SACCSIV – blog ortodox

CARDUL de sanatate cu cip. Bataie de joc a CNAS fata de cererile noastre

Posted in CARD NATIONAL DE SANATATE by saccsiv on august 4, 2012

Citez integral articolul: MOTIVUL INCREDIBIL pentru care pe cardurile de sănătate nu va exista cuvântul „CARD”

Cardurile de sănătate, a căror distribuire va începe în septembrie, nu vor avea inscripţionat cuvântul “card”, după ce unele organizaţii religioase au reclamat că acesta, citit invers, devine “drac”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul şef al CNAS, Marius Filip.

“Prezenţi la dezbaterile despre acest document medical, reprezentanţii unor organizaţii religioase au cerut să fie făcută modificarea astfel încât cuvântul «card» să fie trecut articulat”, a spus Filip, care a precizat că, din acest motiv, pe document va fi inscripţionat “cardul”.

De asemenea, la solicitarea organizaţiilor de pacienţi, pe card nu vor fi inscripţionate bolile cronice ale posesorului.

Pe card nu va fi trecut nici codul numeric personal, din raţiuni de protecţie a datelor personale, în locul acestuia optându-se pentru un cod al asiguratului, potrivit lui Filip.

O altă noutate referitoare la inscripţionare este aceea că pe carduri va fi trecut, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerul Sănătăţi, instituţie care suportă valoarea acestor documente medicale, respectiv doi euro/bucată.

Distribuirea primului milion de carduri naţionale de sănătate începe în septembrie, cu o întârziere de cinci ani, inscripţionarea unor date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe fiind realizată doar cu acordul scris al posesorului.

Comentariu saccsiv2:

S-au legat de un lucru mai putin important, cand de fapt ceea ce contestam la CARDUL de sanatate este acel CIP, ce va contine informatii private, ce pot fi accesate de toti cei ce ar putea sa discrimineze,santajeze etc. pe posesori. Dar asa e cand presa e cea care cauta pe „drac in pasapoarte”. Urmariti argumentele expuse de un specialist:

40 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ioan said, on august 4, 2012 at 10:29 am

    si uite asa crestinii”caldicei”prin compromisuri de toata jena (crezand ca sunt in continuare langa Hristos) fac pact cv satana. cardul nu card, nu cnp-ul ci un alt nr. nu date inscrise dar cu biocip pe carton. e acelasi lucru ca si cu nada la pescuit. are rolul de a atrage pestele in zona carligului. degeaba se amageste, ca pana la urma tot v-a pune botu si pe carlig. ATENTIE a mai crescut un pic temperatura la broasca pusa la fiert.

    Apreciază

    • Ioan Pelasgul said, on august 4, 2012 at 6:12 pm

      EXACT DESPRE ASTA E VORBA

      Apreciază

    • nea Anderthal said, on august 5, 2012 at 6:12 am

      @ioan
      ..si deja te vezi in Imparatia Cerurilor? Esti SIGUR ca vei trece prin MAREA PRIGOANA asa cum pari sa dai de inteles?Chestia cu CNP’ul este o porcarie! Toti romanii (inclusiv pr. Cleopa,pr. Iustin,pr. Arsenie(cei doi) ,etc AU AVUT CNP’uri!Cum crezi ca pr. Cleopa a fost la Sf.Munte?Cu pasaport iar ptr. pasaport iti trebuie buletin,etc.Este multa diversiune a fariseilor moderni in lume si asta este una dintre ele !

      Apreciază

      • G-man said, on august 5, 2012 at 1:29 pm

        Apreciază

      • G-man said, on august 5, 2012 at 1:47 pm

        e valabil si pentru ceilalti comentatori care l-au vazut pe unu sau altul din politica , drept raul cel mai mic .
        e foarte clar ce spune parintele Ioanichie . „noi vrem sa ne conduca crestini ortodocsi , dar nu crestini de circumstanta ”
        si a zis asta inainte sa fim in UE sau NATO ….
        zicea cineva pe aici ca de ce nu s-a facut refendum atunci cu intrarea in nato si ue.. pai bun si daca se facea ce ? credeti ca era ceva diferit ? Nu fratilor , nu era caci aduceti-va aminte spalarea de creer care era atunci si cum vorbea lumea despre ue si nato ..” e bine e frumos..trebuie sa intram .. o sa avem salarii in euro”..si multe alte idiocratii.

        cat despre cip , o fi diversiuni , ca sunt unii scoliti pentru asta , dar cand o sa pui degetul si prin amprenta o sa fii indentificat si de banci si de transportul in comun si de tot sistemul ..tot diversiune o sa fie ?
        cand o sa fii tatuat tot diversiune ?
        bag de seama ca unii degeaba au citit tot ce s-a scris pe acest blog .. si nu ce s-a zis de unu sau de altu ci ce s-a zis de catre parintii nostrii .. macar atat trebuia retinut.

        Apreciază

  2. A.M. said, on august 4, 2012 at 10:35 am

    Cum putem evita / refuza acel card ? Daca el e trimis prin posta, deja inscriptionat, ce putem face? Se spune ca ni se va cere acordul scris cu privire la transplantul de organe si ma gandeam daca il putem refuza atunci cand facem declaratia scrisa? Mi se pare strigator la cer faptul ca pentru aceste carduri din plastic s-au gasit fonduri, dar pentru spitale nu. S-au desfiintat spitale anul trecut, nu exista echipamente, vata, spirt si altele asemenea, dar avem carduri. Daca se va face un refuz in masa, nu cred ca vor reusi sa il impuna.

    Apreciază

    • codrut said, on august 4, 2012 at 5:40 pm

      exact…sa ne spuna cineva cum putem refuza acest card de sanatate, daca el vine prin posta si te trezesti cu el in plic in cutia postala trebuie sa ne pierdem noi timpul sa-l returnam sau pur si simplu il luam , il tocam marunt, si il punem la gunoi?

      Apreciază

      • papa y marinaru said, on august 4, 2012 at 8:32 pm

        @codrut ai dreptate ! asa se procedeaza daca vine in cutie dar nu vine in cutie ci o sa ti bata postasul la usa si tu i spui ca nu l vrei !! CURAJ!

        Apreciază

      • cosma said, on august 5, 2012 at 6:30 pm

        S-a hotarat ca se inmaneaza prin medicul de familie daca nu il ridici in 5 LUNI ajunge la casa de asigurari.

        Apreciază

    • papa y marinaru said, on august 4, 2012 at 8:30 pm

      @A.M este vorba de acordul prezumat (!) niste vorbe care explica faptul ca luand cardul prctic dai organele!!! te cred cand vad ca esti putin panicata dar trebuie sa fi CURAJOASA sa fi gata si sa fim gata sa murim pentru a ne salva sufletul caci nu exista apocalipsa vesela !

      Apreciază

    • crestinul ortodox said, on august 5, 2012 at 8:50 am

      LOCURI DE MUNCA !!!
      VA BATETI JOC de INTELECTUALI de tinerii si oamenii cu studii , calificati profesional , care ori pleaca din Aceasta Tara resemnati ori „isi blesteama zilele ca s-au nascut in Aceasta TARA ” condusa de VANZATORI , TRADATORI de TARA si Neam !
      SA VA FIE RUSINE si SA DEA DUMNEZEU ODATA si pentru TOTDEAUNA cu voi de pamint , SA VA MATURE spurcatilor care ati batut palma cu necuratu si faceti voia spurcaciunii !
      si PACIENTII CARE STAU CATE 2 intr-un pat , unu la un cap al patului , celalat la celalalt cap al patului !!!
      nu este vata , nu este spirt , nu sunt macar analgezice pentru dureri post operatoriu !!
      ca , nu sunt bani !!!
      pentru CE PLATESTE LUMEA ASTA , cei care lucreaza , asigurari sanatate , UNDE SUNT ACESTI BANI ?
      UNDE MERG ACESTI BANI ??? mmh!
      IN VILELE si TRAIUL vostru LUXOS , in plimbarile si vacante exotice , dlor asanumiti parlamentari , ministri CE STOARCETI , INFOMETATI SI INGENUNCHIATI acest popor !!!
      SA VA FIE RUSINE si FRICA IN PRIMUL RAND DE DUMNEZEU , ca va veni si DREAPTA MASURA , cand veti da seama , IMBUIBATILOR !
      mmh!
      unde esti Tu TEPES DOAMNE ….!

      Apreciază

  3. STOP RFID 666 said, on august 4, 2012 at 11:26 am

    DACA ESTI ASIGURAT IN SISTEMUL PUBLIC SI NU VREI CARD DE SANATATE, DE CE NU TE STERG DIN SISTEMUL PUBLIC? – ABUZURI PESTE ABUZURI

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/primul-milion-de-carduri-nationale-de-sanatate-va-fi-distribuit-din-septembrie-cu-5-ani-intarziere-272610.html

    „Este obligatoriu ca de fiecare dată când pacientul merge la un medic din sistemul public de sănătate să aibă cardul naţional de sănătate. În caz contrar, nu va putea primi servicii medicale plătite de CNAS sau va trebui să achite contravaloarea serviciilor efectuate, chiar dacă este asigurat în sistemul public. Orice posesor de card va avea asupra lui actul mai ales pentru cazuri de urgenţă”, se arată în proiectul MS.

    Apreciază

  4. STOP RFID 666 said, on august 4, 2012 at 11:57 am

    Apreciază

  5. STOP RFID 666 said, on august 4, 2012 at 12:10 pm

    Apreciază

    • nea Anderthal said, on august 5, 2012 at 6:16 am

      ..si cum iti explici faptul ca „prost- teveul”(OTV) este in ghiarele unui javreu iar „DD” este un slujitor umil a acestuia?Nu uita ca javreii spun niste adevaruri doar cind AU DE ASCUNS O MINCIUNA MAI MARE !Sa nu mai spun de sctarii si paranormalii (anormalii0 care apar pe acest p(R)ost de televiziune.Este un fel de Vocea Americii din zilele noastre:propaganda si minciuna ascunse in niste adevaruri usor de observat,etc

      Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on august 5, 2012 at 11:55 am

        nea Anderthal

        Ceea ce n-ai inteles tu e ca Tudor Barbu nu inseamna OTV. Chiar nu poti sa faci diferenta intre un post si un om?

        Apreciază

  6. mishuleu said, on august 4, 2012 at 2:45 pm

    PROFETICUL STEINHARDT DESPRE OMUL INDOBITOCIT DE AZI, Europa, recursul ipocrit la scuze: “Stati si va uitati cu totii si nu stiti ce va asteapta!”

    „Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar dacă e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuză pentru că nimeni nu e atît de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopaţi; ăia, săracii, sunt excluşi) – încît să nu-şi poată da seama că doi plus doi fac patru şi că doi plus doi nu fac nouă.

    Nu ne convine s-o recunoaştem, ne adăpostim îndărătul obiectivitătii ştiinţei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire şi zac în sufletul, inima, rărunchii, mintea, bojocii, măruntaiele, celulele, tropismele şi sinapsiile oricui. Toată lumea ştia că Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticălos.”

    “Sînt foarte sceptic referitor la omul de mîine, după cît de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de astăzi (Occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace.

    Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari…“

    “N-am ştiut.

    N-am ştiut – răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor, de internări politice în ospicii de nebuni – „nu ţine”, nu e o scuză valabilă. Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. Dar nu numai pentru creştin – şi aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea ştie totul.

    Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.

    Altfel, de ce le-ar spune Domnul oamenilor: acesta este ceasul vostru; ori de ce i-ar îndemna să vadă cu ochii, să audă cu urechile şi să înţeleagă cu inima; ori cum de-ar fi putut ei şti că Domnul e flămând, însetat, străin, bolnav sau în temniţă ca să-L poată hrăni, să-I poată da de băut, să-L poată primi, să-L poată îmbrăca sau să poată veni la El?

    Jean Cau îi răspunde lui Roger Garaudy (care şi el spune că n-a ştiut) cum nu se poate mai bine: dar eu unul care n-am fost profesor universitar şi membru în comitetul central, eu cum de-am ştiut? Milioane de oameni de pe străzi cum de-au ştiut?

    Adevărul este că nu-i nevoie de cine ştie ce secrete informaţii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai să vrea cîtuşi de puţin. (Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de două ori inutil: pentru că se ştia, pentru că nu sunt crezuţi.) Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar dacă e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuză pentru că nimeni nu e atît de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopaţi; ăia, săracii, sunt excluşi) – încît să nu-şi poată da seama că doi plus doi fac patru şi că doi plus doi nu fac nouă.

    Nu ne convine s-o recunoaştem, ne adăpostim îndărătul obiectivitătii ştiinţei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire şi zac în sufletul, inima, rărunchii, mintea, bojocii, măruntaiele, celulele, tropismele şi sinapsiile oricui. Toată lumea ştia că Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticălos.

    Chibrite aprinse aruncate peste benzină.

    Dar eu parcă am ştiut ceva? Am ştiut eu ceva despre lumea aceea fără de asemănare în mijlocul căreia m-am pomenit? despre suferinţele ascunse? despre eroii neştiuţi? despre cei ce douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru îşi păstrau demnitatea în celule concepute să ducă numai la denunţ şi spurcăciune, la prăbuşire şi demenţă?”.

    (in: N. Steinhardt, “Jurnalul fericirii”)

    Apreciază

  7. mishuleu said, on august 4, 2012 at 2:46 pm

    Un simplu adevăr pe care Noua Ordine Mondială NU doreşte să-l afli.

    Apreciază

  8. daniel said, on august 4, 2012 at 6:06 pm

    Pentru cei care nu s-au lamurit in privinta Sfintei Liturghii, cu ocazia articolului din 20 iulie, iata un interviu in care se vorbeste si despre aceasta problema. Ascultati intre minutele 11 si 14. Acest interviu a fost postat si pe apologeticum acum un an pe 12 iunie.

    Apreciază

  9. Dante said, on august 4, 2012 at 6:11 pm

    Ne vom duce frumusel la CAS si vom face o declaratie prin care, instiintam onorata institutie de refuzul nostru in privinta cardului, pe motive religioase. Vom cere numar de inregistrare la aceasta cerere, urmind ca in viitor, atunci cind nu vom mai putea beneficia de „avantajele” CAS, ca urmare a lipsei de detinere a acestui document, sa dam statul in judecata pentru faptul ca sintem obligati sa platim un serviciu, care ne este refuzat.
    Oricum, mare lucru nu am avea ce pierde, daca am fi exclusi din sistem, caci si asa platim spagi, care cumulate fac mai mult decit la unele clinici private, asa poate sa apara si concurenta contra statului prin sectorul privat.
    Deci sa nu disperam, si tot raul spre bine.

    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  10. agerstress said, on august 4, 2012 at 8:07 pm

    Si observ ca l-au pus pe unul ce poarta nume de apostol sa ne vestesaca metamorfoza spurcaciunii, poate, poate ne va convinge in acest fel. Oare daca dracului ii schimbi numele se preschimba in inger???? E de-ajuns sa-i schimbi numele??? Nu stiu cat de adanca e prostia neamului romanesc, n-am indraznit sa scormonesc in asemenea abisuri dar totusi, nu mai e nimic ALTCEVA sub denumirea de roman? Oare chiar trebuie sa mergem ca niste vaci la taiat? Nu spun miei ca macar mieii au o anume virtute, vacile sunt vaci.
    Exista o singura concluzie si oricat de mult am ocoli aceasta concluzie tot la ea ajungem in mod absolut inevitabil: ori ii calcam in picioare noi pe ei, ori ne calca in picioare ei pe noi. La cum s-au pornit lucrurile nu exista alte alternative.

    Apreciază

    • stef said, on august 4, 2012 at 9:55 pm

      In societatea romaneasca s-au inmultit peste orice limita a suportabilului cei care vor sa traiasca bine fara sa produca – Aici avem un dezechilibru care ne trage in prapastia datoriilor – Avem un DEFICIT URIAS DE VALOARE ADAUGATA ,iar profitul care se face in Romania merge in cea mai MARE PARTE in conturi din strainatate – PROFITUL FACUT DE EXPLOATATORII DE SCLAVI ROMANI SI DE RESURSE ROMANESTI NU MAI REINTRA IN CIRCUITUL INTERN – SINGURUL MECANISM CARE A COMPENSAT ACEST BLESTEM IL REPREZINTA BANII CARE AU FOST TRIMISI DE APROX 3.000.000 DE ROMANII CARE SLUGARESC IN TOATA LUMEA – Nu e clar cat va mai rezista acest transfer vital pentru milioane de romani ramasi in tara si fara de care , s-ar fi produs in Romania mari convulsii sociale – NESIMTIREA acestor categorii de angajati ai statului produce numai crime si nedreptati !

      Apreciază

      • agerstress said, on august 5, 2012 at 10:10 pm

        Asta e doar aspectul economic. Romanii au mai avut parte de jaf, cotropire si saracie insa au ramas in picioare. Ce se intampla in prezent cu neamul romanesc? Cred ca mult mai mult decat saracia il distruge coruptia (si nu ma refer in mod deosebit la formele clasice de coruptie ci mai degraba la coruptia spirituala, care altereaza fiinta umana chiar la temelia existentei sale ca fiinta umana), indobitocirea sistematica, ispitirea impinsa pana la tortura psihologica (vezi efectele modei vestimentare contemporane de pilda). Este tinta unei ofensive diavolesti concertate din toate directiile si la toate nivelurile. Lucrarile omenesti au si leacuri omenesti dar de data aceasta e mult mai mult decat atat. Parca s-au dezlantuit toate fortele intunericului impotriva poporului roman iar Biserica „nu aude, nu vede, nu vorbeste” (aproape ca nici clopotele nu mai bat…) tocmai acolo unde adevarul ar fi trebuit sa fie tunet strigat de pe acoperisuri si lumina crestinismului ca un rug aprins sa imprastie intunericul.
        Asteptam solutii de la politicieni in probleme care nu numai ca-i depasesc ci acestia sunt atat de orbi incat nici macar nu le pot vedea. Sunt atat de ingnoranti ca nici macar nu le pot intui ipotetic existenta.
        Aici e nevoie sa se ridice Biserica din propria-i amorteala, sa se scuture de toate uscaturile si sa scoata Lumina de sub obroc. Nu se poate imprastia intunericul cu pliciul de muste, nici cu banii, nici cu aurul, nici cu armata…

        Apreciază

    • pcmouse said, on august 5, 2012 at 2:59 am

      „de la 1 ianuarie 2013 prescrierea medicaţiei se va face numai în format electronic.”ce facem fratilor de anul viitor?

      Apreciază

      • STOP RFID 666 said, on august 5, 2012 at 12:00 pm

        pcmouse

        Daca ai incredere in Dumnezeu, refuzi tot si te tratezi la medicii crestini care vor interveni si fara ,,bagarea” in calculator. Oricum vom fi atat de saraci, incat nu vom avea bani sa ne tratam la un sistem antihristic. Deja totul se plateste la medic si inca foarte gras. Dumnezeu va face multe minuni, vei vedea.

        Apreciază

      • crestinul ortodox said, on august 5, 2012 at 11:03 pm

        ce o mai fi oare , pina anul viitor !
        ‘nu aduce anul …

        Apreciază

  11. mirceamaeru said, on august 5, 2012 at 2:41 am

    bunica mea cand era in coma si inceta sa mai respire desi era conectata la aparate si imi auzea vocea ii revenea respiratia ceea ce inseamna ca constiinta persoanei nu paraseste trupul acesteia cat este inca in viata. cu alte cuvinte cred ca activitatea cerebrala defapt moare ultima si este cea care tine trupul viu motiv pentru care a ucide trupul in timpul mortii clinice inseamna defapt ucidere iar a iar a transplanta un organ vital de la un pacient aflat in coma la un altul cred ca echivaleaza cu uciderea celui dintai. de aceea cred ca moartea este definita ca moarte cerebrala deoarece am vazut si la bunica mea ca defapt chiar si atunci cand inceta sa mai respire isi revenea cand auzea vocea mea ceea ce inseamna ca avea activitate cerebrala insa chiar daca pentru cateva secunde trupul ii murise trupul ei invia de fiecare data cand auzea vocea mea. cat timp omul poate respira chiar si conectat la aparate personal consider ca cerebral este viu. consider ca doar omul viu cerebral poate folosi aparatele ca sa respire. pornind de la aceasta premiza omul conectat la aparate in coma defapt nu este mort cerebral. iar faptul ca este numit asa este o minciuna. daca putrefactia apare dupa 5 minute de la asa zisa moarte cerebrala este evident faptul ca defapt acele 5 minute sunt 5 minute de viata cerebrala. faptul ca omul in starea de constienta minima cum era bunica putea trece in moarte cerebrala datorita lipsei oxigenarii insa de unde ii venea puterea de a -si trage oxigen daca nu din vointa de-a trai in momentele de trecere din stare de constiinta minima in moarte cerebrala? si este clar ca defapt cerebral omul nu moare decat din momentul in care incepe procesul de putrefactie. ori din momentul inceperii putrefactiei organele vitale nu se mai prevaleaza. in concluzie trasplantul organelor vitale= crima. deoarece moartea cu adevarat cerebrala incepe din momentul putrefactiei corpului.
    si veti vedea ca peste cativa ani moartea se va redefini. simt eu si stiu eu asta.

    Apreciază

  12. STOP RFID 666 said, on august 5, 2012 at 10:07 am

    Apreciază

  13. STOP RFID 666 said, on august 5, 2012 at 12:23 pm

    ZI SECTAR SI TRAGE APA ………..

    10. Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames.

    11. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames.

    12. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig.

    13. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.

    14. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.”

    Apreciază

  14. G-man said, on august 5, 2012 at 2:06 pm

    in videoul pe care l-am postat , parintele Ioanichie zicea ca daca o sa vina moastele Sfintei Teodora de la Sihla , o sa fi un semn pentru tara noastra ca Dumnezeu mai are mila de noi . Stie cineva daca moastele sfintei au ajuns in tara ?

    Apreciază

    • saccsiv2 said, on august 5, 2012 at 4:42 pm

      nu au ajuns.. uncrainienii nici ca dau semne ca vor sa ne dea sfintele moaste
      mai zicea ca daca nu va veni Sfanta Teodora, atunci e semn ca nu trebuia sa se construiasca acea catedrala de la Sihastria

      Apreciază

      • G-man said, on august 5, 2012 at 5:08 pm

        nu pe ucrainieni trebuie sa ii rugam .
        …………………………………………………………………………………………………………………………………………..

        „Troparul Sfintei Teodora de la Sihla

        Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

        Apreciază

  15. pcmouse said, on august 5, 2012 at 7:11 pm

    i-am zis lui nevastamea sa nu dea semnatura daca vine postasul cu cardul acasa.si ghici ce replica am primit”si ce sa fac fara card?”i-am dat si eu i-am dat un raspuns la suparare”atunci iadul meritam!daca asa gandesti:(

    Apreciază

  16. Cosmin M said, on august 6, 2012 at 10:36 pm

    Spunea Parintele Cleopa in cartea :”Ne vorbeste Parintele Cleopa partea 6″ ca daca pentru cineva rau sau care iti face rau te rogi sa il ierte si sa il indreprte Dumnezeu, ii dai Lui Dumnezeu sabia sa il indrepte. Propun la toti crestinii ortodocsi care citesc acest blog sa ne rugam dimineata si seara sau la fiecare rugaciune sa ne dea Dumnezeu conducatori vrednici care sa faca voia Lui pe pamant si daca suntem multi rezultatele nu vor inceta sa apare si putrejunile vanzatoare de tara isi vor primi plata de la Dumnezeu dupa fapta.

    Apreciază

  17. Corina said, on august 6, 2012 at 10:41 pm

    Scopul acestui card este controlul asupra pacientilor si medicilor si Nu are niciun rol in cresterea calitatii actului medical. Se Va ajunge la situate cand pacientii vor fi refuzati la angajare, la credite si la late drepturi datorita afectiunilor lor. Cum vor afla? Simplu. Vor fi destui din CNAS care vor da informații congidentiale si nu vom Şti cine este. Timpul va arată La ce procese penale va participa CNSAS-ul.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: