu zici de ultimele 3 zile ale omenirii ?? asa am inteles eu ca vor fi 3 zile fara stele fara soare ..majoritatea omenirii se va inchina la antihrist acu prin luarea cipului la ci8ne s au inchinat de cine s au lepadat (fie si partial cum ne explica „cineva”) ???pai tu crezi ca actuala generatie de preoti s au facut preoti ca sa mantuiasca oameni sau sa aiba un ban in punga?

      Apreciază

    • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 10:32 am

      mai voi nu intelegeti ca spurcatii din oculta fac toate acestea ,… oare ce este asa de greu in a fi pregatiti cu ce trebuie
      anume „candela sa arda si sa avem ulei pentru acea candela „

      Apreciază

  15. Geo said, on noiembrie 21, 2012 at 7:03 pm

    daciandacian68,care teritoriu arab?E tara lui Dumnezeu!!!!!!Fugi si citeste Biblia.Si o sa vina si ala care va semna un tratat de pace cu Israelul pentru 7 ani.Se cheama anticrist.

    Apreciază

    • cineva said, on noiembrie 21, 2012 at 7:32 pm

      @Geo

      De cand pana cand tara lui Dumnezeu inseamna tara evreilor care s-au lepadat de El? Nu i-a scos El de acolo in suturi la numai 70 de ani de la lepadare?? S-au pocait cumva, s-au intors la credinta ca sa poata sa emita pretentii asupra unui teritoriu care le-a fost luat cu 2000 de ani in urma? Deci de la 636 pana la luarea cu japca de catre curvele de britanici (rudele lor de sange din semintia lui Dan), acesta a fost, cu voia lui Dumnezeu, teritoriu arab.
      Iar antihristul nu va semna nici un tratat de pace cu ei caci va fi omul lor, dintre ei si pentru ei. Israelul nu face pace cu nimeni, nici macar cu Dumnezeu.

      Apreciază

      • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 10:41 am

        adevar graiesti !
        antihristul este evreu la origine si este pe pamint romanesc dupa cum s-a profetit …
        de asta am spus AFARA , AFARA cu spurcaciunea cea mare sau ‘ tulburatorul de pe movila ‘ sa si-l ia jidanii la israelul lor dar sa nu stea aici pe pamint Sfant caci NEAMUL ROMANESC SE VA RIDICA ASUPRA NOASTRA intrucat tacem marsav
        si vom indura muuuult daca vom tace si nu vom lua atitudine in a scoate spurcaciunea cea mare din Aceasta tara Crestin Ortodoxa …
        nu credeti ce va spun dar …
        si mi s-a spus sa spun ADEVARUL pentru Aceasta Tara Crestin Ortodoxa , Acest pamint Sfant pina nu va fi prea tarziu …
        amin!

        Apreciază

  16. Geo said, on noiembrie 21, 2012 at 9:46 pm

    2. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut.
    De aici,de la Sft.Apostol Pavel.
    Cat despre anticrist va fi asa cum zic:le va oferi pace pentru 7 ani iar la mijlocul”saptamanii” va rupe tratatul.Tu in ce Biblie citesti?Au schimbat astia ceva si eu nu stiu?

    Apreciază

    • cineva said, on noiembrie 22, 2012 at 6:52 am

      completare..

      Din graba n-am dat tot pasajul legat de ramasita casei lui Israel a Sfintilor Apostoli:

      „Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin.
      Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:
      „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!”.
      Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? „Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.
      Deci tot aşa şi în vremea de acum este o rămăşiţă aleasă prin har.”

      Apreciază

    • marcel said, on noiembrie 22, 2012 at 8:33 pm

      @geo ai cuvinte care ma face sa cred ca tu esti antihrist!! cum se numeste mai geo poporul ucigas de Dumnezeu si cine le aprofetit evreilor ca vor fi alungati ?? tu mirosi urat a antihrist iehovistule !! tu esti martoru lu iehova golane ia nu ne mai arata tu Biblia cerei adresa de mail a lu andertal si comenteaza cu el poate va intelegeti bine si nu ne mai zgandari pe noi sa ne pierdem timpul cu tine ! cine l au ucis pe Hristos :japonezii ?? sudanezii?? ba tu esti antihrist pe bune ! esti tare tupeist!

      Apreciază

  17. cineva said, on noiembrie 22, 2012 at 3:38 am

    @Geo

    Eu citesc Biblia ortodoxa, multumesc de intrebare, dar tu interpretezi Scripturile de la tine? Caci numai sectarii mai sustin astazi ca poporul ales oarecand de Dumnezeu a ramas popor ales pana astazi. Potrivit invataturii ortodoxe noi crestinii suntem astazi Israel, adica poporul lui Dumnezeu, si nu aceia, iar toate referirile la Israel de dupa Hristos se refera la noi. Deci nu lua din cuvintele Scripturii doar ce-ti convine, ci reda toata ideea, ca altfel se schimba sensul. Sfantul Pavel a spus: „Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin.” Care va sa zica se referea la RAMASITA si nu la mormintele varuite de atunci sau la poporul zionist bautor de sange de astazi. La acea ramasita a lui Israel din care Sfantul Apostol Pavel facea parte impreuna cu ceilalti Apostoli si biserica primara. Pe acestia Dumnezeu nu i-a lepadat. Ei erau cei „cei şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.
    Iar mai incolo aminteste in trecere si de acei putini israeliti de la sfarsit, alta ramasita, care stim ca vor fi intorsi de Ilie si Enoh DACA NU VOR STARUI IN NECREDINTA:
    „Dar şi aceia, de nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască IARASI.”, cu emfaza pe iarasi, care vrea sa arate ca intre timp s-au salbaticit.
    Cat despre pasajul de la Daniel pe care l-ai adus in discutie, felul cum il interpretezi imi intareste suspiciunea ca esti sectant si trunchezi totul dupa bunul plac. Iata intreg pasajul:
    „Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât.
    Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii”.
    Acesta pasaj, fratele meu, se refera la Hristos si nu la antihrist, mai exact la acel moment cand la 70 de ani dupa Inviere a incetat jertfa la templu iar romanii i-au imprastiat pe evrei in toata lumea.

    Apreciază

  18. Geo said, on noiembrie 22, 2012 at 11:59 am

    cineva,n-ai citit ce i-a spus Dumnezeu lui Avraam?”Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si Voi blestema pe cei ce te vor blestema.”Ce vei raspunde cand vei fi intrebat ce ti-a facut tie poporul evreu?Ei sunt fii din casa,noi suntem cei adoptati prin mila lui Dumnezeu.Cat despre cine l-a rastagnit pe Domnul nostru Iisus Hristos…ce zici de romani ai caror urmasi suntem?Si de ce crezi ca dacii L-ar fi primit altfel pe Domnul?Si evreii au zis”daca am fi fost noi,n-am fi omorat pe proroci.”Iar despre sectanti,de unde stii cum gandesc?Ii frecventezi?Cat despre mine,pot fi doar sora ta.

    Apreciază

    • cineva said, on noiembrie 22, 2012 at 6:28 pm

      @Geo

      Si ce am blestemat eu pe Avraam sau pe fiii lui? In primul rand ca sa stii si aceasta ca eu n-am blestemat pe nimeni in viata mea, cu atat mai mult pe fiii lui Avraam, iar daca zic ceea ce zic despre evreii pe care tu ii aperi cu atata pasiune oarba, este pentru ca ei nu sunt fiii lui Avraam.
      In mintea ta pare sa nu fie foarte clar un lucru, si anume ca aceia dintre evrei care au rupt legatura cu Dumnezeu au incetat a se numii fii ai lui Avraam tot la fel precum si noi incetam a ne mai numi fii ai Bisericii atunci cand cadem in apostazie sau erezie. Dumnezeu leapada pe tot cel care se abate de la El fara exceptie. Deasemeni faci o confuzie grava intre evreii care desi nu au primit pe Hristos tin totusi invatatura Legii Vechi cu credinta, si care vor fi altoiti din nou si adusi in Biserica in zilele lui Ilie si Enoh si marea masa de evrei atei sau rataciti care au inlocuit Tora cu Talmudul si care vor merge in gheena la fel ca si crestinii lepadati. Crezi cumva ca in baza sangelui o sa le dea Dumnezeu dispensa de la a urma calea binelui? Sper ca nu.
      In ce priveste pe sectanti, n-am nevoie sa merg in adunarile lor ca sa stiu cum gandesc si de fapt nici nu ma intereseaza. Atata timp cat ei nu primesc invataturile Sfintilor Parinti care lamuresc atatea si atatea probleme imposibil de rezolvat de mintea omeneasca si prefera sa se ia dupa capul lor in interpretarea Scripturilor uitand (in mod intentionat) ca Apostolilor a trebuit sa le explice Hristos Insusi Scriptura ca s-o inteleaga „Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El” punand intelegerea lor mai presus de a acelora, pentru mine ei sunt niste oameni de care mi-e mila dar de care vreau sa stau departe.

      Apreciază

  19. Geo said, on noiembrie 22, 2012 at 8:17 pm

    Totusi,Apostolii de care vorbesti,ne spun ca Dumnezeu va mantui ramasita lui Israel.De asemenea spun ca Dumnezeu le va da teritoriile pe cere li le-a promis si pe care nu au reusit sa le stapaneasca niciodata cu adevarat.Asa ca sper ca nu crezi si tu la fel cu arabii care spun ca Dumnezeu s-a suparat pe evrei si a dat Tara Sfanta lui Ismael,adica lor.Nu se vor intoarce toti evreii dar se va intoarce o parte adica aceea despre care spune Apostolul:”atunci tot Israelul va fi mantuit”.Spunea cineva :Iisus Hristos nu s-a nascut la Falticeni ci s-a nascut din poporul evreu.Asa ca nu poti sa urasti evreii.Se vor intoarce si vor jelii asa cum jeleste cineva pe singurul fiu.
    Asta e din Biblie.Si mai spune Dumnezeu lui Israel:o clipa te parasisem…Daca printre evrei sunt si uscaturi acestea vor fi taiate si aruncate in foc.
    Noi ,biserica,mireasa lui Hristos trebuie sa fim zabavnici la ura si ravnitori in dragoste.

    Apreciază

    • florinache said, on noiembrie 22, 2012 at 10:19 pm

      Cu toate ca citesc mereu acest blog, n-am mai comentat absolut de loc de vreo jumatate de an.
      Revin cu o singura intrebare: ploiesti si marcel, n-ar fi mai bine sa faceti si voi ca mine? Vreau sa zic sa va rezumati doar la citit, iar in timpul in care va „obositi” sa scrieti comentariile pe aici, sau sa gasiti literele pe tastatura, in acest rastimp sa luati la mana manualele de ortografie de clasele 2-4 …si dupa aia sa reveniti cu forte proaspete…Hmm? Ce ziceti?

      Apreciază

  20. marcel said, on noiembrie 22, 2012 at 8:37 pm

    @ geo te faci sau chiar esti cam tampit ? cand se va intoarce israel in tara sfata se va face pentru lepadarea totala si intronarea lui antihrist ,esti foarte nemernic,ramasita este ramasita si nu popor sau esti prost?

    Apreciază

  21. Geo said, on noiembrie 22, 2012 at 9:53 pm

    spune-mi tu esti arab?Ca daca nu esti,atunci chiar n-ai nici o scuza sa-i urasti.Nu ei iti baga cipuri prin acte,ai tu ai tai care te conduc.Nu vezi ca raul e chiar sub nasul tau?O veni anticrist dar fara conducatorii nostri iubiti nu va putea face nimic.Cum de nu vezi cine iti sunt dusmanii si cauti tapi ispasitori aiurea?Si nu m-as mira daca prima care se va lepada nu va fi chiar conducerea BOR.Ce este intre Dumnezeu si evrei este doar intre ei.Tu ce cauti in mijlocul lucrurilor?Oare nu stii ca Dumnezeu se indura de cine vrea si mantuiesti pe cine crede El de cuviinta?Si daca ii va mantui pe toti evreii,ce-ti pasa tie?Crezi ca nu e destul de incapator Raiul?Ca si iadul de altfel.

    Apreciază

  22. Maria said, on noiembrie 23, 2012 at 12:56 am

    Geo,
    Nu mai ridica in slavi evreii ,pt ca tot neamul lor a fost blestemat de Dumnezeu si chiar ei s-au blestemat spunand ,sa cada sangele Acestuia peste ei si peste copiii lor .
    Au fost blestemati ,risipiti in toata lumea ,urati de toate popoarele pana in momentul de fata ,evreii fac tot raul in lume ,toata intriga intre popoare o fac ei si daca noi nu o ducem bine ,se datoreaza faptului ca sunt
    multi evrei in guverne si ocupa functii inalte in Stat ,toate sunt pe mana lor (au avut grija sa cumpere pamanturi in toate tarile lumii ,ca sa poata stapani prin intrigi de tot felui si sa acapareze putere ),asa cum l-au tradat pe Dumnezeu ,asa tradeaza pe oricine ,se razbuna ,”beau sange de om „si parca iti este frica sa le pronunti numele .Ei nu-l mai au pe Dumnezeu ,ci il au pe diavolul la care se inchina in Sinagoga .
    De la ei se va naste antihristul si nu de la Falticeni (ca sa te citez ).
    Uite ce fac in Gaza ,acum .In 2008 ,cand au macelarit oameni nevinovati si copii in aceasta regiune ,au murit cateva mii de nevinovati civili si din evrei vreo 10 indivizi ,in tot acest macel ,care a tinut cateva luni .
    Se spune ca la sfarsitul lumii ,cand il vor vedea pe Dumnezeu pe norii cerului ,vor cauta sa se ascunda in crapaturile stancilor de frica .
    Nu vor fi iertati decat cei ce au tinut cu desavarsire ,fara nicio abatere ,Legea lui Moise ,dar care vor fi foarte putini din acestia .

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 10:49 am

      Adevar graiesti Maria !
      insa doar o parte din evrei vor vedea ADEVARUL si vor marturisi si se vor increstina ;
      aunci cand il vor introna pe antihristul isi vor da seama o parte din ei ca nu este MESIA si se vor increstina , vor recunoaste si marturisi pe Domnul IISUS HRISTOS ca MESIA caci aceia dintre evrei Vor VEDEA ADEVARUL
      amin!

      Apreciază

  23. Geo said, on noiembrie 23, 2012 at 11:33 am

    1 Nu te fali,vorba Sft.Apostol Pavel…credinta este un dar de la Dumnezeu.Nu toti se pare ca l-au primit asa cum s-a milostivit Dumnezeu de noi.
    2 Ce a spus Iisus pe cruce?De acum incolo sa-i urati toti pe evrei?Nicidecum!A spus:Iarta-IDoamne ca nu stiu ce fac”.Asta trebuie sa spunem si noi.Daca Hristos ne-a spus :faceti bine celor ce va fac rau,binecuvantati pe cei ce va blestema,iubiti pe cei ce va urasc…eu te intreb:ti-au facut tie ceva evreii?Daca ti-au facut,trebuie sa-i ierti dar daca nu ti-au facut atunci de ce-i urasti de moarte?Parintele Arsenie Papacioc spunea:daca nu poti iubi ,macar nu ura.
    3 Despre palestinieni las-o mai moale ca sunt insetati de sange.Nu stiu ce varsta ai si daca ai copii,dar daca ai,la 5 ani le pui pusca in mana si ii inveti cum sa urasca?
    4 Ca vrea ortodoxia,ca nu vrea,Dumnezeu i-a adus in tara lor pe evrei si mai mult,le-a pastrat fiinta nationala.
    Dumnezeu le va scula pe David ca sa imparateasca peste ei.
    5 Ai vazut cum palestinienii tarau niste cadavre legate de motociclete prin oras?Aceia pe care-i tarau erau de-ai lor dar numiti tradatori.De astia iti plange sufletul?
    6 Este adevarat ca au fost imprastiati in toata lumea dar cata vreme au fost plecati,pamantul acela nu a rodit.Intelegi ce spun?Nu a rodit pentru arabi.Mediteaza la asta:este sau nu tara evreilor?
    7 Atentie,nu este razboiul nostru.Noi avem alt razboi de dus,cel cu propriile patimi.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 2:15 pm

      „Atentie,nu este razboiul nostru.Noi avem alt razboi de dus,cel cu propriile patimi. ” dar al cui razboi este , mai ???
      cine este incepatorul rautatii , al minciunei si al patimilor …mmh ? nu este satana care se afla pe pamint si jidanimea sau sionistii vor a-l inscauna ?
      tu crezi ca SFINTII PARINTI au spus povesti despre venirea lui antihrist din neam evreiesc si intronare in templu zidit de sionisti sau jidani care cred ca este Mesia !
      pe ADEVARATUL MESIA , pe DUMNEZEU ADEVARAT l-au rastignit si nu l-au primit
      si asteapta orbii si surzii care nu au vrut a vedea LUMINA , si nu au vrut a Auzi ADEVARUL asteapta intunericul si minciuna sa se inchine la fiul pierzarii ,
      dar am spus este profetit ca multi dintre evrei isi vor da seama de ce au facut si se vor increstina , vor primi Botezul Crestin Intru Sfanta Sobornica si Apostolica BISERICA , BISERICA LUI HRISTOS ..
      iar credinta de care vorbesti ca pe un dar … vorbesti in nestire
      Toti Crestinii Ortodocsi Avem acest „dar ” de care vorbesti nu unul are si altul nu are , avem acest Har Sfant Dat la Botezul Sfant crestin ortodox …numai ca pe DUMNEZEU Nu poti sa-l minti …
      cand te indepartezi de ADEVARATUL DUMNEZEU si te lepezi prin pacate si inchinare la mamona atunci evident numai acel „dar ” de care vorbesti nu mai este …
      amin!

      Apreciază

  24. Maria said, on noiembrie 23, 2012 at 1:44 pm

    Geo,
    Cine ti-a spus ca-i urasta ???Daca cineva vorbeste de faptele lor criminale , inseamna ca-i uraste ? Cat de nemultumitori erau inaintea lui Dumnezeu chiar si cand i-au scos din robia egiptenilor si i-au condus in pamantul Fagaduintei ,erau hraniti cu mana in pustie ,le-a dat Dumnezeu pasari din cer sa manance ,le-a dat apa din piatra si tot nemultumiti erau si carteau tot timpul in fata lui Dumnezeu si-i faceau lui Moise viata amara ,acesta rugandu-se permanent lui Dumnezeu sa nu-i piarda si sa-i ierte .”Sa nu se aprinda , Doamne , mania Ta asupra poporului Tau ,pe care l-ai scos din tara Egiptului cu putere mare si cu bratul Tau cel inalt „.
    Dumnezeu le-a dat de toate si ei s-au inchinat la idoli cand Moise a urcat pe muntele Sinai si a primit Tablele Legii cu cele Zece Porunci ,cand a coborat ,evreii isi facuse vitel de aur si jucau in jurul lui .
    Dumnezeu a luat de la ei ce le-a daruit si a dat altor popoare pagane ,care s-au crestinat si cred in Sfanta
    Treime .Evreii urasc crestinii ,au in legea lor credinta fanatica ,ca „cine nu-i cu noi ,este impotriva noastra „si sa stii ca din tarile arabe au iesit sfinti multi , pe care noi crestinii ii cinstim ,din Siria ,din Egipt ,Iran , Irak ,s.a.m.d.Daca arabii isi vad de treaba ,evreii de ce-i omoara ???Fa un bilant si vezi cati palestinieni au murit in conflictele cu israelul si cati evrei ,.apoi vezi cum era harta Palestinei in ‘ 45 cand s-au adunat acestia si si-au facut Stat si cum arata harta Palestinei acum .Au ucis si tot au intrat s.a.m.d.
    In Romania evreii ,in timpul razboiului ,au fost cel mai bine si omeneste protejati si ascunsi de nemti (exista o declaratie la tv ,a unui evreu care recunoaste aceasta ,acum cativa ani ),ca acum , sa apara din senin ca in Romania a avut loc Holocaustul ,facandu-se lege din asta si obligata Romania sa recunoasca ceea ce n-a facut ,(masacrarea evreilor ,o minciuna mai mult decat ordinara ),
    Vor fi iubiti ,atunci cand vor promova si vor respecta pacea in lume ,asa cum Mantuitorul a rostit primul cuvant dupa Inviere catre Apostoli si anume „PACE VOUA !!!!”
    Nu a zis sa se faca razboi .

    Apreciază

  25. Geo said, on noiembrie 23, 2012 at 6:20 pm

    Dumnezeu se judeca cu ei.Nu cred ca are nevoie de ajutorul nostru adica sa chibitam pe margine:asa Doamne,da-le Doamne…Arabii sunt doar insetati de sange nu si niste dotati logistic,asa se explica numarul mai mare de victime dar nu ii caina,Rusia tocmai a trimis nave de razboi intr-acolo asa ca vor avea si logistica.Tarile pe care le-ai enumerat vor fi distruse ca asa scrie in Biblie,asta daca mai luam in seama cuvintele Domnului.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 7:51 pm

      Geo ,ori esti turc de nu intelegi ori …
      de Sfintii parinti ai auzit ? vorbesti prea mult logistic intrucat voi va uitati doar pe cifre si atat …
      dar nu iei in considerare ce vor a vrea sa faca jidanii anume dictatura antihristica si aplici acceasi metoda ca si jidanii „ca asa scrie in Biblie ” .. ” ca Va veni Mesia ” nu-i asa ?
      MESIA a fost si l-au rastignit si va veni a doua oara la Invierea si Judecarea neamurilor ;
      iar al treilea razboi mondial daca nu stiai , nu va castiga nimeni , nici arabi , nici crestini si nici evrei si nicio natie nu va avea castig din acesta Tot Sfintii parinti spun „va fi spre distrugerea pamintului cum n-a mai fost si multi oameni vor pieri ” ca va fi „sangele pina la zabalele calului ” si „sange pina la apele rinului „;
      si nu judecam mai draga geo se Spune ADEVARUL care deranjeaza pe jidanii ce aseaza puzzle si comploteaza spre stapinirea acestei lumi si a pamintului …
      „Arabii sunt doar insetati de sange nu si niste dotati logisticasa se explica numarul mai mare de victime dar nu ii caina ” si daca sunt arabi nu sunt oameni ?
      si noi crestinii suntem catalogati „caini „de evreii -persi care dau fugareala crestinilor la Ierusalim si scuipa in urma lor …
      „nu am nimic cu evreii cu jidanii am ce am ” Parintele Adrian Fageteanu si asemeni spunem si noi crestinii ortodocsi , jidanii sau sionistii sa se potoleasca ca si evreii vor veni la ADEVAR cand vor vedea ca sionistii au intronat pe necuratul in chip de om si se vor increstina ;
      ma refer la evreii ortodocsi care respecta legea veche a lui Moise si nu jidanii care sunt talmudistii cu kabala ,oculta sau vrajitorie si sunt dati anathema pe buna dreptate
      geo , esti crestin ortodox
      sau
      esti de cealalta baricada cu jidanii ?

      Apreciază

  26. crestinul ortodox said, on noiembrie 23, 2012 at 7:56 pm

    si stii cum este totul pina la Credinta Sfanta -ORTODOXIA , Acest Neam si Aceasta Tara …
    ma refer la crestinii ortodocsi

    Apreciază

  27. Geo said, on noiembrie 24, 2012 at 3:32 pm

    Pune mana temeinic pe Biblie.Nu inghiti pe nemestecate ce ti se ofera.Eu nu-i urasc nici pe arabi dar nici pe evrei.Nu sunt de partea evreilor dar nu sunt nici de partea terorismului.Dumnezeu are ceva pus deoparte pentru evrei asa cum a promis parintelui lor Avraam.Ca ne place noua sa auzim,ca nu ne place,Dumnezeu va mantui partea din evrei adica cea care vrea sa se mantuiasca.Aici nu intra evreii masoni ,cei care conduc lumea,aici intra poporul care locuieste in Israel,oameni obisnuiti ca mine si ca tine.Acum sunt sub armistitiu,sa fii atent cine va incepe ostilitatile.Atunci mai vorbim.Sa vedem din ce parte pleaca prima rachete.
    Si apropo”s de religia crestina…da,nu mai poate fi vorba de credinta,ci doar de religie.Credinta ortodoxa e in moarte clinica din nefericire!Avem nevoie ca Domnul sa ne mai dea cu capul de pereti ca sa revenim la adevarata credinta.Pune mana pe biblie dar cu toata seriozitate si afla ce ne-a cerut noua Hristos care ne-a lasat o evanghelie a dragostei.A spus sa ne iubim unii pe altii asa cum ne-a iubit El.Stii cum ne-a iubit el?Pana la moarte.Citeste si evanghelia celui cazut intre talhari si ai sa vezi ca a fost salvat de unul strain de neamul lui.Du-te si fa si tu la fel,i-a spus Iisus tanarului care-l intrebase .
    Spui ca evreii te scuipa daca esti crestin?Arabii te omoara,nu se obosesc sa te scuipe.Ai citit psalmul 50?Spune David:Fa bine Doamne intru bunavoirea Ta SIONULUI si sa se zideasca zidurile Ierusalimului…:si psalmii lui David sunt adevarate profetii.Asa ca…vorba Sft Apostol Pavel”ia seama bine la citire”

    Apreciază

    • Maria said, on noiembrie 25, 2012 at 1:10 am

      Geo,
      Tu crezi ca in psalmul 50 se refera la zidurile Ierusalimului de pe pamant ???
      Habar nu ai ce vorbesti !
      Este vorba de „Ierusalimul cel de Sus ”
      Asa au interpretat intunecatii de evrei care l-au prigonit pe Mantuitorul ,cand a zis ca „daramati acest Templu si va fi ridicat in trei zile ”
      Prigonitorii au ramas uimiti ,cum va ridica un templu in trei zile cand acesta a fost ridicat in zeci de ani .
      Era vorba de insusi Domnul ,de trupul Lui ,care a Inviat dupa trei zile !!!
      Sa stii mai fata ,ca ,Credinta Ortodoxa nu-i in „moarte clinica „asa cum aberezi tu .
      „Biserica lui Hristos (Ortodoxia )nimeni nu o va birui si va dainui pana la sfarsitul veacurilor ,cand va fi Judecata de Apoi ”
      Cine ti-a spus asemenea nazdravanii ???
      Vad ca Biblia o interpretezi tu cum vrei .
      „Arabii sunt doar insetati de sange ,nu si niste dotati logistic asa se explica numarul mare de victime ”
      Cine si ce sa inteleaga din aceasta fraza a ta ????
      Arabii sunt ucisi cu miile ,evreii mor cativa de-i numeri pe degete ,pt ca ??????bla,bla,bla,
      Oricum ,esti suspecta !!

      Apreciază

  28. Geo said, on noiembrie 24, 2012 at 3:41 pm

    crestin ortodox stii oare cine era „mamona”?Era zeul banilor.Ce te face sa crezi ca iubesc asa mult banii?Sau ai zis un cuvant al carui sens nu-l cunosti?
    As vrea sa ascultati de Sft.Parinti de care tot faceti exces…Apostolul Pavel spunea:credinta fara dragoste e moarta!!!!!Ce fel de credinta este asta imbibata cu ura?Vreti sa-i ajutati si pe evrei si pe arabi?Rugati-va pentru ei.Asta poate sa faca ortodoxul de rand care nu este „mediator de pace”.

    Apreciază

    • Maria said, on noiembrie 25, 2012 at 1:12 am

      geo,
      Mamona nu-i zeul banilor ,ci chiar DRACUL .
      „Slujesti ori lui Dumnezeu ,ori lui mamona adica dracului !!!
      Ai inteles ???

      Apreciază

  29. Geo said, on noiembrie 25, 2012 at 7:35 pm

    1 mamóna subst. 1. Denumire biblică a diavolului, care personifică bogăția și lăcomia de bani; p. ext. diavol; p. restr. căpetenia diavolilor; satana. 2. (Înv.) Avuție în bani, strânsă în mod necinstit.
    Ce-ar fi daca te interesezi si din alte surse?
    2 Din psalmul 50,draga Maria,ai luat doar ceea ce-ti convine.Ai sarit peste”fa bine Doamne intru bunavoirea Ta Sionului…”
    3 imi pare rau pentru palestinienii tai dar asta nu inseamna ca-i urasc pe evrei.Ce te face sa crezi ca, cunosti foarte bine situatia de acolo?Ai rude acolo sa-ti spuna exact care este situatia?Sau inghiti si tu pe nemestecate ce-ti ofera presa….Vrei sa-i ajuti?Roaga-te pentru ei ca de mila lui Dumnezeu au nevoie si nu de avocati.

    19 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii;
    Prov 23.4; 1Tim 6.17; Evr 13.5; Iac 5.1;
    20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
    Mat 19.21; Luc 12.33-34; Luc 18.22; 1Tim 6.19; 1Pet 1.4;
    21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
    22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
    Luc 11.34-36;
    23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
    24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
    4 Acesta este contextul in care Iisus vb. despre mamona,Iar inghiti nemestecat.

    Apreciază

    • marcel said, on noiembrie 27, 2012 at 4:35 pm

      @Geo esti prea tampit ca sa ti spun ce inseamna Sionul !! Sionul pentru un iehovist ca tine inseamna una ,iar pentru ortodocsi inseamna alta ! tampitule ii lauzi pe icigasii lui Hristos ? IA DE LA ORTODOCSI CEVA :ANATEMA !blestematule!

      Apreciază

  30. Maria said, on noiembrie 25, 2012 at 11:58 pm

    Geo,
    Te tii tare cu coada sus precum capra ,fara sa stii o buche din Ortodoxie .
    Nu va e rusine mai sectantilor sa intrati pe un blog ortodox si s-o faceti pe stiutorii si talmacitorii Bibliei ???
    Ce-i cu „fa bine Doamne intr-u bunavoirea Ta Sionului „???Neaga cumva faptul ca-i vorba de” Ierusalimul cel de Sus „,din cer si nu de pe blocul tau .Ce-mi scrii mie citate din Biblie ,fara nicio explicatie la subiect ???
    „Nimeni nu poate sluji la doi stapani ,”se refera la faptul ca trebuie sa-i slujesti exclusiv lui Dumnezeu si nu sa faci si voia dracului (Mamona ).Ori esti credincios cu tot sufletul si faci voia lui Dumnezeu ,ori slujesti diavolului !!!
    Ai inteles ,sau esti grea de cap ?
    „mamona subst”,asa scrie in dictionarul tau din secta ???
    Pana la urma ai ajuns la concluzia ca mamona este diavolul cel mare ,Lucifer si nu zeul banilor ,cum ai spus
    mai sus .
    Dar ca sa nu mai lungim vorba ,nu-ti mai schimba nik-urile si nu mai comenta pe aici ,dute la ratacitii tai ,si tai-o cat mai repede ,altfel iti pun intrebari ortodoxe la care trebuie sa raspunzi ,ca sa dovedesti cine esti .
    Nu suport ratacitii ,sa se burzuluiasca pe un blog ortodox !!!!

    Apreciază

  31. Geo said, on noiembrie 26, 2012 at 1:03 am

    Maria,ce fel de crestina esti tu?Dictionarul acela de care vb.tu este DEX-ul.Ai auzit de el?
    Se pare ca nu esti pregatita pentru o discutie despre crestinism.Mai studiaza daca vrei sa afli cate ceva.
    Oricum,urat vocabular ai.

    Apreciază

  32. Maria said, on noiembrie 26, 2012 at 2:09 pm

    Geo,
    Ai tupeu ,nu gluma !!!
    De obicei acesti indraciti ca tine ,sunt inspirati de satana sa minta cu nerusinare ,pt ca dracul este
    „tatal minciunii „.
    Daca am auzit eu de DEX ?Dar tu ai auzit de DEX ?
    Eu am DEX-ul (Dictionarul Explicativ al Limbii Romane ),din biblioteca familiei ,editie 1975 ,editat de Academie ,Institutul de Lingvistica din Bucuresti si tin sa-ti spun ,sa citeasca si altii ,ca in DEX ,termenul „Mamona „,
    nu exista ,ci acesti termeni „mamornita si mamos .(chiar de ar exista o explicatie in DEX ,nu-i plauzibila deoarece ,lingvistii nu-s teologi si nu cunosc bine termenii biblici si nici nu pot talmaci precum Sfintii ,cuvantul lui Dumnezeu )
    Dar in „dex-ul” tau din biblia sectanta ,ai mai multi termeni in care rastalmaciti cuvantul lui Dumnezeu .
    Eu vreau sa inchei cu tine si sa-ti iei talpasita de pe blog ,daca mai comentezi ,iti adresez intrebari din
    Ortodoxie sa raspunzi si sa dovedesti ce hram porti pe aici .
    Discutam despre Crestinism numai in termenii Ortodoxiei pt ca Ortodoxia ,inseamna Crestinism .
    Ceea ce faci tu ,nu-i Crestinism ,ci cretinism !!!
    Ai inteles ???

    Apreciază

  33. Geo said, on noiembrie 26, 2012 at 3:52 pm

    http://stirileprotv.ro/special/ashura-sarbatoarea-cu-ritualuri-barbare-oameni-mutilati-si-strazi-inecate-in-sange-galerie-foto.html

    Asa sunt musulmanii pe care-i plangeti voi.

    Esti in post si ar trebui sa-ti pui paza gurii.Ce-ar fi sa-ti inghiti amenintarile?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.