Cum sa spovedim pacatul inainte de a-l savarsi

Preiau articolul Spovedeste pacatul mai inainte de a-l savarsi !

Aparent, nu ai ce spovedi, cat timp nu ai savarsit inca pacatul. Nu trebuie sa uitam, insa, ca cele mai multe pacate se petrec mai inainte in gand, cu mintea, iar abia mai apoi, cu cuvantul si cu fapta. Spre exemplu, la aceasta s-a referit Mantuitorul Iisus Hristos, cand ne-a spus ca „oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea, in inima lui” (Matei 5, 28).

In sine, gandul patimas este un inceput al pacatului, un fel de plan initial de savarsire a pacatului. Descoscoperirea tuturor gandurilor si a pornirilor patimase, in Taina Spovedaniei, este o premisa de baza a vietii duhovnicesti. Este ca si cum am spovedi toate acele pacate care ne asteapta peste zi, inca nesavarsite, dar deja incepute. Astfel, pentru a nu cadea in pacat, momentul cuprins intre „deja inceput” si „inca neimplinit” este momentul ideal pentru a merge la duhovnic, spre Spovedanie.

Un duhovnic, catre Constantin Noica

„A venit la mine un tanar si mi-a cerut să-i fac iertat un pacat. Atunci, l-am intrebat:
– Ce-ai facut?
– Mi-am dat seama ca voi pacatui. Simt ca, in imprejurarile acestea care ma asteapta astazi, chiar nu pot sa nu pacatuiesc. Am venit s-o spun si sa cer iertare.

– Dar cum sa ti-o dau?
– Daca as veni sa-ti spun: „Sunt slab, am pacatuit!”, mi-ai da-o, cu siguranta. De ce nu mi-o dai si cand iti spun: „Sunt slab, nu pot sa nu pacatuiesc”? E mai grava asteptarea decat fapta?

– Poate ca e mai grava, fiindca e urzire a raului.
– Dar toti cei ce urzesc raul si nu au parte de el sunt mai vinovati decat cei care-l savarsesc?

– Sunt, in orice caz, si ei vinovati.
– Exista atunci doua pacate: urzirea raului si savarsirea lui. Vin sa-l spovedesc pe cel dintai.

– Nu, nu sunt doua, e acelasi pacat, dar nu poti sa spovedesti ce e in curs de savarsire.
– Dar e ceva care s-a savarsit, caci am luat decizia pacatului. De ce mi se cere sa ajung si la implinirea lui? …”

In situatia data, imi pare ca este vorba mai mult de o speculatie rationala asupra pacatului, iar nu despre o neputinta reala, precum nici de o pocainta sincera. Cu toate acestea, merita cugetat asupra intamplarii. Asteptarea nu este mai grava decat fapta, atata timp cat exista dorinta si o oarecare rezistenta interioara de a nu cadea. Mai mult, se poate ca cei care planifica raul si nu il mai pot savarsi sa fie mai vinovati decat cei care il savarsesc, insa fara a-l planifica, ci din ispita si inselare. In sfarsit, nu se poate spovedi un pacat nesavarsit, ci doar tendinta spre acesta, inclinarea inimii spre o fapta, precum si gandurile patimase ce stau in legatura cu pacatul respectiv.

Spovedeste pacatul mai inainte de a-l savarsi !

Spovedirea pornirilor catre un anumit pacat, inca nesavarsit, este cel putin ciudata, cat timp nu credem in puterea si realitatea gandurilor. Este nevoie de smerenie pentru a putea sa ne asumam si ceea ce inca nu am savarsit, cu fapta, dar suntem in stare sa facem, avand toata dispozitia interioara spre aceasta.

Zilnic, sa-I spunem lui Dumnezeu pacatele spre care inclinam si pe care credem ca le vom savarsi, caci nimic nu se intampla fara voia Sa, nici macar pacatele. Masura pacatelor lumii este ingaduita de Dumnezeu. Nu in sensul ca El si le doreste, ci in sensul ca El le ingaduie, in virtutea libertatii noastre si, adesea, pentru ridicarea noastra ulterioara, prin pocainta.

Cei mai multi oameni, atunci cand pacatuiesc, nu vor sa auda de Dumnezeu, prezenta Acestuia fiind una incomoda si de nedorit intr-o asemenea situatie. Pentru crestini, insa, prezenta lui Dumnezeu este o binecuvantare, ea trebuind sa fie constientizata in toata vremea, atat inainte de savarsirea pacatului, cat si dupa aceea. Astfel, putem vorbi de o parere de rau inca dinainte de a savarsi un anumit pacat, parere de rau ce echivaleaza cu un fel de Spovedanie, facuta direct lui Dumnezeu.

Aceasta anuntare a lui Dumnezeu asupra unui pacat iminent, facuta printr-o parere de rau anterioara savarsirii pacatului, poate schimba cursul lucrurilor, caci El are puterea de a randui lucrurile in asa fel incat pacatul sa nu mai poata avea loc. Pentru aceasta, o marturisire smerita, de genul „Doamne, voi pacatui, nu pot rezista, ajuta-ma sa nu cad!”, este tot ce asteapta Dumnezeu de la noi, in momentul in care ne cuprinde ispita.

Dumnezeu este aproape de noi tot timpul, pentru a ne oferi ajutorul Sau. Pentru aceasta, mai ales inainte de ispitele puternice, nu trebuie sa uitam ca „cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 27). De multe ori, solutiile alese de El sunt care mai de care mai inedite, mai uimitoare si mai minunate.

Ceea ce tine de noi, in pragul savarsirii unui pacat, este sa-L anuntam imediat pe Dumnezeu asupra celor pe care urmeaza sa le facem, cu smerenie, cu parere de rau si cu nadejdea izbavirii de pacat. Daca vom birui ispita, vom avea parte de bucuria de a fi scapat de implinirea gandului patimas, spre slava lui Dumnezeu. Daca nu vom rezista ispitei, aceasta se va datora slabanogirii noastre sufletesti, pentru a ne fi prilej de smerenie si de pocainta.

Teodor Danalache

Comentariu saccsiv2:

Trebuie neaparat adaugat ca a-L „anunta pe Dumnezeu” despre gandurile noastre pacatoase, trebuie sa se faca tot la taina Spovedaniei, cu mult mai puternica si vindecatoare decat daca am vorbi singuri lui Dumnezeu, fara prezenta duhovnicului, detinator al harului dezlegarii pacatelor.