SACCSIV – blog ortodox

Duminica a XXVI dupa Rusalii – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

Posted in PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA, POM DE CRACIUN by saccsiv on noiembrie 18, 2012

Sf. Evanghelie de la Luca 12, 16-21

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu.”

Talcuirea Sf. Teofan Zavoratul
[Efes. 5, 8-19; Lc. 12, 16-21]. Rostind pilda celui ce s-a imbogatit si nu avea de gand altceva decat sa manance, sa bea si sa se veseleasca, insa a fost lovit de moarte, neapucand sa se infrupte din desfatarile asteptate, Domnul a incheiat: ”Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu”. Bogatii, uitand de Dumnezeu, nu se gandesc decat la desfatarile trupesti. Cei ce doresc sa scape de soarta amara a bogatului din pilda, sa nu-si ”adune siesi, ci sa se imbogateasca numai in Dumnezeu”; si intrucat bogatia e de la Dumnezeu, inchin-o Lui atunci cand iti vine si va fi bogatie sfanta. Tot ce iti prisoseste imparte cu saracii: va fi acelasi lucru cu a inapoia lui Dumnezeu ceea ce ai primit de la El. Cel care da saracului, lui Dumnezeu ii da. Unul ca acesta, chiar daca pare a cheltui bogatia, se imbogateste cu adevarat in fapte bune – se imbogateste pentru Dumnezeu, spre a-I placea Lui, se imbogateste cu Dumnezeu, atragand blagoslovenia Lui, se imbogateste de la Dumnezeu, Care pe cel ce a fost credincios in putine peste multe il va pune; se imbogateste in Dumnezeu, nu in sine, caci nu se socoate stapan, ci numai iconom, a carui grija este de a indestula pe toti cei ce vin la el cu vreo nevoie; si se teme sa cheltuiasca ceva pentru sine, socotind asemenea lucru drept intrebuintare nedreapta a avutiei care i-a fost incredintata.

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. INPAI Octavian Goga (@inpaiog) said, on noiembrie 18, 2012 at 2:06 pm

    Noi represalii ale autorităţilor sârbe împotriva Părintelui Boian, Bisericii Ortodoxe Române şi asociaţiilor româneşti in Timoc:

    http://rgnpress.ro/rgn_12/categorii/politic/7517-noi-represalii-ale-autoritatilor-sarbe-impotriva-parintelui-boian-bisericii-ortodoxe-romane-in-timoc-si-asociatiilor-romanesti.html#Scene_1

    Apreciază

  2. abc Marin said, on noiembrie 18, 2012 at 2:22 pm

    Apreciază

  3. STOP RFID 666 said, on noiembrie 18, 2012 at 3:42 pm

    DESPRE RAI

    A fost la Constantinopol un împărat roman pe la anul 814 şi a avut un frate al său după trup.Acesta nu s-a mai însurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios şi, văzând cum trece viaţa aceasta ca fumul şi ca visul, ca floarea şi ca umbra, s-a gândit să se ducă la o mănăstire să se facă călugăr.Şi s-a dus la o mănăstire din munţii Constantinopolului, la apa Şangarului. Şi-a împărţittoată averea lui şi a dat-o la săraci şi s-a îmbrăcat în rasa călugărească, primind numele de Cosma.Iar călugării, ştiindu-l că învăţase carte cu împăratul şi văzând ascultarea şi smerenia lui, l-au pus stareţ; şi a stăreţit timp de 10-12 ani.Apoi a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut mai mulţi ani, iar în una din zile şi-a dat duhul. Şi s-au adunat călugării, care erau aproape trei sute, şi au început a plânge după păstorul lor cel iubit care murise, cu numele Cosma, căci aşa îl chema. Şi stăteau uimiţi şi plângeau pentru căun stareţ ca acela nu avusese mănăstirea de la începutul ei.Dar a murit fericitul Cosma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu, a înviat.Iar când a înviat privea cu ochii, cum stătea culcat cu faţa în sus pe laiţă, în podul casei. Şi cum stătea cu ochii aţintiţi în podul casei, şoptea cu buzele sale încet nişte cuvinte neîncheiate şi neînţelese de nimeni. Şi a stat aşa timp de aproape o zi întreagă. După aceasta a deschis ochii şi,când a văzut pe călugări în jurul lui, a început a cauta în sân.Şi căutând în sân, îi întrebă pe călugări: „Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?” Şi mai trecea oleacă şi iar caută în sân şi întreba: „Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?” Atunci călugării au văzut că el a avut mare descoperire şi au început a plânge, zicând: – Părinte sfinte, dar cum de vorbeşti sfinţia ta acum? Ştii c-ai murit? – Ştiu. – Ştii că de ieri, de pe vremea acesta ai fost mort? Spune-ne nouă, dacă poţi, te rugăm cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore cât ai fost mort? Şi ce pâine ceri de la noi? Ce bucăţi de pâine cauţi în sân? Două bucăţi de pâine uscată.Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi: – Dragii mei, adunaţi-vă aici că am să vă spun câte am văzut şi câte am auzit pe unde am fost şi câte mi-a ajutat Dumnezeu să ţin minte.Apoi a început să le spună aşa:Ştiu că ieri pe vremea aceasta am murit. Şi când am murit, au venit în jurul meu o mulţime de diavoli, care de care mai urâţi. Unii boncăluiau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii urlau calupii, alţii băteau ca nişte câini, alţii croncăneau ca şi corbii, alţii şuierau ca şerpii şi toţi se repezeau la mine să mă ia. Şi spuneau: „N-ai făcut pocăinţă destulă! Ai fost frate de împărat, ai trăit în palate şi încă nu ţi-ai ispăşit păcatele prin pocăinţă la mănăstire. Eşti al nostru!”Şi zicea stareţul Cosma: „Eu, cât am trăit, aveam în chilia mea icoana celor doi apostoli,Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi m-au luat dracii, unii mă împingeau din urmă, alţii mă trăgeau înainte, alţii mă împungeau, alţii mă muşcau şi mă duceau.Iar eu strigam la Maica Domnului şi la cei doi Sfinţi Apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul,să vină, să nu mă lase. Şi m-au dus diavolii şi deodată am ajuns la o prăpastie, o râpă, care nu era mai largă decât atât cât ar arunca un om voinic o piatră, ca o azvâlitură de piatră, dar adâncimea ei era până la iad.Şi se auzeau în acea râpă, în acea prăpastie, mari ţipete, mari vaiete, mari tânguiri. Şi peste toţi care erau acolo înăuntru mergea un râu de foc şi ei strigau: «Vai de noi şi de cei ce ne-au născut pe noi!» Şi dracii voiau să mă dea în prăpastia aceea.Deodată s-a făcut o punte mica peste prăpastie, numai de două degete, dar fără bară. Şi ziceau dracii: «Din două una ai să faci: ori te dăm aici în prăpastia aceasta, ori treci puntea»”.Şi spunea Sfântul Cosma: „Îmi era foarte greu şi una şi alta. De cad în prăpastie, mi s-a spus că aceea este gura iadului şi mă înghite şi nu mai ies. Ca să mă sui pe punte era de asemenea, imposibil că toţi cădeau. Atunci când ei mă târau să mă arunce în flăcări, am strigat: «Maica Domnului, nu mă lăsa!» Şi deodată a apărut o femeie îmbrăcată în alb, ca fulgerul, şi doi apostoli.Erau Andrei şi Ioan Evanghelistul. Şi a zis Maica Domnului către Apostoli: «Ioane şi Andrei, luaţi sufletul acesta din mâinile dracilor şi-l duceţi până la Raiul desfătării». Şi atunci dracii au fugit toţi şi m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută.Şi a zis apostolul: «Nu te teme, frate Cosma, de acum mergi cu noi. Sari pe punte!» Şi au sărit ei pe puntea cea numai de două degete. Şi un apostol mă ducea de mână înainte şi unul mergea şi în urmă şi mă ţinea.Şi-am trecut acea mare prăpastie pe puntea cea îngustă, dar la capătul punţii era un arap care se părea că ajunge până la nori şi avea limba lui de zece metri afără de foc şi ochi de flăcări şi acest arap stătea cu o mână deasupra prăpastiei şi mâna aceea care stătea desupra prăpastiei era umflată ca un stâlp, iar cealaltă era zbârcită şi lungă.Acela, când ne-a văzut pe noi, cu greu s-a dat în lături şi scrâşnea cu dinţii la mine: «Mi-ai scăpat de data aceasta, dar ai să mai vii o dată pe aici». Şi eu, după ce am trecut arapul acela, am întrebat pe Sfinţii Apostoli Andrei şi Ioan: – Sfinţilor ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care stă la capătul punţii aceleia pe unde am trecut? – Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii văzduhului. – Dar de ce are mâna aceea umflată, care o întinde deasupra prăpastiei aceleia? – De-atâtea suflete câte ia de pe punte şi le aruncă mereu în gura iadului. Că veşnic, veşnic vin de pe faţa pământului şi i s-a umflat mâna câte ia de pe punte şi aruncă în iad! – Dar eu, am întrebat, am să scap de el? – Tu ai să scapi, fiindcă ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare şi pe noi. Deci nu te teme de el, căci mergem până la Raiul desfătării.Şi am mers, după ce am trecut pe arapul acela, şi am dat în nişte câmpii verzi cu milioane de milioane de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu mai este pe faţa pământului şi cum nu poate să îşi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald,iar deasupra florilor erau cete-cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa: «Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta».Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor,în mijlocul acelei câmpii am văzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat pe apostoli: – Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care zboară pe aici? – Ai auzit de «Sânul lui Avraam»? – Am auzit în Evanghelie. – Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în «Sânul lui Avraam» şi care au fost drepţi şi milostivi ca el.După aceea ne-am luat rămas bun de la acela care zicea că este Avraam şi am plecat zburând; mergeam prin văzduh cu iuţeala mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu curcubeie de aur, stăteau la porţi şi aveau săbi de foc; la poartă şi pe poartă era,ca şi cum ar răsări soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat cei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan: – Unde duceţi sufletul acesta?Şi a zis Apostolul Andrei: – Avem poruncă de la Maica Domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul desfătării.Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate biserici şi palate ale cerului, şi atâtea minuni se vedeau, încât limbă de om nu putea povesti. Erau pomi care numai pe-o singură ramură rodeau 60-70 feluri de roade.Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort;dar nici pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în colt era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi băuturi scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.Toţi erau de aceasta vârstă, căci la judecată toţi vom învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau cu negrăită frumuseţe psalmi şi rugăciuni.La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altul de aur, la altul de argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atâta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul Andrei: – Domnii mei, aici este Raiul desfătării? – Nu, frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie:
    Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pecei blânzi! Şi de abia am ajuns la pământ şi am întrebat: – Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?Atunci mi-a spus Apostolul Andrei: – N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie?
    În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă duc să vă pregătesc vouă loc.
    Deci aici, frate Cosma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele şi păsările toate sunt după măsura faptelor bune ala fiecarui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul pe faţa pământului cu post, cu rugăciune, cu milostenie, cu viaţă curată, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere. De aceea este departare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune ale fiecarui suflet care a ajuns aici”.Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa merge sufletul, ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe jos.„Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul. Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi şi de alte porţi în forma fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat: – Domnii mei, ce zidiri, ce cetate este aici?Şi au zis: – Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli după Judecata de Apoi.Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat: – Unde duceţi sufletul acesta?Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul: – Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.Atunci ne-au dat drumul şi am intrat. Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat care avea douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici păsăre, nici om, nici fiară,nici îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau: – Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?Şi a zis Apostolul Andrei: – Acest palat este atât de mare, că dacă ar merge un om o mie de ani pe jos, tot nu-l înconjură. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion, şi care-l vor lua Apostolii după Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului.Şi am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un rău care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:
    Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele.
    Şi am întrebat pe Apostolul Andrei: – Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi? – Ai auzit ce zic? Fericiţi cei cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că aici în frumuseţea asta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se vor acoperi fărădelegile.Atunci am întrebat: – Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?Şi a zis: – Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut să sunt păcate sau le-a uitat, nu din rea voinţă, ci din nepuţinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel niciun suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru că auzi ce spune Evanghelia:
    Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.
    Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.Şi spune Sfântul Cosma: – Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol, şi din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo câteva minute şi numai am auzit un glas: „Luaţi pe stareţul acesta de aici şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie de la Mănăstirea Trăian!” Că era mănăstirea de la Alfa apropiată de MănăstireaTrăian cum este mănăstirea noastră, Sihăstria, aproape de Mănăstirea Secu. Şi îndată a venit îngerul Domnului, zicând: – Frate Cosma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării. – Dar unde suntem? – Dacă trecem tunelul acesta ajungem în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. Şi avem porunca să te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfătării.Deci mi-am luat rămas bun de la acei şi toţi îmi spuneau: „Nu te teme, frate Cosma, că tot aici ai să vii, când va fi sfârşitul tău!” Şi m-au luat pe altă cale şi am trecut şapte iezere de munci şi m-au dus de am văzut şi muncile iadului şi am ajuns iarăşi în câmpia aceea unde era Avraam şi ne-am dus la el şi a întrebat Patriarhul Avraam: – Dar l-aţi dus până la Raiul defătării?Iar ei au zis: – Nu, ci până aproape de Raiul desfătării, căci a venit poruncă de la Dumnezeu să-l ducem în trup şi să învie, căci plâng după el fiii săi duhovniceşti!Atunci Avraam a zis: – Dacă se duce înapoi pe faţa pământului şi învie, am să-i dau şi eu ceva.Şi mi-a dat un pahar de aur cu vin şi trei bucăţi de pâine albă, curată. Şi-am băut din vinul acela puţin, şi atât era de bun şi dulce că a trecut în toate simţirile mele, şi ştiu că am mâncat şi o bucată de pâine şi-am zburat din grădinile acelea.Şi am ajuns iarăşi la arapul acela care se lăuda că am să mai trec şi am trecut iarăşi prăpastia aceea mare pe care o trecusem şi deodată m-am văzut în mănăstire şi acum, cum mă vedeţi.Sţiam că patriarhul Avraam mi-a dat trei bucăţi de pâine şi numai una am mâncat-o şi am băut vin acolo în „Sânul lui Avraam”. Însă două bucăţi de pâine au rămas şi ştiu că le-am pus în sân. Aceasta caut eu acum. Vă rog, daţi-mi cele două bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Părintele Avraam, căci ştiam că le-am pus în sân. Şi dacă vreţi, duceţi-vă repede până la Mănăstirea Trăian şi vedeţi dacă monahul Atanasie nu cumva a murit!Când s-au dus fraţii, atunci îl scoteau pe năsălie din chilie. Şi a spus Cuviosul Cosma: – Ştiţi unde se duce Atanasie? Se duce în preajma Raiului desfătării, la acea masă îngerească, căci am auzit că mi s-a spus mie: «Luaţi-l pe acesta de aici, duceţi-l în trup, căci plâng călugării după el şi aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mănăstirea Trăian». Deci să ştiţi că monahul Atanasie s-a dus în locul meu şi se va bucura în vecii vecilor”.Aşa a fost Sfântul Cosma în Rai şi a văzut acolo şi pământul celor blânzi şi lăcaşul drepţilor.Aduceţi-vă aminte de predica aceasta, pe pământul celor blânzi, că fiecare îşi împodobeşte acolo pomul şi masa şi bucatele şi poamele şi păsările, toate, după cum se va osteni în viaţa aceasta ca să facă voia lui Dumnezeu.Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastră este în ceruri. Ferice de creştinul acela care trăieşte pe pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării.Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, numai este frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate şi bucurie şi pace întru Duhul Sfânt.Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică să ne ajute la toţi să ajungem şi noi păcătoşii măcar cât de cât să moştenim „un colţişor de Rai”, cum spune bătrânul Părinte Paisie câteodată la molitfă,numai să nu fim afără de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereşte, să ne chinuim în veci.

    Parintele Cleopa Ilie

    Apreciază

    • daniel said, on noiembrie 19, 2012 at 8:08 pm

      Pai poate ia aminte si fratele Cineva, sa inteleaga cum ca pamantul cel nou nu e aici….

      Apreciază

      • cineva said, on noiembrie 19, 2012 at 11:05 pm

        @daniel

        stai frate usurel ca n-am sustinut niciodata ca pamantul cel nou ar fi aici, ai inteles tu aiurea. Daca chiar te intereseaza ceea ce cred si nu urmaresti numai sa ma ridiculiezi reciteste acea postare. Ceea ce am sustinut si sustin in continuare este ca s-ar putea ca Imparatia lui Dumnezeu si ‘cerul nou si pamantul nou’ de care vorbesc scripturile la Isaia 65:17 (Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte), la Isaia 66:22 (Într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru), la A Doua Epistola a lui Petru 3:13 (Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea) si la Apocalipsa 21:1 (Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este) sa nu fie unul si acelasi loc. Si am spus asta pentru ca anumite profetii par sa indice (sau cel putin asa am inteles eu) ca Imparatia lui Dumnezeu va fi acel palat in care vor intra doar Apostolii si sfintii cei mari pentru a cina impreuna cu Hristos iar ca ceilalti mantuiti de rand vor mosteni ‘pamantul cel nou’.

        Apreciază

  4. Dante said, on noiembrie 18, 2012 at 5:28 pm

    Un inger de doua ori mai mare decit Terra???!!!!
    Nu numai ca au materializat spiritele, dar le-au facut extrem de voluminoase, culoarea ochilor nu or fi observat-o, caci la dimensiunea asta cred ca n-aveau cum sa nu o vada.
    Astia habar pe ce lume sint, si vind gogosi la creduli, probabil vor reveni cu noi dezvaluiri despre „sfirsitul lumii” din 12 – 12 – 2012.

    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  5. crestinul ortodox said, on noiembrie 19, 2012 at 11:55 am

    ce mai arunca spurcatii de masoni cu daruri spurcate la Sfintele Biserici unde se vrea a se face ceva pentru mantuirea oamenilor , un fel de vasiliade …
    dar nu se stie ca sunt puse in pericol insasi zidurile si constructia Acelei Sfinte Biserici unde se accepta astfel de daruri spurcate …
    nu mai acceptati oameni buni , preoti si crestini ortodocsi bani spurcati de la spurcatii de la masoni ce invart roata zimtata iar in mijloc semnul serpilor doau v-uri intersectate .. pentru CELE SFINTE CA DUMNEZEU NU SE LASA BATJOCORIT …
    cereti Ajutorul Lui DUMNEZEU si Insasi Bunul DUMNEZEU VA TRIMITE crestini ortodocsi cu bani curati si BINECUVANTAREA SFANTA
    pentru ca ce este spurcat nu se Sfinteste oricate rugaciuni si binecuvantari ar avea ” ‘geaba ” DACA NU ARE BINECUVANTAREA LUI DUMNEZEU
    amin!

    Apreciază

  6. crestinul ortodox said, on noiembrie 19, 2012 at 5:04 pm

    alelei …
    spurcati de masoni v-am vazut unde va adunati v-as da foc si v-as taia capul …
    sunteti precum serpii ce colcaiti in vagauna intunecata si mi-ati spus sa plec dar va veni alticineva in locul meu care va va taia capu si va va da foc
    va veti topi precum n-ati fi fost vrodata …
    alelei …spurcatilor ce stati pe spinarea noastra aruncand otrava
    intrati in Sfintele Biserici intru ajutorare dar sunteti vipere si soparli care musca spurcand Sfanta Biserica
    insa nu va fi asa la nesfarsit ca sangele lui Iorgovan striga din pamint cerand sa i se faca dreptate SI VA FI DREPTATE INTRU ADEVAR si LUMINA , Intru DUMNEZEU ADEVARAT ,
    amin !

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: