SACCSIV – blog ortodox

Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?

Posted in Postul Adormirii Maicii Domnului by saccsiv on august 1, 2012

Citez integral articolul: Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.
Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.
Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.
Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine.
Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.

Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.
Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.
Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?
Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.
Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?
Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.

Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.
Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.
Să postească voia ta de dorirea cea rea.
Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).
Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.
Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.
Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.
Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)
Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă,
Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera, pp. 241-242)

saccsiv2: IMI CER IERTARE CELOR CE LE-AM GRESIT SI VA DORESC UN POST CU ROADE DE MANTUIRE!

21 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Valentin Dorneanu said, on august 1, 2012 at 10:52 am

    Doamne Ajută!

    Apreciază

    • ionut ignat said, on august 2, 2012 at 8:34 am

      tuturor celor ce le-am gresit : va rog sa ma iertati pe mine cel plin de pacate!

      Apreciază

  2. mishuleu said, on august 1, 2012 at 11:49 am

    Un salon de masaj erotic funcționează gard în gard cu Patriarhia | EXCLUSIV

    Nicicând desfrâul şi smerenia nu au funcţionat atât de discret şi de armonios!

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/un-salon-de-masaj-erotic-functioneaza-gard-in-gard-cu-patriarhia-exclusiv-406469.html

    Apreciază

  3. Iones said, on august 1, 2012 at 3:02 pm

    INCREDIBIL: A fost bagat 30 de zile in puscarie pentru ca a adunat apa de ploaie! Explicatia FABULOASA a Politiei
    http://www.sport.ro/faza-zilei/incredibil-un-american-a-fost-bagat-30-de-zile-in-puscarie-pentru-ca-a-adunat-apa-de-ploaie-explicatia.html

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 1, 2012 at 5:21 pm

      Asta inseamna control. Poate inteleg si prostii ceea ce inseamna controlul si ce consecinte poate avea.

      Legile din ce in ce mai detaliate, fac ca sa fii exact ca si legat ( a se vedea directivele uniunii europene, care stabilesc ce inaltime sa aiba cusca la iepuri si viteza vantului in cocina porcilor).

      Apreciază

  4. Doina said, on august 1, 2012 at 3:48 pm

    Bine zis decent,in duhul ortodoxiei,si daca se poate comentariile sa fie despre subiectul in cauza Maica Domnului sa ne acopere cu Sfantul Ei Acoperamant. Post binecuvantat si folositor

    Apreciază

  5. apologetikus said, on august 1, 2012 at 4:30 pm

    La orice mare sărbătoare ortodoxă, la orice început de post avem parte de câte un atac din partea LOR: http://pesurse.ro/#/2012/12/01/marga-papa-benedict-al-xvi-lea-vine-n-romnia-ct-de

    Apreciază

  6. Maria said, on august 1, 2012 at 8:56 pm

    G-man ,
    crestinul ortodox ,
    M-am documentat asupra lucrarii ‘Urmarea lui Hristos ‘ si trebuie sa-ti dau dreptate !
    „Arhimandritul manastirii Kirilo Novoieversk (Eparhia Novgorod ),barbat vestit pentru asprimea vietii sale si care se indeletnicea ,din simplitatea inimii sale ,numai cu nevointa trupeasca ,iar despre nevointa sufleteasca stia cat se poate de putin ,ei bine ,la inceput ii povatuia pe cei ce se sfatuiau cu el si se aflau sub calauzirea sa ,sa citeasca „Urmarea „.
    Cu cativa ani insa de a trece la cele vesnice ,a inceput a opri cu strasnicie citirea ei ,zicand cu sfanta simplitate :
    „Mai inainte socoteam ca aceasta carte este folositoare de suflet ,insa Dumnezeu mi-a descoperit ca este vatamatoare de suflet ”
    Toma a descris starile duhovnicesti asa cum i s-au nazarit si asa cum i s-au parut lui ,nestiindu-le din cercare ”
    Cu alte cuvinte ,asta inseamna ca dupa ‘parere „,adica inteleg eu ca descrie starile duhovnicesti ale sufletului ,fara a le cunoaste si descoperi ,din trairea in Dumnezeu ,din fapte bune ,si din sacrificiu ,ca Dumnezeu sa-ti descopere starea sufletului induhovnicit ,de la El si nu dupa” parere „sau imaginatie !!!
    Pacat ca multi dintre episcopii vremurilor ,n-au descoperit aceasta !!!

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 1, 2012 at 11:24 pm

      http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm

      Ucenicul: Nu ti s-a intamplat, oare, sa ai de-a face cu vreunii oameni molipsiti de acest soi de inselare?

      Staretul: Cei molipsiti de inselare prin “parere” pot fi intalniti foarte adesea. Oricine nu are duh infrant, cel care isi recunoaste vreun fel oarecare de vrednicie si de merite, oricine nu tine neabatut invatatura Bisericii Ortodoxe, ci judeca in ce priveste oarecare dogma sau predanie dupa cum il taie pe el capul sau dupa invataturile celor de alta lege, se afla in aceasta inselare. Cat este de mare inselarea cuiva se poate vedea dupa marimea ratacirii si a staruintei sale in ratacire.

      Neputincios este omul! Tot timpul se furiseaza in noi “parerea” intr-unul din chipurile sale si, dand innta “eu-ului” nostru, alunga de la noi harul Dumnezeiesc. Precum nu este om, asa cum bine a bagat de seama Sfantul Macarie cel Mare, care se fie liber de trufie, tot asa, nu este om care sa fie cu desavarsire liber de lucrarea asupra lui a acestei patimi subtiri, numite “parere”. Ea a fost data in vileag de catre Sfantul Apostol Pavel si doftoricita prin grele incercari venite cu ingaduinta lui Dumnezeu.

      “Nu voim, fratilor”, scrie Apostolul catre Corinteni, “ca voi sa nu stiti de necazul nostru care ni s-a facut in Asia, ca peste masura si peste puteri am fost ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in noi, ci in Dumnezeu, Cel Ce inviaza pe cei morti” (2 Cor. 8, 9).

      Din aceasta pricina, trebuie sa veghem cu luare-aminte la noi insine, ca sa nu socotim ca avem prin noi insine vreo fapta buna, vreo insusire vrednica de lauda sau inzestrare fireasca deosebita, si chiar stare harica; pe scurt, sa nu socotim ca avem prin noi insine ceva bun. “Ce ai tu”, spune Apostolul, “pe care sa nu-l fi primit” (1 Cor. 4, 7) de la Dumnezeu?

      De la Dumnezeu avem si viata, si cea de-a doua nastere, si toate insusirile firesti, toate darurile, atat sufletesti cat si trupesti. Noi suntem datornicii lui Dumnezeu! Datoria noastra este cu neputinta de platit! Cugetand astfel cu privire la noi insine, in sufletul nostru ia nastere de la sine starea potrivnica “parerii”, stare pe care Domnul a numit-o “saracie cu duhul”, pe care a fericit-o. (Mat.5, 3).

      Mare nenorocire este a ne abate de la invatatura dogmatica si morala a Bisericii; de la invatatura Sfantului Duh, printr-o filozofare oarecare! Aceasta este “inaltarea care se ridica impotriva intelegerii Dumnezeiesti”. Trebuie sa rasturnam aceasta intelegere si sa o supunem “ascultarii lui Hristos” (2 Cor. 10, 4,’5).

      – Ucenicul: Este vreo legatura intre primul fel de inselare si cel de-al doilea?

      Staretul: intre aceste doua feluri de inselare intotdeauna este o legatura. Primul fel de inselare este intotdeauna unit cu cel de-al doilea, cu “parerea”. Celui care alcatuieste chipuri amagitoare, prin mijlocirea puterii firesti de inchipuire si imbina aceste chipuri prin mijlocirea fanteziei, intr-o priveliste care-l vrajeste, celui care isi supune intreaga fiinta inrauririi amagitoare si puternice a acestei privelisti, totdeauna i se “pare”, din nefericire, ca aceasta priveliste ia nastere prin lucrarea harului Dumnezeiesc, ca simtirile inimii pe care le starneste ea sunt simtiri venite prin har.

      Cel de-al doilea fel de inselare, adevarata “parere”, lucreaza fara a alcatui privelisti amagitoare: el se multumeste cu alcatuirea unor simtiri si stari harice masluite, din care se naste o parere mincinoasa, stramba, despre orisice fel de nevointa duhovniceasca. Cel care se afla in inselarea prin “parere” capata o intelegere mincinoasa a tot ceea ce il inconjoara. El este inselat si inlauntrul sau, si din afara.

      Inchipuirea lucreaza cu multa putere in cei amagiti prin “parere”, insa lucreaza numai si numai pe taramul imaginarului. Ea nu se indeletniceste defel (sau se indeletniceste foarte rar) cu zugravirea in inchipuire a raiului, a salaşuirilor şi camarilor de sus, a luminii si bunei-miresme ceresti, a lui Hristos, a ingerilor si a sfintilor; ea alcatuieste intotdeauna parute stari duhovnicesti, stransa prietenie cu Iisus (“Urmarea lui Hristos” a lui Thoma de Kempis, cartea 2, cap.8), launtrica impreuna-vorbire cu El (“Urmarea”, cartea 3, cap.1), descoperiri tainice (“Urmarea”, cartea 3, cap. 13), glasuri, desfatari; zideste pe temelia lor o intelegere mincinoasa despre sine si despre nevointa crestina, zideşte îndeobşte, un fel mincinos de a gândi şi o întocmire mincinoasă a inimii, duce la beţia de sine, ba la înfierbântare şi extaz.

      Aceste simtiri felurite apar prin lucrarea subtire a slavei desarte si a patimii dulcetii: in urma acestei lucrari, sangele capata o miscare pacatoasa, amagitoare, ce se infatiseaza ca desfatare a harului, iar slava desarta si patima dulcetii sunt starnite de cugetarea semeata, acest tovaras nedespartit al “parerii”.

      O trufie grozava, asemenea trufiei demonilor, alcatuieste insusirea de capetenie a celor ce si-au insusit unul din aceste doua feluri de inselare. Pe cei amagiti de primul soi de inselare, trufia ii aduce intr-o stare de nebunie vadita; in cei amagiti de cel de-al doilea soi, aceasta, pricinuindu-le si lor o anume vatamare a mintii, mai putin vadita, numita in Scriptura “stricare a mintii” (2 Tim. 3, 8) – ei bine, aceasta ia chipul smereniei, evlaviei, intelepciunii, dar poate fi cunoscuta dupa roadele sale amare.

      Cei molipsiti de “parerea” despre virtutile lor, si mai cu seama despre sfintenia lor, sunt in stare si gata de orice uneltire, de orice fatarnicie, viclenie si amagire, de orice fapta rea. Ei sufla cu vrajba neimpacata impotriva slujitorilor adevarului, napustindu-se asupra lor cu ura incrancenata, atunci cand acestia nu recunosc in cei inselati starea pe care “parerea” ii face sa creada ca o au si o arata in vazul lumi oarbe cu duhul.

      Apreciază

    • G-man said, on august 1, 2012 at 11:57 pm

      ma bucur sora Maria ca ti-am fost de folos prin interventia mea, pe care doar din inima pentru Adevar am avut-o.
      Domnul Iisus Hristos sa ne calauzeasca pasii , ca sunt multe rele printre bune pe care nu le stim.
      Si parintele Nicodim Mandita , a scris mult impotriva bogumililor , care aducea printre ortodocsi tot felul de superstitii , una fiind „visul sau talismanul ” care daca il porti la tine in buzunar , ai rezolvat problema cu ispitele…sau pacatele… ceva in genu
      La mine oricum au o ordine ,ca importanta cartile ,dupa Sfanta Scriptura, sunt cartile scrise de sfinti , apoi de parinti induhovniciti , apoi de preoti si mireni.
      Prasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ne ajute la toti .

      Apreciază

  7. Maria said, on august 2, 2012 at 1:17 pm

    G-man,
    Tocmai de aceea ,am tinut ieri sa-ti raspund ,pt ca nu aveam liniste si m-am documentat ,sa aflu adevarul .
    Eu , aceasta lucrare am cumparat-o de la o manastire cu multi ani in urma (1992)si am citit-o tot atunci ,insa nu-ti dai seama de aceasta inselare si nici de faptul ca este scrisa dupa” parere „sau imaginatie ,daca fac bine comparatia .
    De altfel fiecare fraza este captivanta si ca dovada ca doar sfintii au descoperit in ce „duh „a fost scrisa ,tot prin lucrare Dumnezeiasca !
    A fost editata de Mitropolia Banatului si Timisoarei ,in anul 1991 !
    Eu nu cumpar carti religioase din librarii ,ci numai din pangarele Bisericii ,fiind editate cu binecuvantare si
    aprobare a sf Sinod ,sau a unui ierarh al locului !
    De aceea ,am fost surprinsa de atentionarea ta !!!

    Apreciază

  8. ORTODOX said, on august 2, 2012 at 10:39 pm

    Nevointele POSTULUI
    http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2011/11/16/despre-post/

    Apreciază

  9. Talpa Tarii said, on iulie 26, 2015 at 11:51 am

    Mâncarea de limbă

    La un mare ospăţ, odată
    Un destoinic împărat,
    Cu porunca-i sa cea tare
    A tunat el în palat.

    „ – Să vină dar bucătarul
    Căci poruncă am să-i spun,
    – Vreau ca să-mi gătesti diseară
    Ce e pe pământ mai bun.

    Eu vreau ca pe toţi mesenii
    Cu acest fel să-i cuceresc,
    Căci la masa mea venit-au
    Tot alaiul boieresc.

    Să fie o aşa uimire
    Şi hrană pe săturate,
    Ca-n povestea de demult
    Cu fata, cu sarea-n bucate. ”

    Iute porni bucătarul
    Că-şi dădu seama pe loc,
    Ce urma să pună-n oala
    Ce avea sub ea un foc.

    Atârnată de o grindă
    Nici îngustă, nici prea lată,
    Era prinsă cu o sfoară
    O limbă puţin afumată.

    Cu destulă-ndemânare
    Şi gust (fin) rafinat,
    Bucătarul împărătesc
    Straşnic limba a preparat.

    A pus-o pe-o tavă mare
    Cu capac acoperită,
    Ca împăratul s-o deguste
    Fragedă, înăbuşită.

    De la prima-mbucătură
    Împăratul a zâmbit,
    Căci mâncarea era bună,
    Şi pântecele său mulţumit.

    Dând la toţi cei de acolo
    Limba atunci au gustat,
    Şi-ale lor făloase chipuri
    Pe loc s-au înseninat.

    Împăratul mulţumit
    Chemă pe făptaş,
    Şi pe-ascuns în a sa haină
    Îi puse un mic răvaş.

    – Vreau acuma să găteşti
    Cel mai puturos meniu,
    Ce nu-l poate răbda nimeni
    De e mort sau de e viu.

    Nu-nţelese bucătarul
    Gândul cel împărătesc,
    Dar dădu din cap îndată
    – Da-mpărate, îl gătesc.

    Ajunse-n măcelărie
    Căutând după vreun os,
    Când deodată îl izbi
    Un prea împuţit miros.

    Cercetă cu repezeală
    Şi apucă pe dibuite,
    Trei bucăţi de carne crudă
    Ce erau cam putrezite.

    Se uită atent la ele
    Şi văzu că limbi erau,
    Şi începu să le prepare
    În untură sfârâiau.

    Le dădu cu aromate
    Să le schimbe la miros,
    Căci doar gustul trebuia
    Să rămână-nnecăcios.

    Când fuse gata cu totul
    Se duse la împărat,
    Şi c-un pic de şovăială
    Îi spuse c-a terminat.

    Mâncarea cea aburindă
    Îndată la toţi fu servită,
    Dar la prima-mbucătură
    Se-auzi: „- E otrăvită! ”

    Câţiva din meseni strigară
    Înverziţi la chip cam toţi,
    „ – Ce e asta împărate ?
    Vrei cumva să ne vezi morţi ?! ”

    Spaima-i lovi pe boieri
    Căci nu ştiau ce să creadă,
    Când deodată împăratul
    Lăsă pumnul jos să cadă.

    – Linişte!, se auzi
    Mâncarea nu-i otrăvită,
    Ci chiar eu am comandat
    Să fie mai prost gătită.

    Am cerut în astă seară
    Ca să vă fie gătit,
    Două feluri de mâncare
    Unul bun, altul „jăgnit”.

    – Cum adică împărate
    Ce vor astea ca să-nsemne,
    Spune-ne mai pe-nţeles
    Nu ne mai vorbi prin semne.

    – Şi prima şi-a doua oară
    Limbă voi aţi mâncat,
    Căci am vrut să vă arăt
    De dublul folos ce-i dat.

    Limba noastră poa” să fie
    Pentru suflet alifie,
    Atunci când vrea să rostească
    Rugăciunea cea Domnească.

    Tot cu graiul limbii, omul
    Îl slujeşte rău pe Domnul,
    Când în loc mulţumire
    Îi arată doar cârtire.

    Mai departe eu vă spun
    Limba este lucru bun,
    Atunci când pe copii-învaţă
    Câte-un sfat, câte-o povaţă.

    Dar tot limba dovedeşte
    Când înjură birjăreşte,
    Că e o unealtă murdară
    Ce lasă gura amară.

    Mama cu limba citeşte
    Pruncilor le povesteşte,
    Dintr-un basm cu regi-prinţese
    Sau din Fiul cel cu Tesle.

    Însă pe la colţul gurii
    Zboară din prisosul urii,
    Vorbe, bârfe, judecăţi
    Despre vii sau despre morţi.

    Prin limbă pe Domnul slăvim
    Pentru tot îi mulţumim,
    Iar când vrem să ne căim
    Cu limba ne spovedim.

    Dar tot cu-ale noastre buze
    Aducem multe acuze,
    Când cu multă îndârjire
    Aruncăm cu-învinuire.

    – Ai făcut, ai dres, ai zis
    Mie dă-mi ce mi-ai promis,
    Vorbe dure, ce-aduc sfadă
    Şi-l fac pe om în iad să cadă.

    Limba de slavosloveşte
    Domnului îi mulţumeşte,
    Cântând din plămâni Psaltirea
    Lucrând zilnic Mântuirea.

    Limba ne învaţă la şcoală
    Corect limba maternală,
    Lucruri bune din ştiinţă
    Sau despre Dreapta Credinţă.

    Tot cu limba omul minte
    Spune false jurăminte,
    Făcând mult rău la aproape
    Să-l sape sau să-l îngroape.

    Iată ce este limba
    Sabie cu două tăişuri,
    Bună e dacă ajută
    Rea când spune viclenişuri.

    Cel mai rău limba greşeşte
    Când foarte uşor cârteşte,
    În loc să grăiască Psaltirea
    Rosteşte nemulţumirea.

    Dar tot limba mult sporeşte
    De rabdă muceniceşte,
    Şi cu multă pace-n minte
    Vorbeşte doar ce-i cuminte.

    Nu se ceartă sau trufeşte
    Ci tot timpul se smereşte,
    Psalmul 50 îl îngână
    Cu metania în mână.

    De grăieşte cu iuţime
    Şi cu un pic mic de asprime,
    Îşi arată clar mânia
    Şi astfel neomenia.

    Dar când zice cu blândeţe
    Fraţi creştini: Vă dau bineţe,
    Limba este alifie
    Pansament şi terapie.

    Tot cuvântul ce se plimbă
    Pe a omului rea limbă,
    Se va-ntoarce cu-ndârjire
    Spre a sa tristă pieire.

    Cuvintele cu reproş
    Grăite cu-ndreptăţire,
    Vor secera pe tot omul
    Spre a tuturor uimire.

    Căci crezând că ai dreptate
    Vorba ţi-ai spus apăsat,
    Şi uitând complet de moarte
    Singur tu te-ai condamnat.

    Ce bine e însă de-acela
    Care cu seninătate,
    Zice celui ce îl ceartă
    Am greşit: -Iartă-mă frate!

    Limba e cea mai amară
    Când spune cuvânt de povară,
    Şi în loc de alinare
    Îşi sare în apărare.

    Iar de psalmi şi rugă cântă
    Asta este limbă sfântă,
    Niciodat nu se sfădeşte
    Şi numai CURAT vorbeşte.

    Glume-şotii, de-ai pe limbă
    Din bun în murdar te schimbă,
    Nu-i deloc ca-n Pateric
    Ei se-ntindeau – UN pic !

    Fraţi boieri din astă seară
    V-am adunat într-o doară,
    Să v-arăt că limba poate
    Cu-n cuvânt, să deie moarte.

    Căci de zici scurt: AVORTEAZĂ !
    Pruncu-scump, nu mai viază,
    Iar de ţi-e cuvântul: NAŞTE!!
    E mai frumos ca de PAŞTE.

    Că sabia cuvântului poate
    Să ducă la RAI sau la moarte,
    Căci limba ori se smereşte
    Ori fără de cap vorbeşte.

    Nota autorului!
    Limba mea adânc grăieşte
    Dar nimic nu împlineşte,
    Biruită de mândrie
    E plină de vorbărie.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: