Saccsiv's Weblog

Marile puteri ale Europei cer: un preşedinte, o viză, o armată

Posted in Statele Unite ale Europei by saccsiv on septembrie 19, 2012

Preiau articolul VIITORUL UE. Marile puteri cer: un preşedinte, o viză, o armată

Miniştrii de externe din 11 state membre ale Uniunii Europene au propus o serie de reforme: un preşedinte ales prin vot direct, un Minister de Externe, o viză de intrare unică în spaţiul comunitar şi formarea unei armate unice.

Potrivit site-ului publicserviceeurope.com, proiectul reformei UE, care propune o centralizare profundă a puterii, a fost publicat în documentul adoptat la şedinţa Grupului privind viitorul Uniunii Europene (Future of Europe group), care a avut loc luni, la Varşovia.

La întâlnire au participat miniştrii de externe din cele mai puternice state din Uniunea Europeană, cu excepţia Marii Britanii: Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia şi Franţa.

Miniştrii susţin că pentru ca Europa să fie un lider global, Uniunea trebuie să aibă o structură puternică şi un preşedinte, care să fie ales în mod direct şi care să desemneze personal membrii unui prezumtiv “guvern european”. Discuţiile vin la scurt timp după declaraţiile lui Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, care susţinea că Europa trebuie să evolueze către o “federaţie de state-naţiune”.

La Varşovia s-a discutat şi comasarea funcţiei preşedintelui Comisiei Europene cu cea a preşedintelui Consiliului European, dar şi crearea unui departament unic de poliţie şi a unei camere speciale a deputaţilor din zona euro, care să se ocupe de măsurile referitoare la măsura unică.

În privinţa unei armate unice, cei 11 reprezentanţi nu au ajuns deocamdată la o înţelegere. “Scopul este de a crea o politică unică europeană de apărare, care să includă eforturile comune în domeniul apărării, inclusiv prin crearea unei pieţe unice de armament. Pentru unele ţări membre ale grupului, acest lucru va însemna în timp crearea unei armate europene unice”, se afirmă în declaraţia finală a discuţiilor de la Varşovia.//

About these ads

113 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. pcmouse said, on septembrie 19, 2012 at 7:44 pm

    astia il cer pe antihrist in loc sa se intoarca la credinta

    Like this

  2. Maria said, on septembrie 19, 2012 at 8:33 pm

    Vai de noi daca se va intampla asa ceva ,nu vom mai avea deloc tara ,va fi sfarsitul nostru ca natiune .
    Cel putin ,sa ne pastram credinta cu pretul vietii ,pt ca aceasta este cea mai mare avere a unui roman ,
    credinta Ortodoxa ,sa nu ne vindem sufletul (pierzandu-ne Credinta Ortodoxa ).
    Acesta este scopul unirii tuturor tarilor intr-o Federatie antihristica ,distrugerea Ortodoxiei prin amestecarea tuturor sectelor cu Dreapta Credinta ,dar nu vor reusi niciodata sa distruga Ortodoxia ,pt ca nu va lasa Dumnezeu .

    Like this

    • cati said, on septembrie 19, 2012 at 9:50 pm

      Maria, chiar nu vad legatura dintre armata europeana, pierderea credintei ortodoxe si distrugerea ortodoxiei. credinta nu ti-o pierzi daca pleci in armata iar ortodoxia nu va pieri din cauza unor secte decat daca fiecare dintre noi ne vom indrepta catre alte secte/ religii. sau iti este frica ca nu vei rezista tentatiei?

      Like this

      • Stefan said, on septembrie 19, 2012 at 10:41 pm

        “chiar nu vad legatura dintre armata europeana, pierderea credintei ortodoxe si distrugerea ortodoxiei. credinta nu ti-o pierzi daca pleci in armata”

        Sa clarificam de la bun inceput cateva lucruri:

        Romanul, este omul drept-credincios de etnie romana, al carui proto-parinti i-au fost dacii, locuitori al acestui pamant de cateva mii de ani.

        Credinta Crestineasca,Pravoslavnica, este elementul central si determinant al neamului nostru – este factorul care face neamul romanesc – NEAM ROMANESC.

        Revenind la comentariul tau:

        Credinta o pierzi extrem de usor plecand la razboi de partea cui nu trebuie si implicit impotriva cui nu trebuie…
        Cu alte cuvinte, Crestinul NU are dezlegare sa se ridice cu arma in mana decat numai cu motiv binecuvantat.

        Totusi problema asta a devenit in veacul acesta mai complexa decat ,sa zicem, acum 1000 de ani si anume datele problemei s-au schimbat intr-un mod ne-natural, putem sa-i spunem ca a devenit chiar o abominatie.
        Cind zic ‘abominatie’ ma refer la ‘neam’, la neamul care este familia ce cuprinde totalitatea membrilor de aceeasi credinta ,etnie, aspiratii ,simtire. Din pacate, punand problema la modul general, aproape ca se poate spune fara a se gresii ca neamul romanesc,actual , deci referindu-ma la cei vii acum , se gaseste la marginea abominatiunii. Actualii “romani” NU sunt ca cei care astazi nu mai sunt, ci aproape ca exact invers.
        romanii ( cu r mic) dorind “o tara ca fara” , fiind hulitori de Dumnezeu, manjind sangele martirilor si eroilor, ne-cinstind Biserica Stramoseasca … isi pierd ca urmare DREPTUL de a avea o tara, adica un spatiu al lor pe care sa se propaseasca si sa-l stapaneasca. Si stapanirea numai Dumnezeu o da, celor care tin legea Lui, ori in alte cazuri celor care sunt “bici” pentru neamurile decazute intru pedeapsa si (poate) indreptare.

        Unica solutie, unica scapare, unicul mod de stavilire a descompunerii acestui neam este practic orientarea gandirii si simtirii -invers- de cum este astazi , recunoasterea greselilor de obste si pocainta la nivel de neam … dar cum spuneau Cuviosii din vechime , ca Filip ce Frumos o sa vina dispre apus cu paispe neamuri si va fi zdrobit … dar si ca dinspre si prin intermediul rasaritului va surveni si izbavirea.

        Like this

      • cineva said, on septembrie 20, 2012 at 12:00 am

        @Stefan

        eu citisem despre un Filip al saselea sau Cel Mare (nu Cel Frumos) care va navali cu o armata de 18 natiuni. Dar nu asta e important, poate ai confundat numarul, ceea ce este important este ca printul Filip al Spaniei (mostenitorul regelui Juan Carlos) este al SASELEA in sirul de Filipi ai Spaniei!

        Am verificat ca sa nu ma insel, este vorba de profetia Sfantului Metodie al Patarelor: “în vremea aceea, când va cădea Turcia, va veni Filip al şaselea cu 18 limbi (naţiuni) şi va face război, cum n-a mai fost niciodată.”

        Like this

      • Maria said, on septembrie 20, 2012 at 5:32 pm

        cati ,
        Ori nu ai citit in intregime comentariul meu ,ori nu ai inteles nimic din ce am scris !
        Mai frate draga ,Globalizarea ,desfiintarea granitelor teritoriale ale statelor ,amestecarea tuturor credintelor (ecumenismul ), cipuirea ,etc ,ce inseamna toate acestea , dupa tine ????
        Dupa mine ,inseamna ,drumul spre antihrist ,nu ca ,eu nu as rezista tentatiei !
        Ce crezi ca eu ma gandesc in mod special la persoana mea ,ca nu voi “rezista tentatiei” (care tentatie )?
        Pana in prezent ,nu detin card cu cip sau fara cip si nu ma dau in vant nici dupa carnetul de sanatate cu cip ,
        deocamdata “stau bine “in aceasta privinta ,dar ,ca fiecare dintre comentatori ,m-am referit la ce se poate intampla in lume si in Europa ,unde este si tarisoara noastra ,daca acesti antihristi ,vor uni toate statele membre UE intr-o putere Supra-statala si ce va mai fi Romania atunci ,cand deja acum cand inca nu s-au unit
        formand SUE ,Romania nu mai reprezinta un stat suveran ci o colonie UE.
        Pe tine nu te” ingrijoreaza” ce vor acestia sa faca ?
        Vezi ca eu am incheiat comentariul ,spunand ca Dreapta Credinta ,Ortodoxia ,nu vor reusi s-o distruga ,
        amestecand-o cu ecumenismul ,pt ca nu va lasa Dumnezeu .
        Stii cum poti pierde Ortodoxia ?Nu neaparat daca treci la secte ,ci amestecandu-te cu ereticii ,fara sa treci la ei .
        Sa le copii obiceiurile ,sa te rogi mai putin ,sa mergi la spectacole sataniste (Lady Caca etc),in biserici sa se modifice slujbele ortodoxe si sa introduca obiceiuri de la catolici sau protestanti ,sa primesti cipul ,etc si tu sa spui ca esti ortodox fara sa treci la secte .
        Ai inteles cum poti pierde credinta ?Ma refer la cei mai putin induhovniciti ,sau cunoscatori ai Ortodoxiei adevarate .

        Like this

      • Stefan said, on septembrie 20, 2012 at 10:23 pm

        Cineva,

        Este clar ca cele scrise se refera la puterea ‘occidentului’ compusa din mai multe ‘limbi’ sau neamuri atunci cand spune ‘Filip’ .
        Totusi interesanta treaba cu Filip al Spaniei, poate sa se refere ,in acelas timp, la fel de bine si la o persoana anume.

        Like this

    • crestinul ortodox said, on septembrie 20, 2012 at 7:28 am

      si cam prin iarna cand va fi zapada afara , va icepe ‘distractia ‘ , nu cu zapada , bineinteles , ci … cu antihristii , slujitorii fiarei !

      Like this

  3. crestinul ortodox said, on septembrie 19, 2012 at 9:25 pm

    11 state , care este oare al 12 lea stat din cate are ce sau ue ?
    al 12 lea stat sunt sionistii , jidovii sau evreomasonii care stau in spatele celor 11 state puternice si cer acestea in numele acestor state aflate sub al lor control ,
    Pentru ce oare ?
    Pentru dictatura sionista , antihristica , instalarea stelei cu sase colturi sau hexagrama , in locul celei cu cinci colturi cum a aratat si spus Sfantul Parinte Arsenie Boca
    “steaua cu cinci colturi va dispare si va apare steaua cu sase colturi …”
    pentru ce aceasta dictatura , pentru intronarea lui antihrist , spurcaciunii celei mari ;
    iar al treilea razboi mondial va fi pornit tot de jidanii , sionistii sau evreo masonii pentru distrugere si in numele pacii vor introna pe fiul pierzarii …
    ma gandeam ca se mai poate amana , dar dupa cum se observa , dracii fara coarne se grabesc si isi respecta agenda de lucru !
    Bunul DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI , Al Sau Sfant Acoperamint sa Ne Apere , sa Cerem ca Romania sa fie Ocrotita intrucat este Pamint Sfant si vom fi ocrotiti daca Avem Adevarata Credinta Ortodoxa si nu fatarnica si altele , caci tot asupra noastra vor veni rele daca continuam sa facem pacate fara sa ne gandim sa ne oprim si sa ne intrebam :oare de ce le facem ?
    Sa avem cainta Adevarata si Intoarcere catre ORTODOXIE , in cuvant si in fapta ,
    Doamne Ajuta la Adevarata Ortodoxie !
    amin!

    Like this

    • crestinul ortodox said, on septembrie 19, 2012 at 9:26 pm

      …Sa ne intrebam oare de ce le facem …?

      Like this

  4. george calin said, on septembrie 19, 2012 at 9:59 pm

    salut,

    admin, cineva cere ajutor:

    http://zoltybogata.ro/am-nevoie-de-ajutorul-vostru.html

    Like this

  5. mishuleu said, on septembrie 19, 2012 at 10:12 pm

    Jumatate de mil de €, “cadoul” francezilor pentru reintegrarea tiganilor care cersesc in strainatate.

    http://stirileprotv.ro/stiri/social/jumatate-de-mil-de-cadoul-francezilor-pentru-reintegrarea-tiganilor-care-cersesc-in-strainatate.html

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 19, 2012 at 10:22 pm

      mari greseli se fac.mari!francezii nu inteleg nimic!inteleg totul prost si complet gresit.scarbele astea de tigani o sa profite la maxim si tot or sa se duca peste ei.uitate cum ranjesc tiganii cand e vb sa plece inapoi in franta.

      si inca ceva.de copii ROMANI din satele alea mai prapadite nu sunt ajutati de nimeni????copii de romani care sunt amarati si care chiar vor sa mearga la scoala sa invete sa ajunga cineva. care nu au un microbuz.
      sunt ajutati maimutele.jegosii si paduchiosii astia care nu vor sa se duca la scoala si sa munceasca.imi pare rau daca supar pe cineva dar mie nu mie teama sa imi spun parerea sincera despre ei.cu parere de rau spun despre ei ca sunt niste jeguri umane.ce trebuie tinute la distanta prin ziduri ca la baia mare si in alte parti.ce nu inteleg europenii lu peste e ca tiganii asa vor sa traiasca ca niste paraziti nu ca nu au de unele sau altele.
      vb asta pt ca sunt indreptatit stand in cartier cu multi tigani.vai si daca ati vedea cate injuraturi spurcate scot din gur acesti “cetateni romani?”zilele trecute mi-am cumparat pizza si un tigan mic de nici 4ani vine la mine si imi spune sa ii dau 3felii de pizza auzi la el spurcaciune mica..ca deh asa ii invata in satra.

      Like this

      • stelian said, on septembrie 21, 2012 at 10:28 am

        @pcmouse
        CHIAR SUPERI CU COMENTARIUL TAU, ai o gandire plina de prejudecati, bre… Se vede frica in tot ce ai scris: ii spui ,,spurcaciune mica” unui copil de 4 ani, care nu are nici o vina pentru faptul ca are un statut social de toata mila si pofteste la o felie de pizza, ca orice alti copii apartinand oricarei etnii si natii… Macar abtine-te sa ii judeci ca doar Dumnezeu vede in inima fiecaruia. Tu, crestinu’ lu peste, ar trebui sa stii ca nu e frumos sa smintesti pe altii cu ce ai tu (sper ca ai mancat bine si ti-a priiit), puteai s-o mananci acasa, ferit de ochii copiilor. daca te nasteai in satra si erai trimis la furat si la cersit nu cred ca mai aveai fitele astea. Toti defilati cu principii crestine dar cand e vorba de un pic de umanitate, preferati sa folositi celeasi clisee proaste cu superioritatea romanilor si lenea tiganilor. Am crescut intr-un cartier de tigani, in care cei mai rai s-au dovedit a fi, pana la urma, romanii… (Sunt roman 100%, ca deja stiu ce clisee ai mai folosi). Nici eu nu vreau sa supar pe nimeni, dar terminati odata cu prostiile astea de Ku Klux Klan. Doamne-ajuta!

        Like this

      • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:36 pm

        stelian de mici acesti copii de tigani nu au nici un pic de bunsimt!intelegi acest termen?oricum nu stau de vb cu un tigan,va stiu ca de scarbosi sunteti in interior

        Like this

      • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:37 pm

        tu nu stai cu tiganii langa tine asa cum nu imi da tu lectii .romanii aia de care vb ca sunt rai probabil se aparau de voi !

        Like this

      • ticalin said, on septembrie 22, 2012 at 3:04 pm

        @pcmouse
        jeguri umane?…Cum asa? Omul este creatia lui Dumnezeu; sau ai uiatat?

        Like this

  6. mishuleu said, on septembrie 19, 2012 at 11:27 pm

    Prea multi “turnatori”. Oficial ANAF, despre sistemul denuntatorului: “Nu suntem pregatiti inca”.

    “Sa nu credeti ca astazi nu se practica, desi nu e oficializata. Sunt suficiente informatii anonime care vin si la Garda Fiscala, si la noi (ANAF – n.r.), care spun despre vecinul, despre cel de peste strada. in general din mediul rural, unde ati vazut ca apar fel de fel de vile frumoase, iar in dreapta si-n stanga casute cu stuf, la mijloc o vila mare. Sunt fel de fel de situatii (…) in principiu, orice sesizare trebuie controlata daca are un anumit grad de adevar in ea. Noi nu avem oameni suficienti sa controlam ceea ce este vizibil din ceea ce consideram noi ca este evaziune”, a explicat vicepresedintele ANAF.

    http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/prea-multi-turnatori-oficial-anaf-despre-sistemul-denuntatorului-nu-suntem-pregatiti-inca.html

    Like this

  7. mishuleu said, on septembrie 19, 2012 at 11:33 pm

    Ce au vazut trei copii la televizor, in timp ce se uitau la desene animate. Mama lor a inlemnit.

    Filmul de desene animate era difuzat de Disney Channel, post pe care femeia il receptiona cu ajutorul unei antene satelit.
    Ea a inregistrat emisiunea, apoi a pornit imaginile si i-a lasat pe micuti, in varsta de 1 an, 3 ani si 5 ani, sa se uite la televizor, in timp ce ea avea treaba prin gospodarie.
    Dupa 6 minute, cand s-a intors, mamica a vazut ca in loc de desene, Disney Channel difuza secvente printr-un film porno.

    http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/ce-au-vazut-trei-copii-la-televizor-in-timp-ce-se-uitau-la-desene-animate-mama-lor-a-inlemnit.html

    Like this

  8. mishuleu said, on septembrie 19, 2012 at 11:36 pm

    Cel mai teribil secret de familie. Ce a descoperit o femeie despre sotul ei, la moartea acestuia.

    Valerie Spruill, acum in varsta de 60 de ani, a fost crescuta de bunici inca de la varsta de 3 luni. Mama ei o vizita ocazional, iar despre tata nu a stiut niciodata nimic.
    Dupa ce a crescut, ea l-a cunoscut pe Percy, un sofer de camion, cu care s-a maritat. In anul 1998, sotul ei a murit si atunci a aflat un secret de familie ingrozitor: Percy era de fapt tatal ei biologic.
    Adevarul i-a fost spus de unchiul ei si relatia de rudenie a fost confirmata si de testele ADN. Valerie este insa convinsa ca Percy stia foarte bine ca este tatal ei, dar a refuzat sa-i spuna. Cei doi au impreuna 3 copii si 8 nepoti.

    http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/cel-mai-teribil-secret-de-familie-ce-a-descoperit-o-femeie-despre-sotul-ei-la-moartea-acestuia.html

    Like this

    • ploiesti said, on septembrie 20, 2012 at 3:03 am

      asa se intampla cand nu se respecta canoanele!!!: intre soti nu trebuie sa fie mai mult de 8 ani,explica acest caz chiar sfantul Ioan Gura de Aur

      Like this

  9. mircea.v said, on septembrie 20, 2012 at 12:13 am

    http://news.yahoo.com/blogs/sideshow/mom-sues-polices-she-arrested-letting-her-kids-134628018.html

    Cam asa va fi cu politia pe viitor. Ma mir ca nu au arestat si copiii, ca astia aresteaza si copii de 4 ani.
    Democratie, libertate, drepturile omului…

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 20, 2012 at 12:33 am

      incredibil..tara marilor drepturi s-a transformat in totalitarism.mai era un roman in varsta care a fost arestat ca si-a facut tuica.fratilor asa ceva se intampla in filme sf cand ma uitam acum cativa ani..dar de abia acum vad ca de fapt “ei”ne pregateau mental pt viitorul adica prezentul de azi .de fapt ne atentionau in filme ce o sa faca ei in viitor..

      Like this

  10. lastun said, on septembrie 20, 2012 at 2:30 am

    Mai frate pcmouse si alti asemeni lui chiar daca unii tigani sant asa cum sant, de ce tu si alti oameni aveti atata ura pe tiganii ? Nu inteleg. De ce esti asa nervos pentru pacatele altora sau faptele unor tigani. Si ei sant oameni. Poate daca sistemul comunist si post decembrist le-ar fi dat mai multa atentie si iar fi integrat in societate nu s-ar fi ajuns aici.
    Daca compari unele lucruri dintre tiganii si romani vei vedea ca poate romani sant mai rai si au pacate mai mari ca tiganii. Sa iti dau doua exemple:
    1. Fetele si femeile-tigancile traditionale umbla cu fusta, batic acoperite peste tot iar la multe fetele si femei romance ce vezi picioare, funduri si sanii haine cat mai scurte si stranse sa crape si sa se vada toate formele anatomice ale corpului, ele vor ca tineri si barbati sa le vada tot corpul sa arate cat de “frumoase” sant=cat de doritoare de a atrage persoane pentru desfranari sexuale. Eu cand vad o tiganca nu ma deranjeaza vizual ( indemnandu-ma la ganduri desfranate si desfranare). Dar cand trec pe langa unele romance trebuie sa ma uit la asfalt sau la cer ca sa nu imi manjesc ochi si mintea cu desfranare vizuala fara voia mea. Asfaltul a devenit cel mai bun prieten al meu cand ies afara din casa. Sau poate sant eu mai slab si alti tari ?

    2.Iar ce este extrem de grav. Fetele si femeile-tigancile traditionale nu isi avorteaza=ucid copii inainte sa se naste de aia au cate 4,5,6,7,8. 9.10, poate ii dau la alti sau ii vand copii, dar nu ii omoara, mici tiganusi traiesc si se bucura de viata. Dar ce fac unele romance voi 1= unu sau maxim 2 = doi copii pe la 30-35-37-40 de anii !!!???!!! cand deja li sa scarbit cate desfranari sexuale au facut si hop hai so puna de o nunta ca ii place unu pentru maritis, asta dupa ce or fi avand vreo 50-100-500- sau 1000 de tineri si barbati pentru placerile carnale. Si hop vrea si 1= unu sau 2= doi copii, ranita la inima de mamele care isi plimba copii. Si Hop se pun sotii cu ”experienta sexuala” sa faca copii, si i dau bataie 1 luna 2-3-4, ani uni, hop ceva nu merge, hop hai la doctor, hop e devina ea, ba hop poate ca e devina el, dai analize peste analize, doctori peste doctori si spitale peste spitate(paranteza bai mai mult uni roamani apeleza la fertilizare in vitro stiind sau nestiind saraci ca vor avea un copil sau nu sau (cel mai probabil nu) si alti 30 au cazut=au fost omorati testelor din eprubeta ( o fi bine asa ? eu cred ca nu) inchid paranteza ) si “plang si plang” saraci insuratei ca nu pot avea si ei un micut sau o micuta sa le ofere ” dragoste de parintii” si hop dupa un timp isi amintesc in gand ca” exista Domnul Hristos, Maica Domnului Sfinti si ingeri lui Dumnezeu”. Regasesc credinta si biserica lui Hristos. Hop baga acatite si pomelnice cu SACU, Hop baga un duhovnic, ca poate asta o fi, Hop baga rugaciune, carti sfinte, hop iar baga acatiste paraclise iar hop iar mai baga o tona de acatiste pe la biserici si manastiri si plansete si lacrimi amare si hop aude de un preot sau calugar mai iscusit sau imbunatatit si hop la el si le spune ca de curand au REVENIT la Hristos si MULT MULT MULT doresc un copil si ar face orice sa aiba macar 1= un copil. Si dupa ce ii cerceteaza viata la amandoi calugaru sau preotul iscusit sau imbunatatit vine HOP lovitura ani si ani si anii de zile va-ti spurcat trupul si sufletul cu destrabalari si desfranari sexuale voi mai santeti vrednici de a avea un copil care este dar de la Dumnezeu pentru familie, voi mai vreti copil dupa ce ani si ani la randu Dumnezeu a strigat la fiecare separat prin diversi crestini ortodocsi ca e mare pacat sex-ul si destrabalarile sexuale si avorturile, voi mai vreti 1= unu copil cand calareati zeci si sute de parteneri sexuali si ziceati ca in veac nu va iesi viata si copii din fiecare. Chiar daca ai revenit la credinta crestin ortodoxa si o practicati si acum santeti pe drumul spre mantuire, Dumnezeu nu va mai pune o noua viata in familia voastra adica un copil pentru ca ani ani de-a randul va-ti desfatat in placerile carnale. Dumnezeu va dat copii da ia-ti avortat-omorat si va-ti stricat si distrus trupurile voastre care acum nu mai pot face copii dupa kilograme de anticontraceptive. Nu veti avea niciodata copii din sangele vostru. Neamu vostru la voi doi sa terminat aici. Dumnezeu nu mai vrea sa dea vreo noua viata prin voi. Sa va fie voua de ajuns sa va mantuiti daca va straduiti mult pana la sfarsitul vieti voastre. Si ca sa nu plecati nemangaiati si scarbiti de aici daca chiar vreti 1= unu copil sau copii vedeti ca orferinatele sant pline.

    Nu stiu cati copii avortati de tiganii sant in iad (sau unde io fi pus Dumnezeu) stiu ca sant
    în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi.
    in perioada 1990 – 2008, aşadar în 19 ani, se ridică la 7.259.596.
    http://www.culturavietii.ro/2011/02/21/romania-libera-despre-situatia-demografica-avort-si-politica-in-domeniul-natalitatii/#.UFpEeVFcjIM
    din 1967 pana in 2012 cred ca sant vreo 15-20.000.000 de MILIOANE sigur 100 la 100 si toti sant in iad(sau unde io fi pus Dumnezeu) sigur stau in intuneric si plang si isi blestema parinti la Dumnezeu sa le de-a multe probleme si necazuri pentru ca iau lipsit de viata si cred ca multi daca nu chiar foarte multi sant copii de romanii, ca pe copii tiganilor cate 5-6-7-8-9-10 copii de familie se bucura de viata si cred ca Bunul si Mult Milostivul Dumnezeu o sa aiba mila si o sa ii indrepte pe tiganii pe calea cea buna. Ca Dumnezeu doreste binele tuturor fie ei tiganii sau romanii.
    Nu ii mai ura pe unii tiganii ca fac cea cea fac ca e nimic fata de 15-20.000.000 de MILIOANE copii avortati-ucisi. Cred ca uni sau poate multi dintre cei avortati=omorati puteau sa schimbe Romania chiar si pe tiganii si pe romanii. Una e un popor de 19.000.000 romanii si alta era un popor de 40.000.000 de milioane de romanii Dumnezeu ar fi avut grija de toti cum are mereu pentru cei care doresc sa traiasca o viata crestin ortodoxa. Vezi si vedeti ca MULT sange ineaca Romania de copii avortati=omorati, decat de tiganii si de victimile tiganilor. Si tine si tineti minte vorbele si profetia parintelui Arsenie Boca ca tiganii ne vor conduce, si o sa te revolti sau o sa va revorltati ca de ce, nu se poate, hua tiganii. EEEEEEEEE mai frati cretini ortodocsi daca 15-20.000.000 de MILIOANE, 100.000 puteau fi candidati pentru presedinte si cei care conduc tara.
    Iar Lui Dumnezeu i-au ramas doar cei 5-6-7-8-9-10 copii de tiganii din familie de tigani. din care sa aleaga ca conducator al unor romani patati cu sangele a ZECI de MILIOANE de copii avortati=omorati.

    Cine sant oare mai vrednici sa conduca Romania tiganii sau frati nostri romanii ? Mai e nevoie sa spun o data ce a zis Parintele Arsenie Boca despre cine va conduce Romania ? Situatia o arata.

    Si frate crestin orodox pcmouse si alti daca muriti azi sau acuma ce se alege de cel ce are Ura fara de margini fata de tiganii. In iad va sta in veci. Ura nu este crestina. Cititi carti crestin ortodoxe despre dragostea lui Dumnzeu pentru oamenii si despre dragostea (duhovniceasca)a oamenilor fata de oameni si mai treceti pe la spovedit si intrebati preotul duhovnic cum sa scapati de ura.

    …iar daca dragoste nu ai, nimic nu ai. (e un verset din biblie nu stiu care). Doamne ajuta-ne.

    Like this

    • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 4:43 am

      Eu știu că este din „Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda, dar în conținut exprimă mesajul biblic, ce-i drept, în sensul adâncimii mistice, nu al emotivismului superficial lumesc.

      Like this

    • cineva said, on septembrie 20, 2012 at 7:38 am

      @lastun

      Ai dreptate frate. In principiu. Adica ura este necrestineasca, condamnata si pedepsita aspru de Dumnezeu. Pentru ura vom da seama mai mult ca pentru altele.
      Dar ura romanilor fata de tigani este o neputinta.. cati suntem sfinti ca sa iubim pe cei care ne fac rau, ne jefuiesc si omoare dintre ai nostrii? Cati suntem sfinti ca sa facem bine celor care ne batjocoresc, mint, fura, nu muncesc niciodata si traiesc mai bine decat noi? Nu stiu cate alte neamuri au mai avut de tras de pe urma tiganilor ca romanii. Si de ce? Pentru ca au fost milosi si ingaduitori si nu i-au omorat sau izolat in ghetouri asa cum au facut alte popoare. Eu nu incurajez ura, o condamn, dar ca orisicare roman stiu ce inseamna tiganii si ce rabdare de inger iti trebuie ca sa-i tolerezi.
      Si haide sa nu exageram cu calitatile lor.. Femeile lor se acopera cu fuste lungi? Pai ce folos daca se pisa din picioare ca vacile in plina strada? Iarta-mi vulgaritatea dar aceasta imagine pe care am vazut-o candva m-a marcat pe tot restul vietii…
      Tigancile nu avorteaza, de acord. Dar oare nu avorteaza ca sunt impotriva avortului sau ca pur si simplu le e mai usor asa? Copii mai multi inseamna cersetori si hoti mai multi in familie, adica venit mai mare. Si oare Dumnezeu a zis doar sa facem copii? N-a poruncit oare sa-i si crestem si sa facem din ei oameni?
      Eu zic sa nu mai romantam problema tiganilor ca nu ne ajuta cu nimic. Numai o abordare corecta si realista ne-ar putea ajuta sa gasim o solutie pentru iesirea din impas.

      Like this

      • Maria said, on septembrie 20, 2012 at 5:38 pm

        Corect!!! :)) :))

        Like this

      • Stefan said, on septembrie 21, 2012 at 2:12 am

        De acord si in privinta tiganilor si in privinta amestecarii singelui.

        Like this

    • Cosmin M said, on septembrie 20, 2012 at 8:41 am

      Mare adevar graiesti.
      Multi din copii avortati erau Sfinti iar asta o spune si Parintele Arsenie Boca cand la el vine o femeie ce avea cateva zeci de avorturi si ii spune parca ca nu o iarta pentru ca doi din ei erau Sfinti. Cat bine putea face unei natii un singur Sfant ? dar mii de sfinti cati probabil au fost omorati prin avort? Copii avortati nu merg in iad ci intr-un loc anume si de acolo striga catre Dumnezeu, iar Dumnezeu cere sangele lor din mana parintilor. Daca parintii se caiesc copii sunt sloboziti de acolo si se mantuiesc dar merg tot intr-un alt loc fata de oamenii care au trait in aceasta viata pentru ca mantuirea copiilor nu e prin fapte si prin urmare recompensa lor nu e asa mare.

      Doamne pedepseste-ma pentru pacatele mele in aceasta viata trecatoare ca sa nu platesc dincolo vesnic.

      Like this

    • Cosmin M said, on septembrie 20, 2012 at 8:50 am

      Nici mie nu imi plac tiganii dar nu ii urasc. Stiti cum spun Sfintii: Nu am lasat sa apuna soarele sa am ceva asupra cuiva sau sa aiba cineva asupra mea.

      Like this

    • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:33 am

      cine zis de ura neaparat?este o realitate!trezeste-te!tu stai cu tigani in curte?nu imi vb ca si cum ai fi pe o treapta mai sus.am impresia ca te uiti prea mult la tv.zi de zi zi de zi sa stai si tu cu jigodiile in curte.se vede ca habar nu ai ce inseamna prigoana tiganeasca.cand vei sta si tu in tiganie sa vb!
      nu face comparatie intre tigani si romani!!!sub nici o forma este o alta natie o alta rasa.bineineteles fiecare are varfurile sau uscaturile ei.dar cu acesti jegosi stai in tensiune mereu.efectiv ca si cum ai fi la parnaie si trebuie sa iti calculezi orice miscare!nu se compara cu vecini romani!

      Like this

    • nea Anderthal said, on septembrie 21, 2012 at 5:40 am

      @lastun
      Mai adauga la lista ta urmatoarele:
      1)tiganii isi invata copii sa fure,sa cerseasca,sa minta ,etc,orice numai sa nu munceasca!
      2)tigancile, indiferent cum sunt imbracate, sunt vulgare!Imi amintesc ca in copilarie vedem tiganci ,cu fuste lungi,care odata ‘provocate’ isi ridicau fustele sa ne “spurce”..etc
      3) tigancile tinere “zboara din floare in floare..’.Doar la corturari se mentin ‘sigilate’ ptr. ca este obiceiul sa se cumpere mireasa,etc.Daca este “desigilata’ atunci este trimisa acasa si se primesc banii inapoi si se adauga si “plata ptr. rusine”..etc
      4) din cazua tiganilor si lipsei de justitie din tara romanii au devenit asa cum sunt.
      ps: lista e lunga dar n-am chef sa continui,sper ca ai intele sce am vrut sa spun..

      Like this

      • stelian said, on septembrie 21, 2012 at 10:38 am

        prin modul tau de gandire esti mai departe de Dumnezeu decat cel putin 50 de tigani pe care-i stiu… Vezi ca suntem in 2012.

        Like this

      • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:41 pm

        stelian cel la care va rugati voi tigani e dracu.daca suntem in 2012 care e problema cumva v-ati emanicpat si nu stim?cumva nu mai furati?

        Like this

  11. ploiesti said, on septembrie 20, 2012 at 3:10 am

    @lastune adica tu te faci ca nu vezi ce tot universul vede? sa ti spun ca si sfintii spun ca tiganii sant perversi? vezi sfantul de curand canonizat Varlaam !! nu ma intereseaza cat sant de buni si de foarte buni dar sa fie buni si cei mai buni in tara lor,ca din punct de vedere crestin relatiile interrasile (sexuale)sant interzise,au alta cultura mult mai perfecta decat a tuturor tarilor,au fustele cele mai perfecte..dar nu ma intereseaza !! du te tu cu ei in tara lor si performati acolo,lasati pe altii in prostia lor si nu i mai iluminati voi cu calitatile voastre perfecte ca noi tot prosti ramanem nu ne puteti ajuta,duceti va voi in tara voastra si fiti nr 1 si toti o sa va aplaude

    Like this

    • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 4:41 am

      Ideea că o căsătorie între persoane de rase diferite nu este permisă nu este Ortodoxă. Noi aici trebuie să avem dreapta socoteală, nici amestecul distrugător dintre neamuri și religii promovat de elitele evreiești, dar nici exclusivism rasial nu sunt din Ortodoxie, ci două extreme de care trebuie să ne păzim ca să avem dreapta socoteală.

      Like this

      • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 4:44 am

        În fond, Domnul ne spune în Sfânta Scriptură că toate neamurile sunt de acealași sânge, din aceeași plămadă, nu? Deci duhul lor este cel care le diferențiază, spiritualitatea, nu puritatea sângelui. Evreii cei căzuți gândesc în termeni aceștia, ai „purității sângelui”.

        Like this

      • cineva said, on septembrie 20, 2012 at 7:07 am

        @Prahovean

        Imi pare rau dar am sa te contrazic: Ideea amestecarii raselor nu este numai ne-ortodoxa ci a fost dintotdeauna contrara vointei lui Dumnezeu. Dupa separarea limbilor si raselor la turnul Babel, Dumnezeu le-a asezat la distante uriase tocmai pentru a nu se intalni si re-amesteca. Abia sfarsitului de istorie ii este caracteristica reamestecarea prin ridicarea (din nou) a Babilonului omenesc. Insa noi nu ne ferim de amestecare precum evreii sau alte popoare, pentru a ne pastra superioritatea si puritatea ‘de rasa’, ci pentru a nu ne amesteca cu pacate straine pentru care vom da socoteala la Judecata de Apoi cand vom fi judecati pe popoare.
        Da, toate neamurile AU FOST la origine din acelasi sange insa de atunci unii s-au dedat la canibalism, altii au fost si sunt vrajitori din neam in neam iar altii au imbratisat ortodoxia de doua mii de ani.

        Like this

      • ploiesti said, on septembrie 20, 2012 at 2:46 pm

        @prahovene ,nu e o idee ca nu se casatoresc rasele diferite ! la tine este idee !! asa spune sfantul Ioan Gura de Aur in omiliile sale foarte clar !! numai sa citesti daca iti face placere! dar se vede cu siguranta ca ti plac negresele !! eu am spus din punct de vedere crestinesc ,dar si stiintific s a dovedit ca din incrucisarea raselor ies copii mai putin rezistenti ! eu citesc de putin timp pe blog dar mi se pare ca e crestin ,ori tu nu ai treaba cu crestinismul ci cu ideile tale ! daca te intreaba cineva sa nu te faci de rusine :in sua tara tuturor posibilitatilor de abia in 1968 s a dat voie civil la casatoriile interrasiale si cu asta am incheiat subiectul te rog nu e crestineste sa palavragim eu ti am spus ce explica sfintii si cu asta gata vrei sa pricepi bine daca nu tot bine ,nici incrucisarea de plante nu e crestineasca,nici la animale intre rase diferite ca sa iasa mai mult lapte bla bla dar comentariul nu este numai pentru tine care nu poti intelege ca e greu pentru tine ci si pentru altii care s mai moi in cerbice (adica mai intelepti)

        Like this

      • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 3:24 pm

        Văd clar cum unii au tendința de a gândi binar, la modul: „Ăsta e binele, iar opusul e răul. Scurt și la obiect.” Iar dacă le spui să caute echilibrul, te acuză că ești în extrema opusă de care sunt ei, evident fiind „răul” aceea. La o adică, dacă ne-ar aduce Dumnezeu împreună, m-aș căsători și cu o negresă sau o mongolă, dacă este Ortodoxă și ne-a adus Dumnezeu împreună. Apoi, hai să o luăm așa: Câți dintre români sunt „puri”, „români verzi”? Câți greci, bulgari, ruși, unguri, ca să nu mai vorbim de vechile popoare migratoare nu a trecut pe aici? E ușor să spui „Românii sunt de nobilă moștenire dacă!” sau „daco-romană!”. Slavi, pecenegi, cumani, germani, iar dacă o luăm pe vremea dacilor, vom vedea că nici ei nu erau „puri”, ci, la venirea romanilor, în actuala Românie trăiau nu numai dacii, ci și sciții (inclusiv Sarmații), de aceea și chema Dobrogrea Sciția Minor, iar Sciții nu erau traci, ci de neam iranian. Numai câți români au numele de familie „Rusu”. Nu a spus și Petre Țuțea că popoarele Europei sunt progenitura unei corcituri? „Impuritatea sângelui” de la noi de care eu sunt convins nu o văd ca o stricare, ci ca o întărire a neamului. Apoi, dacă e să nu „spurcăm cu păcate străine”, apoi, fraților, hai să promovăm incestul, ca să nu mai luăm păcate străine. Eu, din câte știu, știința de multă vreme a dovedit mult și bine că tocmai amestecarea, nu segregarea rasială, duce la indivizi mai puternici. Iarăși, de ar fi așa, nu ar fi oprite căsătoriile dintre frate și soră. Apoi, de nu ar fi fost acest amestec între neamuri, poporul român nu ar fi existat. Și evident că eu nu cred ideea aceea de sorginte filetist-neo-păgână că noi nu suntem urmașii Romei, ci dacii care sunt strămoșii Romei și au fost aici de la începutul lumii. Pentru că este clar împotriva minimului bun simți al cuiva care cunoaște niște lucruri, în special din lingvistică. Acela este instinctul brut al legăturii cu pământul, de care se simt legați. Într-adevăr, legătura exista, este puternică, nu promovez emigrarea, dar, frațiile voastre, să nu absolutizăm. Oricât de dragă ne-ar fi patria aceasta, nu trebuie să uităm că adevarata noastră patrie trebuie să fie Cerul. La nivel micro amestecarea neamurilor este inevitabilă, important este ca aceasta să nu fie masivă, adică invazivă, și să fie numai, strict între Ortodoxi. Important este ca duhul, spiritualitatea neamului să supraviețuiască. Căci, uite, s-au produs puține schimbări din perioada interbelică și până azi, pe plan etnic, în afară deportarea românilor din Basarabia și Bucovina în Siberia, dar uite că neamul este pe moarte. Pentru că ne pierdem sufletul românesc, bucată cu bucată. Am ajuns niște ucigași de prunci, suntem ca o fiară bolnavă de rabie care e atât de feroce, că se devorează pe sine. Acolo trebuie lucrat, căci acolo suntem căzuți și, sincer să fiu, numai un miracol de la Dumnezeu ne mai poate salva. Uite, și Ceaușescu era „naționalist”, „patriot”, și demola bisericile! Să nu cădem în filetism și alte lucruri străine de Ortodoxie. Eu m-aș căsători și cu o negresă sau o mongolă, dacă e Ortodoxă, dar nu m-aș căsători cu o româncă care nu e Ortodoxă. Am spus. Eu nu susțin o „poziție tare” sau alta, ci caut să vă atrag atenția că se poate devia de la calea cea dreaptă nu doar într-o parte, din în mai multe, chiar opuse între ele, fără ca vreuna din căderi să fie intrinsec mai mică ca cealaltă.

        Like this

      • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 3:29 pm

        Legat de țigani, nu sângele lor ca atare e spurcat, ci sufletul lor. Sângele ce poartă păcatele strămoșilor este un suport, o planșeu, nu în sine rău. Dovadă că destui români s-au „țiganizat” astăzi, cocalari și alte alea, fără să aibă deloc sau puțin sânge țigănesc. Ba chiar mai mult, disprețuiesc în continuare pe țigani, și pe ei nu se văd că s-au țigănit. Precum am mai spus, să ne uităm la suflet înainte de trup, căci sufletul are întâietare, iar dacă e adevărat la nivel individual, trebuie să fie și la nivel de neam. Nu negăm trupul, nu îl disprețuim, că nu suntem rătăciții gnostici sau alte alea, ci Ortodoxi, dar nici nu îi dăm întâietate: căutăm calea cea dreaptă între două căderi opuse. Neamul românesc trebuie să își regăsească sufletul. Fără asta, oricât de puri am fi rasial, suntem pierduți.

        Like this

      • Maria said, on septembrie 20, 2012 at 5:46 pm

        Prahovean,
        Tiganii sunt neamuri ,din neamul lui Ham ,fiul lui Noe ,cel care a fost blestemat impreuna cu toate neamurile ce se trag din el (Ham ),pt pacatul savarsit de acesta ,parandu-l pe Noe la fratii lui .Citeste in Sf Scriptura .
        Tiganii = neam blestemat .Nu muncesc ,umbla cu cortul ,fura tot ce gasesc ,dau in cap la oricine ii supara cu un cuvant ,etc etc .

        Like this

      • gil said, on septembrie 20, 2012 at 5:50 pm

        @prahovea ? ce echilibru vreu tu ? intre ce vrea Dumnezeu si ce vrei tu? am vazut ca ti sa spus ca Dumnezeu interzice casatoriile intre rase diferite si tu bati campii cu dreapta socoteala? ma tu esti dus rau! si un om simplu care nu stie legile lui Dumnezeu si ar face cruce cand fata lui alba s ar casatori cu un negru !! adica tu ii spui lui Dumnezeu ca a dat o lege fara dreapta socoteala? mai tu esti prea bolnav si vorbesti numai hule si cuvinte fara noima ! tu ai citit ce ai scris? mi se pare ca ne pierdem grav timpul cu tine ! tu comentezi legile lui Dumnezeu si i ceri sa faca un pas inapoi sa te lase si pe tine sa ciupesti o asiatica? vrei binecuvantarea mea sau a celor ce comenteaza ? ce te plangi ca Dumnezeu nu are o dreapta socoteala? te blestemi singur jignind pe Dumnezeu ca a venit sa ti dea legi sa te mantuiesti si tu l inveti sa dea legi sa ti placa tie? du te rapid la un doctor pana nu se scumpesc medicamentele,repede

        Like this

      • cineva said, on septembrie 20, 2012 at 6:14 pm

        @Prahovean

        Iarta-ma frate dar o dadusi cu bata in balta. Aveam respect pentru parerile tale dar daca zici ca “fraților, hai să promovăm incestul, ca să nu mai luăm păcate străine” imi dau seama ca mai ai inca multe de inteles. Adica namestecarea pacatelor de neam nu se poate face decat prin pacate impotriva firii? Si apoi asta n-o zic eu, sfintii zic asa. N-as indrazni sa-mi dau eu cu parerea in probleme atat de inalte. Insa bag seama ca esti infectat de ideile straine ale zilelor noastre, conform carora “amestecarea, nu segregarea rasială, duce la indivizi mai puternici”. De unde o scosesi pe asta? Din manualele de evolutie ale lui Darwin? Indivizii puternici sunt facuti de Dumnezu potrivit credintei parintilor si neamului din care se trag. Pentru ca pacatele se mostenesc, si odata cu inmultirea zestrei de pacate, se slabanogeste si neamul. De-aia nu mai trebuie sa luam si pacate straine. Le avem destule pe ale noastre.

        Like this

      • Stefan said, on septembrie 20, 2012 at 9:50 pm

        Prahovean, frate, si eu te contrazic.

        Like this

      • agerstress said, on septembrie 21, 2012 at 1:06 am

        @Maria,
        Multumesc pentru aceasta revelatie pe care tocmai ai postat-o. E “veriga lipsa” pe care o cautam de multa vreme pentru dezlegarea misterului neamului tiganesc si era chiar sub nasul meu… Cum de n-am reusit sa fac legatura?
        Stiam ca orice ortodox ca omul a fost facut dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Stiam la fel de bine ca Chipul Lui Dumnezeu nu putea fi intunecat (sau, poate indrazneste cineva sa afirme contrariul???), prin urmare, nici omul nu avea de ce sa fie intunecat la chip. Atunci de unde sa vina oare intunecarea aceasta daca nu de la o unire a stramosilor acelui neam cu intunericul in fapta si-n simtiri? Partea cea mai trista e ca tiganii de azi au uitat de mult cauza si au ajuns sa-si faca o identitate din efect, din “culoare”… si mai mult decat atat, ca sa-si taie si ultima crenguta de sub picioare, au ajuns chiar sa-si faca o asazisa “cultura” sau “traditie” din obiceiurile rele mostenite. Asta-i greu blestem! Indiferent cat ar fi de greu insa blestemul acesta, totusi, Dumnezeu nu i-a decazut din statutul de om asa cum interpreteaza de pilda, evreii ci a lasat doar loc pentru o deosebire. Singura decadere de o asemenea gravitate se va intampla numai cu aceeia dintre oameni care vor primi semnul fiarei pe fruntea lor sau pe mana drepata. Toate celelalte caderi sunt reversibile prin smerenie si pocainta cu tot ceea ce presupun acestea. Prin urmare si noi vom fi intrebati de ce nu am indreptat ceea ce era la-ndemana noastra sa indreptam si ne-am multumit sa emitem judecati in stanga si-n dreapta. Un adevarat ortodox nu cauta sa afle/inteleaga adevarul pentru a-si condamna aproapele ci pentru a-l intelege (pe aproapele si nu numai…) si pentru a afla o cale de a-l ajuta cu adevarat.
        Acum, fara a ne erija in vreo “rasa superioara” pe motiv de culoare, suntem datori sa-i intelegem si sa-i ajutam dar nu in sensul sa-i ducem in spate, asa cum gresit inteleg toti binevoitorii de ocazie (vezi occidentul) ci in sensul sa-i aducem cu adevarat la ortodoxie, la un mod de viata cinstit, spre salvarea sufletelor lor. Unii dintre ei fac deja de la sine eforturi in aceasta directie si am toata stima pentru aceia. E GREU, stiu, dar sub cer nu e imposibil. Apoi, ceea ce e greu nu e neaparat si rau.

        Fratele Prahovean si-a facut in timp o reputatie de om rezonabil si drept (daca e acelasi Prahovean de care imi amintesc eu din disputele cu privire la Pr. Arsenie Boca) iar ceea ce sustine mai sus reflecta in mare parte realitatea chiar daca unele parti ale realitatii ne plac mai mult sau mai putin. Aici ne aflam, asa cum ne aflam iar trecutul nu-l putem schimba (nici pe al nostru, nici pe al altora) insa putem schimba macar viitorul atata cat tine de fiecare dintre noi (atat pe al nostru, cat si pe al altora… :) ).

        Like this

      • cineva said, on septembrie 21, 2012 at 7:17 pm

        @Maria

        Hai sa nu exageram. Nu mai exista ‘neam blestemat’ dupa venirea Mantuitorului, ci toti au posibilitatea de indreptare prin credinta, inclusiv tiganii care, eu merg si mai departe si spun ca sunt chiar din neamul lui Cain, caci spune la cartea Facerii : “Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi. Sela a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui se chema Noema.”
        Dar noua ni s-a poruncit sa uram pacatul, nu pe pacatos.

        Like this

    • Prahovean said, on septembrie 20, 2012 at 6:07 pm

      @ Gil, dar nu numai
      Și cine spune că aceasta este „legea Lui Dumnezeu”? Unde, concret? Văd niște oameni care își arogă niște lucruri aici, cam atât.

      Like this

      • daniel said, on septembrie 20, 2012 at 11:35 pm

        Se pare ca scitii nu erau atat de iranieni pe cat se spune. E foarte posibil sa fi fost acelasi neam cu getii ( a se vedea faptul ca in primele secole de crestinism se vorbea despre calugarii sciti).

        Like this

      • Prahovean said, on septembrie 21, 2012 at 12:41 am

        Sciții erau un popor mare de la Nistru până dincolo de Urali, se pare. Dacă ar fi fost tot traci, cred că sursele antice ar fi spus-o clar. Pe de altă parte, numele de „get” ar putea fi unul de împrumut, de fapt să se fi referit la sciți, nu la daci, chiar dacă cei de aici vorbeau aceeași limbă, din pricina proximității. Însuși lupul dacic pare a fi de origine scită, nu tracă.

        Like this

      • Stefan said, on septembrie 21, 2012 at 2:16 am

        Scitii au fost/sunt , traci.
        Sau altfel spus, masa traca, cuprindea/cuprinde si pe sciti.

        Like this

      • Prahovean said, on septembrie 21, 2012 at 3:02 am

        @agerpress
        Da, sunt același.

        Like this

      • Maria said, on septembrie 21, 2012 at 10:47 pm

        Tiganii ,au in sange hotia ,inselaciunea ,minciuna ,ura ,lenea ,scandalul ,mizeria ,fatarnica ,etc, etc .
        Este putin pt un neam ,care este tolerat si suportat de oamenii cinstiti ?
        Nimeni dintre oameni nu poate integra acest neam de hoti in societate ,pt ca nu sunt “oameni “.

        Like this

      • ticalin said, on septembrie 22, 2012 at 4:28 pm

        @Maria
        D-na, puteti sa-mi garantati ca nici un tigan nu se mantuieste?

        Like this

  12. corttex said, on septembrie 20, 2012 at 9:16 am

    Se vrea administratia statelor europene sa se faca dupa modelul S.U.A., numai ca statele membre ale Uniunii Europene nu se pot compara cu statele din America referitor la propria identitate nationala. Personal cred ca atata timp cat o buna parte a cetatenilor de pe batranul continent sunt nationalisti convinsi nu se va putea aplica ,inca ,masura unui guvern unic. Probabil va trbui sa treaca cativa ani buni in care se va incerva prin diverse mijloace stergerea sentimentului national din constiinta cetateanului. Oricum directia spre care suntem impinsi este destul de clara : lumea condusa de un guvern mondial, guvernul condus de marile corporatii … , noua ordine mondiala dupa teoriile masonice. Oricum deja exista un fel de guvern international, respectiv cu o armata internationala , dovada fiind situatia actuala din Golful Persic ..
    http://corttex.wordpress.com/2012/09/19/tara-sfanta-vrea-razboi/

    Like this

    • Maria said, on septembrie 22, 2012 at 5:20 pm

      ticalin,
      Cu aceste “calitati “,te asigur ca niciun tigan nu se mantuieste .
      Pana in prezent ,eu nu am intalnit in viata mea ,tigani care sa nu aiba aceste “calitati” !

      Like this

      • ticalin said, on septembrie 23, 2012 at 7:30 pm

        Cu rabdare ii veti gasi. Insistati,

        Like this

  13. mircea.v said, on septembrie 20, 2012 at 9:27 am

    Steinhardt in “Jurnalul fericirii” despre tigani:

    „Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“

    Like this

  14. lastun said, on septembrie 20, 2012 at 12:34 pm

    Mai oameni buni, de ce ziceti ca sa ti la tigani si la dusmani este o calitate a sfintilor. Oare sfinti stiau ca sant sfinti de cand sau nascut, si isi spuneau eu sant sfant. Sfinti tot oameni au fost si tot oameni sant la fel ca noi, diferenta e ca ei sau SILIT mult sa respecte si sa traiasca o viata in Hristos iar noi incercam sa ne silim doar in unele segmente pe care le arata Domnul Hristos. Smerenia si dragostea fata de oameni e ca o sabie foarte ascutita ce intra in cele mai impietrite suflete fie ele si de tiganii sau alt neam de culoare neagra sau asiatici. Asa ca siliti-va fratilor. Credeti ca daca Sfantul Apostol Andrei ne-a increstinat o sa ne ajute cu ceva daca nu avem dragoste si avem ura fata de tiganii si dispretuim alte neamuri. Fratilor sa u fim ca evreii care sau crezut atuncia buricul pamantului si ziceau ca doar ai il au pe Dumnezeu si samarineni si ceilalti sant buni de nimic si ii dispretuiau. Pentru multi din evrei de atuncia si de acum degeaba sa aflat in poporul ales ca e posibil sa se duca mai mult in iad ca alte neamuri. Domnul Hristos a venit pentru toti oamenii fie ei neam de hoti, canibali si vrajitori sau alti. Tineti minte ca Dumnezeu de multe ori a rusinat prin cei slabi si mici pe cei tari si mari.
    E bine ca neamurile sa nu se amestece dar daca un crestin ortodox roman tine la alcineva din alt neam si acela din alt neam se boreaza si se casatoresc in religia ortodoxa si doresc si se silesc pentru mantuirea lor e pacat inaintea lui Dumnezeu ? Vorbesc doar in cazul meu si numai al meu daca tin la o fata din filipine si ea doreste sa se boteze si doreste sa ne casatorim in reigia crestin ortodoxa e pacat ? se va supara dumnezeu pe noi vom pierde mantuirea ? Daca uni din neamu filipinez au fost canibali si trebuie sa ducem in spate pacatele lor, e ceva imposibil e ceva de nerelizat ? Domnul Hristos doreste mantuirea tuturor. chiar si tiganilor asiaticilor si a negrilor. Eu raman la idea ca trebuie sa ne silim mai mult. Doamne ajuta-ne.

    Like this

    • ploiesti said, on septembrie 20, 2012 at 2:57 pm

      @ lastun zburator cu imaginatia !! omule au fost sfinti care stiau ca sant sfinti din pantecele maicii lor!! dar nu ti spun mai mult ca te doare capul daca faci efortul asta sa pricepi ! nu esti tu Hristos ca sa ne spui sa ne silim !! daca un om isi paraseste tatal ,mama si se duce in padure pentru Hristos e maxima dragoste desi este departe de oameni !! pocainta nu inseamna numai a crede in Hristos(botez..) nu te mai contrazic eu pe tine ca nu fac nici preotii cele ale lui Hristos ci fac casatorii fara numar la aceeasi persoana,nu se uita daca e diferenta de varsta crestina,daca au avut relatii sexuale inainte de casatorie se fac mai putine rugaciuni sau nu se pune coroana….tu vrei sa faci tiganeala din crestinism ? tu vrei sa faca crestinii ca tiganii sau sa faca tiganii ca crestinii?tu zici ca ramai la ideea ta inseamna ca ca multe idei sti tu..numai ca in crestinism ca de asta vorbim nu se vine cu ideile noastre,tu tiganeste te in continuare si nu mai prosti pe altii ca si tiganii stiu cum sant,nu le mai face tu statuie si sa ne imbrobodesti pe noi cu tiganii crestini,ca sti tu intrebarea:au tiganii biserica ?nu ne mai smeri pe noi in fatza tiganilor lastun zburator obraznic si supertupeist ! noi ne smerim lui Hristos si nu ideilor tale tiganesti

      Like this

    • cineva said, on septembrie 20, 2012 at 6:04 pm

      @lastun

      Binenteles ca Dumnezeu nu se va supara daca vei lua o fata de alt neam care va trece la ortodoxie. Ba chiar se va si bucura ca a castigat un suflet! Insa tu trebuie sa fii stii si aceea ca urmasii vostrii vor purta pacatele filipinezilor. Daca tu esti in regula cu asta, atunci Dumnezeu sa va binecuvanteze!
      Cat despre faptul ca ‘Domnul Hristos a venit pentru toti oamenii fie ei neam de hoti, canibali si vrajitori sau alti’ este foarte adevarat. Numai ca eu netrebnicul si pacatosul nu am ajuns la masurile acelea ca sa iubesc canibalii si vrajitorii. Eu abia abia ma stapanesc sa nu dau inapoi in cel de acelasi sange si aceeasi credinta cu mine atunci cand ma loveste. Si crede-ma ca nu reusesc intotdeauna. Daca Domnul va voi, ma va ajuta sa ajung masuri mai inalte, dar deocamdata nu sunt acolo. Nu in sensul ca i-as uri pe tigani sau ca le-as vrea raul, Doamne fereste, dar nici sa spun ca ii iubesc nu pot. Adica pot, dar ar fi o minciuna.

      Like this

  15. G-man said, on septembrie 20, 2012 at 1:16 pm

    rugaciune de ,
    Sfântul Ioan de Kronstadt
    Doamne , numele Tău este Dragostea; nu Te departa de la mine , ratacitul; numele Tău este Puterea , intareste-ma pe mine cel neputincios si cazut ; numele Tău este Lumina , lumineaza sufletul meu intunecat de patimile vietii acesteia ; numele Tău este Pacea , pacifica sufletul meu zbuciumat ; numele Tău este Mila , nu inceta sa ma miluiesti.

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 20, 2012 at 1:55 pm

      multumesc gman o sa ma rog si pt ciori

      Like this

  16. mircea.v said, on septembrie 20, 2012 at 2:48 pm

    http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-19652329

    Chiar se intampla.
    Incep astia cu petrolul si altele, asa ca petrol o sa fie.
    A spus un nene ca mai degraba sa ne facem probleme pt oxigen, nu pentru petrol.

    Like this

    • gil said, on septembrie 20, 2012 at 5:52 pm

      @danutza,unde i preotul,unde i ierarhul sa i dea anatemei pe cei ce spun hule?

      Like this

    • crestinul ortodox said, on septembrie 21, 2012 at 7:35 am

      I-ai cu foc in primire Sfinte si Marite Prooroc ILIE pe acesti vrajmasi ai lui HRISTOS , satanisti , pe antihristi sau draci fara coarne !
      amin!

      Like this

  17. Cezar said, on septembrie 20, 2012 at 6:56 pm

    Nu ma mira lucrul asta deoarece ue de mai multa vreme ia astfel de masuri antihristice care vor duce in final la crearea SUE. Si dupa asta cine stie ce va mai fi. Pe langa asta Africa, America de sud si-au creat uniuni dupa modelul UE. Lucrurile acestea vor duce rapid catre formarea statului mondial

    Like this

  18. mircea.v said, on septembrie 20, 2012 at 8:20 pm

    S-a discutat ca mostenim pacate, ca preluam pacatele neamului…

    Ce facem cu ce spune proorocul Ieremia?

    Cap 31 – 29,30

    27. “Iată vin zile, zice Domnul, când voi semăna în casa lui Israel şi în casa lui Iuda o sămânţă de om şi sămânţă de vite;
    28. Precum am privegheat asupra lor ca să-i smulg şi să-i zdrobesc, ca să-i risipesc, să-i vatăm şi să-i pierd, aşa voi priveghea asupra lor, ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul.

    29. În zilele acelea nu vor mai zice: “Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”.
    30. Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi dinţii.

    31. Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou.
    32. Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei, zice Domnul.
    33. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor.
    34. Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: “Cunoaşteţi pe Domnul” că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni”.

    Like this

    • cineva said, on septembrie 21, 2012 at 4:50 am

      @mircea. v

      Inteleg ce vrei sa spui dar faci o confuzie. Proorocul Ieremia spune ca dupa venirea Mantuitorului fiecare va fi judecat pentru pacatul lui, si asa este, pentru ca pacatul stramosesc a fost ridicat. Insa asta nu are nimic de-a face cu mostenirea stricaciunii pe care pacatul o face in firea omeneasca. Adica daca un parinte face copilul la betie sau drogat, copilul va fi retardat. Sau daca se face amestecare de sange urmasii vor mosteni degenerarea. Tot asa si daca parintii sunt criminali, curvari sau hoti copiii lor vor avea aplecare catre aceleasi lucruri, atat ca urmare a faptului ca au mostenit firea stricata a parintilor, cat si din imitatie si prin educatie. Chiar intelepciunea populara spune ca aschia nu sare departe de trunchi. De ce pe vremuri erau sfinti si astazi nu mai sunt? Pentru ca pe vremuri oamenii erau curati si nu se dedau la viciile la care se dedau astazi. Oamenii curati nasc oameni curati. Si viceversa.
      Daca te intereseaza subiectul iti recomand cu caldura ‘Cararea Imparatiei’ scrisa de parintele Arsenie Boca.

      Like this

    • cineva said, on septembrie 21, 2012 at 6:17 am

      completare:

      Cuvantul parintelui Arsenie: “Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Luaţi aminte părinţilor, că nu e glumă cu viaţa copiilor pe care îi aveţi sau vreţi să-i aveţi. Sunteţi răspunzători de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-aţi dat-o aşa o au! Şi copiii voştri vă vor judeca pe voi, după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când te-or supăra fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând pe diavolul până la sfârşit, ci dă-ţi seama că ei îţi aduc aminte de păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine – chiar când te-or blestema – să te ierte Dumnezeu” (Cuvânt din 22 feb. 1942, Măn Brâncoveanu)

      Like this

      • mircea.v said, on septembrie 21, 2012 at 9:37 am

        cineva,

        aceste nuantari sant binevenite, ca altfel se intelegea ca pentru pacatele parintilor platesc copiii. Normal ca educatia e foarte importanta, stilul si modul de viata al parintilor la fel. Copilul face ce vede in casa. Pentru el asta e etalonul, ca e bun sau rau. Apoi influenta societatii de acum, ce vede pe strada, la tv …
        Dar in religia(nu-mi place deloc sa folosesc cuvantul “religie” in cazul ortodoxiei) noastra, trecutul se poate schimba. O fapta rea care ai facut-o, daca iti pare rau de ea si te-ai spovedit, te iarta Dumnezeu. Nu mai e in bagajul tau. Si daca ai apucat sa transmiti acea fapta rea copilului, iar apoi ai fost iertat, ce se va intampla cu copilul? Probabil, va avea grija Dumnezeu si de copil.
        Dumnezeu e deasupra a tot si toate. Stiinta cu microbiologie, cu adn, cu gene, e cu ale ei, Dumnezeu e cu ale Lui. Stiinta, doar constata si ea, voia lui Dumnezeu.
        Influente e clar ca sant, dar, mila lui Dumnezeu acopera multe. El nu vrea raul nimanui si intinde mana la fiecare.
        Multumesc pt recomandare, am citit, si parintele Arsenie Boca mi-a deschis ochii asupra importantei si raspunderii coplesitoare pe care o au parintii fata de copiii lor.

        Like this

  19. mishuleu said, on septembrie 20, 2012 at 9:10 pm

    FOTO socant. Efectele devastatoare ale alimentelor modificate genetic asupra unui organism

    Porumbul modificat genetic poate provoca aparitia cancerului. Asta sustin cercetatorii francezi dupa doi ani de experimente pe sobolani.

    http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/foto-socant-efectele-devastatoare-ale-alimentelor-modificate-genetic-asupra-unui-organism.html

    Like this

    • Instigare la Viata said, on septembrie 20, 2012 at 11:52 pm

      Grava acolo nu e stirea in sine, cat felul in care a spus-o. …”Porumbul folosit pentru studiu apartine companiei americane Monsanto, care vinde astfel de produse si in Romania. Contactati, reprezentantii companiei spun ca vor face verificari… In Romania au fost cultivate anul acesta 217 de hectare cu porumb modificat genetic. Cele mai raspandite sunt in Arad, Braila, Dolj, Timis si Ilfov.” Oare cata lume s-a prins cand li s-a spus ca se face un experiment si pe ei????

      Like this

      • mishuleu said, on septembrie 21, 2012 at 12:13 am

        Cred ca in anii ce urmeaza se va imbolnavi multa lume de cancer. Porcariile astea modificate genetic sunt de mult timp pe piata de la noi.

        Like this

  20. mishuleu said, on septembrie 20, 2012 at 9:23 pm

    Cum arata lava unui vulcan, la 1.000 de grade Celsius. Va dati seama cum trebuie sa fie iadul daca un vulcanas din asta arata in felul asta.

    Like this

    • Cezar said, on septembrie 20, 2012 at 9:41 pm

      Pai dupa parerea mea iadul ar fi o mare nesfarsita de lava ce clocoteste intocmai ca acest vulcan daca ar fi sa ne imaginam.

      Like this

  21. stelian said, on septembrie 21, 2012 at 10:50 am

    nici la sectiunile de comentarii de la clipurile cu lady gaga de pe iutub nu am vazut atata ura, m-am scarbit, Efectiv nu imi vine sa cred ca e un site crestin. Doamne, iarta-ne tu pe TOTI ca noi clar nu mai stim s-o facem!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:45 pm

      bine da fuguta la satra ta ca poate e mai bine acolo

      Like this

    • cineva said, on septembrie 21, 2012 at 7:05 pm

      @stelian

      frate, acest site este crestin pentru ca oamenii care posteaza aici, impreuna cu administratorul care-l tine il cauta pe Dumnezeu si vor sa se apropie de El. Insa nimeni nu a sustinut si nu sustine ca este un site de sfinti. Toti bajbaim si toti gresim, si nu exista om sa se vrea sa se apropie de Dumnezeu si sa nu greseasca. Nu ai de ce sa te scarbesti, asa sunt oamenii, si iti garantez ca oriunde te-ai duce ai sa intalnesti aceleasi lucruri care te nemultumesc aici, si inca si altele in plus. Aici cel putin oamenii nu sunt fatarnici. Personal pot sa tolerez excesul (de zel) si necunostinta, dar nu si fatarnicia, caci aceea nu are leac. Daca o sa ai rabdare o sa vezi ca nu este chiar asa cum ti se pare acum. Sunt subiecte si subiecte, unele sunt mai ‘nevralgice’ si la acelea oamenii sunt mai sensibili si reactioneaza mai vehement. Insa daca si tu vrei sa te apropii de Dumnezeu sunt convins ca vei reusi sa te simti aici printre ai tai.

      Like this

      • Stefan said, on septembrie 21, 2012 at 8:03 pm

        Din nou de acord.
        Doar o sa adaug pentru stelian ca acea capacitate sau/si abilitate de a discerne si a judeca felul intamplarilor,lucrurilor si oamenilor se numeste ‘masura lucrurilor’. Si tocmai pierderea ei, adica a ‘masurii lucrurilor’ este buba ,atat la nivel individual cat si la nivel de neam.
        Pana ce caracteristica asta nu revine in si la cei din etnia romana, lucrurile nu se vor indrepta, iar continuandu-se pe lina asta(si in ca nu mult) suntem sortiti unor situatii ca cele traite de evrei cand au fost luati in robie ori cand mai tarziu pana nici templul nu a ramas ‘ piatra peste piatra’ .

        Like this

    • timisorean1 said, on septembrie 22, 2012 at 8:31 pm

      stelian&comp

      deci sunteti si fani ledicaca… nu ca ne-ar mira foarte tare

      Like this

  22. mishuleu said, on septembrie 21, 2012 at 11:32 am

    Cata prostie a mai patruns in tara noastra. Tot mai multe romance redevin virgine cu ajutorul chirurgiei plastice. Cine sunt doritoarele.

    http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/tot-mai-multe-romance-apeleaza-la-medicii-plasticieni-pentru-recapatarea-virginitatii.html

    Like this

  23. mishuleu said, on septembrie 21, 2012 at 11:38 am

    A aparut o noua moneda in Europa: Napo

    Nu e un atac la comertul global, ci mai degraba o tentativa de impulsionare a economiei pe plan local. Orasul Napoli se alatura altor comunitati care au instituit asa-numite “monede locale”. Vorbim, de fapt, despre un soi de bonuri valorice, care asigura posesorului o reducere la marfurile cumparate in localitatea respectiva. Si astfel sunt impulsionate consumul si economia locala.

    Ar trebui sa luam exemplu.

    http://www.incont.ro/bani/a-aparut-o-noua-moneda-in-euroa-napo.html

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:48 pm

      francezii arunca bani aiurea.mai bine ajutau comunitatile sarace de copii de Romani care vor sa invete pe bune!pe copii saraci care deja au ZECE pe lini nu tiganii care primul gand al lor este sa se urce la avion sa mai cerseasca si sa se dea romani sa ne faca de kkao

      Like this

      • pcmouse said, on septembrie 21, 2012 at 12:48 pm

        linie

        Like this

  24. STOP RFID 666 said, on septembrie 21, 2012 at 7:25 pm

    Like this

  25. STOP RFID 666 said, on septembrie 21, 2012 at 7:38 pm

    SOLA SCRIPTURA IN VARIANTA SECTARA

    Like this

    • Maria said, on septembrie 22, 2012 at 5:25 pm

      Cel din imagine ,parca-i bau-bau . Cum ii schimonoseste satana !!!

      Like this

  26. STOP RFID 666 said, on septembrie 21, 2012 at 11:26 pm

    REFORMA STATULUI IN LUME

    http://www.finantistii.ro/international/troika-vrea-sa-ii-pensioneze-mai-tarziu-pe-greci-75071

    Like this

  27. lastun said, on septembrie 23, 2012 at 1:28 am

    Mai frati crestini, eu prin comentariul meu de mai sus nu am vrut sa ii ridic in slava pe tigani sa sa le fac statui, eu doream sa adreg atentia fratelui pcmouse si sorei Maria si altora despre pacatul de a ura pe cineva. Iar in suflet sper ca si tigani sa se mantuiasca stiind ca Dumnezeu le arata la toti cale cea buna.
    Revin la ura, mai fratilor crestin ortodocsi multi oameni de azi au grija mare si foarte mare de trupul lor dar sufletul il neglijeaza. Grija de trup e normala dar sa te intereseze doar trupul si sa faci din asta un scop mare e un lucru rau. Aproape toti oameni cand se imbolnavesc(il doare capu mana sau un dinte) se ingrijesc repede sa se faca bine. Asta e un lucru normal. Dar sa stiti ca si sufletul se imbolnaveste si el si multi nu se ingrijesc sa isi faca sufletul santatos si se imbolnavesc de pacat, la uni mai mult si la alti mai putin, fie ca vrem sa recunoastem sau nu toti santem mai mult sau mai putin bolnavi sufleteste iar daca cineva nu e bolnav sufleteste probabil e sfant. Cateva din bolile sufletesti:
    mandria,
    ura,
    invidia,
    gandurile desfranate si desfranarea, … si altele
    Din aceste doua boli ale sufletului ura si invidia omul nu se alege cu nimic. Se macina pe el insusi pentru pacatele altora si pentru ce are altul. Ura si invidia rod sufletul omului si nu ii aduc nici un folos. Crestini ortodocsi care se imbolnavesc de ura si de invidie daca nu se duc sa se trateze la Sfanta Biserica isi pun mantuirea vremelnic sau vesnic in primejdie. Cel ce are ura si nu constientizeaza ca este un pacat bai mai mult o arata ca un lucru firesc sau o calitate si sfarseste in iad pentru vesnicie. Crestinul ortodox care este bolnav de ura sa se duca grabnic la preotul duhovnic si sa ii zica: parinte sant grav bolnav de ura si preotul il va da medicamentul si leacul duhovnicesc pentru a se face sanatos duhovniceste. Frati crestini ortodocsi care doresc mantuirea si doresc sa mearga pe calea ce stramta la Hristos se ingrijesc de ei insisi si de alti dupa putere fiecaruia( cum zice la Sfanta Biserica ”… pe noi insine si uni pe alti…”) Domnul Iisus Hristos nu uraste pe nimeni nici pe satana nici pe pacatosi. Domnul nostru Iisus Hristos doreste mantuirea tuturor. Intrebarea este noi ne dorim mantuirea noastra ? Pai cine isi doreste mantuirea sa scoata ura din el si cine doreste mantuirea sa se sileasca caci pentru orice e nevoie de efort, chiar sa ridici un pahar cu apa cere efort dar pentru mantuire e nevoie de efort permanent pana ne terminam viata pamanteasca spre a arata ca vrem sa ajungem in imparatia cea cereasca la Domnul Hristos. Cine doreste mantuirea sa se sileasca permanent pentru a face roada sa dupa atat cat ii permite statutul lui: mireanul(omul cu familie) 30, vaduvii 60, si calugari 100. Daca am spus ceva gresit in acest comentariu sau daca scriu ceva gresit pe viitor va rog sa imi aratati mie, in rest sa ma iertati daca v-am suparat cu ceva.

    @ frate G-man daca sti lucruri duhovnicesti de folos de pleci si nu ne mai impartasesti si noua din ce sti si tu ?
    Diavolul mereu incearca sa desparta pe crestini otodocsi ca nu cumva sa se ajute si sa se foloseasca intre ei spre mantuire,si sa mai sti un lucru ” purem sa fugim de lume dar nu din lume” . Doamne ajuta-ne.

    Like this

  28. gigelgrosu said, on septembrie 21, 2012 at 10:15 am

    Doamne-ajuta!

    Like this

  29. mircea.v said, on septembrie 21, 2012 at 3:15 pm

    G-man
    Libertate fara riscuri nu se poate.
    Ce te-ai suparat asa.? E o situatie si se va rezolva.
    Si in plus, innotul in ape tulburi si repezi cere efort, cel in apa sarata devine chiar plictisitor si molesitor.

    Like this


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,341 other followers

%d bloggers like this: