SACCSIV – blog ortodox

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre sinucidere

Posted in sinucidere by saccsiv on august 18, 2012

Citez integral articolul ABSURDUL SINUCIDERILOR – Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune

ABSURDUL SINUCIDERILOR

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune.

În ziarul „Peloponnisos” din Patra s-a publicat pe 13 mai ac. un articol foarte interesant al predicatorului Sfintei Mitropolii a Patrelor, Arhimandritul Chiril Kostopoulos – un fervent apologet anticatolic –, articol în care pune în lumină absurdul sinuciderilor. Vă prezentăm mai jos articolul predicatorului, care este doctor în Teologie şi profesor la Universitatea Deschisă Elenă:

„Este o constatare de fiecare zi că mai cu seamă omul contemporan trăieşte haosul nonsensului vieţii. Una gândeşte, alta crede, alta spune, alta face. Se adevereşte spusa lui Albert Camus că ne aflăm într-un «teatru al absurdului».
Şi asta pentru că în epoca noastră toate valorile umane au fost răsturnate. Valori morale, adevăruri religioase, convingeri ştiinţifice şi sociologice – care altădată erau fundamentul activităţii umane – devin toate obiect de zeflemisire şi de critică acidă. Cu adevărat trăim «teatrul absurdului»…
Dacă sentimentul absurdului poate fi definit drept conştientizarea «non-sensului» acţiunilor umane, atunci toate în viaţă sunt în afara raţiunii şi, astfel, sunt lipsite de scop. Din acest motiv, urmarea «logică» a «lipsei de scop» a acestei vieţi este – potrivit nihilistului Schopenhauer – sinuciderea. Sinuciderea în zilele noastre tinde să devină o modă având ca justificare criza economică. Cu toate acestea, problema sinuciderii este veche. A intrat în existenţa omului din clipa în care el a crezut că este stăpânul vieţii sale şi prin urmare poate să îi pună capăt când vrea şi când judecă el că este necesar. Mulţi filosofi din antichitate prezintă sinuciderea ca act de eroism şi nu de laşitate, precum stoicii, Hegesias din Cyrene şi alţii. Dar şi filosofi contemporani sunt susţinători ai poziţiei de mai sus şi promotori ai sinuciderii. Menţionăm pe câţiva, precum Hume, Voltaire, Schopenhauer, Morselli.
În paralel, sunt mulţi filosofi – atât din antichitate, cât şi moderni – care au dezaprobat acest act disperat ca fiind nelegiuit; astfel sunt orficii şi pitagoreicii, dar şi Kant, Fichte, Heger şi alţii. Platon spune în acest sens: «Îşi nedreptăţeşte sufletul cel care se grăbeşte să pună capăt vieţii sale de timpuriu, împiedicând astfel ca sufletul să se îmbunătăţească. Obligat fiind sufletul să părăsească forţat trupul înainte de a se curăţi deplin de răutate,  nu poate să fie primit într-un loc curat de  răutăţi» (Theaitetos 177a.3). Potrivit aceluiaşi filosof, omul este dator să nu se grăbească să iasă din viaţă, ci să rabde, «dacă se află în sărăcie, dacă se află în boli sau în altele din cele considerate rele, totuşi acestea reprezintă un bine faţă de sfârşitul vieţii şi de moarte» (Politeia 613a.5).
Aristotel, la rândul lui, dezaprobă şi el sinuciderea ca act fiind un act de laşitate, iar nu de bărbăţie. Subliniază: «A-ţi lua zilele pentru a fugi de sărăcie sau de [nefericirea în] dragoste sau de orice altceva aduce mâhnire nu este o faptă de bărbăţie, ci mai degrabă de laşitate, e o slăbiciune să fugi de cele dureroase» (Etica Nicomahică 1116a.12). Şi în altă parte: «Oamenii de nimic dintre muritori spun că e mai bine să mori, decât să suferi» (Etica Nicomahică, 1230a1).
La fel şi credinţa iudaică condamnă sinuciderea ca fiind potrivnică poruncii lui Dumnezeu «să nu ucizi». Iosipos scrie: «Sinuciderea este înstrăinarea de firea comună a tuturor animalelor şi lipsă de evlavie faţă de Dumnezeu, Ziditorul nostru» (Despre societatea iudaică 3, 369, 1).
În creştinism, credinciosul cunoaşte esenţa acestui lucru. Şi este una singură, anume că sinuciderea nu este soluţia. Şi nu este soluţia din următoarele motive:
În primul rând, fiinţa umană nu s-a creat pe sine şi ca atare nu este omul acela care şi-a dat sieşi viaţă. Prin urmare, este inadmisibil să îţi iei viaţa pe care altul ţi-a dat-o, nu ţi-ai dat-o tu însuţi. Şi acest Altul este Dumnezeul Treimic, Creatorul nostru.
În al doilea rând, omul – potrivit adevărului descoperit de Însuşi Domnul Dumnezeu-Omul Care S-a revelat pe Sine – există ontologic şi după încheierea acestei vieţi trecătoare. Deci, este de la sine înţeles că sinuciderea nu rezolvă în esenţă şi în mod definitiv problema. Dimpotrivă, o extinde şi dincolo de această viaţă, făcând-o veşnică.
În secolul al II-lea, creştinii, în timpul prigoanelor nu îşi mărturiseau credinţa decât dacă  erau întrebaţi, ca să nu-şi pună viaţa în pericol şi acest lucru să fie considerat sinucidere. În afară, desigur, de unele excepţii asupra cărora a hotărât însăşi Biserica.
Sfântul Ioan Gură-de-Aur, reprezentând concepţia bisericească mai generală, caracterizează sinuciderea drept o crimă mai mare şi mai condamnabilă decât uciderea: «Cel care prin moarte violentă îşi distruge viaţa este criminal. Pentru că Dumnezeu pe sinucigaşi îi trimite în iad… şi toţi aceştia Îi sunt potrivnici» (PG 61, 618). Canonul al 14-lea al Sfântului Timotei, care a primit autoritate ecumenică de la canonul al 2-l1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, interzice să se săvârşească pomenire pentru sinucigaşi.
Părerea Sfinţilor Părinţi faţă de sinucidere se sprijină pe Sfânta Scriptură. Scriind Corintenilor, Apostolul Neamurilor, Pavel, subliniază: «De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el» (I Corinteni 3, 17). Asta înseamnă, tâlcuieşte Sfântul Ioan Gură-de-Aur, iadul veşnic. Şi asta pentru că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, după cum tot Apostolul Pavel arată: «pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui» (Efeseni 5, 30).
Soluţia, aşadar, în orice problemă – oricât ar fi de gravă – nu se poate găsi în sinucidere, ci în viaţă şi în adevăr. Şi, după cum trebuie să ştim, viaţa de sine stătătoare şi adevărul de sine stătător este Iisus Hristos. El ne-a dăruit această viaţă. El este Domnul vieţii şi al morţii, pentru că prin moartea pe Cruce a omorât moartea.
Astfel, omul trebuie să fie ca un ostaş al lui Hristos, credincios datoriei lui, paznic al darului preţios al vieţii şi să îşi urmeze cursul vieţii cu răbdare şi cu nădejde până la vremea de Dumnezeu rânduită a plecării lui în patria cerească”.

Orthódoxos Týpos, nr. 1930, 8 iunie 2012, p. 3.
Traducere Mihail Ilie

Câte o sinucidere pe zi, în armata americană

Potrivit unui raport al Pentagonului, într-un interval de 155 de zile armata americană a înregistrat 154 de sinucideri. Din ianuarie până în iunie, s-a produs în medie o sinucidere pe zi, numărul lor total depăşind cu 50 % numărul militarilor americani ucişi în Afganistan în aceeaşi perioadă, conform Le Monde. Cifrele arată o creştere cu 18 % a ratei sinuciderilor în armata americană, în raport cu datele pentru perioada similară a anului trecut. Sinuciderea este acum prima cauză a mortalităţii în rândul armatei americane, după cei căzuţi pe câmpul de luptă. Mulţi dintre soldaţii care şi-au luat viaţa nu au fost niciodată expuşi la lupte, potrivit agenţiei Associated Press. Armata americană a înregistrat, de asemenea, o creştere a agresiunilor sexuale, a consumului de alcool şi a violenţei domestice.

Oficialii din Pentagon dau vina pe stresul posttraumatic, pe abuzul de medicamente, dar și pe situația economică. De la începutul campaniei împotriva terorismului, numărul sinuciderilor în armata SUA a crescut cu aproape 20 %. Anul acesta, numărul sinuciderilor a ajuns să depăşească numărul soldaților morți pe câmpul de luptă. Traumele suferite pe câmpul de luptă, distanța de casă, despărțirea de cei dragi și depresiile suferite la întoarcere sunt doar câteva dintre motivele care îi împing pe soldații americani să își pună capăt zilelor. Acestor lucruri se adaugă lipsa siguranței pentru ziua de mâine. De aproape un deceniu, armata SUA încearcă să-i convingă pe soldați să caute ajutor la psihologii unităților. Armata a înființat chiar și linii telefonice anonime și a angajat psihologi militari pentru teatrele de operațiuni. Prea târziu, însă, pentru unii soldați.

Sursa: http://www.mytex.ro/fapt-divers/cate-o-sinucidere-pe-zi-in-armata-americana_318097.php

                                    

Autorul atacului armat din Oak Creek, un fost soldat specializat în război psihologic

Autorul atacului armat de duminică dintr-un templu sikh din Oak Creek , Wisconsin, care a ucis şase persoane înainte de a fi împuşcat de poliţie, este un fost soldat specializat în război psihologic, a anunţat luni Pentagonul, relatează AFP.

Presupusul atacator, numit Wade Michael Page, a fost înrolat în armata SUA în perioada 1992-1998 ca militar de rang înalt şi a primit mai multe decoraţiuni pentru bună purtare, a afirmat armata terestră. Intrat în armată la 20 de ani, el a părăsit forţele armate şase ani mai târziu fără să fi fost trimis într-un teatru de operaţiuni în afara graniţelor ţării. El şi-a desfăşurat activitatea la baza Fort Bliss, Texas şi la Fort Bragg, Carolina de Nord. Activitatea lui Wade Michael Page, ca specialist în operaţiuni de război psihologic, consta în colectarea de informaţii de la populaţie şi desfăşurarea de operaţiuni pe care le influenţa într-o manieră favorabilă intereselor americane. O sursă din cadrul poliţiei afirmase mai înainte pentru AFP că autorul atacului este “un bărbat alb în vârstă de 40 de ani care avea un trecut militar”.
Conform mai multor surse din mass-media americană, Wade Michael Page ar fi fost un adept al teoriilor rasiste privind supremaţia rasei albe, o informaţie pe care autorităţile locale şi federale nu au dorit să o confirme. El avea un tatuaj referitor la atacurile de la 11 septembrie pe braţ, conform mărturiilor raportate de presa americană.

Sursa:http://www.puterea.ro/articol/autorul_atacului_armat_din_oak_creek_un_fost_soldat_specializat_in_razboi_p#When:14:27:05Z

Autorul atacului de la templul indian din statul american Wisconsin s-a sinucis

Autorul atacului armat de duminică, de la templul indian din oraşul american Oak Creek, care a ucis 6 oameni, s-a sinucis. Anchetatorii au concluzionat că decesul acestuia a survenit din cauza unei răni la cap pe care şi-a provocat-o singur, prin împuşcare. Bărbatul fusese împuşcat de un poliţist în zona stomacului. Iniţial, autorităţile  anunţase că individul, un fost militar şi activist neonazist, murise din cauza acestei răni. O fostă prietenă a atacatorului a fost reţinută, duminică, pentru deţinere ilegală de arme de foc. Totuşi, surse din cadrul FBI au declarat  că femeia nu pare să aibă legătură cu masacrul comis la templu din statul american Wisconsin. 

Sursa:http://www.reporterntv.ro/stire/autorul-atacului-de-la-templul-indian-din-statul-american-wisconsin-s-a-sinucis

94 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ioan said, on august 18, 2012 at 10:13 am

    par.Paisie(rev.Atitudini nr.4) spune ca ww3 va incepe cand se va termina pedeapsa crestinilor. zice ca cei care au gresit mult vor fi batuti mult,adica 70×7=490 ani si cei care au gresit putin vor fi batuti putin,adica 70 ani.deci 1453(cade Constantinopolul)+490+70=2013.sf.Lavrentie spune ca va fi o seceta mare dupa care razboiul,iar sf.pusnici din Rarau spun ca inainte de razboi in Romania va fi un mare necaz.daca aceasta e seceta inseamna ca anul acesta ne asteaptam la un dezastru iar la anu ww3

    Apreciază

    • Lucian said, on august 18, 2012 at 1:20 pm

      Cine sunt cei care au gresit mult si cine cei care au gresit putin!?Cine spune ca dupa ce vor fi batuti cei care au gresit mult vor fi batuti cei care au gresit putin si nu contemporan?Care e acel mare necaz din Romania!?Fratilor haideti sa nu mai bagam in paranoia lumea ca eu unu am ajuns cu capu vraiste..Nimeni nu poate spune ce va veni si cand,doar Dumnezeu! Iar noi, daca suntem crestini adevarati trebuie sa avem nadejde in El, doar asa am fost invatati..Eu personal am ajuns sa nu mai am incredere in nimeni, cateodata nu mai am nici in mine e si normal sa raman cu increderea ca exista Dumnezeu(care va avea grija de cine va trebui sa aiba grija) si atat!..Oamenii sunt plini de pacate si sunt mereu ispititi!
      Sunt mii de intrebari la care nu am raspunsuri desi mi-as dori sa le am,am batut 2000 de km ca sa vin in tara,sa merg la mormantul lui Arsenie Boca(unde am ajuns intreg si nevatamat) iar apoi sa vorbesc cu un parinte care se afla in alta manastire.. dar inainte de a ajunge la manastire am avut accident cu masina,dupa care am avut un shock si nu mai stiam ce-i cu mine daca-s viu sau mort(am cazut intr-o prapastie de cam 5 m cu masina,cu tot) apoi am iesit pe propriile picioare si m-am dus catre manastire(pentru ca-mi doream foarte mult sa vorbesc cu parintele) si nu va spun cata manie aveam in mine si cate ganduri suprapuse(dupa accident)..Vroiam sa fiu iar botezat(credeam ca nu sunt) m-am dezbracat si am ajuns gol-golut in fata manastirii unde tipam dupa parinte si urlam ca vreau sa fiu botezat.. in schimb am fost batut de sateni sau politie ( pana am vazut negru in fata ochilor) si apoi dus la spitalul de nebuni..Acolo vorbeam tot in stare de shock(desi imi aduc aminte partial unele secvente) ca nu vroiam cip-uri(asta de la toate videourile care le vazusem pe net), deci nu vroiam injectii iar ei mi-au facut sa ma calmeze.. eu incercam sa plang si nu reuseam ,credeam ca vor sa ma omoare,ca toata lumea din jur imi vrea raul(si toatea astea erau in subconstientul meu din cauza prostiilor care circula cu miliardele pe netul asta si din cauza mea ca nu stiam cine sunt si ce-i cu mine) nici acum nu stiu cine sunt,nu stiu incotro ma-ndrept, nu stiu cu cine sa mai vorbesc dintre oameni..Cred ca toate ce s-au intamplat e pentru ca sarsaila si-a bagat coada..
      Pana la urma am ajuns sa vorbesc cu un parinte,am tinut tot postul,m-am spovedit,impartasit iar acum incerc sa-mi revin desi am ramas cu aceleasi intrebari plus altele la care tot nu am raspuns!..Viata asta e un mister,nimeni nu are raspunsul la intrebarea care-l macina cel mai mult si nimeni nu i-o poate da in asa fel incat sa-l multumeasca..
      Scuzati ca m-am eliberat aici!
      Doamne ajuta!

      Apreciază

      • Maria said, on august 18, 2012 at 2:27 pm

        Lucian ,
        Ispite din acestea pe care le-ai avut tu ,dupa cum spui ,sunt de la vrajmasul diavol ,pt ca voiai sa mergi la manastire si la duhovnic si nu le-ai avut numai tu ,ci sunt cu miile in lume .
        Problema este ,ca Dumnezeu nu te-a parasit ,ca ai scapat din accident ,pana la urma ai fost si la duhovnic si l-ai primit pe Hristos in sf Impartasanie si asta este cel mai important lucru !!!
        Sa-ti spun eu ce ispite aveam atunci cand imi puneam in gand sa merg sa-mi caut de suflet !!!
        Imi puneam in gand si spuneam pe la apropiatii mei si chiar in familie ,ca eu ,urmeaza sa plec in cutare loc
        (la manastiri ,la duhovnic ,sa ma impartasesc ,deci numai lucruri ce privesc ,cele duhovnicesti ),din moment ce spuneam ,nu mai puteam realiza ceea ce-mi propuneam ,pt ca auzea satana , si-mi punea bete-n roate ,
        ori nu puteam pleca de la servici pt ca se iveau treburi urgente ,desi imi luam liber ,ori se intampla ceva rau in familie ,ori lucruri de nimic ,care ma opreau pur si simplu ,pana mi-a deschis cineva (un parinte de la o manastire ) mintea ,spunandu-mi , sa tin secret toate aceste intentii ale mele duhovnicesti ,pana ma intorc de unde am fost ,sa nu spun nimic la nimeni ,decat atunci cand am realizat cele ce mi-am pus in gand !
        De atunci ,nu mai spun la nimeni nici cand merg la Biserica ,nici cand ma spovedesc ,etc ,si nu mi se mai intampla sa fiu impiedicata de cine stie ce situatie .
        Eu acuma ,nu spun ca tu ai facut cum faceam eu ,dar vreau sa-ti spun , ca nu numai tu ai avut piedici de felul acesta !!!
        Diavolul este manios ,atunci cand oamenii isi cauta de suflet venind la duhovnic ,cerand iertare de la Dumnezeu si dezlegari de pacate ,care se fac la rugaciunea de spovedanie .
        Vorba unui parinte ,”Diavolul nu-i mai mare ca Dumnezeu si nu trebuie sa-ti fie frica de el ,ci trebuie sa ne rugam ,sa nu ne paraseasca Dumnezeu ,in momentele ispitelor ce vin de la diavol „

        Apreciază

    • Maria said, on august 18, 2012 at 2:35 pm

      ioan,
      Nu cred ca trebuie sa ne luam dupa toate aceste prevestiri ,pt ca nimeni nu stie cu adevarat ,ce va fi pana peste un ceas ,decat singurul Dumnezeu !!!
      Si astea sunt lucrari de a distrage omul de la rugaciune si meditatie asupra mantuirii si cautarii de suflet ,pentru ca se tot gandeste ,vai !!! ce va fi in ziua cutare ,ca va fi razboi ,cutremur ,ca nu stiu cati vor muri si se vor duce-n Rai ,sau cati vor scapa etc . etc .
      Deci nu sunt „sanatoase ” aceste presupuneri ,care pe unii ,chiar ii ingrijoreaza si nu mai au chef de rugaciune ,ca „vine razboiul „!!!

      Apreciază

    • mishuleu said, on august 18, 2012 at 9:35 pm

      Numerologia stiinta dracului.

      Apreciază

  2. Pr.Gabriel said, on august 18, 2012 at 11:50 am

    Ioan, frate…chiar daca cifrele si calculele pot fi credibile…totusi…sa nu uitam ca Dumnezeu e si indelung rabdator si mult milostiv. Poate sa se repete scenariul ninivitenilor, sau al Sodomei, cu toate ca in lume mai sunt cel putin 5 crestini cu indrazneala buna la Dumnezeu pt. liniste si pace.
    Un razboi nu este un lucru de dorit..va asigur…bunicul imi spunea ce inseamna cu adevarat un razboi mondial.(a venit si fara un picior). Cad bombe lang tine, iti vezi prietenii, rudele cu mor, de impuscaturi, de foame, de frig, de boli..ficare secunda devine zi iar fiecare zi devine an.
    Razboiul distruge nu numai cladiri ci si vieti si ordine sociala, tot. Nimic nu mai este la locul sau. Practic, ajungi ca un caine fugar, flamand, gol, chinuit si obsedat de tot, cu moartea care-ti sufla in ceafa incontinuu..
    Fratilor, nu-i de glumit sau spus asa cu usurinta problema unui razboi mondial.
    Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de asa ceva!
    Amin.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 18, 2012 at 12:30 pm

      DA , parinte , Mare adevar ati spus ! ce inseamna razboi …
      „fugeam ca potarnichile numai sa scapam cu viata ” ai mei bunei !
      sau cand a fost foametea in 47 , al meu bunic era copil si s-a suit sus pe ‘trenul foametei ‘ pentru a se duce in Oltenia sa aduca niscaiva grau , caci in Moldova se uscase totul , doar stirita crestea , se facea ‘zeama lunga ‘sau bors din ea !
      in 47 cand …

      Apreciază

      • Maria said, on august 18, 2012 at 2:48 pm

        Si eu imi amintesc de bunici cand povesteau ca in ’47 pe timpul foametei ,citez din cuvintele lor ,”era atata foamete si urgie ,incat oamenii mancau frunze de pe copaci si cu o traista de graunte ,cumparai o casa ”
        Sa ne fereasca Dumnezeu de seceta si de foamete ,pt ca foametea din ’47 ,a fost urmarea unei secete cumplite de doi ani !
        Seceta ,inseamna moarte !
        Deja anul acesta si-a pus amprenta ,pe tot ce inseamna alimente ,furaje ,animale etc ..
        S-au scumpit furajele ,oamenii isi sacrifica , sau isi vand animalele ,pt ca nu au avut de unde sa le adune furaje pt iarna !!!
        Dar ,nu disperam ,pt ca a mai fost un an asemanator ,in 2007 si Dumnezeu s-a milostivit de noi ,ca urmatorul an ,ne-a dat ploaie din belsug !!!
        Si ne va feri si de razboi !!!

        Apreciază

      • Verde said, on august 18, 2012 at 10:45 pm

        Eu am auzit ca in 47 a mai fost si altceva…. faptul ca au furat sovieticii si ca americanii au incercat sa ne dea ajutoare un vapor de malai si sovieticii l-au lasat pe mare sa se strice si apoi au zis ca americanii vor sa le dea la romani mancare stricata. E „din auzite” de pe net. Nu stiu cat e de adevarat dar e bine de stiut si aceasta varianta.

        Apreciază

    • nelu said, on august 18, 2012 at 7:30 pm

      PR GABRIEL ma scuzati dar cuvintele dvs nu sant ortodoxe ! in apocalipsa talcuirea spune ca pentru cei binecredinciosi moartea in acest razboi e o sansa de mantuire..pai daca cipul este semnul lui antihrist spuneti cine va refuza cardul de sanatate?adica pe limbaj ortodox:cine nu va lua semnul lui antihrist?

      Apreciază

      • Maria said, on august 18, 2012 at 8:57 pm

        nelu ,
        Unde spune in Apocalipsa ca in razboi cei binecredinciosi au o sansa de mantuire ?
        IRazboiul aduce teama ,suferinta cumplita ,deznadejde ,etc si cati oameni pot sa se fereasca de aceste mari incercari si sa le primeasca „cu bratele deschise „,rabdand toate si prin asta sa aiba o sansa de mantuire ?
        Si sa stii ca multi vor refuza totusi ,cardul de sanatate ,uite prima sunt eu !!!!

        Apreciază

      • Stefan said, on august 18, 2012 at 9:28 pm

        Fratia ta nu a priceput sensul a ceea ce a zis parintele,te-ai aruncat prea cu usurinta la cuvinte ofensive.

        Apreciază

      • nelu said, on august 19, 2012 at 8:16 am

        @ Maria,eu sant un om care vrea sa si imbunatateasca si sa imbunatateasca cunostintele rapid caci viata iti pune in fatza incercari pe nepregatite ,numai ca am vazut ca daca nu l misti pe om cu ceva ca o intepatura acel om nu simte nimic in aceste vremuri,totusi acum nu vreau sa intelegi ca o intepatura dar citeste si Apocalipsa si tilcuirile SFINTILOR ,acolo spune de oastea pagana (de exemplu,aprox)ca va fi invinsa(la un moment dat),dar cand este vorba de oastea slava in a 2 a parte dupa ce va cuceri Constantinopolul ca :i se va da loc de ODIHNA !! iar talcuirea spune foarte foarte explicit,noi vorbim ca niste frati si nu ma duc sa copiez din carte,mai citeste „Razboiul si Biblia ” de SF Nicolae Velimirovici,Talcuirea bataliei de la Kosovo..dar intotdeauna incercarile pentru cei intelepti sant folositoare(boli,necazuri.)chiar dorite,dar pentru neintelepti sant niste avertizari pe care nu le inteleg,devenind niste antrenamente pentru viata rea de dincolo!! Moartea in razboi pentru cei binecredinciosi este un canon de pocainta pentru cei binecredinciosi,dar chiar scrie foarte clar in Apocalipsa ca daca nu ar veni razboiul si alte morti grele supravietuirea in vremea darii Semnului lui antihrist nu va fi posibila fara a lua semnul !! Hristos nu doreste ca oamenii sa mearga in iad,nu da cruce care sa nu fie posibil de purtat,moartea pentru cei binecredinciosi este chiar dorita (cand vine cu dragoste de la Dumnezeu)caci ne duce in viata cea dorita alaturi de Mirele Ceresc ,de Sfinti,de ingeri,inainte de sec 20 crestinii nu oamenii nu mureau cum spun darvinistii:ca nu erau doctori,spitale,blabla..ci pentru ca ARDEAU de a fi mai repede in viata neschimbacioasa si acceptau razboaiele(daca asa spuneau sfintii:Daniel sihastru..),nu se speriau asa ca noi,noi nu intelegem cum sa traim ca ortodocsii,de aceea sant cele mai grele vremuri !! nu ca inainte nu erau razboaie,ba chiar acum sant cele mai lungi perioade fara razboi…toate bune si sa nu ne fie frica de ceva ce oricum vine:moartea!sa ne fie frica sa nu luam semnul lui antihrist !! e o rugaciune a cuviosilor de la Optina pentru a nu lua semnu cititi o si Hristos ne va ajuta

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 8:49 am

        ‘ razboiul pentru unii va fi mantuire care au pe HRISTOS si a Sa Sfanta CRUCE in ORTODOXIE , iar pentru altii urgie care nu sunt in Biserica Lui HRISTOS , in ORTODOXIE cu fapta si cuvant ‘
        amin!

        Apreciază

    • Verde said, on august 18, 2012 at 10:42 pm

      Un razboi nu este un lucru de dorit..va asigur…bunicul imi spunea ce inseamna cu adevarat un razboi mondial.(a venit si fara un picior).
      Asa e, parinte, mama imi spunea cum atunci cand au venit sovieticii, a trebuit sa se ascunda asta in conditiile in care nu locuia la oras si nici aproape de o ruta de circulatie importanta. Asa de mult s-au impranstiat sovieticii prin tara noastra. In unele locuri( muntii) nu au ajuns( cum zicea si Saccsiv) dar nu e chiar usor sa stai ani de zile acolo.

      rest cred ca e bine sa avem grija si de partea duhovniceasca. Unii au grija prea mare de aceste evenimente viitoare si de masonerie si nu mai au grija de partea duhovniceasca, de rugaciuni, iar altii se roaga, postesc, merg la biserica dar evita sa afle ceva despre masonerie sau sa afle despre ecumenism si despre razboi si asa necuratul ii poate prinde pe toti in plasa.

      Apreciază

      • nelu said, on august 19, 2012 at 1:25 pm

        @verde,bunicul bunicului tau si bunicii bunicilor nostri spuneau ca sute de ani au venit turcii peste popoarele ortodoxe si omorau femeile in orgiii,pe copii indiferent la fel le faceau si apoi ii luau la rand pe ei si apoi ii decaptau !! asa au facut si n grecia si n bulgaria si n liban si n iordania si …acesti ortodocsi dupa parerea ta ii spun lui Hristos;da le Doamne viata lunga la musulmani sa mai ucida ca la Muntele Athos!!?citeste si tu macar un pic inainte sa vorbeste pe un blog ortodox! parerea lumii este inversa fata de Hristos!!!

        Apreciază

  3. florin said, on august 18, 2012 at 12:06 pm

    Eu cred ca deocamdata suntem la ” zvonuri de razboi” Asa cum nu sa intamplat nimic la jocurile olimpice probabil nici ww3 nu va incepe prea curand cum iarasi probabil nu se va intampla nimic nici in 21 12 2012 (pentru ironizare vreo trei patru cutremure de intensitate mica) ca multa lume sa nu mai creada in nimic si sa considere ca nu este nici un sfarsit al lumii si binenteles acceptarea lejera a cardurilor ,buletinelor biometrice etc.

    Apreciază

    • stelian said, on august 18, 2012 at 3:25 pm

      Nu vad sensul in a amesteca profetiile Sfintilor Parinti cu predictiile mayasilor cu privire la sfarsitul lumii, sau cu paranoia oamenilor simpli.. Monahii foarte sporiti duhovniceste au darul inainte-vederii, nu e nici un secret si nici o exagerare in asta. Despre Mayasi nu stim decat ca se rugau la nu stiu ce zei, (care le si cereau jertfe sangeroase) si avem un calendar, care se termina in 2012 (pot fi varii cauze pt asta, poate a mierlit-o ala care il scria si nu a apucat sa-l termine). Despre Sf, Paisie sunt mii de marturii (actuale) si asa cum multe din predictiile lui s-au adeverit, (de la expansiunea ecumenismului si pana la criza economica a Greciei), eu as lua ,,de bun” ce a zis acest om. Doamne ajuta!

      Apreciază

      • florin said, on august 18, 2012 at 5:00 pm

        Am amintit de mayasi pentru ca este foarte mediatizata profetia lor si cei putini cunoscatori o iau de buna.

        Apreciază

    • Maria said, on august 18, 2012 at 7:47 pm

      Se presupune ca aceste papirusuri descoperite in pesteri ,ar fi ale mayasilor ,pt ca nu exista nicio „semnatura „ca ar fi a acestor pagani care faceau sacrificii umane ,ucigandu-si proprii copii ,ca jertfa adusa idolilor ,
      la care se inchinau si daca se adeveresc prezicerile lor ,sigur nu lor le apartin lor ,ci altor oameni ai lui Dumnezeu ,pt ca este logic ,ca niste pagani idolatri ,nu puteau prezice ceva legat de vointa lui Dumnezeu ,in schimbarile de-a lungul anilor ,pe Planeta ,cat si evenimentele ce au avut loc in timp !!!
      Cine stie cine le-a scris cu adevarat !!!!!

      Apreciază

    • nelu said, on august 19, 2012 at 8:24 am

      @ florin , DA !!! bravo !! chiar asa cred si eu ca de aceea nu au facut rele la olimpiada !! tu nu doresti razboiul,dar oare cei ce l au ucis pe Hristos avand acum tara lor,arme fara numar,ajutorul nato,chivotul…oare nu doresc si ei sa se inchine in tara lor ? mai e un SEMN MARE :2 mii de ani sub moschee cand incercau sa puna piatra de temelie pt templu se topea,se topea piatra si ei intelegeau ca inca nu pot sa faca templul,dar acum 3 ani parca ortodocsii de la Ierusalim s au ingrozit caci piatra pe care o puneau in fiecare an sa vada ce vrea Dumnezeu : NU s a topit !!! si evreii au inteles ca Dumnezeu le da voie sa conduca lumea,iar crestinii au inteles ca Hristos ingaduie sa vina acele vremuri scurte ca preced viata cea desavarsita alaturi de ingeri…

      Apreciază

    • Maria said, on august 19, 2012 at 2:43 pm

      nelu,
      De ce crezi tu ,ca unii dintre noi ,nu citim si ne trezim vorbind pe blog asa ca n-avem ce face ???
      Eu am citit Apocalipsa ,cred ca de zece ori ,si o deslusesti numai interpretata de marii duhovnici si de sfinti ,nu asa de capul nostru ,ca nu iese nimic !!
      Apoi ,sa ne fereasca Dumnezeu de razboi ,dupa cum spune si rugaciunea :
      „Pazeste-ne Doamne ,de navalirea altor neamuri asupra noastra ”
      Sa stii ca toate razboaiele lumii au in substanta lor ,pedeapsa de la Dumnezeu !!!
      Cei pedepsiti ,sunt si cei asupriti si ocupati de neamurile cotropitoare !
      Inca din vechiul testament ,se face referire la neamurile cotropite de alte neamuri ,ca pedeapsa pt inchinarea la idoli !
      Constantinopolul a fost cotropit de paganii turci ,ca pedeapsa data grecilor pt pacatele lor !
      Ierusalimul a fost distrus de romani in anul 70 dupa Hristos ,ca urmare a blestemului Mantuitorului ,care a spus ca „nu va ramane piatra pe piatra „,pt pacatele iudeilor si pt uciderea Fiului lui Dumnezeu !!!
      Razboaiele care bat la usa statelor arabe si in general a statelor pagane ,idolatre ,reprezinta tot o pedeapsa de la Dumnezeu ,pt idolatria in care traiesc aceste popoare ,deci tot pedeapsa !!!
      Deci ,”Pazeste-ne Doamne de navalirea altor neamuri ,asupra noastra „,aceasta scurta rugaciune ,nu trebuie sa lipseasca din gura noastra ,in fiecare zi !!!

      Apreciază

  4. Aurora said, on august 18, 2012 at 12:19 pm

    Sinuciderea este recomandata de multi ganditori si scriitori moderni care nu si-au gasit un suport religios si atunci au hotarat ca e bine sa suprimi aici lantul suferintelor, ei necrezand in viata de dupa moarte. Jack London, cel care a scris minunata carte Colt-Alb care a incantat copilaria a milioane de copii, din pacate a alunecat si spre zone intunecate ale gandirii, probabil nemultumit de conditia sa umana. Cazuse si in patima bauturii si atunci diavolului i-a fost usor sa-i strecoare in minte gandul sinucigas pe care pana la urma l-a implinit. Pentru mine, cea mai trista carte a lui este ”Martin Eden”- povestea unei dureroase infrangeri umane, aceea a unui tanar de conditie modesta care prin eforturi imense ajunge sa se ridice pana la nivelul unei frumoase domnisoare din lumea buna si devine cunoscut, , isi da seama ca ceea ce a dobandit cu atata chin nu este de fapt ceea ce cauta si se sinucide. S-a facut si un film dupa carte. Cel mai mult rau mi-a facut scena cand tanarul se ineaca, lasandu-se incet pe fundul marii. Sora mea adora aceasta carte, ea admirandu-l pe personaj pentru tenacitate, dar eu simteam pericolul si, intr-un moment de neatentie am luat cele doua volume si le-am aruncat la gunoi. De ce am aruncat cartea ? Pentru ca postula faptul ca viata nu merita traita si m-am temut sa n-o mai gaseasca si copiii mei sau altcineva. Eu nu tin carti de sincigasi in casa. Acesta este un model de prozator care prin talentul scriitoricesc exceptional te fura si te lasi purtat de destinul personajelor sale pe care, intr-un moment de deznadejde le poti lua ca model. Zici : „Nu mai suport ! Viata e un calvar ! N-am pentru ce lupta, n-am pentru ce trai. Ar trebi sa curm acest chin absurd. Si Martin Eden a facut-o.”
    Jack london s-a ”imprumutat” de la nihilistul Nietzsche, cel cu ”supraomul”, dar acesta i-a ”indatorat” pe multi. Un exemplu de nihilism total se regaseste la Jean-Paul Sartre care spune la un moment dat ca omul este aruncat in lume ( de catre cine ?- intreb eu , deci mai are nenorocitul o vaga idee de Creator) si auziti culmea absurdului ! Condamnt sa fie liber, o libertate absoluta, intr-o singuratate totala. Atatde singur si liber e omul sartrian incat poate oricand sa se sustraga de la orice constrangere. De exemplu , daca se afla pe un camp de batalie, intr-un razboi, el, omul liber poate sa iasa din acel razboi pe care nu l-a declansat el, fie dezertand, fie sinucigandu-se. Nenorcocirea este ca cei mai multi oameni care isi iau viata n-au auzit de scriitorii citati mai sus si totusi o fac. o fac pur si simplu, fara sa le dea cineva vreo sugestie, decat diavolul care ii urmareste pas cu pas toata viata, ca pe Iuda Iscarioteanul pana le ia sufletul. Dumnezeu si Maica Domnului sa ne pazeasca p e noi toti, si buni si rai, de gandul cel pierzator si sa ne mantuiasca !

    Apreciază

    • Maria said, on august 18, 2012 at 3:05 pm

      In general ,acesti scriitori din Literatura Universala ,cat si toti cei care nu sunt din credinta ortodoxa ,impreuna cu ei ,(„spuma „din lumea literara a occidentului ) se afla in afara adevaratului crestinism ,au o ideologie a lor ,o „credinta ” a lor ,un dumnezeu al lor si lucrarile lor , sunt tot ale lor .
      Lucrarile lor nu au duhul adevaratei credinte ,ci sunt mai degraba o otrava pt omenire ,cu atat mai mult ,cu cat promoveaza sinuciderea .
      Adevarat trebuiesc aruncate la gunoi ,dar si distruse mai intai ,pt ca sa nu poata fi recuperate de altii .

      Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 8:22 am

        Maria , vroiam sa-i spun ceva lui dl ‘liber cugetator’ dar ma abtin si am sa arat semne exclamare „la greu” poate asa va intelege !!!
        pentru ca ‘natura’ a lasat si semne de exclamare !!!
        nu-in asa dle ‘liber cugetator ‘ in natura !!!
        Natura , Creata DE DUMNEZEU , si nu de la sine , darwinistilor !

        Apreciază

    • stelian said, on august 18, 2012 at 3:41 pm

      ce e mai dramatic e ca mie, personal, mi se pare printre cele mai bine scrise carti din toate timpurile si are toate ingredientele psihologice necesare captarii cititorului (fir epic realist si fluctuant, imprevizibilitate, concepte filosofice foarte gustate, in special de tineri). Personajul principal devine un simbol al luptei pentru depasirea conditiei umane, ceea ce nu face decat sa accentueze socul produs de sinuciderea acestuia, la sfarsitul romanului. mi-amintesc ca am fost profund zguduit de deznodamant…. De curand am vazut un top al preferintelor vedetelor in ceea ce priveste lectura si ,,Martin Eden” era cea mai apreciata. Atunci m-am gandit la aspectele de care zici tu, mai sus. Dar, in Romania, cel putin, opera lui Cioran, de exemplu, are efecte muuult mai devastatoare asupra tinerilor, Ii multumesc Lui Dumnezeu ca m-a ferit de ele!

      Apreciază

  5. ioan said, on august 18, 2012 at 1:57 pm

    un om merge la preot:parinte binecuvinteaza sa ma spanzur.preotul mirat il trimite acasa poate se razgandeste.adoua zi acelasi:parinte binecuvinteaza sa ma spanzur.preotul ii zice sa vina in ziua urmatoare si pune rugaciune la Dumnezeu ce sa faca.a treia zi cand vine omul preotul îi zice:dute dar sa zici asa.se duce omul si cand isi pune streangul spune:diavole trupul e al tau dar sufletul al lui Dumnezeu.atunci diavolul ii zice:ce sa fac eu cu hoitul tau si ii da una de sare cat colo.din pateric

    Apreciază

  6. ioan said, on august 18, 2012 at 2:09 pm

    Lucian din ce spui ai probleme mari. parerea mea e ca ai nevoie de multe sf. masluri si molitve. daca-mi permiti un sfat du-te la Cotmeana sau la Focsani(este un preot care citeste molitve) sau mai bine la Calugareni langa Suceava(este un preot batran cu har) Doamne ajuta

    Apreciază

  7. lastun said, on august 18, 2012 at 4:10 pm

    Daca am pus problema sa spunem si solutia.
    Fratilor problema sinucideri este FOARTE GRAVA, caci cel ce si-a pus captat zilelor nu mai are scapare in vecii vecilor din focul si munca iadului. De multe ori ori ati vazut si voi ca uni oameni la tv si pe internet care au pus examene, cariera, banii, probleme,dragoste, familie mai presus de Dumnezeu si sau omorat. Oare mai stie lumea despre rabdarea lui Iov ? Iov Vechiul Testament (capitolele 1-42). Fratilor daca un om ce are in gand sa se sinucida nu este indrumat de cineva sa discute foarte serios cu un preot iscusit este pirdut. Cine nu cere ajutor de la Dumnezeu nu poate sa castige in aceasta lupta ce se numeste viata. Daca vedeti oameni tristi amarati sacarbiti de tot, oameni aflati in deznadejde, va rog discutati cu ei cu foarte multa blandete, smerenie si intelepcuine(blandetea si smerenia ascutite la maxim sant ca niste cutite sau sageti-razele de lumina pentru oameni aflati in deznadejde sau cu ganduri sinucigase). Iar daca nu vor sub nici o forma sa asculte vreun cuvant a lui Dumnezeu ar mai fi o solutie, cei drept periculoasa. Rugaciunea. De ce ? Uitati de ce daca persoanele X si Y sa zicem ca se roaga lui Hristos, Maici Domnului si ingerilor si sfintilor zilnic pentru persoana Z. Dumnezeu in marea sa mila si iubire de oameni va certa si izgoni pe diavoli de la persoana Z si il va indruma pe calea cea buna. Dar duhurile rele se vor razboi cu X si Y pentru ca au fost goniti de la persoana Z. Fratilor daca cineva se roaga pentru oameni aflati in patimi grele si ganduri sinicigase sa fie tari in credinta,fapte si rugaciune zilnica si constanta chiar in fiecare clipa sa se roage de este cu putinta, altfel diavoli i vor rapune si tranti la pamant in pacate grele si ganduri de sinucidere cum a avut persoana Z. Daca uni nu se simt in stare de asa ceva( ca cu diavolu nu te joci) sa roage vreun calugar sau calugari sa se roage pentru cei aflati in patimi grele si ganduri de sinucidere. Fratilor e usor sa aratam pacatele grava si foarte grave la oamenilor dar de avem dragoste pentru vreun frate cazut in patimi grele si ganduri de sinucidere ne jertfim pentru el si ne rugam neincetat pentru el si pentru noi sa nu cadem si Domnul nostru Iisus Hristos,Maica Sa Prea Sfanta Pururea Fecioara Maria, ingerii si sfintii lui Dumnezeu nu ne vor lasa ci mereu vor fi alaturi de noi si de cei pentru care ne rugam. Dar fara jertfa nimic nu se poate. Doamne ajuta-ne.

    Apreciază

  8. lastun said, on august 18, 2012 at 4:24 pm

    Am uitat ceva o data ce lupta cu diavolul este inceputa prin rugaciune pentru persoana Z daca X si Y nu lupta pana la sfarsitul vieti si neglijeaza lupta cu diavolul pot pieri si X si Y si apoi diavolul se va intoarce si la persoana Z pentru a o termina. Lupta cu diavolul fara rugaciune si jertfa continua nu se poate castiga. Hristos sa jertfit pentru noi ca sa fim liberi, oare putem si noi sa ne jertfim pentru cineva daca il vedem ca e cazut in pacate grele si ganduri sinucigase ? Doamne ajuta-ne.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 18, 2012 at 7:22 pm

      Orice Crestin Ortodox , are o Sfanta Cruce de dus , mai grea , mai usoara , fiecare dupa a lui putinta si cum a primit acei ‘talanti ‘ de la Bunul DUMNEZEU ,
      Important este sa ne ducem aceasta Sfanta Cruce , data noua la Sfantul Botez Crestin Ortodox , sa o ducem Drept si nu stramb sau cumva sa ne lepadam de aceasta , ca atunci … si DUMNEZEU se va lepada de noi precum noi ne-am lepadat de Domnul IISUS HRISTOS si de SFANTA CRUCE .

      si cand , simtim ca suntem ai nimanui SI nu este asa !
      sa venim cu inima sincera si cu lacrimi la Bunul DUMNEZEU , Domnul IISUS HRISTOS si sa-i cerem Ajutorul !
      indeosebi Grabnica Ajutatoare este MAiCA DOMNULUI cand Ii Cerem al Sau Ajutor oricand si oriunde !

      amin !

      Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on august 18, 2012 at 8:08 pm

        Frate, daca ai fi fost cu adevarat crestin ortodox si nu ostas al Domnului ai fi vazut de cate ori am folosit sintagma Sfintii Parinti. Dar probabil ca Ei nu stau in sfera ta de activitate ci cuvintele multe si goale. Si nu e de mirare caci ratacitul de Iosif Trifa nu pomeneste deloc de Sfintii Parinti.

        Cred intr-Una Sfanta Soborniceasca, Apostoleasca si Patristica Biserica.

        Asta ca sa se deosebeasca de toti ratacitii care nu au marturisit ceea ce au spus Sfintii Parinti.

        Ai citit ceva de Cuviosul Serafim Rose sau nici n-ai auzit de el?

        El spune asa……….SFINTII PARINTI, CALE SIGURA CATRE ADEVARATUL CRESTINISM.

        Mi-e frica de aceia care au citit doar Biblia.

        Ai priceput? Sau o sa ma intrebi iara daca sunt crestin ortodox?

        Ai citit capodopera ,,Despre Inselare” a Sfantului Ignatie Briancianinov?

        Stii ce e aceea sa scrii o carte din parere? Poti sa scrii o carte din parere personala dar nu dupa randuiala Sfintilor Parinti.

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 18, 2012 at 8:36 pm

        catre stop rfid 666
        fii , mai tu Adevaratul Crestin Ortodox , ca ma stradui si eu pe linga tine sa fiu !
        sunt doar un pacatos , ce cauta LUMINA si ADEVARUL Credintei Crestin Ortodoxe !
        Doamne Ajuta la Credinta Crestin Ortodoxa !
        si la crestin ortodox dar fara ghilimele
        ca-i mai frumos si Drept asa ,
        amin!
        si tot nu mi-ai raspuns la intrebare vad ca ocolesti , esti crestin ortodox ?, esti botezat in credinta crestin Ortodoxa ?

        Apreciază

    • Mihaela said, on august 20, 2012 at 11:30 am

      Ai dreptate in tot ce spui, draga frate… Si mult ma sprijina cuvintele tale. Sa iubesti cu durere este ceva dumnezeiesc, si sa suporti aceasta iubire care automat te duce la jertfa de sine, indraznesc sa spun ca inseamna a calca pe urmele lui Hristos. Domnul a facut asta pentru toata lumea, pentru toti oamenii care au fost si care vor fi, pe toti i-a iubit cu patima sfanta. Adevarat, nu piroanele L-au tinut pe cruce ci iubirea Sa de oameni. Noi putem sa facem asta macar pentru un singur om?… Sa iubim macar un suflet in asa fel incat pentru a-l castiga sa ne luptam nu numai cu noi insine dar si cu diavolul? Fara teama, fara mandrie, fara tulburare, fara oboseala, fara momente de deznadejde, cu atata rabdare si staruinta pana Domnul se va milostivi… Si in toata lupta aceasta sa ne bucuram launtric, chiar daca a trage de baierele sufletului pentru a se mari presupune multa durere. Cat de mare si de minunat apare sensul vietii cand il privesti astfel. Sprijina, Doamne, dreapta noastra si invata bratele noastre la razboi. Amin.

      Apreciază

      • Mihaela said, on august 20, 2012 at 11:32 am

        Era un mesaj pentru fratele lastun..

        Apreciază

    • dna said, on august 18, 2012 at 11:20 pm

      pai asa intelege dansul sa-si faca datoria crestineasca… in curand va cere sa se schimbe numele planetelor din sistemul solar, din aceleasi motive… asta este important, nu?? …

      Apreciază

      • cineva said, on august 19, 2012 at 10:51 pm

        si daca tot veni vorba de ce nu si zilele saptamanii? Ca doar si ele se trag de la zeii/planetele pe care le venerau paganii:

        luni – luna
        marti – marte
        miercuri – mercur
        joi – jupiter (jovis)
        vineri – venus (venera)
        sambata – saturn

        Numai numele duminicii preamareste pe Dumnezeu (dies Dominicus)

        Probabil insa ca patriarhul Romaniei a rezolvat toate celelalte probleme si nu i-a mai ramas decat sa reboteze statiunile turistice.

        Apreciază

    • cineva said, on august 19, 2012 at 11:27 pm

      frate stop rfid

      M-am grabit sa comentez dar se pare ca stirea este o farsa.. oricum eu nu am gasit-o pe nicaieri in afara de acel ziar care facea bascalie. Uite asa isi face omul pacat. Dumnezeu sa ne ierte!

      Apreciază

      • dna said, on august 19, 2012 at 11:54 pm

        mea culpa, ai dreptate, nici n-am avut interesul sa citesc articolul. Ma si mira sa se ia o asa masura, mai degraba m-as astepta ca patriarhul sa inceapa sa construiasca in fiecare statiune cate un templu pt fiecare zeitate, ca toate credintele sunt bune in viziunea lui… 🙂

        Apreciază

  9. STOP RFID 666 said, on august 18, 2012 at 8:35 pm

    NOUA ORDINE MONDIALA VA FI INVINSA DOAR DE IISUS HRISTOS

    http://bloguri.piatza.net/unii-cred-ca-planul-illuminati-e-pe-cale-de-a-esua-iar-acesta-vor-fi-invinsi-voi-ce-credeti-partea-ii/

    Apreciază

  10. Ambra said, on august 18, 2012 at 8:35 pm

    Gandul sinuciderii e o boala, un virus, cei atinsi de ea sunt vindecabili, dar numai daca au in jur oameni care-i iubesc. Dumnezeu le intinde Mana Sa, doar ca ei nu o pot intotdeauna atinge.

    Apreciază

  11. STOP RFID 666 said, on august 18, 2012 at 9:00 pm

    http://www.catavencii.ro/Cersetor-retinut-de-procurorii-dna-pentru-luare-de-mila_0_5273.html#

    ,, Începând din acea zi unică va fi interzis, de către noua Monarhie, să se dea un pahar cu apă oricui, căci în acele vremuri, Caritatea va fi fost întemniţată într-o nouă epocă glacială”.

    „PROFEŢIILE SĂPTĂMÂNII MARI”.

    Trebuie să precizăm că toată Istoria Creştinismului este asemenea unei copii la indigo a vieţii lui Iisus Hristos. Primii două mii de ani ai Creştinismului, Trei ani de Viaţă publică a lui Hristos, Săptămâna Mare şi Duminica Paştilor. Iată ce afirmă aceste Profeţii:

    Nu te lăsa pradă somnului, om din viitor, fiindcă Semnele lui Dumnezeu nu au fost date nici visătorilor, nici nechibzuiţilor. S-a spus că Domnul tău va veni iar Vremea când El va veni la fiecare dintre voi, în chip neaşteptat; va fi o perioadă a Istoriei în timpul căreia cei mai mulţi dintre oameni au să fie adormiţi.

    Fiţi atenţi la toate Semnele; înţelegeţi sensul profund al Patimii Lui, fiindcă aceasta ascunde Pecetea Divină a Mântuirii voastre.

    Închide-ţi ochii către lume; acoperă-ţi urechile cu mâinile şi opreşte-te din vorbirea zadarnică, fiindcă Dumnezeul tău are să încredinţeze ceva sufletului tău chi­nuit şi însingurat.

    Va veni o zi când Iisus va fi aclamat în felurite ţări şi chiar şi în faţa mai multor Împărăţii în acelaşi timp. Păzeşte-te de ziua aceea!

    Teme-te pe bună dreptate de ziua aceea, dacă atunci te vei găsi sub imperiul păcatului şi te vei bucura de a fi astfel Dar dacă, dimpotrivă, eşti un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, atunci bucură-te pentru că ziua izbăvirii tale este aproape.

    Când aclamaţiile se vor fi risipit atunci va veni, ,,Noaptea Nopţilor’’, „Trădarea Trădărilor” împotriva Creş­tinătăţii, în momentul în care Duminica Floriilor va sfinţi. În acele zile, oamenilor le va fi dat să trăiască tot ceea ce poate fi mai trist. Iuda va renaşte din adâncuri, pentru un scurt răstimp. Orice vor putea atunci adevăraţii Creştini să folosească împotriva blasfemiei, paharul trăirii infamiei veacurilor va trebui să fie băut până la drojdii.

    Apoi, după „Noaptea de pe Muntele Măslinilor”, urmată imediat de arestare, noaptea va acoperi atunci toată omenirea, în timp ce mulţi Cârmuitori îşi vor trăda propriul sânge precum şi propria carne Dar această Noapte va cunoaşte şi câţiva Creştini, mai rari, murind vitejeşte împreună cu Cârmuitorii lor, ca martiri. Pentru aceasta, ei vor fi câteva dintre cele mai strălucitoare pie­tre preţioase din coroana Domnului lor.

    Încă o dată, Petru se va lepăda de trei ori de a fi fost un adevărat ucenic al lui Iisus, în vreme ce o mare parte din Creştinătate, va părăsi pentru un timp calea adevăratei credinţe. Şi ei se vor lepăda de credinţa lor, cu trei prilejuri însemnate. Atunci, noaptea îşi va urma cursul; vremurile înrobirii se vor întinde peste tot.

    Nu fi necugetat. Nu te lăsa mânat de mândrie, crezând că vei fi apărat de aceste întâmplări cumplite pentru că duci o viaţă de bun creştin, sau că vei scăpa de Cruce fiindcă te-ai umplut de tot felul de mulţumiri faţă de tine însuţi, printre care şi aceea de a te socoti asemenea unui sfânt. Nu îţi aminteşti ce i-a cerut într-o zi Domnul aceluia care se credea un adevărat credincios întru Dumnezeu? şi ce să mai spunem despre primele secole ale Bisericii, când adevăraţii creştini mureau în toate felurile pentru Credinţa lor? Erau cu toţii smintiţi, sau se înşelau, preferând să fie sfâşiaţi de fiarele sălbatice în faţa unei gloate care îi insulta şi râdea de ei? Nu fii necugetat!

    În faţa Marelui Preot al falsului Ierusalim de atunci la Roma, Creştinii acelor vremuri tulburi vor trebui să răspundă pentru Credinţa părinţilor lor în care continuă să creadă. Vor fi târâţi de la Marele Preot la Caiafa, unde vor fi înjosiţi, luaţi în râs, acoperiţi de scuipături, apoi acuzaţi de înaltă trădare pentru că li se va aminti viaţa lor trecută de violenţă şi de trădare împotriva omenirii. Vor fi arestaţi şi acuzaţi de vrăjitorie, fiindcă părinţii lor vor fi făptuit miracole de-a lungul istoriei; acuzaţi de mii de ori de ucidere, fiindcă părinţii lor vor fi exterminat triburi în numele Crucii de-a lungul istoriei; acuzaţi de a fi răspândit false credinţe, fiindcă părinţii lor le vor fi propovăduit mulţimilor că Iisus a fost singurul şi adevăratul Dumnezeu al uni­versului; acuzaţi de idolatrie, fiindcă vor crede că Iisus este Dumnezeu; şi acuzaţi de perversiuni împotriva propriilor lor copii fiindcă îi vor fi învăţat valorile creştine ale trecutului.

    Pentru toate acestea, vor fi lipsiţi de libertate, în timp ce copiii le vor răpiţi pentru a fi daţi ca ucenici în familiile bogate care vor împărtăşi credinţele noii împărăţii.

    Încă o dată, nu fii necugetat ! La fel cum Creştinătatea a prins aripi la Roma, persecuţiile vor pornii tot de la Roma, fiindcă în acele vremuri Biserica va fi răsturnată faţă de ea însăţi. La fel cum s-a mai întâmplat, va fi aşa fiindcă aleşii vor fi primii care să-şi dea sângele pentru Domnul lor. Petru şi Pavel vor muri la Roma pentru plăcerea gloatei pervertite.

    Reprezentanţii religioşi ai tenebrelor vor fi atât de exasperaţi de umilinţa şi Credinţa de neabătut ale discipolilor lui Petru şi Pavel, încât îşi vor pierde toate mijloacele. Îi vor da aşa dar pe mâna lui Ponţius Pilat al împărăţiei lor religioase. În palatul lui, aceşti dintâi adevăraţi credincioşi vor fi judecaţi pentru crime de care niciodată nu le-au făptuit.

    Pentru a le slăbi credinţa şi curajul, ca şi pentru a le face plăcere Preoţilor Templului acelor Timpurii, acel ambasador al Împăratului îi va supune torturilor de tot felul, unele mai insidioase decât altele, căci vor fi născocite în scopul de a frânge voinţa. Acolo vor fi biciuiţi şi umiliţi în toate chipurile cu putinţă. În sfârşit, vor fi încoronaţi cu Cununa de Spini a Timpurilor şi vor avea de suferit în suflet, chinul de a vedea mulţimile respingându-l pe Iisus ca singură cale a Mântuirii lor.

    Astfel arătaţi în faţa gloatelor de necredincioşi, cu carnea sfârtecată, vor suferii de părăsirea din partea familiilor, a prietenilor din trecut şi a propriu­lui lor popor. Toate acele mulţimi turbate de mânie vor prefera să depună jurământ în faţa reprezentanţilor antihristului care, încă odată, se va spăla pe mâini de sângele lor. Începând din acea zi unică va fi interzis, de către noua Monarhie, să se dea un pahar cu apă oricui, căci în acele vremuri, Caritatea va fi fost întemniţată într-o nouă epocă glacială.

    Îngreunaţi de povara Crucii, vor urca pe drumul Calvarului, unde gloata îi va copleşi cu turbarea lor fără margini. De trei ori Creştinătatea va cădea în genunchi, dar tot de trei ori se va ridica într-o acceptare totală a destinului ei.

    Ajunsă pe culmea Calvarului, va avea mâinile crucificate pentru că, atunci, lumea va fi lipsită de milă; picioarele îi vor fi crucificate fiindcă se va interzice să se aducă mulţimilor Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, trupul acestei Creştinătăţi va fi răstignit pe Cruce, fiindcă va trebui să servească drept pildă mulţimilor pervertite din noua Împărăţie.

    După aceea, va veni Timpul secetei, când toată Creştinătatea va fi lipsită de Prezenta lui Dumnezeu.

    Nu va avea parte decât de vorbe amare şi de o izolare absolută de restul lumi.

    La fel cum a spus Iisus: „Tată, de ce m-ai părăsit?”­‚Creştinătatea va trăi părăsirea totală, în seama ei însăşi, fără nici o mângâiere.

    Apoi, lancea îi va străpunge Coasta din care se vor scurge o picătură de sânge şi o picătură de apă, fiindcă atunci şi ea va trebui să aştepte moartea fără nici o certitudine dinainte că Dumnezeu Tatăl se va lăsa atins, pentru ca apoi să-şi lase Braţul să cadă asupra ome­nirii.

    Preţ de un timp nemăsurat o tăcere grea va acoperi atunci tot întinsul pământului. Din Vinerea Mare până în Ultimul ceas al Sâmbetei Mari, chiar înaintea Duminicii Paştilor, omenirea va fi acoperită de o întunecime grea, vreme de trei zile şi trei nopţi în care Dumnezeu îi va pedepsi, El însuşi pe oameni. Antihristul va fi azvârlit în infern, pe când peste tot pe pământ orice construcţie omenească purtând un singur grăunte de trufie va fi nimicită. Suferinţele oamenilor vor fi atunci pe măsura relelor lor lăuntrice. În acele vremuri, pământul va semăna cu un enorm cimitir, un deşert fără orizonturi. Numai aceia

    care-şi vor fi păstrat eroic în adâncul lor înşile adevărata Credinţă în Iisus Hristos, Credinţa primilor martiri ai Bisericii, Credinţa Sfinţilor, vor supravieţui Sfintei Mânii a lui Dumnezeu.

    Vai ţie, om al acelor Timpuri care-ţi vei râde de aceste profeţii, căci lipsa ta de umilinţă te va cufunda în robia greşelilor tale, fără nici o nădejde a veşniciei.

    Când se vor ivi zorile Zilei de Paşti, toţi credincioşii adevăraţi vor fi atunci reînnoiţi pe un pământ reînnoit şi dânsul. Va fi Ziua Învierii, ziua Păcii lui Dumnezeu.

    În Iubirea Sa nemărginită pentru copiii Lui, Dumnezeu nu-i va fi lăsat antihristului decât cinci Puteri asupra oamenilor. Acestea nu vor avea forţă decât peste cele cinci simţuri ale omului: „Cel al vederii, al mirosului, al atingerii, al auzului şi al gustului”. Niciodată antihristul nu va putea atinge sufletul omului, căci acesta nu îi aparţine cu nici un chip. Dar, asupra acestor ,,cinci simţuri’’, va avea deplină putere.

    Fii aşadar vigilent om al viitorului, fiindcă în acele zile de pe urmă simţurile tale îţi vor fi cei mai cumpliţi duşmani. Pentru a le atinge şi corupe, şi a face din tine sclavul său, antihristul va născoci asemenea maşini ispititoare încât fără ajutorul lui Dumnezeu, nici chiar cei Aleşi nu se vor putea mântui. Iar dacă Timpul Timpurilor nu va fi atunci scurtat, toţi vor fi pierduţi, chiar şi cei Aleşi. În acele zile întunecate, numai cei umili vor putea rezista luminilor ispititoare ale falsei libertăţi.

    Încă o dată, nu, fi necugetat. Încă nu ai înţeles că tu eşti singura făptură a lui Dumnezeu din tot universul?

    Teme-te de simţurile tale, căci acestea te vor încătuşa pentru veşnicie. Pentru cei care nu cred decât în ei înşişi şi în nimic altceva, aceste texte străvechi vor face obiectul batjocurilor, dar de asemenea, trebuie să spunem, al unei singurătăţi atroce. Căci râsul şi aroganţa care îi însoţeşte nu au nici o putere asupra „Conştiinţei” care, numai ea, nu poate fi adormită…

    SURSA:http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Serge_Monaste/Cuprins.htm

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 7:52 am

      „care-şi vor fi păstrat eroic în adâncul lor înşile adevărata Credinţă în Iisus Hristos, Credinţa primilor martiri ai Bisericii, Credinţa Sfinţilor, vor supravieţui Sfintei Mânii a lui Dumnezeu. ”
      ASTA VA FI ORTODOXIA ADEVARATA , ‘stop rfid 666″
      „NOUA ORDINE MONDIALA VA FI INVINSA DOAR DE IISUS HRISTOS ”
      va fi invinsa de BISERICA LUI HRISTOS , „Intr-una Sfanta Soborniceasca si Apostolica BISERICA ” unde te asteptam sa vii si tu , sa te Botezi in ORTODOXIE si sa fii aici si pe aceleasi baricade!

      stop rfid 666 , iti place ADEVARUL din a Noastra Credinta Crestin Ortodoxa sau margaritarele vad ca incerci sa …
      dar de ce nu iti marturisesti credinta daca esti Botezat Crestin Ortodox , iti este rusine ! sau pardon , frica ! de cine ? de bau bau , sau a inceput prigoana ?, nu inca !
      asa ca
      stii ce , Mergi , du-te si te Boteaza in Credinta Crestin Ortodoxa si apoi sa ne vorbesti din Margaritarele ORTODOXIEI !
      nu am nimic cu tine dar nu stiu de ce am impresia ca am dat peste ‘hotul care striga hotii’!
      Doamne ajuta la ORTODOXIE ADEVARATA !
      amin!

      Apreciază

      • nelu said, on august 19, 2012 at 8:31 am

        @ crestine ortodox tu nu prea ai smerenie caci oricine iti spune ca gresesti tu il cosideri :neortodox…un dusman vesnic..dar nu este asa,cel care iti arata ca gresesti iti este cel mai bun prieten caci mandria ne face sa credem ca noi nu gresim,nu te grabi sa scri ceva jignitor celor ce iti arata ca gresti,mai gandeste,analizeaza,compar,citeste..si adu argumente si nu jigniri ! niciodata tu nu ai venit cu argumente ci numai ai vorbit manios ! mai sant unii care nu comenteaza si numai citesc si vazand nikul tau rad de ortodocsi !! daca nu te poti stapani macar schmba ti nickul ! chiar niciodata nu am vazut ceva spus calm de la tine !toate bune ! si eu sant manios dar trebuie sa luam o pastila sa ne ajute daca noi nu putem sa vorbim macar o data calmi !!

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 9:07 am

        dar de ce nu iti marturisesti credinta daca esti Botezat Crestin Ortodox , iti este rusine ! sau pardon , frica ! de cine ? de bau bau , sau a inceput prigoana ?, nu inca !

        din scrierile Sfintilor Parinti , nu va este frica sa vorbiti , sau despre ce inseamna Apocalipsa , sau chiar in interpretarea ei …
        dar a spune chintesenta ORTODOXIEI , da dle! sunt Botezat Crestin Ortodox este o rusine pardon , o atata smerenie , ca imi vine gtreata …
        si lupul in chiele de oaie are ‘smerenie’ si nu recunoaste ca este lup , ci mereu spune , sunt , sunt oaie ca si tine , cand de fapt …
        si IARASI SPUN si pentru tine , cel ce razi de crestin ortodox sau va este rusine sa marturisiti Adevarul credintei Crestin Ortodoxe 1
        si fii , tu Adevaratul Crestin Ortodox , ca ma stradui si eu pe linga tine sa fiu !
        sunt doar un pacatos , ce cauta LUMINA si ADEVARUL Credintei Crestin Ortodoxe !
        Doamne Ajuta la Credinta Crestin Ortodoxa !
        si la crestin ortodox dar fara ghilimele
        ca-i mai frumos si Drept asa ,
        si -ti mai spun si ce a spus Domnul IISUS HRISTOS
        „cei ce se rusineaza de Mine in Acest neam desfranat , curvar si ticalos si EU , ma voi rusina de ei la Judecata , in fata Tatalui Meu ”
        si de aceste cuvinte radeti dlor Ortodocsi , care va este rusine sau teama sa spuneti ca sunteti crestini Ortodocsi , Botezati in ORTODOXIE ?
        mmh !
        sau incurcati borcanele rau de tot SI sub aspectul ‘smeraniei’ UIT SA SPUN CA HRISTOS ESTE ORTODOX , adica Crestin Ortodox !
        Tulai Doamne , spune ardeleanu
        si asemeni spun , la cata ‘smerenie’ sau prostie mai degraba ,
        DOAMNE AJUTA LA ORTODOXIE ADEVARATA !
        amin!

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 9:11 am

        si uite , Ceva calm pentru tine ‘cel manios ‘

        Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on august 19, 2012 at 2:08 pm

        Prietene, tu ai probleme de intelegere si dupa toate astea mai te arunci si cu capul inainte. Intelegerea ta e la genunchiul broastei si nu e de mirare caci se vede din ceea ce postezi ca nu ai o cultura crestin ortodoxa ci numai limbarita. Eu am explicat mai sus ceea ce sunt si din ceea ce postez se vede ceea ce vreau. Sa stii ca popa nu toaca de doua ori pentru o baba surda.

        Si daca tot ma provoci iti spun ca pana acum nu am pierdut nici o lupta pe acest blog si nici cu tine nu o s-o pierd. Pentru ca eu ma bazez pe Adevar si nu pe povesti si basme sectare.

        Urmareste comentariile mele de acum un an si jumatate incoace si vezi ceea ce sunt si ceea ce am scris.

        Esti prea exaltat si cred ca esti in inselare. Dar nu e de mirare ca si pocaitii se smiorcaie si plang la adunare de le sar camesa de pe dansii dar ei o fac dintr-o excitare psihica si nu ca ar avea vre-o treaba cu Dumnezeu.

        Pietismul si exaltarea nesabuita nu duce decat la antihrist. Excitarea psihica si lupta cu pacatul fara o dreapta socoteala duce la niste rataciri de nu mai poti sa iesi din ele.

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 3:38 pm

        catre stop rfid 666
        Atunci nu ataca ORTODOXIA ca in ORTODOXIE ma aflu , da !
        asemeni ,nici pe cei care au fost Mai Crestini ORTODOCSI sau Adevarati Crestini Ortodocsi ( si in fapta nu numai in cuvant )si decat mine si decat tine !
        „Si daca tot ma provoci iti spun ca pana acum nu am pierdut nici o lupta pe acest blog si nici cu tine nu o s-o pierd. Pentru ca eu ma bazez pe Adevar ‘
        Care-i Adevarul pentru TINE , spune mai direct si la Obiect !
        esti sau nu in ORTODOXIE , esti Botezat Crestin Ortodox , sau ne dai lectii depre ORTODOXIE si nici macar crestin ortodox nu esti ,
        vreau sa stiu cu cine stam de vorba !
        astept raspuns , scurt si la obiect , fara pietisme ‘ieftine’ si baiguiri …tot de ale sectarilor

        Apreciază

      • darius said, on august 20, 2012 at 2:14 am

        saccsiv2 vad ca m-ai bagat la spam fara motiv.
        tu nu vezi cum se comporta „crestin ortodox”? eu sunt liber cugetator, ala e sectant, ala ataca ortodoxia.. numai tampenii. chiar va este asa greu de recunoscut un om cu boli psihice care si-a gasit refugiul la noi in ortodoxie? a rasarit de nicaieri.. ii ataca si pe cei mai vechi si zbiara cu majuscule la oricne nu e de acord cu el, ca doar stim, el este intruchiparea perfectiunii si dupa mintea lui reprezinta crestinul ortodox de rand, ca de aia si-o fi ales numele. ori pentru ca toti il faceau sectar, ca se comporta ca unu. cultura 0 despre ortodoxie si randuieli asa cum am vazut pe apologeticum in comentarii dar amintrea cel ce nu-i sustine ineptiile, e dracu, moartea, sectar si lista continua. DACA CU EDUCATIA NU MERGE, POATE MERGE CU PLECAREA. LUATI MASURI!

        Apreciază

    • ioancadar said, on august 19, 2012 at 4:42 pm

      Să se ştie,
      Din cauza jignirilor şi a batjocurilor lui Stop RFID mi-am închis eu blogul,
      blog CREŞTIN ORTODOX.
      Sper că eşti fericită acuma, Stop RFID: încă o „Misiune ]ndeplinită”!

      Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on august 19, 2012 at 5:34 pm

        ioancadar

        Daca ai impresia ca am ceva cu tine te inseli amarnic. Nu vreau decat sa spun adevarul si nimic mai mult. Fratele Mihai si-a cerut iertare fata de mine pentru si-a dat seama ca a gresit. De ce sa fiu fericit si despre ce misiune este vorba? Ma acuzi ca as fi vre-un securist care doreste sa distruga acest blog?

        Poate o sa intelegi atat tu cat si crestinul ortodox ca nu am nimic cu voi. Dar voi refuzati dialogul si va ascundeti in spatele unor vorbe. Adevarul se afla prin intrebari si raspunsuri iar daca gresesc sunt gata sa recunosc. Daca ti-ai inchis blogul este din cauza mandriei. Daca nu poti suferi o mustrare atunci nu stiu cum poti propovadui Cuvantul Lui Dumnezeu.

        Devii patetic si te lamentezi prea usor.

        Daca ti-am spus sa nu mai citezi din SECTARI ai zis ca nu inteleg eu. Inteleg mult mai mult decat iti imaginezi tu.

        Refa-ti blogul si nu-ti mai da cu parerea asupra problemelor care te depasesc.

        La fel si pentru crestinul ortodox. Nu te baga unde nu intelegi. Te-ai bagat in discutia dintre Stefan si Mircea ca musca in lapte si ai inceput sa-l certi pe fratele Stefan. Pai Stefan are cel putin trei clase peste tine prietene. Nu mai comenta fara rost ca sa nu devii ridicol.

        Apreciază

      • ioancadar said, on august 19, 2012 at 6:13 pm

        Stop Perfido,
        tu nu esti preot duhovnic ca sa imi spui ce sa fac.
        Eu am citat ca sa combat, NU ASA PUI SI TU VIDEO-URI DE ALE LOR?
        Sau probabi le pui ca sa ne smintesti.

        In al doilea rand, trebuia sa ma intrebi la mine pe blog, daca acel canal youtube e al meu si ti-as fi raspuns cinstit.
        Dar nu, tu ai ales sa ma barfesti aici, unde eu nu am vazut comentul tau decat prea tarziu.
        Deci, AI MINTIT in privinta mea.

        Apreciază

      • ioancadar said, on august 19, 2012 at 6:19 pm

        Si apropo,
        Am vazut ce „bine”, adica deloc, i-ai raspuns din Scriptura lui Chavalito.

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 19, 2012 at 8:19 pm

        stop rfid 666
        raspunde-mi la intrebare si nu mai semana atata neghina si dezbinare , pe linga graul curat !
        ah , deci tu nu esti nici macar din ORTODOXIE sau de Credinta Crestin Ortodoxa ,hai ca te dai pe fata ,ce sa raspunzi sau sa marturisesti ca esti Botezat Crestin Ortodox cand de fapt , tu esti straina , eretica de ORTODOXIE
        mergi si te boteaza in ORTODOXIE , sa fii crestin ortodox si apoi vii sa ne arati Margaritare Curate din ORTODOXIE anume fara neghina printre ele , da !
        ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR si nu trunchiat pe nu stiu cate parti SAU nu doar STOP RFID 666 , dupa cum ti-ai ales nickul reprezinta TOT ADEVARUL !!!
        nu , te inseli amarnic , sau poate iti stii bine tintele si scopul ascuns , nu-i asa ?

        si sincer lasa-te de viclenia asta de a ne asmuti unii impotriva celorlalti , pe care vad ca o stapinesti f bine uiti INSA un singur lucru ,suntem de acceasi Credinta Crestin Ortodoxa , cei pe care i-ai enumerat si Ioan Cadar este crestin ortodox , pe care tu ai stiut sa-l faci sa plece de pe acest blog , dar uite ca ADEVARUL iese la suprafata !
        asa ca , te rog sa incetezi de a mai ataca ORTODOXIA prin videourile tale care te dau de gol si incearca sa faci o analiza la rece , CARE ESTE ADEVARUL si daca-ti place ORTODOXIA , apoi vino si te Boteaza in ORTODOXIE si fii , crestin ortodox !
        Doamne Ajuta la Credinta Crestin Ortodoxa !
        amin!

        Apreciază

  12. Cosmin M said, on august 18, 2012 at 9:13 pm

    Oricine care nu respecta ce a spus Iisus este pasibil de sinucidere, acum cativa ani intr-o anumita configuratie de evenimente favorabile diavolului (betie+ necredinta) mi-a dat si mie necuratul gandul asta, multumesc Lui Dumnezeu ca ma salvat (si a ramas doar un gand fara repetare) si il rog sa ma ierte:

    „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Ev. Matei 10:37-38)

    Apreciază

  13. G-man said, on august 18, 2012 at 11:36 pm

    Apreciază

  14. Angi said, on august 20, 2012 at 12:08 am

    stop rfid,spui ca n ai pierdut nici o lupta pe acest blog?Te inseli,chiar te lupti im potriva ljui Hristos cand combati pe cei care spun din Sf.Scriptura si nu ii respimgi pe ei ci pe Hristos si te asigur ca e o batalie pierduta.vezi pe yt.marea strigare

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 20, 2012 at 1:02 pm

      Angi

      Nu ascult la ,,strigarile” SECTARILOR.

      Eu ascult la ,,strigarile” Sfintilor Parinti si nu la ratacirile sectarilor care merg in iad cu biblia in mana.

      Apreciază

    • Maria said, on august 20, 2012 at 7:41 pm

      Angi,
      Iar ai aparut sa dai lectii ,cand stii bine in ce ape te scalzi ?
      Tu apartii unei secte si nu ai ce cauta aici !
      Ai inteles ?Acesta-i un blog ortodox !

      Apreciază

  15. G-man said, on august 20, 2012 at 1:35 am

    Fratilor terminati cu cearta. Intre ortodocsi nu ar trebuii sa fie astfel de discutii. Lasati fiecare din.. mandrie si din rautate la o parte . Iertati-va unul altuia si sa mergem mai departe, ca sunt destui sectari care umbla liberi pe blog ..,care blog devine forum . adminu e in sat cu colindatu , ca angi care era la spam a iesit din groapa adventista si nu numai ea ,……… ajung astia ca sa aveti cu cine va contra , intre noi ortodocsii trebuie sa fie pace. E greu sa ierti pe cineva , e greu si sa ceri iertare , in realitate e mai greu ca in virtual , dar rar am vazut si pe aici pe cineva sa isi ceara iertare unul altuia . Iar daca un frate si-a cerut iertare , dator esti sa i-o acorzi.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 20, 2012 at 7:09 am

      mai , aici nu-i vorba de cearta , este marturisirea daca esti in ORTODOXIE sau nu !
      este vorba de nu stiu cum sa spun , dar e Marturisirea Suprema , chintesenta ORTODOXIEI , este Oare asa de greu sa spui , da !sunt crestin ortodox , c-oi fi cum stie DUMNEZEU , bun , rau dar sunt BoTezat in credinta Crestin Ortodoxa !
      ce este oare atat de greu ?
      ah , nu vrei sa spui , oare de ce ? pentru ca acela este , lup in piele de oaie si oricand se strecoara pe interior pentru sminteala ,denigrare, erezie si -i precum un vierme ce roade pe interior un mar sanatos , aducand stricaciune acestuia !
      SAU cu alte cuvinte ,
      daca nu sesizati de unde vine sminteala care sminteste si pe altii ‘mai slabi de inger’ , apoi s-ar putea sa fiti partasi la pacatul acelor smintitori sau lepadati de DUMNEZEU !
      „nu dati Margaritarele in gurile porcilor ca acestia sa nu se intoarca sa va sfasie pre voi ” spune Insasi Domnul IISUS HRISTOS !

      ps
      ce am spus referitor la ‘stop rfid 666’ ramane in picioare si pentru angi , darius ,chavalito ….si altii care-i mai stiti ;
      nu este o cearta !, sa-si dea frumusel dulamele de oite , jos , ca dupa ‘urlet si ranjet ‘ sunt lupi in piei de oaie !
      Doamne Ajuta la ORTODOXIE !
      in caz contrar , consider ca acesta Blog nu apartine Credintei Crestin Ortodoxe , sau ORTODOXIEI !
      amin!

      Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 20, 2012 at 7:22 am

      care sunt ‘ortodocsii’ ?ii cunosti !!!, acestia Numai DUMNEZEU , ii Stie si-i poate Numi ;
      poate vrei sa spui crestinii ortodocsi , caci asa am fost Botezati si daca sunt si cei la care am facut referire , atunci Slava Lui DUMNEZEU , dar cred ca ADEVARUL este altul …

      Apreciază

      • G-man said, on august 20, 2012 at 3:33 pm

        daca zic ortodocsi pe un blog crestin , se subintelege ca ma refer la crestin ortodocsi . Nu trebuie sa ne cautam nod in papaura ca e usor de gasit si toti avem greseli. Si nu trebuie la fiecare postare sa declari:- sunt crestin ortodocs , trebuie sa reiasa si din ce comentezi . vezi lucrurile un pic invers , pai te poate pacali usor un lup in piele de oaie daca faci asa, poate sa intre un comentator care sa declare mereu ca e ortodox si sa scrie numai prostii si tu il crezi , ca a zis el ca e crestin ortodox. Nici sectarii care comenteaza nu au zis ca sunt adventisti sau altceva , dar s-a vazut foarte clar din postarile lor. Asa si la stop rfid se vede din comentarii ca e crestin ortodox .

        Apreciază

    • cineva said, on august 20, 2012 at 6:51 pm

      @G-man

      De acord cu tine. Prea multa cearta fratilor, haideti sa gasim un numitor comun cu pace. Toata lumea trebuie sa inteleaga ca in credinta, ca si in orice altceva, nu toti oamenii sunt la acelasi nivel de cunoastere si intelegere. Ca si Domnul a spus: „In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt”. Aceste locasuri nu inseamna nimic altceva decat nivelul fiecaruia de apropiere de Dumnezeu. Dar asta nu inseamna ca cel mai departe de Dumnezeu este mai putin ortodox, atata timp cat tot in Casa Tatalui locuieste! Asadar cel care intelege mai mult trebuie sa fie bland si rabdator cu cel care este mai la-inceput si sa-si aminteasca de unde vine. Toti venim din adancul pacatului si al gheenei pentru ca in zilele noastre rar mai gasesti om curat din pantecele mamei sale. Asa incat cand vezi pe fratele ca nu intelege, fii bland si da-i timp, asa cum si tie ti-a dat Domnul. Si gandeste-te ce-ar fi fost daca te ardea pe timpul cand erai departe de El..

      Apreciază

  16. G-man said, on august 20, 2012 at 1:55 am

    http://ortodoxiatinerilor.ro/fapte-bune/iertarea/12282-despre-datoria-de-a-ierta-celor-ce-ne-gresesc.html
    ca si o gluma asa ,vad ca sunteti la zi cu ispitirea , adica va ispiteste diavolul dupa ordinea citirii Sfintei Evanghelii , ca doar ce a fost vorba de pilda datornicului.
    Fratilor fiti puternici ! invingeti aceasta ispita.

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 20, 2012 at 7:15 am

      „Fratilor fiti puternici ! invingeti aceasta ispita. ”
      in Lupta pentru Ortodoxie , pentru acest neam dar si pentru Tara ! ca altfel ne pierdem IDENTITATEA de crestin ortodox , de roman ca obarsie si de pamint ca Tara !
      Doamne Ajuta in aceasta lupta pentru ORTODOXIE !
      amin!

      Apreciază

  17. crestinul ortodox said, on august 20, 2012 at 10:18 am

    Apreciază

  18. Maria said, on august 20, 2012 at 7:56 pm

    Angi,
    Daca te-as vedea fata in fata ,ti-as arata eu cine a fost Sf Constantin ce Mare ,diavolit-o !!!

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 20, 2012 at 9:21 pm

      Sfantul Constantin Cel Mare care este intocmai cu Apostolii a fost pagan, auzi.

      Cand va zic eu ca SECTARII umbla cu dracii dupa ei nu ma credeti. Asa i-au spalat pe creier liber cugetatorii pastori.

      Apreciază

  19. cineva said, on august 20, 2012 at 9:13 pm

    @Angi

    „Ce crestini suntem Doamne sa credem mai mult in oameni decat in Cuvantul scris negru pe alb in Sf.Scriptura?”

    Cu adevarat bine ar fi daca ati respecta cuvintele Scripturii. Dar voi nu le respectati si nu le impliniti, ci alegeti din ele numai ce va convine ca sa va laudati cu necredinta voastra. Iata spre exemplu ce spune in Scriptura : „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, si, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. ACEASTA SA FACETI SPRE POMENIREA MEA. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, SPRE POMENIREA MEA.”
    Cand vreodata faceti voi acestea? Cand pomeniti voi pe Domnul mancand Trupul Lui si band Sangele Lui asa dupa cum a PORUNCIT? Iti spun eu ca niciodata. Pentru ca voi credeti mai mult invatatorilor vostrii mincinosi decat cuvantului Sfintei Scripturi.

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 20, 2012 at 9:28 pm

      Cand zice ,,credem mai mult in oameni” se refera la Sfintii Parinti. Pai Sfintii Parinti vorbesc de Dumnezeu nu toti pastorii bolnavi psihic.

      Apreciază

      • cineva said, on august 21, 2012 at 3:52 am

        @stop rfid

        da, stiu ca la Sfintii Parinti se referea. Dar am vrut sa-i demonstrez ca ei, mai mult decat noi, cred in cuvinte omenesti mai mult decat in cuvintele Scripturii. Toti sectarii se lauda ca ei, spre deosebire de noi, respecta Scriptura. Si eu zic ca desi sola scriptura este un mare pericol, macar daca ar asculta si implini intocmai chiar si atat! Dar nici asta nu fac! Nu implinesc din Scripturi decat ceea ce le convine iar restul invataturilor le iau de la pastorii lor mincinosi.
        Pentru un eretic, un sfant parinte este mai putin decat un nenorocit de pastor de-al lor. Nu vor sa inteleaga si nici sa stie ca multi din sfintii acestea ale caror cuvinte ‘omenesti’ le ascultam noi, le-au scris pe acestea cu propriul lor sange. Care pastor nenorocit a murit pentru Hristos? Si daca n-a murit nici unul, pentru ce ii asculta?

        Apreciază

  20. Angi said, on august 21, 2012 at 12:06 am

    Rfid,daca nu mai poti cu sola scriptura ,da i bine cu sfintii parinti ca nu te opreste nimeni si vezi ca n ai inteles nimic din ce am sus eu,acolo era vorba doar de impartasire ,nu de painea zilnica pe care o mancam toti.Daca sunt proasta,eu iti spun larevedere,nu vreau sa te mai supar.

    Apreciază

  21. Angi said, on august 21, 2012 at 12:17 am

    Numai ceva vreau sas mai spun,daca veith e ratacit vezi ce zice David Gates pe yt.in „atacul madianitilor”

    Apreciază

  22. […] –  „cultură” – „civilizaţie”? Friedrich Nietsche? Compozitorii celebri? Voltaire, Schopenhauer? Sau ai “nostri” C. A. Rosetti, Spiru Haret, Mihail Kogălniceanu? Ca la cei precum Nicolae […]

    Apreciază

  23. […] –  „cultură” – „civilizaţie”? Friedrich Nietsche? Compozitorii celebri? Voltaire, Schopenhauer? Sau ai “nostri” C. A. Rosetti, Spiru Haret, Mihail Kogălniceanu? Ca la cei precum Nicolae […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: