„Craisorul Muntilor”, Avram Iancu – 140 de ani de la trecerea la Domnul. Demontarea minciunii ca ar fi murit nebun

„Iar cand va veni dusmanul
Sa va ia pamant si drept,
Romani, scuturati gorunul
Ca din somn sa ma destept!”

versurile lui Iancu

Citez integral articolul Avram Iancu nu a murit nebun

Toată lumea ştie că Avram Iancu a murit nebun. Aşa scrie pe Wikipedia, aşa trebuie să fie. Dosarul “nebuniei” lui Avram Iancu aşteaptă încă să fie desluşit. Eu vă propun să citiţi o scrisoare a lui Avram Iancu către prietenul său Ilie Măcelariu, scrisoare din anul 1867, scrisă cu 5 ani înainte de moartea “Crăişorului Munţilor”. Apoi să îmi spuneţi dacă asta este scrisoarea unui nebun.

“Frate Ilie,

Am primit scrisorile tale din 5 şi din 25 februarie şi dacă încă nu ţi-am răspuns nu crede că s-a întâmplat din altă cauză decât numai din simplul motiv că mi-am propus să nu mai corespondez cu nimeni. Sute de scrisori de la prieteni şi colegi de şcoală le-am pus la o parte, fără a fi răspuns acelora, care desigur numai cu bună intenţie au vrut să ştie dacă mai trăiesc sau nu, ceea ce desigur din partea mea este o indiscreţie, dar nu sunt eu de vină dacă din păcate am trăit experienţa tristă că în timpurile de acum omul nu mai ştie cui să se încreadă. Cum mă întrebi tu ce mai sper şi ce cred? Îţi răspund că timpul speranţelor mele a trecut şi că credinţa mea este aceea a şarpelui, care i s-a dat de la natură de a-şi apăra capul, dar nu crede că aceasta o spun fiindcă aş vrea să-mi apăr viaţa nenorocită; nu, pentru aceasta viaţa mi-am riscat-o de mai multe ori în 1848 şi 1849 pentru naţiunea mea iubită şi credinţa pentru împărat, ci înţeleg prin aceasta naţiunea mea iubită care geme sub atâtea greutăţi şi pentru care m-ar durea inima dacă prin dezvăluirea credinţei mele adevărate aş duce-o într-un pericol şi mai mare. Cu altă ocazie, mai multe, rămâi sănătos şi nu uita pe aceea mamă al cărei piept l-ai supt şi pe sincerul tău prieten,

Iancu, m.p., advocat şi prefect, Vidra de Jos, 15 mai 1867″

Iată cum îl descrie fostul prefect Axente Sever pe Avram Iancu, căruia i-a fost prieten apropiat:

„ …De la 1852 încoace, pre care lumea cea rea, care n-a vorbit cu Iancu deaproape, nu i-a cunoscut aspiraţiunile şi dorinţele şi nu şi-a putut explica urmările, a botezat-o nebunie, m-am întâlnit cu el de mai multe ori după cădinţa lui în nebunie, l-am avut şase săptămâni de oaspe în casa mea. Nu mi-a vorbit în nici o întâlnire şi petrecere o singură vorbă smintită, – n-am observat în toată purtarea lui cel mai mic semn de sminteală…”

Poporul l-a iubit din toată inima pe Avram Iancu, dedicându-i o seamă de cântece ce au rămas peste timp în conştiinţa naţională. Un astfel de cântec, poate cel mai cunoscut şi mai îndrăgit, este Marşul lui Iancu, pe versuri adaptate în epocă după cele ale lui C. Negruzzi.

Azi se împlinesc 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Să-i fie ţărâna uşoară!

Această fotografie din ultimii ani de viaţă ai lui Avram Iancu nu mi se pare una a unui om nebun. Este imaginea unui om dezamăgit de toţi şi toate, un om cu idealurile spulberate, aşa cum poate fi văzut între rândurile scrisorii de mai sus.