PEDEAPSA CELOR CARE HULESC SFINTELE ICOANE
Iata comentariul fratelui PG postat la articolul PERICULOS TRAFIC MAFIOT DE ASPIRINE SI MUSETEL … Din vara, usor usor, vom deveni infractori:
Hristos s-a inaltat !
Din cartea Istorioare Duhovnicesti de arhimandrit Ioanichie Balan :
PEDEAPSA CELOR CARE HULESC SFINTELE ICOANE
In vara anului 1991 , o femeie sectanta din comuna Fratauti – Suceava s-a dus la soacra ei, o crestina foarte evlavioasa, bolnava . Nora, vazand pe perete o icoana mare, frumoasa a Maicii Domnului, la care se ruga batrana ziua si noaptea cu lacrimi, i-a zis cu manie : “Mama, nu te mai inchina la icoane, caci icoanele sunt idoli!” Apoi, pornindu-se cu furie, a luat icoana de pe perete si a aruncat-o in soba, fiind jaratec mult, si a ars sfanta icoana . Atunci, batrana a plans si cu lacrimi i-a zis din patul suferintei : “Eu sunt bolnava si neputincioasa, si nu pot sa-ti fac nimic, dar o sa te arda Maica Domnului, Tu vei vedea !”
Aceasta s-a intamplat intr-o sambata. Dupa o saptamana, nora sectanta facea mancare la o nunta, ca bucatareasa. Cum aseza mancarea la foc si cocea paine in cuptor, deodata o limba de foc a iesit din gura cuptorului, i-a aprins hainele si in cateva clipe a ars toata in flacari, in strigate cumplite de durere. Pana au venit oamenii s-o salveze, era deja moarta. Numai o parte din oase au mai putut aduna. De aceasta grea pedeapsa s-au cutremurat toate satele din jur. Iata cum pedepseste Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preotii, Sfanta Cruce si Sfintele Icoane. Acea femeie, nu numai ca hulea cele sfinte, ci a cautat sa le profaneze si sa le distruga. Aceeasi soarta vor avea toti cei ce hulesc credinta ortodoxa apostolica si toate cele sfinte. “Asa sa fie!”
Comentariu saccsiv:
La http://tineriicrestinortodocsi.wordpress.com/2012/01/01/pedeapsa-celor-care-hulesc-sfintele-icoane/ mai gasim si:
O alta intamplare si pedeapsa asemenea
Un bărbat sectant din Frătăuţii de Sus, judeţul Suceava, ura de moarte cele sfinte ale Bisericii, adică preoţii, icoanele, Sfânta Cruce şi hulea şi pe Maica Domnului. Aflându-se într-un sat vecin, între mulţi creştini ortodocşi, s-a luat la discuţie cu ei, ocărându-i că se închină la idoli, pentru că cinstesc sfintele icoane. Apoi, pornindu-se din lucrarea diavolului, a luat de la cineva o icoană a Maicii Domnului şi a călcat-o în picioare înaintea tuturor, zicând: „Iată, nimeni nu are ce-mi face, că icoanele sunt idoli. Să vedem ce o să-mi facă mie Măria, că a fost o femeie ca toate femeile cu mai mulţi copii!“
Oamenii uimiţi şi supăraţi de acest gest diavolesc, credeau că este beat sau că este stăpânit de un demon.
Apoi acel hulitor s-a urcat într-o maşină mică a fratelui său şi s-a dus în satul din apropiere. Când a coborât din maşină, chiar în faţa casei lui, a venit o altă maşină cu viteză, 1-a lovit greu şi i-a rupt ambele picioare mai sus de genunchi. Rudele l-au dus repede la spital la Rădăuţi, dar după trei ore a decedat, dându-şi sufletul în mâinile diavolilor. Aşa mor hulitorii de Dumnezeu, care urăsc Biserica şi pe sfinţi.
Cititi va rog si:
VIDEO: Parintele ILIE CLEOPA despre sectanti, milostenie si smerenie
SECTARII RESPING SFANTA TRADITIE si interpreteaza Sfanta Scriptura dupa mintea lor ratacita …
MIC INDRUMAR BIBLIC ORTODOX (ce putem raspunde neoprotestantilor)
PROFETIA Sfantului ANATOLIE al OPTINEI despre vremea cand ERETICII VOR PUNE MANA PE BISERICA …
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
Fereasca Dumnezeu!!!
ApreciazăApreciază
Stiu ca s-au facut si filme dupa intamplari adevarate cu hulitori de icoane , unul dintre ele nu ii mai stiu exact numele era vorba despre o tanara din Rusia care a dansat cu o icoana la petrecerea de ziua ei si a ramas nemiscata ca o stana de piatra cu icoana in brate. Daca cunoaste cineva numele filmului va rog sa mi-l spune-ti , chiar nu imi mai amintesc.
ApreciazăApreciază
Video (film artistic): CHUDO (MINUNEA) – ecranizare dupa istoria Zoiei cea de piatra (minunea Sfantului Nicolae din anul 1956, in Rusia sovietica, cand o fata a ramas incremenita in picioare 4 luni)
https://saccsiv.wordpress.com/2011/09/20/video-film-artistic-chudo-minunea-%e2%80%93-ecranizare-dupa-istoria-zoiei-cea-de-piatra-minunea-sfantului-nicolae-din-anul-1956-in-rusia-sovietica-cand-o-fata-a-ramas-incremenita-in-picioare-4/
ApreciazăApreciază
uite filmul în românește.
ApreciazăApreciază
Cu ce suntem noi oamenii mai presus ca si ingerul Gabriel care s-a inchinat Sf. Nascatoare de Dumnezeu la Buna Vestire?
Ce-a de-a cincea porunca ne invata sa ne cinstim parintii si oare atunci Mama Mantuitorului nostru nu este vrednica de cinste din moment ce insusi Hristos a cinstit-o? Cu ce sunt mamele noastre pe care le cinstim si le iubim, mai presus ca si Maica Dumnezeului nostru si Mama tuturor neamurilor aleasa singura dintre femei pt a da nastere Fiului Lui Dumnezeu?
Iar referitor la Sf. Icoane si Sf. Moaste cine nu le cinsteste nu are frica de Dumnezeu! Cine nu simte umilinta si cainta in fata lucrarii Lui Dumnezeu, nu are frica de El.
ApreciazăApreciază
In primul rand Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu ,in ea s-a salasluit Domnul si nu-i o Mama oarecare ! Mantuitorul ne-a lasat-o noua ca Mama spunand cand I-si dadea Duhul pe Cruce ,ucenicului Ioan ,
„Iata Mama ta” si Maicii Sale spunandu-i ,”iata fiul tau „!
Vai de cei ce hulesc pe Maica Domnului ,pe Sfinti si necinstesc sfintele icoane ,care sunt vii si facatoare de minuni !!!
ApreciazăApreciază
cu tot respectul – o femee sectara nu sectanta. sectantul este cu totul altceva
ApreciazăApreciază
Pentru tine SACCSIV
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 276/25.IV.2012
CAPITOLUL VIII
6. În cazul deținerii bovinelor neidentificate, dacă nu se poate
face dovada originii animalelor, acestea sunt confiscate și
distruse, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din
Regulamentul (CE) nr. 494/98 al Comisiei din 27 februarie 1998
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 820/97 al Consiliului în ceea ce privește aplicarea
sancțiunilor administrative minime în cadrul sistemului de
identificare și înregistrare a bovinelor.
iti dai seama ce inseamna ?????????????
ApreciazăApreciază
Nu inseamna nimic. Intr-o tara se respecta doar legile in care cei care le aplica cred. Ai ramane surprins daca ai vedea cate legi idioate exista.Totusi , legea aceasta de care se vorbeste aici este probabil o armonizare cu legislatia europeana si are ca scop protectia cetatenilor impotriva unor epizootii. sunt f multe boli f grave care pleaca de la animale , un animal fara stapan are dreptul la viata si la ingrijire, nu-l poti lasa liber pe strada trebuie sa-l duci intr-un centru .Acesta este motivul pentru care este acesta lege. mai sunt multe de povestit dar nu am destul timp acum.
ApreciazăApreciază
Închinarea la icoane îşi are temeiul în Sfânta Scriptură, trebuie să ştim asta!
IMAGINILE ( ICOANELE) ÎN BISERICĂ
http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/06/imaginile-icoanele-in-biserica/
ApreciazăApreciază
„Muta sa fie gura paganilor, a celora ce nu se inchina cinstitei tale icoane, cea zugravita de Sf. Apostol Luca, aceea ce se cheama Povatuitoarea” – Paraclisul Maicii Domnului
Ereticii de ce au poze si imagini in publicatiile lor? Daca zic „numai scriptura” de ce vin cu Turnul de Veghe sau alte reviste?
Dar nu pierdeti mult timp cu ei, daca sunt inversunati. Nu ajungeti nicaieri. Poate ii veti prinde in alte imprejurari.
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Una din multele probleme pe care le au sectantii e asta :
„Sfânta Scriptură, Cartea lui Dumnezeu, are literă şi are duh. De aceea şi citiri sunt două. Dacă-ti dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi; dacă nu ţi-o dezleagă nu pricepi decât litere.” Pr. Arsenie Boca, cararea Imparatiei
ApreciazăApreciază
sectarii si ateistii (si unii si altii urmasii ereziei iconoclaste -cei rasturnati de dracii mandriei si ai parerii de sine-(Sf Ignatie Brianceaninov)-..si unii si altii loviti de anatemele Sfintilor si Mucenicilor din toate veacurile) citesc Biblia in litera (ad literam). ortodocsii citesc Biblia in Duh, iaca diferenta.
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta,
Am si eu o intrebare: cum trebuie sa ma port cu „prietenii” mei care nu cred in icoane,sfinte moaste,post,etc(cu toate ca se declara ortodocsi si merg din cind in cind la biserica) si iau in ris cind le spun de vremurile actuale si de ce o sa vina?.Majoritatea au rude sectare(mormoni,iehovisti,etc), pe care eu de cite ori am ocazia ii critic fara mila,dar vin rar la biserica si nu i-am auzit sa se fi spovedit si impartasit vreodata.Credeti ca trebuie s-o termin definitiv cu ei(fara vizite reciproce) sau sa-i evit cit se poate de mult?Astept parerile voastre.
Interesant e ca toti sunt datori vanduti la banci cu toate ca i-am avertizat si desrea asta!
ps;Sf.Pavel spunea ceva de genul asta:’ ereticului e pacat sa-i dai binetze”..si sa-i treci/sa-ti treaca pragul.Asa e la noi in sat
ApreciazăApreciază
Eu m-as debarasa de ei cat se poate de repede ,pt ca si ei sunt sectari prin viata pe care o duc desi isi spun ortodocsi !
ApreciazăApreciază
„ai grija cu cine te insotesti sau pleci la drum ca sa-ti spun cine esti ” spune u vechi proverb romanesc !
ApreciazăApreciază
si apropo de mormoni , am citit undeva pe net , mormonii nu suporta agheazma de la noi din BISERICA ORTODOXA ,caci la o slujba de exorcizare a unui mormon asta a fost stropit cu aheazma si pur si simplu s-a transformat din om s-a facut hidos urat asemeni …si apoi s-a topit ,disparand pur si simplu .
asta ca fapt divers ca ca sa stiti cine mai este pe la fmi…
ApreciazăApreciază
nea Anderthal,
poate te ajuta asta:
Delimitarea intre scaderile morale si pacatele impotriva credintei
In istorisirile de demult citim: Un sihastru a vazut pe un oarecare frate al sau ca gresea si a inceput sa se tanguiasca: „Vai mie! Cum fratele meu greseste acum, poate si eu voi gresi maine!” Dupa aceasta, intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat: „In orice greu pacat ar cadea in prezenta ta vreun frate, tu sa nu-l osandesti! Ci chiar trebuie sa fii incredintat ca tu pacatuiesti mai mult decat el, chiar daca acesta ar fi un om din lume. Ca o exceptie de la aceasta pravila trebuie sa fie situatia in care auzi pe cineva ca aduce hula lui Dumnezeu ori ca vorbeste ceva eretic”. Aceasta povestire de la Sfintii Parinti ilustreaza in chip minunat raspunsul ortodox despre cum trebuie sa fie relationarea noastra catre cele doua posibile chipuri de oameni pacatosi:
1) cei ce pacatuiesc in comportarea lor morala si 2) cei ce pacatuiesc impotriva credintei.
Catre primii trebuie sa avem ingaduinta si sa nu-i osandim, deoarece si sufletele noastre sunt pacatoase, iar prin osandire devin si mai pacatoase. Insasi Biserica cu marinimie rabda si lecuieste asemenea pacatosi, asteptand pocainta si indreptarea acestora. La astfel de pacatosi se refera dumnezeiestile cuvinte ca trebuie intotdeauna sa-i iertam daca se caiesc, si nu doar de sapte ori pe zi, ci pana la saptezeci de ori cate sapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4).
Catre ceilalti insa ni s-a poruncit sa nu fim ingaduitori, ci cu multa luare-aminte, critici si fara de impacare.
Sfantul Apostol Pavel, care ne invata de fiecare data sa nu defaimam pe semenii nostri pentru slabiciunile lor morale, nici sa-i dispretuim, ci cu dragoste sa-i lecuim (vezi I Cor.13, 1-7), devine dintr-o data foarte aspru cand se pune problema celor ce gresesc impotriva curatiei credintei. Ingrijorat parinteste pentru cei neputinciosi (vezi I Tesal.2, 7-8) si recomandand purtari mangaietoare catre frati (vezi Rom. 12, 10), el devine foarte vehement impotriva ereticilor: Paziti-va de caini! Paziti-va de lucratorii cei rai! (Filip.3, 2). Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii, si nu dupa Hristos! (Col.2, 8). De ce el este atat de taios fata de invatatorii cei mincinosi? Pentru ca, fara discutie, invataturile cele mincinoase sunt otrava pentru suflet, iar purtarea fara discernamant catre ei si implinirea unor asemenea invataturi conduc catre pieire vesnica. Neputintele morale pot uneori sa slujeasca pentru smerirea omului si conducerea lui catre mantuire intru Domnul prin pocainta cuvenita. Insa erezia este de-a dreptul pierzanie.
Nicaieri in Sfanta Scriptura nu intalnim indicatii ca am putea sa iertam pacatele impotriva credintei poruncite de Dumnezeu, in timp ce, in nenumarate randuri, ni se spune ca suntem datori sa iertam celor ce gresesc impotriva noastra din pricina neputintei omenesti. Cei ce pacatuiesc impotriva credintei ortodoxe, pacatuiesc direct impotriva lui Dumnezeu, si nu impotriva oamenilor. Ei hulesc Adevarul revelat, si nu parerile oamenilor obisnuiti. De aceea s-a spus: De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te! (Tit 3, 10). Chiar Sfanta Biserica, aceasta grijulie Maica pentru fiii ei care gresesc, este foarte aspra fata de eretici. Dupa chemarea repetata spre venirea in fire si pocainta, prin refuzul din partea lor de a se pocai, ea ii indeparteaza de comuniunea sa ca neintelepti si indarjiti, stricatori ai adevarurilor dumnezeiesti. Cei ce pacatuiesc din punct de vedere moral continua sa fie madulare ale ei, chiar grav bolnave fiind. Insa cei eretici nu pot sa ramana madularele ei, chiar daca mai inainte au fost (vezi I In 2, 19). Ei nu mai apartin organismului binecuvantat, pentru ca s-au indepartat de Adevar, adica de Dumnezeu, Care este Insusi Adevarul (vezi Evr.10, 10; In 14,6), si s-au unit cu minciuna, adica cu diavolul, numit mincinos si tatal minciunii (In 8, 44). Cum nu poate fi nicio partasie intre lumina si intuneric, tot astfel nu poate sa existe nicio partasie bisericeasca de rugaciune si de Taine intre crestinul ortodox si eretic. Caci primul, desi pacatos, din toata inima a imbratisat dogmele revelate, s-a smerit inaintea acestora, traieste si se mantuieste prin acestea, in timp ce ultimul este un mandru inchinator la ratacirile sale prin care si piere.
Ce este erezia? Invatatura mincinoasa care, mai putin ori mai mult, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza cu viclenie sa o schimbe si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost revelate o data pentru totdeauna (vezi Iuda 1,3) de Dumnezeu! Iar eresurile sunt nascocirea diavolului, care nazuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor si sa-i rupa de la Dumnezeu, sa-i dezbine, sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca. Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime: sa ne inchinam lui Dumnezeu-Tatal, Fiului Sau Cel dumnezeiesc, Care a venit pe pamant sa ne rascumpere din pacatele noastre, si de asemenea Duhului Celui dumnezeiesc, Care este Duhul Adevarului (vezi In 15, 26) si Care ne invata la orice adevar (vezi In 16,13). Revelatia, pe care Dumnezeu ne-a lasat-o, reprezinta dreptatea si adevarul desavarsit (Ps.118, 38). De aceea, ele ne indatoreaza asa de mult! Viata vesnica se dobandeste prin cunoasterea Adevaratului Dumnezeu Celui Unul si a Celui trimis de El – Iisus Hristos (vezi In 17,3), si nu prin impotrivirea la adevar. Despre Cuvantul lui Dumnezeu s-a spus ca este Cuvantul Adevarului (Efes. 1, 13). Acest Adevar sfinteste (vezi In 17, 17), iar ratacirea, ca rod al duhului intunecat al rautatii, intuneca si pierde pe om.
Ca sa ne fereasca de o asemenea pierzanie, Sfantul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfant, scrie: Si va indemn, fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o! Departati-va de ei! (Rom. 16, 17). Din aceeasi pricina, canoanele apostolice ne interzic foarte aspru partasia la rugaciune cu ereticii, poruncind: Daca cineva se roaga cu cel ce nu are partasie cu Biserica, fie chiar si in casa lui, sa fie afurisit! (Canoanele Sfintilor Apostoli 10, 45, 61; Laodiceea 6, 32, 33).
Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice fara pata fata de eresuri (vezi I Tim.6, 3). Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa. In caz de impotrivire, Biserica i-a excomunicat, cu scopul de a-i face sa-si vina in fire si de a-i invata sa nu huleasca (I Tim.1, 20).
Unora, o asemenea atitudine a Bisericii lui Hristos poate sa le para foarte „dura”. Insa Biserica nu a procedat cu asprime, ci, din contra, plina de iubire. Plina de iubire si catre eretici, si catre fiii ei credinciosi. Prin excomunicarea celor ce s-au abatut de la adevar, ea a facut o ultima si mareata incercare sa-i intelepteasca, oferindu-le posibilitatea ca, in urma excomunicarii, sa se pocaiasca daca doresc. Iar catre adevaratii ei fii, aceasta a fost plina de grija, pazindu-i de eresurile cele pierzatoare. Aspra ar fi fost ea catre fiii sai daca nu i-ar fi ferit de plaga cea aducatoare de moarte a eresurilor si daca i-ar fi lasat in bratele satanei. Caci se stie ca eresul, ca nascocire a diavolului, conduce la iad. Procedand cu asprime catre eretici, Biserica a urmarit nu vreun oarecare capriciu omenesc, ci porunca limpede a lui Hristos, Care spune despre omul de neindreptat: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si vames! (Mt. 18, 17).
Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor moderne si mai cu seama a asa-numitei miscari ecumenice, infiintata de Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceasta miscare este la temelia ei de origine protestanta. Cu ea colaboreaza strans si romano-catolicismul, chiar daca, din considerente tactice, acesta, pana astazi, in mod formal, nu intra in aceasta comunitate ecumenica. La ea participa toate sectele si eresurile din lumea de astazi, care se intituleaza in chip cu totul nedrept – biserici. Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismului inselator al lumii de astazi, multi spun acum: „Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?”
Argumentul este la infatisare foarte laudabil, atata timp cat se fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca niciun om intelept nu doreste sa aiba razboi. Insa in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de subestimare a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos cu adunarile ereticilor, care pretind ca ele sunt adevarate „biserici”, si de subminare a vesnicilor temelii ale uneia sfinte, sobornicesti si apostolesti Biserici, intemeiate de Mantuitorul, care este doar Ortodoxia (vezi Mt.16, 18).
Mantuitorul a spus: Feriti-va de prorocii mncinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori! Dupa roadele lor ii veti cunoaste! (Mt.7, 15-16). Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor. Creand legaturi cu heterodocsii, ei rup legaturile cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc sa acalce in picioare cuvantul lui Dumnezeu, in care citim: Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: „Bun venit!”Caci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face partas la faptele lui cele rele! (II In 1, 10).
Pana unde se poate ajunge pe aceasta cale a ecumenismului? Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii. Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfasiere a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza, chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos – ca toti sa fie una (vezi In 17, 21)? Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna. Intre ortodoxie si invatatura cea mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar (vezi II Cor.6, 15). Dimpotriva, El vine ca sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile: Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie! (Mt. 10, 34; vezi Lc.12, 51). El intr-adevar Se roaga pentru unitate, insa pentru unitatea in Adevar, si nu impotriva Adevarului. Daca sectantii, ereticii, invatatorii cei mincinosi doresc sa se lepede de ratacirile lor si sa se intoarca in sanul Credintei Ortodoxe, atunci aceasta va fi implinirea Testamentului lui Hristos – ca toti sa fie una (In 17, 21).
Iar atunci, bucuria in cer va fi nesfarsita. Insa atata timp cat exista despartire de Adevar, nu poate sa existe o turma si un pastor (vezi In 10, 6). Hristos nu include pe toti in turma Sa. El i-a indepartat de la aceasta unitate pe iudeii care nu credeau in El, spunandu-le: Dar voi… nu sunteti dintre oile Mele (In 10, 26). Si daca, dupa cuvintele lui Hristos, exista oi care nu sunt din staulul Sau si pe care El Insusi nu le primeste din pricina necredintei in El, de neconceput si inselatoare este propovaduirea unitatii celei mincinoase a ecumenismului. Intr-adevar, Mantuitorul spune limpede: Am si alte oi, care sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu!… (In 10, 16)”.
(din: Arhimandrit Serafim Alexiev, “Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul“, Editura Sophia, Bucuresti, 2008).
ApreciazăApreciază
si asta:
IPS Averchie despre principiile evanghelice ale iertarii pacatelor si judecarii raului
Iertarea pacatelor a fost una din cele mai importante lucrări de mîntuire a omenirii de către Cel ce a înviat din morţi în a treia zi, Hristos dătător de viaţă.
Iată de ce, ivindu-se în prima zi după Învierea Sa în faţa ucenicilor Săi, Dumnezeu Înviat le-a dat pace, a suflat asupra lor şi a spus: „Luaţi Duh Sfînt. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan. 20, 19-23).
În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli vedem că Sfinţii Apostoli propovăduindu-L pe Iisus Cel Răstignit şi Înviat din morţi îi chemau pe ascultătorii lor la pocăinţă şi primirea sfîntului botez pentru iertarea păcatelor lor. „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfînt” – aşa chema Sf. Apostol Petru către miile de oameni care îl ascultau de ziua Cincizecimii (Fapte. 2, 38).
Sf. Apostol Petru le spunea oamenilor în ziua vindecării unui olog din naştere: „Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre” (Fapte. 3, 19). „Dumnezeu vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărît o zi în care va să judece lumea pentru dreptate” (Fapte. 17, 30-31).
Iertarea păcatelor nu este necondiţionată, ci anume condiţionată: condiţia este căinţă sinceră. După cum vedem, Dumnezeu le-a dat ucenicilor Săi puterea de iertare a păcatelor prin Duhul Sfînt, dar în acelaşi timp le-a dat puterea să nu ierte păcatele celor care nu se căiesc cu adevărat: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
Cît de înţeleaptă şi de logică este această morală evanghelică clară, concretă şi pură în opoziţie cu propaganda modernă a unei dragoste creştine false şi a iertării necondiţionate care se răspîndeşte nelimitat, chipurile chiar şi asupra duşmanilor credinţei lui Hristos, inclusiv asupra celor care luptă activ cu Biserica Sfîntă şi cu însăşi credinţa în Dumnezeu. Aceştia sînt slugile fidele ale Antihristului care stă să vină!
Pentru a-şi consolida poziţiile şubrede, aceşti pseudopropovăduitori ai creştinismului fals recurg la cunoscutele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei. 7, 1) care sînt deosebit de îndrăgite de ei, dar care nu-i împiedică să judece crunt şi să-i învinovăţească pe cei care nu sînt de acord cu învăţătura lor falsă. Această învăţătură reprezintă o denaturare vicleană a învăţăturii evanghelice, un fals care derută şi tulbură oamenii.
Pentru a înţelege corect spusele Domnului trebuie să luăm aminte că Însuşi Domnul Iisus Hristos care a spus „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” ne învaţă: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcîndu-se, să vă sfîşie pe voi” (Matei. 7, 6).
Cine sînt aceşti cîini şi aceşti porci?
Prin aceşti cîini şi porci Domnul i-a avut în vedere pe oamenii depravaţi care nu sînt în stare să primească Adevărul evanghelic, pentru care tot ce este sfînt şi moral este străin şi chiar neplăcut, deoarece ei nu pot înţelege care este preţul adevărat al acestor lucruri. Aceşti oameni imorali, păcătoşi şi răi îşi bat joc de Adevărul evanghelic şi Îl calcă în picioare, îndreptîndu-şi ura asupra propovăduitorilor lui, aducîndu-le nenorociri şi chiar moartea.
Prin cuvintele „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” Dumnezeu nu interzice judecarea morală a oamenilor şi împărţirea lor în buni şi răi, ba din contra, El sfătuieşte să se facă judecată, aşa cum vom vedea în continuare.
Astfel, Dumnezeu porunceşte direct să fie demascat fratele care a păcătuit. „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău” (Matei. 18, 16).
Mai mult ca atît! La această judecată creştină înţeleaptă asupra fratelui păcătos se cere să fie chemaţi şi alţi fraţi. „Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvîntul” (Matei. 18, 16).
Aceasta nu este totul. Dacă fratele insistă în răul pe care-l săvîrşeşte, trebuie să fie anunţată Biserica, adică conducerea bisericească care a primit de la Însuşi Domnul dreptul divin de a lega şi judeca: „Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş” (Matei. 18, 17).
Propagatorii neocreştinismului liberal modern nu acceptă aceste cuvinte, deoarece sînt în opoziţie cu preceptele de bază ale ideologiei lor denaturate.
Chiar dacă aceste cuvinte nu plac, ele nu pot fi aruncate din Evanghelie, deoarece sînt cuvintele Domnului Nostru Iisus Hristos. Cum putem să le ignorăm?
Neocreştinii contemporani în ale căror rînduri se numără învăţaţii teologi şi mulţi ierarhi înalţi nu doresc să recunoască Evanghelia Creştină adevărată şi fabrică samavolnic o evanghelie proprie, aşa cum a făcut strămoşul ideologic al veacului întunecat, Lev Tolstoi.
Din păcate, aceste erezii sînt o mare ispită pentru mulţi creştini, şovăielnici în credinţa adevărată şi care rătăcesc de pe calea lor dreaptă.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Cît de atrăgătoare pare această afirmaţie în răstălmăcirea neocreştină: nu te voi opri în fărădelegile tale, nici tu nu-mi sta în cale! Iată ce interpretare perversă capătă acest text sacru la momentul actual!
În realitate trebuie să ştim şi să luăm aminte că judecata poate fi diferită. O judecată este păcătoasă, iar alta, cum am văzut, este recomandată de însăşi Evanghelia.
Judecata dreaptă este firească. Dacă nu vom judeca, nu vom putea deosebi binele de rău şi vom fi cu uşurinţă ademeniţi pe calea răului.
Sf. Ioan Botezătorul, cel născut de femeie, sfinţenia şi înălţimea morală desăvîrşită a căruia a fost menţionată de Mîntuitorul Însuşi, vîzîndu-i pe fariseii şi saducheii care veneau la el, le spunea: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mînia ce va să vină?” (Matei. 3, 7). Ce este aceasta? O judecată păcătoasă?
Singur Domnul nostru Iisus Hristos îi îndemna pe ucenicii Săi să ia exemplu de la El şi spunea: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima” (Matei. 11, 29). Totodată îi numea pe păcătoşii care nu vroiau să urmeze învăţătura Dumnezeiască „pui de vipere!” şi se adresa mai ales la cărturari şi farisei cu cuvinte tăioase de condamnare: „neam viclean şi desfrînat!” (Matei. 12, 39), „O, neam necredincios şi îndărătnic, pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi pe voi?!” (Matei. 17, 17). Pe cărturari şi farisei îi numea făţarnici, nebuni şi orbi, şerpi (Matei. 15, 7; 16, 3; 16, 6-12; capitolul 23), iar pe regele Irod l-a numit „vulpe” (Luca. 13, 32).
Mai mult ca atît! Ştim din Evanghelie că Domnul, fiind blînd şi smerit se ruga pentru călăii săi: “Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac” (Luca. 23, 34) şi totodată folosea cuvinte tăioase şi recurgea chiar la pedepse fizice aspre şi hotărîte. Astfel, Iisus Hristos de două ori i-a alungat din templu pe negustori: prima dată cînd a început slujirea Sa obştească şi a doua oară, în ajunul răstignirii Sale. Aceste evenimente ne sînt transmise foarte viu şi plastic de către sfinţii evanghelişti. Domnul Iisus Hristos nu a putut răbda negustorii neruşinaţi care făceau negoţ chiar în templul Ierusalimului. Aceştia erau apăraţi şi susţinuţi de clerici şi chiar de sacerdoţii care aveau un venit mare de pe urma negoţului cu porumbei. Iisus Hristos a făcut un bici din funii şi a alungat din templu pe toţi, cu tot cu oi şi boi, iar banii tîrgoveţilor i-a împrăştiat şi mesele lor le-a răsturnat spunînd: „Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie” (Ioan. 2, 14-17). După intrarea triumfală a Sa în Ierusalim, chiar în ajunul patimilor Sale, El a alungat din templu pe negustori şi cumpărători, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele negustorilor de porumbei şi a zis: „este scris: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tîlhari!” (Matei. 21, 12-13).
Ce înseamnă aceasta?
Ce prăpastie enormă este între Adevărul evanghelic şi această dragoste creştină falsă şi atotiertătoare pe care o propovăduiesc liberalii neocreştini contemporani! Oare aceşti oameni care se declară mai atotiubitori ca Însuşi Iisus Hristos nu vor găsi cuvintele şi faptele Domnului Nevinovat păcătoase şi nedemne? Nu-L vor stigmatiza cu expresiile lor preferate de obscurantism, terorism, retrogradare, inchiziţie etc.?
Putem crede că Domnul nostru Unul Născut Fiul Domnului care a venit pe pămînt pentru mîntuirea noastră a oamenilor şi pentru a ne învăţa Purul Adevăr şi viaţă adevărată s-ar fi contrazis pe Sine Însuşi şi ar fi procedat invers propriei învăţături?
Sfinţii ucenici şi apostolii, urmînd pilda Domnului Însuşi, nu se temeau să judece la momentul potrivit pe oamenii care se opuneau Adevărului evanghelic pe care aceşti sfinţi îl propovăduiau. Sfinţii apostoli şi ucenicii Domnului înfrînau şi curmau răul cu hotărîre.
Trebuie să ştim şi să luăm aminte că pentru adevăratul creştinism este străină învăţătura periculoasă a lui Lev Tolstoi despre neopunerea răului (ceea ce a dus nefericita Rusie la pieire şi a aruncat-o în teroarea bolşevică!): orice creştin adevărat trebuie să fie neîmpăcat cu răul, indiferent unde şi la cine l-ar întîlni.
De cînd există Biserica toţi creştinii adevăraţi au urmat pilda lui Iisus Hristos şi pe cea a Sfinţilor Apostoli, au condamnat şi au luptat cu răul, chiar dacă au suferit lipsuri şi şi-au pierdut viaţa. Sfinţii mucenici la fel au luptat cu barbarismul întunecat şi cu idolatrii. Ei nu au murit pasiv pentru Numele lui Hristos, ci au condamnat dur şi au acţionat hotărît împotriva ereziilor şi păcătoşenia idolatrilor.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au luptat hotărît şi fără compromisuri cu ereticii, considerîndu-i nişte fiare sălbatice care nu cruţă turmele, cum spunea Bunul Dumnezeu. Sfinţii Părinţi nu-i considerau nişte eretici eterodocşi (aşa se exprimă mulţi contemporani!) demni de iertare, ci îi judecau aspru, anatemizîndu-i la Sinoadele ecumenice şi cele locale şi, astfel, ferind dreptcredincioşii de răutatea acestor fiare.
Ce este aceasta? Este o judecată păcătoasă ori lipsa dragostei? Nu! Este o aplicare a cuvintelor sfîntului apostol: „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos şi veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Cor. 6, 14-15).
Prin retragerea din această lume părinţii noştri cuvioşi şi sihaştrii creştini condamnau oamenii care trăiau în rău.
Astăzi, cînd lipseşte credinţa în Dumnezeu, noi, creştinii fideli Mîntuitorului şi Bisericii Lui Adevărate trebuie să-i judecăm cu fermitate pe necredincioşii şi profanatorii nelegiuiţi, pe anticreştinii înveteraţi care vor să dezrădăcineze credinţa în Dumnezeu şi să distrugă Biserica Sfîntă, pîngărind patria noastră şi violînd lăcaşurile noastre sfinte.
Trebuie să-i judecăm pe toţi acei care colaborează cu necredincioşii, cu acei care îi susţin şi le întăresc puterea, ajutîndu-i astfel în intenţiile lor negre.
Este oare condamnarea Antihristului şi a slugilor lui fidele o judecată păcătoasă, nedreaptă, oprită de Evanghelie aşa cum încearcă să ne convingă deştepţii neocreştini, care pretind că deţin iubirea supremă şi iertarea atotcuprinzătoare?
Nu trebuie să le permitem să-L clevetească pe Domnul Nostru şi Evanghelia Lui Sfîntă! Nu trebuie să permitem fariseilor să-şi atribuie o iubire mai mare ca cea, care este Întruchiparea Dragostei lui Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru!
Pentru a înţelege corect cuvîntul Domnului „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!” trebuie să luăm aminte de minunatele explicaţii ale marelui părinte al Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur:
Mîntuitorul porunceşte să fie judecate toate păcatele, dar să nu judece acei care sînt încărcaţi ei înşişi de păcate şi, pe deasupra, îi blamează pe alţii pentru păcate mărunte. Hristos îi critica pe iudeii care judecau aspru pe fraţii lor pentru nişte fapte mărunte, iar singuri făceau păcate grave.
Prin urmare, nu este interzisă judecata faptelor rele, ci este interzisă răutatea sufletească a celor care păcătuiesc, sau mai mult chiar, nu se gîndesc la mîntuirea proprie.
Nu este interzisă critica obiectivă a aproapelui şi condamnarea nepărtinitoare a comportamentului lui rău. Sînt condamnate bîrfele răutăcioase, vorbele urîte generate de vanitate şi intenţii mîrşave, mîndrie şi trufie, invidie şi supărare.
Cu alte cuvinte, este interzisă răutatea şi batjocura faţă de păcătos din motive personale. Este bineplăcut ca judecata să fie dreaptă, conceptuală şi principială. Evanghelia ne învaţă că trebuie să facem o apreciere calmă a faptelor, să nu fim nepăsători şi să deosebim binele de rău, să nu permitem răului să fie biruitor.
Propovăduitori dragostei creştine false şi ai atotiertării comit o crimă groaznică, îndemnîndu-i pe cei păstoriţi de ei să nu se opună răului, aşa cum chema Lev Tolstoi.
Ce viclenie perfidă şi neagră!
Ce făţărnicie!
Slugile Antihristului nu vor ca creştinismul contemporan să judece pe cineva pentru fărădelegile săvîrşite. Ei vor să acţioneze liber şi să pregătească o atmosferă prielnică pentru grabnica întronare a stăpînului lor.
Orice creştin cinstit şi responsabil trebuie să înţeleagă că numai Antihristul, duşmanul lui Hristos, vrea atotiertarea. El vrea ca oamenii să nu poată deosebi binele şi răul, speră ca oamenii să accepte răul cu bucurie şi să-l primească pe el, Antihristul, fără luptă.
Din dragoste pentru Adevăr trebuie să luptăm fără mîndrie şi trufie cu păcatele proprii şi cu răutatea sufletului nostru, trebuie să demascăm şi să descoperim răul peste tot.
În acest veac neruşinat şi viclean avem sarcina de a păstra credinţa şi devotamentul nostru pentru Adevărul Evanghelic autentic şi pentru Mîntuitorul Nostru Iisus Hristos Dătătorul de viaţă, Biruitorul iadului şi al morţii.
Nu trebuie să se creadă că orice pace trebuie preţuită. Se ştie foarte bine că există un dezacord minunat la fel cum există şi o comuniune păgubitoare de idei. Dar trebuie să avem o pace bună, cu scop bun care să ne unească cu Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
@mircea
Multumesc de cele scrise.Unii dintre ei m-au intrebat o data ce cred despre mormoni.Le-am spus to ce stiam si s-au cam suparat pe mine.Au ceva rude bagate in secta aia spurcata si de aia i-a deranjat asta.
ApreciazăApreciază
Chiar si eu cautam de ceva vreme niste invataturi despre judecata!
Multumesc!
Mai ai si altele? Daca da te rog sa le postezi.
ApreciazăApreciază
Doamne fereste de asa ceva!
Vreau sa va spun despre o carte pe care o citesc acum, am primit-o de la un Parinte care a stat 5 ani in Muntele Athos iar acum este staret la o lata manastire, este grec.
Va recomand cartea cu cea mai mare caldura.
Cartea este tradusa in limba romana si este despre Sfantul Nectarie. Chiar asa se si numeste Sfantul Nectarie, Sfantul Secolului Nostru scrisa de Sotos Hondropoulos. Editura Bunavestire.
Parintele care mi-a dat cartea l-a cunoscut si pe autorul cartii: Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie – Dyonysios Farasiotis, mi-a spus ca a murit de ceva vreme dar e totul precum a scris in carte.
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Minunata cartea :”Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie – Dyonysios Farasiotis” mie mi-a facut lumina cand eram ratacit.
ApreciazăApreciază
Ceea ce scrie mai sus este adevarat. Sunt din Radauti si tot timpul se vorbeste de cele intamplate cu hulitorii.
ApreciazăApreciază
Doamne Ajută-ne să păstrăm credința adevărată până în ultima clipă
ApreciazăApreciază
sau mai simplu si adevarat !
„DOAMNE fa cum si ce vrei cu mine dar numai in iad sa nu ajung!” si TRAIRE ADEVARATA IN ORTODOXIE si CINSTIRE ADEVARATA a SFINTELOR ICOANE nu gen tablouri , imagini sau pun si eu acolo de forma ca mi-a dat-o mama si gata am uitat de SFANTA ICOANA .
CINSTIRE ADEVARATA cu GENUNCHII PLECATI si RUGA ‘ in DUH SI ADEVAR ‘ in FATA SFINTELOR ICOANE caci vremurile sunt tulburi sau chiar foarte tulburi…
ApreciazăApreciază
” DOAMNE fa cum vrei si ce vrei cu mine dar numai in iad sa nu ajung ! ”
amin!
ApreciazăApreciază
[…] PEDEAPSA CELOR CARE HULESC SFINTELE ICOANE […]
ApreciazăApreciază