Saccsiv's Weblog

Duminica a XIII dupa Rusalii – Pilda lucratorilor celor rai

Posted in Duminica a XIII dupa Rusalii by saccsiv on septembrie 1, 2012

Evanghelia de la Matei 21, 33-44

33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
40. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
41. I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
42. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.

Talcuirea Sf.Teofan Zavoratul

Pilda viei infatiseaza Biserica Vechiului Testament; lucratorii sunt ierarhia ei de atunci; si intrucat ea nu era la inaltimea rostului sau, s-a rostit osanda asupra ei: se va lua de la ei via si se va da altora. Acesti ”altii” au fost la inceput Sfintii Apostoli, iar apoi urmasii lor, arhiereii dimpreuna cu toata preotimea. Via lui Dumnezeu de la inceputul lumii este aceeasi, iar rostul lucratorilor ei a fost acelasi si va fi acelasi pana la sfarsitul veacului: a aduce Domnului viei roada sufletele mantuite. Aceasta este indatorirea ierarhiei crestine, prin urmare si a noastra, in ce masura o implinim – vede toata lumea. Ce putem spune? In multe privinte – slava lui Dumnezeu! – dar in si mai multe este de dorit o imbunatatire, si mai ales in privinta propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu. Cu greu mai auzi cate o predica si totusi, aceasta este singura foarfeca de gradinarit pe care o au in mana lucratorii viei lui Dumnezeu. Ma tem ca nu cumva sa se implineasca si asupra noastra cuvantul: ”Va veni Stapanul viei si ii va pierde pe lucratorii aceia, iar via o va da altora”; dar si mai tare ma tem ca acesti ”altii” sa nu intre cumva singuri in vie, pierzandu-i nu doar pe lucratori, ci si via insasi…

About these ads

13 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. lorena said, on septembrie 2, 2012 at 2:41 pm

    Un film minunat pentru copii, despre jertfa, dragoste, intelegere, prietenie.
    Film nou ortodox rusesc cu subtitrare in limba romana.

    Like this

  2. lorena said, on septembrie 2, 2012 at 2:53 pm

    Am uitat sa precizez ca acest fim ortodox se numeste Catelusul

    Like this

  3. marian said, on septembrie 2, 2012 at 6:00 pm

    Exceptionala ilustrare a indemnului Crestin Ortodox, acela de a da celuilalt din ceea ce tie iti lipseste cel mai mult, iar prin aceasta, Lui Hristos Domnul sa daruim. Dar, oare, cati facem asta?
    Vinovat sunt in primul rand eu, ticalosul.
    Doamne iarta-ma!

    Like this

  4. crestinul ortodox said, on septembrie 3, 2012 at 1:08 pm

    ” Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
    ” De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
    Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. ”

    ORTODOXIA ADEVARATA !
    sa luptam pentru ORTODOXIA ADEVARATA , sa fim Adevarati Crestini Ortodocsi in fapta , in cuvant SI BUNUL DUMNEZEU , MAICA DOMNULUI ne vor fi Paza si Acoperamint Sfant ca intr-adevar acestea se vor implini
    ‘calul rosu bate la poarta rasaritului dara sa nu va intristati ca Mantuirea vine dintr-acolo , de la rasarit iar prigoana vine de la apus ” Sfantul Parinte Arsenie Boca .

    Like this

  5. STOP RFID 666 said, on septembrie 3, 2012 at 1:51 pm

    SECURITATEA DATELOR PERSONALE – O MINCIUNA FRUMOASA

    http://www.descopera.ro/dnews/10013541-o-inovatie-fara-precedent-ce-va-revolutiona-lumea-computerelor-va-fi-dezvaluita-in-aceasta-saptamana

    Like this

    • pcmouse said, on septembrie 3, 2012 at 4:18 pm

      vrei securitate?foloseste un telefon fara net/gps/camera ..o vechitura..dar si pe aia o identifica dupa o serie..sau daca poti renunta de tot la telefon e si mai bine..

      Like this

  6. pcmouse said, on septembrie 3, 2012 at 4:29 pm

    cuvinte pt suflet..

    Like this

  7. NATIONALIST said, on septembrie 3, 2012 at 4:57 pm

    http://www.youtube.com/watch?v=929o64RrS4E DESPRE NOUA ORDINE MONDIALA

    Like this

  8. mihai4 said, on septembrie 3, 2012 at 5:25 pm

    http://radu-tudor.ro/camioane-cu-bani-pentru-grecia/

    Like this

  9. lorena said, on septembrie 4, 2012 at 11:04 pm

    am descoperit un documentar interesant despre istoria noastra. Vi-l trimit si voua.Are 8 episoade. Documentarul e realizat la implinirea a 500 de ani de la urcarea la Cer a Mariei Sale Stefan, mare Domn al Moldovei devenit , pe buna dreptate, unul dintre sfintii sinaxarului ortodox (zi de praznuire 2 iulie)
    Un serial de Daniela Videscu, cu binecuvantarea I.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevii si Radautilor. Prin contributia Sf. Manastiri Putna.

    Like this


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,341 other followers

%d bloggers like this: