Posibila manevra ticalosita a marionetei Basescu: sa demisioneze inainte de suspendare pentru a mai putea candida inca o data la presedentie
Citez integral articolul: LOVITURA NIMICITOARE cu care BĂSESCU vrea să ZDROBEASCĂ USL
Băsescu pregăteşte o MUTARE-ŞOC în uriaşul scandal politic privind suspendarea sa din funcţie. Planul ar fi, practic, imbatabil!
Preşedintele ar fi pus la punct un plan nimicitor de contracarare a acţiunilor USL privind suspendarea sa din funcţie. Surse din PDL spun că Traian Băsescu ia în calcul posibilitatea de a demisiona înainte ca Parlamentul să voteze, mâine, suspendarea sa din funcţie.
Sursele mai spun că, în acest moment, juriştii partidului şi cei de la Cotroceni consideră că o demisie din funcţia de preşedinte i-ar da şansa lui Băsescu să mai candideze pentru încă un mandat la funcţia supremă.
Alegerile ar putea să aibă loc concomitent cu parlamentarele şi, astfel, Băsescu să devină locomotiva alianţei ce va fi create în jurul PDL. El ar urma spă facă echipă cu Mihai Răzvan Ungureanu, care ar fi propunerea sa pentru funcţia de premier.
Dreptul lui Traian Băsescu pentru o nouă candidatură este confirmat şi de avocatul George Iorgovan, fiul „părintelui Constituţiei”, Antonie Iorgovan. Acesta a declarat, pentru Ring, că „Băsescu mai poate candida în cazul demisiei deoarece nu a avut un mandat complet la Cotroceni”.
De asemenea, sentorul Iulian Urban (fost PDL) confirmă pentru Libertatea existenţa acestui scenariu.
Ce spune CONSTITUŢIA
- Vacanţa funcţiei – ARTICOLUL 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
- Interimatul funcţiei – ARTICOLUL 98
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
Ce i-ar putea oferi lui Băsescu şansa la un nou mandat
Art. 81, (4) al Constituţiei spune că „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive”
De asemenea, art 84 (1) arată că „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”
Interpretarea care i-ar putea oferi lui Băsescu posibilitatea de a candida din nou este aceea că durata celui de-al doilea mandat al său nu ar fi de 5 ani, în cazul în care îşi dă demisia înainte de suspendare
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Tot mai aproape de semnul fiarei-S-a inventat verigheta anti-adulter
http://www.adevarul.ro/life/viata/S-a_inventat_verigheta_anti-adulter_0_727127494.html
ApreciazăApreciază
offtopic
admin2 nu cred ca e bine sa schimbati tema de fundal… caractere, etc… dar faceti cum vreti
ApreciazăApreciază
e aceeasi tema, dar o versiune mai evoluata.. cu ce te deranjeaza? in cateva zile te vei obisnui
ApreciazăApreciază
sincer nu imi place versiunea asta cu litere mici…nu te poti intoarce la vechiul stil?
ApreciazăApreciază
In primul rind daca erai un discipol fidel al lui saccsiv ai fi stiut ca nu exista „evolutie” sau „evoluat”. Eu de cind am priceput acest lucru nu am mai utilizat nici un cuvint din aceasta familie de cuvinte. In al doilea rind cu ce este mai ticalosita manevra lui Basescu fata de cele ale USL-istilor? Jocuri politice murdare. Nu facem cumva ca in decembrie 1989, cind cu totii am cerut capul unui singur om crezind in acest fel ca viata noastra se va imbunatati substantial?
ApreciazăApreciază
saccsiv2-nu exista evolutie!!!ci creatie!
ApreciazăApreciază
USL = TANC SOVIETIC BOLSEVIC ,CARE TRECE PESTE ROMANIA ,FARA SA POATA FI OPRIT DE CINEVA SI VREA SA PUNA MANA PE JUSTITIE SA-SI SALVEZE CAMARAZII DIN PENAL IMPREUNA CU NASTASE !!!!!!
AU PRELUAT PUTEREA PRIN PUCI ,SAU CHIAR PRIN LOVITURA DE STAT !!!
TOATE TARILE LUMII SUNT UIMITE DE CE-AU FACUT ACESTIA IN CATEVA ZILE !!!
AU ANULAT TOATE LEGILE STATULUI DE DREPT (SEPARAREA PUTERILOR IN STAT )SI CONTROLEAZA TOT !!
AU TRECUT IN SUBORDINEA LOR ,INSTITUTII IMPORTANTE ,PT A FI FOLOSITE ,IN INTERESUL LOR PERSONAL !!!
VOR INTRA IN ISTORIE ,CA PERSONAJE MALEFICE ALE ROMANIEI ANULUI 2012 !!!
SUNTEM PACATOSI , N-AVEM CREDINTA SI DE ACEEA NE BATE DUMNEZEU !!!
ApreciazăApreciază
@tataia
slabeste-ne cu „discipol fidel al lui saccsiv”…admin, trebuia ori sa-l stergi ori sa-l atentionezi(sau amandoua)
@Maria
esti blocata cu sovieticii? nu intelegi ca pe usl ii comanda (tot)noua uniune sovietica europeana? „…toate tarile lumii sunt uimite…” ma faci sa zambesc… de cate ori trebuie sa ti se explice… dar atrecut atata timp de cand ti se explica care-i treaba cu pdl, usl si restul incat….
ApreciazăApreciază
si mie imi placea mai mult vechiul stil, cred case poate pastra chiar daca treci la o versiune mai noua, nu?
numai bine si ma bucur ca se continua munca lui saccsiv!
mult succes!
ApreciazăApreciază
bine atunci.. lasam cum era
ApreciazăApreciază
multumim mult!
ApreciazăApreciază
foarte bine. multumim
ApreciazăApreciază
Eu stiu ca Basescu ,a declarat ca nu mai vrea sa faca politica dupa terminarea mandatului si a propus chiar ca vrea sa reduca mandatul cu un an !
Acestea au fost declaratii publice si nu se vorbeste despre acestea !!!
Nu cred in versiunea acestui articol !
Sunt speculatii ! Dar ,vom vedea !
ApreciazăApreciază
sa reduca mandatul cu un an in schimbul modificarii costitutiei Romaniei , ca acesta sa fie in raioane , dsitricte si …ptu pasalic de brussels sau mai rau de ce vor papusariii … !
trist este ca hienele se lupta in jurul muribundului numit Romania iar noi asistam pasivi , ca la spectacol gratuit la teatrul de papusi intrebandu-ne doar …!
Ce Mai Vor si astia de la noi ?
ApreciazăApreciază
Sccsiv, te rog sa nu publici acest comentariu,ci doar sa reflectezi asupra lui-daca vei crede ca este cazul. Sunt Maria (inca sunt catolica,deocamdata nu am facut pasul spre ortodoxie-asta ca sa stii de la inceput cam ce-i cu mine.Ti-am mai scris candva,dar am avut parte de reactii vitriolante si,desi am cautat sa scriu echilibrat,am fost acuzata ca strecor otrava in prajiturele,incat am ales sa ma retrag dintr-un astfel de dialog.M-am rugat si ma rog pt tine cu drag, pt toti aceia a caror viata e influentata in bine prin marturia ta de credinta-si nu scriu asta ca sa te perii.Sunt chiar preocupata -cunoscand pe chiar propria-mi piele o serie de strategii USL-iste, ca situatia ta medicala de care ai lasat a se intelege pe blog,sa nu fie rezultatul unor interventii „binevoitoare”dinspre servicii in spatiul tau privat.E vorba de servicii care n-au greturi in astfel de chestii,care „trag heblul”adversarilor,cad acestia devin prea incomozi.Vorbesc din proprie experienta).
Vreau sa -ti semnalez ca
Premierul copy-lot si-a luat consilier NEREMUNERAT, pe PROBLEME DE SECURITATE (printre altele), un general american in retragere,fost sef al teatrelor de operatiuni in Kosovo(va amintiti ca sunt si filme despre jocurile de strategie din Kosovo, despre bombele pictate cu “Hristos a inviat!”trecute direct prin altarele bisericilor ortodoxe,rase sistematizat …Sa mai adaug?), apropiat (aparent)al doamnei Clinton si al Presedintelui Obama(sa detaliez despre elite?Bilderberg,ceva?)
Domnul general,insista ca s-a retras in lumea privata a afacerilor bancare-e drept,il suspectam interesat mai mult de problema gazelor de sist- si ca a venit in Ro,pt ca Ro e o tara bogata si frumoasa.Iata de ce-printre multe alte urgente necesare captusirii cu putere a buzunarelor proprii, atualul Guvern mai descopera una,pe care o salveaza,cum altfel, printr-o Ordonanta de Urgenta: tocmai a adoptat,prin Ordonanta de Urgenta, ca BANCILE PRIVATE SA SE POATA IMPRIMUTA DIN SPATIUL PUBLIC ATUNCI CAND RAMAN FARA LICHIDITATI!!!!!!!(Va amintiti de scandalul Wall Street?Dar de cel al bancilor din Marea Britanie?Recunoasteti modelul?)-adica din buzunarul nostru,al unuia fiecaruia dintre noi.A fost respectata Constitutia in adoptarea Ordonantei de urgenta?Se justifica urgenta?Mai intereseaza pe cineva daca acest Guvern mai are vreo lege sau vreun Dumnezeu?
Cine crede ca spectacolul la care asistam e doar intern si doar un abuz al USL, se inseala amarnic.Cui vor reveni banii ce se cuvin de drept Ro,daca,pe fondul degringoladei interne,orchestrata si intretinuta extern, Ro va deveni subiect al sanctiunilor pecuniare ale institutiilor europene?!!!!
Va amintiti despre atacurile speculative concertate si concentrate asupra leului,dezvaluite de Guvernatorul Bancii Nationale? Unde e leul acum fata de euro? Cine mai sesizeaza ca lnoile prevederi din legea sanatatii nenorocesc Romania mai rau decat forma care scosese oamenii in strada,pt apararea tehnocratului de la SMURD?Ca sunt calcate in picioare toate principiile umanitare si de respectare a vietii celor de rand?Dar despre otravirea Romaniei prin validarea exploatarii gaz\elor de sist?Dar de asezarea intrarii in legalitate a Rosiei Montana?
PS
Dupa ce am apucat sa scriu cele de mai sus am aflat ca generalul ARE INTERESE DIRECTE IN PROBLEMA GAZELOR DE SIST!!!!
ApreciazăApreciază
Completare
Dupa ce a bombardat Kosovo,prin firma sa generalul i-a contractat si exploatat pe nimic resursele.
http://www.google.ro/#hl=ro&sclient=psy-ab&q=Clark+%22Envidity%22+contract++Kosovo&oq=Clark+%22Envidity%22+contract++Kosovo&gs_l=hp.3…13188.27266.2.27844.6.6.0.0.0.2.219.1124.0j4j2.6.0…0.0.oAOBVpE0ovk&psj=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.,cf.osb&fp=366f49d4ac5de8e9&biw=1152&bih=663
Dumnezeu sa se indure de Romania!Amin.
ps
revin cu rugamintea de a nu-mi publica postarile.Nu vreau sa am parte de atacurile incrancenate deja traite pe blogul tau. Nu e vorba de neiertare (m-am rugat si ma rog pt binecuvatarea tuturor),ci de dorinta de neescaladare gratuita a unor tensiuni, cand trebuie sa gandim limpede si obiectiv,pt ca oricum toate fierb.Multumesc pt intelegere.Fii binecuvantat!Amin (si asta chiar daca imi vei considera gandul drept venind de la o … eretica… 🙂 … Binecuvantarea ramane!Amin.)
ApreciazăApreciază
si ce va spuneam ca , Ponta asculta de ce spune’ fiara ‘ din apus !
si Basescu asemeni a ascultat ca a ajuns sa vanda o tara intreaga si am mai ramas noi sa fim vanduti , probabil de usl; dar aici Pe ACEST PAMINT SFANT va fi Lupta Mare caci Vom Lupta chiar si pina la ‘ ultimul mohican’ PENTRU A FI CRESTIN ORTODOX , PENTRU ACEASTA TARA CRESTIN ORTODOXA , PENTRU HRISTOS !
vazusem pe undeva ca Basescu ar fi cerut o Icoana din Sfantul Munte Athos , a mai luat-o oare ?
ApreciazăApreciază
Maria ,
Ar fi bine sa-ti schimbi Nik-ul ,sau cel putin sa-ti scrii maria cu litera mica ,pt a nu ma confunda cu tine ,in comentarii ,altfel voi fi nevoita sa renunt sa mai postez pe acest blog !
Nu-i corect sa fim doi cititori cu acelas nume si intr-ucat eu postez de ceva vreme si sunt cititor fidel ortodox ,corect este sa faci aceasta miscare si sa-ti schimbi numele cu care postezi !!!
Multumesc pt intelegere !!!
Astept pasul tau in aceasta privinta !!!
ApreciazăApreciază
maria-de la tv am aflat ca generalul american are legatura cu soros!!!are 20%actiuni..
ApreciazăApreciază
vREM SA FIM LIBERI in TARA NOASTRA NUMITA ROMANIA , IN ACEASTA GRADINA SFANTA A MAICII DOMNULUI !
FARA UE , FARA NATO , fara cipuri !
NU MAI VREM SA FIM ARATATI cu degetul ca suntem …!
SA CADA ACEASTA CARACATITA IMENSA cu care ne-au Inrobit , Tradat si Vandut , naimitii la dusmanii lui HRISTOS !
ApreciazăApreciază
off-topic
Am o intrebare legata de procedura de scanare a irisului in anumite aeroporturi. As vrea sa merg in acest an in pelerinaj in Israel si as vrea sa stiu daca la aeroportul din Tel- Aviv se scaneaza biometric irisul. Am auzit ca aceasta procedura este deja aplicata in Japonia si in alte state. Ii rog pe cei care au fost recent in Israel sa imi spuna la ce „surprize” sa ma astept in Israel. Multumesc.
ApreciazăApreciază
A.M.
Si pelerinajul nu-l faci cu pasaport biometric? Ce te mai intereseaza daca ti-ai dat amprentele?
ApreciazăApreciază
Maria Te asteptam cu drag sa vi la noi la ortodocsi. Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
A.M.ai pasaport nou biometric?
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
e doar o schimbare de marionete,basescu nu mai e de incredere pt populatie iar elitele trebuie sa schimbe liniile,asadar cuplul ponta-crin o sa ne dea lovitura decisiva
ApreciazăApreciază
ca sa fie de incredere
SA SCOATA TARA DIN UE , NATO ;
VREM SA FIM LIBERI , FARA cipuri , fara ROMANIA IN ‘zeghe’;
STOP VANZARII RESURSELOR NATURALE ALE TARII !
VREM SA CRESTEM COPII PE ACEST PAMINT SFANT CE NI S-A DAT DE CATRE BUNUL DUMNEZEU SI CU ALE SALE ROADE BINECUVANTATE si AFARA , afara , afar cu spurcaciunea din Tara !
SI ROMANIA VA FI OCROTITA SI BINECUVANTATA DE MAICA DOMNULUI !
amin!
ApreciazăApreciază
in timp ce ma uitam aseara la tv , pe unu din posturi, am auzit k unul din liderii noii drepte participa la mitingul pro basescu, mi se pare ca acuma isi dau toti arama pe fata ,ii scoate base pe toti de la naftalina
mi se pare ca scandalul asta e intentionat , pentru a iesi in fata mru, cred ca pe el se vor pune bazele la noile alegeri
ApreciazăApreciază
s-ar putea să fie așa
ApreciazăApreciază
daca Basescu , sa presupunem anume ca i s-ar mai da ‘o sansa ‘ dar va continua DE A NU RESPECTA Ce Vrea POPORUL ACESTA atunci Ramine DOAR CA CEI CE SUNTEM ROMANI CRESTINI ORTODOCSI sI IUBIM ACEASTA OBARSIE SI ACEST PAMINT , SA FACEM CURATENIE LA NOI ACASA si pleava aruncata si spulberata !
si ma intreb SUNTEM MULTI OARE , ROMANII CRESTINI ORTODOCSI in aceasta TARA ?
DACA STIM CE VREM CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU , zic DA!
SUNTEM MULTI si va fi ACEA ” Lupta A BIVOLILOR impotriva FIARELOR TEMUTE ” !
DUMNEZEU NU TACE , si animalele la ananghie sunt inteligente decat omul !
adica SA FIM MULTI SI UNITI !
amin!
ApreciazăApreciază
‘si dupa roade ii veti cunoaste …’
iar strainii de Neam Tara si CREDINTA CRESTIN ORTODOXA nu au ce cauta in guvernare PENTRU O TARA CRESTIN ORTODOXA !
ApreciazăApreciază
Conditia omului in sistemul actual – Nu pricep clar despre ce vorbeste persoana – ceva despre iluzoria „demonocratie” americana ….
ApreciazăApreciază
SA RADEM DE O.N.U. – CAND VA INTRA FIECARE CU UN CARD PE NET ATUNCI O SA SPUNA CA APARA DREPTURILE SI LIBERTATILE CETATENILOR
http://www.adevarul.ro/international/Gata-ONU-rezolutie-exprimare-Internet_0_731926817.html
ApreciazăApreciază
Licheaua evreească Băsescu n-a terminat să aranjeze noi graniţi cu Ungaria, n-a apucat să vândă aurul ţării şi Gazele prin metode de exploatare foarte periculoase. Este micul diavol al reptilienilor şi noi nu-l înţelegem. NU reprezintă poporul român el este sluga oarbă a Izraelului.Este susţinut de forţe psihotronice de himnotizori în masă. Aveţi grjje este extrem de periculos.
ApreciazăApreciază
nu exista „reptilieni”in Sfanta Scriptura nu scrie acest lucru!
ApreciazăApreciază
Nu exista reptilieni ci numai draci si rabini. Nu mai ascultati povestile lui David Icke.
ApreciazăApreciază
CICA HOMALAII NU SUNT PEDOFILI
http://www.evz.ro/detalii/stiri/copii-drogati-si-abuzati-990642.html
ApreciazăApreciază
IN CURAND AFISELE DE GENUL ,,URMARIT GENERAL, CAUTAT DE POLITIE, OFERIM RECOMPENSA” VOR DISPAREA
http://www.evz.ro/detalii/stiri/gadgeturi-de-monitorizare-a-cainelui-si-pisicii-990649.html
ApreciazăApreciază
atunci , SA NE FACEM CURATENIE SINGURI ACASA PE ACEST PAMINT SFANT CA SA NU SUPORTAM CONSECINTELE MANIEI SFINTE CAND TARA ESTE CONDUSA de STRAINI , de spurcaciune si NU DE ROMANI DE BUNA CREDINTA si FRICA DE DUMNEZEU !
ApreciazăApreciază
@ Buta Dumitru, citeste cartea Mari intelepti ai Indiei si Parintele Paisie si ai sa vezi cine sunt „reptilienii”, nu sunt deloc ceea ce crezi tu, esti in inselare.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
TURNURILE BABEL – CULMEA SFIDARII LUI DUMNEZEU
http://www.jurnalul.ro/externe/cea-mai-inalta-cladire-din-europa-londra-shard-617482.htm
ApreciazăApreciază
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/autoritatile-si-mai-marii-bisericii-au-botezat-scuturile-care-vor-sapa-la-metroul-din-drumul-taberei-cartitele-au-primit-nume-de-sfinti-40.html
ApreciazăApreciază
asta e prea de tot.. cum sa dai cu APA SFINTITA pe „ghearele” razboiului?!
s-a intors lumea cu susul in jos..pfff.. deci vb cuiva de mai sus a inceput.. cernerea!
ApreciazăApreciază
Doamne fereste !!!Asta-i profanare !!!
Au inebunit acestia de la Patriarhie !!!
ApreciazăApreciază
DIN CICLUL CUM SA PROSTIM LUMEA – ULTIMA ORANDUIRE A LUMII VA FI COMUNISMUL PUR
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/taxa-pe-miliardari-onu-propune-taxarea-super-bogatilor-pentru-a-ajuta-tarile-sarace-269737.html
ApreciazăApreciază
Fragmente din moastele martirului Radu Gyr si ale sotiei sale, Florentina. la Curtea Brancoveneasca din Constanta, dezvaluite cu prilejul unei evocari a lui Radu Gyr:
http://www.cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-radu-gyr-patriarhul-si-comandantul-nostru-al-aiudului-intreg-si-8221-137522
În sala Librăriei Curţii Brân-coveneşti, pe o masă mică şedea o răcliţă cu nişte moaşte. Dar nimeni nu ştia ce-i cu ele. Nu mică a fost surpriza când Marcel Bouroş, organizatorul evenimentului, a dezvăluit că moaştele sunt lui Radu Gyr şi ale soţiei sale, Florentina.
În martie, înainte de „Bunavestire”, osemintele celor doi au fost deshumate şi strămutate la Mănăstirea Petru Vodă sub atenta îngrijire a părintelui stareţ Iustin Pârvu.
„Sărbătorim o zi frumoasă. Pentru că nu sunt obişnuite aceste oseminte. Ele sunt deosebite prin faptul că sunt eroi, sunt martiri care au străbătut întunericul acestei istorii. Dovada că au luptat împotriva răutăţilor este osământul lor binecuvântat de la Dumnezeu şi mirositor în faţa noastră. Poate că priviţi dintre dumneavoastră cu îndoială sau scepticism. Nu vă îndoiţi, dragii mei! Îndoindu-vă de aceste oseminte, de aceşti eroi, ne îndoim de existenţa noastră ca neam”, a cuvântat lăcrimând părintele. „Aici, noi am cinstit aceste oseminte şi-or merge o parte din ele, care socotim că sunt de-ngropat, iar restul rămân pentru închinarea celor care au credinţă şi nădejdea Învierii”. Cele rămase „spre închinare” la Mănăstirea Petru Vodă, care are ca hram şi Sfinţii închisorilor, au fost puse într-o răcliţă şi au ajuns şi la Constanţa, la „Brâncoveni”.
ApreciazăApreciază
Noua Ordine Mondiala – Declaratii fatise
ApreciazăApreciază
Proteste Bucuresti 2012 – Basescu Game Over
ApreciazăApreciază
http://www.ziartricolorul.ro/856/dezvaluiri-senzationale-despre-istoria-bnr-si-despre-eternul-ei-faraon-mugur-isarescu-mumificat-de-22-de-ani-in-sediul-bancii-centrale-din-romania.html
ApreciazăApreciază
@pcmouse
Cred ca e prea multa suspiciune, iar daca nu poti raspunde la o intrebare, nu stiu la ce iti foloseste sa adresezi intrebarea daca am sau nu pasaport biometric. Nu am inteles scopul pentru care ai adresat-o. Probabil trebuie sa fiu anchetata serios inainte de a merita un raspuns.
nu am pasaport biometric, e emis inainte de 2009, e inca valabil, dar intrebarea mi s-a parut tendentioasa si rautacioasa. daca am intrebat de scanarea irisului, cred ca era evident ca nu as fi fost dispusa sa ma las „scanata” aici in Romania, cu atat mai putin in Israel. daca ma preocupa acest aspect, cred ca era de la sine-inteles raspunsul.
ApreciazăApreciază
de unde sa stim ce este „evident”pt tine?
ApreciazăApreciază
Ai ajuns sa nu mai vezi padurea pentru ca esti prea ocupat sa numeri copacii. Pai, din intrebare reiese preocuparea si cred ca era logic si evident pentru orice om normal ca vroiam sa aflu un raspuns si ca nu mi-as fi dorit scanarea irisului. Daca nu conta, nu adresam intrebarea. Experienta m-a invatat sa nu am incredere in cei ca tine, care raspund la o intrebare cu o alta intrebare. Dar probabil esti prea tulburat sau preocupat cu interogatoriul ca sa vezi lucruri evidente.
E clar ca nu ai un raspuns la intrebarea mea si nu iti doresti decat sa gasesti motive de conflicte sau de polemica. Viata mi-a confirmat ca cei ca tine, care raspund la intrebari cu alte intrebari, nu se vor regasi niciodata in acest labirint si cad singuri in capcanele pe care incearca sa le intinda altora. Esti mai preocupat de tipul meu de pasaport decat de un raspuns la obiect ceea ce spune multe despre tine si despre dorinta ta reala de a-ti ajuta aproapele. Prin urmare, nu doresc sa continui discutia cu un individ neinteresat in mod real sa ajute un om care a pus o intrebare. Daca ai fi fost interesat sa ajuti, ai fi facut-o. Pari mai degraba interesat sa deturnezi intrebarea pusa de mine si sa ii dai conotatii negative. Esti genul de om care ancheteaza si pune la zid pentru a vedea daca cineva e demn de un raspuns.
ApreciazăApreciază