SACCSIV – blog ortodox

Dan Badulescu: Sfantul Sinod I Ecumenic de la Niceea şi contributia Sfantului Constantin cel Mare la stabilirea calendarului crestin-ortodox

Posted in Calendar Ortodox, PRIMUL SINOD ECUMENIC by saccsiv on mai 27, 2012

Preiau integral din AXA articolul Sfântul Sinod I Ecumenic de la Niceea şi contribuţia Sfântului Constantin cel Mare la stabilirea calendarului creştin-ortodox:

Momentul de rezolvare a conflictelor referitoare la schimbarea calendarului a fost hotărât de Dumnezeu să vină în vremea Sfântului Împărat cel întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare. Împrejurările exterioare (văzute) au fost legate de către unificarea şi omogenizarea situaţiei polico-administrative a imperiului roman, şi ajungerea în fruntea lui a unui Împărat păgân, ce mai întâi s-a arătat favorabil creştinilor, lucru la care au contribuit rugăciunile Sfintei maicii sale Elena, şi arătarea semnului Sfintei Cruci cu ajutorul căreia a biruit minunat în lupta cu rivalul său Maxenţiu. A urmat creşterea în credinţă şi apropierea de Hristos şi Biserică a însuşi Împăratului, convertirea sa deplină şi implicarea totală în viaţa Bisericii, mai întâi prin edictul de toleranţă de la Milan (311), şi apoi prin convocarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea (325), în care s-au dezbătut două probleme grave şi importante: erezia lui Arie şi data Sfintelor Paşti.

Aşa cum am mai spus, insuflat de către Dumnezeu în lucrarea sa apostolică (misionară) Sfântul Împărat a sesizat profund importanţa ajungerii la o practică unitară a prăznuirii Sfintelor Paşti, ceea ce va constitui de acum înainte pivotul calendarului liturgic propriu-zis ce începe a se alcătui acum în sec. al IV-lea de către Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi, în forma şi structura pe care o cunoaştem cu perioadele ce se vor numi Octoih, Triod şi Penticostar, cu ciclul praznicelor fixe (sinaxarul, Sfinţii) şi cele mobile derivate din momentul prăznuirii Sfintelor Paşti.

Acest moment prezintă o importanţă covârşitoare pentru problema de care ne ocupăm. Aici, atât în privinţa Sfântului Constantin cel Mare, cât şi al Sfinţilor Părinţi de la Niceea, socotim şi credem că cel care a insuflat rezolvarea pascaliei odată pentru totdeauna şi pentru toţi, a fost însuşi Duhul Sfânt. Şi dacă aşa stau lucrurile, precum şi stau, vedem cât de grav ar fi păcatul încălcării acestei hotărâri, adică a nu respecta cele 4 hotărâri de care vom vorbi mai departe, precum şi a sparge unitatea prin folosirea unor diferite pascalii şi calendare liturgice. Spunem acestea, întrucât în cadrul disputelor pe tema calendarului ce au zguduit lumea ortodoxă în sec. al XX-lea, tabăra inovaţionist-modernistă sau adepţii „calendarului iulian reformat” au invocat ca argument faptul că în istoria Bisericii au existat simultan diferite modalităţi de prăznuire, pascalii şi calcule diferite, fără ca acest lucru să afecteze câtuşi de puţin comuniunea liturgică a diferitelor biserici locale. Slavă Domnului, aşa a fost atunci, adică până acum vreo 1200 de ani, prin iconomia şi pogorământul Duhului Sfânt şi al întâistătătorilor Bisericii Soborniceşti, Ortodoxe şi Ecumenice. Dar, după sec. al VIII-lea, această iconomie nu-şi mai are sensul şi obiectul, întrucât hotărârile s-au pus în practică pe tot cuprinsul Bisericii, toţi creştinii prăznuind şi postind în aceleaşi perioade, într-un duh şi cu un calendar, cu o pascalie.
Oare ce motive ar justifica astăzi această iconomie? S-ar putea accepta o nouă diversitate calendaristică, diferite pascalii, etc. în cadrul acestei Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească, Ortodoxă şi Ecumenică Biserică? Şi întrucât se vede că răspunsul la aceste întrebări pare a fi: nici unul, nu diversităţii calendaristice, vom vedea că vrăjmaşul ne-a aruncat în prăpastia extremei opuse: dorinţa de a se stabili o dată comună a Paştelor pentru toţi creştinii, înţelegând-se prin aceştia toate confesiunile, ortodocşi şi toţi eterodocşii deopotrivă, care au ca cel mai mic numitor comun – şi după această părere eretică ecumenistă necesar şi suficient – credinţa în Sfânta Treime şi în Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor….
O altă părere umanistă ce se vântură în vremurile noastre în privinţa problemei calendaristice, răspândeşte zvonul cum că, această problemă, ca de altfel şi cele cosmologice şi cronologice analizate anterior, sunt probleme de interes bisericesc, secundar şi opţional, nu sunt dogmatice, şi ca atare, nu influenţează câtuşi de puţin mântuirea. Ele ar trebui să rămână un apanaj al ştiinţelor, reluându-se aserţiunea ereticului Galilei care spunea că: „Biserica trebuie să ne înveţe cum să ajungem la cer, iar ştiinţa cum merge cerul.” Aici ar părea că, „smeritul” savant mărturiseşte ceva în felul Sfinţilor:
„Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gândurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sunt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.” (Sfântul Ignatie Briancianinov)…
„Deci pentru ca acestea patru hotărâri să se şi păzească în asemenea mod de către toţi, şi de către cei simpli, şi pentru ca creştinii de prin toată lumea să le prăznuiască în acelaşi timp şi să n-aibă trebuinţă de astronomi în tot cazul singular, Părinţii noştri au alcătuit tabelul de faţă şi l-au dat Bisericii, socotind că prin el nu se atinge nici una din hotărârile amintite ce s-au mai adăugat… şi… ei ne-au predat tabelul acesta spre întrebuinţare în toţi anii posteriori, cugetând că nu este absurd nici vătămător de evlavie dacă pentru mişcarea anormală a lunii după scurgerea celor 300 de ani amintiţi nu va arăta tabelul aceasta Paştile legii la luna plină a lunii celei dintâi, ci după o zi sau două, şi se va întâmpla din cauza aceasta ca hotărârea a patra a Paştilor uneori nu se va respecta, pentru că adaosul celor două zile va face a trece câte odată peste duminica întâia după lună plină şi a o dedica pe aceea praznicului stâlpărilor, iar în duminica următoare a prăznui Paştile mântuitoare, chiar aceasta s-a întâmplat nu de mult la noi şi i-a turburat pe mulţi ca şi cum s-ar fi desfiinţat o dogmă oarecare necesară şi demnă a nu fi trecută cu vederea. Dar aceasta, precum nu era fără de folos în vechime nimerind ţinta, se va arăta astfel şi acuma fără de pericol ratând ţinta, căci lucrul acesta n-a fost necunoscut tuturor Părinţilor acelora foarte buni, nici s-a întâmplat pentru că în arta observării stelelor ar fi fost ei lipsiţi de ştiinţă…” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşti)
Deci, odată lămurite ambele fenomene de „întârziere” se subliniază clar că şi Părinţii de la Niceea, şi cei care au urmat au fost pe deplin conştienţi de aceste întârzieri şi le-au avut în vedere că se vor întâmpla pe viitor, şi cu ce rată (300 de ani echinocţiul, 304 de ani luna plină). Matei Vlastare a remarcat şi el la rândul lui decalajul ce se mărea treptat, dar a emis o părere ce s-a dovedit normativă în practica pascaliei Bisericii Ortodoxe de atunci şi până în 1924, deci timp de 600 de ani, şi anume:
„Dar pentru aceasta nu se cuvine a preface tabelul Părinţilor, căci nici nu este cu putinţă a se compune altul care să arate tuturora astfel de evident hotărârile pascale amintite, ci dacă şi am voi, ca unii, să-l modificăm, reducându-l cu două zile, începând adică dela anul 6841, atunci pe lângă că-i imposibil a îndupleca pe mai marii din toată lumea ce chivernisesc aface­rile creştinilor să înveţe una alta, lăsându-se de aceea, tot va mai urma încă, şi iarăşi după 304 ani, şi iarăşi după atâţia, şi tot una astfel, aceeaşi eroare şi va fi necesar a modifica pe acest (tabel) adeseori, astfel că-i mai bine a nu-l înnoi, căci astfel o în­noire nu numai că nu va putea să nu cadă iarăşi în aceeaşi eroare, ci se va face şi mijlocitoare de turburări nu neînsemnate în Biserică. Iar acuma fiind tabelul şi astfel, cele mai esenţiale din cele ce trebuie respectate cu privire la Paşte se ţin printr-însul cu tărie, adică rânduielile festive ale praznicului (acestuia) se săvârşesc după echinocţiu şi după luna plină cea în urma echinocţiului de către toţi şi în acelaşi timp şi în aceeaşi zi fără de turburare. Dar afară de aceea dacă ar fi tabelul aceasta periodic corect în toate, s-ar întâmpla adeseori că Paştile s-ar săvârşi de noi îndată după sărbătoarea acelora, (adică a iudeilor), iar acum se petrece praznicul nostru cel puţin trei zile după sărbătoarea lor, ceea ce convine şi mai mult Canonului Apostolic care hotărăşte că nu trebuie a face Paştile în acelaşi timp cu iudeii, şi eroarea cea întâmplată cu privire la Paşte face ca anume a se respecta şi mai mult legea aceasta.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşte)
O, de-ar fi fost cunoscut acest pasaj profesorilor şi duhovnicilor ce s-au angajat în anii 1924-34 în durerosul conflict al „reformei calendaristice” ce a zguduit, după cum se ştie, Biserica Ortodoxă, provocând schisme canonice şi liturgice dureroase, ce se menţin şi în ziua de azi, cu foarte slabe semne de remediere.
O altă observaţie importantă legată de opera lui Matei Vlastare: elaborarea unor calcule şi tabele precise legate de stabilirea paştelui legii vechi. De ce este acest lucru important? Din următoarele motive:
– Paştele creştine sunt legate în calculul lor de echinocţiu de primăvară, luna plină pascală, 14 nisan şi de paştele legii. Hotărârea pascală pe care s-a pus accentul canonic cel mai mare, aşa cum am văzut, a fost cea legată de interzicerea hotărâtă a prăznuirii Paştelor creştine odată, şi cu atât mai mult înaintea paştelor iudaice. Vom vedea că aceasta este abaterea cea mai gravă de care se face vinovat calendarul gregorian, şi odată cu el aşa-numitul „calendar iulian îndreptat”.
– Întrucât s-a observat pe bună dreptate că iudeii nu mai erau capabili să calculeze corect echinocţiul şi luna plină pascală, iar mai târziu au procedat la tot felul de modificări (15 nisan în loc de 14, etc.) s-a tras de către reformatori concluzia pripită şi falsă, potrivit căreia noi ortodocşii nu mai suntem legaţi de datarea evreiască, şi nu mai contează acum când cad Paştele creştine relativ la cele iudaice. În loc de aceasta, Matei Vlastare indică două tabele, al său personal, şi al Părinţilor (din sec. al VIII-lea) care calculează exact acest lucru: paştele legii. Mai mult, Matei Vlastare indică următorul fapt important: întârzierea de care am vorbit nu numai că nu este vătămătoare, ci chiar dimpotrivă, cauzează o îndepărtare continuă de paştele legii, ce are efecte benefice atât pentru evlavie, cât şi canonice şi tipiconale. S-a dat pentru aceasta chiar şi o tâlcuire duhovnicească: cu timpul depărtarea cronologică a Paştelor creştine de cele iudaice semnalează şi depărtarea continuă şi duhovnicească între ele.
Noul calendar, ce se va numi de acum înainte „gregorian”, calcă această hotărârea de atâtea ori, încât s-a văzut nevoit să o anuleze în practică, sub pretextul că evreii nu mai calculează cum trebuie paştele, şi ca atare, noi creştinii nu mai suntem obligaţi să ţinem cont de ea!:
De exemplu: în 1997, pesahul cade pe 22 aprilie; paştele apusean este trei săptămâni mai devreme (30 martie) iar Paştele răsăritean este duminica următoare pesahului (27 aprilie). În 2007: pesahul ţine între 13-19 aprilie (15-21 nisan) iar paştele gregorian cade pe 16 aprilie; Paştele Ortodox pe 23 aprilie s.n. (10 aprilie s.v.). Anul acesta – 2008 – am avut o încălcare grosolană a hotărârii niceene: paştele gregorian 23 martie, paştele iudaic 20 aprilie (!!!)…
Observăm de aici următoarele:
Biserica Ortodoxă a osândit în cadru canonic Sobornicesc (azi s-ar spune pan-ortodox, dar atunci nu exista termenul), chiar dacă nu Ecumenic, dar oricum cu aceeaşi tărie, această reformă calendaristică papistaşă;
Biserica opreşte prin aceasta orice încercare de reformă calendaristică, acreditând părerea pascaliografilor din sec. al XIV-lea (Matei Vlastare, Isaac Arghirul) asupra inutilităţii oricăror încercări de reformare calendaristică a tabelului pascal. Întârzierile (precesia şi proemptoza) sunt binecunoscute, şi nu numai că nu constituie vreo primejdie de încălcare dogmatică, tipiconală şi canonică, ci dimpotrivă, prin depărtarea treptată de paştele iudeilor, o întărire duhovnicească a evlaviei şi subliniere a depărtării celor două percepţii: cea vie şi adevărată a harului, şi cea împietrită în hulă şi necredinţă a iudeilor.
Rata de întârziere a echinocţiului primită de Biserică în sec. XVI-XVII continuă să fie cea de 1/300, şi se resping toate variantele alternativelor ştiinţifice apusene ca nevalabile.
,,La o altă solicitare din partea autorităţilor civile române, la începutul secolului nostru şi tot în vremea domniei Regelui Carol I, într-o şedinţă a Senatului, doi ierarhi şi-au spus cuvântul. Este vorba de Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (1875-1902) şi de Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian (1886-1893, 1896-1909). Şedinţa Senatului în care s-a discutat problema îndreptării calendarului a avut loc la 19 februarie 1900. Mitropolitul Iosif Naniescu s-a pronunţat categoric împotriva schimbării calendarului cu motivarea: calendarul a fost «regulat odată pentru totdeauna». Ierarhul moldovean vedea problema calendaristică nu atât o problema ştiinţifică ci una de ordine morală şi bisericească (potrivit sursei citate «Cronica bisericească», în revista «Biserica Ortodoxă Română», an XXIII, nr. 12/martie, 1900, p.1155)… La aceeaşi şedinţă, Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian a declarat că prin schimbarea cerută de Papa Gregorie «s-ar produce dezbinarea şi nu am fi nici cu Biserica Occidentală şi nici cu cea Orientală şi am rămâne izolaţi».” (cf. diacon I. Ivan) Această previziune a mitropolitului s-a adeverit întocmai, din nefericire, în anul 1929.
Sinodalii noştri continuă, spre cinstea lor, rezistenţa, sprijiniţi fiind în totalitate de către turma dreptcredincioasă. Ei au dat cererii Patriarhiei Ecumenice următorul răspuns:
„«…adică întru care ne aflăm, întru acelea să şi petrecem cu statornicie. Deoarece dintr-o parte, de vom schimba calendarul, ne împotrivim hotărâri1or canonice şi vom da ocazie de strâmtorare oarecărora (simplilor credincioşi); Iar despre altă parte, nu ne este permis nici cu degetul a ne atinge de hotărârile cele prea vechi, adică a le răsturna, care, prezintă slavă mare Bisericii noastre Ortodoxe.»
În sens asemănător s-a exprimat şi Biserica Rusă: … „această schimbare, care tulbură ordinea rânduită din vechime ce a fost statornicită şi sfinţită de Biserică tot acest timp îndelungat va aduce negreşit sminteală în viaţa Bisericii.”
şi cea a Ierusalimului: „Orice hotărâre de schimbare a calendarului în favoarea calendarului gregorian va fi în detrimentul Ortodoxiei.”
Ca urmare a acestor poziţii, patriarhul Ecumenic Ioachim a trebuit să tragă la 12 mai 1904 concluzia: „pentru reforma calendaristică în Biserica Răsăritului, Ortodoxă, nu există nici un motiv serios, atât bisericesc cât şi ştiinţific.”
Drept pentru care nu s-a făcut nici o reformă…
„Dar această hotărâtă statornicie, provenea mai mult din două motive, unul: din netrecuta datorie ce sileşte pe toţi creştinii ortodocşi de a păzi patrimoniul Sfânt al Bisericii aşa cum l-au primit, şi a nu căuta motive de prigonire contra acestor Sfinte aşezăminte, iar altul: aveau deplină convingere, toţi ierarhii, cum că războiul asupra vechiului calendar era declarat de francmasoni şi ca atare o asemenea schimbare pică în profitul acestor mari vrăjmaşi ai creştinismului. Şi nu numai atât, ci, contemporanii noştri P.P.S.S.L.L. ierarhi, în multe şedinţe sinodale, precum s-a dovedit, au respins cu toată puterea o asemenea cugetare, declarând de erezie schimbarea calendarului, şi cumcă, gândul acesta este neortodox şi lipsit de adevăratu1 Duh bisericesc, etc. etc…
Să lăudăm pe toţi acei înaintaşi care au ţinut piept presiunii lumeşti şi au susţinut şi păstrat cu evlavie predania străbună.
Dar, din motive pe care nu încercăm să le aflăm, să le analizăm, sau, cu atât mai puţin să le judecăm şi osândim, în anul 1923 această rezistenţă s-a frânt parţial, ca un baraj în calea dezlănţuirii năvalei apelor, ca la inundaţii sau valul ţunami. Acest val a fost de data aceasta pornit chiar dinăuntrul Ortodoxiei, şi anume, chiar de la primus inter pares, de la Mama Bisericilor Ortodoxe: Patriarhia Ecumenică.
În 1923 s-a pus problema unificării calendaristice a „creştinilor”, adică a ortodocşilor cu toţi ceilalţi heterodocşi apuseni, cu calendarul lor gregorian. Deci este clar că problema calendarului este una de natură ecumenistă. Dar, insistăm, ea este o şi o problemă în sine, distinctă de ecumenism, şi a trebuit în consecinţă să fie tratată separat. Dovada este şi faptul că cineva poate fi de ex. în acelaşi timp vechi calendarist şi ecumenist, sau invers, nou calendarist antiecumenist.
Ispitele au început pentru noi românii deja în anul 1926 când Paştele a căzut în calendarul iulian pe 19 aprilie ceea ce dădea pe stilul nou 2 mai. Iată deja un prim moment al depăşirii intervalului de 22 martie – 25 aprilie. Conform celor arătate mai sus de către prof. Chiricescu, s-a ales ca dată în loc de 2 mai, 4 aprilie. În acest punct s-a produs următorul clivaj: B.O.R. s-a rupt în prăznuirea sa de restul bisericilor ortodoxe şi a fost în comuniune cu gregorienii apuseni! Un grup relativ mic de monahi din Moldova au protestat şi vor forma nucleul a ceea ce se va numi de acum înainte „stilişti”. Vom reveni asupra lor.
Dezastrul nu s-a oprit aici, ci a continuat în anul 1929, când s-a profilat din nou o situaţie similară. De data aceasta Biserica noastră a fost zguduită mult mai serios, şi sminteala a antrenat pături mult mai largi. În această problemă s-au implicat şi elita intelectualilor vremii ca Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, ce ne-au lăsat pagini excepţionale de documentare şi atitudine ortodoxă. Din aceste pagini observăm următoarele:
Impresionanta credinţă şi erudiţie teologică a celor ce erau atunci nişte tineri intelectuali, ziarişti şi nu teologi, dar care puteau să ducă la capăt cu succes orice dispută teologică, chiar împotriva unor vlădici sau profesori de teologie. Întrebare retorică: câţi „intelectuali” şi ziarişti tineri avem azi de calibrul acelora? Desigur că în argumentaţia lor se pot găsi fisuri teologice, dar aşa ceva nici nu ar fi chiar de mirare. Am reprodus în Anexă momentele în care ei au strălucit, şi am omis gafele, care nu interesează în acest moment.
Pe lângă monahi şi intelectuali, să nu uităm marea masă a credincioşilor ortodocşi români care au fost şocaţi de schimbarea brutală şi, pentru ei, cu totul de neînţeles, a calendarului bisericesc.
Rezultatele acestor demersuri s-au văzut în anul următor, 1930, când Biserica Română, slavă Domnului, a revenit pe linia de plutire cel puţin, adoptând ce-i drept răul cel mai mic, şi anume păstrarea pascaliei ortodoxe, şi prin aceasta comuniunea liturgică cu toate Bisericile Ortodoxe surori. Şi aici vedem încăodată şi admirăm meritul celor ce au susţinut cu tărie şi curaj cauza dreaptă a Calendarului liturgic.
Anii ’30 au cunoscut în continuare presiuni constante de schimbare a Calendarului bisericesc, venite acum din partea Ligii Naţiunilor. În legătură cu aceasta, trebuie să menţionăm un moment important, ce desigur că este şi el cvasi-necunoscut în rândul clerului şi credincioşilor. El a fost consemnat în revista bisericească „Candela”, nr. 1-4, 1931 din Cernăuţi. Care au fost datele acestui important moment?
Pr. Profesor Vasile Gheorghiu, ucenic al prof. Popovici, profesor la fac. de teologie din Cernăuţi a primit din partea Sfântului Sinod Român însărcinarea de a examina problema stabilirii unei date fixe a Paştelor, problemă ridicată de broşura Societăţii Naţiunilor „A 4-a conferinţă generală a comunicaţiilor şi a documentelor de tranzit preparatorii, vol. I: Reforma calendarului.” Acolo se propunea rectificarea calendarului gregorian, şi stabilirea unei date fixe a paştelui, de ex. în a doua duminică din aprilie. Este interesant de observat componenţa Comitetului preparator al Comisiei consultative şi tehnice de Comunicaţie şi Tranzit, instituită de Consiliul Societăţii Naţiunilor:
Marele rabin Israel Levi, preşedintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.
Dr. Hertz, marele rabin al comunităţilor israelite unite din imperiul britanic, Londra.
Reverend Dr. M. Hyamson, preşedintele ligii pentru păstrarea fixităţii zilei de Sâmbătă.
Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.
Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.
Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creştinismului practic.
M.A.S. Maxwell, M. L. H. Christian şi Dr. J. Nussbaum, numiţi de conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea.
M-lle Achelis, preşedintele Asociaţiei pentru calen­darul mondial.
M. Brougthon Richmond, secretarul Asociaţiei pentru calendarul internaţional.
M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaţionale al calendarului fix.
Iată deci, cine îndrăznea să decidă în privinţa stabilirii unei date fixe a Paştelui creştin! Criteriile lor nu erau nici măcar la nivel declarativ bisericeşti, ci exclusiv geo-politice şi economice.
În faţa acestei provocări Sfântul Sinod Român a apelat la expertiza Pr. prof. Gheorghiu. Aşa cum am arătat, el a fost unul din principalii artizani ai aşa-numitului „calendar românesc”, un fiasco de proporţii, ce s-a anulat, din mila lui Dumnezeu, în anul 1930. Părintele nu recunoaşte din păcate eroarea acestui sistem, consideră justă îndreptarea din 1582, şi în mod cert este heliocentrist. Dar, precum învaţă Biserica, la judecata sufletului după moarte, acesta este întâmpinat de două tabere potrivnice: a dracilor care vin cu zapisul greşelilor şi cea a îngerilor, ce aduc în faţă toate faptele bune, care ştim că vor cântări – prin mila lui Dumnezeu – mult mai greu în balanţă. Şi atunci, aşa vom urma şi noi pe Sfinţii Îngeri: punând înainte faptele ortodoxe ale Pr. Gheorghiu, fapte care nădăjduim să atârne mai greu la judecata sa.
Pus, aşa cum am arătat, în faţa unei situaţii destul de grele, şi presat fiind de către forţele globalizante politice şi economice ce le resimţim şi noi acum din plin, Părintele a dat şi o mărturie tranşantă, care a atârnat se vede destul de serios în ceea ce a urmat de atunci şi până acum. Mai mult decât aceasta, el a avut nu numai curaj în faţa factorilor de presiune seculari, dar chiar a ridicat un glas de împotrivire faţă de atitudinea laşă şi apostată a Patriarhiei Ecumenice. Vom vedea cum vom răspunde noi cei de azi la presiunile ce se fac pentru a prăznui Paştele pe nou, ca să fim împreună cu toţi creştinii.

Cititi va rog si:

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Despre Dan Bădulescu:

Dan Bădulescu a fost unul dintre marile nume ale rockului românesc din anii ’70, chitarist în trupe faimoase ale genului. A emigrat în Suedia în 1986, apoi a renunţat la chitară pentru apropierea de Dumnezeu. Întors în ţară, a absolvit Teologia, fiind, de câţiva ani, preot la o biserică din Bucureşti.

Născut în 1952, Dan Bădulescu devenise în anii ’70 una dintre figurile importante ale muzicii rock din România. Absolvent de Conservator, Bădulescu a fost membru al unor formaţii binecunoscute în epocă, de neuitat vreodată pentru cei care au trăit acele vremuri. A cântat alături de Dan Andrei Aldea în celebrul grup Sfinx, a fost chitaristul trupei Roşu şi Negru, condusă de Liviu Tudan, în perioada 1979-1982, dar şi al altor formaţii, precum Iris, Post Scriptum, Pro Musica, se arata intr-un material semnat de Gabriel Penes.

În anul 1986 a emigrat în Suedia, unde, în scurtă vreme, a ajuns să cânte în strana unei biserici ortodoxe.

În 1997 s-a întors în România, unde a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, câţiva ani mai târziu fiind hirotonit şi slujind ca preot la o biserică bucureşteană din strada Avrig.

„Mi-am dat seama că l-am căutat pe Cel Viu între cei morţi. Dumnezeu este în biserică. Eu am pierdut cam mulţi ani din viaţă până să realizez acest lucru”, declara Dan Bădulescu într-una dintre puţinele apariţii în presă.

Website www.hexaimeron.ro/

Cititi va rog si:

MUZICA CLASICA si MASONERIA

VIDEO: GEOCENTRISM

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on mai 27, 2012 at 10:01 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. […] Dan Badulescu: Sfantul Sinod I Ecumenic de la Niceea şi contributia Sfantului Constantin cel Mare l… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: